UNIVERSITATEA "AL. I.

CUZA" IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA
AFACERILOR

SISTEME INFORMAŢIONALE
DE BIROU ÎN ADMINISTRAŢIA
PUBLICĂ

AUTOR:

PROF. UNIV. DR. MIRCEA GEORGESCU

2021/2022
 CAPITOLUL 1 Introducere În Birotică. Despre Locul Şi Rolul
Biroticii
1.1 Rolul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în societatea
contemporană
Unul dintre truismele zilelor noastre se referă la contemporaneitatea cu o adevărată
revoluţie informaţională, în care tehnologiile au sporit considerabil capacitatea indivizilor de a
achiziţiona, stoca, organiza, întreţine, actualiza, transmite şi partaja informaţii.
Dispunem de instrumente care ne permit să extragem şi să comunicăm informaţii în
câteva secunde, oriunde, oricui şi la orice oră, şi mai ales suntem în măsură să lucrăm împreună,
să partajăm resursele şi să luăm decizii electronic. Instrumentele menţionate mai sus sunt
denumite generic Tehnologii Informaţionale şi de Comunicaţii (TIC). TIC este cel mai
utilizat termen pentru integrarea telecomunicaţii-computere, definit ca o contopire a
telecomunicaţiilor (reprezentate de telefoane, circuite, cabluri, sateliţi, relee) pe de o parte, şi a
calculatoarelor electronice, pe de altă parte.
Impactul TIC este analizat frecvent atât la nivel individual, cât şi la nivel macro-
economic.
Pentru primul nivel, cel individual, Comisia Europeană (2010, p. 5) afirmă, în Agenda
digitală, că „impactul social al TIC a devenit semnificativ: de exemplu, faptul că practic toţi
europenii dispun de un telefon mobil şi că în Europa există mai mult de 250 de milioane de
utilizatori cotidieni de Internet a schimbat modul nostru de viaţă”, iar acest lucru poate fi
constatat de fiecare dintre noi, „angajaţi” astăzi cu o fracţiune de normă ca manageri ai
informaţiilor personale, din ce în ce mai abundente şi greu de gestionat.
La nivel macro-economic TIC sunt privite ca „paradigma tehnico-economică în jurul
căreia se cristalizează noul val de schimbări tehnologice şi economice” (Freeman şi Louça,
2001, p.210), creatoare ale unui context „în care piaţa globală, în detrimentul pieţelor naţionale
separate, devine arena relevantă pentru competiţia economică” (Chase-Dunn, 1999, p. 201),
„decisive pentru modul în care sunt produse schimbările economice şi sociale, pentru felul în
care cunoaşterea este creată sau recăpătată şi pentru caracterul muncii şi organizaţiilor în care
oamenii sunt angajaţi” (Herţa Gongola în Todoran, 2005, pp. 48-49).
Tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii, prin faptul că scurtează munca efectivă
şi diminuează rolul individului în procesul de producţie, înlocuiesc munca în produsul naţional,
ca sursă a valorii adăugate. Hall şi Preston (1988, p. 18) menţionează că „această convergenţă
a două tehnologii iniţial separate este de mare importanţă în dezvoltarea economiei globale de
azi şi de mâine”.
Calculatoarele asigură prelucrarea informaţiei, iar telecomunicaţiile transmiterea ei. Ele
pot exista independent, dar împreună sunt din ce în ce mai mult văzute ca sistemul nervos central
al economiei mondiale a secolului XXI, nu atât ca însoţitoare ale creşterii şi bunăstării viitoare,
ci mai degrabă ca o condiţie a acestora.

2
 În opinia autorilor Wilfong şi Seger (1997, pp. 54-55), caracteristicile revoluţiei
provocate de tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii sunt următoarele:
- convergenţa: calculatoarele, telefoanele şi televiziunea încep să sprijine realizarea aceloraşi
funcţii. Sistemele de telecomunicaţii preexistente se „topesc” şi creează o singură reţea de
dimensiuni globale;
- omniprezenţa: transmisia datelor este posibilă oricând şi oriunde. Produsele wireless aduc
vocea, datele, fax-urile şi transmisiile video în zone tot mai numeroase din lume;
- accesul individual: comunicaţiile nu se mai adresează unui anumit loc fizic, bine delimitat, ci
unui individ – care este disponibil în permanenţă şi oriunde, prin utilizarea e-mail-ului sau a
dispozitivelor mobile;
- interactivitatea: indivizii interacţionează tot mai mult şi mai uşor între ei. În plus, devine
posibilă comunicarea interactivă cu maşini până acum pasive, dar şi a materialelor sau
obiectelor între ele, prin Internetul lucrurilor (Internet of Things).
Internetul lucrurilor este unul dintre subiectele fashion ale presei economice de astăzi – el
desemnează o reţea de obiecte care comunică între ele şi care devine tot mai reală şi mai amplă pe zi
ce trece. În această reţea, procesoarele încorporate şi facilităţile de comunicaţie sunt ataşate
frigiderelor, stilourilor, sălilor de conferinţe sau sufrageriilor de acasă şi le permit acestora să discute
între ele cu sau fără înştiinţarea explicită a proprietarului lor. Hainele şi accesoriile se dovedesc în stare
să facă singure fotografii sau filme din locurile pe care indivizii le vizitează în concediu. Senzorii
biometrici înregistrează şi transmit informaţiile despre starea sănătăţii celor care îi poartă. Reţelele
viitorului ne promit că vom putea vizualiza şi administra informaţiile personale de pe orice dispozitiv,
oricând şi de oriunde. Până şi sensul termenului „dispozitiv” se schimbă faţă de cel curent. Tehnologii
care vor încorpora senzori compacţi, ieftini şi capabili să se auto-activeze urmează să înregistreze vieţile
noastre într-un mod pasiv şi neintruziv, în aşa fel încât nu va mai fi nevoie să ne întrerupem pentru a
ruga pe cineva să ne facă o fotografie sau să ne filmeze. (Popescul, 2008)

Alte caracteristici ale TIC pe care le considerăm relevante în contextul lucrării de faţă
sunt următoarele:
- asigură accesibilitatea informaţiei sub diverse forme: verbală, simbolică şi într-o formă lizibilă
pe calculator. Cărţile şi revistele sunt din ce în ce mai mult stocate în memorii electronice.
Numeroase date, altădată înregistrate sau transcrise de om, sunt transmise astăzi direct prin
sistemele automate de prelucrare a informaţiilor, fără nici o intervenţie umană. De exemplu,
producţia ce iese de pe o linie de montaj automată este înregistrată direct în registrele de stocuri,
datorită informatizării complete a firmelor;
- pun la dispoziţia utilizatorilor memorii gigant (cele mai vaste memorii de care dispune omul
la ora actuală), în condiţiile portabilităţii crescute ale acestora;
- fac posibilă utilizarea limbajului uman pentru interogarea unui sistem informatic;
- asigură accesibilitatea informaţiei în diverse puncte ale aplicaţiei, la costuri foarte reduse;
- conferă inteligenţă sistemelor de prelucrare a informaţiilor.
TIC au un rol major în sprijinirea activităţii aşa-numiţilor „knowledge workers”,
termen introdus de profesorul vienez Peter Drucker, care se referă la angajaţii care răspund la
cererile care le-au fost adresate prin utilizarea propriilor cunoştinţe şi nu pe baza unor agende
arbitrare care le sunt ataşate de către şefi.

3
 Valoarea cunoştinţelor exclusive şi relevante pare să crească permanent într-o lume din
ce în ce mai abundentă în informaţii, în care ne simţim înotând în derivă într-un „ocean de
impulsuri media nesortate” (Bard and Söderqvist, 2010, p. 86), iar ajutorul TIC în producerea
cunoştinţelor necesare derulării sarcinilor noastre de lucru a devenit incontestabil.
Acest aspect nu este unul lipsit de riscuri. Plecarea unui angajat din organizaţie poate aduce
după sine fie divulgarea cunoştinţelor, care are implicaţii negative asupra avantajului competitiv al
organizaţiei respective, fie o pierdere importantă a integrităţii lor, care apare chiar şi atunci când
angajatul nu afectează confidenţialitatea cunoştinţelor, nedivulgându-le în vreun fel. Problema este
legată de caracterul nestocabil al bazei de cunoştinţe tacite, spre deosebire de bazele de date şi
informaţii, ca şi de importanţa capitalului relaţional al unui angajat în firmă – plecarea unui membru
dintr-o echipă poate duce la destabilizarea activităţii sau chiar la destrămarea acesteia. Acest lucru este
cu atât mai grav cu cât angajaţii îşi conştientizează mai bine importanţa în cadrul organizaţiei.
Capacitatea lor de abstractizare (înţelegerea strategiei organizaţiei, ca şi a felului în care aceasta
funcţionează) şi de comunicare (cu echipa de lucru sau cu consumatorii) le conferă o putere individuală
deloc neglijabilă. Combinată cu lipsa de loialitate, din ce în ce mai vizibilă în cultura contemporană,
poziţia cheie pe care o deţine angajatul şi cantitatea enormă de cunoştinţe la care acesta are acces, ea
poate deveni un pericol potenţial atât în ceea ce priveşte confidenţialitatea (cunoştinţele pot fi
divulgate sau puse în slujba competitorilor), integritatea (angajatul poate pleca din organizaţie, luând
cunoştinţele – în special pe cele tacite – cu el), cât şi accesibilitatea (angajatul nu doreşte să-şi
împărtăşească cunoştinţele altora).
Una dintre principalele caracteristici ale agenţilor individuali implicaţi constant în fluxuri de
cunoştinţe (“knowledge workers”) este abilitatea de a delega o parte dintre sarcinile lor de lucru
tehnologiei. Scăpând astfel de grija activităţilor repetitive, angajaţii îşi pot dedica timpul şi eforturile
sarcinilor generatoare de valoare, care cer creativitate şi inovare. Pe de altă parte, însă, obiceiul de a
folosi aplicaţii TIC în activitatea curentă îi face foarte deschişi la adoptarea de noi realizări tehnologice,
ca de exemplu social media, iar acestea ridică probleme de securitate serioase. Un studiu Recommind
publicat în ediţia din mai 2010 a InsideKnowledge arată, cumva paradoxal, că managerii sunt mult mai
îngrijoraţi de riscurile asociate folosirii social media decât de cele legate de alte tehnologii noi ca, de
exemplu, cloud computing – Clifton (2010). Atracţia pe care reţelele sociale o au asupra indivizilor este
dată de felul în care acestea stochează informaţia – şi anume, în conversaţii şi conexiuni, mai degrabă
decât în baze şi depozite de date puternic formalizate. În mediul prietenos şi uşor de acceptat, construit
în aşa fel încât să captureze cu uşurinţă informaţii şi cunoştinţe nestructurate din experienţe multiple,
angajaţii pot divulga, chiar fără voie, elemente sensibile din viaţa organizaţiei în care lucrează. Web
2.0, combinat cu stilul contemporan de a lucra de oriunde, şterge treptat linia dintre muncă şi viaţa
privată. Ca urmare a acestei schimbări în psihologia lor, oamenii pot împărtăşi cunoştinţe pe care
angajatorul le consideră confidenţiale. Reţelele sociale facilitează şi ţinerea legăturii cu foştii colegi de
serviciu, de proiect sau de facultate – pentru acest caz, există studii care arată că, dacă indivizii
comunică cunoştinţe legate de serviciu, o fac în special în relaţia cu foştii colegi – vezi Dahl&Pendersen
(2003). În plus, controlul pe care angajaţii doresc să îl aibă asupra sarcinilor de lucru şi de acasă sau din
concediu este, de asemenea, cauzator de vulnerabilităţi. O cercetare a Credant Technologies (Clifton,
2010) a descoperit că 64% din respondenţi călătoresc cu laptop-urile, 66% dintre ele fiind necriptate,
iar 51% total nesecurizate, fără măcar o parolă introdusă.

1.2. De la cunoaşterea individuală la cunoştinţele in reţea

În mai puţin de o generaţie, revoluţia informaţiei şi introducerea calculatoarelor in fiecare
dimensiune a societăţii, a schimbat lumea. Predicţiile unor futurişti ca Marshall McLuhan şi
Alvin Toffler se adeveresc şi lumea se transformă intr-un “sat global”, unde nu mai există
graniţe pentru afaceri, comunicaţii sau comerţ.

4
 Putem considera că un nou tip de economie şi-a marcat prezenţa la nivel planetar. Ea poate
fi catalogată, atât ca o economie informaţională, o economie bazată însă pe cunoştinţe, cât şi ca
una globală. Este informaţională, deoarece productivitatea şi competitivitatea agenţilor
economici depind în mod esenţial de capacitatea lor de generare, tratare şi aplicare a unei
informaţii eficace bazate pe cunoaştere. Este şi globală deoarece activităţile cheie, de producţie,
consum şi distribuţie, precum şi componentele lor (capitalul, forţa de muncă, materiile prime,
informaţiile, tehnologiile, pieţele) sunt organizate la scară planetară. Informaţională şi globală,
în acelaşi timp, întrucât în noile condiţii istorice, productivitatea ea naştere şi concurenţa se
exprimă într-o reţea globală de fenomene ce interacţionează.
Apariţia acestui nou model de economie s-a înregistrat spre sfârşitul secolului XX,
deoarece doar atunci revoluţia tehnologiei informaţiei a oferit baza materială indispensabilă
dezvoltării ei. Fără îndoială, informaţia şi cunoaşterea au fost întotdeauna elemente esenţiale
ale creşterii economice şi evoluţia tehnologiei a determinat în mare măsură capacitatea de
producţie şi nivelul de viaţă din societate, precum şi formele sociale de organizare economică.
Asistăm însă la un “moment de ruptură istorică”.1
Emergenţa unei noi paradigme tehnologice organizate în jurul noilor tehnologii ale
informaţiei, mult mai puternice şi mai “suple”, permit chiar informaţiei să devină produs al
procesului de producţie. Astfel a apărut aşa numita economie în reţea, profund independentă,
care devine din ce în ce mai capabilă de a aplica progresele tehnologiei sale, cunoaşterii şi
gestiunii sale.
Peter Drucker descrie curentul actual, pe care-l consideră apărut în anii 60 şi continuat pâna
în 2020: “Intrăm într-o societate a cunoaşterii, în care resursa economică principală nu mai este
capitalul sau munca, ci cunoaşterea şi în care lucrătorii inteligenţi vor juca un rol central”.
Dacă în ultimii ani se vorbea despre tipul de societate postindustrială, în care se remarca
trecerea în special de la industrie către servicii, pentru secolul XXI lucrurile sunt relativ simple:
se va trece de la activităţi bazate pe informaţii, la activităţi bazate pe cunoştinţe şi putem aprecia
că dacă secolul XX a fost unul al tehnicii, secolul XXI va fi cu siguranţă al cunoaşterii.

1.2.1. De la simplu la complex: date, informaţii, cunoştinţe

Istoria civilizaţiei umane este însăşi istoria informaţiei. Progresele înregistrate de omenire
au depins organic de cantitatea de informaţie disponibilă şi de rapiditatea vehiculării şi utilizării
informaţiilor. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica
evoluţiei civilizaţiei umane care se află în faza societăţii informaţionale.
Informaţia, ca noţiune, este foarte veche. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al
cunoştinţelor umane, unitate de măsură în informatică, ştire, noutate etc. Sensurile noţiunii de
informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta.
Noţiunile de informaţie şi dată se consideră în vorbirea curentă ca fiind chiar sinonime,
deşi în realitate se deosdebesc esenţial. Pentru a fi percepută informaţia trebuie exprimată într-
o formă concretă. Prin dată înţelegem o entitate informaţională atomică (cea mai mică formă

1
Castells, M., La societé en reseaux, Editions Fayard, Paris, 1998, p.94.

5
semnificativă de informaţie). Din punct de vedere informatic, datele reprezintă un şir de
simboluri. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. Sistemul de calcul
operează cu date, care constituie forma fizică efectivă a simbolului ce reprezintă informaţia.
Datele sunt fapte obţinute, observate, contorizate, măsurate etc., care sunt înregistrate.
Frecvent acestea sunt numite date de bază şi sunt adesea înregistrate în activităţile tranzacţionale
de zi cu zi ale unei organizaţii. Datele sunt derivate atât din surse externe cât şi din surse interne
şi ca urmare a faptului cele mai multe date externe trebuie să fie într-o formă gata de utilizat,
determinând astfel activităţi interne care necesită sisteme de măsurare şi înregistrare de maniera
la care aceste date pot fi captate.
Conform Dictionary of Computing2 “informaţia reprezintă cunoştinţe prezentate unei
persoane sub formă inteligibilă”. Unul din cele mai prestigioase dicţionare de specialitate –
Oxford Reference dictionary of computing3- aprecia informaţia astfel: “formal, o colecţie de
simboluri. Acesta este sensul de prelucrare a informaţiilor, tehnologia informaţională sau teoria
informaţiilor. Simbolurile pot fi definite ca forme prin care se păstrează sensul şi care servesc
ca o definiţie alternativă a informaţiei”.
Sensul cvasiunanim însă acceptat pentru noţiunea de informaţie este următorul: “informaţia
defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri,
într-o comunicare, ştire, semnal, grup de imagini etc. prin care se desemnează concomitent o
situaţie, o stare, o acţiune etc.”4
Informaţia poate fi privită din trei unghiuri de vedere5:
 din punct de vedere al percepţiei umane, care presupune legarea informaţiei de efectele
ce pot apare în urma unei receptări;
 din punct de vedere analitic, lingvistic, informaţia poate fi descrisă în termeni ce se
referă la sensul sau structura ei;
 din punct de vedere fizic, ingineresc, informaţia poate fi descrisă în termenii
manifestărilor sale fizice – mediul de păstrare, rezoluţia sau acurateţea cu care se emite,
se recepţionează.
Schematic relaţia dintre date şi informaţii se poate reprezenta astfel:

2
Collin, S., M., Dictionary of computing, Peter Collin Pub, 1990, p. 32
3
Oxford Reference Dictionary of Computing, Oxford University Press, 1991, p 15
4
Airinei, D., ş.a., Introducere în Informatica economică, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 4
5
Niţchi, Ş., Racoviţan, D., ş.a, Bazele prelucrării informaţiilor şi Tehnologie Informaţională, Ed. Intelcredo, Deva,
1996, p.12

6
 intrări ieşiri

d1 i1

Prelucrări
… …
dn im

d1 dn date
i1 im informaţii
Fig.nr. 1.1. Relaţia date-informaţii6

Informaţia este utilă doar în raport cu utilizarea care-i poate fi conferită. Pentru
întreprindere, informaţia este utilă pentru asigurarea de noi cunoştinţe şi pentru a reacţiona la
semnalele mediului extern.
Ca atare şi rolul informaţiei este divers:

Fig.nr.1.2 Rolul informaţiei

Peter Drucker arată că informaţia constituie „date înzestrate cu semnificaţie şi scop” şi tot
el sugerează că datele prin ele însele sunt lipsite de semnificaţie sau scop.

6
Airinei, D., ş.a., op. cit, p. 5

7
 O informaţie este relevantă7 dacă:
 dezvoltă cunoştinţe;
 reduce nedeterminarea;
 este utilizabilă pentru scopul propus.
De aici şi diversitatea punctelor de vedere privind noţiunea de informaţie:
 un eveniment (informaţia este un element perceput de către om din mediul extern);
 o cantitate (informaţia este măsura reducerii incertitudinii);
 un mesaj (informaţia este o cunoştinţă pe care o comunicăm);
 o semnificaţie (informaţia este semnificaţia normală percepută de către toţi indivizii);
 un rezultat (informaţia este rezultatul unui proces de comunicare);
 un simbol (informaţia este reprezentarea obiectelor şi a faptelor).
Informaţia trebuie să amelioreaze cunoştinţele destinatarului, să reducă incertitudinea şi nu
are valoare decât dacă are o influenţă benefică asupra deciziilor de luat sau a acţiunilor de
realizat.
O clasificare succintă a informaţiilor ar putea fi:

Tabel nr. 1.1 Clasificarea informaţiilor

Domenii
Informaţii tehnice
Informaţii comerciale
Informaţii contabile
financiare
Informaţii juridice
Informaţii economice
Informaţii logistice
Informaţii umane şi sociale
Informaţii politice
Informaţii culturale
Exemple
Modul de folosire pentru diferite aparate,
calculatoare, aparatura de birou, etc
Cunoaşterea clientelei, a concurenţei, a
sistemului de distribuţie, etc
şi Facturi, bilanţul contabil, situaţia contului de
profit şi pierderi, indicatori financiari, etc
Dreptul muncii, drept fiscal, drept civil, etc
Tarifele concurenţilor, furnizorilor, cursul
valutar, etc
Informaţii privind aprovizionarea, livrările,
etc
Informaţii referitoare la personal: nume,
adrese, situaţie familială. Etc
Riscul de a investi în anumite ţări, schimbările
de regim, etc
Informaţii privind activităţile artistice,
sportive, etc

Infomaţia poate intra în tipologii diferite, în funcţie de criteriul de analiză reţinut:

7
Niţchi, S., Racoviţan, D., op. Cit., p. 16

8
 Tabel nr. 1.2 Tipologia informaţiilor
Criteriul de Tipul informaţiei Exemple de
analiză informaţii
Originea Informaţiile interne provin Note de serviciu,
din întreprinderea în care circulă; instrucţiuni, etc
Informaţiile externe provin Comenzi, scrisori,
din mediul extern întreprinderii cataloage, etc
Sensul Informaţiile (interne) pot fi:
circulaţiei în ierarhie  descendente; Fişe de instrucţiuni,
circulare;
 ascendente; Note informative,
rapoarte, motivări, etc
 laterale. Telefoane, note de
informare, etc
Reprezentarea Semnele şi simbolurile
utilizate pentru reprezentarea
informaţiei sunt diverse:
Scrisori, rapoarte, note
 texte;
Cifre de afaceri
 numere;
Scheme, desene
 grafice;
Cifre, litere
 coduri
Telefoane, reuniuni
 sunete.
Durata de Informaţii variabile al căror Cifra de afaceri,
viaţă conţinut evoluează în timp; vârsta
Informaţii permanente ce au Numele, data naşterii
un conţinut fix.
Poziţia în Informaţii brute, numite şi Reviste, documente,
procesul prelucrării elementare sau de bază; cataloage
Rapoarte de sinteză a
Informaţii elaborate, ce
documentelor
rezultă prin prelucrarea unor date de
bază;
Informaţii pentru procesul de Obiectul rapoartelor
decizie, al căror conţinut este de sinteză
necesar să-l cunoaştem pentru a
prelucra datele de bază
Destinatarul După funcţia sau rolul
destinatarului deosebim:
Fişe cu atribuţii
 informaţii individuale;
 informaţii de masă (pentru Note de serviciu
un ansamblu de persoane);
 informaţii instituţionale Rapoarte

9
 Gradul de Informaţii formale sunt Organigrame, note
instituţionalizare furnizate de către firmă şi au de serviciu;
caracter obligatoriu;
Informaţii informale, apărute Zvonuri, indiscreţii
în mod spontan datorită condiţiilor
de lucru şi relaţiilor interpersonale.

Structura Informaţiile ierarhice sunt Note de serviciu,

firmei informaţii ce urmăresc scar dări de seamă
ierarhică: ascendente, descendente,
laterale;
Informaţiile funcţionale sunt
informaţii sub formă de “sfat” pe Avize, sfaturi
care specialiştii le transmit celorlalţi
membri ai firmei.

Finalitatea Informaţii de funcţionare, Proceduri

sunt informaţii indispensabile
execuţiei unei activităţi;
Informaţii privind evoluţia,
permit firmei să anticipeze evoluţia Propuneri ale
mediului în care funcţionează şi să clienţilor şi furnizorilor,
sesizeze oportunităţile; zvonuri

Informaţii de influenţă sunt

informaţii ce vizează influenţarea
comportamentului indivizilor şi
prezintă importanţă pt firmă în ceea
ce priveşte coeziunea socială, Indiscreţii, note de
spiritul de echipă, etc serviciu, zvonuri, etc

Eficacitatea deciziei depinde de justeţea informaţiei.

Tabel nr. 1.3 Justeţea informaţiilor

Criterii de Definiţii
justeţe
Fiabilă Informaţia furnizată trebuie să fie justă, completă şi
obiectivă (sunt necesare controale de verificare a
veridicităţii şi controale de redundanţă)
La zi Informaţia este în majoritatea cazurilor nedurabilă.
Trebuie deci sa înlocuim periodic informaţiile vechi şi să fim

10
 vigilenţi la schimbările juridice, financiare, economice
intervenite.
Utilă Informaţia nu este în sine utilă sau inutilă. Ea trebuie
adaptată necesităţilor utilizatorului.
Inteligibilă Informaţia trebuie să poată fi înţeleasă de către
destinatar fără urme de dubiu (limbaj comun ce trebuie
respectat).
Precisă Informaţia nu trebuie să fie aproximativă. Fără
îndoială, o marjă de incertitudine trebuie definită de la
început înainte de a evita riscurile erorilor.
Regulată Informaţia trebuie furnizată într-un ritm uniform:
cotidian, săptămânal, lunar etc.
Rapidă Informaţia trebuie să poată fi obţinută rapid şi facil
în funcţie de necesităţile utilizatorului.
Sigură Informaţia nu trebuie să fie “deformată”. Ea trebuie
să respecte nivelul de confidenţialitate stabilit în prealabil.
Protejată Informaţia trebuie să asigure un grad ridicat de
securitate care să-i asigure rezistenţa la orice gen de
agresiune (furt, manipulare greşită, etc)
Puţin costisitoare Informaţia nu este nici gratuită, nici imediată. Ca
atare trebuie luat în calcul costul achiziţiei şi timpul de
obţinere (o informaţie este interesantă doar în măsura în
care costul achiziţiei este inferior costului de eroare posibil
fără folosirea acesteia).

Toate aceste criterii de justeţe sunt importante dar, mai ales pentru firmele mici şi mijlocii
foarte importantă este problema costului informaţiei. Cu toate că, prin tehnologiile actuale
există o scădere dramatică a acestuia, relaţia tipică ce se instaurează între cost şi
cantitatea/calitatea informaţiei este dată în schema de mai jos:

Fig.nr.1.3 Modelul costurilor informaţiei8

8
http://217.156.122.85/SistemeInformationale/Capitolul%201.pdf

11
 Informaţia trebuie să amelioreze cunoştinţele destinatarului, să reducă incertitudinea şi
nu are valoare decât dacă are o influenţă benefică asupra deciziilor de luat sau a acţiunilor de
realizat. Cu siguranţă spectrul informaţional aflat la dispoziţia fiecărui individ a evoluat foarte
mult şi în plus activitatea de informare tinde să devină un proces care se desfăşoară de la sine,
în mod personalizat şi predefinit. Există surse informaţionale asupra cărora avem control
aproape deplin (Fluxurile RSS, Portalurile), bazate pe tehnologiile de tip push, surse asupra
cărora controlul este redus sau chiar inexistent (Internet, Bazele de date, Sistemele de
Management Electronic al Documentelor şi Înregistrărilor,CRM-urile) şi surse în care se îmbină
ambele tipuri de situaţii (Mesageria instant, Reţelele sociale, Emailul).

Intranet Populaţie
Internet Poştă Fluxuri RSS
Tras Baze de electronică Tehnologii Împins
date Mesagerie portal
EDR instant
CRM Reţele sociale

Fig.nr. 1.4 Modificări ale spectrului informaţional individual

Informaţia de calitate se defineşte ca fiind acea informaţie care este utilizată ca sursă în
crearea de valoare. Experienţa, fundamentată pe cercetare arată că o informaţie bună are
următoarele calităţi:
 este relevantă pentru scopul propus;
 este suficient de exactă pentru scop;
 este suficient de completă pentru problema care trebuie rezolvată;
 provine de la o sursă care prezintă încredere;
 este comunicată agentului corespunzător;
 este comunicată în timp util faţă de producerea evenimentului;
 este plasată pe nivelul corespunzator de detaliere;
 este comunicată printr-un canal adecvat de comunicaţie;
 este bine înţeleasă de utilizator.

Conceptul de cunoştinţă poate fi definit pornind de la conceptele de dată şi de informaţie,

situându-se pe un nivel de abstractizare superior acestora. Cunoştinţa reprezintă agregarea
evoluată a unor seturi de informaţii (conţinut textual/valoric, atribute, caracteristici, reguli,
relaţii) deservind activităţi specifice, şi manifestate deseori abstract (sub formă de modele de
acţiune/decizie/comportament).
În faţa unui asemenea mediu complex şi imprevizibil, o interpretare retroactivă şi raţionala
a informaţiilor nu mai este viabilă şi întreprinderea riscă să fie depăşita de situaţie, iar funcţia
de documentare (sau memorizare în general) tinde să devină doar o muncă suplimentară,
administrativă fără să reflecte realitatea economică.

12
 Aplicare

Date Prelucrare Informaţie

Raţionamente
Experimentări Cunoştinţe

Fig nr 1.5 Relaţia date-informaţii-cunoştinţe9

Reprezentând datele, informaţiile şi cunoştinţele sub forma unei piramide şi plasând pe
această piramidă a abstractizării şi inteligenţa, putem spune că aceasta constituie înţelegerea,
interpretarea cunoştinţei.

Umană, naţională
Inteligenţă

Contextuale, tacite
Transferul lor necesită învăţare

Cunoştinţe

Codificabile, explicite
Uşor transferabile
Informaţii

Date

Fig.nr. 1.6 Date/Informaţii/Cunoştinţe – volum şi grad de abstractizare10

În arta războiului, un avantaj decisiv era fără îndoiala deţinerea datelor (despre teren, despre
arme, despre planurile sau intentiile adversarului). Inventarea informaţiilor, dezinformarea,
disiparea informaţiilor sunt arme însă la fel de puternice ca cele de oţel sau muşchii. Câmpul de
luptă virtual este mult mai subtil şi mai complex: este cel al informaţiei şi mediatizării acesteia.
Într-un mediu economic puternic concurenţial, întreprinderea care nu se preocupă de
tendinţele evoluţiei pieţii sale, de noile produse şi de principalii concurenţi, de emergenţa noilor

9
Filip, M., ş.a., Bazele teoretice ale Informatizării Administraţiei Publice, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005, p.
21
10
Eden, A., Bojan, I., Economia cunoaşterii şi noile tehnologii informaţionale, în Informatica economică şi
Societatea informaţională, Editura Mirton, Timişoara, 2002, p 32

13
tehnologii informaţionale, de stocarea a ceea ce ştie şi de rezolvarea a ceea ce nu ştie riscă să
“moară” subit.
 Ce cunoştinţe precise conduc la avantaje competitive precise?
 Cum să cuantificăm ce ştim şi ce nu ştim?
 Ce cunoştinţe să capitalizăm?
 Cum putem măsura valoarea a ceea ce ştim? Dar a ceea ce nu ştim?
 Ce dispozitive sociale şi tehnice permit facilitarea creării şi partajării cunoştinţelor?
 Putem să ştim ce “ştie” întreprinderea pentru a putea acţiona, nu reacţiona
(“Knowledge Management”)?
Întrebări dificile, cu atât mai mult cu cât trebuie să recunoaştem că în întreprinderea actuală
cunoştinţele colective suferă de numeroase limitări:
 afectate de jocurile de putere;
 sensibile la situaţia economică mondială;
 tendinţa naturală spre hiperspecializare;
 supuse rutinei;
 capitalizare laborioasă.
Conform lui Oleg Petrov, Coordonator al Programului destinat Tehnologiilor
Informaţionale şi Comunicaţionale la Banca Mondială, este timpul să vorbim de triunghiul:
economie liberă, guvern deschis şi inovare colaborativă [Petrov, 2011].

Fig.nr. 1.7 Procesul transformării mediului de afaceri (Petrov, 2011)

Chiar şi în situaţia în care o întreprindere devine interesată de capitalul său de cunoştinţe,

accepţiunea este în sensul de patrimoniu. Ea se va preocupa să elaboreze stocuri mari de norme
şi concepte, proceduri şi brevete, gata să fie puse în practică, dar inutile pentru a rezolva noile
probleme, pentru a face faţă alegerilor inedite şi celor marcate de incertitudine.

14
 Putem vorbi de o schimbare de paradigmă tehno-economică impusă de către universalitatea
folosirii calculatoarelor personale, generalizarea reţelelor şi schimbările rapide în procesele
proiectării şi execuţiei produselor.

Tabel nr. 1.4 Justeţea schimbării în paradigma tehno-economică (adaptare după Freeman şi
Louca, 2001)
Modelul „Fordist” (vechi) Modelul bazat pe TIC (nou)
Bazat pe energie Bazat pe informaţie
Design şi inginerie clasică în birouri specializate Design cu ajutorul calculatoarelor
Design şi producţie secvenţială Inginerie concurentă
Standardizare Particularizare
Echipamente dedicate Sisteme de producţie flexibile
Firme individuale Lucrul în reţea
Structuri ierarhice Structuri organizaţionale plate
Lucrul pe departamente Lucrul integrat
Centralizare Distribuţia cunoaşterii
Competenţe specializate Competenţe multiple
Control şi proprietate guvernamentală Rolul guvernului este doar de informare,
coordonare şi reglementare
Planificare Viziune

În era informaţiei şi a dematerializarii schimburilor, cu siguranţă noile tehnologii sunt o

componentă tehnologică esenţială pentru capitalizarea cunoştinţelor si trecerea la “inteligenţa
colectivă”. Noii factori de competitivitate sunt stâns legaţi de capacităţile relaţionale,
cooperative şi cognitive ale întreprinderii.
Pentru rezolvarea problemelor inedite, competenţele întreprinderii trebuie să fie evolutive,
contextuale şi repartizate; întreprinderea desemnată ca una care învaţă trebuie să-şi canalizeze
atenţia în primul rând pe elementele de dinamica cunoştinţelor deci pe fluxul avantajelor şi
apoi pe produs.

1.2.2 Sistemele informaţionale şi circuitul informaţional

Sistemul informaţional, componentă a sistemului general al firmei, pune la dispoziţia
nivelurilor ierarhice informaţii elaborate, adică informaţii utilizabile pentru luarea diferitelor
decizii sau pentru întreprinderea diferitelor acţiuni. El reprezintă memoria colectivă a firmei.
Schematic etapele gestiunii informaţiei într-o firmă sunt:

15
 Fig nr 1.8 Etapele gestionării informaţiei într-o firmă

Cea mai întâlnită accepţiune pentru noţiunea de sistem informaţional este: “un ansamblu
de oameni, echipamente, software, procese şi date destinate sa furnizeze informatii active
sistemului decizional, informatii necesare in elaborarea de solutii pentru problemele cu care se
confrunta managerii agenţilor economici. Sistemul informational face legatura intre sistemul de
conducere si sistemul condus si este subordonat sistemului de conducere.”

