SCOALA POSTLICEALA „POMPEI SAMARIAN” CALARASI

COLOCVIU
CHIRURGIE TORACICA ,CARDIOVASCULARA SI NURSING SPECIFIC

ELEVA:MORARU MADALINA LILIANA

PROF:ASOLTANEI ANETA
AN:AMG II

2020-2021
 BILETUL 1

1.Abcesul pulmonar .(definitie + etiologie)

DEFINITIE
Abcesul pulmonar – este o forma comuna de supuratie parenchimatoasa pulmonara,
caracterizata morfologic prin focare circumscrise de inflamatie supurativa cu evolutie spre
necroza și excavare , clinic prin bronhee purulenta si fetida, imagine radiologica hidroaerica.
Abcesele pulmonare pot fi unice sau multiple.
ETIOLOGIE
Principalii factori responsabili sunt: un numar mare de tulpini bacteriene multirezistente
,pacienti imunodeprimati, populatia varstnica , infectii pulmonare nosocomiale.
Germeni anaerobi: Fusobacterium
Germeni aerobi: Staphylococcus aureus
Fungi: Nocardia
Protozoare: Entamoeba histolytica.
2.Administrarea de aerosoli.Nebulizarea.
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase şi volatile în organism prin mucoasa respiratorie.

Inhalarea de aerosoli – Nebulizarea

Un aparat cu aerosoli (nebulizator) este un dispozitiv medical care
generează aerosoli pentru îmbunătățirea respirației, folosit în terapiile respiratorii.
Prin aerosoli se înţelege un amestec de gaz cu un medicament dispersat în particule sferice
de ordinul micronilor, amestec cu proprietăţi fizico-chimice identice cu acelea ale sistemelor
coloidale.
Prin aerosoli se pot introduce în organism antibiotice, substanţe anesteziante, antialergice,
bronhodilatatoare, hemostatice locale, vitamine, fluidificante, expectorante, etc., cu
scopul de a acţiona local sau după resorbţia lor, general.

Nebulizatoarele sunt aparate care transformă medicamentele lichide în particule foarte

fine (ca un fel de abur) ușor de inhalat, fiind adecvate pentru tratament în caz de:
 dereglări pulmonare (de respirație)

 traheită

 bronșită
 sinuzită
 alergii

 răceli.
Aparatele generatoare de aerosoli sunt construite după principii diferite, astfel deosebim:
 aerosoli prin pulverizaţie gazoasă sub presiune

 aerosoli prin pulverizaţie mecanică

 aerosoli prin ultrasunete

Tratamentul cu aerosoli nu necesită pregătirea prealabilă a bolnavului. Se umple rezervorul

generatorului cu medicamentul dizolvat în apă distilată, se reglează aparatul de încălzire la
temperatura dorită şi se aplică amboul pe faţa bolnavului.

Bolnavul va fi aşezat în poziţie şezând sau semişezând. Generatorul de presiune va fi reglat

la presiune corespunzătoare, în funcţie de mărimea particulelor şi viteza de dispersare dorită.

Un avantaj major al terapiei cu aerosoli constă în faptul că se utilizează cantități foarte mici
de medicament, efectul sistemic este redus, dar răspunsul la tratament este eficient. 

BILETUL 2
1.Abcesul pulmonar .(patogenie + continuitate )
Germenii care patrund in parenchimul pulmonar pe cale aeriana (prin inhalarea unor produse
septice) , pe cale limfatica sau hematogena (insamantarea plamanilor cu emboli dintr-un focar
supurat) si prin continuitate de la un focar septic din vecinatate.
2.Administrarea oxigenului pe sonda nazala.
Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale respiratorie pentru combaterea
stării de hipoxie.
Hipoxia este o condiție patologică și reprezintă scăderea cantității de oxigen în țesuturi.
Poate fi determinată de scăderea oxigenului alveolar, diminuarea hemoglobinei, tulburări în
sistemul circulator.

În condiții normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg. 

Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferica, iar
pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.

Scop

Terapeutic

Oxigenoterapia se efectuează cu scopul de a îmbogăți concentraţia de oxigen din sânge.

Indicații
 Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic
acut
 Insuficiență respiratorie acută şi cronică

 Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice

  Leziuni toracice

 Stări de șoc

 În anestezia generală

 Complicații post operatorii

Materiale necesare 
Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea de
distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de oxigen).
Pentru racordare, se va folosi un debitmetru şi un umidificator.
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică:
Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanță, durată.

Se obține consimțământul informat al pacientului.

Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și a

diminua anxietatea.

Pregătirea fizică:
Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se
dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.

Se verifică sursa de oxigen.

Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregătirea asistentului medical 

Se spală pe mâini

Îmbracă mănuși sterile

Oxigenoterapia 
Tehnica
Administrarea oxigenului pe sondă nazală (canule nazale) este modalitatea prin care
pacientul primește oxigen prin două canule de plastic atașate la nările pacientului.
Avantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

-simplu de folosit;

-fără riscuri;

-confortabile, ușor de tolerat;

-eficiente pentru pacienții care necesita o adminstrarea de oxigen în concentrații scăzute;

-oferă libertate de mișcare, alimentare, comunicare;

-nu au costuri ridicate.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

-nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%

-nu pot fi folosite in obstrucțiile nazale complete,

-adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de cap și uscarea mucoasei nazale,

-pot aluneca ușor.

Administrarea oxigenului pe sondă – canule nazale

Se verifică permeabilitatea căilor nazale, se dezobstruează şi se asigură o ventilație eficientă
Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile respiratorii
Se conectează tubul cu canulele nazale la sursa de oxigen
Se agață prin spatele urechilor până sub bărbie, canulele fiind fiecare în dreptul narinelor
pacientului
Se ajustează la mărimea potrivita securizând tubul sub bărbie
Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)
Se va supraveghea debitul și reacțiile pacientul la administrarea de oxigen
Se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
Îngrijirea pacientului după tehnică
Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze respirația

Se monitorizează respiraţia

Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de

minute după administrare
Se administrează medicaţia indicată de medic

Notarea tehnicii
Se notează  în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului  dată, numele celei
care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.

Accidente – Incidente
Este important ca administrarea de oxigen să fie monitorizată pentru a evita accidentele care
se pot produce:

Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului

Iritarea locală a mucoasei

Uscarea mucoaselor (necesită creşterea gradului de umidifiere)

Acumularea de mucus

Traheobronșită – în condiții de administrare prelungită

Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice

 BILETUL 3
1.Abcesul pulmonar.(factori favorizanti)
Factori favorizantii - sunt reprezentati de diverse infectii situate la distanta (sinuzite,otite
,infectii dentare ,traumatisme toracice,etc),
-tulburari de deglutitie-stenoze esofagiene (maligne / benigne)
-afectiuni neuromusculare
-obstructie intestinala
-boli pulmonare existente(ischemie,necroza , supuratii)
-imunodeficiente -primare sau dobandite-diabet zaharat, cancer extrapulmonar ,chimioterapie,
tratament imunosupresor.
2.Injectia Intravenoasa
Injecția intravenoasă reprezintă administrarea unei substanțe medicamentoase direct în
sistemul vascular. Aceasta tehnica permite o acțiune terapeutică rapidă, de aceea se alege
atunci când se dorește un efect imediat.
Prin injecția intravenoasă se introduc soluții
medicamentoase cristaline, izotone sau hipertone în circulația venoasă, prin intermediul
unui ac atașat la o seringă. Pe această cale se administrează cantități mai mari de substanțe
active hidrosolubile.
Atentie!   Nu se introduc soluții uleioase deoarece produc embolii grăsoase și consecutiv
moartea.
Scop
 Terapeutic – prin administrarea medicației; un efect terapeutic rapid; realizarea
unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului, într-un timp scurt.
 Explorator –  prin administrarea substanțelor de contrast în radiologie
Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă
 Venele de la plica cotului (bazilică și cefalică)
 Venele antebraţului
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele maleolare interne
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar
Atenție! Abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip protocol-
operator (vena femurală, jugulară, subclaviculară).
Materiale necesare
 Tavă medicală

 Medicația prescrisă de medic

 Ser dizolvant (soluția utilizată pentru diluție)

 Seringă sterilă
  Ace sterile (unul pentru încarcarea seringii cu solutție și altul pentru injectare, de
capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris)

 Garou

 Mănuși de unică folosință

 Tampoane dezinfectante

 Plasturi

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Contraindicații
 refuzul pacientului

 alergii medicamentoase

 substanțe incompatibile (liposolubile, iritante)

Pentru efectuarea injecției intravenoase se evita zonele cu:

 arsuri
 eczeme
 infecții
 fracturi
 paralizii ale membrului respectiv
 fistule
 celulita
 tromboflebita.
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului
 Se explică tehnica injecției intravenoase și necesitatea acesteia

 Se obține consimțământul informat și colaborarea acestuia

Pregătirea fizică
 Se asigură intimitatea pacientului

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i

fi cât mai comod (decubit dorsal, poziţie semişezândă)
 Se poziţionează pacientul dorsal cu membrul superior în extensie completă sau în
poziţie sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și braţul sprijinit pe un suport
textile pe spătarul scaunului;

 Se verifică și se stabilește locul de elecție pentru injecție

Tehnica 
 1. Verificarea
se verifică recomandarea medicală
se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a
sterilității
2. Pregătirea asistentului medical
asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează
îmbracă mănușile de unică folosință
3. Pregătirea soluțiilor de administrat
aspiră în seringă fiola cu soluție medicamentoasă sau dizolvă flaconul
înlocuiește acul pe care l-a folosit la încărcarea seringii cu alt ac capișonat și
elimină aerul menținând seringa în poziție verticală

4. Stabilirea și pregătirea locului puncției

-selectează o venă accesibilă
-se aplică garoul deasupra locului de puncționare la 7-8 cm pentru realizarea
stazei venoase
-se dezinfectează locul puncției prin mișcări circulare din interior spre exterior și
se așteaptă 30 sec pentru exercitarea efectului antiseptic
-se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă pentru injectarea intravenoasă
prin palpare
-dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează
evidențierea acestora prin venodilataţie: mișcări repetate de închidere-deschidere
a pumnului, aplicare locală de comprese calde, introducerea mâinii în apă caldă,
poziționarea declivă a mâinii
-după palpare, se dezinfectează din nou locul puncției prin mișcări circulare din
interior spre exterior
5. Puncționarea venei
se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului în sus

6. Verificarea poziției acului

se verifică poziția acului prin aspirare; se aspiră în seringă, iar prezența sângelui
indică prezența acului 

7. Injectarea soluției medicamentoase

se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în venă, observând reacțiile
pacientului

8. Extragerea acului
se extrage rapid acul din venă

9. Finalizarea tehnicii
se presează locul injecției cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fără a îndoi
brațul
se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele administrării
de medicamente pe cale intravenoasă sunt imediate
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

  Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a

efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

Evaluarea tehnicii
Rezultate aşteptate/dorite ale injecției intravenoase:

 medicamentul este injectat lent

 vena este corect puncţionată

 pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest

scop

 pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop

explorator

 locul puncționării nu prezintă efecte secundare

Accidente / Incidente
 durere  
 amețeală, lipotimie
 valuri de căldură  (se injectează soluția lent și se comunică cu pacientul);
 alergie la substanță, soc anafilactic. Pune viața în pericol a pacientului. Trebuie să
se intervină de urgență (se anunţă medicul și se intervine de urgenţă conform
protocolului: se întrerupe administrarea medicamentului, se păstrează acul în
venă, se schimbă seringa şi se administrează medicaţia de urgenţă ex: Adrenalină,
Hemisuccinat de hidrocortizon sau Metilprednisolon).
 embolie gazoasă prin introducerea accidentală de aer în vena (! poate duce la
moartea pacientului)
 hematom prin străpungerea, perforarea venei sau retragerea acului fără
îndepărtarea garoului (se aplică comprese umede reci);
 tumefierea țesutului prin revărsarea substanței în afara venei
 flebalgia prin injectarea rapidă a substanței sau din cauza efectului iritativ resimțit
prin durere vie
 paraliza nervului median – rezultatul injectarii paravenoase a substanțelor cu
acțiune neurolitică
 colaps (se anunță medicul și se intervine conform protocolului)
 BILETUL 4
1.Abcesul pulmonar.(simtomatologie)
Manifestari clinice variaza in functie de mecanismul de producere (aspiratie sau pneumonie
necrozanta cu anaerobi) si de boala asociata.
La pacientul cu istoric de aspiratie (aspiratie de alcool,droguri), manifestarile clinice apar la 1-
2 saptamani de la eveniment si se manifesta prin scadere ponderala ,alterarea starii generale
,semne de anemie, tuse cu expectoratie mucopurulenta ce creste cantativ zilnic, odata stabilita
comunicarea cu o bronhie de drenaj se manifesta febra, dispnee , durere toracica de tip
pleuretic sau perceputa ca un disconfort toracic, halena fetida .
2.Injectia Intradermica.
Injecția intradermică reprezintă administrarea de soluții medicamentoase în derm cu ajutorul
unui ac adaptat la seringă care traversează zone lipsite de foliculi piloși.
Scop
Explorator: reacții la tuberculină, IDR Casoni (chist hidatic), diverși alergeni
Terapeutic: anestezie locala, desensibilizări
Locuri de elecție
Cele lipsite de foliculi piloși, în special fața anterioară a antebrațului sau orice loc care
necesită anestezie locală.
Resorbția este foarte lentă.
Materiale necesare
Tavița renala
Tampoane sterile și alcool
Manuși de unica folosință
Seringă sterilă
Substanța de injectat
Ser dizolvant
Ac steril pentru injectare (27 G)
Ac pentru încarcarea subsțantei în seringa
Plasturi
Pregatirea pacientului
Se explica tehnica și necesitatea acesteia
Se obține consimțămantul acestuia și colaborarea
Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi injectat
Se asigură intimitatea
Tehnica
Pentru anestezie se alege orice zonă pentru care e necesară anestezia
Se antiseptizează tegumentul prin mișcări circulare din interior spre exterior
Asistenta se spală pe mâini și îmbracă mânușile de unică folosință
Incarcă substanța de injectat în seringă, pregătind-o pentru administrare
Se montează acul pentru injectarea substanței în derm
Se aleg zone fără foliculi piloși, de regulă fața anterioară a brațului
Seringa se ține cu mana dreaptă între police, index si degetul mediu și se introduce într-un
unghi de 10-15 grade.
Se patrunde în grosimea dermului cu bizoul acului îndreptat în sus și se injectează substanța
cu policele mâinii drepte
Se observa la locul de injectare formarea unei papule, cu aspect de coajă de portocală cu
diametrul de 5-6 mm si inaltime de 1-2 mm
Se retrage acul brusc
Nu se tamponează cu alcool!
Pentru testarea la tuberculina nu se dezinfectează cu alcool.
Îngrijirea ulterioară
Se informeaza pacientul sa nu se spele pe acea zonă și să nu o comprime
Accidente / incidente
Revarsarea soluției la suprafața pielii deoarece s-a intrat cu bizoul in direcție gresită
Lipsa formării papulei dacă soluția se duce sub derm pentru ca s-a introdus prea profund
Lipotimie
Stare de șoc si reacție alergică generalizată din cauza substanței injectate. În caz de soc
anafilatic se intervine cu hemisuccinat de hidrocortizon.
Atingerea unui vas sanguin. În acest caz va aparea sânge pe seringă la aspirație
Înțeparea unui nerv. În acest caz pacientul va resimți durere vie si intensă
Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie.
 BILETUL 5
1.Abcesul pulmonar. Simptomatologia in pneumonia necrozanta cu germeni aerobi.
In pneumonia necrotizanta cu germeni aerobi(Staphyloccocus aureus) , debutul va fi acut , cu
manifestari severe de abces pulmonar.
Abcesul pulmonar se evacueaza fractionat , in cantitati de ordinul zecilor de mililitri sub
forma vomicii fractionate in perioada de stare ce corespunde fazei de„focar deschis „
caracteristice in aceasta faza sunt bronhoree purulenta (100-300 ml/24 h) , febra oscilanta sau
neregulata 38-39 grade C ,paloare ,anorexie .
Fetiditatea ,semn frecvent si caracteristic,este perceputa de bolnav si de anturaj.
Semnele fizice nu sunt caracteristice. Examenul cavitatii bucal evidentiaza la 60-70% din
bolnavi parodontoza , carii si gingivite.

