Deontologie si etică profesională ,C1

INTRODUCERE

INTRODUCERE

DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

Din amalgamul sufletelor ce se întâlnesc la hotarul lumii, ies în relief, pereche

după pereche, două elemente umane: încrederea şi conștiința, după cum
spunea Gheorghe Scripcaru. Aplecându-ne spre a pătrunde şi mai bine cele doua
trăiri vom vedea că, de fiecare dată, există o singură conştiinţă – a noastră, ca
asistenţi medicali – şi o mulțime de încrederi: zdrobite sau înălțate.

Medicina este un domeniu al umanului, iar atunci asistentul medical apare ca

o existenţă pusă în folosul alteia. Chiar dacă progresul tehnic medical a făcut din noi
zei înainte de a merita să fim oameni, nu trebuie să uităm că există o singură
medicină, aceea a omului, în complexitatea sa.

Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de

complexă. În exercitarea ei s-au cerut întotdeauna multiple CALITĂŢI, cele de ordin
moral considerate, de fiecare dată, ca având o importanţă majoră. Faptul că
medicului şi asistentului medical li se încredințează viața unui om, recunoscându-li-
se, în același timp, dreptul de a decide anumite măsuri în scopul vindecării şi al
promovării sănătăţii individului, instituie pentru această profesie importante cerințe
morale.

Actul medical, exercitat pe un solid temei științific, implică în acelaşi timp (din
partea celui care-l efectuează) o puternică angajare etică. Profesiunea medicală, dacă
o iubești cu-adevărat, este suficientă pentru a-ţi umple viața; asistentul medical este
prețuit atât prin profesie, cât şi prin profilul său moral.

ETICA MEDICALĂ se constituie ca o teorie a moralei, ca

o știința ce studiază ansamblul de cerințe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale
specifice activității medicale şi care se manifestă în fapte, în mod de comportare în
cadrul profesiei medicale.

Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor

soluții când datoria o cere şi acţionarea în consecință. DEONTOLOGIA desemnează
acea parte a eticii, care se ocupă cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii şi
formelor acestora, în calitatea ei de componenta esențială a conștiinței morale a
oamenilor.

Prin CONDUITA ETICĂ ŞI DEONTOLOGICĂ înțelegem ansamblul de atitudini şi

acțiuni cerute de normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e
posibilă exercitarea profesiunii la nivelul exigentelor societăţii. Obiectul şi scopul
profesiunii medicale, multiplele relaţii interumane, care sunt angajate în timpul şi
pentru realizarea actului medical, au implicat de la început o conduita profesionala
cu un bogat continut etic.

CONCEPTE CHEIE

Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi
indezirabil, între util şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsati să
experimentăm, însă în cele din urmă sfârşim prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi
prin a manifesta anumite atitudini.

Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la

constituirea sistemului propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi
acţiunile noastre. Valoarea stă la temelia apariţiei sistemului propriu de valori care
apoi, prin acordarea cu sistemul de valori al semenilor, constituie premisa
internalizării unui cod de valori acceptat social sau grupal ce constituie morala acelei
societăţi sau acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze permanent acest cod
poartă denumirea de etică.

Astfel, observaţiile anterioare reunite se constituie într-o definiţie a moralităţii

şi a eticii în conformitate cu viziunea autoarei Ayn Rand:
 MORALA este un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane.
Acompaniază comportamentele precum surâsul buzelor. Surâsul nu există decât
prin jocul buzelor, la fel morala există doar prin manifestările
comportamentale. ETICA este ştiinţa definirii şi validării1 acestui cod.
Dacă muzicologia este studiul muzicii, etica este studiul moralei.

Altfel spus, morala are ca referinţă ceea ce numim în mod obişnuit standarde
şi conduite morale în timp ce etica reprezintă studiul formal al acestora. Din acest
motiv, studiul eticii este adesea numit FILOSOFIE MORALA. În studiul eticii ne vom
confrunta cu o listă de termeni, unii termeni reprezentând concepte cheie, pe care le
vom dezvolta, pe larg, în continuare.

MORALA cf. DEX: Provine din moralis (lat.), moral (fr.) şi reprezintă ansamblul

facultăţilor sufleteşti şi spirituale. Este
o stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa,
fermitatea de a suporta
pericolele, oboseala, dificultăţile şi se caracterizează prin curaj, tărie
sufletească. Este o ramură al eticii,
diciplină a filozofiei. Există morală socială şi creştină, prima, de obicei,
sprijinindu-se pe a doua. Moralitatea
e un cod al conduitei care poate avea drept sursă un contract social, legi
naturale, precepte divine sau
standarde individuale. Două concepte particulare trebuie exact înţelese, fiind
general valabile: oricine are,
în orice situatie, obligaţii şi drepturi. Importanta lor este egală în mod normal,
iar încălcarea uneia o
exclude pe cealalta. Dihotomia antinomică de la baza eticii (relaţia bun-
rău sau pozitiv-negativ) se
regăseşte, invariabil, în modul nostru de gândire: definim, de exemplu, virtuţi
(întelegerea, integritatea)
 mult mai uşor prin aspectul contraponderal al viciilor (lăcomia, înşelăciunea),
şi invers. Moralitatea nu este,
astfel, o problema de opţiune, ci, mai degrabă, o raportare bisensuală, cu atât
mai mult cu cât pozitiv sau
negativ sunt situaţional relaţive.
VALOAREA cf. DEX: Privine din valeur (fr.), valor, -oris (lat.) şi desemnează o însuşire a
unor lucruri, fapte, idei,
fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de
acestea, traducându-se prin
suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc. Am
putea defini mai simplu
ca reprezentând acele principii, standarde ce călăuzesc acţiunile omului.
Valoarea etică este dată de
personalitatea omului, de tot ce-l defineşte şi caracterizează, este binele
şi bunul uman acumulat.
Valoarea este nu numai un preţ al obiectelor, dar şi o calitate a persoanelor,
este ceva spre care
fiecare tinde, atât pe plan profesional, cât şi moral. Clarificarea valorilor poate
avea ca urmare
dezvoltarea personală. Stabilirea acelor valori trebuie să fie compatibilă cu
propria noastră existenţă
individuală, dar şi cu existenţa noastră ca fiinţe sociale. Valoarea este cea care
ne poate ajuta în
procesul de luare a deciziilor.
ETICA cf. DEX: Provine din éthique (fr.), ethicus (lat.) şi este ştiinţă care se ocupă cu
studiul teoretic al valorilor şi
condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa
socială. Mai pe scurt, desemenează
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Etica este un
ansamblu de acţiuni şi fapte civice şi
morale pe care fiecare individ le acceptă şi le respectă, după cum crede de
cuviinţă. Etica implică respectul
faţă de sine, individ şi comunitate, respect ce include necesităţile, valorile,
convingerile şi percepţiile
individuale. Etica medicală este mai profundă şi mai complexă. Este ştiinţa şi
arta de a îngriji bolnavul. Ea
necesită cunostiinţe profesionale temeinice, bun simţ, empatie, receptivitate la
problemele celor care au
nevoie de ajutor, ataşament, răbdare, dăruire de sine, înţelegere şi respect
pentru individ, întâi ca om, apoi ca
 pacient. Atât etica, cât şi bioetica, constituie o parte componentă, de sine
stătătoare, a gîndirii filosofice, este
orientată spre o cercetare complexă a moralei şi a modelelor conceptuale de
interpretare a acesteia.
BIOETICA cf. DEX: Provine din bioéthique (fr.), bioetica (it.) şi reprezintă morala ştiinţei
în general şi a medicinei
în special, care interzice comercializarea corpului uman şi traficul de organe.
Este o direcţie ştiinţifică
interdisciplinară preocupată de analiza atitudinei morale a omului faţă de
animale, de plante, de
vietate în sine (dar şi de biosferă). La jumătatea anilor '90 Dicţionarul Oxford
definea bioetica drept
disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicieii şi
biologiei. Putem observa
că această definiţie se referă mai ales la ceea ce, în accepţiunea actuală, se
înţelege prin termenul de
etică biomedicală. Între timp, noi ramuri au apărut în cadrul bioeticii: etica
mass-mediei, etica

