Sunteți pe pagina 1din 131

CUPRINS

Introducere

Cap. I. – Turismul cultural


1.1. Conceptul de turism cultural
1.2. Evoluţia turismului cultural
1.3. Caracteristicile turismului cultural
1.4. Motivaţia turistică culturală
1.5. Resursele şi formele turismului cultural
1.6. Impactul turismului asupra culturii

Cap. II. – Piaţa turismului cultural


2.1. Caracteristicile pieţei turismului cultural
2.2. Cererea pentru turismul cultural
2.2.1. Consumatorul turistic cultural
2.2.2. Factorii care influenţează cererea turistică culturală
2.3. Oferta turistică culturală
2.3.1. Oferta turistică culturală europeană
2.3.2. Touroperatorii turistici
2.3.3. Desfacerea produselor turistice
2.4. Tendinţe majore pe care le înregistrează piaţa turismului cultural

Cap. III. – Turismul de pelerinaj


3.1. Scurtă prezentare
3.2. Perspectiva istorică a pelerinajului
3.3. Scopurile pelerinajului
3.4. Impactul economic al pelerinajului
3.5. Pelerinajul în Israel
3.6. Pelerinajul în Spania
3.7. Pelerinajul în Grecia

Cap. IV. – Turismul cultural în România


4.1. Potenţialul turistic cultural al României
4.2. Strategii de promovare ale turismului cultural românesc
4.2.1. Promovarea internă
4.2.2. Integrarea turismului cultural românesc în cel
european
4.3. Pelerinajul în România

1
Concluzii
Bibliografie
Anexe
128 pagini

2
INTRODUCERE

Turismul depinde într-o mare măsura de o “imagine” creată şi care se adresează


în mod direct turiştilor. Consumatorii acestei “imagini” care deţin o identitate proprie
demnă de apreciat sunt nevoiţi să o caute şi în cele din urmă să plătească o sumă de
bani în schimbul acesteia. Industria turistică este condusă pe baza marketingului unor
asemenea imagini. Broşurile şi campaniile publicitare invocă tot mai adesea descrieri
atractive ale diferitelor destinaţii turistice. Prin crearea acestor imagini cultura “se
vinde”. Într-o epocă a unei accesibilităţi deosebite existente în cazul destinaţiilor de
natură exotică, de răspândire a informaţiilor precum şi a dorinţei pentru ceva cu totul
diferit determină rolul deosebit ce revine culturii în diferenţierea destinaţiilor turistice,
fie că ea este reală, percepută sau produsă.
Analizând procesul de dezvoltare al turismului cultural prin formele sale variate
s-a descoperit unul dintre paradoxurile turismului modern care se manifestă prin
tensiunea existentă între ţelul economic al dezvoltării turismului şi impactul social şi
cultural al acestuia. Cultura devine o formă transformată, un proces prin care
persoanele sau grupurile se implică în activităţi culturale şi prin care anumite aspecte
sunt reunite pentru a da naştere unui produs. Identitatea şi imaginea produsului sunt
aduse la cunoştinţa publicului prin intermediul campaniilor publicitare. În acest proces
de schimbare a produsului apare pericolul culturii privită ca un „bun”, iar
autenticitatea ei poate dispare sau cultura este creată în special pentru a atrage turiştii.
Societatea modernă este dominată de imaginea unor produse globale, cum ar fi
Coca-Cola sau McDonald’s şi de personalităţi internaţionale de la George W. Bush la
Luciano Pavarotti, prezentate pe toate canalele de televiziune. Cea mai mare dilemă cu
care se confruntă astăzi oamenii de ştiinţa şi gazdele turistice este reprezentată de
faptul că susţinerea cererii şi extinderea culturii sunt susţinute pe baza dezvoltării
turismului, dar se pot astfel menţine autenticitatea şi sensul acesteia? Rolul turismului,
în cadrul economiei mondiale este de o deosebită importanţă, dacă se are în vedere

3
ponderea sa în cadrul comerţului cu servicii. Turismul reprezintă atât o componentă
majoră a acestuia, cât şi cea mai importantă marfă a comerţului mondial cu mărfuri,
după petrol. Turismul cultural este una din cele mai reprezentative forme de turism,
iar justificarea importanţei sale în cadrul economiei mondiale este inutilă.
La scară mondială cercetarea fenomenului turistic evidenţiază cursul său
ascendent şi o dinamică ce reflectă transformări profunde în viaţa economică şi
socială. Astfel, Consiliul Mondial pentru Turism ( World Travel and Tourism Council
) a estimat în 1997 o pondere de 10,7% a turismului din produsul intern brut global,
iar până în 2006 se aşteaptă o creştere de aproximativ 11,5 procente. Turismul
internaţional înregistrează, de asemenea, o evoluţie pozitivă. Organizaţia Mondială a
Turismului apreciază că 7% din populaţia lumii va călătorii în afara graniţelor în 2020.
Astfel, turismul internaţional influenţează volumul comerţului şi al câştigurilor în
devize.
Dezvoltarea economiei statelor lumii, reducerea barierelor comerciale şi
implicit lărgirea schimburilor economice şi culturale internaţionale, servicizarea şi
globalizarea au condus la creşterea numărului participanţilor la mişcarea turistică.
Organizaţia Mondială a Turismului plasează turismul în primele cinci categorii de
produse pentru export într-o proporţie de 83%, pentru cea mai mare parte a ţărilor
lumii. De asemenea, datorită expansiunii sale turismul atras o mare parte a populaţiei
ocupate în muncă ( una din 10 persoane ocupate în muncă este angajată în turism ), cu
efecte directe, indirecte şi induse asupra acesteia.
În acelaşi spirit a acţionat şi stimularea investiţiilor în domeniul turismului.
Atragerea în circuitul turistic a noilor zone turistice, diversificarea formelor de
petrecere a vacanţelor, facilităţile acordate turiştilor asociate cu îmbunătăţirea calităţii
vieţii şi ridicarea gradului general de instruire şi cultură au făcut din turism una din
cele mai agreate forme de petrecere a timpului liber.
În acest sens, moştenirea culturală este de o deosebită importanţă în dezvoltarea
turismului european. Turismul cultural reprezintă un factor ce determină deosebite

4
schimbări economice şi sociale, iar dezvoltarea sa este benefică deoarece se poate
extinde şi în zonele nefavorabile industriilor manufacturiere.
Datorită potenţialului său cultural, Europa a deţinut multă vreme poziţia de
leader în cadrul turismului internaţional, dar cu toate acestea ea a început să piardă
procente importante pe piaţa internaţională datorită noii orientări a turiştilor către
destinaţii aflate pe celelalte continente. În aceste condiţii Europa se confruntă cu o
concurenţă manifestată de regiunile exotice. Se impune o îmbunătăţire a produsului
turistic în vederea recâştigării spaţiilor pierdute de către Europa pe piaţa turismului
internaţional. Marea bogăţie culturală europeană, variată, dar în acelaşi timp
caracterizată de unitate, reprezintă atuul cel mai de preţ în susţinerea acestui tip de
turism.1

1
Le tourism Culturel en Europe, CEE, Etudes 1996, p.62

5
CAPITOLUL I
TURISMUL CULTURAL

1.1. CONCEPTUL DE TURISM CULTURAL

Definirea acestei forme de turism ridică dificultăţi deoarece implică delimitarea


a doua concepte, şi anume cultura şi turismul. Dacă s-ar avea în vedere o simplă
definire a acestei forme de turism prin consumul cultural al turiştilor, atunci dilemele
de genul manifestărilor culturale ale turiştilor ar dispărea.
Cultura este un termen foarte greu de definit şi care a suferit multiple
transformări de-a lungul timpului, în prezent asta putând fi definită ca un proces de
dezvoltare intelectuală, spirituală şi estetică; ca indicativ al unui „mod de viaţă”
specific sau ca un ansamblu al operelor şi practicilor activităţii intelectuale şi artistice.
Tot mai adesea se poate vorbi, în literatura de specialitate, despre două
accepţiuni ale termenului de cultură, şi anume: cultura ca proces şi cultura ca produs.
Prima abordare, cultura ca proces se referă la conduita acceptată în cadrul unui
grup social. Grupurile sociale au roluri şi standarde specifice care diferă de la o
cultură la alta. Aceste grupuri pot fi primare (familia, prietenii ) sau secundare (uniuni,
fraternităţi etc.). Dacă se are în vedere rolul fiecărui individ în cadrul grupului şi al
modului de abordare al vacanţelor ca mod de relaxare şi cunoaştere al altor oameni se
poate stabili faptul că „procesul învăţării prin intermediul societăţii şi al transmiterii
culturii din generaţie în generaţie” este esenţial în educarea copiilor. Călătoria este o
experienţă care se învaţă şi de aceea se poate demonstra importanţa încurajării
participării la excursii încă din copilărie. Cultura poate fi influenţată atât de factori
interni, cât şi externi. În cadrul unui grup anumiţi indivizi tind să se afirme ca leaderi
datorită unei educaţii mai vaste, a unor venituri mai ridicate sau a poziţiei sociale.

6
Astfel în practică s-a constatat faptul că o destinaţie este vizitată mai întâi de către o
elită care este apoi urmată şi de către celelalte persoane. În cazul factorilor externi
influenţele se manifestă prin schimbarea atitudinii faţă de ţara de destinaţie sau
descoperirea pasiunii pentru bucătăria acesteia. Călătoriile pot stimula vânzările ţării
de destinaţie, de exemplu o excursie în Germania poate avea ca efect cumpărarea unui
autoturism.
În acest sens, Clarke a considerat cultura ca fiind procesul prin care oamenii
dau sens personalităţii lor sau vieţii lor. Graniţele unor grupuri sociale şi implicit ale
unei culturi, pot acoperii o colectivitate cu dimensiuni diferite şi care să desfăşoare
activităţi specifice. Acest concept îşi are rădăcinile în antropologie şi sociologie.
Cultura ca produs îşi are rădăcinile în critica literară, fiind privită ca rezultat al
activităţilor individuale sau de grup căreia i se asociază o anumită interpretare. Cultura
elitistă se referă, de exemplu, la operele marilor artişti.
Analizând aceste două concepte s-a stabilit faptul că scopul turiştilor care căută
autenticitatea, în timpul călătoriilor lor îl reprezintă cultura ca proces ( MacCannell,
Cohen ). Crearea manifestărilor culturale specifice consumului ocazional de o
călătorie este strâns legată de prezenţa turiştilor. Astfel, cultura ca produs este
transformată prin intermediul turismului în cultura ca proces. Produsele culturale
rezultate pot atrage în timp autenticitatea lor şi pot fi acceptate atât din perspectiva
turiştilor cât şi a producătorilor de cultura.
Cultura poate fi definită astfel: „în sensul cel mai larg, cultura poate fi astăzi
definită ca ansamblul trăsăturilor distincte, spirituale şi materiale, intelectuale şi
afective care caracterizează o societate un grup de utilizatori. Ea înglobează în afara
literelor şi artelor, modul de viaţă, drepturile fundamentale ale fiinţei umane, sistemele
de valori, tradiţiile, credinţele. Cultura conferă omului capacitatea de reflecţie asupra
propriei persoane, este cea care ne face fiinţe umane, raţionale, critice şi angajate etic.
Prin intermediul ei discernem valorile şi alegem, prin ea omul se exprimă, se

7
conştientizează pe sine însuşi, se recunoaşte aşa cum un proiect îşi analizează
realizările, caută fără încetare noi semnificaţii şi creează opere care îl transcend”.
Louden a stabilit o listă de factori demni de luat în seamă în analizarea unei
culturi. Această analiză se recomandă înaintea realizării unui plan de marketing.
Primul dintre aceşti factori se referă la stabilirea celor mai semnificative
motivaţii culturale. În comparaţie cu motivaţiile turiştilor din Statele Unite, cei din
Germania au ca principală motivaţie statutul, în timp ce pentru cei din Japonia acesta
este cel mai important argument pentru o călătorie. Astfel sunt stabilite nevoile pe
care oamenii vor să şi le satisfacă.
Al doilea factor constă în determinarea trăsăturilor definitorii ale
comportamentului consumatorului care se concretizează în frecvenţa plecărilor în
vacanţă a acestora. În Marea Britanie, de exemplu majoritatea vacanţelor se
organizează vara iar cei care îşi permit călătoresc şi în extrasezon.
Identificarea valorilor culturale importante pentru produsul turistic : vacanţa,
agrementul şi recreerea sunt privite în mod pozitiv. În Marea Britanie, vacanţa anuală
este foarte importantă, este ceva pentru care se fac economii şi este un eveniment
foarte aşteptat în timpul anului.
Stabilirea formelor caracteristice în ceea ce priveşte luarea unei decizii
reprezintă un alt factor care ridică o serie de întrebări, cum ar fi: Cine cumpără
sejurul? Când se ia decizia de a călătorii? Care sunt sursele de informaţie şi criteriile
utilizate în luarea unei decizii? De cele mai multe ori decizia de a călători aparţine în
general bărbaţilor în Japonia şi Germania. Planificarea unei călătorii diferă în funcţie
de segmentul de piaţă. Timpul de planificare al călătoriei diferă de asemenea.
Japonezii îşi planifică vacanţele cu 11 săptămâni în avans, cei britanici cu 20 de
săptămâni, iar cei din Germania cu 32 de săptămâni.
Un alt factor este reprezentat de identificarea celor mai adecvate metode de
publicitate a unei culturi: ce metode tehnice de promovare, sloganuri şi imagini sunt
acceptate de către oamenii implicaţi în cultură?

8
Umorul este mai subtil, de exemplu, în Marea Britanie decât în SUA. Utilizarea
expresiilor cu dublu înţeles nu ar avea acelaşi succes în SUA unde se pune accent pe
captarea atenţiei în mod direct.
Stabilirea instituţiilor specializate pentru comercializarea acestor produse,
mentalitatea consumatorilor: turiştii au tendinţa de a cumpăra direct de la
touroperatori sau apelează la agenţiile de turism? Care sunt alternativele de desfacere
la dispoziţia consumatorului? Turiştii germani apelează cel mai adesea la agenţiile de
turism în vederea planificării unei excursii, în comparaţie cu ceilalţi europeni.
Dacă la început de secol cultura se adresează unei categorii bine definite de
indivizi, elita erudită, acum aceasta se adresează tuturor persoanelor fără a ţine cont de
nivelul de pregătire intelectuală, poziţie socială şi facilitează în acelaşi timp
comunicarea dintre aceştia.
Turismul este un domeniu mult mai accesibil în definire atât din punct de
vedere conceptual ( explicarea fenomenului turistic), cât şi din punct de vedere tehnic
( comensurarea volumului şi valorii sale). Privit ca un fenomen economico-social care
furnizează beneficii substanţiale, turismul a fost definit în diferite variante: „arta de a
călătorii pentru propria plăcere” (M. Peyromare Debord); „activitatea în timpul liber
care constă în a voiaja sau a locui departe de reşedinţa pentru distracţie, odihnă,
îmbogăţirea experienţei şi culturii, datorită cunoaşterii unor aspecte umane şi a unor
peisaje necunoscute” (Jan Medecin); „fenomen al timpurilor noastre, bazat pe
creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi de schimbare a mediului înconjurător,
cultivarea sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al dezvoltării
comerţului, industriei şi al perfecţionării mijloacelor de transport” (Guy Frenler);
„ansamblul activităţilor nelucrative ale omului în afara ariei de reşedinţă” (Lavaille
Niyeroll); „schimbul unei valori economice contra unor valori culturale estetice, de
agrement” (Mac Boyer).
În viziunea OMT turismul este definit ca fiind „ansamblul activităţilor
persoanelor aflate în timpul călătoriei şi şederii lor într-un loc distinct de locul lor de

9
rezidenţă, pentru o perioadă mai mică de un an, pentru odihnă, afaceri sau alte
scopuri”. Această definiţie elaborată în 1993 stabileşte clar diferenţa între turişti şi
excursionişti.
Turismul cultural implică, alături de condiţia de deplasare turistică şi împlinirea
unor condiţii suplimentare şi anume dorinţa de a cunoaşte şi a înţelege oamenii şi
creaţiile lor, consumul unui produs cultural ( monument operă de artă, spectacole)
prezenţa unui mediator ( persoană, document, material audiovizual) care să facă
legătura dintre turiştii şi produsul cultural, punerea în valoare a acestuia.
Termenul de turism cultural s-a inclus relativ recent în literatura de specialitate
alături de turismul balnear, montan, de litoral, etc. Această formă de turism şi-a
dobândit locul, după părerea profesorului grec Georges Daskalachis, datorită
influenţei sale asupra oamenilor în general şi asupra tinerilor în special de a-şi
cunoaşte originea şi continuitatea lor istorică, a participării, nu numai ca spectatori, la
progresul vieţii şi societăţii, conştientizând astfel importanţa progresului omenirii.
Prin obiectivele sale turismul leagă trecutul de prezent, în sensul „demn de a fi văzut”
permite cunoaşterea personală a realităţii.
Tipologia produselor culturale este foarte vastă, termenul de turism cultural
fiind utilizat pentru a definii consumul de artă, tradiţie, folclor şi alte manifestări
culturale. Diversitatea produselor culturale îşi are originea în lipsa unei definiţii
general acceptate a turismului cultural.
O simplă trecere în revistă a definiţiilor date acestui termen conduc la stabilirea
a două abordări principale ale acestuia şi anume: turismul cultural bazat pe consum de
produse culturale; turismul cultural bazat pe motivaţiile şi semnificaţiile avute în
vedere. Primul aspect referitor la situri şi monumente se bazează pe descrierea
atracţiilor vizitate de vizitatorii culturali şi reprezintă o definire a culturii bazate pe
produse. Prin intermediul său se pot determina şi analiza fluxurile turistice culturale
pentru că se concentrează asupra unor tipuri de atracţii ca: siturile arheologice şi
muzee; arhitectura (ruine, clădiri, oraşe istorice); arte, sculptura, meşteşugul, galerii,

10
festivaluri, evenimente, muzică, dans, acte de scenă, studiul limbilor şi literaturilor,
festivaluri religioase, pelerinaje; culturi luate ca ansambluri sau ca subculturi
( European Center for Traditional and Regional Cultures). Această prezentare reflectă
faptul că turismul cultural este orientat către ideea de cultură elevată şi consumul de
produse turistice culturale. Cel de-al doilea aspect reflectă motivaţiile şi semnificaţiile
activităţii turistice culturale. Turismul cultural cuprinde „toate aspectele călătoriei prin
care călătorii învaţă despre istoria şi tradiţiile altora sau despre stilurile de viaţă şi de
gândire contemporane” (McIntosch, Goelderner – 1986). Turiştii culturali învaţă
despre produsele şi procesele altor culturi.
În 1984 Wood prezenta „rolul culturii drept contextual, fiind acela de a da
substanţă experienţei turistului într-o situaţie în general fără a se concentra asupra
identităţii culturale specifice”. El stabileşte astfel diferenţa clară între turismul cultural
şi cel etnic care se concentrează asupra unui grup de oameni ce oferă specificul
identităţii culturale turiştilor.
Cele două aspecte ale definirii turismului cultural atât din perspectiva
conceptuală cât şi tehnică se regăsesc în definiţiile date de către OMT. O primă
definire se referă la „ deplasările persoanelor cu motivaţii esenţial culturale, cum sunt
cele destinate studiului artelor, tururilor culturale, festivalurilor şi a altor evenimente
culturale, vizitarea siturilor şi monumentelor, călătoriilor destinate cunoaşterii naturii,
folclorului sau artei şi pelerinajele”, şi urmăreşte lărgirea sferei siturilor şi
monumentelor prin includerea în aceasta a altor manifestări culturale.
Cea de-a doua definiţie care cuprinde „ toate deplasările persoanelor pentru că
satisfac nevoia umana de diversitate, tinzând să ridice nivelul cultural al individului şi
dând şansele unor noi experienţe, cunoaşteri şi întâlniri”. În urma acestor definiţii se
poate vorbi despre două interpretări ale turismului cultural, şi anume în sens
conceptual aceasta reprezintă ansamblul deplasărilor turiştilor către atracţiile culturale
situate în afara rezidenţei lor, cu scopul de a-şi satisface nevoile culturale prin
intermediul informaţiilor. Din punct de vedere tehnic acesta este format din totalitatea

11
deplasărilor indivizilor către atracţii culturale specifice ( situri, monumente,
manifestări artistice şi culturale etc.) în afara rezidenţei lor.

1.2. Evoluţia turismului cultural

Bogăţia culturală a continentului european a avut o deosebită importanţă în


plasarea Europei pe o poziţie privilegiată în ceea ce priveşte destinaţiile turistice.
Turiştii din diferite epoci au găsit în Europa un mod de satisfacere a nevoilor lor
culturale.
Înca din antichitate, oamenii călătoreau pentru a descoperii cultura vechilor
civilizaţii, greaca şi egipteana. Mai târziu, în Evul Mediu oamenii călătoreau pe baza
unei motivaţii spirituale, dând naştere unei noi forme de turism şi anume turismul de
pelerinaj. Ei au dezvoltat itinerarii celebre şi moderne, cum ar fi cel din nordul Spaniei
de la Santiago de Compostella.
„Grand Tour” – marele tur al sec. al XVII- lea a avut un rol deosebit în apariţia
cuvântului turism. Turul cuprindea oraşe şi locuri din vestul Europei şi avea ca scop
principal educaţia şi plăcerea. Majoritatea celor care călătoreau către Europa
continentală aparţineau aristocraţiei care doreau să dobândească o cultură de tip clasic.
Tinerii aristocraţi călătoreau pe parcursul a doi sau trei ani, în compania unui tutore,
prin Franţa, Germania, Elveţia şi Olanda. Oraşele Italiei erau considerate adevărate
premii acordate acestora.
Dezvoltarea firească ce a caracterizat sfârşitul de secol XVIII a condus la
modificarea Grand Tour-ului datorită schimbării sursei de provenienţă a turiştilor.
Setea de cunoaştere a celor ce aparţineau clasei mijlocii, cu nivel educaţional mai
scăzut şi cu posibilităţi financiare modeste au atras o abordare romantica a marelui tur
punându-se accent asupra perspectivelor romantice. Abordarea romantică a fost de
asemenea promovată şi de către aristocraţii familiarizaţi cu o cultură de elită şi aflate

12
în căutarea unor destinaţii exotice. Treptat accentul asupra caracterului educaţional al
culturii s-a deplasat către cultura ca sursă de plăcere şi distracţie.
Perspectiva modernă a universalităţii a condus la abordarea de către cultura
europeane a unor produse diferenţiate şi care aparţine diferitelor epoci, dar care sunt
oarecum omogene din punct de vedere estetic. Participarea la diferitele evenimente
culturale a condus la apariţia muzeelor din Europa din secolul al XVIII- lea şi al XIX-
lea. Muzeele erau organizate pentru a arăta lumii întregi realizările artistice şi
industriale. Prin crearea acestora s-a concretizat ideea de universalitate culturală. O
altă modalitate de prezentare a progresului a fost desemnată de punerea la dispoziţie a
turiştilor a fabricilor, ceea ce a marcat apariţia turismului industrial cu un rol bine
definit concretizat în consolidarea în progres. Anii `80 au marcat o perioadă de
ascensiune a turismului industrial ce urmărea în mod deosebit obţinerea unui profit pe
seama nostalgiei faţă de realizările industriale ale trecutului.
Apariţia şi expansiunea muzeelor, precum şi manifestările culturale destinate
publicului au condus la creşterea turismului. Îndreptarea ofertei turistice către alte
segmente de piaţă cum ar fi clasa mijlocie în secolul al XIX-lea a condus la apariţia
„pachetelor turistice” care cuprindeau călătorii în Italia şi Grecia. Pachetele turistice se
bazau pe aspecte culturale şi dădeau posibilitatea clienţilor de a-şi satisface nevoile de
cultură alături de aristocraţii care participă la „ Grand Tour”.
Aspiraţiile clasei mijlocii de a cunoaşte cât mai multe evenimente culturale
alături de aristocraţi desemnează importanta motivaţiei culturale în cadrul turismului
european de dinaintea primului război mondial.
Încurajarea concediilor plătite în perioada postbelică, în majoritatea ţărilor din
nordul Europei a condus la îndreptarea motivaţiilor către odihnă şi relaxare. Faptul că
în anii `30 în Marea Britanie numai 30% din populaţie beneficia de un concediu plătit
demonstrează faptul că turismul reprezenta o favoare acordată unei mici părţi a
populaţiei considerată privilegiată. Creşterea consumului global la nivelul întregii
Europe după cel de-al doilea război mondial a avut ca rezultat şi o creştere în

13
domeniul turismului. Stimularea turismului internaţional de masă, bazat pe
promovarea unor produse standard ce includeau vacanţele pe plajele mediteraneene, a
pus în umbra produsele culturale. În această perioadă operatorii turistici culturali sunt
puşi în umbră de către cei care furnizau produse de genul „ sun-sea-sand”. Piaţa
turistică europeană a suferit un proces complex de dezvoltare pe diferite segmente de
piaţă, iar produsele turistice au putut fi clasificate după mai multe criterii ce aveau în
vedere perioada ( vacanţe de vară sau de iarna), după grupul de vârstă, destinaţie sau
după motivaţie. Segmentarea pieţei a creat noi posibilităţi pentru operatorii turistici
culturali. Dezvoltarea industriei turistice la nivel global a condus la o creştere a
preocupării asupra efectelor negative şi pozitive asupra mediului şi culturii. Turismul
este privit tot mai des ca o sursă de venituri şi de creare de locuri de muncă. Turiştii
individuali încep să prefere tot mai mult spaţiile mai puţin aglomerate cu atracţii
culturale deosebite. Astfel sunt dezvoltate vacanţele urbane bazate pe asemenea
atracţii.
Turismul devine astfel, pe baza principiului „ mass follows class”, dintr-o
experienţă a unei elite, o nevoie de baza a maselor, reprezintă în acelaşi timp o
importantă sursă de locuri de muncă. Creşterea consumului turistic cultural a avut
efecte asupra relaţiei turism-cultură. Dacă până în prezent turismul şi cultura s-au
dezvoltat independent, iar daca turiştii culturali erau priviţi înainte ca intruşi prezenţi
în mediul cultural, astăzi tot mai multe instituţii şi muzee sunt deschise publicului
doritor.

1.3. Caracteristicile turismului cultural

Turismul cultural favorizează vizitarea unor centre multiple de interes, se


adresează unor grupuri turistice mai puţin numeroase, se practică indiferent de
sezon. Se poate dezvolta şi poate elimina efectele negative ale turismului de masă.
Persoanele participante la o asemenea formă de turism sunt acelea care posedă o

14
educaţie deosebită, un nivel cultural ridicat sau altfel spus un capital cultural. Acesta
permite posesorului său să recunoască şi să interpreteze diferitele elemente culturale.
Operele de artă prezintă interes şi pot fi interpretate de către o persoană care posedă
cunoştinţe în domeniul cultural care au drept sursă atât educaţia instituţională cât şi
socială. Turismul cultural presupune un cost economic şi un cost de oportunitate ce
justifică o investiţie mai mare decât celelalte forme ale turismului. Cultura definită ca
fiind un act al cultivării subliniază puternica legătură dintre cultură şi educaţie prezent
încă din secolul al XVII-lea când marea aristocraţie era interesată de participarea la
marele tur.
Pornind de la această formă de educaţie şi datorită diversificării metodelor de
instruire, treptat sistemul educaţional a scos la iveală tot mai multe mijloace de
transmitere a capitalului cultural.
Este de asemenea recunoscut faptul că participarea culturală este în strânsă
interdependentă cu statul economic şi social, ocupaţia şi timpul liber. Cei mai mulţi
dintre participanţi aparţin unor clase sociale superioare şi a căror ocupaţii sunt strâns
legate de activitatea culturală. De asemenea timpul liber disponibil a afectat consumul
turistic cultural în sens pozitiv în secolul XX, demonstrând şi diferenţele existente în
comparaţie cu alte pieţe cum ar fi cea din SUA, de exemplu unde participarea la
asemenea evenimente este, în funcţie de timpul liber, mai redus decât în Europa.
Turismul cultural presupune agrement, recreare, destindere. elementele de
origine culturală ce fac parte dintr-un produs turistic presupune vizitarea rapidă ce este
incompatibilă cu procurarea unei culturi bazată pe aprofundare şi reflecţie.
Turismul practicat în forma sa de bază presupune implicarea unor grupuri
numeroase, a unor mase turistice, care nu permit implicarea personală a participanţilor
şi care nu favorizează reflecţia. Astfel, turismul cultural este destinat grupurilor de
turişti mai puţin numeroase. Cultura ca activitate liberă şi dezinteresată este supusă
degradării prin transformarea sa într-o marfă, de cele mai multe ori produsul cultural

15
fiind separat de semnificaţia sa originală. Cu toate acestea transformarea în marfă este
inevitabilă şi în acelaşi timp prezentă în toate formele de manifestare a turismului.

1.4. Motivaţia turistică culturală

Motivaţia turistică culturală este deosebită de celelalte deoarece destinaţia este


exactă, precisă, nu poate fi schimbată şi se prezintă sub trei forme: educaţională, de
autoregăsire şi de obţinere sau de păstrare al unui prestigiu social.
Evident cea mai importantă este motivaţia educaţională, deoarece turistul are ca
scop informarea. Dobândirea unui capital cultural reprezintă atât o necesitate pentru
participarea efectiva la turismul cultural cât şi o motivaţie turistică. În ceea ce priveşte
autoregăsire, motivaţia presupune contactul cu altă cultură, un element natural sau
filosofic, că sursă de refacere spirituală. Este o motivaţie extrem de importantă şi se
manifestă cel mai adesea în cazul turismului de pelerinaj.
Cea de-a treia motivaţie, aceea de a obţine un prestigiu social prin care o clasă
socială se distinge de toate celelalte prin educaţie, ocupaţie, locul de rezidenţă şi prin
consumul de mărfuri. Consumul de mărfuri de origine culturală include pe lângă
produsele propriu-zise şi experienţele turistice. Dobândirea unui nou capital cultural
oferă o sursă importantă de distincţie. Toate elementele de natură culturală sunt aflate
într-o interdependenţă ce dă naştere unui mediu diferenţiat în funcţie de clasele
sociale. Conform studiilor efectuate nu toţi turiştii sunt motivaţi cultural. În acest sens
Bywater, împarte turiştii în trei categorii: motivaţi cultural (13%), interesaţi cultural
(30%) şi atraşi cultural (50%). Majoritatea vizitatorilor culturali este formată din cei
atraşi cultural care manifestă un interes secundar pentru cultură, dar reprezintă în
acelaşi timp un important segment de piaţă. Turismul cultural este privit tot mai mult
ca o formă de relaxare, majoritatea turiştilor (60%) vizitând cel puţin un muzeu în
timpul unei excursii. Pentru turiştii culturali din Europa înzestraţi cu un capital
cultural, acesta este un mijloc de dezvoltare spirituală. Termenul de învăţare din

16
perioada contemporană este tot mai mult privit prin prisma sensului său activ al
dezvoltării sale personale. Cultura cuprinde astăzi, pe lângă atracţiile culturale, de tip
elevat şi elemente ale culturii populare manifestată în general în diverse spaţii (baruri,
restaurante). Cultura elevată se integrează din ce în ce mai mult culturii populare,
dând naştere unor noi forme ale acestuia. Consumatorul cultural poate vizita în timpul
zilei muzee, expoziţii, în timp ce seara este foarte probabil să şi-o petreacă la o
discotecă. Diferitele tipuri de turişti presupun diferite abordări din punct de vedere al
marketingului. Astfel în cazul unei prime călătorii este acceptată o abordare
tradiţională ce include vizite la muzee şi monumente, în timp ce la o a doua vizită
turistul caută să cunoască cultura vie. Cele mai frecvente forme de manifestare a
atracţiilor culturale sunt reprezentate de muzee, monumente, galerii de artă. Acest
lucru se datorează în general distincţiilor legate de tradiţie, de moştenirea datorită
pragului de accesabilitate mai redus a disponibilităţilor de timp liber, a celor legate de
informaţii şi a barierelor de limbă.
În 1997, oraşele Paris, Londra şi Roma reprezentau cele mai preferate destinaţii
de turism cultural din Europa, datorită marii concentraţii de capital cultural real din
aceste zone. Oraşe ca Atena, Florenţa,Veneţia sunt preferate în general de persoane a
căror ocupaţie este legată de cultură, atrase de marea diversitate de muzee şi
monumente, precum şi de cultura vie pe care acestea o posedă.

