Extrădarea este definită ca un act juridic bilateral, care constă în acceptarea remiterii

unui infractor de către statul solicitat, pe teritoriul căruia acesta se află, statului solicitant, în vederea
judecării sau pentru a executa o pedeapsă.

Expulzarea este măsura de siguranță ce constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul țării

a infractorului, cetățean străin sau persoană fără cetățenie, care nu domiciliază în România, dacă în
urma săvârșirii infracțiunii, prezența lui pe acest teritoriu prezintă pericol social.

LEGISLAȚIE

La nivel național, noțiunile de extrădare și expulzare sunt reglementate de:

 Constituția României la art. 19;

 Codul penal la art. 14;

 OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România;

 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală

modificată și completată de Legea nr. 224/2006.

La nivel european, extrădarea și expulzarea sunt reglementate de următoarele acte normative:

 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

 Convenţia europeană de extrădare, din 13 decembrie 1957, precum şi cele două

protocoale adiţionale la aceasta, din 1975 şi 1978;

 Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;

 Convenţia privind statutul refugiaţilor din 28 iulie 1951;

 Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptat la Strasbourg, la 18 octombrie 1997;

 Protocoalele 4 şi 7 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale.