Infracţiuni prevăzute în Legea nr.

143/2000 privind combaterea

traficului şi consumului ilicit de droguri

Aspecte comune ale infracţiunilor cuprinse în legea 143/2000

Infracţiunile de trafic şi consul ilicit de droguri fac parte din grupa infracţiunilor
contra sănătăţii publice, având ca obiect juridic generic relaţiile sociale referitoare la
ocrotirea acesteia.
Sănătatea publică reprezintă una din valorile sociale de o deosebită importanţă.
În literatura de specialitate s-a arătat ca sănătatea publică înseamnă pe de o parte,
totalitatea condiţiilor şi măsurilor menite să asigure cât mai deplin sănătatea unui grup
social organizat, iar pe de altă parte starea pe care acel grup o are sub aspectul sănătăţii
sale.
În capitolul II al legii 143/2000 sunt incriminate mai multe fapte ilicite care se
săvârşesc în legătură cu traficul, precum şi alte operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub
control naţional.
Obiectul infracţiunilor prevăzute în această lege îl constituie ansamblul
relaţiilor sociale a căror normală formare şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea
unor norme de convieţuire socială referitoare la sănătatea publică.
Obiectul juridic special diferă în funcţie de specificul fiecărei infracţiuni. În
situaţia prevăzută în agravanta din art. 12 alin. (3), obiectul juridic special este
complex, în conţinutul său intrând, pe lângă relaţiile sociale referitoare la sănătatea
publică şi relaţiile sociale referitoare la viaţa persoanei.
Obiectul material este format din substanţe aflate sub control naţional. Articolul
1 din lege, prevede că acestea se împart în droguri de mare risc, droguri de risc,
precursori, inhalanţi chimici.
În privinţa subiectului activ, acesta poate fi orice persoană, care îndeplineşte
condiţiile legale de tragere la răspundere penală.
În teoria generală a dreptului s-a arătat că răspunderea juridică nu poate fi
concepută decât ca un tip special de raport juridic şi anume un raport juridic de
constrângere, al cărui conţinut îl formează pe de o parte dreptul de a trage la
răspundere pe acela care a încălcat o normă de drept şi de a aplica sancţiunea
prevăzută de norma juridică încălcată, iar pe de altă parte obligaţia corelativă a
persoanei vinovate de încălcarea perceptului normei de a răspunde în faţa statului
pentru conduita sa şi de a se supune sancţiunii aplicate pe baza normei încălcate, care o
prevede. În cadrul acestui raport se stabileşte existenţa faptului juridic generator de
răspundere, vinovăţia persoanei în săvârşirea acestui fapt, se stabileşte sancţiunea
corespunzătoare şi se impune executarea acesteia, în vederea restabilirii ordinii de
drept încălcate.
Astfel, răspunderea penală este însuşi raportul juridic penal de constrângere
născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii între stat, pe de o parte, şi infractor, pe de altă
parte, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului ca reprezentant al
societăţii, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută
pentru infracţiunea săvârşită şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia
infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate în
vederea restabilirii ordinii de drept şi a restaurării autorităţii legii. Răspunderea penală
este consecinţa infracţiunii care constituie premisa şi temeiul ei iar la rândul său,
răspunderea astfel determinată constituie premisa şi temeiul aplicării sancţiunilor
penale.
Ca formă a răspunderii juridice, răspunderea penală presupune, pe de o parte,
preexistenţa unei norme incriminatoare care interzice, sub sancţiune penală o anumită
acţiune sau inacţiune, iar pe de altă parte presupune săvârşirea, de către o persoană,
căreia îi incumbă obligaţia de conformare, a faptei interzise în condiţiile în care
această faptă constituie infracţiune.
Este necesar ca fapta interzisă de legea penală să satisfacă toate cerinţele legale
pentru a constitui infracţiune, fiindcă, numai infracţiunea poate genera raportul juridic
penal de constrângere sau de răspundere penală. Infracţiunea constituie în acelaşi timp
şi temeiul suficient al răspunderii penale. Constatarea că fapta îndeplineşte toate
condiţiile obiective şi subiective cerute de norma incriminatoare pentru existenţa
infracţiunii este necesară şi suficientă pentru fundamentarea juridică a răspunderii
penale.
Subiectul pasiv al infracţiunilor cuprinse în legea 143/2000 este în principal
statul, dar în cadrul răspunderii penale, statul, reprezentat prin organele sale
specializate, este întotdeauna subiect activ al răspunderii penale. Subiectul pasiv
adiacent al infracţiunii, nu are în genere un astfel de drept şi deci nu poate fi subiect
activ al răspunderii penale.
Subiectul activ al infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri, persoana
vinovată de săvârşirea sau participarea, în calitate de autor, complice, la săvârşirea
unei infracţiuni, fapt consumat sau a tentativei pedepsibile, va fi întotdeauna subiectul
pasiv în cadrul raportului juridic de răspundere penală.
Deşi, în principiu, subiect activ la infracţiunilor cuprinse în legea 143/2000
poate fi orice persoană, în cazul unor anumite infracţiuni, este nevoie de o calitate
specială. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic fără ca aceasta
să fie necesară din punct de vedere medical, aşa cum se prevede în art. 6 alin. (1),
presupune, în mod obligatoriu, pentru subiectul activ, calitatea de medic. Este necesară
calitatea de farmacist, pentru subiectul activ al infracţiunii cuprinse în art. 6 alin.(2),
cae incriminează eliberarea cu intenţie de droguri de mare risc în baza unei reţete
medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale
falsificate.
În agravanta prevăzută de lege la art. 14 se cere pentru autorul infracţiunilor
cuprinse în capitolul II din lege calitatea de persoană ce îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii publice, fapta fiind comisă în exercitarea acestei funcţii
ori de un cadru medical sau o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta
împotriva drogurilor.
În aceste situaţii coautorii trebuie să aibă calitatea cerută de lege pentru autor,
respectiv medic, farmacist, persoană cu atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau ce
îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Dacă nu au această
calitate, chiar dacă au efectuat acte de executare nemijlocită, activitatea desfăşurată de
ei va constitui complicitate la infracţiune.
 Pentru existenţa coautoratului este necesar, pe lângă existenţa calităţii cerută de
legea penală ce incriminează infracţiunea, ca fapta să fi fost săvârşită4 în mod
nemijlocit de două sau mai multe persoane care au calitatea de autori. Coautoratul
poate exista atât în cadrul unei participaţii complexe la care doi sau mai mulţi
participanţi au calitatea de autori, alţii având calitatea de instigatori sau complici, cât şi
în cadrul unei participaţii simple la care toţi participanţii au calitatea de autori.
În cadrul coautoratului cel puţin doi participanţi trebuie să fi săvârşit în mod
nemijlocit fapta prevăzută în legea 143/2000 şi deci să fi efectuat acte de executare ale
acesteia.
Prin acte de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei se înţelege orice act
de conduită exterioară prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiunea
incriminată. Se consideră ca fiind acte de executare şi implicit de coautorat, şi acele
acte prin care se contribuie chiar indirect la efectuarea faptei incriminate.
Fiind o formă de participaţiei perfectă, se caracterizează din punct de vedere
subiectiv prin existenţa la toţi participanţii a aceleiaşi forme de vinovăţie.
Inexistenţa calităţii cerută de legea 143/2000 privind subiectul activ al unor
anumite infracţiuni, face ca, deşi au efectuat acte de executare nemijlocită, persoanele
ce nu au calitatea de medic, farmacist, persoană cu atribuţii în lupta împotriva
drogurilor, participaţia penală să ia forma complicităţii.
Complicitatea – constă în fapta persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută
în orice mod autorul infracţiunii. Constituie complicitate chiar şi promisiunea de a-l
favoriza pe infractor, chiar dacă, după consumarea infracţiunii, promisiunea nu este
îndeplinită.
Caracteristic pentru complicitate, în raport cu celelalte forme de participaţie,
este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. Complicele nu
determină şi nici nu realizează în mod nemijlocit fapta, ci îi înlesneşte această
realizare, făcând, prin sprijinul pe care îl dă, ca autorul să săvârşească mai uşor, mai
repede şi mai sigur fapta incriminată. Fiind o contribuţie la săvârşirea faptei,
complicitatea se inserează în antecedenta cauzală a acesteia, alături de celelalte
contribuţii, atrăgând calitatea de participant a complicelui.
Pentru existenţa complicităţii trebuie să se fi săvârşit în mod nemijlocit, de către
o altă persoană, o faptă prevăzută de legea penală, să se fi efectuat de către complice
acte de înlesnire sau ajutor la săvârşirea acelei fapte iar contribuţia complicelui să fie
efectivă, adică să fie folosit în fapt la săvârşirea de către autor a acţiunii sau inacţiunii.
Complicitatea poate fi materială, constând în efectuarea unor diferite acte de
sprijin material, precum poate fi şi complicitate morală, constând în efectuarea de acte
de sprijinire a săvârşirii infracţiunii pe latura ei psihică. După momentul în care este
dată, complicitatea poate fi anterioară săvârşirii faptei, dar poate fi şi concomitentă, iar
după modul direct sau indirect în care este dată poate fi mijlocită, dacă sprijinul este
dat direct autorului, sau poate fi nemijlocită.
În oricare din formele sale, complicitatea la săvârşirea infracţiunilor, face să
crească gradul de pericol social al faptei.
Infracţiunile prevăzute în legea 143/2000 se săvârşesc de regulă, în forma
pluralităţii constituite de infractori. Aceasta presupune, pe de o parte o anumită durată
de timp pentru desfăşurarea activităţii infracţionale, iar pe de altă parte, existenţa unei
structuri determinate a organizaţiei, cu o ierarhie bine stabilită şi cu sarcini concrete
pentru fiecare participant, cu un plan de acţiune elaborat, în scopul comiterii faptelor
prevăzute în legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Subiectul pasiv este în principal statul, ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice,
iar ca subiect pasiv secundar va fi persoana care suferă consecinţele traficului precum
şi ale altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional.
Subiectul pasiv secundar poate fi orice persoană. Există situaţii prevăzute
în legea 143/2000 în art. 2-9 şi 11, coroborat cu art. 8 şi art. 14 lit. C, în care subiectul
pasiv este calificat, cum este cazul minorului, al bolnavului psihic sau al persoanei
aflată în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală.
În privinţa condiţiilor de timp nu există cerinţe speciale. Cerinţe speciale
de loc, pot apărea în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 2-9 şi 11, atunci când
operează agravanta prevăzută la art. 14 lit. c. În aceste cazuri, faptele trebuie săvârşite
într-o instituţie medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centru de asistenţă
socială, de reeducare, sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi
tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale, ori în apropierea acestor locuri.

Conţinut constitutiv.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunilor de trafic ori de alte
operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional constă într-o acţiune care se
poate desfăşura sub forma cultivării, preparării, producerii, fabricării, experimentării,
extragerii, transformării, importului, exportului, vânzării …etc.
Cerinţa esenţială pentru existenţa elementului material este ca aceste activităţi
să se desfăşoare “fără drept”, adică de persoane care nu au dreptul să le efectueze.
Această cerinţă nu este satisfăcută în cazul persoanelor fizice sau al persoanelor
juridice ce sunt autorizate să întreprindă acţiuni cum ar fi cultivarea unor plante în
scopul de a obţine droguri de mare risc. Activitatea acestor persoane este autorizată de
instituţii competente ale statului ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne.
Consumul, cultivarea, producerea sau fabricarea de droguri – elemente
prevăzute în art. 5,9,11 – trebuie să fie ilicită. În art. 7 se prevede că administrarea de
droguri trebuie făcută “în afara condiţiilor legale”.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea
publică, adică în existenţa unei stări obiective de a se vătăma sănătatea uneia sau mai
multor persoane care achiziţionează ilicit substanţe aflate sub control naţional, pentru a
le consuma.
În secundar faptele prevăzute în art. 2-7, 9, 11 pot avea ca urmare moartea
victimei.
Legătura de cauzalitate între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie să
existe la toate infracţiunile prevăzute în legea 143/2000 art. 2-7, 9, 11.
Pentru aceste infracţiuni, legea nu prevede obligativitatea producerii unui
rezultat anume pentru consumarea infracţiunii, starea de pericol creată fiind suficientă.
În cazul realizării conţinutului constitutiv prevăzut în art. 12 alin. (3) care
presupune moartea victimei, legătura de cauzalitate între acţiunea întreprinsă şi
urmarea imediată trebuie dovedită.
Raportul de cauzalitate presupune cu necesitate doi termeni5 între care el se
stabileşte şi anume, fenomenul cauză, ca factor generator şi fenomenul efect, ca
rezultat generat. Cauza este fenomenul care, în anumite condiţii, precede şi determină
alt fenomen numit efect.
În dreptul penal, când se pune problema raportului de cauzalitate, cei doi
termeni ai acestuia, fenomenul cauză şi fenomenul efect, trebuie consideraţi în lumina
caracteristicilor proprii fenomenelor ce formează obiectul studiului dreptului penal. În
ceea ce priveşte fenomenul efect, vor fi socotite ca atare numai acele rezultate
vătămătoare care privesc valori sociale ocrotite penal. Cât priveşte fenomenul cauză,
vor fi socotite ca atare numai acele acte de conduită care sunt interzise.
La întrebarea dacă, atunci când se analizează problema existenţei raportului de
cauzalitate, diferitele acte de conduită ce ar putea fi considerate fenomene cauză,
trebuie privite numai sub aspectul laturii obiective sau în complexul lor, ca acţiune ori
inacţiune săvârşită cu vinovăţie.
Potrivit unui punct de vedere, fenomenul cauză nu poate fi decât acţiunea sau
inacţiunea în care s-a manifestat o anumită formă de vinovăţie.
Actul infracţional, ca act volitiv şi conştient, cuprinde într-un tot indivizibil
elementul material şi cel subiectiv; ca urmare, raportul de cauzalitate, nu poate fi redus
la cauzalitatea fizică dintre acţiune şi inacţiune şi rezultatul produs.
Potrivit altui punct de vedere, deşi se recunoaşte că în penal, fenomenul cauză
este un fenomen complex, ce are atât o latură obiectivă cât şi una subiectivă, se susţine
că existenţa sau inexistenţa raportului de cauzalitate nu depinde de împrejurarea că
persoana a prevăzut sau nu urmările acţiunii sale deoarece prevederea ţine de
vinovăţie. În această ordine de idei, prevederea nu este necesară pentru existenţa
raportului de cauzalitate care subzistă independent de conştiinţa omului în mod
obiectiv.