1.5. Resursele şi formele turismului cultural

Munster a avut în vedere o clasificare de tip elivest a resurselor turismului


cultural: a) atracţii: - monumente (clădiri religioase şi publice, case istorice, castele şi
palate, parcuri şi grădini, fortificaţii, locuri arheologice şi clădiri industriale
arheologice);
- muzee (etnografice şi de artă);

17
- itinerarii cultural-istorice, ocazionate de
manifestări culturale
- parcuri tematice cultural-istorice, arheologice şi
arhitectonice
- evenimentele: - cultural istorice (festivaluri religioase, clădiri populare)
- artistice (festivaluri şi expoziţii de artă)
După părerea experţilor OMT, în cadrul turismului cultural sunt incluse:
turismul pentru tineret, în care predomină caracterul cultural, inclusiv călătoriile de
studii, pentru învăţare unei limbi străine, tabere internaţionale pentru tineret; turismul
rural, sejururi la familiile regiunii ţării vizitate; sejururi în sate de vacanţă integrate în
mediul cultural; vacanţe active; călătoriile tematice; circuite cu teme şi participare la
diverse manifestări culturale; schimburi reciproce de artişti, scriitori şi manifestările
prilejuite de acestea; pelerinaje la locuri sfinte şi monumente istorice. Creşterea
nivelului de cultura şi a gradului de civilizaţie de la an la an reprezintă cauza pentru
care turismul cultural este considerat turismul viitorului.

1.6. Impactul turismului asupra culturii

Cultura a avut un impact esenţial asupra turismului, care are la rândul său efecte
asupra culturilor ce furnizează o motivaţie pe baza pentru turism. De cele mai multe
ori prezentă turiştilor în zonele care furnizează atracţii culturale a oscilat între a fi fie
benefică fie periculoasă. Anumite păreri consideră că prezenţa turiştilor culturali este
benefică deoarece numărul lor este redus, cheltuiesc mai mult decât celelalte categorii
de turişti şi pot avea un rol important în susţinerea financiară a manifestărilor culturale
locale. Pe de altă parte, turiştii culturali nu sunt de dorit în zonele fragile în care
prezenţa turiştilor poate acţiona ca „un cal troian” ce poate avea ca rezultat unele
efecte negative. Curiozitatea turiştilor poate acţiona în diferite moduri asupra locurilor
specifice unei societati şi poate conduce la conflicte între populaţia locala şi turişti.

18
Pentru evitarea unor astfel de evenimente nedorite se recomandă crearea de artefacte
culturale şi fenomene specifice consumului turistic cultural. Unele dintre aceste
produse concepute special pentru consumul turistic cultural sunt considerate autentice
chiar de către rezidenţi, până la un anumit nivel.
Prin transformarea în mărfuri a fenomenelor culturale, pentru consumul turistic,
cultura este privată de semnificaţia sa originală, iar produsul este separat de modul de
viaţă care l-a produs, proces considerat a fi de altfel inevitabil. Pentru că este bazat pe
anumite motivaţii turismul cultural poate fi reorientat, în sensul că turiştii pot fi
convinşi să viziteze destinaţii mai puţin cunoscute şi în perioade mai puţin aglomerate
ale anului. Turismul cultural are de asemenea un rol deosebit în păstrarea tradiţiilor
culturale, ameliorarea calităii vieţii din zonele urbane şi rurale. Analizând efectele
negative şi pozitive ale turismului asupra unei culturi s-a stabilit importanţa pe care
acesta o are în stabilirea culturilor locale şi furnizarea fondurilor necesare susţinerii
tradiţiilor locale şi a modului de viaţă.
Datorită eroziunii şi degradării inevitabile, monumentele culturale de
importanţă deosebită sunt incluse într-o listă UNESCO. Lista moştenirii mondiale a
fost stabilită de către Convenţia privind protecţia moştenirii naturale şi culturale.
Această listă a fost elaborată în noiembrie 1972 cu ocazia celei de-a XVII-a conferinţe
generale a UNESCO. Convenţia a menţionat sarcina clara a Comitetului Moştenirii
Mondiale de a stabili, a actualiza şi a publica o listă a moştenirii culturale şi naturale
care să includă proprietăţile naturale şi culturale, propuse de către statele membre şi
considerate de o inestimabilă valoare universală. Una dintre principalele
responsabilităţi ale comitetului este de a furniza cooperarea tehnică subordonată
Fondului Mondial pentru Moştenire pentru securitatea proprietarilor de interes
mondial ce aparţin statelor membre cu insuficiente resurse financiare. Statele
participante pot cere asistenţă internaţională din partea fondului pentru pregătirea
listelor şi formalităţilor de nominalizare, pregătirea personalului, îndatoririle
experţilor şi furnizarea echipamentului adecvat atunci când este nevoie. Se poate

19
solicita, de asemenea, un împrumut pe termen lung şi în cazuri deosebite alocaţii
nerambursabile.
Cererile trebuie să aibă în vedere activitatea de păstrare a locurilor culturale şi
naturale incluse în Listă sau asistenţă pentru pregătirea la nivel naţional sau regional.
Asistenţa financiară acordată de către fond în sistem de urgenţă este valabilă în
cazul proprietăţilor afectate de factori naturali sau umani, dezastre sau ameninţate cu
distrugerea iminentă.
În decembrie 1999, 158 de state participante au ratificat această convenţie, iar
numărul locurilor incluse în listă era de 630. Comitetul a nominalizat 12 locuri în
1978, 45 în 1979, 28 în 1980, 26 în 1981, 24 în 1982, 29 în 1983, 23 în 1984, 30 în
1985, 31 în 1986, 41 în 1987, 27 în 1988, 7 în 1989, 17 în 1990, 22 în 1991, 20 în
1992, 33 în 1993, 29 în 1994, 29 în 1995, 37 în 1996, 46 în 1997, 30 în 1998 şi 48 în
1999. numărul locurilor propuse în fiecare an pentru înscrierea în Listă este mai mare
decât cel efectiv datorită fuziunii locurilor asemănătoare în urma acţiunilor ulterioare
ale statelor membre şi a comitetului.
Criteriile pentru includerea proprietăţilor culturale în Listă trebuiesc privite în
concordanţă cu definiţia dată de către convenţie.
Monumentele: lucrări de arhitectură, sculpturi şi picturi deosebite, elemente de
situri de natură ce au o valoare universală din punct de vedere istoric, artistic şi
ştiinţific.
Grupurile de clădiri separate sau conectare care datorită arhitecturii lor,
omogenităţii sau plasării în peisaj au o valoare inestimabilă din punct de vedere
istoric, artistic, ştiinţific.
Aşezările: lucrările umane sau combinaţiile cu cele naturale, zone care includ
lucrări arheologice de o deosebită valoare din punct de vedere istoric, estetic, etnic sau
arheologic.

20
Un monument, grup de clădiri sau aşezări după cum au fost definite mai sus
sunt nominalizate în vederea includerii în Listă atunci când comitetul stabileşte ca
respectiva proprietate îndeplineşte condiţiile de autenticitate.
Statele europene cu cel mai mare număr de monumente scrise în Listă sunt
Italia, Franţa, Spania.

1.7. Tendinţe viitoare în dezvoltarea turismului cultural

Sfera turismului cultural a suferit modificări majore, ea incluzând mai nou şi


elemente de cultură populară. Această modificare poate fi caracterizată prin
intermediul tendinţelor majore. Datorită creşterii nivelului educaţional şi a dorinţei de
cunoaştere s-a înregistrat o creştere continuă a cererii de turism cultural. Motivaţia
educaţională este principală în manifestarea turismului cultural, iar creşterea nivelului
educaţional în Europa reprezintă o sursă substanţială a turismului cultural. Excedentul
de atracţii culturale asupra cererii ce înregistrează o creştere mai lentă reprezintă o
tendinţă. În prezent se recurge la organizarea evenimentelor culturale şi a festivalurilor
cu scopul evitării efectelor sezonalităţii. Diminuarea distincţiei dintre cultura elevată
şi cea populară, dintre cultură şi economie s-a concretizat prin lărgirea sferei
turismului cultural, acesta putându-se dezvolta şi în zonele mai puţin importante din
punct de vedere istoric. Se constată tot mai mult o transformare a pieţei turistice
destinate vizitatorilor specializaţi într-o piaţă a turismului de masă.
Cererea şi oferta de turism cultural sunt tot mai mult concretizate de o creştere a
globalizării şi localizării. Îmbunătăţirea mijloacelor de comunicare a condus la
globalizarea diferitelor forme ale culturii. Tot mai multe instituţii culturale capătă o
formă deosebită a independenţei spaţiale, aspect concretizat prin apariţia filialelor. Se
poate observa şi un fenomen de relocalizare a culturii globale prin asocierea temelor
culturale cu locuri specifice. Majoritatea oamenilor de cultură sunt legaţi de locuri

21
specifice prin operele lor. Astfel de exemple sunt peisajele literare din Marea Britanie,
cum sunt „Ţara lui Shakespeare”, „Ţara lui Hardy”, etc.
Produsele turistice comerciale sunt oferite de către touroperatori generali sau
specializaţi. Cel mai important volum de turişti culturali a fost înregistrat de către
compania Studious din Germania, şi anume 96 de mii de turişti în 1997. turismul
cultural a devenit o parte integrantă a sistemului central de producţie cultural în cadrul
căreia se dezvoltă premisele producţiei şi consumului de cultură.
Noii producători deţin un rol deosebit în extinderea şi modelarea ofertei
turistice de produse culturale.

22
CAPITOLUL II
PIAŢA TURISTICĂ CULTURALĂ

2.1. CARACTERISTICILE PIEŢEI TURISTICE CULTURALE

Piaţa turistică este parte integrantă a pieţei bunurilor şi pieţei serviciilor în


special. Această piaţă turistică este reprezentată „de totalitatea tranzacţiilor (acte de
vânzare-cumpărare) al cărui obiect îl constituie produsele turistice, privită în
conexiune cu relaţiile pe care le generează şi spaţiul geografic şi chiar timpul în care
se desfaşoară”.
O altă definire a pieţei turistice poate fi realizată prin sfera de confruntare a
cererii cu oferta turistică. Oferta turistică se materializează în producţia specifică, iar
cererea este expusă nevoilor, dorinţelor şi aspiraţiilor clienţilor. Specificul acesteia
este dat de către caracteristicile cererii şi ofertei, precum şi modalităţilor lor de
echilibrare.
În primul rând piaţa turistică, în general, şi cea a turismului cultural, în special,
se caracterizează prin complexitate deoarece produsul turistic este format din bunuri şi
servicii, are elemente tangibile şi intangibile. Aflată la interferenţa pieţei bunurilor şi a
serviciilor, preia particularităţile de manifestare a acestora. Fiecare componentă a
produsului are o structură complexă şi mai multe forme de concretizare. De exemplu
mijlocul de transport folosit (rutier, feroviar, naval, aerian); tipul echipamentelor de
găzduire şi nivelul de confort oferit (hotel, vilă, cabană, camping); după conţinutul
atracţiilor turistice (naturale şi antropice).
Din punct de vedere al conţinutului produsul înglobează elemente de o mare
eterogenitate, cum ar fi serviciile furnizate de condiţiile naturale, echipamente şi forţa
de muncă, prezentate sub forma unui „pachet” rezultat din acţiunea conjugată a unui
număr mare de producători, ceea ce accentuează caracterul complex al produsului.

23
Marea varietate a formelor de concretizare, precum şi asocierea elementelor
constitutive ale produsului turistic, pe de o parte, precum şi diversitatea nevoilor şi
dorinţelor consumatorilor, pe de altă parte, determină că din confruntarea cererii cu
oferta, să rezulte o serie de forme turistice şi, implicit, de segmente, de subpieţe, ceea
ce conferă întregului un caracter „ peticit (patch), fragmentat”. Această caracteristică
influenţează modalităţile de investigare a pieţei, asupra posibilităţilor de evaluare
corectă a coordonatelor şi evoluţiei sale, asupra realizării echilibrului ofertă-cerere.
Prezenţa elementelor intangibile prezente în structura produsului turistic, dau
pieţei turistice o altă caracteristică, şi anume opacitatea. Pe această piaţă se întâlnesc
cumpărătorii de vacanţe care manifestă „anumite cerinţe, sub multe aspecte insuficient
definite – şi oferta invizibilă” exprimată prin „imagini” create de cumpărător prin
sintetizarea informaţiilor primite şi experienţelor anterioare. Astfel apar riscuri atât
pentru ofertant cât şi pentru cumpărător.
Întâlnirea cererii cu oferta este mult mai dificila, realizarea echilibrului
presupunând utilizarea metodelor de prevenire şi reducerea riscurilor (asocierea
imaginilor cu elementele corporale, corespondenţa calitativă şi cantitativă între
produs, preţ şi imagine etc.), a eforturilor de promovare mai ridicate.
Opacitatea generează particularităţi în modul de manifestare a concurenţei
asupra ofertei, imposibilitatea cunoaşterii în detaliu a produselor şi „performanţelor”
lor reduc, pe de o parte, rolul preţului ca instrument de reglare a raportului cerere-
ofertă, de armonizare a acestora şi de echilibrare a pieţei, şi pe de altă parte, îngrădesc
intrarea în această ramură, libera circulaţie a capitalului. Astfel, fiecare
ofertant/producător reprezintă un mic monopol, determinând apariţia structurilor
specifice concurenţei imperfecte şi argumentând necesitatea intervenţiei statului.
Piaţa turistică este caracterizată, de asemenea, prin hipersensibilitate la
variaţiile macromediului, prin elasticitate şi dinamism. Aceasta în ansamblul său, şi în
mod particular cererea turistică a înregistrat de-a lungul timpului o evoluţie

24
ascendentă foarte dinamică, efect al acţiunii unui complex de factori de natură foarte
diversă, proprii unor zone sau specifici economiei mondiale.
Nivelul de dezvoltare, progresul tehnic, modalitatea socio-profesionala a
populaţiei, gradul de ocupare a forţei de munca, cadrul instituţional şi legislativ,
calitatea mediului înconjurător, climatul politic, ca factori favorizanţi sau restrictiv ai
călătorilor şi-au pus amprentă asupra ritmului şi direcţiilor evoluţiei pieţei turistice.
Mobilitatea, o altă caracteristică a pieţei turistice, decurge din modul de
manifestare a cererii. Oferta turistică nu poate veni în întâmpinarea cererii, datorită
dependenţei de cadrul natural, de condiţiile naturale; ceea ce se deplasează pentru
finalizarea actului de vânzare-cumpărare este cererea. Pe piaţa turistică locul ofertei
coincide cu cel al consumului; dar nu şi cu cel al formării cererii. Astfel, oferta are o
poziţie dominantă iar adaptarea sa la cerere este relativ limitată. Mobilitatea
diferenţiază piaţa turistică în piaţa emiţătoare (locul unde ia naştere cererea) şi piaţa
receptoare locul unde este prezentă oferta şi se realizează consumul.
Concentrarea în timp şi spaţiu este specifică ofertei şi cererii. Concentrarea
exprimată prin diferenţe importante în amploarea activităţii şi a volumului
tranzacţiilor, de la o perioadă la alta şi/sau de la o zonă la alta are implicaţii asupra
modului de funcţionare a pieţei, favorizând apariţia unor situaţii de ofertă faţă cerere şi
invers, cu efect asupra utilizării capacităţilor de producţie, rezultatelor economice şi
satisfacerii clientelei.
În cazul turismului cultural nu există o piaţă omogenă a produsului turistic, ca
în cazul pieţei turismului de litoral sau montan care au motivaţii primare (soare, nisip,
mare; altitudine, aer curat, dezrădăcinare) şi care este limitată de cadrul natural.
Există o serie de micro pieţe care explodează în funcţie de ofertă şi cerere. În
funcţie de ofertă, identitatea locurilor şi obiectivelor demne de luat în seamă este
foarte importantă. Astfel, pentru a inventaria turismul cultural din Uniunea Europeană
ar fi necesară reunirea a mai bine de 300 de ghiduri care reprezintă câteva milioane de

25
pagini sau recurgerea la tehnici informatice costisitoare, pentru foarte multe destinaţii,
fără a fi siguri de rezultate chiar şi în cazul selectării după anumite criterii.
De asemenea trebuie menţionat faptul că în cercetare trebuie inclus şi turismul
economic şi tehnologic. Chiar dacă iniţiativa organizării vizitelor în cadrul instalaţiilor
industriale comerciale, agricole şi de transport revin adesea chiar întreprinderilor sau
sindicatelor şi fundaţiilor. Conform statisticilor întreprinderile sunt la fel de vizitate ca
şi muzeele. În orice caz, este sigur faptul că propunerile turiştilor şi specialiştilor nu
fac altceva decât să sporească ansamblul pieţelor disparate.
În ceea ce priveşte cererea, nu numai marea diversitate socio-profesională a
clientelei dezvoltate în mod comun în funcţie de vârstă, demonstrează că cele două
categorii de vârstă tineri sau vârstnici au nevoi total diferite şi nivele de instruire,
profesia exersată, calificarea, puterea de cumpărare etc. La acestea se adaugă alte
motive subiective: hobbyurile care au un rol deosebit, cadrul familiar şi relaţional,
reclamele TV, radio şi din presa scrisă.
Nevoile apar tot timpul şi sunt tot mai arzătoare în funcţie de gradul de
instruire, de solvabilitatea în timp şi cea financiară, creşterea interesului pentru
călătorie şi pentru cultură.
Toate aceste lucruri sunt regrupate prin acţiunea comercială a touroperatorilor,
în ceea ce priveşte oferta şi din partea asociaţilor, grupurilor, indivizilor în ceea ce
priveşte cererea. Această regrupare are la bază scăderea costurilor şi creşterea
veniturilor.
Accesul la produsele turistice culturale se face în cea mai mare parte prin
apropierea individuala şi în principal prin cea motorizată: turismul cultural este încă
foarte legat de mijlocul de transport.
Elaborarea produsului turistic cultural presupune organizarea transportului,
cazării, restaurării locurilor vizitate, segmentarea pieţei. Agenţiile bine organizate sunt
singurele care pot realiza aceste produse, alături de touroperatori.

26
Agenţiile au un rol deosebit în organizarea staţiunilor turistice care dispun de o
diversă gamă de servicii pentru preluarea pieţei, restaurarea şi facilităţile oferite de un
loc vizitat. Ele trebuie să vândă direct clientelei circuitul turistic şi vizitele culturale în
acelaşi timp cu serviciile necesare turiştilor (cazare, masă, transport). Acestea
funcţionează în scopul actualizării comerciale a campaniilor promoţionale aparţinând
autorităţilor turistice.
Aspectul economic este de asemenea esenţial: pentru elaborarea produsului
turistic, studierea fezabilităţii şi a pieţei în mod indispensabil pentru evitarea
eşecurilor este necesară alocarea unui aport financiar care de cele mai multe ori
depinde de posibilitatea financiară a agenţiei. În general, este nevoie de o investiţie
publică de origine privată sau mixtă justificată de crearea locurilor de muncă,
dezvoltarea regională, aportul de devize, şi care îmbracă forma creditelor cu sau fără
bonificaţie, etc. În special se urmăreşte rentabilitatea după amortizarea angajamentelor
iniţiale.

2.2 Cererea turistică culturală

Cererea în sens generic, reprezintă „dorinţa pentru un anumit produs, dublată


de posibilitatea şi decizia de al cumpăra”.
Ea este expresia unei nevoi determinate de autonomia omului şi condiţiile
existenţei sale sociale, răspunde unei aspiraţii către anumite lucruri susţinute de
posibilitatea de cumpărare, dar şi de voinţa de achiziţionare a lucrurilor respective.
Cererea turistică este „ aceea a persoanelor care se deplasează periodic şi
temporar în afara reşedinţei obişnuite pentru alte motive decât pentru munci şi pentru
a îndeplinii o activitate remunerată”.

27
Consumul turistic ca expresie a cererii efective care s-a întâlnit cu oferta,
reprezintă ansamblul cheltuielilor făcute de subiecţii cererii pentru cumpărarea de
bunuri şi servicii cu motivaţie turistică. Astfel consumul reprezintă rezultatul
confruntării cererii cu oferta; el are caracteristicile unui indicator agregat, iar
exprimarea sa în termeni monetari evidenţiază faptul că volumul său depinde, în
esenţă de nivelul veniturilor consumatorilor şi preţurile produselor turistice.

2.2.1 Consumatorul turistic cultural

Factorii socio-economici care influenţează participarea la turismul cultural sunt:


educaţia, statutul, vârsta, ocupaţia, timpul liber disponibil. Trăsăturile consumatorului
turistic cultural sunt furnizate de asemenea factori. Principalul determinant al
turismului cultural îl reprezintă educaţia. Studiind fluxurile de vizitatori din muzeele
europene s-a constatat faptul că „diferenţele dintre ratele participării în funcţie de
nivelul educaţional sunt mai ridicate decât diferenţele dintre aceleaşi rate în funcţie de
nivelul veniturilor, indicând astfel educaţia ca fiind un factor mai important al
probabilităţii individuale de participare”.
În ţările europene sunt înregistrate cote ridicate în cazul persoanelor care şi-au
continuat studiile după vârsta de 19 ani (58% în Marea Britanie sau 54% în Suedia)
decât în cazul celor care au efectuat numai ciclul obligatoriu de învăţământ (25% în
Marea Britanie şi 18% în Suedia). Studiile americane au remarcat de asemenea faptul
că educaţia este cel mai important factor de influenţă asupra participării culturale. În
SUA raportul dintre diferenţa între participarea celor cu o educaţie deosebită şi a celor
cu educaţie elementară şi diferenţa între participarea determinată de venituri este de
1 : 5.
Dezvoltarea sistemului educaţional european din ultimele decenii a reprezentat
un factor de stimulare major al turismului cultural. Conform studiilor efectuate în

28
Amsterdam asupra expoziţiilor lui Rembrandt între 1969-1992 s-a demonstrat că
nivelul educaţional al vizitatorilor aproape s-a dublat (18,5% în 1969 şi 32% în 1992).
Statutul economico-social a influenţat întotdeauna consumul de produse de
origine culturală. Clasele sociale superioare beneficiază cel mai adesea de un acces
mai facil la anumite mijloace necesare implicării în turismul cultural. Rata vizitării
muzeelor din Europa este mult mai ridicată în rândul grupurilor cu statut economic
ridicat (Schuster). Studiile efectuate în ţările europene demonstrează existenţa unor
stratificări sociale, constatându-se în acelaşi timp o scădere a vizitatorilor muncitori.
Statutul economico-social influenţează în mare măsură deţinerea unui capital, în
acest sens constatându-se un nivel şi mai ridicat al stratificării sociale în cazul
formelor culturale care implică un nivel mai ridicat al competenţei în acest domeniu.
Astfel se explică de ce vizitatorii muzeelor de artă sunt caracterizaţi de o stratificare
mai puternică decât celelalte tipuri de muzee.
Participarea la activităţile culturale în general şi cea legată de turismul cultural
în special sunt mult mai dezvoltate în cazul indivizilor cu o ocupaţie legată de acest
domeniu. Astfel, 70% dintre vizitatorii galeriilor de artă modernă din SUA sunt
persoane interesate de artă pentru că ţine de profesia lor.
Consumatorii şi producătorii de cultură sunt adesea aceleaşi persoane.
Persoanele implicate prin profesia lor în industriile culturale, sunt importante atât ca
utilizatori ai produselor culturale cât şi ca formatori de opinie şi interpreţi pentru
consumatorii pasivi de cultură. Consumul turistic cultural a înregistrat o creştere în sec
XX datorată în mare parte creşterii timpului liber. Posibilitatea combinării activităţilor
culturale cu turismul a crescut datorită impunerii concediului plătit ca o regulă în
Europa de după cel de-al doilea război mondial. Timpul liber este inegal distribuit în
Europa, acesta înregistrând nivelurile cele mai ridicate în sudul continentului şi în
Marea Britanie. Totodată în Germania şi Olanda se înregistrează un nivel scăzut al
acestuia, precum şi o creştere a vacanţelor de scurtă durată (2-3 nopţi). Apariţia

29
dreptului la concedii mai lungi a avut ca efect suplimentarea vacanţelor anuale cu
vacanţe adiţionale destinate turismului cultural desfăşurat în zone urbane.
Dorinţa de creştere a nivelului de consum a condus în mod inevitabil la o
reducere a timpului liber deoarece indivizii trebuie să muncească mai mult pentru a
beneficia de anumite bunuri şi servicii. Acest fenomen a condus la crearea unei
disproporţii între cei bogaţi care dispun de resurse reduse de timp liber şi cei săraci
care dispun de timp, dar nu şi de resurse financiare. Efectul acestui fenomen s-a
concretizat în stimularea turismului cultural pentru ca sunt agreate vacanţele scurte
către centrele culturale majore, de către persoanele care nu dispun de timp şi dispun de
resurse financiare.
Vârsta reprezintă un alt element necesar în determinarea categoriilor de turişti.
Creşterea medie de vârstă a populaţiei în perioada 1960-1990, în cazul Uniunii
Europene precum şi creşterea populaţiei cu aproximativ 17% reprezintă o sursă
importantă de extindere a cererii culturale în cazul persoanelor mai înaintate în vârstă,
mult mai interesate de istorie, trecut şi cultură. Sondajele demonstrează faptul că
atracţiile culturale sunt vizitate de 29% din turiştii sub 30 de ani, 33% dintre turiştii cu
vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani şi 39% dintre cei cu vârste de peste 45 de ani.
Turismul cultural presupune existenţa unui nivel educaţional ridicat, a unui statut
socio-economic deosebit, se adresează atât tinerilor cât şi vârstnicilor. Persoanele cu
resurse financiare deosebite, dar care dispun de timp liber limitat reprezintă o
adevărată sursă pentru turismul cultural. Persoanele care practică această formă de
turism sunt relativ puţine ca număr, tind să cheltuiască sume mari de bani decât
celelalte tipuri de turişti şi joacă astfel un rol important în sprijinirea manifestărilor
culturale.
Participarea la turismul cultural a fost influenţată pozitiv de creşterea nivelului
educaţional şi a timpului liber, însă, posesia capitalului cultural este factorul esenţial
pentru consum. Această formă de turism se concentrează către clasa de mijloc, relativ
nouă, aflată în căutarea formării unui capital cultural.

30
2.2.2 Factori ce influenţează cererea turistică culturală

1. Determinanţi economici.
a) Venitul.
În teoria microeconomică a venitului, cererea pentru un produs poate fi
exprimată astfel:

Ct=f(Pt, P1......................,Pn, Y, T)

Unde: Ct= cererea pentru turism


Pt= preţul turismului
P1,....,Pn=preţul altor bunuri
Y= venitul
T= preferinţa
Se poate stipula că atunci când veniturile cresc, în mod automat va creşte şi
cererea pentru turism. Un număr tot mai mare de studii, relevă faptul că în ţările
Uniunii Europene, cererea pentru turism a crescut într-un ritm mai rapid decât ritmul
de creştere al veniturilor naţionale. Cu alte cuvinte, pentru orice procent dat de o
creştere a venitului, cererea turismului creşte mai repede. Pe de altă parte cererea
turistică poate fi inelastică, ceea ce înseamnă că dacă are loc o micşorare a venitului
sau ritmul de creştere este mai lent decât cel prognoza, cererea turistică continuă să
crească chiar şi atunci când preţurile pentru produsele turistice cresc în mod simţitor.
În activitatea de previzionare a cererii pentru turism, folosirea modelelor
economice în care venitul este considerat drept principala variabilă, nu este pe deplin
corectă.
În aprecierea rolului pe care veniturile le au asupra cererii turistice, este
necesară o detaliere a conceptului de venit. Astfel se apreciază că relaţia între

31
cheltuielile turistice şi venitul brut este indirectă, cea mai sugestivă relaţie fiind cea
între venitul pe care individul îl are la dispoziţia sa şi cheltuielile pentru turism.
Această legătură se poate exprima astfel:
Ct=f(Vdisp)=f(Vd)-(Ca),E)

Unde: Ct=cheltuieli pentru produsul turistic


Vdisp = venitul la dispoziţia individului
Vd= venitul dispozabil
Ca = cheltuielile pentru celelalte produse exceptându-le pe cele turistice
E= economii

Vd=f(V-T)
Ca=f(Pi......n,I)

Unde: V=venitul brut


T=taxe
Pi........n = preţul produselor non - turistice
I=rata dobânzii

Din acest punct de vedere, venitul la dispoziţia individului este determinat de


nivelul brut minus taxe. Orice gospodărie trebuie să facă anumite cheltuieli pentru
alimente, haine, încălzire, iluminare, etc. astfel se poate demonstra că venitul ce
rămâne la dispoziţia individului este influenţat de alte variabile cum ar fi creşterea
preţului la transport, alimente ori alte presiuni inflaţioniste.
Rata dobânzii joacă un rol important, aşa cum s-a demonstrat în Marea Britanie
în 1989. în încercarea de a reduce cererea de consum, guvernul de atunci a ridicat rata
dobânzii. Ca urmare a avut loc o creştere importantă în cheltuielile gospodăriilor,

32
reducând astfel venitul dispozabil. Acest factor se consideră a fi stat la baza diminuării
cererii turistice externe de aproximativ 2 milioane în 10 ani.
Se poate trage concluzia că orice încercare de a explica mişcarea fluxurilor,
este incorectă. Aceasta trebuie să ia în considerare nu numai modificarea venitului
brut dar şi schimbările survenite în politica taxelor, inflaţia şi rata dobânzii.
În plus trebuie remarcat că o dată cu creşterea ratei dobânzilor, are loc nu numai
o creştere a cheltuielilor gospodăriilor, dar şi o orientare a economiilor către
depozitele bancare, care sunt mai avantajoase.

b) Costul călătorii
Preţul plătit de turist pentru o vacanţă prezintă trei componente:
 Costul călătoriei
 Costul cazării
 Costul altor activităţi
 desfăşurate de turişti la destinaţia călătoriei
Componentele costului călătoriei se pot exprima astfel:

Ct=f(C,A)+f(P)

Unde: Ct= costul călătoriei


C= costul combustibilului
A= alte cheltuieli legate de călătorie, inclusiv cheltuielile administrative
P= profitabilitatea companiilor aeriene

În cazul preţului vacanţelor, aproximativ 40% din preţul pachetelor oferite de


către touroperatorii britanici, reprezintă costul călătoriei cu avionul.
În cadrul preţului călătoriei, o variabilă destul de importantă este preţul
produselor petroliere este departe de a fi stabilit, în ciuda eforturilor făcute de ţările

33
membre OPEC de a-l controla, fluctuaţiile care se manifestă nu numai din an în an, ci
chiar de la lună la lună. O a doua cauză este faptul că preţul este stabilit în funcţie de
USD şi astfel preţurile sunt puternic afectate de rata dobânzii.
În multe cazuri, modificările favorabile în rata de schimb au fost urmate de o
creştere a preţului combustibilului.
Un exemplu în acest sens, este perioada 1982-1984, nici rata de schimb, nici
modificările în preţul combustibililor nu le erau favorabile tour operatorilor britanici şi
totuşi costul vacanţelor şi călătoriilor au fost competitive.

c) Costul cazării
Ratele de schimb pot juca un rol important, în ceea ce priveşte costul cazării.
Spre exemplu, un turist american ce vizita Marea Britanie, în 1964 plătea 10 lire
sterline pe o cameră de hotel. La aceea dată rata de schimb era de 2,70 dolari pentru o
liră sterlina şi deci din punctul de vedere al turistului american, preţul este de 27,90
dolari.
Să presupunem că 20 de ani mai târziu, turistul american doreşte să se
reîntoarcă în Marea Britanie, preţul pentru aceeaşi camera de hotel fiind acum de 30
de lire sterline. În realitate turistul american nu se confruntă cu o creştere de 300% a
costului cazării. În 1984 rata de schimb era de 1,25 dolari pentru o lira sterlina, costul
camerei de hotel fiind de 36,90 dolari, ceea ce reprezintă o creştere cu numai 32%.

Ca=f(H,X)

Unde: Ca = costul cazării


H = costul hotelului
X = rata de schimb

Expresia de mai sus exprimă factorii implicaţi în stabilirea costului cazării.

34
O altă expresie matematică utilizată este următoarea:

Cac=f(X,DPh/Dt/DPg/Dt)

Unde: Cac = costul activităţilor pe care turistul o desfăşoară la locul de destinaţie


X=rata de schimb
DPh/Dt/DPg/Dt=rata inflaţiei din tara gazdă raportată la rata inflaţiei a ţării
generatoare de fluxuri turistice

Spre exemplu, în 1982, o liră sterlină echivala cu 200 de pesetas, în timp ce în


1983, în Spania un vizitator britanic ar fi obţinut 220 de pesetas pentru o lira sterlina.
Astfel, turistul englez va cheltui mai puţin pentru produsele turistice pe care le
achizitioneaza. În realitate, insa, aceasta relativa devalorizare a pesetasului spaniol se
datorează ratei inflaţiei care a crescut în Spania cu 15% pe an.
În concluzie, determinanţii economici ai cererii turistice sunt următorii:
 Venitul total
 Preţul celorlalţi factori care determina venitul disponibil
 Structura economiei care influenteaza turismul
 Inflaţia din tara primitoare şi cea din tara generatoare de turism
 Ratele de schimb

2. Determinanţi sociali ai cererii turistice

Guitart şi Pearce în 1982 au susţinut ca orice încercare de a explica


determinanţii cererii turistice fara o referire la motivatiile de ordin social, este
incompleta.