1. Implicit, în termenul validare, viaţa este standardul de valoare: o morală

corectă (validă) este una care vine în întâmpinarea vieţii.

economică şi politică, etica mediului etc. În prezent etica medicală

(medical ethics) este inclusă în
etica biomedicală (biomedical ethics) - etica în medicina şi biologie -,
care la rândul ei este inclusă în
bioetică (bioethics) - etica biomedicală, etica mass-mediei, etica
economica şi politica, etica mediului
etc.). Practic, până pe la jumatatea anilor '90 termenul de bioetică (sau
bioetică medicală) reprezenta
acelaşi lucru cu etica medicală, în termenii descrişi de către dicţionarul
Oxford. Apoi dezvoltarea
bioeticii a impus o redefinire a termenilor aşa cum am văzut mai sus.
COD ETIC cf. DEX: Cuvântul cod provine din code (fr.) şi desemnează un ansamblu
 de reguli, de precepte sau de
prescripţii referitoare la conduită. Este un sistem de simboluri, care are
destinaţia de a reprezenta şi a
transmite o informaţie, este un cifru. Reprezintă o reflectare a valorilor,
serveşte la simbolizarea principiilor
după care un grup profesional sau o organizaţie se defineşte pe sine. Este
mai mult decât un document
administrativ, mai mult decât o listă de reguli, după care un membru al
organizaţiei sau al unui grup
profesional poate identifica sau exclude comportamentul deviant. Codul
etic cuprinde norme de conduită
obligatorii în legătură cu exerciţiul îndatoririlor profesionale ale
personalului care oferă servicii sociale,
precum şi principiile şi valorile care stau la baza furnizării serviciilor
sociale.
PRINCIPII cf. DEX: Cuvântul principiu provine
ETICE din principium (lat.), principio (it.), principe (fr.) şi se defineşte prin
elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie
ştiinţifică, un sistem politic,
juridic, o normă de conduită etc. Reprezintă totalitatea legilor şi a
noţiunilor de bază ale unei discipline,
fiind elementul primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva.
Principiile etice şi standardele
morale, aplicate în munca asistentelor medicale sunt comune cu
principiile morale ale valorilor universale.
Principiile eticii biomedicale furnizează concepte şi un limbaj care poate
fi folosit pentru a identifica
aspectele pozitive sau negative ale profesiei, pentru a reflecta asupra lor şi
pentru a defini poziţiile etice.
CONDUITA cf. DEX: Cuvântul conduită provine din conduite (fr.) şi desemnifică felul
de a se purta,
ETICĂ comportamentul. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în
concordanţă cu reglementările
legale în vigoare din domeniul presupus.
STANDARDE cf. DEX: Cuvântul standard provine din standard (engl.) şi desemnează
un ansamblu de norme care
ETICE reglementează calitatea, caracteristicile, forma eticii, concretizându-se sub
forma unui document în
care sunt consemnate aceste norme.
TEORII ETICE cf. DEX: Cuvântul teorie provine théorie (fr.), theoria (lat.) şi prezintă o
 formă superioară a cunoaşterii
ştiinţifice care mijloceşte reflectarea realităţii. Este un ansamblu
sistematic de idei, de ipoteze, de legi şi
concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind anumite
domenii sau categorii de fenomene.
Teorile etice contin reguli şi principii morale. Astfel, teoriile etice servesc
ca fundament pentru judecări
normative sau acţiunii. Sunt două mari tipuri de teorii etice: teoria
teologică şi teoria deontologică.
DEONTOLOGIA cf. DEX: Provine din déontologie (fr.), etimologic definindu-se din greacă
prin deon – ceea ce trebuie făcut şi
logos – studiu. Este doctrina privitoare la normele de conduită şi la
obligaţiile etice ale unei profesiuni (mai
ales a celei medicale). Totodată este o parte a eticii, ce studiază normele şi
obligaţiile specifice unei activităţi
profesionale. Deontologie medicală reprezintă totalitatea regulilor şi
uzanţelor care reglementează relaţiile
dintre medici sau dintre aceştia şi bolnavii lor, fiind sinonim cu etica
medicală. Este o teorie despre datorie,
despre originea, caracterul şi normele obligaţiei morale în general.
Deontologia este un compartiment al eticii
care se ocupa cu studiul normelor şi obligaţiilor specifice unei activităţi
profesionale.
LIMITE DE cf. DEX: Etimologic analizând, cuvântul competenţă provine
din compétence (fr.) şi reprezintă
COMPETENŢE capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru şi/sau de a exercita
anumite atribuţii, pe
temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie. Constituie
capacitatea de a lua decizii, în
limite definite, pentru realizarea activităţilor specifice postului.
Responsabilitatea reprezintă obligaţia
de a îndeplini sarcinile şi se înscrie în limitele ariei de competenţă. În
momentul depăşirii limitei de
competenţă şi declinării acesteia, persoana se se declară lipsită de
autoritate (legală) sau fără
pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunţa
într-o problemă.
CONFIDEN- cf. DEX: Provine din confidentiel (fr.) şi presupune un mod prin care se
poate comunica în taină, sinonim cu
ŢIALITATE secret. Este un principiu care se referă la intimitate. Protejarea
 informaţiilor confidenţiale referitor la boală,
condiţia pacientului sau protecţia informaţiilor furnizate de către pacient
este o datorie etică a asistentilor
medicali. Informaţiile obţinute individual nu vor fi deconspirate numai
dacă sunt în beneficiul persoanei sau
tratează direct binele social. Teoria confidentialitatii este cea care asigura
pacientul ca informatiile sale,
precum şi diagnosticul şi tratamentul efectuat reprezinta un secret medical
şi nu pot fi divulgate. Conform
acestei teorii, notiunea de autonomie individuala include şi recunoasterea
dreptului pe care il are individul la

intimitate şi la pastrarea secretului în ceea ce priveste persoana sa.

