1.Istoria evolutiei banilor

Istoria banilor se confundă cu istoria oamenirii, cele două entităţi fiind greu de separat.

Banii ca mijloc de plată, erau utilizați din timpurile străvechi a civilizației umane. La

început, au fost utilizați în comerț ca mijloc de plată, sub formă de monede, iar ulterior
au apărut bancnotele (note/chitanțe de bancă) și mijloacele electronice de plată
(monedă criptică)

Orice poate fi folosit ca ban dacă se îndeplinesc următoarele condiții :

1.mediu de schimb
2.unitate de contabilitate
3.să fie portabil
4.să fie durabil
5.să fie divizibil
6.să fie fungibil
7. să-și pastreze valoarea

În trecutul îndepărtat se făcea schimb în natură, ulterior au început să fie folosite în

comerț monedele care erau scoici, apoi monede din metale prețioase ca argint sau aur.
Obiceiul vechi românesc de a pune bani pe ochii mortului provine din mitologia Greciei
Antice. În Antichitate mortului i se puneau bani pentru a putea plăti pe Charon,
luntrașul lui Hades. El îi trecea pe cei proaspăt morți peste râul Acheron dacă își
puteau plăti călătoria. În Grecia Antică, cadavrelor le era adesea pusă o monedă sub
limbă pentru a putea plăti luntrașului Charon. Cei care nu puteau plăti aveau de pribegit
o sută de ani pe malurile râului Acheron.

2.Rolul si functiile banilor

a) Functia de masurator al valorii

Cu ajutorul banilor masuram valoarea tuturor marfurilor si evaluam activitatile

economice, cheltuielile si rezultatele trecute, prezente si viitoare. Banii indeplinesc
aceasta functie in calitate de bani ideali (imaginari), prezenta lor nefiind neaparat
necesara. Unitatea baneasca proprie fiecarei tari constituie etalonul general, care difera
de la o tara la alta. Expresia baneasca a masurari valorii este pretul. Pretul este
expresia baneasca a valorii marfurilor, adica suma de bani la care se vinde si se
cumpara pe piata un bun economic sau serviciu.

b) Mijloc de schimb

Banii sunt un intermediar in schimbul de marfurii. O data cu aparitia banilor schimbul

sub forma trocului (M-M) este inlocuit cu schimbul de marfa contra bani adica M-B-M
(schimbul de marfuri prin intermediul banilor). Aceasta formula contine doua acte
distincte si anume: M-B (vanzarea) si B-M (cumpararea). Aceste doua acte pot fi de
multe ori separate in timp si spatiu. Banii indeplinesc functia de mijloc de schimb in
calitate de bani reali (prezenti efectiv) in numerar sau in conturile bancare.

c) Mijloc de plata

Banii indeplinesc aceasta functie in cele mai diferite imprejurari si anume: la plata
salariilor, la plata impozitelor, chiriilor, amenzilor, la plata datoriilor fata de creditori,
datorii rezultate din cumpararea marfurilor pe credit sau din imprumuturile de bani.

d) Mijloc de tezaurizare (acumulare)

Acumularea de bani, in special de aur, pentru o perioada mai lunga de timp, cu un

anumit scop a fost denumita de stiinta economica tezaurizare. Tezaurizarea a fost o
operatiune specifica formatiunilor precapitaliste. Dupa aceea si mai ales in zilele
noastre, datorita dezvoltarii creditului tezaurizarea clasica si-a pierdut sensul, deoarece
moneda de hartie nu are valoare proprie si se depreciaza, iar cei ce poseda bani care
le prisosesc, ii depun la banci pentru a obtine dobanda.

e) Functia de forma universala sub care se constituie rezervele agentilor economici,

simbol

al avutiei, detinerea lor conferind posesorului forta si putere economica.

f) Functia de bani universali este indeplinita de bani in relatiile dintre tari. In aceasta

calitate a functionat mai mult timp marfa aur, indeplinind functia de masura a valorii,
mijloc de schimb si de plata. In prezent, in relatiile dintre tari functioneaza monedele
convertibile (dolarul, euro, yenul etc.).