35
În încercarea de a explica motivaţia care îl determina pe individ sa calatoreasca,
trebuie făcuta o referire la relaţia care exista între turism – locul de munca şi turism –
alte activitati de recreere. Aceste relaţii pot fi definite astfel:
 Turism/loc de munca = modificările procentuale în ore destinate
activitatii turistice/modificările procentuale în ore destinate locului de
munca;
 Turism/alte activitati de recreere = modificări procentuale în ore destinate
activitatii turistice/modificări procentuale în ore destinate altor activitati.
Creşterea cererii pentru turism a fost alimentata în parte de creşterea veniturilor
combinata cu o creştere a timpului liber.
În plus introducerea sistemului part-time sau a sistemelor mai flexibile, a
permis indivizilor dispunerea de mai mult timp liber fata de trecut.
De asemenea indivizii pot obţine o creştere a timpului liber care daca nu este
însoţita de o creştere corespunzătoare a veniturilor, aceştia nu-şi pot procura produse
turistice.
Relaţia turism-activitate de recreere este de asemenea determinata de cativa
factori ca:
a) în primul rând poate avea o creştere a popularitatii unor
activitati de recreere care „rivalizează” cu turismul, el are drept
consecinţa acordarea de către indivizi a unor ore suplimentare
în detrimentul turismului. Este adevărat ca vacantele oferă
oportunităţi pe care activităţile de recreare de acasă nu le oferă,
unul dintre ele ar fi posibilitatea explorării mediului gazda şi
experimentarea unor lucruri noi.
b) În al doilea rând, poate avea loc o diminuare a satisfacţiei cu
fiecare noua unitatea marginala. În măsura în care, pentru un
individ calatoria de vacanta devine sinonima cu aşteptarea în

36
aeroporturi, ambuteiaje, cozi la intrare, turismul va simţi ca
acasă este cel mai bine.
c) În al treilea rând, unul dintre factorii importanţi poate fi dorinţa
de a scăpa de rutina zilnica.

3. Determinanţii psihologici ai cererii


Turismul ca turism de consum, este o modalitate de recreere, sau un mijloc de
împlinire în special în cazul turismului cultural.
Turismul este o modalitate prin care persoana dobandeste noi experienţe şi îşi
indeplineste visurile.
Exista multe elemente ce disting vacanta, ca produs de consum, fata de alte
produse achiziţionate. Spre exemplu, chiar daca un turist a vizitat deja un loc, nu
exista nici o garanţie ca a doua oara va fi la fel. Vacanta nu este doar o experimentare
a locului, ci pe lângă dimensiunea sa spaţiala are şi o dimensiune temporala.
Determinanţii de ordin psihologic sunt:
a) Motivaţia de evadare – aceasta consta din dorinţa de a evada din
mediul cotidian
b) Relaxare- în parte legata de dorinţa de evadare, este şi dorinţa de
relaxare
c) Joaca
d) Întărirea legăturilor de familie
e) prestigiul - s-a constatat ca anumite destinaţii sunt la moda, altele nu.
Alegerea unei destinaţii care este la moda sau este recunoscuta,
echivalează cu o declaraţie asupra stilului de viata.
f) Interacţiunile sociale- vacanţele reprezintă un important forum social
al indivizilor, unde normele convenţionate pot fi neglijate. Pentru o
perioada de timp grupurile de turişti pot interacţiona prin schimb de
idei şi opinie. Interacţiunea dintre indivizi poate fi un element

37
important în succesul sau eşecul unei vacante. Touroperatori care sunt
specializaţi în organizarea de vacante bazate pe hobbyuri (pictura,
sculptura, muzica) admit ca unul dintre determinanţii majori ai
succesului vacantei, o constituie formarea unor grupuri de indivizi cu
preocupări şi interese comune.
g) Oportunităţi sexuale – unul din aspectele interacţiunii social este
oportunitatea unor relaţii sexuale. Una din atracţiile tradiţionale ce le
oferă o croaziera pe Atlantic este posibilitatea unei întâlniri amoroase.
h) Oportunităţile educaţionale – esenţa turismului o constituie conceptul
de călătorie, şansa de a vedea locuri noi, de a învăţa despre cultura
altor tari şi de a vorbii unor indivizi aparţinând unor culturi diferite.
Voiajul le oferă un prilej unic de a descoperii locurile istorice şi de a
vedea mari opere de arta.
i) Senzaţia de împlinire – voiajele sunt descoperite nu constituie doar
voiaje de descoperire a unor locuri, ci ele sunt oportunităţi sau
catalizatori ai descoperirii propriului eu. Nu rare au fost cazurile când
indivizii s-au întors din vacante cu perspective complet schimbate.
j) Cumpărăturile – deşi par un motiv prozaic, acţiunea de a face
cumpărături este o activitate des întâlnita la turişti, şi constituie un
determinant al calatoriei mai ales în cazul celor internaţionale.

4. Determinanti culturali
Fiecare tara are cultura sa proprie, una dintre ele fiind considerate a fi mult mai
interesante din punct de vedere cultural decât altele.
Cultura din punctul de vedere al turistului este în strânsa relaţie cu istoria. Stilul
de viata de astăzi poate constitui surse ale culturii de mâine.
Pentru a se vinde „ stilul de viata” dintr-o tara, modul de viata al individului
care vizitează tara trebuie sa fie total diferit pentru a se induce dorinţa de a-l vizita.

38
Resursele istorice pot fi împărţite dupa funcţiile pe care le îndeplinesc astfel:
războaie, religie, istorie, guvern.
Războaiele din trecut au fascinat şi continua sa fascineze multa lume.
Depinzând de distanta cronologica, acestea pot stârni emoţii diferite de la curiozitatea
morbida, la amintiri şi regrete. Astfel vizitatorii interesaţi în istorie nu vor rata ocazia
de a vizita „ camera ororilor” din Turnul Londrei şi ai castelului Edinburgh. Cele mai
populare locuri din Europa care evoca cel de-al doilea război mondial sunt :
Margraten (Olanda), Cimitirul Omaha Beach (Franta), Cimitirul din Luxenburg, unde
a fost îngropat generalul George S. Patton Jr.
În ceea ce priveşte religia, pelerinajele au constituit din totdeauna o mare
atracţie, pelerinii parcurgând sute de km, pentru a vizita vechile catedrale sau
monumente ridicate în numele Domnului.
Religia s-a dovedit ca poate constitui o importanta forţa de vânzare. Spre
exemplu, în Nymegen (Olanda) exista un muzeu în aer liber, „Muzeul Biblic”, care
încearcă sa adune laolaltă toate credinţele religioase şi sa studieze modul în care ele
pot coexista în acelaşi mediu. Astfel, vizitatorii au ocazia sa se plimbe prin parcul în
care sunt prezentate scene biblice.
Istoria unei tarii reprezintă de asemenea un alt punct de atracţie. Vizitarea
castelelor sau caselor memoriale constituie o atracţie pentru turiştii veniţi în căutarea
locurilor istorice. Sute de turişti vizitează anual casele memoriale Anne Hathway şi
William Shakespeare, în încercarea lor de a descoperii personalitatea marilor figuri.
Turiştii sunt încurajaţi sa viziteze locuri unde au trăit personaje fictive. Un
exemplu în acest sens îl constituie, organizarea de câtre World Travel Tours, a unor
locuri în Norvegia şi Austria, acolo unde se presupune ca ar fi trăit personajele din
filmele „Cântecul Norvegiei” şi „Sunetul muzicii”.
În al patrulea rând trebuie exploatata şi atracţia pe care o exercita asupra
turiştilor, locurile în care deciziile importante sunt luate, ca de exemplu Casele
Parlamentului, Guvernului sau alte instituţii naţionale sau internaţionale de importanta

39
vitala. Şansa de ai vedea pe „aleşi unei naţiuni la lucru” este o experienţa pe care
putini o ratează.

2.3 Oferta turistica culturala

2.3.1 Oferta turistica culturala europeana

Europa oferă o cultura bogata şi variata. Turiştii care vizitează Europa vor sa
beneficieze de acest lucru, dar principalul incovenient îl reprezintă faptul ca operatorii
turistici nu sunt organizaţi pentru a dezvolta în mod armonios acest nou sector al
activităţii turistice.
Oferta culturala a Europei este foarte diversificata şi bogata, dispersata pe tot
teritoriul acesteia. Nu exista oraş sau sat care sa nu deţină un monument, o mânăstire,
biserica sau catedrala, un conac, un edificiu contemporan care glorifica tehnica sau
ştiinţa. Fiecare dintre acestea revendica cel puţin un scriitor, pictor, muzician etc. şi în
cinstea căruia se organizează o manifestare anuala.
În faţa acestei bogaţii culturale europene trebuie accentuate trei caracteristici ale
culturii europene şi anume:
 Deosebita varietate a culturii, dar totuşi legata printr-o unitate perfecta
 Creaţia dinamica şi în continua evoluţie
 Exploatarea dinamica prea selectiva.
Varietatea deosebita şi unitatea profunda a culturii europene este determinata de
faptul ca fiecare din state se remarca prin cultura sa specifica.
Monumentele istorice şi cele contemporane, obiectele şi operele de arta aflate în
muzee, spectacolele realizate de artişti sunt marcate de o originalitate specifica.
Viata culturala a Europei nu se bazează doar pe patrimoniul legat de o istorie
lunga, aceasta rămâne extrem de vie şi creativa. Patrimoniul istoric a fost perceput în
mod diferit în funcţie de epoca.

40
Bogăţia culturala europeana bazata fie pe monumentele trecutului, fie pe
punerea în valoare a legilor ştiinţifice, tehnice şi artistice acumulate în muzeele
tradiţionale sau cele noi şi pe prezentarea continua a creaţiilor contemporane prin
expoziţii, saloane şi spectacole, reprezintă o trăsătura esenţiala a Europei.
Oraşele cu viata lor culturala atrag în medie 19% dintre turiştii care călătoresc
pentru prima data şi 29% dintre cei care călătoresc a doua oara.
Destinaţia călătoriilor secundare din Europa:

Vacantele Vacante în Munte (%) Litoral (%) Oraşe (%)


secundare (%) afara oraşelor
(%)
Danemarca (24) 34 13 27 36
Germania (17) 30 29 15 33
Franţa (27) 29 33 28 22
Italia (19) 13 33 37 21
Olanda (24) 49 26 19 24
Anglia (21) 38 8 36 25
Media 32 27 25 29
Sursa: Le tourisme culturel en Europe

Aportul cultural al tarilor europene este remarcat prin intermediul propriului


patrimoniu cultural al acestora.
Belgia poarta în cultura sa marca diverselor civilizaţii europene, începând cu
perioada spanioli, perioada austriaca şi olandeza (Bruxelles şi Anvers) şi terminând cu
influenta franceza (Liege şi Tournai)
Arhitectura acesteia este o mărturie vie a istoriei. Arta baroca a dat
monumentelor din Bruxelles şi în special pieţei sale o marca originala. Deşi o ţara
mica, Belgia oferă turiştilor o mare varietate de oraşe istorice cu stiluri foarte diferite:
renascentiste şi baroce în Flandra şi Bruxelles.
Cele mai bogate oraşe sunt Bruges, Anvers, Grand, Bruxelles, Tournai, Mons,
Huy şi Liege. Feudalitatea şi-a făcut remarcata prezenta prin intermediul
41
numeroaselor monumente medievale (Bonillou, Durbuy, La Roche localizate în
Ardenne).
În pictura geniului artistic s-a exprimat cel mai bine începând cu flamanzii
primitivi pana la suprarealismul lui Margritte şi renaşterea marcata de Brengel şi
Rubens.
Punerea în valoare a patrimoniului este un obiectiv principal al Ministerului
Culturii şi Municipalităţii. Mai mult de 300 de muzee aflate în diferitele oraşe ale tarii
prezintă publicului aceste bogaţii contra unor preturi modice sau chiar gratuit.
Belgienii sunt amatori de excursii în oraşele istorice. Anual 6 milioane de turişti
sunt înregistraţi, în cazul unei populaţii de 10 milioane locuitori.
La aceasta se adaugă zilele patrimoniului organizate în septembrie care
înregistrează un succes deosebit şi în creştere.
Festivalul Europalia consacrat picturii se desfăşoară o data la doi ani, iar
expoziţiile sunt organizate în toate regiunile şi pe întreg sezonul . acestea înregistrează
anual mai mult de un milion de vizitatori din care o treime sunt străinii.
Danemarca prelungeşte continentul european pana la Cercul Polar. Acest ţinut,
care în jurul anului 1000 a dominat Anglia şi Scandinavia, permite europenilor
cunoaşterea aportului vikingilor şi scandinavilor sa le aprecieze cultura, precum şi
claritatea peisajelor marine şi rurale excepţionale.
Încă din 1843 s-a înfiinţat la Trivoli un parc recreativ care aduce anual 2
milioane de turista externi şi 5 milioane, interni. Acesta cuprinde 280 de muzee, din
care 50 sunt de arta.
Conform aprecierilor UNESCO numărul intrărilor la muzee şi monumente este
de aproximativ 8,5 milioane anual.
Prin intermediul picturilor murale ale bisericilor evului mediu, al catedralelor
gotice din Roskild şi Aarhus de influenta germana, olandeza sau franco-italiana,
Danemarca şi-a creat un stil deosebit. Geniul sau naţional îşi găseşte expresia în
picturile maeştrilor Jens Juel, Abillgaard şi Eckersberg.

42
Castelele din Elseneu, Frederiksborg şi Hillerod, muzeele din Hirschsprungske,
Copenhaga, oraşul Kobenhaven fac parte din orice tur al Europei.
Germania este în primul rând o tara emiţătoare de turişti şi reprezintă unul din
principalele locuri ale civilizaţiei europene. Este o destinaţie recunoscuta pentru
turismul de afaceri (prin intermediul centrelor de conferinţe, reuniuni, târguri şi
expoziţii organizate în toate oraşele principale). Berlinul oferă vizitatorilor săi atât
modernitatea oraşului cat şi farmecul discret al vechilor cartiere. Oraşele Dresda,
Leipzig, Erfurt, Weimar şi Posdam sunt centre turistice ale căror resurse sunt etalate
privirii turiştilor internaţionali.
Geografia şi relieful oferă turiştilor o mare varietate atât din punct de vedere
turistic cat şi cultural. Estul Germaniei este la fel de vizitat ca şi oraşele culturale
înconjurătoare de un cadru tradiţional specific. Pentru ca a dat nume mari în ceea ce
priveşte literatura şi muzica: Bach, Mozart, Hayden, Beethoven, Wagner, Haendel ea
reprezintă un loc important de desfăşurare a festivalurilor pe tot timpul sezonului şi
toate oraşele germane. Daca muzica deţine un loc important în cadrul manifestărilor
culturale şi turistice, folclorul şi turistice, folclorul şi spectacolele tradiţionale
reprezintă cealaltă latura a bogăţiilor culturale (carnavaluri, sărbători ale toamnei).
Cultura germana rămâne marcata de epoca romantica, lucru materializat prin
faptul ca germanii vor sa ofere turiştilor oraşe romantice, mânăstiri, biserici şi castele
în stil baroc, dar şi câteva opere clasice. Pentru turiştii din afara Europei, autorităţile
din domeniul turistic fac eforturi deosebite pentru a le oferi vizitatorilor castele din
epoca romantica, ceea ce reprezintă un real succes.
Grecia. Atunci când geniul unei culturi atinge o anumita perfecţiune, istoria,
arta se repeta. De mai mult de trei mii de ani, în Europa şi în întreaga lume, oamenii
repeta şi se inspira din arhitectura, sculptura şi modul de gândire al Greciei Antice.
După părerea lui Thierry Maulnier, europenii vizitează Grecia pentru a-şi găsi
rădăcinile, pentru a retrăi aventurile istoriei umane. Nu exista o alta tara în care
turismul sa fie mai legat de cultura decât în Grecia. Statisticile Oficiului Naţional

43
pentru Turism demonstrează ca mai mult de 25% dintre turişti au ca motivaţie de
călătorie curiozitatea pentru antichităţi. Majoritatea acestora provin din tarile europene
cele mai mari ponderi fiind deţinute de Spania 59%; Italia 46%; Franţa şi Belgia
44%. Grecia deţine 12 ansambluri monumentale înscrise în patrimoniul mondial şi
protejate de către UNESCO.
Pe lângă acestea Grecia poseda 110 muzee, 108 colecţii arheologice care sunt
vizitate de către 8 milioane de turişti anual. În fiecare an, Partheonul primeşte
aproximativ 900 de mii de vizitatori. Festivalurile de la Atena şi Epiduare atrag de
asemenea un număr mare de turişti. Nu se poate vorbi de Grecia ca despre un
ansamblu deoarece exista mai multe „Grecii”. Grecia Continentala fără a uita Grecia
Bizantina şi Creştina, din Macedonia şi Tracia, Peloponesul – Arhipelagul Marii Egee
şi Insulele Ionice. Cei 15 mii de km ai Coastei mediteraneene, de o frumuseţe
deosebita, presărata de temple, sate şi mânăstiri, dar unde plajele şi porturile constituie
câmpul de desfăşurare a unui turism complet unde plăcerea spirituala şi agrementul
sunt desăvârşite.
Spania, mandra de cultura sa europeana originala, îşi are rădăcinile în
civilizaţiile araba şi creştina, dar în acelaşi timp „mişcata” de activitatea intensa a
numeroşilor artişti contemporani. Deţine un patrimoniu care reflecta toate marile
epoci ale artei prin intermediul capodoperelor. Şaisprezece dintre acestea au fost
înscrise de către UNESCO pe lista patrimoniului mondial. Ele sunt dispersate în
marile orase care poseda un patrimoniu cultural şi istoric deosebit (Castille - Toledo,
Segodia, Avila,Estremadure, Caseres) sau intr-o alta parte a Spaniei care deţin
moschei (Cordoba, Alhambra, Generalife în Granada), catedrale (Burgos, Santiago de
Compostella), opere ale epocii preistorice (Altamira) şi moderne (Gandi). În
completarea acestor opere unice ale trecutului, artiştii spanioli excelează şi în arta
contemporana prin intermediul evenimentelor majore ale Europei şi ale lumii întregi
care s-au desfăşurat în 1992: Madrid, capitala culturii europene în 1992; 500 de ani de
la descoperirea Americii; expoziţia universala de la Sevillia; jocurile olimpice de la

44
Barcelona. Operele de arta ale Barcelonei sunt aproximativ 7500, ca număr, cele de
interes cultural fiind înregistrate în Registrul General, iar dintre acestea 1250 sunt
muzee. Muzeele de stat în număr de 36 primesc anual mai mult de 7,2 milioane de
vizitatori. Oferta turistica şi culturala este foarte diversa, pe întreg teritoriul Spaniei,
putând fi vizitate situri istorice, sate şi oraşe care oferă turistului numeroase opere de
arta spre contemplare precum şi numeroase evenimente culturale. Spaniolii reprezintă
primii turişti ai acestei zone. Ei utilizează itinerariile turistice şi istorice ale tarii mai
ales pentru călătoriile lor secundare de agrement. Rata plecărilor reprezintă 21,6% din
totalul populaţiei spaniole (1991) destinaţia principala fiind Spania (81%). Călătoriile
de la sfârşitul săptămânii au înregistrat o rata a plecărilor de 43,4% din totalul
populaţiei spaniole. Turismul internaţional din Spania, tara ce ocupa locul doi în
Europa în ceea ce priveşte sosirile de turişti, a fost reprezentat de aproximativ 45 de
milioane ( în 1990) din care 34,3 milioane sunt turişti străini (OMT), iar 10 milioane
sunt expatriaţi. Aceştia provin în mare majoritate din Europa (80%). Mai mult de 50%
dintre turişti sunt ataşaţi de imaginea spaniola dominanta: marea, plajele şi soarele.
Serviciul de turism spaniol a elaborat un plan pe patru ani prin care îşi propune sa
pună în valoare turismul intern şi turismul cultural.
Franţa. Valoarea patrimoniului cultural al Franţei este pusa în valoare de către
UNESCO prin numărul locurilor şi ansamblurilor monumentale înscrise în lista
patrimoniului mondial (19 în Franţa din totalul de 80 aflate în Europa). Obiectivele
sunt reprezentate de: epoca preistorica (grotele de la Vezere); splendoarea romana
(teatru antic Orange, oraşul Arles); spiritualitatea evului mediu: catedralele Reines,
Chartres, Amiens, Muntele Sf. Michel, vechiul Strasburg; perioada clasica (Versailles,
Fontaine Blue, Chamborde, Piaţa Stainslas din Nancy); siturile naturale protejate
(golfurile Gerolata şi Porto , rezervaţia Scandola). La acest patrimoniu se adaugă 39
de mii de monumente din care 1400 sunt deschise publicului şi 1200 de muzee.
Monumentele istorice de stat sunt vizitate anual de peste 8 milioane de turişti. S-a
estimat ca în Franţa, numărul total al vizitatorilor este de 100 de milioane anual. De o

45
deosebita importanta sunt cele 2500 de festivaluri desfăşurate pe tot teritoriul Franţei
şi care atrag iubitorii de muzica, dans, teatru, cinema şi alte manifestării artistice
(marionetele, mima, folclorul). Bogăţia patrimoniului cultural explica de ce Franţa
este tara care primeşte cel mai mare număr de turişti interni din Comunitatea
Europeana (82% din populaţie). S-a constatat ca din totalul plecărilor 18% dintre
turişti au motivaţie culturala, dar o ancheta mai ampla a Ministerului Culturii şi
Turismului arata ca 40% dintre francezi şi 17% dintre străini au vizitat cel puţin un
monument istoric. Acest stadiu arata sensibilitatea turiştilor în fata diferitelor
probleme legate de calatorii culturale: facilitaţi de parcare, de primire, prezentare,
documentare şi suveniruri prezentate. Ca şi în alte state şi în Franţa se constata
concentrările turiştilor în capitala şi în câteva locuri celebre. Statisticile demonstrează
faptul ca cele mai vizitate monumente din Paris sunt Muzeul Luvru (5 milioane de
intrari), Orsay (3 milioane), Versailes (3,8 milioane), Centru Pompidiu (7,5 milioane).
Total intrărilor la muzeele situate în regiunea pariziana reprezintă aproximativ 20 de
milioane de persoane, în timp ce intrările în restul muzeelor reprezintă şi o activitate
culturala mult mai bogata decât cea din zona pariziana.
Irlanda. Deşi are o populaţie de 3,5 milioane de locuitori,aceasta atrage mai
mult de 4 milioane de turişti anual, fapt datorat unei politici originale şi dinamice a
Oficiului Naţional de Turism care a realizat campanii de publicitate în principalele tari
emiţătoare de turişti. O cincime din totalul turiştilor străini desemnează motivaţia
culturala ca pe un criteriu de alegere a Irlandei ca destinaţie de călătorie. Dintre
aceştia 30% provin din SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelanda, tari care deţin 70
de milioane de descendenţi irlandezi care au emigrat şi care rămân totuşi fideli
tradiţiilor lor. Produsul turistic comercial din Irlanda integrează o mare parte de
cultura care cuprinde monumente, biserici, mânăstiri, castele, ferme aflate intr-un
cadru ecologic şi uman. Aici mai exista încă un ansamblu megalitic uimitor care
număra mai bine de 1200 de pietre funerare, forturi şi sate lacustre. Convieţuirea
dintre creştini şi celtici este cel mai bine ilustrata de către expoziţiile din muzee. Arta

46
georgiana a marcat Dublinul secolului XVIII. Majoritatea muzeelor şi monumentelor
nu este deschisa vizitelor decât cu ocazia paştelui la Toussaint. Cei mai importanţi
scriitori sunt James Joyce şi Bernard Show. Dezvoltarea turismului irlandez în general
şi cea a turismului cultural în special este datorata în mare parte acestor oameni de
cultura şi a operelor lor. Vizitarea obiectivelor turistice, a distileriilor de whisky sau a
atelierelor artizanale este totodată organizata şi urmărita de către public. Turismul
cultural irlandez este în acelaşi timp atipic, original şi exemplar.
Italia este o tara de origine a turismului cultural. Se poate spune ca acesta s-a
născut în secolul XVI în acelaşi timp cu ideea de umanism a culturii europene.
Începând din aceasta perioada toţi oamenii de cultura au trecut prin Italia (Montaigne,
Erasme, Shakespeare, Gothe, Shelley, Byron etc). În secolul trecut, marele tur prin
Italia reprezenta o iniţiere în lumea culturala. Chiar şi în zilele noastre călătoriile la
Roma, Florenţa sau Veneţia fac parte dintr-un comportament cultural. Italia poseda un
patrimoniu care păstrează urmele Europei în cea mai mare diversitate a sa: Marea
Grecie, aşezări feniciene şi etrusce, Roma clasica, bizantina, evul mediu şi cele trei
mari epoci ce au precedat renaşterea (Tricentto, Quarocentto şi Cinquecentto), stilul
baroc şi arta moderna. Şapte dintre ansamblurile monumentale au fost introduse pe
lista patrimoniului mondial. În ciuda bogăţiilor culturale primează atracţia pentru
turismul de agrement (58% pentru mare, 11% pentru locuri în afara oraşelor).
Călătoriile cu motivaţie culturala reprezintă 17%. Totuşi, s-a demonstrat faptul ca
36% dintre turişti au ca motivaţie vizitarea oraşelor culturale. Aceste cifre nu sunt în
contradicţie, ele reflecta faptul ca obiectivele de interes cultural sunt situate în preajma
celor de agrement. Intrările la muzee (2364 muzee) se ridica în jurul valorii de 25,7
milioane persoane, reflectând importanta voiajelor culturale, dar care sunt concentrate
în câteva oraşe importante: Roma, Florenţa, Veneţia, Napoli, Milano, Bolognia. Din
20 de regiuni, 7 înregistrează 3 milioane de intrări la muzee: Piemont, Lombardia,
Emilio, Veneto, Toscana, Lazio, Campagnie. Celelalta deţin sub un milion din intrări.
Un important patrimoniu artistic şi istoric, de o mare valoare şi care poate fi uşor

47
prezentat vizitatorilor este deţinut de un număr de 752 de comune. Daca aceste
obiective ar fi modernizate s-ar înregistra o mai buna satisfacere a sejurului turistic
motivat de o nevoie culturala. O motivaţie importanta în acest sens reprezintă
introducerea unui card cu ajutorul căruia o persoana poate intra în numeroase muzee
contra unui preţ forfetar inclus în costul călătoriei .
Luxemburg păstrează în centrul Europei bastioanele şi drumurile alcătuind un
decor presărat cu instituţii europene, ministere şi ambasade. Alături de catedrala
secolului XVII, muzeul sau prezintă mărturia tuturor epocilor, începând cu arta
galoromana şi terminând cu cei mai abstracţi pictori moderni (Zoran) permit
reflectarea asupra diversităţii sentimentelor umane. În Ardennes se poate vizita anticul
Remich, muzeele de mozaic din Diekirch sau castelele Beaufort, La Rochette, Viaden,
Clairveau. Numărul anual de turişti reprezintă numărul dublu numărului de locuitori,
ceea ce demonstrează ca viata culturala se poate alătura calatorilor de afaceri, în mod
agreabil.
Olanda, tara apelor, florilor şi muzeelor. Apele: forţa lor reprezintă mai întâi o
tehnica (morile de vânt, digurile, ecluzele, barajele) creează un peisaj al marilor
întinderi presărate de canale. Toate acestea formează un mod de viata concretizat în:
pescuit, comerţ etc. Anual Olanda produce şi vinde 4000 de feluri de flori în toata
Europa. Nu este de mirare ca de-a lungul secolelor pictori importanţi: Hals, Rembrant,
Vermur, Van Gogh, Moudrian au dorit sa imortalizeze imagini pentru posteritate.
Dintre cele 800 de muzee, 644 sunt omologate oficial, Olanda posedând cea mai mare
densitate de muzee pe km pătrat; 344 de muzee oferă o colecţie istorica, 136 sunt
destinate tehnicii şi ştiinţei; 67 sunt specializate în arte frumoase, iar 5 sunt consacrate
istoriei naturii. Daca Amsterdamul deţine un loc predominant în cadrul turismului
cultural cu Rijksmuseum ( peste un milion de turişti) şi cu muzeul Van Gogh ( 537 de
mii de intrări), cea mai mare parte a oraşelor vecine deţin o atracţie deosebita şi au
reuşit sa pună în valoare diferite aspecte ale activităţii turistice (Rotterdam, prin
muzeul maritim, Pince Hendrick şi Muzeul Naturii). În acest sens, se mai remarca

48
oraşul Haye cu muzeul Maurice Tshuis şi cel Istoric Sebastian Sdoelen, Harlem cu cel
mai vechi muzeu Teyeler Museum; Groningen, Lindwarden, Traneker, Hengelo,
Enschede, Amersfoorst, Utncht, Arnhem, Breda, Tilburg, Middelburg, Ainthoven,
Mastricht. Anual se înregistrează 6 milioane de turişti şi Olanda reprezintă un
exemplu al unui tur bine repartizat pe tot teritoriul.
Portugalia are un climat influenţat de oceanul Atlantic dar şi unul cultural legat
de călătoriile exploatatorilor. Adăposteşte 6 ansambluri protejate de UNESCO, iar în
ciuda bogăţiilor culturale ( Lisabona – castele şi mânăstiri, Douro sau Endvora –
castele şi mănăstiri) majoritatea turiştilor sunt atraşi pe plaje (62%). Celor 8 milioane
de vizitatori anual, Portugalia le oferă 250 de muzee ce ilustrează ocupaţia maura,
viata familiei regale, Orientul, India, China, Brazilia. Festivalurile şi dansurile reînvie
viata sclavilor iar arhitectura, pictura, muzica demonstrează faptul ca limbajul cultural
european nu necesita interpretare.
Marea Britanie. Britanicii sunt cei care au inventat incontestabil turismul
secolului trecut cu dublul sau aspect de deplasare şi de cunoaştere a tuturor lucrurilor
ce ridica o curiozitate, altfel spus turismul cultural. După al doilea război mondial ei
au luat în serios valoarea patrimoniului cultural intr-o tara care a scăpat invaziilor
distructive şi a atitudinilor lor deosebite pentru tehnologia avansata. Turismul cultural
a devenit o prioritate în politica britanica, British Tourism Authority (BTA)
considerând ca în comparaţie cu tarile cu un climat deosebit şi cu relief variat, punerea
în valoare a patrimoniului cultural în fata clienţilor în fata clienţilor ce caută tot mai
adesea acest tip de valori. Din acest punct de vedere, Marea Britanie exercita o atracţie
majora pe pieţele Americii de Nord ai căror locuitori ii caută rădăcinile în Europa, dar
şi pe cele europene cu care are legături datorita unei istorii comune. În serviciul
acestei clientelei, dispersate geografic vin companiile aeriene şi maritime. BTA
dispune de un buget de 40 de milioane de lire sterline, 21 de Birouri permanente în
tarile principale şi reprezentate în celelalte. Colaborează cu o deosebita reţea de
ziarişti, iar pe plan intern se sprijină pe ajutorul grupărilor voluntare. Programul a fost

49
stabilit pentru 10 ani şi se refera la consacrarea turismului cultural prin organizarea
anuala a evenimentelor tematice. Gestionarea patrimoniului cultural este foarte bine
organizata. Fundaţia independenta Naţional Trust, bazata pe surse private
administrează jumătate din principalele castele, o treime din aşezările istorice, o
pătrime din grădinile amenajate. Proprietăţile caselor istorice sunt regrupaţi intr-o
asociaţie care ii sfătuieşte şi ii reprezintă şi care primeşte anual 11 milioane de
persoane. Muzeele (1740 la număr din care 116 sunt naţionale; 717 colectivităţi
publice locale, 917 persoane fizice sau juridice ) au fost create după al doilea război
mondial jumătate din ele după 1971 colecţii pe teme militare, economice, tehnice
pentru satisfacerea cerinţelor publicului. Fiecare edificiu are propria politica în ceea ce
priveşte relaţiile externe, rapoartele cu presa şi publicitatea. Frecventarea acestora este
în continua creştere (aproximativ 350 de milioane de locuitori).

