MARILENA MIRONIUC

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Sinteză de curs
CIG - Anul III ZI

2017/2018
 Capitolul 3.
ANALIZA PERFORMANŢELOR ECONOMICO-FINANCIARE ALE
ÎNTREPRINDERII: SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE

În urma parcurgerii acestei unităţi de curs:

 veţi înţelege semnificaţia indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale în raport cu
veniturile totale;
 veţi verifica, analiza şi interpreta condiţiile care atestă eficienţa activităţii întreprinderii;
 veţi cuantifica efectul creşterii/reducerii eficienţei cheltuielilor totale asupra rezultatului
brut al întreprinderii;
 veţi cunoaşte semnificaţia indicatorilor de performanţă care compun sistemul soldurilor
intermediare de gestiune care caracterizează activitatea de exploatare şi rentabilitatea
întreprinderii.

 Termenul de performanţă are semnificaţia unui „rezultat prestigios” a unei „realizări

deosebite” obţinute într-un domeniuc de activitate.

 Transpus în mediul de afaceri, conceptul de performanţă este interpretat ca o „bună

reuşită” sau ca un „succes”, în plan general sau pe domenii specifice de activitate ale
întreprinderii (tehnic, comercial, fianciar, social etc.).

 Acest „succes” este expresia gestiunii eficiente a activităţii întreprinderii.

 Acest „succes” poate fi cuantificat cu ajutorul unui ansamblu de indicatori sau criterii
de natură cantitativă şi calitativă (profit, rentabilitate, cifră de afaceri, cash-flow, cotă de
piaţă, cost de externalitate, imagine de marcă, climat social, reputaţia echipei manageriale
etc.)

Sursa informaţională pentru analiza performanţelor întreprinderii o reprezintă;

 Contul de profit şi pierdere/Situaţia rezultatului global (Situaţia veniturilor şi

cheltuielilor)
 Acesta se prezintă sub formă de listă (de tip vertical), care clasifică veniturile şi
cheltuielile după natura lor, clasificare utilă pentru estimarea viitoarelor fluxuri de
numerar, sau după destinaţie.

3.1. Analiza fluxurilor de rezultate prin Contul de profit şi pierdere/Situaţia rezultatului

global

 Contul de profit şi pierdere/Situaţia rezultatului global explică modalitatea de formare

a rezultatului exerciţiului (profit sau pierdere), ca expresie a ajustărilor parţiale sau
globale (totale) între diferite tipuri de venituri şi cheltuieli, determinate de complexitatea
activităţilor care au loc în întreprindere pe durata unui exerciţiu financiar.

 Fluxurile de venituri şi cheltuieli specifice celor două activităţi (de exploatare, financiară)
dau conţinut unor rezultate intermediare ce condiţionează mărimea rezultatului
exerciţiului (Fig. nr. 1.).
  Există, astfel, posibilitatea analizării succesive a impactului lor asupra rezultatului
net.

Venituri Cheltuieli
Venituri din exploatare Cheltuieli de exploatare
+ Rezultat din exploatare (1) -
Venituri financiare Cheltuieli financiare
+ Rezultat financiar (2) -

Rezultat curent (3)=(1)+(2)

Rezultat brut (4)=(3) - Impozit pe profit

Total venituri + Rezultatul exerciţiului - Total cheltuieli

Fig. nr. 1. Determinarea rezultatului exerciţiului prin ajustări succesive între veniturile şi cheltuielile întreprinderii

Rezultatul din exploatare, cunoscut în literatura occidentală sub numele de “rezultat

operaţional” (operating income), este surplusul degajat prin confruntarea veniturilor şi
cheltuielilor legate de activitatea curentă, repetitivă, care face obiectul întreprinderii (Fig. nr. 2.).

Venituri din exploatare Cheltuieli de exploatare

 venituri din vânzarea de produse, mărfuri  cheltuieli cu materiile prime şi materialele
prestări de servicii, venituri din vânzarea de consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de
locuinţe; inventar consumate; costul de achiziţie al
 variaţia veniturilor aferente costului materialelor nestocate, trecute direct asupra
producţiei în curs de execuţie; cheltuielilor; contravaloarea energiei şi a
 venituri din productia de imobilizari; apei consumate; valoarea activelor biologice de
 venituri din subvenţii de exploatare aferente natura stocurilor; costul mărfurilor vândute şi al
cifrei de afaceri nete; ambalajelor;
 alte venituri din exploatare (veniturile din  cheltuieli cu serviciile executate de terti,
creanţe recuperate, penalităţi contractuale, redevente, locaţii de gestiune şi chirii; prime
datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit de asigurare; studii şi cercetari; cheltuieli cu
legii, precum şi alte venituri din alte servicii executate de terţi (colaboratori);
exploatare). comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol,
reclamă şi publicitate; transportul de bunuri şi
personal; deplasări, detaşări şi transferări;
cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii,
servicii bancare şi altele;
 cheltuieli cu personalul;
 alte cheltuieli de exploatare;
Total venituri din exploatare Total cheltuieli de exploatare
+ Rezultat din exploatare -
Fig. nr. 2. Determinarea rezultatului din exploatare

 Rezultatul din exploatare măsoară performanţele realizate de întreprindere din

activităţile de producţie şi comercializare,
 Nu ţine seama de:
 politica financiară (nu include veniturile şi cheltuielile financiare),
 politica de dividend (nu este afectat de deciziile echipei manageriale privind
repartizarea profitului net),
 politica fiscală (nu ia în calcul impozitul pe profit).
 Un rezultat de exploatare negativ, pe mai multe perioade consecutive, indică
incapacitatea întreprinderii de a realiza în mod performant obiectul de activitate pentru
care a fost creată, din motive (cauze) precum:
 realizarea unui portofoliu de produse neadaptat cererii pieţei;
 menţinerea unor tehnologii de producţie puţin performante, deservite de un personal
nemotivat, ce accentuează ineficienţa activităţii de producţie;
 slaba deschidere spre creativitate şi inovaţii etc.

Rezultatul financiar, ca parte a rezultatului exerciţiului ce ţine direct de activitatea

financiară a întreprinderii, provine din compararea fluxurilor de venituri şi cheltuieli legate de
operaţiunile financiare (Fig. nr. 3.).

Venituri financiare Cheltuieli financiare

 venituri din imobilizări financiare;  pierderi din creanţe legate de participaţii;
 venituri din investiţii pe termen scurt;  cheltuieli privind investiţiile financiare
 venituri din investiţii financiare cedate; cedate;
 venituri din diferenţe de curs valutar;  diferenţele nefavorabile de curs valutar;
 venituri din dobânzi;  dobânzile privind exercitiul financiar în curs;
 venituri din sconturi primite în urma  sconturile acordate clienţilor;
unor reduceri financiare;  pierderi din creanţe de natură financiară şi
 alte venituri financiare. altele.
Total venituri financiare Total cheltuieli financiare
+ Rezultatul financiar -
Fig. nr. 3. Determinarea rezultatului financiar

Rezultatul financiar evidenţiază atât performanţa activităţii financiare a întreprinderii,

cât şi efectele imputabile activităţii de exploatare şi strategiei sale de dezvoltare.

În practica economică, de cele mai multe ori, rezultatul financiar este negativ din cauza
cheltuielilor financiare care grevează asupra veniturilor financiare.

Cumulul celor două rezultate ale activităţilor cu caracter repetitiv din întreprindere (de
exploatare şi financiară) reprezintă profitul brut (rezultatul curent). Acesta nu este influenţat de
politica fiscală a întreprinderii.

Un rezultat curent favorabil, derivat dintr-un rezultat de exploatare mai mare, pozitiv şi
un rezultat financiar negativ evidenţiază faptul că activitatea de exploatare este rentabilă şi
permite absorbirea pierderii financiare.

De asemenea, este posibil ca sporirea cheltuielilor financiare să fie efectul unei politici de
îndatorare ce va asigura finanţarea unor proiecte de investiţii care vor ameliora rezultatul
exploatării şi vor permite rambursarea datoriilor financiare.

Cheltuielile cu impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de impunere în

vigoare asupra profitului impozabil şi sunt aferente activităţii desfăşurate în perioada curentă.

Rezultatul net al exerciţiului (profitul sau pierderea), determinat după luarea în calcul a
ansamblului veniturilor şi cheltuielilor şi după deducerea impozitului pe profit, are o dublă
semnificaţie:
 1. este confirmarea rentabilităţii globale a activităţii (productive, comerciale,
financiare).
2. măsoară fluxul resurselor adiţionale create de întreprindere (în cazul profitului) sau
fluxul resurselor consumate de către aceasta în cursul exerciţiului (în cazul pierderii).

 Atunci când rezultatul exerciţiului îmbracă forma profitului - semnalează amplificarea

acumulăriilor entităţii, înţeleasă ca posibilitate de reconstituire a capitalurilor angajate
în activitatea întreprinderii.

 Când rezultatul exerciţiului exprimă o pierdere, posibilitatea recuperării capitalului

avansat în activitatea întreprinderii este redusă, existând chiar riscul erodării capitalului
propriu.

 Rezultatul net este unul dintre cei mai importanţi indicatori pentru acţionari, deoarece
este baza distribuirii dividendelor sau punerii în rezervă a profitului, permiţând efectuarea
previziunilor cu privire la politica de investiţii şi dezinvestiţii a întreprinderii.

 Rezultatul net este şi un mijloc de a evalua capacitatea echipei manageriale în legătură

cu activitatea întreprinderii şi, în acelaşi timp, o modalitate de a remunera suplimentar
salariaţii, prin participarea la profit.

Situaţia rezultatului global, redactată de societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt
admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, prezintă veniturile şi cheltuielile grupate după
destinaţie, cu evidenţierea atât a rezultatului net, cât şi a rezultatulu global.

Venituri din vânzări

Alte venituri din exploatare
Venituri aferente costurilor stocurilor de produse
Venituri din activitatea realizată de entitate şi capitalizată
Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu amortizarea şi deprecierea
Alte cheltuieli din exploatare
Profit/Pierdere din exploatare
Venituri financiare nete
Profit inainte de impozitare (Rezultat economic)/Pierdere
Cheltuieli cu impozitul pe profit curent şi impozitul pe profit amanat
Profit/Pierdere
Alte elemente ale rezultatului global
Total rezultat global
Rezultat pe actiune

3.2. Analiza structurii şi eficienţei cheltuielilor

Analiza cheltuielilor reprezintă o etapă premergătoare analizei performanţelor entităţii,
deoarece facilitează înţelegerea rezultatelor sale în corelaţie directă cu dinamica, structura şi
eficienţa cheltuielilor efectuate de întreprindere pentru desfăşurarea activităţii economice.
În sens larg, cheltuielile reprezintă o ”sărăcire” a întreprinderii realizată prin
diminuarea unor active şi creşterea unor pasive.
 Potrivit Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, cheltuielile sunt
diminuări ale beneficiilor înregistrate pe parcursul perioadei contabile, prin scăderea valorii
activelor sau majorarea datoriilor, care se reflectă în reducerea capitalurilor proprii.