Asistentul medical trebuie sa respecte
valorile şi optiunile pacientilor, chiar şi atunci când nu este de acord cu
ele şi trebuie sa evite sa impuna
valorile sale personale pacientilor pe care şi ingrijeste. Interpretarile
moderne ale teoriei confidentialitatii
permit incalcarea acesteia, justificarea unei astfel de actiuni divulgatorii
bazandu-se pe ideea ca nici un drept
nu este absolut, atat timp cat şi cel care beneficiaza de acest drept incalca
alte norme şi poate provoca daune
celor din jur sau lui insusi. în nursing se pune un accent deosebit pe
dezvoltarea şi educarea principalului
atribut al comunicarii şi anume ascultarea.
ABUZUL cf. DEX: Provine din abus (fr.), abusus (lat.) şi presupune încălcare a
legalităţii, desemnând concret o
faptă ilegală. Există mai multe tipuri de abuzuri, fiecare definit sub forma
unui delict. Astfel putem
vorbi despre abuzul de putere reprezintă un delict săvârşit de cineva prin
depăşirea atribuţiilor sale.
Abuzul de încredere reprezintă o formă de înşelăciune care constă din
însuşirea ilegală, înstrăinarea
sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre
utilizare. Abuzul de drept este
un delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său
social-economic.
AUTONOMIA cf. DEX: Provine din autonomie (fr.), autonomia (lat.) şi reprezintă
 dreptul (unui stat, regiuni,
naţionalităţi sau minorităţi naţionale etc.) de a se administra singur, în
cadrul unui stat condus de o
putere centrală. Este acea situaţie a celui care nu depinde de nimeni, care
are deplină libertate în
acţiunile sale.Autonomia derivă din cuvântul grecesc autos (= siguranţă)
şi normos (= lege, regulă),
adica lege sigura. În discursurile contemporane are înţelesuri largi,
incluzând drepturile individuale,
intimitatea şi alegerile. Autonomia necesită abilitatea de a alege singur,
fără constrângeri externe.
RESPECTUL cf. DEX: Cuvântul respect provine din respect (fr.), respectus (lat.) şi
presupune o atitudine sau
PENTRU sentiment de stimă, de consideraţie sau de preţuire deosebită faţă de
cineva sau de ceva. Respectul
PERSOANĂ este aşezat la baza activităţii practice, fiind în strânsă corelaţie cu
principiile de autonomie, de
beneficiu, de a nu face rău, de dreptate sau justiţie. Respectul faţă de
ceilalţi înseamnă amabilitate
faţă de cei din jur, bune maniere şi să spui ceea ce simţi fără să jigneşti.
Este o stradă cu două sensuri:
ca să fii respectat, trebuie să respecţi. Însă nu trebuie să uităm nici o clipă
că respectul se câştigă, iar
a-l respecta pe cel de lângă tine presupune să nu îi permiţi orice, oricând,
oriunde. Limitele sunt
foarte importante în relaţiile interpersonale. Respectul pentru oameni
desemnează, de fapt, dreptul
persoanei la autodeterminare sau autonomie, capacitatea de a
decide singur.
INFORMARE ŞI cf. DEX: Informarea provine din informer (fr.), informare (lat.) şi se
defineşte prin a da cuiva informații
CONSILIERE despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut, a înștiința. Consultare
provine din consulter (fr.),
consultare (lat.) şi se defineşte prin acţiunea de a întreba, a cere o părere,
un sfat sau a lua avizul unei
persoane autorizate. Cu alte cuvinte este acţiunea ce presupune a cerceta,
a examina un text, un
izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. Pacienţii trebuie să
aibă posibilitatea de a lua
decizii informate referitoare la tratamentul şi îngrijirea de care au nevoie
 pe baza unor informaţii
bazate pe dovezi. Aceste decizii trebuie recunoscute ca parte integrantă a
procesului decizional.
Informaţiile verbale trebuie completate cu materiale scrise şi/sau
materiale audiovizuale, inclusiv
informaţii despre alte opţiuni. Trebuie indicate grupuri de sprijin ce
activează în domeniul îngrijirii.
DATORIA cf. DEX: Reprezintă obligaţia legală sau morală faţă de una sau mai
multe persoane. Datoria necesită
abilitatea de a face bine şi de a stimula actele lor benevole cum ar
fi bunătatea, drăgălăşenia şi
afecţiunea. Confidenţialitatea este un principiu care se referă la
intimitate.
ADEVĂRUL / cf. DEX: Provine din vērum (lat.) probabil într-un compus de tipul ad de
vērum sau davvero (it.), de
VERACITATEA veras (sp.) şi reprezintă concordanță între cunoștințele noastre și
realitatea obiectivă, veridicitate.
Este obligaţia de a spune adevarul şi a nu minţi în cadrul îngrijirilor de
sănătate. Veracitatea
reprezintă obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia
între asistentul medical şi
pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.
SUPERVIZAREA cf. DEX: Provine din superviser (fr.) şi presupune a controla şi revizui
din nou. Este un mecanism eficient de
formare a practicienilor din profesiile de sprijin şi poate conduce la
creşterea calităţii serviciilor, dar şi a
calităţii vieţii profesioniştilor expuşi la stresul major de a aborda
persoanele aflate în suferinţă. Este
considerată o etapă aproape obligatorie pentru profesioniştii exigenţi. La
nivel individual sau colectiv, este
o formă de formare continuă şi de autocontrol al calităţii, prin
concentrare asupra evoluţiei practicii
acestuia. Avem trei tipuri de supervizare despre care trebuie să vorbim:
 Supervizare administrativă –presupune promovarea şi menţinerea
unor standarde ridicate de muncă,
coordonarea şi adecvarea practicilor profesionale cu politicile interne
instituţional administrative,
asigurarea unui cadru profesional uşor de condus. Principala preocupare este
referitoare la corectă, eficienţă şi adecvata implementare a politicilor şi procedurilor.
Principalul scop este asigurarea aderenţei la politica şi procedura internă promovată
pentru profesionişti2. Supervizorul, este mandatat să supravegheze munca
supervizatului, adică se asigură de faptul că politica instituţiei este implementată,
aplicată, ceea ce presupune, evident o funcţie de control şi, în paralel,
responsabilitatea de a capacita supervizatul pentru a-şi atinge un maxim de
randament profesional3.