2.3.2 Touroperatorii turistici

Turismul intraeuropean reprezintă aproximativ 80% din turismul internaţional


desfăşurat în tarile europene. Europa trebuie sa fie cunoscuta în primul rând de către
europeni pentru a-şi găsi locul pe piaţa internaţionala. Tarile deţinătoare de operatori
importanţi reprezintă tarile cu un număr foarte mare de turişti internaţionali
(Germania, Anglia, Benelux). În tarile mediteraneene populaţia utilizează
intermediarii comerciali pentru călătoriile turistice pentru o mare parte a anului.
Turismul este practicat în mod foarte autonom, de aceea nu este recunoscuta o limita a
cercetării turismului cultural doar prin prisma operatorilor turistici. Studiile
demonstrează faptul ca majoritatea oraşelor destinaţie sunt prezentate în cataloage
specializate. Touroperatorii specialişti sunt operatori clasici, generali ce organizează o
parte din ofertele lor pe baza vizitelor în oraşe, circuitelor, etc. Touroperatorii
specializaţi se adresează unui segment de piaţa deosebit al cărui criteriu de segmentare

50
se bazează pe dorinţa de a vizita un anume obiectiv turistic. Aceştia propun un
program adaptat cerinţelor clienţilor. De cele mai multe ori pliantele touroperatorilor
specializaţi prezintă sugestii destinate adaptării lor la cerinţele clienţilor, de exemplu
călătoriile pe teme muzicale, pictura, arhitectura etc.
Clasificarea călătoriilor după tip şi durata:
 Sejururile culturale (durata lunga şi scurta)
 Circuite itinerante individuale sau de grup (de la doua la patru zile, pana
la 21 de zile)
 Vizitarea oraşelor individual (de la 1 la 4 zile)
 Evenimente, expoziţii, muzee (durata variabila)
 Vizite tematice (7 zile)
 Vizite de studiu sau perfecţionare (7 zile)
Touroperatorii considera turismul cultural ca o activitate manageriala, minora şi
dificil de vândut şi de dezvoltat în funcţie de clientela. În general, Touroperatorii
obişnuiţi cheltuie aproximativ 3% din cifra lor de afaceri pentru turismul cultural.
Touroperatorii specializaţi din Anglia şi Germania considera ca turismul
cultural deţine un potenţial inepuizabil. Motivele reuşitei sunt legate în general de
marketingul foarte specializat, segmentat. Reuşita se datorează segmentării bine
organizate, a grupărilor şi asociaţiilor cărora le sunt propuse produse turistice adoptate
nevoilor clientului. De cele mai multe ori, touroperatorii oferă produse ca al carte,
elaborate în colaborare cu turiştii. Calitatea şi cunoştinţele ghizilor sunt esenţiale în
reuşita programului.
Turismul cultural nu se consuma ca cel de litoral sau de munte iar gestionarii
patrimoniului cultural nu ţin cont de cele mai multe ori de imperativele turismului
cultural-profesional: orarul inadaptat; ticketingul şi rezervările inadaptate,
negestionarea fluxurilor având drept consecinţa scurgeri de informaţii şi perioade
slabe, absenta ghidului calificat, plictiseala provocata de vizitarea muzeelor şi care
nu motivează clienţii. În acest sens, se constata o mare cerere în ceea ce priveşte
51
informaţiile complete asupra manifestărilor, a informaţiilor la nivel cultural furnizate
prin eforturi minime, promovarea intensa a turismului cultural pe pieţe extra europene,
o mai buna pedagogie culturala prin multimedia şi audiovizual, formarea ghizilor,
editarea ghidurilor adaptate turiştilor. Învechirea ofertelor turistice la nivel european,
insuficient diversificate pot fi corectate prin dezvoltarea turismului cultural în zonele
neamenajate; riscul uzurii patrimoniului cultural printr-o frecventare abuziva ce poate
conduce la o banalizare comerciala a produselor culturale; reticenta proprietarilor
monumentelor culturale ridicata; concentrarea asupra anumitor oraşe şi locuri;
gestionarea prea administrativa ce atrage numeroase rigidităţi ( ore de vizita
inadaptate frecventei turiştilor, nocturnele, absenta ghizilor calificaţi).
Sugestiile operatorilor în mai buna organizare a turismului cultural constau în
organizarea unei bănci de date europene care sa preia inventarul patrimoniului,
evenimentelor, calendarelor, programelor, etc.; crearea la scara europeana a unei
gestionari a patrimoniului şi a creatorilor de evenimente; dezvoltarea saloanelor şi a
workshopurilor turismului cultural; fiscalitatea adaptata; crearea evenimentelor
paneuropene pe diferite teme; campanii promoţionale intense; mai buna organizare la
nivel local; mai buna pregătire a ghizilor. Pătrunderea pe piaţa reprezintă un real
succes pentru touroperatori, deoarece multe programe sunt abandonate din lipsa
clientelei. Turismul cultural propus de touroperatorii specializaţi este mai bine văzut
pentru ca ei şi-au identificat foarte bine segmentele de piaţa realizând excursii pentru
grupuri foarte mici. Piaţa turismului cultural deţine numeroase nise neutilizate încă.

Comparaţie între operatorii specialişti şi cei specializaţi:

Puncte tari Puncte slabe


Operatori - distribuţie mare - clienţi fără interes deosebit
specializaţi - accesibilitate la public pentru produse sofisticate
- informaţii comerciale - rezultate comerciale

52
mediocre
Operatori - clientela specifica foarte - programe neaccesibile
specialişti interesata marelui public
- clientela acoperita - desfacere specializata
- costuri reduse pentru - vizibilitate redusa
realizarea cataloagelor - cost ridicat datorita
complexităţii produsului

2.3.3 Desfacerea produselor turistice

În general touroperatorii pot alege între doua metode de distribuţie şi anume ei


pot oferii produsul direct pe piaţa sau le pot vinde agenţiilor de turism. Trebuie
menţionat faptul ca indiferent de metoda aleasa, vânzările vor depinde de prezentările
în pliante de către touroperatori şi de politica de piaţa şi de campaniile publicitare.
Profilul touroperatorilor aflaţi intr-o situaţie de concurenta ridicata, bazat pe
preţul mediu de 290 lire sterline pentru un pachet de servicii de 15 zile în Portugalia:

Vânzarea şi marketingul produselor turistice.

Costul (lire sterline)


Agenţia de turism 28
Transportul 105
Administraţie 20
Cazare 120
Bilete pentru vizitarea obiectivelor turistice 15
Profit 2
Adaptarea după: Internaţional Tourism

53
Publicitatea este deosebit de importanta în vânzarea unui pachet de servicii
turistice.
Pliantele reprezintă principalele instrumente de promovare a produselor
turistice. Datorita importantei lor, marii touroperatori din toata lumea şi mai ales din
Germania, Marea Britanie şi Franţa realizează mai mult de un milion de pliante care
sunt distribuite foştilor sau potenţialilor clienţi determinaţi anterior prin intermediul
studiilor de piaţa. Pliantele sunt realizate estetic şi prezintă prin intermediul imaginilor
destinaţia turistica, iar preţul promoţional este înscris în aşa fel încât sa sensibilizeze
clienţii. Acesta reflecta şi calitatea destinaţiei.
Utilizarea fotografiilor color în realizarea pliantelor au ca efect mărirea costului
de fabricaţie. În urma studiilor realizate s-a constatat ca rata de conversie a pliantelor
în raport cu vânzările oscilează între 10 şi 30 de pliante pentru o vânzare. Preturile
promoţionale se refera la promovarea celui mai mic preţ posibil al unui pachet de
servicii. Strategia este utilizata de obicei în perioadele de extrasezon când pentru
intervalele scurte de timp sunt practicate preturi minime pentru pachetul de servicii
oferit. Deşi preţul promoţional este diferit de cel real al produselor prezentate prin
intermediul pliantelor este acela ca oferă dovada tangibila a serviciului ce urmează a fi
utilizat. Cheltuielile ridicate pentru designul şi producerea unui pliant determina o
delimitare clara între touroperatori. În acest sens numai touroperatori cu o mare putere
de finanţare îşi pot permite costurile ridicate ale pliantelor. De aceea, oferta pachetelor
de servicii turistice este concentrata în mâinile unui număr mic de touroperatori. Mai
mult timpul necesar lansării pe piaţa a unui produs oscilează între sase luni şi un an,
iar preturile sunt influenţate de riscurile inflaţiei, fluctuaţiile ratei de schimb, preţul
celorlalte mărfuri etc. Mai nou, touroperatorii prezintă separat o lista de preturi, fata
de pliantul principal pentru a acţiona la schimbări ori de cate ori este necesar.
Aceasta tehnica are ca efect reducerea impactului asupra promovării produselor
naţionale.

54
Agenţiile de voiaj au ca principal obiect de activitate vânzarea către
consumatori a pachetelor turistice în schimbul unui comision. În întreaga lume exista
aproximativ 30 de mii de agenţi de turism concentrate mai ales în tarile dezvoltate şi
în special în Europa. În conformitate cu studiile Organizaţiei Mondiale a Turismului,
70% dintre acestea sunt localizate în Europa, 14% dintre acestea sunt localizate în
Europa, 14% în America de Nord, 8% în Asia şi Pacific, 4% în America Latina şi 4%
în Africa şi Orientul Mijlociu. De obicei aceste agenţii sunt simpli distribuitori ai
produselor turistice şi au de asemenea resurse reduse. Majoritatea agenţiilor
cooperează la nivel naţional şi sunt afiliate la organizaţii profesionale cum ar fi:
Federaţia Agenţiilor de Voiaj din Paris, Asociaţia Agenţiilor de Turism Britanice sau
Societatea Americana a Agenţiilor de Turism. Promovarea relaţiilor dintre agenţiile de
turism din întreaga lume este realizata prin intermediul organizaţiilor internaţionale
cum ar fi WATA (World Association of Travel Agencies).
Obiectul de activitate se bazează pe ticketing şi pe marketingul serviciilor
turistice. Ticketingul reprezintă pentru marea majoritate a agenţiilor o activitate
principala ce implica rezervarea biletelor de transport (aerian, maritim, feroviar sau
rutier) dar şi a serviciilor de turism complementare cum ar fi rezervările la hoteluri,
închirierea de automobile, asigurarea de călătorie precum şi a altor servicii (plata taxei
pentru vizitarea obiectivelor turistice, a echipamentelor turistice, a echipamentelor
sportive şi a lecţiilor necesare practicării acestora etc.).
Vânzările din transporturi reprezintă cea mai mare pondere din totalul
vânzărilor unei agenţii. De exemplu, în cazul societarilor americane, vânzarea
biletelor de avion reprezintă cam 2/3 din totalul încasărilor. În vederea
comercializarea biletelor de avion, agenţiile de turism trebuie sa fie acreditate de
IATA sau de către o campanie membra IATA. Organizaţia protejează atât
consumatorii cat şi companiile aeriene împotriva falimentului agenţiei de voiaj şi are
de asemenea rolul de a echilibra aceasta industrie.

55
Campaniile publicitare sunt adesea preluate de către diferite organizaţii care au
interese complementare, şi anume: organizaţiile guvernamentale de turism din tara de
destinaţie sunt direct răspunzătoare pentru informaţiile furnizate şi promovarea lor;
touroperatori şi agenţiile de turism care duc o politica de vânzare a produselor.
Organizaţiile naţionale pentru turism cooperează cu Touroperatorii şi agenţiile de
turism pentru ca acestea din urma comercializează produse turistice ce au ca destinaţie
tarile respective. De asemenea succesul unei destinaţii turistice ce au ca destinaţie
tarile respective. De asemenea succesul unei destinaţii turistice depinde de abilitatea
operatorilor şi agenţiilor de a-şi vinde produsele. Unele agenţii cooperează cu o firma
specializata în timp ce altele cooperează cu mai multe companii de publicitate în
realizarea campaniile publicitare.
Operatorii care promovează produse cu destinaţii nesusţinute financiar de către
guverne suporta costul total de promovare atât al produsului cat şi al destinaţiei. Un
produs care este format din mai multe servicii este promovat din diferite puncte de
vedere de către fiecare furnizor. De exemplu, o companie aeriana care deţine un
touroperator şi un lanţ hotelier va lansa o campanie promoţionala pentru a vinde un
pachet de servicii turistice. Chiar daca furnizorul face parte dintr-o corporaţie el îşi
manifesta interesul deosebit în promovarea serviciului sau. Mesajul publicitar pune în
evidenta trei aspecte majore: preţul produsului, conţinutul şi calitatea imaginii
touroperatorului. Preţul promovat prin intermediul pliantului este reprezentat de
obicei de costul produsului din perioada de extra sezon. Conţinutul produsului reflecta
atributele sale pozitive şi îl diferenţiază de cele ale competiţiei. Campaniile publicitare
se concentrează asupra serviciilor suplimentare ce contribuie la ridicarea valorii
produsului şi include serviciile de transport, cazare, aprovizionare, divertisment sau
servicii de catering ( cultura, sănătate, sporturi). Calitatea imaginii touroperatorilor
este foarte importanta. O firma care este adepta „calităţii ridicate” are o putere mai
mare de negociere cu furnizorii de servicii permiţându-i asigurarea unor preturi mai
competitive. Produsele devin astfel mai atrăgătoare pentru turişti. Costurile de vânzare

56
practicate de câtre agenţiile de turism sunt formate în principal din: pliante distribuite
agenţiilor de turism în cadrul târgurilor şi expoziţiilor, afişe, anunţuri, articole,
reclame, radio, TV şi în sălile de cinema; cărţi poştale trimise foştilor şi potenţialilor
clienţi; organizarea conferinţelor de presa în oraşele pieţei ţinta. Un rol deosebit în
distribuirea produselor turistice îl deţine Sistemul Global de Distribuţie (GDS –
Global Distribution Sistem). Creşterile GDS şi ale sistemului de rezervare şi ale
sistemului de rezervare prin calculator au fost remarcate în anii `90. accesul la
sistemele de informaţie singulara oferă informaţii asupra produselor companiilor
aeriene sau a lanţurilor hoteliere. Agenţiile de turism au acces la informaţii şi intra în
contact cu toate canalele de distribuţie a produselor lor prin intermediul GDS.
Sistemele globale de distribuţie sunt mult mai eficiente în utilizare decât cele
singulare pentru ca prelucrează pentru ca stochează mult mai rapid informaţiile. Ele
reprezintă un instrument esenţial un instrument esenţial în promovarea turismului
internaţional. Primele sisteme globale de distribuţie au fost introduse şi dezvoltate de
câtre marile companii aeriene din SUA la începutul anilor `70. prin intermediul
reţelelor de distribuţie şi informaţii, producătorii şi comparatorii de servicii intra în
contact. Spre deosebire de bunuri, serviciile sunt vândute înainte ca persoana ce le
achiziţionează sa aibă ocazia de a aprecia calitatea serviciilor şi înainte ca ele sa fi
calatori în tara de destinaţie. Din acest punct de vedere sistemele globale de distribuţie
sunt indispensabile şi deţin monopolul din punct de vedere virtual atât în domeniul
vânzărilor din transporturile aeriene cat şi cele ale pachetelor turistice. Reţelele de
distribuţie sunt concentrate şi dominate în mare măsura de câtre liniile aeriene din
Europa şi America. Principalele sisteme globale de distribuţie sunt Galilei
Internaţional – Asociaţia reţelei americane Covia Apollo dezvoltata de către United
Airlines cu cea europeana Galileo cu sediul în Marea Britanie care la rândul sau este
formata prin asocierea British, Airways, Aitalia, Swissaie, KLM şi Olipmic Airways;
Sabre (America Airlines) a fost cea mai mare reţea din lume înaintea fuziunii Apollo

57
Galileo; Word Span stabilita de către Delta, TWA şi Nord Vest şi este asociata cu
Abacus, fiind creata de un grup aerian din Asia.

2.4 Tendinţe majore pe care le înregistrează piaţa turismului cultural

Turismul cultural este unul dintre segmentele ce înregistrează creşteri deosebite


în ceea ce priveşte nivelul de cultura şi care furnizează un număr considerabil de tineri
motivaţi cultural: aproape 40% dintre vizitatorii zonelor Atlas au sub 30 de ani. Mare
parte dintre turiştii culturali au interes minor pentru cultura în timpul vacantelor lor.
Aproximativ 8% dintre cei chestionaţi au putut fi desemnaţi ca „turişti culturali prin
excelenta” – persoane ce au călătorit cu scopul de a vizita o atracţie culturala. Ceilalţi
sunt „turişti culturali generali” pentru care cultura este un factor secundar în alegerea
unei destinaţii.
Piaţa turismului cultural general este de asemenea foarte importanta pentru ca
aproximativ 40 de milioane de excursii externe pe an în Europa, reprezintă dublul
fluxurilor înregistrate pe piaţa turismului cultural specific. Cultura este de cele mai
multe ori o experienţa generala şi nu una specifica, pentru majoritatea persoanelor. Ea
poate fi găsita nu numai în muzee ci şi în baruri, restaurante sau pe străzile oraşelor.
Diferenţele dintre cultura stilista şi cea populara tind tot mai mult sa dispară, acestea
doua încep tot mai frecvent sa se întrepătrundă dând naştere unor noi forme ale
culturii. Turistul cultural poate vizita un muzeu în timpul zilei, dar seara este foarte
probabil sa o petreacă mai degrabă intr-o discoteca.
Categoriile de turişti diferite prin natura lor, necesita abordări de marketing
diferite. Piaţa turismului cultural înregistrează conform Organizaţiei Mondiale a
Turismului cele mai însemnate creşteri în cadrul pieţei turistice. Obiectivul turismului
cultural se schimba continuu, de la cele stricte (muzee, situri, monumente) la cele mai
uşor accesibile, acoperind toate aspectele culturii elitiste cat şi al celei populare,

58
devenind astfel un fenomen mult mai vast. Cultura este adaptata turismului prin
intermediul politicilor, în toate zonele lumii, în special pentru obţinerea unor venituri.
În ceea ce priveşte piaţa turismului cultural se poate vorbi, în prezent despre
următoarele tendinţe majore:
1. O creştere continua dar lente a cererii, stimulata de înaltul nivel
educaţional şi al setei de cunoaştere
2. Explozia ofertei de atracţii culturale, care depăşeşte în mod substanţial şi
rapid creşterea cererii. Dezvoltarea turismului cultural a fost stimulata în
special de creşterea numărului evenimentelor culturale destinate
turiştilor.
3. Imposibilitatea unei distincţii clare între cultura elitista şi cea populara,
între cultura şi economie, care au stat la baza creşterii ofertei de atracţii şi
evenimente. Moştenirea culturala este nevoita sa includă acum toate
aspectele legate de cultura inclusiv muzica populara, gastronomia şi chiar
întregul peisaj natural.
4. Turismul cultural capătă tot mai mult caracterul unui fenomen de masa,
în zonele care deţin noi atracţii culturale. Se poate spune ca numărul
turiştilor interesaţi de cultura înregistrează o creştere mai rapida decât al
vizitatorilor cu o motivaţie culturala specifica pentru un număr
considerabil de atracţii.
5. Comercializarea ridicata a turismului cultural prin intervenţia
companiilor specializate.
6. Apariţia unui grup de „noi producători” din domeniul cultural şi care au
drept scop crearea de noi locuri de munca. Acest grup exercita o influenta
asupra produselor aduse pe piaţa în special în centrele urbane.

Tendinţele prezentate sunt ilustrate în mod clar de către Atlas ( European


Association for Tourism and Leasure Education) în 15 tari europene între anii 1992-

59
1997. turismul cultural europeana este în primul rând un consumator calificat pentru
care cultura este o forma a dezvoltării personale. Se constata o dorinţa crescânda
pentru noutate a societarii contemporane iar cultura este o importanta sursa de înnoire
permiţând individului sa descopere alte culturi, sa invite. Consumatorul specialist
poate crea propria lui noutate ca turist cultura prin intermediul picturii, limbajului,
tradiţiilor, gastronomiei şi altor activităţi.
Conform studiilor efectuate în zone diferite este demonstrat faptul ca interesul
pentru noutate şi dorinţa de a învaţă reprezintă cele mai importante motivaţii ale
turiştilor culturali. Motivaţiile stau la baza procesului de autodezvoltare.
Turismul cultural deţine un nivel ridicat de capital cultural asupra atracţiilor
vizitate. O excursie este privita în mod diferit, astfel în cadrul unei prime vizite
turistul accepta o apropiere tradiţionala fata de atracţiile culturale. La o a doua vizita
turistul cultural revine producătorilor pachetelor de servicii. Cererea pentru turismul
cultural dintr-un anumit oraş poate fi strâns legata de calitatea şi valoarea capitalului
real pe care îl deţine. Acest capital real reprezintă baza materiala necesara noilor
producători sau „ noilor intermediari culturali” pentru dezvoltarea produselor destinate
consumului cultural. Noii producători situaţi pe o poziţie cheie în cadrul sistemului
turistic cultural stabilesc produsele ce vor fi distribuite pe pieţe. Ei provin dintr-un
mediu cultural şi deţin un important complex de informaţii în domeniul pe care îl
transforma prin intermediul produselor cu o valoare simbolica ridicata destinate
consumului cultural din Europa şi care sunt cele mai bine reflectate prin intermediul
producătorilor şi consumatorilor din importantele centre europene. Din aceste puncte
de vedere pătrunderea pe piaţa a noilor destinaţii şi ocuparea unor nise importante ale
pieţei sunt foarte greu de realizat. Implicaţiile tendinţelor se manifesta în mai multe
domenii.
Politica de stat
Elaborarea politicii de stat, este o adevărata provocare datorita translucidităţii
existente între cultura şi economie. Se impun eforturi deosebite din partea statelor şi

60
organizaţiilor culturale în vederea eliminării barierelor existente între acestea.
Bianchini şi Landry demonstrează ca acest lucru este cheia creării „oraşului perfect”
pentru mileniul următor.
Managementul
Atenţia trebuie acordata în mod special vizitatorilor cu experienţa. În cadrul
sectorului cultural, nivelul profesionalismului trebuie adaptat cerinţelor turiştilor care
solicita produse de o calitate deosebita. De asemenea, se impune o atenţie deosebita în
cazul diferitelor grupuri de vizitatori.
Planificarea
Datorita competiţiei ridicate existente în cadrul pieţei turistice culturale este
necesara în primul rând luarea în consideraţie a noilor evenimente şi atracţii. În al
doilea rând se impune minimizarea concurentei prin planificare şi cooperare.
Marketingul
Marketingul turismului cultural necesita o mai buna înţelegere a motivaţiilor şi
numărului crescând al punctelor ţinta de interes major pentru acesta forma de turism.
Turismul cultural necesita o abordare sistematica şi profesionala, în condiţiile
creşterii rapide înregistrate în ultimii ani. Creşterea respectiva trebuie sa fie exploatata
şi controlata în mod eficient.

61
CAPITOLUL III
TURISMUL DE PELERINAJ

3.1 SCURTA PREZENTARE

Pelerinajul nu este o moda a secolului XX, cum se crede uneori, datorita


dezvoltării mijloacelor de comunicare şi de transport. El este un act religios prin
excelenta asemănător oricărui alt mod de exprimare a sentimentului religios. S-ar
putea spune ca este cel mai vechi act religios din istoria omenirii. Şi totuşi, pelerinajul
nu este o simpla expresie a credinţei, ci căutarea plina de sens a lui Dumnezeu, izvor
plin al credinţei.
Pelerinajul nu este o nota caracteristica a anumitor persoane, nu este o carisma a
câtorva aleşi, nici lucrare academica, dar nici un act superstiţios de credinţa. Indiferent
cum este considerat pelerinajul nu este rezultatul unui proces intelectual sau al unui
sentimentalism. Acesta le implica pe toate ca parţi integrante din dorinţa omului de
căutare a anumitor modele de viata.
Pelerin poate fi orice om ce căuta adevărul lui Dumnezeu; el căuta un mediu
sfânt, în care fiinţa umana simte nevoia de a descoperii intr-un mod mai evident
prezenta Divinităţii. Scopul pelerinajului trebuie sa devina cu necesitate îmbogăţirea
vieţii spirituale, schimbarea sincera şi profunda a propriului mod de viata,
îmbunătăţirea relaţiei dintre om şi Divinitate, precum şi a relaţiei dintre oameni.
Unele centre urbane deţin în patrimoniul lor o mare varietate de obiective cu
destinaţie religioasa şi care au devenit importante centre de pelerinaj. Mormintele
apostolilor din Roma, relicvele celor trei regi din Cologana (Germania), mormântul
Sf. James din Santiago de Compostella (Spania), mormântul Sf. Thomas din Catebury
(Anglia), Casa Fecioarei din Loreto (Italia) sau Sf. Mormânt din Ierusalim sunt
destinaţiile reprezentative pentru pelerinajele din lumea creştina. Dintre toate acestea
numai Roma şi Pământul Sfânt continua sa atragă pelerini de pretutindeni. Pentru

62
turismul cultural modern, o deosebita importanta deţin altarele descoperita relativ
recent, cum ar fi: Fatima din Portugalia şi Lourdes din Franţa. Cel din urma este
considerat un exemplu suprem ca obiectiv religios şi constituie baza unei industrii
turistice considerabile. Trenuri speciale aduc bolnavii şi credincioşii din toata Europa,
iar nevoile acestora sunt satisfăcute prin intermediul hotelurilor, spitalelor,
pensiunilor, restaurantelor şi magazinelor ce comercializează obiecte religioase. Tot
mai mulţi americani şi japonezi vizitează, prin intermediul excursiilor organizate,
Lourdes şi Fatima.
Lumea islamica deţine numeroase locuri destinate pelerinajelor, cum ar fi
Moscheea din Kairouan (Tunisia) şi Domnul din Piatra din Ierusalim, acestea fiind
eclipsate de pelerinajele haj-ilor la Mecca. Un număr mare de pelerini vizitează încă
Mecca anual, aceştia provenind nu numai din Orientul Mijlociu, ci şi din Pakistan,
Bangladesh, Malaysia şi Indonezia. Pelerinii călătoresc pe nave adesea foarte
aglomerate, pana la portul Jidda la Marea Roşie, legat de Mecca prin cai ferate sau
curse directe. Pentru majoritatea pelerinilor comoditatile sunt primitive, constând cel
mai adesea intr-un cort amenajat intr-o tabăra mare. În ultimii ani guvernul Arabiei
Saudite a înbunătătit capacităţile de primire şi serviciile din interiorul oraşului.
Locurile de pelerinaj ale celorlalte religii au o importanta redusa din perspectiva
turismului internaţional.

3.2 Perspectiva istorica a pelerinajului

Chiar de la începutul istoriei sale, omul a fost un permanent căutător al lui


Dumnezeu. În latina, termenul care desemnează pelerinul este „palmarius, adică cel
care vine de la Locurile Sfinte şi poarta ramuri de finic”. Mai târziu acest termen a
intrat în limba romana sub forma de „palimar”, adică persoana care îngrijeşte de
biserica, cel care sta în locul sfânt şi duce în consecinţa o viata sfânta. Toţi termenii

63
care se refera la aceasta activitate au semnificaţia de mişcare dinspre ceva spre
altceva. În greaca, termenul se refera la închinare, adorare, devoţiune activa în sensul
ca se fac anumite muscari, cum ar fi plecăciunea, îngenuncherea sau efectuarea unor
gesturi liturgice. Acestea desemnează mişcarea unei persoane străine câtre o alta
persoana. Teologul Michael Stavrou susţine ca termenul cunoscut şi având ca
semnificaţie învierea înseamnă în ultima instanţa analiza, ridicare, sculare, mişcare în
sus şi conduce spre ideea ca Învierea este un pelerinaj pe verticala. De altfel, Hristos
însuşi se defineşte ca pelerin ca „Cel care nu are unde sa-şi plece capul”.
Latinescul „pelegrinus” are conotaţie similara cu referire expresa la ceea ce se
întâmpla în actul pelerinajului, respectiv despărţirea de cineva pentru a se îndrepta
spre alt loc. De la aceste rădăcini s-a preluat în limbile europene termenul de pelerinaj:
pelerin în franceza, pelegrin în engleza, pilger în germana şi pelerin în romana. În
limbile orientale, hag în evreieşte şi hig în araba, are un înţeles mult mai personal şi
anume persoana care merge de jur împrejur.
Din perspectiva teologica, tendinţa de căutare a lui Dumnezeu şi are rădăcinile
în zorii umanitarii: momentul în care fiinţa umana nu a fost pelerin, ci a fost în
Paradis. Îndată după săvârşirea păcatului iniţial, omul a fost cel care a produs ruptura
dintre e şi Divinitate, îndepărtarea de voinţa Lui şi în consecinţa pierderea Lui
Dumnezeu. din acest moment omul se strădui cu eforturi neînchipuite sa revină la
starea de comuniune iniţiala. La nivelul individul, eliminarea acestor rupturi conduce
la crearea alteia, necesara şi anume ruptura de lumea materiala.
Problema prioritarilor devine o chestiune vitala şi motivaţie a pelerinului.
Pelerinajul da persoanei umane o alta înţelegere a propriei vieţi spirituale. Ceea ce îl
determina pe om sa plece în pelerinaj este în primul rând dragostea pentru Dumnezeu.
Chiar în viata de zi cu zi avem experienţa depăşirii oboselii şi a oricărei preocupări
atunci când suntem motivaţi de iubire pentru Dumnezeu. Mai mult cu cat călătoria
este mai anevoioasa cu atât iubirea se dovedeşte mai profunda pentru Cel pe care îl
caută. Din acest motiv cei mai mulţi vad în pelerinaj un sens al jertfei, o forma de

64
abstinenta, de purificare şi de dăruire de sine. Pelerinajul devine un act religios cu
valoare de mântuire în tradiţia creştina.
Prima încercare a Bisericii de a evita secularizarea, influentele şi tentaţiile
acestei lumi a luat încă de la început forma fugii de lume, căutarea securităţii. Primii
emeriţi au părăsit lumea şi au devenit pelerini rătăcitori în dorinţa realizării unei vieţi
cat mai aproape de perfecţiune, în acord cu învăţăturile lui Iisus Hristos. Secolul al IV-
lea e.n. Ava Arsenie, dorind sa duca o viata perfecta asculta îndemnurile unei voci
tainice: „fugi de lume şi te vei mântui”. Ei deveneau astfel pelerini căutători în pustiu,
pentru aflarea împărăţiei Lui Dumnezeu cea de mult pierduta şi care a devenit un scop
al existentei oricărui creştin un ideal care nu a fost niciodată static, ci dinamic şi
valabil de-a lungul vieţii. Cel mai cunoscut exemplu al „ lepădării tuturor lucrurilor,
bogăţiei, stare şi chiar tara pentru o viata spirituala mai înalta”, a fost Avraam. El
pleacă în pelerinaj fără nici cea mai mica rezerva, iar plata pe care Dumnezeu ii oferă
este faptul ca el devine tatăl mai multor neamuri. Chiar daca nu ştia unde merge
Avraam a urmat voia lui Dumnezeu cum avea sa o facă ai când ia cerut sa sacrifice pe
unicul sau fiu, contrar promisiunii anterioare de a deveni părintele lui Israel. Toate
acestea conduc la o anumita concluzie şi anume locurile de pelerinaj nu sunt alese
arbitrar de către oameni, ele sunt alese de către Dumnezeu însuşi prin descoperire
miraculoasa, prin viziune sau printr-o persoana sfânta şi rânduite sa devina loc de
pelerinaj. Exemplul lui Avraam a fost fidel urmat de apostolii care au plecat la
propovăduire în lumea întreaga, sa-L vestească pe Iisus pe care-L cunoscuseră şi care
fuseseră pentru o vreme „pelerin” printre oameni. Necunoscutul, primejdiile,
greutăţile nu puteau constitui un obstacol în calea chemărilor.
Cu timpul pelerinajul a devenit mai mult un act limitat de resursele de timp şi
nu numai o stare a vieţii, un eveniment căruia i se imprima anumite exigente ce ţin de
potenţialul economic al pelerinului sau societăţii în care aceasta trăieşte. Totuşi el nu
trebuie sa devina apanajul celor cărora le place sa călătorească, aşa cum o fac spre

65
anumite locuri în mod obişnuit. Creştinismul a văzut şi vede în pelerinaj o stare care
durează viata întreaga, fiinţa umana fiind văzuta ca trecătoare pe acest pământ.
Michael Stavrou a identificat trei tipuri de pelerinaj: locurile sfinte biblice,
martiriile şi relicvarele, locurile unde au trăit sau trăiesc persoane sfinte.
În primul caz, cea mai însemnata atracţie a reprezintă mormântul lui Iisus
Hristos. Spre acestea au fugit primii ucenici împreuna cu femeile mironosite spre a se
convinge nu atât de dispariţia Lui cat de certitudinea ca este viu. La locurile sfinte au
fost organizate vizite chiar de la începutul pentru a întării credinţa celor veniţi.
Prezenta femeilor care au văzut ca a înviat, prezenta îngerilor pelerini la mormânt
pentru a vesti şi altora, apoi promisiunea ca „Îl veţi vedea în Galileea” dădea sens şi
finalitate eforturilor lor. Este necesara o accentuare a faptului ca nu mormântul însuşi
ii făcea pe oameni sa vina, ci persoana care îl consacrase şi evenimentul extraordinar
care avusese loc, astfel încât era evident ca prezenta divina era cel mai important
lucru. Mormântul devenise „locul sfânt” datorita unui act extraordinar: Învierea. La
scurt timp pelerinajul a devenit una dintre modalităţile prin care creştinii adorau cele
doua elemente definitorii ale creştinismului: crucea şi învierea, Muntele Golgota şi
Mormântul Domnului.
Vizita la mormintele măririlor este menţionata încă din secolul al doilea când
se vorbeşte despre episcopul Policarp, unul dintre cei mai timpurii martiri ai Bisericii
al cărui mormânt a început sa fie venerat la scurt timp după moarte. În Europa cele
mai timpurii calatorii cu scop religios sunt întreprinse de către apostolii Petru şi Pavel
la Roma, ca prin ei, însăşi cetatea Romei sa devina loc de pelerinaj.
Fără îndoiala, întreaga creaţie este destinata vieţii veşnice pentru ca este opera
lui Dumnezeu. Omul este cel care a deturnat sensul ei firesc, îndreptat spre
Dumnezeu, solidaritatea lui cu restul creaţiei făcând păcatul iniţial sa se extindă şi
asupra ei şi implicit sa fie chemata sa se sfinţească şi sa se veşniceasca tot prin om şi
odată cu omul. Omul poarta responsabilitatea călăuzirii creaţiei pentru a o face la loc
al sălăşluirii lui Dumnezeu.