Cheltuielile, conform reglementările contabile în vigoare, reprezintă valori plătite sau de

plătit pentru: consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază
întreprinderea; cheltuieli cu personalul; executarea unor obligaţii legale sau contractuale,
amortizări şi provizioane constituite.

Asigurarea permanentă a eficienţei cheltuielilor este o condiţie pentru creşterea pe termen

lung a performanţelor întreprinderii.

În acest sens, pentru practica economică prezintă importanţă:

 analiza eficienţei cheltuielilor toatale,
 analiza efectului creşterii eficienţei cheltuielilor.

Analiza eficienţei cheltuielilor totale se realizează cu ajutorul indicatorului cheltuieli

totale la 1000 lei venituri totale determinat, pe baza informaţiilor din Contul de profit şi
pierdere, după modelul:
Ch
Ef Cht  t  1000
Vt
Indicatorul reflectă cheltuielile totale necesare pentru a obţine 1000 lei venituri totale.
Condiţiile de eficienţă:
1) Pentu a reflecta eficienţa, valoarea indicatorului trebuie să fie mai mică decât
1000 lei, respectiv pentru a realiza 1000 lei venituri totale, cheltuielile totale
necesare trebuie să fie mai mici decât 1000 lei.

2) Analizat în dinamică, indicatorul reflectă creşterea eficienţei atunci când valoarea

sa are tendinţă descrescătoare ( Ef Cht  0 ), ceea ce se poate explica prin
creşterea mai rapidă a veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale
( IVt  I Cht ), în perioada analizată. Situaţia inversă reflectă diminuarea
eficienţei cheltuielilor, respectiv tendinţa crescătoare a indicatorului
( Ef Cht  0 ) datorată creşterii în ritm mai rapid a cheltuielilor totale
comparativ cu veniturile totale ale întreprinderii ( I Cht  IVt ). Atunci când
indicatorul de eficienţă a cheltuielilor totale nu se modifică în perioada
analizată ( Ef Cht  0 ), înseamnă că nu s-au înregistrat modificări la nivelul
cheltuielilor şi veniturilor totale ( I Cht  IVt ).

3) Eficienţa cheltuielilor totale se apreciază şi prin intermediul coeficientului de

elasticitate a cheltuielilor totale în raport cu veniturile totale ( ECht / Vt ), determinat după relaţia:
I Cht  100
ECht / Vt 
IVt  100
Potrivit acestui coeficient, atunci când la o creştere cu 1% a veniturilor totale
corespunde o scădere sau o creştere cu mai puţin de 1% a cheltuielilor totale, înseamnă că
activitatea întreprinderii se caracterizeză prin creşterea eficienţei cheltuielilor totale.
 Pentru a obţine mai multe informaţii utile managementului intern al întreprinderii, analiza
eficienţei cheltuielilor totale se aprofundează luând în studiu:

 influenţele exercitate de modificarea eficienţei fiecărei categorii de cheltuieli (de

exploatare, financiare şi extraordinare) ( Ef Chi ):
Chexp
EfChexp   1000
Vexp
Ch f
EfCh f   1000
Vf

 influenţele determinate de modificarea structurii veniturilor pe activităţi (de exploatare,

financiare şi extraordinare) ( sVi ):
Vexp
sVexp   100
Vt
Vf
sV f   100
Vt
 În aceste condiţii, relaţia de calcul a indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale capătă
următoarea formă de prezentare:
Chexp Vexp Ch f Vf
EfCht   1000  100   1000  100
Vexp Vt Vf Vt

sVexp sV f
EfCht  EfChexp   EfCh f 
100 100
sVi  Ef Chi
Ef Cht  
100
Potrivit acestui model de analiză, sporirea eficienţei cheltuielilor totale ( Ef Cht  0 ) se
realizează atunci când:

 creşte ponderea activităţilor eficiente ( sVi  0 ), pentru care indicatorul de eficienţă pe

categorii de cheltuieli şi venituri are valori mai mici decât cele ale indicatorului de
eficienţă a cheltuielilor totale ( Ef Chi  Ef Cht ),
 se diminuează valoarea indicatorilor de eficienţă pe categorii de activităţi ( Ef Chi  0 ).

În consecinţă, pentru creşterea eficienţei cheltuielilor totale managerul întreprinderii

trebuie să promoveze măsuri care să aibă drept rezultat creşterea mai rapidă a veniturilor totale
comparativ cu cheltuielile totale.

Tabelul nr. 1. Interpretarea sintetică a indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale

Indicator Valori de referinţă Interpretare
Creşte eficienţa activităţii întreprinderii deoarece:
Eficienţa cheltuielilor
Ef Cht  1000 - pentru a realiza 1000 lei venituri totale, cheltuielile totale
totale Ef Cht  0 necesare au fost mai mici decât 1000 lei şi în descreştere de la o
perioadă la alta;
 Cht I Cht  IVt - ritmul de creştere/descreştere a cheltuielilor totale a fost inferior
Ef Cht   1000 ritmului de creştere/descreştere a veniturilor totale;
Vt ECht / Vt  1 - la o variaţie cu 1% a veniturilor totale, corespunde o variaţie mai
mică decât 1% a cheltuielilor totale.
B  0 Efectul creşterii eficienţei cheltuielilor totale este majorarea
beneficiului (profitului) întreprinderii.

În consecinţă, pentru creşterea eficienţei cheltuielilor totale managerul întreprinderii

trebuie să promoveze măsuri care să aibă drept rezultat creşterea mai rapidă a veniturilor totale
comparativ cu cheltuielile totale, ca de exemplu:
 mai bună utilizare a capacităţilor de producţie existente, prin reducerea fluctuaţiei
volumului producţiei;
 alegerea unor clienţi cu cerere stabilă, astfel încât să fie asigurată desfacerea produselor şi
creşterea veniturilor din exploatare ale întreprinderii;
 conceperea de produse cu cost scăzut;
 creşterea atenţiei acordate calităţii input-urilor achiziţionate de la furnizorii aflaţi în
concurenţă unii cu alţii, pentru achiziţionarea input-urilor în condiţii avantajoase de preţ;
 creşterea productivităţii muncii;
 reducerea consumului specific pe unitate de produs;
 realizarea de investiţii în tehnologii performante etc.

3.3. Analiza efectului creşterii eficienţei cheltuielilor

Indicatorul cheltuieli la 1000 lei venituri trebuie să înregistreze valori mai mici decât
1000 lei.
Numai astfel este posibil ca din cele 1000 lei venituri realizate să fie acoperite cheltuielile
ocazionate de obţinerea lor şi să se realizeze:
 economie (reducere) de cheltuieli ( R  1000  Ef Ch ), care reprezintă de fapt beneficiul
(profitul brut) obţinut la 1000 lei venituri.

Cu cât economia (reducerea) de cheltuieli este mai mare, cu atât beneficiul va fi mai
mare. Astfel, în funcţie de valorile indicatorului cheltuieli la 1000 lei venituri se identifică
următoarele situaţii:
a) Ef Ch  1000  1000  Ef Ch  R ; întreprinderea înregistrează beneficii la 1000 lei venituri;

b) Ef Ch  1000  1000  Ef Ch  0 ; întreprinderea se află în punctul de echilibru, din veniturile

realizate îşi acoperă integral cheltuielile şi nu înregistrează beneficii sau pierderi;

c) Ef Ch  1000  1000  Ef Ch   R ; întreprindrea nu poate acoperi din veniturile realizate

cheltuielile ocazionate de obţinerea lor şi înregistrează pierderi la 1000 lei venituri.

Efectul creşterii eficienţei cheltuielilor totale la 1000 lei venituri se concretizează în

beneficiul aferent veniturilor totale obţinute din activitatea întreprinderii şi poate fi determinat
aplicând regula de trei simplă, potrivit modelul următor:

1000 lei V .............................. R  1000  Ef Cht

Vt ............................. B  ?
 În consecinţă, efectul creşterii eficienţei cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale
( B ) este:
V
 
B  t  1000  Ef Cht 
Vexp  V f  Vex 
 1000 
 sVi  Ef Chi 
1000 1000  100 
 
Corespunzător acestui model de analiză, majorarea beneficiului ( B  0 ) este
consecinţa:
 creşterii economiei (reducerii) de cheltuieli, respectiv a sporirii eficienţei cheltuielilor
totale la 1000 lei venituri totale ( Ef Cht  0 )
 sporirii veniturilor totale ( Vt  0 )
 creşterea ponderii activităţilor eficiente ( sVi  0 ), pentru care indicatorul de eficienţă pe
categorii de cheltuieli şi venituri are valori mai mici decât cele ale indicatorului de
eficienţă a cheltuielilor totale ( Ef Chi  Ef Cht ).

3.4. Analiza rezultatului net prin soldurile intermediare de gestiune

Pe baza Situaţia veniturilor şi cheltuielilor/Situaţia rezultatului global se pot determina o

serie de indicatori care poartă numele de solduri intermediare de gestiune (SIG) sau marje de
acumulare, care completează gama indicatorilor de apreciere a performanţelor economico-
financiare ale întreprinderii.

 SIG se determină prin diferenţe succesive între două sau mai multe valori, unele de
natura veniturilor, altele de natura cheltuielilor.

 De cele mai multe ori un sold determinat anterior intră în calculul soldului intermediar
următor, ceea ce a condus la denumirea de „cascadă a soldurilor intermediare de
gestiune”.

Analiza SIG oferă detalii asupra provenienţei sau modului de formare a rezultatului net
al exerciţiului şi asupra cauzelor care au generat rezultatul respectiv.

O parte dintre soldurile intermediare de gestiune caracterizează (Tabelul 2):

1) performanţa activităţii de producţie şi comercializare (cifra de afaceri, marja

comercială, producţia exerciţiului, valoarea adăugat);

2) rentabilitatea întreprinderii (Excedentul Brut de Exploatare, rezultatul din

exploatare, rezultatul financiar, rezultatul brut (rezultatul curent) şi rezultatul net al
exerciţiului).
 Tabelul 2. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune (SIG)
Exerciţiul financiar:
Indici
Denumire Modalitate de calcul (mii lei)
(%)
precedent încheiat
Cifra de afaceri
Producţia vândută +
+ Venituri din vânzarea mărfurilor -
- Reduceri comerciale acordate +
+ Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete
Marja comercială
Venituri din vânzarea mărfurilor –
- Cheltuieli privind mărfurile +

Producţia
exerciţiului Producţia vândută +/-
+/- Veniturile aferente costurilor stocului de produse (+SC; -SD) +
+ Venituri din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare
Valoarea
adăugată Producţia exerciţiului +
+ Marja comercială -
- Reducerile comerciale acordate +
+ Reducerile comerciale primite -
- Consumurile intermediare

A. Cifra de afaceri netă, înscrisă în Situaţia veniturilor şi cheltuielilor, este suma

provenită din:

 vânzarea de produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a

întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoare adăugată şi a
altor taxe legate direct de cifra de afaceri.

 activităţile curente reprezintă orice activităţi desfăşurate de întreprindere, ca parte

integrantă a obiectului său de activitate, precum şi activităţile conexe în care acesta se
angajează şi care sunt o continuare a primelor activităţi menţionate.

Cifra de afaceri include valorile încasate sau de încasat din vânzarea bunurilor, furnizarea
serviciilor sau desfăşurarea activităţilor de leasing de către întreprindere.

Elementele structurale ale cifrei de afaceri sunt: producţia vândută ( Pv ), venituri din
vânzarea mărfurilor ( Vmf ) reducerile comerciale acordate ( Rca ) şi venituri din subvenţii de
exploatare aferente cifrei de afacei nete ( Vs ), respectiv:
CA  Pv  Vmf  Rca  Vs
La rândul său, componenta producţie vândută este alcătuită din:
 venituri din vânzarea produselor finite, produselor agricole şi activelor biologice de
natura stocurilor;
 venituri din vânzarea semifabricatelor;
 venituri din vânzarea produselor reziduale;
 venituri din lucrări executate şi servicii prestate;
 venituri din studii şi cercetări;
 venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii;
 venituri din activităţi diverse (comisioane, servicii prestate în interesul personalului,
punerea la dispoziţia terţilor a personalului întreprinderii, venituri din valorificarea
ambalajelor, venituri realizate din relaţiile cu terţii).

Venituri din subvenţii de exploatare reprezintă subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ
şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care beneficiază entitatea în schimbul
respectării anumitor condiţii referitoare la activitatea de exploatare.
 Tabelul nr. 3. Interpretarea sintetică a cifrei de afaceri
Indicator Valori de referinţă Interpretare
CA  85% din veniturile de exploatare ale - Întreprinderea se cracterizează prin creştere
întreprinderii economică, existând premisa unei activităţi
Cifra de
profitabile când, în dinamică, cifra de afaceri
afaceri CA  75% din veniturile totale ale are tendinţă de creştere reală;
întreprinderii - Poziţia strategică a întreprinderii este
CA  0 consolidată în raport cu concurenţii.

Analiza structurii cifrei de afaceri se poate realiza pe activităţi (comercializare,

producţie, prestări servicii, alte activităţi), produse, grupe de produse sau categorii de clienţi.

Analiza structurii cifrei de afaceri trebuie să evidenţieze ce proporţie din cifra de afaceri
totală, considerată 100%, provine din vânzarea mărfurilor, vânzarea producţiei, vânzarea unui
anumit produs sau grupe de produse, vânzarea către anumiţi clienţi.

Pentru elaborarea planului de afaceri şi fundamentarea strategiei întreprinderii este

esenţială cunoaşterea:
 activităţilor,
 produselor;
 clienţilor care au cea mai mare contribuţie la obţinerea cifrei de afaceri.

Analiza structurii cifrei de afaceri trebuie să explice modificările intervenite în structura cifrei
de afaceri şi cauzele acestor modificări structurale.

Metodologic, analiza se bazează pe calculul şi interpretarea mărimilor relative de structură, după

modelul următor:
 mărimi relative de structură ( si ):
CAi
si   100
CAt
în care: - CAi - cifra de afaceri aferentă activităţii, produsului, clientului i;
- CAt - cifra de afaceri totală.

Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se realizează pentru a stabili tendinţa

activităţii întreprinderii de creştere, de stabilitate sau de regres. Dinamica cifrei de afaceri este
caracterizată, în modul cel mai general, cu ajutorul:
 ritmurilor de creştere cu bază fixă ( I nCA/ 0 ) sau cu bază în lanţ ( I nCA/ n 1 ) determinate după
modelele:
CAn CAn
I nCA/ 0  100 I nCA/ n 1   100
CA0 CAn 1
în care: - n - numărul de perioade luate în analiză (0 - perioada iniţială, considerată ca bază de
referinţă);
- CA- cifra de afaceri.
Pentru ca analiza cifrei de afaceri să nu conducă la concluzii eronate, din cauza
necorelării creşterii cifrei de afaceri cu inflaţia, se impune să se analizeze:
 rata reală de variaţie a cifrei de afaceri ( RCAr ), după modelul:
  1  Rn 
RCAr    1  100
 1  Rp 
 

B. Marja comercială ( M c ) este un indicator de performanţă care reflectă surplusul de

valoare derivat din comerţul cu mărfuri (bunuri revândute în starea în care au fost cumpărate,
fără a fi suspuse unor transformări esenţiale).

Indicatorul are semnificaţie deosebită pentru entităţile cu profil comercial, pentru că de

valoarea sa depind puterea financiară şi perspectivele de creştere şi dezvoltare ale entităţii.

Pot realiza marjă comercială şi entităţile de producţie care fie că îşi vând produsele
realizate prin magazine proprii, fie că vând şi mărfuri.

Marja comercială poate fi exprimată în mărimi absolute şi relative.

 În mărimi absolute, este dată de diferenţa dintre veniturile din vânzarea mărfurilor ( Vmf )
şi cheltuielile privind mărfurile ( Chmf ), după modelul următor:
M c  Vmf  Chmf

Majorarea indicatorului ( M c  0 ) poate fi rezultatul:

 creşterii în ritm superior a veniturilor din vânzarea mărfurilor comparativ cu
ritmul de creştere a cheltuielilor privind mărfurile ( IVmf  I Chmf ).

 diminuării cheltuielilor privind mărfurile, în special a cheltuielilor cu stocarea,

ceea ce influenţează pozitiv marja comercială.

 o variaţie pozitivă a stocului de mărfuri, adică un stoc la sfârşitul exerciţiului

inferior stocului de la începutul exerciţiului, indică comercializarea parţială a
mărfurilor aflate în stoc la începutul perioadei analizate, respectiv creşterea
vitezei lor de rotaţie, care influenţează marja comercială în sensul creşterii sale,
şi invers.

 În mărimi relative, marja comercială se exprimă prin ratele de marjă, determinate după
relaţiile:
M Mc
RM c  c 100 sau RM c  100
Vmf Chmf
Prima dintre cele două rate ale marjei comerciale poate fi interpretată în corelaţie cu
politica de preţuri a întreprinderii, astfel:

 creşterea ratei marjei comerciale, însoţită de o reducere a veniturilor din

vânzarea mărfurilor, este rezultatul unei politici de preţuri înalte, menită să asigure menţinerea
sau creşterea marjei comerciale;
  diminuarea ratei marjei comerciale, concomitent cu creşterea veniturilor din
vânzarea mărfurilor, se realizează printr-o politică de preţuri scăzute, care conservă sau sporesc
partea de piaţă a întreprinderii;

 amplificarea ratei marjei comerciale, paralel cu sporirea veniturilor din vânzarea

mărfurilor, este un semn că întreprinderea şi-a îmbunătăţit poziţia concurenţială, oferind
mărfuri competitive.

Rata marjei comerciale poate fi analizată pe grupe de mărfuri, existând astfel

posibilitatea aprecierii contribuţiei fiecărei grupe de mărfuri la realizarea performanţelor
comerciale ale întreprinderii.

Rezultatele acestei analize pot orienta managerul în elaborarea unei politici comerciale
selective, ceea ce înseamnă că activitatea întreprinderii va fi orientată spre comercializarea
grupelor de mărfuri care aduc rate semnificative ale marjei comerciale.

RM c 
 si  rmc
i

100
în care:

- si - structura vânzărilor pe grupe de mărfuri, respectiv ponderea valorică a grupei de marfă i în

totalul vânzărilor de mărfuri;

- rmci - rata marjei comerciale aferentă grupei i de mărfuri.

Creşterea ponderii grupelor de mărfuri ( si  0 ) la care se înregistrează rate ale marjei
comerciale superioare ratei totale (medii) a marjei comerciale ( rmci  RM c )are drept consecinţă
creşterea indicatorului rata marjei comerciale ( RM c  0 ).

 Literatura de specialitate menţionează că acest indicator se interpretează în strânsă

legătură cu natura mărfurilor comercializate.

 În general, se înregistrează rate ale marjei comerciale foarte ridicate în cazul

comercializării bunurilor de lux şi a bunurilor de folosinţă cărora li se asigură servicii
postvânzare.

 Astfel de bunuri contribuie la creşterea performanţelor comerciale ale întreprinderilor

care le distribuie, nu prin volumul mare al vânzărilor, ci prin rate ale marjelor
comerciale individuale foarte mari.

 Întreprinderile care comercializează bunuri pentru consumul curent, în mari

suprafeţe comerciale (de tip supermarket, hipermarket), îşi sporesc performanţele
comerciale nu pe seama ratelor comerciale individuale, care în cazul acestor mărfuri şi
acestui tip de distribuţie sunt mici, ci prin volumul mare al vânzărilor.
 Tabelul nr. 4. Interpretarea sintetică a marjei comerciale
Indicator Valori de referinţă
M c  0 şi IVmf  I Chmf
RM c  0 şi IVmf  100
Marja
comercială
RM c  0 şi IVmf  100
RM c  0 şi IVmf  100
Interpretare
- Creşterea în ritm superior a veniturilor din vânzarea mărfurilor,
comparativ cu ritmul de creştere a cheltuielilor privind mărfurile,
diminuarea cheltuielilor de stocare, creşterea vitezei de rotaţie a
stocurilor de mărfuri au determinat sporirea performanţei activităţii
de comerţ cu mărfuri;
- Creşterea ratei marjei comerciale paralel cu reducerea veniturilor
din vânzarea mărfurilor este rezultatul unei politici de preţuri înalte şi
a unui volum scăzut al vânzărilor, care vizează menţinerea sau
creşterea marjei comerciale;
- Diminuarea ratei marjei comerciale concomitent cu creşterea
veniturilor din vânzarea mărfurilor se realizează printr-o politică de
preţuri scăzute şi un volum mare al vânzărilor, care conservă sau
măresc cota de piaţă deţinută de întreprindere;
- Sporirea ratei marjei comerciale paralel cu creşterea veniturilor din
vânzarea mărfurilor este expresia îmbunătăţirii poziţiei concurenţiale
şi a competitivităţii întreprinderii.