 Supervizare educaţională – dezvoltarea educativă a fiecărui membru al unei

echipe profesionale, într-o manieră calculată, astfel potenţând întreaga resursă de
auto-realizare a persoanei şi de descoperirea a posibilităţilor de eficentizare
profesională. Principalul scop este de a disipa ignoranţa şi a dezvolta aptitudinile şi
abilitatile. Supervizaţii pot fi ajutati astfel:

 să înţeleagă clientul mai bine;

 să conştientizeze mai bine propriile reacţii şi răspunsuri faţă de client;

 să înţeleagă dinamica interactiunilor profesionist-client ;

 să înţeleagă maniera proprie de interventie şi consecintele acestora;

 să exploreze căi diferite de a lucra cu un client intr-o situatie similară4.

 Supervizare suportivă – mentinerea unor relaţii de muncă în armonie şi

culivarea unui spirit de coeziune5. În supervizarea suportivă, principală preocupare
este satisfacţia profesională şi morală a angajatului. Angajaţii sunt percepuţi în
ipostaza de a se confrunta cu o varietate de agenţi stresori corespunzători locului de
muncă care, în afara unui ajutor care să-i ajute să depăşească aceste situaţii,

îi pot afecta într-un mod foarte serios şi poate conduce la implementarea unor
servicii mai putin satisfacatoare pentru clienţi. Pentru profesionist este, în ultimă
instanţă, o problemă de burn-out. Kadushin susţine faptul că celelalte două forme de
supervizare se centrează pe nevoi instrumentale în timp ce supervizarea suportivă se
centreaza pe nevoi expresive.

CARITATEA cf. DEX: Provine din charité (fr.), caritas (lat.) şi atestă o atitudine miloasă,

filantropică, plină de
generozitate faţă de cineva. Soră de caritate este acea soră de ocrotire,
infirmieră. Reprezintă un act
de bunătate/ milă creştină faţă de cei aflaţi în nevoie în general şi în stare de
sărăcie îndeosebi.
La origini se află preceptele morale promovate de către toate marile religii
(Judaism, Creştinism,
Buddhism, Islam) – dragostea faţă de Divinitate manifestată prin dragostea
faţă de aproapele tău.
Activităţile caritabile au caracterizat dintotdeauna unul din rolurile jucate de
orice religie, ele fiind
prezente încă din antichitate, şi constau în ajutorarea celor infirmi, bolnavi,
săraci/ dezavantajaţi cu
alimente, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală în aşezăminte special
amenajate pentru aceştia
fie de către cei mai bogaţi fie prin grija unor comunităţi sau a instituţiilor
religioase. Filantropia
reprezintă de asemenea, o atitudine şi acţiunea de ajutorare a celor aflaţi în
nevoie, însă este puţin
mai cuprinzătoare decât acţiunea caritabilă, având în unele cazuri drept scop
promovarea/ asigurarea
bunăstării indivizilor.
 Acţiunea caritabilă/ filantropică a suferit transformări importante odată cu
trecerea de la statul
spectator la statul providenţă6. În secolele XVIII-XIX găseşte statul
“surghiunit de către burghezie în
rolul de spectator”7 şi puţin mai târziu statul îşi asumă şi rolul
se jandarm pentru a păstra ordinea ca
un bun ce privilegia pătura celor bogaţi. Apare însă o libertate anarhică ale
cărei inconveniente
determină trecerea statului în rolul de arbitru, ceea ce presupunea faptul că el
“îi alină pe răniţi şi
opreşte braţul care loveşte prea tare. În această funcţie de patronaj, asistenţa
oficializează caritatea,
fără a-i modifica prin aceasta spiritul. În ospicii, spitale publice sau
orfelinate, statul se substituie
ordinelor religioase pentru a asigura supravieţuirea celor nevoiaşi” 8. Treptat,
acţiunea caritabilă/
filantropică este puternic dublată de noile acţiuni ale statului tutore şi, după
cel de-al doilea război
mondial, ale statului providenţă, crsistalizat în statul bunăstării sociale.

2. Kadushin, A. - Supervision în Social Work (3rd. edn.), New York: Columbia

University Press, 1992, p.20.

2. Brown, A. & Bourne, I. - The Social Work Supervisor. Supervision în community,

day care and residential settings, Buckingham: Open University Press, 1995.

2. Hawkins, P. & Shohet, R. - Supervision în the Helping Professions. An

individual, group and organizational approach, Milton Keynes: Open University
Press, 1989.
 2. cf. Kadushin, A. - Supervision în Social Work (3rd. edn.), New York: Columbia
University Press, 1992, preluat din Dawson, J. B. - The casework supervisor în a
family agency, cap. 6 Family , 1926, pp. 293.

2. Dogan Mattei & Pelassy Dominique - Economia mixtă. Jumătate capitalistă

jumătate socialistă, Ed. Alternative, Bucureşti, 1992.

2. Dogan Mattei & Pelassy Dominique – op. cit.

2. Dogan Mattei & Pelassy Dominique – op. cit.

RESPONSA- cf. DEX: Cuvântul responsabilitate provine din responsabilité (fr.) şi

reprezintă obligația de a efectua

ILITATEA un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele.

Cuprinde totalitatea competenţelor profesionale şi atitudinilor etice impuse
practicienilor unei profesii şi este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune.
Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm
asupra noastră toate consecinţele. Asistentul medical are responsabilităţi
individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea
în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate
profesională, complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea
autonomiei profesiei cât şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus
ducând astfel la satisfacţia profesională. Există patru responsabilităţi esenţiale ale
asistentului medical:

 promovarea păstrării sănătăţii; prevenirea îmbolnăvirilor şi restaurarea

sănătăţii;

 inlăturarea suferinţei.

 să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;

 îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea,

naţionalitatea, resursele financiare ori convingeri etice;

 să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care

ei şi familia lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-
au informat şi au înţeles tot;

 să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;

 să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi

tratamentului;
 să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări
sau experimente, fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;

 pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi

îngrijeşte în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi
să înţeleagă care le sunt nevoile de bază.

 promova ce e cel mai bine pentru pacient;

 se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate;

 proteja drepturile pacientului.

 standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea

efectelor, rezultatelor, planning;

 standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, colaborare, etică,

educaţie, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.