66
Locurile Sfinte sunt deosebite prin prezenta lui Dumnezeu sau a unei persoane
sfinte. rugăciunile adresate sfinţilor au în esenţa ca obiect pe Dumnezeu. Locurile
sfinte devin importante întrucât reprezintă locuri de aducere aminte pentru generaţiile
următoare de îmbogăţire a memoriei iar sfinţii devin modele de urmat celorlalţi
oameni care doresc sa trăiască o viata autentica. Pe lângă pelerinajele mai îndepărtate
de locuinţa exista şi o abordare pur spirituala a pelerinajului manifestata prin
participarea la Sfânta Liturghie care nu trebuie redusa nici la o simpla participare
fizica nici la una exclusiv spirituala.

3.3 Scopurile pelerinajului

Pelerinajul nu se face pentru simpla plăcere de a vizita anumite locuri ci


întotdeauna pentru un motiv religios. Efectele acestuia ţin de sensibilitatea şi
pregătirea sufleteasca a pelerinului ca persoana care îl percepe mai mult sau mai puţin
vădit pe Hristos în viata personala. Cu toate acestea exista anumite scopuri care daca
sunt urmate cu fidelitate pot duce la roade nebănuite:
1. Prin pelerinaj creştinul readuce în memorie evenimentele petrecute
unei persoane sfinte. De obicei, orice pelerinaj culminează şi este însoţit
de o contribuţie liturgica. De cele mai multe ori locurile sfinte sunt
evocate, ca de exemplu Betleemul în cântările despre renaşterea
Domnului, Gorgota ca loc al plângerii, Mormântul gol ca motiv de
speranţa şi bucurie pentru înviere.
2. Aducerea aminte a lucrării lui Dumnezeu cu oamenii are valoare
mântuitoare pentru pelerini. Ei îl caută pe Dumnezeu pentru „ a aduce
slava Sfintei Treimi şi tuturor sfinţilor”. Fiecare act din viata lui este
interes ca o mulţumire pentru ceea ce Dumnezeu i-a oferit.
3. Prin pelerinaj persoana depăşeşte dificultăţile vieţii şi găseşte de
multe ori rezolvarea unor probleme. Exista nenumărate cazuri de

67
vindecări miraculoase săvârşite de o persoana simpla sau o icoana
făcătoare de minuni, de rezolvarea unor probleme sufleteşti şi de
redescoperire a credinţei proprii în sufletul multora, fapt care tine de tot
de domeniul minunii. În acelaşi timp pelerinajul înseamnă delimitarea
unui spaţiu şi a unei perioade de timp în care toţi oamenii sunt la fel şi
nimeni nu doreşte sa arate diferenţa sociala, bogăţia, funcţie şi altele.
4. Pelerinajul este o modalitate de „împrospătare a vieţii spirituale şi
întărire a credinţei”. Credinţa este un mod de viata, o trăire intima, un
sentiment profund, dar devine văzut prin acte palpabile astfel întâlnind
alte persoane, pelerinul învăţa din credinţa lor, din rugăciunea intensa,
din dragostea lor jertfelnică, toate acestea reprezentând forme văzute ale
credinţei ce devin adevărate exemple. A fi creştin înseamnă a avea o
atitudine activa pentru ca a nu progresa în viata spirituala înseamnă
începutul regresului.
5. Pelerinajul înseamnă o afirmare vizibila a comuniunii cu toţi sfinţii
biserici şi apartenenţa la acelaşi trup al lui Hristos. Astfel pelerinajul
devine un act bisericesc pentru ca duce la legătura de pe pământ. Sfinţii
devin instrumente ale salasluirii harului lui Dumnezeu şi astfel martori şi
călăuze ale dragostei Lui către oameni în comunicare. Pentru acesta,
cinstirea sfinţilor este o forma văzuta a credinţei noastre în învierea
morţilor. Atunci când ne adresam unui sfânt indiferent de perioada
istorica în care a trăit, ne adresam unei persoane vii.
6. Prin cinstirea sfinţilor în diferite feluri se cultiva ideea apartenenţei
la o naţiune cu anumite valori şi tradiţii bine definite. Exista
nenumărate cazuri în care localităţile iau denumirea după cea a sfinţilor şi
sunt puse sub ocrotirea acestora. Chiar tarile au adesea un ocrotitor
spiritual care devine călăuzitor pentru locuitorii acesteia.

68
3.4 Impactul economic al pelerinajului

Pelerinajele au constituit întotdeauna o mare atracţie, pelerinii parcurgând sute


de kilometrii pentru a vizita vechile catedrale sau monumente bisericeşti. Religia s-a
dovedit a fi o importanta forţa de vânzare.
Perioada concediului este aşteptata pentru ca în schimbul unei sume de bani,
consumatorul turistic sa beneficieze de servicii în turism pentru a se relaxa. Este
atitudinea fireasca a omului modern, intr-o societate secularizata.
Pelerinajul consta în realizarea unei investiţii în domeniul împlinirii sufleteşti,
care impune, pe lângă contravaloarea necesara confortului material şi implicaţii legate
de spiritualitatea umana. Daca la începutul pelerinajului era un fenomen restrâns de
care se bucura o anumita categorie de persoane, acesta a căpătat treptat amploarea
unui fenomen de masa. Treptat, pelerinajul a devenit un act limitat în timp, un
eveniment căruia i se imprima exigentele potenţialului economic al pelerinului sau al
societăţii. Centrele urbane posesoare a unor obiective religioase au devenind
importante destinaţii ale pelerinilor. Pentru turismul cultural modern, altarele
descoperite relativ recent: Fatima în Portugalia şi Lourdes în Franţa au importanta
deosebita şi constituie baza unei industrii turistice considerabile. Nevoile pelerinilor
sunt satisfăcute prin intermediul hotelurilor, spitalelor , pensiunilor, restaurantelor şi
magazinelor. Locurile biblice atrag numeroşi turişti, un exemplu în acest sens fiind
Israelul cu 2,7 milioane de pelerini anual.
Datorita situaţiei existente la noi în tara înainte de 1989 şi a amplorii
înregistrate de pelerinaj, a fost considerata ca fiind necesara înfiinţarea centrelor şi
birourilor de pelerinaj, cele mai importante fiind Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei
Romane din Bucureşti şi Centrul de Pelerinaj Cuvioasa Parascheva de la Iaşi.
Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei Romane, cu sediul la Bucureşti a fost înfiinţat
la 15 august 1999, având ca principal obiectiv de a veni în întâmpinarea cererii
consumatorilor prin organizarea unor pelerinaje care sa implice participarea efectiva şi

69
voluntara a acestora la transformarea spirituala pe care acest gen de calatorii o
reprezintă. Planul iniţial al Biroului de Pelerinaj avea ca scop organizarea şi
desfăşurarea activităţii urmărind trei etape: o prima etapa este cea a tatonării pieţei şi
definirii activităţii, ce consta în încheierea de contracte, elaborarea şi lansarea
ofertelor de pelerinaj, precum şi iniţierea primelor pelerinaje. A doua etapa este cea a
dezvoltării activităţii şi diversificării ofertei, biroul acţionând astfel încât veniturile
înregistrate sa acopere în întregime cheltuielile de funcţionare, urmărindu-se preluarea
de către Biroul de Pelerinaj a rolului alcătuirii programelor turistice în vederea
alcătuirii pachetelor proprii. A treia etapa, consta în realizarea veniturilor superioare
cheltuielilor de funcţionare, astfel încât profitul realizat sa poată iniţia acţiuni sociale.
Aceasta iniţiativa este considerata a avea reale şanse de reuşita datorita faptului
ca exista o mare cerere pentru pelerinaje iar produsele turistice oferite se deosebesc de
celelalte servicii de acest gen prin mesajul transmis şi prin faptul ca sunt făcute sub
îndrumarea unor persoane cu pregătire în teologie.
Campaniile publicitare ale firmelor care practica o asemenea forma de turism se
bazează pe anumite strategii cum ar fi: mediatizarea produsului prin intermediul unui
personaj controversat, prezenta ghizilor vorbitori de limba romana acolo unde este
cazul , etc.
Spatiile de cazare utilate sunt în general hoteluri de trei stele. Planificarea unui
pelerinaj necesita participarea indispensabila a unei agenţii specializate în domeniul
respectiv, ceea ce conduce la realizarea unor fluxuri financiare între diferite firme, a
unor fluxuri turistice în anumite zone cu influente directe asupra populaţiei rezidente.
3.5 Pelerinajul în Israel

Dintre cele 173 de tari luate în calcul de către statisticile organismelor ONU,
Israelul ocupa locul 21in privinţa nivelului de trai, a veniturilor reale, a puterii de
cumpărare, la nivel de educaţie şi cultura a capacitaţii de investiţii pentru viitor.
Produsul naţional brut demonstrează ca statul Israel a dobândit în 1995 o creştere de

70
7%, situându-l pe unul dintre primele locuri în lume, devansând astfel SUA, Marea
Britanie, Canada, etc. Producţia pe cap de locuitor o situează pe un loc de mijloc în
ceea ce priveşte ierarhia mondiala.
În ceea ce priveşte educaţia, Israelul înregistrează un nivel ridicat al
cheltuielilor bugetare alocate instruirii elevilor, cu noile tehnologii de calcul şi de
computerizare. Din totalul populaţiei de pana la 25 de ani, 95% a absolvit cel puţin
cursurile şcolare medii. Cercetarea ştiinţifica şi promovarea tehnologiilor este relevata
de faptul ca în Israel exista 70 cercetători la 10 mii de locuitori. Numărul medicilor la
1000 de locuitori este de 6,3 cifra superioara celei din SUA, Canada etc. Forţa de
munca în Israel este mai bine plătita decât în majoritatea statelor lumii dar inferioara
tarilor puternic dezvoltate.
Turismul este o ramura economica de baza a Israelului. Aici este meleagul sfânt
al lumii unde s-au desfăşurat principalele evenimente din istoria celor mai mari religii
monoteiste. Aceasta determina o creştere a numărului de turişti şi pelerini. Israelienii
ştiu sa preţuiască trecutul, şi în egala măsura sa-şi pună în valoare talentul, hărnicia şi
inteligenta de care dispun pentru ca speranţele lor sa capete viata. De aceea israelienii
dezvolta o adevărata industrie a turismului . Daca în anul 1980 soseau aici 1,2
milioane de turişti , în anul 1996 numărul lor s-a dublat şi a ajuns la 2,17 milioane.
Peste 90% dintre turişti provin din Europa, SUA şi Canada dar şi din Australia,
Japonia şi Africa de Sud. Datorita instabilităţii politice afluxul de turişti este influenţat
în aceasta parte a Orientului Apropiat.
Principalele obiective ale turismului de pelerinaj din Israel sunt f încât fara
îndoiala cele aflate pe urmele lui Iisus Hristos.

Betleem

71
Betleemul este un oraş situat la sud de Ierusalim, la cca. 10 km distanta, în
teritoriile palestiniene autonome. Chiar la intrarea în oraş, la bifurcaţia drumului ce
duce spre Hebron sau urca spre Betleem, pe dreapta şoselei se afla Mormântul
Rachelei, construcţie de piatra cu o cupola circulara, loc de pelerinaj pentru cele trei
religii mari universale. Pentru evrei, este locul unde a fost îngropata Rachel, soţia lui
Iacob. Peste acest mormânt Iacob a ridicat un stâlp de piatra. Monumentul situat lângă
lanurile şi păşunile bogate a fost înălţat la 1860 de către Moses Montefiore.
Musulmanii o venerează de asemenea pe Rachela ca prototip al mamelor care au plătit
cu propria lor viata pe cea a fiului sau a fiicei nou născut(a).
Betleemul, care în ebraica înseamnă casa pâinii iar în araba casa cărnii, este
situat la o înălţime de 777 metrii fata de nivelul Mediteranei şi 1287 deasupra
nivelului Marii Moarte. Oraşul are peste 30 de mii de locuitori în majoritatea lor
musulmani. În partea cealaltă a oraşului, în Piaţa Ieslei, se afla Biserica Naşterii lui
Iisus Hristos, principal obiectiv al fiecărui pelerin. Ea este străjuita de un hotel,
clădirile Primăriei, Politiei şi de o importanta moschee. Biserica Nativităţii aminteşte
de o fortăreaţa medievala cu ziduri puternice din piatra şi ferestre protejate cu bare
metalice. Amestecul stilurilor reprezintă rezultatul unor secole de mare zbucium.
Aceasta biserica, considerata cea mai veche din lume s-a păstrat în acelaşi loc, acolo
unde a ridicat-o Sf. împărăteasă Elena a Împăratului Constantin Cel Mare (307-337)
cel care a transformat religia creştina dintr-un cult interzis şi prigonit intr-unul tolerat
sub protecţia imperiala. Biserica iniţiala, clădita în anul 530 a fost ridicata pe locul în
care s-a născut Iisus şi unde totdeauna veneau asemenea înaintaşilor lor pastorii pentru
a se închina. Biserica principala a fost ridicata în vremea împăratului bizantin
Iustinian în stil corintian.
După războiul Crimeei (anul 1881) catolicii şi-au construit propria biserica –
Sfânta Ecaterina ce adăposteşte o statuie a Sfintei Maria. Aceasta biserica este
cunoscuta în lumea catolica mai ales de când slujba din noaptea de Crăciun este
transmisa de aici prin intermediul televiziunii.

72
În dreapta Grotei Naşterii se afla Grota în care un înger I s-a arătat în vis lui
Iosif şi l-a îndemnat sa fuga în Egipt cu Maria şi cu Pruncul şi sa rămână acolo cat va
mai trai Irod. În memoria celor aproximativ 1400 de copii, Grota Inocenţilor.
Între anii 1165 şi 1169 a avut loc ample lucrări de restaurare şi renovare a
Bisericii Nativităţii. Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului devine posesoarea acestui
monument în anul 1757.
Biserica Grotei Laptelui construita la 1772 în peretele de calcar al versantului
este un loc de pelerinaj, cu destinaţie speciala pentru femei din toate religiile deoarece
rugăciunile rostite aici le ajuta la alăptare. Conform tradiţiei, mamelor care le lipseşte
laptele, vin la biserica şi amesteca picături din lapte cu o bucata de stanca calcaroasa.
Deşi calcarul nu poseda calităţi medicale, femeile care au procedat astfel au susţinut
ca rugăciunile lor au fost ascultate. Tradiţia spune ca în Grota, înaintea fugii Sfintei
Familii în Egipt, când Pruncul a fost alăptat, câţiva stropi au picurat pe peretele Grotei
şi de atunci stanca a primit culoarea ei atât de alba. În anul 1892, călugării franciscani
au construit o capela pe locul unde ar fi locuit Sf. Iosif cu familia sa pana la fuga în
Egipt.
Tot aici se remarca alte doua biserici; cea mai veche aparţinând Patriarhiei
Ortodoxe a Ierusalimului şi cea de-a doua situata pe Câmpul Pastorilor, a fost
construita în anul 1954 de către călugării franciscani.
De asemenea se pot vizita ruinele străvechiului Betleem.

Nazaret
Este al doilea loc indisolubil legat de Mântuitorul Iisus Hristos. Oraşul este
situat în partea de nord a tarii, în vestita regiune Galileea.
În vechiul Nazaret unde sunt situate lăcaşurile creştine de cult pot fi remarcate
şi câteva moschei.
În Nazaret locuiesc peste 47 mii locuitori musulmani, creştini-ortodocşi şi
arabi-creştini, iar la Natzrat locuiesc evrei emigranţi din diferite tari ale lumii, inclusiv

73
din România. Iisus Hristos care a purtat numele de Nazaritneanul şi-a petrecut aici
copilăria şi adolescenta.
La Nazaret, vicisitudinile istoriei au fost mult mai puternice decât la Betleem.
În timpul războaielor cu romanii, Nazaretul a fost nimicit, oamenii alungaţi sau ucişi,
plecări sau reveniri s-au petrecut de-a lungul veacurilor peste Nazaret, dar tradiţiile au
fost păstrate iar obiceiurile le moştenesc şi generaţiile de astăzi.
Nazaretul este dominat de turla înalta de 57 de metrii a Bisericii Bunavestire
ridicata între anii 1960-1969 după planurile arhitectului italian Giovani Muzio este
înălţată pe locul unor mai vechi aşezări de cult pentru a proteja urmele casei unde ar fi
locuit Sfânta Familie. Biserica Bunavestire este un imn adus Sfintei Fecioare Maria de
către popoarele lumii. Situata în subsolul bisericii, Grota Maicii Domnului este plina
de pelerini. O deschidere larga , poligonala în pardoseala ne îndreaptă către un altar de
marmura alba sprijinit de rămăşite de coloane, altare, fragmente de fresca, din
lăcaşurile durate în trecut pe ruinele fostei case a Sfintei Familii.
Biserica Sf. Iosif sau a Sfintei Familii aparţine mănăstiri franciscane şi a fost
construita în 1914. clopotniţa este în plan pătrat imitând stilul construcţiilor romanice.
Biserica Sinagoga greco-catolica. În aceasta clădire, la 12 ani Iisus predica în
fata învăţaţilor din Sinagoga prin cunoştinţele sale despre vechiul testament. Biserica
şi Şcoala Iisus Adolescent în stilul celor medievale, a fost construita la sfârşitul
primului război mondial şi are fresce ce oglindesc anii adolescentei lui Iisus, perioada
învăţăturii primite în Sinagoga. Biserica face parte dintr-un aşezământ monastic din
subordinea ordinului călugăresc francez Salesian. În apropiere se afla monastirea
franciscana a surorilor Sf. Maria.
Biserica Sf. Gabriel şi Fântâna Sf. Fecioare este reprezentata de o egiva placata
în marmura peste gurile a 4 izvoare. Se spune ca aici a avut loc întâlnirea dintre Sf.
Maria cu îngerul Gavril. Spusele acestuia sunt scrise în latina, engleza, franceza şi
romana. În fresca de la intrare din altar e pictat Sf. Ioan de la Suceava şi o pisanie

74
caligrafiata în limba romana. Biserica a fost pictata pe cheltuiala Patriarhului Iustinian
de către iconarii romani Mihail, Gavril şi Nicolae Moroşana.

Cana Galiteei
Cana Galiteei se afla la cca. 8 km de Nazaret. Principalele obiective de interes
pentru pelerini sunt: Biserica Franciscana a Miracolului ce datează din anul 1881,
construita în stil italian. Biserica greco-ortodoxa unde se prezintă 2 vase mari din
piatra (de la nunta lui Simeon), modeste ca dimensiune şi poarta hramul Sf. Apostol
Toma.
Muntele Tabor are o înălţime de 588 de metrii şi domina Valea Jizreelului. Pana
în vârful Taborului sunt 4330 de trepte. Biserica Schimbarea la fata a călugărilor
catolici franciscani, care, la îngăduinţa otomanilor au revenit la Tabor după anul 1638,
aici se afla bustul Papei Paul al Saselea, care a fost primit aici în anul 1923. la
balconul bisericii exista o fresca ce descrie miracolul schimbării la fata. Sus pe Tabor
spre panta de sud se afla o biserica construita de Împărăteasa Elena şi Împăratul
Iustinian, restaurata în anul 1986 de către călugării greci ai Frăţiei şi a Sf. Mormânt.
La poalele muntelui e situat satul Deborim unde Iisus a vindecat un tânăr posedat de
diavol.
Bisericii din zona Lacului sau a Marii Galileei. Bisericile se înşira pe
malurile lacului Tiberiada sau Marea Galileei. Kinneretul este lacul plasat la cca. 200
de metrii sub nivelul marii cu o lungime de 21 de km, o lăţime de 21 de km, şi o
adâncime între 40-50 m, înglobând o suprafaţa de 37600 ha. Pe malurile lacului a avut
loc o parte din activitatea misionara a lui Iisus săvârşind minuni şi recrutând o mare
parte din apostolii săi. Un muzeu în aer liber prezintă ruinele modeste de locuinţe,
râşnite din piatra de măcinat cereale, prese pentru uleiul de măsline, colonade şi
sinagogi din sec I-V construite pe locul înălţate de centurionul Cornelius, drept
mulţumire pentru vindecarea înfăptuita de Iisus.

75
Biserica de pe Muntele Fericirilor este împresurata de lauri aurii şiruri de pomi
şi arbuşti înfloriţi şi are o forma deosebita, pridvorul primitor, interiorul cu pereţi
octogonali, cele opt ferestre cu vitralii incrustate amintesc de începutul celor opt
Fericiri rostite de către Iisus. Biserica primatului Sf. Petru (Mensa Cristi), construcţie
austera simpla din anul 1934, a fost ridicata din blocuri negre , bazaltice de către
călugării franciscani. Aici, Mântuitorul ia hrănit pe ucenicii săi cu pâine şi peste fript
pe cărbuni, la ultima întâlnire a lui Iisus cu apostolii. În apropierea bisericii este o
statuie din bronz care-l înfătiseaza pe Iisus şi Sf. Petru, iar în interiorul bisericii se afla
o bucata de stanca (Mensa Cristi) pe care ar fi luat masa Iisus şi apostolii săi la ultima
apariţie a acestuia după înviere. În partea de sud sunt 6 pietre mari din „cele 12
tronuri” făgăduite apostolilor. Biserica Multiplicării Pâinilor şi Peştilor de la Tabgha
sunt conservate aici o parte din superbele mozaicuri din sec al V-lea găsite în Israel.
În Magdala, sat arab de lângă Tveria exista o biserica construita în anul 1963 în
cinstea Mariei Magdalena.

Tiberias (Tveria)
Tveria este un oraş modern vestit centru al iudaismului în care şi-au scris opere
rabinii erudiţi, cărturarii şi calmudistii. La Degania şi Yardenit, terase din piatra
coboară în râul Iordan, unde acum se organizează botezul pentru baptişti, catolici şi
alte confesiuni creştine. Botezul lui Iisus de către Ioan Botezătorul a avut loc mai la
sud, la Ierihon, înainte de vărsarea acestuia în Marea Moarta.
Ierihon este un oraş cu multe biserici şi monastiri căţărate pe Muntele Ispitelor -
Quarantena. Sihastrii au săpat aici aproape 40 de peşteri în urma cu peste 10 secole.

Biserici romaneşti de pe Valea Iordanului


Aici exista 30 de monastiri romaneşti închinate Patriarhiei Ierusalimului.
Domnitori şi dregători au susţinut prin donaţii în bani şi obiecte de cult bisericile
romaneşti de pe Valea Iordanului. Pana la secularizarea averilor bisericeşti din anul

76
1863 de pe vremea domnitorului AL Ioan Cuza, multe dintre aşezămintele ortodoxe
de cult de la Ierusalim şi de pe Valea Iordanului se întreţineau cu venituri de la
monastirile închinate lor din Tarile Romane. Între anii 1935-1936 doua noi aşezăminte
romaneşti au fost construite în Tara Sfânta, o monastire la 45 de km de Ierusalim şi la
8 km est de oraşul Ierihon, cuprinde o biserica şi 12 chilii. Cealaltă biserica în stil
romanesc se afla la frontiera dintre Iordania şi Israel.
Biserica ortodoxa romana construita în 1938 a suferit avarii parţiale în anul
1948 şi a suportat reamenajări care au durat 8 ani. Aici durează o pictura ce ilustrează
faptele Mântuitorului pe teme ale credinţei noastre strămoşeşti, care a fost realizata în
1965 de către profesorul Gheorghe Popescu şi Niculina Dona. Impresionante sunt
planurile bisericilor de la Ierusalim şi din Valea Iordanului ale arhitectului Ionescu
Berechet, care demonstrează frumuseţea satelor romaneşti . începând din 1989 aici s-a
inaugurat un muzeu cu obiecte religioase şi de arta populara româneasca.

Biserici şi monastiri de la Ierusalim


Biserica cu peştera naşterii Sf. Ioan Botezătorul are trei nave închinate Sf.
Elisabeta, mamei Sf. Ioan şi surorii Sf. Fecioare Maria. Plafonul peşterii este presupus
a fi din casa preotului Zaharia. Biserica Vizitării şi Izvorul de lângă o moschee
reprezintă vechea sursa de apa a satului, sunt alte obiective ce prezintă interes pentru
pelerini.
Complexul monahal rusesc cuprinde şi biserica Vizitării cu fresce ce reprezintă
monumente deosebite cum ar fi vizita Sf. Fecioare Maria. În curtea bisericii, exista 41
de placi care transcriu în tot atâtea limbi începutul rugăciunii catolice „Magnificat”.
La marginea Ierusalimului, pe versantul estic al Muntelui Măslinilor sunt
bisericile din Betania. Muntele Măslinilor, unde exista o capele franciscana şi satul
antic Betfaghe, unde Iisus a încălecat pe un asin pentru a-l traversa şi a între în
Ierusalim. Mormântul lui Lazăr se afla intr-o peştera, lângă Monastirea Sf. Lazăr
construita între 1952-1953 pe ruinele unor vechi biserici. Peste peştera ce adăposteşte

77
mormântul Sf. Lazăr s-a zidit o clădire cu minaret ce aparţine musulmanilor. La
Betania mai pot fi vizitate monastirile închinate Sf. Marta şi Maria. Ierusalimul
reprezintă un vis pe care şi-l doreşte îndeplinit orice calator pornit spre Israel. El este
situat aproape la 800 de metrii înălţime. Cetatea de astăzi este mult mai recenta şi
datează din perioada dominaţiei otomane (anii 1517-1917), zidurile ei fiind
consolidate în timpul lui Soleiman Magnificul.
Evreii l-au numit şi-i spun şi astăzi Ierusalaym – Oraşul Păcii , iar arabii El
Kuds – Sfânta. În anul 135 e.n Împăratul Adrianus a dispus distrugerea completa a
cetăţii şi ridicarea unui alt oraş cu un nume nou: Aelia Capitolina.
Gradina Ghetsemani reprezintă locul unde Iisus a petrecut Joia cea Mare, ultima
sa noapte în libertate. Gradina Ghetsemani ( în ebraica –Gat Semanim care înseamnă
teasc sau depozit de ulei de măsline) ocroteşte acum 8 măslini roditori, foarte bătrâni,
noduroşi, năpădiţi de mlădiţe tinere care au fost martori ai faptelor de mai sus
amintite. Tot aici au fost construite mai multe biserici: Biserica Agoniei sau a Tuturor
Naţiunilor cu trei arcuri sprijinite pe mănunchiuri de colonade, cu fronton în stil clasic
şi cu o fresca mozaic, ni-L arata pe Iisus, mediind legătura dintre Dumnezeu şi
umanitate. Construita între anii 1919-1924, după planurile arhitectului italian Antonio
Barzili, Biserica Agoniei este clădita pe ruinele unor vechi lăcaşuri religioase
amintind de zbuciumul dinaintea patimilor. Pentru a aminti de contribuţia financiara a
mai multor state în înălţarea ei, lăcaşul a primit numele de Biserica Tuturor Naţiilor.
Biserica Înălţării Maicii Domnului sau a Mormântului Sf. Maria păstrează
lespedea din piatra pe care a fost depus corpul acesteia, înainte de ase înalta la cer.
Capela Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria şi Capela cu
Mormântul SF Iosif, soţul Fecioarei reprezintă de asemenea alte repere religioase.
Capela Grota Trădării este intr-o peştera lunga de 17 metrii, larga de 9 metrii şi
înalta de 3 metrii, conţine o pictura murala şi trei altare.
Monastirea rusa Sf. Maria Magdalena este o ctitorie veche ridicata de
Alexandru III în amintirea mamei sale, ţarina Maria Magdalena.

78
Monastirea franciscana Dominus Flevit cu o capela ce aminteşte de o lacrima.
Aici a jelit şi a plâns Iisus soarta Ierusalimului.
Monastirea carmelita Peter Noster clădita în anul 1876 pe locul în care Iisus i-ar
fi învăţat pe ucenicii săi cum sa rostească toate rugăciunile. Cunoscuta rugăciune
Tatăl Nostru este scrisa pe placi de faianţa, în 62 de limbi inclusiv în romaniste.
Catedrala rusa unde pelerinii pot fi găzduiţi în căminele amplasate în vârful
Muntelui Măslinilor.
Capela Înălţării ne reaminteşte ca de aici Mântuitorul şi-a împlinit Înălţarea Sa
la cer. Biserica iniţial construita în sec al XII-lea a fost transformata în moschee,
venerând şi ei Înălţarea la cer a lui Iisus. În religia musulmana Iisus este Profetul Isa.
Biserica adăposteşte în interior un fragment de stanca din calcar în care sta impregnata
amprenta unei tălpi a piciorului lui Iisus când s-a înălţat la cer.
Monastirea ruseasca de maici Eleon oferă posibilitatea privirii Ierusalimului de
la înălţime din cea mai veche clădire a cetăţii. Aici a fost păstrat ascuns, după taiere
capul lui Sf. Ioan Botezătorul. Muntele Măslinilor este martorul evenimentelor
relatate în Evanghelie în cinstea cărora au fost construite numeroase lăcaşe de cult.
În aproprierea monastirii carmelite Peter Noster se afla doua şiruri concentrice
de grote mici, tăiate în stanca ce poarte numele de mormintele profeţilor.
Datorita credinţei ca în Valea lui Iosafat va fi „Judecata de Apoi”, slujitori ai
celor trei mari religii monoteiste şi-au săpat mormintele, pentru a fi primii înviaţi la a
doua venire a Mântuitorului. Mahomedanii sunt convinşi ca de aici, de la Sf. Maria, s-
a înălţat în ceruri Alah, Profetul Mohamed şi ca tot aici va reveni între credincioşii săi.
Cimitirul musulman este amplasat chiar sub Poarta de Aur.
Muntele Sionului este locul ales de Dumnezeu, „Locuinţa Lui”, Muntele cel
Sfânt şi al speranţelor poporului lui Israel. Pentru creştini acesta reprezintă locul Cinei
cele de Taina. În acest loc a fost construita o biserica numita „Mama Bisericilor”
omagiu adus acestui prim lăcaş al cultului creştin. Acesta reprezintă loc de pelerinaj
pentru creştini, evrei şi musulmani.

79
Mormântul regelui David, deşi gol, este venerat şi de musulmani, care îl
considerau asemeni lui Iisus, înaintaş vrednic al profetului Mohamed. În anul 1928 ei
au zidit aici o moschee.
Monastirea Maicii Domnului a fost construita din iniţiativa împăratului
Wilhelm II al Germaniei între anii 1906-1910, în mijlocul acesteia aflându-se un
hexagon cu o statuie a Maicii Domnului dormind. Pe cupola hexagonului este înfăţişat
Iisus, iar în medalioanele laterale din mozaic sunt chipurile celor sase femei vestite
din vechiul testament: Eva, Miriam, Iaela, Iudit, Ruth şi Estera.
Biserica armeana Sf. Iacob este locul unde în anul 44 e.n din ordinul regelui
Irod Agripa a fost decapitat Sf. Iacob cel Mare, fratele Sf. Evanghelist Ioan.
Biserica Sf. Ana şi Scăldătoarea Oilor sunt plasate în apropierea Porţii Leilor,
unde a fost casa părinţilor Sf. Maria. Biserica poarta denumirea şi de Vitezda ( Casa
Milei ) pentru ca aici se adunau bolnavii din cetate, iar o data pe an sosea un înger
care tulbura apele şi primul bolnav ce reuşea sa între în scăldătoare era tămăduit.
Via Dolorosa sau Drumul Crucii porneşte din interiorul cetăţii, din cartierele de
sud către cel musulman şi creştin. După judecarea şi condamnarea la ucidere de către
Pilat din Pont, Iisus, cu crucea în spinare a urcat drumul spre Golgota unde a fost
răstignit.
Cu toate împotrivirile şi interdicţiile impuse în trecut, creştinii şi-au organizat
procesiunile religioase îndeobşte în zilele premergătoare Paştelui creştin. Drumul
către Via Dolorosa este marcat prin 14 staţii din care 9 sunt amintite în Evanghelii, iar
cele 5 sunt bazate pe vechi tradiţii. Pentru a fi mai bine identificate popasurile sau
staţiile sunt subliniate prin placi în basorelief şi inscripţii.
Primul popas - Monastirea Flagelării construita pe locul fortăreţei lui Pilat, din
blocuri de piatra reci şi cenuşii şi un interior cu arcade gotice. Deasupra altarului se
afla un mozaic auriu, simbolul coloanei de spini dăruita de romani lui Iisus. În fiecare
vineri, călugării franciscani organizează ritualul procesiunii crucii, iar pelerinii catolici
îl organizează zilnic.

