” The future will either be green or not at all”.

1
Bob Brown

”Scopul politicii de mediu a Uniunii Europene (U.E.) este să asigure faptul că toți
cetățenii U.E. trăiesc într-un mediu sănătos, în care resursele naturale sunt gestionate în mod
sustenabil, iar biodiversitatea este protejată. În ultimele decenii, emisiile de poluanți în aer, în
apă și în sol au scăzut în mod semnificativ, dar poluarea și daunele aduse mediului rămân o
provocare importantă. Pe întregul teritoriu al U.E., 26 % dintre corpurile de apă subterană nu
au atins încă o „stare chimică bună” și aproximativ 60 % dintre apele de suprafață (râuri,
lacuri și ape de tranziție și de coastă) nu au o stare chimică și ecologică bună. În U.E. există
aproximativ 2,8 milioane de situri potențial contaminate, în special din cauza activității
industriale și a eliminării deșeurilor. De asemenea, poluarea aerului, cel mai mare risc pentru
sănătatea mediului înconjurător din U.E., afectează vegetația și ecosistemele.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a introdus pentru prima dată
principiul „poluatorul plătește” (PPP) în 1972. Potrivit acestui principiu, poluatorul trebuie să
suporte cheltuielile asociate punerii în aplicare a măsurilor de prevenire și de combatere a
poluării adoptate de autoritățile publice pentru a asigura faptul că mediul se află într-o stare
acceptabilă. Factorii de decizie pot folosi acest principiu pentru a reduce poluarea și pentru a
reabilita mediul înconjurător. Prin aplicarea principiului, poluatorii sunt încurajați să evite
daunele aduse mediului și sunt trași la răspundere pentru poluarea pe care o generează. De
asemenea, costurile generate de poluare sunt suportate de poluator, nu de contribuabil.
La nivel economic, aceasta înseamnă „internalizarea” „externalităților de mediu
negative”. Atunci când costurile poluării sunt suportate de poluator, prețurile bunurilor și ale
serviciilor cresc pentru a include aceste costuri. Astfel, preferința consumatorilor pentru
prețuri mai mici va constitui un stimulent pentru producători să comercializeze produse mai
puțin poluante. Începând cu anul 1972, domeniul de aplicare al PPP s-a extins treptat.
Inițial, principiul s-a axat exclusiv pe costurile de prevenire și de combatere a poluării, dar
ulterior a fost extins pentru a include și costurile măsurilor adoptate de autorități pentru
gestionarea emisiilor de poluanți.
O extindere suplimentară a principiului a vizat răspunderea pentru mediul
înconjurător: poluatorii trebuie să plătească pentru daunele pe care le provoacă mediului,
indiferent dacă poluarea care a generat daunele s-a situat sub limitele prevăzute de lege (așa-
numita „poluare reziduală permisă”) sau a fost accidentală.
În 1992, Declarația Organizației Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea
(cunoscută sub numele de „Declarația de la Rio”) a menționat PPP ca fiind unul dintre cele
27 de principii directoare pentru dezvoltarea durabilă viitoare.”2
Degradarea mediului este un proces în care mediul înconjurător este compromis,
reducând diversitatea biologică și sănătatea generală a mediului. Acest proces poate fi de
origine în întregime naturală sau poate fi accelerat sau cauzat de activitățile umane.
Cauzele majore ale degradării mediului sunt: urbanizarea modernă, industrializarea,
creșterea suprapopulării, defrișările etc. Poluarea mediului se referă la degradarea calității și
1
https://www.brainyquote.com/quotes/bob_brown_501201?src=t_environmental
2
Raportul special Principiul „poluatorul plătește”: aplicare inconsecventă în cadrul politicilor de mediu și al
acțiunilor pentru mediu ale UE, 2021, pg. 6-8

1
cantității resurselor naturale. Consecințele includ sărăcia crescută, supraaglomerarea,
foametea, condițiile meteorologice extreme, pierderea speciilor, bolile medicale acute și
cronice, războiul și încălcarea drepturilor omului și o situație globală din ce în ce mai instabilă
care prevestește haosul și dezastrul.