Masa monetara reprezinta totalitatea mijloacelor banesti aflate in circulatie in

economie intr-o anumita perioada.

Masa monetara este formata din numerar, compus din banknote si moneda metalica
si bani scripturali, adica sume de bani din conturile bancare ale agentilor economici
(persoane fizice,
societati comerciale, institutii) sau din conturile de la casele de economii.

Marimea masei monetare este determinata de o serie de factori economico-financiari

si anume: volumul bunurilor economice oferite de piata, nivelul preturilor si tarifelor,
viteza de rotatie a banilor (adica numarul mediu de operatiuni de vanzare-cumparare si
de plati efectuate de o unitate monetara intr-o anumita perioada de timp.

In functie de acesti factori, marimea masei monetare se exprima prin formula:

M=

P = nivelul preturilor si tarifelor;

y = cantitatea bunurilor economice puse in vanzare;

V = viteza de rotatie a banilor.

Sau M =

unde:

Sp = suma preturilor, marfurilor si tarifelor serviciilor ce urmeaza a fi realizate (volumul

fizic x pretul unitar);

Ps  = suma platilor scadente din perioada data;

C = suma preturilor marfurilor vandute pe credit (care nu necesita imediat moneda);

R = suma platilor ce se compenseaza reciproc;

Nr = numarul mediu de rotatii al unei unitati monetare.

O problema fundamentala a oricarei economii o constituie asigurarea

Echilibrului monetar, care se realizeaza atunci cand cantitatea de moneda aflata pe

piata este in concordanta cu cererea de moneda, ambele laturii ale egalitatii trebuind sa
fie in concordanta deplina cu cererea si oferta de bunuri si servicii.

Valoarea banilor se masoara prin puterea lor de cumparare, data sau exprimata prin
cantitatea de bunuri materiale si de servicii ce se pot procura cu o unitate monetara.
Rolul hotarator in acest sens revine nivelului si evolutiei preturilor si tarifelor.

Reglarea (ajustarea) masei monetare o face Banca Centrala ca banca de emisiune,

prin emisiunea sau retragerea de bani.
a) Emisiunea de bani se face in urmatoarele situatii:

-cresterea volumului de bunuri si servicii;

-acoperirea deficitului bugetului de stat;

-acordarea de moneda nationala agentilor economici in schimbul celei

straine prin intermediul pietei valutare.

b) Retragerea (diminuarea) numerarului intervine in urmatoarele situatii:

-scaderea volumului de bunuri si servicii de pe piata;

-existenta excedentului bugetar;

-vanzarea de moneda straina in locul celei nationale;

Convertabilitatea reprezinta insusirea legala a monedei unei tari de a putea fi

schimbata cu moneda altei tari in mod liber prin vanzare-cumparare pe piata valutara.

Convertabilitatea este de doua feluri si anume:

a) convertabilitatea deplina (integrala), cand moneda nationala poate fi schimbata

fara nici o restrictie pe moneda altor tari;

b) convertabilitatea limitata (partiala), cand autoritatile monetare conditioneaza

schimbarea monedei de natura operatiunilor (plati comerciale, export de capital etc.),
de calitatea detinatorului sau de cantitatea de moneda ceruta pentru preschimbare.

Cursul de schimb reprezinta numarul de unitati monetare straine care se primesc la

un moment dat in schimbul unei unitati monetare nationale.

Stabilitatea banilor este expresia unui echilibru intre cererea solvabila si oferta de

bunuri si servicii si prin care aceasta ea joaca rolul esential in realizarea echilibrului
general:

a) pentru ca banii sa-si poata indeplini in conditii normale functiile cunoscute, ei trebuie
sa fie stabili in timp, adica sa-si pastreze puterea de cumparare;

b) stabilitatea banilor este o premisie importanta a stabilitatii pe piata, care influenteaza

favorabil puterea de cumparare a oamenilor;

c) stabilitatea monetara este hotaratoare pentru raporturile cu monedele altor tari,

