UNITATEA DE STUDIU 10

GESTIUNEA TREZORERIEI
Obiectivele Unităţii de studiu 10............................................................................................................................135
10.1. Definirea trezoreriei şi obiective gestiunii trezoreriei....................................................................................135
10.2. Funcţia de trezorerie............................................................................................................................. ..........136
10.3. Legătura bugetului de trezorerie cu alte instrumente de planificare financiară..............................................137
10.4. Elaborarea şi interpretarea bugetului de trezorerie.........................................................................................138
10.5. Previzionarea încasărilor şi plăţilor................................................................................................................139
10.6. Determinarea şi acoperirea soldului de trezorerie..........................................................................................140
10.7. Gestionarea soldului de trezorerie..................................................................................................................141
Lucrare de verificare................................................................................................................................................142
Bibliografie..............................................................................................................................................................143

Obiectivele Unităţii de studiu 10

În urma parcurgerii acestei unităţi de curs veţi fi în măsură să:

 Cunoaşteţi accepţiunile trezoreriei nete şi obiectivele gestiunii de trezorerie a întreprinderii;

 Faceţi diferenţa între bugetul de trezorerie şi alte instrumente de planificare financiară a
intreprinderii;
 Înţelegeţi modul de elaborare a bugetului de trezorerie şi de interpretare a soldului de trezorerie;
 Explicaţi modalităţile de gestionare a excedentului şi a deficitului de trezorerie a întreprinderii.

Gestiunea trezoreriei se referă la ansamblul deciziilor şi operaţiunilor privitoare la

procurarea şi utilizarea în condiţii de optim a lichidităţilor pe termen scurt, adică într-un orizont
temporar care nu depăşeşte douăsprezece luni1.

10.1. Definirea trezoreriei şi obiective gestiunii trezoreriei

Într-o primă accepţiune trezoreria netă ( TN ) este definită ca excedent de disponibilităţi

derivat din activitatea desfăşurată de întreprindere într-un exerciţiu financiar. Acest excedent este
expresia echilibrului financiar de ansamblu al întreprinderii şi se determină ca diferenţă între
fondul de rulment net şi necesarul de fond de rulment: TN  FRN  NFR .
Într-o altă accepţiune, trezoreria netă este definită prin prisma activelor şi pasivelor de
trezorerie, ca excedent de disponibilităţi rezultat din evoluţia curentă a operaţiunilor de încasări şi
plăţi, ce se derulează în întreprindere într-un exerciţiu financiar, şi care trebuie să facă faţă
scadenţelor în mod continuu: TN  AT  PT .
Activele de trezorerie reprezintă elemente cvasilichide şi lichide, precum: acţiuni deţinute
la entităţi afiliate, obligaţiuni emise şi răscumpărate, obligaţiuni, alte investiţii pe termen scurt şi
creanţe asimilate, efecte de încasat, efecte remise spre scontare, cecuri de încasat, conturi curente
la bănci, casa, alte valori, acreditive, avansuri de trezorerie. Pasivele de trezorerie sunt
reprezentate de credite bancare pe termen scurt, credite bancare pe termen scurt nerambursate la
scadenţă, credite externe guvernamentale, credite externe garantate de stat; credite externe
garantate de bănci, credite de la trezoreria statului, credite interne garantate de stat; dobânzi
aferente creditelor bancare pe termen scurt2. Nivelul trezoreriei la un moment reflectă poziţia
trezoreriei. În literatura de specialitate se face distincţie între poziţia contabilă şi bancară a

1
Dallocchio M., Salvi A., Finanza d’Azienda, Egea, Milano, 2004, p. 102.
2
Mironiuc M., Analizã economico-financiarã. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,
2006, p. 255.
136 Gestiunea financiar - contabilã a întreprinderii

trezoreriei, pe de o parte, şi între poziţia previzională şi poziţia constatată a trezoreriei3¸ pe de altă

