UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAȘI

FACULTATEA DE FIZICĂ, SPECIALIZAREA METODE FIZICE APLICATE IN

KINETOTERAPIE SI RECUPERARE MEDICALE

RECUPERAREA PACIENTULUI CU
FRACTURĂ DE ANTEBRAȚ

COORDONATOR :
Lect. Dr. Marinela Laura Ailioaie

STUDENT:
Mujdei Isabela-Paraschiva
 Scheletul antebrațului
Antebrațul are două oase: ulna și radius. Aceste două oase
se articulează prin epifizele lor, ramânând însă distanțate la
nivelul diafizelor printr-un spațiu eliptic (denumit spațiul
interosos).
Ulna intră în formarea articulației cotului, iar radiusul în
formarea articulației radiocarpiene. Diafizele celor două oase
sunt prismatice triunghiulare, fiecare prezentând deci trei fețe și
trei margini.
Orientarea acestor elemente descriptive este ușor de reținut,
dacă ținem seama de această formă prismatic-triunghiulară a
diafizelor, ce se privesc printr-una din marginile lor, numite
margini interosoase.
 Ulna
Ulna este un os lung și pereche, situat în partea medială a
antebrațului, în prelungirea degetului mic. Ulna este alcătuită:
Epifiza proximală prezintă incizura ulnei cu care se articulează
trohleea humerusului. Postero –superior de incizura ulnei se
localizează olecraniul și antero-inferior procesul coronoid al ulnei.
Diafiza are aspect triunghiular și prezintă o față internă, una
anterioară și una posterioară.
Epifiza distală se articulează cu extremitatea distală a radiusului
și a procesul stiloid.
 Radiusul
Epifiza proximală prezintă capul radiusului, colul radiusului

și tuberozitatea sa. La nivelul capului radiusului, se află foseta

capului radiusului care se articulează cu condilul humeral.

Diafiza are aspect triunghiular și prezintă trei fețe: una

anterioară, una posterioară și una laterală.

Epifiza distală are aspectul unei piramide trunchiate și

prezintă medial incizura ulnară care se articulează cu capul ulnei.

Epifiza distală prezintă lateral procesul stiloid.

Între radius și ulna există membrana interosoasă.

 Ce reprezintă fractura?
Fractura reprezintă o întrerupere a continuităţii unui os produsă în urma

acţiunii unei forţe mecanice. Deoarece sistemul osos, pe lângă rolul biomecanic,
îndeplineşte şi alte funcţii fiind într-o relaţie de interdependenţă cu celelalte
sisteme ale organismului, fractura trebuie privită ca o adevărată boală. Frecvenţa
fracturilor este mare şi în continuă creştere în special pe seama accidentelor de
circulaţie, dar şi a celor sportive, casnice şi de muncă. Grupa de vârstă cea mai
afectată este 20 – 40 ani, fiind mai des întâlnite la bărbaţi. La copii, raportate la
numărul total de traumatisme, fracturile deţin o pondere mai mică. Acest fapt se
explică prin elasticitatea crescută a oaselor şi greutatea redusă a corpului. La
bătrâni, fracturile sunt destul de frecvente şi se produc relativ uşor datorită
osteoporozei ce se instalează la această vârstă.
 În ceea ce privește mecanismul de producere al fracturilor, acestea
pot fi împărțite în trei mari grupe:

1. Fracturi ale oaselor „sănătoase” : sunt cele mai frecvente , fiind

determinate de un accident traumatic și ca o consecință a unui
singur traumatism important sau a unor traumatisme repetate;

2. Fracturi de „oboseală”: acestea sunt efectul încărcării mecanice

repetate, ajunse la limita superioară de elasticitate a oaselor;

3. Fracturi „patologice”: în cazul acestora încărcările sunt normale,

însă rezistența mecanică a piesei osoase este slabită.
 În funcţie de felul în care acţionează forţa determinantă avem:

1. Fractura directă ce se produce la nivelul la care acţionează forţa,

reprezentată prin zdrobire, compresiune sau şoc violent. Acestea sunt
fracturi apărute la marile accidente, care se asociază cu leziuni mai mult
sau mai puţin grave ale părţilor moi.

