TUBUL DIGESTIV

Tubul digestiv este format din mai multe segmente cu funcții diferite:
 cavitatea bucală
 faringe
 esofag
 stomac
 intestin subţire
 intestin gros
 canalul anal

STRUCTURA GENERALĂ A TUBULUI DIGESTIV

Toate segmentele tubului digestiv sunt organe cavitare cu perete format 4 straturi sau tunici. Dinspre
lumen spre exterior acestea sunt:
1. tunica internă sau mucoasa
2. tunica submucoasă
3. tunica musculară
4. tunica externă care este o aventice sau o seroasă.

1. TUNICA INTERNĂ (MUCOASA)

- este alcătuită din 3 straturi:
a. epiteliu de acoperire,
b. corion (lamina propria)
c. musculara mucoasei.
a. Epiteliul
- este adaptat funcţiilor specifice fiecărui segment şi anume:
- În cavitatea bucală, faringe, esofag şi canalul anal este de tip stratificat pavimentos
nekeratinizat, formând un strat gros, rezistent la abraziune
- În restul tubului digestiv epiteliul este simplu cilindric, adaptat funcţiilor de secreţie şi
absorbţie
b. Corionul
- reprezintă componenta conjunctivă a mucoasei; este un strat subţire de ţesut conjunctiv lax care
susţine epiteliul
- conţine vase sanguine mici (o reţea capilară, arteriole, venule), vase limfatice, fibre nervoase
vegetative și, în majoritatea segmentelor tubului digestiv, conține glande care se deschid la
suprafața epiteliului
- corionul este infiltrat cu limfocite şi alte celule cu rol imunitar (plasmocite, macrofage,
eozinofile, mastocite), coare joacă un rol important în răspunsul imun local. Pe alocuri
limfocitele se pot structura în foliculi limfoizi care apar izolaţi sau confluenţi (agregate de foliculi

1
 limfoizi). Agregate de foliculi limfoizi se găsesc în grosimea mucoasei bucofaringiene, unde
formează amigdalele (palatine, faringiană şi linguale), în ileonul terminal, unde alcătuiesc plăcile
Peyer şi în peretele apendicelui ileo-cecal. La acest nivel se produc Ig A care trec prin
transcitoză în lumenul intestinal, având rol în apărarea locală împotriva agenților bacterieni și
virali.
c. Musculara mucoasei
- este o pătură subţire de muşchi neted care separă tunica submucoasă de mucoasă începând de la
esofag până la intestinul gros, permițând mișcări localizate ale mucoasei.
Dintre cele patru tunici ale peretelui tubului digestiv, mucoasa are structura histologică cea mai
variabilă, adaptată la fiecare segment funcţiei specifice a acestuia.

2. TUNICA SUBMUCOASĂ
- este fromată din ţesut conjunctiv moderat dens, bogat în fibre de colagen şi fibre elastice.
- conţine vase sanguine şi vase limfatice de calibru mare şi plexul nervos submucos (plexul
Meissner), format din microganglioni şi fibre nervoase vegetative amielinice, cu rol în reglarea
secreţiei glandulare.
- conţine glande numai în esofag şi duoden

3. TUNICA MUSCULARĂ
- este alcătuită din fibre musculare striate la nivelul cavităţii bucale, faringelui, treimii superioare a
esofagului şi sfincterului anal extern și din fibre musculare netede în restul tubului digestiv.
- Fibrele musculare se dispun în două straturi:
- unul intern, orientat circular
- unul extern, orientat longitudinal.
- Între cele două straturi de fibre musculare se găsesc microganglioni vegetativi şi fibre nervoase
amielinice ale plexului mienteric (plexul Auerbach), care este implicat în reglarea și coordonarea
mișcărilor peristaltice.
- În anumite zone, fibrele musculare ale stratului intern circular se condensează formând
sfincterele digestive (sfincterul cardial, piloric, ileocecal, anal).

4. TUNICA EXTERNĂ
- este reprezentată de adventice la nivelul porţiunii supradiafragmatice a tubului digestiv (faringe,
esofag cervical şi toracic) şi al canalului anal şi de seroasă la nivelul stomacului, intestinului subţire
şi colonului.
- Adventicea este un strat de ţesut conjunctiv lax care leagă organul respectiv de structurile
învecinate, continuându-se fără delimitare netă cu ţesutul conjunctiv al acestor structuri.
- Seroasa este formată dintr-un strat subţire de ţesut conjunctiv lax acoperit spre exterior de
mezoteliul peritoneal (epiteliul simplu pavimentos al peritoneului visceral).