parte.
Poziţia contabilă reflectă situaţia juridică a trezoreriei întreprinderii, care rezultă din
aplicarea regulilor de înregistrare contabilă. Prin urmare, orice operaţiune de încasare sau plată se
înregistrează în contabilitatea întreprinderii în momentul remiterii la bancă a documentelor de
plată primite de la furnizori sau la data trimiterii documentelor de plată emise clienţilor şi nu în
momentul plăţii sau încasării lor efective. Or, documentele de plată emise clienţilor vor parveni
băncii întreprinderii după un anumit interval de timp (care depinde de curier, circuitul bancar etc).
Poziţia contabilă asupra trezoreriei nu evidenţiază nivelul efectiv al trezoreriei, ci nivelul potenţial
al acesteia, determinat după regulele contabilităţii de angajament.
Poziţia bancară asupra trezoreriei, spre deosebire de poziţia contabilă, evidenţiază
mişcările de trezorerie în momentul în care documentele de plată şi încasare ajung la banca
întreprinderii. Diferenţa dintre situaţia contabilă şi situaţia bancară a trezoreriei poartă denumirea
de capitaluri flotante4.
Pentru a gestiona eficient trezoreria sunt necesare urmărirea zilnică şi anticiparea
fluctuaţiilor sale pe o perioadă scurtă de timp, ceea ce dă conţinut poziţiei previzionale a
trezoreriei. Adesea, în urma controlului de trezorerie, poziţia trezoreriei constatate la un moment
dat face necesară modificarea previziunilor de trezorerie pentru perioadele următoare, în scopul
menţinerii echilibrului global al întreprinderii. Având în vedere importanţa trezoreriei pentru
existenţa oricărei întreprinderi, obiectivele gestiunii trezoreriei pot fi rezumate astfel: asigurarea
lichidităţilor pentru derularea tuturor tranzacţiilor întreprinderii, în cele mai avantajoase condiţii
de cost, şi evitarea pierderilor la încasările şi plăţile prin bancă ale întreprinderii; creşterea
operativităţii încasării creanţelor, fără a afecta relaţiile întreprinderii cu clienţii; eşalonarea
efectuării plăţilor la scadenţă, cu respectarea obligaţiilor asumate; asigurarea unui sold zero de
trezorerie, care nu generează costuri prin nefructificarea excedentelor de trezorerie sau costuri de
finanţare a deficitului de trezorerie prin noi credite; selectarea celor mai rentabile şi mai puţin
riscante oportunităţi de plasament pentru excedentele de trezorerie.
Inovaţiile în materie de produse de plasament şi de finanţare pe termen scurt (certificate
de depozit, bilete de trezorerie, bonuri de trezorerie etc.), dezvoltarea pieţei de capital, precum şi
aportul tehnologiilor informaţionale la rezolvarea unor probleme clasice de gestiune (gestiunea
stocurilor, facturarea etc.) au determinat evoluţia gestiunii de trezorerie şi introducerea funcţiei de
trezorerie în organigrama întreprinderilor mari.

10.2. Funcţia de trezorerie

Crearea unei funcţii de trezorerie autonome se justifică în întreprinderile de mari

dimensiuni, unde activităţile specifice acestei funcţii se grupează în trei mari servicii5:
 “back office” - căruia îi sunt specifice activităţile de stabilire a bugetelor de trezorerie, de
previzionare zilnică a încasărilor şi plăţilor, de urmărire a realizării lor;
 “front office” - responsabil de gestionarea surplusului de lichidităţi şi procurarea nevoilor
temporare de finanţat, prin operaţiuni pe piaţa monetară;
 “middle office” - însărcinat cu fundamentarea şi punerea în aplicare a strategiilor gestiunii
de trezorerie, fiind responsabil de alegerea operatorilor, a produselor financiare şi a pieţei
monetare.
În întreprinderile de talie mică activităţile specifice acestei funcţii se desfăşoară în cadrul
serviciului de contabilitate, unde serviciile “back-office” şi “front office” sunt cumulate într-unul

3
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 363.
4
Ibidem, p. 363.
5
Rousselot P., Verdié J. F., Gestion de la tresorerie, Dunod, Paris, 1999, p. 131.
 Gestiunea financiar - contabilã a întreprinderii 137

