TULPINA

Tulpina este un organ axial articulat, cu simetrie în general

radiară, cu creştere terminală, de regulă ortotropă (cu geotropism
negativ), adaptată pentru îndeplinirea a două funcţii specifice:
 susţinerea ramurilor, frunzelor, florilor şi mai târziu a
fructelor şi seminţelor;
 conducerea sevei brute şi elaborate.

Originea tulpinii. În urma germinării unei seminţe, din tigela şi

gemula embrionului se naşte tulpina, astfel: tigela dă naştere unei
axe scurte, cuprinsă între colet şi locul de inserţie a cotiledoanelor
(axa hipocotilă), iar din activitatea gemulei se naşte cea mai
dezvoltată parte a tulpinii, situată deasupra locului de insertie a
cotiledoanelor (axa epicotilă).

axa.
epicotilă

axa.
hipocotilă

originea tulpinii

1
 MORFOLOGIA TULPINII

Din punct de vedere morfologic, tulpina este formată din: vârf

vegetativ, noduri şi internoduri.
Vârful vegetativ al tulpinii cuprinde zona meristematică apicală,
alcătuită din meristemele primordiale şi primare, care stau la baza
formării ţesuturilor definitive primare din tulpină.
La baza vârfului vegetativ, meristemele formează un ax pe
care, lateral, iau naştere nişte excrescenţe care sunt
primordiile organelor laterale ale tulpinii.
Din unele excrescenţe numite primordii foliare, se vor
forma frunzele, iar din altele, situate la subsuoara acestora se
dezvoltă primordiile mugurilor axilari ce vor da naştere
ramurilor laterale.
vârful vegetativ, împreună formaţiunile tinere ce iau naştere
din activitatea sa (axul, primordiile laterale) formează
mugurele apical al tulpinii.

[www.sbs.utexas.edu ]

2
Nodurile şi internodurile.

Prin activitatea
meristemelor, zonele
situate între primordiile
foliare cresc în lungime şi
astfel primordiile, care la
început erau apropiate, se
vor îndepărta unele de
altele.
Porţiunile axei pe care se
inseră frunzele devin mai
umflate şi poartă numele
de noduri, iar porţiunile
cuprinse între noduri (de
regulă mai înguste şi mai
lungi) se numesc
internoduri.
[www.bio.miami.edu ]

Mugurii
Mugurii sunt lăstari scurţi, nedezvoltaţi, cu nodurile foarte
apropiate şi frunze reduse care, având o creştere mai activă pe
partea externă, se încovoaie peste vârful vegetativ, pe care îl
acoperă.
După cum s-a văzut, un mugure este format din: ax, vârf
meristematic şi unele formaţiuni laterale (primordiile foliare,
primordiile mugurilor axilari).
La majoritatea plantelor
lemnoase, mugurii sunt
protejaţi la exterior, de
catafile (frunze solziforme).
Adeseori, catafilele sunt
strâns alipite între ele printr-
o substanţă vâscoasă,
Catafilele mugurelui pentru a împiedica
de castan pătrunderea aerului rece în
timpul iernii (ex. la castan)

3
 vârf vegetativ (meristematic)

primordii foliare

primordiile mugurilor axilari

ax

Structura unui mugure [după

Strasburger, din Răvăruţ et al. 1967]

Clasificarea mugurilor
a) După poziţia lor pe tulpină:
- apicali - sunt situaţi la vârful tulpinilor şi ramurilor
determinând creşterea în lungime a acestora.
- axilari - se inseră pe tulpină sub mugurele apical, în axila
frunzelor; din ei vor lua naştere ramurile laterale ale tulpinilor.

b) După perioada când pornesc în activitate:

-muguri activi - pornesc în activitate în cursul perioadei de
vegetaţie în care s-au format sau în anul următor;
-muguri dorminzi - rămân inactivi mai mulţi ani sau chiar
toată viaţa plantei. Deşi inactivi, ei rămân vii şi pe măsură ce
tulpina se îngroaşă sunt acoperiţi complet de ţesuturile secundare
păstrându-şi însă contactul cu ţesuturile conducătoare care îi
alimentează.
Mugurii dorminzi reprezintă o rezervă potenţială a plantei,
pentru refacerea aparatului foliar în cazul distrugerii acestuia de către
insecte, îngheţuri, amputări etc. Ramurile ce rezultă din astfel de
muguri se numesc ramuri lacome.