Latura subiectivă.
Săvârşirea infracţiunilor implică din partea subiectului activ intenţia – directă
sau indirectă – ca formă de vinovăţie.
Elementul subiectiv reprezintă atitudinea psihică a persoanei care a săvârşit o
faptă, faţă de faptă şi urmările acesteia, atitudine exprimată în vinovăţia cerută de lege
pentru existenţa acelei infracţiuni.
Doctrina face distincţie între vinovăţia ca trăsătură esenţială a infracţiunii şi
vinovăţia ca element al conţinutului unei anumite infracţiuni.
Vinovăţia ca trăsătură a infracţiunii este exprimată în formele şi modalităţile
prevăzute în art. 19 Cod Penal şi există ori de câte ori se constată îndeplinirea uneia
dintre aceste modalităţi.
Ca element al conţinutului infracţiunii, vinovăţia va exista numai atunci când
elementul material al infracţiunii a fost săvârşit cu forma cerută de lege.
Codul Penal, în art. 19 pct. 1 lit. a, prevede că intenţia este directă atunci când
se caracterizează prin prevederea rezultatului faptei şi urmărirea acelui rezultat.
Intenţia indirectă, prevăzută la acelaşi articol, pct. 11 lit. b, se caracterizează
prin prevederea rezultatului de către făptuitor, rezultat care nu mai este urmărit ci
acceptată eventualitatea producerii lui.
Ca formă a vinovăţiei, intenţia indirectă se întâlneşte la săvârşirea unei fapte ce
poate produce cel puţin doua rezultate. Faţă de un rezultat, poziţia psihică a
făptuitorului este de urmărire a lui prin realizarea faptei, acest rezultat putând să fie
deopotrivă licit sau ilicit, iar faţă de al doilea rezultat, poziţia psihică a făptuitorului
este de acceptare posibilităţii producerii lui. Datorită acestui aspect, că rezultatul al
doilea se poate produce, intenţia indirectă se mai numeşte şi eventuală.
În literatura juridică pe lângă modalităţile normative ale intenţiei, se mai face
deosebire între intenţia simplă şi intenţia calificată, intenţia unică şi intenţia complexă,
între cea iniţială şi cea supravenită. Aceste modalităţi ale intenţiei sunt însă avute în
vedere la individualizarea pedepsei, căci evidenţiază grade deosebite de vinovăţie, cu
răsfrângere asupra periculozităţii sociale a infractorului.
Pentru infracţiunea prevăzută de legea 143/2000 la art. 4, forma de vinovăţie
este doar intenţia directă. Astfel, pentru cultivarea, producerea, fabricarea, cumpărarea
sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, este necesar ca intenţia
făptuitorului să fie directă, acesta realizând acţiunile ce formează elementul material al
infracţiunii în scopul consumului propriu. Inexistenţa acestui scop duce la încadrarea
juridică a faptei, ca fiind cea prevăzută în art. 2 din lege, şi anume aceea de a cultiva,
produce, fabrica, experimenta, extrage, prepara, transforma, de a oferi sau de a pune în
vânzare, de a distribui, livra cu orice titlu, de a trimite, transporta, procura, cumpăra,
deţine sau de a efectua orice alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără
drept.
Anumite infracţiuni prevăzute în legea 143/2000 au ca formă de vinovăţie
intenţia directă, calificată prin scop. Infracţiunea prevăzută la art. 8 din lege, şi anume
aceea de a furniza, în vederea consumului, inhalanţi chimici toxici unui minor, este
exemplu în acest sens.
Pentru producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea,
transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de
precursori, echipamente ori alte materiale în scopul utilizării lor la cultivarea,
producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc – infracţiune prevăzută în lege
la art. 9, precum şi pentru faptele prevăzute la art. 2-7, 9,11 în cazul în care persoana
ce le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel
puţin 3 persoane cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii
acelor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite, forma de
vinovăţie cerută este de asemenea, intenţia directă, calificată prin scop.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzută la art. 9 se impune condiţia ca elementul
material al infracţiunii să se realizeze în scopul utilizării precursorilor, echipamentelor
ori materialelor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare
risc.
Inexistenţa scopului va duce la inexistenţa infracţiunii prevăzută la art. 9, fapta
putând fi eventual încadrată ca act pregătitor la infracţiunea prevăzută la art. 2 din
lege.
De asemenea, existenţa agravantei prevăzute la art. 12 este condiţionată de
scopul grupării, organizaţiei, sau asociaţiei, acela de a comite faptele prevăzute la art.
2-7, 9, 11 şi de a obţine pe această cale beneficii materiale sau alte foloase ilicite.
Scopul ce califică intenţia directă se înfăţişează sub forma ţelului urmărit prin
săvârşirea faptei şi care întregeşte elementul subiectiv al infracţiunii şi presupune
reprezentarea clară a rezultatului faptei de către făptuitor. Scopul apare în conţinutul
juridic al infracţiunii şi desemnează o finalitate ce se situează în afara infracţiunii când
făptuitorul a urmărit realizarea scopului prevăzut de lege, indiferent dacă acest scop a
fost atins sau nu prin săvârşirea faptei, elementul subiectiv luând forma intenţiei
calificate prin scop.
Sunt şi cazuri în care scopul, ca cerinţă esenţială, este ataşat elementului
obiectiv al infracţiunii şi trebuie privit ca atare. Este cazul infracţiunilor în care scopul
este folosit cu înţelesul de destinaţie, aşa cum este cazul în art. 9 din lege, care
incriminează “deţinerea de precursori, echipamente ori materiale în scopul utilizării
lor”.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, caz prevăzut ca agravantă în art.
12, forma de vinovăţie cerută de textul de lege este praeterintenţia.
Intenţia depăşită este o formă mixtă de vinovăţie ce cuprinde intenţia şi culpa
reunite. Praeterintenţia se realizează prin săvârşirea unei fapte cu intenţie şi producerea
unui rezultat mai grav decât cel ce s-a urmărit ori a fost acceptat de făptuitor prin
săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei, deoarece nu l-a
prevăzut deşi trebuia şi putea să-l prevadă. Caracteristic este faptul că făptuitorul
săvârşeşte o faptă urmărind un anumit rezultat, dar care rezultat se amplifică devenind
mai grav şi realizând o variantă agravantă a infracţiunii iniţiale.
Conţinutul infracţiunilor prevăzute în legea 143/2000 nu prevede ca o condiţie
existenţa vreunui mobil. Mobilul şi scopul, în situaţia în care acesta din urmă nu
constituie o cerinţă pentru existenţa infracţiunii sau a unei circumstanţe agravante vor
fi luate în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Pentru existenţa infracţiunilor se cere ca persoana care trafică aceste produse
sau substanţe să cunoască faptul că sunt substanţe aflate sub control naţional.

Forme.
În privinţa formelor, actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc fiind
asimilate ca regim juridic şi sancţionator, tentativei.
Actele de pregătire reprezintă prima fază a perioadei externe a activităţii
infracţionale şi constă în anumite acte, activităţi de procurare de date, informaţii ori de
adoptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infracţiunii ca
şi de creare a condiţiilor favorabile săvârşirii acesteia.
Actele de pregătire, fiind comise în vederea realizării unei hotărâri infracţionale
sunt posibile numai la infracţiunile intenţionate.
Pentru a fi considerate acte de pregătire a infracţiunii activităţile desfăşurate
trebui să îndeplinească o serie de condiţii. Este necesar ca din conţinutul activităţii să
rezulte neîndoielnic ca este efectuată pentru săvârşirea infracţiunii. Pe lângă caracterul
univoc, actul preparator trebuie să se concretizeze într-o activitate obiectivă de creare a
condiţiilor pentru desfăşurarea infracţiunii. Activitatea de pregătire nu trebuie să
cuprindă acte ce intră în conţinutul elementului material şi de asemenea, trebuie să
aibă un caracter intenţionat.
Faptele incriminate în art. 9 din legea 143/2000 şi anume producerea,
fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, vânzarea cu orice titlu,
trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente sau
materiale în scopul utilizării la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri
de mare risc – constituie la origine acte pregătitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute
la art. 2 alin. (2) din legea 143/2000 care incriminează cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformare, oferire, punere în
vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul,
procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de
mare risc.
Aceste fapte nu constituie toate actele pregătitoare la infracţiunea prevăzută la
art. 2 alin. (2), ci doar actele pregătitoare la săvârşirea infracţiunii în modalităţile
cultivării, producerii sau fabricării. Legiuitorul a dorit incriminarea acestor fapte ca
infracţiune de sine stătătoare considerând că prezintă un grad de pericol social ridicat,
justificându-se astfel şi sancţionaea actelor pregătitoare şi a tentativei la aceste fapte.
Actele pregătitoare şi tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 11, deşi
posibile, nu se sancţionează.
Infracţiunile prevăzute în legea 143/2000 sunt posibile atât sub forma
infracţiunilor simple, cât şi în formă continuă sau continuată.
Ca formă a unităţii naturale, infracţiunea simplă se caracterizează sub raport
obiectiv printr-o singură acţiune, printr-un singur rezultat, iar subiectiv, printr-o
singură formă de vinovăţie. Ea poate îngloba mai multe acte de executare, care nu au
însă semnificaţie proprie, cuprinzându-se în acţiunea unică.
Când însă, printr-o singură acţiune, se aduce atingere mai multor persoane, nu
se mai realizează conţinutul unei singure infracţiuni ci o pluritate de infracţiuni,
fiindcă se aduce atingere mai multor titulari de valori sociale ocrotite.
Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricăreia din acţiunile
incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, starea de pericol
pentru sănătatea publică. În cazul agravantei prevăzută la art. 12 alin. (3), infracţiunile
prevăzute în art. 2-7, 9, 11 se consumă în momentul producerii rezultatului cerut de
norma de incriminare, şi anume – moartea victimei.
În anumite modalităţi de săvârşire, infracţiunile sunt continue. Ca formă a
unităţii naturale, infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip
natural a acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după consumare,
până la intervenţia unei forţe contrare. Epuizarea infracţiunii continue este dată de
momentul intervenţiei unei forţe contrare care poate avea ca sursă voinţa făptuitorului
însuşi, intervenţia autorităţii sau intervenţia unei alte persoane. În practica judiciară s-a
decis că o activitate infracţională continuă poate fi curmată şi printr-o hotărâre
judecătorească de condamnare, chiar nedefinitivă. Activitatea infracţională la unele
infracţiuni continue este susceptibilă de întreruperi care sunt determinate de natura
activităţii infracţionale. Dacă aceste întreruperi sunt fireşti, ţinând de natura activităţii
nu afectează unitatea infracţiunii continue. Dacă activitatea infracţională continuă este
desfăşurată de o persoană în diferite etape ale vârstei sale, are importanţă şi stabilirea
vârstei făptuitorului, pentru că activitatea continuă începută înainte de împlinirea
vârstei de 14 ani nu va fi luată în seamă, iar dacă infracţiunea continuă, începută în
timp ce făptuitorul era minor, se desfăşoară şi după ajungerea acestuia la majorat,
conform regulii unicităţii ilicitului penal, se va considera că întreaga activitate
infracţională s-a desfăşurat cât timp infractorul era major.
În cadrul infracţiunilor prevăzute în legea 143/2000, în anumite modalităţi de
săvârşire, cum ar fi deţinerea, cultivarea, experimentarea, organizarea, tolerarea,
infracţiunile prevăzute la art. 2, 4, 5 şi 9 din lege, au caracterul unor infracţiuni
continue, existând în consecinţă şi un moment al epuizării, anume, al încetării
delictuoase.
 Infracţiunile din prezenta lege sunt susceptibile de a îmbrăca forma continuată,
dacă sunt săvârşite de mai multe ori, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi
rezoluţii infracţionale. Rezoluţia infracţională trebuie să fie unică pentru toate actele de
executare cât şi urmărirea ori acceptarea acestora. De asemenea, rezoluţia infracţională
trebuie să fie anterioară activităţii infracţionale şi să se menţină în linii generale pe
parcursul exercitării actelor ce compun acea activitate. Actele de executare de acelaşi
fel, trebuie să reprezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Ele nu trebuie
să fie identice ci doar să realizeze conţinutul infracţiunii. Este îndeplinită această
condiţie şi atunci când actele de executare nu reprezintă toate infracţiuni consumate,
unele putând rămâne în fază de tentativă, ca şi atunci când actele de executare sunt
realizate în variantele alternative ale elementului material al infracţiunii.
Aprecierea infracţiunii drept continuată este o cauză reală de agravare
facultativă a pedepsei.

