Nicolae Maria Andreea AMG III L

Şocul

a.Definiție

Şocul → tulburare funcţională a întregului organism ca urmare a unui agent agresiv în

urma căruia se instalează anoxia ţesuturilor, acumulare de produşi de catabolism în
organism. Din punct de vedere medical, așa-numita "stare de șoc" reprezintă un sindrom
caracterizat de insuficiență circulatorie periferică, hipotensiune, acidoza și oligurie, mai
mult sau mai puțin pregnante.
Esența șocului rezidă în perfuzia tisulară inadecvată, consecutivă unui flux sanguin
insuficient. Diminuarea fluxului sanguin poate fi determinată de hipovolemie (șocul
hipovolemic, șocul hemoragic), vasodilataţie bruscă și generalizată (șocul vascular sau de
mică rezistență), diminuarea funcției de pompă a inimii (șocul cardiac sau cardiogen),
diminuarea debitului cardiac prin obstrucția vaselor mari ale circulației sistemice sau
pulmonare (şocul obstructiv).
b. Clasificarea etiologică
În funcţie de cauza declanşatoare şocurilor pot fi clasificate astfel: şoc hipovolemic
(hemoragic, de deshidratare), şoc cardiogen, şoc septic (toxic), şoc anafilactic, şoc
neurogen, şoc traumatic, şoc obstetrical., şoc chirurgical, şoc electric.
c. Manifestări generale
Pacientul cu stare de şoc prezintă următoarele manifestări: facies palid, uneori
cianotic, acoperit de transpiraţii, cianoză unghială, cianoza extremităţilor, puls tahicardic,
filiform – peste 100 pe minut, hipotensiune, polipnee superficială, bătăi ale aripilor nasului,
oligurie până la anurie (lipsa urinei în vezică). Șocul reprezintă întotdeauna o urgență
medicală majoră, deoarece evoluția sa este de cele mai multe ori extrem de greu de prevăzut.
Orice bolnav care prezintă paloare, tegumente reci și umede, hipotensiune și tahicardie trebuie
menținut pentru cel puțin 24 de ore sub strictă observație. Ca un criteriu de diagnostic
orientativ rapid, unii autori propun inversarea valorilor ritmului cardiac și a presiunii arteriale
sistolice: dacă în mod normal ritmul cardiac este de 70-90 bătăi pe minut și presiunea sistolică
între 120-130 mmHg, la un individ care riscă să intre în șoc sau a intrat deja în această stare,
presiunea sistolică scade spre 90 mmHg sau chiar mai puțin, iar ritmul cardiac depășește cu
mult 100. Insuficiența circulatorie acută indusă de factorii menționați mai sus duce la alterări
ale funcțiilor celulare, la care organismul, în virtutea homeostazei, răspunde prin: reacție
simpatoadrenergică ce constă în creșterea amplă și destul de bruscă a tonusului
neurosimpatic. Descărcarea de adrenalina și noradrenalina acționează pe a-receptorii
vasoconstrictori ai vaselor periferice pentru micșorarea circulației în teritoriile de
importanță secundară (piele, muşchi, ficat, intestin, rinichi). Se ajunge la o centralizare a
circulației, datorită faptului că arterele coronare și cele cerebrale nu posedă receptori α-
adrenergici. Hipersecreție de aldosteron și ADH cu scopul de a reține apa și sodiu, necesare
circulației; reabsorbția tubulară de apa crește, și cantitatea de urina scade.
a. Evoluţia şi prognosticul stării de şoc
Se consideră că evoluția unui pacient aflat în şoc se desfășoară în trei faze mai mult
sau mai puțin delimitate practic, dar importante din punct de vedere teoretic: șocul
compensat - poate avea o finalitate fericită chiar și fără intervenție terapeutică; mecanismele
homeostazice în faţa cerințelor, iar reacțiile acestora nu sunt de natură a provoca dezechilibre
în plus; șocul progresiv  - apare la câteva zeci de minute sau câteva ore de la tulburările
inițiale cauzatoare ale șocului, de multe ori fiind favorizat de un tratament greșit
instituit; șocul ireversibil - constituie ultima fază, de gravitate extremă, a șocului. În general
este vorba de pacienți la care șocul s-a instalat cu câteva ore înainte, de cele mai multe ori prin
hemoragii; parcurgerea tuturor fazelor nu este întâlnită mereu, mai ales că aproape
întotdeauna șocul ireversibil are ca finalitate moartea, orice intervenție terapeutică dovedindu-
se a fi zadarnică, chiar la indivizi tineri și fără tare patologice
anterioare. Prognosticul depinde de vârsta pacientului, cauza, stadiul şi durata şocului,
precum şi de momentul începerii tratamentului.
d. Intervenţii de urgenţă
În urgenţă se urmăreşte înlăturarea agentului cauzal, asigurarea transportului
supravegheat la spital Se face aprecierea rapidă a funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială. Se
observă culoarea tegumentelor, aspectul pupilei. Se asigură poziţia orizontal, cu picioarele
ridicate (cu excepţie în dispnee) – Trendelenburg, cu capul mai jos. Se începe resuscitare
cardio-respiratorie – în caz de stop respirator sau cardiac. Se face hemostază în hemoragii. Se
calmează durerea. Se creează căi de acces la 1-2 vene – pentru recoltarea sângelui pentru grup
sanguin, alcoolemie, pentru perfuzie cu ser fiziologic sau ser glucozat, Dextran.