C. Producţia exerciţiului ( Pex ) este un indicator specific întreprinderilor care au ca

obiect de activitate producţia.

Ea dimensionează întreaga activitate realizată de întreprindere într-un exerciţiu, fiind

expresia valorică a tot ceea ce se produce în întreprindere, respectiv:
 valoarea producţiei vândute ( Pv ),
 veniturile aferente costurilor stocului de produse (  Vcsp ) (conturile 711 - venituri
aferente costurilor stocurilor de produse),
 venituri din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare ( V pi ) (conturile 721 -
venituri din producţia de imobilizări necorporale, 722 - venituri din producţia de
imobilizări corporale şi 725 - venituri din producţia de investiţii imobiliare):

Pex  Pv  Vcsp  V pi
Producţia exerciţiului este un indicator cu caracter neomogen, deoarece elementele care
îl determină sunt evaluate diferenţiat, astfel:

- producţia vândută este evaluată la preţul de vânzare; ea se constituie din facturările de

produse finite, semifabricate, produse reziduale etc. la preţul de vânzare fără TVA, inclusiv
reducerile acordate după facturare. Nu se încadrează în producţia vândută bunurile achiziţionate
şi revândute fără a fi supuse unor transformări prin intermediul unui proces productiv;

- veniturile aferente costurilor stocului de produse este evaluată la costul de producţie;

ea reflectă variaţia în plus (creştere) sau în minus (reducere) dintre valoarea, la cost de producţie
efectiv a stocurilor de produse şi servicii în curs de execuţie, la finele perioadei, şi valoarea
stocurilor iniţiale ale produselor şi serviciilor în curs de execuţie, fără a lua în calcul ajustările
pentru depreciere.

Variaţia negativă a costurilor stocurilor de produse şi serviciilor în curs de execuţie (soldul

debitor al conturilor 711) înseamnă un stoc de produse şi servicii în curs de execuţie, la sfârşitul
perioadei, inferior celor de la începutul perioadei, ca urmare a scăderii din gestiune a valorii
produselor şi serviciilor în curs de execuţie la începutul exerciţiului.

Variaţia pozitivă a costurilor stocurilor de produse şi serviciilor în curs de execuţie (soldul

creditor al conturilor 711) reflectă creşterea stocului de produse şi servicii în curs de execuţie la
sfârşitul perioadei care, dacă este însoţită de diminuarea vânzărilor, reflectă dificultăţile
întreprinderii de a-şi valorifica producţia.

Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie pe parcursul perioadei reprezintă o

corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta fie faptul că producţia a crescut nivelul
stocurilor, fie că vânzările suplimentare au diminuat nivelul stocurilor.

- venituri din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare este evaluată la costul de

producţie, ea este reprezentată de costul lucrărilor efectuate de întreprindere pentru ea
însăşi, în regie proprie, care se înregistrează ca imobilizări corporale şi necorporale, care nu sunt
destinate pieţei, ci satisfacerii unor necesităţi interne ale acesteia.

Este de dorit pentru întreprindere ca sporirea producţiei exerciţiului să se realizeze pe seama

creşterii producţiei vândute (ca urmare a: îmbunătăţirii politicii de produs, dezvoltării de noi
pieţe etc.) şi nu pe seama creşterii veniturilor aferente costurilor stocului de produse (sold
creditor), fapt care poate fi consecinţa unei:

 necorelări între cererea şi oferta de produse,

 poziţii slabe pe piaţă din cauza lipsei avantajelor competitive,
 concurenţe agresive,
 strategii de piaţă defectuoase etc.

Tabelul nr. 5. Interpretarea sintetică a producţiei exerciţiului

Indicator Valori de referinţă Interpretare
Pex  0 - A crescut valoarea producţiei realizate de întreprindere într-un
exerciţiu, indiferent dacă producţia a fost vândută, stocată sau
utilizată în scopurile proprii ale întreprinderii;
Pex  0
- Creşterea producţiei exerciţiului s-a realizat pe seama creşterii
IVcsp  100
stocului de produse şi servicii în curs de execuţie la sfârşitul
Producţia
I Pv  100 perioadei şi a diminuării producţiei vândute, fapt care reflectă
exerciţiului
existenţa producţiei greu vandabile, a ofertei neadaptate cererii, a
lipsei de avantaje competitive în raport cu concurenţa;
Pex  0
- Creşterea producţiei exerciţiului este consecinţa majorării
IVcsp  100 producţiei vândute şi a diminuării stocului de produse şi servicii în
curs de execuţii la sfârşitul perioadei, ca efect al îmbunătăţirii
I Pv  100 politicii de produs, al pătrunderii pe noi pieţe etc.

D. Valoarea adăugată

Întreprinderea transformă ansamblul factorilor de producţie achiziţionaţi de la terţi

(input-uri) în bunuri şi servicii cu valoare superioară (output-uri), destinate a fi valorificate la
un preţ acceptat de piaţă.

Diferenţa dintre valoarea bunurilor şi serviciilor produse şi vândute şi valoarea bunurilor şi

serviciilor cumpărate şi consumate reprezintă valoarea adăugată creată de întreprindere.

Accepţiile valorii adăugate

1) Într-o primă accepţie, valoarea adăugată exprimă plusul de bogăţie sau valoarea nou
creată de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă, peste valoarea bunurilor şi serviciilor
achiziţionate de la terţi şi consumate în procesul productiv, fiind unul dintre cei mai pertinenţi
indicatori ai creşterii întreprinderii.

 Valoarea adăugată este un indicator care se formează între momentul achiziţionării de

factori şi momentul vânzării produselor şi serviciilor.

 Consumatorii productivi şi/sau individuali sunt cei care „validează” formarea valorii
adăugate. Dacă aceştia resping bunurile şi serviciile oferite, întreprinderea nu
realizează valoare adăugată în ciuda eforturilor sale de a produce.

 În lumea afacerilor sunt numeroase cazurile în care întreprinderile trebuie să-şi evalueze
poziţia concurenţială şi să adopte decizii de reorientare a politicii de produs şi a politicii
de investiţii, astfel încât să realizeze valoare adăugată.

 Calculul valorii adăugate ţine seama de faptul că output-ul unei întreprinderi reprezintă
frecvent imput-ul alteia (consumuri intermediare sau consumuri provenite de la
terţi), iar prin deducerea valorii acestora din urmă din valoarea producţiei realizate de
întreprindere se evită dublele înregistrări.

 Valoarea adăugată este un indicator de măsurare a performanţelor activităţii de

exploatare mai realist decât cifra de afaceri, care include un anumit procent de factori
de producţie achiziţionaţi de la terţi.

 Potrivit primei accepţii, valoarea adăugată, în calitate de SIG care se regăseşte în

rezultatul net al oricărei întreprinderi, se determină prin metoda sintetică (substractivă),
situaţie în care valoarea adăugată poate purta denumirea de valoare adăugată „produsă”
sau de valoare adăugată „realizată”.
 valoarea adăugată brută „produsă” (Fig. nr. 4.) determinată de întreprinderile
care desfăşoară numai activitate de producţie:
Vad  Pex  Ci  Rca  Rcp
în care: - Ci - consumurile intermediare (provenite de la terţi);
- Rca - reduceri comerciale acordate;
- Rcp - reduceri comerciale primate.
Reducerile comerciale acordate, cheltuieli
adăugată brută „produsă” intermediare
Consumuri

cu materiile prime, materialele

consumabile; alte cheltuieli materiale; alte
cheltuieli externe; cheltuieli cu prestaţiile
Producţia exerciţiului

externe Producţia vândută, inclusiv

Ajustări de valoare privind: imobilizările, reducerile comerciale primite
necorprale, corporale, investiţiile imobiliare
şi activele biologice evaluate la cost,
activele circulante, provizioanele
Valoarea

Venituri aferente costului

stocurilor de produse
Valoarea adăugată netă
Venituri din producţia de
imobilizari şi investiţii
imobiliare

Fig. nr. 4. Valoarea adăugată brută „produsă” – metoda sintetică

  creşterea valorii adăugate ( Vad  0 ) se poate realiza atunci când creşterea producţiei
exerciţiului ( Pex  0 ) se realizează într-un ritm superior ritmului de creştere a
consumurilor intermediare ( Ci  0 ), respectiv I Pex  I Ci .

Consumurile intermediare reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la

terţi pentru a fi consumate în procesul productiv al întreprinderii. Valoarea lor se determină
însumând următoarele elemente din Situaţia veniturilor şi cheltuielilor:
– cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;
– alte cheltuieli materiale (cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar;
cheltuieli privind materialele nestocate; cheltuieli privind animalele şi păsările; cheltuieli privind
ambalajele);
– alte cheltuieli externe (cu energia şi apa);
– cheltuieli privind prestaţiile externe (cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile; cheltuieli
cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile; cheltuieli cu primele de asigurare; cheltuieli cu
studiile şi cercetările; cheltuieli cu colaboratorii; cheltuieli privind comisioanele şi onorariile;
cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate; cheltuieli cu transportul de bunuri şi persoane;
cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii;
cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate; alte cheltuieli cu servicii executate de terţi; venituri
din subvenţii pentru alte cheltuieli de exploatare).
 valoarea adăugată brută „realizată” determinată de întreprinderile din sfera
distribuţiei:
Vad  M c  Ci  Rca  Rcp
 valoarea adăugată brută „realizată” determinată de întreprinderile care desfăşoară
atât activitate de producţie, cât şi activitate de comerţ cu mărfuri:
Vad  Pex  M c  Ci  Rca  Rcp
Reducerile comerciale acordate, cheltuieli
intermediare
Consumuri

cu materiile prime, materialele

Producţia vândută, inclusiv
consumabile; alte cheltuieli materiale; alte
reducerile comerciale primite
cheltuieli externe; cheltuieli cu prestaţiile
externe
Producţia exerciţiului +

Ajustări de valoare privind: imobilizările,

Veniturile aferente costurilor
+ Marja comercială

necorprale, corporale, investiţiile imobiliare

stocului de produse
adăugată brută „realizată”

şi activele biologice evaluate la cost,

activele circulante, provizioanele
Venituri din producţia de
Cheltuieli privind mărfurile imobilizari şi investiţii
Valoarea

imobiliare

Valoarea adăugată netă Venituri dun vânzarea

mărfurilor

Fig. nr. 5. Valoarea adăugată brută „produsă” – metoda sintetică

 valoarea adăugată netă ( Vad N ), determinată după metoda substractivă:

Vad N  Vad  Amap
În cazul în care ajustările de valoare privind imobilizările, necorprale, corporale,
investiţiile imobiliare şi activele biologice evaluate la cost, ajustările de valoare privind activele
circulante şi ajustările privind provizioanele ( Amap ) nu sunt incluse în consumurile intermediare
valoarea adăugată este brută, iar când elementele menţionate sunt incluse în consumurile
intermediare şi se deduc din valoarea adăugată brută, se determiă valoarea adăugată netă.