Principiul prevenirii este noțiunea fundamentală din spatele legilor care

reglementează generarea, transportul, tratarea, depozitarea și eliminarea deșeurilor periculoase
și a legilor care reglementează utilizarea pesticidelor. Acest principiu permite luarea de
măsuri pentru a proteja mediul într-un stadiu incipient. Nu este vorba doar de repararea
daunelor după ce acestea s-au produs, ci de a preveni aceste daune. Acest principiu nu este
la fel de amplu ca principiul precauției.
”Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii, corectării
poluării la sursă și „poluatorul plătește”. Programele multianuale de acțiune pentru mediu
stabilesc cadrul pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de mediu. Acestea sunt
integrate în strategiile orizontale și sunt luate în considerare în cadrul negocierilor
internaționale în materie de mediu. Nu în ultimul rând, punerea în aplicare este fundamentală.
Articolul 11 și articolele 191-193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE), U.E. are competența de a acționa în toate domeniile politicii de mediu, precum
poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice. Sfera de aplicare a
competenței sale este limitată de principiul subsidiarității și de cerința unanimității în Consiliu
în ceea ce privește aspecte precum cele de natură fiscală, amenajarea teritoriului, utilizarea
terenurilor, gestionarea cantitativă a resurselor de apă, alegerea surselor de energie și structura
aprovizionării cu energie”.4

Articolul 191:
(1) Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective:

3
https://environmental-conscience.com/causes-effects-solutions-for-environmental-degradation/
4
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/71/politica-de-mediu-principii-generale-si-cadrul-de-baza

2
— conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;
— ocrotirea sănătății persoanelor;
— utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale;
— promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de
mediu la scară regională sau mondială și în special lupta împotriva schimbărilor climatice.
(2) Politica Uniunii în domeniul mediului urmărește un nivel ridicat de protecție, ținând
seama
de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile
precauției și acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor
provocate mediului și pe principiul „poluatorul plătește”.5
”Politica de mediu europeană a fost adoptată în cadrul Consiliului European de la Paris
din 1972, unde (în urma primei conferințe ONU privind mediul) șefii de stat sau de guvern
europeni au declarat că este nevoie de o politică comunitară de mediu de însoțire a
expansiunii economice și au solicitat un program de acțiune. Actul Unic European din 1987 a
introdus un nou titlu „Mediul”, care furniza primul temei juridic pentru o politică de mediu
comună care are drept obiective conservarea calității mediului, protejarea sănătății umane
și asigurarea unei utilizări raționale a resurselor naturale. Revizuirile ulterioare ale
tratatului au consolidat angajamentul Uniunii față de protecția mediului și rolul Parlamentului
European în dezvoltarea acesteia. Prin intermediul Tratatului de la Maastricht (1993),
mediul a devenit un domeniu oficial de politică a UE, s-a introdus procedura de codecizie,
iar votul cu majoritate calificată în Consiliu a devenit regulă generală. Tratatul de la
Amsterdam (1999) a stabilit obligația de integrare a protecției mediului în cadrul tuturor
politicilor sectoriale ale UE, în vederea promovării dezvoltării durabile. Prin intermediul
Tratatului de la Lisabona (2009), „combaterea schimbărilor climatice” și dezvoltarea durabilă
în relațiile cu țările terțe au devenit obiective specifice. Personalitatea juridică i-a permis
astfel U.E. să încheie acorduri internaționale.
Principiul „poluatorul plătește” este pus în aplicare prin intermediul
Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător 6 și anume, speciilor sau habitatelor
naturale protejate, apei și solului. Operatorii care desfășoară anumite activități profesionale,
precum transportul de substanțe periculoase sau activități care presupun evacuări în apă,
trebuie să ia măsuri preventive în cazul unei amenințări iminente la adresa mediului. Dacă s-
au produs deja pagube, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate pentru remedierea
acestora și să suporte cheltuielile aferente. Domeniul de aplicare al Directivei a fost extins de
trei ori pentru a include gestionarea deșeurilor extractive, funcționarea siturilor geologice de
stocare și, respectiv, siguranța activităților petroliere și gaziere offshore”.7
(1) În Comunitate există, în prezent, numeroase situri poluate care prezintă riscuri
grave pentru sănătate, iar pierderea biodiversității s-a accelerat în mod dramatic în ultimele
decenii. Absența unor acțiuni ar putea duce la o poluare și mai mare a așezărilor și la pierderi
și mai mari ale biodiversității în viitor. Prevenirea și repararea, în cea mai mare măsură
5
Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene (VERSIUNE CONSOLIDATĂ) Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, pg. 133-134
6
Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru
mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului, care vizează prevenirea sau
remedierea daunelor aduse mediului
7
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/71/politica-de-mediu-principii-generale-si-cadrul-de-baza