singur, sarcinile specifice acestuia fiind îndeplinite de contabili şi casieri. Indispensabil pentru
asigurarea gestiunii trezoreriei oricărei întreprinderi este serviciul “back office”.
Pentru ca funcţia de trezorerie să fie eficientă este necesar să existe un singur centru de
decizie, al cărui efort să fie orientat spre minimizarea costului de menţinere a echilibrului
întreprinderii pe termen scurt. În aceste condiţii este mai uşor pentru bănci să trateze cu un
serviciu de trezorerie competent, care dispune de toate informaţiile necesare şi de putere de
decizie6. În cadrul organigramei întreprinderii serviciul de trezorerie se subordonează
responsabilului financiar (director, şef de departament). Trezorierul trebuie să aibă nu numai
calităţi tehnice, ci şi de comunicare. Relaţiile sale cu serviciul de contabilitate sunt importante, în
pofida independenţei funcţiei contabile şi a celei financiare. Principalele responsabilităţi ale
trezorierului, care dau conţinut funcţiei de trezorerie sunt reprezentate în fig. nr. 1.
Dacă monitorizarea poziţiei trezoreriei şi relaţiile cotidiene cu băncile sunt incontestabil sarcini
ale trezorierului, negocierile cu piaţa monetară şi gestionarea soldului pozitiv sau negativ de
trezorerie sunt activităţi care se înscriu în politica generală a întreprinderii şi care solicită
implicarea responsabilului finnciar.

Negocieri cu piaţa monetarã

Decizii privind
Monitorizarea poziţiei plasarea excedentelor
trezoreriei (planuri şi Trezorier Relaţii cu bãncile
şi acoperirea
bugete de trezorerie) deficitelor de trezoreie

Relaţii cotidiene cu
bãncile

Fig. nr. 1. Conţinutul funcţiei de trezorerie

Totuşi, trezorierul are rol fundamental în: previzionarea nevoilor de trezorerie, negocierea
celor mai bune condiţii de creditare, selectarea celei mai avantajoase combinaţii de credite pe
termen scurt; modificarea termenelor de plată a datoriilor către furnizori şi a încasărilor creanţelor
comerciale fără a afecta relaţiile cu aceştia, stabilirea modului de plasare a excedentului de
trezorerie.

10.3. Legătura bugetului de trezorerie cu alte instrumente de planificare financiară

Un rol esenţial al gestiunii de trezorerie este monitorizarea permanentă a fluxurilor de

trezorerie, nesimultane şi incerte, în vederea sincronizării încasărilor şi plăţilor şi asigurării
capacităţii de plată a întreprinderii. Dialogul eficace cu partenerii externi, în special instituţii de
credit, investitori şi alţi intermediari financiari interesaţi să evalueze perspectivele întreprinderii,
implică realizarea de previziuni asupra fluxurilor viitoare de trezorerie, prin intermediul
bugerului de trezorerie (bugetului de casă). Bugetul de trezorerie nu substituie alte instrumente
utilizate în planificarea financiară a întreprinderii, precum planul şi bugetul financiar, şi nu este
substituit de către acestea (Tabelul 1)7.
Planul financiar, considerat instrumentul fundamental de previziune financiară, reprezintă
transpunerea strategiei întreprinderii în termeni de fluxuri financiare (resurse şi utilizări). Prin
intermediul său, consecinţele financiare ale deciziilor strategice sunt prevăzute pentru un orizont
temporal cuprins între trei şi şapte ani. Dată fiind dificultatea realizării previziunilor pentru un
orizont aşa de îndelungat, structura sa este în general simplă.
Bugetul financiar reprezintă o detaliere a planului financiar pentru primul an de
previziune, fapt care îi conferă acestuia un caracter mai operativ decât planului financiar. Bugetul
6
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 317.
7
Dallocchio M., Salvi A., Finanza d’Azienda, Egea, Milano, 2004, p. 114.
138 Gestiunea financiar - contabilã a întreprinderii

financiar indică mai precis sursele de acoperire a necesarului de finanţat, destinaţia eventualului
surplus de resurse financiare şi permite controlul riscului financiar al întreprinderii. El
previzionează corelaţia dintre resursele financiare şi utilizările acestora fără a surprinde, însă,
tensiunile de lichiditate care pot surveni pe parcursul perioadei previzionate.
Tabelul nr. 1. Caracteristicile instrumentelor de planificare financiară
Denumire Structură Finalitate Orizont temporal
- Verificarea compatibilităţii strategiei
- Previziune pe un
întreprinderii cu posibilităţile de
Previziunea resurse/ orizont de trei-şapte
finanţare;
utilizări financiare, cu ani;
Planul financiar - Analizarea gradului de realizare a
identificarea provenienţei - Detaliere anuală;
obiectivelor strategice, având în vedere
şi destinaţiei lor; - Actualizare anuală a
constrângeri precum: îndatorarea globală,
previziunilor;
acordarea de dividende etc;
- Verificarea compatibilităţii între
- Previziune anuală;
Aceeaşi structură ca a programele operative şi posibilităţile de
- Detaliere anuală sau
planului financiar, însă cu finanţare;
trimestrială;
o mai mare detaliere a - Analizarea gradului de realizare a
Bugetul financiar - Actualizare
provenienţei şi destinaţiei obiectivelor având în vedere constrângeri
semestrială sau
resurselor pentru primul an precum: scurtarea scadenţelor pentru
trimestrială a
din planul financiar; împrumuturi, imposibilitatea atragerii
previziunilor.
resurselor externe etc;
- Previziune anuală
Previziunea intrări/ieşiri de sau semestrială;
trezorerie, cu detalierea - Detaliere
- Analiza formării soldului de trezorerie;
Bugetul de provenienţei lor, a modului trimestrială, lunară
- Programarea modului în care va fi
trezorerie de finanţare a deficitului şi sau bilunară;
gestionat soldul de trezorerie.
a destinaţiei excedentului - Actualizare lunară
de trezorerie. sau bilunară a
previziunilor.

