Umezeala aerului

La fel ca și temperatura , umezeala aerului stă la baza repartiției și delimitării principalelor zone
climatice de pe Glob. Prezintă variații importante atât în latitudine cît și în longitudine deoarece se află
în strânsă dependență de mai multe condiții în principal de temperatura aerului , repartiția neuniformă
a apei și uscatului , de natura și structura învelișului vegetal , de prezența/absența stratului de zăpadă.
Repatiția geografică a tensiunii vaporilor de apă :
Tensiunea vaporilor de apă urmărește în linii generale repartiția temperaturii aerului față de care
se stabilește o relație direct proporțională. Astfel cu cât temperatura prezintă o valoare mai mare cu
atât tensiunea vaporilor de apă este mai ridicată și invers.
Repartiția tensiunii vaporilor de apă în luna IANUARIE :
Prezintă valori diferite în cele două emisfere în funcție de raportul diferit care se stabilește între
uscat și apă. Izoliniile care unesc punctele cu aceeași tensiune a vaporilor de apă delimitează o zonă
Ecuatorială cu valori mai mari de 20mm coloană de Mercur. Aceste valori ridicate sunt puse pe seama
umezelii ridicate dar și prezenței surselor de evaporare ( în zona Ecuatorială unitățile acvatice ocupă
80% din suprafață). Pe măsura creșterii latitudinii tensiunea medie a vaporilor de apă înregistrează o
scădere progresivă care nu este pretutindeni uniformă. Anomalii pozitive sau negative sunt
determinate de o serie de factori de natură locală cum ar fi curenții oceanici reci sau calzi , prezența în
interiorul uscatului continental a unei unități acvatice de mari dimensiuni sau prezența unei unități
forestiere de mari dimensiuni. Astfel în regiunile oceanice străbătute de curenți calzi ( curentul
Atlanticului de N , Mozambicului , Alaska , Braziliei ) izoliniile prezintă sinuozități adânci spre cei
doi poli deoarece apele cu temperaturi mai ridicate transportate de aceștia favorizează intensificarea
procesului de evaporare.
În Emisfera N deasupra continentelor valorile medii ale tensiunii vaporilor de apă înregistrează
scăderi deosebite chiar sub 5 mm coloană de Mercur în regiunile deșertice și subtropicale și chiar și
sub 0,1 mm coloanp de Mercur (N Canadei , NE Siberiei). În NE Siberiei în depreisunea Verhoiansk
valoarea coboară la 0,025 mm coloană de Mercur din cauza scăderii temperaturii aerului. În Emisfera
N o serie de creșteri azonale ale tensiunii vaporilor de apă se înregistreazăă deasupra lacurilor de mari
dimensiuni , mărilor continentale ( Marile Lacuri N Americane , M.Neagră , M.Caspică).
În Emisfera S valoarea tensiunii vaporilor de apă coboară mult mai uniform datorită
preponderenței apei care atenuează încălzirea / răcirea aerului. O serie de mici sinuozități se pot
remarca în dreptul coastei Americii de S sau în dreptul țărmului V al Africii de S unde curenții
oceanici reci împing aceste izolinii spre Ecuator. Cele mai mici valori se remarcă deasupra
continentului S în interiorul Antartidei de aproximativ 0.001 mm coloană de Mercur.
Repartiția tensiunii vaporilor de apă în luna IULIE :
Se remarcă diferențieri între Emisfera N și Emisfera S dar și o împingere spre N a Ecuatorului
tensiunii vaporilor de apă reprezentat de izolinia de 20 mm coloană de Mercur. Valori mai mici de
22,25 mm coloană de Mercur se remarcă în Oceanul Indian la Calputa sau în delta Gangebrahmaputra
în timp ce recordurile lumii se înregistrează în E- M.Roșii – L.Jedah , în Arabia Saudită de 32mm
coloană de Mercur.
În Emisfera N la latitudini similare tensiunii vaporilor de apă este mai mare deasupra oceanelor
decât deasupra continentelor. Fac excepție de la această regulă ariile oceanice străbătute de curenții
reci care se individualizează. Creșteri semnificative se înregistrează față de Ianuarie deasupra
unităților deșertice și semideșertice tropicale unde se ajunge la valori medii de 10-12-15mm coloană
de Mercur. Cele mai mici valori medii se înregistrează în Emisfera N în NE Siberiei de aproximativ
8mm coloană de Mercur și deasupra Groenlandei sau ghețurilor Arctice de 4,5mmcoloană de Mercur.
Densitățile mai mici a izoliniilor indică o preponderență a unităților acvatice dar și o diferență mai
mică de temperatură între Ecuator și poli.
În Emisfera S valorile medii lunare scad către poli mult mai uniform decât în Emisfera N.
Deasupra oceanelor aceste izolinii se curbează spre Ecuator în zonele traversate de curenți reci așa
cum se întâmplă in V Australiei , V Africii Meridionale și spre Ecuator în cazul ariilor traversate de
curenții calzi.
 Repartiția geografică a umezelii relative :

Prezintă valori diferite pe Glob în funcție de repartiția geografică a temperaturii aerului.