Modalităţi.
Infracţiunile prevăzute în legea privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri se comit în mai multe modalităţi normative, cum ar fi cultivarea,
producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, circulaţia, importul,
exportul, tolerarea, prescrierea, administrarea, îndemnul la consum, organizarea,
conducerea, înfiinţarea …etc. Oricare dintre aceste modalităţi normative descrise în
norma de incriminare poate prezenta variate modalităţi faptice determinate de
împrejurări concrete în care a fost săvârşită fapta.
Există concurs de infracţiuni în cazul în care infracţiunile prevăzute la art. 2-7,
9, 11 sunt urmate de moartea unei persoane, cu excepţia cazului în care sunt întrunite
condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (3).
Prin concurs de infracţiuni, în doctrina şi legislaţia penală este desemnată forma
pluralităţii de infracţiuni ce constă în săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni de
către aceeaşi persoană, mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
Infracţiunile pot consumate sau rămase în faza de tentativă pedepsibilă ori asimilate
tentativei şi pedepsite ca atare.
Nu contează care este forma de vinovăţie, precum nu contează nici dacă
infracţiunile sunt de aceeaşi natură sau nu. Infracţiunile pot fi simple, continui, deviate,
continuate, complexe, din obicei. Condiţia este îndeplinită şi atunci când infracţiunile
sunt săvârşite toate în ţară şi altele în străinătate.
Unitatea de subiect este de esenţa concursului de infracţiuni. Este îndeplinită
condiţia atunci când infractorul are calitatea de autor sau de participant la infracţiunile
comise, precum şi atunci când infractorul a comis unele infracţiuni în timpul
minorităţii şi altele după majorat.
Pentru a exista concursul de infracţiuni, trebuie să nu existe o hotărâre
definitivă de condamnare pentru vreuna din infracţiunile comise. Condiţia se va
îndeplini chiar dacă infractorul a fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită anterior
dar hotărârea nu era definitivă la data comiterii noii infracţiuni, ori deşi definitivă, a
fost desfiinţată printr-o cale extraordinară de atac.
Ultima condiţie pentru existenţa concursului de infracţiuni este aceea ca cel
puţin două infracţiuni să poată fi supuse judecăţii, neexistând cauze care să înlăture
răspunderea penală.
 Infracţiunile din prezenta lege pot îmbrăca şi forme agravante. Este cazul
prevederilor art. 10, care stipulează că organizarea, conducerea, înfiinţarea faptelor
prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte mai grav. De asemenea, datorită unui pericol social
sporit, săvârşirea faptelor de către o persoană care face parte dintr-o pluralitate
constituită de infractori, fapte prevăzute în art. 2-7, 9 şi 11, constituie o modalitate
agravată. Art. 12 alin (3) sancţionează mai grav faptele prevăzute la art. 2-7, 9 şi 11
săvârşite în condiţiile art. 12 alin (1) şi (2) şi care au avut ca urmare moartea victimei.
Circumstanţe agravante prevede şi art. 14 din legea 148/2000. Acestea sunt
circumstanţe agravante speciale care au însă regimul sancţionator al circumstanţelor
agravante generale prevăzute la art. 78 Cod Penal.
Art. 14 lit. a consideră drept circumstanţă agravantă comiterea infracţiunii de
către o persoană care îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice iar
fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii. Persoana care îndeplineşte o funcţie
ce implică exerciţiul autorităţii publice poate fi doar o persoană care funcţionează în
cadrul unui organ al puterii legislative, executive sau judecătoreşti şi care îndeplineşte
o funcţie care-I permite, în realizarea atribuţiilor ei de serviciu, să emită hotărâri cu
caracter obligatoriu, să controleze îndeplinirea lor iar la nevoie să impună această
realizare.
Funcţiile vizate sunt acelea de membru al Parlamentului, al Guvernului, al
Curţii Constituţionale, al Curţii de Conturi, judecător, procuror, ofiţer, brigadier silvic,
membrii din compunerea birourilor electorale, enumerarea nefiind limitativă. Sunt
excluse acele peroane care deşi ocupă o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice,
efectuează acte sau operaţii tehnico-administrative.
De esenţă, pentru existenţa agravantei, este ca fapta ilicită să fie comisă în
exercitarea funcţiei ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar făptuitorul să se fi
folosit de prerogativele pe care i le dă respectiva funcţie la săvârşirea infracţiunii. Nu
există agravantă dacă fapta ce a fost comisă, în calitate de particular, în timpul liber al
persoanei care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice.
Fapta prezintă un pericol social sporit în situaţia în care este comisă de o
persoană care îndeplineşte o asemenea funcţie întrucât aceasta a fost învestită cu acea
funcţie ce implică aplicarea dispoziţiilor legale precum şi menţinerea ordinii de drept,
iar fapta este cu atât mai gravă cu cât este comisă de către cei ce trebuie să impună
respectarea legii. Există riscul ca aceste persoane să se folosească în mod abuziv de
atribuţiile funcţiei pentru a-şi înlesni realizarea activităţii infracţionale.
Circumstanţa agravantă prevăzută la art. 14 lit. b din lege consideră fapta mai
gravă dacă a fost comisă de un cadru medical sau de către o persoană care are, potrivit
legii atribuţii în lupta împotriva drogurilor. Prin cadru medical se înţelege o persoană
încadrată în sistemul sanitar, potrivit pregătirii sale care are atribuţii în tratarea
problemelor de sănătate ale populaţiei.
Prin persoană cu atribuţii în lupta împotriva drogurilor se numără specialiştii
din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei, personalul aparţinând unităţilor medicale stabilite
de Ministerul Sănătăţii unde se realizează cura de dezintoxicare a toxicomanilor,
personal aparţinând Ministerului de Justiţie, Ministerului Sănătăţii – Direcţia
Farmaceutică, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Public.
 Art. 14 lit. c consideră că fapta are pericol social crescut dacă drogurile au fost
trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei alte
persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au
efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege, cu privire la una dintre aceste
persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de
învăţământ, militară, loc de detenţie, centru de asistenţă socială, de reeducare sau
instituţie medical-educativă; locuri unde elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi
educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora.
Reţinerea acestei agravante se face doar avându-se în vedere calitatea specială a
subiectului pasiv sau a locului unde s-a comis infracţiunea. În acest mod, legiuitorul a
dorit să protejeze de efectul extrem de nociv al drogurilor anumite categorii de
persoane şi locuri în care acestea îşi desfăşoară activitatea, prin sancţionarea mai gravă
a faptelor comise împotriva acestora sau în respectivele locuri.
În special, s-a avut în vedere protejarea minorilor întrucât aceştia au
personalitatea în formare, le lipseşte discernământul sau existenţa lui este diminuată.
Curiozitatea specifică vârstei îi poate împinge la consumul de droguri, fapt cu
consecinţe dezastruoase asupra dezvoltării lor fizice şi psihice.
Deoarece bolnavul psihic, iresponsabil sau cu responsabilitate diminuată, nu
poate opune rezistenţă, neavând reprezentarea consecinţelor pe care aceste substanţe le
produc asupra organismului, ori având o reprezentare distorsionată asupra acestora,
legiuitorul a dorit, de asemenea, protejarea lui de efectele drogurilor.
Şi persoana aflată în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală
reprezintă o victimă ideală pentru traficanţi, deoarece fiind un consumator obişnuit de
droguri, este dependentă atât fizic cât şi psihic de acestea. Este cu atât mai mult de
condamnat fapta infractorului, care pentru a obţine câştiguri ilicite se foloseşte de
incapacitatea acestor persoane de a opune rezistenţă, voinţa fiindu-la inhibată de
dependenţa de drog.
Pericol social sporit prezintă şi fapta comisă într-o instituţie sau unitate
medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centru de asistenţă socială, de
reeducare sau instituţie medical-educativă, ori în alte locuri în care elevii, studenţii şi
tinerii, desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora
tocmai datorită specificului activităţii acestora.
Art. 14 lit. d din legea 143/2000 sancţionează mai grav folosirea minorilor în
săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-11. În acest caz, există asemănare cu agravanta
prevăzută de Codul Penal la art. 75 lit. c, care prevede că săvârşirea infracţiunii de
către in infractor major împreună cu un minor se pedepseşte mai grav. Necesitatea
agravării penale în această situaţie rezultă din obligativitatea de a-I proteja pe minori şi
de a-I îndepărta de fenomenul infracţional, având în vedere faptul că aceştia sunt în
proces de formarea personalităţii iar influenţele nefaste ce-I ating în această perioadă
vor produce consecinţe dezastruoase în ceea ce priveşte dezvoltarea lor fizică şi
integrarea lor socială.
Circumstanţa subzistă indiferent dacă minorul răspunde sau nu penal şi
indiferent dacă a contribuit sau nu la săvârşirea infracţiunii. Agravanta de la art. 14 lit.
d este cuprinsă deci într-o lege specială, aplicându-se cu prioritate faţă de dispoziţiile
generale prevăzute în Codul Penal. De asemenea, agravanta are o sferă de cuprindere
mult mai largă decât cea prevăzută la art. 75 lit. c din cod.
 Ultima circumstanţă agravantă prevăzută de legea 143/2000 este cea cuprinsă în
art. 14 lit. e şi prevede pedepsirea mai aspră în cazul amestecării drogurilor cu alte
substanţe, care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi integritatea persoanelor.
În speţă, au existat cazuri în care, pentru a obţine un profit şi mai consistent,
traficanţii de heroină au oferit spre vânzare doze în care, alături de heroină, a fost
amestecată o substanţă pulverulentă, de aceeaşi consistenţă şi culoare cu cea a
drogului. Substanţa respectivă, incomparabil mai ieftină decât heroina, era o otravă
folosită în mod curent la exterminarea rozătoarelor. Injectată în organism, odată cu
drogul, a avut consecinţe letale asupra consumatorilor.
Raţiunea agravantei se bazează pe faptul că drogurile, prin ele însele, reprezintă
un pericol social deosebit şi au efect devastator asupra sănătăţii fizice şi psihice.
Amestecarea cu alte substanţe va creşte considerabil riscurile de a aduce atingeri
majore vieţii şi sănătăţii.

