MARILENA MIRONIUC

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Sinteză de curs
CIG - Anul III ZI

2017/2018
 2

Capitolul 4.
ANALIZA RISCURILOR ÎNTREPRINDERII

În urma parcurgerii acestei unităţi de curs:

 veţi cunoaşteţi accepţiunile riscului şi factorii care se află la originea riscului economic şi a
celui financiar;
 descoperiţi modelele algebrice şi grafice recomandate de literatura de specialitate pentru
analiza previzională a riscului, cu atuurile şi limitele acestora;
 reţineţi semnificaţia indicatorilor proprii metodologiei de analiză a riscului, orientată spre
limitarea acţiunii factorilor de risc;
 dobândiţi abilităţi de aplicare a modelelor de predicţie a riscului, pe cazuri concrete, şi abilităţi
de interpretare a indicatorilor specifici analizei celor doua categorii de risc.

Riscul este o componentă firească a vieţii economico-sociale, care are la origine cauze
multiple şi îmbracă forme foarte variate, cum ar fi:

riscul comercial, competitiv şi sectorial;

riscul datorat schimbărilor tehnologice;
riscul de exploatare;
riscul financiar;
riscul valutar;
riscul inflaţiei;
riscul de faliment/insolvabilitate;
riscul comportamentelor oportune şi de fraudă;
riscul normativ;
riscul politic;
riscul conjunctural;
riscul natural;
riscul de ţară etc.

O mare parte din riscurile anterior enumerate îşi au originea în caracteristicile mediului
de afaceri în care operează întreprinderea.

În ultimele decenii şi, în special, odată cu avansarea procesului globalizării şi cu

expansiunea afacerilor peste graniţele naţionale, s-a asistat la o diversificare fără precedent a
situaţiilor de risc şi incertitudine în lumea afacerilor.

În paralel, s-a constatat preocuparea a numeroşi specialişti în domeniul finanţelor,

analizei financiare, managementului, statisticii aplicate etc. pentru elaborarea modelelor de
analiză, monitorizare şi contracarare a riscului.

Analiza riscului reprezintă o dimensiune importantă a managementului strategic al

întreprinderii, a cărei necesitate derivă din faptul că întreprinderea nu are control deplin şi
certitudine asupra fluxurilor viitoare de rezultat.

Controlul dinamicii riscului, prevenirea şi limitarea factorilor de risc fac obiectul

managementului riscului, care se realizează într-o succesiune de paşi, precum: identificarea
riscului; analiza şi evaluarea riscului; determinarea intervenţiilor prioritare pentru limitarea
riscului; tratamentul riscului.
 3

4.1. Riscul în teoria economică

Conceptul de risc are accepţiuni diverse şi nu întotdeauna negative. În limbajul comun nu
se face distincţie între risc şi incertitudine.

În teoria financiară, incertitudinea derivă din faptul că nu se poate anticipa cu precizie

ceea ce se va întâmpla în viitor.

În opinia unor autori, riscul se referă la incertitudinea „care contează”, adică aceea care
este în măsură să influenţeze rezultatele aşteptate de posesorii unor capitaluri sau active
financiare etc. Orice situaţie riscantă este incertă, dar poate exista incertitudine şi fără risc.

Teoria financiară percepe şi apreciază riscul prin prisma variabilităţii indicatorilor de

rezultat sau a randamentelor aşteptate. Variabilitatea rezultatelor, adică neconcordanţa dintre
ipotezele realizate ex-ante, în legătură cu viitorul, şi ceea ce s-a realizat efectiv, ex-post, se poate
manifesta fie negativ, fie pozitiv. Riscul este cu atât mai mare, cu cât mai mare va fi
amplitudinea variaţiei rezultatului în jurul valorii rezultatului aşteptat.

Aceasta face ca riscul să fie înţeles în dublu sens:

 ca o oportunitate de a obţine mai mult decât s-a sperat;
 ca o daună sau pierdere posibilă.

Variabilitatea rezultatelor întreprinderii poate fi consecinţa influenţei unor factori

aleatori, care imprimă traiectorii imprevizibile activităţii sale şi care fac imposibilă adaptarea
întreprinderii, în cel mai scurt timp şi cu cel mai mic cost, modificărilor mediului.