2.Injectia Intramusculara.
Injecția intramusculară presupune introducerea unei substanțe medicamentoase (soluţii
izotone cristaline, uleioase sau substanţe coloidale) în țesutul muscular prin intermediul unui
ac ataşat la o seringă.
Injecția intramusculară –
Scop
Terapeutic
 Absorbție rapidă în circulația sanguină.

 Rată rapidă de absorbție comparativ cu injectiile intradermice  sau subcutanate.

Efectul maxim terapeutic se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectare. 
Locuri de elecție pentru injecția intramusculară
Locul de elecție al administrarii intramusculare se alege în functie de starea generală a
pacientului, scopul injecției, cantitatea de substanță. Se evită zonele inflamate, infectate, cu
edem.

 Mușchi voluminoși

– Mușchiul deltoid. Mușchiul deltoid este potrivit pentru administrarea injectiilor cu volum

mic. (= 2 ml). Zona deltoidiană se folosește de regulă la administrarea vaccinurilor.

– Mușchiul dorsogluteal care poate fi localizat ușor împărțind imaginar fesa in 4

cadrane. Locul propice pentru injecția intramusculară este cadranul superior
extern (pentru a nu se atinge nervul sciatic).
– Muschiul ventrogluteal. 

– Vastul lateral – Fața externă a coapsei în treimea mijlocie exterioară; regiunea este

folosită de obicei la copii; există însă riscul lezării nervului femural sau al atrofiei musculare.
– Dreptul femural – situat pe partea anterioară a coapsei.

Materiale necesare
 Tava medicală

 Medicația prescrisă de medic;

 Seruri pentru dizolvare;

 Un ac gros (18 G) – pentru umplerea seringii

 Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament (5 ml) ce trebuie injectată

și ac steril intramuscular lung (4-7 cm);

 Mănusi de unică folosință;

 Comprese sterile și alcool.

Pregatirea pacientului
 Se confirmă identitatea pacientului;

 Se explica tehnica și necesitatea acesteia;

 Se obține consimțămantul și colaborarea acestuia.

Pregatirea medicamentelor

 Asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează; îmbracă mânuși de unică

folosință;

 Se verifica prescripția: medicația de administrat, doza de administrat, calea de

administrare (în acest caz calea intramusculară), ora la care trebuie administrată
substanța.

 Se verifica medicația, data expirării, colorația si aspectul, conform regulilor de

administrare.

 Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a

sterilității;

 Pentru medicamentele fiole: se examinează soluția; se aplică o lovitură blândă la

gâtul fiolei pentru ca tot lichidul să fie în partea de jos; se rupe gâtul fiolei prin
aplicarea de presiune la locul marcat; se verifică să nu fie fragmente de sticlă
 căzute în interiorul fiolei (în acest caz nu va putea fi utilizată); se trage doza
necesară în seringă; se schimbă acul cu unul potrivit pentru administrarea
intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din seringă.

 Pentru medicamentele sub formă de pudră: dacă medicamentul este în flacon sub
formă de pudră, se desface capacul flaconului; se sterge dopul cu alcool; se
introduce acul în flacon și se dizolva cu ser întreaga cantitate de pulbere (conform
cu instructiunile medicamentului); se aspira medicamentul dizolvat în seringă; se
schimbă acul cu unul potrivit pentru administrarea intramusculară (20-22 G); se
scoate aerul din seringă.

 Pregătirea substanței de administrat se face respectând toate normele de asepsie.

 Se poate extrage substanța dintr-un flacon prin urmatoarea tehnică: Seringa se

umple cu aer, trâgand de piston acea cantitate echivalenta cu doza care trebuie
extrasă din flacon. Se atașează apoi la acul la flacon și se introduce aerul cu care
seringa a fost umplută anterior. Se intoarce apoi flaconul și seringa se va umple
singură cu cantitatea necesară de lichid.

tehnicaa
asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă mănușile de unică folosință;

 Stimulează zona de injectare prin tapotari ușoare;

 Șterge cu un tampon alcoolizat zona;
 Recomandă pacientului sa rămână relaxat și să nu încordeze mușchiul;

 Seringa se ține cu policele și celelalte degete, în mâna dominantă.

 Fixează locul si injectează cu acul în pozitie de unghi de 90 de grade,

perpendicular, pătrunzând 4-7 cm (în funcție de constituția pacientului) cu
rapiditate şi siguranţă.

 Aspiră cu seringa pentru a verifica dacă nu s-a patruns într-un vas de sânge. Dacă
apare sângele, acul trebuie sa fie retras sau dus mai în profunzime; Pentru
aspirație se utiliează cealalta mâna pentru acționarea pistonului, în timp ce mâna
dominanta e utilizată pentru menținerea poziției acului.

 Se injectează substanța lent, pentru a permite mușchiului să se extindă și să

absoarbă gradat medicația; Nu se forțează injectarea susbstanței prin apararea
puternică a pistonului.
 Se folosește cealaltă mână pentru acționarea pistonului la injectare în timp ce
mâna dominantă e folosită pentru menținerea poziției seringii;

 După injectarea substanței, se retrage acul printr-o mișcare bruscă în

același unghi de 90 de grade;

 Se acoperă locul puncționării cu un tampon alcoolizat;

 Se masează ușor pentru a ajuta dispersia medicamentului.

  Se supraveghează în continuare starea bolnavului pentru a observa reacțiile
administrării.

Reorganizarea locului de muncă după injectia intramusculară

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a

efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

Observatii
 Locul se alege in funcție de constituția pacientului;
 Se evită zonele cu edeme, iritații, patologii dermatologice, zone cu abcese
tegumentare, acnee, foliculită, furuncule, regiuni inflitrate.
 Injecțiile intramusculare sunt contraindicate pacienților cu tulburari de coagulare,
dupa terapii antitrombotice sau infarct miocardic acut.
 Medicatia administrată este limitată la 2-5 ml, pentru a nu se mări riscul de
infecţii – abces postinjectabil.
 Atenție! Daca se administrează pentru prima dată este indicat să se
facă testarea pentru ca pacientul să nu fie alergic la substanță.
 La pacienții cu tratament lung intramuscular este indicat să se țină o evidență a
zonelor de injectare, iar acestea să alterneze
 Dacă avem un pacient anxios sau care se teme, putem să punem aplicații cu
gheață pe zona unde urmează să efectuam injectia intramusculară, pentru a amorți
zona și a reduce durerea.

 Se atenționează întotdeauna pacientul să nu încordeze mușchiul la injectare

pentru că va spori gradul de durere.

 Dacă este nevoie de mai multe injecții IM, de fiecare data locul injecției se va
schimba.

 Injectiile musculare pot duce la cresterea nivelului de creatinkinaza. Se pot crea

confuzii, deoarece creatinkinaza crește în infarct miocardic acut. De aceea, la
pacientii cărora le trebuie testat nivelul de creatinkinaza, este recomandat ca
administrarea să se facă intravenos.
Accidente/ Incidente injecția intramusculară
 Durere prin atingerea nervului sciatic;
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin lezarea unui vas;
 Ruperea acului;
 Embolie si deces prin injectarea într-un vas de sânge a soluțiilor uleioase;
 Infecții locale în cazul nerespectarii regulilor de asepsie și antisepsie;
 Flegmon postinjectional.
 BILETUL 6

1.Abcesul pulmonar.(diagnostic)
Diagnosticul pozitiv al supuratiei pulmonare cu germeni anaerobi se bazeaza pe doua
categorii de semne majore:
-semnele de prezumtie-episod anamnestic compatibil cu aspiratia continutului oral sau gastric:
coma , anestezie generala ,epilepsie, ebrietate , interventii ORL ,avorturi septice , etc.
-semnele de certitudine-fetiditatea sputei, examen bacteriologic sugestiv sau confirmat ,flora
mixta pe frotiuri de sputa din culturi sterie pentru germeni aerobi , izolarea de bacterii
anaerobe din aspiratul transtraheal, puroiul pleural , sange , etc.
2.Injectia Subcutanata.
Injecția subcutanată reprezintă introducerea unor substanțe medicamentoase
(insulină, anticoagulant) în hipoderm prin intermediul unui ac adaptat la o seringă.
Soluțiile (maxim 1,5 ml) vor forma un depozit din care se va difuza lent, către sistemul
capilar, soluția medicamentoasă. 
Scop
 Terapeutic 
Resorbția este lentă. Începe la 5-10 minute de la administrarea medicamentului.
Locurile de elecție pentru injecția subcutanată
Locuri bogate în țesut celular lax  
 Regiunea deltoidană
 Faţa externă a braţului
 Fața anteroexternă a coapsei
 Regiunea supra şi subspinoasă omoplatului
 Flancurile peretelui abdominal
 Regiunea periombilicală
 Regiunea subclaviculară
 Regiunile centrale fesiere.
! Nu se administrează subcutanat în zone de infiltrare ale altor injecții, zone infectate, zone
edematoase sau cu modificări dermatologice.
Fața laterală a brațului este preferată pentru că este o zonă puțin dureroasă, iar regiunea
periombilicală este aleasă pentru că la acest nivel stratul adipos este bine reprezentat.

Materiale necesare pentru injecția subcutanată

 Tavă medicală

 Mănuși de unică folosință;

 Seringa de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată (0,5 –
2 ml) și ac steril hipodermic de 30-52 mm și diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu
bizou lung;

 Soluție medicamentoasă de injectat (cristalină izotonă sau uleioasă în cazuri

speciale);

 Tampoane cu alcool

 Taviță renală

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Pregatirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului;
 Se explică tehnica și necesitatea acesteia, efectele dorite și nedorite;

 Verificați dacă pacientul are alergii la anumite substanțe/medicamente;

 Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului;

 Se asigură intimitatea pacientului;

Pregătirea fizică
 Întrebați dacă pacientul preferă un anumit loc de injectare după ce i-ați expus
locurile de elecție. Dacă pacientul primește injecții subcutanate regulate,
asigurați-vă că locurile de injectare sunt facute prin rotație.

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i

fi cât mai comod și în funcție de starea acestuia; în mod obişnuit se poziționează
pacientul în poziţie şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal.
 Se stabilește locul de elecție.

 Se expune locul în care va fi efectuată injecția.

Reguli generale de administrare

Înainte de a continua, verificați cele șapte reguli de administrare:

1. Pacientul corect: cereți pacientului să confirme identitatea și apoi comparați-o cu

brățara pacientului (dacă există)/ fișa pacientului și cu prescripția medicală.
2. Medicament corect: verificați dacă medicamentul corespunde prescripției și
asigurați-vă că medicamentul nu a expirat.
 3. Doza corectă: verificați doza de medicament în comparație cu prescripția pentru
a vă asigura că este corectă.
4. Momentul corect: verificați orarul pentru administrarea medicamentului și când
pacientul a primit o doză anterioară, dacă este relevant.
5. Calea corectă: verificați dacă administrarea subcutanată este adecvată pentru
medicamentul pe care îl administrați.
6. Consimțământul: asigurați-vă că a fost obținut consimțământul informat înainte
de administrare.
7. Documentare corectă a prescripției și alergiilor: asigurați-vă că prescripția este
valabilă și verificați dacă pacientul nu este alergic la medicamentul pe care
urmează să îl administrați.
Odată confirmate toate cele de mai sus, pregătiți medicamentul.
Tehnica 

Injectia subcutanata – tehnica

Verificarea
Se verifica medicația prescrisă.
Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a
sterilității, conform regulilor de administrare;

1. Pregătirea asistentului medical

Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă manușile de
unică folosință;
2. Pregătirea soluțiilor de administrat
Încarcă în seringă soluția, cu excepția seringilor preîncărcate cu medicație;

Dacă medicamentul e sub formă de fiole/ flacoane, e necesară etapa de pregătire a

seringii:

Pregătirea cuprinde următorii pași:

• Se deschide ambalajul seringii;
• Se atașează acul la seringă;
 • Se verifică vizual soluția din fiolă (un aspect tulbure sau sedimentat ar putea
însemna că soluția nu e potrivită pentru administrare);
• Se aplică câteva lovituri cu degetul la nivelul superior al fiolei;
• Se rupe gâtul fiolei prin aplicarea de presiune în locul marcat (pentru a se evita
accidentele, se poate rupe fiola acoperită cu un tampon);
• Se încarcă seringa cu soluția din fiolă;
• Schimbă acul cu care a tras soluția cu un ac pentru injectarea în hipoderm
( 23/26 G);
• Se ține seringa în sus și se aplică câteva lovituri pentru ca bulele să se ridice,
apoi se elimină bulele din seringă.