Resurse umane

Software Hardware
Resursele unui sistem
informaţional

Date Resurse de reţea

Fig nr 1.9 Resursele necesare unui sistem informaţional11

Diferenţierea dintre date şi informaţie, cu recunoaşterea rolului cheie al utilizatorului

permite schiţarea unui model al sistemului informaţional (general valabil indiferent dacă este
manual sau computerizat).

11
O`Brien, J., Introduction to Information Systems, McGraw-Hill, New York, 2001, p. 8

16
 Fig nr 1.10 Sistemul informaţional – schemă de principiu12

Sistemul informaţional cuprinde ansamblul mijloacelor şi procedurilor de preluare, clasare,

stocare, prelucrare, difuzare şi valorificare a datelor şi informaţiilor la nivelul unei entităţi
economico-sociale.
James O`Brien propune o definire şi mai extinsă noţiunii de sistem informaţional: “orice
combinaţie organizată de hardware, software, reţele de comunicare, personal şi resurse de date
care asigură colectarea, prelucrarea şi diseminarea informaţiilor în organizaţii”.

ti I
S Pr Res
og ur
an liş
e
m ecia ra s e
me s
s e u i sp şi o ftw
su r ali ş pr
oc are
Re ri fin ed
to ur
za i
i li
Ut
Controlul performanţelor sistemului

Intrări Procesarea Ieşiri

i me re

informaţii
Res şi cun

dia
Date

de datelor în
a

şi
pute ard w

informaţii
urs

date
produse
re ş
e d ştinţe

Com urse h
e da
o

Res
te

Stocarea resurselor sistemului

Resurse de reţea
Comunicaţii media şi suport trafic în reţea

Fig nr 1.11 Componentele unui sistem informaţional13

12
Lucey, T., Management Information Systems, Addison Wesley,1995, p 37
13
O`Brien, ş.a., op. cit., p. 12

17
 Finalitatea sistemului informaţional este furnizarea de informaţii sub o formă direct
utilizabilă, la momentul oportun, în scopul asigurării bunei funcţionări a sistemelor operaţionale
precum şi a luării deciziilor la diferite niveluri. Se disting două obiective esenţiale ale sistemelor
informaţionale:14 sprijinirea procesului decizional şi coordonarea într-un sistem cu mai multe
niveluri. Din acest punct de vedere majoritatea autorilor sunt de acord cu următoarea clasificare
a sistemelor informaţionale:15
 sisteme informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor (Transaction Processing Systems
– TPS) – caracteristic faptul că execută şi memorează tranzacţiile curente;
 sisteme informaţionale destinate activitătii de birotică (Office Automation Systems) –
necesare persoanelor care trebuie să execute activitaţi de birou, pentru a asigura în
special gestiunea mesajelor şi a documentelor;
 sisteme informaţionale pentru conducere (Management Information Systems – MIS)
– permit întocmirea şi analizarea rapoartelor de rutină dar şi consultarea informaţiilor
curente;
 sisteme de sprijinire a deciziilor (Decision Support Systems – DSS) – se folosesc de
către managerii ce trebuie să adopte decizii utilizând date nestructurate;
 sisteme informaţionale pentru conducerea executivă (Executive Information Systems
– EIS) – permit luarea deciziei la nivelul de vârf al firmei.
Corespunzător funcţiunilor din firmă, sistemul informaţional se poate structura în
următoarele categorii:
 subsistemul financiar-contabil;
 subsistemul de aprovizionare-desfacere;
 subsistemul de producţie;
 subsistemul de personal.
Sistemul informatic este o parte a sistemului informaţional în care procesul de culegere,
transmitere, stocare şi prelucrare a datelor se realizează utilizând elemente sau componente ale
TI, adică mijloace de calcul şi de comunicare moderne, produse software specializate, proceduri
şi tehnici specifice la care se adaugă personalul specializat.
Ansamblul de elemente implicate în tot acest proces de prelucrare şi transmitere a datelor
pe cale electronică alcatuiesc un sistem informatic. Într-un sistem informatic pot intra:
calculatoare, sisteme de transmisie a datelor, alte componente hardware, software-ul, datele
prelucrate, personalul ce exploatează tehnica de calcul, teoriile ce stau la baza algoritmilor de
prelucrare, etc.
Un sistem informaţional devine, din ce în ce mai mult, un sistem informatic16 (vezi fig. nr.
1.10).

14 Airinei, D., op. cit., p. 22

15
Niţchi, Ş., Racoviţan, D. şi colectiv, op. cit., pp. 21-24.
16
Reix, R., Informatique appliqueé à la gestion, Les Editions Foucher, Paris, 1990, vol.2, p.7, citat în Airinei, D.,
ş.a., op. cit.,

18
 Fig.nr. 1.12 Relaţia sistem informaţional, sistem informatic17

Elementele componente ale unui sistem informatic sunt:

 resursele materiale – calculatoarele şi celelalte echipamente folosite;
 resursele software – sistemul de operare, pachetele de programe folosite, etc.;
 bazele de date utilizate;
 resursele de personal.

Sistemele informatice acoperă cele mai diverse domenii. În functie de specializare, avem:
 Sisteme specializate, adica sunt proiectate pentru a rezolva un anume tip de problemă
dintr-un anume domeniu;
 Sisteme de uz general, cu ajutorul cărora se poate rezolva o gamă largă de probleme
din mai multe domenii;
 Sisteme locale, programele necesare prelucrărilor de date şi datele se află pe un singur
sistem de calcul;
 Sisteme pe reţea, sistemul funcţionează într-o reţea de calculatoare, caz în care, datele
şi programele pot fi distribuite mai multor staţii de lucru ce fac parte din acea reţea.

1.3. Birotica. Obiect şi obiective

Conceptul de birotică a apărut în SUA, la începutul anilor’70 odată cu expresia Office

Automation. Echivalentul francez în perioada de început era Automatisation du Bureau sau
Automatisation du tertiare. În 1976, P. Berger si L. Nauges, după Convenţia Informatică de la
Paris introduc termenul de Bureautique pornind de la Bureau Automatique. Un an mai târziu,

17
Reix, R., Informatique appliquée à la gestion, Les Editions Foucher, Paris, 1990, vol.2, p.8

19
Institutul Naţional de Cercetare în Informatică şi Automatică din Franţa recunoaşte termenul de
Bureautique.
Termenul românesc corespondent, Birotică este împrumutat din limba franceză. Fără
îndoială, că Birotica beneficiază de suportul atât al informaticii cât şi al telecomunicaţiilor, dar
ea se delimitează clar faţă de cele două domenii.

1.3.1. Birotica: concept si definire

În general, sistemul informatic de birou este definit ca un concept informatic ce
semnifică un ansamblu interconectat de echipamente şi programe, avand ca obiectiv procesarea
informatiei în activitatea de birou şi care îşi exercită funcţiile sale în interdependenţă, atât cu
sistemele informatice profesionale, cât şi cu sistemele de telecomunicaţii, între care se crează
un ansamblu de legături funcţionale.
În lucrarea "Elements d'informatique appliquée á la gestion", Humbert Lesca şi Jean
Peaucelle definesc Birotica " ca ansamblul de tehnici şi mijloace tinzând spre automatizarea
activităţilor de birou şi în principal a prelucrării şi comunicării cuvântului, textelor şi
imaginilor"18.
Conform lui Michel Desaigne si lui Philippe Vuitton, "Birotica reprezintă un ansamblu
de tehnici pentru gestionarea informaţiei şi a comunicaţiilor între organizaţii. Ele fac apel la
tehnicile informaţiei si ale comunicaţiilor de date şi asigură, prin mijloace electronice, funcţii
de clasare şi ordonare, organizarea în pagină a textelor, pregătirea documentelor, a
corespondenţei electronice, analiză şi simulare, interogare şi consultare la distanţă, vizulizare
grafică şi alte funcţii de gestiune a datelor pentru realizarea sarcinilor curente ale activităţii de
birou"19.
O definiţie larg acceptată ar putea fi: "Birotica cuprinde orice echipament şi aplicaţie,
care contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei informaţiei în activităţile de birou şi, care înlesneste
legătura cu mediul extern".
Birotica are ca obiect prelucrarea, memorarea şi transmiterea informaţiei sub cele mai
variate forme şi tipuri, de la informaţii analogice la cele digitale, de la informaţii sub formă de
text, până la documente complexe ce conţin secvenţe audio sau video.

18
Lesca, H., Peaucelle, J., Elements d'informatique appliquée á la gestion, Editions Dalloz, Paris, 1988, p. 287
19
Vuitton, P., Desaigne, M., La bureautique, Editions La documentation practique, Paris, 1983, p 127

20
 Fig nr 1.13 Birotica in sistemul microeconomic20
Cu siguranţă, Birotica nu include doar tehnologii, ea afectează si structurile
organizatorice, presupune reorganizarea metodelor de lucru, implică formarea continuă
profesională a personalului, modifică ergonomia posturilor de lucru şi are în vedere multiple
criterii psihologice şi sociale.
Încercările de definire a biroticii sunt influenţate de perspectivele oferite şi de percepţia
şi implicaţiile descrie de implementarea acesteia. În tabelul nr. 1.5 cumulăm câteva din
definiţiile biroticii din diverse puncte de vedere.
Tabelul nr.1.5 Câteva definiţii ale Biroticii
Criterii Definiţii: Birotica este…
sistemul de informare individuală a unei persoane sau a unei echipe
conceptual profesionale care lucrează într-un birou, fără a avea alte cunoştinţe decât
cele profesionale cerute de postul pe care îl ocupă.
modificări a modului de electronica sau automatica birourilor desemnată de ansamblul
lucru tradiţional tehnologiilor, tehnicilor şi mijloacelor care asigură executarea automată
a muncii de birou.
consecinţe umane şi mijloacele şi procedurile de asistare a muncii de birou, care se sprijină pe
sociate antrenate de Noile Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţionale şi pe metodele şi
informatizarea teoriile de organizare a muncii, pentru a asigura funcţionarea biroului şi
birourilor a mediului său.
este un ansamblu de mijloace şi resurse care asigură organizarea muncii
de birou prin oferirea unor fluxuri performante ale documentelor şi
funcţiile biroticii mesajelor, prin sprijinirea grupurilor eterogene de lucru să se întâlnească
şi să lucreze fără să se afle faţă în faţă şi prin oferirea de servicii
colectivelor omogene de lucru.
privită ca un sistem informaţional de automatizare a muncii de birou ce
sistem informaţional facilitează desfăşurarea în condiţii optime a proceselor de obţinere,
transmitere şi stocare a informaţiilor la nivel de bioru, departament sau
întreprindere.

20
Pană, A, Ionescu, B., Mareş, V., Birotica, Editura All, Bucureşti, 1994, p. 14

21
 1.3.2. Birotica: sistem informaţional
Birourile sunt, în fapt, adevărate centrale informaţionale prin care sunt vehiculate
importante volume de informaţii. Experienţa practică demonstrează că: procurarea, culegerea,
valorificarea şi transmiterea direcţională a informaţiilor este cea mai imporatantă sarcină a
birourilor.
În acest sens, prin optimizarea proceselor informaţionale şi comunicaţionale se
urmăreşte :
 modul simplu de preluare şi întreţinere a informaţiilor, pentru toate tipurile de
informaţii;
 îmbunătăţirea calităţii informaţiilor prin punerea la dispoziţie a tuturor informaţiilor
necesare şi existente,
 scurtarea timpilor de parcurs prin eliminarea timpilor de transport, copiere şi aşteptare,
ca şi prin scurtarea duratelor de prelucrare;
 accelerarea căutării informaţiilor prin instrumente adecvate (bănci de date pentru
căutarea direcţionată şi structurată, sisteme de gestiune a documentelor pentru
posibilităţile de accesare a documentelor arhivate după conţinutul acestora, posibilitatea
căutării hipertext);
 reutilizarea direcţionată a informaţiilor (exemplu: redactarea de scrisori în serie);
 calitatea excelentă a rezultatelor prin standardizarea fluxurilor de date şi prin asigurarea
actualităţii documentelor/datelor folosite (tehnologii EDI, WEB, workflow).
Dintr-o perspectivă generală, într-o organizaţie întâlnim două categorii de sisteme
informaţionale: operaţionale şi de sprijinire a conducerii. Încadrarea biroticii într-una din aceste
categorii nu a fost tranşată încă până în prezent, existând multiple argumente pro şi contra
includerii în una dintre cele două categorii. Astfel, O’Brien (2001), Filip şi Grama (2003, p.
381) şi Oliveiro, Pasewark şi White (2007, p. 91) consideră că birotica este poziţionată la nivelul
operaţional, pentru că se ocupă cu operaţiile de rutină, repetitive şi urmăreşte înlocuirea
sistemului manual şi semi-automatizat de organizare şi transmitere a informaţiilor cu ajutorul
noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţii. Oprea (2001) se opune acestei viziuni,
considerând că birotica sprijină în mod egal şi conducerea tactică şi strategică. Un exemplu în
acest sens îl constituie echipele de manageri care lucrează la diferite proiecte, pentru care
sistemele de sprijinire a grupurilor de lucru, cu tehnologiile aferente, înseamnă productivitate
şi eficienţă sporite. Această viziune este sprijinită de unele dintre cele mai recente TIC
(groupware, Internet, comerţ electronic), care transformă birotica într-un sistem informaţional
strategic pentru organizaţie, opinie căreia îi subscriem şi noi.

22
 Figura nr.1.14 Birotica – sistem informaţional operaţional sau de sprijinire a conducerii
tactice şi strategice?
Delimitarea componentelor biroticii este dificilă, întrucât utilizează echipamente sau
instrumente de lucru care sunt utilizate în mai multe domenii ale biroticii. Pentru delimitarea
componentelor biroticii, aducem în atenţia cititorilor opiniile a doi autori foarte importanţi din
zona sistemelor informaţionale - James O’Brien (2001) şi Steven Alter (1999), sintetizate în
tabelul nr. 1.6.
Tabelul nr.1.6 Clasificari ale Biroticii
Autor Componentele sistemului informaţional de automatizare a muncii de birou
James  sisteme de procesare electronică – reunesc procesoarele de texte, desktop
O’Brien publishing, sistemele de copiere;
 sistemele de comunicaţii electronice – e-mail, v-mail, fax;
 sisteme de reuniuni electronice - teleconferinţe, sisteme de sprijinire a grupurilor de
lucru;
 sisteme de prelucrare a imaginilor – sisteme multimedia, gestiunea documentelor
electronice;
 sisteme de gestiune a biroului – accesorii ale biroului electronic, programarea
activităţilor, agenda electronică etc.
I. Sistemul de sprijinire a muncii de birou include instrumente pentru crearea şi
Steve gestionarea documentelor (obişnuite sau electronice), care pot fi grupate astfel:
Alter  sistemele pentru procesare de texte şi imagini – creează, stochează, modifică şi
tipăresc documente care conţin texte sau combinaţii ale acestora cu texte şi imagini.
evoluţia acestora a început odată cu apariţia procesoarelor de texte (cele mai simple),
până la sofisticatele sisteme desktop publishing prin care este posibilă crearea
documentelor complexe;
 programele de calcul tabelar – reprezintă un mod extrem de eficient de organizare
a datelor numerice, cu posibilităţi multiple: realizarea de calcule (de la simplu la
complex), reprezentarea grafică, organizarea în baze de date. Facilităţile oferite de
aceste programe s-au înmulţit de la lansarea lor în anii’70 (Visicalc) la ultimele versiuni
de Lotus sau Excel;
 sistemele de organizare a datelor individuale sunt destinate organizării munii
fiecărei persoane şi nu se referă la bazele de date ale întreprinderii. Sunt incluse în
această categorie instrumente de tip calendar, agendă de lucru, lista cu priorităţi, lista
cu “nu uita să”. Aceste instrumente sunt incluse în orice versiune a interfeţei Windows;
 programele de prezentare oferă nespecialiştilor posibilitatea de a realiza prezentări
independent, fără a apela la persoane specializate. Au o interfaţă prietenoasă,
instrumente intuitive şi facilităţi de tip “wizard” care le fac uşor de utilizat. Putem
include aici PowerPoint din pachetul Microsoft Office.
II. Sistemul de comunicaţii ajută utilizatorii să lucreze împreună prin transmiterea şi
partajarea datelor şi se concretizează într-o gamă largă de echipamente: de la banal

23
 (telefon, fax, pager, poştă electronică) la complex şi sofisticat (poşta prin voce,
videoconferinţe, audioconferinţe).
 Sistemele de teleconferinţe presupun utilizarea transmisiei electronice pentru a
permite la 2 sau mai mulţi oameni “să se întâlnească” şi să discute o idee sau o problemă,
fără să fie neapărat faţă în faţă. Prima formă de teleconferinţă a fost telefonul, însă
evoluţia tehnologiei a permis forme mai complexe şi complete pentru aceasta:
audioconfeinţe, conferinţe prin calculator, videoconferinţe.
 Sistemele electronice de transmitere a mesajelor au luat amploare începând cu anii
’80 când nevoia comunicării asincrone (din locuri şi momente diferite) s-a amplificat.
Cele mai importante tehnologii sunt: poşta electronică (e-mail), poşta prin voce (v-mail)
şi faxul. Iniţial aceste tehnologii au fost utilizate separat, dar a apărut tendinţa de
fuzionare, în sensul că au împrumutat facilităţi una de la alta (de exemplu, la început,
poşta electronică permitea doar transmiterea de texte, acum se pot transmite şi imagini,
astfel că ea poate înlocui faxul). Pe piaţă au apărut produse care îmbină cele trei
tehnologii.
III. Sistemele de sprijinire a grupurilor de lucru (tehnologiile groupware sau
teamware) oferă sprijin persoanelor care lucrează în echipă sau la acelaşi proiect prin
asigurarea accesului partajat sau simultan la informaţii, programarea întâlnirilor,
controlul asupra fluxului de date şi comunicaţii.

Atunci cand in viata de zi cu zi dorim sa avem un control cat mai riguros asupra timpului
de lucru, putem folosi instrumentele managementului timpului:
 tehnicile de planificare si procedeele care, dau o forma managementului nostru
privind timpul (de ex. planificarea obiectivelor, structurarea unui calendar
zilnic, etc);
 regulile, care stabilesc cand si cum planificam si decidem judicios;
 exercitiile cu ajutorul carora testam si invatam noi tipuri de comportament;
 mijloacele auxiliare precum formularele, listele de verificare, agenda de
planificare a timpului, organizatorul (agenda electronica).

1.3.3. Obiect şi obiective

Într-un birou se execută şi se desfăşoară o multitudine de sarcini şi activităţi repetitive,
cum ar fi întocmirea şi înregistrarea de documente sau gestiunea mesajelor, care înseamna,
acum 10 ani, o mulţime de timp irosit pentru retipărirea la maşina de scris a aceleiaşi scrisori
cu date diferite, ori destinatari diferiţi sau pentru convorbiri telefonice repetate cu acelaşi mesaj
pentru stabilirea sau anularea unei întâlniri etc. Apariţia calculatorului şi a imprimantei de birou
nu a însemnat o rezolvare, ci doar o îmbunătătire parţială a situaţiei (cum s-ar spune dacă aduci
un calculator într-un haos, obţii un haos computerizat). Deci, este necesară analiza fluxului de
date, informaţii sau activităţi şi regândirea întregului sistem informaţional.
Biroul este mediul în care se desfăşoară conducerea şi administrarea organizaţiilor,
indiferent de natura lor. Unele persoane sunt implicate în procesul decizional, altele culeg,
transmit sau dirijrază informaţiile în cadrul organizaţiei. De regulă, astfel de activităţi sunt
reunite sub sintagma “a munci cu informaţia”, care sub influenţa noilor tehnologii capătă o arie
de cuprindere mai largă decât accepţiunea clasică. Informaţia este deci obiectul biroticii.

24
Obiectivele biroticii sunt legate de asigurarea comunicării dintre membrii unei organizaţii,
precum şi conectarea acesteia cu mediul exterior, ca şi de creşterea eficienţei sarcinilor
derulate de angajaţii din birouri.

1.3.4. Funcţiile biroticii

Tradiţional, munca într-un birou se desfăşoară între orele 8.30 – 16.30. Tendinţa actuală
este de a permite ca munca să se poată desfăşura oriunde şi oricând, după cum este nevoie. Sunt
activităţi pentru care sloganul 24x7 a devenit posibil. Meritele revin noilor tehnologii
informaţionale, în special telecomunicaţiilor (laptop-uri, telefoane celulare, Internet). Birotica
trebuie să răspundă următoarelor nevoi:
 nevoia de comunicare mai bună, mai rapidă şi mai ieftină între persoane şi
organizaţii;
 nevoia de sprijin a persoanelor care lucrează împreună, în acelaşi loc sau în locuri
diferite.
Pe baza prezentării de mai sus, identificăm următoarele funcţii:
 gestiunea documentelor – este considerată funcţia primordială. A fost marcată de
înlocuirea scrisului de mână, a maşinilor de scris şi a fişetelor de dosare prin sistemele
electronice care lucrează cu procesoare de texte şi aplicaţii grafice.
 gestiunea şi dirijarea mesajelor a fost propulsată de înlocuirea serviciilor telefonice
clasice şi a sistemului clasic de transmitere a mesajelor cu poşta electronică şi prin voce,
cu servicii electronice de informare.
 sprijinirea grupurilor eterogene de lucru, prin intermediul groupware şi al
tehnologiilor comunicaţionale.
 rezolvarea problemelor colectivelor de lucru, exercitată prin folosirea în comun a
informaţiilor, autorizarea documentelor, gestiunea proiectelor şi programarea
activităţilor colectivului.
În raport cu informaţia, activităţile cheie pe care trebuie să le exercite angajaţii birourilor
pentru a îndeplini funcţiile menţionate mai devreme sunt prezentate în tabelul nr. 1.7.
Tabelul nr. 1.7 Activităţi – cheie în birourile contemporane21
Activitate Exemple
Crearea/analiza  Redactarea de memorandumuri, scrisori, rapoarte
informaţiilor  Organizarea, gruparea, interpretarea datelor
 Crearea de prezentări
 Luarea deciziilor, formularea de interpretări pe baza
informaţiilor studiate
Căutarea  Accesarea bazelor de date, a Internetului, a intranetului
informaţiilor organizaţiei
 Solicitarea de informaţii de la persoanele din cadrul organizaţiei

21
Oliveiro, M. E., Pasewark, W., White, B., The Office, Procedures and Technology, 5th Edition, USA: Cegage
Learning, 2007, p. 5

25
  Solicitarea de informaţii de la persoanele din afara organizaţiei
Prelucrarea  Editarea, corectarea documentelor
informaţiilor  Tastarea
 Deschiderea şi revizuirea corespondenţei primite
 Introducerea datelor în baze de date
 Fotocopierea
 Pregătirea corespondenţei de trimis
 Pregătirea cecurilor, a facturilor, a comenzilor
 Lucrul cu foile de calcul
Comunicarea  Răspunsul la telefon
informaţiilor  Trimiterea de felicitări
 Comunicarea cu persoane din organizaţie şi din afara ei
 Furnizarea de instrucţiuni colegilor de serviciu
 Susţinerea de prezentări
Administrarea  Programarea calendaristică
(managementul)  Întreţinerea bazelor de date şi a fişierelor
informaţiilor  Întreţinerea înregistrărilor financiare

Sintetizând trecerile în revistă conceptuale din acest prim capitol, putem concluziona că
birotica include orice echipament şi aplicaţie care contribuie la îmbunătăţirea activităţii
angajaţilor cu sarcini de birou, sprijină circulaţia informaţiei în interiorul organizaţiei şi
înlesneşte legătura acesteia cu mediul extern. Birotica este o componentă importantă a societăţii
informaţionale şi se sprijină decisiv pe tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii. Pentru a-
şi realiza obiectivele şi funcţiile şi pentru a păstra cerinţele de calitate necesare obiectului său,
informaţia, atunci când este folosit de knowledge workers, birotica trebuie să-şi adapteze
continuu conţinutul, încorporând cele mai noi tehnologii informaţionale şi de comunicaţii şi
optimiznd felul în care sunt folosite cele deja tradiţionale.

Exemple de subiecte grilă:

Obiectivul Biroticii este:
a) [ ]de a implica personalul firmei în procesul decizional
b) [ ]de a permite ca munca din birouri să se desfăşoare oriunde şi oricând
c) [ ]de a asigura comunicarea dintre membrii unei organizaţii, precum şi conectarea acesteia
cu mediul exterior
d) [ ]de a integra mijloacele şi tehnicile muncii administrative şi de birou cu noile tehnologii
informaţionale
Birotica trebuie să corespundă următoarelor nevoi:
a) [ ]comunicarea mai bună, mai rapidă şi mai ieftină între persoane şi organizaţii
b) [ ]integrarea noilor tehnologii informaţionale şi comunicaţionale în cadrul firmei
c) [ ]sprijinirea persoanelor care lucrează împreună, în acelaşi loc sau în locuri diferite
Piaţa Biroticii în Europa este dominată de produsele:

26
a) [ ]Perfect Office
b) [ ]Smartsuite
c) [ ]Microsoft Office
Sistemul informaţional de automatizare a muncii de birou:
a) [ ]sprijină în mod egal conducerea tactică şi strategică
b) [ ]facilitează desfăşurarea în condiţii optime a proceselor de obţinere, transmitere şi stocare
a informaţiilor la nivel de birou
Sistemele de sprijinire a muncii de birou includ următoarele instrumente:
a) [ ] sisteme de gestiune a bazelor de date
b) [ ] sisteme pentru procesare de texte şi imagini
c) [ ] limbaje de programare la nivel înalt
d) [ ] programele de calcul tabelar
e) [ ] sistemele de organizare a datelor individuale
f) [ ] programele de prezentare

27
 CAPITOLUL 2 Biroul tradiţional sau M-biroul?

În general, funcţiile dintr-un birou tradiţional erau limitate la funcţiunile de bază şi la

gestiunea personalului. Calculatorul personal, mai mult ca oricare alt echipament sau
tehnologie, a cauzat o modificare fundamentală în piramida organizaţională tradiţională. PC-ul
permite ca informaţiile să fie transferate de la conducere la angajaţi cu viteza foarte mare, chiar
înlocuind rolul managerilor de mijloc ca furnizori de informaţii.
Managementul activităţii de birou în firmele moderne înseamnă un sprijin sporit din
partea Noilor Tehnologii Informaţionale şi Comunicaţionale, volumul de informaţii cu care se
confruntă firmele fiind în continuă creştere.

2.1. Schimbări ale locului Biroului tradiţional

Pornind de la premisa că toate companiile urmăresc creşterea productivităţii în paralel

cu reducerea costurilor de operare, reiese că procesul luării deciziilor se deplasează din ce în ce
mai mult către birouri şi către profesioniştii acestora care au nevoie acută de cunoştinţe de bază
extinse, ei fiind nevoiţi să opereze direct cu management de proiecte, buget de activităţi,
management de personal şi să-şi asume în mod curent luarea deciziilor.
Putem aprecia, că pe măsură ce tehnologia avansează, în multe firme organigrama este
mai mult una “răsturnată” sau chiar ea devine una orizontală.

Fig nr 2.1. Managementul tradiţional versus nontradiţional

Prezentul este deja al companiilor cu structuri elastice, ce gestionează activitatea pe

echipe de proces şi abandoneză noţiunea de ierarhie organizaţională piramidală. Schimbările la
locul de muncă impun tuturor categoriilor de angajaţi să fie pregătiţi să răspundă provocărilor
ce apar în loc sa managerieze soluţii.
Atfel, în afara cunoştinţelor tehnice, a abilităţilor teoretice şi a celor umane, fiecare
angajat trebuie să-şi dezvolte cunoştinţe de managementul riscului şi privind managementul
schimbării. Un angajat ce lucrează în biroul secolului XXI trebuie să se caracterizeze şi prin:
 Flexibilitate;
 Eficienţă;

28
  Adaptabilitate.
Ca alternative ale organizării piramidale, în anii `80 au apărut organigrama sub forma
de cluster (“ciorchine”) şi cea de tip “roată de căruţă”.

Piramida inversă „Roata de căruţă” „Ciorchinele”

Fig nr 2.2. Structuri organizaţionale nontradiţionale22

Structura de tip cluster aduce la un loc grupuri de persoane de la discipline diferite

punând bazele unei organizări semipermanente.
Într-o astfel de organizare23, grupurile sunt aranjate ca mănunchiurile de struguri pe o
viţă de vie, aceasta fiind cea care conectează un grup – un mănunchi de oameni lucrând
împreună – cu altul. În cazul structurii “ roată de căruţă”, organigrama are trei părţi: butucul
roţii, spiţele şi obada roţii. Clienţii sunt în centrul roţii. Spiţele pot fi funcţiile afacerii cum ar
fi: marketing, finanţe, producţie sau echipe de angajaţi ce lucrează la dezvoltarea unui produs
nou.
Cu siguranţă însă birocraţia se regăseşte cel mai bine în companiile care folosesc modul
vertical de organizare. Chiar dacă folosesc modelele mai noi, numărul mare de manageri
intermediari întârzie luarea deciziilor şi măreşte costurile de coordonare. Din aceste motive,
tendinţa în companiile moderne este de a asigura organigrame orizontale. Managementul
individual, echipe care să ajungă rapid la performanţe au devenit vectorii noilor organizaţii.
Companiile viitorului necesită personal care poate supravieţui schimbărilor şi care în plus
continuă să agreeze munca pe care o fac.

2.2. Comunicarea în birourile moderne

Comunicarea şi feedback-ul în afaceri sunt extrem de importante pentru a atinge

obiectivele propuse cât şi pentru a motiva angajaţii. Reţelele de comunicare în firme sunt unice

22
Odgers, P., Keeling, L., Administrative Office Management, South Western Educational Publishing, Cincinnati,
2000, p 34
23
Austin, N., Reorganizing the Organization Chart, Working Women, September 1993, p. 23

29
şi reflectă, în mare măsură, cum văd organizaţiile misiunea lor către clienţi şi mijloacele pe care
le vor folosi pentru a atinge aceste obiective.
Modul tradiţional de împărţire al comunicaţiilor este în: verticale şi orizontale. În ceeea
ce priveşte canalele de comunicaţii deosebim: canale formale, respectiv informale.
Experienţe

Sensuri Abilităţi
RECEPTOR
IDEE

Atitudini Nevoi

INFORMAŢII
J
A
S
E
M Canal

TRANSMI-
ŢĂTOR
FEEDBACK

Fig nr 2.3. Model al procesului de comunicare24

Comunicarea verticală descendentă - schimburile descendente de informaţii au loc

între niveluri ierarhice diferite şi iau în general forma directivelor descriind precis sarcinile de
îndeplinit, procedurile, scopurile. Acurateţea mesajului este cu atât mai mare cu cât se coboară
mai jos în ierarhie. Se utilizeaza în special modalităţi scrise dar şi tehnici mai noi ce includ
tehnologiile audio şi video.
Comunicarea verticală ascendentă – asigură feedback-ul de la nivelurile inferioare
către managementul de vârf. Se folosesc în special dările de seamă dar pentru a încuraja acest
tip de comunicare managerii utilizează şi anchete de atitudine, întâlniri ale membrilor echipei,
buletine de informare, etc.
Comunicarea orizontală, cunoscută şi sub numele de comunicare laterală, este
comunicarea între departamente sau unităţi funcţionale şi este legată în special de necesitatea
coordonării sau de rezolvarea unor probleme.
Suplimentar reţelelor de comunicare din birouri, deosebim şi canale de comunicare.
Acestea diferă de la o firmă la alta dar în mod general le putem împărţi în canale de comunicaţie
formale şi informale.

24
Odgers, P., Keeling, L., Administrative Office Management, South Western Educational Publishing, Cincinnati,
2000, p.135

30
 Canalele de comunicaţie formale – similar comunicării verticale, acestea sunt traseele
oficiale pe care se transmit mesajele în interiorul organizaţiei.
În categoria canalelor informale includem comunicaţiile ce folosesc alte canale decât
cele formal stabilite de către organizaţie. De multe ori, interacţiunile informale ajuta angajaţii
să-şi îndeplinească mult mai bine sarcinile. Sunt însă şi cazuri în care acestea conduc la
deteriorarea mediului de lucru din firma şi la scăderea productivităţii, drept pentru care este
recomandat ca managerii să ignore zvonurile tendenţioase. Zvonul este considerat însă, de către
salariaţi un veritabil mijloc de informare: 20% îl consideră ca o informaţie fiabilă, ce verifică
proverbul “nu iese fum fără foc”. Paradoxal, zvonul este considerat ca fiind cel mai fiabil în
firmele ce au între 50 şi 200 salariaţi (firmele mici şi mijlocii). El reflectă în esenţă
necomunicarea existentă între manageriat şi salariaţi. Tot bârfa stă şi la originea creşterii
neâncrederii salariaţilor în organismele sindicale.
Soluţia?! Nu există una unanim acceptată! Poate “cuiul lui Pepelea” se regăseşte în
faptul că 43% din comunicare din timpul pauzelor in firmele cu 50-200 de salariaţi şi 51% în
firmele cu 200-499 de salariaţi se referă la “spiritul şi imaginea firmei”. De aici consecinţe atât
negative cât şi pozitive pentru firmă.
Un loc aparte în modul de comunicare în firmele moderne trebuie să-l ocupe
comunicaţiile la distanţă. Asigurarea comunicaţiilor între membrii companiei mai ales în cazul
în care aceştia sunt răspândiţi în mai multe locaţii din ţară sau de pe glob, poate fi un adevărat
“nod gordian” pentru firmă. Folosind însă modalităţile moderne de comunicare: poşta
electronică, poşta prin voce, fax-ul şi videoconferinţele, problema sincronizării este aproape
rezolvată.

2.2.1. Poşta electronică

Dacă ne referim doar la sondajele realizate de Forrester Reasearch în anul 2000, doar în
SUA numărul utilizatorilor de e-mail de păşea 60 de milioane. Serviciul de poştă electronica
(e-mail - electronic mail) a stat la baza dezvoltării Internet-ului, constituind o modalitate de a
satisface nevoia de comunicare, permiţând trimiterea de documente electronice între utilizatorii
reţelei. Toţi autorii din literatura de specialitate au fost de acord că: poşta electronică a fost calul
troian al tehnologiilor groupware.
Poşta electronică este utilizată din atât de mult datorită avantajelor pe care le oferă:
 Cost scăzut de utilizare;
 Viteză de transmisie mare;
 Trimiterea simultană a mesajelor la mai multe persoane;
 Evidenţa persoanelor;
 Gestiunea mesajelor.
Cel mai cunoscute aplicaţii de poştă electronică sunt:
 Microsoft Outlook;
 EUDORA;
 IBM Lotus Notes;

31
  Pegasus Mail;
 Mozilla Thunderbird.
Aplicaţii on-line:
 Yahoo Mail (mail.yahoo.com);
 Gmail (www.gmail.com);
 Hotmail (www.hotmail.com);
 Home.ro (www.home.ro/mail/);
 Bumerang.ro (mail.bumerang.ro).
Programul Outlook Express este un client de gestiune a mesajelor de e-mail ce conţine
un editor de tip HTML pentru compunerea mesajelor.