4
c) După natura organelor la care vor da naştere, mugurii pot fi:
-mugurii foliari sau vegetativi - generează ramuri
purtătoare numai de frunze. Sunt muguri mici, mai ascuţiţi la vârf
şi mai lăţiţi la bază;
-mugurii florali sau generativi sunt mai mari, rotunjiţi,
umflaţi; aceşti muguri, după specie, vor da naştere fie unei flori fie
unei inflorescenţe;
-mugurii micşti, vor da naştere unor lăstari scurţi pe care
se află atât frunze cât şi flori.
muguri florali

Muguri florali la
Mugure floral la Pyrus sativa Cerasus avium [umaine.edu]

d) După funcţiile lor:

-muguri normali - produc ramuri cu frunze, flori sau
inflorescenţe;
-muguri metamorfozaţi – cu rol mai ales în înmulţirea
vegetativă.
Unele plante produc muguri axilari tuberizaţi care,
desprinzându-se şi căzând pe pământ dau naştere la noi indivizi.
Atunci când se tuberizează axa mugurelui (Ranunculus
ficaria) se numesc tuberuli, iar când se tuberizează frunzişoarele
mugurelui (Dentaria bulbifera) ei poartă numele de bulbili.
Căpăţâna de varză (Brassica oleracea convar. capitata)
este mugurele terminal hipertrofiat, iar la varza de Bruxelles
(Brassica oleracea convar. gemmifera) se metamorfozează
mugurii axilari care iau forma unor căpăţâni mici.

Sunt şi cazuri de tuberizare a mugurilor florali (Allium

sativum, Poa bulbosa var. vivipara) şi asemenea plante se
numesc vivipare.

5
 tuberuli la Ranunculus ficaria
[es.wikipedia.org]
Foto: C. Sîrbu

bulbili la Dentaria bulbifera

[www.cambridge2000.com]
Brassica oleracea
convar. capitata

muguri hipertrofiaţi

Brassica oleracea
convar. gemmifera [www.biologie.uni-hamburg.de]

6
Muguri florali metamorfozati la Poa
bulbosa var. vivipara [http://www.tela- Muguri florali metamorfozaţi (săgeata) (bulbili)
botanica.org/] la Allium sativum [blog.kraeuterpfarrer.at ]

Ramificarea tulpinii

În natură se întâlnesc puţine plante la care tulpinile nu se

ramifică şi acestea se numesc monocaule cum ar fi de exemplu
laleaua (Tulipa gesneriana), ghiocelul (Galanthus nivalis),
palmierii etc.
La majoritatea plantelor însă, tulpinile se ramifică în diferite
moduri în funcţie de tipul şi poziţia mugurilor, de condiţiile de
mediu etc.
Ramurile care pleacă direct de pe axul tulpinii se numesc
ramuri principale sau de ordinul I, pe acestea se dezvoltă ramuri
secundare sau de ordinul II, apoi ramuri terţiare sau de ordinul III
etc.
Tipul de ramificare a tulpinilor este o însuşire genetică
specifică anumitor grupe mari de plante.
Principalele moduri de ramificare a tulpinii sunt: dicotomică,
monopodială, simpodială.
La unele plante se întâlnesc tipuri particulare de ramificare.

7
Ramificarea dicotomică este tipul cel mai primitiv
de ramificare, întâlnit numai la unele polipodiofite
(Lycopodium, Selaginella) şi unele pinofite. În acest
caz, meristemele din vârful vegetativ se bifurcă şi
fiecare jumătate va da naştere la câte un mugure
din care se va dezvolta câte o ramură al cărei vârf
vegetativ se va comporta la fel.
commons.wikimedia.org

Ramificarea monopodială se
caracterizează prin creşterea
axului principal al tulpinii tot
timpul vieţii prin mugurele său
terminal. Din mugurii axilari ai
axului principal se dezvoltă
ramurile de ordinul I, ce produc
la rândul lor ramuri de ordinul II
ş.a.m.d. Asemenea ramificare
se întâlneşte la conifere dar şi
la unii arbori foioşi (fag, stejar,
frasin etc).