80
Al doilea popas - Arcul Ecce Homo şi Biserica Surorilor Sionului, înglobează o
parte a Arcului de Triumf ridicat de împăratul roman Hadrianus în anul 135 e.n.
Primul segment al arcului se sprijină intr-un aşezământ musulman, iar celalalt se afla
în interiorul Bisericii Surorilor Sionului .
Al treilea popas - Capela Primei Căderi a lui Hristos cu crucea pe umăr.
Deasupra intrării, un basorelief reprezintă scena primei căderi a lui Hristos cu crucea
pe umeri pe Drumul Durerii.
Al patrulea popas - locul întâlnirii lui Iisus cu mama sa . este una dintre arterele
cele mai circulate ale cartierului musulman, care porneşte de la poarta Damascului şi
se îndreaptă pe platforma moscheilor de pe calea El Wad, principala artera comerciala,
copie reuşita a marilor bulevarde comerciale occidentale.
Al cincilea popas - întâlnirea cu Simon din Cirena, petrecuta la intersecţia dintre
strada principala şi o străduţa îngusta cu multe arcuri şi bolti.
Al şaselea popas - Biserica Sf. Veronica a răcorit fata lui Iisus iar pe năframa a
rămas imprimat atunci chipul acestuia. În Bazilica Sf. Petru din Roma se păstrează
încă din anul 707, năframa umezita a Sf. Veronica pe care a rămas ca o pecete
nemuritoare chipul lui Iisus. În limba greaca, Veronica înseamnă „adevăratul chip”.
Al şaptelea popas - a doua cădere sau popasul cu coloane de la Poarta Judecaţii.
Pe vremea lui Iisus aici se termina incinta cetăţii.
Al optulea popas - cel al întâlnirii cu femeile care îl jeleau. Aici se afla Biserica
ortodoxa-greaca Sf. Haralambie.
Al nouălea popas - a treia cădere a lui Iisus, se găseşte în piaţa către intrarea la
Sfântul Mormânt unde se afla biserica copta. Slujitorii bisericii sunt călugări ai
ortodocşilor copţi, adică ai creştinilor din Egipt şi Nordul Africii.
Ultimele cinci popasuri se afla în ansamblu de clădiri ale Sfântului Mormânt.
Biserica Sfântului Mormânt situata în fata zidurilor cetăţii este locul unde se
desfăşurau execuţiile. Acesta acoperă colina Golgota care datorita formei sale ciudate
înseamnă în arameica – craniu, căpăţână. Biserica Sfântului Mormânt este vizitata de

81
sute de pelerini din mai multe tari. Mulţimea altarelor şi icoanelor, a încăperilor
încărcate de candele şi crucifixe dau o impresie copleşitoare. Tot aici se afla piatra
ungerii, unde a fost aşezat trupul lui Iisus după coborârea de pe cruce. Potrivit
obiceiului, Iisus a fost spălat şi înfăşurat intr-o pânza alba şi apoi pus în mormânt.
Coborârea sub altar se face printr-un fragment de stanca fisurata de cutremurul
izbucnit în timpul morţii Lui pe cruce. Aceasta fisura ar fi dezvăluit craniul primului
om, Adam, şi de aceea pe icoanele ortodoxe Iisus este înfăţişat răstignit pe o cruce, la
baza căreia apare un craniu şi doua oase. Altarul răstignirii se afla în partea stânga, tot
aici desluşindu-se şi locul unde era fixata Crucea Răstignirii Mântuitorului. Mai multe
capele amintesc de crucificarea şi punerea în mormânt a lui Iisus şi primind numele
momentelor grele din timpul crucificării: a Defăimării, a Împărţirii Vesmintelor, Sf.
Elena, Sf. Longinius, Capela Temniţei, Arcurile Sf. Fecioare, Altarul Sf. Magdalena şi
Biserica Franciscana. Pe temeliile fixate încă de pe timpul lui Constantin cel Mare,
Biserica Învierii se spune ca s-ar afla în centrul pământului, loc marcat de un glob
pământesc. În stânga incintei se ridica o bolta sprijinita pe 18 coloane masive, iar
Rotonda Sf. Mormânt se afla dedesubt în centrul Bisericii Învierii, locul pe care a fost
aşezat trupul Mântuitorului şi de unde El a Înviat. Este o lespede de marmura lunga de
2 metri şi lata de 0,93 metri, ridicata cu 0,66 metri deasupra pavajului şi care
protejează stanca pe care a fost depus trupul lui Iisus. Datorita Marii Schisme din anul
1084, sărbătoarea Învierii este separat marcata de către catolici şi ortodocşi. În fiecare
an, în ajunul Paştelui sărbătorit de ortodocşi se poate întâlnii acelaşi miracol al
aprinderii lumânărilor.
Zidul Plângerii se afla la baza platformei moscheilor, chiar sub clădirea ce
adăposteşte muzeul islamic; în ebraica - Kotel Maraavi reprezintă Zidul din partea de
apus a ultimului templu cu o lungime de 340 de metri şi o lăţime de 12 metri. Evreii
din toate colturile lumii socotesc Zidul Plângerii unul dintre cele mai sfinte locuri ale
religiei iudaice ale destinului atât de zdruncinat şi atât de des îndoliat al poporului
evreu şi al Ierusalimului. Evreii jelesc aici distrugerea templului, rostesc cu pioşenie

82
rugăciunile lor pentru ca speranţele poporului lui Israel sa se împlinească. „ Trebuie sa
admiram aceasta fidelitate nestrămutata... acesta nădejde plina de tristeţe şi tenacitate,
care în fiecare săptămâna ii readuce pe evreii din Ierusalim spre tot ce a mai rămas din
patria lor istorica, din singurul pământ pe care soarta le-a îngăduit vreodată sa duca
viata unui popor”. Sunt gândurile lui Charles Diehl în urma vizitei sale la Ierusalim în
anul 1925. regăsim multe dintre acestea şi la Ierusalimul de astăzi . în Ierusalimul de
atunci, pământul a fost în ultimii 50 de ani răscolit de nenumărate catastrofe şi
însângerări. De la Zidul Plângerii vizitatorii „trimit” bilete simbolice către Dumnezeu,
organizează ceremonii religioase etc. O vizita la Zidul Plângerii este un spectacol
deosebit de interesant.
De-a lungul istoriei sale, Ierusalimul nu a existat decât prin religie. Venerat de
evrei ca patria lor străbuna şi spirituala, slăvit de creştini întrucât este leagănul
credinţei lor, respectat de musulmani ca unul din sanctuarele lor cele mai de seama,
Ierusalimul a fost dintotdeauna şi a rămas oraşul cel sfânt al lumii im care este
incrustata istoria celor trei mari religii. Ierusalimul este totodată iudeu, creştin şi
musulman.

3.5 Pelerinajul în Spania

Spania este alcătuita dintr-un mozaic de culturi aparţinând diferitelor civilizaţii


care de-a lungul secolelor s-au aşezat în peninsula Iberica şi au adus cu ele modul lor
de viata. Principalele curente culturale şi artistice îşi au originea intr-un talent nativ
având la baza acest mozaic de culturi.
Creştinismul a stat la baza înfiinţării scolii romantice care a condus la formarea
fluxurilor de pelerini către biserica Sf. Martin , bazilica Sf. Isidoro din Leon,
Catedrala de la Santiago de Compostela.
„Ghidul Pelerinilor” din Codul lui Calixtus descrie clar primele patru drumuri
care traversează Franţa de la un capăt la celălalt şi drumul printre Pirinei către Galitia

83
din nordul Spaniei. Punctele de acces în Spania sunt situate lângă Pamplona. Pelerinii
sunt sfătuiţi sa aleagă itinerariul către Santiago de Compostella descris de către
Aimeric Picaud. Cel mai vechi drum traversa regiunea basca, Cantabria şi Asturia şi
ajungea în Galicia prin Lugo. Pelerinii zonei mediteraneene îşi începeau călătoria
după ce vizitau Monserrat, Sf. Creus şi Poblet din Cataura, continuând apoi prin Los
Monegros pana în Saragosa pentru a se alătura drumului francez. Pelerinii în zona
islamica aveau de parcurs drumul La Via de La Plata care trecea prin Sevilia,
Cordoba, Extrmadure şi Salamanca, unde se întâlneau cu cei din Portugalia, pentru a
ajunge înapoi în Zamora. Din acest punct pelerinii puteau alege drumul spre Vernim şi
Orense sau spre Astorga.

Codexul lui Calixtus


Aimeric Picaud, călugăr francez a scris cinci cărţi în prima jumătate a secolului
XII care a inclus povestiri legate de Apostolul James, precum şi mai multe sfaturi
practice pentru pelerini. Liber Sancti Jacobi, aflata la Catedrala Compostela este
cunoscut în istorie drept Codexul lui Calixtus. După descrierea în detaliu a vieţii şi
evenimentelor din viata sfântului, autorul începe descrierea rutelor care după ce trec
prin Franţa şi nordul Spaniei se întâlnesc la Catedrala din Santiago. Ghidul pelerinului
constituie un sprijin deosebit pentru calatorii din zilele noastre.

Pelerinajul
Itinerariul descris în ghid nu este singurul utilizat de pelerini, practic toate
drumurile actuale fiind folosite pentru a calatorii către locul sfânt din Compostela.

Pelerinii
Nu toţi cei care pornesc în aceasta călătorie au o motivaţie spirituala. Uneori
pelerinajul este considerat ca o pedeapsa impusa pentru o crima comisa sau o
modalitate de a câştiga bani, prin care un condamnat trimite în pelerinaj o persoana

84
săraca, toate cheltuielile fiind suportate de Compostele, cu condiţia unei parţi a
clementei. Pentru a deveni pelerin către Santiago de Compostela nu era nevoie de
nimic special, mai târziu fiind utilizat insa un costum care consta intr-o roba de
culoare închisa, pălărie, un toiag şi o plosca pentru apa. De-a lungul drumului în
principalele oraşe şi trecători montane au fost construite adăposturi şi spitale. Deşi
pelerinajul avea loc în diferite perioade ale anului, ospiciile deveneau neîncăpătoare,
pelerinii putând folosi pentru cazare şi hanurile.

Fata în fata cu Sf. James


Cu puţin înainte de a-şi atinge scopul şi de a intra în Compostela pelerinii
obişnuiau sa se spele în râu pentru a se lepăda de tot ce e impur, iar după sosire ei
trebuiau sa participe la veghe în catedrala şi sa cânte la diferite instrumente. Ofrandele
erau aduse sub îndrumarea unui preot poliglot care repeta ritualul în mai multe limbi.

Etapele drumului pelerinilor către Santiago de Compostela


Samport – Puente la Reina
Drumul pelerinilor urmează intr-o oarecare măsura, între Somport şi Jaca, N-
330. La numai un km de graniţa se afla Santa Cristina, punctul de întâlnire al
pelerinilor cu N-330 şi care străbate Canfranc spre castelul din Jaca. Un prim obiectiv
îl constituie fortăreaţa construita din ordinul lui Felipe II în sec XVI, în stil romantic,
cu o catedrala şi cu un muzeu diocesian al artei secrete. Santa Crus de la Seros oferă
vizitatorilor mai multe biserici în stil romantic: Biserica San Capracio şi Biserica
Santa Maria. Drumul continua apoi pana la rezervaţia Yesa ce adăposteşte monastirea
Leire.
Sangesa are ca obiective turistice castelul Javier, Biserica Santa Maria la Real,
Biserica Santiago , Palatul regal şi cel al Ducelui de Granada.

85
La Fost de Lumbier, Pamploma şi Montreal sunt localităţi străbătute de drumul
pelerinilor şi care le oferă una dintre cele trei biserici funerare situate pe drumul către
Santiago – Biserica lui Eunate.

Roncesvales – Puente la Reina


Varcarlas reprezintă o prima atracţie ce duce cu gândul la Cântecul lui Roland.
Pamploma a fost construit pentru a răspunde nevoilor pelerinilor către Santiago având
ca obiective Catedrala Goica şi Biserica San Cernin. De aici itinerariul trece prin
localităţile Cizur, Menor, Zariquiegui Muzurabal. Înainte de a ajunge la Obanos.
Lângă schitul San Salvador, converg căile dinspre Somport şi Roncesvales.
Denumirea Puente la Reina îşi are originea în podul din ordinul lui Dora Mayor
pentru a uşura drumul pelerinilor. Obiectivele de interes pentru pelerini sunt Bisericile
Santiago şi El Crucifijo precum şi Podul Pelerinilor .

Puente la Reina – Santo Domingo de la Calzada


După Arga, drumul pelerinilor duce către Ciraqui cu San Roman. Localităţile
Lorca şi Villafuente păstrează vestigiilor pelerinajului prin intermediul bisericilor,
spitalului şi schitului lui San Miguel. Estella oferă Palatul Regilor Navarre, Bisericile
San Pedro de Lizzara, San Pedro de la Reia, El Santo Sepucros, San Miguel, Santa
Maria Jus del Castillo şi San Juan,. Schitul Rocamador şi El Puy. Ambele schituri au
legătura cu venirea Sf. James în Franţa. Viana oferă pelerinilor Biserica Santa Maria
în stil renascentist şi ruinele Bisericii San Pedro. În localitatea Logroro se afla străzile
Rea Vieja şi Calle Mayor utilizate de vechi pelerini după vizitele la bisericile:
Santiago la Real, Santa Maria el Palacio, San Bartolomeu şi Catedrala Santa Maria la
Redonda.
Drumul pelerinilor trece prin Fuen Mayor, Entrena, Navarete şi Nahera, adăuga
la itinerariu iniţial de către Garcia IV prin construirea monastirii Santa Maria. În

86
Najarillo pot fi vizitate Santa Maria la Real, mormântul Donei Blanca, Mormântul lui
Diego Lopez de Haro, Panteonul Regilor. Azofra, sat cu un spital şi o biserica, este
locul unde au fost îngropaţi mulţi pelerini, în apropierea sa aflându-se sanctuarul San
Milan de la Cogola, cel mai important din acest sector. Podul peste Oca a fost
construit de către călugărul Domingo pentru a uşura drumul pelerinilor. Catedrala este
o construcţie splendida din secolul XII, mausoleul Sf. Domingo, adăpostul de către
sfânt, a fost reconstruit în sec. XVI şi transformat în Parador.
Santo Domingo de la Calzada – Sahagen
Etapa mult mai lunga, cuprinde localităţile Redecilla del Camino şi
Castildegado ce deţin spitale şi biserici, în cea din urma găsindu-se Biserica Nuestra
Senora la Real del Campo.
Vittorio este locul naşterii Sf. Domingo, unde se afla şi biserica în care a fost
botezat acesta.
Monastirea San Juan de Ortega este un adăpost construit în sec XII de un alt
călugăr pentru a uşura de asemenea drumul către Compostela. Zona Burgos deţine
numeroase obiective de interes turistic, cele mai importante fiind monastirea
Cherterhouse, Lashuelgas Reales, Santo Domingo de Silos foarte cunoscuta pentru
cântecul gregorian al călugărilor, exemplu al sculpturii spaniole de origine romana.
Următoarea etapa a drumului pelerinilor ii conduce către Castrojeriz şi Fromista. Ireto
del Castillo este podul peste Pisuerga şi Ireto de la Vega, alte repere importante ale
drumului către Compostela.
Fromista este destinata în special agrementului, iar fostul spital din Palmeros a
fost transformat în adăpost pentru pelerini. Biserica Sf. Santiago cu sculpturi deosebite
ce ilustrează chipul lui Iisus reprezintă una dintre cele mai valoroase opere de arta ale
sec. XI. Monastirea Plateresque este un exemplu al renaşterii spaniole care acum a
devenit proprietatea unui hotel. Către Sahagen pot fi văzute: Cazadilla de la Ceuza,
Ledigos, Terra de Templarios şi Moratinos.

87
Sahagen – Villafranca del Bierzo
Prin provincia Leon drumul leagă Berciano del Real, Caminofrances şi El
Burgo Ranero cu Mansila de las Mulas. Leon reprezintă a opta etapa a Codexului lui
Calixtus, oraş important din punct de vedere al creştinismului în Evul Mediu. Cele
mai importante biserici sunt: Sf. Ana , Sf. Maria del Mercado, Monastirea la
Conception. La Rea , strada medievala, conduce în piaţa San Marcelo, Biserica
colegiata este unul dintre principalele obiectiva vizitate de turişti. În catedrala din
Leon, pelerinii trebuie sa-şi odihnească mâinile pe pedestalul statuii Sf. James.
Muzeul picturilor murale din Panteonul Regal deţine o colecţie de obiecte de arta ce
evoca Evul Mediu, el fiind adăpostit de Biserica colegiata din San Isodora. Astroga
deţine după părerea cronicarilor, 22 de spitale ce adăposteau pelerinii veniţi pe drumul
francez pe la Via de la Plata şi din Portugalia. Alte repere importante pentru pelerini
sunt: Catedrala Gotica, Palatul Episcopal ce adăposteşte muzeul pelerinilor, Zidul
roman şi închisoarea pentru sclavi, Biserica San Pedro. Valdeviejas, Rabanal del
Caminos şi Foncelbadon deţine ruine medievale, iar clădirile pot fi recunoscute în
Codexul lui Calixtus. Castelul cavalerilor templieri a fost construit pentru siguranţa
pelerinilor. Villafranca del Bierzo este ultima oprire înainte de Galicia, aici putând fi
vizitate monastirea Cluniac şi Biserica Santiago.

Pelerinajul către altarul lui San Salvador din Ovievo


Biserica San Salvador adăposteşte relicvele sfinte aduse la Ierusalim. San
Salvador şi Sf. Cufar au fost vizitate de pelerini datorita existentei acestor relicve care
au fost mai întâi de importanta locala, regionala şi apoi internaţionala, multe
documente atestând legătura lor cu Santiago de Compostela. Obiective: Sf. Camera şi
Capela San Miguel, monastirea San Vicente, palatul regal a lui Alfonso II, Biserica
San Juluian de Ios Trados, Biserica San Tulano, Basilica San Tirso. În sec. XIV-XVI
a fost construita catedrala ce include Sfânta Camera cu Sfântul Cufăr, Crucea
Îngerilor, Cutia cu agate şi alte obiecte sfinte. Biserica San Miguel de Lilo şi cea a

88
palatului sunt considerate de către UNESCO de o importanta mondiala deosebita. La
Espina drumul pelerinilor se desparte către Tineo şi monastirea Obona. Biserica Santa
Maria de Colon şi Parish San Salvador din Granadas de Salime sunt de asemenea de
interes deosebit pentru pelerini.

Villafranca del Bierzo – Santiago


După pasul Piedrafita, pelerinii pot considera ca au ajuns la destinaţie.
O`Cebreiro adăposteşte o serie de palozas camere de locuit primitive asemănătoare
aşezărilor celtice. Codexul lui Calixtus indica următoarele puncte de oprire: Lirares,
spitalele Condesas şi Paclonulo, El Alto de poio, Fonfria del Camina, Biduedo şi
Friacastele. Obiective: monastirea Samos, ruinele de la Saria unde se păstrează
amintire ale pelerinajului, Palas de Rei, Biserica Santa Maria, spitalul Sancti Spiritus,
fostul spital Arzeea, Lavacola locul unde pelerinii se spălau înainte de a intra în oraşul
sfânt.

Honarribia – Balmaseda ( drumul prin tara basca)


Pelerinii din centrul şi nordul Europei ajung pe teritoriu basc prin Iran şi îşi
continua drumul către Honarribia apoi către Dinastia San Sebastian care deţinea un
sanctuar şi un ospiciu pentru pelerini. Obiective: Biserica San Vincenter şi Basilica Sf.
Maria. După traversarea Muntelui Igueldo se ajunge la Orio şi Zaranz unde se pot
vizita Biserica Nuestra Seniora de la Real ce păstrează mormântul pelerinului , turnul
Luzea şi Motza. Obiective: Catedrala San Salvador, templul rural Giupezcoa, Biserica
San Pedro, Biserica Plateresque, Biserica Colegiata, Biserica Santa Maria, Biserica
Nuestra Seniora de Begonia, Biserica şi Podul San Anton, Biserica şi Spitalul San
Juan, Poarta Pelerinilor, vechiul cartier din Bilbao. Balmaseda reprezintă ultima etapa
din ruta pelerinilor. Pelerinii vor alege de aici una dintre cele doua rute posibile: prin
Valea Mena către Burgos şi drumul de pe coasta către Cantabria.

89
Oiratzum – Vittoria Gazteiz (drumul pe uscat)
Presupune trecerea prin tunelul San Adrian. Obiective: Bisericile San Adrian
Esteban şi Santa Maria, palatul Indiaquez. Înainte de tunelul San Adrian trebuie
parcurs un drum medieval situat la o altitudine de 1443 de metri, cu un tunel unde se
afla un schit ridicat în 1883. în Vittoria Gazteiz pot fi vizitate: Catedrala Santa Maria,
Palatul Esturiaza, casa Cordon, bisericile San Pedro şi San Miguel.

Castro Urdiales – San Vicente de la Barquera (drumul iacobin prin


Cantabria)
Vechiul drum iacobin intra în provincia Cantabria prin localitatea Castro
Urdiales. Obiective: castelul în stil gotic, vechiul oraş, Biserica Sf. Maris de la
Asuncion, farul , podul roman, schitul Sf. Ana; Biserica Nuestra Seniora de la
Asuncion; Biserica Santa Maria del Puerto; Poarta Sf. Pedro; monastirea Santa
Juliana; Biserica Santa Maria de Los Angeles.

Drumul Besoya – Pisuega


Din Santander pelerinii au posibilitatea de a urma o ruta ce traversează partea
de sud a provinciei şi se alătura drumului Meseta la Carrion de Ios Candes. Obiective:
Biserica colegiata San Pedro; Manastirea Santa Maria la Real; ruinele unui castel
medieval. Drumul pelerinilor întâlneşte drumul francez la Carion de Ios Candes.

Llancs – Castropol (drumul prin Austria)


Obiective: ruinele zidurilor medievale, Biserica Sf. Maria, vechiul cartier
Ribaddeseela, Biserica Sf. Maria de la Olivia. Drumul asturian se bifurca către Gijon
de-a lungul coastei cu Biserica San Salvador de Deva şi către Valdedios cu cea mai
mare monastire medievala. Cel mai important port medieval la Golful Biscay
reprezintă locul de debarcare al pelerinilor din Franţa şi Marea Britanie. Alte obiective

90
sunt: Biserica Sf. Nicolas de Bari, Biserica Sf. Francisco , Biserica San Pedro şi
Biserica Santa Maria.

Descoperirea mormântului Sf. James


Sf. James este unul dintre cei 12 apostoli, fiul lui Zebedeea şi fratele lui John
Divinul, a fost un pescar pe Marea Galileei. În zonele hispanice, răspândirea credinţei
creştine a fost atribuita acestui apostol. După ce şi-a îndeplinit misiunea, acesta s-a
întors la Ierusalim unde a fost ucis de către Irod. În timpul nopţii, creştinii I-au luat
ramasitele şi le-au dus în Austria intr-un mormant de pitra. O alta legenda spune ca
sarcofagul a fost dus aproape de Iria Flavia al carei cimitir a devenit de-a lungul
timpului, Compostela. Mormântul a rămas multa vreme departe de creştinătate pana
când acesta a fost descoperit de către un pustnic pios. Astfel, ceea ce în vremea
romanilor era un cimitir, devine în scrierile medievale un Campus Stellae şi care de
atunci este cunoscut drept Compostela. Episcopul Teodomor a construit o biserica
peste locul mormântului şi astfel a început pelerinajul câtre Santiago de Campostela.

3.6 Pelerinajul în Grecia

Grecia presupune îmbinarea de antic şi modern ce face vizitatorul sa planeze


între realitate şi fantezie. Este o tara a insulelor, iar apele care înconjoară cele 50 mii
mile pătrate ale Greciei sunt albastre, limpezi şi curate.
Meteora reprezintă o regiune stranie, plina de stânci gigantice în forma de
turnuri sau de pliastre cu o înălţime de 100-150 de metri. Din 24 de monastiri ce
constituiau ansamblul monastic al Meteorei, doar 5 sunt azi locuite. Ele au fost
construite în sec. XIV de către călugării ce căutau izolarea şi mântuirea spirituala şi

91
încă mai uimesc prin acoperişurile lor bombate, cu galerii din lemn şi etaje superioare
ridicându-se intr-o maniera precara deasupra scărilor şi scripeţilor pentru plasele
ascensorului de mărfuri. Astăzi se poate ajunge aici pe un drum asfaltat sau pe
potecile tăiate în stanca. Dintre monastirile deschise vizitatorilor azi, cea a lui
Varlaam, Schimbarea la Fata, Rousanos şi Sf. Ştefan fiind veritabile muzee bizantine,
etalând printre alte icoane vechi, manuscrise, mozaicuri şi fresce unice.

Muntele Athos reprezintă punctul de referinţa în geografia fizica şi spirituala a


creştinilor ortodocşi. Fără a avea un corespondent în lumea catolica, Athosul –
Muntele Sfânt sau Gradina Maicii Domnului – este singurul loc unde monarhismul
ortodox îşi înalta neîntrerupt rugăciunile de peste 1300 de ani. Chiar daca a fost
populat cu aşezări înfloritoare, el devine un loc de reculegere prin excelenta, unde este
permis accesul exclusiv bărbaţilor. Aşezarea primilor călugări la Athos se presupune
ca ar fi avut loc între sec. IV-VIII. Cele 20 de monastiri şi 14 schituri existente azi
sunt moştenire lăsata de cruciade şi ani de ocupaţie turceasca. După cucerirea
Constantinopolului de către Mohamed în anul 1453, aceasta moştenire a fost preluata
de statele balcanice, dunărene şi de către Rusia. Astfel 17 monastiri aparţin grecilor,
iar ruşilor, sârbilor şi bulgarilor cate una. Romanii au înfiinţat şi au construit schitul
Sf. Ioan Botezătorul, unde timp de 500 de ani au fost neîntrerupte daniile domnilor
romani.
Pelerinul de azi are doar şansa unei calatorii fragmentare cu autobuzul şi
vaporul de la Salonic spre Ouranupolis, apoi pe mare pana la Dafne şi Karyes.
Drumurile dintre Karyes şi fiecare monastire sau schit variază între 20 de minute şi 6
ore. Fiecare biserica este o chilie curata şi simpla şi o masa compusa din legume şi
fructe, servita pe lespezi de marmura milenara.
Schitul romanesc Prodomos. Între anii 865- 1024 împăraţii bizantini atesta ca
Athosul este dedicat prin excelenta monarhismului romanesc. Monastirile Zografu şi
Espigmeu au fost fondate datorita unor contribuţii substanţiale romaneşti. Călugărul

92
Nicodim de la Athos fondează monastirile Vodita, Tismana, Motru şi Prislop, iar
călugărul Nifon de la Dyonisiu devine maestrul spiritual al lui Neagoe Basarab. Nici
un popor ortodox, în afara de cel roman, nu a adus mai multe servicii Muntelui Athos.
Între sec. XVIII-XIX, foarte multe monastiri romaneşti erau închinate aşezămintelor
atonite. Deşi timp de 500 de ani s-a considerat ca monastirea Kcutlumus aparţine
spiritual romanilor, abia în 1876 se construieşte Biserica Sf. Ioan Botezătorul –
Promodos, căruia Patriarhul ii acorda statutul de schit. Aceasta are o comunitate de
peste 100 de călugări situându-se pe locul al doilea după comunitatea greaca. Din
vechea pictura se păstrează doar scena Judecaţii de Apoi, pictura noua reprezentând
întrutotul iconografia bizantina.
Vizitarea Muntelui Athos implica în ajun cel puţin o pregătire spirituala şi
documentara pentru ca pelerinajul sa-şi atingă scopul. Ea nu face parte din circuitul
unui turist obişnuit.

93
CAPITOLUL IV 
TURISMUL CULTURAL ÎN ROMANIA

4.1. Potenţialul turistic cultural al României

Patrimoniul turistic cultural naţional cuprinde 20 milioane bunuri mobile, 21 mii


monumente, 660 muzee şi colecţii, ospitalitate , limba, mentalitate, obiceiuri, datini,
folclor, cu alte cuvinte un tezaur inestimabil. Gradul de civilizaţie al unui popor este
apreciat şi în funcţie de contribuţia sa la dezvoltarea culturii universale. Patrimoniul
turistic cultural al României este extrem de variat şi cuprinde : vestigii şi lucrări
arheologice, localitatea istorice, ruine sau urme ale civilizaţiilor daca şi romana, ruine
ale unor cetăţi domneşti, castele, conace, complexe mânăstireşti, biserici, case
memoriale, muzee cu diferite profile sau tematici, centre etno-folclorice, manifestări
folclorice internaţionale, medii, manifestări artistice şi sportive, centre pomicole,
viticole, scoli şi inginereasca.

TRANSILVANIA
Transilvania este situata în centrul tarii, mărginita de cele trei ramuri ale
Carpaţilor ( de Est, de Sud şi de Vest ) şi traversata de la nord-est la sud-vest de râul
Mureş. Acesta provincie istorica a României a fost o pate principala a Daciei cu mult
timp înainte de dominaţia romana. O mare parte a populaţiei daco-romane a trăit aici,
fără întrerupere, în timpul valurilor migratoare. O călătorie în Transilvania este o
călătorie culturala. Argumentele ce stau la baza alegerii Transilvaniei ca destinaţie
turistica sunt numeroase : diferite stiluri arhitecturale (Gotic, Baroc, Renascentist,
Brâncovenesc, Popular), comorile artistice din muzee, frumuseţea artei populare
autentice, etc.
Cluj-Napoca este cel mai mare oraş al Transilvaniei, un important centru
industrial, ştiinţific, cultural şi turistic. Oraşul roman Napoca, construit pe locul unei

94
vechi aşezări dacice, a fost desemnat municipiu de către împăratul Hadrian în anul
124, după cucerirea romana şi colonie de către Marcus Aureliu (161 – 180).
Obiective turistice :
- Bastionul Croitorilor, sec. XV
- Biserica Romano – Catolica Sf. Mihai, stil Gotic, sec. XV –XVIII
- Universitatea
- Biserica Reformata, stil Gotic, construita de Matei Corvin în anul 1468
- Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sec. XVIII , construit în stil Empire şi
pădurea Horia, cu gospodarii şi tehnici ţărăneşti 
- Muzeul de Istorie
- Muzeul de Arta, stil Baroc, între 1774 – 1788
- Grupul statuar Şcoala Ardeleana, identificând trei mari personalităţi culturale :
Samuel Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior
- Gradina Botanica
În vecinătatea oraşului se găsesc localităţi cu obiective turistice de interes
cultural : oraşul Gherla, unde se găseşte muzeul Martimuzzi, în stilul Renascentist şi
Biserica Armeana, construita în stil baroc şi neoclasic (1784 – 1804) ; Oraşul Dej cu
Muzeul de istorie şi arta, Biserica Reformata în stil baroc târziu (1453 – 1556),
Monastirea Franciscana (1726 – 1734) ; satul Nicula, cunoscut pentru icoanele pictate
pe sticla.
Alba – Iulia este un oraş foarte vechi, în 1975 a împlinit 2000 de ani de existenta.
Cunoscut din timpul dacilor, sub numele de Apulum, oraşul a devenit capitala Daciei
Superioare şi cel mai mare centru roman din Dacia.
În secolele IX – X, oraşul sub numele Balgrad Cetatea Alba a fost centrul
statului romanesc situat pe aceste meleaguri. Aici, la 1 noiembrie 1599, Mihai
Viteazul a făcut primul pas spre unitatea politica a romanilor, unind cele trei provincii
romaneşti : Moldova, Transilvania şi Tara Romanesca. La 1 decembrie 1918, tot la
Alba – Iulia s-a realizat unirea Transilvaniei cu România.