Infracţiunea prevăzută de art. 2

Conţinut legal
Constituie infracţiune, conform art. 2, “cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare,
vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără
drept”. Constituie de asemenea infracţiune săvârşirea faptelor de mai sus, având ca
obiect droguri de mare risc.
Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitore la
sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea
normelor legale privitoare la producţia, fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulaţia,
etc… a substanţelor aflate sub control naţional.
Obiectul material este format din substanţele aflate sub control naţional
(drogurile de risc şi drogurile de mare risc enumerate în tabelele I-III, anexă la legea
nr. 143/2000).
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
pentru a răspunde penal.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant sau ocrotitor al sănătăţii
publice. În secundar, subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost periclitată
ca urmare a nerespectării circuitului legal al substanţelor aflate sub control naţional.
Conţinut constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii se realizează printr-o acţiune care se poate
infăţişa sub forma cultivării, producerii, fabricării, experimentării, extragerii,
preparării, transformării, oferirii, punerii în vânzare, vânzării, distribuirii, livrării cu
orice titlu, trimiterii, transportării, procurării, cumpărării, deţinerii ori altor operaţiuni
privind circulaţia drogului.
Prin cultivare se înţelege acţiunea de a însămânţa, răsădi, îngriji plante care
conţin substanţe stupefiante, a lucra pământul precum şi recoltarea acestor plante. Din
ele trebuie să se obţină substanţe ce fac parte din categoria drogurilor pentru ca
acţiunea să fie ilicită.
Prin producerea de droguri se înţelege realizarea printr-o activitate oarecare
(amestecare, topire, fierbere, ardere, combinare, etc.) a unuia din compuşii chimici
care sunt cuprinşi în această categorie.
Fabricarea presupune producerea acestor substanţe în serie şi în cantităţi mari,
prelucrând materiile prime şi obţinând astfel substanţe ilicite.
Experimentarea constă în efectuarea de experienţe cu produse sau substanţe
stupefiante, în afara cadrului legal, adică în afara laboratoarelor de analize şi cercetări
ştiinţifice din instituţiile de învăţământ sau institutele de cercetări ştiinţifice. Constituie
infracţiune şi experimentarea substanţelor sau produselor stupefiante asupra propriului
corp, legea nefăcând nici o distincţie în această privinţă, pericolul social fiind acelaşi
ca şi atunci când s-ar experimenta asupra altei persoane.
Prin extragere se înţelege scoaterea unei substanţe interzise dintr-un compus,
separarea acesteia, folosind diverse procedee practice (topire, fierbere, ardere, zdrobire
etc.).
Prepararea se referă fie la combinarea a două sau mai multe substanţe, în final
obţinându-se una din substanţele prevăzute ca drog în tabelele I-III din prezenta lege.
Transformarea constă în modificarea, schimbarea unor elemente carcteristice
unei substanţe considerate drog, obţinându-se în final o altă substanţă, de aceeaşi
natură, având însă efecte diferite.
Prin oferire se înţelege acţiunea de a propune cuiva să primească sau de a pune
la dispoziţia acestei persoane a vreuneia din substanţele stupefiante considerate
droguri.
Distribuirea de droguri se realizează prin acţiunea de împărţire, repartizare a
acestor substanţe în mai multe locuri şi la mai multe persoane, acestea urmând ca la
rândul lor să le pună în vânzare şi să le vândă efectiv.
Livrarea cu orice titlu reprezintă acţiunea de a furniza, de a preda substanţe
supuse controlului naţional.
Prin trimitere de produse sau substanţe stupefiante se înţelege acţiunea de a
dispune ca o persoană să ducă, să transporte şi să predea la o anumită destinaţie aceste
produse. Nu este necesar în cadrul acestei modalităţi ca persoana care transportă şi
predă la destinaţie substanţele stupefiante să aibă la cunoştinţă despre conţinutul
transportului.
Transportul acestor droguri înseamnă acţiunea de a le deplsa, de a le căra dintr-
un loc în altul.
Procurarea presupune acţiunea de a face rost, de a obţine substanţe aflate sub
control naţional. Nu are relevanţă modalitatea faptică prin care se realizează
procurarea de droguri pentru existenţa infracţiunii, cu condiţia ca procurarea să nu se
realizeze în scopul consumului propriu.
 Prin cumpărare se înţelege acţiunea de a intra în posesia unei substanţe
stupefiante considerate ca făcând parte din categoria drogurilor, plătind contravaloarea
acesteia cerută de vânzător.
Deţinerea constă în fapta persoanei fizice de a ţine, la domiciliul său ori în orice
alt loc ştiut de ea, substanţe stupefiante, indiferent dacă este sau nu consumatoare de
droguri şi dacă acestea aparţin ei sau altei persoane.
Prin alte operaţiuni se înţelege orice altă activitate care contravine circulaţiei
legale a stupefiantelor aflate sub control naţional care fac parte din categoria
drogurilor.
De asemenea, elementul material al acestei infracţiuni, aşa cum rezultă din art.
10 din lege, se mai realizeză şi prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor
enumerate mai sus.
Organizarea reprezintă demesrurile pe care una sau mai multe persoane le fac
pentru constituirea unei asociaţii sau grupări precum şi constituirea efectivă a acestei
organizaţii, naşterea acesteia, având la bază acordul de voinţă al tuturor participanţilor.
Finanţarea acestor fapte constă în ajutorul, susţinerea materială concretă, de
orice fel, acordate de una sau mai multe persoane subiectului activ al infracţiunii
prevăzute de art. 2.
Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca
cerinţă esenţială ca activităţile mai sus arătate să fie comise ”fără drept”, adică de
persoane care nu sunt autorizate să le efectueze.
Urmarea imediată. În ceea ce priveşte urmarea imediată, legea nu condiţionează
existenţa infracţiunii de producerea unui anumit rezultat, distinct de acţiunea
incriminată, prin simpla săvârşire a acesteia creându-se o stare de pericol pentru
sănătatea publică.
Legătura de cauzalitate. În raport cu urmarea imediată analizată mai sus, nu se
pune problema legăturii de cauzalitate între faptă şi rezultat.
b) Latura subiectivă
Săvârşirea infracţiunii implică din partea subiectului activ intenţia, care poate fi
directă sau indirectă.