3
posibilă, a daunelor aduse mediului contribuie la realizarea obiectivelor și la aplicarea
principiilor politicii comunitare în domeniul mediului, astfel cum sunt stabilite de tratat. La
luarea deciziilor privind modul de reparare a daunelor, trebuie să se țină seama de condițiile
locale.
(2) Prevenirea și repararea daunelor aduse mediului trebuie să se pună în aplicare în
conformitate cu principiul „poluatorul plătește” prevăzut de tratat și cu principiul dezvoltării
durabile. Prin urmare, principiul fundamental al prezentei directive ar trebui să fie cel potrivit
căruia operatorul a cărui activitate a cauzat o daună asupra mediului sau o amenințare
iminentă de producere a unei asemenea daune trebuie să răspundă financiar, pentru a-i
determina pe operatori să adopte măsuri și să dezvolte practici menite să diminueze riscurile
de producere a unor daune asupra mediului, astfel încât să se reducă expunerea la riscurile
financiare asociate.
(3) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea unui cadru comun
pentru prevenirea și repararea daunelor aduse mediului la un cost rezonabil pentru societate,
nu poate fi realizat suficient de bine de către statele membre și, prin urmare, poate fi realizat
mai bine la nivel comunitar, datorită extinderii prezentei directive și a implicațiilor ei legate
de alte dispoziții comunitare, și anume Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979
privind conservarea păsărilor sălbatice
(4) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor
naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică
(5) și Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23
octombrie 2000 de stabilire a cadrului comunitar de acțiune în domeniul strategiei apelor
(6) Comunitatea poate lua măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut
la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul
menționat anterior, prezenta directivă nu prevede decât ceea ce este necesar pentru a atinge
acest obiectiv.8
”În conformitate cu principiului „poluatorul plătește”, un operator care cauzează o
daună gravă mediului sau este sursa unei amenințări iminente de producere a unei asemenea
daune ar trebui să suporte, în principiu, costurile legate de măsurile de prevenire sau de
reparare necesare. În cazurile în care o autoritate competentă acționează, ea însăși sau prin
intermediul unui terț, în locul unui operator, (1) JO L 12, 16.1.2001, p. 1, regulament astfel
cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1496/2002 al Comisiei (JO L 225,
22.8.2002, p. 13) 15/vol. 11 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 169, această autoritate
ar trebui să se asigure că cheltuielile pe care le-a suportat vor fi recuperate de la operator.
De asemenea, operatorii ar trebui să suporte, în ultimă instanță, costul evaluării daunelor
aduse mediului și, după caz, al evaluării amenințării iminente de producere a unor asemenea
daune”.9
”Acest principiu a fost susținut pentru prima oară de către Organizația pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) într-o serie de recomandări începând cu anii 70.
Iniţial, principiul avea în vedere problema costurilor masurilor de protecție a mediului și se
8
Cauza C-297/19
https://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf;jsessionid=A324F1391891E47433D66E54584EE042?
docid=228377&text=&dir=&doclang=RO&part=1&occ=first&mode=DOC&pageIndex=0&cid=16129806
9
Directiva nr. 35/2004 privind responsabilitatea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea şi
remedierea daunelor aduse mediului, art. 18