Foto: C. Sîrbu

8
Ramificarea simpodială.
În acest caz, mugurele terminal al axului principal după un timp îşi
încetează activitatea, sau se transformă în floare ori inflorescenţă.
Mugurele axilar cel mai apropiat Ramificare simpodială
monocazială la Tilia
continuă creşterea tulpinii un anumit
timp după care îşi încetează
activitatea, iar alungirea tulpinii este
continuată de un alt mugure axilar
ş.a.m.d. În felul acesta rezultă un ax
principal constituit din articole
(simpodii) de vârste diferite provenite
din activitatea mai multor muguri
axilari. Acest mod de ramificare este
caracteristic multor arbori, arbuşti sau
plante erbacee (Malus, Pyrus, Salix,
Tilia, Lycopersicum etc.) şi se
numeşte ramificare simpodială
monocazială. [ohiodnr.com]

La plantele cu muguri
opuşi, cei doi muguri axilari,
situaţi în imediata apropiere
a mugurelui terminal, vor
da naştere la două ramuri
care, în continuare, se vor
comporta la fel ca tulpina
principală. Acest tip se
numeşte ramificare
simpodială dicazială
(spre exemplu, la Syringa
vulgaris)

ramificare simpodială dicazială la Syringa vulgaris [http://commons.wikimedia.org/]

9
 Dintre tipurile particulare de
ramificare a tulpinii amintim
înfrăţirea, întâlnită la plantele din
familia Poaceae.
Încă în embrion, la subsuoara
coleoptilului se formează muguri
axilari care vor da naştere la
tulpini numite fraţi, fenomen
cunoscut sub denumirea de
înfrăţire embrionară.
Pe lângă aceştia, din mugurii
situaţi la nodurile bazale ale
tulpinii se vor dezvolta noi fraţi fraţi
producându-se deci o înfrăţire
coronară.
[www.syngenta.com ]

Categorii de ramuri. macroblast

Ramurile plantelor lemnoase, datorită
creşterii anuale neegale, pot fi de două
feluri:
- Ramurile scurte sau
microblaste, sunt neramificate, cu
noduri apropiate, cu numeroase
cicatrice în lungul lor, care reprezintă
urmele catafilelor mugurilor din anii Foto: C. Sîrbu
trecuţi. La pomii fructiferi acestea sunt
ramuri de rod purtătoare de flori şi
fructe. Tulpinile subterane sunt
considerate tot nişte microblaste.
-Ramurile lungi sau
macroblaste au internodurile lungi şi o
mai puternică creştere anuală în
lungime. Prin diferite sisteme de tăieri, microblast
mai ales în pomicultură, macroblastele
se pot transforma în microblaste.
Macroblast şi microblast la cireş

10
Clasificarea tulpinilor
a) După mediul în care trăiesc, tulpinile sunt: aeriene (la
majoritatea plantelor), subterane (la multe plante ierboase),
acvatice (la plantele care cresc în apă).

tulpini aeriene

tulpină acvatică la
Ceratophyllum demersum
[luirig.altervista.org ]

tulpină subterană
(rizom)
[es.wikipedia.org ]
Polygonatum odoratum

b) După consistenţa lor: ierboase, cărnoase, lemnoase.