2
 ESOFAGUL

- Este un organ tubular, cu o lungime medie de 25 cm, care se întinde de la faringe la stomac (până
la cardia), având funcție de transport a alimentelor din faringe în stomac.
- Peretele esofagului este adaptat deglutiţiei şi înaintării rapide a bolului alimentar spre stomac.
Este format din cele 4 tunici caracteristice tubului digestiv: mucoasa, submucoasa, musculara și
tunica externă.
1. Tunica mucoasă
- prezintă o serie de pliuri longitudinale care dau lumenului esofagian un aspect stelat caracteristic
pe secţiune.
- Epiteliul de acoperire este de tip stratificat pavimentos nekeratinizat. Este un epiteliu gros de
300-500µm, cu rol de protecție, rezistent la abraziune și fricțiune. Are un turnover de 14-21 de
zile.
- Corionul mucoasei:
- este format din ţesut conjunctiv lax bogat celular, infiltrat cu limfocite.
- conţine numeroase capilare sanguine, vase limfatice mici şi nervi
- este străbătut de canalele excretoare ale glandelor esofagiene principale, aflate în
submucoasă.
- In porţiunea inferioară a esofagului, corionul conţine grupuri de glande simple tubulare
de tip mucos, numite glande esofagiene superficiale, care secretă un mucus neutru cu rol
de a proteja mucoasa esofagiană de un eventul reflux al conținutului gastric.
2. Submucoasa
- este formată din ţesut conjunctiv dens bogat în fibre elastice
- conţine vase sanguine şi vase limfatice mari, fibre nervoase şi microganglioni ai plexului nervos
submucos (plexul Meissner).
- Submucoasa conţine pe toată lungimea esofagului glande mucoase, numite glande esofagiene
propriu-zise sau principale. Acestea au ducte excretoare lungi care perforează musculara
mucoasei şi străbat corionul, deschizându-se la suprafaţa epiteliului esofagian. Produc un mucus
slab acid și lizozim. Mucusul umectează, lubrefiază și protejează mucoasa esofagului, favorizând
alunecarea bolului alimentar, iar lizozimul are proprietăţi bactericide.
3. Tunica musculară
- este bine dezvoltată, fiind alcătuită din fibre musculare dispuse în 2 straturi: intern-circular şi
extern-longitudinal
În treimea proximală a esofagului fibrele musculare sunt striate, în treimea medie sunt atât
striate cât și netede, iar în treimea distală sunt numai fibre musculare netede.
- La nivelul joncţiunii cu stomacul, stratul muscular intern se îngroaşă şi formează sfincterul
cardial. Acesta are rolul de a împiedica refluxul conținutului gastric în esofag.
4. Tunica externă
- este reprezentată de adventice, un strat de ţesut conjunctiv lax bogat vascularizat şi inervat, care
se continuă cu ţesutul conjunctiv al mediastinului.

3
 - Numai porţiunea de esofag aflată în cavitatea peritoneală, numită esofag abdominal (care se
întinde de la diafragm până la cardia) este învelită de seroasa peritoneală.
Tranziția de la epiteliul stratificat pavimentos al esofagului la epiteliul simplu cilindric al stomacului se
face brusc, la nivelul joncțiunii eso-gastrice. Această zonă are importanță clinică deoarece majoritatea
carcinoamelor esofagiene au punctul de plecare la acest nivel.

STOMACUL

Reprezintă segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv, care conectează esofagul și intestinul subțire.
Îndeplinește mai multe funcții:
- continuă digestia glucidelor începută în cavitatea bucală; iniţiază digestia proteinelor prin pepsină și
iniţiază digestia lipidelor prin lipază
- transformă, prin activitatea musculară, bolul alimentar într-o masă vâscoasă (chim gastric)
- secretă hormoni și amine cu rol de reglare a funcțiilor gastro-intestinale
Din punct de vedere histologic stomacul prezintă doar trei regiuni, deoarece fundul şi corpul gastric au
structură histologică identică:
- regiunea cardială
- regiunea fundică
- regiunea pilorică
Peretele gastric este alcătuit din cele patru tunici: mucoasa, submucoasa, musculara şi seroasa.
1. Mucoasa
- Are o grosime de 1-2 mm. La examenul cu ochiul liber, prezintă numeroase pliuri longitudinale,
orientate dinspre cardia spre pilor, care formează “marele relief gastric”, ce apare ca rezultat al
contracţiei muscularei mucoasei și a tunicii musculare, la care ia parte şi ţesutul conjunctiv al
submucoasei. Când stomacul este plin, pliurile se aplatizează, permițând distensia stomacului.
- La examenul cu lupa se observă numeroase şanţuri circulare superficiale care împart suprafaţa
mucoasei în proeminenţe mamelonate numite arii gastrice, care formează în ansamblu “micul relief
gastric”. Ariile gastrice sunt străbătute de numeroase orificii mici reprezentând deschiderile criptelor
gastrice.
- Mucoasa gastrică este formată dintr-un epiteliu de suprafaţă, corion şi musculara mucoasei.
a. Epiteliul de suprafaţă
- este un epiteliu simplu cilindric, format dintr-un singur tip de celule, numite celule mucoase de
suprafaţă. Acestea sunt celule cilindrice înalte, cu nucleu ovoid situat la polul bazal şi citoplasmă
clară. Celulele conţin RER la polul bazal, aparat Golgi bine reprezentat, localizat supranuclear, și
granule de mucigen concentrate la polul apical. Granulele sunt mici, dense la fluxul de electroni.
- Celulele mucoase de suprafață formează un strat continuu la suprafața mucoasei gastrice. Ele secretă
permanent mucus și bicarbonat. Acest mucus alcalin formează la suprafaţa epiteliului gastric un
înveliș gros, vâscos, care acționează ca o barieră protectoare faţă de conținutul acid al sucului gastric
și faţă de enzimele proteolitice din lumenul gastric.