2. Fractura indirectă ce se produce în alt loc decât acolo unde a acţionat

agentul traumatic. Aceste fracturi sunt cele mai numeroase şi după
modul de aplicare a traumatismului, se pot produce diferite tipuri
anatomo-patologice de fracturi. În fracturile indirecte, traumatismele
pot acționa prin unul din următoarele 4 mecanisme: flexiunea,
tracțiunea, comprexiunea și torsiunea.
 În funcţie de gradul de discountinuitate a osului
1. Fracturi incomplete
2. Fracturile complete

În funcţie de integritatea pielii, fracturile pot să fie:

1. Fracturi închise, când segmentele osoase sunt acoperite cel puţin de
piele.
2. Fracturi deschise, în care pielea a fost lezată şi osul ajunge în contact cu
exteriorul.
Simptomatologia în fracturile de antebraț
• Durerea este specifică oricărei fracturi.
• Antebraţul este scurtat şi are aspect de “baionetă”.
• Apar hematoame locale, mişcări anormale în focar, cracmente şi impotenţa
funcţională (nu se mai pot realiza mişcările de prono-supinaţie).
• Uneori poate fi afectat pulsul la artera radială sau pot apărea tulburări de
conducere nervoasă.
 Evaluarea clinică
• Examenul clinic general;
• Examenul membrului superior în ansamblu și pe segmente;
• Identificarea „restantului funcțional” a segmentelor neafectate, care
trebuie menținute, tonifiate și asuplizate cu ajutorul mijloacelor
terapeutice și de profilaxie;
• Înregistrarea datelor de bilanț articular, muscular a pacientului cu
fractura de antebraț, pentru segmentul afectat, dar și pentru cele
neafectate pentru a preveni orice modificare ce ar putea surveni în
timp.
• Inspecția
• Palpare și percuția
• Evaluarea funcțională
• Radiografia simplă: se examinează din față și profil, este investigația
efectuată în perioada de tratament conservator. În urma efectuării acesteia se
pot exclude o serie de afecțiuni ce sunt însoțite de distrucții sau dezaxări
Evaluarea
osoase. De asemenea, radiografia simplă pune în evidență tipul fracturii și
complexitatea acesteia.
paraclinică
• Investigația de elecție în fractura de antebraț este examenul RMN.
Motivațiile sunt următoarele:

• Oferă toate informațiile posibile conținute de radiografia simplă.

• Oferă informații despre țesuturile moi ce participă la constituirea

antebrațului.

• Permite investigarea unei zone mai mari oferind informații privitor la

aliniamentul oaselor ce compun antebrațul.

• Investigația este neinvazivă.

• Rezonanța magnetică nucleară are utilitate în identificarea leziunilor de

părți moi, permite o excelentă vizualizare atât în plan longitudinal cât și în
plan axial. Poate evidenția anatomia părților moi, incluzând vase și nervi.
Obiectivele generale
• Redobândirea mobilității articulației
• Îmbunătățirea forței musculare
• Recuperarea stabilității și a abilității
Tratamentul în fracturile de antebraț
Tratamentul ortopedic va fi aplicat în unele cazuri de fracturi, cum ar fi:
- fractura epifizei distale de radius;
- cubitus sau ambele epifize;
- fractura fără deplasare a capului radial;
- cea fără deplasare a uneia din diafizele oaselor antebraţului.
Tratamentul constă în imobilizare în atelă sau aparat ghipsat (sau de mase
plastice), în funcţie de felul fracturii. Tratamentul ortopedic (prin imobilizare
ghipsată) poate completa pe cel chirurgical, dacă după osteosinteză nu s-a obţinut
o stabilitate suficientă, sau dacă pacientul este etilic (cu risc de a intra în sevraj),
agitat, psihotic sau oligofren.
Tratamentul chirurgical

Pentru fracturile diafizare se va aplica:

- osteosinteza prin fixare externă (cu plăci şi şuruburi, cerclaje metalice);

- internă (broşe simple sau filetate, tije centromedulare);

- mixtă (broşe + cerclaje) ;

- osteopatie (cu fixator extern, în special pentru fracturi deschise).

Fractura de cap radial beneficiază de osteosinteză cu şurub sau broşe

scurte, cea de epifiză distală de radius de osteosinteză cu placă cu şuruburi
sau cu broşe Kirschner.
 Tratamentul de recuperare

Tratamentul din timpul imobilizării constă

în menținerea poziției proclive a membrului
imobilizat, mobilizarea activo-pasivă a degetelor
mâinii și a celorlalte articulații neafectate, dar și
efectuarea exercițiilor cu membrul sănătos.
 • Hidrokinetoterapia:
Reprezintă un ansamblu de exerciții executate cu corpul
în imersie în scopul reeducării unor deficiențe, beneficiind de
factorii mecanici, chimici și fizici, în special cei termici.
Hidroterapia se poate începe imediat ce starea cutanată o
permite și în absența contraindicațiilor de ordin cardio-
vascular, infecțios sau psihologic.
• Tratamentul fizioterapeutic
Prin fizioterapie se înțelege utilizarea factorilor, agenților
naturali și artificiali( aer, apă, căldură, electricitate, lumină,
efect mecanic-vibrații) și a exercițiilor fizice, tehnicile de
masaj în scop profilactic, terapeutic și de recuperare.
• Tehnici de masaj

Masajul reprezintă o prelucrare metodică, sistemică a

părților moi ale corpului uman, prin mijloace manuale sau
instrumentale.
 Tratamentul kinetoterapeutic:
Necesită o supraveghere riguroasă și indicații precise. Tehnicile
care stau la baza realizării unui program de kinetoterapie se
clasifică în două mari categorii: tehnici akinetice și tehnici kinetice.