Fig. nr.2.4. Programul Outlook 2013

2.2.2. Poşta prin voce şi e-fax-ul

În cazul în care “am obosit” să scriem e-mailuri, o variantă mai nouă este cea a folosirii
poştei prin voce. Putem astfel crea mesaje pe cale vocală care ulterior să fie trimise
beneficiarilor. Prin programele de editare ce se pot folosi, există în plus posibilitatea de a reduce
dimensiunea mesajului şi deci avantajul creşterii vitezei de transmisie. În plus, acestea
beneficiază şi de facilităţi de compresie în acelaşi mod ca la comunicaţiile GSM. Voice mail-ul
utilizează în general, standardul Windows MAPI care permite compatibilitatea cu aproape toţi
clienţii de e-mail. Înregistrarea mesajului se face într-un fisier Wave, un format standard care
permite ascultarea pe orice calculator care este echipat cu placă de sunet.

32
 Fig nr 2.5 Programele pentru Voice Mail: HandyBits Voice Mail, Zultys MXIE, Classic
Phone Tools 6.0 si QuotaSmash

Recepţia fax-ului pe calculator simplifică numărul de echipamente folosit în birou, acest

lucru fiind posibil în special odată cu apariţia imprimantelor care îndeplinesc funcţii şi de
scanner, copiator şi fax. Puteţi trimite şi primi faxuri, inclusiv faxuri color. Puteţi configura
numere de apelare rapidă pentru a trimite faxuri repede şi uşor la numerele folosite frecvent. Se
pot în plus seta un număr de opţiuni de fax, ca rezoluţia şi contrastul. Trimiterea se face de
obicei cu ajutorul modemului dar se poate utiliza si email-ul, activitatea atât cea de trimitere cât
şi cea de recepţionate putându-se desfăşura în background.
Avantajele principale ale e-fax sunt:
 nu este necesar un abonament la o firmă de telefonie fixă;
 număr personal de fax;
 mobilitate maximă, faxul putând fi vizualizat de oriunde în lume, folosind un PC, un
Laptop sau un PDA;
 întotdeauna fax-ul va fi recepţionat;
 nu este nevoie de un echipament specializat, se foloseşte infrastructura existentă.

33
 Fig nr 2.6. Exemple de soft pentru e-faxuri

2.2.3. Audio şi videoconferinţe

Scăderea preţului şi creşterea performanţelor dispozitivelor hardware asigură utilizarea
programelor de video-conferinţă cu ajutorul calculatoarelor uzuale, fără a mai fi necesare
echipamente speciale şi costisitoare.
Audio-conferinţa asigură comunicarea simultană între mai multe persoane, prin dialog
direct, permiţând ridicarea de probleme şi obţinerea imediată a răspunsului. În unele cazuri se
utilizează suplimentar faxul, poşta electronică sau poşta normală pentru a face un schimb de
documente necesare conferinţei înainte, în timpul sau după desfăşurarea acesteia.

34
 Fig. nr.2.7. Audioconferinte si Videoconferinţe
Video-conferintele au apărut iniţial în forma broadcast, prin care toţi participanţii puteau
vizualiza secvenţele video primite de la un calculator central iar între ei comunicau doar prin
linii audio. Acest model de video-conferinţă este foarte util în situaţiile în care se doreşte
realizarea unei prezentări video (de exemplu, a unui produs sau a unui proiect).
Un model mai performant de videoconferinţă este tipul multipoint; în acest caz, toţi
participanţii pot comunica între ei, sistemul permiţând fie vizualizarea tuturor participanţilor
într-o zonă a fereastrei de lucru utilizate, fie doar a participantului "activ" (cel care vorbeşte în
momentul respectiv).
Videoconferinţele sunt extrem de utile în aplicatii de învăţământ la distantă, pentru
întâlniri de afaceri sau întâlniri politice, consultaţii medicale preliminare etc. Programele uzuale
de video-conferinţă oferă şi servicii suplimentare, cum ar fi: transferul de fişiere, chat (discuţii
în mod text), realizarea de desene şi schiţe în comun, partajarea de aplicaţii (astfel încât toţi
participanţii să poată vizualiza ecranul unuia dintre ei, respectiv să preia controlul aplicaţiei
pentru a face modificări într-un document activ) şi altele.
Atât Microsoft cât şi Netscape, au inclus posibiltăţile de videoconferinţă în ultimele
versiuni de browsere Web. Unul din programele cele mai utilizate este NetMeeting (de la firma
Microsoft) şi permite realizarea de video-conferinţe cu o mare parte dintre facilităţile anterior
descrise. Pentru a realiza o videoconferinţă participanţii au nevoie de echipamente compatibile,
şi pot comunica folosind linii telefonice ISDN, reţeaua IP a companiei sau utilizând Internet-ul.

Fig. nr. 2.8. Programul NetMeeting

35
 Probabil insa ca in acest moment cele mai utilizate programe raman: Skype si Google
Hangouts.

Fig. nr. 2.9. Programele SKYPE si GOOGLE HANGOUTS

Exista insa o multitudine de aplicatii destinate serviciilor de videoconferinta, fiecare cu
facilitati specifice dar si cu multe elemente de baza comune: VideoPort, TrueConf Server, Clear
One Collaborate Desktop etc.

Fig. nr. 2.10. Alte aplicatii de Videoconferinta

2.2.4. Corespondenţa clasica de afaceri

Sigur, că metodele moderne au roluri din ce în ce mai importante pentru comunicarea
desfăşurată în companiile secolului XXI, dar nu putem încă renunţa la metodele tradiţionale:
 Scrisoarea – cel mai cunoscută formă de document scris, care permite comunicarea
cu persoane şi organizaţii din mediul extern firmei. O scrisoare standard are: antet,
dată, adresă, formulă de adresare, conţinut, formulă de încheiere şi semnătură;
 Memo-urile – fac parte din categoria documentelor informale, dar sunt printre cele
mai folosite de angajaţii companiilor, deşi e-mailul a redus gradul de folosire.
Cuprind câmpurile: Către, De la, Data şi Subiectul;
 Rapoartele – sunt documente ce permit analiza şi evaluarea activităţilor, asigurând
informaţiile critice necesare luării deciziilor;
 Minutele – sunt practic înregistrări oficiale ale întâlnirilor, ce conţin subiectele
discutate, rezultatul votului, şi persoanele responsabile de îndeplinirea sarcinilor

36
 trasate. Trebuie să fie clare, informative şi fără elemente ce necesită interpretări din
partea executanţilor;
 Propuneri – documente ce sugerează o metodă de căutare a informaţiilor sau de
rezolvare a unei probleme. În general, propunerile răspund la întrebări ca: ce
problemă vei rezolva, cum o vei rezolva, când vei termina munca şi care vor fi
costurile;
 Itinerariile – desfăşurătorul unui plan de călătorie. De obicei, includ data, ora, locaţia
punctului de plecare şi acelui de sosire, modalităţile de deplasare.

2.3. Probleme are Biroului modern

Noul model de birou, sigur că oferă o multitudine de opţiuni de informare şi luare a
deciziilor, de reducere a timpilor de execuţie şi creştere a randamentului activităţilor, însă la fel
de adevărat că au apă-rut şi o serie de probleme noi, ce decurg în special din profilul noului tip
de angajat, cel care are legatura cu Internet-ul aproape de 90% din timpul său de lucru. Printre
provocările nou apărute deosebim: monitorizarea folosirii PC-ului de către angajaţi, stabilirea
modului de utilizare a Internet-ului, folosirea resurselor din birou în scop personal, etc.
Totuşi, în sens general, care sunt principalele tipuri de activităţi ce pot fi încadrate în
categoria abuzurilor de acces pe Internet la locul de muncă:
 abuzul prin email – incluzând spam-uri (în principiu, spam-urile sunt sinonime cu
circulaţia pe Internet a sute de mii sau chiar milioane de copii ale aceluiaşi mesaj, care
ajung la persoane ce nu le-au solicitat), cookies, propagarea viruşilor, mesaje
publicitare, etc;
 accesul neautorizat şi folosirea fără permisiune – de exemplu comunicarea către
persoane neautorizate a parolelor şi codurilor de acces în diferite reţele sau pentru
anumite programe;
 copyright-ul – folosirea ilegală a diverselor categorii de programe chiar în unele cazuri
distribuţia acestora, copierea şi multiplicarea diferitelor documente fără a plăti drepturile
de copyright;
 transmiterea unor date confidenţiale – folosirea Internet-ului pentru a afişa sau transmite
secrete comerciale;
 pornografie – accesarea de la locul de muncă a unor site-uri cu caracter explicit sexual,
cât şi distribuirea unor astfel de informaţii;
 accesul ca hacker – atac de la locul de muncă în special asupra bazelor de date ale altor
firme, pentru a obţine informaţii, fie pentru a obţine produse sau fonduri;
 activităţi care nu au legătură cu profilul locului de muncă (în special download şi upload)
– descărcarea şi distribuirea de muzică, filme, animaţii, etc.;
 utilizarea Internet-ului pentru preocupări ce privesc timpul liber al angajatului –
cumpărături, trimiterea de felicitări electronice, jocuri de noroc on-line, poştă
electronică, chat, participarea la licitaţii, jocuri şi alte activităţi personale;

37
  utilizarea unui ISP (Internet Service Provider) extern – folosirea unui distribuitor extern
de Internet pentru a evita identificarea;
 lucrul foarte târziu sau chiar noaptea – folosirea resurselor din birou (PC-ul, conexiunea
Internet-ul, etc.) pentru a administra afacerile personale.
Într-un studiu elaborat cu ani buni în urma (2004) de către Websense Inc. Online, 57% din
cei intervievaţi au recunoscut că au accesat o oră pe săptămână site-uri ce nu aveau legătură cu
locul de muncă, în timp ce 30% au admis că cel puţin o dată pe lună urmăresc la servici sport
on-line. Aproximativ 27% au precizat că accesează de la locul de muncă in-formaţii despre
piaţa acţiunilor şi cea a obligaţiunilor.
Conform studiului elaborat in 2014 de catre CareerBuilder privind un grup de 2138 de
manageri si specialisti in HR si 3022 de angajati din diverse domenii ale economiei, studiu
menit sa scoata in evidenta principalele motive care conduc la cresterea timpului irosit la locul
de munca, in mod nesurprinzator locul intai este ocupat de folosirea tehnologiei in scopuri
personale (https://www.forbes.com/sites/cherylsnappconner/2015/07/31/wasting-time-at-
work-the-epidemic-continues/#4c0e3c6a1d94). Peste 20% dintre angati recunosc ca pierd cel
putin o ora pe zi la servici pentru mail-uri personale, SMS-uri si telefoane in interes personal.
Conform acestui studiu, activitatile cele mai mari consumatoare de timp si care „disturba”
activitatea sunt:
 Vorbitul la telefon si trimiterea de SMS-uri - 50%;
 Barfe – 42%;
 Navigarea pe Internet – 39%;
 Retelele sociale – 38%;
 Pauze prelungite pentru fumat si mancat – 27%;
 Distragerea atentiei de catre colegii galagiosi – 24%;
 Sedintele inutile – 23%;
 On email – 23%;
 Distragerea atentiei de catre convorbirile telefonice ale colegilor care folosesc difuzorul
aparatului – 10%.
Nici răspunsul la întrebarea „poate monitorizarea accesului la Internet rezolva aceste
probleme ?” nu este uşor de reliefat. În principiu, monitorizarea are două scopuri de bază: să
implementeze controlul accesului şi să asigure feedback-ul. Pentru ca firma să poată asigura
reducerea acestui fenomen, pe lângă accesul restricţionat la Internet, de multe ori, trebuie să
asigure monitorizarea electronică cu ajutorul camerelor video. Opiniile însă despre satisfacţia
muncii în astfel de condiţii nu sunt dintre cele mai bune.
Monitorizarea software-ului, pare în astfel de condiţii, a fi o soluţie relativ mai bună.
Potrivit International Data Corporation (IDC), aproximativ 40% din companii foloseau in 2008
monitorizarea software-ului, înregistrând o creştere cu 23% faţă de anul 1998.
Studiile spun că deja în 2005, peste 80% din companiile americane au monitorizat
comportamentul on-line al angajaţilor. Multe companii au dezvoltat deja software care să

38
permită monitorizarea sau chiar blocarea accesului la anumite site-uri Web, grupuri de discuţii,
etc. În această categorie putem include programele NetNanny sau CyberSitter.
Şi în materie de e-mail lucrurile au evoluat. Un sondaj realizat de către American
Management Association a reliefat că dacă în 1997, 15% din firmele americane monitorizau e-
mailul angajaţilor, iar în 2000, procentul se ridica la 40%.
Conform studiului elaborat in 2014 de catre CareerBuilder privind un grup de 2138 de manageri
si specialisti in HR si 3022 de angajati din diverse domenii ale economiei, 73% dintre companii au
implementat masuri care sa stopeze aceste masuri de reducere a productivitatii muncii
(http://www.careerbuilder.com/share/aboutus/pressreleasesdetail.aspx?sd=6/12/2014&id=pr827&ed=1
2/31/2014). Printre acestea putem include:
 Blocarea accesului la anumite site-uri de la locul de munca – 36%;
 Interzicearea telefoanelor personale sau a folosirii telefoanelor personale – 25%;
 Monitorizarea Internet-ului si a programului de posta electronica – 22%;
 Programarea pauzelor de fumat si pentru masa – 19%;
 Implementarea unui spatiu deschis pentru birouri în loc de camere – 13%;
 Limitarea sedintelor – 12 %;
 Restrictionarea folosirii difuzoarelor telefoanelor daca acest lucru nu se face intr-un
birou inchis - 11%.
A răspunde la această întrebare a devenit un ţel pentru mulţi autori dar şi pentru firme şi
organisme naţionale şi internaţionale. Contravine această monitorizare conceptului de bază al
Internet-ului: acces liber garantat? Şi în plus, cei care vor face monitorizarea vor folosi datele
în mod corect, păstrând confidenţialitatea informaţiilor şi acţionând doar cănd situaţia o
impune?
Angajaţii trebuie totuşi să ştie că sistemul informatic dar şi cel informaţional al companiei
nu pot fi utilizate decât pentru procesele de afaceri ce implică activitatea firmei. Este bine ca
problemele ce ţin de accesul la Internet să fie bine clarificate şi stipulate în contractul de muncă,
pentru ca ulterior orice problemă în care este angajat un salariat cu referire la abuzurile Internet
să poată fi sancţionată cu rigoare şi să reducă implicarea firmei în ceea ce priveşte
responsabilitatea.

2.4.De ce este totuşi necesară automatizarea lucrărilor de birou?

Se ştie că celebrul filozof german Goethe, observând fiinţa umană, a făcut remarca
răutăcioasă, însă extrem de pertinentă: „Fiecare ascultă numai ce înţelege!”. Trebuie să fim de
acord că implementarea noului model de economie constă în crearea de noi pieţe şi expansiunea
celor existente, apariţia de noi modele de comportament pentru producători şi consumatori, noi
tipuri de bani, noi mentalităţi, noi reţele de distribuţie, transformarea modelelor economiei
tradiţionale. Spre ce ne îndreptăm: economie digitală, economie Internet, webeconomie,
economie virtuală etc.

39
 Ca şi economia „reală”, cea digitală are la bază piaţa, care se trans-formă dintr-una
standard într-una electronică, bazată pe tehnologia informaţiei. Principala caracteristică a
procesului de realizare a afacerilor într-o lume digitală constă în faptul că la baza proceselor de
distribuţie se situează culegerea, selectarea, sintetizarea şi distribuirea informaţiei. Lanţul unei
afaceri digitale începe cu aprovizionarea şi cererea şi se în-cheie cu preţurile şi cu competiţia.

Fig. nr.2.11. Structura economiei digitale

Cine se gândeşte că automatizarea lucrărilor de birou se reduce doar la procesare de
texte pe un PC, nu numai că nu este la zi, este supus sigur procesului erodării afacerii şi de ce
nu falimentării ei.
În Birotică intră orice echipament şi aplicaţie care contribuie la îm-bunătăţirea circulaţiei
informaţiei în activităţile de birou şi, care înlesneşte legătura cu lumea exterioară. Să răspundem
însă la în trebarea din titlu. Această automatizare este necesară cel puţin din următoarele motive:
 activităţile de birou conţin multă rutină;
 se doreşte un acces mai operativ la date în raport cu momentul luării deciziei (în timp
real);
 tratarea mai unitară a datelor care sunt păstrate într-un mod mai puţin redundant dar
în acelaşi timp într-o manieră distribuită;
 circulaţia mai rapidă şi securizată a datelor între birouri şi alţi agenţi economici;
 creşterea exactităţii proceselor informaţionale, a capacitătii de memorare şi a vitezei
de regăsire a informaţiei;
 creşterea calităţii, operativităţii şi a productivităţii muncii de birou;
 accesului la „fabulosul” mediu informaţional şi comercial care este Internet-ul.

2.5. E-activităţile

Secolul XXI nu poate aparţine decât întreprinderilor bazate pe cunoaştere, altfel sistemul
concurenţial ultradezvoltat conducând la o moarte lentă. Dezvoltarea într-un ritm rapid a
tehnologiei informaţieie şi comunicaţiilor a dus la apariţia unei noi economii, e-economia sau
economia digitală. Noul tip de economie este caracterizat de mutaţii radicale în natura muncii
şi a relaţiilor de muncă, cu implicaţii profunde asupra stilurilor de muncă şi viaţă ale oamenilor.
Societatea informaţională este caracterizată de activităţi moderne cum sunt:

40
  telelucrul;
 teleactivităţile;
 telesocializarea.


Fig. nr. 2.12. Componentele economiei digitale

Toate aceste activităţi socio-economice se bazează pe sisteme de telecomunicaţii
interactive, individualizate şi asincrone care conectează persoane, obiective şi informaţii
independent de distanţa care le separă.

2.5.1. E-guvernul
Ca să îl parafrazăm pe fostul preşedinte al Statelor Unite, John Fitzgerald Kennedy, ar
trebui să ne întrebăm nu ce poate face guvernul ca să ajute Internetul, ci ce poate face Internetul
ca să ajute guvernul. E-Government defineşte organizarea civică şi politică a guvernului
folosind tehnologia informaţiei. Guvernul interacţionează cu multe sectoare ale societăţii,
asigurând infrastructura legală, politică şi economică pentru susţinerea acestora şi de aceea
guvernul digital are puterea de a schimba profund concepţia cetăţenilor cu privire la
interacţiunile cu propriul lor guvern.
Termenul de e-guvern se referă la:
 furnizarea informaţiilor şi serviciilor către cetăţeni şi mediul de afaceri (aplicaţii
externe);
 utilizarea TIC şi a Internet-ului în cadrul instituţiilor publice (aplicaţii interne)
Obiectivele e-government sunt urmãtoarele:
 accesul la informaţia publică;
 libertatea informaţiei şi a comunicării;
 exprimarea opiniilor faţă de drepturile şi obligaţiile impuse prin reglementări;
 eliminarea unor disfuncţii sau a încãlcãrii unor drepturi şi îndatoriri;
 consolidarea democraţiei.
Serviciile e-guvernului sunt, în principal, de trei tipuri:
 servicii de informare – permit regăsirea de informaţii sortate şi clasificate la cerere,
pe website sau la info-chioşcurile electronice;

41
 Fig. nr. 2.13. Exemple de Infochioşc
 servicii de comunicare interactivă – permit interacţiunea cu indivizi sau grupuri de
persoane (ex site-uri, portal-uri, e-mail, liste de discuţii);

Fig. nr. 2.14. Site-ul Consiliului Județean Iași

 servicii tranzacţionale – permit completarea/transmiterea de către cetăţeni a unor

formulare administrative, plata taxelor pe site-ul de pe Internet şi/sau achiziţia de
produse şi servicii on-line.

42
 Fig. nr. 2.15. Completare formulare online

Serviciile tranzacţionale sunt considerate ca cele mai reprezentative în viitor pentru e-

guvern, atâta timp cât completarea şi prezentarea de formulare de către populaţie va continua
să aibă un rol preponderent în relaţia sa cu administraţia publică.

Fig. nr. 2.16 Etapele dezvoltării serviciilor de E-government25

25
United Nations E-Government Survey 2014, E-government for the future we want,
http://unpan3.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2014-Survey/E-Gov_Annexes.pdf

43
 Site-urile guvernamentale schimbă modul de comunicare dintre guvern și cetățeni. Ele
sunt proactive în solicitarea de informații și opinii de la cetățeni, folosind instrumente
interactive, dar și Web 2.0.
Astfel, prin intermediul aplicațiilor integrate, sunt transferate date, informații și
cunoștințe între agențiile guvernamentale. De asemenea, este schimbat și modul de abordare a
serviciilor, realizându-se trecerea de la serviciile electronice centrate pe guvern, la cele centrate
pe cetățeni. Guvernele creează astfel un mediu în care cetățenii sunt împuterniciți să participe
în mai multe activități guvernamentale, precum și să contribuie la luarea unor decizii.

Fig. nr. 2.17. Arhitectura sistemului de e-government26

Ținând cont de progres, s-au remarcat 25 de țări care au înregistrat un grad foarte mare de
dezvoltare a serviciilor de E-government - EGDI (clasament realizat în anul 2014 – vezi tabelul
nr. 2.1 ce cuprinde top 10 țări), cu valori ale indexului cuprinse între 0,75 și 1,00.

26
Ghilic-Micu, B., Guvernarea electronică în România, în Specializare, dezvoltare şi integrare, Editura Roprint,
Cluj-Napoca, 2003, p. 26

44
 Din punct de vedere al reprezentării geografice, 64% (16 țări) sunt din Europa, 20% (5 țări)
sunt din Asia, 8% (2 țări) din America și tot 8% din Oceania, toate țările înregistrând venituri
foarte ridicate. Republica Coreea continuă să își păstreze locul ca lider, fiind urmată de Australia
și Singapore.
Gradul de dezvoltare a serviciilor de E-government în România , la nivelul anului 2014,
era de 0.5632, situându-se pe locul 64 la nivel mondial (a scăzut cu 2 poziții față de anul 2012,
când ocupa locul 62).
Tabelul nr. 2.1 Gradul de dezvoltare al serviciilor de E-government in 2014 (EGDI)27
Gradul de dezvoltare al serviciilor
de E-government
Top 10 țări
Țara EGDI
Republica Coreea 0.9462
Australia 0.9103
Singapore 0.9076
Franța 0.8938
Olanda 0.8897
Japonia 0.8874
Statele Unite ale Americii 0.8748
Regatul Unit al Mării Britanii și al Irlandei de Nord 0.8695
Noua Zeelandă 0.8644
Finlanda 0.8449
La nivelul anului 2020, clasamentele s-au schimbat, Danemarca ocupand primul loc,
urmata de Republica Coreea si Estonia.
Tabelul nr. 2.2 Topul tarilor privind gradul de dezvoltare a serviciilor de E-government in
202028

27
United Nations E-Government Survey 2014, E-government for the future we want,
http://unpan3.un.org/egovkb/en-us/Reports/UN-E-Government-Survey-2014
28
https://publicadministration.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2020-Survey/2020%20UN%20E-
Government%20Survey%20(Full%20Report).pdf

45
 Tabelul nr. 2.3 Gradul de dezvoltare la nivelul Europei al serviciilor de E-government
in 202029

29
https://publicadministration.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2020-Survey/2020%20UN%20E-
Government%20Survey%20(Full%20Report).pdf

46
 Guvernul României a avut mai multe încercări semnificative în crearea unui cadru optim
pentru dezvoltarea serviciilor de E-government, fiind realizați pași importanți în dezvoltarea
infrastructurii naționale de furnizare a serviciilor publice în mediul online. Un prim pas a fost
lansarea portalului de E-government în septembrie 2003 - www.e-guvernare.ro/ - oferind atât
un punct de acces unic la serviciile publice online, cât și posibilitatea de conectare a
utilizatorilor, în vederea obținerii de servicii tranzacționale și interactive.30

Fig. nr. 2.18. Site-ul E-guvernare.ro

Legat tot de serviciile de tip e-guvern, putem lua în calcul şi votul on-line, vizitarea site-
urilor candidaţilor, mai bine zis democraţia electronică.

2.5.2. Comerţul electronic (E-commerce)

De la Internet la comerţul electronic pasul a fost simplu de realizat, chiar firesc.
Comerţul electronic este un concept integrativ ce desemnează o gamă largă de servicii suportate
pentru pocesele de afaceri, incluzând poşta electronică, cataloagele electronice, sisteme suport
pentru preluare de comenzi, logistică şi tranzacţii, sisteme de raportare statistică, informaţii
pentru management etc (mai multe în capitolul V).
Piețele digitale se bucură de mai multe avantaje, cum ar fi:

30
Colesca, S., Dobrica, L., E-government Adoption in Romania, accesat la www.waset.org/journals/ijhss/v4/v4-
14-137.pdf

47
  Colaborare sporită atât între angajații organizații cât și între partenerii de afaceri.
De asemenea este înlesnită comunicarea bidirecțională cu clienții iar acest lucru
poate duce la creșterea gradului de rapiditate în desfășurarea tranzacțiilor. Piețele
digitale duc comunicarea la un alt nivel, clienții între ei fiind capabili să discute;
 Personalizarea produselor și orientarea pe nevoile consumatorilor. Deoarece
informațiile pot fi colectate mult mai ușor, ofertele pot fi adaptate pe cerințele exacte
ale clienților. Este permisă astfel o eficientizare a procesului de producție, ceea ce
va duce la profituri mai mari, raționalizarea resurselor și clienți mulțumiți;
 Creșterea numărului de opțiuni. De această caracteristică beneficiază și clienții
(în materie de produse și servicii pe care le au la dispoziție) cât și producătorii în
ceea ce privește posibilitatea optimizării procesului de recrutare, acționând în
ipostaza cumpărătorului de forță de lucru.

2.5.3. E-banking
Electronic banking este un produs recent în cadrul sistemului financiar-bancar intern, ce
utilizează o tehnologie înaltă (comunicaţie şi securitate) şi care constituie un real folos pentru
companiile cu activitate intensă, pentru care prezenţa la ghişeul bancar, într-un anumit interval
de timp prestabilit, nu constituie cea mai fericită opţiune.
Odată cu răspândirea web-ului şi atingerea unei mase critice de utilizatori, firmele cu
activitate de comerţ, analiştii, specialiştii în marketing s-au gandit că merită investit efort în
punerea la punct a unor tehnologii care să transforme surferii web în potenţiali clienţi. Iniţial,
siturile web ale acestor firme conţineau doar informaţii de contact, oferte promoţionale sau chiar
cataloage de produse sub forma unor pagini HTML statice. Lansarea unei comenzi de
cumpărare a unor produse se putea face eventual via fax, telefon sau email.
Totul era în regulă, doar că pentru a putea intra în posesia produselor, clientul trebuia să
plătească contravaloarea produselor comandate iar banii să parcurgă drumul de la client la
comerciant (vânzător). Plata se făcea de regulă prin mecanismele clasice. În funcţie de politica
adoptată de comerciant pentru a demara procesul de livrare a produselor catre client, acesta
cerea sau nu, confirmarea efectuarii plăţii prin fax. Fie că se folosea o reţea de distribuţie
proprie, fie că se apela la un serviciu poştal specializat (poşta rapidă, DHL, etc), teoretic această
ultimă fază era cea mai lungă.
De îndată ce a pus în exploatare un sistem de vânzari on-line, comerciantul va putea
vinde 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamână şi asta peste tot în lume; pe unde a ajuns Internet-ul,
desigur. Mai mult, cumpărătorii şi potenţialii clienţi vor avea acces la informaţii de ultimă oră
referitoare la produse, servicii, preţuri sau disponibilitatea acestora.
Ca acest scenariu să devină cu adevărat realitate, comerciantul va trebui să se asigure că
sistemul informatic pe care-l implementează va fi disponibil non-stop şi în tot acest timp el va
opera: gestiunea comenzilor, facturarea, procesarea plăţilor şi remiterea banilor.

48
 Fig. nr. 2.19. Principalele avantaje ale utilizării Internetului în industria bancară31
În prezent, plăţile cu ajutorul cărţilor de credit (credit card), banilor electronici (e-cash),
cecurilor electronice sau al cardurilor inteligente (smart card) sunt principalele metode de plată
folosite în comerţul electronic.
Din punct de vedere arhitectural, metodele de plată pot fi integrate la nivelul
"comerciantului" - în sistemul informatic al acestuia, sau oferite în regim outsource de un
furnizor de servicii de comerţ (CSP - Commerce Service Provider) care va gestiona/intermedia
plăţile de la terţi.

Fig. nr. 2.20 Sistem de E-banking

Ultimele eforturi în acest domeniu se referă la tehnologia M-banking (Mobile banking),
profitând de dezvoltarea utilizării telefoniei mobile şi a transmiterii de date prin intermediul

31
Roşca,I.,Ghilic-Micu,B.,Stoica,M., “ Informatica. Societatea Informaţională. E-serviciile”, Editura
Economică, Bucureşti, 2006, p.190

49
acesteia. Transferul de date bancare prin intermediul telefoniei mobile este direct dependent de
numărul de utilizatori de telefoane mobile (potenţiali utilizatori ai m-bankingului), capacitatea
operatorului de telefonie mobilă de a asigura fluxul informaţional necesar, securitatea sporită a
bazelor de date şi colaborarea cu instituţia bancară în vederea stabilirii platformei comune de
transfer date între cele două sisteme informaţionale.

Fig. nr. 2.21. Sistem de e-banking pentru abonaţii Bancii Transilvania

În prezent, principalele operaţiuni ce se pot realiza prin intermediul m-banking sunt:

ordonarea plăţilor, accesarea informaţiilor soldului contului clientului, transferuri între conturile
clientului, avertizări cu privire la anumite operaţiuni în curs de derulare prin contul curent al
titularului.
Aproape toate băncile din România oferă în prezent servicii de internet banking, iar
conform site-ului GiZ.ro cele mai importante informaţii despre acestea se regasesc în tabelul de
mai jos, care cuprinde principalele taxe şi comisioane pe care trebuie să le plăteşti la tranzacţiile
efectuate în lei.

50
 Tabelul nr 2.4. Comisioane ale activitatii de Internet banking - 2019
(https://www.bancherul.ro/stire.php?id_stire=18855&titlu=topul-bancilor-cu-cele-mai-mici-
comisioane-pentru-un-cont-cu-card-si-internet-mobile-banking-(corectat))

Din pacate, la nivelul anului 2015, desi mai bine de 50% dintre romani aveau acces la
internet, doar 7% din populatia Romaniei folosea servicii bancare online (vezi
http://www.bankingnews.ro/bcr-internet-banking-mobile-banking.html). Situatia era cu atat
mai dificila cu cat la nivelul Europei lucrurile erau mult diferite.
Topul tarilor ECE dupa gradul de utilizare a serviciilor de online banking
1. Cehia - 62%;
2. Austria - 55%;
3. Slovacia - 45%;
4. Ungaria - 27%;
5. Croatia - 17%;
6. Romania - 6%;
7. Serbia - 5%.

51
 Fig. nr. 2.22. Topul tarilor ECE dupa gradul de utilizare a serviciilor de online
banking32
In ceea ce priveste firmele lucrurile sunt mult mai imbucuratoare. De exemplu, peste
90% dintre tranzactiile clientilor microintreprinderi ING Bank sunt efectuate prin Internet
banking, in contextul in care pachetul tranzactional oferit de banca ofera acces gratuit la
Home Bank. “Banca viitorului nu va mai fi o banca. Va fi o companie care va avea in spate
toata infrastructura bancii, dar banca va fi doar experienta pe care clientul o are si prin care
sa beneficieze de produsele care au fost odata bancare”, precizeaza Robert Anghel - Head
of Digital Channels in cadrul ING Bank33. De altfel, plata este primul instrument care se
desprinde deja de banca, in contextul in care tranzactiile care odata erau exclusiv bancare
s-au debancarizat si sunt efectuate acum de giganti din tehnologie, cum ar fi Apple.
De asemenea, faptul ca un client isi va putea porta contul de la o banca la alta este
deja o realitate, fiind deja reglementata in strainatate. Pentru a conferi insa si mai multa
siguranta serviciilor de tip Internet banking, tot mai multe banci ofera functionalitati de
autentificare biometrica, prin amprenta digitala, pentru solutiile de internet si mobile
banking.
Astfel, BCR a lansat optiunea Touch ID disponibila deocamdata doar pe
dispozitivele Apple de noua generatie. Aplicatia Touch 24 Banking BCR detecteaza
functionalitatea de autentificare biometrica a smartphone-ului, daca acesta o are, si te
intreaba daca vrei sa activezi protectia biometrica. Clientii BCR nu vor fi obligati, insa, sa
foloseasca tokenul digital, ci vor putea sa ramana pe varianta clasica.Daca aleg optiunea
Touch ID se vor autentifica sau vor autoriza o tranzactie prin scanarea amprentei, dupa
introducerea unui PIN setat in prealabil. Functionalitatea va putea fi dezactivata oricand
din setarile aplicatiei.

32
Studiu Erste Bank, BCR, http://www.ziare.com/bani/banci/domeniul-in-care-am-avut-o-crestere-de-300-la-
suta-dar-tot-suntem-codasii-regiunii-grafic-1315277
33
http://www.wall-street.ro/special/start-up-business/190142/robert-anghel-ing-peste-90-dintre-tranzactiile-
clientiilor-microintreprinderi-sunt-efectuate-prin-internet-banking.html

52
 Fig. nr. 2.23. Token-ul electronic oferit de BCR 34

2.5.4. Cartea electronică (E-book)

Trecerea de la societatea informaţională la societatea cunoaşterii se face prin mai mulţi
vectori dintre care amintim: Internet extins, cartea electronică, utilizarea agenţilor inteligenţi,
managementul cunoaşterii.
Cartea electronică oferă toate avantajele unei carţi tipărite la care se adaugă faptul că
poate fi obţinută prin Internet gratuit sau la un preţ de 4-8 ori mai mic faţă de cel din librării.
Pentru studiul individual, pot fi copiate capitole sau pot fi făcute adnotări. Până acum sunt deja
mai multe tipuri de cărţi electronice. Piaţa acestor produse informaţionale va fi, în esenţă,
Internetul.

