Cererea de recurs formulată de 

RG a fost  întemeiată  în drept pe dispozițiile art. 304 pct.7, 8, 9 și 10

Cod procedură civilă, în motivarea ei punându-se accent pe  necesitatea  de a se sancționa abuzul
comis  de autoritatea  pârâtă și prin  obligarea  acesteia la plata dobânzilor legale aferente de la data
de 14 decembrie 2009 până la  data de  16 august 2010 când, din nou, tot cu încălcarea legii a fost
trecut  pe  o funcție de  execuție, precum și la  plata  daunelor  morale deoarece  i s-au adus 
serioase prejudicii de imagine, imaginea sa publică având de suferit, la acestea adăugându-se și
traumele psihice suferite prin  sancționarea  pe nedrept  și  privarea  de  drepturile salariale.

Prin întâmpinare, Casa Națională de Pensii Publice, a  respins  susținerile  recurentului-reclamant

arătând că în cauză nu s-au produs nici un fel de probatoriu care să dovedească producerea  unei
fapte  ilicite cu  vinovăție, un raport de cauzalitate între  prejudiciul respectiv și  fapta  pârâtului  sau 
producerea  unor  suferințe morale, cum de altfel a reținut  și instanța de fond.

În ședința publică  de la  15 noiembrie  2012, instanța de  recurs a  luat act  de  renunțarea la
judecată de către  recurentul-reclamant a excepțiilor invocate, respectiv cea privind
neconstituționalitatea  art. 133(2) din Legea nr. 263/2010 (privind sistemul de pensii publice) și cea 
privind  lipsa  capacității juridice și a capacității de reprezentant  a numitei DD – Președintele Casei
Naționale de  Pensii Publice.

Recursurile sunt  nefondate. Prin Ordinul nr. 1492/14 decembrie 2009 Președintele  CNPAS a
sancționat disciplinar pe  RG ce  ocupa funcția publică de conducere  de director-consilier, clasa I,
gradul superior treapta de salarizare I în cadrul  CNPAS –Direcția Generală Juridică – Direcția de 
Contencios și Executare  Silită, cu  retrogradarea în funcția  publică  de execuție de  consilier, clasa I,
grad profesional superior, treaptă de  salarizare I din cadrul    Direcției  Generale de Accidente de Muncă
și Boli Profesionale – Direcția de Acordare Prestații, pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea  abaterilor 
disciplinare  prevăzute de  art. 77(2) lit. d), g), i), j) și k) din Legea nr. 188/1999 (privind Statutul
funcționarilor  publici) R2 (art.1), începând  cu data  emiterii  ordinului  fiindu-i  menținute  celui 
sancționat drepturile  salariale  exclusiv indemnizația de  conducere (art.2).
Reclamantul RG a cerut  instanței de  contencios  administrativ a Curții de  Apel București anularea 
actului  administrativ individual  menționat  și obligarea  pârâtei  CNPAS la plata  de  despăgubiri
pentru  daunele  materiale și morale suferite  prin  emiterea ordinului.

Așa cum  se  poate  observa  din  considerentele sentinței  recurate, judecătorul fondului a evaluat
atât susținerile  reclamantului cât și  apărările pârâtei din  perspectiva probatoriului  administrat 
(înscrisuri) și a  actului  normativ aplicabil în materia  funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999 R2,
conchizând, argumentat, că în  temeiul  art. 18 din Legea nr. 554/2004 se impune  anularea 
Ordinului nr. 1492/14 decembrie  2003 și pe cale de  consecință obligarea autorității emitente la
plata diferenței dintre drepturile  salariale  cuvenite  pentru  funcția pe care  o ocupa  reclamantul  la
data  emiterii  ordinului  și cele efectiv  primite  pentru  funcția  în care a fost  retrogradat pentru 
perioada  cuprinsă între  data emiterii  ordinului contestat și  data repunerii  în funcția din care  a
fost retrogradat respectiv data de  16 august  2010, când a  fost emis  Ordinul nr. 702.