Forme. Modalităţi
a) Forme
Actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim
sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin. 1).
Infraciunea se consumă în momentul când executarea oricăreia dintre acţiunile
incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de
pericol pentru sănătatea publică. În anumite modalităţi de săvârşire (de exemplu
cultivarea, producerea, deţinerea) traficul de stupefiante are caracterul unei infracţiuni
continue, existând în consecinţă şi un moment al epuizării, respectiv acela al încetării
activităţii delictuoase.
b) Modalităţi
Infracţiunea se comite în mai multe modalităţi normative descrise de lege
(cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare,
oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere,
transport, procurare, cumpărare, deţinere). Fiecare modalitate normativă poate
cunoaşte la rândul său nenumărate modalităţi faptice de realizare determinate de
împrejurările în care fapta a fost comisă, în raport cu mijloacele de săvârşire etc.
O primă modalitate agravată a acestei infracţiuni este prevăzută la alin. 2 al art.
2 (atunci când faptele prevăzute la alin. 1 au avut ca obiect droguri de mare risc).
În modalităţile organizării, conducerii sau finanţării faptelor prevăzute în
prezentul articol, pedeapsa este mai gravă.
O altă modalitate agravată apare în cazul în care faptele prevăzute în prezentul
articol sunt săvârşite de o persoană care face parte dintr-o pluralitate constituită de
infractori (art. 12 alin. 1), ori dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei (art. 12
alin. 3).

Infracţiunea prevăzută de art. 3

Conţinut legal
Potrivit acestui articol este incriminată ”introducerea sau scoaterea din ţară,
precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept”. De asemenea, se
incriminează faptele prevăzute la alin. 1 al acestui articol, care au avut ca obiect
droguri de mare risc.
Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la
sănătatea publică, care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la
circulaţia acestora precum şi la respectarea activităţilor de comerţ ce au ca obiect
drogurile.
Obiectul material este reprezentat de substanţele aflate sub control naţional care
fac parte din categoria drogurilor de risc şi de mare risc.
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
cerute de lege în modalitatea introducerii sau scoaterii din ţară a drogurilor. În ceea ce
priveşte modalitatea efectuării de acte de import sau export cu astefel de produse,
subiectul pasiv al infracţiunii este calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de
comerciant.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul iar în secundar poate fi
orice persoană care ajunge în posesia şi consumă astfel de substanţe, sănătatea acesteia
fiind pusă în pericol.

Conţinutul constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material. Sub aspectul elementului material infracţiunea se realizează
printr-o acţiune de introducere, de scoatere, de import sau export de droguri, precum şi
prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor mai sus arătate.
Prin introducere se înţelege acţiunea de aducere în ţară din străinătate, prin orice
mijloace de substanţe care fac parte din categoria drogurilor.
 Scoaterea de astfel de substanţe din ţară constă în acţiunea de a transporta în
afara teritoriului ţării în scopuri ilicite.
Prin importul sau exportul de droguri se înţelege introducerea sau scoaterea din
ţară a drogurilor în baza unor convenţii comerciale, derularea unor afaceri care au ca
obiect aceste substanţe.
Pentru existenţa elementului material al infracţiunii se cere o cerinţă esenţială,
respectiv că săvârşirea uneia din acţiunile descrise să fie făcută fără drept.
Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru
sănătatea publică, adică în existenţa unei stări obiective de a se vătăma sănătatea uneia
sau mai multor persoane care au urmat să achiziţioneze pentru a le consuma.
Legătura de cauzalitate. Între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie să
existe raport de cauzalitate.
b) Latura subiectivă.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea este intenţia, directă sau
indirectă.
Pentru existenţa infracţiunii se cere ca persoane care scoate, introduce, importă
sau exportă aceste produse să cunoască faptul că sunt drooguri.
Forme. Modalităţi
a) Forme
Actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim
sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricăreia dintre acţiunile
incriminate este dusă până la capăt, producându-se astfel o stare de pericol pentru
sănătatea publică. Această infracţiune poate să apară ca o infracţiune simplă când
consumarea coincide cu epuizarea dar poate fi comisă şi în forma infracţiunii continue,
mai cu seamă modalităţile importului şi exportului.
b) Modalităţi
Textul de lege prevede mai multe modalităţi normative: introducerea sau
scoaterea drogurilor din ţară, importul sau exportul acestora precum şi organizarea,
conducerea şi finanţarea unor astfel de activităţi. Faptic, aceste modalităţi normative,
se pot realiza în mai multe feluri, ţinându-se cont de modul de comitere a infracţiunii,
mijloacele folosite, etc.

Infracţiunea prevăzută de art. 4

Conţinut legal
Conform art. 4 din Legea 143/2000 constituie infracţiune “cultivarea,
producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”.
Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la
sănătatea publică, relaţii a căror existenţă este condiţionată de respectarea normelor
legale privitoare la cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea etc. şi consumul
de substanţ stupefiante.
Obiectul material este reprezentat de substanţele şi plantele care intră în
categoria drogurilor. În ipoteza acestui articol sunt incluse aici atât drogurile de risc cât
şi drogurile de mare risc, enumerate în tabelele I-III din anexa legii.
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi în general orice persoană întrucât norma
de incriminare nu prevede o calitate specială a acestuia. Se impune însă o discuţie în
cazul modalităţii experimentării, unde subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de
specialitate (de exemplu medic, farmacist, chimist, etc.), activitatea realizându-se de
regulă în cadrul unui laborator.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare,
complicitate.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănă tăţii
publice.
Conţinut constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin mai multe acţiuni
alternative şi anume: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri, organizarea,
conducerea sau finanţarea activităţilor menţionate mai sus.
Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii este condiţionată
de xeistenţa cumulativă a două condiţii. Prima condiţie constă în comiterea uneia din
acţiunile mai sus arătate “fără drept”, adică de persoane care au autorizarea să le
efectueze. A doua condiţie se referă la scopul săvârşirii uneia din acţiunile enumerate,
respectiv orice substanţă sau plantă considerată drog obţinută trebuie să fie destinată
consumului propriu. Dacă drogurile nu sunt destinate consumului propriu nu vom fi în
prezenţa acestei infracţiuni, ci a celei prevăzute la art. 2 alin. 1 sau 2, după caz.
Urmarea imediată. Prin simpla realizare a uneia din acţiunile incriminate se
creează o stare de pericol la adresa sănătăţii publice, nefiind necesară producerea unui
anumit rezultat.
Întrucât infracţiunea se consumă prin simpla realizare a acţiunii care aduce
atingere valorilor sociale apărate de lege, nu se pune problema legăturii de cauzalitate
dintre faptă şi rezultat.
b) Latura subiectivă
Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este intenia directă întrucât
făptuitorul urmăreşte ca prin săvârşirea oricărei acţiuni să obţină droguri pentru
consum propriu, în mod conştient, urmărind realizarea activităţii infracţionale şi
implicit a creării stării de pericol.
Forme. Modalităţi
a) Forme
Actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim
sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin. 1). Consumarea
infracţiunii are loc atunci când oricare din acţiunile incriminate este dusă până la
capăt, fiind produsă urmarea imediată (starea de pericol la adresa sănătăţii publice).
 În anumite modalităţi de comitere a faptei, cum ar fi cultivarea şi deţinerea,
activitatea ilicită are caracterul unei infracţiuni continue, existând deci şi un moment
al epuizării, la încetarea acţiunii delictuoase.
b) Modalităţi
Legea prevede mai multe modalităţi normative de comitere a infracţiunii:
cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare,
deţinere sau organizarea, conducerea sau finanţarea unor astfel de acţiuni. La rândul
lor aceste modalităţi normative pot fi comise faptic printr-o gamă variată de acţiuni.