95
Obiective turistice culturale :
- Fortăreaţa medievală a Albei Carolina, sec. XIII
- Biserica Romano – Catolica, sec. XIII
- Biserica Unirii
- Monumentele arhitecturale : Palatul Domnesc (sec. XIV – XV), Palatul Apor,
Palatul Bethlem Milklos, construit în stilul renaşterii, sec. VXIII
- Obeliscul ridicat în memoria conducătorilor răscoalei ţărăneşti din 1784 –
Horia, Cloşca şi Crişan
- Muzeul Unirii
Localităţile din jur deţin de asemenea atracţii turistice : oraşul Sebeş ( 1254 ) are
ca principala atracţie turistica Biserica Evanghelica.
Oraşul Blaj a avut un rol important în revoluţia de la 1848 şi este cunoscut pentru
industria vinului şi a lemnului ; valea Arieşului, cu faimoasa regiune Tara Moţilor,
etc.
Deva, oraş situat pa Valea Mureşului a fost fondat în 1629, deţine următoarele
obiective turistice culturale :
- Muzeul judeţean din Castelul Magna Curia (1621), cu trei secţiuni :
arheologie, istorie, ştiinţe naturale 
- Una din cele mai puternice fortăreţe din Transilvania, din secolul XII
- Monastirea Franciscana
- Statuia lui Decebal, regele dacilor
În vecinătate se afla oraşul Hunedoara, unde se pot admira : Castelul Huanizilor
(sec. XVI), considerat cel mai important monument de arhitectura gotica din
Transilvania, Biserica Ortodoxa Sf. Nicolae (1458), ruinele Ulpiei Traiana
Sarmisegetuza, capitala Daciei în vremea romanilor.
Sibiul este un oraş cu un aer medieval, centru comercial, cultural, ştiinţific şi
turistic, fondat în anii 1192 - 1196, pe locul unei vechi aşezări. Oraşul abunda în
obiective turistice culturale :

96
- Muzeul Bruckenthal, aparţinând stilului baroc târziu
- Parţi ale zidurilor fortăreţei medievale, construita în anul 1224
- Biserica Evanghelica – o bazilica în stil gotic, din secolele XV – XVI
- Catedrala Ortodoxa Metropolitana
- Parcul Dumbrava (sec XIX) cu copaci seculari, aici aflându-se Muzeul
Civilizaţiei Populare, unul dintre ele mai frumoase din România şi din Europa
În apropriere de Sibiu, pot fi vizitate : Mărginimea Sibiului – zona etnografica
locuita d pastori, Cisnadie – fortăreaţa veche de cincisprezece secole, Păltiniş –
localitate situata la cea mai mare altitudine din tara.
Braşovul – este un important centru industrial pentru tractoare, camioane, textile,
produse chimice, produse alimentare, dar şi un important centru cultural şi turistic,
fiind prima data menţionat în documentele teritoriilor în 1211 – 1222. Obiective
culturale şi turistice :
- Muzeul Judeţean
- Casa negustorilor, construita în stilul renaşterii între 1539 – 1545
- Biserica Neagra (sec. XIV – XV) cea mai mare construcţie în stil gotic din
România ; are una din cele mai mari orgi din tara ; aici se organizează
concerte muzica preclasic şi clasica. În fata bisericii se afla statuia marelui
umanist Johannes Honterus
- Casa Mureşenilor, muzeu inaugurat la aniversarea revoluţiei de la 1848
- Biserica Bartholomeu, stil gotic timpuriu ; Muzeul culturii amenajat în
clădirea vechii scoli romaneşti, are manuscrise din sec. XVI, cărţi de istorie
tipărite pe vremea diaconului Coresi. În aproprierea muzeului se afla Biserica
Sf. Nicoale, sec. XIV – XV
- Vechea fortăreaţa a Braşovului, sec. VX –XVI
- Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Ţesătorilor
În aproprierea Braşovului se afla localităţile : Poiana Braşov – renumita staţiune
pentru sporturile de iarna ; Bran – aici se afla Castelul Bran, construit începând cu

97
1377, reşedinţa regala, astăzi muzeu de istorie şi arta medievala şi de asemenea muzeu
etnografic. Castelul Bran este o atracţie pentru mulţi turişti mai ales ca a aparţinut
odată lui Vlad Ţepes, asociat cu legenda lui Dracula.
La Prejmer, un sat vechi de peste 700 de ani, se afla cea mai puternica fortăreaţa
ţărăneasca din Transilvania ( sec. XV – XVI ), care înconjoară Biserica Evanghelica
ce datează din 1950. În satul Harman se afla o fortăreaţa ţărăneasca şi o biserica
fortificata.
Făgăraşul este un ora mai mic, situat între Braşov şi Sibiu, atestat documentar din
1291. Obiective turistice – culturale : fortăreaţa din secolul XIII ; monastirea Sâmbăta,
construita de către C-tin Brîncoveanu.
Sighişoara este unul dintre cele mai frumoase oraşe datorita construcţiilor
medievale. Obiective turistice : fortăreaţa din secolul XVI – XVII , Muzeul de istorie
din Turnul cu ceas, Biserica de pe deal din secolul XVI, Biserica monastirii din sec.
XV – XVII, construita în stil baroc, Casa lui Vlad Dracul, unde a trăit tatăl lui Vlad
Tepes între 1431 – 1435, Casa Veneţiana, Casa cu cerb în stilul renaşterii.
La Cristuru Secuiesc se afla un muzeu de colecţii de istorie, etnografie, ştiinţe
naturale, şi o expoziţie de unelte ţărăneşti.
La 47 kilometrii, la Odorheiul Secuiesc, se afla o fortăreaţa medievala din anii
1840, o biserica franciscana, biserica romano – catolica şi muzeul municipal cu
secţiuni de istorie, ştiinţe naturale, etnografie şi arta populara.
Oraşul Mediaş este situat intr-o zona viticola fiind în acelaşi timp un centru
industrial pentru industria sticlei, a construcţiilor de maşini, a gazelor naturale.
Obiective turistice : o fortăreaţa din sec. XIV – XVI, biserica evanghelica Sf.
Margareta, muzeul Municipal, casa Ştefan Ludvic Roth , cu exponate ale vieţii
profesorului şi istoricului de la 1848.
Târgul Mureş este oraşul din centrul Transilvaniei atestat documentar din 1322.
obiective turistice : fortăreaţa din sec XV – XVII, muzeul judeţean, biserica romano –
catolica, , catedrala ortodoxa, biserica reformata, palatul culturii, biblioteca Teleki

98
Bolyai, « La Calul Balan » unde M. Eminescu s-a oprit în 1866. În împrejurimi se afla
localităţile Reghin (cu un muzeu etnografic, biserica evanghelica, biserica ortodoxa) şi
Sovata (renumita pentru tratamentele medicale).
Oraşul Bistriţa este atestat documentar de peste 700 de ani. Obiective turistice :
Muzeul Judeţean, biserica ortodoxa, biserica evanghelica, ruinele fortăreţei medievale
din sec. XIII. În apropriere se afla oraşul Năsăud, satul lui L. Rebreanu şi satul G.
Cosbuc.

MARAMURES
Actualul judeţ Maramureş este format din patru « tari » : Tara Maramureşului,
Tara Lăpusului, Tra Cioarului şi Tara Codrului. În vest se afla Tara Oaşului ( judeţul
Satul – Mare) cu care nordul transilvănean se întregeşte armonios. În est trăiesc
strănepoţii lui Bogdan Vodă, bucovinenii, vatra lor numindu-se Tara de Sus, iar în sud
– est, peste culmile munţilor Rodnei se încheagă Tara Năsăudului. Daca mai adăugam
ca în sudul tarii Chiorului se întinde Tara Silvanii (judeţul Sălaj ), avem o prima
imagine a felului în care s-au organizat romanii din străvechime, văile şi munţii lor
însemnând temelii de statornicie şi originalitate.
Ţinut fabulos în extremitatea Transilvaniei, Tara Maramureşului este o copaie
geologica păstrătoare de ginta dacica, sortita de multe veacuri izolării, numai
latinitatea pătrunzând intr-un chip aparte, în spatele imensului zid natural ce-l
formează munţii Oaş, Gutai, Tibles şi Rodnei. Vigoarea dacilor şi mândria romanilor
au dat naştere aici unei celule etnice de mare valoare, rezistenta pana la
conservatorism influentelor de afara, mai ales celor care s-au vrut impuse cu forţa.
În vremea ofensivei maghiare asupra teritoriilor încă necucerite di Transilvania,
sec XI – XI, în acest nord de tara existau obşti săteşti care s-au opus ingerinţelor
feudalităţii ungare venite în chip de « oaspeţi regali ».
E normal, susţin specialiştii, ca tocmai situaţia geografica a Maramureşului şi
pădurile ce vor fi fost mult mai dese în veacurile V – X sa-i ferească din calea multor

99
migratori. La pătrunderea ungurilor în Transilvania era terminata acţiunea de
închegare a primelor formaţiuni prestatale romaneşti (începuta în sec IX), populaţia
locala fiind organizata în obşti ţărăneşti. În primii ani ai sec X, sunt menţionate
ducatele lui Gelu, Vlad şi Menumorut, cucerite de maghiari în anul 907.
Ceea ce stăpâneau, de fapt, în secolele XI – XII în nord-estul regatului,
cancelariile numeau « pădurile regale » sau domenii regal, , adică ţinutul muntos ce
despărţea Ungaria de Polonia. Spre ele încep sa se formeze un fel de expediţii
cinegetice. În 1199este înregistrata prima înregistrare documentara a Maramureşului.
La începutul sec. XIV, pericolul tătar al Hoardei de Aur devenise o realitate
pentru Centrul Europei. Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou ( 1308 – 1353 ) şi
urmaşul sau Ludovic cel Mare au organizat numeroase expediţii în acesta zona la care
au participat şi mulţi cneji maramureşeni, printre care Dragoş din Beden în urma unei
victorii asupra tătarilor acesta a rămas în Moldova ca reprezentant al coroanei
maghiare ( 1352 – 1353 ), ocupând locurile de sub munţi şi trecând la reorganizarea
teritoriului , ca « marca militara », sub conducerea lui Ludovic. Este primul descălecat
al Moldovei. În 1354 Dragoş moare şi este îngropat în biserica Volovat. Îl urmează
fiul sau Sas, care se stinge câţiva ani mai târziu, lăsându-l la cârma pe fiul sau Balc
(1359).
Pecete de suflet a Maramureşului, simbolul fiecărui gospodar este poarta. Pe
toate văile – Iza, Viseu, Cosau şi Mara – se întâlnesc aceste porţi sculptate.
Sighetul Marmatiei este al doilea oraş al Maramureşului, după Baia Mare. La
mijlocul veacului trecut devenise un important centru comercial al nordului romanesc,
dezvoltându-se considerabil în plan urbanistic. Este cel mai nordic oraş romanesc şi
aici s-a născut Muzeul Satului Maramureşean. Tot aici are loc festivalul datinilor şi
obiceiurilor de iarna, unica manifestare de acest gen din Europa, pentru ca Sighetul
era placa turnanta a turismului nordic, în spatii de excepţie cu edificii culturale de pe
cele patru vai : Iza, Viseu, Cosau şi Mara.

100
Acum în sinistra închisoare se ridica un monument unic în Europa, menit sa arate
lumii ce au însemnat comunismul şi atrocităţile în România, Polonia, Ucraina,
Iugoslavia, Bulgara, Bielorusa, Tarile Baltice, Rusia şi Cehoslovacia.
Valea Izei este principala atracţie turistica, cale de pătrundere în universul
maramureşean. Satul Sacelu este bine cunoscut pentru olărit. Aici meşterul Tanase
Cocean a redescoperit ceramica de tip dacic, creând un spaţiu unic este european,
socotit fiind o adevărata rezervaţie. Uhea este o veche reşedinţa a voivodatului unde
arheologii căuta sa pună în valoare vechile ctitorii din piatra, biserica din lemn
( 1772 ), unul dintre cele mai originale monumente istorice şi de arhitectura din
Maramureş.
Comuna Ieud este atestata din 1364, şi deţine ca obiective turistice –culturale :
« Biserica din deal » ( 1364 ) – adăposteşte « Codicele din Ieud », cel mai vechi text
în limba romana , « Biserica din vale » (1699).
Comuna Rozavlea păstrează tradiţiile romaneşti păstrează tradiţiile romaneşti,
convieţuind armonios cele doua rituri creştine – ortodox şi greco-catolic.
Comuna Strimura de Arese leagă marea înfrângere a ultimei invazie tătare în
Maramureş (1717). Aici se afla o puternica vatra etnografica.
Comuna Sapanta, unicat mondial datorita cimitirului vesel, creaţie a lui Ioan Stan
Patras. Cronica în lemn a acestui colt de tara este acum lăsata prada uitării.

MOLDOVA
Oraşul Piatra – Neamţ este atestat documentar încă din sec. XV, ca un târg bine
cunoscut sub numele Piatra lui Crăciun sau Camena . Ştefan cel Mare şi-a ridicat aici
o curte domneasca şi Biserica Sf. Ioan Botezătorul (1497). Turnul clopotniţa are 19 m
înălţime şi este ultima transpunere a conceptului realizat cu activa ani în urma la
Borzesti şi continuat la Războieni. În Piaţa Libertăţii se poate admira colecţia de
ceramica pictata din Neolitic (Cucuteni ) găzduita de Muzeul de Arheologie. Un alt
reper îl reprezintă Muzeul memorial Calistrat Hogas.

101
Principalele obiective de interes cultural – religios1 ale zonei sunt :
- Monastirea Văratec un schit ridicat de Ieremia Movila în 1598. ulterior,
construcţia a preluat formele tradiţionale moldoveneşti îmbinând elementele
neoclasice şi a primit hramul Adormirea Maicii Domnului. Aici întâlnim
monumentul Veronicăi Micle.
- Monastirea Agapia, un vast ansamblu monahic ce a suferit numeroase
schimbări în timp. Vechea monastirea a fost construita de Petru Şchiopul.
Monastirea Agapia Noua este ctitoria hatmanului Gavrilă, fratele lui Vasile
Lupu (1642 – 1644), pictata integral, în interior de către Nicolae Grigorescu,
începând cu anul 1858. Printre exponatele de arta şi obiectele bisericeşti se
remarca seria de covoare moldoveneşti, executate în atelierul monastiri la
începutul sec. XIX. Tot aici este şi casa memoriala Alexandru Vlahuta.
La intrarea în Târgul Neamţ, în localitatea Humulesti, este casa în care s-a născut
Ion Creanga, în 1837.
În Târgul Neamţ, aşezare veche de 400 ani, descoperim Cetatea Neamţului,
aşezata pe culmea Pleşul, lângă Ozana, înălţata la sfârşitul sec. XIV de către
domnitorul Petru I Musat. În comuna Vânători – Neamţ se afla monastirea Neamţ –
Înălţarea maicii Domnului – ctitorie a lui Ştefan cel Mare la 1497. aceasta reprezintă
prototipul marilor biserici mănăstireşti din Moldova sec. XVI, proporţiilor grandioase,
armoniei formelor arhitectonice şi decoraţiei faţadelor. În Grapnita, găsim mormântul
lui Ştefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun. Pictura iniţiala, păstrata în altar, naos şi
grapnita reprezintă ultimul ansamblu de pictura rămas din vremea lui Ştefan cel Mare,
iar cea din pridvor datează din timpul lui Petru Rareş. Ceea ce individualizează
monastirea este atât existenta bibliotecii mănăstireşti – bogate , peste 18000 volume –
multe dintre ele aparţinând lui Varlaam, Dosoftei şi Dimitrie Cantemir, cat şi a
icoanelor pictate de Nicolae Grigorescu. Tot aici se afla Muzeul memorial Mihail
Sadoveanu.

1
Dan Sandu, Pelerinajul în Biserica Primara
102
Monastirea Secu a fost construita la 1602 de marele vornic Nestor Ureche, tatăl
cronicarului Grigore Ureche. Biserica se îndepărtează de stilul brâncovenesc al epocii
apropiindu-se de cel muntenesc, apărut pentru prima data la Galata din Iaşi. Doar
turlele roman moldoveneşti, păstrându-şi forma de bulb. Aşezământul poarta hramul
Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul şi adăposteşte mormintele ctitorilor şi al
mitropolitului Vaarlam.
Vechea cetate a Sucevei sta ca o mărturie a trecutului. Istoria oraşului, aşezat pe
terasa unei coline ce domina malul drept al râului Suceava, număra aproape şapte
secole de existenta. Suceava devine capitala Tarii de Sus sub Petru Musat, la 1370
pana în 1565, când Alexandru Lapusneanu muta capitala la Iaşi. Pot fi vizitate zidurile
cetăţii, amplasate în partea de est a oraşului, dincolo de părăul Cacaina, pe un deal, şi
admira bastioanele semicirculare, contraforturile şi o parte din cele şapte turnuri.
Cine vrea poate sa se reculeagă în tihna la nenumăratele biserici sucevene
( Marauti, Sf. Gheorghe, Sf. Dimitrie ) sau la Monastirea cetate Zamca.
La Liveni, lângă Dorohoi se poate vizita casa lui G. Enescu, la Ipotesti, lângă
Botoşani, casa lui Mihai Eminescu, lângă Gura Humorului, casa lui C Porumbescu, la
Botoşani, casa lui N. Iorga, iar la Stefesti casa lui S. Luchian.
Din cetatea Sucevei se poate urmări traseul pentru vizitarea monastirilor ridicate
de domnitorii Moldovei în veacul al XVI-lea. Unicitatea acestora este data de pictura
exterioara.
În comuna Arbore se afla Biserica Arborelui, penultima pictata în aceasta
maniera în epoca lui Petru Rareş.
Biserica Bogdana din Rădăuţi este cea mai veche Biserica moldoveneasca,
ctitorie a lui Bogdan I (1359 – 1363).
Monastirea Putna, muzeul şi mormintele familiei lui Ştefan cel Mare se afla 22
kilometri de Putna.
În apropriere de Rădăuţi este Monastirea Sucevita ridicata de către fraţii Movila.
Monastirea Moldoviţa a fost construita de către Petru Rareş.

103
Monastirea Humor a fost construita de către Toader Bubuiog şi pictata de Peru
Rareş.
Monastirea Voronet, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Aceasta a fost desfiinţata în
1786. biserica de mir redevine monastire în 1990.
Monastirea Dragomirna este cunoscuta datorita decoraţiunilor sculptate,
construita de Anastasia Crinca.
Circuitul monastirilor din nordul tarii poate fi încheiat cu monastirea Bistriţa,
construita sub domnia lui Alexandru cel Bun.

BUCURESTI
Aproape toate drumurile spre locurile de vacanta trec prin Bucureşti, capitala tarii
noastre.
Acest oraş deţine numeroase monumente printre care se număra : biserica Curtea
eche, cel mai vechi monument din oraş (1554) şi întreg ansamblul civil care o
înconjoară ; Hanul lui Manuc construit în 1808 şi utilizat în prezent ca hotel şi
restaurant ; Curtea Sticlarilor, biserica Coltea (1704) ; Palatul Sutu, Muzeul Naţional
de Istorie a României, Palatul Regal – astăzi muzeul naţional de arta, biserica
Cretulescu ( 1722 ), Ateneul Roman, palatul Patriarhiei şi Catedrala, Palatul
Cotroceni, Piaţa Universitarii. Alte muzee sunt :Muzeul Satului, Muzeul Pompierilor,
Muzeul de ştiinţe naturale Grigore Antipa, Muzeul Colecţiilor de Arta din Bucureşti,
Muzeul Ţăranului Roman şi Muzeul Militar.
În împrejurimile Bucureştiului se pot vizita monastirea Cernica, Snagov,
Căldărusani, Valea Prahovei, Târgovişte şi Curtea de Argeş.

4.2.Strategii de promovare a turismului cultural pe plan intern

104
Recomandările privind utilizarea culturii la îmbunătăţirea produsului turistic şi la
creşterea profitului din turism implica o strânsa colaborare între Ministerul Culturii şi
Ministerul Turismului atât la nivel local cat şi la nivel regional2.

Artizanatul.
Masurile destinate creşterii comerţului artizanal, a veniturilor artizanilor şi
produsului turistic include :
- identificarea centrelor artizanale producătoare existente şi concentrarea
atenţiei asupra dezvoltării unui meşteşug
- utilizarea mai frecventa a artizanilor ca « probe vii » ale atracţiilor
corespunzătoare, realizarea de ateliere şi vânzarea debuseelor
- selectarea artizanilor profesionişti care sa fie adevăratele replici ale muzeelor
şi ca principalele atracţii turistice
- identificarea exporturilor de bunuri artizanale, asistenta în promovarea şi
reducerea de articole tradiţionale
- acordarea asistentei în marketingul şi vânzarea unor produse noi artizanale
- amenajarea centrelor de vânzare în zonele turistice (pieţe de noapte)
- hotelierii sa permită înfiinţarea unor standuri ale artizanilor în incinta
hotelului, amenajarea provizorie a unor zone destinate vânzărilor de bunuri
artizanale în aproprierea importantelor atracţii turistice
- revizuirea legii patrimoniului care sa permită îndeplinirea rolului major de
protejare a moştenirii tradiţionale ; vânzătorii şi turişti trebuie sa fie informaţi
asupra restricţiilor şi daca este cazul sa se înfiinţeze un sistem de acordare a
certificatelor de aprobare privind exportul bunurilor artizanale.
De asemenea, se impun masuri pentru diversificarea, îmbunătăţirea şi aprobarea
produselor artizanale în vederea pătrunderii pe pieţele moderne interne dar şi externe.

2
Cultural Strategy, Ministery of Tourism, Bucharest 1994, p. 84
105
Acestea se concretizează în diversificarea produsului, designul produsului
modernizarea procesului de producţie, ambalarea şi comercializarea.

Artele.
Informarea turiştilor presupune furnizarea informaţiilor reactualizate asupra
evenimentelor sezoniere prin diverse mijloace de publicitate, distribuirea materialelor
publicitare. Îmbunătăţirea produsului prin intermediul artelor presupune :
- organizarea de spectacole culturale seara sau la sfârşit de săptămână în cadrul
marilor oraşe. Vara acestea pot fi corelate cu pieţele artizanale de noapte
- reprezentaţiile tradiţionale de arta trebuie sa fie promovate în cadrul centrelor
turistice şi a celor destinate organizării de spectacole
- promovarea artiştilor locali în cadrul zonelor turistice, cu accentuarea
identităţi regionale
- facilitarea rezervărilor la reprezentaţiile artistice
- trupele şi grupurile folclorice sa se ridice la standarde deosebite.

Festivalurile, obiceiurile, folclorul.


În acest sens se impun următoarele masuri :
- festivalurile desfăşurate în principalele centre turistice sa corespunda din
punct de vedere calitativ, pentru a prezenta interes în cazul turismului
internaţional
- folosirea festivalurilor pentru extinderea sezoanelor
- utilizarea Festivalului Dunării drept atracţie turistica şi dezvoltarea sa din
punct de vedere comercial. Este de asemenea necesara crearea unei imagini
bazata pe legătura dintre atracţiile naturale ale deltei şi temele culturale
- valorificarea potenţialului de acrea noi festivaluri pe anumite teme : vinul,
florile şi marea în zonele turistice
- publicarea unui calendar al festivalurilor

106
- realizarea ghidurilor pentru dezvoltarea şi organizarea de festivaluri turistice
de către Ministerul Culturii şi Ministerul Turismului.
Agroturismul.
Principalele obiective în dezvoltarea agroturismului sunt :
- încurajarea şi promovarea agroturismului individual în zonele turistice
corespunzătoare
- stabilirea reţelelor pentru agroturism, fiecare cu o infrastructura adecvata
pentru turismul intern şi extern.
Asistenta oferita comunităţilor este necesara pentru înţelegerea implicaţiilor
oferite de agroturism, alegerea unui sat adecvat, acordarea asistentei în turism,
stabilirea unei strategii adecvate satului, implementarea strategiei de dezvoltare,
marketingul şi promovarea produsului, precum şi marketingul afacerilor.
Grupurile turistice active sunt elemente cheie pentru organizarea şi coordonarea
acestei iniţiative şi presupun existenta persoanelor de legătura în fiecare cadru destinat
turismului rural, existenta unei literaturi adecvate despre atracţiile locale şi mijloace
de transport, promovarea proiectelor comunale, cum ar fi restaurantele, agrementul,
transportul local susţinute de un management deschis.
Satele destinate turismului rural trebuie sa îndeplinească un minim de condiţii şi
sa fie înregistrate la Ministerul Turismului, fără a fi clasificate.

Muzeele şi galeriile.
Au o deosebita importanta în îmbunătăţirea produsului turistic ce consta în
identificarea celor mai importante muzee din perspectiva turiştilor, a localizării intr-o
zona turistica , a prezentării, etc.
Sporirea atracţiei turistice se realizează prin : crearea expoziţiilor tematice ce
reflecta o anume specializare, expunerea obiectelor din descoperiri arheologice,
creşterea animaţiei în muzee prin intermediul actorilor îmbrăcaţi în costume de epoca
şi a artizanilor care lucrează intr-un spaţiu specific, prin spectacole de sunet şi lumina.

107
Îmbunătăţirea comunicării presupune existenta indicatoarelor, a explicaţiilor în limba
romana şi în limbi de circulaţie casetelor audio şi video în interiorul muzeelor.
Masuri ce se impun cu privire la acces şi siguranţa : îmbunătăţirea accesului prin
extinderea programului în timpul sezonului, amenajarea locurilor de parcare şi a
accesului persoanelor cu handicap fizic, ; îmbunătăţirea planurilor de management în
ceea ce priveşte vizitarea celor mai importante muzee.
Îmbunătăţirea metodelor de finanţare a muzeelor : creşterea taxelor de intrare
pentru turiştii străini, iar pe termen lung practicarea unor tarife comune pentru
vizitatorii interni şi externi ; creşterea calităţii, gamei de materiale şi suveniruri ;
introducerea programelor tematice istorice şi culturale în cadrul celor mai importante
muzee.
Masurile vor conduce la creşterea veniturilor prin intervenţia statului, foarte
importanta pentru reorientarea şi dezvoltarea principalelor muzee, conservarea şi
menţinerea lor.

Monastirile şi bisericile.
Protejarea acestora împotriva distrugerilor, prin intermediul legii reprezintă o
problema ce impune o rezolvare urgenta. Lista oficiala a monumentelor naţionale
necesita o transformare de statut. Masuri propuse în acest sens : asistenta acordata în
regim de urgenta bisericilor care necesita o restaurare rapida ; posibilitatea construirii
caselor de oaspeţi în interiorul şi aproprierea monastirilor ; realizarea unor programe
de negociere adecvate pentru vizitatori în vederea evitării unor aglomerări în cadrul
monastirilor foarte cunoscute ; îmbunătăţirea în conţinut şi forma de prezentare şi
publicare în mai multe limbi a materialelor informaţie.

Temele culturale.
Ministerul Turismului împreuna cu autorităţile locale trebuie sa identifice şi sa
propună produse turistice culturale pe anumite tem, care pot include spectacole de

108
sunet şi lumina, cum ar fi : Ştefan cel Mare – viata sa, scene din cetatea Sucevei ;
Dracula – viata lui Vlad Tepes, combinaţii cu povestirile lui Brad Stoker.

Strategia de mediu.
Principalele scopuri ale strategiei de mediu sunt :
- protejarea şi creşterea aclitatii mediului în vederea dezvoltării turismului, în
special în zonele importante pentru acest domeniu ;
- protejarea mediului în fata dezvoltării prezente şi viitoare a turismului.

Mediul natural.
Obiectivul principal îl reprezintă protejarea mediului natural din zonele turistice.
Pentru planificarea utilizării pământului sunt propuse următoarele masuri :
- implicarea activa a Ministerului Turismului în planificarea teritoriala urbana
pentru a asigura protejarea şi reprezentarea intereselor din domeniul
turismului
- încurajarea creări unor grupuri turistice în toate staţiunile, cu alte cuvinte este
necesara implicarea ridicata în planul dezvoltării municipale.
Colaborarea dintre Ministerul Turismului şi Ministerul Mediului este esenţial în
dezvoltarea zonelor turistice unde se impune monitorizarea impactului asupra
mediului la toate nivelurile şi elaborarea guide-lines-urilor adecvate turismului de
către Ministerul Turismului şi Autorităţile Biosferei.
Identificarea problemelor legate de poluarea chimica şi de canalizare din zonele
turistice şi industriale revine Ministerului mediului. Controlul eroziunii în zonele
afectate şi protejate prin monitorizare, duc la reducerea numărului vehiculelor şi al
vizitatorilor. Creşterea calităţii mediului reprezintă un obiectiv condiţie în dezvoltarea
corespunzătoare prin colaborarea ministerului Turismului şi Ministerul Mediului în
elaborarea de instrucţiuni pentru încetinirea distrugerii mediului.

109
Managementul mediului poate fi introdus în turism prin criterii elaborate de
Ministerul Mediului prin intermediul licenţelor pentru toate domeniile industriale ;
crearea unui comportament adecvat al operatorilor, ghizilor, managerilor şi
hotelierilor.
Masuri ce se impun pentru protejarea mediului în zonele turistice :
- monitorizarea poluării şi crearea unui sistem global de informare detaliat prin
institutele geografice, prin bazele de date ce cuprind informaţii asupra poluării
Marii Negre, Deltei Dunării, zonelor turistice montane şi a zonelor climaterice
- inspectarea anuala a destinaţiilor turistice de câtre Ministerul Turismului şi a
licenţelor
- previzionarea ratelor de vizitare a parcurilor naturale şi a celorlalte zone
protejate.
Cunoaşterea mediului se impune în anumite zone cum ar fi Parcul Naţional
Retezat, Sibiul, bisericile pictate din Moldova.

Construcţiile.
Menţinerea clădirilor istorice şi a monumentelor se realizează prin : politica
flexibila asupra utilizării comerciale a clădirilor istorice şi monumentelor, în vederea
reducerii riscurilor de neocupare ; taxe percepute turiştilor pentru accesul în locurile
istorice, iar veniturile sa fie utilizate pentru restaurare şi menţinere ; crearea fondurilor
destinate reparaţiilor provocate de cutremure ; bonusuri şi penalităţi legate de
menţinere a proprietăţilor istorice private.
Masuri pentru revenirea distrugerii clădirilor istorice : crearea regulilor de control
a amplasării parcărilor în aproprierea monumentelor istorice ; masuri de conservare
incluse în pregătirea planurilor de urbanizare, precum şi permisiunile de dezvoltare ;
controlarea condiţiilor atmosferice în zonele deosebite, cum ar fi bisericile pictate,
urmata de publicarea rezultatelor ; amenajarea cailor de acces către toate atracţiile

110
turistice ; planuri pentru vizitatori realizate în zonele cu principale atracţii sau în cele
afectate de numărul mare al acestora.
Propuneri pentru conservarea clădirilor istorice : crearea unei liste a zonelor
istorice de interes turistic destinate conservării ; includerea în lege a prevederilor
pentru acordarea unui statut de ocrotire a tuturor clădirilor istorice ; prevederile legale
sa fie susţinute prin ghiduri elaborate de Ministerul Culturii în colaborare cu rezidenţii
şi proprietarii din fiecare zona turistica ; includerea prevederilor precedente intr-un
plan de dezvoltare şi creare a unui sistem de penalizări pentru neînţelegeri şi demolări
legale ; reglementari asupra amplasării imobilului stradal. Identificarea şi desemnarea
cailor de acces şi protejarea acestora este de asemenea necesara. Interzicerea
parcărilor şi a altor tipuri de construcţii, pe o raza de 500 de metri sau chiar mai mult
în unele cazuri, când acestea nu afectează imaginea peisajului.