-tulpini ierboase – în general de mici dimensiuni, fragile, de
culoare verde (datorită clorofilei), protejate la exterior de
epidermă; După caracterele nodurilor şi internodurilor, tulpinile
ierboase sunt de mai multe tipuri: culm, caulis, calamus,
scap.
Culmul (paiul) – prezintă noduri proeminente şi pline de
măduvă şi internoduri cilindrice, mai înguste, goale în
interior (la Poaceae);
Caulisul – prezintă noduri puţin proeminente, pline de
măduvă şi internoduri cilindrice sau prismatice, ± egale (ex.
la Lamium);
Calamusul – prezintă internodurile bazale mai scurte
(frunzele sunt prinse în treimea inferioară a tulpinii), iar
ultimul internod este mai lung, terminat cu inflorescenţa (ex.
la Carex)
Plantă cu tulpina Scapul – prezintă nodurile bazale suprapuse (frunzele apar
ierboasă dispuse în rozetă bazală) şi un singur internod dezvoltat,
[fr.wikipedia.org] terminat cu inflorescenţa (ex. La Taraxacum, Primula etc.)

11
 caulis, la Ajuga
reptans
[http://caliban.mpiz- scap, la Primula veris
koeln.mpg.de/] [delta-intkey.com ]

calamus la Carex.
[http://caliban.mpiz-
culm, la Poaceae koeln.mpg.de/]
[es.wikipedia.org ]

-tulpini cărnoase – se deosebesc de cele ierboase prin

dezvoltarea accentuată a parenchimurilor acvifere (ex. la
Cactaceae, Crassulaceae etc.);

tulpini cărnoase, la Cactaceae [www.omnilexica.com ]

12
-tulpini lemnoase – de regulă de mari dimensiuni, rigide (cu
ţesuturi mecanice bine dezvoltate), de culoare în general brună
(cu diferite nuanţe), protejate la exterior de ritidom.
Plantele cu tulpini lemnoase sunt de patru categorii: arbori,
arbuşti, subarbuşti şi plante cu stip.
Arborii, prezintă
o tulpină
principală care se
ramifică la o
înălţime oarecare
de sol formând o
coroană din
ramuri de diferite
ordine (partea
bazală,
neramificată se
numeşte trunchi).
Foto: C. Sîrbu Arbore: Prunus domestica

Arbuştii sunt de talie mai mică, cu

tulpina ramificată de la suprafaţa
solului (măceş, alun, soc, liliac ş.a. ).
Subarbuştii sau semiarbuştii sunt
de consistenţă lemnoasă numai la
bază. Partea aeriană, erbacee,
toamna târziu moare rezistând doar
partea bazală cu mugurii din care se
vor forma noi tulpini în anul următor
(levănţica, afinul ş.a.) .
Stipul este o tulpină neramificată,
acoperită cu resturile peţiolurilor
frunzelor căzute, iar în vârf poartă un
buchet de frunze (la palmieri).

Arbust: Forsythia suspensa [mymoneystory.blogspot.com]

13
 Stip: Phoenix dactylifera
www.evermotion.org

Subarbust: Lavandula angustifolia

[http://www.redbubble.com/]

c) După poziţia în spaţiu, tulpinile sunt: ortotrope şi plagiotrope.

Tulpinile ortotrope, cresc vertical având geotropism
negativ. Aceste tulpini la rândul lor pot fi:
erecte - prezintă poziţia verticală de la bază până la vârf fiind
dotate cu ţesuturi mecanice bine dezvoltate.
nutante - cresc erect având doar vârful aplecat, ca de
exemplu la ciulin (Carduus nutans).
geniculate - sunt tulpinile care la bază cresc orizontal sau
oblic, iar de la un anumit nod se îndreaptă brusc în sus.
urcătoare - sunt tulpini ortotrope dar cu stereomul slab
dezvoltat. Pentru a se menţine în poziţie verticală au nevoie de
un suport. Aceste tulpini sunt de două feluri:
- agăţătoare care se prind de suport fie prin peri sub formă
de cârlige (Galium) fie prin intermediul cârceilor, care pot fi de
origine caulinară (Vitis) sau de origine foliară (Bryonia, Pisum,
Clematis etc );
- volubile - se răsucesc în jurul unui suport (Phaseolus,
Convolvulus, Humulus etc.).