! Atenție – Toți pașii se efectuează păstrând toate materialele sterile.

În cazul seringilor preumplute nu e necesară eliminarea bulei de aer din

seringă; aceasta are rolul de a împinge substanța medicamentoasă rămasă în ac
pentru ca întreaga doză de soluție să fie administrată.

Stabilirea și pregătirea locului de elecție pentru injecția subcutanată

Dacă trebuie să administrați mai multe injecții, utilizați locuri diferite pentru fiecare injecție.
Dacă se administrează injecții frecvente, rotiți locurile de injectare.
Dezinfectează locul puncției;
Cu policele și indexul mâinii se formează un pliu cutanat ridicat de pe planurile profunde
de aproximativ 5cm;
3. Executarea injecției
Pătrunde cu acul cu bizoul în sus, în profunzimea stratului subcutanat în unghi de
45 de grade la o adâncime de 2-4 cm;
Injecția se poate executa și într-un unghi de 90 de grade dacă acul este scurt și
stratul subcutanat al pacientului este gros.
4. Verificarea poziției acului
Se aspiră pentru a se verifica dacă nu s-a atins accidental un vas de sânge;
Aspirarea nu este obligatorie pentru injecțiile subcutanate, deoarece nu există
vase de sânge majore în țesutul subcutanat și riscul de administrare intravenoasă
accidentală este minim. Cu toate acestea, ar trebui să respectați întotdeauna
recomandările.
5. Injectarea soluției
Se relaxează pliul și se injectează lent, cu presiune ușoară pentru a nu destinde
brusc țesutul subcutanat.

6. Scoaterea acului
Se retrage acul și se tamponează cu vată cu alcool, masând ușor zona pentru a
închide traiectoria acului și a favoriza circulația locală în vederea accelerării
resorbției (în cazul administării de insulină nu se tamponează cu alcool, iar în
cazul administrării de anticoagulante nu se masează);
7. Finalizarea tehnicii
Se aplică un plasture la locul injecției.
Așezați pacientul într-o poziție comodă observând faciesul, tegumentele și
comportamentul acestuia.
Explicați pacientului că procedura este completă.
Resorbția substanței administrate subcutanat va începe după 5-10 minute de la
injectare.
Reorganizarea locului de muncă
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform precauțiilor
universale (PU).

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a
efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.
Observatii
 pentru injectarea Adrenalinei şi Atropinei se preferă regiunea deltoidiană
(pacientul se poziţionează cu mâna în şold);
 pentru injectarea insulinei se alternează continuu regiunile, pentru a preveni
apariţia lipodistrofiei;
 nu se injectează substanțe iritante;
 nu se injectează în regiuni infiltrate.
Accidente / Incidente
 Durere prin lezarea unor terminații nervoase
 Durere prin injectarea rapidă de substanță care duce la distensia bruscă a
țesuturilor: 
 Hematom din cauza perforării accidentale a unui vas de sânge;
 Injectarea accidentală intravasculară care poate duce la embolie;
 Ruperea acului;
 Infectii locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie și antisepsie.
 BILETUL 7
1.Abcesul pulmonar.(Investigatii de laborator)
Investigatii de laborator:leucocitoza (29-30.000/mm3),
-neutrofilie,
-anemie,
-VSH crescut,
-fibrinogen crescut.
La analiza microbiologica a sputei se pot izola germenii patogeni si bacili acid-alcoolo-
rezistenti.
2.Perfuzia intravenoasa.
Perfuzia este o metodă de tratament care constă in introducerea, în organismul unui pacient
pe cale parenterală, a unei cantități de sânge sau de diferite soluții medicamentoase, în scop
terapeutic.
Perfuzia se efectuează într-un ritm lent (picătură cu picătură), pentru a nu dezechilibra
mecanismele de reglare, tensiunea arterială sau schimburile de apă și săruri minerale dintre
sânge și țesuturi.

Ce se administrează prin perfuzie?

Perfuziile venoase permit administrarea de:
 medicamente

 soluţii electrolitice (sodiu, potasiu etc.)

 soluții glucozate („seruri”)

 de derivate de sânge

 de produse de hrănire artificială (pe bază de glucide, de lipide şi de acizi aminaţi).

Perfuzia – Scop
 hidratarea și mineralizarea organismului;
  administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;

 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;

 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală;

 alimentarea pe cale parenterală.

Pregatirea materialelor necesare

Necesarul de materiale pentru perfuzia intravenoasă depinde de:

 rata de administrare;

 tipul terapiei;

 specificul solutiei care trebuie administrata intravenos.

Materiale necesare pentru perfuzia intravenoasă

 soluția de administrare intravenoasă

 paduri alcoolizate

 perfuzor

 stativ

 medicamentele prescrise dacă trebuie administrate în perfuzie

 mânuși

 taviță sau cărucior de lucru

Pregatirea materialelor
 se verifică data de expirare a soluțiilor de administrat, volumul și tipul soluțiilor

 se examinează soluțiile (de plastic sau de sticlă), să nu fie perforate sau sparte

 se examinează soluțiile pentru a verifica aspectul lor (sa nu fie tulburi, precipitate
etc).

Pregatirea pacientului
 procedura trebuie explicată pacientului în detaliu pentru a reduce teama și
anxietatea. Astfel, se va explica pacientului că va rămâne la locul puncționării un
cateter de plastic la care se va atașa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor
soluții indicate de medic. Se vor explica avantajele tehnicii și anume faptul că
aceasta îl scutește de înțeparea repetată pentru administrarea tratamentului;

 i se va explica, de asemenea, că durata și tipul tratamentului vor fi indicate de

medic;
  se aduce la cunoștință pacientului orice modificare survenită în schema de
tratament;

 de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învățat să anunțe orice modificare în

rata de administrare potrivită de asistenta (daca perfuzia se oprește sau merge
mult mai rapid), dacă începe să-l doară .De asemenea, i se va preciza că nu va
trebuie să lovească sau sa bruscheze locul unde branula este inserată;

 se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul

de inserție cât și faptul că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine
ca înainte de montarea branulei.

Tehnica perfuziei
 se spală mâinile bine;
 se pun mânușile;

 se agață soluția în stativ;

 se înlătură capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad alcoolizat

porțiunea unde va fi introdus perfuzorul;

 se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluția perfuzabilă dacă acest

lucru este indicat și se va eticheta flaconul specificând medicația introdusă;

 se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grijă să nu atingem capătul

pentru a îl păstra steril;

 se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere până când se

umple jumătate;
 se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăviță
până când nu mai este nici o bulă de aer;

 dacă soluția este în flacon de sticlă, va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru
ca ea să curgă;

 dacă soluția este în pungă de plastic. nu este nevoie să se deschidă filtrul de aer;

 se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează

perfuzorul la branulă;

 se etichetează flaconul de soluție cu data si ora administrării;

 Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea generală, se

verifică periodic debitul perfuziei.

Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat deja montată în stativ

 Se închide clema sistemului de perfuzie;

 Se dezinfectează dopul pungii;

 Se înţeapă cu acul ataşat la seringă sterilă şi se injectează medicamentul în pungă;

  Se roteşte uşor punga pentru amestecarea medicamentului cu soluţia de perfuzat;

 Se deschide clema şi se ajustează ritmul de curgere conform recomandărilor;

 Se etichetează punga cu soluţie perfuzabilă, notând soluția medicamentoasă

introdusă.

 Se supraveghează pacientul și se observă starea generală;

 Se verifică periodic debitul perfuziei.

Reorganizarea locului de muncă

 Se colectează selectiv deşeurilor conform precauţilor universale P.U.

 Se notează tehnica în foaia de observaţii – data, ora administrării, medicamentul

adăugat, doza, soluţia perfuzabilă, ritmul de administrare, numele asistenului
medical care a efectuat tehnica.

Calculare ritm curgere perfuzie

Calculul ritmului de administrare pentru soluțiile perfuzabile (rata de flux):

– Formula 1: total soluție/total ore = ml/oră

– Formula 2: ml/oră x factor picurator = picături/oră
– Formula 3: total soluție x factor picurator/nr.ore x 60min = picături/min
Unde factor picurator:

Picurator copii =micro= 60pic/ml

Picurator adulți =macro= 15pic/ml

Picurator sânge =10picaturi/ml

Exemplu – un pacient are prescris 1000 ml de soluție de administrat în 6 ore

Picături/minut=1000 x 15 /6 x60= aproximativ 42

Complicații
Complicațiile care pot surveni în cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic trebuie
avute în vedere, prevenite, iar, dacă apar, cunoscute metodele de acționare în aceste situaţii.
Aceste complicaţii sunt:
 flebitele

 extravazarea soluţiilor

 impermeabilitatea cateterului

 hematom
  secționarea cateterului

 spasme venoase

 reacții vasovagale

 tromboze

 infecții sistemice (septicemie)

 reacții alergice

 încărcare circulatorie

 embolie

BILETUL 8
1.Abcesul pulmonar.(Investigatii imagistice)
Investigatiile imagistice-radiologice: radiografia toracica in faza de formare evidentiaza una
sau mai multe opacitati omogene ,sferice sau opacitati sistematizate uni-sau plurisegmentare
,in faza de supuratie deschisa avem o imagine hidroaerica intrapulmonara.
FIBROBRONHOSCOPIA – este obligatorie la toti pacientii peste 40 de ani ce prezinta o
supuratie pulmonara (cel putin 10% din cazuri prezinta cancer bronhopulmonar),fiind
necesara pentru urmarirea evolutiei sub tratament si permite extragerea corpilor straini
,aspiratia puroiului stagnant ,precum si recoltarea probelor bacteriologice si micologice de
sputa in conditii optime.
2.Masurarea ,TENSIUNII ARTERIALE.
Tensiunea arterială (T.A.) reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților
arteriali.

Scopul măsurării T.A.

 evaluarea funcției cardiovasculare

 aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau medicamente

 aprecierea forței de contracţie a inimii,

 aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor

Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89 mmHg. 

Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când inima se contractă

(valori normale cuprinse între 100 mmHg și 130 mmHg), iar tensiune arterială
diastolică atunci când inima se relaxează.
Loc de măsurare
 Artera humerală

 Artera radială

 Artera pedioasă

Materiale necesare pentru măsurarea tensiunii arteriale

 Tensiometru cu manșetă (1)

 Sfigmomanometru (1)

 Stetoscop biauricular (2)

 Tava medicală (4)

 Alcool sanitar (5)

 Comprese (6)

 Foaie de temperatură (7)

 Pix roșu (8)

Pregatirea pacientului pentru măsurarea tensiunii arteriale

Pregătirea psihică
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;

 Se obține consimțământul pacientului;

 Se lasă pacientul în repaus 10 minute înainte de efectuarea tehnicii pentru a nu

influența valoarea tensiunii arteriale din cauza emoțiilor;

 Se atentioneaza pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii, deoarece

acest lucru poate modifica rezultalele;

 Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță de la

servirea mesei, deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;
 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau dacă are
dureri.

Pregătirea fizică
 Așezați pacientul în decubit dorsal, sezând, semișezând sau ortostatism, în funcție
de indicația medicului;
  Asigurați-vă ca pacientul nu a fumat și nu a consumat înainte cafea sau stimulente
adrenergice;

 Dacă nu există o indicație, se poziționează pacientul pe un scaun, în funcție de

capacitatea acestuia de mobilizare;

 Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin dezbrăcare (dacă
mâneca este prea strâmtă);

 Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi limfedemul post-
mastectomie.

Tehnica – măsurarea tensiunii arteriale cu tensiometru manual 

 Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun;

 Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de
siguranță, dacă este necesar.

 Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;

 Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în zona arterei

radiale sau humerale (palpați artera exercitând o ușoară presiune cu degetele
pentru a o localiza);

 Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra

plicii cotului și se fixează;

 Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul

arterei;

 Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este necesar, se

sterg și se dezinfectează cu alcool sanitar olivele și părțile metalice ale
stetoscopului);

 Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în

sus;

 Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc până

la dispariția zgomotelor pulsatile;

 Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;

 Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;

 Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în

care auziţi prima bătaie clară (sunet Korotkoff);

 Continuați decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea tensiunii

diastolice;
  Îndepărtaţi manşeta și si înregistraţi valorile măsurate, notând numele pacientului,
data și valoarea obținută (Exemplu: T.A. = 130/70 mmHg).

 Spălați-vă pe mâini la încheierea tehnicii.

 Reprezentarea grafică a tensiunii arteriale 

 Calculați pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1
cmHg.

 Reprezentaţi grafic valorile rezultate din măsurarea tensiunii arteriale printr-un

dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe verticala timpului (D sau S);

 Latura de sus a dreptunghiului reprezintă tensiunea sistolică, iar latura de jos a

dreptunghiului reprezintă tensiunea diastolică;

Foaia de temperatură 
Pe foaia de temperatură, T.A. se poate nota:
 cifric în rubrica rezervata acestui scop;
 grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și cea minimă – un
pătrațel este egal cu o unitate.
Rezultatele normale ale tensiunii arteriale 
Valori orientative pe categorii de vârstă
 6-9 ani – între 100/65 mmHg – și 119/79 mmHg;

 10-13 ani – între 110/65 mmHg – și 124/84 mmHg;

 14-17 ani – între 120/80 mmHg – și 134/89 mmHg;

 adult – între 120/80 mmHg – și 139/89 mmHg;

Peste 139/89 mmHG, la adult = Hipertensiune arterială

Sub 100/65 mmHG = Hipotensiune arterială
Între minim si maxim = Tensiune arteriala normală.
Stadiile hipertensiunii arteriale 
 Stadiul 1 – 130-139 mmHg/ 80-89 mmHg

 Stadiul 2 – peste 140 mmHg/peste 90 mmHg

 Stadiul 3 – peste 180 mmHg/peste 120 mmHg

Modificările tensiunii arteriale

Modificările T.A. pot să apară în:

 Emoții, stres;

 Exces de volum lichidian;

 Alterarea nutriției și a sănătății;

  Intoleranță la activitate;

 Alterarea randamentului inimii;

 Diverse patologii.

