Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aef 4 Cig Zi Bboard 2018
Aef 4 Cig Zi Bboard 2018
ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Sinteză de curs
CIG - Anul III ZI
2017/2018
2
Capitolul 4.
ANALIZA RISCURILOR ÎNTREPRINDERII
Riscul este o componentă firească a vieţii economico-sociale, care are la origine cauze
multiple şi îmbracă forme foarte variate, cum ar fi:
O mare parte din riscurile anterior enumerate îşi au originea în caracteristicile mediului
de afaceri în care operează întreprinderea.
În opinia unor autori, riscul se referă la incertitudinea „care contează”, adică aceea care
este în măsură să influenţeze rezultatele aşteptate de posesorii unor capitaluri sau active
financiare etc. Orice situaţie riscantă este incertă, dar poate exista incertitudine şi fără risc.
Riscul este mai mult legat de posibilitatea apariţiei unor evenimente nefavorabile în
activitatea întreprinderii.
Noţiunea de risc dobândeşte semnificaţie dacă se apreciază în legătură cu viitorul
întreprinderii sau afacerii, respectiv, dacă există posibilitatea prevederii fluctuaţiilor rezultatelor
sau randamentelor în urma acestor evenimente.
Specialiştii occidentali în materie de analiză a riscului susţin că, în esenţă, sunt două
categorii de variabile care provoacă cea mai mare sensibilitate (variabilitate) a indicatorilor de
rezultat, respectiv: structura costurilor şi structura financiară a întreprinderii.
Astfel, unele elemente de cheltuieli variază proporţional sau non proporţional cu volumul
producţiei, fiind desemnate ca fiind cheltuieli variabile.
Alte elemente de cheltuieli prezintă o elasticitate redusă şi sunt denumite cheltuieli fixe sau de
structură. Cheltuielile fixe diminuează flexibilitatea întreprinderii, prin faptul că nu se
adaptează automat la modificarea volumului de activitate şi a vânzărilor.
Producţia vândută devine baza asupra căreia se repartizează cheltuielile fixe. Cu cât este
mai mare cantitatea de produse destinată vânzării, cu atât va fi mai mică cota de cheltuieli fixe
care se va regăsi în preţul de vânzare al produsului, iar efectul pe care variaţia volumului de
activitate îl va exercita asupra rezultatului din exploatare va fi mai redus.
Punctul de echilibru, numit şi prag de rentabilitate, reflectă nivelul minim de activitate pe care
trebuie să-l realizeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere.
Cu cât pragul de rentabilitate este mai redus, cu atât riscul de exploatare este mai
nesemnificativ.
CF
Qe
p cv
5
Metoda marjei de contribuţie, variantă a metodei algebrice, consideră că punctul de
echilibru reprezintă valoarea cifrei de afaceri pentru care costurile fixe ale perioadei sunt egale
cu marja de contribuţie asupra costurilor variabile ( M ).
Riscul de exploatare al întreprinderii depinde de măsura în care marja asupra costurilor variabile
acoperă cheltuielile fixe, el va creşte pe măsură ce cheltuielile fixe se apropie valoric de
mărimea marjei asupra costurilor variabile.
Întreprinderea va înregistra profit atunci când marja de contribuţie asupra costurilor variabile este
superioară costurilor fixe ( M CF ) şi se va afla în stare de echilibru când marja va egaliza
costurile fixe totale, iar profitul va fi nul:
M CF P 0
Un alt indicator util în evaluarea riscului de exploatare, care cuantifică efectele
modificării volumului vânzărilor asupra rezultatului exploatării, este marja de siguranţă ( M s ).
Ea se poate exprima în mărimi absolute şi relative, în variantele care urmează:
M s Q Qe M s CA CAe
Q Qe CA CAe
Ms 100 Ms 100
Q CA
Marja de siguranţă exprimă care este nivelul maxim cu care se poate diminua producţia
sau cifra de afaceri programate, astfel încât întreprinderea să nu se situeze sub pragul de
rentabilitate, respectiv să nu înregistreze pierderi.