Riscul este mai mult legat de posibilitatea apariţiei unor evenimente nefavorabile în
activitatea întreprinderii.
Noţiunea de risc dobândeşte semnificaţie dacă se apreciază în legătură cu viitorul
întreprinderii sau afacerii, respectiv, dacă există posibilitatea prevederii fluctuaţiilor rezultatelor
sau randamentelor în urma acestor evenimente.

Specialiştii occidentali în materie de analiză a riscului susţin că, în esenţă, sunt două
categorii de variabile care provoacă cea mai mare sensibilitate (variabilitate) a indicatorilor de
rezultat, respectiv: structura costurilor şi structura financiară a întreprinderii.

4.2. Riscul de exploatare. Analiza structurii costurilor

asupra variabilităţii rezultatelor

Riscul de exploatare (economic) îşi are originea în imposibilitatea întreprinderii de a

corela, fără a fi afectat rezultatul întreprinderii, volumul de activitate, care se modifică având în
vedere dinamismul mediului economic în care operează întreprinderea, cu structura costurilor.

Orice modificare a volumului de activitate (prin diversificarea produselor/serviciilor; prin

extinderea capacităţilor de producţie deţinute, prin introducerea unor schimbări tehnologice în
procesul de producţie etc.) exercită influenţe asupra rezultatului întreprinderii, în principal, prin
faptul că determină modificări la nivelul componentei costuri, şi, prin urmare, se dovedeşte
riscantă pentru întreprindere, riscul manifestându-se prin diminuarea rezultatului din exploatare.

Mărimea riscului de exploatare depinde de capacitatea întreprinderii de a controla:

 4
- structura costurilor întreprinderii şi
- inegala lor sensibilitate la fluctuaţiile nivelului de activitate.

Astfel, unele elemente de cheltuieli variază proporţional sau non proporţional cu volumul
producţiei, fiind desemnate ca fiind cheltuieli variabile.

Alte elemente de cheltuieli prezintă o elasticitate redusă şi sunt denumite cheltuieli fixe sau de
structură. Cheltuielile fixe diminuează flexibilitatea întreprinderii, prin faptul că nu se
adaptează automat la modificarea volumului de activitate şi a vânzărilor.

Producţia vândută devine baza asupra căreia se repartizează cheltuielile fixe. Cu cât este
mai mare cantitatea de produse destinată vânzării, cu atât va fi mai mică cota de cheltuieli fixe
care se va regăsi în preţul de vânzare al produsului, iar efectul pe care variaţia volumului de
activitate îl va exercita asupra rezultatului din exploatare va fi mai redus.

4.2.1. Analiza cost-volum-profit

Tehnica analizei cost-volum-profit este orientată spre determinarea punctului de

echilibru (break-even point), adică a punctului în care cifra de afaceri (veniturile totale) şi
costurile totale aferente unui anumit volum de activitate al întreprinderii sunt egale, iar rezultatul
determinat ca diferenţă între aceste valori este nul.

Punctul de echilibru, numit şi prag de rentabilitate, reflectă nivelul minim de activitate pe care
trebuie să-l realizeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere.

Cu cât pragul de rentabilitate este mai redus, cu atât riscul de exploatare este mai
nesemnificativ.

A. Configurarea algebrică a punctului de echilibru

Conform metodei algebrice, pentru determinarea punctului de echilibru se pleacă de la

considerentul că cifra de afaceri ( CA ), aferentă valorificării unui anumit volum al producţiei ( Q
 p ), trebuie să permită întreprinderii acoperirea tuturor cheltuielilor ( CT ) ocazionate de
obţinerea şi valorificarea producţiei şi înregistrarea unui profit ( P ).

În consecinţă, mărimea profitului (rezultat din exploatare) este dependentă de volumul

producţiei vândute şi de preţul său de valorificare, iar acesta din urmă este dependent de
structura costurilor şi de factorii pieţei.

Este important pentru întreprindere să cunoască acel volum al producţiei valorificate

(producţia de echilibru) începând de la care obţine profit, volum care corespunde punctului de
echilibru ( Qe ). Pentru că în punctul de echilibru trebuie să se stabilească relaţia de egalitate între
cifra de afaceri şi costurile totale, profitul va fi nul ( P  0 ), iar ecuaţia anterioară va deveni:

CF
Q 
e p  cv
 5
Metoda marjei de contribuţie, variantă a metodei algebrice, consideră că punctul de
echilibru reprezintă valoarea cifrei de afaceri pentru care costurile fixe ale perioadei sunt egale
cu marja de contribuţie asupra costurilor variabile ( M ).