4
referea la costul masurilor ex post facto. Prin urmare, aceste costuri urmau a fi suportate de
către poluator și nu de către autoritățile publice.
Ulterior, principiul a fost dezvoltat, considerându-se ca poluatorul trebuie să suporte
nu numai costul masurilor de prevenire, ci și pe cel al măsurilor reparatorii. În acest sens,
OECD a recomandat ca acest principiu sa fie luat în considerare în calcularea costurilor
masurilor luate pentru a preveni si controla deversările de petrol în mare și că răspunderea
pentru costul ”acțiunilor rezonabile de reparare” sa fie suportata de către poluator.
În 1989, OECD a reafirmat utilizarea acestui principiu si a extins aplicarea sa pentru a
include costurile poluării accidentale în schemele alocării costurilor pentru prevenirea si
controlul poluării.
Aceeaşi recomandare precizează ca: ”Legea interna, care prevede ca suma totala a
masurilor rezonabile luate pentru controlarea poluării accidentale după producerea
unui accident (s.n.) ar trebui colectata, cat mai repede posibil, de la persoana fizica sau
juridica care este la originea accidentului, este în conformitate cu principiul poluatorul
plătește.”
Rezulta ca principiul cuprinde doua aspecte: preventiv, reprezentând internalizarea
costurilor sociale externe – teoria externalităților, si reparator – cel care cauzează o poluare
este dator a repara prejudiciul produs.
În ceea ce privește primul aspect, respectiv suportarea de către poluator a măsurilor
pentru prevenirea și controlul poluării al căror cost se reflectă în prețul bunurilor și serviciilor,
sunt necesare câteva precizări:
- statele nu ar trebui să sprijine poluatorii în suportarea costurilor poluării fie prin
intermediul subsidiilor, fie al taxelor sau al altor măsuri:
- acordarea oricărui tip de sprijin pentru controlul poluării trebuie să fie strict limitat și în
conformitate cu următoarele condiții cumulative:
 ar trebui să fie selectiv și restrâns numai la acele părți din economie, cum sunt
zonele or instalațiile industriale, unde ar putea fi întâmpinate dificultăți grave;
 ar trebui limitat la perioade de tranziție bine definite;
 nu ar trebui să creeze distorsionări semnificative comerțului internațional și
investițiilor;
- dacă un stat acordă sprijin, în cazuri de dificultate extraordinară, unei instalații noi,
condițiile ar trebui să fie mai stricte decât cele aplicabile instalațiilor existente și trebuie
elaborate criterii pe baza cărora să se realizeze această diferențiere.
Referitor la cel de-al doilea aspect, cel reparator, trebuie menționat că principiul
cunoaște o serie de excepții, cazuri în care poluatorul nu este obligat să suporte costul
măsurilor de reparare a prejudiciului. Ca exemple putem menționa: fenomene naturale având
caracter excepțional, imprevizibil și irezistibil, război, ostilități, război civil, insurecție, etc.
Principiul, astfel cum a fost inițial adoptat, nu acoperea poluarea transfrontieră sau
problemele posibile ale țărilor în curs de dezvoltare. El a fost dezvoltat ca o metodă de alocare
a costurilor de menținere sub control a poluării.
În esență, principiul poluatorul plătește este un principiu economic care are în vedere
alocarea costurilor poluării și a prejudiciilor aduse mediului suportate de către autoritățile
publice.