 Diferența mai mică de 25 mmHg între tensiunea arterială sistolică și

diastolică. Cauzele includ stenoza aortică, insuficiența cardiacă congestivă
și tamponadă cardiacă.
 Mai mult de 100 mmHg diferență între tensiunea arterială sistolică și
diastolică. Cauzele includ regurgitarea aortică și disecția aortică.
 Diferența dintre brațe: diferența mai mare de 20 mmHg a tensiunii arteriale
între fiecare braț este anormală și poate sugera disecția aortică.
Educația pacientului
 Recomandați pacienților să își măsoare periodic tensiunea arterială, la domiciliu;
 Explicați modalitațile de a măsura tensiunea arterială (prin echipament digital) și
faceți-le un instructaj în acest sens;

 Învățați pacienții cu HTA să reducă consumul de sare, să își mențină greutatea

corporală în anumite limite și să elimine stresul sau emoțiile puternice prin
gestionarea acestora cu ajutorul tehnicilor de relaxare.

BILETUL 9
1.Abcesul pulmonar.(Clasificare)
Abcesele pulmonare sunt clasificate in functie de:
-Durata evolutiei:abcese acute cu evolutie sub 4-6 saptamani ,abcese cronice.
-Etiologie:bacteriene, fungice, parazitare.
-In raport cu modul de formare supuratia poate fi primitiva(abces cu piogeni ,ambian, micotic)
sau secundara unei alte afectiuni pulmonare (pneumonie , bronhopneumonie) , unei supuratii
toracice sau subdiafragmatice ,unei embolii septice pulmonare.
2.Masurarea , PULSULUI
Pulsul sau ritmul cardiac reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur și este
sincronă cu sistola ventriculară. Scopul măsurării pulsului este de evaluare a funcției
cardiovasculare.
Frecvența se măsoară în bătăi/minut.
Frecvența normală a pulsului arterial în stare de repaus la un adult este de 60-80 bătai
pe minut.
Valori orientative ale pulsului în funcție de vârstă
 nou-născut – 120-160 bătăi/minut

 1-2 luni (sugar) – 100-140 bătăi/minut

  1-2 ani – 80-130 bătăi/minut

 2-6 ani – 75-120 bătăi/minut

 6-12 ani – 75-110 bătăi/minut

 adolescent – 60-100 bătăi/minut

 adult – 60-80 bătăi/minut.

Aceste valori se referă la ritmul cardiac de repaus, atunci când inima pompează cea mai
redusă cantitate de sânge, în lipsa activității fizice.

Dacă pacientul adult stă în decubit, relaxat și nu prezintă semne de boală, pulsul se
încadrează de obicei între 60-80 bătăi/minut.

Caracteristicile pulsului
Prin măsurarea pulsului se apreciază:
 Ritmul sau regularitatea pulsului (puls ritmic sau aritmic)

 Amplitudinea sau intensitatea pulsului (mică sau mare)

 Frecvența sau rapiditatea pulsului (limitele: ritmul tahicardic sau accelerat și

ritmul bradicardic sau lent)

 Celeritatea

 Volum

Scop
 Evaluarea funcţiei cardiovasculare – informații despre activitatea inimii și starea
arterelor.

 Aprecierea răspunsului la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.

 Recunoașterea complicaţiilor.

Loc de măsurare
Pulsul poate fi măsurat la orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un
plan dur.

Cele mai precise puncte de presiune unde se poate măsura pulsul sunt:

 Artera temporală superficială la copil

 Artera carotidă (A)

 Regiunea apicală
  Artera humerală (B)

 Artera radială (cea mai des folosita – C)

 Artera femurală (D)

 Artera din regiunea poplitee (E)

 Artera pedioasă (F)

 Artera tibială (G)

 Apex (vârful inimii)

Materiale necesare
 Ceas cu secundar

 Foaie de temperatură

 Pix de culoare roșie

Pregătirea pacientului pentru măsurarea pulsului

Pregătirea psihică

 Se explică tehnica și se obține consimțământul și colaborarea;

 Se asigură repaus fizic și psihic 10-15 minute (o stare emotivă poate modifica
valoarea);

Pregătirea fizică
 Se poziționează pacientul (în funcție de starea acestuia) în decubit dorsal cu
membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie, mâna
în supinaţie (cu palma orientată în sus) sau în poziţie semişezândă cu antebraţul în
unghi drept sprijinit pe suprafaţa patului, mâna în supinaţie şi extensie;
Tehnica
Măsurarea pulsului

 Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează;

 Se reperează artera pentru măsurare (la extremitatea distală a antebrațului, în

sanțul radial localizat în continuarea policelui)

 Se fixează degetul index, medius și inelar pe traiectul arterei;

 Se exercită o ușoară presiune până când se simt pulsațiile;

 Se măsoară pulsațiile timp de un minut, ghidându-ne dupa ceas;

  Se poate măsura și timp de 30 de secunde, iar valoarea obținută se înmulțește la
doi, însă pentru o acuratețe maximă este bine să se măsoare timp de 1 minut;

 Se apreciază în același timp și ritm, amplitudine, elasticitate;

 Se notează valoarea obținută în foaia de temperatură.

 Se poate nota valoarea și cifric în carnetul personal.

Rezultate
Rezultate normale

 puls cu pauze egale, ritmic;

 pulsul este bine bătut, regulat;

 frecvența pulsului se află în limite, în funcție de vârstă (adult între 60-80

bătăi/min)

Alte rezultate
 Pulsații cu pauze inegale = PULS ARITMIC SAU DICROT

 Puls greu perceptibil = PUL FILIFORM cu volum redus

 Puls diferit la artere simetrice = PULS ASIMETRIC

 Peste 100 pulsații pe minut = TAHICARDIE

 Sub 60 de bătăi pe minut = BRADICARDIE

Notarea pulsului în foaia de temperatură

 Pulsul se notează pe foaia de temperatură cu pix de culoare roșie.
 Se calculează pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 4
pulsații (4 valori / pătrat).

 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, făcut pe

linia orizontală sau în mijlocul pătratului (în funcție de valoare) din rubrica
corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara);
 Obține-ți curba pulsului unind punctul obținut cu punctul măsurat anterior.

Variații ale pulsului

 La atleți și persoane foarte active pulsul poate fi între 40-60 bătăi/minut.

 În condiții de activitate fizică sau stres, valorile pot crește

 Administrarea unor medicamente (beta-blocante)

 Atunci când temperatura este ridicată, inima pompează mai mult sânge, astfel
pulsul poate crește
  După modificarea poziției din șezând în ortostatism sau invers se poate modifica
temporar valoarea pulsului

 Stresul, anxietatea, teama, bucurie pot duce la accelerarea pulsului;

 Obezitatea poate duce la creșterea valorii pulsului.

BILETUL 10
1.Chistul hidatic.(HIDATIDOZA)(definitie + etiologie)
DEFINITIE
Chistul hidatic este o afectiune parazitara ,cu dezvoltare tumorala veziculara a larvei
viermelui cestod Taenia echinococcus , la nivel pulmonar.
Embrionii de Taenia echinoccous sunt inghititi accidental de om , boala fiind frecventa la
animale. In aparenta benigna,datorita evolutiei lente ,boala este multa vreme
asimptomatica,grava prin complicatiile pe care le poate genera.
Nu exista tratament specific.
ETIOLOGIE
Ouale parazitului eliminate din intestinele cainelui – gazda definitiva – infesteaza omul –
gazda intermediara ,exceptional prin inhalare pe cale respiratorie ,obisnuit pe cale digestiva.
Contaminarea se face direct , prin contact repetat cu cainele , prin maini murdare sau indirect ,
prin apa sau alimente infestate.
Parazitul migreaza pasiv , torentul circulator , ajungand in diferite organe :
-ficat 60-70%
-plamani 20-30%
-10 % muschi, splina, creier, rinichi, tiroida, orbita , oase ,unde formeaza o vezicula
uniloculara , denumita hidatida primara sau chist hidatic.
2.Masurarea, TEMPERATURI.
Menținerea temperaturii în limite normale este o necesitate a organismului de a pastra
constant echilibrul dintre termogeneza (producerea căldurii) si termoliza (pierderea
căldurii).
Centrii nervoși care reglează temperatura se afla în hipotalamus.
Scopul măsurării temperaturii
Temperatura corpului poate fi un indicator major al stării de sănătate a unei persoane.
Factori care influențează temperatura
Temperatura corpului poate varia în funcție de individ.  Anumite lucruri pot influența
temperatura corpului unei persoane, cum ar fi: sexul, vârsta și expunerea la mediu:
 Femeile au, de obicei, o temperatură a corpului mai mare decât bărbații, în special
în timpul ovulației;

 Pacienții vârstnici pot avea o temperatură corporală mai scăzută

 Bebelușii pot avea o temperatură normală mai mare a corpului

 Expunerea mediului la frig sau căldură poate ridica sau scădea temperatura
corpului unui pacient.

 Alți factori comuni care pot influența temperatura corpului includ emoții, stres,
depresie, tulburări metabolice, cancer (cum ar fi tumorile cerebrale),
medicamente și proceduri medicale sau chirurgicale.

 Clisma – în determinarea rectală.

 Fumatul – eroare +/- 0,2 grade C daca pacientul a fumat, în cazul determinării
orale

Locul de măsurare
o   Axila
o   Cavitatea bucală
o   Plica inghinală
o   Ureche
o   Rect
o   Vagin
Valori normale în funcție de locul de măsurare
 O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1 grade
C până la 37,5 grade C;
 Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.
Extremele 
Hipotermia
Organismul poate tolera perioade trecătoare de hipertermie sau hipotermie. Totuși,
expunerea continuă la temperaturi ale corpului extrem de ridicate sau scăzute poate fi
letală și poate provoca leziuni profunde localizate sistemice și organice.
Dacă o persoană este hipotermică, corpul său va încerca să genereze căldură tremurând.
Hipotermia începe la 35 grade C, iar pacienții își vor pierde cunoștința 32,7 grade C.
Tratamentele medicale obișnuite pentru inversarea hipotermiei includ aplicarea păturilor de
încălzire sau a unui dispozitiv de încălzire sau infuzie de soluție salină caldă printr-un
periferic I.V.
Hipertermia
Dacă o persoană este hipertermică, corpul său va încerca să se răcească
prin transpirație pentru a răci suprafața pielii.
În timpul episoadelor hipertermice, ritmul cardiac, debitul cardiac și ritmul metabolic cresc,
ceea ce duce la creșterea consumului global de oxigen de țesut și organ.
Monitorizați frecvent nivelul de oxigen al unui pacient hipertermic; poate fi nevoie de oxigen
suplimentar.
Temperaturile de 45,5 grade C sunt incompatibile cu viața. Copiii sub 6 ani pot
avea convulsii febrile atunci când temperatura lor este de doar 38 grade C. În mod obișnuit,
când temperaturile ating 41,1 C, este o urgență medicală.
Tratamentul medical de urgență pentru inversarea hipertermiei poate include perfuzarea unei
soluții saline refrigerate printr-un I.V periferic, aplicarea unei pături de răcire sau plasarea
pachetelor de gheață la inghinal și a axilelor.

Dispozitive de măsurare a temperaturii

Cele mai frecvente dispozitive de evaluare a temperaturii sunt:

• termometru analog clasic 

• termometre digitale din sticlă sau electronice pentru a măsura temperaturile orale, rectale,

axilare sau vaginale;

• termometre cu infraroșu

• termometre ureche (timpanic);

• benzi de temperatură a frunții cu cristale lichide.

Aceste metode pot fi utilizate în spital, dar și la domiciliul pacientului.

Materiale necesare pentru măsurarea temperaturii cu termometru clasic

 Termometru
  Recipent cu soluţie dezinfectantă- spirt sau cloramina 1%

 Taviță renală

 Ceas

 Mănuși de unică folosință

 Foaie de temperatură și pix albastru.

Pregătirea pacientului
 Se solicită consimțământul

 Se explica necesitatea procedurii

 Asistenta medicală se spală pe mâini și se dezinfectează

Tehnica
    Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se sterge cu o compresă;

    Se pozitioneaza în locul de măsurare;

    Se așteaptă până cand nivelul de lichid al termometrului crește;

    Se verifică nivelul de lichid al termometrului și ce valoare indică acesta.

Măsurarea temperaturii la axilă

 Se așează pacientul în pozitia decubit dorsal sau șezând;
 Se ridică brațul pacientului și se șterge axila prin tamponare;

 Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la

coborârea lichidului sub 36 grade C

 Se poziționează termometrul cu rezervorul de lichid in centrul axilei;

 Se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a

trunchiului;

 Dacă pacientul este slăbit, trebuie să susținem brațul;

 Termometrul se menține 10 minute;

 Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în foaia de

temperatură

 Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, aceasta fiind cu

până la 0,5 grade C mai joasă decat temperatura internă.

Reprezentarea grafică în foaia de temperatură

 socotiți pentru fiecare linie orizontala din F.T câte două diviziuni de grad;
  notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau
seara (s) pentru cifrele cu soţ (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
 notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în
mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ
(impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;

 uniti astfel punctele obtinute si veti avea curba febrilă

 uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a

sistemului de coordonate din foaia de temperatură.

Rezultate
36-37 grade C = VALOARE NORMALĂ
37-38 grade C = SUBFEBRILITATE
38-39 grade C = FEBRĂ MODERATĂ
39-40 grade C = FEBRĂ RIDICATĂ
Peste 40 grade C = HIPERPIERXIE

BILETUL 11
1.Chistul hidatic .(simptomatologie)
Hidatidoza este o boala a intregului organism cu evolutie in 3 faza:
1. Faza de debut pretumoral cand apar manifestari alergice (urticarie prurit)
,oboseala, tuse iritativa, uscata , radiologic apare opacitate rotunda cu contur
net delimitat , eozinofilie sangvina peste 5% .
2. Stadiul tumoral se exprima clinic prin accese de tuse , dispnee , dureri toracice
violente , hemoptizie , si frecvent fenomene anafilactice.
3. Complicatiile -ultima faza , reprezentate de infectarea si ruperea chistului ,
declansand vomica hidatica ,unica sau fractionata ,ce se caracterizeaza prin
deschiderea chistului intr-o bronhie (pleura sau organe vecine) prin care se
elimina un lichid clar ,cu gust sarat ,eventual si membrane , realizand
simptomatologia unei supuratii pulmonare.
2.Masurarea , RESPIRATIEI.
Măsurarea respirației poate fi un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, urmărirea
evoluției bolii, prevenirea sau identificarea complicațiilor, dar și prognosticul bolii.
Respirația reprezintă funcția organismului prin care se aduce aportul de oxigen necesar
proceselor vitale, în paralel cu eliminarea dioxidului de carbon.
Respirația normală, sau eupneea, se desfășoară fără efort, silențios, cu mișcări toracice
simetrice, ritmice, puțin vizibile.