Cu cât este mai mare marja de siguranţă, cu atât mai mare este profitul şi mai redus
riscul de exploatare.
CT
t
ofi
Pr
CV
re
de
CF
er
Pi
O Qe Q
Fig.nr. 1. Modelul liniar de analiză a punctului critic
CT,
VT
CT re
de
er VT
Pi
Profit max
re
CF
de
er
Pi
O Qe1 Qe2 Q
Fig. nr. 2. Modelul neliniar de analiză a punctului critic
Nr.
Specificare P0 P1
crt.
1. Volumul producţiei Q - buc. 1000 700
2. Preţul de vânzare p - RON/buc. 15 15
3. Costul variabil unitar cv - lei /buc. 5 5
4. Cifra de afaceri CA - lei 15000 10500
5. Cheltuieli variabile CV - lei 5000 3500
6. Cheltuieli fixe CF - lei 6000 3200
7. Producţia de echilibru Qe CF / p cv - buc. 600 320
8. CAe Qe p sau CAe CF /1 CV / CA - lei 9000 4800
9. Marja asupra cost. variab M CA CV - lei 10000 7000
10. Marja relativă a cost. variab. M r M / CA - % 66,66 66,66
11. Profitul ( Rexp ) P M CF M r CA CF -lei 4000 3800
12. Marja de siguranţă M s Q Qe - buc. 400 380
13. Marja de siguranţă M s CA CAe - lei 6000 5700
14. Marja de sig. relativă M s (Q Qe / Q) 100 - % 40,00 54,29
14. Marja relat. de sig. M s (CA CAe / CA) 100 -% 40,00 54,29
15. Orizontul temp. OT CF / mz CF / M / 360 - zile 216 165
Apariţia riscului financiar este legată de imposibilitatea stabilirii unei structuri optime a
capitalurilor întreprinderii, astfel încât capitalul împrumutat, prin mărimea sa şi prin cheltuielile
financiare determinate de procurarea lui, să nu contribuie la diminuarea ratei rentabilităţii
financiare.
Influenţa structurii financiare asupra indicatorilor de rezultat se studiază cu ajutorul unui model
simplu, cunoscut sub numele de modelul efectului de levier financiar, care facilitează analiza
corelaţiei dintre gradul de îndatorare al unei întreprinderi şi capacitatea sa de a remunera
capitalul propriu prin intermediul ratei rentabilităţii financiare.
Rexp
Re ; At Pt C pr D
At
Rexp Re At Re (C pr D)
Acest rezultat permite întreprinderii să remunereze creditorii pentru capitalul împrumutat,
să plătească impozitele şi taxele şi să asigure participarea la profit a “furnizorilor de capital”.
Dacă se face abstracţie de impozitul pe profit, într-o primă fază a analizei, sumele care reprezintă
remunerarea creditorilor ( Ch f ) şi rezultatul net ( Rnet ), de mărimea căruia depinde remunerarea
acţionarilor ( R f ), se determină după urmatoarele relaţii:
Ch f Rd D
Rn Rexp Ch f Re (C pr D) Rd D Re C pr ( Re Rd ) D
în care: - Ch f - cheltuielile financiare ocazionate de contractarea împrumuturilor;
- Rd - rata medie a dobânzii pentru capitalul împrumutat (Return On Debit: Ch f / D );
- Rnet - rezultatul net, rămas după plata costului îndatorării.