5
 La nivel internațional principiul a fost stipulat în Declarația de la Stockholm din 1972
(principiul 21), reluat în Declarația de la Rio de Janeiro (principiul 2), precum și în
instrumente juridice internaționale.
În dreptul comunitar, noțiunea de ”poluator” a fost definită de Recomandarea
Consiliului C.E. din 7 noiembrie 1974 ca fiind ”persoana care, direct sau indirect, cauzează
un prejudiciu mediului sau care creează condițiile care conduc la un astfel de prejudiciu”.
Principiul a fost încorporat în legislația comunitară prin Actul Unic European din 1987 (art.
130R) și este prevăzut și de Tratatul de la Maastricht din 1992 (art. 130R și art. 130S.5).
O aplicare a principiului o regăsim în Regulamentul Consiliului nr. 1013/2006 privind
supravegherea și controlul transportului de deșeuri și în cadrul, în și în afara C.E.
Trebuie subliniat că principiul poluatorul plătește reprezintă fundamentul Directivei
2004/35/CE privind răspunderea civilă în legătură cu prevenirea și repararea prejudiciului
asupra mediului”.10
Art. 3 Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei ordonanțe de urgență sunt:
a) principiul integrării cerințelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
b) principiul precauției în luarea deciziei;
c) principiul acțiunii preventive;
d) principiul reținerii poluanților la sursă;
e) principiul "poluatorul plătește";
f) principiul conservării biodiversității şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural;
g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;
h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiție în
probleme de mediu;
i) dezvoltarea colaborării internaționale pentru protecţia mediului.11
Art. 1: Obiectiv Prezenta directivă are ca obiect stabilirea unui cadru de răspundere
pentru daunele aduse mediului întemeiat pe principiul "poluatorul plătește", pentru a preveni
şi a repara daunele aduse mediului.
(1) În Comunitate există, în prezent, numeroase situri poluate care prezintă riscuri
grave pentru sănătate, iar pierderea biodiversității s-a accelerat în mod dramatic în ultimele
decenii. Absența unor acţiuni ar putea duce la o poluare şi mai mare a așezărilor şi la pierderi
şi mai mari ale biodiversității în viitor. Prevenirea şi repararea, în cea mai mare măsură
posibilă, a daunelor aduse mediului contribuie la realizarea obiectivelor şi la aplicarea
principiilor politicii comunitare în domeniul mediului, astfel cum sunt stabilite de tratat. La
luarea deciziilor privind modul de reparare a daunelor, trebuie să se ţină seama de condițiile
locale.
(2) Prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului trebuie să se pună în aplicare în
conformitate cu principiul "poluatorul plătește" prevăzut de tratat şi cu principiul dezvoltării
durabile. Prin urmare, principiul fundamental al prezentei directive ar trebui să fie cel potrivit
căruia operatorul a cărui activitate a cauzat o daună asupra mediului sau o amenințare
iminentă de producere a unei asemenea daune trebuie să răspundă financiar, pentru a-i

10
Răspunderea internaţională în domeniul mediului, Monica Elena Oțel, Universul Juridic București, 2009, pg.
27-30
11
Ordonanța urgență 195/2005 privind protecţia mediului