Bugetul de trezorerie sintetizează intrările (cash-inflow) şi ieşirile (cash-outflow) anuale

de trezorerie, repartizate pe luni, prin a căror comparare este reprezentat deficitul sau excedentul
de trezorerie pe termen scurt, care trebuie gestionat astfel încât pe termen lung să fie menţinută
solvabilitatea întreprinderii8.
O gestiune financiară corectă a întreprinderii nu poate face abstracţie de instrumentele de planificare
financiară, care permit o mai bună „guvernare” a resurselor financiare, în sensul prevenirii unor
posibile probleme de natură financiară.

10.4. Elaborarea şi interpretarea bugetului de trezorerie

Elaborarea bugetului de trezorerie este ultima etapă a procesului de bugetare a

întreprinderii, în trezorerie se reflectă previziunile efectuate prin toate celelalte bugete elaborate
de întreprindere9, respectiv bugetul de exploatare (aprovizionare, producţiei, vânzare), bugetul
sau planul anual de investiţii, bugetul operaţiunilor financiare. La rândul lor dezechilibrele de
trezorerie, ca urmare a nesincronizării încasărilor cu plăţile, determină modificări în celelalte
bugete.
Bugetul de exploatare se elaborează în termeni de venituri şi cheltuieli. Veniturile
corespund încasărilor, iar cheltuielile generează plăţi. În majoritatea cazurilor, însă, apare un
decalaj temporar sau o nesincronizare între momentul în care veniturile şi cheltuielile generează
fluxuri monetare (încasări şi plăţi), fapt care poate avea efect negativ asupra echilibrului ciclului
de exploatare şi impune necesitatea elaborării bugetului de trezorerie.
Planul anual de investiţii este elaborat ţinând seama, în primul rând, de angajamentele
(cheltuielile) întreprinderii în proiecte de investiţii. Contabilitatea de angajament, detaliată pe
operaţiuni de investiţii este utilă pentru a ţine la zi previziunile. Calitatea previziunilor depinde de
comunicarea serviciului financiar cu serviciul tehnic.

8
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 316.
9
Stancu I., Finanţe, Ediţia a treia, Ed. Economicǎ, Bucureşti, 2002, p. 952.
 Gestiunea financiar - contabilã a întreprinderii 139

Bugetul încasărilor şi plăţilor determinate de operaţiunile de finanţare se realizează

direct de către serviciul financiar în legătură directă cu serviciul juridic, care intervine pentru
semnarea contractelor şi verificarea legalităţii lor10. Efectuarea acestor previziuni se realizează
fără a subestima termenele necesare formalităţilor pentru realizarea acestor operaţiuni. Tabloul
amortizării împrumuturilor şi previziunile relative la cheltuielile financiare se vor integra în
bugetul de trezorerie.
Fluxurile monetare se caracterizează printr-un mare grad de sensibilitate, ceea ce face ca
previziunea încasărilor şi plătilor să nu fie riguroasă decât pentru intervale scurte de timp. Aceasta
este raţiunea pentru care orizontul temporar pentru previziunile de trezorerie este net inferior
perioadelor considerate pentru elaborarea bugetelor de exploatare, investiţii şi de finanţare. Se pot
realiza previziuni de trezorerie în bugete lunare, trimestriale, semestriale şi anuale. O previziune
realistă a trezoreriei este posibilă prin defalcarea bugetului anual pe luni, iar pentru primele trei
luni ale anului este recomandată defalcarea pe săptămâni11. După trecerea primei luni de
previziune este necesară revizuirea bugetului pentru identificarea eventualelor abateri care vor
influenţa previziunile aferente lunilor următoare. Acest fapt conferă previziunii un caracter
continuu şi atrage pentru bugetul de trezorerie denumirea de “buget glisant”.
Literatura de specialitate recomandă elaborarea bugetului de trezorerie în două faze12, şi
anume: previzionarea încasărilor şi plăţilor; determinarea şi acoperirea soldului de trezorerie
derivat din compararea încasărilor cu plăţile.