Riscul de exploatare al întreprinderii depinde de măsura în care marja asupra costurilor variabile
acoperă cheltuielile fixe, el va creşte pe măsură ce cheltuielile fixe se apropie valoric de
mărimea marjei asupra costurilor variabile.

Întreprinderea va înregistra profit atunci când marja de contribuţie asupra costurilor variabile este
superioară costurilor fixe ( M  CF ) şi se va afla în stare de echilibru când marja va egaliza
costurile fixe totale, iar profitul va fi nul:
M  CF  P  0
Un alt indicator util în evaluarea riscului de exploatare, care cuantifică efectele
modificării volumului vânzărilor asupra rezultatului exploatării, este marja de siguranţă ( M s ).
Ea se poate exprima în mărimi absolute şi relative, în variantele care urmează:
M s  Q  Qe M s  CA  CAe
CA  CAe
Q  Qe
Ms  100 Ms 
Q CA
Marja de siguranţă exprimă care este nivelul maxim cu care se poate diminua producţia
sau cifra de afaceri programate, astfel încât întreprinderea să nu se situeze sub pragul de
rentabilitate, respectiv să nu înregistreze pierderi.

Cu cât este mai mare marja de siguranţă, cu atât mai mare este profitul şi mai redus
riscul de exploatare.

Paralel cu identificarea volumului vânzărilor sau a cifrei de afaceri care corespunde

punctului de echilibru se poate determina orizontul temporal ( OT ) în care întreprinderea va
atinge punctul de echilibru (Break-Even Time):
CF CF
OT  
mz M
360
În alţi termeni, calculele anterior descrise exprimă numărului de zile, considerate de la
începutul anului, începând de la care întreprinderea examinată va putea obţine profit, admiţând
că ea va realiza zilnic o anumită marjă asupra costurilor variabile. Prelungirea orizontului
temporal reduce marja de siguranţă a întreprinderii şi profitul său dar, în acelaşi timp,
majorează riscul economic.

B. Configurarea grafică a punctului de echilibru

Prin metoda grafică, toate elementele necesare determinării punctului de echilibru se

reprezintă într-un sistem de axe de coordonate, în care pe abscisă este redat volumul producţiei şi
pe ordonată costurile totale şi cifra de afaceri (veniturile totale) aferentă diferitelor niveluri ale
producţiei vândute, ţinând seama de ipoteza variaţiei liniare sau nonliniare a costurilor variabile
şi a volumului producţiei.
 6
CT,
VT
VT
CT

Profit

CV

Pierdere
CF

O Qe Q
Fig.nr. 1. Modelul liniar de analiză a punctului critic
CT,
VT

CT
Pierdere VT
Profit max

Pierdere
CF

O Qe1 Qe2 Q
Fig. nr. 2. Modelul neliniar de analiză a punctului critic

4.2.2. Efectul de levier operaţional

Pragul de rentabilitate reprezintă punctul de plecare în analiza sensibilităţii

(senzitivităţii) rezultatului activităţii de exploatare a întreprinderii la variaţia nivelului de
activitate (volumul producţiei, cifra de afaceri).

Analiza corelaţiei cost-volum-profit evidenţiază că, în vecinătatea punctului de echilibrul,

rezultatul derivat din activitatea de exploatare variază mai mult decât proporţional în raport cu
volumul de activitate, deci prezintă un mare grad de sensibilitate la modificarea nivelului de
activitate.

Cuantificarea variabilităţii rezultatului se realizează cu ajutorul levierului de exploatare

(operaţional), care exprimă variaţia relativă a rezultatului activităţii de exploatare ( rRexp ) în
raport cu variaţia relativă a volumului producţiei ( rQ ) sau a cifrei de afaceri ( rCA ) respectiv:
rR 100
L e
 exp 
I
Re xp

rQ IQ 100
în care: - IRe xp - indicele rezultatului din exploatare;
- IQ - indicele volumului producţiei.