pentru stabilitatea cursului valutar al monedei nationale.
 3.PIATA MONETARA
Piaţa monetară este o piaţă specifică, în cadrul căreia se tranzacţionează moneda
creată de întregul sistem bancar. Pe această piaţă se confruntă cererea cu oferta de
monedă, în funcţie de preţul acesteia - dobânda. Într-o accepţiune mai restrânsă şi
frecvent utilizată, piaţa monetară este definită ca o piaţă a capitalurilor pe termen
scurt, unde se întâlneşte cererea şi oferta de fonduri, din partea agenţilor economici şi
instituţiilor financiar-bancare.

Piaţa monetară asigură compensarea excedentului şi deficitului de lichidităţi prin oferta

şi cererea de credite pe perioade scurte de timp (până la un an). Pentru a înţelege mai
profund, însă, conceptul de piaţă monetară, este necesar a se face o analiză succintă
a structurii acesteia, din punct de vedere al relaţiilor diverse care iau naştere în cadrul
acestei pieţe şi al participanţilor pe această piaţă.

Astfel, în majoritatea ţărilor cu economie de piaţă dezvoltată, piaţa monetară este

compusă din două segmente:

 piaţa scontului
 piaţa interbancară.

Piaţa scontului este segmentul pieţei monetare în cadrul căruia sunt efectuate

operaţiuni cu active financiare cu scadenţe scurte (titluri de credit pe termen
scurt) precum: cambii, bilete la ordin, bonuri de tezaur, cecuri, certificate de
depozit, obligaţiuni pe termen scurt ş.a.

Piaţa interbancară este un segment de piaţă specific, care reprezintă cadrul de

desfăşurare zilnică a raporturilor dintre bănci în legătură cu lichidarea soldurilor
provenind din operaţiuni reciproce. Băncile îşi acordă împrumuturi sau îşi
rambursează creditele contractate anterior. Totodată, băncile efectuează plăţi la
ordinul clienţilor lor, titulari de depozite, către unele bănci şi sunt beneficiare de
încasări de la aceleaşi sau alte bănci. Astfel, din fiecare operaţiune efectuată, o
bancă devine creditoare sau debitoare faţă de altă bancă.

 Politica monetară poate fi definită ca ansamblul intervenţiilor băncii centrale sau

autorităţilor monetare care se efectuează asupra lichidităţii economiei, în scopul de a
contribui, prin utilizarea tehnicilor sau instrumentelor monetare la realizarea obiectivelor
economice.

Politica monetară ca şi cea fiscală urmăreşte 4 scopuri:

  asigurarea angajărilor,
 stabilitatea preţurilor,
 rată adecvată a schimbului valutar,
 rată înaltă a creşterii economice.

Pentru realizarea acestor obiective autorităţile monetare iau în considerare patru

categorii de constrângeri:

 prevenirea panicii financiare,

 evitarea instabilităţii excesive a ratei dobânzii,
 revenirea anumitor sectoare ale economiei să suporte povara politicii restrictive
 câştigarea şi menţinerea încrederii investitorilor străini. 

4.Sistemul bancar din Romania dupa

1990
 
Trecerea la economia de piaţă dupa 1990 a adus o serie de transformări în societatea
românească. Principiile pieţei au cerut şi dezvoltarea sistemului bancar după noile
reguli. Până atunci cetăţeanul român nu ştia decât de CEC- Casa de Economii şi
Consemnaţiuni – istorica instituţie de economisire care îşi are originile în reformele
economice iniţiate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Alături de “banca populaţiei” mai
existau 3-4 instituţii bancare, dar acestea erau închise populaţiei, lucrând doar cu
întreprinderile socialiste: -Banca Naţională a României,
- Banca de Investiţii,
- Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară şi
-Banca Română pentru Comerţ Exterior.

Astăzi ne-am obişnuit aşa de mult cu băncile încât acestea au devenit parte din
cotidian. Mergem la bancă pentru a plăti facturile, rata la credit, a deschide depozite
sau a ridica numerar.