Repartiția umezelii relative în luna IANUARIE :

Harta distribuției valorilor medii ale umezelii relative pune în evidență existența unei zone
Ecuatoriale cu unezeală ridicată de peste 85% dezvoltată cu precădere la S de Ecuator adică în
Emisfera de vară a lunii ianuarie acolo unde predomină suprafețele oceanice iar razele solare formează
un unghi mai mare de incidență cu suprafața terestră. Se remarcă diferențieri majore între cele 2
Emisfere și la nivelul zonei temperate dar și la nivelul zonei polare. Alte 2 zone cu valori de umezeală
de peste 85% sunt situate la latitudini mai mari subpolare , sub cercurile polare , zona dispre Emisfera
S fiind mai uniformă decât în Emisfera N acolo unde se remarcă prin discontinuitate ariile fiind
centrate pe NE Americii de N și pe partea de V a Europei. Între zona Ecuatorială și cele 2 zone
subpolare se intercalează 2 zone cu valori mai reduse ale umezelii relative. Acestea sunt centrate în
lungul tropicelor unde se întâlnesc valori mai mici de 50% ( Centrul Saharei , Centrul Pen.Arabia , NV
Indiei , Deș.Gobi din N Rep.Chineze). Valori intermediare cuprinse între 50 – 80% cuprind areale
vaste din N Africii , centrul Asiei dar și cea mai mare parte a continentului N American. Zonele cu
umezeală relativă ridicată corespund acelor arii în care predomină mișcările convective ascendente în
timp ce zonele cu umezeală relativă mică , ariilor în care predomină mișcările convective descendente

Repartiția umezelii relative în luna IULIE :

Harta distribuției valorilor medii păstrează în linii mari zonalitatea caracteristică lunii ianuarie cu
deosebirea că singura zonă neîntreruptă rămâne zona subpolară S datorită preponderenței apei de la
această latitudine. Zona Ecuatorială cu valori ai mari de 85 % se întrerupe în E Africii datorită unui
curent rece (al Benguelei) și se lățește deosebit deasupra Oceanului Pacific. Centrele cu valori mai
reduse de 50% se micșorează în zona tropical S însă se măresc considerabil în Emisfera N unde fac
legătura cu cele suprapuse deșerturilor temperate.

Repartiția geografică a nebulozității :

Este deppendentă de factorii care influențează atât temperatura cât și umezeala aerului. Pe Glob
repartiția acestui parametru este redată cu ajutorul unor izolinii care poartă numele de IZONEFE

Repartiția nebulozității în luna IANUARIE :

Este dependentă de raportul diferit dintre uscat și apă care imprimă valori diferite atât a
temperaturii cât și a umezelii relative. Harta cu izonefe aferentâ lunii ianuarie indică o deplasare spre S
a regiunilor Ecuatoriale cotinentale de nebulozitate peste 7 zecimi determinată de înaintarea spre
Tropicul de S a zonei de convergență intertropicală care presupune o valoare termică mai ridicată .
Zonele subtropicale de nebulozitate are mai scăzută are în Emisfera N o dezvoltare mult mai am amplă
decât în Emisfera S. Ea cuprrinde teritorii vaste din Africa de N , Asia dar și America de N ( S
Californiei și S Mexicului)
În Emisfera S valorile reduse de nebulozitate ocupă areale mai mici deasupra deș.Atakama ,
regiunii Capului , Marelui deș. Australian. La latitudini mai mari de 40 - 45ᵒ în Emisfera N atât pe
oceane cât și în V continentelor ebulozitatea crește pestte 7 zecimi și chiar peste 8 zecimi așa cum se
întâmplă în insulele Aleutine , în V Pen.Scandinavia , deasupra M.Norvegiei. Acest lucru este pus pe
seama intensificării activității ciclonice dar și scăderii tensiunii de saturație. În E Asiei - regimul
anticiclonic dar și datorită circulației musonice nebulozitatea scade drastic la mai puțin de 2 – 3
zecimi. Acest lucru este explicabil prin prisma mișcărilor convective descendente care dispersează
sistemele noroase. În Emisfera S deasupra Antartidei valorile sunt mai ridicate depășind 8 zecimi din 3
motive :
• datorită unghiului de incidență
• datorită zilei polare
• intensificarea activității ciclonice
 Repartiția nebulozității în luna IULIE :
Izonefele evidențiază deplasarea spre N a maximelor Ecuatoriale care se intensifică datorită
circulației musonice. Minima subtropicală din Emisfera N se extinde foarte mult spre N datorită
preponderenței uscatului și a predominării regimului anticiclonic. Valorile mai ridicate de peste 6 – 7 –
8 zecimi se înregistrează în interiorul continentelor sau deasupra unităților acvatice străbătute de
curenții calzi. Areale cu valori ridicate de peste 7 , 8 zecimi se mențin la E de Pen.Labrador și
M.Norvegiei și Ins.Aleutine. Zona de nebulozitate mare de peste 7 zecimi de la latitudini temperate și
subpolare ale Emisferei S se întrerupe în bazinul E al Oc.Pacific unde maxima ciliană are valori de
peste 8 zecimi. În Antartida rămâne la valori scăzute mai mici de 4 , 5 zecimi.