4
- Epiteliul de suprafață se invaginează din loc în loc în corion, formând criptele gastrice, care au rolul
de a mări suprafața de secreție a mucoasei. Epiteliul criptelor este de același tip cu epiteliul de
suprafaţă.
b. Corionul
- este alcătuit din ţesut conjunctiv lax bogat în limfocite şi alte tipuri de celule imune, care ocazional
pot forma foliculi limfoizi. Conține o rețea capilară abundentă.
- În corion se află un număr mare de glande simple tubulare, uneori ramificate, care se deschid la baza
criptelor gastrice. Glandele sunt denumite în funcţie de localizare:
- glande cardiale
- glande fundice
- glande pilorice.
c. Musculara mucoasei
- conține fibre musculare netede ce separă mucoasa de submucoasă
- este mai groasă la nivelul stomacului decât în alte segmente ale tubului digestiv
O parte din fibrele musculare din musculara mucoasei pătrund în corion, printre glande, participând la
expulzarea produsului de secreţie.
2. Submucoasa
- este formată din ţesut conjunctiv dens, în care se găsesc vase sanguine şi limfatice, precum şi plexul
nervos submucos Meissner.
- este infiltrată cu limfocite, macrofage şi mastocite.
3. Musculara
- atinge grosimea maximă la nivelul stomacului, fiind formată din 3 straturi de fibre musculare netede:
- intern - oblic
- mijlociu - circular
- extern - longitudinal.
La nivelul pilorului, stratul mijlociu se îngroaşă pentru a forma sfincterul piloric.
4. Seroasa
- este subţire, formată din ţesut conjuctiv lax acoperit la exterior de mezoteliul peritoneal.

PARTICULARITĂȚI MORFOFUNCȚIONALE ALE REGIUNILOR

GASTRICE
1. Regiunea cardială:
- are cripte scurte, care nu depăşesc 1/4 din grosimea mucoasei
Glandele cardiale:
- sunt glande mucoase, tubulare simple sau ramificate, sinuoase, cu lumen larg, asemănătoare
structural cu glandele din porţiunea terminală a esofagului.
- secretă un mucus neutru, cu proprietăţi lubrefiante şi lizozim.

5
2. Regiunea fundică:
- are cripte scurte, care nu depăşesc 1/4 din grosimea mucoasei
Glandele fundice:
- Secretă pepsină şi HCl
- Sunt numeroase, ocupând peste 75% din mucoasă. Sunt glande simple tubulare lungi, uneori
ramificate în partea bazală. Se întind pe toată grosimea mucoasei, de la criptele gastrice până la
musculara mucoasei. Se deschid câte 3-7 glande la baza fiecărei cripte gastrice.
- Fiecare glandă prezintă 3 segmente:
- gâtul sau colul glandei, situat în partea superioară a glandei, la deschiderea în criptă
- corpul glandei sau segmentul intermediar
- baza glandei sau porţiunea terminală.
- Peretele glandei este alcătuit din 5 tipuri de celule epiteliale:
a. celule mucoase ale colului (gâtului)
b. celule stem
c. celule parietale (oxintice)
d. celule principale (pepsinogene)
e. celule enteroendocrine
a. Celulele mucoase ale colului:
- se găsesc la nivelul colului glandelor, în grupuri mici sau izolate printre celulele parietale.
- sunt asemănătoare celulelor mucoase de suprafaţă, dar sunt mai mici decât acestea, iar granulele de
de secreţie apicale sunt mai rare şi mai mici
- secretă un mucus diferit de cel al celulelor mucoase de suprafaţă: este un mucus acid ce participă la
activarea enzimelor în lumenul gastric.
b. Celulele stem:
- Se găsesc în regiunea colului glandelor, dar sunt reduse numeric. Sunt celule cilindrice joase cu
nuclei ovoizi, situaţi la polul bazal.
- Au capacitatea de a se diferenţia în celelate tipuri celulare, asigurând astfel regenerarea epiteliului
gastric (sunt singurele celule cu activitate mitotică):
- Unele se diferenţiază şi migrează în sus, pentru a înlocui celulele criptelor gastrice şi
celulele mucoase de suprafaţă, care au un turnover rapid, de 3-7 zile.
- Altele migrează profund în glandele fundice şi se diferenţiază în celelate tipuri de celule
glandulare: celule mucoase ale colului, celule parietale, celule principale şi
enteroendocrine. Aceste celule sunt înlocuite mult mai lent decât celulele mucoase de
suprafaţă.
c. Celulele parietale (oxintice)
- Aunt celulele care produc HCl și sintetizează factorul intrinsec; predomină numeric în jumătatea
superioară a glandelor fundice.
- Sunt celule voluminoase, rotunde sau piramidale, cu nucleu sferic, dispus central, cu o citoplasmă
abundentă, intens eozinofilă.

6
- La microscopul electronic, celula parietală are un aspect morfologic neobişnuit, care o diferenţiază
de alte celule: membrana apicală prezintă microvili numeroşi şi invaginări profunde, care pătrund
adânc în interiorul celulei, formând un sistem canalicular intracelular. Acesta măreşte mult
suprafaţa membranei, fiind implicat în transportul ionilor de H + şi legarea lor de ionii de Cl- .
Membrana microvililor și a canaliculelor conține pompa de protoni de H+ (ATP-aza de H+-K+),
necesară pentru secreția HCl. Ionii de H + sunt transportați activ prin membrana apicală a celulei
parietale și se combină cu ionii de Cl - la suprafaţa canaliculelor, rezultând HCl.
- Celula conţine un mare număr de mitocondrii (este celula cea mai bogată în mitocondrii); acestea
ocupă 40% din volumul celular, fiind implicate în sinteza ATP-ului necesar pentru transportul activ
al ionilor.
- La polul bazal, membrana celulei parietale are receptori pentru gastrină, histamină și acetilcolină,
care stimulează secreția de HCl.

