Tensiunea superficială și importanța ei în biologie

Tensiunea superficială este tendința elastică a unei suprafețe lichide care face ca
aceasta să tindă spre cea mai mică suprafață posibilă. Tensiunile superficiale permit
insectelor, de obicei mai dense decât apa, să plutească și să se deplaseze pe suprafața
apei.

La interfețele lichid-aer, tensiunea superficială rezultă din atracția mai mare a

moleculelor lichide una față de cealaltă (datorită coeziunii) decât cu moleculele din aer
(datorate adeziunii). Efectul net este o forță interioară la suprafața sa, care determină ca
lichidul să se comporte ca și când suprafața sa ar fi acoperită cu o membrană elastică
întinsă. Astfel, suprafața devine tensionată de forțele dezechilibrate, probabil de unde
provine termenul “tensiune superficială”. Datorită atracției reciproce relativ ridicate a
moleculelor de apă printr-o rețea de legături de hidrogen, apa are o tensiune
superficială superioară (72,8 milinewtoni pe metru la 20 °C), comparativ cu cea a
majorității altor lichide. Tensiunea de suprafață este un factor important în fenomenul de
capilaritate.

Tensiunea superficială are dimensiunea forței pe unitate de lungime sau de energie per
unitate de suprafață. Cele două sunt echivalente, dar când se face referire la energia pe
unitate de suprafață, este obișnuit să se utilizeze termenul de energie superficială, care
este un termen mai general în sensul că se aplică și solidelor.

În domeniul științei materialelor, tensiunea superficială este utilizată pentru stresul de

suprafață sau pentru energia liberă superficială.

Cauze:
Forțele de coeziune trag de o moleculă în mod egal în toate direcțiile datorită
moleculelor de lichid vecine, rezultând o forță netă zero. Moleculele de la suprafață nu
au aceleași molecule pe toate laturile lor și, prin urmare, sunt trase în interior. Aceasta
creează o presiune internă și forțează suprafețele lichidelor să se contracteze tinzând
spre o suprafață minimă. Forțele de atracție care acționează între moleculele de același
tip sunt numite forțe de coezive, în timp ce forțele care acționează între molecule de
diferite tipuri sunt numite forțe adezive. Atunci când forțele coezive sunt mai puternice
decât forțele adezive, lichidul formează un menisc convex (ca mercurul într-un recipient
de sticlă). Pe de altă parte, atunci când forțele adezive sunt mai puternice, suprafața
lichidului se curbează (ca apa într-un pahar).

Tensiunea de suprafață este responsabilă pentru forma picăturilor de lichid. Deși ușor
deformate, picăturile de apă tind să ia o formă sferică prin dezechilibrul forțelor coezive
ale stratului de suprafață. În absența altor forțe, inclusiv a gravitației, picăturile a
aproape toate lichidele ar fi aproximativ sferice. Forma sferică minimizează “tensiunea
de perete” necesară a stratului de suprafață în conformitate cu legea lui Laplace.

O altă modalitate de a vedea tensiunea superficială este din punct de vedere al

energiei. O moleculă în contact cu un vecin se află într-o stare mai scăzută de energie
decât dacă era singură (dacă nu era în contact cu un vecin). Moleculele interioare au un
număr maxim de vecini, dar moleculelor de margine le lipsesc din vecini (comparativ cu
moleculele interioare) și, prin urmare, au o energie mai mare. Pentru ca lichidul să-și
minimizeze starea de energie, numărul de molecule de la limita superioară a energiei
trebuie să fie redus la minimum. Numărul minim de molecule limită are ca rezultat o
suprafață minimă. Ca rezultat al minimizării suprafeței, o suprafață va prelua forma cea
mai netedă pe care o poate face (dovada matematică că formele “netede” minimizează
suprafața se bazează pe utilizarea ecuației Euler-Lagrange). Deoarece orice curbură în
forma suprafeței are ca rezultat o suprafață mai mare, va rezulta și o energie mai mare.
În consecință, suprafața se va împinge înapoi împotriva oricărei curburi în același fel în
care o minge împinsă în sus va împinge înapoi pentru a reduce la minimum potențialul
său gravitațional.
Importanta tensiunii superficiale pentru sistemele biologice

In general, coeficientul de tensiune superficială al lichidelor biologice este mai mic decat
al apei, ceea ce demonstrează ca moleculele de interes biologic sunt substante
tensioactive.

În organismele animale exista doua categorii de agenți tensioactivi:

molecule care acționează în mod secundar ca substanțe tensioactive, cum sunt

majoritatea cataboliților ajunși în stadiul de acizi organici, care sunt tensioactivi.
Exemplu lipidele si glucidele metabolizate la stadiul de cataboliti acizi.
substanțe ce au ca rol principal scaderea tensiunii superficiale. Din aceasta categorie
fac parte acizii biliari: glicocolic si taurocolic, care formează săruri solubile în apa cu
metalele alcaline. Sarurile acizilor biliari sunt agenți tensioactivi foarte puternici, ele
ataca bolul alimentar din duoden prin scaderea tensiunii superficiale a grasimilor
alimentare, ducand la emulsionarea lor și usurand astfel acțiunea lipazei pancreatice.

Substanțele tensioactive în organism produc scaderea tensiunii superficiale și prin

aceasta condiționează procesele de permeabilitate ale membranelor biologice, astfel
favorizează permeabilitatea și resorbtia intestinala.