10.5. Previzionarea încasărilor şi plăţilor

Bugetul de trezorerie are drept obiectiv măsurarea “stocului de disponibilităţi” la sfârşitul

perioadei de previziune, ţinând seama de fluxurile de încasări şi plăţi13. În mod firesc, încasările şi
plăţile depind în mare măsură de natura activităţilor desfăşurate de întreprindere şi de contribuţia
acestora la realizarea echilibrului de trezorerie.
Intrările de trezorerie sunt grupate în buget, după cum provin sau nu din activitatea de
exploatare: - încasări din activitatea de exploatare (vânzări de bunuri şi prestări de servicii, care
reprezintă partea cea mai importantă a încasărilor, etc.);- încasări din afara exploatării: din
operaţiunile de dezinvestiţii (cedarea utilajelor, maşinilor, terenurilor, bunurilor imateriale;
vânzarea acţiunilor şi obligaţiunilor; lichidarea unor depozite băneşti; alte operaţiuni de investiţii)
şi din operaţiunile de finanţăre (creşterile de capital în numerar; emisiunea de obligaţiuni;
negocierea liniilor de credit cu instituţii bancare; împrumuturi pe termen lung, dobânzi şi
dividende încasate etc.). În procesul de previzionare a încasărilor, previziunea vânzărilor
întreprinderii este fundamentală pentru că de la volumul vânzărilor se pleacă pentru previzionarea
necesarului de aprovizionat, a necesarului de personal, a investiţiilor. Pentru previzionarea
activităţii de vânzare este necesar să se ţină seama de: ritmicitatea vânzărilor; încasările aferente
vânzărilor efectuate în perioadele precedente; durata medie de recuperare a creditelor comerciale;
calitatea portofoliului de clienţi etc.
Ieşirile de trezorerie sunt grupate în bugetul după acelaşi criteriu: legătura cu activitatea
de exploatare sau cu activităţile din afara exploatării, în: - plăţi pentru activitatea de exploatare
(achiziţii de materii prime şi materiale, produse în curs, produse finite, servicii etc; salarii şi
contribuţii aferente; publicitate, promovare, alte cheltuieli de comerţ şi transport; taxa pe valoare
adăugată; impozit pe profit; alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate etc.); - plăţi pentru
activităţi din afara exploatării: pentru operaţiuni de investiţii (achiziţionarea de imobilizări etc.)

10
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 333.
11
Vintilǎ G., Gestiunea financiarǎ a întreprinderii, Ed. Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 2005, p. 268.
12
Ibidem., p. 267.
13
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 337.
140 Gestiunea financiar - contabilã a întreprinderii

şi operaţiuni de finanţare (rambursarea împrumuturilor către instituţii de credit; plăţi pentru

operaţiuni de leasing financiar; plăţi către acţionari pentru a achiziţiona acţiunile întreprinderi;
dividende plătite etc.). Previzionarea plăţilor se face pornind de la previziunea cheltuielilor (cu
aprovizionările, cu personalul, cu plata impozitelor şi taxelor, cu dobânzile) şi de la eşalonarea
plăţilor pentru cheltuielile din celelalte bugete. Cheltuielile de aprovizionare se dimensionează în
funcţie de previziunile privind achiziţiile de efectuat, de previziunile vânzărilor şi ale producţiei,
luând în calcul un decalaj datorat condiţiilor de stocare. Previzionarea cheltuielilor cu personalul
se realizează în funcţie de creşterile previzibile ale volumului de activitate şi de politica de
personal al întreprinderii. Previzionarea impozitelor, taxelor, vărsămintelor asimilate se realizează
în raport cu profitul anticipat de întreprindere. Dobânzile de plătit aferente împrumuturilor pe
termen mediu şi lung contractate de întreprindere se înscriu în bugetul de trezorerie în funcţie de
scadenţele fixate prin contract. Atât în cazul încasărilor cât şi în cazul plăţilor se realizează
previziuni cu privire la taxa pe valoare adăugată colectată (asupra vânzărilor), la taxa pe valoare
adăugată deductibilă (asupra cumpărărilor) şi la taxa pe valoare adăugată de plată. Cunoaşterea
funcţionării întreprinderii, buna comunicare între serviciile financiar, contabil, tehnic şi juridic,
precum şi experienţa garantează bune rezultate în acţiunea de previzionare a trezoreriei.
Întotdeauna se recomandă să se ţină cont de marja de incertitudine în previziune, care se poate
evalua cu ajutorul metodelor de simulare. Potrivit metodelor de simulare întreprinderea este
plasată în diferite ipoteze, pentru a măsura consecinţele variaţiei anumitor factori (volumul
vânzărilor, numărul de salariaţi, nivelul stocurilor, etc.) asupra soldului de trezorerie.