Sinteza HCl:

HCl provine din ionii de Cl- prezenţi în sânge şi dintr-un cation (H+) rezultat din acţiunea unei enzime,
anhidraza carbonică.
Etapele sintezei HCl:
- Celula parietală preia prin polul ei bazal CO 2 din circulaţie
- CO2 difuzează intracelular, unde se combină cu apa sub acţiunea anhidrazei carbonice, rezultând
acid carbonic (H2CO3), care disociază apoi în bicarbonat şi un proton de H+
anhidraza carbonică
CO2 + H2O → H2CO3 → HCO3 - + H+
-
Ionul bicarbonat HCO3 se reîntoarce în sânge, iar protonul de H + este pompat activ la suprafaţa
-

sistemului canalicular
-
Celula preia din sânge şi anionul de Cl- (prin transport activ, la schimb cu HCO3-), îl pompează la
suprafaţa sistemului canalicular, unde acesta reacţionează cu protonul de H+ pentru a produce HCl
(legarea lor se face de-a lungul suprafeţei canaliculare).
- HCl este eliberat în lumenul gastric.
Rolul HCl este de a activa enzimele proteolitice din sucul gastric şi de a împiedica multiplicarea
bacteriilor ajunse aici odată cu alimentele (rol antiseptic).

Celulele parietale sintetizează și factorul intrinsec, o glicoproteină indispensabilă pentru absorbţia

vitaminei B12. Factorul intrinsec se leagă de vitamina B12 în lumenul stomacului, formând un complex
care este absorbit prin pinocitoză în celulele intestinului subțire. Vitamina B12 este necesară pentru
maturarea eritroblaștilor. În absenţa ei, mecanismul de formare a hematiilor este perturbat. De aceea,
bolile care duc la distrugerea celulelor parietale, cum este gastrita atrofică, sunt însoţite de anemie
megaloblastică (pernicioasă).

7
d. Celulele principale (pepsinogene)
- sunt celulele care secretă pepsinogen şi lipază. Ele predomină în porţiunea inferioară a glandelor şi
au toate caracteristicile celulelor care sintetizează şi secretă proteine.
- Sunt celule cilindrice, intens bazofile, cu nucleu mare, situat la polul bazal. Celulele conțin RER
abundent și numeroși ribozomi liberi la polul bazal, care determină bazofilia citoplasmei.
Mitocondriile sunt răspândite în toată citoplasma; aparatul Golgi este bine reprezentat, situat
supranuclear. La polul apical se concentrează granule de secreţie mari, electronodense, delimitate de
membrane (granule de zimogen), care depozitează pepsinogenul sintetizat de celule. Granulele își
elimină conținutul în lumenul glandular prin exocitoză. După ce este eliberat în lumenul gastric,
pepsinogenul este convertit sub influenţa HCl din sucul gastric la pepsină, enzimă foarte activă, care
hidrolizează proteinele alimentare. Ea acţionează optim numai la pH acid, realizat de HCl.
- Lipaza gastrică este o altă enzimă digestivă care acţionează asupra lipidelor alimentare. Ea are
importanţă redusă la adult, dar mare la sugar, deoarece hidrolizează grăsimile fin emulsionate care se
găsesc în lapte.
d. Celulele enteroendocrine
- Sunt celule care aparţin sistemului neuroendocrin difuz (SNED): sintetizează și secretă diverse
peptide şi amine cu rol de reglare a activităţii gastrointestinale
- Sunt celule mici, cu formă piramidală, aşezate spre baza glandelor gastrice. Au citoplasma clară,
greu de identificat la microscopul optic. Conțin granule secretorii mici, electronodense, delimitate de
membrane.
- Celulele enteroendocrine au polaritate inversată faţă de celulele principale: organitele de sinteză sunt
localizate la polul apical, iar granulele de secreţie la polul bazal, deoarece ele își eliberează produșii
de secreție în ţesutul conjunctiv al corionului. De aici produșii secretori pot difuza local pentru a
acționa asupra celulelor învecinate (substanțe paracrine) sau pot trece în circulație, acționând asupra
unor celule-țintă situate la distanță (substanțe endocrine - hormoni).
- Celulele enteroendocrine sunt răspândite în tot epiteliul tubului digestiv, de la esofag până la colon.
Ele secretă peste 30 de hormoni gastrointestinali, ca gastrina, motilina, colecistokinina,
somatostatina, secretina, polipetidul intestinal vasoactiv (v. tabelul 1).
- În regiunea fundică celulele enteroendocrine secretă serotonina (5-hidroxitriptamina), amină care
stimulează contracția musculaturii netede gastro-intestinale și vasculare.

3. Regiunea pilorică:
- are cripte adânci, depăşind jumătate din grosimea mucoasei.
Glandele pilorice:
- sunt glande tubulare ramificate mici, de tip mucos, asemănătoare glandelor cardiale.
- conțin celule secretoare de mucus şi lizozim, dar şi celule enteroendocrine. Celulele
enteroendocrine sunt mai numeroase decât în regiunea fundică. Ele produc:
- gastrina – hormon polipeptidic ce stimulează secreţia de HCl a celulelor parietale din
glandele fundice şi secreţia de pepsinogen. Celulele care produc gastrina se numesc de
celule G și sunt intercalate printre celulele mucoase.