4.3. Integrarea turismului cultural romanesc în cel european

Promovarea valorilor de excepţie, a tezaurului românesc reprezintă o sarcina a


Ministerului Culturii, Ministerului Turismului şi al agenţiilor de turism. Aceasta
acţiune se poate demara pe trei niveluri diferite şi anume : promovarea cu ajutorul
material şi financiar al Ministerului Turismului şi programelor PHARE i cadrul
strategiilor şi politicilor de promovare a turismului cultural pe piaţa interna şi externa
a României; promovarea prin intermediul firmelor touroperatoare şi al agenţiilor de
turism; promovarea proprie acolo unde obiectivele turistice deţin posibilitatea
financiare şi se înscriu permanent între circuit şi itinerar turistic. Corelarea acestor trei
direcţii se face prin metode şi tehnici distincte ce asigura coerenta şi eficienta
strategiei promoţionale.
Promovarea trebuie sa cuprindă următoarele obiective: lansarea produsului pe
piaţa, atragerea potenţialilor clienţi şi fidelizarea cererii. Fondurile reduse conduc la
imposibilitatea realizării unor produse variate, de înalta ţinuta tehnica. Modalităţile

111
impuse pentru promovare3 sunt: agenţii particulari prin participarea la licitaţii, mass-
media, publicaţiile de specialitate, publicitate prin casete audio, video, postere,
dispozitive, ilustrate, expoziţii tematice, culturale, crearea centrelor de informare şi
primire specializate în domeniul cultural pentru turişti, cu posibilitatea prezentării
firmelor, dezbaterilor, schimburilor de idei, târguri de turism. Noi mijloace de
promovare pot include următoarele obiective: realizarea unei bănci de date europene;
secţiuni specializate în turismul cultural cu dubla destinaţie: pentru marele public şi
pentru specialişti, profesionişti în domeniul cultural; bănci de date ce cuprind asociaţii
şi cluburi europene pe teme şi grupuri de interes; campanii de promovare pe plan
european pe turism cultural cu includerea televiziunii naţionale; sprijinirea legăturilor
profesionale dintre personalul din turism şi intermediari (asociaţii cu vocaţie culturala,
destinate pensionarilor, tinerilor etc.); asocierea cluburilor europene reunite sub egida
Alianţa Internaţionala a Turismului (AIT) ce cuprinde itinerarii pe rute de vacanta;
utilizarea cd-urilor ca suport informaţional pentru o colecţie de date structurate pe
anumite criterii inclusiv pentru turismul cultural.
În prezent, obiectivele majore de promovare sunt: modernizarea şi ameliorarea
accesibilităţii către locurile culturale; multiplicarea şi descentralizarea centrelor
culturale de maxim interes favorizând informaţiile şi organizarea unor pieţe europene
de produse turistice culturale.
Anul turismului european – 1990 a fost rezultatul iniţiativei Parlamentului
european pentru a încuraja industria turistica în tarile membre şi pentru deschiderea
noilor schimburi economice competitive pe piaţa europeana unica. Principalele
prioritatea au fost dezvoltarea turismului intracomunitar, reducerea sezonalităţii,
dezvoltarea regionala, valorificarea unor vestigii culturale, armonizarea vizelor de
intrare şi tranzit, mai buna informare a turiştilor.
Anual, la nivelul Uniunii Europene are loc un colocviu pentru amenajarea şi
prezervarea locurilor turistice culturale, unde fiecare tara prezintă progresele în

3
Marinescu D., Dezvoltarea si promovarea turismului cultural, Ministerul Turismului, Bucuresti 1996, p.75
112
domeniu. Toate tarile sunt interesate în rezolvarea următoarelor probleme:
valorificarea noilor centre cultural – turistice, considerate până în prezent minore;
dezvoltarea noilor itinerare şi circuite şi încurajarea oricărei iniţiative culturale.
România, ca membru asociat al Uniunii Europene (1994) va avea nevoie de o
rezolvare pe plan legislativ a legii turismului, patrimoniului, mediului, cu reglementari
generale sau specifice.
Dezvoltarea turismului cultural la nivel european presupune, în primul rând
modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii generale, asigurarea conservării şi
protecţiei monumentelor şi zonelor istorice, protecţia mediului incluzând utilizarea
parcurilor naţionale şi a zonelor protejate pentru turism şi o legislaţie specifica pentru
agenţiile e turism.
Integrarea efectiva a programelor culturale româneşti în cadrul programelor
Comunităţii Economice Europene4 se poate realiza în primul rând prin promovarea
noilor monumente cultural – istorice, participarea prin tezaurul folcloric naţional la
programe şi festivaluri europene; dezvoltarea unei reţele de sate turistice care sa fie
promovate în plan european şi naţional, amenajarea formelor de turism cultural pentru
tineret cu asigurarea facilitaţilor necesare, perfecţionarea sistemului informaţional di
turism care sa răspundă şi cerinţelor altor membre ale Comunităţii Europene şi
organizaţiilor internaţionale, intensificarea cooperării internaţionale prin contracte bi
şi multilaterale cu tarile europene, în vederea efectuării acţiunilor comune, a
schimburilor de turişti, a realizării de investiţii turistice comune.
Îndeplinirea acestor condiţii, va conduce la deschiderea României către turismul
cultural european şi la întărirea participării tarii noastre la programe şi acţiuni cultural
comunitare.

4.4. Pelerinajul în România

4
Idem p. 91
113
Având în vedere ca pana în 1989 România a avut de suferit numeroase restricţii
în privinţa manifestării şi exprimării libere a credinţei, s-a dovedit necesara împlinirea
acestei laturi spirituale a fiinţei umane.
Turismul de pelerinaj începe sa fie tot mai adesea practicat după aceasta data. În
întâmpinarea cererii acestor consumatori turistici au venit centrele de pelerinaj
infinitate în acest scop.
Crearea unui centru de pelerinaj la Iaşi are mai multe motivaţii : oraşul Iaşi este
cunoscut în tara şi în tot arealul balcanic ortodox ca având privilegiul de a adăposti
moaştele Cuvioasei Paraschiva. Acestea reprezintă prin ele insele motivaţii pentru
mulţi pelerini de a se închina lor în fiecare an la 14 octombrie, când acest eveniment
este dublat de alte prezente, cum a fost aducerea moaştelor Sf. Andrei în 1996, acesta
capătă dimensiuni fără precedent. În anul respectiv numărul pelerinilor a fost de 1.5
milioane persoane în decurs de o săptămână, adică triplarea numărului de locuitori ai
Iazului. Anul 2000 a determinat şi alte religii şi confesiuni sa reconsidere religioasa
prin intermediul pelerinajului care capătă rol de legătura între cei plecaţi şi cei
prezenţi. În acest sens, chiar şi confesiunile protestante din Europa, care neaga
valabilitatea sfinţilor accepta şi fac pelerinaj la mormintele sfinţilor. Monumentele de
arta, de istorie, arhitectura şi mai ales cele spirituale din nordul Moldovei reclama
organizarea profesionala a pelerinajelor adăugând aspectului spiritual şi confortul unei
bune organizări şi a asigurării minimului necesar unei deplasări (cazare, masa,
evenimente, etc.). Fiind rolul unei vieţi creştine de intensa tărie şi jertfa, monumentele
bisericeşti nu sunt doar « obiecte de exhibitionare » ci purtătoare ale unei spiritualităţi
seculare. A releva pelerinilor rolul istoric, educativ şi mai ales spiritual al acestor
obiective trebuie sa constituie scopul principal al oricărui ghidaj. Revelarea acestor
taine ascunse nu o pot face decât persoane din interiorul sistemului cu o trăire şi
motivaţie teologica profunda. Contemplarea credinţei creatorilor contemporani este
mult mai mult decât contemplarea zidurilor inerte şi extazierea temporara. Protejarea
printr-o repartizare judicioasa şi responsabila atât a monumentului în sine cat şi a

114
vieţii comunităţii care îl administrează, ştiut fiind faptul ca membrii unei astfel de
comunitatea sunt supuşi unor exigente spirituale şi complementare diferite atât de cele
ale oamenilor din jur. O alta motivaţie a creări acestui centru o constituie punerea în
valoare a ceea ce ne este specific şi autentic, precum şi promovarea imaginii bisericii
şi tarii prin participarea activa în programul « European Pilgimage 2000 »5. Turismul
religios se dovedeşte a fi tot mai însemnat în contextul luptei pentru protejarea
frumuseţilor naturii, a creaţiei prin programe ecologice şi eliminării consumerismului
şi a reînvierii la viata naturala, în contrast cu specificul turismului distructiv de tip
occidental.
Aceste considerente au determinat analizarea cu atenţie a respectivei deschiderii
unui departament de specialitate numit « Centrul de pelerinaj Cuvioasa Paraschiva ».
Este de la sine interes ca obiectivele de interes pentru pelerinii veniţi nu sunt nici
pe departe epuizate, insa ele trebuie descoperite din punct de vedere istoric şi în
contextul socio – economic ce le-a dat viata, devenind astfel relevante în mod
particular pentru fiecare, în raport cu etapele istorice sau aspecte specifice de interes
pentru fiecare persoana sau grup de persoane.
În România, biserica ortodoxa este constituita din 5 mitropolii : Mitropolia
Moldovei şi Bucovinei, Mitropolia Banatului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia
Ardealului, Mitropolia Ungaro-Valahiei. Toate acestea deţin numeroase obiective de
interes religios şi cultural constând în biserici, monastiri, case memoriale şi alte
asemenea aşezăminte care au fost prezentate în subcapitolul 4.1.
În ceea ce priveşte dezvoltarea turismului de peleria la noi în tara, se poate spune
ca este o forma practica relativ recenta, ceea ce conduce la existenta unei slabe
informări cu privite la spatiile de cazare, destinaţii , etc. Majoritatea agenţiilor de
turism care au ca obiect de activitate organizarea e pelerinaje interne şi externe, s-au
înfiinţat relativ recent şi oferă sejururi la diferite locuri de interes religios.

5
Dan Sandu, Pelerinajul în biserica primara, 2000
115
Sondaj de opinie al turiştilor – Curtea de Argeş

Monastirea Curtea de Argeş se afla în municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş,


construita de Neagoe Basarab6 şi înfiinţata în 1517.
Din totalul turiştilor chestionaţi, 37% se aflau pentru prima data în zona.
majoritatea (44%) îşi doresc sa cunoască zona, considerând acesta vizita un mijloc de
divertisment (53%) prin care pot cunoaşte istoria (43%), a culturii, a peisajului. Tipul
călătoriei practicat de obicei de către marea majoritate a celor chestionaţi este : soare –
nisip – mare (46%), turism itinerant (43%), vacante culturale (37%), sfârşit de
săptămână (30%) urmata de vacante la munte şi alte forme de călătorie. Intr-o
proporţie de 70% turiştii au efectuat şi alte excursii cu o durata de 1-3 nopţi (60%) şi
mai mult de 4 nopţi (40%).
Conform celor chestionaţi cale mai importante centre urbane de interes cultural în
lume sunt : Atena (30%), Roma (27%), Paris (25%), Londra (15%) şi Barcelona (3%).
Dintre cei chestionaţi numai 26% sunt rezidenţi. Decizia de a vizita un obiectiv
turistic, este influenţata în mare măsura de acesta doar pentru 1% dintre turişti.
Vizitatorii vor mai participa în timpul şederii lor în zona şi la alte acţiuni ce
cuprind distracţii culturale constând din : festivaluri (45%), monumente – festivaluri
(30%), case memoriale, ateliere şi studiouri ale artiştilor (10%), etc.
Caracterul călătoriei este cultural doar pentru 29% dintre turişti, recreare în cadru
montan 28% şi city-break 26%.
Cazarea a fost asigurata prin intermediul hotelurilor în proporţie de 41%.
Durata şederi în afara reşedinţei este reprezentata în cea mai mare proporţie
(21%), de o noapte, 10 nopţi (11%), 8 nopţi (11%),. Pentru 25% dintre turişti durata
medie a şederii în zona este de 2 nopţi.
Mijloacele de transport utilizate au fost în cea mai mare parte : autocare 26%,
trenuri 13%, avion 9%.

6
Mihai Vasile, “Drumuri spre manastiri”, Editura Bunavestire, Bacau 1997, p.40
116
Agenţiile de turism solicitate au asigurat în mare măsura numai transportul
(30%), în timp ce marea majoritate a turiştilor şi-au organizat singuri călătoria .
Informarea acestora a fost asigurata prin intermediul familiei, prietenilor în
proporţie de 30%, vizite anterioare 15%, ghiduri turistice 15%, restul de 40% s-au
informat din alte surse.
Luarea deciziei pentru vizitarea acestui monument a avut loc în timpul excursiei
doar pentru 41% dintre cei chestionaţi.
Din totalul celor prezenţi în zona 89% sunt cetăţeni romani,iar cei străini provin
din Brazilia, Franţa, republica Moldova şi Federaţia Rusa.
Grupa de vârsta predominanta este 40 – 49 de ani (28%), urmata de grupa de
vârsta de peste 60 ani (21%), 20-29 de ani (17%), 30-39 de ani (16%), 16-19 (9%),
50-59 de ani (5%), din care 64% sunt persoane cu studii superioare, care lucrează intr-
o proporţie de 47%, pensionari 25%, studenţi 20%, 2% au afaceri proprii, iar 6% nu
au ocupaţie.
Pentru majoritatea dintre aceştia, profesia nu are legătura cu cultura (68%), iar
venitul lunar pentru marea majoritate (55%) este de 1.5 milioane lei.
Turiştii chestionaţi se afla în mare parte la o a doua vizita în zona, având drept
scop cunoaşterea istoriei, culturii, etc. şi care practica în general turismul cultural.
Marea majoritate a acestora dispune de un capital cultural.
Monastirea Curtea de Argeş este un punct de atracţie pentru turişti datorita
frumuseţii sale arhitectonice cat şi a legăturii sale cu legenda Meşterului Manole,
exemplu elocvent a jertfei pentru creaţie.

117
CONCLUZII

În societatea contemporana, fenomenul cultural nu mai este privit ca o simpla


perspectiva utilitara ci ca expresie a unui mod de viata sociala. Cultura de păşeşte
statutul de element educaţional, cultural, spirit cultivat devenind o activitate
economica cu deschidere comerciala.
Datorita multitudinii de obiective de interes turistic şi cultural, centrele urbane
deţin o importanta pondere în structura circulaţiei turistice, ele reprezentând circa 35%
din totalul călătoriilor în oraşe în majoritatea tarilor europene. Oraşele sunt
considerate , de aceea, punctele de plecare ale turismului cultural.
În ultimii 50 de ani, fluxurile turistice au înregistrat creşteri la nivel mondial cat
şi european. Totuşi, în ceea ce priveşte Europa, s-au înregistrat diminuări ale
fluxurilor turistice. Evoluţia descendenta are la baza o serie de efecte, cum ar fi :
creşterea ratei plecărilor, a numărului de placări anuale pe individ, a trecerii
frontierelor mult mai rapide în majoritatea tarilor europene, decât în celelalte zone
europene ; efectul negativ al turismului de masa asupra principalelor tari în curs de
dezvoltare care beneficiază de condiţii mai bune din punct de vedere al preţului şi
confortului. Europa trebuie sa elimine cauzele diminuării activităţii sale în domeniul
turistic, care se dezvolta în mod accelerat la nivel mondial. Eliminarea acestora trebuie
sa se bazeze atât pe creşterea economica şi a măririi numărului locurilor de munca, cat
şi pe dezvoltarea armonioasa a relaţiilor intracomunitare.
Situaţia generala a economiei demonstrează faptul ca aceasta forma de turism se
îndreaptă către un fenomen de masa sau de grup. Activitatea culturala din cadrul
Uniunii Europene se va dezvolta datorita descoperirilor arheologie, restaurării
monumentelor şi ansamblurilor istorice, a punerii în valoare a patrimoniului
contemporan şi a creativităţii artiştilor ; eforturilor realizatorilor culturali şi ale
operatorilor turistici vor conduce la creşterea clientelei.

118
Posibilitatea alegerii dezvoltata în tarile industrializate conduce la formarea unei
clientele foarte diversificate şi segmentate.
Nu se poate vorbi de o piaţa a culturii ci despre o multitudine de micro pieţe.
Turismul cultural acoperă o mare diversitate de pieţe inegale ca mărime şi importanta
care include vizite la muzee, ale oraşelor, festivalurilor, etc. de cele mai multe ori,
motivaţia culturala nu reprezintă o motivare esenţiala a turiştilor, de unde necesitatea
încurajării turismului cultural.
În ceea ce priveşte turismul cultural european se remarca trei obiective esenţiale :
modernizarea şi ameliorarea accesibilităţii la locurile culturale, multiplicarea şi
descentralizarea centrelor de interes pentru favorizarea inovatorilor şi organizarea unei
pieţe europene a produselor turistice culturale.
Prin natura sa, turismul cultural este independent fata de sezon, dezvoltându-se în
diferite zone ale tarii şi asigurând o mai buna valorificare a resurselor. Se adresează
tuturor categoriilor de clientela cu orientare culturala.
Turismul cultural este mai scump în comparaţie cu turismul de agrement. Unele
forme ale acestuia se adresează unui public cu un înalt nivel de cultura şi instruire.
Aceste dezavantaje conduc la o limitare a pieţei, iar eforturile necesare promovării
sunt mai ridicate. În ciuda acestor deficiente, turismul cultural este o forma moderna
de vacanta.
În ceea ce priveşte turismul cultural în tara noastră se poate spune ca acesta
necesita o mai buna pregătire în ceea ce priveşte promovarea siturilor istorice,
bisericilor, monastirilor, muzeelor şi a celorlalte elemente ce fac parte din patrimoniul
cultural al României. De asemenea, se impune îmbunătăţirea spatiilor de cazare, a
infrastructurii şi cailor de acces către aceste obiective turistice.
Turismul de pelerinaj este practicat şi la noi în tara, atât pe plan intern cat şi pe
plan extern. Pe plan intern sunt organizate pelerinaje la monastiri, cel mai important
centru de pelerinaj fiind Centrul Sf. Praschiva de la Iaşi. Pe plan extern, pelerinajele

119
sunt organizate în special în Israel, Grecia, Turcia cu un flux de aproximativ 1500
turişti anual.
Datorita caracteristicilor sale şi formelor variate de practicare, turismul cultural
este considerat « turismul viitorului ».

ANEXE

Tabelul 1.1. : Turismul organizat de agenţiile de turism, pe tipuri de acţiuni


turistice interne şi zone turistice, în anul 2000
Acţiuni turistice/zone Turişti Turişti/zile Durata medie
participanţi la a sejurului
acţiuni turistice
interne (prs.)
A. Acţiuni turistice interne 1229701 9003607 7.3
(total) : 59341 180021 3
- zone istorice ; 3298 7024 2.1
- zone de pelerinaj religios 10737 22746 2.1
- circuite diverse
B. Acţiuni turistice interne de 210914 210914 1
tipul excursiilor fără înnoptări
în zonele vizitate :
- zone istorice 34642 34642 1
C. Acţiuni turistice interne cu 276396 623015 2.3
durata de 1-3 zile (total) :
- zone istorice ; 12648 28785 2.3
- zone de pelerinaj religios 3298 7024 2.1
- circuite diverse 10737 22746 2.1
D. Acţiuni turistice interne cu 742391 169678 11
durata minima 4 zile (total) :
- zone istorice 12015 116594 9.7
Sursa : Numărul de turişti şi excursionişti beneficiari ai turismului organizat de
agenţiile de turism în trim. IV şi în anul 2000, Institutul Naţional de Statistica şi Studii
Economice, martie 2001
Tabelul 1.2. : Acţiuni turistice externe, pe zone de destinaţie, 2000
Acţiuni turistice pe Turişti participanţi la Turişti/zile Durata medie
zone acţiunile turistice externe a sejurului
120
(pers.) (zile)
Europa 194807 826519 4.2
Asia 4378 41192 9.4
America 1971 10076 5.1
Africa 6575 54648 8.3
Australia + Oceania 208 2300 11.1
Sursa : Numărul de turişti şi excursionişti beneficiari ai turismului organizat de
agenţiile de turism în trim. IV şi în anul 2000, Institutul Naţional de Statistica şi Studii
Economice, martie 2001

Tabelul 1.3. : Evoluţia acţiunilor turistice pe tari de destinaţie în 2000/1999


Tari de destinaţie Turişti (%) Turişti/zile
Europa 94.8 102.4
Asia 110.3 131.3
America 62.6 86.9
Africa 130.3 123.4
Australie + Oceania 198.1 281.1
Sursa : Numărul de turişti şi excursionişti beneficiari ai turismului organizat de
agenţiile de turism în trim. IV şi în anul 2000, Institutul Naţional de Statistica şi Studii
Economice, martie 2001

Tabelul 1.4. : Turismul organizat de agenţiile de turism integral private pe


tipuri de acţiuni turistice şi zone turistice în 2000
Acţiuni turistice/zone Turişti Turişti/zile Durata medie
participanţi la a sejurului
acţiuni turistice
interne (prs.)
121
A. Acţiuni turistice interne 565001 2518845 4.5
(total) : 41362 89580 2.2
- zone istorice ; 2241 4552 2.0
- zone de pelerinaj religios 5742 13043 2.3
- circuite diverse
B. Acţiuni turistice interne de 116721 116721 1
tipul excursiilor fără înnoptări
în zonele vizitate :
- zone istorice 25993 25993 1
C. Acţiuni turistice interne cu 174352 406350 2.3
durata de 1-3 zile (total) :
- zone istorice ; 7820 17974 2.3
- zone de pelerinaj religios 2241 4552 2
- circuite diverse 5742 13043 2.3
D. Acţiuni turistice interne cu 273958 1993774 7.3
durata minima 4 zile (total) :
- zone istorice 7541 45613 6
Sursa : Numărul de turişti şi excursionişti beneficiari ai turismului organizat de
agenţiile de turism în trim. IV şi în anul 2000, Institutul Naţional de Statistica şi Studii
Economice, martie 2001

Tabelul 1.5. : Acţiuni turistice externe organizate cu cetăţeni străini pe tari


de destinaţie, 2000
Tari de destinaţie Turişti participanţi la Turişti/zile Durata medie
acţiunile turistice (pers.) a sejurului
(zile)
Europa 41628 6258 4.1
122
Asia 89 526 5.9
America 126 536 4.3
Africa 90 679 7.5
Australia + Oceania 3 29 9.7
Total 1936 8028 4.1
Sursa : Numărul de turişti şi excursionişti beneficiari ai turismului organizat de
agenţiile de turism în trim. IV şi în anul 2000, Institutul Naţional de Statistica şi Studii
Economice, martie 2001

Tabelul 1.6. : Sosirile vizitatorilor străini în România pe continente de


origine ale vizitatorilor în 2000
Tari Anual 1ian- Trim IV Oct Nov Dec
30sept
Total 5263715 4051215 1212500 449337 380490 382597
Europa 5023696 3864541 1159155 427795 164763 366597
Africa 10370 7896 2474 1149 688 637
America 94642 74308 20334 8436 5991 5907
Asia 1262813 97442 28841 11146 8617 9078
Australia 6802 5572 12310 584 319 327
+ Oceania
Alte tari 1922 1456 466 227 112 127
Sursa : Turismul Internaţional al României în anul 2000, Institutul Naţional de
Statistica şi Studii Economice, ian. 2001

Tabelul 1.7. : Principalele tari de origine ale vizitatorilor străini în România


după ponderea numărului de sosiri din aceste tari în anul 2000
Locul Tara de origine Structura (%)
Total sosiri 100
1 Republica Moldova 27.28
2 Ungaria 22.85
3 Bulgaria 6.89
4 Ucraina 6.26
5 Germania 4.85
6 Turcia 4.81
7 Italia 3.59
123
8 Iugoslavia 2.71
9 Polonia 1.93
10 Federaţia Rusa 1.57
Sursa : Turismul Internaţional al României în anul 2000, Institutul Naţional de
Statistica şi Studii Economice, ian. 2001

Tabelul 1.8. : Posibilităţi de cazare în aproprierea unei monastiri


Nr. Monastirea Tipul de cazare Nr. de locuri
1 Caldarusani Hanul Snagov 70
Hanul Saftica 20
Vile Snagov 212
Popasul Saftica 31
Popasul Snagov 44
2 Ghighiu Hotel Central 262
Hotel Prahova 232
Hotel Ploiesti 55
3 Sinaia Hotel Sinaia 153
Hotel Montana 349
Hotel Alpin 161
Hotel Caraiman 142
Hotel Furnica 64
Hotel Paltinis 198
124
Han Izvorul Rece 239
4 Suzana Cheia – vile 153
Cheia – casute 237
Slanic Hotel 66
Slanic – casute 68
Valenii de Munte 108
Cabana Muntele Rosu 41
Cabana Ciucas 28
5 Zamfira Hotel Central 262
Hotel Prahova 232
Hotel Ploiesti 55
Popas Bucov 18
Popas Romanesti 16
Casute Paralela 45 132
6 Balaciu Hanul Malu 62
Casute 14
7 Cheia Cheia statiune
Vile 250
Casute 237
8 Viforata Hotel Parc 44
Case de odihna 505
Popas Malurile 26
Hotel Turist 56
Hotel Valahia 210
Camin Vulcana Bai 58
9 Celic – Dere Hotel Belvedere 93
Hotel Danubiu 76
Hotel Traian 202
10 Cocos Htel Delta 219
Hotel Egreta 202
Hotel Europolis 141
Tineret BTT 66
11 Dealu Hotel Turist 56
Hotel Valahia 210
Hotel Central 78
Popasul Prisaca 45
12 Pestera Ialomitei Hotel Sinaia 153
Hotel Montana 349
Hotel Alpin 161
Hotel Caraiman 142
Hotel Furnica 64
Hotel Paltinis 198
125
Hotel Palas 275
Hotel International 392
Cabana Babele 90
Cabana Padina 146
Cabana Bran 16
Hotel Caraiman (Busteni) 48
Hotel Carmen 53
Hotel Silva 313
Hotel Tineret 101
Hanul Valea Cerbului 154
13 Namaiesti Hotel Muscel 176
Hanul Rucar 34
Vila Florica – Stefanesti 20
14 Ciolanu Hotel Buzau 81
Hotel Pietroasa 180
Hotel Crang 97
Hotel Parc 186
Vile 200
Hanul Monteoru 140
Hanul Ciuta 44
Popas Monteoru 48
15 Ratesti Idem Idem
16 Vladimiresti Hotel Galati 132
Hotel Sport 46
Hotel Faleze 58
Hotel Turist 243
17 Curtea de Arges Hotel Posada 266
Hotel Cumpana 44
Hotel Arges 156
Hotel Muntenia 545
Popasul Trivale 84
18 Agapia Hotel Central 264
Hotel Pietrica 44
Hotel Cristina 90
Motel Bulevard 94
Motel Ceahlau 244
Motel Oglinzi 96
Hanul Plaiesu 88
Hanul Casa arcasului 38
Popas Poteci 62
Popas Poiana Teilor 20
Căsuţe – Agapia 106
126
19 Bistrita Idem Idem
Han Cristina 70
Hotel Bradul 143
Hotel Cascada 148
Băile Baltesti 556
20 Durau Idem Idem
21 Neamt Idem Idem
22 Secu Idem Idem
23 Vorona Hotel Rapsodia 175
Hotel Rares 28
Hotel Unirea 35
Hotel Tineret 76
Hotel Saveni 50
Hotel Central 66
24 Agafton Hotel Rapsodia 175
Hotel Rares 28
Hotel Unirea 35
Cabane Stejarul 46
Căsuţe 21
25 Tarcau Idem 19 Idem 19
26 Pangareti Idem 19 Idem 19
27 Putna Hotel Nordic 100
Hotel Siret 60
Sucevita Popas 20
Putna Cabana 39
Galanesti – motel 24
Hotel Carpati 62
Complex Arinis 53
Camping Suceava 224
28 Dragomina Hotel Turist 71
Cabana Dumbrava 40
Căsute 20
Cabana Caprioara 40
Popas Mitoc 20
29 Slatina Idem Idem
30 Sucevita Hotel Carpati 57
Cabana Deea 60
Cabana Rarau 87
Solca – popas 10
Popas Vatra Moldovitei 44
31 Vatra Moldovitei Idem 30 Idem 30
Casute 10
127
32 Magra Ocnei Hotel Magura 210
Cabana Magura 26
Hotel Trotus 226
Hotel Perla 174
Case odihna 265
Popas Poiana Sarata 127
33 Sfintii Apostoli Patru şi Hotel Cantemir 103
Pavel Popas Dobrina 64
34 Brancoveanu Hotel Progres 63
Hotel Cetate 34
Hotel Victoria 94
Han Brancoveanu 90
Cabana Sambata de Jos 52
Cabana Sambata de Sus 55
35 Nicula Hotel Somes 114
Hotel Gherla 37
36 Rameti Hotel Mures 74
Cabana Sloboda 42
Popas Caprioara 14
Casute 20
Cabana Teius 30
Hotel Cetate 246
Hotel Transilvania 166
Hotel Parc 62
Hanul Între Salcii 21
Cabana Rameti 42
Popasul Terasa Mures 34
37 Rohia Hotel Lapus 85
38 Moisei Hotel Cascada 110
Hotel Bradet 107
Hotel Iezerul 80
Hotel Stivina 68
Hotel Cerbul 110
39 Lainici Hotel Gorj 452
Hotel Brancusi 80
Hotel Tineret 74
Hotel Parang 35
Cabana Lainici 33
40 Polovragi Idem 40 Idem 40
Hanul Tismana 39
Căsuţe 53
41 Tismana Idem Idem
128
42 Biscad Hotel Osanu 102
Cabana Sambra Oilor – Huta 24
Popas 40
Calinesti Cabana 17
Vile Lacul Albastru 32
43 Gura Motrului Hanul Pandurilor 70
Hanul Arginesti 38
44 Bistrita Hotel Alutus 199
Hotel Capela 98
45 Hurez Han Turistic 54
Hotel Palas 303
Hotel Parc 196
46 Arnota Complex Sindicate 495
Popas 116
Cabana Cozia 41
47 Cozia Hotel Valcea 263
Case de odihna
Case Calimanesti 650
Caciulata 771
Govora 1113
Popas Arutela - Calimanesti 180
48 Bracoveni Hotel Para 170
Hotel Bulevard 98
Hotel Dacia 83
Hotel Romula 144
49 Clocociov Idem Idem
50 Calui Hotel Central 91
Popasul Sarului 48
51 Timiseni Hotel Banat 160
Hotel Nord 70
Hotel Central 174
Hotel Timisoara 458
Hotel Continental 304
Han Timisoara 163
Han Sag 77
Popas padurea Verde 458
52 Saraca Idem Idem
53 Hodos – Bodrog Hotel Astoria 295
Hotel Ardealul 180
Hotel Parc 408
Hotel Muresul 108
Hotel Arad 76
129
Hanul turistic Arad 64
Popasul turistic Arad 230
Casute 130
54 Prislop Han Bucura 86
Casute 24
Han Sarmisegetuza 52
Han Orlea 47
55 Snagov Idem 1 Idem1
Sursa : Mihai Vasile « Drumuri spre monastiri », Editura Bunavestire, Bacău
BIBLIOGRAFIE

1. Cristureanu, Cristina « Economia şi politica turismului


internaţional » Editura Abeona, Bucureşti,
1992 
2.Christie, Robert Mill « The Tourism System-An Introductory
Text » Prentice Hall, Inc. 1992 
3.Glavan, Vasile « Resurse turistice pe Terra » Editura
Economica, Bucureşti 2000 
4.Kotler, Philip « Managementul marketingului » Editura
Teora,Bucuresti1997 
5.Lanquar, R. « Economia turismului » PUF, Paris 1992 
6.Marinescu, D. « Dezvoltarea şi promovarea turismului
cultural » Ministerul Turismului 1996 
7.Marval, Pierre «L`attitude des Per du IV-e siecle devant les
lieux saints et les pelerinages » Irenikon, no.
1/1992 
8.McCallum, Mary « Grecia-istorie, arta, folclor, itinerarii »
Toumbis, 1993
9.Minciu, Rodica « Economia turismului » Editura Uranus,
Bucuresti 2000
10.Negoescu, Bebe «  Terra – geografie economica » Editure
Teora, Bucuresti 1998
11.Popescu, Nicolae « De ce Sf. Cuvioasa Parascheva se numeşte
Parascheva Cea Noua » Studii Teologice,
no.1,2\1997
12.Richards, Greg « Cultural tourism în Europe » Wallinghord,
CAB International, 1996
13.Robinson, Mike « Tourism and Culture : Image » Identity and
Marketing, UNESCO Univercety of
Northumbria at New Castle, 1996

130
14.Sandu, Dan « Pelerinajul în biserica primara, 2000 »
15.Stravo, Michel « Aproche theologique du pelerinage »
Contacts, no. 18\1999
16.Tribe, John « The Economics of Laisure and
Toaurism ,II » Bartteworth, Heinermann,
Oxford, 1999
17.Vidal, John « Le pelerinaje dans la tradition chretiene »
Concilium, 1996
18.Yauel, Ray « Tourism – An introduction » Addison
Wesley, Longman, Singapore, Ltd. 1998
19.*** « Le tourism culturel and Europe – CEE »
Etudes 1996
20.*** « World cultural and natural Heritage »
World Heritage Center, 200/3, ian 2000
21.*** « Pelerinaje în Tara Sfânta », Patriarhia
Romana, Bucureşti 2000
22.*** « Vacante şi calatorii » no. 10/oct 2000
23.*** « Valori – magazin cultural istoric » no.
1/1999

Adrese de web :
www.tel-aviv.gov.il
www.otisrael.com
www.aedave.es
www.fitur.efena.es
www.cepes.ro
www.tourspain.es
www.europeanpilgrimage.com
www.rotravel.com
www.atlas-euro.org

131