SIGURANŢA Se referă la faptul că aceştia nu trebuie să fie supuşi unor riscuri inutile
sau potenţiale aferente
PACIENŢILOR îngrijirilor medicale. Această problematică este în vizorul Uniunii
Europene. Studii recente au arătat
că, într-un număr din ce în ce mai mari de ţări, erorile medicale survin în
aproximativ 10% dintre
cazurile de spitalizare, deşi se întâmplă evenimente neprevăzute în toate
unităţile unde se acordă
asistenţă medicală, inclusiv îngrijire primară, secundară, îngrijire acordată
 în cadrul comunităţii,
asistenţă socială şi privată, precum şi în cazul îngrijirilor legate de
afecţiuni cronice sau acute.
Siguranţa pacienţilor constituie unul din punctele prioritare ale agendei
politice europene. În 2005,
statele membre au creat un mecanism pentru abordarea problemelor legate
de siguranţa pacienţilor
ca o prioritate în domeniul asistenţei medicale. A fost instituit un grup de
lucru la nivelul Grupului la
nivel înalt pentru servicii de sănătate şi asistenţă medicală, prin
intermediul căruia Comisia Europeană
urmăreşte să faciliteze şi să sprijine statele membre în activităţile
lor. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (în special, prin intermediul Alianţei Internaţionale pentru
Siguranţa Pacienţilor), Consiliul
Europei, OCDE şi Asociaţiile europene ale pacienţilor, medicilor,
asistenţilor medicali, farmaciştilor,
stomatologilor şi spitalelor sunt, de asemenea, membri activi ai acestui
grup de lucru.
JUSTIŢIA cf. DEX: Provine din justice (fr.), justitia (lat.) şi desemnează totalitatea
organelor de jurisdicţie dintr-un
stat. Se defineşte, totodată, sub forma ansamblului legilor şi al instanţelor
judecătoreşti şi a sistemului de
funcţionare a acestor instanţe. Este una dintre formele fundamentale ale
activităţii statului, care constă în
judecarea pricinilor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute
de lege.

RELAŢII DUALE cf. DEX: Cuvântul relaţie provine

/ din relation (fr.), relatio (lat.), Relation (germ.) şi desemnează legătură
MULTIPLE între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Relaţiile
interpersonale sunt raporturi complexe
care se stabilesc datorită interacţiunilor dintre indivizi în viaţa
cotidiană. Aceste relaţii se dezvoltă numai în
cadrul unui grup (familie, colectivul de muncă, colectivul de elevi,
etc.) fiind influenţate de anumiţi factori.
 Omul poate intra în contact cu ceilalţi semeni prin intermediul
limbajului.
Sunt acele relaţii sociale reificate şi integrate sunt incluse în conştiinţa
în forma reificării acesteia. în
practica nursingului, în asistenţa psihiatrică fundamentarea relaţiilor de
încredere reprezintă un
deziderat. O deosebită importanţă o au relaţiile interpersonale prin
efectele pozitive transpuse printr-
o mai bună cunoaştere şi autocunoastere şi o mai bună organizare a
propriei vieţi şi activităţi prin
compararea şi raportarea cu alţii. Relaţiile interpersonale nu trebuie şi
nu pot fi intemeiate decât pe o
apreciere corectă, obiectivă a capacităţii fiecăruia. Colaborarea impune
dezbaterea problemelor în
scopul rezolvării lor, respectând opiniile celorlalţi, dreptul fiecăruia de
a-şi expune punctul de vedere.
Astfel, a fi exigent cu tine insuţi şi cu colaboratorii inseamnă a învăţa
mereu.
SECRETUL cf. DEX: Cuvântul secret provine din secret (fr.), secretus (lat.) şi se
defineşte prin ceea ce nu se știe,
PROFESIONAL nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus
nimănui; taină Secretul profesional
este obligatoriu şi se traduce prin acea informatie care este adusa la
cunostinta în cadrul anumitor
activităţii printre care se numără, în primul rând meseriilor din
domeniul sănătăţii şi al bunăstării
sociale: medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor medicali şi sociali, dar şi
avocaşilor, notarilor sau
funcţionarilor publici. Informaţiile care nu conţin nici un nume concret,
nici un detaliu, ci permit doar
o descriere în termeni generali, nu fac parte din secretul profesional.
Informaţiile, datele sau
documentele deţinute de o persoană în virtutea profesiei sau funcţiei,
referitoare la viaţa intimă,
sănătate sau orice alta situaţie cu privire la o anumită persoană, sunt
secrete profesionale. Sper
exemplu, următoarele informaţii pot fi considerate secrete profesionale:
tot ce se aduce la cunoştinţă
în mod explicit sau tacit persoanei de încredere; toate informaţiile
văzute sau auzite; informaţii
 referitoare la terţi, secretele de fabricaţie, cum ar fi formulele unui
medicament. Secretul profesional
este permanent, chiar şi atunci când relaţia de încredere sau contractul
de muncă este terminat. În
consecinţă, în cazul medicilor sau personalului auxiliar din domeniul
sănătăţii, obligativitatea acestuia
se menţine pe toată durata tratamentului şi chiar după decesul
pacientului.
INTEGRITATE cf. DEX: Provine din intégrité (fr.), integritas (lat.) şi reprezintă
calitatea de a fi întreg, intact, fiind
sinonim cu cinste, probitate. Un om integru este un om care ţine la
principiile sale, nu este
părtinitoare atunci când evaluează cazuri în care este implicat (direct
sau nu). Este un om necorupt,
care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind probitate. Două
sensuri etice ale integrităţii. Ca
atribut al caracterului, integritatea este conceptualizată ca o virtute,
ca fiind expresia unui anumit tip
de trăsături caracteriale. Ca faţetă a autonomiei şi demnităţii
persoanelor, „acţionează întotdeauna
astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi a altora,
întotdeauna ca scop în sine, şi
niciodată numai ca mijloc (I. Kant), fiecare fiinţă umană având o
demnitate (un statut moral) ca fiinţă
umană; cu alte cuvinte, este un întreg de sine stătător. Ca virtute a
caracterului, integritatea ţine de
domeniul psihologiei morale, fiind o virtute are valoare morală doar în
contextul unui caracter moral
armonios. Înrudirea lexicală integritate-integralitate nu este
întâmplătoare. A fi o persoană integră
presupune a acorda altora prezumţia de integritate.
COMPETENŢA cf. DEX: Cuvântul competenţă provine
din compétent (fr.), competens (lat.) şi se traduce prin faptul de
PROFESIONALĂ a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează.
Poate fi o persoană, instituție
etc. care protejează sau un dispozitiv, sistem tehnic etc. ce servește la
protejare. Specialistul trebuie
să-şi menţină nivelul de competenţă pe tot parcursul carierei sale
profesionale şi să nu efectueze
decât lucrările pe care el însuşi sau societatea comercială din care face
 parte le poate realiza cu
competenţă profesională;
PROTECŢIA cf. DEX: Cuvântul protecţie provine
din protection (fr.), protectio (lat.) şi defineşte o persoană care
CLIENTULUI este bine informată într-un anumit domeniu, care este capabilă, este în
măsură să judece un anumit
lucru. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire să
protejeze proprietatea şi interesele
pacientului, drepturile sale şi integritatea fizică a acestuia. Membrii
echipei de îngrijire nu vor accepta
angajamente care să contravină acestui principiu sau care să aducă
atingere drepturilor şi libertăţilor
individului şi cetăţeanului. În acest scop echipa de îngrijire se
angajează:

 să protejeze drepturile şi reputaţia pacientului, chiar şi atunci când nu are

aceste obligaţii,

atrăgând atenţia pacientului asupra oricăror încălcări sau potenţiale încălcări a

acestor drepturi, constatate incidental în activitatea membrilor echipei de îngrijire;

 să recomande pacientului să contacteze şi să angajeze experţi sau specialişti

atunci când interesele sale necesită aceste servicii;

 să promoveze înţelegerea tehnologiei şi a aplicării adecvate a acesteia;

 să se angajeze în realizarea unor proiecte numai dacă dispune de calificarea
adecvată, obţinută prin instruire sau experienţă şi numai după ce a informat clientul
de nivelul calificării şi instruirii sale;

 să utilizeze servicii şi echipamente de calitate adecvată în raport cu obligaţiile

asumate faţă de pacientului, certificate pentru conformitatea cu reglementările în
vigoare.