8
 - somatostatina - acţionează local, asupra altor celule endocrine, inhibând eliberarea
hormonilor, inclusiv a gastrinei.
- histamina – stimulează secreţia de HCl.
- serotonina – stimulează contracţia musculaturii netede gastrointestinale şi vasculare
Notă clinică:
Ulcerul gastroduodenal constă într-o pierdere de substanță din peretele gastric sau duodenal care începe de la
mucoasă și poate penetra până la seroasă. Majoritatea ulcerelor peptice sunt produse de infecțiile bacteriene
cu Helicobacter pylori, dar pot fi cauzate și de administrarea repetată a unor medicamente cum ar fi aspirina și
antiinflamatoarele nesteroidiene.

INTESTINUL SUBŢIRE

Este segmentul cel mai lung al tubului digestiv, măsurând aproximativ 6-8 m. Se întinde de la pilor până
la valvula ileocecală.
Indeplineşte următoarele funcţii:
- digestia terminală a alimentelor
- absorbţia produşilor finali de digestie, care traversează epiteliul pentru a ajunge în capilarele
sanguine și vasele limfatice
- secreţia de hormoni și amine care reglează activitatea gastrointestinală
Intestinul subțire are 3 segmente anatomice:
- duodenul, segmentul cel mai scurt, cu o lungime de 25-30cm
- jejunul, segmentul mijlociu, lung de 2.5-3m
- ileonul, cu o lungime de 4-4.5m

STRUCTURA PERETELUI INTESTINAL

Peretele intestinului subţire este alcătuit din 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculara, seroasa.

1.TUNICA MUCOASĂ
Prezintă 3 tipuri de structuri specializate pentru a mări suprafaţa de absorbţie a intestinului:
a. plicile circulare (valvule conivente, valvule Kerckring)
b. vilozităţile intestinale
c. microvilii enterocitelor
a. Plicile circulare
- sunt pliuri transversale permanente, alcătuite din mucoasă şi submucoasă, care proemină în lumenul
intestinal pe o înălţime de 7-8 mm.
- sunt extrem de numeroase în duodenul terminal şi jejunul proximal, unde procesul de absorbţie e
maxim. Devin apoi tot mai rare pentru a dispărea la nivelul ileonului terminal.
b. Vilozităţile intestinale
- sunt expansiuni ale mucoasei, lungi de 0,5 -1,5 mm, care se proiectează în lumenul intestinal; sunt
specifice intestinului subțire

9
- Aspectul lor variază cu segmentul intestinal: în duoden sunt mai late şi mai aplatizate, în jejun sunt
numeroase, înalte, digitiforme, iar în ileon sunt rare şi scurte; pot chiar lipsi în porţiunea terminală a
acestuia.
c. Microvilii
- sunt expansiuni digitiforme ale citoplamei apicale a enterocitelor, cu o înălţime de 0,5-1μ.
S-a calculat că plicile circulare cresc suprafaţa de absorbţie epiteliului intestinal de 3 ori, vilozităţile de
10 ori, iar microvilii de 20 de ori. Împreună, aceste formaţiuni cresc suprafaţa intestinală de 600 de ori,
rezultând o arie totală de absorbţie de 200m2.

Microscopic, TUNICA MUCOASĂ este formată din 3 straturi: epiteliu de acoperire, corion şi
musculara mucoasei.

Epiteliul de acoperire
- este simplu cilindric. El tapetează vilozităţile intestinale, iar între vilozități se invaginează în
corionul mucoasei, formând glandele intestinale (glandele Lieberkühn).
- Este format din 5 tipuri de celule:
a. celulele absorbante (enterocitele)
b. celule caliciforme
c. celule enteroendocrine
d. celule M
e. limfocite intraepiteliale.
a. Celulele absorbante (enterocitele)
- Sunt celulele cele mai numeroase din epiteliul intestinal, adaptate pentru funcţia de absorbţie.
- Sunt celule cilindrice înalte, cu nucleu ovoid situat la polul bazal, cu citoplasmă bazofilă. La polul
apical prezintă platoul striat - un strat omogen, eozinofil, străbătut de mici striații longitudinale.
Platoul striat este format din microvili cu înălţimi egale. Fiecare microvil este o expansiune
cilindrică a citoplasmei apicale şi este format dintr-un ax central acoperit de membrana celulară.
Axul central conţine un fascicul de filamente de actină, paralele între ele, care conferă stabilitate
microvilului. Fiecare enterocit are în medie 3000 de microvili, care cresc mult suprafaţa de absorbţie
a membranei.
- Membrana microvililor conține enzime digestive:
- dizaharidaze, care hidrolizează dizaharidele în monozaharide şi
- dipeptidaze, care hidrolizează dipeptidele în aminoacizi
Prin aceste enzime, platoul striat participă direct la procesul de digestie.
- Citoplasma enterocitului este bogată în organite comune: RER bine dezvoltat, localizat spre polul
bazal, numeroşi ribozomi liberi, mitocondrii, aparat Golgi localizat supranuclear, lizozomi şi
vezicule de pinocitoză la polul apical. Aparatul Golgi și REN au rol important în prelucrarea finală a
lipidelor în cursul procesului de absorbție a grăsimilor.
- Enterocitele sunt unite la polul apical prin joncţiuni strânse, care separă lumenul intestinal de
spaţiile laterale intercelulare.

10
- Între membranele laterale ale enterocitelor se delimitează spaţii intercelulare piramidale, în care
sunt descărcate picăturile lipidice (chilomicronii) care vin din enterocite şi traversează membrana
bazală pentru a ajunge în axul vilozitar şi apoi în chiliferul central.