Relaţia anterioară este cunoscută şi sub denumirea coeficient al elasticităţii rezultatului

în raport cu volumul de activitate. El reflectă cu cât se modifică rezultatul activităţii de
exploatare la o modificare cu 1% a volumului producţiei sau a cifrei de afaceri. Riscul de
 7
exploatare se manifestă atunci când unei creştei cu 1% a volumului producţiei sau a cifrei de
afaceri îi corespunde o creştere cu mai puţin de 1% sau chiar o scădere a rezultatului activităţii
de exploatare.
Tabelul 1. Indicatorii analizei cost - volum – profit

Nr. P P
Specificare 0 1

crt.
1. Volumul producţiei Q - buc. 1000 700

2. Preţul de vânzare p - RON/buc. 15 15

3. Costul variabil unitar cv - lei /buc. 5 5

4. Cifra de afaceri CA - lei 15000 1050
5. Cheltuieli variabile CV - lei 5000 350
6. Cheltuieli fixe CF - lei 6000 320
7. Producţia de echilibru Qe  CF / p  cv - buc. 600 320
8. CAe  Qe  p sau CAe  CF /1CV / CA - lei 9000 480
9. Marja asupra cost. variab M  CA  CV - lei 10000 700
10. Marja relativă a cost. variab. M r  M / CA - % 66,66 66,6
11. Profitul ( Rexp ) P  M  CF  Mr CA  CF -lei 4000 380
12. Marja de siguranţă Ms  Q  Qe - buc. 400 380
13. Marja de siguranţă M s  CA CAe - lei 6000 570
14. Marja de sig. relativă M s  (Q Qe / Q) 100- % 40,00 54,2
14. Marja relat. de sig. M s  (CA CAe / CA) 100-% 40,00 54,2
15. Orizontul temp. OT  CF / mz  CF / M / 360 - zile 216 165

 Analiza cost - volum - profit, cazul întreprinderii multiprodus:

Tabelul 2. Elementele de calcul ale cifrei de afaceri de echilibru
Structura
p CF cv CA m  p  cv
Produsul Cantitatea CA
(lei/u.m.) (mii lei) (lei/u.m.) (mii lei) (lei/u.m.)
(%)
A - buc. 7480 600 - 535,43 4488 50,06 64,57
B - t. 1265,5 290 - 259,98 367 4,09 30,02
C - m. 10275 400 - 395,62 4110 45,85 4,39
Total - - 350 - 8965 100,00 -

a) Determinarea preţului mediu ponderat al producţiei ( p p ):

600 50,06  290  4,09  400  45,85

p   495,62 lei;
100
p

b) Determinarea marjei unitare ponderate asupra costurilor variabile ( mp ):

 64,57 50,06  30,02  4,09  4,39  45,85 
mp 35,56 lei; 100

c) Determinarea cifrei de afaceri de echilibru ( CAe ):

CF 350
CA    4877,55 mii lei;
e
mp 0,07175
 pp
d) Determinarea cifrei afaceri de echilibru aferentă fiecărui produs;
CAeA  4877,55 50,06%  2441,70 mii lei;
CAeB  4877,55  4,09% 199,49 mii lei;
CAeC  4877,55  45,85%  2236,36 mii lei;
e) Determinarea marjei de siguranţă relative ( M s ):
 8
CA  CA
Ms  p e 100  8965  4877,55 100  45,59%
CAp 8965

4.3. Riscul financiar. Analiza structurii financiare asupra

variabilităţii indicatorilor de rezultat

Apariţia riscului financiar este legată de imposibilitatea stabilirii unei structuri optime a
capitalurilor întreprinderii, astfel încât capitalul împrumutat, prin mărimea sa şi prin cheltuielile
financiare determinate de procurarea lui, să nu contribuie la diminuarea ratei rentabilităţii
financiare.

Cheltuielile financiare absorb o parte din rezultatul exploatării şi contribuie la

diminuarea rezultatului net, sporind riscul financiar.