CINSTEAcf. DEX: Provine din čĩștĩ (sl.) şi defineşte calitate morală și sentimentul

demnității, dreptății și
conștiinciozității, care servesc drept călăuză în conduita omului, derivând dintr-
un caracter onest, din
probitate, integritate. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire:

 să nu accepte comision sau remuneraţie, direct sau indirect, de la mai mult de

o persoană interesată de un serviciu, fără acordul tuturor părţilor interesate, de la
contractanţi sau de la alte părţi al căror echipament sau suport sau ale căror servicii
au fost recomandate pacientului său;

 să dezvăluie pacientului său, într-un interval de timp rezonabil, informaţii în

măsura în care nu prejudiciază interesele altei persoane sau nu îşi prejudiciază
propriile interese comerciale, orice alte interese care ar putea concura sau afecta
starea acestuia;

 să nu permită ca un interes de orice fel să-i afecteze conduita privind serviciile

de îngrijire;
 să nu aibă un comportament neloial, necolegial sau incompatibil cu codul etic
sau care aduce atingere imaginii profesionale;

 să nu ofere sau să accepte mită, precum şi să nu utilizeze alte metode

indirecte prin care s-ar oferi sau accepta mită (ex. sponsorizări, contribuţii caritabile);

ALIANŢĂ Îngrijirea medicală poate părea o profesie grea pentru că e

provocatoare, cere multa spontaneitate,
TERAPEUTICĂ imaginatie, atentie. Niciodata nu stii ce "bagaj" are cu el un pacient. Nu
poti sa te astepti la ceva, te
astepti sa vina cineva, dar nu stii mai nimic despre problema lui. Şi
oamenii spun multe despre ei,
uneori chiar lucruri care ar putea soca anturajul, lucruri tainice, povesti
adevarate sau nu. Atunci când
se angajeaza în procesul terapeutic, profesionistul urmăreşte să formeze
aliante functionale cu
fiecare dintre membri familiei pentru ca acestia sa se simta intelesi şi
acceptati, iar punctul fiecaruia
de vedere să fie luat în considerare şi ascultat intr-un cadru neutru şi
securizant. In timpul construirii
genogramei se contureaza şi se consolideaza alianta terapeutica,
favorizind legaturile de suport
emotional cu fiecare membru în parte, dar şi cu grupul ca intreg.
Solicitarea de informatii necesare pentru construirea genogramei ofera
totodata oportunitatea
membrilor de a revedea obiectiv propria istorie de viata şi trecutul
comun, ceea ce le faciliteaza
exprimarea emotionala intr-un mediu necritic şi neacuzator9 9.
CONTRACTUL Contractul terapeutic este constituit din solicitarea ajutorului de către
pacient, impreună cu
TERAPEUTIC angajamentul acestuia de a plăti pentru serviciile primite şi de a
respecta cadrul terapeutic, precum şi
orice alte condiţii puse de echipa de îngrijire şi acceptate de pacient la
începutul intervenţiei, pe de o
 parte, şi angajamentul membrilor echipei de îngrijire de a furniza
servicii de calitate şi de a respecta
demnitatea, independenţa şi confidenţialitatea clientului, pe de altă
parte.
CONSIMŢĂMÂN Consimţământul pacientului constituie fenomenul cel mai pregnant al
respectului drepturilor omului,
T INFORMAT deoarece în orice circumstanţe înainte de a se încrede în echipa de
îngrijire, pacientul doreşte să fie
informat şi să decidă.

ASPECTE ETICE ÎN PRACTICA MEDICALĂ

Etica medicală este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odată cu

medicina. De la primele întrebări/dileme pe care omul primitiv şi le-a pus şi până la
sistemul actual bazat pe reglementari în cele mai variate domenii, drumul a fost
anevoios şi îndelungat. Ea a devenit în ultima vreme, o problema tratata mai ales în
ziare, la radio şi TV şi mai putin o problema tratata de profesionistii sănătăţii. Din
pacate, în România, acestia se confrunta tot mai mult în ultimul timp cu lipsa
resurselor financiare, astfel incat, adesea, problemele de etica par secundare.

Etica nu este doar o disciplina studiata în sistemul academic de învaţamant, ci

presupune abordarea unor probleme reale ale îngrijirii sănătăţii şi cautarea unor
solutii concrete, rationale. Din pacate, în societatea românească actuală problemele
de etică par adesea abstracte, iar cei care diriguiesc învaţamantul şi sănătatea în
România sunt prea adesea înclinaţi să considere aceste probleme lipsite de
importanţă reală, în comparaţie cu preocuparea pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor
teoretice sau practice legate de abilităţile necesare personalului medical.
 Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe
care adesea omul modern pare incapabil să le rezolve. Problemele legate de
menţinerea unei persoane în viaţa cu ajutorul aparatelor, cele legate de fertilizarea
în vitro, trebuie să preocupe în viitor şi asistentele medicale din România. În context
este necesară elaborarea unor standarde moderne în etica medicală, care pot ajuta
profesionistii să rezolve, fără intarziere, aceste probleme ce se ridica în asistenta
medicală de astazi.

Devine astfel necesar să stabilim care este aria subiectelor posibile de etica şi
care ar fi solutiile de baza în o serie de probleme de etica. Aceste posibile solutii nu
trebuie privite ca pe tabu-uri, ci mai degraba ca pe un punct de vedere care să incite
la discutii şi analize ulterioare şi care să permita dezvoltarea în viitor a eticii. Etica
medicală poate fi considerata fără indoiala ca cel mai dinamic spatiu de analiza a
activităţilor medicale, ca un loc unde opiniile diferite pot să se afle nu într-o
irevocabila opozitie, ci într-un dialog permanent şi adecvat.