Fig. nr. 2.24. Carti electronice

34
http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/189149/bcr-lanseaza-la-internet-si-mobile-banking-
autentificarea-biometrica.html

53
 O definiţie de dicţionar ar suna cam asa: “o carte electronică este varianta electronică a
unei cărţi tipărite, care poate fi citită pe calculator, laptop, pe dispozitive portabile de lectură,
pe dispozitive gen Palm/PDA, pe ecranul telefonului mobil sau terminale Internet”. În limbaj
mai tehnic, cartea electronică reprezintă un conţinut sub forma unor fişiere în diferite formate
(PDF, HTML, XML, OEB etc.). Acesta poate fi apoi distribuit prin intermediul Internetului,
prin încărcare (download) de pe un site web sau prin copiere pe suporţi magnetici (diskete, CD-
uri). Cărţile electronice sunt complet interactive pe Internet şi pot conţine legături, imagini,
grafice, tabele, fişiere video, forme, scripturi Java.
Cartea electronică nu trebuie parcursă secvenţial, aşa cum citim o carte clasică. Ea este
o tehnologie multimedia care înglobează conceptele de hipertext şi hipermedia ce vizează să
facă din calculator o extensie a memoriei umane, permiţând explorarea unei reţele de informaţii:
texte, imagini, sunete. (Un hipertext este un ansamblu de texte şi legături între elementele
textuale. Vorbim de hipermedia când aceste legături ne conduc şi către alte elemente în afară
de text).

2.5.5. Educaţia la distanţă (ELearning)

Termenul de educaţie la distanţă este cunoscut de mai mult timp în domeniul educaţiei
formale, informale sau nonformale. Un sistem de eLearning (de formare la distanţă sau educaţie
virtuală) constă într-o experienţă planificată de predare-învaţare, organizată de o instituţie ce
furnizează imediat materiale într-o ordine secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de studenţi
în maniera proprie, fără a constrânge agenţii activităţii la coprezenţă sau sincronicitate.
Am fost educați într-un model educațional 1.0, predăm într-un model 2.0, dar studenții
trăiesc într-un model 3.0. Aceste trei modele marchează schimbările pragmatice majore prin
care a trecut educația în ultimul secol. De asemenea, ele reprezintă într-un mod ironic, abisul
imens între nevoile actuale ale studenților și ceea ce ei învață cu adevărat în școli. Tabelul de
mai jos face o comparație între aceste trei modele menționate, creat de Dr. John Moravec35.

35
Moravec, J., What Does Web 3.0 Look Like In Education ?,
http://www.educatorstechnology.com/2013/06/education-20-vs-education-30-awesome.html

54
 Tabel 2.5. Educația 2.0 vs Educația 3.036

În sens larg, despre educaţie la distantă se vorbeşte atunci când educatorul şi auditoriul
său sunt separaţi de distanţă fizică şi tehnologia este folosită pentru a media această distanţă.
Opţiunile tehnologice se împart în patru categorii:
 tehnologii audio - benzi magnetice, casete, radio;
 tehnologii video - benzi video, filme, video-conferinţe;
 cursuri şi texte tiparite sau listate;
 noile tehnologii - instruire asistată de computer (softuri educaţionale,
exersare, simulare, rezolvare de probleme), comunicare mediată de
computer (poşta electronică, conferinţe prin computer), educaţie bazată
pe multimedia.

36
Idem, p 30

55
 Fig. nr. 2.25. Site-uri de e-learning
Exemplele de instituţii ce folosesc elearning-ul pot include atât sectorul public cât şi
privat, la nivel elementar, secundar, liceal, universitar etc., ca şi forme de educaţie non-formală,
educaţie permanentă, educaţie vocaţională de perfecţionare.
Emergenţa instituţiilor virtuale are patru surse diferite:
 instituţii care au fost implicate în educaţia deschisă şi la distanţă;
 instituţii tradiţionale, de la şcoli la universităţi, care nu au mai fost implicate în educaţia
la distanţă. Aceste instituţii încep să aplice noile tehnologii informatice ca suport pentru
un plus de calitate, o productivitate şi flexibilitate crescute, cu premisa că astfel reduc
costurile şi aduc venituri prin atragerea de noi studenţi. Această tranziţie apare în situaţia
tipică a unor proiecte specifice care crează o instituţie virtuală în cadrul uneia
tradiţionale.
 sectorul corporaţiilor sau al organizaţiilor mari care dezvoltă programe de pregătire
pentru uz intern având ca suport şi mijloc de distribuire tehnologiile informatice şi de
comunicare şi purtând eticheta de virtual.
 persoane individuale care, din motive variind de la altruism la profit, folosesc
tehnologiile pentru a crea oportunităţi de învătare pentru oricine este interesat.
Eticheta e-education este folosită în sens larg şi nediscriminat în toată lumea,
interschimbabilă cu alţi termeni cum ar fi: învăţare deschisă şi la distantă, învăţare distribuită
(distributed learning), învăţare în reţea, învăţare prin Web (Web-based learning) şi învăţare prin
computer. Mai mult, uneori termenul este folosit cu referire la sisteme care combină tehnologii
TV şi teleconferinţe interactive în timp real.
Studentul poate fi situat în orice parte a lumii - accesul este prin intermediul unui
calculator conectat la reţeaua Internet şi echipat cu un navigator obişnuit pentru Web, folosit şi
pentru activităţi de cercetare, informare, entertainment, servicii variate, comerţ, poştă
electronică etc. Cursantul poate, în funcţie de centrele sale de interes, să acceseze bănci de date
pentru completarea lecturii sau să stabilească un contact imediat cu redactorul articolului, căruia
îi poate împărtăşi reacţiile sale, sau cu alţi cititori cu care se poate angaja în dialog.
Cursurile suport sunt stocate pe un computer într-o formă specifică şi un navigator uzual
pentru Internet sau, în unele cazuri rare, un program special, permite cursanţilor să acceseze
informaţiile în ritmul propriu de asimilare. Materialele de învăţare sunt prezentate într-o formă

56
multimedia - prin îmbinare de text, sunet, imagine şi chiar scurte filme- şi în modul hyperlink -
un model structural în care accesul la alte informaţii se realizează prin legături multiple de la o
singură pagină.
Astfel, utilizarea unor softuri specializate permite pe linga audio si videoconferinţe şi
moduri mixte de management al interacţiunii dintre agentul invăţării (instructor, program
interactiv sau sisteme expert) şi cel ce învăţă. Un avantaj determinant ce ţine de specificul
educaţiei la distanţă fiind individualizarea învăţării şi accentul trecut de la profesor sau materia
de conţinut (cum era cazul în învăţământul tradiţional) la cel ce învaţă.

Fig. nr. 2.26. Profilul profesorului modern, prin prisma TIC37

Odată cu expansiunea în mod continuu a informaţiilor dintr-un domeniu, asimilarea
tuturor cunoştinţelor de către profesor (şi chiar de către student) a devenit din ce în ce mai
greoaie. Aşadar, “cheia succesului” în procesul educativ, din punctul de vedere al profesorului,
este modelarea unui comportament de cunoaştere, de descoperire.
În prezent, cele mai cunoscute și utilizate sisteme de învățare la distanță de tip e-learning
sunt cele de tipul:
 LMS (Learning Management System);
 LCMS (Learning Content Management Systems);
 CMS (Course Management System).
Caracteristicile acestora sunt reliefate în tabelul 2.4.
Tabelul nr. 2.6. – Sisteme de învățare electronică: roluri și exemple
Denumire sistem

LMS LCMS CMS

Servește ca platformă Are drept scop Permite crearea, stocarea și

de distribuire și administrarea distribuirea cursurilor dintr-
automatizare a conținutului o bază centrală de date.
Roluri
procesului de învățare. procesului de învățare.
De asemenea, În acest mediu,
administrează accesul instructorii/experții
utilizatorilor și pot elabora, furniza și

37
http://natbaseratlarande.se/

57
 analizează progresul administra conținut de
celor care învață. învățare.

Exemple Moodle, Dokeos, Claroline, Ganesha Joomla, WordPress,

Blackboard Blogspot

Un sistem de tip LMS se regăsește îndeosebi în cadrul universităților, companiilor,

băncilor și corporațiilor. Deoarece toate sistemele redate în tabelul de mai sus au anumite
caracteristici și funcționalități comune, cel mai simplu este CMS, iar cel mai complex, LMS,
acesta din urmă putând include funcționalitățile celuilalt. În practică, identificăm trei forme de
învățământ: sincron, asincron și combinat.
Platformele e-learning sincrone sunt platformele în care profesorul sau instructorul
controlează, coordonează lecția sau cursul în totalitate, adaptând și monitorizând mediul
educațional. Indivizii „studiază împreună în același timp și comunică în timp real”38. „Uneltele”
utilizate în acest caz sunt: audio și videoconferințele, grupurile de discuții, chat-ul, forumurile,
etc.
Platformele asincrone (nesincronizate) sunt cele care implică proiecte de colaborare și
învățare la distanță, care oferă cursanților un ritm propriu de învățare. Persoanele nu sunt
împreună în același timp iar comunicarea este întârziată. În acest caz, „uneltele” de colaborare
utilizate sunt cele care permit discuțiile de tip „chat”, conferințe, etc. Un bun exemplu de soluție
pentru conferințe este Live Meeting, produs de Microsoft.
În instruirea nesincronizată, cei care participă îşi pot alege momentul şi timpul de
instruire şi pot accesa un domeniu larg de resurse atunci când doresc. Studiul individual şi în
ritmul propriu este încurajat. Cursantul poate parcurge cursul rapid, poate reveni la unele
secţiuni sau poate rula cursul din nou mai târziu. E-learning-ul nesincronizat poate fi o bună
alegere pentru o audienţă eterogenă, deoarece permite învăţare pe diverse niveluri, precum şi
exerciţii practice de autoevaluare a gradului de competenţă atins.

Fig. nr. 2.27. Exemple de forme de învăţare sincronizate şi nesincronizate

38
Georgescu, M., Popescul, D., Sisteme informaționale de birou pentru administrația publică, Editura Tritonic,
Cluj-Napoca, 2013, p. 142

58
 Diferențele între e-learning sincron și asincron sunt redate în figura nr.39:

Fig. nr. 2.28. E-learning sincronizat şi nesincronizat. Diferenţe

MOOCs-urile
MOOC reprezintă acronimul sintagmei Massive Open Online Courses, în traducere
"cursuri online deschise maselor". Considerata ca una dintre ultimele tendințe în materie de
educație ce se adauga trendului „Bring your own device (BYOD)”, MOOC le oferă studenților
posibilitatea de a învăța de la unii dintre cei mai buni profesori de la universități de renume din
întreaga lume.
Conform Wikipedia, un Massive Open Online Course (MOOC) este un curs online care
este conceput pentru a putea fi făcut de către un număr nelimitat de persoane prin internet. În
plus față de cursuri tradiționale care oferă video-uri, materiale de citit și seturi de probleme,
MOOC-urile mai ofera și forumuri interactive unde studenții pot interacționa între ei, cu
profesorii și cu asistenții profesorilor. Fenomenul MOOC este relativ nou pe scena
învățământului la distanță și a apărut in 2012 (vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/MOOC ).
În decurs de numai câțiva ani, sute de cursuri online deschise maselor, într-o varietate
de discipline, au fost urmate de aproximativ 10 milioane de studenți din întreaga lume. 52,9 %
dintre aceștia provin din țări non-anglofone.

39
Sursa figurii: Georgescu, M., Popescul, D., op. cit., p. 145

59
 Fig. nr. 2.29.Ce este un MOOC40
Accesibilitatea, varietatea de subiecte oferite și, în multe cazuri, posibilitatea de a obține
chiar un atestat certificat reprezintă cele mai importante avantaje ale MOOC-urilor. Coursera
(un proiect marca Stanford, "antreprenoriat social partener al universităților de top din lume"),
edX (un venture non-profit înființat de Harvard și MIT), Khan Academy și Udacity (companie
cu profit fondată de către doi profesori de la Stanford Sebastian Thrun și Peter Norvig, se
autodefinește ca "universitate digitală care are ca misiune democratizarea educației") au rămas
liderii pe acest segment, deși cotele lor de piață au fost micșorate de dezvoltarea altor
competitori.
De exemplu, universitatile partenere ale Coursera provin din 20 de tari
(Australia,Canada, China, Danemarca, Franta, Germania, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Olanda,
Rusia, Singapore, Corea de Sud, Spania, Elvetia, Taiwan, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite)
iar studentii care participa la MOOCs provin din 190 de tari. Fondatorii Coursera ocupau, in
aprilie 2013, locul al doilea in topul 100 al Time, pentru cele mai influente persoane din lume
(dupa Malala Yousafzai, Michelle Obama, Steven Spielberg care isi impart primul loc).In plus,
in octombrie 2013, Coursera a incheiat un acord cu Departamentul de Stat al SUA care prevede
organizarea de centre de invatare pretutindeni in lume. Putem astfel considera ca incepand din
acest moment Coursera nu mai e doar o simpla platfoma care pune la dispozitie MOOCs, ci e
parte integranta a strategiei “soft power” a SUA (vezi
https://1traducator.wordpress.com/2013/12/01/despre-moocs-massive-open-online-courses/).

40
MOOC By Mathieu Plourde http://www.flickr.com/photos/mathplourde/8620174342/sizes/l/in/photostream/,
CC BY 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=26072198

60
 Fig. nr. 2.30 Situatia cursurilor oferite de Coursera41
În ceea ce privește tipurile de cursuri oferite, primele trei domenii de interes (din totalul
de aproape 4000 oferite de catre Coursera) au continuat să fie științe sociale, informatica și
programare, precum și management & business. Pentru a vizualiza un top al celor mai cautate
cursuri online accesati link-ul https://www.onlinecoursereport.com/the-80-highest-rated-on-
demand-online-courses/.
În raportul42 studiului realizat de Capterra în anul 2015, este reflectată ponderea
principalelor industrii și instituții care utilizează o platformă de e-learning.

Fig. nr. 2.31. – Ponderea principalelor industrii/instituții care utilizează o platformă

de e-learning
Crearea unei legături mai puternice între procesul de învățare și performața individuală
precum și cea organizațională ocupă un loc important în topul preocupărilor companiilor, mai
ales datorită faptului că toate eforturile depuse de organizații pentru dezvoltarea angajaților sunt
cu scopul de a-și atinge obiectivele de afaceri și a-și maximiza profitul. Astfel, regăsim și
preocuparea pentru măsurarea randamentului investițiilor în formarea angajaților.

41
https://www.scientificamerican.com/article/massive-open-online-courses-transform-higher-education-and-
science/
42
Medved, J.P., LMS Industry User Research Report, http://www.capterra.com/learning-management-system-
software/user-research, accesat la 19.11.2016

61
 Cele mai utilizate tehnologii de învățare asupra cărora se concentrează companiile
pentru a-și duce la îndeplinire primul obiectiv (explorarea noilor tehnologii) sunt cele din figura
urmatoare.

Instrumente colaborative 43%

Tehnologii pentru mobil 41%
Data analytics 36%
Clase virtuale 29%
Managementul conținutului 28%

0% 10% 20% 30% 40% 50%

Figura nr. 2.32. Top tehnologii de învățare43

2.5.6. E-biroul
Beneficiind de tehnologii moderne atăt în ceea ce priveşte partea de echipamente cât şi
software-ul, odată cu trecerea timpului şi cu dezvoltarea societăţii, modul clasic de a munci a
suferit numeroase transformări. Datorită dorinţei de a simplifica munca prin mijloace moderne,
de a utiliza mai eficient şi mai flexibil timpul şi mijloacele materiale, a apărut teleworking-ul
(munca la distanţă). Munca în secolul 21 se caracterizeaza prin:
 munca la distanţă si dislocarea spaţială;
 lucru pe cont propriu (ca statut sau numai pentru modul de desfăşurare al activităţii);
 responsabilităţi mai largi;
 limite extinse pentru efectuarea comunicării şi cooperării.


 Fig. nr. 2.33. Biroul mobil
O definiţie a conceptului de teleworking poate fi: „activitatea desfăşurată de o persoană
(salariat, lucrător pe cont propriu, lucrător la domiciliu) în principal într-un alt loc de muncă

43
prelucrare după Learning technology study, Brandon Hall Group, 2016

62
decât cel tradiţional, pentru o firmă sau un client, utilizănd tehnologiile informaţionale şi de
comunicaţie avansate, care reprezintă suportul principal al activităţii”. Chiar dacă teleworking-
ul cunoaşte o multitudine de stiluri şi modele de organizare, cele mai importante de menţionat
sunt telecomunicaţiile – birouri tip satelit, aflate la domiciliul lucrătorului, care se conectează
la un centru de comandă.

 Fig. nr. 2.34. Workflow in Biroul mobil

Aceasta înseamnă că munca se transformă radical:44

 de la munca de rutină la "munca se schimbă continuu";
 de la locul de muncă pe viaţă la lucrul "la momentul şi la timpul potrivit";
 de la carieră la "portofoliu de meserii";
 de la programul de lucru cu durată fixă, la "programele de lucru flexibile";
 de la locul de muncă "fix" la "locul de muncă mobil";
 de la lucratorul merge la muncă la "munca vine spre lucrător";
 de la alegerea locului de muncă în funcţie de amplasamentul domiciliului, la
"locuieşti într-un loc - poţi lucra oriunde" sau "munca la distanţă".

44
http://www.wiq.ro/telework/ro/contextul_general.htm

63
 Fig. nr. 2.35. Facilitati Office
Telelucrătorii sunt persoanele care lucrează la domiciliu sau în telecentre de lucru sau
se deplasează frecvent la domiciliul clienţilor, dar al căror loc de muncă este acasă. De obicei
printre telelucrători întâlnim următoarele tipuri de activităţi: administratie, proiectare-
dezvoltare, marketing, pregatirea documentaţiei de fabricaţie, contabilitate, consultanţă, tele-
documentare, reclamă, învaţamânt la distantă şi eLearning.
Munca la distanţă, în principiu, nu are nevoie de echipamente sofisticate: echipament
pentru comunicaţii prin telefon, cablu sau satelit, robot telefonic, calculator echipat cu modem,
imprimantă şi acces la Internet.
Totuşi din infrastructura informaţională nu trebuie să lipsească:
 un sistem de telecomunicaţii modern (Internet de mare viteză, servere performante,
telefonie fixă şi mobilă, video-conferinţă, audio-conferinţă, etc);
 un sistem informatic de management al documentelor, al activităţilor, de
monitorizare a telelucrătorilor;
 un sistem colaborativ de lucru.
Telecentrul este un loc, echipat în mod corespunzător din punct de vedere al
tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, utilizat în principal de teleworkeri - companii şi
persoane pentru dezvoltarea activităţii lor. Există următoarele tipuri de telecentre: Internet Café,
Centru de apeluri, Birouri dedicate ale companiilor, Centre telework.
"Centrul de apel", este un spaţiu dotat cu mijloace tehnice, umane şi organizaţionale,
care realizează de la distanţă, o serie de teleactivităţi şi teleservicii pentru sprijinirea relaţiilor
dintre diferite întreprinderi şi instituţii cu clienţii lor, în scopul satisfacerii apelurilor,
întrebărilor şi cerinţelor fiecărui client. "Biroul în vecinătate", situat de obicei în apropierea
locului în care locuiesc lucrătorii, este dotat cu echipamente telework folosite în comun de
angajaţi ai unor companii sau firme mici, pentru care o asemenea investiţie nu ar fi posibilă
dacă ar fi facută de fiecare dintre ele.

64
 "Birourile satelit" (birourile ascunse), plasate în afara sediului unei firme, dar care
aparţin acesteia, mută activităţile telework departe de sediile principale, în scopul utilizării unui
personal mai calificat şi realizării de economii.
"Centrele telework (centre de teleservicii)" sunt camere dotate cu echipamente adecvate
pentru telework, în care poate lucra atât personalul unor firme, cât şi persoane care lucrează pe
cont propriu.
Angajaţii pot să primească sarcinile care le au de îndeplinit prin sistemele de mesagerie
electronică şi sistemele de partajare a informaţiilor. Astfel, pentru a coordona munca se pot
utiliza sistemele de management a fluxurilor de lucru iar pentru a mijloci colaborarea se pot
utiliza conferinţele electronice.
Locurile de munca vor deveni:
 temporare,
 evolutive,
 personalizate,
 conectate la reţele,
 mai performante,
 favorizând individualul,
 plăcute,
 deschise domeniilor noi.

temporar

deschis
domeniilor evolutiv
noi

Locul de
muncă
plăcut personalizat

susţinător al conectat în
performanţei reţea

Figura nr. 2.36. Locul de muncă al viitorului

Telemunca nu presupune obligatoriu munca individuală. Echipele virtuale se formează
datorită diferenţelor de timp şi spaţiu. Există patru tipuri de grupuri umane:
 grupuri de muncă;
 grupuri de prieteni;
 grupuri de comandă;
 grupuri de interes.

65
 Toate aceste grupuri pot exista şi ca grupuri virtuale. De exemplu, un tip de grup de
comandă poate fi o echipă de vânzări răspândită pe teritoriul unei ţări. Un alt exemplu de grup
de lucru virtual poate fi un mic grup de dezvoltare a software-ului care comunică electronic. Un
grup virtual de interes poate fi un grup de investitori care îşi împărtăşeşte strategiile şi rezulatele.
Chiar dacă pare greu de crezut, munca la distanţă, biroul virtual şi alte e-tehnici, nu
exclud, ba chiar folosesc în mod susţinut, lucrul în echipa (groupware-ul). Am intrat astfel, cu
siguranţă, în era numita Mobile Office, in care biroul viitorului inseamnă mobilitate şi
interconectivitate, care implicit duc la e-business, e-commerce, e-marketing, e-services, e-
banking, e-learning, e-content, e-press, e-jobs, e-services, etc.

Fig. nr. 2.37. Groupware-ul45

Avantajele și dezavantajele pot fi încadrate pe 3 nivele, și anume: la nivel individual,
organizațional și social.

Fig. nr. 2.38 Avantajele și dezavantajele echipelor virtuale

Avantajele
 Costuri mai mici – Poate fi considerat cel mai important avantaj. Firma înlătură cele mai
însemnate cheltuieli cum ar fi cele cu utilitățile: gaz, apă, electricitate și/sau de transport.

45
SGBD-Sistem de gestiune a bazelor de date, GED-Gestiunea electronică a datelor

66
 Multe organizații tind să își externalizeze activitatea în regiuni în care forța de muncă
este mai ieftină, pentru a reduce cheltuielile operaționale, cele efectuate cu salariile, de
producție etc.
 Efectul de levier al talentelor globale – Echipele virtuale cel mai adesea caută talente
din întreaga lume, nu se limitează doar la o anumită arie geografică. Are loc în
permanență un flux al cunoștiințelor deținute și al inovațiilor.
 Productivitate și profit ridicat – Membrii organizației nu trebuie să se confrunte cu
problema birocrației care nu face decât să încetinească întreaga activitate, ci se
concentreză asupra îndeplinirii la timp a sarcinilor. Acest lucru îmbunătățește
productivitatea care duce la creșterea profitului.
 Reducerea timpului de punere în vânzare – Având în vedere că team-workerii lucrează
în cadrul acelorași proiecte dar în zone cu fus orar diferit, există posibilitate ca
activitatea să se desfășoare 24/7, astfel în timp ce unii se opresc din activitate alții abia
o încep. Acestă scurtare a timpului de producție nu face decât să sporească vânzările
atât pe piețele locale cât și pe cele globale.
 Noi oportunități – Se creează oportunități în special persoanelor care evită deplasările,
sau ezită să facă naveta sau chiar să se mute din cauza familiei sau din cauza unor
probleme de sănătate etc. Prezența fizică este înlocuită de tehnologiile de comunicare.46
Dezavantajele
 Costul tehnologiei – Succesul unei afaceri virtuale este susținut de utilizarea eficientă a
unor multiple tehnologii de comunicare cum ar fi mesageria instant, email-ul ,
videoconferințele, printre altele. Nici un instrument nu furnizează un suport complet.
Costul asociat instalației și mentenanței este mai ridicat.
 Conflicte, lipsa de încredere și colaborare – În special conflictele apar din cauza
culturilor diferite. De exemplu un e-mail scris sub o formă simplă care descrie o situație
problematică, poate fi perceput de catre un japonez ca fiind nepoliticos.
 Izolarea socială – Locul de muncă trebuie să ne ofere o forță socială importantă, oamenii
vor să semnifice ceva în ochii celorlalți, să aibă sentimentul de apartenență și adesea din
simpli colegi, cei cu care interacționăm zi de zi ne devin prieteni. Izolarea socială
creează disconfort și provoacă stres și trezesc sentimente de frustrare.
Concluzionând, economia societăţii informaţionale este de tip tehnologico-informaţional
intensiv şi se caracterizează, în principal, prin:
 afirmarea nevoilor de informare şi comunicare ca nevoi umane primare,
corespunzător asumării explicite şi active, de către subiecţii individuali şi colectivi,
a statutului de agenţi informaţionali şi cognitivi;

46
Avantajele și dezavantajele echipelor virtuale http://www.managementstudyguide.com/virtual-
teamsadvantages-and-disadvantages.html

67
 ponderea dominantă şi importanţa critică a resurselor informaţionale şi cunoştinţelor
în sistemul resurselor disponibile; informaţia este numită generic “a patra resursă”
şi devine mai importantă decât cele clasice (muncă, natură şi capital);
 creşterea importantă, în ultimul deceniu, a ponderii sectorului economic al
informaţiei, atât la scara economiilor naţionale, cât şi a economiei mondiale, prin
dinamizarea şi integrarea activităţilor de concepţie tehnologică şi ştiinţifică, a celor
educaţionale, a serviciilor de informare publică, a mijloacelor de informare în masă,
inclusiv a sferei de diseminare a rezultatelor acestor activităţi şi a tehnologiilor şi
infrastructurii aferente;
 accentuarea dimensiunii informaţionale şi de concepţie a muncii, a rolului factorilor
informaţionali în susţinerea creşterii eficienţei economice, precum şi a importanţei
deţinute, în cadrul organizaţiilor economice, de către profesioniştii informaţiei
(manageri, cercetători, analişti, programatori, cadre de concepţie şi sinteză,
funcţionari de birou, experţi şi consultanţi etc.);
 preponderenţa activităţilor umane desfăşurate în regim de asistare interactivă cu
calculatorul;
 posibilităţile oferite de reţelele teleinformatice pentru accesarea şi prelucrarea
informaţiei de la distanţă de către participanţi dispersaţi teritorial, depăşindu-se
astfel barierile spaţiului geografic; reprezentative în acest sens sunt învăţământul la
distanţă, lucrul la distanţă, teleconferinţele etc.;
 valorificarea înaltă – în cadrul firmelor bazate pe informaţie, a resurselor materiale
şi de muncă, pe seama unei investiţii ridicate de inteligenţă;
 accesibilitatea largă, pentru cetăţeni, a serviciilor şi facilităţilor oferite de sistemele
informatice (fie publice, fie proprii unor organizaţii), atât la locul de muncă, cât şi
în viaţa lor publică şi privată.

Teste grilă
Societatea informaţională este caracterizată de activităţi moderne cum sunt:
a) [] telelucrul;
b) [] teleactivităţile;
c) [] telesocializarea.
Telemunca:
a) [] presupune obligatoriu munca individuală;
b) [] nu exclude, ba chiar foloseşte în mod susţinut, lucrul în echipa (groupware-ul);
c) [] în principiu, nu are nevoie de echipamente sofisticate

68
 CAPITOLUL 3 Rolul biroului în administraţia publică modernă

3.1. Administraţia publică în societatea informaţională – de la

birocraţie, prin comunicare şi feedback, la reţea
Una dintre dimensiunile esenţiale ale societăţii informaţionale este latura sa politico-
administrativă, care se referă la modul de eficientizare a activităţii instituţiilor statului în relaţia
lor cu cetăţeanul, precum şi la asigurarea democraţiei în era digitală - vezi şi Rotar şi Todoran
(2005, p. 58), Ghilic-Micu şi Stoica (2002, p. 12). În Strategia Guvernului României pentru
dezvoltarea sectorului tehnologiei informaţiei, se afirmă că „administraţia este cel mai mare
producător şi utilizator de informaţie”, iar potrivit lui Filip şi Grama (2003, p. 7), „administraţia
publică este principala verigă şi, implicit, cea mai responsabilă componentă a organizării şi
conducerii societăţii, chemată să ofere cadrul favorabil dezvoltării comunităţii, să asigure
servicii publice de calitate şi diversificate pentru cetăţeni.” În România, administraţia publică
trece în prezent printr-un proces sinuos de modernizare şi restructurare, în aşa fel încât să se
alinieze, şi din punct de vedere informaţional, la recomandările Uniunii Europene, publicate în
documente ca Agenda digitală pentru Europa (una dintre cele şapte iniţiative-pilot ale Strategiei
Europa 2020, care are ca scop definirea rolului motor esenţial pe care utilizarea TIC va trebui
să-l joace în realizarea obiectivelor Europei pentru 2020). Angajaţii din administraţia publică
trebuie, în acest sens, să se adapteze cerinţelor Agendei de dezvoltare a competenţelor digitale
şi de incluziune, aducându-şi serviciile mai aproape de cetăţean şi răspunzând obiectivelor de
eficienţă, democraţie şi transparenţă amintite mai sus.
Ca urmare a participării active în societatea informaţională, a deschiderii către
parteneriate public-privat şi a implicării în proiecte, se constată apariţia şi la nivelul
administraţiei publice a unei tendinţe sesizată de câteva decenii în firme, şi anume aplatizarea
structurilor organizatorice piramidale, tradiţionale şi transformarea lor în reţele. Dincolo de
crearea unui anumit grad de insecuritate – vezi şi Petroni şi Cloete (2005, p. 5), organizarea în
reţea potenţează rolul angajaţilor de nivel mediu şi transferă către ei o parte importantă a
deciziilor, obligând în acelaşi timp instituţiile să acorde importanţa cuvenită comunicării şi
feedback-ului.
Comunicarea şi feedback-ul sunt extrem de valoroase în administraţia publică, atât
pentru a răspunde acuzaţiilor (de multe ori fundamentate) de birocraţie excesivă, cât şi pentru a
motiva angajaţii. Reţelele de comunicare reflectă, în mare măsură, felul în care instituţiile văd
misiunea lor către cetăţean, obiectivele lor şi mijloacele pe care le vor folosi pentru a atinge
aceste obiective. Modul tradiţional de împărţire al actelor de comunicare este în verticale şi
orizontale. În ceea ce priveşte canalele de comunicaţii, deosebim canale formale şi, respectiv,
informale.
În comunicarea verticală descendentă, schimburile de informaţii au loc între niveluri
ierarhice diferite şi iau în general forma directivelor care descriu precis sarcinile de îndeplinit,
procedurile, scopurile. Acurateţea mesajului este cu atât mai mare cu cât se coboară mai jos în

69
ierarhie. Pentru transmiterea mesajului se utilizează în special modalităţi scrise, dar şi tehnici
mai noi ce includ tehnologiile audio şi video.
Comunicarea verticală ascendentă asigură feedback-ul de la nivelurile inferioare către
managementul de vârf. Se folosesc în special dările de seamă, dar, pentru a încuraja acest tip de
comunicare managerii utilizează şi anchete de atitudine, întâlniri ale membrilor echipelor,
buletine de informare etc.
Comunicarea orizontală, cunoscută şi sub numele de comunicare laterală, este
comunicarea între departamente sau unităţi funcţionale şi este legată în special de necesitatea
coordonării activităţilor sau de rezolvarea unor probleme.
Pe lângă reţelele de comunicare din birouri, deosebim şi canale de comunicare. Acestea
diferă de la o organizaţie la alta, dar, în mod general, le putem împărţi în canale de comunicaţie
formale şi informale.
În mod similar comunicării verticale, canalele de comunicaţie formale sunt traseele
oficiale pe care se transmit mesajele în interiorul organizaţiei.

Figura nr. 3.1. Un model al procesului de comunicare (sursa: Odgers, P., Keeling, L.,
Administrative Office Management, Cincinnati: South Western Educational Publishing, 2000,
p. 135)
În categoria canalelor informale includem comunicaţiile ce folosesc alte canale decât
cele prestabilite de către organizaţie. De multe ori, interacţiunile informale ajută angajaţii să-şi
îndeplinească mult mai bine sarcinile. Sunt însă şi cazuri în care acestea conduc la deteriorarea
mediului de lucru din organizaţie şi la scăderea productivităţii, drept pentru care este
recomandat ca managerii să ignore informaţiile tendenţioase care ajung la ei pe aceste căi.
Zvonul este considerat însă, de către salariaţi un veritabil mijloc de informare: 20% îl consideră
ca o informaţie fiabilă, ce verifică proverbul “nu iese fum fără foc”. Paradoxal, zvonul este
considerat ca fiind cel mai fiabil în organizaţiile ce au între 50 şi 200 salariaţi (de exemplu,
firmele mici şi mijlocii) – vezi şi Georgescu (2006). El reflectă în esenţă necomunicarea
existentă între manageriat şi salariaţi. Tot zvonul stă şi la originea creşterii neîncrederii
salariaţilor în organismele sindicale.

70
 Un loc aparte în modul de comunicare în organizaţiile moderne trebuie să-l ocupe
comunicaţiile la distanţă. Asigurarea comunicaţiilor între membrii organizaţiei, mai ales în
cazul în care aceştia sunt răspândiţi în locuri diferite din ţară sau de pe glob, poate fi un adevărat
„nod gordian” pentru organizaţie. Folosind însă modalităţile moderne de comunicare, cum ar fi
poşta electronică, poşta prin voce, fax-ul şi videoconferinţele, problema sincronizării este
aproape rezolvată. Un model al procesului de comunicare este prezentat în figura nr. 3.1.
Potrivit site-ului www.administratiepublica.ro, prin însăşi natura ei, administraţia
publică depinde de comunicare:
- comunicarea între diferitele niveluri ale administraţiei publice;
- comunicarea pe acelaşi nivel;
- comunicarea între administraţie şi executivul social;
- comunicarea între administraţie şi autoritatea politică;
- comunicarea în mediul social.
Totodată, devine din ce în ce mai importantă atât pentru administraţie, cât şi pentru
clienţii acesteia – contribuabili, cetăţeni, grupuri de interese, autoritatea politică, dezvoltarea
canalelor de comunicare cu „lumea de afaceri”. Formele principale prin care se
concretizează acest tip particular de comunicare sunt:
- publicitatea – prin mass-media sau prin propriile materiale publicitare;
- sponsorizările – finanţarea activităţilor culturale sau sportive;
- mecenatul – ajutor financiar sau logistic acordat artiştilor, organizaţiilor umanitare sau
non-profit;
- articole care prezintă organizaţia în publicaţiile de specialitate;
- organizarea de standuri la târguri şi forumuri;
- organizarea de zile ale porţilor deschise;
- acţiuni de consiliere şi ajutorare a unor instituţii similare (dar care în mod real nu sunt
concurenţiale) prin detaşarea temporară de personal.
Există, aşadar, o multitudine de forme de promovare a imaginii, valorilor sau serviciilor
specifice instituţiei publice. Cea mai eficientă şi mai ieftină formă de promovare este însă, cel
mai adesea, ignorată. Ea se află la îndemâna tuturor funcţionarilor şi constă în reliefarea
permanentă a aspectelor pozitive ale organismului public din care fac parte, cu ocazia
contactelor cu mediul extern, fie acestea personale sau profesionale. Ideea este că fiecare
funcţionar public îşi poate asuma fără probleme rolul de comunicator extern, mesajul său fiind
centrat pe seriozitatea, eficienţa şi calitatea de care dă dovada instituţia. Acest lucru presupune
ca funcţionarul public să ştie (ceea ce ţine de eficienţa comunicării interne), să creadă (este
vorba de coerenţa dintre discursul pe care îl afişează şi acţiunile sale concrete) şi să vrea (adică
să simtă nevoia să vorbească despre instituţia de administraţie publică, ceea ce trimite la ideea
de motivaţie). Considerăm că este foarte important, chiar esenţial, ca el să şi poată, adică să
stăpânească modalităţile cele mai eficiente de comunicare cu ajutorul TIC.