4.3.1. Modelul efectului de levier financiar

Influenţa structurii financiare asupra indicatorilor de rezultat se studiază cu ajutorul unui model
simplu, cunoscut sub numele de modelul efectului de levier financiar, care facilitează analiza
corelaţiei dintre gradul de îndatorare al unei întreprinderi şi capacitatea sa de a remunera
capitalul propriu prin intermediul ratei rentabilităţii financiare.
Rexp
Re  ; At  Pt  Cpr  D
At
Rexp  Re  At  Re  (Cpr  D)
Acest rezultat permite întreprinderii să remunereze creditorii pentru capitalul împrumutat,
să plătească impozitele şi taxele şi să asigure participarea la profit a “furnizorilor de capital”.
Dacă se face abstracţie de impozitul pe profit, într-o primă fază a analizei, sumele care reprezintă
remunerarea creditorilor ( Chf ) şi rezultatul net ( Rnet ), de mărimea căruia depinde remunerarea
acţionarilor ( R f ), se determină după urmatoarele relaţii:
Chf  Rd  D
Rn  Rexp  Chf  Re  (Cpr  D)  Rd  D  Re Cpr  (Re  Rd )  D
în care: - Chf - cheltuielile financiare ocazionate de contractarea împrumuturilor;
- Rd - rata medie a dobânzii pentru capitalul împrumutat (Return On Debit: Chf / D );
- Rnet - rezultatul net, rămas după plata costului îndatorării.
Împărţirea relaţiei anterioare la capitalul propriu ( C pr ) permite stabilirea ratei
rentabilităţii capitalului propriu (R f ) după modelul:
R
net
R   R  (R  R ) 
f
C
eed

pr

În urma analizei modelului levierului financiar, se constată că rata rentabilităţii

financiare este influenţată de rata rentabilităţii economice, de diferenţa dintre rata rentabilităţii
economice şi costul îndatorării ( Re  Rd ) şi de gradul de îndatorare al întreprinderii. Gradul de
îndatorare este cunoscut sub numele de raport al levierului financiar ( D / Cpr ), el caracterizează
structura financiară a întreprinderii şi este un valid indicator de risc. Diferenţa ( Re  Rd )
 9
comportă unele discuţii care conduc la examinarea a trei cazuri posibile, derivate din valorile
diferite pe care le pot lua rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii şi care pot genera un efect
de levier financiar ( ELF ) nul, pozitiv sau negativ ce se va repercuta, în acelaşi sens, asupra ratei
rentabilităţii capitalului propriu, respectiv:
D
ELF  Rf  Re ; ELF  (Re  Rd ) 
C
pr

 Când efectul de levier financiar este egal cu zero ( ELF  Re  Rd  0 ) se verifică

circumstanţa în care rata rentabilităţii economice coincide cu rata medie a dobânzii: Re  Rd .
Oricare ar fi nivelul gradului de îndatorare al întreprinderii, acesta nu transmite nici un
efect asupra ratei rentabilităţii capitalului propriu, respectiv rata rentabilităţii financiare nu se
modifică sub efectul îndatorării. În această situaţie, structura financiară a întreprinderii este
neutră. Făcând abstracţie de efectul impozitelor, care nu alterează analiza în cauză, ecuaţia
modelului efectului de levier devine: Rf  Re .
Această situaţie pare anormală, deoarece ea arată faptul că două tipuri de capitaluri
(propriu şi împrumutat), procurate în condiţii de risc diferite, vor avea aceeaşi bază de
remunerare, fără să se acorde o primă pentru capitalul propriu a cărui folosire implică un grad
mai mare de risc. Condiţia de egalitate între Rf  Re  Rd individualizează punctul critic în
remunerarea capitalului propriu (Fig. nr. 5.). O astfel de remunerare, deşi pozitivă, nu satisface
cerinţele pieţei financiare deoarece capitaluri a căror procurare implică grade diferite de risc vor
fi recompensate la fel.

În urma analizei modelului levierului financiar, se constată că rata rentabilităţii financiare este
influenţată de rata rentabilităţii economice, de diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi
costul îndatorării ( Re  Rd ) şi de gradul de îndatorare al întreprinderii. Gradul de îndatorare
este cunoscut sub numele de raport al levierului financiar ( D / Cpr ), el caracterizează structura
financiară a întreprinderii şi este un valid indicator de risc.
Rf
Re
Rd

Rf = Re= Rd

O D/Cpr

Fig. nr. 3. Efectul de levier financiar nul

Anularea efectului de levier financiar exercitat asupra ratei rentabilităţii financiare, în

punctul de echilibru, poate avea drept cauze o rată medie a dobânzii cu tendinţă mereu
 10
crescătoare (riscul de dobândă), dar şi o rentabilitate economică departe de un nivel considerat
optim.