Principiile eticii, atât cele cunoscute, cât şi cele care vor reiesi în urma
discutiilor la acest congres, nu sunt decât rezultatul exprimarii unui set de valori
individuale aflate în consonanta cu cele ale grupului profesional sau social. Din
competitia şi controversa ideilor trebuie să razbata acele valori umane, universal
valabile, bazate pe bunatate, respectarea autonomiei fizice şi psihice a individului, pe
dreptate. Experienta actuala ne arata ca argumentele pe care le avem la indemâna
trebuie folosite cu prudenta şi după o analiza profunda. Atunci când doua principii
intra în conflict (dreptul de a decide singur asupra îngrijirilor de sănătate şi dreptul
de a beneficia de aceste îngrijiri), atitudinea a doua persoane poate fi diferita, în
funcţie de ce considera acele persoane ca este mai important. O persoană poate
considera că e mai important să trateze bolnavul indiferent de opţiunea acestuia
(exemplu: atunci când o transfuzie de sânge este vitală şi aceasta este refuzată de
pacient sau de aparţinători), alta va considera că dreptul persoanei la autonomie
este cel mai important. Din punct de vedere al eticii, evident că este foarte important
ca decizia să fie luată cu bună credinţă. În societatea actuală valorile etice pe care le
stabilim trebuie să plece de la prioritatea individului în faţa societăţii, a acelei
societăţi care nu este doar o suma de indivizi, ci un sistem în care individualitatea
fiecăruia trebuie să se dezvolte în strânsă corelaţie cu ansamblul societăţii, a acelei
societăţi care trebuie să invete să aibă grija de toţi membrii ei. Din pacate, o
societate în tranziţie trebuie adesea să-şi stabilească priorităţile în domeniul
dezvoltării sectorului de sănătate astfel încât să poată face faţa din punct de vedere
economic posibilităţilor pe care le are.

Domeniul sănătăţii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de

etică de maximă importanţă şi ridică o serie de întrebări la care sunt puşi să
răspundă, din nefericire, cei care decid în privinţa utilizării resurselor şi nu cei care
lucrează direct cu pacientul. Trebuie uneori să negăm dreptul unei persoane la un
anumit tip de asistenţă medicală (vezi transplantul), care e foarte costisitor, pentru a
trata alţi pacienţi pentru care ne sunt necesare mai puţine resurse. O astfel de
problemă de etică ridică o serie de intrebări la care organismele abilitate ar trebui să
răspundă dacă ar deveni parte la un proces activ de evaluare a
 12
MODULUI 41 - DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ

normelor etice în societatea românească. Lipsa reală de experienţă în abordarea

activă, permanentă, a problemelor de etică, lipsa unui cadru instituţional,
independent - aşa cum ar fi un institut de etică, lipsa unui suport real material şi
logistic din partea tuturor organizaţiilor profesionale, fac ca aceste probleme de etică
să fie neglijate, minimalizate. O atitudine adecvată va reuşi să modifice nu numai
modul de percepere a profesiei medicale ci şi atitudinea oamenilor faţă de
profesioniştii din sănătate.

DECALOGUL PERSONALULUI SANITAR

Deşi capodopera medicinei antice în ceea ce priveşte etica profesională

rămâne documentul cunoscut sub numele de JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE,
pentru a concretiza normele de etică şi deontologie medicală, este relevant cel mai
elevat document de morală medicală numit DECALOG AL PERSONALULUI SANITAR,
formulat de profesorul spaniol Masci:
1. Onoreaza pe bolnavul tău de orice vârsta ar fi: copil, tanar, sau bătrân. când a
ajuns în mainile tale, este o fiinţa fără aparare care nu are alta arma de sustinere
decât apeland la ştiinţa şi la caritatea ta.

2. Da acceasi stima şi atenţie saracului ca şi bogatului. În dragostea ta de

oameni, saracul se simte bogat. Respecta nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei şi
al suferintei.

3. Respecta nobila ta misiune, începand cu însăşi persoana ta. să nu o profanezi.

Poarta-te demn, cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, caci profesiunea ta nu
e ca oricare alta. Sacrificiul tau, ajutorul tău nu pot fi pretuite ca o meserie obisnuita.

4. Oboseala ta să fie luminata de credinta şi de dragoste. Atunci când ştiinţa nu

mai poate face nimic, bunatatea ta, purtarea ta, să sustina pe bolnav. Invinge
greutatile inerente profesiunii tale, stapaneste supararea şi nerabdarea ta; gandeste-
te ca cel suferind este dezarmat, fără putere şi are nevoie de ajutorul şi îngrijirea ta.

5. Sa nu umilesti niciodată pe bolnav, care şi asa e umilit de boala lui, oricare ar fi

boala, să nu pronunti cuvantul deznadejde. să nu distrugi nici unui bolnav iluzia
vindecarii, chiar de ar fi vorba de un muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i
insotesti până la ultima lor clipa, pentru a nu-i lasa să ghiceasca sfarsitul.
6. Sa nu uiti niciodată ca secretul ce ti se incredinteaza în ceea ce priveste o
maladie este ceva sfant, care nu poate fi tradat, destainuit altei persoane.
Profesiunea ta este un sacerdontiu. Tu nu trebuie să faci nici o deosebire de clasa
sociala, de credinte religioase. Inaintea ta toţi să fie tratati deopotriva, caci toţi
oamenii sunt tratati deopotriva de legile firii...

7. Sa nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povara, o corvoada. Acest sentiment ar

îngreuna exercitiul meseriei tale. Învaţa să cunosti bolnavii tăi şi sa-i înţelegi în felul
lor de a cere ceva, când au nevoie de ajutorul tau, când au nevoie de somn, de
odihna, de mancare, etc. Defectele, pretentiile, toanele bolnavilor sunt datorate
suferintei. La fel ai fi şi tu când ai fi bolnav.

8. Niciodată, faţa de bolnav să nu te arati neincrezator în reusita tratamentului.

Menţine-i speranta, credinta. Fa ca bolnavul să nu se simta singur, izolat. Daca a
suferi e greu, a suferi singur e incomparabil mai greu. Poarta-te astfel, ca bolnavul să
fie sigur ca are în tine un sprijin, da-i curaj când îl vezi trist, amarat, disperat.

9. Nu ajunge numai bunavointa, ci se cere şi ştiinţa în îngrijirea bolnavilor. Zilnic,

se descopera noi mijloace pentru alinarea suferintelor. Nu te multumi şi nu te margini
numai la ştiinţele şi cunoştinţele ce le-ai dobandit în şcoala ! Improspateaza-le
mereu! Învaţa mereu! Citeste mereu carti şi reviste medicale!