10.6. Determinarea şi acoperirea soldului de trezorerie

În mod sintetic, egalitatea fundamentală în baza căreia se determină soldul din bugetul de
trezorerie14 aferent unei perioade de previziune date este:
Soldul de trezorerie din perioada N-1
+ Încasările din perioada N
- Plăţile din perioada N
= Soldul de trezorerie din perioada N
Având în vedere gruparea încasărilor şi plăţilor previzionate aferente activităţii de
exploatare şi din afara exploatării şi ajustările dintre ele, soldul final de trezorerie înscris în buget
se calculează astfel:
Tabelul nr. 2. Determinarea soldului final de trezorerie
Si Soldul iniţial de trezorerie (1)
Încasările din activitatea de exploatare (2)
Plăţile pentru activitatea de exploatare (3)
perioadei
Soldurile

curente

Soldul de trezorerie din exploatare (4=2-3)

Alte încasări din afara exploatării (5)
Alte plăţi în afara exploatării (6)
Sold de trezorerie din operaţiuni de investiţii şi finanţare (7=5-6)
Sc Soldul de trezorerie înainte de acoperire (8=1±4±7)
Pasive de trezorerie (9=10+11+12)
Acoperirea soldului de

Soldul creditor al contului curent (10)

Credite noi de trezorerie (11)
trezorerie

Credite noi de scont (12)

Costul creditelor (13)
Active de trezorerie (14=15+16)
Plasamente (15)
Lichidităţi (16)
Încasări din plasamente de trezorerie (17)
Sf Soldul final de trezorerie (18=8-13+17)

Însumând valoarea soldului de trezorerie aferent perioadei precedente (Si) cu soldurile de

trezorerie relative la perioada curentă de previziune se obţine soldul cumulat de trezorerie (Sc)

14
Rousselot P., Verdié J. F., Gestion de la tresorerie, Dunod, Paris, 1999, p. 44.
 Gestiunea financiar - contabilã a întreprinderii 141

sau soldul de trezorerie înainte de acoperire. Acesta este expresia trezoreriei ce va fi generată sau
consumată pe durata perioadei previzionate şi care poate avea semnificaţia unui deficit sau a unui
excedent de trezorerie, ce trebuie gestionat în mod corespunzător. Un sold de trezorerie negativ
reduce disponibilităţile întreprinderii, care trebuie acoperite prin recurgerea la noi credite pe
termen scurt, purtătoare de costuri. Un sold de trezorerie pozitiv va amplifica lichiditatea deja
acumulată, pentru care trebuie găsite noi plasamente, care vor spori încasările întreprinderii.
Soldul cumulat de trezorerie trebuie actualizat trimestrial sau lunar, pentru a ţine seama de
eventualele dobânzi de activ sau de pasiv15. Dobânzile vor fi calculate aplicând rata dobânzii (de
activ sau pasiv) lunare, netă de consecinţele fiscale, la semisuma dintre soldul iniţial de trezorerie
şi soldul perioadei curente de previziune. Deducând costul creditului astfel calculat din soldul de
trezorerie cumulat şi adăugând încasările din plasamentele de trezorerie se obţine soldul final de
trezorerie. Într-un buget echilibrat trebuie ca soldul final de trezorerie să fie cât mai aproape de
zero, ceea ce corespunde conceptului de optim al trezorerie. Optimul de trezorerie rămâne evident
teoretic, pentru că în realitate fluxurile de încasări şi plăţi nu sunt perfect previzibile.