Masurarea respirației – Scop

 Evaluarea funcției respiratorii;

 Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului

respirator;

 Recunoașterea complicațiilor;

 Aprecierea evoluției bolii;

 Prognosticul bolii;

 Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează

sistemul respirator.

Valori normale respirații/minut

Frecvența respiratorie variază în funcție de vârstă, sex, poziție, temperatura mediului
ambiant, starea de veghe sau de somn, efort fizic.
 Numărul de respirații normale la adult este în medie de 16-18 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la nou-născut este de 30-50 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un copil de 2 ani este de 25-35 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la femeie este de 16-20 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la bărbat este de 14-18 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un vârstnic (≥  65 de ani) este de 12-28 respirații pe
minut.
 Numărul de respirații la un vârstnic (≥  80 de ani) este de 10-30 respirații pe
minut.
Tipuri de respirație
 Respirație costal superioară – întâlnit la femei prin ridicarea părții superioare a
cutiei toracice
 Respirație costal inferioară – întâlnit la bărbați prin mărirea diametrului lateral
al cutiei toracice
 Respirație abdominală – prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice,
întâlnită la copii și vârstnici.

Loc măsurarea respirației

 Suprafața toracelui
Elemente care se pot aprecia prin tehnica de măsurare
 tipul de respirație;

 amplitudinea mișcărilor respiratorii;

 frecvența;

 ritmul respirator;

 simetria expansiunii toracice

 tusea
 expectorația
 dispneea
 durerea toracică

Pregătirea pacientului pentru măsurarea respirației

 IMPORTANT: Nu se anunță pacientul atunci când se efectuează tehnica de

măsurare a respirației pentru că pacientul își poate influența numărul de
respirații și astfel se va obține un rezultat modificat.
Materiale necesare 
Pentru măsurarea respirației avem nevoie de:

 Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;

 Pix verde/ albastru;

 Foaie de temperatură.
Tehnica
Tehnica pentru măsurarea respirației:

 Poziția pacientului este decubit dorsal;

 Se poate efectua și în timp ce pacientul doarme;

 Asistenta plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui;

 Se măsoară inspirațiile timp de 1 minut.

 O altă variantă este măsurarea timp de 30 de secunde și se înmulțirea cu 2.

 Putem număra mișcările respiratorii și fără a aplica mâna pe suprafața toracelui,

numai prin observarea mișcărilor cutiei toracice.

 Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.

Reprezentarea grafică a respirației

 Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare verde (unii autori
menționează culoarea albastru pentru notare) aşezat direct pe linia orizontală din
rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
   Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontală din F.T.

 Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale

măsurătorilor efectuate ulterior.
 Curba respirației, curba pulsului, curba temperaturii, au reprezentări grafice
paralele pe foaia de temperatură. Acest lucru se întâmplă în stare de normalitate.

 Intersectarea acestor curbe reprezintă indicii referitoare la perturbarea funcțiilor

vitale

 Rezultate

Sub 10 respirații pe minut – BRADIPNEE

Peste limitele normale – TAHIPNEE
Evaluare generală
 observăm starea generală a pacientului și supraveghem toate funcțiile vitale;
 urmărim tipul, frecvența, efortul respirației

 observăm dacă pacientul este răgușit, dacă prezintă tuse sau spută

 observăm dacă pacientul depune efort pentru a respira, dacă prezintă dispnee,

dacă are dureri la inspirație/expirație, febră, anorexie, cianoză, HTA, tahicardie.
 Poziționează pacientul în:

o semișezând cu repaus absolut pentru reducerea nevoilor de oxigen, la

nevoie

o decubit dorsal fără pernă, cu capul înclinat lateral pe partea sănătoasă

pentru aspirația mucozităților și secrețiilor oro-faringiene

o bărbia ridicată pentru deschiderea căilor aeriene.

În funcție de gravitatea tulburărilor respiratorii, medicul va decide: dezobstrucția căilor

aeriene .intubație orofaringiană/orotaheală.traheostomia.oxigenoterapia.

BILETUL 12
1.Chistul hidatic.(diagnostic pozitiv)
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe date clinice , paraclinice (imagistice ,imunologice,
parazitologice) si epidemiologice.
Examen clinic:prin anamneza se releva profesia (cioban , frizer de caini, macelar), domiciliu
in zonele endemice( Dobrogea , judetele de munte), manifestari subiective( dureri toracice ,
tuse , spute , hemoptizie), stare generala buna in contrast cu imaginile radiologice.
Examinari paraclinice: eozinofilia peste 5% ,eozinofilia provocata, inainte si dupa
intradermoreactia Casoni – daca eozinofilia creste ,reactia este pozitiva. I.D.R Casoni cu
antigen hidatic uman pozitiv ( se injecteaza I.D ser test 2-3 diviziuni de ml la nivelul
antebratului, iar pe antebrat opus martor se injecteaza ser fiziologic , se citeste rezultatul din
10 in 10 minute).
Tomografia computerizata – precizeaza si continutul lichidian al opacitatii.
2.Masurarea, DIUREZEI.

OBSERVAREA, MASURAREA SI NOTAREA   DIUREZEI

Diureza – procesul de formare si eliminare a urinei din organism timp de 24 de ore.

Urina – lichidul format de rinichi prin filtrarea sangelui, in care sunt eliminate
substantele rezultate din metabolismul intermediar proteic, inutile si toxice pentru organism si
excretat de aparatul renal. Tulburarile metabolismului intermediar influenteaza cantitatea si
calitatea (compozitia) urinei eliminate.

Mictiune – actul fiziologic, constient, de eliminare a urinei.

Scop: obtinerea de informatii privind starea morfofunctionala a aparatului urinar si a

intregului organism, cantitatea si calitatea urinei furnizand date importante pentru stabilirea
diagnosticului, prognosticului, urmarirea evolutiei bolilor dar si in stabilirea bilantului nutritiv
in bolile metabolice.

Materiale necesare: vase cilindrice gradate cu gat larg sau borcane de 2-4 l gradate;

- foaie de temperatura; creion sau pix (culoare albastra).

Etape de executie:

I. Observarea diurezei

- Se va observa ritmul mictiunilor:

normal –  5-6/24 ore la barbati; 4-5/24 ore la femei;

patologic – ritm crescut (polakiurie); mai mult noaptea (nicturie).

- Se vor observa tulburarile de mictiune:

polakiurie – mictiuni frecvente, cu cantitati mici;

ischiurie sau retentie de urina – imposibilitatea de a urina;

disurie – eliminarea urinei cu dificultate si dureri;

enurezis – pierderea involuntara de urina in timpul noptii;

nicturie – egalarea sau inversarea raportului dintre numarul mictiunilor si cantitatea de

urina emisa noaptea fata de cea emisa in cursul zilei.
 II. Masurarea diurezei

a)       Pregatirea materialelor:

- Se curata riguros vasele cilindrice, gradate, se clatesc cu apa distilata pentru a nu se modifica
compozitia urinei si se acopera.

- Recipientele vor fi etichetate (numele bolnavului, nr. salon si pat).

b)       Pregatirea bolnavului:

- Se educa bolnavul sa urineze numai in urinar.

Efectuarea tehnicii:

- Spalarea mainilor.

- Colectarea dupa un orar fix, valabil pentru toti bolnavii sectiei.

- Se invita bolnavul sa urineze si se arunca produsul acestei emisii la ora 8 dimineata.

- Se colecteaza in vasele gradate toate urinele emise pana a doua zi la ora 8, adaugandu-se si
urina acestei emisii.

- Se citeste gradatia care indica urina emisa in 24 ore.

- Spalarea mainilor.

III. Notarea diurezei

c)       Notarea cifrica:

- Se noteaza cifric in „Carnetul de observatii medicale independente”, in fiecare dimineata

(numele bolnavului, nr. patului, data si cantitatea de urina eliminata in 24 de ore.

d)       Notarea grafica:

- Pentru fiecare linie orizontala a foii de temperatura se socotesc 100 ml urina.

- Se noteaza grafic cu creion albastru, sub forma unei coloane ce are hasurata numai partea
superioara ce corespunde cantitatii de urina a zilei respective.

e)       Reorganizarea locului de munca:

- Vasele in care se face colectarea urinei pe timp de 24 de ore se depoziteaza in incaperi

racoroase, pentru a se preveni descompunerea urinei.

- La urina colectata se adauga cateva cristale de timol care impiedica procesele de fermentatie
fara sa modifice reactiile chimice.
 f)        Interpretarea rezultatelor:

- Valori fiziologice normale ale volumului de urina:

femei = 1000-1400 ml/24 h;

barbati = 1200-1800 ml/24 h.

- Valori patologice:

poliurie = peste   3000 ml/24 h;

oligurie = sub 1000 ml/24h;

anurie = absenta urinei in vezica.

Observarea calitatii urinei:

culoare: normal

- galben deschisa = urina diluata;

- brun inchisa = urina concentrata;

Patologic:

- brun inchisa si spuma (icter);

- rosie deschisa pana la rosie bruna = urina cu sange (hematurie);

Fiziologic:

- albastru-verde = tratament cu albastru de metilen;

- cafeniu-rosu-brun-negru = tratament cu chinina sau acid salicilic.

miros: caracteristic; amoniacal (in fermentatia alcalina intravezicala); aromatic, de

fructe in diabet.

aspect: normal = clar, transparent;

- patologic = tulbure (saruri, puroi, microbi, calculi).

BILETUL 13
1.Chistul hidatic.(tratament)
Tratamentul chisturilor hidatice necomplicate si complicate este chirurgical si medical cu
scopul de a elimina parazitul si de a preveni recidivele.
2.Recoltarea urinei pentru urocultura.
Recoltarea probelor de urină pentru Urocultura
Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea și analiza probelor de urină,
identificarea agenților patogeni care produc infecții ale tractului urinar (cistită, pielonefrită).
Scop urocultura
 Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor și efectuarea
antibiogramei
 Recoltarea se face într-un recipient special – urocultor – de unică folosință, steril,
cu capac etanș, pentru a preveni contaminarea probei.
 Volumul de urina necesar unui test uzual este de 10 – 15 ml.
Prelevarea probei de urină de către pacientul conștient şi capabil
 Materiale necesare

 Recipient steril

 Apă și săpun pentru toaletarea zonei genito-urinare

 Comprese sterile

Pregătirea pacientului
 Se explică tehnica și necesitatea efectuării acesteia

 Se instruiește pacientul cum să își recolteze singur urina

 Se instruiește pacientul cu privire la toaletarea zonei înainte de recoltare pentru

un rezultat corect

 Explicați pacientului să folosească prima urină de dimineață

 Explicați pacientului să facă toaleta zonei genitale cu apă și săpun înainte de a

recolta urina

 Explicați să urineze în recipient după ce a lăsat să curgă primul jet

urinar. Recoltarea pentru urocultură se face din urina de la jumătatea micțiunii.

 Urina este sterilă, exceptând segmentul inferior al uretrei, învecinat meatului

urinar, care prezintă o floră microbiană saprofită. Aceasta flora saprofită
contaminează în momentul micțiunii porțiunea inițială a jetului urinar, de aceea
recoltarea se face din mijlocul micțiunii.

 Luați eșantionul de la pacient și etichetați pentru a trimite proba la laborator.

Accidente / incidente
 Contaminarea urinei cu bacterii prezente în regiunea periuretrală din cauza lipsei
de dezinfectare a zonei. Se va relua procedura, explicând normele de igiena.
 Netrimiterea în timp util a eșantionului la laborator poate altera rezultatele prin
multiplicarea germenilor la cald sau precipitarea la rece.

Observații
  In cazul uroculturii pozitive este importantă identificarea agentului etiologic
implicat și a sensibilității acestuia la antibiotic (antibiograma).

BILETUL 14
1.Cardiopatiile congenitale.(definitie+etiologie)
DEFINITIE
Cardiopatiile congenitale – reprezinta o grupare de afectiuni ale cordului si marilor vase ,
consecinta unor vicii de dezvoltare embriologica a aparatului cardiovascular.
ETIOLOGIE.
Defectele congenitale ale inimii apar datorita dezvoltarii incomplete sau anormale ale fatului
in timpul primelor saptamani de sarcina.
Sunt incriminati o serie de factori:
-factorul genetic: - anomalii genetice sau cromosomiale la copil(sindromul Down),
-factorul chimic: - abuzul de alcool si medicamente in timpul sarcinii,
-factorul infectios: - infectii virale materne ( rubeola in primul trimestru de sarcina , varicela,
luesul in primele 3 luni de sarcina)
-factori metabolici materni: - copiii femeilor cu diabet zaharat( prezinta risc crescut de defecte
congenitale cardiace, tulburari endocrine),
-factori locali uterine: - placenta praevia.
2.Recoltarea, EXSUDATULUI FARINGIAN.
Exsudatul reprezinta orice lichid care filtreaza din sistemul circulator in tesuturile vecine in
cazul unor leziuni sau zone de inflamatie.
Exsudatul faringian este un lichid rezultat in urma unui proces inflamator faringian.
Scop
–          explorator: depistarea germenilor patogeni in vederea tratamentului si depistarea
agentilor patogeni la purtator sanatosi, efectuarea antibiogramei
Materiale necesare
–          spatula linguala sterila de unica folosinta
–          eprubeta cu mediu de cultura
–          manusi de unica folosinta
–          masca de protectie
–          tavita renala
–          etichete
Pregatirea pacientului
–          se explica procedura si necesitatea tehnicii
–          se obtine consimtamantul si colaborarea pacientului
–          se incurajeaza pacientul
–          se atentioneaza pacientul sa nu isi administreze niciun fel de tratament, sa nu
manance, sa nu bea apa, sa nu se spele pe dinti cu 4 ore minim in prealabil
–          se aseaza pacientul in pozitie sezanda
Tehnica
–          asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
–          isi pune manusi de unica folosinta
–          se invita pacientul sa deschida gura larg
–          se apasa limba cu spatula sterila
–          daca pacientul are senzatie de voma se retrage spatula si i se recomanda sa se
relaxeze. Se introduce spatula mai putin adanc
–          se sterge cu tamponul depozitul faringian si amigdalian, si daca este cazul se
dezlipeste si o portiune din falsa membrana
–          se retrage tamponul fara sa se atinga dinti, limba sau obraji
–          se plaseaza aplicatorul in tubul cu mediul de cultura si se eticheteaza, apoi este
trimisa la laborator.   
Accidente / Incidente
–          se pot obtine rezultate eronate daca se atinge cu tamponul faringian saliva, dintii sau
limba. In acest caz procedura se va repeta
–          greata, voma. In acest caz se intrerupe procedura, se roaga pacientul sa inspire adanc
si sa se pregateasca pentru o noua procedura
Erori de recoltare
–          contaminarea probei prin nerespectarea conditiilor de asepsie si antisepsie
–          folosirea antisepticelor poate conduce la inhibitia dezvoltarii germenilor
–          atingerea limbii, buzelor, salivei, dintilor poate modifica rezultatul din cauza
germenilor prezenti in aceste zone