2) O a doua accepţie a valorii adăugate pleacă de la considerentul că orice întreprindere

stabileşte un ansamblu de relaţii contractuale cu partenerii de afaceri (acţionari, salariaţi, creditori
etc.), iar valoarea adăugată care reprezintă suma acumulărilor monetare care serveşte la
remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea întreprinderii, astfel:

 personalul, remunerat prin cheltuielile cu personalul ( Ch p ), respectiv: salarii

(contul 641); tichete de masă (contul 642); prime reprezentând participarea salariaţilor la profit
(contul 643); instrumente de capital propriu (contul 644); contribuţia angajatorului pentru
asigurărie sociale de sănătate; contribuţia unităţii la asigurările sociale, pentru ajutorul de şomaj,
schemele de pensii facultative, primele de asigurare voluntară de sănătate, alte cheltuieli privind
asigurările şi protecţia socială (contul 645);
 statul remunerat prin alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (contul 635),
impozitul pe profit (contul 691), alte impozite neprezentate în elementele de mai sus ( It ) (contul
698);
 creditorii inclusiv societăţile de leasing în relaţia cu care se efectuează cheltuieli
financiare ( Ch f ), precum: cheltuielile cu dobânzile şi cheltuieli privind dobânzile de refinanţare
înregistrate de entităţile radiate din Registrul general şi care mai au în derulare contracte de
leasing (contul 666);
 acţionarii remuneraţi prin dividende ( Div );
 alţi parteneri în legătură cu care se efectuează: alte cheltuieli financiare ( AChf ),
ca de exemplu: pierderi din creanţe legate de participaţii, cheltuieli privind investiţiile financiare
cedate, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind sconturile acordate, alte
cheltuieli financiare (contrile: 663, 664, 665, 667, 668); alte cheltuieli ( ACh ), cum ar fi: cheltuieli
cu protecţia mediului înconjurător şi alte cheltuieli de exploatare (despăgubiri, amenzi, penalităţi;
donaţii acordate; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital; alte cheltuieli de
exploatare) (contrile: 652, 658); cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similare ( Chce )
(contul 671);
 întreprinderea remunerată prin autofinanţare ( A f ): profitul în rezervă ( Pr ) şi
cheltuieli de exploatare cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere ( Amap )
(cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor, cheltuieli de exploatare privind
ajustările pentru deprecierea imobilizărilor, pierderi din creanţe şi debitori diverşi, cheltuieli de
exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante, cheltuieli de exploatare
privind provizioanele, cheltuielile financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de
valoare) (conturile: 6811, 6813, 654, 6814, 6812, 686).
Economia în ansamblul ei poate fi percepută ca o imensă reţea de întreprinderi, a căror
valoare adăugată cumulată constituie produsul intern brut ( Vad  PIB ), indicator clasic al
creşterii economice a oricărei naţiuni. Percepută astfel, valoarea adăugată permite aprecierea
contribuţiei fiecărei întreprinderi la realizarea producţiei de bunuri şi servicii, la nivel naţional, şi
realizează legătura dintre abordarea microeconomică a analizei economico-financiare şi analiza
macroeconomică.
  Potrivit celei de-a doua accepţii, valoarea adăugată se determină prin metoda analitică
(aditivă), când valoarea adăugată este numită valoare adăugată „repartizată”.

 valoarea adăugată brută „repartizată” (Fig. nr. 6.) determinată înainte de

repartizarea profitului net:
Vad  Chp  It  Ch f  AChf  ACh  Chce  Rca  Rnet  Amap
în care: - Rnet - rezultatul net (profit) înainte de repartizare, mai puţin alte venituri din
exploatare, venituri financiare - total.
intermediare
Consumuri

Reduceri comerciale acordate, cheltuieli cu

materiile prime, materialele consumabile; alte
cheltuieli materiale; alte cheltuieli externe;
cheltuieli cu prestaţiile externe Producţia vândută,
inclusiv reduceri
Ajustări de valoare privind: imobilizările, comerciale primite
necorprale, corporale, investiţiile imobiliare şi
Valoarea adăugată brută „repartizată”

activele biologice evaluate la cost, activele

Producţia exerciţiului
circulante, provizioanele
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu alte impozite, taxe, vărsăminte
asimilate, impozitul pe profit, alte impozite
Valoarea adăugată netă

neprezentate în elementele de mai sus Venituri aferente

Cheltuieli financiare costului stocurilor de
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare în produse
cazul entităţilor care au ca obiect principal de
activitate leasingul
Alte cheltuieli
Cheltuieli privind calamităţile şi alte Venituri din
evenimente similare producţia de
Rezultatul net înainte de repartizare, mai puţin imobilizari şi
alte venituri din exploatare, venituri investiţii imobiliare
financiare, venituri extraordinare

Fig. nr. 6. Valoarea adăugată brută înainte de repartizarea profitului net - metoda analitică –

 valoarea adăugată brută „repartizată” (Fig. nr. 7.) determinată după repartizarea
profitului net:
Rnet
 
Vad  Ch p  It  Ch f  AChf  ACh  Chce  Rca  Div  A f 
 Ch p  It  Ch f  AChf  ACh  Chce  Rca  Div  Pr  Amap 
 
Af
intermediare
Consumuri

Reduceri comerciale acordate, cheltuieli cu

materiile prime, materialele consumabile; alte
cheltuieli materiale; alte cheltuieli externe;
cheltuieli cu prestaţiile externe
Producţia vândută,
Producţia exerciţiului

inclusiv reduceri
Ajustări de valoare privind:
Auto-finan-ţare

comerciale primite
Valoarea adăugată brută

imobilizările, necorprale, corporale,

investiţiile imobiliare şi activele
„repartizată”

biologice evaluate la cost, activele

circulante, provizioanele
Profitul în rezervă
adăugată netă
Valoarea

Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu alte impozite, taxe, vărsăminte
asimilate, impozitul pe profit, alte impozite
neprezentate în elementele de mai sus Venituri aferente
 Cheltuieli financiare costului producţiei
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare în în curs de execuţie
cazul entităţilor care au ca obiect principal de
activitate leasingul
Alte cheltuieli Venituri din
Cheltuieli privind calamităţile şi alte producţia de
evenimente similare imobilizari şi
Dividende investiţii imobiliare

Fig. nr. 7. Valoarea adăugată brută după repartizarea profitului net - metoda analitică –

Din punct de vedere al analizei economico-financiare, valoarea adăugată interesează, în

primul rând, ca indicator de performanţă a activităţii de exploatare care se regăseşte, în final, în
rezultatul net al oricărei întreprinderi. În al doilea rând, valoarea adăugată stă la baza
determinării altor indicatori folosiţi în analiza eficienţei utilizării factorilor de producţie şi în
analiza competitivităţii întreprinderii (eficienţa utilizării mijloacelor fixe, randamentul
mijloacelor fixe în funcţiune, productivitatea muncii, rata de investire, gradul de integrare pe
verticală a producţiei etc.). Literatura de specialitate occidentală precizează că valoarea
adăugată se situează printre cele trei criterii esenţiale de apreciere a „calităţii economice” a
întreprinderii, alături de rentabilitate şi cash-flow. Din punct de vedere al fiscalităţii, valoarea
adăugată reprezintă baza de calcul pentru taxa pe valoare adăugată datorată statului.

Analiza structurii valorii adăugate se realizează pe seama calculului şi interpretării

rapoartelor care exprimă gradul de remunerare a participanţilor direcţi şi indirecţi la realizarea
valorii adăugate a întreprinderii, după modelele:
 rata de remunerare a personalului ( RCh p ):
Ch p
RCh p  100
Vad
Indicatorul evidenţiază bogăţia întreprinderii distribuită salariaţilor.

O pondere crescătoare a cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată poate evidenţia

creşterea costului factorului muncă, dar poate fi şi consecinţa specificului activităţii
întreprinderii.

Un exemplu ar fi prestarea serviciilor, care antrenează un consum mai mare de forţă de

muncă şi unde rata de remunerare a personalului poate reprezenta chiar 75%.

Tendinţa crescătoare a acestui raport reprezintă un semnal pozitiv pentru întreprindere

atunci când creşterea cheltuielilor cu personalul este însoţită de creşterea valorii adăugate,
situaţie în care există posibilitatea acoperirii creşterilor salariale. În general, negocierea
creşterilor salariale este dificilă în perioadele de stagnare economică, atunci când valoarea
adăugată se deteriorează.

În întreprinderile industriale valoarea medie a acestui raport este de circa 66%.

Când proporţia cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată are tendinţă crescătoare,

ajungând să reprezinte mai mult de 80%, creşte riscul de faliment al întreprinderii.
  rata de remunerare a statului ( RS t ):
It
RS t   100
Vad
Este de preferat ca în urma analizei stucturii valorii adăugate să se constate o pondere mai
scăzută a bogăţiei întreprinderii vărsată statului sub forma impozitelor şi taxelor. Aceasta
înseamnă reducerea presiunii fiscale asupra întreprinderii şi încurajarea investiţiilor.

 rata de remunerare a capitalului împrumutat ( RCh f ):

Ch f
RCh f  100
Vad
Indicatorul reflectă capacitatea întreprinderii de a suporta costul îndatorării în cursul
exerciţiului.

Diminuarea ponderii cheltuielilor financiare în valoarea adăugată a întreprinderii poate fi

interpretată ca fiind consecinţa unei gestiuni financiare eficiente, preocupată de optimizarea
structurii financiare a întreprinderii sub restricţia minimizării costului capitalurilor împrumutate.