Repartiția geografică a precipitațiilor atmosferice :

Precipitațiile atmosferice reprezintă cel mai variabil dintre elementele climei care însă stă la
baza delimitării marilor zone și subzone de climă. Cantitățile medii anuale de precipitații înregistrează
de regulă o scădere progresivă de la Ecuator către zonele subtropicale după care în cadrul zonelor
temperate înregistrează o nuouă creștere în timp ce în zona rece polară și subpolară înregistrează
descreșteri coniderabile. În Emisfera N unde media puviometrică este de 770mm/an între 0 și 10ᵒ -
1450 mm/an. În cadrul suprafeței terestre această zonalitate este frecvent perturbată de apariția unor
maxime și minime pluviometrice cu caracter azonal determinată de acțiunea conjugată a unor factori
regionali care au ca și efect creșterea/descreșterea cantității medii de precipitații atmosferice.
Repartiția geografică a precipitațiilor atmosferice poate fi pusă în evidență prin intermediul
hărților cu izohiete. Acestea reprezintă izolinii care unesc puncte cu aceeași cantitate de precipitații
atmosferice. La nivel planetar această repartiție se evidențiază printr-un regim anual și diurn
diferențiat pe cele 3 mari zone de climă( zona caldă , z.temperată , z.rece). În zona caldă , precipitațiile
medii anuale prezintă valori riidicate cuprinse între 1000 – 2000 mm /an pentru că în această zonă
predomină suprafețele acvatice de peste 80% ; pe fondul formei Pământului razele solare formează
unghiuri mari de incidență cu suprafața terestră ; predomină mișcările convective ascendente ceea ce
favorizează instabilitatea aerului cald și umed. Local , factorii care influențează formarea
precipitațiilor pot determina creșteri/descreșteri considerabile a precipitațiilor atmosferice. Astfel în
Indonezia , Africa Ecuatorială de V , sau în bazinul fluviului Amazon media pluviometrică depășește
4000 – 6000 mm/an.(EX : în V Americii de S scăderile sunt puse pe seama curentului rece – Peru
după cum urmează : la Buenaventura localizată la 3ᵒ57’ latitudine N media pluviometrică este de 7800
mm/an apoi la Guayquil la 2ᵒ20’ latitudine S este de 988 mm/an , Callõ(Peru)2ᵒ latitudine S este de 27
mm/an). Anomalii locale mai pot fi puse și pe seama unor factori locali :prezența/absența unui lanț
montaan de ex: la gura de vărsare a Amazonului în plină zonă climatică Ecuatorială la doar
2ᵒlatitudine N media pluviometrică nu depășește 600 mm/an , fercvent se înregistrează și fenomenul
de secetă.

Spre N și spre S de zona Ecuatorială cantitățile medii anuale de precipitații atmosferice scad
treptat atingând valori minime din zona subtropicală cuprinsă între 20 - 35ᵒlatitudine N și S.
Descendența aerului caracteristică anticiclonului dar și inversiunile termice create de alizee determină
scăderea cantităților de precipitații la mai puțin de 500 mm/an. Aceste zone corespund marilor unități
deșertice calde ale Terrei (E – deș.Sahara) unde local pot fi cantități mai mici de 10mm/an
Pen.Arabia , deș.Thar , Kalahari , Australia Centrală/V . Recordul de ariditate este deținut de
deș.Atakama unde media pluviometrică este de aproximativ 0,5mm în 10 ani. Aici , se află și stația
meteorologică care nu a înregistrat nici un fel de precipitații atmosferice de când au început
observațiile meteo. Deosebit de aride sunt si deș.din California , Sahara de V , Africa de S. la polul
opus , anomalii pluviometrice pozitive se înregistrează la latitudini tropical- musonice pee versanții
monatni cu expoziție favorabilă( NE Indiei se întâlnește polul ploilor de pe Glob).
Recorduri pluviometrice din zona caldă se înregistrează pe versanții montani din Ins.Borneo , Geava ,
Sulamesi Mindanaodar și în M.Cammerun unde media pluviometrică depășește 7000 chiar 10 000
mm/an. Pe versanții adăpostiți ai acestor munți media pluviometrică se diminuează brusc datorită
procesului de foehnizare și descendența aerului care dispersează sistemul noros. Cel mai amplu efect
se remarcă pe versantul N al M.Hymalaia unde media nu depășește 250 mm/an.