Funcțiile enterocitului:
 Intervine în procesul de digestie prin enzimele care acţionează la nivelul platoului striat.
 Asigură absorbţia produşilor finali de digestie:
- Din digestia lipidelor rezultă acizi graşi, glicerol şi monogliceride, care traversează pasiv
membrana apicală a enterocitului şi ajung în cisternele REN. În REN acizii grași cu lanţ
lung sunt reesterificați la trigliceride. Acestea sunt înconjurate complet de un strat subţire
de proteine, formând particule de 0,2-1µm, numite chilomicroni. Chilomicronii sunt
transferați în aparatul Golgi, de unde migrează spre membrana laterală a enterocitului şi
apoi sunt exocitaţi în spaţiul intercelular, iar de aici trec în limfă (în chiliferul central) .
Acizii graşi cu lanţ scurt (<C10-12 ), după ce ajung în enterocit, nu sunt reesterificaţi la
trigliceride, ci părăsesc celula prin polul bazal şi trec direct în capilarele sanguine →
vena portă → ficat.
- Din digestia proteinelor şi a glucidelor rezultă aminoacizi şi respectiv monozaharide care
sunt absorbite de enterocite prin transport activ, apoi trec prin polul bazal al celulelor
direct în capilarele sanguine.
b. Celulele caliciforme
- Sunt celule mucoase intercalate printre enterocite. Reprezintă glande unicelulare intraepiteliale, cu
rol de a produce mucus care protejează şi lubrefiază epiteliul intestinal. Devin mai numeroase pe
măsură ce ne apropiem de ileon.
- Celula caliciformă are formă de calice: baza este îngustă şi polul apical dilatat datorită granulelor de
mucină care se acumulează la acest nivel. Nucleul este turtit, împins la polul bazal de secreția de
mucus, iar citoplasma clară.
- În zona bazală a celulei se găsește RER bine dezvoltat (în care se sintetizează componenta proteică a
mucusului), ribozomi liberi, mitocondrii. În regiunea supranucleară se află aparatul Golgi, bine
reprezentat. Aici se formează polizaharidele şi are loc cuplarea acesora cu proteinele. Zona apicală a
celulei conţine granule de mucină delimitate de membrane, care fuzionează treptat şi se elimină în
lumen. După secreţie, mucina este hidratată şi formează mucusul. Acesta formează la suprafaţa
epiteliului intestinal o peliculă protectoare faţă de acţiunea digestivă a enzimelor din sucul intestinal,
lubrefiază suprafața mucoasei intestinale și împiedică aderarea bacteriilor la epiteliul intestinal.
c. Celulele enteroendocrine
- Sunt distribuite izolat de-a lungul epiteliului intestinal, printre celelalte tipuri de celule.
- La microscopul optic sunt greu de identificat pe secţiunile de rutină pentru că au dimensiuni mici, iar
citoplasma lor este clară. Se pot evidenția cu tehnici imunohistochimice și prin microscopie
electronică. Toate celulele enteroendocrine au granule secretorii mici, electronodense, delimitate de
membrane, concentrate la polul bazal.
- Există peste 30 de substanțe endocrine sintetizate de celulele enteroendcorine din întregul tub
digestiv, dintre care cele mai importante sunt prezentate în tabelul 1.

11
Tabel 1. Principalii produși secretori ai celulelor enteroendocrine gastrointestinale și efectele lor

Secretina Hormon ce stimulează secreţia pancreatică de enzime şi de bicarbonat,

controlând pH-ul sucului pancreatic şi neutralizând materialele acide venite
din stomac.
Colecistokinina Hormon ce stimulează contracţia veziculei biliare şi secreţia pancreatică de
enzime.
Glucagon Acţionează ca antagonist al insulinei - glicogenoliză hepatică
Somatostatina Substanţă paracrină, inhibă local celelalte celule endocrine, blochează
eliberarea hormonilor gastrointestinali.
Serotonina, substanţa P Cresc motilitatea intestinului
Gastrină Stimulează secreţia gastrică acidă
Polipeptidul inhibitor gastric (GIP) Inhibă secreţia gastrică acidă.
Motilina Stimulează motilitatea intestinului
Polipeptidul intestinal vasoactiv (VIP) Stimulează secreţia de ioni şi apă; creşte motilitatea intestinului

d. Celulele M (“celule cu microfalduri”)

- Sunt celule epiteliale specializate localizate în epiteliul care acoperă foliculii limfoizi din plăcile
Peyer.
- Prezintă la polul apical microfalduri, iar la polul bazal invaginări profunde (recesuri), care
adăpostesc limfocite intraepiteliale (T și B) și celule dendritice prezentatoare de antigen.
- Celulele M au rol important în prelucrarea antigenelor: preiau prin endocitoză antigenele din
lumenul intestinal şi apoi le transferă către celulele imune din recesurile bazale, declanșând
răspunsul imun la nivelul țesutului limfoid anexat tubului digestiv. Limfocitele B produse local dau
naștere plasmocitelor care secretă Ig A. În continuare, Ig A sunt transportate de enterocite în lumenul
intestinal pentru a neutraliza antigenele.
e. Limfocitele intraepiteliale
- se găsesc printre celulele epiteliale intestinale
- se află în tranzit prin epiteliul intestinal, având rol în apărarea imunologică locală.