6
determina pe operatori să adopte măsuri şi să dezvolte practici menite să diminueze riscurile
de producere a unor daune asupra mediului, astfel încât să se reducă expunerea la riscurile
financiare asociate.
(3) Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume stabilirea unui cadru comun
pentru prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului la un cost rezonabil pentru societate,
nu poate fi realizat suficient de bine de către statele membre şi, prin urmare, poate fi realizat
mai bine la nivel comunitar, datorită extinderii prezentei directive şi a implicațiilor ei legate
de alte dispoziții comunitare, şi anume Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979
privind conservarea păsărilor sălbatice.
(4) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor
naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică
(5) şi Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23
octombrie 2000 de stabilire a cadrului comunitar de acțiune în domeniul strategiei apelor
(6) Comunitatea poate lua măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut
la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la articolul
menționat anterior, prezenta directivă nu prevede decât ceea ce este necesar pentru a atinge
acest obiectiv.
(13) Nu toate formele de daune aduse mediului pot fi reparate prin intermediul unui
regim de răspundere. Pentru ca acesta să funcționeze, este nevoie de unul sau mai mulți
poluatori identificabili, dauna ar trebui să fie concretă şi cuantificabilă şi ar trebui stabilită o
legătură de cauzalitate între daună şi poluatorul sau poluatorii identificați. Răspunderea nu
constituie, prin urmare, un instrument adecvat pentru poluarea cu caracter extins şi difuz, în
cazul căreia este imposibil să se stabilească o legătură între efectele negative asupra mediului
şi acțiunile sau lipsa acțiunilor anumitor actori individuali.
(18) În conformitate cu principiului "poluatorul plătește", un operator care cauzează o
daună gravă mediului sau este sursa unei amenințări iminente de producere a unei asemenea
daune ar trebui să suporte, în principiu, costurile legate de măsurile de prevenire sau de
reparare necesare. În cazurile în care o autoritate competentă acționează, ea însăși sau prin
intermediul unui terț, în locul unui operator, această autoritate ar trebui să se asigure că
cheltuielile pe care le-a suportat vor fi recuperate de la operator. De asemenea, operatorii ar
trebui să suporte, în ultimă instanță, costul evaluării daunelor aduse mediului şi, după caz, al
evaluării amenințării iminente de producere a unor asemenea daune.12
”Primul program de acțiune (1973 – 1976), adoptat printr-o declarație a Consiliului la
22 noiembrie 1973, definea principiile de bază ale politicii de mediu. Este vorba de principiul
acțiunii preventive şi principiul “poluatorul plătește”, pe care le regăsim consacrate la nivelul
celor trei ordini juridice europene, ca principii fundamentale”.13
”Principiul “poluatorul plătește” este inspirat din teoria economică conform căreia
costurile sociale externe, care însoțesc producția, trebuie să fie internalizate, adică să fie luate
în calcul de toți agenții economici în costurile lor de producţie. “La origine, acesta este un
principiu de eficacitate economică, şi nu un principiu juridic de echitate şi responsabilitate.

12
DIRECTIVA 2004/35/CE din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu
prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului
13
Dreptul european al mediului, Note de curs, Lector univ. dr. Ștefănuț Radu, pg. 4

7
 Respectarea acestui principiu nu convine tuturor, şi în special industriilor care de mult
timp fac lobby împotriva adoptării unui regim special de responsabilitate enviromentală”.
Multe activităţi economice şi sociale antrenează externalităţi negative sub forma poluării ceea
ce afectează populația şi factorii de mediu. Ca urmare, în ansamblul său, economia trebuie să
acopere atât costurile de producţie, cât şi pe cele legate de existenţa externalităților (poluării).
Pentru a nu se ajunge în situația ca societatea să fie cea care să suporte costul privind
combaterea efectelor negative ale poluării în locul generatorilor acesteia, a fost recunoscut şi
consacrat principiul “poluatorul plătește”. Proclamarea şi recunoașterea principiului cunosc
situații diferite în legislațiile naționale ale statelor, la nivel europen şi internațional.
Semnificația sa se referă la faptul că, emițătorul de substanțe poluante este cel care trebuie să
suporte costul măsurilor corectoare reclamate de prejudiciile aduse mediului şi survenite prin
violarea regulilor existente. Astfel de costuri nu se pot repercuta decât în mod excepțional
asupra colectivității, iar derogările nu pot fi acordate decât la nivel regional. Sunt, însă,
aspecte ale poluării care practic sunt imposibil de detectat şi este dificil să determini strict
persoana care ar putea realiza un rău, o degradare pentru a o trage la răspundere (de exemplu
în cazurile de poluare subterană, a apei de coastă, eroziunea solului, etc). Atunci, singura
soluție viabilă este aceea ca autoritățile publice să se ocupe de asigurarea curățirii sau de
luarea măsurilor de remediere sau prevenire a contaminării. În concluzie, principiul
“poluatorul plătește” presupune adoptarea de măsuri prin care persoanele care provoacă
poluarea să suporte costul poluării, iar pe de altă parte nimeni nu poate opri autoritățile însăși
să adopte măsuri pozitive pentru a atinge obiectivele acestuia”.14
Chiar plătește poluatorul?
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu simplu bazat pe bunul simț:
poluatorul – și aceștia ar putea fi actorii sau activitatea care provoacă poluarea – ar trebui să
plătească pentru a remedia greșelile. Aceasta ar putea presupune curățarea zonei poluate sau
acoperirea costurilor de sănătate ale persoanelor afectate.
Din punct de vedere istoric, a fost un concept foarte puternic pentru a atenua efectele
negative ale poluării. A oferit un imperativ moral și legal de a lua măsuri. În cazuri stringente,
a contribuit la formularea politicilor și măsurilor, care au permis acțiuni decisive pentru
identificarea surselor de poluare și a răspunderii acestora, reducerea nivelurilor de poluare și
acordarea unor compensații celor afectați. De exemplu, unele activități economice despre care
se știe că eliberează poluanți au trebuit să instaleze filtre pentru a reduce emisiile de poluanți
sau să stabilească fonduri de compensare la nivel de sector.
Dar chiar și în cazuri simple, în care poluatorul poate fi identificat, implementarea
poate fi dificilă. „Vinovatul” poate să nu poată plăti, iar firma sau acționarii nu pot fi
întotdeauna trași la răspundere pentru activitățile unei filiale. Nu toate țările au un cadru legal
bine stabilit pentru a gestiona aceste cazuri. Chiar dacă o fac, un proces legal este adesea
foarte lung și costisitor.
Mai mult, de-a lungul timpului, principiul a fost aplicat cazurilor mai complexe de
poluare persistentă și predominantă, cum ar fi poluarea aerului rezultată din surse difuze, unde
atribuirea responsabilității și implementarea devin și mai dificile. În cazurile de poluare
difuză, nu este ușor să urmăriți și să identificați poluatorul și să-l conectați cu persoanele