Infracţiunea prevăzută de art. 5

Conţinutul legal
Este infracţiune fapta persoanei care “pune la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu
a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul
ori tolerează consumul ilicit în asemenea locuri”.
Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaíile sociale referitoare la
sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de
respectarea normelor legale privitoare la consumul de droguri.
Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte
condiţiile cerute de lege, întrucât nu se prevede în norma de incriminare o calitate
specială a acestuia.
Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor al sănătăţii
publice. În secundar, poate fi subiect pasiv al infracţiunii persoana care consumă
droguri în incinta localului, locuinţei sau altui loc unde publicul are acces, puse la
dispoziţie de subiectul activ, şi a cărei sănătate este periclitată prin suportarea
consecinţelor consumului unor astfel de substanţe.

Conţinutul constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se realizează printr-o
acţiune, de punere la dispoziţie sau tolerare a consumului ilicit de droguri.
Prin punere la dispoziţie se înţelege activitatea făptuitorului de a crea o
ambianţă corespunzătoare pentru a atrage consumatorii de droguri, contactarea
acestora pentru a-I anunţa în acest sens.
Tolerarea presupune îngrădirea de către făptuitor ca în locul pe care îl deţine
sau îl are la dispoziţie (local, apartament, cameră, birou etc.) să se consume droguri de
către terţi.
 Cerinţe esenţiale. Pentru existenţa infracţiunii legea condiţionează ca făptuitorul
să pună la dispoziţie sau să tolereze consumul de droguri “cu ştiinţă”, adică acesta să
aibă reprezentarea că punerea la dispoziţie sau tolerarea să fie făcute în scopul
consumului de droguri.
Nu există infracţiune, atunci când cel care are la dispoziţie unul din locurile
enumerate, permite fumatul fără a avea la cunoştinţă că ţigările consumate conţin
substanţe stupefiante.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol la adresa sănătăţii
publice, legea necondiţionând existenţa infracţiunii de producerea unui rezultat.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate.
b) Latura subiectivă
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia
directă, în cazul punerii la dispoziţie, şi intenţia directă şi indirectă în situaţia tolerării
consumului de droguri.

Forme. Modalităţi
a) Forme
Actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim
sancţionator tenattivei. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricărei activităţi
incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată. În modalitatea
tolerării infracţiunea poate fi continuă, existând un moment al epuizării, în literatura
activităţii delictuoase.
b) Modalităţi
Legea prevede, în forma simplă, două modalităţi normative de săvârşire a infracţiunii,
respectiv punerea la dispoziţie şi tolerarea, susceptibile de a fi săvârşite faptic într-o
multitudine de variante. În modalităţile agravate prevăzute la art. 10 infracţiunea se
poate săvârşi prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor arătate mai sus.

Infracţiunea prevăzută de art. 6

Conţinutul legal
Este infracţiune fapta de “a prescrie droguri de mare risc cu intenţie, de către
medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical”. De asemenea,
constituie infracţiune, conform alin. 2 al aceluiaşi articol “eliberarea sau obţinerea, cu
intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile
prevăzute în alineatul precedent sau a unei reţete medicale falsificate”.

Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitore la sănătatea
publică care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la prescrierea,
eliberarea sau obţinerea drogurilor de mare risc.
 Obiectul material este format din produsele sau substanţele stupefiante care fac
parte din categoria drogurilor de mare risc prescrise, eliberate sau obţinute în mod
ilicit.
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii este diferit în funcíe de modalitatea de săvârşire a
faptei. Astfel, la modalităţile de prescriere şi eliberare, subiectul activ este calificat,
acesta trebuind să aibă calitatea de medic în cazul prescrierii unei reţete, sau farmacist
în cazul eliberării de droguri în baza unei reţete. În modalitatea obţinerii subiectul activ
poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a răspunde
penal.
Infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele de participaţie. Dacă
autorul are o anumită calitate, coautorii vor trebui să aibă aceeaşi calitate.
Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de stat, ca garant şi ocrotitor al
săntăţii publice.
Conţinutul constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii se realizează printr-o acţiune care se poate
înfăţişa sub forma prescrierii, eliberării sau obţinerii de droguri da mare risc, precum şi
prin organizarea, conducerea sau finanţarea activităţilor mai sus menţionate.
Prin prescrierea de droguri de mare risc se înţelege eliberarea unei reţete de
către medic şi predarea ei persoanei solicitante.
Eliberarea reprezintă activitatea farmacistului de a preda, în baza reţetei
medicale, substanţele stupefiante prescrise.
Obţinerea de droguri de mare risc reprezintă procurarea acestora în baza unei
reţete medicale.
Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material presupune ca cerinţă esenţială,
în cazul alin. 1, ca prescrierea de droguri de mare risc fără ca aceasta să fie necesară
din punct de vedere medical.
În ipoteza celui de-al doilea aliniat, se cere ca eliberarea şi obţinerea de droguri
de mare risc să se facă având la cunoştinţă modul cum a fost efectuată prescrierea.
Astfel, nu va constitui infracţiune fapta farmacistului care eliberează un produs care
face parte din categoria drogurilor de mare risc fără să ştie că reţeta a fost prescrisă de
medic fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical.
De asemenea, obţinerea de droguri de mare risc se mai poate face şi în baza
unei reţete medicale falsificate, situaţie în care se aplică dispoziţiile art. 33 şi 34 Cod
Penal, referitoare la concursul de infracţiuni.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea
publică, existând o stare obiectivă prin care se vatămă sănătatea uneia sau mai multor
persoane care consumă aceste substanţe.
Legătura de cauzalitate între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată produsă
rezultă din însăşi materialitatea faptei.
b) Latura obiectivă
Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este intenţia directă, forma
cerută expres de textul de lege.
Forme. Modalităţi
a) Forme
Actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimlate ca regim
sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte (art. 13 alin. 1).
Consumarea infracţiunii are loc atunci când oricare dintre activităţile
incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de
pericol la adresa sănătăţii publice.
b) Modalităţi
În cazul acestui articol sunt prevăzute trei modalităţi normative prin care
infracţiunea poate fi comisă: prescrierea, eliberarea şi obţinerea de droguri de mare
risc. Faptic, fiecare din aceste modalităţi este susceptibilă de a fi realizată printr-o
gamă largă de acţiuni.
Dispoziţiile articolului 10 :si 12 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător.

Infracţiunea prevăzută de art. 7

Conţinut legal
Potrivit acestui articol constituie infracţiune “administrarea de droguri de mare
risc unei persoane, în afara condiţiilor legale”.
Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale a căror
existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privind modul
de administrare a drogurilor de mare risc.
Obiectul material este format din drogurile de mare risc care în mod ilegal sunt
administrate unei persoane.
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni poate să fie orice persoană. Drogurile de
mare risc pot fi administrate în afara condiţiilor legale atât de personalul medical cât
şi de alte persoane fără o pregătire de specialitate. Participaţia penală este posibilă sub
toate formele sale.
Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca garant şi ocrotitor al
sănătăţii publice, iar în secundar persoana a cărei sănătate este pusă în pericol prin
adminstrarea de droguri de mare risc.
Conţinutul constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune, respectiv
prin administrarea unui drog de mare risc. Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca
această administrare să se facă o singură dată. Nu are relevanţă modul cum s-a efectuat
administrarea (de exemplu prin injectare, prin dizolvare de droguri de mare risc în
băutura unei persoane) şi nici dacă persoana căreia i se adminstraeză drogul şi-a
manifestat sau nu acordul.
Cerinţe esenţiale. Pentru realizarea laturii obiective a acestei infracţiuni este
obligatoriu ca administrarea drogurilor de mare risc unei persoane să se facă în afara
condiţiilor legale. Astfel nu va fi pedepsit medicul sau asistentul medical care, în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, administrează justificat unui bolnav o astfel de
substanţă.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea
publică, precum şi un pericol la adresa sănătăţii persoanei că reia i se administrează
drogul de mare risc.
Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de
cauzalitate, legătură ce rezultă ex re.
b) Latura subiectivă
Forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare este intenţia directă, întrucât
făptuitorul cunoaşte că nu are dreptul să administreze droguri de mare risc decât în
anumite situaţii bine determinate.
Forme. Modalităţi
a) Forme
Actele pregătitoare sunt posibile fiind asimilate tentativei. Tentativa se
pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când făptuitorul a realizat efectiv
administrarea drogului de mare risc, această substanţă ajungând în organismul
persoanei.
b) Modalităţi
Textul de incriminare precizează numai o madalitate normativă de săvârşire a
infracţiunii (administrarea), însă faptic această infracţiune poate fi comisă în mai multe
moduri. În forma agravată prevăzută de art. 10 această infracţiune mai poate fi comisă
şi prin organizarea, conducerea şi finanţarea acţiunii tip.

Infracţiunea prevăzută de art. 8

Conţinut legal
În cadrul acestui articol este incriminată “furnizarea, în vederea consumului, de
inhalanţi chimici toxici unui minor”.

Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la
sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de
respectarea normelor legale referitoare la furnizarea de inhalanţi chimici toxici.
Obiectul material este format din substanţele care fac parte din categoria
inhalanţilor chimici toxici şi care au fost stabilite ca atare prin ordin al Ministrului
Sănătăţii.
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni nu este calificat, putând fi orice persoană
care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal. Participaţia este posibilă în
oricare din formele sale.
 Subiectul pasiv al infracţiunii este calificat. Aşa cum rezultă din cuprinsul
acestui articol, cel a cărui sănătate este periclitată prin consumul de inhalanţi chimici
toxici trebuie să fie un minor.

Conţinut constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă dintr-o acţiune de
furnizare a inhalanţilor chimici toxici.
Prin furnizare de inhalanţi chimici toxici se înţelege remiterea efectivă a unei
astfel de substanţe, predarea acesteia persoanei care urmează să o consume. Pentru
existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că persoana căreia îi
furnizează substanţele ilicite nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca
cerinţă esenţială ca activitatea infracţională de furnizare a inhalanţilor chimici toxici să
se facă în vederea consumului.
Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru
sănătatea publică, aspect ce rezultă din vătămarea sănătăţii uneia sau mai multor
peroane ce consumă inhalaní chimici toxici. Starea obiectivă de vătămare adusă
sănătăţii este cu atât mai gravă în cadrul acestui articol având în vedere minoritatea
subiectului pasiv a cărui creşter I educaţie normală sunt deviate de la cursul firesc.
Legătura de cauzalitate. Întrucât legea nu prevede pentru consumarea
infracţiunii producerea unui anumit rezultat, legătura de cauzalitate rezultă din
săvârşirea acţiunii incriminate.
Forme. Modalităţi
a) Forme
Furnizarea de inhalanţi chimici toxici fiind o infracţiune comisivă şi
intenţionată este susceptibilă de acte pregătitoare şi de tentativă, care însă prin voinţa
legiuitorului nu se pedepsesc.
Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate şi al
producerii rezultatului.
b) Modalităţi
Articolul de incriminare precizează o singură modalitate tip – furnizarea –
alături de care în forma agravată întâlnim modalităţile organizării, conducerii sau
finanţării acţiunii iniţiale. Practic aceste modalităţi se pot realiza într-o multitudine de
variante.

Infracţiunea prevăzută de art. 9

Conţinut legal
Potrivit acestui articol, constituie infracţiune “producerea, fabricarea, importul,
exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea,
cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente sau materiale, în scopul utilizării
lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc”.
Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale
privitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi normală dezvoltare presupune
respectarea normelor legale ce se referă la producerea, fabricarea, importul, exportul
etc., de precursori, echipamente sau mateeriale utilizate la obţinerea de droguri de
mare risc.
Obiectul material este reprezentat în această situaţie de precursori, echipamente
sau materiale folosite în scopul utilizării lor la obţinerea de droguri de mare risc.
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ. În general, subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice
persoană. În situaţia importului sau exportului de asemenea produse, subiectul activ
este calificat, trebuind să aibă calitatea de comerciant.
Sub aspectul participaţiei penale, infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din
formele sale.
Subiectul pasival infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor şi garant al
sănătăţii publice, iar în secundar subiect pasiv poate fi şi persoana a cărei sănătate a
fost periclitată ca urmare a nerespectării circuitului substanţelor socotite precursori,
echipamentelor şi materialelor cu ajutorul cărora se obţin droguri de mare risc.
Conţinutul constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o ac”tiune care se
poate înfăţişa sub forma producerii, fabricării, importului, exportului, oferirii, vânzării,
transportului, vânzării cu orice titlu, trimiterii, cumpărării sau deţinerii de precursori,
echipamente sau materiale. Aceste modalităţi au fost explicate anterior, în cuprinsul
art. 2.
Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca
cerinţă esenţială ca acţiunile enumerate mai sus să fie săvârşite în scopul utilizării lor
la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc.
Astfel, nu va exista infracţiune în cazul unui comerciant care importă
precursori, echipamente ori materiale pe care le furnizează unei fabrici de
medicamente care în mod legal poate produce şi fabrica droguri de mare risc în scopuri
medicale.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări obiective de pericol la adresa
sănătăţii publice.
Întrucât existenţa infracţiunii nu este condiţionată de producerea unui rezultat
anume, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.
b) Latura subiectivă
Infracţiunea prevăzută în acest articol, indiferent de modalitaea în care se
săvârşeşte, se comite cu forma de vinovăţie a intenţiei directe calificate prin scop.
Forme. Modalităţi
a) Forme
Actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile şi se pedepsesc. Consumarea
infracţiunii are loc în momentul înfăptuirii uneia din acţiunile incriminate şi producerii
rezultatului socialmente periculos. Unele modalităţi de comitere a faptei sunt
susceptibile de a fi săvârşite în forma continuă, existând şi un moment al epuizării, la
încetarea activităţii delictuoase.
b) Modalităţi
Textul de incriminare prezintă mai multe modalităţi normative de săvârşire a
infracţiunii: producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vănzarea, etc.
Organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor enumerate în acest articol
constituie modalităţi agravate de comitere a infracţiunii.
Dacă făptuitorul face parte dintr-o pluralitate constituită de infractori ne aflăm
prezenţa unei alte agravante a acestei infracţiuni, prevăzută la art.12 alin. 1 din lege.
Constituie agravantă fapta arătată mai sus, dacă are ca urmare moartea victimei (art. 12
alin. 3).

Infracţiunea prevăzută de art. 11

Conţinut legal
Constituie infracţiune fapta aceluia care “îndeamnă la consumul ilicit de droguri
prin orice mijloace, dacă este urmat de executare”. Constituie o asemenea infracţiune,
conform alin. 2, aceeaşi faptă dacă nu a fost urmată de executare.
Condiţii preexistente
a) Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile socile privitoare la sănătatea
publică a căror normală desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin respectarea
normelor privitoare la consumul de droguri.
Infracţiunea nu are obiect material.
b) Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte
condiţiile legale pentru a răspunde penal. Participaţia este posibilă sub toate formele
sale.
Subiect pasiv este statul ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.
Conţinut constitutiv
a) Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune de a
îndemna la consumul ilicit de droguri. Îndemnul se poate realiza atât prin determinarea
unei persoane la consumul ilicit de droguri cât şi prin întărirea rezoluţiei acesteia dea
aconsuma astfel de substanţe. Aşa cum rezultă şi din norma de incriminare, nu are
relevanţă pentru existenţa infracţiunii modul cum a fost efectuat îndemnul, putând fi
folosite orice mijloace.
Urmarea imediată constă, în cazul art. 1, tocmai în consumul ilicit de droguri,
iar în cazul alin. 2, în crearea unei stări de pericol ce rezultă din simpla realizare a
acţiunii incriminate.
Legătura de cauzalitate. În cazul alin. 2 trebuie dovedită legătura de cauzalitate
între îndemn şi consumul ilicit de droguri, în schimb, pentru infracţiunea prevăzută în
alin. 2 al acestui articol, legătura de cauzalitate rezultă ex re.
 b) Latura subiectivă
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia directă
sau indirectă.
Forme. Modalităţi
a) Forme
Actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile, însă conform voinţei legiuitorului
nu se pedepsesc.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care îndemnul are ca urmare
consumul ilicit de droguri (potrivit alin. 1), ori în momentul săvârşirii acţiunii
incriminate, în cazul alin. 2. Infracţiunea este susceptibilă de a îmbrăca forma
continuă, existând în consecinţă şi un moment al epuizării acela al încetării activităţii
delictuoase), precum şi forma continuată.
b) Modalităţi
Articolul de lege prevede numai o singură modalitate normativă de săvârşire a
infracţiunii, care însă în plan concret poate îmbrăca numeroase forme.
Există două modalităţi agravate ale infracţiunii, prevăzute la art. 12 alin. 2 şi 3,
atunci când fapta este săvârşită de o persoană care face parte dintr-o pluralitate
constituită de infractori, ori când urmarea imediată a acestei fapte este moartea
victimei.
 BIBLIOGRAFIE

◘ G. Diaconescu – Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale,

Editura Sirius, Bucureşti, 1994

◘ Sima Constantin – „Infracţiuni prevăzute în legi speciale (comentate

şi adnotate)”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002

◘ A. Ungureanu, A. Ciopraga - „Dispoziţii penale din legi speciale

române, comentate şi adnotate cu jurisprudenţa şi doctrina”, Vol. V, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 1996

◘ Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit

de droguri