14
[botanical.com] Foto: C. Sîrbu

tulpină nutantă

tulpină
geniculată
[luirig.altervista.org]

tulpină agăţătoare
[delta-intkey.com ]
tulpină volubilă

Tulpinile plagiotrope – au ţesuturi mecanice slab

dezvoltate care nu permit menţinerea lor în poziţie verticală.
Asemenea tulpini se întind pe sol neavând nici un fel de
geotropism.
Când tulpinile împreună cu ramurile rămân alipite de
pământ poartă numele de tulpini prostrate (ex. Veronica
prostrata), iar când sunt întinse pe suprafaţa pământului şi prinse
prin rădăcini adventive se numesc tulpini repente (ex. Thymus
serpyllum, Lysimachia nummularia).
Există şi plante care, pe lângă tulpini erecte posedă şi
tulpini târâtoare numite stoloni ce dezvoltă la noduri rădăcini
adventive cu care se prind de sol. Asemenea plante se pot înmulţi
pe cale vegetativă (Fragaria, Cynodon etc.).

15
 Tulpină repentă la Thymus serpyllum
[www.desert-tropicals.com ]

Plantă cu stoloni (Fragaria vesca)

[commons.wikimedia.org]

Tulpină prostrată la Polygonum

aviculare [delta-intkey.com ]

d) După funcţiile îndeplinite, tulpinile sunt:

-normale (îndeplinesc funcţiile specifice tulpinii)
-metamorfozate (îndeplinesc funcţii variate, modificându-şi
forma şi structura)
Tulpinile metamorfozate fot fi: aeriene (tulpini cărnoase, tulpini
virgate, cladodii, filocladii, spini caulinari, stoloni) şi subterane
(rizomii, bulbii, tuberculii, bulbotuberculii)
Tulpinile aeriene cărnoase (suculente) sunt tulpini
metamorfozate în care se acumulează substanţe de rezervă. Aşa
sunt tulpinile plantelor din familiile Cactaceae (vezi anterior !),
Crassulaceae precum şi a unor specii de Euphorbiaceae. Tot
tulpini cărnoase sunt şi cele de la gulie (Brassica oleracea convar.
gongylodes ).

16
 Tulpină aeriană cărnoasă
(tuberizată) la Brassica oleracea
convar. gongylodes (gulie)
Tulpini virgate sau
juncoide, au forma unor
verigi cilindrice, bogate
în parenchim clorofilian,
lipsite de frunze (ex.
Juncus effusus).

aquiya.skr.jp www.caspertheisens.nl

Cladodiile, sunt tulpini lăţite, lipsite de frunze sau cu frunze

reduse (Genista sagittalis).
Filocladiile sunt ramuri foliiforme care se dezvoltă la subsuoara
unor frunze reduse la solzi (Ruscus).
Ramuri transformate în spini se întâlnesc la unele plante
lemnoase. Astfel, la glădice (Gleditschia triacanthos) spinii sunt mari şi
ramificaţi. La mărul pădureţ (Malus silvestris), la porumbar (Prunus
spinosa) etc unele ramuri se transformă în spini simpli, neramificaţi.

cladodii la
Genista sagittalis filocladii la Ruscus spini la Gleditsia triacanthos

www.leamaria.ch

www.naturefg.com

17
 Tulpinile metamorfozate subterane sunt grupate în
următoarele categorii: rizomi, bulbi, tuberculi şi bulbo-tuberculi.
Rizomii sunt microblaste, rar macroblaste, cu internoduri
scurte şi care la noduri prezintă frunze reduse la solzi, rădăcini
adventive precum şi muguri care asigură alungirea sau
ramificarea rizomilor. Din unii muguri ai rizomilor se vor dezvolta
tulpinile aeriene (ex. la Taraxacum officinale, Polygonatum
odoratum, Iris germanica etc.).

rizom [www.botagora.fr ]

Ca şi în cazul celorlalte tipuri de tulpini subterane metamorfozate

(tuberculi, bulbi, bulbo-tuberculi), pe lângă depozitarea
substanţelor de rezervă, rizomii asigură şi înmulţirea vegetativă a
plantelor, precum şi supravieţuirea peste anotimpul nefavorabil.
Rizomii pot fi scurţi şi groşi, sau alungiţi, cu aspect de stoloni.

rizom stolonifer rizom scurt

[www.flora.dempstercountry.org]

18
 Tuberculii sunt microblaste
care provin din tuberizarea vârfului
unui stolon sau a mugurilor axilari,
a axei hipocotile sau chiar a axei
epicotile.