10.7. Gestionarea soldului de trezorerie

Soldul previzionat de trezorerie deficitar este expresia necesarului de finanţat care nu

poate fi acoperit din fondul de rulment sau din resursele atrase de la furnizori. Pentru acoperirea
soldului previzionat de trezorerie deficitar, se recurge la credite pe termen scurt. Datorită faptului
că acest tip de credite nu implică garanţii ipotecare, se acordă pe termen foarte scurt şi se
rambursează o singură dată, ele sunt deosebit de riscante pentru bănci şi se acordă după un studiu
aprofundat a nevoilor de satisfăcut şi a structurii financiare a întreprinderii care îl solicită. Înainte
de a recurge la credite se caută alte soluţii adecvate de diminuare a deficitului de trezorerie,
precum16: reducerea volumului şi/sau duratei creditelor clienţi sau încasarea în avans a unor
vânzări; eşalonarea scadenţelor către furnizori în cursul exerciţiului, astfel încât să se evitate
fluctuaţiile repetate ale trezoreriei; renunţarea la un moment dat la efectuarea unor cheltuieli ce
decurg din investiţii sau plata dividendelor; efectuarea unor dezinvestiţii, adică vânzarea unor
active imobilizate şi circulante care depăşesc nevoile reale. Soldul de trezorerie deficitar rămas
după adoptarea acestor măsuri este acoperit din creditele noi de trezorerie şi de scont sau din
valorificarea pe piaţă a valorilor mobiliare pe care le deţine întreprinderea. Decizia trezorierului
se va orienta spre sursele de finanţare care vor genera cel mai mic cost al finanţării. Menţinerea,
pe termen lung, a deficitului de trezorerie compromite supravieţuierea întreprinderii şi creşte
dependenţa acesteia faţă de resursele atrase din exterior.
Deţinerea unui sold excedentar de trezorerie implică un cost de oportunitate pentru
întreprindere, determinat de beneficiul de care aceasta este privată prin nerealizarea plasamentelor
remuneratoare17. Având în vedere că trezoreria înregistrează fluctuaţii la intervale scurte de timp,
plasarea lor în condiţii avantajoase este dificil de realizat, iar plasamentele pe termen scurt sunt
slab remunerate. În cazul unui excedent de trezorerie este necesară analiza provenienţei acestuia.
Originea soldului de trezorerie excedentar se poate regăsi într-un fond de rulment prea mare, ca
urmare a contractării unor datorii mai mari de un an care nu au o întrebuinţare imediată, sau într-
un necesar de fond de rulment diminuat pentru că scadenţa plaţilor este superioară scadenţei
încasărilor18. Cu cât excedentul de trezorerie este mai mare, cu atât creşterea întreprinderii este
autofinanţată. Indiferent de provenienţa sa, excedentul de trezorerie trebuie orientat spre diverse
plasamente, ţinând seama simultan de următoarele criterii de performanţă: rentabilitate şi
lichiditate maxime; risc şi fiscalitate reduse.

15
Dallocchio M., Salvi A., Finanza d’Azienda, Egea, Milano, 2004, p. 117.
16
Stancu I., Finanţe, Ediţia a treia, Ed. Economicǎ, Bucureşti, 2002, p. 956.
17
Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005, p. 366.
18
Stancu I., Op. cit., p. 956.
142 Gestiunea financiar - contabilã a întreprinderii

Aprecierea rentabilităţii sau randamentului plasamentelor implică determinarea raportului