Împărţirea relaţiei anterioare la capitalul propriu ( C pr ) permite stabilirea ratei
rentabilităţii capitalului propriu ( R f ) după modelul:
Rnet D
Rf Re ( Re Rd )
C pr C pr
În urma analizei modelului levierului financiar, se constată că rata rentabilităţii
financiare este influenţată de rata rentabilităţii economice, de diferenţa dintre rata rentabilităţii
economice şi costul îndatorării ( Re Rd ) şi de gradul de îndatorare al întreprinderii. Gradul de
îndatorare este cunoscut sub numele de raport al levierului financiar ( D / C pr ), el caracterizează
structura financiară a întreprinderii şi este un valid indicator de risc. Diferenţa ( Re Rd )
9
comportă unele discuţii care conduc la examinarea a trei cazuri posibile, derivate din valorile
diferite pe care le pot lua rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii şi care pot genera un efect
de levier financiar ( ELF ) nul, pozitiv sau negativ ce se va repercuta, în acelaşi sens, asupra ratei
rentabilităţii capitalului propriu, respectiv:
D
ELF R f Re ; ELF ( Re Rd )
C pr
Când efectul de levier financiar este egal cu zero ( ELF Re Rd 0 ) se verifică
circumstanţa în care rata rentabilităţii economice coincide cu rata medie a dobânzii: Re Rd .
Oricare ar fi nivelul gradului de îndatorare al întreprinderii, acesta nu transmite nici un
efect asupra ratei rentabilităţii capitalului propriu, respectiv rata rentabilităţii financiare nu se
modifică sub efectul îndatorării. În această situaţie, structura financiară a întreprinderii este
neutră. Făcând abstracţie de efectul impozitelor, care nu alterează analiza în cauză, ecuaţia
modelului efectului de levier devine: R f Re .
Această situaţie pare anormală, deoarece ea arată faptul că două tipuri de capitaluri
(propriu şi împrumutat), procurate în condiţii de risc diferite, vor avea aceeaşi bază de
remunerare, fără să se acorde o primă pentru capitalul propriu a cărui folosire implică un grad
mai mare de risc. Condiţia de egalitate între R f Re Rd individualizează punctul critic în
remunerarea capitalului propriu (Fig. nr. 5.). O astfel de remunerare, deşi pozitivă, nu satisface
cerinţele pieţei financiare deoarece capitaluri a căror procurare implică grade diferite de risc vor
fi recompensate la fel.
În urma analizei modelului levierului financiar, se constată că rata rentabilităţii financiare este
influenţată de rata rentabilităţii economice, de diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi
costul îndatorării ( Re Rd ) şi de gradul de îndatorare al întreprinderii. Gradul de îndatorare
este cunoscut sub numele de raport al levierului financiar ( D / C pr ), el caracterizează structura
financiară a întreprinderii şi este un valid indicator de risc.
Rf
Re
Rd
Rf = Re= Rd
O D/Cpr
Rf
Re
Rd
Rd
Re
A -punct hipercritic
D/Cpr
O
Rf
Conform reprezentării grafice, rata rentabilităţii financiare, deşi pozitivă, este inferioară ratei
rentabilităţii economice şi ratei medii a dobânzii, ceea ce înseamnă că partea de capital
împrumutat este remunerată mai bine decât capitalul propriu.
Paralel cu creşterea gradului de îndatorare, din cauza ratei medii a dobânzii înalte, rata
rentabilităţii financiare descreşte, ca efect al absorbirii rezultatului din exploatare de un nivel tot
mai mare al chetuielilor financiare şi care, implicit, diminuează rezutatul net. În punctul A
rezultatul din exploatare este în totalitate erodat de cheltuielile financiare, iar rata rentabilităţii
financiare devine nulă. Rf
Rd
Re
Rf
Re
Rd
O D/Cpr
Reacţia rezultatului net la variaţia rezultatului din exploatare, reacţie strâns legată de
mărimea cheltuielilor financiare, poate fi apreciată în dinamică cu ajutorul coeficientului
levierului fianciar ( L f ). Coeficientul reflectă cu cât la sută se modifică rezultatul net la
modificarea cu un procent a rezultatului din exploatare, după relaţia:
R I 100
L f r net R net
r Rexp I R exp 100
în care: - r Rn - variaţia relativă a rezultatului net;
- r Rexp - variaţia relativă a rezultatului din exploatare;
- I R n - indicele rezultatului net;
- I R exp - indicele rezultatului din exploatare.
Riscul financiar este prezent când la o diminuare cu 1% a rezultatului din exploatare corespunde
o diminuare cu mai mult de 1% a rezultatului net.
LUCRARE DE VERIFICARE