Un tubercul de cartof (Solanum

tuberosum), prezintă pe suprafaţa
lui numeroşi muguri axilari grupaţi
câte trei în nişte adâncituri, la
subsuoara unor frunze reduse
care cad de timpuriu, rămânând
doar urmele lor sub forma unor
cicatrice. Acest ansamblu poartă
numele de ochi.

[mosalyo.wordpress.com]

Bulbii prezintă câte o tulpină scurtă, sub forma unui disc

cu noduri apropiate unde sunt inserate frunze cărnoase în care se
depozitează substanţe de rezervă. La partea inferioară a discului
se dezvoltă rădăcini adventive, iar la partea superioară se află un
mugure din care va rezulta, în anul următor, tulpina aeriană,
floriferă. Frunzele externe ale ale bulbului sunt de obicei
membranoase, cu rol protector. După modul cum se acoperă
frunzele unele pe altele, bulbii pot fi:
-tunicaţi, când frunzele cărnoase se acoperă complet unele
pe altele (Allium, Tulipa, Hyacinthus etc.).
-solzoşi, la care frunzele cărnoase sunt mai mici,
acoperindu-se parţial unele pe altele (Lilium).

bulbi tunicaţi la Allium cepa

[www.mensfitness.com ]

bulb solzos la Lilium candidum [www.mdidea.net ]

19
 Bulbo-tuberculi sunt microblaste tuberizate în care se
depun substanţe de rezervă şi care la exterior prezintă frunze
pergamentoase cu rol protector. Asemenea tulpini se întâlnesc la
Gladiolus, Crocus, Colchicum etc.
Bulbo-tubercul la Crocus sativus [luirig.altervista.org]

ANATOMIA TULPINII
Creşterea tulpinii în lungime se realizează prin activitatea
meristemelor vârfului vegetativ din care apar ţesuturi definitive ce
dau tulpinii o structură primară.

[www.bio.miami.edu]

20
La plantele din clasa Liliopsida şi la unele plante erbacee din
clasa Magnoliopsida, structura primară se menţine tot timpul vieţii
lor. La Pinophyta, la magnoliopsidele lemnoase şi la majoritatea
speciilor erbacee perene, în structura lor primară apar cele două
meristeme secundare, cambiul şi felogenul, care prin activitatea
lor, generează ţesuturi secundare care determină creşterea
tulpinii în grosime.

STRUCTURA PRIMARĂ A TULPINII

Într-o secţiune transversală printr-o tulpină tânără se disting, de la

exterior spre interior, trei zone anatomice concentrice: epiderma,
scoarţa şi cilindrul central sau stelul.

epiderma
scoarţa

raze
cilindrul central

medulare

măduva

fascicule libero-
lemnoase

[www.uri.edu]
Structura primară a tulpinii în secţiune transversală la Trifolium

21
1. Epiderma este ţesutul protector primar alcătuit de regulă dintr-
un singur strat de celule vii, lipsite de clorofilă, strâns unite
între ele, cu pereţii externi mai îngroşaţi, adeseori cutinizaţi,
cerificaţi sau mineralizaţi.
2. Scoarţa sau parenchimul cortical este alcătuită din mai multe
straturi de celule parenchimatice, cu pereţii subţiri şi celulozici,
cu spaţii intercelulare.
Adeseori celulele din straturile externe ale scoarţei conţin
cloroplaste, deci sunt capabile de fotosinteză.
Uneori în scoarţă apar ţesuturi secretoare, laticifere, sau ţesuturi
mecanice (colenchim ori sclerenchim).
La cele mai multe plante, endodermul, ultimul strat de celule al
scoarţei, nu este evident ca la rădăcină.
Atunci când endodermul este diferenţiat, cel puţin în tinereţe în
celulele lui se depozitează grăuncioare de amidon, fapt pentru
care se mai numeşte teacă amiliferă sau endodermoid.