dintre câştigul financiar derivat în urma efectuării plasamentelor şi capitalul plasat. Lichiditatea
plasamentelor exprimă capacitatea întreprinderii de a converti în monedă, cât mai rapid şi fără a
suporta pierderi de capital, plasamentele. Riscul şi fiscalitatea plasamentelor sunt două criterii
care trebuie atent studiate pentru că ele, de cele mai multe ori, erodează capitalul investit.
Pentru ca trezorierul să decidă varianta optimă de plasament, acesta trebuie să cunoască
posibilităţile oferite de piaţa financiară, respectiv categoriile de plasamente de trezorerie. Cele
mai frecvente oportunităţi de plasament sunt considerate următoarele: rambursarea imediată a
datoriilor comerciale către furnizori, pentru a beneficia de facilităţi de preţ; în realitate, este însă
dificil de modificat politica comercială a întreprinderii pentru perioade scurte de timp fără
inconveniente;achiziţionarea de materii prime poate constitui un bun plasament în condiţiile
anticipării creşterii preţului acestora; dincolo de caracterul său speculativ, acest fapt ar putea
genera costuri de stocaj suplimentare;plasamente în depozite la termen, bonuri de casă, operaţiuni
de rascumpărare a titlurilor emise de întreprindere, alte plasamente nenegociabile pot reprezenta o
utilizare pe termen scurt a excedentului de trezorerie; deşi sigure, aceste instrumente de plasament
rămân puţin atractive datorită slabei lor rentabilităţi şi lichidităţi;plasamente monetare negociabile
prin intermediul unor instituţii speciale, concretizate în certificate de depozit, bilete de trezorerie,
bonuri de tezaur; aceste plasamente se caracterizează prin grad mare de lichiditate, putând fi în
orice moment negociate, dacă posesorii lor doresc să recupereze fondurile investite; emisiunea de
acţiuni şi obligaţiuni, respectiv plasamente financiare pe termen mediu şi lung; acestă modalitate
de plasare a excedentului de trezorerie este complexă din punct de vedere juridic şi financiar,
comportă riscuri nonneglijabile şi trebuie să fie precedată de analize şi informaţii cu privire la
operatorii de pe piaţa financiară; grupurile de întreprinderi şi întreprinderile multinaţionale dispun
de numeroase oportunităţi de plasare a excedentului de trezorerie pe piaţa de capital.
Menţinerea în stare lichidă a capitalului perioade îndelungate nu este recomandată de practica şi teoria
financiară, deoarece numai capitalul plasat în noi oportunităţi investiţionale generează surplus bănesc.

LUCRARE DE VERIFICARE AFERENTĂ UNITĂŢII DE STUDIU 10.

A. Trezoreria netă este :
1. diferenţa dintre fondul de rulment net şi necesarul de fond de rulment;
2. diferenţa dintre necesarul de fond de rulment şi fondul de rulment net;
3. excedentul de disponibilităţi derivat din activitatea desfăşurată de întreprindere într-un exerciţiu
financiar;
4. expresia necesarului de finanţat care nu poate fi acoperit din fondul de rulment sau din resursele
atrase de la furnizori.
Răspunsuri corecte: 1; 3.

B. Răspundeţi la întrebările de mai jos:

1. Cum se gestionează deficitul de trezorerie? Dar excedentul de trezorerie?
2. Care sunt diferenţele dintre planul financiar, bugetul financiar şi bugetul de trezorerie?
3. Care sunt obiectivele gestiunii de trezorerie?
4. Cum se calculează soldul din bugetul de trezorerie?
5. Cum se previzionează încasările şi plaţile în scopul elaborării bugetului de trezorerie?
6. Ce reprezintă optimul de trezorerie?
7. Care sunt activităţile specifice funcţiei de trezoreriei?
Răspunsuri corecte: vezi conţinutul Unitaţii de Studiu 10.

Total: 100 puncte (câte 10 puncte pentru fiecare răspuns corect de la punctele A şi B; 10
puncte din oficiu.)
BIBLIOGRAFIE
1. Albouy, M., Décisions financière et création de valeur, 2e édition, Economica, Paris, 2003
2. Berk J., Dearzo P., Finance d’entreprise, Pearson Education, Paris, 2008
 Gestiunea financiar - contabilã a întreprinderii 143

3. Bertonèche M., Bilan A., Bouzou N., ş.a., MBA Finance, Eyrolles Éditions d’Organisation, Paris,
2010
4. Conso P., Hemici F., Gestion financière de l’entreprise, 11e edition, Dunod, Paris 2005
5. Dallocchio, M., Salvi, A., Finanza d’azienda, EGEA, Milano, 2004
6. Dragotă, V., Dragotă, M., ş.a., Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson, Bucureşti, 2005
7. Mironiuc, M., Gestiunea financiar contabilă a întreprinderii. Concepte. Politici. Practici, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2007
8. Mironiuc, M., Fundamentele ştiinţifice ale gestiunii financiar-contabile a întreprinderii, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2014
9. Pavarani, E., Tagliavini, G., Pianificazione finanziaria. La gestione della solvibilità e del valore, The
McGraw-Hill Companies, S.R.L., Publishing Group Italia, Milano, 2006
10. Ranson, G. Ph., Chesneau, D., Trésorerie, risque de marchés et gouvernement d’entreprise,
Economica, Paris, 2003
11. Stancu, I., Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii reale şi finanţarea lor.
Analiza şi gestiunea întreprinderii, Ediţia a III-a, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2002
12. Vernimmen P., Finance entreprise, Dalloz, Paris, 2011