BILETUL 15
1.Cardiopatiile congenitale.(clasificare)
Din punct de vedere fiziopatologic si clinic , cardiopatiile congenitale se impart in 2 grupe:
1.Cardiopatii congenitale cianogene ( mucoasele si/sau tegumentele sunt albastre) cu șunt
dreapta-stanga – tetralogia Fallot , trilogia si pentalogia Fallot, boala Ebstein , atrezia de
tricuspida, trunchi arterial unic.
2.Cardiopatii congenitale necianogene (copilul este normal colorat) cu șunt dreapta-stanga
– defect septal atrial , defect septal ventricular ,defect septal aorto-pulmonar , sindromul
Lutembacher
-fara șunt – stenoza de artera pulmonara , stenoza aortica, anomalii de pozitie ale inimii
(dextropozitie, dextrocardia) , anomalii ale arterelor coronare, anomalii ale sistemului de
conducere.
2.Recoltarea urinei pe 24 h.
Recoltarea urinei pe parcursul a 24 de ore este necesara pentru anumite teste de laborator
(ex. glicozurie, proteinurie, microalbuminurie) prin care se face o dozare cantitativa a
substantelor prezente in urina (ex. glucoza, creatinina, proteinele, calciu, magneziu, sodiu,
potasiu).
Recomandari pentru recoltarea urinei pe parcursul a 24 de ore :
 Pregatire pacient :
o aportul de lichide in preziua recoltarii si in timpul recoltarii trebuie sa fie
normal (cu exceptia cazurilor cand medicul curant face recomandari specifice
in acest sens)
o in unele cazuri se recomanda intreruperea medicatiei care poate induce
interferente, cu cel putin 12 ore (de preferat 48 - 72 ore) inaintea inceperii
recoltarii
o unele alimente pot influenta anumiti compusi chimici, astfel ca, uneori, la
sfatul medicului, pacientul trebuie sa tina o anumita dieta inaintea acestei
analize
 Instructiuni de recoltare :
o dimineata (de exemplu la ora 06:00) se urineaza si nu se retine aceasta urina
o se colecteaza apoi intr-un recipient curat de 2 - 3 litri (nu se urineaza direct in
recipient) toate emisiile de urina, timp de 24 ore, pana in ziua urmatoare la ora
06:00 dimineata, inclusiv urina din acest moment final (chiar daca nu exista
nevoia imperioasa de a urina)
o vasul cu urina se pastreaza intr-o punga de plastic in frigider, pe tot parcursul
colectarii
o la incheierea recoltarii (ultima emisiune de urina la ora 06:00 dimineata din
ziua urmatoare), se masoara intreaga cantitate de urina colectata si se scrie
volumul pe recipientul in care se va recolta proba
o se omogenizeaza (prin agitare) urina recoltata si se retin aproximativ 50 - 100
ml, in recipientul de unica folosinta pentru urina
In cazul in care pacientul este femeie, va specifica daca urina a fost recoltata in perioda
menstruatiei.
Daca pacientul urmeaza un tratament, va specifica acest lucru impreuna cu denumirea
medicatiei administrate.
Cu 24 de ore inainte de recoltarea urinei nu se vor consuma cantitati mari de lapte sau derivate
ale acestuia, deoarece provoaca tulburarea urinei si produce o crestere a cantitatii de calciu din
urina.
Daca pacientul urmeaza o dieta alimentara fara sare, trebuie sa comunice acest lucru
personalului laboratorului, pentru a se cunoaste de ce cantitatea de sare din urina este scazuta.

BILETUL 16
1.Tetralogia Fallot.(definitie+simptomatologie+diagnostic)
DEFINITIE
Tetralogia Fallot – este o malformatie congenitala caracterizata printr-o anomalie de
dezvoltare a infundibulului ventriculului drept ,prin deplasare anterioara si spre stanga a
septului conal( sau infundibular) si extensiei sale parietale.
Este cea mai intalnita malformatie congenitala cardiaca cianotica la adult.
Tetralogia Fallot consta in patru defecte cardiace diferite:
-defect septal ventricular,
-stenoza pulmonara,
-dextropozitia aortei,
-hipertrofia ventriculului stang.
SIMPTOMATOLOGIE
Tablou clinic cuprinde:cianoza prezenta de la nastere, dispnee la efort(la supt , la eforturi
fizice) crize anoxice, hipocratism digital , poliglobulie , astenie, subdezvoltare fizica.
DIAGNOSTIC
-Oximetria si gazele arteriale sangvine – permit determinarea gradului de saturatie a
oxigenului din sangele arterial sistemic care este de 65-70%, pH-ul sangvin si presiunea
partiala a CO2 sunt normale in afara episoadelor de hipoxie.
-Testele hematologice – indica tendinta de sangerare prin factori de coagulare scazuti si
plachete scazute ,valorile hematocritului si ale hemoglobinei sunt crescute ,policitemie si
hipervascozitatea sangelui.
-Radiografie toracica – arata cord in sabot , cu contur stang proeminent si varful cordului
ridicat , largirea aortei, vascularizatie pulmonara saraca, artera pulmonara principala concava ,
dilatarea atriala dreapta si arc aortic drept.
-Electrocardiografie – prezinta devierea axei la dreapta , hipertrofia ventriculara stanga si
cea atriala dreapta.
-Cateterism cardiac drept – releva cresterea presiunii in ventriculul drept(egala cu cea din
ventriculul stang ) ,traiect anormal al sondei( trece in ventriculul stang).
-Angiocardiografia – confirma diagnosticul si permite diagnosticul diferential.
2.Spalatura GASTRICA
Spălătura gastrică sau lavajul gastric presupune evacuarea continutului stomacului si
curatarea acestuia de substante straine. Aceasta tehnica trebuie sa fie facuta in primele 4 ore
de la ingerarea produsului.
Scop
 Terapeutic
 Evacuator

Spălătura gastrică – Contraindicatii

 In ulcer gastric in perioada dureroasa
 Cancer gastric

 In intoxicatii cu substante caustice

 In hepatite cronice
Materiale necesare pentru spălătura gastrică
 Sorturi de protecție
 Sonda gastrica Faucher
  O cana de capacitate 5 L cu apa la 25-26 grade C

 Recipient pentru lichidul evacuat

 Palnie
 Prosop

 Tavita renala

 Seringa Guyon

Pregatirea pacientului pentru spălătura gastrică

 Se explica tehnica si necesitatea acesteia
 Se obtine consimtamantul si colaboarea pacientului
 Se asaza pacientul pe un scaun, cu spatele drept
 Se protejeaza pacientul cu sort
 I se da tavita renala si i se spune sa o mentina sub barbie pentru captarea salivei

Tehnica spălăturii gastrice

 Asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
 Imbraca manusile de unica folosinta si sortul de protectie
 Umezeste sonda pentru alunecarea usoara in faringe si esofag
 Se aseaza de-a dreapta pacientului si ii fixeaza capul cu mana stanga
 Apuca extremitatea rotunjita a sondei
 Cere pacientului sa deschida gura si introduce sonda la radacina limbii
 Invita bolnavul sa inghita, introducand in acelasi timp sonda
  Pentru a ne asigura că sonda a ajuns în stomac (şi nu în trahee), introducem
capătul liber al acesteia într-un pahar cu apă: apariţia bulelor de aer confirmă
pătrunderea în căile respiratorii şi se îndepărtează sonda.
 Cand gradatia de 40-50 cm a ajuns la nivelul arcadei dentare e semn ca sonda a
ajuns in stomac
 Verificam cu ajutorul seringii daca sonda se afla in stomac, aspirand
 Dupa ce a ajuns in stomac, la capatul sondei se fixeaza o seringa Guyon umpluta
cu apa potabila
 Se introduce apa in stomac si apoi se aspira continutul gastric pentru analize
 Se scoate seringa si se pune o palnie prin care se toarna 300-500 ml apa calduta
(se poate adauga o lingura de sare)
 Se ridica palnia deasupra capului bolnavului, iar inainte sa se goleasca lichidul
din palnie, se coboara sonda la nivelul toracelui bolnavului si se rastoarna
continutul in lighean.
 Se repetă administrarea unei noi cantităţi de lichid, urmată de extragerea acestuia,
până se ajunge la o cantitate de 3-5 litri.
 Se indeparteaza palnia de la capatul distal al sondei si se penseaza cu o pensa
hemostatica
 Extrage cu atentie folosind aceleasi metode  ca la introducerea acesteia numai ca
in sens invers (comprimam capatul distal pentru a impiedica scurgerea
continutului stomacal in faringe de unde ar putea fi aspirat de bolnav si ar
 provoca bronhopneumonie de aspiratie),  cand a ajuns in gura bolnavului, cu
miscari blande si rapide se va indeparta.
 I se ofera bolnavului un pahar cu apa pentru a-si clati gura. 
Accidente / Incidente
 Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie
profundă.
 Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, faciesul bolnavului se cianozează –
se îndepărtează imediat sonda.
 Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer.

BILETUL 17
1.Stenoza aortica.(definitie+etiologie)
DEFINITIE
Stenoza aortica – inseamna reducerea deschiderii cuspelor valvei aortice datorita unor procese
patologice ce duc la ingrosarea ,fibrozarea, fuzionarea si calcificarea lor cu formarea unui
obstacol in calea tractului de ejectie a ventriculului stang.
ETIOLOGIE
La pacientii tineri predomina leziuni congenitale (valva bicuspida , monocuspida ) pe care
procesul de fibroza si calcificare le amplifica in timp. Ramane, pe langa etiologia
congenitala , cea reumatismala care duce la furnizarea comisurilor , a cuspelor si reducerea
orificiului aortic.
2.Reguli generale de administrare a medicamentelor.
Administrarea medicamentelor presupune pentru asistenta medicală o foarte mare
responsabilitate. Greșelile provenind din nerespectarea dozelor, a cailor de administrare,
administrarea unor medicamente alterate sau schimbările de medicamente pot da naștere
unor accidente grave, chiar fatale.
Din acest motiv la administrarea medicamentelor asistenta medicala va tine seama de
anumite reguli generale:
1.Respectarea intocmai a medicamentului prescris.
2.Identificarea medicamentelor administrate si a pacientului.
3. Verificarea calității medicamentului administrat.
4. Respectarea căilor de administrare.
5. Respectarea dozajului prescris.
6. Respectarea orarului de administrare.
7. Respectarea somnului bolnavului.
8. Evitarea incompatibilității dintre medicamente.
9. Administrarea imediată a medicamentelor deschise.
10. Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor.
11. Luarea medicamentelor în prezenta asistentei.
12. Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente.
13. Prevenirea infecțiilor intraspitalicesti.
14. Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise.
15. Raportarea imediata către medicul secției a greșelilor de administrare a medicamentelor.
16. Prevenirea erorilor în administrarea medicației
Înaintea administrării oricărei medicații aceasta trebuie comparată cu medicația prescrisă de
medic din foaia de observație. Se va verifica mental regula celor cinci “P”:
– pacientul potrivit;
– medicamentul potrivit;
– doza potrivită;
– calea de administrare potrivită;
– timpul (ora) de administrare potrivit.
BILETUL 18
1.Stenoza aortica.(simptomatologie + gradele)
SIMPTOMATOLOGIE
Uneori stenoza este severa si semnele apar la nou-nascut sau sugar. Alteori , im majoritatea
cazurilor , copiii cu stenoza aortica sunt asimptomatici. La unii copii pot aparea dureri in
regiunea inimii (precordial) , oboseala excesiva , ameteli sau lesin.
GRADELE STENOZEI AORTICE
In mod normal aria orificiului aortic la adulti este de 3-4 cm2.
Reducerea ariei efective a orificiului aortic sub:
- 1,5 cm2, inseamna o stenoza moderata
- intre 1 si 1,5 cm2 o stenoza medie
- sub 1 cm2 o stenoza severa.
2.Administrarea ANTICOAGULANTELOR.
Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică coagularea sângelui, fiind administrate
pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice. Ele acționează
asupra factorilor plasmatici ai coagulării.
Tratamentul se face sub control clinic și de laborator (timp Howell, Quick, INR) pentru a
preveni accidentele hemoragice.
Factori care favorizează boala tromboembolitică:
– Alterarea peretelui vascular

– Staza circulatorie din cauza imobilizării

– Hipercoagulabilitatea

Indicații
 după naştere sau avort

 în chirurgie pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la

femei cu obezitate sau cu boli venoase; după intervenţii pentru proteză de şold
sau genunchi

 bolnavilor cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită

  în embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul

mezenteric, în cardiopatii embolice

 în tromboza coronariană: infarct miocardic acut

 în arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
 în chirurgia cardiacă, a vaselor mari.
Medicamente utilizate – Forme de prezentare
 Heparina
Forme de prezentare
 Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml – 5000ui/ml

 Heparin Sandoz 25000ui/5ml – soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml – 5000ui/ml

 Heparine sodique – soluţie injectabilă – flacoane de 5ml – 5000ui/ml.

Căi de administrare 
 Parenterală.

 Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată

de perfuzie continuă; Administrare continuă cu ajutorul unui aparat de injectare
acţionat electric;
 Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică
transformarea fibrinogenului în fibrină

 Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte

medicamente.

 Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.

Intervențiile asistentului medical 

 Respectă indicațiile medicului cu privire la doză, cale și ritmul de administrare.

 Verifică produsele medicamentoase conform regulilor: termen de valabilitate,

aspect, culoare, integritate.
 Pregătește materialele necesare în funcție de tehnica de administrare, respectând
măsurile de asepsie.

Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum

Heparine fracționate (cu greutate molculară mica= HGMM).

Reviparinum prezentat sub formă de:

– Clivarin MULTI – soluţie injectabilă, flacoane de 6ml – 5726unit/ml
– Clivarin PEN – soluţie injectabilă 5726unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25 ml,
0,25ml= 1432 ui
• Se administrează în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară.
– Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui;
• se prezintă în seringi preumplute unidoză
• se administrează înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial sau în pliu cutanat între
ombilic şi creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie.
Enoxaparinum prezentat sub formă de :
– Clexane – soluţie injectabilă – 100 mg enoxaparină sodică/ml, flacoane de 3 ml
– Clexane 10 000 ui/ml – soluţie injectabilă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml – 1 mg
enoxaparină sodică = 0.01 ml soluţie injectabilă)
– Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui, 0,6 ml/6000
ui, 0,8 ml/8000 ui
• Nu se administrează i.m.
• Nu se elimină bula de aer înainte de injectare
Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine – 2850 u.i./0,3 ml – seringi
preumplute de 0,3 ml/2850u.i., 3800u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8 ml
Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000 ui/ml)
Fragmin : 0,2 ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui, 0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui
• Se administrează S.C. în peretele abdominal prin înţepătură perpendiculară.

Calciparina și Fraxiparine
Forme de prezentare
 Calciparina: seringi preumplute 0,2 ml – 5000 u, fiole de 1 ml – 25.000 u.

 Fraxiparine: soluție 9.500 u/ml, seringi preumplute negradate 0,3-0,4ml/ gradate

0,6-0,8 ml.

Căi de administrare 
 Injecție subcutanată. Locul de elecție este regiunea abdominală, anterolateral și
posterolateral, stânga-dreapta.
Tehnica 
 Se inspectează regiunea și se dezinfectează tegumentele;

 Se formează pliul cutanat între police și indexul mâinii stângi;

 Seringa preumplută cu acul atașat, se introduce perpendicular pe pliul cutanat, cu

mâna dreaptă. Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor
filete nervoase şi vaselor de sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică şi
riscul de hematom scăzut

 Se verifică poziția acului și se dezinfectează;

  În timpul injectării se menține pliul cutanat pentru a evita introducerea

soluţiei intramuscular;
 Se eliberează după scoaterea acului;

 După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita

refularea medicamentului prin înţepătură;
 Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor;

 Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate;

 Administrarea se face conform indicaţiei medicale;

 Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie.

Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K)  

Acenocumarolum produs sub denumirea de:
– Acenocumarol – cp. – 2 mg
– Sintrom – cp. – 4 mg
– Trombostop – cp.- 2 mg;
Căi de administrare 
  administrare orală
Observații 
 Trebuie să se țină cont de medicamentele care influențează efectul produsului:
aspirina, paracetamol, fenilbutazonă – cresc efectul, pansamentele gastrice,
carbunele medicinal – scad efectul.

Hepathrombină
Căi de administrare 
 aplicații locale pe tegumente și mucoase
Observații
 Se aplică gelul sau unguentul de mai multe ori pe zi, conform indicațiilor, pe
zonele cu entorse, contuzii, hematoame, acțiuni venoase inflamatorii.

 Supraveghează pacientul și sesizează apariția complicațiilor (epistaxis,

gingivoragii, metroragii) și raportează medicului.

 Nu se fac masaje cu Hepathrombină în caz de tromboze sau tromboflebite.

 Nu se aplică gelul pe mucoase sau răni deschise.

Supravegherea pacientului
Înaintea tratamentului
-Se determină grupul sanguin şi Rh
-Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli hemoragice,
insuficienţa hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială severă.
-Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante cumarinice
(este crescut în ciroză şi hepatită)
În timpul tratamentului
– Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom.
– Se supravegheză apariţia hemoragiilor
• gingivoragii, epistaxis
• hemoragii după ras
• hematuria – se colectează urina într-un borcan şi se examinează
• scaunul cu sânge (melena)
-Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
-Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell, INR în heparinoterapie şi timpul de
protrombină în tratamentul cu anticoagulante orale
-În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
-În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie
-Se monitorizează starea generală întrucât pot să apară: frison, febră, vomă.
-Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandarea medicului deoarece
unele potenţează efectul iar altele îl diminuează
-Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece
tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
-Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol, fenilbutazonă,
laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol), sulfamide,
analgetice
-Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice, antiacide,
barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori
tiroidieni.
– bula din seringile preumplute nu se elimină înainte de injectare.

Educația pacientului

Se instruieşte pacientul:

 Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales

seara pentru ca medicul să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de
protrombină determinat în timpul zilei

 Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză
şi se ia doza la ora obişnuită în ziua următoare

 Să nu-şi modifice singur dozele

 Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi

tromboembolie

 Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)

 Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare

 Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu
anticoagulante orale (ACO)

 Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă

 Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului

(2-4 săptămâni) pentru că acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea
administrării, în funcţie de anticoagulantul folosit

 Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul

 Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în

vitamina K: brocoli, spanac, varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde,
soia, tomate, urzici, gălbenuş de ou, ficat (porc, vită), salată verde, suc de grape-
fruit.

 Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO

 Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectul ACO: scad timpul de

protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coacăze negre / cresc
timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko
biloba

  Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectul ACO

 Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant

  Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să se
prezinte de urgenţă la spital

 Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi

anticoagulantul folosit; data începerii tratamentului şi durata probabilă, doza
administrată, modul de administrare (un comprimat seara, sau două administrări
pe zi la 12 ore preferabil la aceeaşi oră).

BILETUL 19
1.Stenoza aortica.(diagnostic)
Diagnosticul este usor de pus prin elementele caracteristice , suflu sistolic intens , aspru ,
rugos, in focarul aortic cu iradiere spre vasele gatului , soc apexian amplu, freamat pectoral ,
puls “parvus et tardus”.
Pacientii astfel diagnosticati clinic sunt supusi unor investigatii paraclinice care transeaza si
nuanteaza diagnosticul:
-ECG,
-Radiografie cardiotoracica,
-Ecografie cardiaca,
-Doppler-ul confirma ,stadializeaza si urmareste leziunea stenotica in evolutie,
-Cateterismul cardiac este efectuat la toti pacientii propusi pentru interventie chirurgicala ,
care au factori de risc pentru boala coronariana , pentru aprecierea sistemului coronarian.
2.Recoltarea sangelui pentru examene biochimice.(uree, creatinina, acid uric)
Acid uric seric
Acid organic care se gaseste in sange si urina, rezultand din arderea proteinelor. Este produsul
final al degradarii purinelor libere: adenina, hipoxantina, guanina.
Patologia lui este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului. Nivelul acidului
uric in sange se numeste uricemie.
Valori normale
In sange: 2-5 mg/100 ml ser la adulti;
1-3 mg/100 ml ser la copii;
In urina: 0,25-0,8 g/urina 24 h la adulti;
3,5 10 mg/kg corp / 24 h
La copii sub 1 an, valoarea acidului uric este pana la 25 mg/kg corp/24h.
Creatinina
Creatinina este o molecula generate de metabolismul muscular, prezenta in serul din sange.
Creatinina nu trebuie confundata cu creatina. Creatinina este un „deseu" produs in muschi in
urma metabolismului creatinei (substanta care contribuie la producerea energiei necesare
pentru contractarea masei muscular).
Valori normale:
In sange: 0,5-1,2 mg creatinina la 100 ml
In urina: 0,8-1,9 g creatinina / 24h

Ureea
Ureea reprezinta forma de excretie a azotului continut de proteine, iar cantitatea eliminata
urinar este direct proportionala cu intensitatea catabolismului proteinelor, cu conditia ca
functia renala sa fie integra.
Valori normale
• La adult
- uree : 30-45 mg% (300 mg/kg corp/zi)
- continutul de azot(azotul ureic sanguin): 10-20 mg%
• La copil: ureea sanguina= 0,1-0,3g/l
• La sugar: -0,1-0,2 g/l
• La nou-nascut - 40-70mg/kgcorp/zi

BILETUL 20
1.Stenoza aortica.(tratament)
Tratamentul stenozei aortice depinde de prezenta sau absenta simptomelor.
Daca simptomele sunt prezente se indica protezarea valvei aortice(interventie chirurgicala de
inlocuire a valvei aortice prin proteza).
Tratament medicamentos utilizat sa previna si sa trateze complicatiile stenozei de valva
aortica. Se administreaza anticoagulante( heparina, wafarina)pentru tot restul vietii cu scopul
prevenirii formarii de cheaguri de sange in jurul valvei , daca este inlocuita valva aortica
chirurgical cu o valva mecanica.
Doze mici de aspirina , timp de3 luni ,concomitent cu Warfarina,daca valva mecanica a fost
inlocuita cu o valva provenita de la porc,se dau atibiotice pentru a preveni endocardita
infectioasa.

2.VSH
Viteza de sedimentarea a hematiilor (VSH) este o analiză curentă destul de frecventă care
evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia acesteia.
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge cu anticoagulat
într-o ora. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un
indicator de răspuns de faza acută.
Indicații
 Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infectii, boli autoimune,
discrazii plasmocitare.

 Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporala,

polimialgie reumatica, artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus
eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană.
Specimen recoltat: sânge venos recoltat prin puncţie venoasă

Pregătirea materialelor
– materiale pentru puncţia venoasă
– seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
– eprubetă şi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu citrate de sodium
3,8% (capac negru)
Pregătirea pacientului
 informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul

  informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/postprandial;

 poziţionaţi-l ca pentru puncţia venoasă şi alegeţi vena cea mai uşor abordabilă

Tehnica
– se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop negru și se efectuează puncția
venoasă conform tehnicii de recoltare prin metoda Vacutainer ®
– se desface garoul şi se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul
sânge/anticoagulant trebuie să fie 4/1
– se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool, şi se răstoarnă lent tubul vacuette
– se etichetează vacutainerul, se completează fişa de laborator și se transportă proba la
laborator

VSH valori normale:

-Barbati – 0-15 mm/hr sau 0-20 mm/hr la cei cu varsta peste 50 de ani
-Femei – 0-20 mm/hr sau 0-30 mm/hr la cele cu varsta peste 50 de ani
-Copii – 0-10 mm/hr
-Nou-nascuti – 0-2 mm/hr
Îngrijirea pacientului
– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra
tamponului
– Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei.

BILETUL 21
1.Stenoza aortica.(evolutie, prognosticul si complicatii)
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
Copilul cu stenoza aortica necesita supraveghere medicala pe toata durata vietii , pentru ca
aceasta afectiune are caracter progresiv(de accentuare in timp).
Prognosticul pacientilor cu stenoza aortica congenitala depinde de anatomia valvelor si de
raspunsul la terapie.
Severitatea afectiunii variaza de la pacienti asimptomatici la cei cu o singura cuspa si stenoza
minima pana la boala critica care necesita interventii seriate.
Printre pacientii simptomatici cu stenoza moderat-severa tratata medical, rata de mortalitate
variaza de la instalarea simptomelor la 25% la 1 an si 50%la 2 ani.
Peste 50% dintre decese au fost subite.
COMPLICATII
Pe masura ce stenoza aortica evolueaza ,apar complicatii:
-Insuficienta cardiaca este cea mai frecventa complicatie.
-Durere toracica.
-Sincopa.
-Aritmii cardiace.
-Endocardita infectioasa.
-Moartea subita apare destul de rara la pacientii fara simptome, mai frecventa la cei cu
stenoza aortica pe o valva aortica bicuspida congenital(valva aortica are doar doua foite in
loc de trei).
2.Clisma evacuatorie simpla.
Clisma este o forma specială a tubajului prin care se introduc diferite lichide, cu ajutorul
unui irigator, în intestinul gros prin anus/rect în scop de curățare curativă.
Scop
 Evacuator – evacuarea conținutului intestinului gros
 Pregătirea pacientului pentru examinări paraclinice 
 Pregătirea pentru intervenții chirurgicale 
 Terapeutic prin administrarea de medicamente.
Clasificarea clismelor – Tipuri
  1.   Clisme evacuatorii
•    simple
•    înalte
•    prin sifonaj
•    purgative
•    uleioase
2.     Clisme baritate pentru explorare

3.     Clisme terapeutice
•    medicamentoase
•    cu efect local
•    anestezice
4.     Clisme alimentare
•    hidratante
Clisma evacuatorie simplă
Scop
Clisma evacuatorie simplă are scopul de a evacua intestinul gros în vederea:
 efectuării unei intervenții chirurgicale
 efectuării unor examinări (rectoscopie, colonoscopie, irigoscopie)
 pentru pacienții constipați (!Atenție: pentru combaterea constipației, este
recomandat să se alterneze metodele de a produce scaun, iar clisma evacuatorie
să nu reprezinte singura modalitate.)
Efectul ei este să acționeze asupra materiilor fecale solidificate prin deshidratare care s-au
acumulat în ampula rectală.
Se execută cu ajutorul irigatorului cu apă călduță la temperatura de  35-37°C cu 0,75-1,5l
apă.
În apa clismei se pot adăuga:
 2-3 linguri glicerină
 1-2 lingurițe săpun lichid

 ulei de măsline, cu scop de înmuiere și lubrifiere asupra căilor evacuatorii

Materiale necesare pentru clisma

 Materiale de protecție: paravan, aleză, învelitoare
 Canula rectală sterilă, lungă de 10-12 cm

 Un irigator de 0,5-3 L și tubul de cauciuc (1,5-2m lungime)

 Stativ pentru irigator

 Pentru clisme înalte, canule lungi de 30 cm din cauciuc

 O ploscă pentru evacuarea conținutului colonului

 Ulei pentru lubrifierea canulei

 Apă pentru clismă (aproximativ 1000 ml pentru adulți, 250 ml pentru adolescenți,
150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari)

 Sorț din plastic pentru protecție

 Mănuși din cauciuc

 Tăviță renală

 Glicerina, ulei, săpun lichid sau sare pentru a se adaugă în apa.