10. Nu discuta şi nu contrazice niciodată prescriptiile medicale în faţa bolnavului. Îi

rapesti încrederea în medicina, îi distrugi speranta în vindecare...
 13
RUXANDRA RADU

CODUL INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ

Asociatia Medicală Mondială a elaborat de asemenea un COD

INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ. În cadrul misiunii sale umane şi sociale,
asistenta medicală trebuie să menţina permanent o atitudine morala exemplara şi să
respecte imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate niciodată să indeplineasca un
act medical motivata de beneficiul personal pe care îl poate scoate din
acesta. Consiliul International al Nurselor a promulgat un cod de etica nursing, pe
care toate tarile lumii l-au semnat. Este interesant faptul că, asistente din ţări cu
diverse culturi, ţări avansate din punct de vedere social sau dimpotrivă, ţări creştine,
mahomedane sau budiste, pot fi în aceeaşi situaţie şi îşi pot declara credinţele într-
un cod comun de purtare profesională. În cele ce urmează regăsim cele 14 puncte
înscrise în acest cod:

1. Responsabilitatea fundamentală a asistentei medicale este întreită: să

păstreze viaţa, să înlăture suferinţa şi să promoveze sănătatea.

2. Asistenta medicală trebuie să menţină tot timpul standarde ridicate de

îngrijire nursing şi să respecte anumite reguli de conduită profesională.

3. Asistenta medicală nu trebuie să fie bine pregatită numai din punct de

vedere practic, ci trebuie să-şi menţină cunoştiinţele teoretice şi priceperea la un
nivel foarte inalt.

4. Credinţele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate.

5. Nursa are obligaţia de a păstra secretul profesional. Aceasta nu înseamnă

numai informaţiile furnizate de pacient, dar şi cele de importanţă medicală
acumulate de asistente în cursul muncii lor.
6. Asistenta trebuie să recunoască nu numai responsabilităţile, ci şi limitarile
functiei; recomandă sau dă un tratament fără reţetă medicală numai în urgenţă şi
raportează fiecare acţiune unui medic cel mai devreme posibil.

7. Asistenta medicală are obligaţia de a îndeplini ordinele medicului în mod

conştient, loial şi inteligent şi să refuze să participe la o procedură care se abate de
la etica (de exemplu la efectuarea unui avort ilegal).

8. Asistenta medicală susţine încrederea medicului sau a altor membri din

echipa de îngrijire; incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor săi trebuie
dezvaluita, dar numai unei autoritati corespunzatoare.

9. Asistenta este îndreptăţita la o răsplătire justă şi acceptă doar acele

compensaţii prevăzute în contract.

10. Asistenta medicală nu trebuie să permită ca numele ei să fie folosit în

legatură cu reclama produselor sau cu oricare altă formă de reclamă proprie.

11. Asistenta trebuie sa coopereze şi să menţină o relaţie armonioasă cu

membrii altor profesii şi colegii săi.

12. În viaţa privată, asistenta aderă la propriile standarde de etică care se

oglindesc cu mândrie şi în profesia sa.
13. În conduita personală, asistenta nu trebuie să neglijeze cu bunăştiinţă
modelele de purtare acceptate de comunitatea în care ea trăieşte.

14. Asistenta medicală trebuie să participe şi să împartă responsabilităţile cu alţi

profesionişti ai sănătăţii, în promovarea eforturilor de a întâlni nevoile de sănătate
ale oamenilor.

Principiile Etice ale A.M.A.10

Fondată cu mai mult de 150 de ani în urmă, agenda strategică a AMA rămâne
ancorată în angajamentul tradiţional faţă de standarde, etică, excelenţă în educaţie şi
practică medicală, o pledoarie în numele profesiei medicale şi a pacienţilor pe care îi
deserveşte. Activitatea AMA include dezvoltarea şi promovarea de standarde în
practica medicală, cercetare şi educaţie; o puternică agendă de pledoarie în numele
pacienţilor şi medicilor; şi angajamentul de a furniza informaţii oportune despre
probleme de importanţă pentru sănătatea Americii.
 AMA se străduieşte să fie vocea profesiei medicale americane. Misiunea
noastră este să fim acea voce. Conform acestor prevederi, pacienţii au dreptul legal
de a participa la deciziile privind îngrijirea medicală ce le va fi acordată, dreptul de a
primi răspunsuri rezonabile la cererea de îngrijire şi dreptul de a li se asigura o
explicare a costurilor, indiferent de sursa de plată. Decizia etică nu este întotdeauna
atât de facilă pe cât lasă de înţeles profilul teoretic. Există un model general de urmat
în astfel de decizii. Premiza iniţială în faţa unui anume caz clinic stabileşte ce ar trebui
sau nu ar trebui făcut în cazul respectiv. Trebuie cunoscute şi definite exact
motivaţiile (medicale, sociale, legale, personale) de susţinere a premizei iniţiale,
furnizând totodată şi justificarea acestor motivatii - într-un cuvânt, argumentul etic al
premizei. Pentru fiecare premiză trebuie definite una sau mai multe contrapremize,
susţinute şi ele de motivaţii şi justificări. Evaluarea constă în cântărirea diverselor
motivaţii stabilite şi alegerea celei mai justificate. Când persistă îndoiala, se poate
apela la ajutor exterior (colegi, specialişti, pacient şi familie, comitete etice, alte
forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenţa şi
coerenţa argumentului) şi pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei
iniţiale, acceptarea contrapremizei sau formularea unei noi premize ca rezultat al
modificării premizei iniţiale sau a contrapremizei). Acţiunea medicului e dictată de
decizia etică luată şi vizează ce este sau nu de făcut. Şi în privinţa principiilor generale
de etică medicală există o diicultate de aplicare practică. Cel mai important lucru ar
fi, logic, ca intervenţia medicului să nu facă rău. De multe ori alte principii primează,
astfel că stabilirea priorităţilor revine strict medicului, în funcţie de caz.
 Fidelitatea este obligaţia de a urma jurămintele asumate prin profesie,
însemnând a spune pacientului adevărul despre situaţia lui şi menţinerea
confidentialităţii privind cazul respectiv. Autonomia, mult încurajata etic, presupune
accesul liber al pacientului la informaţii privind situaţia sa, participarea lui la
formularea deciziilor şi ajutorul dat pacienţilor deficienţi pentru a-şi putea
exercita autonomia. Beneficienţa presupune obligaţia de a face bine, de a ridica
gradul de sănătate al comunităţii respective. Nonmaleficienţa este obligaţia de a nu
face rău. Singurele acte de agresiune intenţionată acceptate în medicină sunt cele
menite să facă bine pacientului (ex. intervenţii chirurgicale, încălcarea
confidenţialităţii la cererea autorităţilor în cazul în care un pacient se constituie în
pericol pentru o altă persoană). Justiţia este chemată să intervină în multe aspecte
de natură etică. În probleme procedurale (ex. primul venit, primul tratat), probleme
de distribuţie a tratamentelor (mai ales când există resurse de tratament limitate),
probleme de compensaţie şi cele care se interpun între pacient şi societate
(discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).