Literatura de specialitate menţionează că pentru întreprinderile industriale şi cele

prestatoare de servicii, valoarea acestui raport este de circa 10%, în timp ce pentru firmele de
distribuţie, în cadrul cărora finanţarea creanţelor comerciale şi a stocurilor antrenează cheltuieli
financiare ridicate, valoarea raportului este de circa 20%.

 rata de remunerare a acţionarilor ( RD ):

Div
RD   100
Vad
Acţionarii sunt interesaţi de evoluţia acestui indicator care oferă informaţii privitoare la
politica de distribuire a dividendelor întreprinderii. O rată crescătoare reflectă remunerarea
ascendentă a acţionarilor minoritari, care aşteaptă să fie recompensaţi pentru capitalul lor de risc
prin dividende.

 rata de remunerare a întreprinderii ( RI ):

Af Rnet
RI  100 sau RI  100
Vad Vad
Acest indicator este măsura bogăţiei conservate în întreprindere pentru a se dezvolta. Rata
de remunerare a întreprinderii traduce politica sa de investiţie şi posibilităţile de satisfacere a
aşteptărilor acţionarilor majoritari, care investesc pe termen lung în întreprindere şi sunt
interesaţi de creşterea averii lor, prin reinvestirea profitului în rezervă.

 rata de remunerare a capitalului productiv ( RAm ):

Amap
R Am   100
Vad
 Indicatorul reliefează partea din bogăţia întreprinderii destinată remunerării capitalului
tehnic (înlocuirea mijloacelor fixe depreciate) care participă la procesul de obţinere a valorii
adăugate.

Ponderea ridicată a cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată evidenţiază fie că valoarea

adăugată este obţinută cu mijloace fixe puternic depreciate, fie că s-au realizat investiţii în
mijloace fixe, care au condus la creşterea valorii medii anuale a acestora şi, implicit, la creşterea
amortizării calculate.

Literatura de specialitate recomandă pentru acest raport valori cuprinse între 10% şi 15%. În
cazul întreprinderilor industriale cu un înalt grad de tehnologizare, ponderea cheltuielilor cu
amortizarea în valoarea adăugată poate fi de circa 25%.

 rata de investire ( RInv ):

I mc
RInv  100
Vad
în care: - I mc - valoarea imobilizărilor corporale achiziţionate;

Întreprinderile care au o rată de investire ridicată au şi cheltuieli mari cu personalul,

deoarece aceste investiţii determină creşterea productivităţii muncii care, la rândul său, implică
motivarea corespunzătoare a salariaţilor.

Repartiţia valorii adăugate, prezentată anterior, identifică principalii „actori” ai

întreprinderii. Urmărirea în dinamică a evoluţiei acestor rate de structură a valorii adăugate
permite evidenţierea evoluţiei „rolului” jucat de aceşti „actori” sociali în activitatea
întreprinderii.

Tabelul nr. 6. Interpretarea sintetică a valorii adăugate

Indicator Valori de Interpretare
referinţă
- Valoarea nou creată de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă
Vad  0 are o dinamică crescătoare, explicată prin creşterea mai rapidă a producţiei
exerciţiului comparativ cu ritmul de creştere a consumurilor intermediare;
Valoarea I Pex  I Ci - Aceasta evoluţie reflectă performanţa activităţii de exploatare şi constituie o
premisă pentru satisfacerea de către întreprindere a aşteptărilor
adăugată I Pex  100% participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea sa (salariaţi, creditori,
I Ci  100% acţionari, stat etc.), pentru creşterea autofinanţării şi pentru un rezultat net
favorabil al întreprinderii;

- Partea din valoarea adăugată care remunerează salariaţii reprezentă în

RChp  66% întreprinderile industriale, în medie, circa 66%, în sectorul serviciilor până la
75%, iar când raportul reprezintă mai mult de 80% este un simptom al
Rata de
RChp  75% riscului de faliment al întreprinderii;
remunerare a RChp  80%
personalului
- Raportul care exprimă capacitatea întreprinderii de a suporta costul
RCh f  10% îndatorării în cursul exerciţiului are, în medie, valoarea de 10% în cazul
Rata de întreprinderilor industriale şi a celor prestatoare de servicii şi circa 20% în
remunerare a RCh f  20% cazul firmelor de distribuţie;
creditorilor

R Amap  10% - Partea din valoarea adăugată destinată investiţiilor de înlocuire a

Rata de imobilizărilor corporale şi necorporale depreciate ireversibil, care participă
remunerare a la obţinerea valorii adăugate, este de circa 10% - 15%, iar în întreprinderile
 Indicator Valori de Interpretare
referinţă
capitalului RAmap  25% cu un grad ridicat de tehnologizare aceasta reprezintă aproximativ 25%.
productiv

3.5. Relaţiile dintre indicatorii de performanţă ai activităţii de exploatare

Între soldurile intermediare de gestiune care caracterizează activitatea de producţie şi

comercializare se stabilesc o serie de relaţii, redate prin câteva rapoarte, numite rapoartele
statice şi dinamice dintre indicatorii valorici ai producţiei.

Rapoartele statice se exprimă procentual şi reflectă ponderea unui indicator valoric în alt
indicator valoric.

Rapoartele dinamice sunt exprimate prin coeficienţi care rezultă din compararea
ritmurilor de variaţie a doi indicatori valorici.

Tendinţa crescătoare a rapoartelor statice implică valori supraunitare ale rapoartelor

dinamice şi invers.

Rapoartele au configuraţia următoare:

 raportul static dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului ( Rs1 ):
V P  Ci C
Rs1  ad  100  ex  100  100  i  100  100  sci
Pex Pex P ex

Creşterea ponderea valorii adăugate în producţia exerciţiului se realizează concomitent cu

diminuarea ponderii consumurilor intermediare în producţia exerciţiului, iar suma acestor două
ponderi este egală cu 100%.

Mărimea raportului depinde de sectorul de activitate în care operează întreprinderea:

- firmele de distribuţie produc mai puţină valoare adăugată decât întreprinderile industriale
sau prestatoare de servicii.
- întreprinderile care realizează o gamă de produse foarte elaborate vor înregistra ponderi
crescătoare ale valorii adăugate în producţia exerciţiului, fapt ce întăreşte poziţia
concurenţială a întreprinderilor, cu condiţia ca activitatea de producţie să nu antreneze cheltuieli
ridicate cu personalul.

- sectoarele economiei în care se desfăşoară activităţi ce implică un grad mare de specializare

(construcţia de automobile, electronica, informatica) se caracterizează prin ponderi mari ale
valorii adăugate în producţia exerciţiului, ca urmare a existenţei unor „lanţuri de valoare
adăugată”, în sensul că fiecare compartiment specializat realizează o mică parte din valoarea
adăugată totală a întreprinderii.

 raportul dinamic dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului ( Rd1 ):

 Vad1
100
IVad Vad 0
Rd1  
I Pex Pex1
100
Pex0
în care: - IVad - indicele valorii adăugate;
- I Pex - indicele producţiei exerciţiului.
Un raport dinamic supraunitar reflectă o variaţie mai rapidă a valorii adăugate,
comparativ cu variaţia producţiei exerciţiului şi o diminuare a consumurilor intermediare,
respectiv: Rd1 >1; IVad > I Pex ; I Ci  100% ;

Un raport dinamic egal cu unitatea evidenţiază variaţia în acelaşi ritm a valorii adăugate
şi a producţiei exerciţiului şi menţinerea constantă a consumurilor intermediare, respectiv:
Rd1 =1; IVad = I Pex ; I Ci  100% ;

Un raport dinamic subunitar este expresia variaţiei într-un ritm mai lent a valorii
adăugate, comparativ cu ritmul de variaţie a producţiei exerciţiului şi creşterea consumurilor
intermediare, respectiv: Rd1 <1; IVad < I Pex ; ICi  100% .

 raportul static dintre valoarea adăugată şi cifra de afaceri ( Rs2 ):

V
Rs2  ad  100
CA
Raportul este numit grad de integrare pe verticală a producţiei sau grad de
independenţă faţă de terţi.

Când o întreprindere îşi extinde activitatea în sectoarele din amonte sau din avalul procesului
productiv, înseamnă că a adoptat o strategie de integrare pe verticală.

Integrarea în amonte facilitează procesul de aprovizionare cu materii prime de calitate.

Integrarea în aval oferă avantajul unui control mai bun asupra canalelor de distribuţie.

Indicatorul reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi desfăşura ciclul de exploatare cu un

oarecare grad de independenţă, apelând mai puţin la consumuri intermediare achiziţionate din
afara sistemului integrat.

Creşterea gradului de integrare pe verticală a producţiei este favorabilă pentru întreprindere,

deoarece ea este expusă mai puţin riscului de exploatare pe care îl presupune dependenţa mare
faţă de terţi.

În acelaşi timp, raportul poate fi interpretat ca fiind valoarea adăugată creată de întreprindere la
o 100 lei cifră de afaceri.

Valoarea acestui raport diferă în funcţie de natura activităţii şi de durata ciclului de exploatare:
- în întreprinderile din sectorul industrial valoarea adăugată obţinută la 100 lei cifră de afaceri
ajunge până la 50-60%;

- în sfera distribuţiei indicatorul poate înregistra doar valori de până la 20%;

- pentru o întreprindere care desfăşoară atât activitate de producţie, cât şi comerţ cu mărfuri,
creşterea valorii raportului indică creşterea ponderii activităţii de producţie în totalul activităţii
întreprinderii, în defavoarea activităţii de comerţ.

- întreprinderile care desfăşoară activităţi cu ciclu lung de exploatare, de regulă, realizează

produse elaborate, aducătoare de valoare adăugată semnificativă.

 raportul dinamic dintre valoarea adăugată şi cifra de afaceri ( Rd 2 ):

Vad1
100
IVad Vad 0
Rd 2  
I CA CA1
100
CA0
Interpretarea rapoartelor dinamice care urmează este similară cu cea a lui Rd1 .
 raportul static dintre cifra de afaceri şi valoarea adăugată ( Rs3 ):
CA
Rs3  100 ;
Vad
Raportul este cunoscut sub numele de grad de dependenţă faţă de terţi.

Valoarea crescătoare a indicatorului arată creşterea gradului de dependenţă a întreprinderii

faţă de achiziiţile de la terţi şi, respectiv, creşterea riscului întreprinderii.

Gradul de dependenţă faţă de terţi variază în sens invers gradului de integrare pe verticală a
producţiei, deci creşterea primului indicator implică diminuarea celui de-al doilea, şi invers.

 raportul dinamic dintre cifra de afaceri şi valoarea adăugată ( Rd 3 ):

CA1
100
I CA CA0
Rd 3  
IVad Vad1
100
Vad 0
 raportul static dintre producţia vândută şi producţia exerciţiului ( Rs4 ):
P Pex  Vcsp  V pi Vcsp V pi
Rs4  v 100  100  100  100  100  100  sVcsp  sVpi
Pex Pex Pex Pex

în care: - sVcsp - ponderea veniturilor aferente costurilor stocului de produse;

- sVpi - ponderea veniturilor din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare;

Raportul evidenţiază ponderea producţiei vândute în producţia exerciţiului.