14
Dreptul european al mediului, Note de curs, Lector univ. dr. Ștefănuț Radu, pg. 20-22

8
afectate. Poluarea aerului poate fi cauzată de poluanți eliberați din diferite surse și locații
diferite, dintre care unii se pot afla peste granițele internaționale. De asemenea, trebuie să ne
gândim la rezultatele pozitive și la beneficiile acestor activități poluante. Acestea sunt produse
și servicii, cum ar fi alimente, haine, transport, care ne avantajează individual și societatea în
ansamblu.
De exemplu, activitățile poluante din afara U.E. ar putea afecta comunitățile locale,
dar exploatația ar putea avea sediul în UE, iar consumatorii europeni s-ar putea bucura de
produse. Este dificil să tragi la răspundere doar operatorul în aceste cazuri. Societatea mai
largă suportă adesea costurile. Dar costurile sau prejudiciul și beneficiile nu sunt distribuite în
mod egal. Comunitățile cu venituri mai mici sau grupurile mai vulnerabile, cum ar fi familiile
monoparentale, tind să locuiască mai aproape de drumuri și să fie mai expuse la poluanții din
transportul rutier.
Există două tipuri diferite de abordări. Primul vizează să-i ajute pe cei afectați și
există multe exemple bune în Europa. Panourile de reducere a zgomotului sau structurile
similare construite de-a lungul autostrăzilor pot reduce semnificativ nivelul de zgomot,
înființarea de perdele verzi pot reduce nivelul de poluare a aerului și, prin urmare, daunele
aduse celor care locuiesc acolo.
Al doilea tip vizează în primul rând limitarea sau prevenirea poluării sau a
activităților dăunătoare. Acestea ar putea consta în impunerea de taxe, cote de poluare sau
anumite soluții tehnologice. De exemplu, Europa introduce combustibili mai curați sau scade
treptat emisiile de carbon de la mașinile noi. Pentru unele sectoare, certificatele de emisii sunt
plafonate și pot fi tranzacționate. Unele dintre aceste măsuri vizează ajustarea prețului astfel
încât să influențeze comportamentul de consum. În mod similar, multe state membre taxează
acum după cantitatea extrasă sau utilizată în loc de numărul de robinete, ceea ce a schimbat în
mod substanțial modul în care folosim apa.
Din păcate, sistemul actual poate fi văzut și folosit ca o „licență de a polua”: atâta
timp cât poți plăti, adică dacă îți poți permite, ai voie să poluezi. Acest lucru este strâns legat
de distribuția inegală a beneficiilor și costurilor acestor activități poluante. Problema
inegalității se află și în centrul negocierilor globale privind clima, atât în ceea ce privește
emisiile istorice (cantitatea emisă de fiecare țară până în prezent), cât și emisiile actuale per
persoană. Într-o lume ideală, toată lumea ar primi o sumă egală de credit de carbon.
A doua deficiență principală este că „plata” nu acoperă aproape niciodată toate
„costurile”. Terenul contaminat din vechile situri industriale ar putea fi curățat pentru a
permite oamenilor să locuiască acolo. Este o operațiune foarte costisitoare, dar nu anulează
neapărat daunele aduse surselor de apă, oamenilor și animalelor dependente de acea apă.
Costurile sunt adesea limitate la costurile operaționale și nu reflectă valoarea reală a
beneficiilor pe care le obținem de la natură.
Avem nevoie de o analiză coerentă și globală care să abordeze toate provocările cu
care ne confruntăm — degradarea mediului, schimbările climatice, utilizarea resurselor și
inegalitățile — în același mod în care o fac obiectivele de dezvoltare durabilă. Pactul Verde
European își propune să aducă o parte din această gândire în politicile europene.
Pentru a acoperi valoarea reală, am avea nevoie de un sistem de impozitare mult mai
ambițios, atât pentru impozitul pe profit, cât și pentru cel personal, menit să inducă un
comportament mai responsabil. Și costurile trebuie integrate nu numai în aval pe partea de