Structura microscopică a vilozităţilor intestinale

Sunt formate dintr-un ax central conjunctivo-vascular tapetat de epiteliul de suprafaţă.

Epiteliul de suprafaţă este alcătuit din enterocite, celule caliciforme, celule endocrine rare şi
limfocite intraepiteliale.
Axul conjunctiv al vilozităţii
- reprezintă o expansiune a corionului, fiind format din ţesut conjunctiv lax în care se găsesc:
- o reţea de fibre de reticulină
- celule conjunctive variate, situate în ochiurile reţelei:
 fibroblaste
 miofibroblaste = fibroblaste modificate, conținând în citoplasmă miofilamente
contractile implicate în mişcările ritmice ale vilozităţilor.
 celule migrate din sânge: limfocite, plasmocite, eozinofile, macrofage.
- numeroase vase sanguine mici: o arteriolă provenită din reţeaua capilară a corionului, aflată
la baza vilozităţii → se ramifică sub membrana bazală într-o bogată reţea capilară, din care

12
 sângele e colectat într-o venulă ce se continuă la baza vilozităţii cu reţeaua vasculară a
corionului.
- un vas limfatic situat central (chilifer central), care începe printr-un capăt orb, închis la
vârful vilozităţii şi se varsă la baza ei în reţeaua limfatică a corionului - aceasta drenează în
continuare în vasele mai mari din submucoasă. În lumenul chiliferului ajung grăsimile
absorbite sub formă de chilomicroni.
- fascicule de fibre musculare netede aşezate paralel cu chiliferul central, responsabile de
contracţiile ritmice ale vilozităţilor, care sunt importante pentru absorbţie. Ele scurtează şi
contractă vilozitatea, asigurând propulsia substanţelor absorbite în sânge şi limfă.
Glandele Lieberkühn
- Sunt glande simple tubulare care se deschid în lumenul intestinal, între vilozităţi. Ele străbat
corionul, ajungând în profunzime până la musculara mucoasei.
- Peretele glandular este format dintr-un epiteliu simplu cilindric aflat în continuitate cu epiteliul de
suprafață. Acest epiteliu conține 5 tipuri celulare:
1. Celule absorbante
- mai rare decât în epiteliul de suprafață
- predomină în regiunea profundă a glandelor.
2. Celule caliciforme
- mai numeroase şi mai mari decât în epiteliul de suprafață
- predomină în segmentele superficiale ale glandelor.
3. Celulele enteroendocrine
- mult mai numeroase comparativ cu epiteliul de suprafaţă, predomină la baza glandelor.
4. Celule Paneth
- sunt celule secretorii specifice glandelor Lieberkühn, localizate la baza lor, în grupuri de câte 3-5
celule. Au aspectul caracteristic celulelor care secretă proteine: nucleul este localizat bazal, iar la
polul apical se concentrează granule secretorii mari, acidofile, ce conţin lizozim, enzimă ce
digeră peretele bacterian. Celulele Paneth au activitate antibacteriană şi funcţie de reglare a florei
intesinale prin lizozim.
5. Celulele stem
- se găsesc la baza glandelor; sunt celule cilindrice, cu citoplasmă redusă, bazofilă.
- reprezintă sursa de regenerare a epiteliului intestinal, având capacitatea de a se diferenția în
celelalte tipuri celulare din epiteliul de suprafață și în diverse tipuri de celule glandulare
(enterocite, celule caliciforme, celule endocrine, celule Paneth).
Ritmul de înlocuire a epiteliului intestinal este rapid: el este complet reînnoit la 2-5 zile.

Notă clinică: Turnoverul rapid al epiteliului intestinal explică de ce radioterapia şi medicamentele antimitotice folosite în
tratamentul cancerului afectează rapid intestinul – ele inhibă diviziunile celulare, acţionând asupra celulelor maligne, dar şi
asupra celulelor stem, astfel încât celulele care se pierd permanent prin descuamare în lumen nu mai sunt regenerate.
Aceasta determină atrofia epiteliului, cu apariţia sindromului de malabsorbţie (absorbţie deficitară de metaboliţi, pierdere
de apă şi diaree). De aceea, curele de citostatice sunt urmate de pauze pentru a permite celulelor-stem să refacă epiteliul
intestinal.