Creşterea în dinamică a valorii indicatorului explică faptul că întreprinderea nu are dificultăţi
de valorificare a producţiei.

Paralel cu creşterea ponderii producţiei vândute în producţia exerciţiului, se diminuează

ponderea celorlalte componente în producţia exerciţiului. Suma celor trei ponderi este egală cu
100%.

 raportul dinamic dintre producţia vândută şi producţia exerciţiului ( Rd 4 ):

Pv1
100
I Pv Pv0
Rd 4  
I Pex Pex1
100
Pex0
Un raport dinamic supraunitar reflectă o variaţie mai rapidă a producţiei vândute,
comparativ cu variaţia producţiei exerciţiului şi o diminuare a veniturilor aferente costurilor
stocului de produse şi a ponderii veniturilor din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare ,
respectiv: Rd 4 >1; I Pv > I Pex ; IVcsp < 100%; I Pi <100%;

Un raport dinamic egal cu unitatea evidenţiază variaţia în acelaşi ritm a producţiei

vândute şi a producţiei exerciţiului şi menţinerea constantă a celorlalte componente ale
producţiei exerciţiului, respectiv: Rd 4 =1; I Pv = I Pex ; IVcsp = I Pi =100%;

Un raport dinamic subunitar este expresia variaţiei într-un ritm mai lent a producţiei
vândute comparativ, cu ritmul de variaţie a producţiei exerciţiului şi creşterea ponderii
veniturilor aferente costurilor stocului de produse şi/sau a ponderii veniturilor din producţia de
imobilizari şi investiţii imobiliare , respectiv: Rd 4 <1; I Pv < I Pex ; IVcsp >100%; I Pi >100%.

 raportul static dintre valoarea adăugată netă şi valoarea adăugată brută ( Rs5 ):
Vad n Vad  Amap Amap
Rs5   100   100  100   100  100  sa
Vad Vad Vad
în care: - sa - ponderea amortizării în valoarea adăugată brută.

Indicatorul măsoară ponderea valorii adăugate nete în valoarea adăugată brută a

întreprinderii.
Ponderea crescătoare a raportului indică diminuarea ponderii cheltuielilor cu amortizarea în
valoarea adăugată brută, fie datorită faptului că întreprinderea utilizează în activitatea curentă
mai mult forţa de muncă decât mijloacele tehnice, fie din cauza întineririi semnificative a
mijloacelor tehnice din dotare. Cele două ponderi evoluează în sens invers, iar suma lor este
egală cu 100%.

 raportul dinamic dintre valoarea adăugată netă şi valoarea adăugată brută ( Rd 5 ):

VadN1
 100
IVadN VadN 0
Rd5  
IVad Vad1
 100
Vad 0
 Un raport dinamic supraunitar reflectă o variaţie mai rapidă a valorii adăugate nete
comparativ cu valoarea adăugata brută şi o diminuare a cheltuielilor cu amortizarea, respectiv:
Rd 5 >1; IVadN > IVad ; I Amap  100% ;

Un raport dinamic egal cu unitatea evidenţiază variaţia în acelaşi ritm a valorii adăugate
nete şi a celei brute şi menţinerea constantă a cheltuielilor cu amortizarea, respectiv: Rd 5 =1;
IVadN = IVad ; I Amap  100% ;

Un raport dinamic subunitar este expresia variaţiei într-un ritm mai lent a valorii
adăugate nete faţă de ritmul de variaţie a valorii adăugate brute şi creşterea cheltuielilor cu
amortizarea, adică: Rd 5 <1; IVadN < IVad ; I Amap  100% .

LUCRARE DE VERIFICARE

A. Alegeţi răspunsul corect:

Potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate, cheltuielile sunt:

1. diminuări ale beneficiilor înregistrate pe parcursul perioadei contabile, prin scăderea valorii
activelor sau majorarea datoriilor, care se reflectă în reducerea capitalurilor proprii;

2. valori încasate sau de încasat pentru: consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate
de care beneficiază întreprinderea; cheltuieli cu personalul; executarea unor obligaţii legale sau
contractuale, amortizări şi provizioane constituite.

B. Faceţi aprecieri asupra eficienţei cheltuielilor, interpretând în dinamică indicatorii de

mai jos. Calculaţi şi interpretaţi profitului brut/1000 lei venituri totale, în cele trei situaţii:

1. Indicatorul de eficienţă a cheltuielilor totale: 2743,39 lei/la 1000 lei Vt şi 1089,61 lei/la 1000
lei Vt;

2. Indicatorul de eficienţă a cheltuielilor totale: 743 lei/la 1000 lei Vt şi 1089 lei/la 1000 lei Vt;

3. Indicatorul de eficienţă a cheltuielilor totale: 743 lei/la 1000 lei Vt şi 589 lei/la 1000 lei Vt;

C. Calculaţi şi interpretaţi coeficientul de elasticitate a cheltuielilor totale în raport cu

veniturile totale, în situaţiile de mai jos:

a) ICht= 120%; IVt= 95%;

b) ICht= 73%; IVt= 95%;

c) ICht= 82%; IVt= 65%.

 3.6. Analiza ratelor de rentabilitate

Analiza rezultatelor poate oferi informaţii utile cu privire la rentabilitatea întreprinderii,

dar nu suficient de reprezentative pentru investitorii de capital.


Efect Rexp; Rnet ; Rbrut  100
Ratele de rentabilitate =

Efort At ;C pr ;CP 
Din punctul de vedere al analizei, ratele de rentabilitate au putere informaţională
sporită comparativ cu rezultatele contabile, deoarece compară Efectele cu Eforturile realizate
pentru obţinerea lor.

Unii autori susţin faptul că ratele de rentabilitate sunt indicatori, în esenţă subiectivi.

Subiectivitatea derivă din faptul că interpretarea şi determinarea lor se realizează în mod

diferit, după cum exprimă punctul de vedere al diferiţilor subiecţi implicaţi în activitatea
întreprinderii (manageri, acţionari, bănci etc.).

Conform punctului de vedere al managerului întreprinderii, care se preocupă de

rentabilizarea capitalului investit prin intermediul activităţii curente şi independent de activităţile
de natură financiară, rata rentabilităţii economice, determinată raportând rezultatul din
exploatare la capitalul investit (activul total), va avea o semnificaţie cognitivă suficientă.

Respectând punctul de vedere al acţionarilor întreprinderii, pentru care rezultatul net şi

mărimea dividendelor distribuite trebuie să constituie elemente de atractivitate pentru a-şi plasa
capitalul propriu, rata rentabilităţii financiare cu diferitele ei configuraţii va reprezenta
indicatorul de maximă expresivitate pentru aceştia.

Potrivit punctului de vedere al băncilor (creditorilor), care măsoară rentabilitatea pentru

a se asigura, pe de o parte, că aceasta este suficientă pentru a garanta creşterea întreprinderii şi,
pe de altă parte, pentru a aprecia gradul în care întreprinderea îndatorată îşi va respecta
angajamentele faţă de bănci, este interesantă rata rentabilităţii capitalului împrumutat, calculată
ca raport între masa dobânzilor percepute pentru capitalul împrumutat şi totalul capitalului
împrumutat.

În funcţie de elementele luate în calcul pentru determinarea lor, teoria şi practica

economică operează cu mai multe tipuri de rate ale rentabilităţii:

rate ale rentabilităţii comerciale sau rapoarte de marjă,

rate ale rentabilităţii economice, numite şi rapoarte de randament,

rate ale rentabilităţii financiare, cunoscute sub numele de indici ai rentabilităţii globale.

3.6.1. Analiza ratelor rentabilităţii comerciale

 Ratele rentabilităţii comerciale, cunoscute în literatura anglo-saxonă sub denumirea de
“Return On Sales”( ROS ), exprimă rentabilitatea comercială sau rentabilitatea vânzărilor
întreprinderii.

Ele se determină ca raport între marjele de acumulare (soldurilor intermediare de

gestiune) calculate pe baza Situaţiei rezultatului global/Contului de profit şi pierdere şi cifra de
afaceri, fapt ce a atras denumirea de rate ale marjelor de acumulare sau rate de profitabilitate a
cifrei de afaceri.

O semnificaţie aparte pentru întreprinderile cu activitate comercială prezintă rata marjei

comerciale determinată ca raport între marja comercială ( M c ) şi veniturile din vânzarea
mărfurilor ( Vmf ):
Mc
RM c  100
Vmf
Rata marjei nete de exploatare şi rata marjei nete se determină raportând rezultatul din
exploatare ( Rexp ) şi rezultatul net ( Rnet ) la cifra de afaceri, după relaţiile care urmează:
Rexp Rnet
RM n exp   100 şi RM n   100
CA CA

Aceste două rate se deosebesc de ratele rentabilităţii economice şi financiare prin

faptul că nu iau în calcul masa capitalului investit în activitatea întreprinderii care, de fapt,
permite obţinerea cifrei de afaceri.

Prin urmare, indicatorii sunt independenţi de structura financiară a întreprinderii, fapt

pentru care aceste rate de profitabilitate nu se utilizează în comparaţiile interîntreprinderi.

De exemplu, două întreprinderi concurente pot înregistra la un moment dat aceeaşi rată a
profitabilităţii, însă obţinută cu o masă diferită de capitaluri.

Pentru a se înlătura acest dezavantaj, ratele de profitabilitate sunt utilizate în analiză

împreună cu rapoartele ce exprimă rotaţia capitalului în cifra de afaceri, contribuid astfel la
identificarea cauzelor care determină nivelul ratelor rentabilităţii economice şi financiare.

3.6.2. Analiza ratelor rentabilităţii economice

Ratele de rentabilitate economică, în literatura de specialitate anglo-saxonă cunoscute

sub numele de “Return On Investment” ( ROI ), permit aprecierea performanţelor realizate în
cadrul activitătii curente (de producţie şi comercializare) a întreprinderii.

Ele sunt considerate expresia capacităţii managerului de a asigura o gestiune eficientă a

activităţii de exploatare.
 Pentru calculul ratelor de rentabilitate economică se face abstracţie de provenienţa
capitalului (propriu sau împrumutat) investit în întreprindere şi de politica fiscală promovată de
aceasta.

În exprimarea acestor rate la numărătorul raportului pot interveni rezultatul economic

( Rec ) sau rezultatul din exploatare ( Rexp ), iar la numitorul raportului se poate utiliza activul total
( At ).

În funcţie de elementele luate în calcul, ratele rentabilităţii economice pot căpăta

configuraţia ratelor rentabilităţii activului total (a capitalului angajat) sau a ratelor rentabilităţii
activului de exploatare (a capitalului economic).