epiderma
scoarţa

periciclu
fascicul liberolemnos

calotă de
colateral deschis

sclerenchim
liber
cambiu
lemn

raze
medulare

maduva

[www.uri.edu]
Structura primară a tulpinii la clasa Magnoliopsida

22
3. Cilindrul central sau stelul este alcătuit din fascicule
conducătoare şi ţesut fundamental în care sunt dispuse
fasciculele.
La polipodiofite şi la unele magnoliopside, cilindrul central prezintă
la periferie periciclu, format din unul sau mai multe straturi de
celule cu caractere meristematice, în care îşi au originea
rădăcinile adventive.
Fasciculele conducătoare sunt mixte (libero-lemnoase),
orientate cu elementele liberiene spre exterior, iar cele lemnoase
spre centrul tulpinii.
La pinofite şi la majoritatea magnoliopsidelor, fasciculele
conducătoare sunt colateral deschise, puţine la număr şi aşezate
pe un singur cerc (ex. la Trifolium, Helianthus etc).
La plantele din clasa Liliopsida, fasciculele sunt colateral închise,
numeroase şi dispuse neregulat (ex. la Zea mays) sau pe două
cercuri (ex. Triticum).

Cu privire la modul de dezvoltare ontogenetică a elementelor

conducătoare, trebuie precizat că dezvoltarea liberului din
fasciculele mixte ale tulpinii este centripetă, ca şi în cazul
rădăcinii, protofloemul este mai aproape de periciclu, pe când
metafloemul este mai aproape de centrul tulpinii.
Lemnul fascicular în schimb, se dezvoltă centrifug, protoxilemul
aflându-se mai aproape de măduvă, în timp ce metaxilemul este
mai aproape de liber.
Razele medulare sunt reprezentate prin benzi de ţesut
parenchimatic situate între fasciculele conducătoare, pornind din
parenchimul medular şi ajungând până la periciclu.
Măduva (parenchimul medular) ocupă tot restul cilindrului
central. El este alcătuit din celule cu pereţii subţiri, uneori însă
pereţii celulari sunt îngroşaţi şi chiar sclerificaţi. Sunt şi tulpini la
care parenchimul medular se resoarbe, iar în centrul lor apare o
lacună medulară, tulpinile devenind fistuloase, ca la majoritatea
plantelor din familiile Graminaceae, Lamiaceae, Umbelliferae etc.

23
Particularităţi ale structurii tulpinii la unele plante din clasa Liliopsida:
A) La Zea mays (porumb):
Scoarţa este formată dintr-o zonă sclerenchimatică subepidermică (hipoderma)
şi o zonă parenchimatică formată din câteva straturi de celule.
Cilindrul central cuprinde un parenchim fundamental în care sunt dispuse
numeroase fascicule mixte colateral închise, dispuse ± neregulat. Lemnul este
format doar din 3 vase (două mai mari externe şi 1 mai mic intern (rar 2).
La partea internă, lemnul prezintă o lacună plină cu aer.

A) La Triticum aestivum (grâu):

În scoarţă, regiunile clorenchimatice sunt întrerupte de “coaste” de

sclerenchim.
Cilindrul central prezintă la exterior un inel de sclerenchim care se continuă
cu coastele de sclerenchim ale scoarţei; fasciculele conducătoare colateral
închise sunt dispuse pe două cercuri concentrice: unul extern, cu fascicule mai
mici, incluse în inelul de sclerenchim, şi unul intern, cu fascicule mai mari.
Măduva este resorbită, lăsând loc unei lacune medulare, plină cu aer .