• Tehnicile akinetice sunt alcătuite din: imobilizare și posturare.

• Din categoria tehnicilor kinetice fac parte: tehnici kinetice

statice ( izometrie, relxare musculară); tehnici kinetice
dinamice: active (reflexe și voluntare) și pasive (tracțiuni, prin
asistență, sub anestezie, autopasivă, pasivo-activă, manipulare).
 Exemplu de plan terapeutic

• Etapa I de tratament: primele 30 de zile din momentul aplicării aparatului gipsat;

- poziția proclivă
- masajul umărului și al brațului
- mobilizări active ale falangelor

• Etapa a II-a de tratament: efectuarea radiografiei de control, urmată de testarea

articulară, musculară
- masaj de drenaj limfatic
- mobilizări pasive, pasive cu rezistență
- fizioterapie, Diagonale Kabat
- hidrokinetoterapie
• Etapa a III-a de tratament: redobândirea mobilității articulare și
a forței musculare
- Mobilizări auto - pasive și active
- Exerciții de creștere a forței musculare
- Tehnici facilitatorii proprioceptive: relaxare-opunere, relaxare-
contracție, stabilizare ritmică

• Etapa a IV-a de tratament: redobândirea controlului, a

coordonării și reintegrarea pacientului în activitatea socială,
redarea autonomiei
Recomandari generale

• Activitatea fizică și gimnastica pentru a rămâne activi și pentru a

reduce schimbările în cazul unei fracturi.

• Purtarea echipamentelor de protecție în cazul activităților riscante.

• Prevenirea căzăturilor prin purtarea pantofilor confortabili și

îndepărtarea pericolelor casnice (de exemplu, luminatul unei camere
sau instalarea unor balustrade pe hol sau pe scări).

• Consumul unor alimente bogate în calciu, precum lapte, iaurt, brânză

și altele
BIBLIOGRAFIE

1. Baciu, C. (1997). Anatomia funcțională și biomecanica a paratului locomotor, Editura Sport- turism, București, pp 260-261;
2. Baciu C. (1997). Anatomia funcțională și biomecanica a paratului locomotor, Editura Sport- turism,București.
3. https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%Error! Hyperlink reference not valid. Kinetoterapia-fracturilor-de-radius-si- u
4. Kinetoterapie in afectiuni ortopedo-traumatice, Note de curs, Lect.Dr. Marius Neculaes
5. Antonescu D. (2008).Patologia aparatului locomotor, Volumul 2, Editura Medicală, București, pp 110-113;
6. Cordun M. (1999), Kinetologie Medicală, Editura AXA, București, pp 23-25;
7. Cioroiu S.G. (2012). Hidrokinetoterapia deficiențelor fizice, Editura Universității Transilvania
din Brașov, p 6
8. http://www.eva.ro/sanatate/medicina-alternativa/ce-este-fizioterapia-si-la-ce-ne-ajuta-ea-articol-
24832.html;
9. https://doc.ro/sanatate/proceduri-de-fizioterapie-dar-si-cele-mai-comune-afectiuni-pentru-care-se- recomanda;
10. https://centrokinetic.ro/servicii/recuperare- medicala/fizioterapie/electrostimulare/#;https://doc.ro/sanatate/proceduri-de-fiziotera
11. https://centrokinetic.ro/servicii/recuperare-medicala/fizioterapie/electrostimulare/#;
12. https://anatomie.romedic.ro/antebratul
13. https://www.google.ro/search?q=sistemul+arterial+si+venos+al+membrului+superior&hl=en&tb m=isch&tbs=rimg:Cav7EbhW
35sKvmnU_1BEuv00c6wr82CoSCf7BCxVidOpEa8OosVsrZ9PKhIJGPZCBCOG42YRKcRn0JJ
dqHgqEgkkUK8L3f6yTBG7PEfRuyZV8yoSCd
14. http://ortokinetic.ro/p170-Fracturi
Vă mulțumesc
pentru atenția
acordată!