71
 3.2 De la biroul tradiţional la biroul mobil in administratia publica
În prezent, chiar şi în administraţia publică, biroul şi-a depăşit accepţiunea tradiţională,
de spaţiu alocat pe termen lung angajatului, folosit de către acesta pentru a realiza sarcini de
lucru care nu se modifică foarte mult de la o zi la alta. Ca alternative pentru munca prestată la
un anumit sediu fix de lucru, au apărut conceptele de birou virtual, birou la domiciliu, birou
mobil sau telecentru. Ele pot fi privite ca şi consecinţe directe ale intervenţiei tehnlogiilor
informaţionale şi de afaceri în activitatea organizaţiilor şi în vieţile indivizilor.
Biroul virtual este un serviciu prin care angajatul îşi poate desfăşura sarcinile specifice
postului său de lucru fără a depinde de un anumit loc fizic, către care să se deplaseze zilnic.
Serviciul permite configurarea personalizată, pentru fiecare utilizator, a tuturor activităţilor care
se derulează în biroul fizic. Potrivit lui Filip şi Grama (2003, p. 382), birourile virtuale din
domeniul administraţiilor publice ar trebui să aibă următoarele atribuţii:
- coordonarea şi sprijinirea activităţii consiliilor locale privind informatizarea activităţii
de administraţie şi a serviciilor publice subordonate şi pregătirea personalului pentru operarea
pe calculator;
- elaborarea în colaborare cu departamentele Consiliului Judeţean a programului pentru
lucrările şi activităţile ce se vor executa cu ajutorul tehnicii de calcul şi supunerea acestuia spre
aprobare;
- colaborarea cu instituţiile specializate şi cu consiliile locale în elaborarea unor studii
de informatizare a administraţiei locale şi judeţene;
- elaborarea sau participarea la elaborarea, testarea şi exploatarea programelor şi
aplicaţiilor folosind sistemele de calcul din dotare etc.
Privind dintr-o altă perspectivă, observăm şi cum, cu ajutorul TIC, administraţia publică
îşi poate virtualiza birourile, deschizându-le pe Internet către cetăţenii interesaţi. Câteva cazuri
de succes pot fi găsite în Petroni şi Cloete (2005) – cum ar fi Citylink, biroul de comunicaţii
electronice al administraţiei din San Marino cu cetăţenii săi, biroul virtual de plată a taxelor
din Spania (50 de milioane de accesări în 2003). La nivelul României, semnalăm apariţia
Sistemului Naţional Electronic de Plată Online (SNEP) cu Contul Bancar (www.ghiseul.ro),
unde se pot plăti impozite pe proprietăţi şi taxe stabilite de instituţiile beneficiare înrolate în
sistem, ca şi amenzi contravenţionale. SNEP pune la dispoziția utilizatorilor două secțiuni, una
de plată cu autentificare și una de plată fără autentificare. Pentru secțiunea de plată fară
autentificare nu sunt necesare credențiale (nume de utilizator și parola) și nu este disponibilă
consultarea în timp real a obligațiilor de plată și istoricul tranzacțiilor, astfel putând fi plătite
doar taxe și impozite al căror cuantum este deja cunoscut de către cetăţean. Pentru secțiunea de
plată cu autentificare sunt necesare nume de utilizator și parola, care se generează automat în
momentul în care s-a finalizat procesul de înregistrare a unei primării în sistem. Credențialele
sunt transmise în plic sigilat prin mijloace sigure de către instituția publică, ulterior înregistrării
în SNEP.

72
 Figura nr. 3.2 www.ghiseul.ro
Biroul virtual este unul dintre mijloacele care transformă munca în telemuncă (muncă
de la distanţă), definită ca activitatea desfăşurată de o persoană (salariat, lucrător pe cont
propriu, lucrător la domiciliu) în principal într-un alt loc de muncă decât cel tradiţional, pentru
o organizaţie sau un client, utilizând tehnologiile informaţionale şi de comunicaţie avansate,
care reprezintă suportul principal al activităţii. Aceasta înseamnă că munca se modifică radical,
în mai multe aspecte, aşa cum arătăm şi în figura nr. 3.3.
Munca “se
Munca de
schimbă
rutină
continuu”
Locul de “Locul şi
muncă pe timpul
viaţă potrivit”

Portofoliu
Carieră
de meserii

Program
Program fix
flexibil

Loc de
Loc de
muncă
muncă fix
mobil
Lucrătorul Munca
merge la vine la
muncă lucrător

Figura nr. 3.3 De la muncă la telemuncă

73
 În funcţie de gradul de libertate a angajatului, biroul virtual se poate manifesta prin
(Filip şi Grama, 2003, pp. 382-383 şi Ghilic-Micu, Stoica, Roşca, 2003, p. 207):
- telemunca ocazională, care apare atunci când angajatul îşi desfăşoară activitatea la
sediul organizaţiei şi ocazional (una sau două zile pe săptămână) la domiciliul său. Este cel mai
des întâlnită în activităţile de cercetare, proiectare, programare a calculatoarelor, contabilitate,
în special în marile organizaţii. Avantajele oferite de această formă de telemuncă sunt
flexibilitatea mare a muncii faţă de varianta clasică şi, implicit, creşterea productivităţii muncii
individuale. De asemenea, costurile de ocupare şi întreţinere a spaţiului organizaţional scad şi
nu sunt necesare investiţii în schimbarea managementului organizaţiei respective. Telemunca
(telenaveta ocazională) este o formă de a munci cu riscuri şi investiţii minime dar cu avantaje
importante;
- telemunca semimobilă, întâlnită atunci când angajaţii au o mobilitate sporită, dar ţin
permanent legătura cu biroul fix, după un program prestabilit. Angajaţii nu au locuri fixe de
lucru atunci când sunt programaţi să lucreze la sediul organizaţiei. Acest tip de birou este mai
puţin răspândit faţă de telenaveta ocazională deoarece implică o serie de probleme
organizaţionale, manageriale, psihosociale si de adaptare. Este necesară crearea şi gestionarea
unui program riguros de lucru şi o evidenţă exactă a spaţiilor (birourile fizice) pentru fiecare zi
în parte. Există şi dezavantaje de ordin psihologic. Angajaţii nu sunt legaţi sentimental de un
loc de muncă fizic, nu sunt solicitaţi să lucreze în echipă şi apare un sentiment al izolării, care
poate duce la o scădere a productivităţii;
- telemunca cu program aleator, în care angajaţii, într-o proporţie variabilă, combină
telemunca la domiciliu cu cea de la sediul organizaţiei (fără ca angajatul să aibă un birou
propriu) sau al clienţilor. Angajaţii vin la serviciu în funcţie de sarcinile primite. Ei nu au un
loc fix de muncă în sediul organizaţiei ci trebuie să anunţe din timp programul pentru a li se
rezerva un birou. Această rezervare de tip hotel se întâlneşte în marile companii, în centrele
oraşelor sau mai ales în suburbii, unde se găsesc spaţii de închiriat mai ieftine. Avantajele
telenavetei cu program aleatoriu constau în fapul că se reduce traficul rutier, timpul şi
cheltuielile de deplasare, ducând la o creştere substanţială a profitului, a productivităţii muncii,
la eliminarea stresului. Toate aceste avantaje au efecte pozitive asupra mediului şi asupra
condiţiilor sociale;
- telemunca la domiciliu, care presupune amenajarea, la domiciliul angajatului, a unui
birou cu toate dotările pe care le implică funcţia şi genul de muncă pe care o prestează. Acest
tip de muncă poate fi off-line sau on-line. În cel de-al doilea caz, telelucrătorii sunt conectaţi
permanent la reţeaua de lucru, răspunzând, de exemplu, la apelurile telefonice redirecţionate
prin intermediul unor tehnologii speciale. Acest tip de telenavetă este răspândit în rândul
companiilor prestatoare de servicii pentru clienţi, firme din domeniul TIC, de publicitate, de
contabilitate sau telemarketing. Munca la domiciliu oferă avantajul unui program flexibil pentru
angajaţi, rezolvă problema angajaţilor care nu se pot deplasa, a femeilor care au în grijă copii,
sau a angajaţilor care locuiesc la distanţă mare de organizaţie. Rezolvarea este însă doar
temporară - studiindu-se comportamentul angajaţilor în birouri la domiciliu, s-a constatat că

74
birourile casnice nu funcţionează cu randament decât pentru o perioadă limitată de timp – un
an sau cel mult doi, deoarece apare sentimentul ruperii de colectivitatea socială şi profesională,
imposibilitatea de a coopera în cazul apariţiei unor probleme şi, de aici, întârzieri în rezolvarea
sarcinilor de lucru.
Aşa cum se poate intui cu uşurinţă, biroul la domiciliu poate fi definit ca un spaţiu din
locuinţa unei persoane în care aceasta îşi exercită sarcinile de serviciu, iar biroul mobil ca un
mediu de lucru non-teritorial, în care persoanele îşi îndeplinesc atribuţiile profesionale.
Telenaveta cu mobilitate totală presupune, în acest sens, inexistenţa unui birou fizic la sediul
organizaţiei sau la domiciliu. Angajaţii îşi desfăşoară munca în totalitate la sediul clienţilor, în
autoturism sau oriunde îşi pot construi un birou mobil. Acest tip de muncă a apărut înainte de
era telelucrului, prin agenţii de vânzări, dar dezvoltarea tehnologiei telecomunicaţiilor şi a
tehnicii de calcul a dus la creşterea performanţelor posibile de la distanţă, modificând natura
muncii şi schimbând condiţiile, productivitatea şi mentalitatea angajaţilor.
Munca la distanţă, în principiu, nu are nevoie de echipamente sofisticate, ci doar de un
dispozitiv pentru comunicaţii prin telefon, cablu sau satelit, un robot telefonic şi un calculator
echipat cu imprimantă şi acces la Internet. Pentru rezultate optime, este recomandat, totuşi, ca
din infrastructura informaţională să nu lipsească:
- un sistem de telecomunicaţii modern (Internet de mare viteză, servere performante,
telefonie fixă şi mobilă, video-conferinţă, audio-conferinţă etc.);
- un sistem informatic de management al documentelor, al activităţilor şi de monitorizare
a telelucrătorilor;
- un sistem colaborativ de lucru.
În ceea ce priveşte tehnologiile folosite, o atenţie specială trebuie acordată astăzi dispozitivelor
mobile, devenite omniprezente – vezi şi Popescul (2007, pp. 194-199). Aplicaţiile mobile pot
îmbunătăţi activitatea salariaţilor care exercită o muncă de teren. Ele pot fi folosite pentru educarea
angajaţilor, pentru motivarea şi conectarea lor la informaţiile cheie din cadrul organizaţiei. Destinatarii
principali ai aplicaţiilor mobile, într-o instituţie publică, vor fi agenţii de teren, inspectorii de orice fel,
şoferii, dar şi staff-ul din echipa de management, când este cazul.

Introducerea soluţiilor şi dispozitivelor mobile în activitatea organizaţiei aduce cu sine o serie de

beneficii, cum ar fi:

1. Reînnoirea comunicării din interiorul organizaţiei, dar şi a comunicării cu partenerii de afaceri.

Angajaţii dotaţi cu dispozitive mobile pot accesa cu promptitudine informaţiile noi şi nu mai depind
pentru informare de calculatoarele din birou. Mesajele e-mail pot fi citite instantaneu, o dată cu
primirea lor în Inbox, determinând luarea mai rapidă a deciziilor şi o eficienţă crescută a activităţii
personalului. Ca urmare a preţurilor mai convenabile ale dispozitivelor mobile în comparaţie cu cele
ale laptop-urilor, creşte numărul angajaţilor cu acces rapid, imediat, la informaţie. În presa de
specialitate se vehiculează ideea potrivit căreia canalele mobile, care permit comunicarea instantanee
în interiorul şi exteriorul firmei vor avea un impact comparabil cu cel al poştei electronice, care a
devenit rapid fluxul sanguin al afacerilor moderne;

75
2. Reducerea numărului de întârzieri şi întreruperi în activitatea organizaţiilor, prin eliminarea unor
procese sau etape ale proceselor din activitatea ei;

3. Creşterea calităţii relaţiei cu cetăţenii. Soluţiile mobile pot spori interesul cetăţenilor în administraţia
publică, permiţându-le contactul permanent (oricând şi de oriunde) cu aceasta;

4. Recuperarea mai rapidă a investiţiilor în sisteme informatice, ca urmare a extinderii ariei lor de
utilizare. În condiţiile în care aplicaţiile software „fixe” pot fi extinse pentru dispozitivele mobile, rata
de recuperare a investiţiilor creşte;

5. Reducerea costurilor cu hârtia, prin colectarea electronică a datelor;

6. Creşterea calităţii activităţii angajaţilor mobili. Dotarea cu dispozitive şi aplicaţii mobile are efecte
pozitive asupra eficienţei activităţii lor şi determină creşterea productivităţii muncii.

La o simplă privire, putem constata că beneficiile din enumerarea anterioară fac parte, în marea lor
majoritate, din categoria celor nemateriale. Costurile unei aplicaţii mobile sunt însă cum nu se poate
mai reale: costuri cu partea hardware, cu aplicaţiile software, cu instalarea, implementarea,
întreţinerea soluţiei şi cu instruirea utilizatorilor şi specialiştilor TIC. Instrumentele alese trebuie să fie
potrivite cu activitatea desfăşurată. Pentru inginerii implicaţi în activitatea de service şi întreţinere (o
activitate prin natura ei greu de planificat), un Palm, un PocketPC sau un telefon dotat cu sistem de
operare este suficient. Nu însă şi pentru un analist financiar, care are nevoie de o mulţime de aplicaţii
complexe şi implicit de un laptop. În aceste condiţii, organizaţiile trebuie să privească atent cele două
părţi ale balanţei şi să nu uite că ponderea angajaţilor mobili în totalul personalului, ca şi importanţa
activităţii lor trebuie să fie suficient de mare pentru a justifica o investiţie în mobilitate. Una dintre
problemele care apar ca urmare a dotării angajaţilor cu terminale mobile este estomparea graniţei
dintre muncă şi divertisment, ca şi diluarea conceptului de „ore de serviciu”. Printr-o politică adecvată
a firmei, se poate găsi un echilibru între utilizarea telefonului mobil pentru rezolvarea sarcinilor de
muncă şi între folosirea lui în scop personal.

Telecentrul este un loc echipat în mod corespunzător din punct de vedere al TIC, utilizat
în principal de telelucrători (organizaţii şi persoane) pentru dezvoltarea activităţii lor. Există
următoarele tipuri de telecentre: centre de apeluri, birouri dedicate ale companiilor (în
vecinătate sau satelit) şi centre telework.
Centrul de apel este un spaţiu dotat cu mijloace tehnice, umane şi organizaţionale, care
realizează de la distanţă o serie de teleactivităţi şi teleservicii pentru sprijinirea relaţiilor dintre
diferite organizaţii şi clienţii lor, în scopul satisfacerii apelurilor, întrebărilor şi cerinţelor
fiecărui client. Biroul în vecinătate, situat de obicei în apropierea locului în care locuiesc
lucrătorii, este dotat cu echipamente telework folosite în comun de angajaţi ai unor companii
sau firme mici, pentru care o asemenea investiţie nu ar fi posibilă dacă ar fi făcută de fiecare
dintre ele. Birourile satelit (birourile ascunse), plasate în afara sediului unei firme, dar care
aparţin acesteia, mută activităţile telework departe de sediile principale, în scopul utilizării unui
personal cu o calificare superioară şi al realizării de economii. Centrele telework (centre de

76
teleservicii) sunt camere dotate cu echipamente adecvate pentru telework, în care poate lucra
atât personalul unor firme, cât şi persoane care lucrează pe cont propriu.

La nivelul administraţiei publice româneşti, telecentrele au fost văzute, la nivelul anului 2003, ca o
modalitate de a asigura acces pentru toată lumea dintr-o comunitate (rurală, în principal) la serviciile
cheie de telecomunicaţii, la preţuri accesibile (RITI, 2003). Minimul de servicii vizate a fost reprezentat
de accesul la un loc fix, pentru serviciile de bază de telecomunicaţii, incluzând servicii de fax plus acces
la Internet. În plus, s-a dorit ca telecentrele să reprezinte platforma prin care cetăţenii comunităţii să
aibă acces complet şi ne-restricţionat la iniţiativele e-Government, inclusiv plata taxelor on-line acolo
unde există un astfel de sistem, dra şi la platformele de comunicare dintre comunităţi. În 2006,
telecentrul a fost definit ca un spaţiu public (o încăpere) în cadrul căruia se furnizează accesul la o reţea
publică de telefonie, fiind dotat cu cel puţin două aparate telefonice, un aparat fax şi două calculatoare
conectate la Internet. Realizarea de 663 telecentre a fost atribuită prin licitaţie de către ANRCTI
(Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii și Tehnologia Informaţiei) către principalii
operatori de telefonie naţionali. Ulterior, în 2010, constatând „un nivel al acoperirii cu reţele publice
mobile de telefonie de aproape 100% din totalul populaţiei şi al gospodăriilor din România, dar şi faptul
că serviciile de acces de tip „homezone” furnizate prin intermediul acestor reţele sunt substituibile cu
serviciile de acces la un punct fix furnizate prin reţelele publice fixe, datorită atât caracteristicilor
funcţionale similare, cat şi a tarifelor comparabile”, ANRCTI a decis să renunţe la înfiinţarea de
telecentre, ca modalitate de introducere a serviciului universal, şi să se concentreze pe creşterea
accesului populaţiei, la nivel de gospodărie, la serviciile de comunicaţii. (WallStreet, 2010)

Angajaţii pot să primească sarcinile care le au de îndeplinit prin sistemele de mesagerie

electronică şi sistemele de partajare a informaţiilor. Astfel, pentru a coordona munca se pot
utiliza sistemele de management a fluxurilor de lucru iar pentru a mijloci colaborarea se pot
utiliza conferinţele electronice. Telemunca nu presupune obligatoriu munca individuală.
Echipele virtuale se formează ca urmare a diferenţelor de timp şi spaţiu. Există patru tipuri de
grupuri umane:
- grupuri de muncă;
- grupuri de prieteni;
- grupuri de comandă;
- grupuri de interes.
Toate aceste grupuri pot exista şi ca grupuri virtuale. De exemplu, un tip de grup de
comandă poate fi o echipă de vânzări răspândită pe teritoriul unei ţări. Un alt exemplu de grup
de lucru virtual poate fi un mic grup de dezvoltare a software-ului care comunică electronic. Un
grup virtual de interes poate fi un grup de investitori care îşi împărtăşeşte strategiile şi
rezultatele. În administraţia publică, asemenea grupuri virtuale se întâlnesc în special în
contextul derulării de proiecte cu finanţare europeană, foarte numeroase în perioada 2007-2013,
acolo unde echipele depind în mod esenţial, în comunicare, de tehnologiile informaţionale şi de
comunicaţii.

77
 Chiar dacă pare greu de crezut, munca la distanţă, biroul virtual şi alte e-tehnici nu
exclud, ba chiar folosesc în mod susţinut, lucrul în echipă (groupware-ul). Trecând de la individ
la echipă, am intrat astfel, cu siguranţă, în era în care biroul viitorului înseamnă mobilitate şi
interconectivitate, iar locurile de muncă vor avea caracteristicile din figura nr. 2.4.

temporar

deschis
domeniilor evolutiv
noi

Locul
de
muncă
plăcut personalizat

susţinător al conectat în
performanţei reţea

Figura nr. 3.4 Locul de muncă al viitorului

Fără doar şi poate, în utilizarea birourilor virtuale apar şi probleme de ordin tehnologic,
social, legate de mediul organizaţional sau psihologic. Organizaţia care implementează biroul
virtual trebuie să ţină cont de acestea şi să le rezolve în timp util, pentru a asigura un succes
deplin al investiţiei. Sintetizând, principalele condiţii sunt legate de cultura organizaţiei,
contactul social sau loialitatea angajaţilor. Personalul care ia contact cu noile forme de muncă
nu cunoaşte cultura organizaţiei la care aderă. Angajaţii trebuie sa fie integraţi în colectiv în
funcţie de profilul psihologic si moral al fiecăruia şi să se identifice cu organizaţia,
conştientizând că binele companiei va însemna implicit efecte benefice şi pentru angajat.
Departamentul de resurse umane trebuie să se ocupe de aspectele acestea şi să motiveze
angajaţii pentru ca într-o organizaţie virtuală să se atingă acelaşi grad de loialitate a personalului
ca într-o companie cu structură organizaţională clasică.
De asemenea, organizaţiile care implementează forme ale muncii virtuale trebuie să
elaboreze strategii şi tactici în vederea creării unor canale fizice, dar şi sociale de comunicare
permanentă cu managementul şi cu colegii, astfel încât telelucrătorul să se simtă într-un contact
permanent cu problemele organizaţiei şi să contribuie la rezolvarea lor. Canalele virtuale trebuie
să fie la fel de eficiente ca şi cele din birourile clasice, unde există posibilitatea comunicării
formale şi informale permanente între indivizi, atât pe orizontală cât şi pe verticală. Munca într-
un birou convenţional presupune contactul direct între colegi, precum şi o comunicare
bidirecţională cu nivelurile ierarhice superioare. Omul este prin definiţie o fiinţă socială, şi mulţi
oameni cu abilităţi în anumite domenii devin nemotivaţi şi nu pot lucra eficient decât dacă

78
meritele lor sunt recunoscute public de către colegi, manageri, clienţi sau furnizori, acest lucru
fiind posibil doar în mediul tradiţional. Companiile care utilizează munca virtuală trebuie să se
ocupe de modalităţile de depăşire a unor incidente legate de lipsa unei coordonări între membrii
echipei prin asigurarea unei comunicări permanente cu managerul, dar şi cu colegii, creând
astfel sentimentul angajaţilor că nu sunt singuri.
În plus, în cazul biroului clasic, accesul angajaţilor la resursele tehnice şi informaţionale
este rapid, direct şi complet. Pentru ca lucrătorii biroului virtual să aibă aceleaşi facilităţi de
utilizare a tehnicii şi de documentare în domeniul în care lucrează, este necesară dotarea
acestora cu dispozitivele necesare pentru accesul la informaţii şi pentru comunicare în cadrul
echipei. Posibilitatea de a se conecta de oriunde la Internet şi la Intranetul organizaţiei reprezintă
o modalitate prin care lucrătorul este în orice moment conectat la activitatea firmei pentru care
lucrează.

3.3 Primăriile româneşti în mediul virtual

Pe parcursul lunii aprilie 2012, am desfăşurat, prin observare directă, un studiu la nivelul
celor 41 de site-uri ale primăriilor municipiilor reşedinţă de judeţ (inclusiv Primăria
Municipiului Bucureşti). Importanţa site-urilor analizate derivă din faptul că ele se adresează,
direct sau indirect, unui număr de aproximativ 7.872.986 de locuitori (indirect deoarece în
datele preluate de pe site-ul INSSE sunt incluşi şi minorii), care reprezintă 37% din populaţia
ţării. Prin acest studiu, am dorit să vedem ce tipuri de activităţi de birou au fost deschise către
public prin fereastra virtuală, care sunt formele în care sunt oferite informaţiile, să identificăm
modalităţile de interacţiune în timp real cu cetăţenii, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, ca şi prezenţa
primăriilor în Web 2.0. Prezentăm în continuare principalele concluzii ale studiului. Datele în
detaliu pot fi accesate în Anexa 1.

3.3.1 Birouri virtuale de plată a impozitelor şi taxelor şi alte servicii

online
Principalele forme de birouri virtuale de plată a impozitelor şi taxelor locale de către
cetăţeni identificate prin analiza celor 41 de site-uri sunt:
1. aderarea la Sistemul Naţional Electronic de Plată Online cu Contul Bancar
(www.ghiseul.ro) – vezi şi figura nr. 2.2. Această formă este preponderentă, se regăseşte în mai
mult de 50% dintre primăriile analizate (cu menţiunea că parte dintre ele, la data accesării, nu
afişaseră pe site posibilitatea de plată prin ghiseul.ro). În unele primării funcţionează şi aplicaţia
„veche”, proprie;

79
 Figura nr. 3.5 E-funcţionar la Alba Iulia
2. aplicaţii dezvoltate pe cont propriu, cu forme diverse – E-funcţionari cu meniuri
arborescente, prin care utilizatorul se informează vis-a-vis de activitatea primăriei şi poate
accesa şi link-uri pentru plăţi (vezi figura. nr. 3.5), alte aplicaţii cu structuri variate, în care
autentificarea se face fie după CNP (cod numeric pesonal) sau CUI (cod unic de înregistrare),
fie pe baza unui cont şi a unei parole solicitate online sau fizic, la ghişeele instituţiilor (vezi
figurile nr. 3.6 şi 3.7).
În puţine cazuri, aplicaţiile de plată electronică fie nu există, fie nu sunt funcţionale.

Figura nr. 3.6 Încărcarea documentelor de plată scanate la Timişoara

80
 Figura nr. 3.7 Autentificare prin CNP la Craiova
Ponderea acestor forme de birouri este prezentată în graficul din figura nr. 3.8.

Forme de birouri virtuale de plată a

impozitelor şi taxelor (2012, în municipiile
reşedinţă de judeţ)
Series1; Aplicaţie
proprie
nefuncţională la
data accesării; 1; Series1;
2% Neimplementat; 6;
15%

Series1; Ghiseul.ro
Series1; Aplicaţie ; 22; 54%
proprie; 12; 29%

81
 Figura nr. 3.8 Forme de birouri virtuale de plată a impozitelor şi taxelor (2012, în municipiile
reşedinţă de judeţ)
Alte servicii online, în afară de plata taxelor şi impozitelor, întâlnite pe site-urile
primăriilor sunt:
- descărcarea de diverse formulare scanate (în format PDF) sau realizate în Microsoft
Word. Acest serviciu este foarte popular, fiind prezent pe toate site-urile vizitate, cu o singură
excepţie (Primăria Miercurea Ciuc, www.szereda.ro). Formularele oferite diferă mult de la
primărie la primărie, iar rolul lor este de minimiza timpii de aşteptare de la ghişeele fizice
(timpul este economisit prin completarea de către cetăţean a formularului acasă). Apreciem însă
că această modalitate nu este chiar cea mai fericită, câtă vreme cetăţeanul va completa tot cu
pixul datele, va duce personal documentul la primărie sau îl va trimite scanat şi, în mod evident,
datele vor fi preluate în sistemul informatic al Primăriei printr-un efort al funcţionarului public.
O alternativă simplă şi ieftină pentru documentele scanate şi postate în format PDF este
folosirea documentelor Microsoft Word cu câmpuri completabile, urmată de exportul datelor
într-o bază de date sau într-un fişier Excel;
- motoare de căutare pentru documente diverse, de regulă pentru autorizaţii. Această
facilitate se regăseşte pe cel puţin 30% dintre site-urile analizate;

Figura nr. 3.9 Motor de căutare al autorizaţiilor de funcţionare la Primăria Reşiţa (sursa:
http://www.primaria-resita.ro/)
- programări pentru audienţe, căsătorii, ridicare documente etc., întâlnite pe cel puţin
21% dintre site-uri;

82
Figura nr. 3.10 Serviciul de programare online a căsătoriei la Primăria Piatra Neamţ, (sursa:
http://www.primariapn.ro/)
- adresarea de petiţii online (pe cel puţin 10% dintre site-uri).

Figura nr. 3. 11 Formularea unei petiţii online la Târgu Mureş (sursa: www.tirgumures.ro)

83
 3.3.2 Tipuri de informaţii oferite
Majoritatea covârşitoare a informaţiilor oferite sunt în format hipertext, accesibile prin
meniuri structurate diferit de la site la site. Omniprezente sunt şi galeriile foto, care conţin, de
regulă, imagini reprezentative pentru oraşele reşedinţă de judeţ prezentate. Informaţii video
oferă numai 20% dintre site-uri, iar o singură primărie (Târgu Mureş) gestionează un canal
YouTube propriu (vezi figura nr. 2.12). Pe unele site-uri apar inclusiv transmisii în direct de la
şedinţele consiliului local. Camere Web care transmit live se regăsesc pe circa 30% dintre site-
uri, iar hărţi digitale interactive pe 70% din numărul total de site-uri analizate. Hărţile sunt
realizate în principal de map2web. Pe site-ul municipiului Oradea am semnalat existenţa unei
hărţi a oraşului istoric, cu clădiri tridimensionale.

Figura nr. 3. 12 Canalul YouTube al Primăriei Târgu Mureş

84
 Figura nr. 3. 13 Ponderea site-urilor care oferă informaţii video, transmisii live prin camera
video, hărţi digitale interactive

3.3.3 Interacţiunea cu cetăţenii

Formele de interacţiune virtuală cu cetăţenii identificate de noi pe site-urile analizate
sunt:
- forumul, prezent în 34% dintre cazuri. Din păcate, nu toate forumurile sunt bine
întreţinute, o parte dintre ele sunt neactualizate (în sensul că, deşi cetăţenii au adresat întrebări,
nu au primit răspunsuri decât de la ... alţi cetăţeni) şi abundă în mesaje de tip spam;
- pagini de sugestii şi reclamaţii completabile online;
- posibilitatea de a trimite mesaje, fie direct pe site, fie prin email (toate site-urile oferă
o adresă de e-mail în zona contact, în graficul din figura nr. 3.14 zona „Mesaje prin mail” se
referă la site-urile care au această modalitate ca singură formă de interacţiune);
- conexiune la site-ul www.domnuleprimar.ro, loc de dialog cu primarii localităţilor
înregistrate pe acesta – figura nr. 3.15.
Ponderile calculate de noi pentru această interacţiune sunt vizibile în figura nr. 2.14.

85
Figura nr. 3. 14 Ponderea formelor de interacţiune virtuală cu cetăţeanul pe site-urile analizate

Figura nr. 3. 15 www.domnuleprimar.ro

3.3.4 Prezenţa în social media

Ca urmare a analizei site-urilor primăriilor municipiilor reşedinţă de judeţ, am observat
că acestea sunt mai degrabă absente în mediile de socializare specifice Web 2.0 (Facebook,
Twitter, YouTube etc.) – constatare vizibilă şi în graficul din figura nr. 2.16.
Particularizând pe exemplul Facebook şi analizând pagini ale primăriilor prezente în
acest mediu (obţinute cu termeni de căutare ca “Primăria X” sau “Primăria Municipiului X”,
pentru a nu apărea confuzii cu paginile oraşelor), am obţinut datele din tabelul nr. 2.1. Datele
confirmă parţial observaţiile făcute pe site-urile primăriilor, în sensul că se bucură de aprecieri
paginile Facebook întreţinute în mod oficial, actualizate de către persoane din interiorul

86
 primăriilor, probabil în cadrul sarcinilor de lucru. Restul paginilor au fost fie create automat, ca
urmare a precizării lor ca loc de muncă de utilizatorii Facebook şi au primit like-uri
întâmplătoare (deoarece nu au nici un fel de conţinut), fie au apărut ca pagini individuale,
inaccesibile fără contactarea directă a proprietarului lor sau neactualizate şi departe, în opinia
noastră, de ceea ce ar trebui să fie o pagină a unei instituţii publice.

Prezenţa în social media

Series1; Da,
Series1; Da, numai Facebook;
diverse; 6; 15% 2; 5%

Series1; Nu; 33;

80%

Figura nr. 3.16 Prezenţa primăriilor analizate în Web 2.0

Tabelul nr. 3. 1 Observaţii privind paginile primăriilor în mediul Facebook
Aprecieri Nr.
Municipiu Locuitori Actualizate
(Like-uri) pagini
Alba Iulia 68450 46 2 Nu
Alexandria 50496 0 0 -
Pagină de tip individual,
Arad 173000 0 1
inaccesibilă
Bacău 175867 74 1 Nu
Baia-Mare 149665 11 1 Nu
Bistriţa 84630 55 2 Nu
Botoşani 115751 4 1 Nu
Brăila 211161 0 1 Nu
Braşov 277569 20 4 Nu
Bucureşti 1944451 100 3 Da, una dintre ele
Pagină de tip individual,
Buzău 149293 0 1
inaccesibilă
Pagină de tip individual,
Călăraşi 77856 0 1
neactualizată
Cluj- Pagină de tip individual,
307215 0 1
Napoca neactualizată
Constanţa 301951 55 2 Nu
Pagină de tip individual,
Craiova 299579 0 1
inaccesibilă
Deva 76765 541 1 Da

87
 Aprecieri Nr.
Municipiu Locuitori Actualizate
(Like-uri) pagini
Drobeta
118114 3 1 Nu
Turnu-Severin
Focşani 100314 0 2 Nu
Galaţi 290467 32 3 Da, o singură pagină
Giurgiu 73621 0 0 -
Iaşi 308663 0 0 -
Miercurea
46985 0 0 -
Ciuc
Oradea 204880 1431 1 Da
Piatra
125803 20 1 Nu
Neamţ
Piteşti 167017 35 3 Nu
Ploieşti 227981 8 1 Nu
Râmnicu
118539 216 1 Da
Vâlcea
Reşiţa 94580 446 1 Da
Satu-Mare 130271 10 2 Nu
Sfântu
61589 0 0 -
Gheorghe
Sibiu 169460 30 2 Nu
Slatina 87268 1 1 Nu
Pagină de tip individual,
Slobozia 51989 0 1
inaccesibilă
Suceava 107208 0 0 -
Târgovişte 88201 24 3 Nu
Târgu Jiu 96325 8 2 Nu
Târgu
166099 2 1 Nu
Mureş
Timişoara 332267 19 2 Nu
Tulcea 90809 18 2 Nu
Vaslui 80041 7 1 Nu
Zalău 70796 9 2 Nu

Discrepanţa între numărul de cetăţeni arondaţi primăriilor şi numărul aprecerilor

formulate de aceştia în mediul de socializare Facebook la adresa instituţiilor administraţiei
locale de care aparţin este uriaşă şi vorbeşte de la sine. După părerea noastră, instituţiile
administraţiei publice ar trebui să ia în calcul deschiderea către cetăţeni şi în asemenea medii,
din ce în ce mai populare în prezent.

3.3.5 Alte servicii

Semnalăm apariţia pe paginile Web ale primăriilor analizate şi a altor servicii oferite
utilizatorilor – cum ar fi sondarea opiniei publice prin chestionare, informarea prin blog-uri,
prin ziare online (chiar adaptate pentru dispozitivele mobile, la Timişoara), tururile virtuale etc.