Agenții tensioactivi sunt utilizati ca adjuvanți în industria farmaceutică, bazându-se

tocmai pe creșterea permeabilității membranare. Anestezicele, deoarece micsoreaza
coeficientul de tensiunea superficială a sangelui, sunt substante tensioactive.
Tensiunea superficială condiționează forma celulelor circulante (celule libere), care in
general este sferica, suprafețele membranelor celulare avand arie minima. Astfel, daca
celula nu prezinta endoschelet membrana ia forma sferica, ceea ce corespunde unei
energii potențiale superficiale minime. Desigur, celula poate avea si o alta forma, însă
menținerea ei se face cu cheltuială suplimentară de energie metabolica.
Proprietățile amiboidale ale unor celule implica modificări locale ale tensiunii
superficiale, modificări realizate prin activarea unor enzime proteolitice.

Unele insecte (Hydrometa, Halobater etc) folosesc pentru locomoție proprietățile

elestice ale stratului superficial de apa. Aceste insecte prezinta adaptari specifice, de
exemplu sunt foarte ușoare și extremitățile membrelor sunt unse cu grasimi hidrofobe,
care impiedica udarea lor. Gasteropodul Aeolis secreta un mucus pe care pluteste,

mucus ce are densitate mai mica decat apa, dar tensiune superficială mai mare decat a
apei.

Determinare coeficientului de tensiune superficială la interfata lichid-aer

O substanţă lichidă este separată de atmosfera înconjurătoare printr-un
strat superficial. Multe din proprietăţile lichidelor sunt determinate de existenţa
acestui strat superficial, iar moleculele din acesta se găsesc în condiţii care se
deosebesc de cele din interiorul lichidului. Pentru a înţelege acest lucru trebuie
definită sfera de acţiune moleculară. Cunoscând faptul că forţele de interacţiune
în lichide sunt slabe, şi o moleculă interacţionează doar cu moleculele aflate la
o distanţă maximă d. Volumul ocupat de moleculele aflate în interacţiune cu o
moleculă dată poartă numele de sferă de acţiune moleculară, iar raza acestuia,
egală cu d, se numeşte rază de acţiune moleculară.

O moleculă aflată în interiorul lichidului suferă din partea celorlalte

molecule din sfera de acţiune moleculară interacţiuni simetrice, astfel încât forţa
rezultantă care acţionează asupra ei este practic nulă (Fig. 3.1.a). Când molecula
se găseşte în apropierea suprafeţei lichidului la o distanţă mai mică decât raza de
acţiune moleculară, sfera de acţiune moleculară nu se mai găseşte în întregime în
interiorul lichidului (Fig. 3.1.b) şi de aceea apare o forţă rezultantă, care nu mai
este nulă, fiind orientată către interiorul lichidului. Valoarea acestei forţe creşte pe
măsură ce molecula se apropie de suprafaţa fluidului, având valoarea maximă

când molecula se găseşte chiar la suprafaţă (Fig. 3.1.c). Stratul de la suprafaţa

lichidului, având grosimea egală cu raza sferei de acţiune molecular, poartă
numele de strat superficial. Având în vedere că toate moleculele din stratul
superficial sunt supuse unei forţe rezultante orientate către interiorul lichidului,
stratul superficial determină o apăsare asupra restului lichidului şi se comportă
ca şi cum ar fi o membrană elastică tensionată.
Forţele de tensiune superficială apar ca rezultat macroscopic al forţelor de
interacţiune dintre moleculele lichidului. Forţele de tensiune superficială sunt
tangente la suprafaţa lichidului şi acţionează în sensul micşorării acestei suprafeţe
şi deci a minimizării energiei stratului. S-a aflat că mărimea acestei forţe este
proporţională cu lungimea conturului stratului superficial şi depinde de natura
lichidului. Constanta de proporţionalitate poartă numele de coeficient de tensiune
superficială şi este egal prin definiţie cu forţa care se exercită asupra unităţii
de lungime:

Coeficientul de tensiune superficială se poate defini şi prin lucrul mecanic

efectuat de forțele de tensiune superficială la micșorarea suprafeței libere
lichidului cu o unitate:

ΔW
σ= ΔS

unde ΔW – variația energiei libere, iar ΔS – variația suprafeţei stratului interfazic.

Unitatea de măsură pentru coeficientul de tensiune superficială este:
N J dyn
În SI - [σ ] SI❑= m = m 2 și în CGS -
[σ ]CGS❑ =
cm

Tensiunea superficială a soluţiilor depinde nu numai de natura solventului,

de temperatură, de suprafaţa de separaţie, dar şi de natura şi concentraţia
substanţei dizolvate.
Tensiunea superficială explică multe fenomene caracteristice stării lichide
ca: formarea picăturilor (forma sferică), formarea spumei, adeziunea lichidelor,
capilaritatea etc.
Coeficientul de tensiune superficială scade puternic cu creşterea temperaturii. Dintre
toate lichidele (cu excepţia mercurului) apa are tensiunea superficială cea mai mare
(datorită legăturilor de hidrogen).
Există câteva metode de determinare a coeficientului de tensiune superficială, dintre
care cele mai frecvent folosite sunt:
– metoda ruperii picăturilor – metodă relativă;
– metoda desprinderii inelului – metodă directă.

BIBLIOGRAFIE :
1. D. Croitoru, N. Gubceac- Biofizică Medicală, Chişinău 2007
2. https://www.telework.ro/ro/tensiunea-superficiala/
3. https://www.qdidactic.com/sanatate-sport/medicina/determinarea-coeficientului-
de-tensiune-superficiala198.php