Bacalaureat Limba și literatura română

Modele de subiecte S III

Modernismul românesc

Testament
de Tudor Arghezi

Modernismul este un concept specific perioadei interbelice, teoretizat de Eugen Lovinescu în

revista “Sburătorul”. Curent literar constituit la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu prelungiri în secolul
XX, modernismul presupune atitudini anticlasice, antiacademice, antitradiționale și anticonservatoare și
se bazează pe ruptura față de trecut și pe negarea valorilor din etapa anterioară.
Tudor Arghezi este unul dintre principalii reprezentanți al modernismului românesc,
impresionând prin varietate şi inovaţie, existenţa unor „categorii negative”- estetica uratului, încălcarea
convenţiilor şi a regulilor, libertatea absolută a inspiraţiei, limbaj şocant, cultivarea versului alb, tentaţia
absolutului. Poetul debutează în anul 1927 cu vol. “Cuvinte potrivite ”, în fruntea căruia se află poezia
Testament, artă poetică și programul literar şi estetic al uniersului arghezian.

Estetica urâtului este impusă în literatura română de către Tudor Arghezi (după modelul lui
Charles Baudelaire în literatura franceză, “Florile răului”). Acest concept literar presupune
transformarea unor termeni considerați neestetici în material poetic, capabil să sensibilizeze: “Din bube,
mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”. Pentru prima data în literatura română, trivialul,
josnicul, oribilul, abjectul sunt folosite pentru a trezi sentimente essential estetice: grotescul, tragicul,
comicul.

Intelectualizarea poetică este o altă trăsătură a modernității, “Testament” este o artă poetică în
care scriitorul își exprimă, prin mijloacele artistice, concepția despre creație, convingerile sale despre
arta literaturii. Pentru Arghezi, “poezia este privită ca o prefacere a realității în cuvânt”. Eul liric își
asumă rolul de poeta faber (șlefuitor de cuvinte), pentru care actul creației înseamnă deopotrivă
meșteșug (“slova făurită) și har, inspirație (“ slova de foc”).

Tema poeziei o constituie actul de creație; printre constantele liricii argheziene se numără
promovarea esteticii urâtului și credința în puterea de materializare a cuvintelor. De asemenea, se pune
accent pe relația autor- opera- cititor.

Intenționalitatea actului artistic este una dintre ideile poetice relevante pentru tema textului studiat.
Poetul de află în ipostaza artistului care își asumă, conștient, rolul unui deschizător de drumuri “Ca să
schimbăm acum, întâia oară…”. Verbul “să schimbăm” implică evoluţia literaturii, înnoirea ei, inovaţia;
metafora “sapa-n condei şi brazda-n călimară” sugerează transformarea materialului în spiritual.
Structura “eu am ivit cuvinte potrivite” îl impune pe eul liric drept artizan al cuvintelor , oferă o nouă
ordine a cuvintelor, inovarea limbajului.

Rolul moralizator al artei reiese din versurile “ Am luat ocara, și torcând ușure/ Am pus-o când
să-mbie, când să-njure”. Pentru Arghezi, poezia/arta este și un mijloc de a sancționa ce este greșit.
Totodată, poezia devine “vioară”, cântec prin care sufletul este îmblânzit, purificat (mitul lui Orfeu).
Prin personificarea poeziei, “Domniţa suferă în cartea mea”, poezia capătă funcţia cathartică de
purificare (sufletul se purifică prin suferinţă şi artă).

Ca element de paratextualitate, titlul oferă primul traseu de sens al textului. Acesta este unul
sintetic, format dintr-un singur cuvânt (“Testament”) cu o dublă accepţiune: denotativ- act juridic
întocmit de o persoană, prin care aceasta își exprimă dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte,
în legătură cu transmiterea averii sale ; conotativ: implică sacralitatea, valoarea, conservarea (Vechiul
Testament- legămantul dintre Dumnezeu şi popor); Titlul este unul metaforic, oferind sugestia unei
moşteniri spirituale adresate urmaşilor-cititori sau viitoarelor generaţii de scriitori.

Incipitul operei “Testament” de Tudor Arghezi, “Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un
nume adunat pe-o carte” construiește discursul sub forma unui monolog adresat (tată- fiu). Metafora
“nume adunat pe-o carte” implică moştenirea spirituală și aduce în discuţie condiţia poetului în lume
(arta e singura posibilitate a acestuia de a se raporta la eternitate). Cartea devine o “treaptă” în devenirea
spirituală a generațiilor viitoare de poeți.

Structura discursul poetic are în vedere existența a trei secvenţe poetice: prima sugerează
legătura dintre poet şi urmaşi/ legătura dintre generații, a doua rolul estetic şi social al poeziei, a treia
definirea operei artistice și relația autor- opera- cititor. Modul de expunere utilizat este monologul
adresat (tată-fiu), lirismul subiectiv al textului fiind evidenţiat prin numeroasele mărci ale
subiectivităţii: verbe la persoana I singular ("voi lasa ") şi pronume sau adjective pronominale la
persoana I singular ("eu”, ”cartea mea").

La nivel prozodic, se observă încălcarea regulilor prozodiei clasice specifice curentului cultural
modernist: șase strofe cu număr inegal de versuri; se păstrează rima (pereche) și măsura versurilor (11
silabe).

Concluzie
Opera literară „Testament” ilustrează concepţia şi viziunea lui Tudor Arghezi asupra existenţei,
fiind aşadar o artă poetică în care poetul defineşte creaţia artistică, misiunea poetică şi crezul său literar,
conform căruia arta înnobilează cuvântul şi transformă urâtul în frumos artistic.