13
Corionul mucoasei intestinului subţire
- ocupă spaţiul dintre epiteliul de suprafaţă şi musculara mucoasei, extinzându-se în axul vilozităţilor
intestinale.
- este alcătuit din ţesut conjunctiv lax în care se găseşte o reţea de vase sanguine mici (arteriole,
venule şi capilare), vase limfatice şi fibre nervoase. Conţine glandele intestinale Lieberkühn. Este
infiltrat cu limfocite şi conţine numeroşi foliculi limfoizi.
- În ileonul terminal se găsesc conglomerate mari de foliculi limfoizi numite plăci Peyer. Fiecare
placă Peyer poate conține 10-200 de foliculi limfoizi. Ele depăşesc mucoasa şi se extind în tunica
submucoasă. Au rol în răspunsul imun local, reprezentând o sursă de plasmocite. În dreptul plăcilor
Peyer, mucoasa ileonului nu are vilozităţi intestinale, iar epiteliul care le acoperă conţine celule M
(celule cu microfalduri, care au rolul de a prezenta antigenele din lumenul intestinal limfocitelor
subiacente. (v. Tipurile celulare din epiteliul intestinal).
2. Submucoasa
- Este formată din ţesut conjunctiv dens ce conţine o reţea abundentă de artere şi vene mari, care trimit
ramuri în mucoasă, musculară şi seroasă.
- Conţine, numai în duoden, glande tubulare ramificate de tip mucos (glande Brünner). Aceste glande
sunt asemănătoare glandelor gastrice pilorice. Au ducte scurte care străbat musculara mucoasei şi se
deschid în glandele Lieberkühn, la baza lor. Produc un mucus alcalin (pH 8.1-9.3), vâscos, bogat în
bicarbonat, care neutralizează aciditatea chimului gastric și protejează mucoasa duodenală de
acţiunea erozivă a sucului gastric şi a enzimelor digestive secretate de pancreas.
- Submucoasa conţine plexul submucos (plexul Meissner), format din fibre nervoase amielinice şi
microganglioni vegetativi cu rol în reglarea secrețiilor glandulare.
3.Tunica musculară
- Este formată din fibre musculare netede dispuse în 2 straturi: intern-circular şi extern-longitudinal.
- Între cele 2 straturi de fibre musculare se găseşte plexul mienteric (plexul Auerbach) care controlează
activitatea musculară, peristaltismul.
4. Seroasa este formată din ţesut conjunctiv lax acoperit spre exterior de mezoteliu (epiteliu simplu
pavimentos).

INTESTINUL GROS (COLONUL)

- Se întinde de la valvula ileocecală până la orificiul anal, având o lungime medie de 1,5 m. Este
alcătuit din mai multe segmente:
 cecul şi apendice ileocecal
 colonul (ascendent, transvers, descendent și sigmoid)
 rectul
- Este segmentul în care are loc absorbţia apei şi a electroliților.

14
Peretele intestinului gros este alcătuit din cele 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculara, tunica
externă.
1. Mucoasa
- Este mai groasă decât cea a intestinului subțire și nu are vilozităţi intestinale. Epiteliul de suprafaţă
este simplu cilindric, alcătuit din 2 tipuri celulare:
 celule absorbante – asemănătoare celor din intestinul subţire, dar cu microvili mai rari,
mai scurţi şi neregulaţi, implicați în procesul de absorbţie a apei.
 celule caliciforme - mult mai numeroase decât în intestinul subţire; secretă mucus care
lubrefiază şi protejează mucoasa.
- Glandele Lieberkühn sunt mult mai lungi şi mai numeroase decât în intestinul subțire. Ele conţin
următoarele tipuri celulare:
- celule caliciforme abundente
- celule absorbante rare
- celule endocrine foarte rare
- celule stem
Lipsesc celulele Paneth.
Turnoverul epiteliului colic este de 5-6 zile.
- Corionul mucoasei este alcătuit din ţesut conjunctiv lax bogat în limfocite şi foliculi limfoizi
solitari, mai mari decât cei din intestinul subţire, care depăşesc musculara mucoasei şi se extind în
submucoasă. Această bogăţie de ţesut limfoid este datorată populaţiei bacteriene extrem de
abundente din lumenul colonului.
- Musculara mucoasei este slab reprezentată, întreruptă uneori de infiltraţiile limfoide.
2. Submucoasa este similară celei din intestinul subțire; conține celule adipoase abundente.
3. Musculara
- este formată din fibre musculare netede dispuse în 2 straturi: intern - circular şi extern – longitudinal.
- Stratul extern este discontinuu la nivelul cecului şi colonului, unde se condensează în 3 benzi
longitudinale, numite tenii colice.
4. Tunica seroasă
- este alcătuită din peritoneul visceral, care acoperă în întregime intestinul gros.
- In porţiunile intraperitoneale ale colonului, seroasa prezintă protuberanţe mici, alcătuite din ţesut
adipos - ciucurii epiploici.

La nivelul rectului:
- seroasa e înlocuită de adventice
- submucoasa conţine un plex vascular abundent, reprezentat prin vene sinuoase, care pot produce
hemoroizi când se dilată excesiv.

15
 APENDICELE ILEOCECAL

- este un diverticul al cecului, cu lungime de 8-10 cm.

- are un lumen îngust, neregulat şi un perete gros, datorită ţesutului limfoid abundent din peretele său.

Peretele apendicelui este format din 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculara, seroasa.

1. Mucoasa
- are un epiteliu simplu cilindric în care predomină celulele absorbante. Conține celule caliciforme
rare şi numeroase celule enteroendocrine.
- Glandele Lieberkühn sunt rare şi neregulate, cu lungimi variabile. Ele conţin:
- celule absorbante mai rare decât în epiteliul de acoperire
- celule caliciforme mai numeroase
- celule Paneth ocazional
- celule stem
- celule enteroendocrine numeroase (pot fi punctul de plecare al unor tumori maligne de tip
particular numite carcinoide, care se însoțesc de sindroame de dezechilibru hormonal).
- Corionul mucoasei conţine un număr mare de foliculi limfoizi care confluează și perforează
musculara mucoasei, extinzându-se în submucoasă. Aceștia fac parte din țesutul limfoid anexat
tubului digestiv.
- Musculara mucoasei este subţire, greu de vizualizat, întreruptă de foliculii limfoizi care invadează
submucoasa.
2. Submucoasa conţine numeroase celule adipoase.
3. Tunica musculară este subţire, favorizând extinderea proceselor inflamatorii din mucoasă spre
seroasa peritoneală. Este fomată din 2 straturi: intern-circular şi extern-longitudinal.
4. Tunica externă este o seroasă.

16