88
 3.3.6 Concluzii şi recomandări ale studiului
În urma observaţiilor pe site-urile celor 41 de primării, formulăm următoarele concluzii
şi recomandări:
1. se poate vorbi despre existenţa inovării la nivelul interacţiunii cu cetăţenii în
contextul mutării primăriilor în mediul virtual. Inovarea este, în opinia noastră, incrementală,
în sensul că nu modifică decisiv, radical, activitatea primăriilor, dar are un rol important în
creşterea confortului cetăţeanului, care poate desfăşura anumite activităţi de la domiciliul
propriu, cu un consum minim de timp, datorită Internetului;
2. unele primării sunt mai inovatoare ca altele. Intuim că, după principiul „omul
sfinţeşte locul”, la baza acestei diferenţe stau calităţile angajaţilor primăriilor. Pentru a
îmbunătăţi capacitatea inovatoare la nivel de instituţie, factorii de conducere din primării ar
trebui să cultive în rândul angajaţilor exersarea gândirii asociative, experimentarea prin intrarea
permanentă în contact cu oameni, lucruri, informaţii noi, observarea fără prejudecăţi, cu acuitate
şi interes a lumii înconjurătoare, formularea şi adresarea de întrebări care să se opună stării de
fapt, care să distrugă şabloanele, „optimele locale” apărute în procesul de rezolvare a
problemelor. Pentru aceasta, mediul de lucru din primării trebuie să fie unul liber, în care
indivizii să-şi permită să fie curioşi şi deschişi către nou. Haosul calculat este o soluţie bună –
ideile creative iau naștere atunci când oamenii sunt încurajați să gândească diferit, să abordeze
altfel lucrurile din jurul lor și să facă schimbări;
3. primăriile nu par să colaboreze şi să împrumute unele de la altele modalităţi noi de
interacţiune cu cetăţeni. Explicaţia pentru acest lucru se regăseşte, probabil, în mediul
neconcurenţial în care ele îşi desfăşoară activitatea. Deşi există câteva iniţiative foarte
interesante (ziar online adaptat pentru dispozitivele mobile, canal You Tube etc.), ele sunt cu
totul izolate. Soluţiile adoptate unanim sunt cele simple şi ineficiente, ca de exemplu scanarea
documentelor şi postarea lor pe site în format PDF – deşi o alternativă simplă şi ieftină pentru
documentele scanate şi postate în format PDF este folosirea documentelor Microsoft Word cu
câmpuri completabile, urmată de exportul datelor într-o bază de date, ea nu este deloc folosită.
Inovaţia şi folosirea noilor tehnologii nu depind doar de factorii individuali, ci şi de
interacţiunea şi sinergia factorilor diverşi, iar activităţile inovatoare necesită un mediu inovator
în care este important schimbul reciproc de personal, de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice,
servicii specializate şi stimuli inovatori. Atât la nivel organizaţional cât şi naţional, existenţa
unei culturi cooperative şi colaborative puternice este o cerinţă prealabilă extrem de importantă
pentru transferul de cunoştinţe între indivizi şi grupuri. Fără mecanisme potrivite care să
încurajeze cooperarea, intervenţiile structurate sau tehnologice de transfer al cunoştinţelor pot
să nu funcţioneze;
4. primăriile sunt insuficient de prezente în Web 2.0. Recomandarea noastră este ca
mediile de acest tip să nu fie ignorate (doar pe Facebook sunt prezenţi, conform celor mai noi
estimări, peste 7,5 milioane de români!). În Web 2.0, mediul în sine poate înnoi şi modela
mesajul, făcându-l atractiv, prin forma sa, pentru categorii de destinatari poate anterior
neadresate.

89
 Reţeta de succes şi progres în cadrul îmbunătăţirii relaţiei cu cetăţenii prin intermediul
site-urilor Web este dată, în opinia noastră, de o finanţare corectă, un management susţinut,
coerent, consecvent al activităţilor inovatoare, implicarea în parteneriate cu alte instituţii
similare şi cu sectorul public. Prin potenţarea constantă a acestor parametri, primăriile se vor
putea transforma din insulele izolate de astăzi în noduri din reţele colaborative, între care
cunoştinţele să fie transferate liber şi să genereze, prin partajare, inovaţii de susţinere a
sectorului public.

3.4 Competenţele de birou ale angajatului în administraţia

publică modernă
Eficienţa oricărei administraţii publice aflate în slujba cetăţenilor este determinată de
calitatea profesională a funcţionarilor săi. În opinia noastră, bazată pe analiza literaturii în
domeniu, dar şi pe observarea site-urilor primăriilor municipale (un segment relevant al
administraţiei publice, aşa cum am arătat mai sus) competenţele de birou esenţiale pentru un
angajat al administraţiei publice, care pot fi potenţate prin folosirea celor mai noi TIC, sunt:
1. accesarea informaţiilor de calitate, prin căutări avansate în Internet, abonarea la
fluxuri RSS, salvarea site-urilor ca favorite etc.;
2. comunicarea în formă scrisă, prin elaborarea profesionistă a corespondenţei de afaceri
cu ajutorul procesoarelor de texte (şabloane, mail merge), gestiunea eficientă a căsuţei poştale,
elaborarea de rapoarte în Microsoft Excel şi de documente variate în Publisher;
3. comunicarea orală (prin prezentări PowerPoint şi prezenţa la videoconferinţe);
4. planificarea şi dezvoltarea carierei (dezvoltare personală continuă, prin accesarea
resurselor e-learning).

Accesarea Comunicarea Comunicarea Planificarea şi

informaţiilor în formă scrisă orală dezvoltarea
de calitate •Corespondenţă de •Prezentări carierei
•Căutări avansate în afaceri •Videoconferinţe •E-books
Internet •E-mail •E-learning
•Fluxuri RSS •Elaborare de •Bloguri
•Favorite rapoarte
•Prezenţă în social
media

Figura nr. 3. 17 Competenţe de birou în administraţia publică modernă

Odată dobândite aceste competenţe, funcţionarii publici vor deveni agenţi ai schimbării
în instituţiile în care lucrează, modernizându-le şi sporindu-le eficienţa şi rezultatele.

90
Teste grilă
In categoria competentelor de birou in administratia publica moderna ce privesc
planificarea si dezvoltarea carierei, putem include:
d) [] Telelucrul;
e) [] Prezenta in social media;
f) [] E-learning-ul.

91
 CAPITOLUL 4 Utilizarea programului Microsoft Word pentru
rezolvarea unor sarcini de nişă din activitatea funcţionarilor publici
Procesarea de texte cu ajutorul Microsoft Word este, probabil, una dintre cele mai comune
sarcini de birou pentru angajaţii organizaţiilor din întreaga lume. Ei folosesc cea mai populară
aplicaţie Office pentru a rezolva o mare varietate de necesităţi simple, dar adesea vitale – cum
ar fi editarea scrisorilor, cererilor, a anunţurilor de diverse tipuri, a orarelor sau regulamentelor
etc. Dincolo de a fi, însă, doar o maşină de scris virtuală, Microsoft Word conţine unele trăsături
avansate care-l transformă într-un program puternic şi, uneori, chiar surprinzător pentru
rezolvarea sarcinilor de nişă. Procesorul de texte Microsoft Word 2007 furnizează utilizatorilor
instrumente avansate destinate creării, editării şi revizuirii textelor. În această manieră,
dezideratul de formatare profesională a documentelor se poate realiza într-un mod mai simplu
ca oricând.

4.1 Colectarea datelor despre cetăţeni cu ajutorul formularelor

Microsoft Word
În urma analizei site-urilor primăriilor muncipiilor reşedinţă de judeţ am sesizat frecvenţa
mare de apariţie a documentelor scanate şi încărcate în format PDF, ca alternativă pentru deplasarea
cetăţeanului la sediul instituţiei şi completarea documentelor listate. Considerăm că, postate în acest
format, documentele nu pot funcţiona decât ca modele pentru cetăţean, care le va imprima şi le va
completa tot pe hârtie, în timp ce angajaţii primăriei nu au un câştig real în timp de lucru, fiind obligaţi
să transcrie manual datele completate de către cetăţeni (proces frecvent generator de erori). Soluţia
pe care dorim să o prezentăm este una foarte simplă şi ieftină şi implică formularele Word cu
câmpuri completabile.
Procesul de colectare a datelor cu ajutorul formularelor Microsoft Word are şapte mari paşi,
care vor fi descrişi în cele ce urmează, pe exemplul unui document descărcat de pe site-ul Primăriei
Municipiului Iaşi.

4.1.1 Realizarea machetei formularului

Realizarea machetei formularului se face în Microsoft Word, folosindu-se formatările
preferate de utilizator. Modelul folosit de noi are ca sursă site-ul Primăriei Iaşi şi este prezentat în
figura nr. 4.1.

92
Figura nr. 4. 1 Formularul “Eliberare certificat de neurmărire fiscală” (sursa: Primăria Iaşi, la
http://www.primaria-iasi.ro/content.aspx?item=1689&lang=RO)
Propunerea noastră de machetă este vizibilă în figura nr. 4.2. Menţionăm că am renunţat la
parte dintre date, presupunând că ele trebuie oricum să fie verificate de către funcţionarul public în
baza de date a primăriei şi preluate de acolo.

93
 Antet: Insert  Header  Blank;
se adaugă imaginea logo a Primăriei cu
Insert  Picture selectarea imaginii de
pe disc  Insert

Fundalul albastru: Home

Paragraph Shading  selectarea
culorii albastre

Tabel cu margini invizibile, folosit

cu scopul de a alinia cu o mai mare acurateţe
textele şi câmpurile completabile:
1) Insert  Table…  precizarea
numărului de coloane şi linii dorite  OK
2) Selectare tabel  click dreapta 
din meniul contextual se selectează opţiunea
Borders and shading  Setting: None  OK

Subsol: Insert  Footer  Blank;

se completează textul

Figura nr. 4. 2 Macheta formularului “Eliberare certificat de neurmărire fiscală”

4.1.2 Introducerea câmpurilor completabile în formular

Utilizarea câmpurilor în cadrul unui document Word, împreună cu selecţia unei
modalităţi adecvate de protejare a acestuia, permite ca destinatarul acestui document să
introducă date numai în zonele dorite de proprietarul său şi, în plus, oferă avantajul preluării
automate a datelor completate într-o bază de date sau într-un fişier Excel, pentru o mai bună
prelucrare ulterioară.
Paşii pentru inserarea câmpurilor completabile în macheta de mai sus sunt:
1. Activarea zonei Developer: Office Button  Word Options  Show Developer Tab
in the Ribbon.
2. Din zona Developer  Controls  , vom folosi bara de instrumente Legacy
Forms, pentru a păstra compatibilitatea cu Microsoft Word 2003. Acest lucru permite, pe de o
parte, ca documentul să poată fi completat fără conversia prealabilă şi de către utilizatorii care
nu au trecut la versiunea 2007 sau o alta mai recentă a pachetului Office, iar pe de altă parte
scuteşte realizatorul formularului de necesitatea de a scrie macro-uri VBA (secvenţe de cod în
limbajul de programare Visual Basic for Applications) pentru a transfera datele completate într-

94
o sursă de date (cum este cazul folosirii controalelor Active X, disponibile de asemenea în
secţiunea Controls).
Semnificaţia butoanelor de pe bara de instrumente Forms este descrisă în cele ce
urmează:
- Text Form Field - buton pentru crearea de câmpuri în care pot fi introduse texte;
- Check Box Form Field - buton pentru crearea de casete de validare;
- Drop-Down Form Field – buton pentru realizarea unei liste de selecţie a unor
valori introduse în prealabil de către autorul formularului;
- Insert Frame - buton pentru introducerea unui cadru (chenar) în formular;
- Form Field Shading – dacă butonul este activ, câmpurile introduse în formular au
aspectul unor zone cu fundalul gri; dacă este dezactivat, câmpurile devin transparente
(„invizibile”);
- Reset Form Fields – cu ajutorul acestui buton, datele introduse de utilizator într-
un câmp sunt şterse, câmpul revenind la valoarea sa implicită.
3. Poziţionarea în locul în care se doreşte introducerea câmpului şi apelarea butonului
adecvat de pe bara de instrumente Legacy Forms:
- pentru toate datele personale ale cetăţeanului, ca şi pentru locul de muncă şi funcţia
deţinută, vor fi folosite câmpuri de tip Text ( );
- pentru a preciza numpărul de bunuri imobile sau mobile deţinute se vor folosi câmpuri
de tip Drop Down ( );
- pentru a declara pe proprie răspundere că nu realizează venituri din exercitarea
activităţilor în particular, se va utiliza un câmp de tip Check Box ( ).
4. Rafinarea câmpurilor introduse, prin precizarea proprietăţilor acestora.
Apelarea proprietăţilor posibile pentru un câmp se face prin poziţionarea în câmpul
respectiv, activarea meniului contextual cu click dreapta şi apăsarea butonului - Properties.
Lista de proprietăţi afişată va avea un conţinut diferit în funcţie de tipul câmpului. Prezentăm
în figura nr. 4.3 conţinutul listelor de proprietăţi pentru câmpurile de tip Text Form Field, Check
Box Form Field, Drop-Down Form Field, descrise detaliat mai jos.

95
Figura nr. 4. 3 Proprietăţile câmpurilor de tip Text Form Field, Check Box Form Field, Drop-
Down Form Field
Proprietăţile unui câmp de tip Text Box sunt:
- Type: pentru datele care vor fi introduse de utilizator, se poate alege unul dintre tipurile:
Regular Text (text obişnuit), Number (numeric), Date (dată calendaristică), Current Date (data
curentă), Current Time (ora curentă), Calculation (pentru realizarea de calcule);
- Default Text/Number/Date: valoarea care va fi completată implicit în formularul
destinat utilizatorului;
- Maximum length: dimensiunea maximă a valorii introduse în câmp;
- Text/Number/Date Format: formatul pentru datele introduse în câmp. Pentru câmpuri
de tip text, de exemplu, formatele disponibile sunt: Uppercase (numai litere mari), Lowercase
(numai litere mici), First capital (prima literă mare, restul mici), Title Case (literele de început
ale fiecărui cuvânt sunt majuscule).
De exemplu, pentru câmpul nume stabilim tipul text, nu se precizează o valoare
implicită, dimensiunea maximă este de 30 caractere, iar formatul textului este cel cu majuscule.
Un câmp de tip Check Box are ca proprietăţi:
- Check Box Size: dimensiunea căsuţei de validare (Auto – stabilită automat în funcţie
de dimensiunea textului aleasă de realizatorul formularului sau Exactly x pt – setată implicit la
un anumit număr de puncte tipografice);
- Default value: căsuţa poate fi implicit nebifată (Not checked) sau bifată (Checked).
În ceea ce priveşte căsuţa de validare declaraţie din formularul nostru, stabilim ca ea să
îşi adapteze dimensiunea în funcţie de setările proprietarului formularului şi, implicit, să fie
bifată.
Trăsăturile specifice unui câmp de tip Drop-Down sunt:
- Drop Down Item: se introduc, cu ajutorul butonului Add, valorile listei ascunse. Un
element poate fi exclus din listă cu butonul Remove. De exemplu, aşa cum se observă şi în figura
nr. 4.3, valorile din lista bunuri imobile a exemplului nostru sunt valori numerice de la 1 la 5.
Pentru toate câmpurile, indiferent de tip, există posibilitatea de a:
- rula o macro-instrucţiune la activarea şi/sau părăsirea câmpului (Run macro on
entry/exit) – în acest fel, formularul poate fi automatizat, devenind dinamic. În exemplul nostru
nu au fost folosite macro-uri;
- ataşa un nume unui câmp (Field Settings Bookmark);
- introduce valori în câmp sau de a obţine rezultatul unui calcul (Field Settings Text
Box Enabled sau Calculate on exit);
- ataşa un text explicativ pentru un câmp, care va fi afişat, în momentul completării
câmpului de către utilizator, în bara de stare a aplicaţiei sau care poate fi vizualizat prin activarea

96
tastei F1 (Add Help Text …  Status Bar şi/sau Help Key (F1)  Type your own: introducere
text explicativ) – vezi figura nr. 4.4.

Fereastră care apare

la apăsarea tastei F1 în câmp

Apariţia explicaţiei în
bara de stare a Microsoft Word,
la poziţionarea în câmp

Figura nr. 4. 4 Ataşarea unui text explicativ la un câmp

4.1.3 Protejarea formularului

Protejarea formularului constă în blocarea sa, în aşa fel încât cei cărora le este destinat
să poată completa doar câmpurile, fără a modifica elementele de format ale acestuia. Protecţia
poate fi instituită fără/cu parolă.
Protecţia cu parolă (vezi figura nr. 4.5) presupune următorii paşi:

- în zona Developer  Protect, se apasă butonul  Restrict Formatting and

Editing;
- în panoul de sarcini Restrict Formatting and Editing, la secţiunea 2. Editing
restrictions, se bifează căsuţa de validare Allow only this type of editing in the document: şi din
lista ascunsă se selectează opţiunea Filling in forms. Confirmarea se face prin apăsarea
butonului Yes, Start Enforcing Protection;
- se introduce şi se confirmă o parolă în fereastra Start Enforcing Protection, se apasă
butonul OK.

Figura nr. 4. 5 Protejarea formularului cu parolă

97
 4.1.4 Distribuirea formularului către cetăţeni
Furnizarea formularului protejat se poate face prin plasarea sa pe site-ul Web al
primăriei, de unde va fi descărcat de către toţi cetăţenii interesaţi.

4.1.5 Primirea formularelor completate

Un formular completat de către un solicitant poate arăta ca în figura nr. 4.6. Acesta poate
fi primit prin e-mail sau încărcat într-o zonă specială din site – oricare dintre cele două soluţii
scuteşte cetăţeanul de deplasarea fizică la sediul primăriei şi îi creşte nivelul de confort în relaţia
sa cu instituţia.

Figura nr. 4. 6 Formularul completat de către un cetăţean

4.1.6 Exportul datelor completate de către fiecare cetăţean într-un

fişier text
Exportul într-un fişier text se impune ca urmare a intenţiei noastre de a ilustra
prelucrarea optimizată a datelor cu ajutorul unui fişier Excel sau a unei baze de date Microsoft

98
Access. În acest fişier vor apărea numai valorile introduse în câmpuri de către cetăţeni, fără
elementele de format, „fixe” ale formularului.
Paşii necesari pentru a realiza această etapă sunt:

- Deprotejarea formularului, cu opţiunea Developer  Protect  butonul 

Restrict Formatting and Editing  şi, dacă este cazul, introducerea parolei;
- Stabilirea faptului că la salvarea documentului se vor salva doar valorile completate în
câmpuri, într-un fişier de tip text: Office Button  Word Options  Advanced  Save form
data as delimited text file  OK (vezi figura nr. 4.7);

Figura nr. 4. 7 Opţiunea avansată de salvare a documentului Word ca fişier text

- Salvarea fişierului, cu opţiunea Save. Pentru exemplul nostru, îi vom da fişierului
numele mihaescu_doru şi vom preciza locul de pe disc unde îl salvăm; observăm că tipul său
este Plain Text. La confirmarea salvării prin OK apare o fereastră numită File Conversion.
Acceptăm drept modalitate de codificare a datelor pe cea implicită (Windows Default).
Observăm, în zona Preview a acestei ferestre, că în fişier vor fi stocate numai datele introduse
de cetăţeanul Mihăescu Doru. Căsuţelor de validare bifate li s-a alocat valoarea 1, iar celor
nebifate valoarea 0. Fereastra File Conversion este prezentată în figura nr. 4.8, iar rezultatul său
apare în figura nr. 4.9.

99
 Figura nr. 4. 8 Fereastra File Conversion

Figura nr. 4. 9 Conţinutul fişierului text mihaescu_doru.txt

4.1.7 Importul datelor din fişierul text într-un fişier Microsoft Excel

Se deschide un fişier Microsoft Excel şi se apasă butonul din secţiunea Data 

Get External Data. În fereastra Get External Data – Text File se specifică drept sursă de date fişierul
mihaescu_doru.txt. Ca rezultat, va apărea un asistent (Import Text Wizard) cu următorii paşi:
1. Specificarea formatului datelor (delimitate de un separator cum ar fi virgula, punct şi
virgulă, tab sau separate în coloane de dimensiuni fixe). În cazul nostru, datele sunt delimitate
de virgulă;

100
Figura nr. 4. 10 Wizard-ul de import al datelor text în Microsoft Excel – pasul 1, specificarea
formatului datelor
2. Precizarea caracterului care separă datele (virgula);

Figura nr. 4. 11 Wizard-ul de import al datelor text în Microsoft Excel – pasul 2, precizarea
caracterului care separă datele (virgula)
3. Precizarea formatului datelor (în cazul nostru, General). Datele pot fi uşor formatate
ulterior, dacă se constată inadvertenţe de tip, cu ajutorul opţiunilor proprii Microsoft Excel;

101
 Figura nr. 4. 12 Wizard-ul de import al datelor text în Microsoft Excel – pasul 3, formatul
datelor
4. Precizarea căsuţei din foaia de calcul Excel începând cu care se vor introduce datele
(în cazul nostru, A2, deoarece din A1 vom completa ulterior un cap de tabel).

Figura nr. 4. 13 Precizarea căsuţei în care vor fi introduse datele

Trecerea la următorul pas al asistentului se face prin activarea butonului Next, revenirea
la pasul anterior prin Back, finalizarea lucrului cu asistentul se confirmă prin Finish, iar
abandonul lucrului prin Cancel.
Tabelul obţinut este prezentat în figura următoare.

Figura nr. 4. 14 Tabelul obţinut în Microsoft Excel

Paşii prezentaţi mai sus sunt valabili pentru primul cetăţean pentru care se preiau datele.
Pentru următorii, nu mai este necesară crearea unui fişier Excel nou. În ceea ce priveşte importul
de date, el decurge în mod similar. Singura diferenţă este că la finalizarea procesului de import
se va preciza ca şi căsuţă de început a plasării datelor căsuţele A3, A4 ş.a.m.d.

102
 4.2 Trimiterea de scrisori către destinatari multipli: avantajele
Mail Merge
Pentru a ilustra modul de lucru cu opţiunea Mail Merge, imaginăm cazul în care primarul
municipiului Iaşi doreşte să invite la un seminar de prezentare a posibilităţilor de investiţii principalii
90 de oameni de afaceri din regiunea Moldovei. Presupunem că angajaţii care au primit sarcina
trimiterii scrisorilor dispun de un fişier Excel numit persoane_contact_firme .xls (vezi Anexa nr. 2)
în care sunt stocate date ca: numele firmelor, adresa, localitatea, numele persoanelor de contact,
numărul de telefon al acestora (vezi figura nr. 3.15). Tabelul care conţine datele (zona de căsuţe
B2:F92) este denumit contacte_firme (Formulas  Defined names  Define name).

Figura nr. 4. 15 O porţiune a fişierului persoane_contact_firme.xls

4.2.1 Realizarea machetei invitaţiei

Macheta invitaţiei se realizează într-un nou document Microsoft Word. Principalele formatări
folosite sunt prezentate în figura nr. 4.16.

103
 Antet: Insert  Header  Blank;
se adaugă imaginea logo a Primăriei cu
Insert  Picture selectarea imaginii de
pe disc  Insert

Fundalul albastru: Home

Paragraph Shading  selectarea culorii
albastre

Corpul scrisorii este realizat folosind

setările implicite pentru un nou document
Word: paragrafe aliniate la stânga, font
Calibri cu dimensiunea de 11 pt., spaţiu dintre
rânduri de 1,15, spaţiu după paragraf de 10 pt.

Subsol: Insert  Footer  Blank;

se completează textul

Figura nr. 4. 16 Macheta scrisorii de invitaţie

4.2.2 Fuziunea machetei cu datele celor 90 de destinatari

Opţiunile referitoare la facilităţile de fuzionare pentru poştă se găsesc în meniul

Mailings. Cu ajutorul butonului , vom apela opţiunea Step by step mail merge wizard. Ca
rezultat, în panoul de sarcini din dreapta ferestrei Microsoft Word se deschide asistentul Mail
Merge, cu un număr de 6 paşi prezentaţi mai jos:
Pasul 1. Selectarea tipului documentului (Select document type): dintre propunerile
asistentului, vom alege scrisoarea (Letters);

104
 Figura nr. 4. 17 Asistentul Mail Merge
Pasul 2. Selectarea documentului pentru care se doreşte realizarea fuziunii (Select
starting document). Deoarece macheta de scrisoare este deja realizată şi deschisă, se va alege
opţiunea Use the current document;
Pasul 3. Selectarea destinatarilor scrisorii (Select recipients). Pentru că angajaţii dispun
deja de datele despre destinatari, va fi aleasă opţiunea Use an existing list. Alte posibilităţi la
îndemâna utilizatorului sunt folosirea de fişiere Microsoft Access, preluarea contactelor din
Microsoft Outlook sau realizarea ad-hoc a unei liste noi de destinatari.

Posibilităţi de selecţie a
destinatarilor

Figura nr. 4. 18 Conectarea la sursa de date persoane_contact_firme.xls

105
 Încărcarea listei de destinatari, în cazul de faţă, se va face prin apăsarea butonului
Browse... şi, în fereastra Select Data Source, selectarea fişierului Excel persoane_contact_firme
de pe disc. După confirmarea cu Open, se deschide o fereastră numită Select Table. Aici vom
preciza că tabelul cu datele se află în foaia de calcul contacte_firme a registrului, iar prima linie
din tabel reprezintă antetul acestuia (First row of data contains columns headers).
După confirmarea cu OK destinatarii scrisorii sunt afişaţi într-o nouă fereastră (Mail
Merge Recipients). Se observă că există posibilitatea de a se selecta numai anumiţi destinatari,
fie prin debifarea „manuală” a celor cărora nu li se adresează scrisoarea prezentă, fie prin
specificarea unui criteriu de selecţie cu ajutorul listelor ascunse din capul de tabel. În exemplul
dat, nu este cazul filtrării destinatarilor. Pentru a trece mai departe, se va apăsa butonul OK.
Pasul 4. Adăugarea informaţiilor legate de destinatari în scrisoare (Write your letter).
Adăugarea numelui firmelor în scrisoare se face astfel:
- Se poziţionează cursorul mouse-ului în locul în care se doreşte apariţia numelui firmei
(în cazul nostru, pe al doilea rând din document, după cuvintele „Către firma”);
- Se apasă butonul More items... din panoul de sarcini Mail Merge (Write your letter);
- Din fereastra Insert Merge Field, se selectează câmpul Firma şi se apasă butonul Insert.
Ca rezultat, în scrisoare apare inserat câmpul <<Firma>>.
În mod similar se procedează şi la inserarea câmpului Persoana contact după formula
„Stimate domnule/doamnă”.

Figura nr. 4. 19 Inserarea câmpului <<Firma>> în scrisoare

Pasul 5. Previzualizarea scrisorilor individuale obţinute (Preview your letters)
În mod automat, în locul câmpurilor <<Firma >> şi <<Persoana contact>> apar
informaţiile primului destinatar. Cu ajutorul butoanelor de derulare din partea de sus a ferestrei,
pot fi previzualizate toate cele 90 de scrisori. Tot aici, poate fi editată lista destinatarilor, pentru
modificările finale (vezi figura nr. 4.20).

106
 Figura nr. 4. 20 Previzualizarea celor 90 de scrisori
Pasul 6. Finalizarea procesului de fuziune (Complete the merge).
În cadrul pasului final, utilizatorul are două opţiuni:
- să listeze, la o imprimantă disponibilă, toate cele 90 de scrisori (Print...);
- să genereze un nou document care va conţine cele 90 de scrisori, cu posibilitatea de a
interveni cu modificări în text pentru anumiţi destinatari (Edit individual letters...).
Figura nr. 4.21 prezintă cea de-a doua posibilitate. Se observă că se obţine un document
cu 90 de pagini, corespunzătoare celor 90 de scrisori. Documentul va fi salvat cu numele
scrisori_generate, pentru o utilizare ulterioară.

Figura nr. 4. 21 Generarea celor 90 de scrisori

107
 4.2.3 Realizarea plicurilor pentru scrisori
Scrisorile de invitaţie vor fi trimise prin poşta clasică. Ca urmare, este necesară şi
realizarea de plicuri imprimate cu numele şi adresele oamenilor de afaceri invitaţi (vezi figura
nr. 4.22). Se va folosi aceeaşi sursă de date ca în aplicaţia precedentă
(persoane_contact_firme.xls, vezi Anexa nr. 2).

Figura nr. 4. 22 Modelul plicului pentru scrisori

Pasul 1. Realizarea machetei plicului. Pentru a obţine un plic similar celui din figura nr.
3.22, vom folosi un şablon disponibil pe Microsoft Office Online: butonul Office  New 
Microsoft Office online  Envelopes  Envelope (Green Wave design)  Download, pe care
îl vom transforma prin introducerea siglei primăriei şi schimbarea textului din partea de jos a
sa.
Pasul 2. Fuziunea machetei cu datele celor 90 de destinatari se face astfel:

- cu succesiunea de comenzi Mailings  Start Mail Merge:  Use an existing

list..., se încarcă sursa de date (fişierul persoane_contact firme.xls) de pe disc;

- din Mailings  Write & Insert Fields: se adaugă câmpurile necesare privind
destinatarii (Persoana_contact, Firma, Adresa, Localitatea);

- cu succesiunea de comenzi Mailings  Finish:  Edit individual documents...,

se finalizează fuziunea şi se generează cele 90 de plicuri.

108
 Figura nr. 4. 23 Adăugarea câmpurilor privind destinatarii

Figura nr. 4. 24 Plicurile generate în urma fuziunii

În concluzie, deşi aparent complicat, lucrul cu formulare cu câmpuri completabile are avantaje certe
atunci când numărul de solicitări de la cetăţeni este mare. Dintre acestea, enumerăm:

- importul automat al datelor din formularele de participare în fişere Excel sau baze de date
Microsoft Access. Datele vor ajunge în aceste aplicaţii direct în forma introdusă de către cel care
completează fişierul, fără nici o intervenţie manuală suplimentară, potenţial generatoare de erori de
transcriere/introducere. Acest beneficiu este cu atât mai mare cu cât datele cerute de primării de la
cetăţeni sunt mai numeroase;

109
- toate avantajele aferente organizării datelor într-un fişier Excel;

- uşurinţa distribuirii şi colectării formularelor de participare. Primăria şi cetăţenii nu au

nevoie de tehnologii sofisticate pentru a putea comunica. Aplicaţiile utilizate fac parte dintre
aplicaţiile de bază ale Microsoft. Astfel, pe calculatorul fiecărui cetăţean sunt instalate, cu certitudine,
un client de mail/browser cu ajutorul cărora va intra în posesia formularului şi programul Microsoft
Word, care îi va permite să îl completeze. De asemenea, angajatul nu necesită decât un client de
mail, pagina de Internet pe care să încarce fişiere, Microsoft Word şi Microsoft Excel.

Avantajele Mail Merge sunt date de rapiditatea generării scrisorilor şi plicurilor necesare, ca şi de
posibilitatea de a interveni în mod individual în oricare dintre scrisorile sau plicurile generate.
Considerăm că ilustrarea opţiunii pentru un număr de 90 de destinatari a fost mai mult decât
convingătoare.

110
CAPITOLUL 5 Comunicarea şi planificarea activităţilor cu Microsoft
Outlook 2007

Potrivit lui Georgescu ş.a. (2010, p. 173), spre deosebire de programele de webmail gratuite de
pe servere ca Yahoo!, Gmail, Hotmail etc., Microsoft Outlook 2007 oferă, pe lângă facilitatea
sa principală de gestiune a mesajelor electronice, opţiuni multiple de management al datelor
persoanelor din agendă şi posibilitatea realizării riguroase de planificări calendaristice şi ale
sarcinilor de rezolvat. Totodată, Outlook este un instrument foarte folositor pentru lucrul
colaborativ. Pornind de la aceste observaţii, îl considerăm esenţial pentru îmbunătăţirea
activităţii funcţionarilor şi gestionarea fluxului informaţional vital din instituţiile administraţiei
publice.
Prezentăm, în cele ce urmează, cum poate fi folosit Microsoft Outlook 2007 pentru a:
- completa datele de contact ale persoanelor care au legătură cu organizaţia şi a le grupa în liste
de distribuţie;
- trimite şi primi mesaje electronice;
- realiza calendarul unui eveniment organizat de primărie;
- gestiona sarcinile de lucru aferente evenimentului.

5.1 Prezentarea generală a mediului Microsoft Outlook 2007

Deschiderea aplicaţiei de poştă electronică Microsoft Outlook 2007 se poate face în unul
dintre următoarele moduri:
- succesiunea Start  (All) Programs  (Microsoft Office) Microsoft Office Outlook
2007;
- dublu click pe pictograma Microsoft Outlook ( ) de pe suprafaţa de lucru (Desktop),
dacă anterior a fost creată o scurtătură către aplicaţie.
Ca rezultat, aplicaţia se deschide, iar utilizatorul este întâmpinat de mesajul de creare şi
configurare a unei noi căsuţe de e-mail. În cazul funcţionarului Ioan Dimache, proprietar al unui
cont de e-mail oferit de Google (ioan.dimache@gmail.com), prin alegerea opţiunii Microsoft
Exchange, POP3, IMAP, or HTTP, procesul de preluare a setărilor serviciului de mail va avea
loc automat. El va trebui să completeze doar, în fereastra următoare, numele, adresa de e-mail,
parola de acces şi să apese butonul Next.

111
 Figura nr. 5. 1 Configurarea unei căsuţe de mail – alegerea serviciului de e-mail
Trecerea la următorul pas al asistentului se face prin activarea butonului Next, revenirea
la pasul anterior prin Back, finalizarea lucrului cu asistentul se confirmă prin Finish, iar
abandonul lucrului prin Cancel.

Figura nr. 5.2 Configurarea unei căsuţe de mail – completarea datelor de identificare a
contului

112
 Figura nr. 5.3 Configurarea unei căsuţe de mail – finalizarea cu succes a procesului de
configurare
După primirea mesajului de confirmare din figura nr. 5.3, se deschide fereastra aplicaţiei
Microsoft Outlook.
După cum se observă şi în figura nr. 5.4, fereastra implicită care apare la deschiderea
aplicaţiei Outlook 2007 se numeşte Mail şi este structurată în mai multe zone, dintre care le
menţionăm pe cele mai importante:
1. dosarele în care sunt stocate mesajele electronice ale utilizatorului (Personal
Folders):
- Deleted Items - mesajele şterse, dar nu definitiv. Ştergerea definitivă se face cu click
dreapta pe dosar şi alegerea opţiunii Empty „Deleted Items” Folder;
- Drafts (ciorne) - mesajele a căror compunere nu a fost definitivată;
- Inbox – mesajele primite;

113
 Conţinut
ul mesajului
Porţiunea în selectat
care sunt afişate
mesajele din dosarul
Dosarele în selectat (Inbox, în
care sunt stocate cazul nostru)
mesajele electronice

Lista cu
sarcini de rezolvat

Zona de butoane care permit accesarea altor secţiuni

ale Outlook în afară de mail: Calendar, Contacts, Tasks.