Structura primară a tulpinii la Zea mays: a-schemă; b-detaliu (ca- celule anexe,
ep- epidermă, hip- hipodermă, lac- lacună fasciculară, lb- liber, mfl- metafloem, mx-
metaxilem, pc-parenchim cortical, pfl- protofloem, px- protoxilem, sc- scoarţă, scl-
sclerenchim, st- stomată) (după Turenschi et al. 1982)

24
Structura primara a tulpinii la Triticum aestivum (clasa Liliopsida ): ep-epiderma, as-ţesut
asimilator, scl-sclerenchim, lib-liber, mx-metaxilem, f1-fascicule mari, f2-fascicule mici, l-
lacuna medulară (după I. Grinţescu) [Răvăruţ et al. 1967]

STRUCTURA SECUNDARĂ A Trecerea de la structura primară la

structura secundară (schemă)
TULPINII [plantcellbiology.masters.grkraj.org ]
Rezultă ca urmare a activităţii
celor două meristeme secundare:
felogenul şi cambiul
Felogenul apare în scoarţă
(uneori chiar şi în cilindrul central,
dar întotdeauna la exteriorul
cambiului), generând spre exterior
suber, iar spre interior feloderm.
Suberul, felogenul şi felodermul
formează periderma sau scoarţa
secundară, iar prin funcţionarea
mai multor felogenuri succesive se
naşte ritidomul (vezi ţesuturile
protectoare).

25
Cambiul se diferenţiază în cilindrul central, având de la început
un contur circular şi funcţionare bifacială, generând spre exterior
liber secundar şi spre interior lemn secundar.
Liberul şi lemnul secundar sunt dispuse sub forma a două zone
conducătoare concentrice, separate de cambiu şi întretăiate în
sens radiar de raze medulare secundare (care rezultă tot din
activitatea cambiului).
Lemnul primar (din fostele fascicule conducătoare mixte) este
treptat împins spre interior şi strivit de dezvoltarea lemnului
secundar; de asemenea, liberul primar este împins spre exterior şi
strivit, devenind nefuncţional.
Ţesuturile conducătoare secundare se deosebesc de cele
primare nu doar prin originea şi dispoziţia lor, ci şi prin prezenţa
fibrelor (lemnoase, respectiv liberiene), care sunt absente în
structura primară.

Structura secundară a tulpinii

la viţa de vie (Vitis vinifera)
(ramură de un an)

26
Inelele anuale.
La plantele lemnoase din zona temperată, cambiul funcţionează
numai din primăvară până toamna târziu. În acest timp, el
generează spre interior mai multe straturi de lemn secundar a
căror totalitate alcătuieşte un inel anual. Primăvara şi la începutul
verii, când circulaţia sevei este abundentă, cambiul formează
vase de lemn cu lumen mare şi cu pereţi mai puţin îngroşaţi (lemn
de primăvară). Către sfârşitul verii şi toamna, cambiul produce
vase cu lumen din ce în ce mai mic şi cu pereţii îngroşaţi (lemn de
toamnă). Iarna cambiul îşi încetează activitatea, care este reluată
în primăvara următoare când produce din nou vase cu lumen
mare care vor fi învecinate cu cele din toamna precedentă, cu
lumen mic. În secţiune transversală, această alternanţă a vaselor
de toamnă cu lumen mic, cu cele de primăvară cu lumen mare
constituie limita unui inel anual, iar numărul inelelor exprimă
vârsta arborelui respectiv.

Structura secundară a tulpinii la Tilia tomentosa (tei), cu vârsta de 3 ani

[http://www.esu.edu/]

27
Duramenul şi alburnul.
La majoritatea tulpinilor lemnoase, după un anumit timp, lemnul
secundar se diferenţiază în două zone bine distincte: una internă,
mai închisă la culoare numită duramen, alta externă, de culoare
mai deschisă, numită alburn.
Duramenul este reprezentat de lemnul secundar mai vechi din
centru cilindrului central, însoţit de fibre lemnoase puternic
lignificate. În vasele de lemn obturate cu tile se depozitează
substanţe tanante, răşini, diferiţi pigmenţi etc., care dau culori
variate duramenului. Această zonă numită şi “inima lemnului” este
inactivă fiziologic, este foarte rezistentă, are rol mecanic şi o
valoare industrială ridicată.
Alburnul este zona dinspre exteriorul lemnului secundar,
fiziologic activă, albă-gălbuie, constituită din inelele anuale mai
recente, fără tile şi mai puţin rezistentă mecanic.

[quizlet.com]

alburn

ritidom

alburn duramen liber

cambiu

28