Probele administrate au evidențiat mai multe  vicii  care   au afectat cercetarea  administrativă, ca 
fază premergătoare  în mod obligatoriu emiterii  ordinului de  sancționare disciplinară,  acestea 
privind componența Comisiei de disciplină și desfășurarea  cercetării  disciplinare.
În speță Comisia de  disciplină s-a constituit în baza Ordinului nr. 799/15.07.2009 emis de
Președintele  CNPAS (fila  135 dosar fond), moment la care  singura  organizație  sindicală constituită
potrivit  legii și reprezentativă la nivel de  unitate era  Sindicatul Salariaților  din CNPAS ,
constatându-se că Sindicatul  Liber al CNPAS  este reprezentativ la nivel de unitate prin  sentința 
civilă nr. 7084/07.10.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 București (definitivă și irevocabilă).

În acest  context, corect s-a observat că în speță  s-au  încălcat  prevederile  art. 79(2) din Legea nr.
188/1999 R2  și  cele ale art. 4(1) din HG nr. 1344/2007 (privind normele de organizare și  funcționare
a comisiilor de disciplină), care în ce privește  componența  Comisiei de  disciplină fac trimitere 
explicită  și la „un  reprezentant al  organizației  sindicale reprezentative sau, după caz, un
reprezentant  desemnat  prin  votul  majorității  funcționarilor  publici  pentru care este organizată
comisia de  disciplină, în cazul în care  sindicatul  nu este  reprezentativ sau  funcționarii publici  nu
sunt organizați  în sindicat”.

Argumentelor  expuse  de  judecătorul fondului, instanța de  control judiciar adaugă și pe cel al
anulării irevocabile  a  Ordinului  de modificare  a componenței  Comisiei de disciplină nr. 799/15
iulie  2009 emis de  CNPAS, prin președinte, prin  decizia nr.5174/3 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele  acestei  decizii se  regăsește  în mod clar și răspunsul la  critica  formulată  de 
Casa Națională de  Pensii Publice  și care vizează aspectele  de incompatibilitate în sensul în care
reclamantul  Radu Gheorghe Dănuț era și  președintele  Sindicatului  Salariaților din Casa Națională
de  Pensii  și  Asigurări Sociale, cu sublinierea că sindicatul trebuia  reprezentat pentru  a se asigura 
un echilibru în  componența  comisiei de disciplină.

Și cea de-a doua critică adusă  de  Casa Națională de  Pensii Publice sentinței este neîntemeiată în
condițiile în care s-a constatat că în cadrul  cercetării  disciplinare, prealabile, au fost  încălcate 
prevederile  art. 78(3) din Legea nr. 188/1999 R2 potrivit cărora:

„Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după
audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub
sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație
privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.”
Sub acest aspect în mod judicios instanța de fond  a înlăturat  apărările  autorității  pârâte potrivit
cărora comisia de disciplină l-a citat pentru  fiecare termen pe reclamant, neexistând  dovezi ale 
comunicării  unor astfel de citații către cel cercetat disciplinar.

În fine, în mod corect instanța  fondului a reținut că deși actul  atacat este  motivat  în fapt și în
drept,  în aplicarea  sancțiunii  propuse  de  Comisia de disciplină  (Raportul  nr. 116/9 decembrie 
2009) nu s-a procedat  la   o individualizare  a sancțiunii așa cum  cer dispozițiile  art. 77(4) din Legea
nr. 188/1999 R2, nefăcându-se  trimitere la   niciunul din  criteriile  menționate  în acest text legal:
cauzele și   gravitatea  abaterii  disciplinare, împrejurările  în care a fost  săvârșită, consecințele
abaterii, dar și  comportarea  generală  a funcționarului public în timpul serviciului, existența în 
antecedentele  funcționarului public  a altor  sancțiuni.
Nici criticile aduse  de  reclamant prin cererea de recurs nu vor fi primite, instanța de control judiciar
reținând că dacă cuantificarea  prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de 
determinare, nu același  lucru se  poate  afirma  atunci când sunt invocate anumite  consecințe
negative  ale unei acțiuni sau inacțiuni, acestea neputând  fi  stabilite  în absența oricăror dovezi  sub
acest aspect.

 În speță, instanța  fondului a apreciat  corect că  reclamantul nu a indicat în ce constă  prejudiciul
moral  suferit și nici nu  a probat acest lucru astfel că a respins cererea  de  acordare  de  daune
morale.

De altfel, Înalta Curte consideră  că prin  însăși anularea  actului  vătămător s-a oferit recurentului-
reclamant  o reparație echitabilă și sub aspect moral.