Figura nr. 5. 4 Fereastra principală Outlook 2007

- Junk E-mail – mesaje nesolicitate, nedorite (spam), filtrate de serverul de e-mail;
- Outbox - mesajele de trimis (a căror expediere de către agentul de mail întârzie, din
diverse motive);
- RSS Feeds – fluxuri RSS (Really Simple Syndication) prin care Outlook, în colaborare
cu site-urile Web care permit acest lucru, pune la dispoziţia abonaţilor ştiri, bloguri, alte forme
de conţinut informaţional;
- Sent Items - copii ale mesajelor trimise.
2. lista mesajelor conţinute de un anumit dosar este afişată în al doilea panou din
fereastra principală Outlook. În dreptul unui mesaj poate exista unul din următoarele simboluri:
- mesaj deschis, citit. Deschiderea/citirea unui mesaj se face cu dublu click pe
subiectul acestuia. Prin click simplu, conţinutul mesajului este implicit afişat în panoul din
dreapta ferestrei principale. Pentru a diminua riscul contactării de viruşi informatici,
recomandăm dezactivarea afişării implicite a mesajului în panoul Reading Pane, prin
succesiunea de opţiuni View  Reading Pane  Off;
- mesaj necitit. Dacă se doreşte ca un mesaj citit deja să arate ca necitit, se alege
opţiunea din meniul contextual al mesajului (apelat cu click dreapta). Invers,
pentru ca un mesaj necitit să apară ca fiind citit se va alege opţiunea , din
acelaşi meniu;
- mesajele trimise mai departe, cu Forward, altor destinatari;
- mesaj căruia i s-a răspuns;
- mesaj cu unul sau mai multe fişiere (imagini, documente etc.) ataşate. Pentru a
salva (descărca) fişierele ataşate mesajelor, se dă dublu click pe fiecare fişier, iar din fereastra
care apare se alege opţiunea Save, după care se precizează dosarul în care se vor stoca fişierele
respective.

114
 5.2 Gestiunea contactelor şi a listelor de distribuţie
O bună gestiune a contactelor, realizată permanent în cadrul unei instituţii, poate duce
la crearea unei baze de date valoroase cu datele partenerilor acesteia. De aceea, nici un contact
nu trebuie neglijat, el trebuie memorat şi organizat în funcţie de natura sa în grupul căruia i se
potriveşte cel mai bine.
În ceea ce ne priveşte, vom deschide, cu un click pe butonul ,
fereastra destinată organizării agendei de adrese a utilizatorului.

5.2.1 Introducerea manuală a contactelor

În fereastra Contacts, se apasă butonul New şi se alege opţiunea Contact. Se completează
datele persoanei (în cazul de faţă, prof. univ. dr. Georgescu Mircea – vezi figura nr. 4.5), şi se

salvează fie cu butonul (salvare şi închidere), fie cu (salvare şi trecerea

la introducerea unui nou contact).

Figura nr. 5. 5 Fereastra de introducere a unui nou contact

Celelalte contacte se introduc în mod similar.

5.2.2 Importul automat al datelor de contact

În fereastra Contacts, din meniul File se selectează opţiunea Import and export.... Ca
rezultat, se deschide un asistent care va ghida utilizatorul în procesul de import al contactelor.
Paşii wizard-ului sunt prezentaţi în cele ce urmează:
- Se alege acţiunea de import dintr-un alt program sau fişier (Import from another
program or file):

115
 Figura nr. 5. 6 Importul datelor de contact în Outlook dintr-un fişier Excel – pasul 1, Choose
an acton to perform
- Tipul fişierului este Microsoft Excel 97-2003:

Figura nr. 5. 7 Importul datelor de contact în Outlook dintr-un fişier Excel – pasul 2, Select
file type to import from
- Fişierul este încărcat de pe disc cu butonul Browse şi se permite crearea de duplicate
(contacte cu acelaşi nume cu cele introduse deja):

Figura nr. 5.8 Importul datelor de contact în Outlook dintr-un fişier Excel – pasul 3, File to
import
- Se precizează dosarul-destinaţie al importului (Contacts):

116
 Figura nr. 5. 9 Importul datelor de contact în Outlook dintr-un fişier Excel – pasul 4, Select
destination folder
- Într-un ecran de verificare, utilizatorul este avertizat că procesul poate dura câteva
minute şi nu poate fi anulat. Se apasă butonul Finish:

Figura nr. 5. 10 Importul datelor de contact în Outlook dintr-un fişier Excel – pasul 5, The
following actions will be performed
Importul de date din fişiere Excel şi Access este posibil doar dacă ele au fost realizate
cu versiuni de până la 2003 ale programelor.
Ca rezultat al introducerii contactelor, agenda de adrese a primăriei poate arăta ca în
figura nr. 5.11.

117
 Figura nr. 5. 11 Agendă de adrese în Microsost Outlook 2007
Modul de vizualizare a contactelor ales în figura nr. 5.11 este Business Cards. Există,
după cum se observă în imagine, şi alte moduri de vizualizare (Address Cards, Detailed Address
Cards), ca şi posibilitatea aranjării contactelor pe categorii, în funcţie de organizaţie sau
localitate. Din partea dreaptă a ferestrei, contactele pot fi grupate alfabetic.

5.2.3 Gruparea contactelor

Crearea unui grup de contacte se face prin apăsarea, în fereastra Contacts, a butonului
New şi alegerea opţiunii Distribution List. În fereastra care apare:
- se completează în căsuţa Name numele grupului (Oameni de afaceri);
- se apasă butonul Select Members;
- în fereastra care se deschide va apărea lista tuturor contactelor introduse până atunci.
Se selectează pe rând oamenii de afaceri şi se apasă butonul . Este posibilă şi selecţia
multiplă a contactelor, cu tastele Shift/Ctrl;
- când selecţia membrilor grupului a luat sfârşit, se apasă OK.

Figura nr. 5. 12 Crearea listei de distribuţie Oameni de afaceri

5.3 Scrierea şi trimiterea mesajelor electronice

Scrisorile (mesajele) electronice se creează cu butonul de pe bara de instrumente

a aplicaţiei, fereastra Mail şi se trimit cu butonul de pe bara mesajului.

O scrisoare electronică este formată din două părţi: antetul şi conţinutul. Antetul
mesajului cuprinde zonele:
- To: câmp obligatoriu, în care se completează adresa destinatarului. Cu click pe butonul
To... se poate accesa agenda de adrese a utilizatorului (valabil şi pentru butoanele Cc... şi Bcc...);
- Subject: câmp opţional, în care se completează subiectul scrisorii;

118
 - Cc (Carbon copy): câmp opţional, în care se introduce lista de adrese la care se vor
trimite copii la indigo ale mesajului. Lista de adrese poate fi văzută de toate persoanele care
primesc scrisoarea;
- Bcc (Blind carbon copy): câmp opţional, în care se introduc adresele la care se trimit
copii ale scrisorii. Diferenţa faţă de Cc constă în faptul că adresele introduse în această zonă nu
sunt vizibile, la recepţie, pentru ceilalţi destinatari ai scrisorii. Câmpul Bcc... se activează de pe

panglica Options din fereastra de editare a mesajului, cu click pe butonul .

După completarea zonei de antet a mesajului, urmează introducerea conţinutului său,
prin simpla tastare în fereastra de conţinut. Textul mesajului poate fi formatat după dorinţă, cu
ajutorul barei de instrumente de formatare.
Dacă se doreşte ca împreună cu mesajul să se trimită şi un fişier, este necesară ataşarea

acestuia la mesajul respectiv. Acest lucru se face prin apăsarea butonului Attach File ( )
de pe bara de instrumente a mesajului, urmată de selectarea fişierului dorit de pe disc. În mod
firesc, unui mesaj îi pot fi ataşate mai multe fişiere, de tipuri diferite, cu condiţia ca
dimensiunea lor să nu fie mai mare decât capacitatea de transmisie a reţelei.

Antetul
mesajului

Conţinutul
mesajului

Figura nr. 5. 13 Scrierea unui mesaj electronic

Pentru a evidenţia faptul că unele mesaje sunt mai mult sau mai puţin importante decât
altele, pot fi folosite grade de prioritate distincte. Adăugarea gradului de prioritate unui mesaj
se realizează apăsând unul dintre butoanele:
-pentru mesajele urgente;
- pentru mesajele de importanţă mai mică.
Pentru ca expeditorul să primească o confirmare a trimiterii mesajului de către server
şi/sau a citirii lui de către destinatar, el va selecta opţiunile şi/sau
de pe panglica Options a ferestrei de editare a mesajului sau din
fereastra Options apelabilă aşa cum se observă în figura nr. 5.14. Menţionăm că destinatarul
mesajului poate alege dacă va trimite sau nu confirmarea de citire a acestuia către expeditor.
Alte opţiuni care pot fi folosite pentru scrierea mesajului sunt prezentate în figura nr.
5.14.

119
 Opţiuni de Buton care Ataşa
editare a textului Buton care permite adăugarea unui rea unei
mesajului permite validarea alt mesaj ca ataş la semnături
adreselor mesajul curent mesajului

Zona Buto
n pentru Adăugarea de
cu instrumente cărţi de vizită în mesaj
adăugarea de Ataşarea
de formatare
destinatari din unui steguleţ
agenda cu mesajului care arată că
adrese el trebuie urmărit de
destinatar

Solicitarea
confirmării de
livrare a mesajului
de către server

Solicitarea
confirmării de citire
a mesajului de către
destinatar

Figura nr. 5. 14 Opţiuni pentru scrierea unui mesaj

Trimiterea unui mesaj către oamenii de afaceri din regiunea Moldovei se face urmând
paşii:
- în fereastra Mail, se apasă butonul ;
- cu click stânga pe butonul , se deschide lista contactelor;
- din lista contactelor, se selectează grupul Oameni de afaceri şi se apasă butonul
, urmat de OK;

120
 Figura nr. 5. 15 Selectarea grupului de destinatari la trimiterea mesajului
- se completează zona Subject cu textul adecvat şi se scrie mesajul propriu-zis;

- se ataşează la mesaj fişierele dorite, cu butonul ;

- se apasă butonul .

Figura nr. 5. 16 Mesajul către oamenii de afaceri din regiunea Moldovei

5.4 Realizarea calendarului unui eveniment în Microsoft Outlook

2007
Programul Microsoft Outlook 2007 poate fi utilizat şi pentru planificarea activităţilor
unui eveniment. Vom exemplifica această facilitate prin crearea calendarului evenimentului
Ecoagris, târg de produse tradiţionale, potrivit tabelului următor.
Tabelul nr. 5. 1 Calendarul evenimentului Ecoagris
D Interv Nume Loc de desfăşurare Tip
2

ata al orar activitate activitate

6.08.
2012

7.30- Amplasare Strada Toma Administ

9.00 standuri Cozma nr. 41 rativ

121
 D Interv Nume Loc de desfăşurare Tip
ata al orar activitate activitate
9.30- Cuvântul Strada Toma Cuvântar
10.00 primarului Cozma nr. 41 e
10.00 Recomandări Strada Toma Cuvântar
-11.00 pentru o viaţă Cozma nr. 41 e
sănătoasă
11.00 Concerte de Strada Toma Divertism
-17.00 muzică populară Cozma nr. 41 ent/con-curs
moldovenească
17.00 Tombolă cu Strada Toma Divertism
-18.00 premii în produse Cozma nr. 41 ent/con-curs
18.00 Demontare Strada Toma Administ
-19.00 standuri Cozma nr. 41 rativ

Din panoul din stânga ferestrei principale Microsoft Outlook 2007, se selectează tab-ul
. Structura ferestrei Calendar este prezentată în figura nr. 5.17.

Figura nr. 5. 17 Fereastra Calendar din Microsoft Outlook 2007

Calendarul poate fi vizualizat pe fiecare zi în parte, pe săptămâni sau luni. În cadrul unei
zile sau pentru o perioadă mai lungă, pot fi planificate întâlniri cărora li se pot asocia alarme,
categorii, grade de importanţă, periodicităţi, invitaţi etc.

122
 Din partea stângă a ferestrei Calendar se alege data pentru care vom face programările
– în cazul nostru, 26 august 2012. O activitate nouă se adaugă fie cu dublu click pe ora la care
va începe, fie prin apăsarea butonului .
Pentru prima activitate de pe data de 26 august 2012, Amplasare standuri, în fereastra
Appointment se vor completa zonele Subject şi Location cu denumirea şi locul desfăşurării ei,
se vor selecta din listele derulante ora de început şi de final (Start time, End time). Se va seta
alarma cu o zi înainte de începerea înregistrării - . Activităţii i se va ataşa

simbolul , care arată importanţa sa ridicată. Cu un click pe butonul , activitatea va fi

încadrată în categoria Administrativ, pentru care se alege culoarea roşie. La final, se apasă

butonul .

Figura nr. 5. 18 Introducerea unei activităţi în calendarul Outlook 2007

În mod similar se va proceda şi la introducerea celorlate activităţi. Calendarul pentru
ziua de 26 august 2012 va arăta ca în figura nr. 5.19. Calendarul astfel construit poate fi listat
şi înmânat organizatorilor şi participanţilor. Avantajul său major stă însă în dinamism – pentru
fiecare activitate pot fi setate alarme, se pot trimite invitaţii către participanţi, se pot aloca
resursele necesare ş.a.m.d.

123
 Figura nr. 5. 19 Calendarul zilei de 26 august 2012 în Microsoft Outlook 2007

5.5 Adăugarea şi gestionarea sarcinilor de lucru în Microsoft

Outlook 2007
Pentru adăugarea şi gestionarea sarcinilor de lucru curente, poate fi folosită fereastra
Tasks, accesată cu butonul din partea stângă jos a ferestrei Outlook.
Pentru crearea unei noi sarcini, în fereastra Tasks se apasă butonul New. De exemplu,
pentru sarcina „Lipirea afişelor evenimentului” se stabilesc următoarele elemente:
- denumirea sarcinii - Subject: Lipirea afişelor evenimentului;
- data de finalizare – Due date: 15.08.2012;
- prioritatea – Priority: High;
- categoria – Categorize: Administrativ

124
 Figura nr. 5. 20 Fereastra Tasks

Figura nr. 5. 21 Sarcina nouă „Lipirea afişelor conferinţei”

Alocarea sarcinii unui responsabil se face cu butonul şi completarea adresei de

mail a persoanei în câmpul To....

125
 Figura nr. 5. 22 Alocarea sarcinii „Lipirea afişelor evenimentului” unui responsabil
Sarcinile introduse apar şi în fereastra principală a Microsoft Outlook 2007, în partea
dreaptă jos.

Sarcini de
rezolvat

Figura nr. 5. 23 Sarcini în fereastra principală Outlook

Câteva avantaje care fac ca Outlook să fie atractiv pentru organizaţii şi utilizatori individuali
sunt: mesajele primite şi trimise pot fi păstrate pe termen lung şi organizate în dosare create de
proprietarul adresei de mail, informaţiile din agendă şi din mesaje pot fi uşor sortate şi regăsite
după diverse criterii, adăugarea destinatarilor în antetul mesajelor se face rapid şi facil (de
exemplu, la tastarea unui număr suficient de litere din numele unui contact acesta apare în

126
spaţiul rezervat scrierii adreselor), poşta nesolicitată este separată într-un dosar distinct,
sarcinile zilnice pot fi trecute într-un calendar, iar utilizatorul poate seta alarme care să-i
amintească de îndatoririle urgente. În Outlook 2007, mesajele pot fi marcate cu culori diferite
şi încadrate în categorii definite de utilizator, fişierele ataşate pot fi previzualizate direct în
fereastra mesajului, căutarea informaţilor a devenit instantanee, printr-o căsuţă integrată perfect
în interfaţa programului, au fost introduse facilităţi RSS şi există posibilitatea transmiterii de
mesaje text către telefoane mobile.

127
 CAPITOLUL 6 Planificarea profesionistă a activităţilor cu Microsoft
Project 2007

O modalitate profesionistă de planificare a activităţilor, mai ales în cadrul proiectelor, este

realizarea unei diagrame Gantt cu ajutorul programului Microsoft Project 2007. Utilizarea unei
asemenea aplicaţii informatice specializate este benefică deoarece presupune existenţa unei
discipline în cadrul relaţiilor din echipa de proiect precum şi în cadrul resurselor şi relaţiilor
dintre activităţi (sarcini). Disciplina decurge din însăşi respectarea etapelor de introducere şi
prelucrare a datelor în cadrul aplicaţiei. (Brândaş, 2005, p. 1)
Produsul informatic Microsoft Project 2007 reprezintă un instrument puternic şi uşor de utilizat
în domeniul managementului de proiect şi, în special în etapa de planificare. Prin intermediul
acestui produs pot fi planificate o mare diversitate de activităţi putând fi definite:
- etapele (fazele, operaţiile, etc.) în desfăşurarea activităţii;
- intervalele de timp necesare atât activităţii cât şi fiecărei etape (faze, operaţii etc.);
- resursele activităţii (umane, materiale, tehnice şi tehnologice, informaţionale etc.);
- costurile fiecărei faze sau activităţii în ansamblu.
Pe lângă procesul de planificare Microsoft Project 2007 permite urmărirea şi controlul realizării
etapelor proiectului.

6.1 Delimitări conceptuale - proiect, jaloane, activităţi

Un proiect este definit, de regulă, ca un set de activităţi executate într-o anumită perioadă
de timp, care au momente bine definite de început şi de sfârşit şi sunt îndreptate către atingerea
unor obiective. Orice proiect are un plan, iar două dintre elementele esenţiale ale acestuia sunt
jaloanele şi activităţile. Potrivit lui Oprea (2001, p. 23), jaloanele (milestones) scot în relief
elementele obţinute sau produsele finite realizate pe parcursul proiectului. De exemplu, „spaţiu
amenajat”, „calculatoare cumpărate”, „software testat”, „funcţionari publici instruiţi” sunt
câteva jaloane din cadrul unui proiect de informatizare a unei primării. La realizarea jaloanelor
contribuie activităţi caracterizate de un moment de debut, altul de finalizare şi de o durată de
desfăşurare. Între activităţi există relaţii de dependenţă. Microsoft Project permite introducerea
următoarelor tipuri de dependenţe (Brândaş, 2005, p. 19):
- Final la Start sau Finish-To-Start (FS) – generează imposibilitatea începerii unei
activităţi succesoare sau a altor activităţi până când activititea predecesoare nu a fost terminată.
- Final la Final sau Finish-To-Finish (FF) – presupune începerea şi urmărirea sfârşitului
activităţii succesoare doar dacă a fost finalizată activitatea predecesoare. Astfel se va urmări
finalizarea a două activităţi în acelaşi timp.
- Start la Start sau Start–To- Start (SS) – începerea activităţii predecesoare determină
începerea activităţii succesoare. Făcând analogie cu dependenţa (FF) , în acest caz cele două
vor demara în acelaşi timp;
- Start la Final sau Start–To–Finish (SF) – începerea activităţii predecesoare presupune
sfârşitul activităţii succesoare.

128
 6.2 Reguli de descompunere a proiectelor în activităţi şi
subactivităţi
Potrivit lui Meşniţă şi Popescul (2011, p.8), pentru identificarea
activităţilor/subactivităţilor în care se va descompune întregul proiect este necesar să se plece
de la răspunsul găsit la următoarele întrebări:
- ce se va efectua în cadrul activităţii/subactivităţii?
- când se va efectua, ca perioadă în care va începe si se va finaliza, dar si ca dependenţă
faţă de alte activităţi sau faţă de un jalon anterior?
- de către cine va fi efectuată fiecare activitate/subactivitate?
- cum se va desfăsura, în sensul instrumentelor avute la dispoziţie şi a persoanelor care
vor fi implicate în realizarea lor (membri ai echipei proiectului, apelarea la consultanţă,
colaboratori sau subcontractarea întregii activităţi)?
- care sunt resursele solicitate de fiecare activitate/subactivitate?
La descompunerea proiectului în activităţi si subactivităţi se porneste de la obiectivele
pe termen scurt/mediu ale proiectului si jaloanele identificate, pentru că ele sunt cele care stau
la baza definirii acţiunilor, stabilirii responsabilităţilor şi alocării resurselor. Indiferent de scopul
proiectului, el trebuie să conţină obligatoriu activităţi de monitorizare si evaluare a modului de
derulare a activităţilor, în funcţie de o serie de indicatori ce se stabilesc pentru fiecare jalon sau
obiectiv în parte.
Ca metode de urmărire si evaluare pot fi enumerate:
- rapoarte tehnice şi financiare intermediare si finale;
- calculul indicatorilor de eficienţă parţiali si finali;
- compararea resurselor prevăzute a se aloca pentru fiecare perioadă cu cele consumate
efectiv;
- analiza modului de îndeplinire a sarcinilor care au revenit fiecărei persoane din echipa
proiectului;
Trebuie reţinut că o serie de metode de evaluare sunt stabilite direct de către finanţator,
echipa proiectului trebuind doar să-si stabilească metodele de control intern.
Pentru fiecare dintre activităţile si subactivităţile descrise se va stabili durata (număr
de zile, săptămâni, luni) si dependenţa dintre ele. Acest lucru se realizează, într-o fază iniţială,
pe baza unei imagini de ansamblu asupra resurselor pe care le are la dispoziţie echipa
proiectului, urmând ca după aceea să fie proiectate astfel încât să se încadreze atât în durata
maximă acceptată, cât si în resursele disponibile.

6.3 Realizarea diagramei Gantt în Microsoft Project 2007

Cea mai comună modalitate de a realiza planificarea calendaristică a activităţilor
proiectului este diagrama bară sau Gantt (după numele inventatorului său, Henry Gantt) care,
în principiu, reprezintă fiecare activitate a proiectului sub forma unei bare direct proporţionale
cu durata ei. Diagramele de acest tip pot fi realizate, in extremis, şi cu aplicaţii nespecializate
cum ar fi Microsoft Word, Microsoft Excel sau programe de grafică, dar este recomandată
folosirea unui produs dedicat, care oferă clare funcţionalităţi superioare, cum ar fi ilustrarea
foarte facilă a dependenţelor dintre activităţi sau „portarea” dintr-un singur click a diagramei
într-o altă perioadă de timp.
Vom ilustra modul de realizare a diagramei Gantt în Microsoft Project 2007 pornind de
la exemplul jalonului „Funcţionari publici instruiţi”, la a cărui realizare concură activităţile din
tabelul de mai jos. Unele dintre activităţi sunt detaliate în subactivităţi. Între activităţi şi
subactivităţi există relaţii de dependenţă prezentate în ultima coloană a tabelului.

129
 Tabelul nr. 6. 1 Activităţile şi subactivităţile care conduc la realizarea jalonului „Funcţionari
publici instruiţi”
Cod
Activităţi/subactivi-
activitate/sub Denumire activitate Durată (zile)
tăţi precendente
activitate
A11 Organizarea de cursuri de Suma duratei
instruire subactivităţilor
SA111 Stabilirea locului de desfăşurare 5
a cursurilor
SA112 Selectarea participanţilor la 5 SA112
cursuri
SA113 Elaborarea programei cursurilor 5
SA114 Selectarea instructorilor 5 SA113
A12 Desfăşurarea propriu-zisă a 35 SA111-4
cursurilor
A13 Evaluare în fiecare zi de depinde de începutul
vineri a fiecărei A12, ca şi de finalul
săptămâni de fiecărei activităţi de
curs evaluare anterioare
A14 Înmânare diplome 1 depinde de finalul
A12, ca şi de finalul
fiecărei activităţi de
evaluare

Paşii pentru realizarea diagramei Gantt sunt prezentaţi în cele ce urmează.

1. Lansarea aplicaţiei se face cu succesiunea de opţiuni Start  All Programs 
Microsoft Office  Microsoft Project 2007. Fereastra care se deschide este cea în care vom
lucra pentru realizarea diagramei Gantt şi are aspectul din figura următoare. Se recomandă, încă
de pe acum, salvarea şi denumirea proiectului.

Figura nr. 6. 1 Fereastra aplicaţiei Microsoft Project 2007

130
 Figura nr. 6. 2 Stabilirea datei de start a proiectului
2. Stabilirea datei de start a proiectului. Aceasta trebui să fie o dată din viitor (data la
care se presupune că va fi lansat proiectul), şi nu data curentă, propusă implicit de către aplicaţie.
Succesiunea de opţiuni necesară este Project  Project Information  Start Date, urmată de
selectarea datei (în cazul nostru, 3 septembrie 2012).
3. Introducerea jalonului “Funcţionari publici instruiţi”. Particularitatea introducerii
jaloanelor este dată de faptul că ele sunt privite ca şi activităţi fără durată. În câmpul Task Name,
pe prima linie liberă din partea stângă a ferestrei Microsoft Project, se tastează numele jalonului.
În câmpul Duration se introduce valoarea 0, apoi se confirmă prin apăsarea tastei ENTER.
Rezultatul va fi „desenarea” simbolului aferent jalonului () la data de început stabilită pentru
proiect.

Figura nr. 6. 3 Introducerea jalonului „Funcţionari publici instruiţi”

4. Introducerea activităţilor şi a subactivităţilor proiectului. Pentru început, imediat după
jalon, în câmpul Task Name, se va tasta numele primei activităţi a proiectului („Organizarea de
cursuri de instruire”). Deoarece este o activitate care are subactivităţi, nu se va introduce nimic
în câmpul Duration – durata, în acest caz, se obţine prin însumarea duratei subactivităţilor.
Introducerea primei subactivităţi implică tastarea numelui său („Stabilirea locului de
desfăşurare a cursurilor”), a duratei (5 zile), urmată de revenirea pe căsuţa cu numele

131
subactivităţii (fără a intra în modul de editare) şi apăsarea săgeţii Indent de pe bara de
instrumente de formatare ( ).

Săgeata verde
dreapta Subactivitate
Activitate Reprezentare
a grafică a activităţii şi
subactivităţii

Figura nr. 6. 4 Introducerea activităţilor şi subactivităţilor

Este foarte important ca, după finalizarea introducerii subactivităţilor, să se revină la
nivelul iniţial de indentare cu ajutorul butonului Outdent ( ) de pe bara de instrumente de
formatare.

Subactivitatea 6
poate începe abia când este
finalizată subactivitatea 5
Subactivitatea 4
poate începe abia
Activitatea 7 poate începe abia când sunt când este finalizată
finalizate subactivităţile 3, 4 şi 6. Între subactivitatea 4 şi subactivitatea 3
activitatea 7 este un decalaj (un timp de aşteptare) de 5
zile.

Figura nr. 6. 5 Dependenţe între activităţi şi subactivităţi

5. Crearea legăturilor (dependenţelor) între activităţi. Activitatea sau subactivitatea
predecesoare a activităţii sau subactivităţii curente va fi introdusă în coloana Predecessors,
identificată prin numărul pe care i l-a alocat aplicaţia (vizibil pe coloana ID Number). Tipul
dependenţei se specifică prin una din abrevierile SS (start la start), FF (final la final), FS (final
la start) sau SF (start la final). Dacă în coloana Predecessors se introduce numai numărul
identificator, aplicaţia va crea implicit o dependenţă de tip final-la-start (activitatea curentă nu
va începe până ce nu se finalizează activitatea anterioară).
6. Adăugarea unei activităţi repetitive („Evaluarea participanţilor”). Pentru introducerea
unei activităţi repetitive, este necesară poziţionarea într-o căsuţă necompletată a câmpului Task
Name şi apelarea opţiunii Recurring Task din meniul Insert. În fereastra care se deschide, se
completează următoarele zone:
- Task Name: numele activităţii („Evaluarea participanţilor”);

132
 - Duration: durata activităţii (1 zi);
- Recurrence pattern: Weekly (săptămânal), în ziua de vineri (Friday);
- Range of Recurrence: în această zonă, în caseta cu lista ascunsă Start, trebuie precizată
data de început a activităţii. Dacă nu se selectează nici o valoare, data de început va fi
considerată aceeaşi cu cea de început a proiectului. În exemplul nostru, data de start a
activităţilor de evaluare este aceeaşi cu data de început a activităţii de desfăşurare a cursurilor
(24 septembrie 2012). Deoarece numărul de activităţi de evaluare este 7, vom introduce această
valoare în zona End after x occurences.

Figura nr. 6. 6 Fereastra de introducere a unei activităţi repetitive

Rezultatul acestor operaţiuni este apariţia unei activităţi noi, cu aspectul
(observaţi săgeţile care simbolizează repetiţia). Dacă
apăsăm semnul plus (+) din faţa numelui activităţii, obţinem rezultatul din figura următoare.

Figura nr. 6. 7 Activitatea repetitivă „Evaluarea participanţilor”

În figura de mai jos am introdus şi dependenţele dintre activităţi, ca şi ultima activitate,
Înmânarea diplomelor.

Figura nr. 6. 8 Activitatea repetitivă „Evaluarea participanţilor”; dependenţe de tip start-la-

start
7. Stabilirea ultimei activităţi introduse ca şi predecesor pentru jalonul „Funcţionari
publici instruiţi”. La acest moment din realizarea diagramei, jalonul „Funcţionari publici
instruiţi” a rămas „suspendat” la data de început a proiectului, lucru evident incorect, deoarece
jalonul, prin definiţie, este un rezultat al tuturor activităţilor care concură la realizarea lui. Pentru
a remedia această situaţie, este suficient să precizăm ca şi predecesor al jalonului activitatea cu

133
numărul 16, cea de înmânare a diplomelor, prin introducerea acestui număr în coloana
Predecessors, în dreptul jalonului.

Figura nr. 6. 9 Finalizarea jalonului

8. Imprimarea diagramei. Înainte de trimiterea diagramei la imprimată, este necesară
modificarea unor setări la nivel de pagină, evidenţiate de noi în fereastra Page Setup. Pentru ca
imaginea obţinută să fie optimă, vom selecta opţiunea Fit to 1 pages wide by 1 tall din secţiunea
Scaling. Pentru diagrame mari, putem alege A3 ca dimensiune de pagină adecvată.

Figura nr. 6. 10 Fereastra Page Setup

Aspectul diagramei este cel din figura nr. 6.11.
În cazul în care, în urma setărilor premergătoare imprimării, diagrama nu se potriveşte
în pagină, putem interveni prin reducerea scalei temporale la care este ea prezentată. Dacă
analizăm calendarul implicit, observăm că el prezintă zilele grupate pe săptămâni. Pentru a
reduce lungimea diagramei, putem opta pentru afişarea pe săptămâni grupate în luni sau luni
grupate în trimestre sau chiar ani, prin selctarea opţiunilor Format  Timescale... şi selectarea
unităţii mai mari de timp în cadrul de pagină Middle Tier, Units, iar a celei mai mici în cadrul
de pagină Bottom Tier, tot în zona Units.

134
 Figura nr. 6. 11 Aspectul final al diagramei Gantt

Figura nr. 6. 12 Fereastra Timescale, cadrele de pagină Middle Tier şi Bottom Tier

135
 Aspectul diagramei pentru situaţia în care s-a ales afişarea pe luni (Middle Tier) şi săptămâni
(Bottom Tier) este prezentat în figura următoare.

Figura nr. 6. 13 Diagrama pe luni şi săptămâni

Vizualizând în moduri diferite programarea activităţilor pe care am făcut-o urmând paşii de mai
sus, putem obţine:
- calendarul fiecărei luni a proiectului (View  Calendar):

136
 Figura nr. 6. 14 Calendarul lunii septembrie din proiectul exemplu
- diagrama reţea a activităţilor proiectului (View  Calendar):

Figura nr. 6. 15 O secvenţă din diagrama reţea

Revenirea la forma iniţială de afişare se face cu opţiunile View  Gantt Chart.
Considerăm elementele prezentate mai sus drept un minim necesar care trebuie cunoscut, în
materie de planificare a activităţilor unui proiect, de către funcţionarii de la orice nivel al
administraţiei publice româneşti. Această necesitate apare ca urmare a abundenţei proiectelor
de finanţare prin fonduri europene accesate de către instituţiile publice în perioada curentă
(2007-2013), vizibilă şi pe site-urile primăriilor analizate de noi, proiecte care solicită de la
angajaţii din sfera publică noi competenţe, mijlocite fericit de programe ca Microsoft Project
2007.

137
CAPITOLUL 7 Prezenţa administraţiei publice în social media
Aşa cum menţionam şi anterior, în urma analizei site-urilor primăriilor municipiilor reşedinţă
de judeţ, am sesizat că numai 20% dintre ele afişează prezenţa în reţelele de socializare, iar
blog-urile sunt prezente numai într-un singur caz din cele 41 analizate. Din acest motiv, în cele
ce urmează vom arăta care este rolul reţelelor sociale în administraţia publică şi, pe exemplul
Facebook, vom arăta cum se creează, completează şi promovează pagina unei primării.

7.1 Rolul promovării în reţelele sociale în societatea

contemporană
Potrivit lui Georgescu ş.a. (2010, p. 8) un site cu specificul unei reţele sociale se
defineşte ca „un set de servicii bazate pe Web care le permite indivizilor:
(1) să-şi construiască un profil public sau semi-public în cadrul unui sistem Web cu
acces limitat,
(2) să realizeze o listă de alţi utilizatori cu care au în comun anumite interese personale
şi profesionale şi
(3) să vizualizeze sau să parcurgă informaţii despre persoanele din lista lor de
conexiuni, dar şi din cele făcute de alţii în cadrul sistemului.
Natura şi denumirea acestor conexiuni poate varia de la site la site.”
În afară de indivizi, şi organizaţiile pot să-şi creeze pagini cu conţinut interactiv, prin
care să faciliteze legătura cu grupurile lor ţintă.
Reţelele sociale în formatul pe care-l cunoaştem în prezent au apărut la sfârşitul anilor
`90, oferind facilităţi multiple utilizatorilor (printre cele mai importante fiind metodele noi de
regăsire a prietenilor, instrumentele de partajare a informaţiilor de tip text şi audio-video), ca şi
din ce în ce mai multă protecţie. Această nouă generaţie de site-uri pentru reţele sociale este
marcată de lansarea lui Friendster în 2002, urmată de apariţia MySpace şi LinkedIn cu un an
mai târziu. Ultimul deceniu este marcat de lansarea în 2004 a Facebook, care a devenit ulterior
principala comunitate de social networking din lume. În prezent se estimează că există peste
200 de site-uri active folosind modele diferite de reţele sociale.
Majoritatea companiilor au perceput impactul pe care-l pot avea reţelele sociale în
promovarea afacerilor proprii, incluzând în planurile lor de marketing bugete dedicate acestui
mod de promovare. Succesul acestor demersuri este determinat în acelaşi timp şi de noile forme
de cultură organizaţională orientate spre promovarea în masă a ideilor liderilor, precum şi
accesul relativ rapid al tinerilor la postura de lider. Timid, dar cu un impact important, poate fi
sesizată şi apariţia primăriilor în mediul Web 2.0.
Dincolo de accesul uşor la zecile de milioane de utilizatori ai unei reţele generale cum
este de exemplu Facebook, trăsăturile sociale şi aspectul interactiv caracteristice Web 2.0 merită
exploatate de către organizaţii în special în medii mai restrictive, cum ar fi LinkedIn – o reţea
care leagă contactele pe baza spre preocupărilor lor profesionale.
Nu trebuie neglijat nici potenţialul de promovare al blog-urilor şi microblog-urilor,
jurnale personale ale indivizilor, publicate online, actualizate frecvent şi destinate consumului
general.
În acest spirit al deschiderii către Web 2.0, considerăm că pentru orice instituţie din
administraţia publică este dezirabilă prezenţa în principalele reţele sociale şi pe blog-urile
profesionale. Prin prezentarea unei instituţii în aceste medii, ea va câştiga vizibilitate în
rândurile cetăţenilor, care, din ce în ce mai mult, sunt utilizatori activi ai reţelelor sociale şi
cititori de bloguri.