 Para de cauciuc (pentru copii)

Contraindicatiile clismei
 Durerea abdominală de origine neprecizată ca și diagnosticul cert de apendicită
acută sunt contraindicații absolute ale clismei de orice fel
 Afecțiuni ale rectului sau anusului (fisuri, tromboze etc)
 Pacientul operat pe abdomen sau pe colon la mai puțin de 3 luni (pentru acest
lucru cereți în mod expres acordul chirurgului, deoarece clisma poate produce
desfacerea suturilor și complicații care derivă din acest lucru)
  Pacienți cardiaci sau cu probleme renale. Pentru aceasta categorie sunt
contraindicate clismele repetate.

Pregătirea pacientului
 Se pregătește pacientul psihic, se explică tehnica și necesitatea efectuării clismei;
 Se izolează patul cu paravan și se protejează cu mușama și aleză;

 Se respecta intimitatea pacientului.

Tehnica

 Pacientul este așezat în decubit lateral stang cu membrul stâng în flexie forțată a
coapsei pe abdomen, iar membrul inferior drept este întins
 Clisma se poate face și in poziție genu-pectorală sau decubit dorsal (în cazul
pacienților comatoși)

 Sub capul bolnavului se așază o pernă

 Se fixează canula la tubul irigatorului

 Se suspendă irigatorul pe un stativ și se umple cu soluția respectivă

 Se evacuează aerul și prima coloana de apă în tăvița renală

 Se montează tubul de cauciuc, iar în capătul lui canula, apoi se pensează tubul cu
o pensă (pensa Mohr)
 Se lubrifiază canula cu o compresa de tifon. Setul de unică folosinţă pentru
clismă poate avea canula prelubrifiată.

 După ce asistentul a îmbrăcat mănușile de cauciuc, depărtează fesele cu degetele

de la mâna stângă

 Cu mâna dreaptă, se introduce canula prin anus, în rect, până la o distanță de 10-
12 cm, cu vârful îndreptat înainte în direcția vezicii urinare
 Dacă apare o rezistență la introducere, se menține canula și după trecerea de anus,
se lasă să se scurgă o cantitate mică din soluția pentru clismă, se retrage puțin
canula și apoi se continuă introducerea, rugând pacientul să respire adânc de
câteva ori

 Nu se forțează introducerea canulei!

 Se deschide robinetul și se reglează viteza de curgere

 Irigatorul se fixează la 0,5-1,5 m înălțime, de unde soluția din irigator va pătrunde

în colon în timp de aproximativ 5 minute

 Pacientul este rugat să respire adânc, să își relaxeze musculatura abdominală și să

rețină lichidul timp de 10-15 minute pentru ca materiile fecale să fie înmuiate,
după care o sa apară scaunul
  Se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de
scurgere

 Se scoate canula

 După scoaterea canulei, bolnavul e așezat în decubit dorsal, iar peste 3 minute în
decubit lateral drept, pentru ca apa să pătrundă la adâncime cât mai mare

 Când bolnavul anunță că apare defecația, se pune plosca și se așteaptă expulzarea

conținutului intestinal

 Se face toaleta anală dacă pacientul este imobilizat

 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă

 Înlăturați mănuşile și spălaţi-vă pe mâini

 Se aeriseşte salonul

 Se notează în F.O. efectuarea clismei și comportamentul pacientului pe parcursul

procedurii

 Se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

Observații
 La sugari sau la copii mici, clisma evacuatorie se face cu o pară de cauciuc de o
capacitate de 50-60 ml (copil cu vârsta până în 6 luni) sau 100 ml (vârsta 6 luni –
1 an).
 Dacă apar dureri sau crampe în timpul clismei se va opri curentul de apă pentru
câteva minute până când musculatura colonului își revine.

 În cazul în care canula întâmpină rezistență, se poate da drumul la apa din irigator
pentru ca aceasta să permită înaintarea canulei (prin lărgirea rectului si/sau
dizolvarea materiilor fecale).

Accidente/Incidente
 Perforații
 Hemoragii

 Tenesme rectale

 Crampe, dureri.

! Atentie: Perforația rectului și sângerarea sunt complicații care necesită consultul

chirurgical de urgență, intervenția operatorie de urgență putând fi indicată.
 BILETUL 22
1.Nursingul in afectiuni chirurgicale , toracice si cardiovasculare.
Chirurgia cardiotoracica cuprinde chirurgia inimii,plamanilor si esofagului. Cand
medicamentele si tratamentele pe baza de cateterism nu amelioreaza simptomatologia ,
chirurgia este tratamentul recomandat in multe afectiuni cardiotoracice , incluzand ,fara a se
limita la prolapsul de valva mitrala, defectul septal atrial , boala coronariana.
Manifestari de independenta.
-Pacient constient.
-Mobilitate pastrata.
-Tegumente intacte.
-Culoarea tegumentelor normala.
-Semne vitale in limite normale.
-Lipsa durerii.
-Somn si odihna corespunzatoare.
-Comunicare eficienta.
2.Clisma uleioasa.
Clisma uleioasă se face în caz de fecalom sau de constipaţie cronica care e însoţita de dureri
abdominale şi atunci când clismele obişnuite sunt ineficiente.
Materiale necesare
–          Materiale de protectie: paravan, musama, aleza, invelitoare
–          Sonda, canula, irigator  
–          Seringa Janet
–          Ulei pentru lubrifiere
–          Uleiuri vegetale în cantitate de 200-400g încălzite la temperatura de 38°C.
–          Sort din plastic
–          Manusi din cauciuc
–          Tavita renala
Tehnica
Se face cu un irigator sau cu o seringă de 50ml adaptate direct la canulă (seringă Janet) şi se
apasă cu o presiune moderată pe piston.
Pacientul trebuie sa retina lichidul cateva ore.
 BILETUL 23
1.Manifestari de dependenta in chirurgie.
Manifestari digestive:balonare, greturi, varsaturi, anorexie, inapetenta.
Manifestari la nivelul tegumentelor si mucoaselor: paloare , cianoza, febra, transpiratii .
Manifestari nervoase: cefalee , insomnii, astenie fizica si psihic ,confuzii , anxietate ,lipotimii.
Manifestari respiratorii: dispnee expiratorie, polipnee, hipoxie, tuse uscata si umeda,
expectoratie , hemoptizie, matitate in pneumotorax etc.
Manifestari cardiovasculare: dispnee de efort /repaus , ortopnee ,tahicardii , bradicardii
,hipertensiune/hipotensiune, sufluri arteriale.
2.Introducerea tubului de gaze.

Tubul de gaze – este un tub din cauciuc sau material plastic semirigid de lungime 30-35 de cm
cu diametrul 8-10 mmsi are ca scop eliminarea gazelor din colon.

Scop

-eliminarea gazelor din colon în caz de meteorism abdominal

Materiale necesare

-musama, aleza, invelitoare

-paravan

-sterile

-tubul de gaze

-comprese

-substanta lubrifianta (vaselina boracata)

Pregatirea pacientului

-Psihic: se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării tehnicii

-Fizic: se izolează patul cu paravan ; se protejează cu muşama şi aleza; se dezbraca pacientul
si se asaza in pozitie ginecologica
 
Execuţia
 -asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
-unge tubul cu vaselina boricata
-departeaza fesele pacientului cu mana stanga,iar cu dreapta introduce tubul de gaze prin anus
in rect si de aici in colon,prin miscari de „rasucire si inaintare ” pana la o adâncime de 15-
20cm);
-acoperă pacientul cu invelitoare
-menţine tubul maximum 2 ore
-se îndepărtează dupa degajare  ;
-la nevoie se repune dupa 1-2h(dupa ce se restabileste circulatia la nivelul mucoasei)
Îngrijirea ulterioara a pacientului
-se efectuează toaleta regiunii anale;
-se aşeză pacientul comod în pat ,se inveleste 
-se aeriseşte salonul.
 Reorganizare
 Instrumentele folosite se curată, se dezinfectează şi se pregătesc pentru sterilizare.
De evitat
-menţinerea tubului de gaze mai mult de 2h poate produce escare ale mucoasei rectale;
-folosirea tampoanelor de vată pentru lubrifierea tubului(firicelele de vata introduse in rect pot
irita mucoasa).

BILETUL 24
1.Obiective de ingrijire in afectiuni chirurgicale , toracice si cardiovasculare.
-Reducerea intesitatii durerii pana disparitia ei.
-Monitorizare clinica.
-Stabilizare hemodinamica
-Combaterea anxietatii prin comunicarea cu pacientul.
-Supravegherea drenajului aspirativ.
-Reducerea dispneii si a tusei.
-Oxigenoterapie.
-Combaterea hemoptiziei , atunci cand exista.
-Prevenirea complicatiilor .
-Prevenirea infectiei.
-Asigurarea confortului fizic si psihic al pacientului.
-Educatia pacientului.
2.Administrarea medicamentelor pe suprafata tegumentelor.

Administrarea medicamentelor pe tegumente – obiective:

 Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor;

 Stimularea circulaţiei;

 Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.

Pregătirea materialelor pentru administrarea pe tegumente

  medicamentele prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi, patch-
uri)

 mănuşi de unică folosință

 comprese, tampoane, spatulă

 pense porttampon, spatulă

 material pentru protecţia patului

 tavă sau carucior pentru medicamente

Pregătirea pacientului 
a) psihică:
 informaţi pacientul asupra efectului medicamentului

 explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare,

pudraj, comprese medicamentoase

 informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate avea

 informaţi asupra eventualelor alergii

b) fizică:
 asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice
medicamentul

 sfătuiţi pacientul să stea relaxat

Tehnica administrării medicamentelor pe tegumente

 Pregătiţi materialele pe o tavă sau un cărucior

 Verificaţi recomandarea medicală

 Identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică

administrarea

 Asiguraţi intimitatea

 Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată

 Spălaţi mâinile
 Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosință

a) Aplicarea pe tegumente a unguentelor şi alifiilor

 Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei

 Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă.

 Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât medicamentul să nu

fie îndepărtat
  Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul
recomandă astfel.

b) Aplicarea lichidelor pe tegumente

 Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon;

 Lăsaţi pielea să se usuce;

 Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată;

 Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul
recomandă altfel;

c) Aplicarea medicamentelor vasodilatatoare

 Puneţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamentelor de propriile
tegumente;

 Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de

medic;

 Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă;

Îngrijirea pacientului
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă

 Observaţi eventualele reacţii locale

 Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la

domiciliu

Reorganizarea locului de muncă

 Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii
adecvate;

 Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite;

 Spălaţi mâinile;
 Notaţi: Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele asistentului
medical, orice observaţie legată de starea pacientului, aspectul local
al tegumentelor:
Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
 Medicamentele au fost administrate fără incidente

 Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute

 Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite

Rezultate nedorite /Ce faceţi ?

  Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături. Explicaţi pacientului
dacă senzaţiile care fac parte din efectul medicamentelor sau anunțați medicul;

 Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie. Observaţi starea,
anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate;

BILETUL 25
1.Cateterismul cardiac.(definitie)
Este o metoda de explorare a cordului si consta in introducerea unei sonde radiopace prin
sistemul vascular periferic, permitand recoltari de sange si inregistrari de presiuni in cavitatile
inimii. Calea de introducere poate fi o vena periferica pentru investigarea inimii drepte , sau o
artera periferica, pentru investigarea inimii stangi.
Contraindicatiile cateterismului cardiac: infarct miocardic acut, reumatismul articular acut,
insuficienta cardiaca, stari febrile.
2.Sondajul uretro-vezical la femeie.
Sondajul uretro-vezical reprezintă introducerea unei sonde prin uretră, până în vezica
urinară, realizându-se astfel o comunicare între vezica urinară și mediul extern.
Sondajul este efectuat cu ajutorul unui cateter sau sonda pe uretră, până în vezica urinară.

Sondajul uretro-vezical
Scop
 explorator: recoltarea de urină pentru examene de laborator, depistarea unor
modificări patologice ale uretrei și ale vezicii urinare
 terapeutic: administrarea de medicamente, golirea vezicii urinare.

Sondajul vezical se face diferit la femeie și la bărbat, datorită dispoziției anatomice diferite
pe sexe.
Indicațiile sondajului vezical
 În retenții de urină
 În intervenții chirurgicale, în pregătirea preoperatorie
 În explorări endoscopice ale uretrei, vezicii urinare, ureterelor.
 La pacienții comatoși

Contraindicații
 În infecții acute ale uretrei
 În ruptura traumatică a uretrei
 În hemoragii

 În afecțiuni prostatice

 Tumori
Materiale necesare pentru sondajul uretro-vezical

 sondă sterilă Foley 

  pungi colectoare gradate pentru măsurarea diurezei

 câmp steril

 cateter din material plastic

 aleză
 mănuși sterile

 comprese sterile

 eprubete pentru urocultură (dacă este cazul)

 tampoane de vată sterile

 două pense hemostatice sterile
 seringă de 10-20 ml

 apă distilată pentru umflarea balonașului

 tăviță renală

 soluție de betadină

 soluție pentru lubrifiere

 soluții antiseptice pentru toaleta genitală

Tehnica – Sondajul uretro-vezical la femeie

 Pacienta este așezată în decubit dorsal cu genunchii ridicați, flectați și coapsele
îndepărtate;
 Sub fese se așază o pernă;
 Se acoperă pacienta, lăsându-se descoperită doar regiunea vulvară;
 Asistenta medicală îsi pune mănuși sterile și se așază în dreapta bolnavei;
 Ia sonda sterilă, o lubrifiază și o prinde între degetul mediu si inelar a mâinii
drepte cu vârful îndreptat în jos;
 Policele și indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de
oxicianură de mercur;
 Cu policele și indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile, punându-i-se în
evidenţă meatul urinar uretral;
 Se şterge cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia
anusului;
 Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă;
 După două, trei ștergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi
inelar, aducând-o cu vârful în sus și va fi prinsă ca un creion;
 Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm;
 Prezenţa sondei în vezică e confirmată de apariția urinei pe ea;
 Sonda vezicală va fi prelungită cu tubul de la punga urinară colectoare; 
 Se conectează la punga colectoare.
  Sonda se fixează în vezica urinară pentru un sondaj permanent, prin umflarea
balonului și introducerea în tubul aferent de 5-10 ml ser.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a

efectuat tehnica, data şi ora.

Observații
 sondajul trebuie să se efectueze cu respectarea normelor de asepsie și antisepsie;

 introducerea sondei trebuie să se facă cu blândețe;

 golirea vezicii urinare trebuie să se facă lent (se pensează sonda după eliminarea a
200 de ml de urină) pentru prevenirea riscului de hemoragie;

 sonda trebuie să fie fixată prin umflarea balonașului.