Din punct de vedere al riscului financiar, punctul critic de remunerare a capitalului

propriu reprezintă o poziţie de fragilitate a întreprinderii faţă de creditori. Oricând o variaţie
nesemnificativă a nivelului de activitate a întreprinderii, care reduce rezultatul din exploatare
până la a-l face insuficient pentru acoperirea cheltuielilor financiare, sau o creştere a ratei
dobânzii la împrumuturi, poate determina variaţii negative foarte ample ale rezultatului net.

Rf
Re
Rd

Rd
Re

A -punct hipercritic
O D/Cpr
Rf

Fig. 4. Efectul de levier financiar negativ

Conform reprezentării grafice, rata rentabilităţii financiare, deşi pozitivă, este inferioară ratei
rentabilităţii economice şi ratei medii a dobânzii, ceea ce înseamnă că partea de capital
împrumutat este remunerată mai bine decât capitalul propriu.

Paralel cu creşterea gradului de îndatorare, din cauza ratei medii a dobânzii înalte, rata
rentabilităţii financiare descreşte, ca efect al absorbirii rezultatului din exploatare de un nivel tot
mai mare al chetuielilor financiare şi care, implicit, diminuează rezutatul net. În punctul A
rezultatul din exploatare este în totalitate erodat de cheltuielile financiare, iar rata rentabilităţii
financiare devine nulă. Rf
Rd
Re

Rf

Re
Rd

O D/Cpr

Fig. nr. 5. Efectul de levier financiar pozitiv

 11
4.3.2. Levierul financiar şi levierul total

Reacţia rezultatului net la variaţia rezultatului din exploatare, reacţie strâns legată de
mărimea cheltuielilor financiare, poate fi apreciată în dinamică cu ajutorul coeficientului
levierului fianciar ( L f ). Coeficientul reflectă cu cât la sută se modifică rezultatul net la
modificarea cu un procent a rezultatului din exploatare, după relaţia:
R I 100 f
L  r net  Rnet r Rexp IRexp 100
în care: - r Rn - variaţia relativă a rezultatului net;
- r Rexp - variaţia relativă a rezultatului din exploatare;
- IR n - indicele rezultatului net;
- IRexp - indicele rezultatului din exploatare.
Riscul financiar este prezent când la o diminuare cu 1% a rezultatului din exploatare
corespunde o diminuare cu mai mult de 1% a rezultatului net.

Aplicatie: Analiza riscului financiar

Tabelul 3. Analiza efectului de levier financiar
Nr. Exerciţiul financiar:
Indicatori Indici
crt. P0 P1
1. Rezultatul din exploatare ( Rexp - mii lei ) 23955 22001
2. Activul total ( At - mii lei ) 155023 223180
3. Capitalul propriu ( C pr - mii lei) 99031 148869
4. Datoriile totale ( D - mii lei) 55990 74310
5. Rata medie a dobânzii ( Rd -%) 14 15
6. Cheltuielile financiare ( Ch f  D  Rd - mii lei)
7. Rezultatul net ( Rn  Rexp  Chf - mii lei)
8. Gradul de îndatorare ( D / Cpr ) 0,57 0,50
9. Rata rentabilităţii economice ( Re - %) 15,45 9,86
10. Rata rentabilităţii financiare ( R f - %) 16,27 7,29
11. Efectul levierului financiar ( ELF  R f  Re - %) 0,82 -2,57
12. Efectul levierului financiar ( ELF  (Re  Rd )  D / Cpr - %) 0,82 -2,57
13. Indicele rezultatului din exploatare ( I Re xp -%) - 91,84
14. Indicele rezultatului net ( I Rnet -%) - 67,35
15. Coefic. levierului financiar ( L f  I Rnet 100/ IRe xp 100 ) - 4,00

LUCRARE DE VERIFICARE

Răspundeţi pe scurt la următoarele întrebări:

1. În ce constă modelul de analiză cost-volum-profit? Care sunt factorii care intervin în
acest model de analiză?
2. Ce poate provoca riscul financiar şi cum se manifestă acesta?
3. Enumeraţi indicatorii utilizaţi pentru a realiza analiza previzională a riscului de
exploatare, prezentaţi semnificaţia lor.
4. Cum se determină şi ce evidenţiază coeficientul levierului financiar şi coeficientul
levierului de exploatare?
5. Demonstraţi modelul efectului de levier financiar.
6. Marja de siguranţă şi marja asupra costurilor variabile sunt doi termeni sinonimi?
Motivaţi raspunsul