9
consum, ci și în amonte pe partea producției. Întrucât sistemele de consum și producție sunt
conectate la nivel global, integrarea necesită o abordare care se extinde dincolo de regulile și
reglementările statelor suverane.
Pentru a fi eficientă, această abordare trebuie să fie susținută de un sistem de
guvernanță cu autorități de reglementare care să asigure și să impună condiții echitabile cu
reguli bine definite. Pe lângă taxele ambițioase și standardele comune, vor fi necesare măsuri
precum taxele pentru deșeuri, taxe de frontieră pe emisii de carbon, precum și o abordare
comună față de acțiunile dăunătoare mediului.

Bibliografie:
1. Raportul special Principiul „poluatorul plătește”: aplicare inconsecventă în cadrul politicilor de mediu și
al acțiunilor pentru mediu ale UE, 2021, pg. 6-8;
2. Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene (Versiune consolidată) - Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, pg. 133-134;
3. Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind
răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului,
care vizează prevenirea sau remedierea daunelor aduse mediului;
4. Directiva nr. 35/2004 privind responsabilitatea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea şi
remedierea daunelor aduse mediului, art. 18;
5. Răspunderea internaţională în domeniul mediului, Monica Elena Oțel, Universul Juridic București,
2009, pg. 27-30;
6. Ordonanța urgență 195/2005 privind protecţia mediului;
7. DIRECTIVA 2004/35/CE din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în
legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului;
8. Dreptul european al mediului, Note de curs, Lector univ. dr. Ștefănuț Radu, pg. 4;
9. Dreptul european al mediului, Note de curs, Lector univ. dr. Ștefănuț Radu, pg. 20-22;
10. https://www.brainyquote.com/quotes/bob_brown_501201?src=t_environmental
11. https://environmental-conscience.com/causes-effects-solutions-for-environmental-degradation/
12. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/71/politica-de-mediu-principii-generale-si-cadrul-
de-baza
13. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/71/politica-de-mediu-principii-generale-si-cadrul-
de-baza
14. Cauza C-297/19
https://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf;jsessionid=A324F1391891E47433D66E5458
4EE042?
docid=228377&text=&dir=&doclang=RO&part=1&occ=first&mode=DOC&pageIndex=0&cid=16129
806

10