În prezent există 42 de instituţii de credit şi peste 100 de bănci străine au notificat

BNR cu privire la intenţia de a desfăşura activităţi bancare în baza paşaportului
european. Avem bănci comerciale, instituţii specializate în contracte de economisire-
creditare în domeniul locativ, cooperative de credit. Alături de acestea avem şi o
pleiadă de instituţii financiare nebancare, care, în condiţii de luptă de gherilă, atacă
băncile în lupta de concurenţă.
 La o primă constatare putem spune că avem concurenţă în sistemul bancar
românesc! Avem instituţii bancare numeroase şi diversificate. Reclamele publicitare au
devenit de-a dreptul agresive. Ofertele promoţionale, de asemenea, te îmbie cu diferite
reduceri de dobânzi la credite, vacanţe exotice, bonusuri de dobândă la depozite. Totul
este zugrăvit în culori şi lumini fermecătoare!

Primele cinci bănci desfăşoară peste jumătate din activitatea bancară din România,
nivelul concentrării bancare, aflat în scădere, fiind foarte apropiat de media celor 25 ţări
din UE (fără România şi Bulgaria), de 59% din total activitate bancară în 2007. Mai mult
decât atât, poziţia pe piaţă a top 5 bănci din sistem  – “marea finanţă a ţării”, este una
într-o continuă modificare. Uneori băncile au uitat de profitabilitate şi prudenţialitate în
dorinţa de a câştiga puncte procentuale cât mai multe pe o piaţă bancară atât de
dinamică.

5.Istoricul si rolul BANCII NATIONALE

A ROMANIEI
Banca Națională a României a fost înființată în virtutea legii, pe 17 aprilie 1880, cu
un capital inițial de 30 milioane lei, din care 10 milioane capital de stat, restul de 20
milioane fiind capital proprietate privată. A fost investită cu privilegiul de a emite
bancnote acceptate în tranzacții, privilegiu extins de mai multe ori.

BNR este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea băncii
centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA.
  Primele bancnote emise de BNR au fost de 20, 50, 100, 500, 1000 lei. Au fost
emise monede de aur, argint și cupru. Datorită legii lui Gresham putem înțelege de ce
monedele de aur (valoare nominală 20 lei) erau ținute spre tezaurizare. Până
în 1948 instituția a fost una privată, controlată cu mână de fier de către acționarii care,
nu o dată, au sfidat guvernul, însă se poate afirma (pe baza datelor) că, deși de
jure era o instituție privată, de facto era una de stat.
 Atât în perioada „privată” cât și în cea de stat (după 1948), Banca Națională a
executat directivele executivului, pe timp de pace (politicile economice) cât și pe timp
de război.
După Primul Război Mondial, banca, și-a pierdut tezaurul metalic. Guvernul României
de la acea vreme a luat decizia de a trimite rezervele la Moscova, caz cunoscut sub
numele de Tezaurul României, Rusia nemaireturnând tezaurul.
Principalele atribuții ale BNR sunt:

 elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;

 autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit,

promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru
asigurarea stabilității financiare;
 emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României;
 stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;
 administrarea rezervelor internaționale ale României.

Banca Națională a României este unica instituție autorizată să emită însemne

monetare, sub formă de bancnote și monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României. Moneda națională este Leu românesc, iar subdiviziunea acestuia, banul.
În cadrul politicii sale monetare și de curs de schimb, Banca Națională a României
poate acorda instituțiilor de credit credite pe termene ce nu pot depăși 90 de zile,
garantate cu, dar fără a se limita la:

 titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor în portofoliul Băncii
Naționale a României, sau
 depozite constituite la Banca Națională a României sau la alte persoane juridice
agreate de Banca Națională a României.
LICEUL TEORETIC “LUCIAN BLAGA”

CONSTANTA

REFERAT ECONOMIE

ISTORIA BANILOR SI ROLUL BANCII

NATIONALE ROMANE

Prof. :TARANU CARMEN

Elev: STAICU VALENTIN-EDUARD-GABRIEL

CLASA aXIaA