Indiferent de modul de exprimare, ratele rentabilităţii economice trebuie apreciate în

raport cu rata inflaţiei şi cu rata dobânzii capitalului împrumutat (rata minimă de randament din
economia naţională), astfel:
 rată a rentabilităţii economice superioară ratei inflaţiei va putea asigura conservarea
“substanţei economice” a întreprinderii şi chiar reînnoirea şi creşterea activelor sale, într-
o perioadă cât mai scurtă;

 rată a rentabilităţii economice care remunerează capitalurile investite la un nivel

superior ratei medii a dobânzii, plus o primă pentru riscul economic şi financiar pe care
şi l-au asumat investitorii ce au plasat capitalul în întreprindere, garantează un efect de
levier financiar pozitiv, respectiv îndatorarea este generatoare de rentabilitate financiară
pentru întreprindere.

Rata rentabilităţii activului total măsoară rentabilitatea întregului capital angajat în

activitatea curentă a întreprinderii, după relaţia:
R Rexp
Re  ec  100 sau Re  100
At At
Rezultatul economic luat în considerare pentru calculul acestui indicator este rezultatul înainte de
deducerea cheltuielilor financiare şi a impozitului pe profit, adică rezultatul brut la care se
adaugă cheltuielile financiare sau rezultatul din exploatare la care se adaugă veniturile financiare.

Rezultatul economic este independent de modul de finanţare a întreprinderii (din capitaluri

proprii şi/sau împrumutate), ceea ce facilitează utilizarea raportului în analizele comparative
interîntreprinderi, şi neutralizează influenţa fiscalităţii asupra indicatorului.

Ratele rentabilităţii economice reflectă:

 măsura în care rezultatul economic este suficient pentru a finanţa necesarul de active
circulante şi activele imobilizate utilizate în activitatea de exploatare.

 în ce măsură este remunerat capitalul antrenat în activitatea curentă a întreprinderii

prin rezultatul de exploatare.
 O parte importantă din activul total poate fi reprezentată în unele întreprinderi de activele
financiare (imobilizări financiare, plasamente de trezorerie, disponibilităţi etc.). Pentru a elimina
impactul acestor elemente asupra rezultatului activităţii de exploatare, literatura occidentală
recomandă deducerea lor din activul total, inclusiv a celorlalte elemente de activ care nu au
legătură directă cu activitatea de exploatare a întreprinderii.

Literatura de specialitate occidentală apreciază că situaţia întreprinderii poate fi

considerată favorabilă dacă cele două rate de rentabilitate se încadrează între valorile de referinţă
20 -25%.

3.6.3. Analiza ratelor rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară sau rentabilitatea capitalurilor proprii interesează în mod

deosebit investitorii şi analiştii bursieri, pentru că reprezintă măsura finală a rentabilizării
resurselor pe care acţionarii le-au încredinţat întreprinderii sub forma capitalului de risc (capital
propriu).

Rentabilitatea financiară exprimată prin intermediul ratei rentabilităţii financiare sau, în

limbaj anglo-saxon, “Return On Equity” ( ROE ) poate fi evaluată pe baza valorilor contabile,
înscrise în situaţiile financiare, sau pe baza valorilor de piaţă, în ipoteza în care acţiunile
întreprinderii sunt cotate la bursă.

Rata rentabilităţii financiare ( R f ), în valori contabile, este definită ca raport între

rezultatul net ( Rnet ) sau rezultatul brut ( Rbrut ) al exerciţiului şi capitalurile proprii ( C pr ) sau
media acestora, dacă în cursul exerciţiului au loc modificări semnificative ale capitalului prin noi
aporturi în numerar:
R R
R f1  net  100 sau R f1  brut  100
C pr C pr

Indicatorul evidenţiază:
 rata de remunerare a capitalurilor proprii (de risc), prin efectul gestiunii globale a
întreprinderii, inclusiv a activităţii financiare.

 aptitudinea managerului întreprinderii de a asigura rentabilizarea capitalurilor care i-au

fost încredinţate spre gestionare de către acţionari.

O rată a rentabilităţii financiare ridicată va permite asigurarea echilibrului între rata de

distribuire a dividendelor şi rata de autofinanţare.

Rata rentabilităţii financiare, aceasta ţine seama de provenienţa capitalurilor, fiind aşadar
sensibilă la structura financiară a întreprinderii şi în mare măsură influenţată de gradul de
îndatorare.

Gradul de îndatorare a întreprinderii exercită efecte pozitive asupra ratei rentabilităţii financiare
numai dacă rata rentabilităţii economice este superioară ratei medii a dobânzii de pe piaţa
financiară, situaţie care face atractive plasamentele financiare ale diverşilor investitori în
respectiva întreprindere.

Pentru efectuarea unor analize de detaliu, literatura de specialitate recomandă descompunerea

ratei rentabilităţii financiare în două sau mai multe rapoarte (ROE de tip multiplicativ sau
“DuPont Chart”), care explică cauzele ce au determinat mărimea indicatorului descompus,
astfel:
R R CA R R CA CP
A) R f  net  net  sau B) R f  net  net  
C pr CA C pr C pr CA CP C pr
(1) (2) (3) (4)
- rata marjei nete de acumulare numită şi profitabilitate (1) - exprimă rezultatul net
realizat la 100 lei cifră de afaceri, după ce din cifra de afaceri au fost acoperite toate cheltuielile
variabile, ocazionate de obţinerea şi valorificarea producţiei, şi cheltuielile fixe ale perioadei.
- raportul de rotaţie a capitalurilor proprii în cifra de afaceri (2) – exprimă intensitatea
cu care capitalurile proprii sunt utilizate în activitatea întreprinderii şi se reînnoiesc prin
intermediul cifrei de afaceri.

Ţinând seama de aceşti doi factori de influenţă ai ratei rentabilităţii financiare, se poate
afirma că acelaşi nivel al rentabilităţii capitalurilor proprii poate fi obţinut:
a) cu o marjă netă de acumulare mai ridicată (factor cantitativ) şi cu o rotaţie anuală mai
lentă a capitalurilor proprii în cifra de afaceri (factor calitativ);
b) cu o marjă netă de acumulare mai redusă, dar compensată printr-o rotaţie mai rapidă a
capitalurilor proprii în cifra de afaceri.

- rotaţia capitalului permanent în cifra de afaceri (3),

- dependenţa faţă de structura financiară a întreprinderii (4) - acest raport se poate
exprima ţinând seama de componentele capitalului permanent, respectiv capital propriu şi datorii
ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an ( D1an ), astfel:
CP C pr  D1an D
  1  1an
C pr C pr C pr
 
CIT
în care: - CIT - coeficientul îndatorării la termen arată în ce măsură întreprinderea şi-a epuizat
sau nu capacitatea de îndatorare pe termen mediu şi lung, prin participarea datoriilor ce trebuie
plătite într-o perioadă mai mare de un an la formarea capitalurilor permanente ale întreprinderii;
atunci când CIT are o valoare mai mică decât 1, înseamnă că întreprinderea nu este
supraîndatorată, ci dispune de capacitate de a se îndatora pe termen mediu şi lung.
P /C
t 
pr

Rnet Rexp Rnet Pt Rexp Rnet  D 
C) R f        1 
C pr At Rexp C pr At Rexp  C pr 
  
I ind I ind

- rata rentabilităţii economice (1) - cu cât prin activitatea de exploatare se poate rentabiliza mai
bine capitalul angajat (activul total) cu atât rata rentabilităţii financiare va fi mai mare;
- impactul îndatorării ( I ind ) (2) - poate exercita asupra ratei rentabilităţii economice un efect
eroziv, nul sau multiplicativ, în funcţie de mărimea raportului levierului financiar (raportul
gradului de îndatorare) (3), influenţând în acelaşi sens rata rentabilităţii financiare, în consecinţă:

 pe măsură ce întreprinderea îşi sporeşte gradul de îndatorare, cheltuielile financiare cresc şi

diminuează raportul dintre rezultatul net şi rezultatul din exploatare (care poate deveni chiar
negativ), ceea ce erodează rata rentabilităţii economice şi influenţează negativ rata
rentabilităţii financiare;
 când întreprinderea îşi finanţează activitatea exclusiv cu capital propriu, impactul îndatorării
este nul (levierul financiar este zero, iar raportul dintre rezultatul net şi rezultatul din
exploatare este unitar), fapt ce determină egalitatea între rata rentabilităţii economice şi rata
rentabilităţii financiare;
 diminuarea gradului de îndatorare a întreprinderii majorează raportul dintre rezultatul net şi
rezultatul din exploatare, ceea ce determină un impact multiplicativ asupra ratei rentabilităţii
economice, influenţând favorabil rata rentabilităţii financiare; un necesar de fond de rulment
redus contribuie la diminuarea costului îndatorării, deoarece datoriile de exploatare (credite
furnizori, avansuri primite, datorii fiscale şi sociale) sunt mai puţin costisitoare decât datoriile
financiare, ceea ce face ca impactul îndatorării asupra ratei rentabilităţii financiare să fie
pozitiv.
Tabelul nr. 7. Interpretarea sintetică a ratelor de rentabilitate
Indicator Valori de referinţă Interpretare
- Superioritatea ratei rentabilităţii economice asupra ratei inflaţiei
asigură conservarea averii întreprinderii, reînnoirea şi creşterea
activelor sale;
Re  Rinf - Rata rentabilităţii economice care remunerează capitalurile
Rata investite în întreprindere la un nivel superior ratei medii a dobânzii
rentabilităţii Re  Rd are un efect pozitiv (amplificativ) asupra ratei rentabilităţii
economice financiare a întreprinderii şi, astfel, vor fi remuneraţi nu numai
Re  25% creditorii pentru capitalul împrumutat întreprinderii, ci şi acţionarii
pentru capitalul lor propriu investit;
- Activitatea de exploatare a întreprinderii este considerată
performantă când rata rentabilităţii economice este de circa 25%.
Indicator Valori de referinţă Interpretare
- Tendinţa crescătoare a indicatorului reflectă capacitatea
managerului de a rentabiliza resursele pe care acţionarii le-au
încredinţat spre gestionare întreprinderii, sub forma capitalului de
risc;
- O rată a rentabilităţii financiare ridicată va permite asigurarea
Ratele de R f  0 echilibrului între rata de distribuire a dividendelor şi rata de
rentabilitate
ELF  0 autofinanţare, cu consecinţe favorabile asupra autonomiei financiare
şi asupra structurii financiare a întreprinderii;
- Rata rentabilităţii financiare poate creşte sub impactul îndatorării
(efectul de levier financiar pozitiv), ca urmare a diminuării
cheltuielilor financiare care grevează mai puţin rezultatul net al
întreprinderii.