138
 7.2 Crearea şi administrarea paginii unei primării în reţeaua de
socializare Facebook
Vom arăta, în cele ce urmează, care sunt paşii principali ai creării şi actualizării paginii
Primăriei Municipiului Iaşi în reţeaua de socializare Facebook. Principalele operaţiuni vizate
sunt:
- înregistrarea utilizatorului Ioan Dimache (funcţionar public al primăriei care va fi şi
administratorul paginii) în reţeaua Facebook şi completarea profilului acestuia;
- crearea paginii primăriei, respectându-se elementele de identitate vizuală, precum şi
alte cerinţe specifice;
- realizarea unui album fotografic şi publicarea unei serii de fotografii reprezentative
pentru primărie. Se va identifica şi analiza feedback-ul oferit de cetăţeni;
- crearea unui eveniment mediatizat de primărie în reţeaua de socializare.

7.2.1 Înregistrarea administratorului paginii în reţeaua de socializare

În primă fază, în vederea creării paginii primăriei pe Facebook, funcţionarul public Ioan
Dimache îşi va crea un cont şi se va conecta cu cât mai mulţi colegi din primărie.
În acest sens se vor efectua următoarele operaţiuni:
1. Se accesează pagina www.facebook.com.
2. Se introduc datele de identificare: nume, prenume, e-mail, parola dorită, sexul şi data
naşterii. Trebuie să ne asigurăm că adresa de e-mail este validă şi este recomandat ca datele de
identificare să fie corecte.
3. Se apasă butonul Înregistrează-te.

Figura nr. 7. 1 Pagina de înregistrare Facebook

4. Se identifică, în cadrul unei etape de configurare minimală, prietenii şi cunoscuţii care
sunt deja înregistraţi.

139
 Figura nr. 7. 2 Conectarea la căsuţa de e-mail pentru preluarea automată a contactelor
Pentru a reveni la această etapă de identificare a prietenilor după ce s-a realizat deja
conectarea în Facebook se foloseşte meniul Caută Prieteni.
Adresele de e-mail acceptate pentru conectarea automată sunt în general cele oferite de
furnizorii cunoscuţi gen: Yahoo, Gmail, Hotmail, Live şi altele. Dacă folosim sisteme de e-mail
de companie, se pot utiliza metode alternative de încărcare a adreselor de mail din contactele
proprii prin utilizarea fişierelor de tip CSV47.
5. Se stabilesc datele minimale de apartenenţă la diferite organizaţii: liceu, facultate, loc
de muncă, ca şi anii de referinţă, pentru a permite aplicaţiei căutarea de persoane cu aceleaşi
caracteristici, care vor fi sugerate utilizatorului ca prieteni, cunoscuţi, sau persoane care sunt
interesate de domenii similare.

47
Comma-separated values – valori separate de virgulă.

140
 Figura nr. 7. 3 Date despre instituţiile de învăţământ pe care le-a urmat Ioan Dimache
6. Se stabileşte fotografia de profil, fie prin încărcarea de pe discul local a unei fotografii,
fie prin realizarea unei fotografii folosind o cameră Web. Calitatea fotografiilor de pe camerele
Web este mai redusă decât a celor realizate cu aparate foto autonome.

Figura nr. 7. 4 Fotografia de profil

Procesul se derulează astfel: (a) se apasă butonul Încarcă o fotografie, (b) în fereastra
Încarcă fotografia ta de profil se apasă butonul Browse, (c) se alege fotografia de pe disc
(maxim 4 Mb). Aceasta se salvează automat în profil, după care se apasă butonul Salvează şi
continuă, (d) pentru a preveni crearea automată de profile „fake” (care nu corespund unei
identităţi reale) prin intermediul diferitelor aplicaţii, sistemul transmite un e-mail de confirmare
la adresa specificată anterior, (e) pentru a putea utiliza Facebook în continuare trebuie să
accesăm căsuţa de e-mail şi să răspundem prin apăsarea link-ului de confirmare.
7. Se accesează pagina de profil.
După activarea contului avem acces la pagina de profil iniţială, din care putem să alegem
operaţiunile de căutare a prietenilor, completarea informaţiilor de profil, căutarea altor persoane
cunoscute sau, foarte important, stabilirea naturii informaţiilor din cont: publice sau private.

141
 Figura nr. 7. 5 Completarea profilului de utilizator
Dacă alţi funcţionari ai primăriei doresc să se înregistreze pe Facebook, vor proceda în
mod similar.

7.2.2 Crearea paginii instituţiei

Din partea de jos a paginii principale, utilizatorul poate alege opţiunea Creează o pagină
pentru a realiza pagina instituţiei. Din fereastra care se deschide, va opta pentru Local Business
or Place48.

48
Unul dintre dezavantajele sesizate de noi pe parcursul lucrului cu platforma Facebook este inconsistenţa
lingvistică – aşa cum veţi vedea şi în cele ce urmează, o parte dintre opţiuni nu sunt traduse din limba engleză (este
vorba, în special, despre cele mai puţin folosite).

142
 Figura nr. 7. 6 Opţiunea iniţială pentru crearea paginii unei instituţii

Figura nr. 7. 7 Selectarea tipului instituţiei pentu care se creează pagina

După această primă alegere, utilizatorului i se cere să selecteze dintr-o listă derulantă
tipul instituţiei, să completeze numele instituţiei şi să accepte (după lectura lor) termenii şi
condiţiile asociate unei pagini Facebook de acest tip – vezi figura nr. 7.7. Apoi se va apăsa
butonul Începe.
Setările minimale cerute ulterior sunt adăugarea unei fotografii de profil şi completarea
unei scurte descrieri a organizaţiei. Adăugarea fotografiei se poate face prin alegerea unei
imagini adecvate de pe calculatorul utilizatorului sau prin conectarea la site-ul web al
organizaţiei pentru care se creează pagina. Se vor introduce apoi câteva rânduri despre
organizaţie, ca şi adresa site-ului său Web, iar la final se va apăsa butonul Salvează informaţiile.

Figura nr. 7. 8 Completarea informaţiilor minimale despre Primăria Iaşi

143
 Procesul de creare a paginii este asistat de Facebook, în sensul că (1) se solicită
aprecierea paginii prin apăsarea butonului Îmi place, (2) se recomandă adăugarea de prieteni pe
pagină, (3) se sugerează utilizarea noii opţiuni Timeline oferite de platformă (în care
actualizările paginii sunt grupate cronologic). După aceşti paşi între care se trece prin apăsarea
butoanelor Omite etapa sau Următoarea, utilizatorul se va afla în faţa panoului de administrare
a paginii, care arată ca în figura următoare.

Figura nr. 7. 9 Panoul de administrare a paginii primăriei municipiului Iaşi

În acest moment, este recomandată stabilirea principalelor setări ale paginii, prin
apăsarea butonului Manage (Administrează) din partea dreaptă–sus a paginii, urmată de
selectarea din lista ascunsă a opţiunii Editează pagina. În tabelul nr. 7.1 prezentăm succint
setările permise de Facebook pentru acest tip de pagină. Pentru fiecare grup de opţiuni,
preferinţele administratorului se confirmă cu butonul Salvează modificările.
Tabelul nr. 7. 1 Administrarea paginii Facebook a Primăriei Municipiului Iaşi – setări
esenţiale
Grup de Opţiune Explicaţie Stare
opţiuni recomandată
Setările Preferinţe de Dacă se bifează căsuţa Căsuţă bifată, dacă
tale publicare de validare, persoana care a persoana nu doreşte să
creat pagina (administratorul*) facă distincţie între
va avea afişat, în dreptul identitatea sa personală şi
oricărei intervenţii a sale pe cea a organizaţiei
pagina organizaţiei, numele Căsuţă debifată, în
acesteia. cazul în care persoana
doreşte să îşi păstreze
identitatea proprie
Email Dacă se bifează căsuţa Căsuţă bifată
Notifications de validare, administratorul va
(notificări prin e- fi notificat prin mail atunci când
mail) vizitatorii postează, comentează

144
 Grup de Opţiune Explicaţie Stare
opţiuni recomandată
sau trimit mesaje pe pagina
organizaţiei.
Modifică Vizibilitatea Dacă se bifează căsuţa Căsuţă bifată
drepturile paginii de validare (Pagină pentru perioada în care
nepublicată), administratorul va pagina este încă în lucru.
fi singurul care va putea La finalizare se va debifa,
vizualiza pagina în aşa fel încât pagina să
devină vizibilă pentru
publicul ei ţintă
Restricţii de Pagina va fi sau nu Pagina să fie
ţară vizibilă (în funcţie de opţiunea vizibilă tuturor celor
administratorului) în ţările alese interesaţi, fără restricţii de
de acesta ţară
Restricţii de Administratorul poate Implicită (13+)
vârstă alege cărei plaje de vârstă i se
adresează pagina: 13+, 17+,
18+, 19+, 21+
Permisiuni Opţiunile „Oricine Implicite (bifate)
de publicare poate posta comentarii”,
respectiv „Oricine poate adăuga
fotografii şi filme” permit
adăugarea liberă de informaţii
(ţinând cont de restricţiile de
mai sus)
Tagging Dacă se bifează căsuţa Implicită
ability (asocierea de de validare, orice vizitator al (nebifată), având în vedere
informaţii ale paginii va putea adăuga etichete caracterul oficial al paginii
utilizatorilor de identificare ale persoanelor şi pentru a preveni
Facebook cu din fotografii eventuale abuzuri
imaginile postate pe
pagina organizaţiei)
Mesagges Dacă se bifează căsuţa Implicită (bifată)
de validare aferentă opţiunii
„Show Message button on
page”, pe pagină se va afişa un
buton la apăsarea căruia
vizitatorul poate trimite mesaje
care să nu fie vizibile celorlalţi
utilizatori către organizaţie
Moderation Administratorul poate Prin crearea unei
blocklist (listă de introduce cuvinte sau sintagme liste de termeni obsceni
termeni blocaţi la la sesizarea cărora Facebook să sau alţi termeni pe care
moderare) blocheze apariţia comentariului administratorul îi
pe pagină consideră improprii, se
evită ulterior apariţia lor
pe pagină
Profanity Administratorul are trei Nivelul „Mediu”
Blocklist (niveluri opţiuni de reacţie a paginii faţă de protecţie
de blocare) de cele mai raportate cuvinte
profanatoare de către
comunitatea de utilizatori: le
poate accepta („None”), sau

145
 Grup de Opţiune Explicaţie Stare
opţiuni recomandată
poate stabili un nivel mediu
(„Medium”) sau puternic
(„Strong”) de protecţie faţă de
acestea
Şterge De aici, pagina creată -
pagina poate fi ştearsă
Informaţ Categorie Încadrarea paginii în cel „Local
ii de bază mai potrivit grup de pagini business&places” –
„Comunitate/Guvern”
Official Se precizează dacă este Se alege categoria
page (pagină sau nu pagina oficială a cea mai apropiată
oficială) instituţiei (Primării), arătând astfel
că pagina este oficială
Denumire Spaţiu pentru Se introduce
completarea denumirii denumirea, cât mai
instituţiei complet
Dată de Liste pentru selecţia Se alege anul de
început/Tipul de anului de început şi a tipului înfiinţare şi tipul de
început (născută, înfiinţată, deschisă, început „Înfiinţată din”
lansată)
Adresă, Spaţii pentru Se completează cât
Localitate, Cod completarea adresei, localităţii,mai corect, fără
poştal codului poştal ambiguităţi
Ore Orarul de lucru cu Se completează cât
publicul mai corect, fără
ambiguităţi
Despre, Informaţii despre Se completează cu
Descriere organizaţie misiunea şi obiectivele
primăriei
Categorie de Se pot selecta marjele Nu se
preţuri de preţuri folosite de organizaţie completează, nefiind vorba
despre o organizaţie cu
scop comercial
Parcare Se poate alege una Se alege „Parcare”
dintre opţiunile „Parcare”,
„Stradă”, „Valet”
Telefon Spaţiu pentru Se completează
completarea numărului de numărul de telefon
telefon
E-mail Spaţiu pentru Se completează
completarea adresei de e-mail adresa de e-mail
Poza de Poate fi modificată imaginea de profil, prin Se încarcă o
profil încărcare de pe disc sau executarea unei fotografii cu fotografie cât mai
camera foto apropiată de realitate a
sediului primăriei
Recoman Cu butonul Informaţiile Pot fi adăugaţi
dat „Featured page owners”, „proprietarilor” paginii vor primarul şi alţi membri
pot fi adăugaţi fi afişate în secţiunea reprezentativi ai Primăriei
„acţionari” ai paginii, „About” a paginii, iar
dintre cei care au apartenenţa la pagina
apreciat pagina cu comunităţii va fi vizibilă pe
butonul „Like” („Îmi pagina lor personală

146
 Grup de Opţiune Explicaţie Stare
opţiuni recomandată
place”) sau dintre
adminitratori
Gestione Pot fi adăugaţi, după adresa de e-mail, şi alţi administratori
ază
administratorii
* - creatorul paginii poate da dreptul de administrare şi altor persoane; atunci, setările
care îl implică pe creator vor avea efecte similare asupra întregului grup de administratori

7.2.3 Adăugarea de conţinut pe pagina instituţiei

Crearea paginii instituţiei într-un mediu de socializare atât de dinamic cum este
Facebook este imperios necesară, dar nici pe departe suficientă, aşa cum am văzut şi în analiza
prezenţei primăriilor principalelor oraşe prezentată anterior. Impactul paginii (vizibil prin
numărul de vizitatori şi aprecierile acestora) este direct proporţional cu implicarea celor care o
gestionează în completarea ei cu un conţinut atractiv şi actualizarea sa permanentă. În cele ce
urmează, prezentăm succint câteva opţiuni de „îmbogăţire” a aspectului paginii primăriei
municipiului Iaşi propuse de noi, ca şi de adăugare de conţinut relevant.
1. Adăugarea unei imagini – „copertă” pentru pagină, necesară în varianta sa Timeline,
presupune apăsarea butonului Adaugă o copertă, selectarea uneia dintre opţiunile Alege din
fotografiile... (dacă fotografia este deja încărcată în mediul Facebook) sau Încarcă o fotografie
(dacă imaginea se află pe discul calculatorului propriu), urmată de poziţionarea imaginii după
dorinţă şi confirmarea cu butonul Salvează modificările. În cazul de faţă, am încărcat o imagine
a parcului Copou.
2. Completarea cât mai frecventă a rubricii Stare cu informaţii scurte, relevante pentru
un anumit moment, din care să transpară interesul organizaţiei pentru păstrarea unei legături cu
vizitatorii. Pentru pagina noastră, am introdus mesajul Bine aţi venit pe pagina Primăriei
municipiului Iaşi! în spaţiul Scrie ceva... al rubricii Stare şi am confirmat prin apăsarea
butonului Postează.
3. Realizarea unui album foto, care să prezinte imagini relevante pentru primărie sau
oraş. Avantajul unui asemnea tip de album este interactivitatea sa – spre deosebire de imaginile
postate, de exemplu, în galeriile foto ale site-urilor primăriilor, pentru fotografiile publicate pe
Facebook se pot primi aprecieri pozitive, prin apăsarea butonului Îmi place din partea
vizitatorilor, precum şi comentarii de la aceştia.

147
 Figura nr. 7. 10 Setările albumului
Paşii necesari pentru a publica pe Facebook un album de fotografii sunt prezentaţi mai
jos:
a) se accesează secţiunea Photo/Video;
b) se selectează opţiunea Creează un album foto. Se încarcă fotografiile de pe disc;
c) se completează titlul albumului, o scurtă descriere, locul în care au fost realizate
fotografiile, titlul lor;
d) se apasă butonul Postează fotografii.
Aspectul albumului pentru vizitatori este prezentat în figura nr. 6.11.

148
 Figura nr. 7. 11 Albumul foto În Copou, primăvara

7.2.4 Crearea şi gestionarea evenimentelor în reţeaua Facebook

Facebook oferă posibilitatea de gestionare a evenimentelor personale sau de grup,
punând la dispoziţia utilizatorilor un set extins de instrumente pentru trimiterea şi acceptarea de
invitaţii la evenimente, corelarea cu alte elemente din conţinutul informaţional şi promovarea
evenimentului contra cost. Prezentăm mai jos modul în care se creează pe Facebook un
eveniment al primăriei:
a) Se accesează secţiunea Event, Milestone +;
b) Se apasă butonul Eveniment;
c) În fereastra Create new event se specifică datele de identificare şi descriere a
evenimentului, locul şi durata sa;

149
 Figura nr. 7. 12 Specificarea detaliilor despre eveniment
d) se apasă butonul Create.
Transmiterea invitaţiilor la eveniment se poate realiza simultan către mai multe persoane
din lista de prieteni a administratorului paginii, după ce acesta a apăsat butonul Join şi apoi
butonul Invite Friends, urmat de selectarea persoanelor pe care doreşte să le invite şi apăsarea
butonului Send. Se poate specifica un mesaj personal, sau se poate transmite invitaţia direct prin
poşta electronică dacă administratorul nu este deja conectat cu unul dintre invitaţii la eveniment.

Figura nr. 7. 13 Invitarea participanţilor la eveniment prin alegerea lor din lista contactelor
personale
După confirmare, invitaţii care au acceptat apar în pagina evenimentului.

150
Figura nr. 7. 14 Lista participanţilor invitaţi şi a celor care au confirmat prezenţa la eveniment,
în partea din stânga jos a paginii evenimentului

7.2.5 Realizarea unui mini-chestionar pe pagina instituţiei

Adăugarea unei întrebări pentru a ţine legătura cu vizitatorii se realizează după cum
urmează:
a) Se accesează secţiunea Event, Milestone +;
b) Se apasă butonul Întrebare;
c) Se completează întrebarea şi variantele de răspuns predefinite, cu Adaugă răspunsuri
predefinite, se decide dacă vizitatorii vor putea sau nu să adauge propriile variante de răspuns;

Figura nr. 7. 15 Specificarea detaliilor întrebării

d) se apasă butonul Postează.
Pentru vizitatori, întrebarea va fi afişată ca în figura de mai jos.

151
Figura nr. 7. 16 Aspectul întrebării pentru vizitatori

152
CAPITOLUL 8 Documente Electronice

Capitalul intelectual al unei organizaţii, reprezentând informaţii şi date despre produsele

şi serviciile sale, clienţii şi mediul ei de afaceri este depozitat sub formă de documente.
Cu mulţi ani în urmă, aceste documente reprezentau “bucăţi de hârtie” de tipul scrisori,
rapoarte, planuri de afaceri, facturi, comenzi, etc. Astăzi, documentele au început să fie tot mai
mult percepute ca “documente electronice”, de la un simplu fişier pe calculator sau câteva
fişiere interconectate, la documente multimedia formate din numeroase tipuri de informaţie:
text, imagini, date, foi de calcul, grafice, desene, secvenţe audio şi video.
Înainte de revoluţia digitală, documentul nu era altceva decât ceea ce definea dicţionarul:
"act prin care se adevereste, se constata sau se preconizeaza un fapt, se conferă un drept, se
recunoaşte o obligaţie; text scris sau tipărit, inscripţie sau altă marturie servind la cunoaşterea
unui fapt real actual sau din trecut"49. Cresterea explozivă a documentelor în ultimul deceniu,
ca urmare a proliferării documentelor, a creat mutaţii profunde în managementul documentelor,
indiferent de dimensiunea organizaţiei.

8.1. Evoluţia documentelor electronice

Dacă în 1985, conform datelor publicate de Data International Corporation, numărul

documentelor s-a dublat la fiecare 5 ani, in anii 2000, acestea se dublau la fiecare 6 luni. De
asemenea, s-a estimat că 10-15% din profitul unei organizaţii este cheltuit pentru crearea,
gestiunea şi distribuirea documentelor în timp ce 60% din timpul unui individ se consumă în
lucrul cu documente.
Documentele sunt elemente cheie pentru succesul firmelor de azi. Odată ce am intrat în
secolul 21, probabil că documentele vor deveni esenţa întregii afaceri. Pe măsură ce tehnologiile
se dezvoltă, este de aşteptat ca documentele să îmbrace noi forme şi să ofere noi posibilităţi de
comunicare.
Schimbarea mediului de stocare al documentelor s-a produs iniţial fără schimbarea
principiilor tradiţionale valabile pentru managementul documentelor pe hârtie. Aplicarea
vechilor principii a creat iniţial probleme în managementul documentelor electronice. Dintre
acestea putem menţiona:
 confuzia în determinarea documentului original dintre versiunile multiple ale
documentului existent (45%);
 pierderea sau distrugerea unor documente electronice de valoare, create şi
stocate descentralizat (25%) – documentele pe hârtie erau arhivate şi înregistrate
centralizat, autorul având obligaţia înregistrării acestora sub semnătură în
registrele departamentului;

49
DEX editia a- II –a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996

153
  suspiciuni privind autenticitatea documentului electronic, din cauza posibilităţii
de editare electronică a textului (20%);
 inaccesibilitatea anumitor documente electronice din cauza schimbărilor
tehnologice, hardware şi software, intervenite de-a lungul timpului (10%).

Suspiciuni

Inaccesibilitatea

Confuzie

Pondere Pierderea

0% 50% 100%

Fig. nr. 8.1 Probleme generate de principiile tradiţionale în managementul electronic

al documentelor
George Mc Daniel defineşte documentul electronic, ca pe o „unitate bine definită care
integrează în structura sa elemente informaţionale în formate diverse (text, sunet, imagini etc.),
fiind stocată, extrasă şi schimbată între sisteme şi utilizatori ca o entitate distinctă. Deşi această
definiţie a fost elaborată în 1993, ea surprinde foarte bine caracteristicile importante ale
documentului modern:
 conţine în structura sa elemente discrete de informaţie (paragrafe, tabele, imagini,
etc);
 administrarea elementelor discrete care compun documentul se face unitar.
Delphi, vede documentul ca pe un obiect proactiv, o colecţie de pointeri şi reguli care
împreună angajează simultan o gamă largă de elemente informaţionale şi acţiuni. Documentul
devine astfel o resursă dinamică, modificabilă în timp şi formatată pentru fiecare utilizator şi
sarcină de afaceri. Acest document îşi poate reactiva singur rutele predefinite în cadrul
organizaţiei, preluând integritatea procedurală şi informaţională specifică afacerilor.

8.2. Administrarea Documentelor într-o organizaţie

Într-un mediu organizaţional se pot identifica două tipuri de procese care implică
operaţiuni cu documentele. Procesele de administrare a documentelor, includ activităţile de
management a documentelor ca pe orice resursă organizaţională. Procedurile de administrare a
acestora sunt legate de nivelul de importanţă al documentelor:
 Documente de interes general – includ toate documentele importante ale firmei
necesare în raporturile cu alte firme sau pentru fundamentarea deciziilor tactice şi
strategice, aflate într-o fază finală de procesare;

154
  Documente de lucru – documente elaborate de grupuri de lucru funcţie de politicile,
programele şi interesele managementului care pot deveni după finaliuzarea
procesărilor documente de interes general;
 Documente de interes individual – reprezentând note personale, agende şi informaţii
organizate pentru rezolvarea activităţilor de serviciu. Acestea pot fi utilizate pentru
elaborarea documentelor de lucru;
 Documente private – de interes personal acceptate de organizaţii din punct de vedere
moral. Acestea pot fi CV-uri, e-mailuri personale, agende telefonice, etc.
Documentele de interes general sunt văzute ca un important capital al organizaţiei. Ele
vor fi identificate şi controlate prin proceduri specifice organizaţiei, înregistrate şi stocate pentru
a fi accesate ulterior. Aceste documente, în funcţie de politica organizaţiei, pot fi distribuite
fizic, dar controlul accesului şi înregistrării acestora este unitar la nivel de firmă.
Documentele de lucru sunt gestionate individual sau de către grupurile de lucru. În fapt,
un rol important în managementul documentelor este acela de a asigura tipurilor de documente
o gestiune corectă a acestora.
Procesele de afaceri includ activităţile de creare, actualizare şi revizuire a documentelor
în timpul desfăşurării activităţilor de afaceri.
Primele categorii de produse (3) sunt esenţial orientate către mediul extern de afaceri,
iar ultimele două sunt orientate către mediul intern, instituţional.

Fig.nr.8.2 Clasificarea proceselor de afaceri

Procesele orientate spre realizarea misiunii organizaţiei se referă la următoarele

categorii de produse:

155
 A) Procese de afaceri organizate în jurul producţiei sau activităţilor de bază care
generează următoarele tipuri de documente:
 Convenţii internaţionale, anexe şi amendamente, proceduri pentru lansarea şi execuţia
producţiei;
 Recomandări internaţionale în domeniul standardelor tehnice (documente în lucru sau
standarde finale);
 Fişe de producţie standard, design industrial, mărci înregistrate.
Caracteristicile documentelor generate de această categorie de procese sint:
 Procedural, puternic structurate;
 Formatele de prezentare standard şi finale;
 Control strict asupra fluxului de lucru, de la creare până la versiunea finală;
 Importanţă deosebită în managementul integrităţii acestora.
B) Procese de afaceri pentru fundamentarea deciziilor, acţiunilor tactice şi strategice,
generează următoarele tipuri de documente:
 Proiectele de cooperare tehnice (documentele proiectului), programele şi proiectele
regionale (rapoarte program, rapoarte de ţară);
 Proiecte de cooperare economică (asistenţă în domeniul elaborării strategiilor de
dezvoltare şi coordonare a afacerilor);
 Contracte, memorandumuiri, etc.
C) Procese de afaceri pentru dezvoltarea cunoaşterii şi diseminarea informaţiilor care
utilizează documentele pentru achiziţia, organizarea, stocarea şi diseminarea informaţiilor:
 Informaţii economice, sociale şi demografice pe zone geografice (studii economice,
anuare statistice, alte rapoarte);
 Informaţii educaţionale, ştiinţifice şi culturale;
 Informaţii privind drepturile omului, realizarea cerinţelor de bază şi dezvoltarea
oportunităţilor;
 Studii de piaţă, etc.
Procesele orientate către mediul intern, instituţional, includ:
D) Procese orientate către guvernarea organizaţiilor care generează documente necesare
persoanelor cu înalte funcţii de decizie şi conducere a afacerilor:
 Documente necesare Consiliului Director, Guvernului şi altor mecanisme executive;
 Documente ale sesiunilor Consiliilor de Administraţie, Adunărilor generale,
Consiliilor de Securitate, Parlamentului, etc.
E) Procese orientate către managementul şi desfăşurarea funcţiilor administrative
generează „documentele departamentale”;
 Proceduri interne de organizare şi desfăşurare a activităţilor;
 Documente interne de lucru şi analiză;
 Rapoarte asupra activităţilor realizate în deplasările externe, etc.

156
 Orice organizaţie posedă asemenea procese şi documente aferente acestora, carcterizate
prin:
 Structuri diverse, unele puternic structurate (formularele de călătorie) iar altele relativ
sau adhoc structurate (ex. Notele interne);
 Conţin descrieri narative şi active pe o perioadă relativ scurtă de viaţă;
 Divizarea ulterioară a acestora în funcţie de gradul lor de structurare.
În concluzie scopurile realizării unui sistem eficient de management al documentelor
derivă din misiunea organizaţiei şi procesele fundamentale de realizare a acesteia. Din aceste
considerente un cadru adecvat de elaborare a unei strategii de management al documentelor este
următorul:
1. Selectarea proceselor şi a documentelor aferente pornind de la obiectivele de afaceri ale
organizaţiei;
2. Analiza proceselor prin studierea rolurilor jucate de resursele informaţionale electronice
în fazele intermediare ale proceselor de afaceri şi determinarea contribuţiei fiecărui
document la realizarea performanţei proceselor. Analiza determină fluxul corect şi
contribuţia fiecărui document inventariat în funcţie de activităţile componente ale
proceselor;
3. Analiza documentelor majore implicate în realizarea obiectivelor proceselor de afaceri
selectate în faza anterioară de analiză a proceselor. Analiza documentelor se va concentra
asupra modelării caracteristicilor majore ale acestora:
 Definirea obiectelor informaţionale componenete, structura, atributele majore ale
câmpurilor şi a relaţiilor dintre obiecte;
 Revizuirea rezultatelor din perspectiva ciclului de viaţă al documentelor în vederea
stabilirii principalelor funcţii de management pe stadii şi pe fiecare tip de document.

8.3. Principiile managementului documentelor Ciclul de viaţă al unui

document
Ciclul de viaţă al unui document începe cu momentul creării acestuia şi se termină cu
momentul arhivării sau distrugerii acestuia.

Fig. nr. 8.3 Ciclul de viaţă pentru un document

157
 Aşa cum există proceduri standard de înregistrare a documentelor scrise, proceduri
adecvate de management, de la crearea până la accesarea acestora sunt necesare şi pentru
managementul documentelor electronice. În general, sistemele de management al documentelor
electronice oferă facilităţi de monitorizare a documentului (stadiu, localizare, etc.)

Fig. nr. 8.4 Ciclul de viata al conţinutului digital

Toate legăturile din cadrul documentelor compuse (legături între obiecte de tip text,
grafice, sunet, video, etc) trebuie de asemenea gestionate de-a lungul timpului unitar, ca o
entitate logică, chiar dacă apar schimbări asupra suportului tehnologic. O procedură specifică
eficientă de înregistrare a documentelor trebuie să ofere următoarele facilităţi:
 Identificarea autorului documentului;
 Identificarea proprietarului documentului;
 Data creării şi data modificărilor intervenite asupra documentului iniţial, pentru fiecare
versiune a documentului;
 Identificarea obiectelor care compun documentele complexe, salvate sau gestionate ca
documente separate, precum şi managementul legăturilor dintre aceste obiecte;
 Asigurarea legăturilor cu alte documente conexe, create de alte grupuri sau organizaţii;
 Atribuirea unor titluri corecte, adecvate conţinutului şi unor atribute corespunzătoare
de clasificare;
 Managementul documentelor în raport cu politicile de securitate ale companiei, funcţie
de tipul documentului;
 Asigurarea unui suport adecvat de stocare şi a unui format care să permită transmiterea
şi recunoaşterea conţinutului acestora, către alte organizaţii.

1. Înregistrarea documentului
Este o operaţie doesebit de importantă în managementul ciclului de viaţă al
documentelor. Forma de păstrare a documentelor scrise oferă contextual informaţii privind
modul în care au fost emise. Pentru a reda documentelor electronice înregistrate, contextul

158
iniţial al activităţilor care le-au produs, vom asocia acestora informaţii de context sub formă de
atribute.

Tabel nr. 8.1 Atributele de înregistrare ale unui document

Atribut Comentariu

Identificare
Identificarea documentului Număr care identifică unic documentul în cadrul sistemului şi pe
întreg ciclul de viaţă al acestuia
Descriere
Autor Numele şi pernumele autorului
Titlu Trebuie să fie în general inteligibil
Versiune Asigurarea unui identificator de versiune
Data creării şi data ultimei
modificări a documentului
Denumirea managerului care Persoana responsabilă pentru înregistrare. Acesta poate fi
administrează documentul autorul documentului, o persoană delegată sau managerul
structurii organizaţionale.
Denumirea organizaţiei
emitente
Data emiterii Reprezintă data transmiterii documentului electronic către
documentului alţi utilizatori
Denumirea
departamentului emitent
Număr de înregistrare Numărul acordat unui document la înregistrare
Data înregistrării
Template Modelul sau structura predefinită a documentului
Legăturile către alte În cazul documentelor compuse
documente
Limba Limbajul de redactare al documentului
Formatul, suportul şi
standardul utilizat
Termeni de indexare Asocierea de atribute unui document (de preferat
utilizarea unui tezaur) pentru regăsirea corectă şi eficientă a
acestuia
Documente în lucru sau
finale?
Clasificare din punct de
vedere a securităţii
Data distrugerii Data distrugerii documentelor stabilită prin lege (numai
pentru documentele aprobate pentru distrugere)
Perioada de retenţie Perioada de timp necesară păstrarii documentului

159
 Număr de dispunere Se acordă în conformitate cu nomenclatorul de clasificare
autorizat a documentelor elaborat de autorităţile statului

Pentru scopuri practice, informaţiile de înregistrare vor include şi formatul

documentului (procesor de texte sau program de calcul tabelar, ASCII, RTF, GIF, etc.).
Aplicarea procedurii permite firmei o aplicare corectă a sistemului de dezvoltare şi întreţinere
a înregistrărilor, a schemei de retenţie şi furnizează un nivel înalt de monitorizare a
documentelor la nivel de firmă.
Retenţia documentelor se referă la modul de păstrare al documentelor în sistem, în
conformitate cu cerinţele în vigoare ale planului de retenţie personal al organizaţiei şi Legea
Naţională a Arhivelor.
2. Identificarea documentelor de valoare este al doilea principiu de management al
documentelor. Sunt considerate documente de valoare, acele documente care conţin informaţii
necesare atât organizaţiei cât şi organismelor externe.
Documentele de valoare fac parte din activele unei firme. Gestionarea corectă a acestora
necesită utilizarea unor proceduri care să permită satisfacerea cerinţelor financiar-contabile,
legislative şi ale obiectivelor de afaceri ale unei organizaţii.
Determinarea informaţiilor de identificare a documentelor valoroase reprezintă un pas
important în proiectarea sau selecţia unui sistem de management al documentelor electronice.
Funcţiile sistemului vor fi de asemenea dezvoltate încât să permită adresarea documentelor ce
au migrat de la un suport de înregistrare la altul.
3. Al treilea principiu de management al documentelor intitulat „Asocierea unor informaţii
de calitate pentru referirea documentelor” introduce criterii suplimentare pentru regăsirea
rapidă şi corectă a unui document.
Orice document parcurge diverse stadii de finalizare, acesta fiind distribuit în stadiile
intermediare diverselor structuri organizaţionale pentru a fi completat sau dezvoltat. Atributele
asociate unui document trebuie să permită identificarea versiunii originale a acestuia.
4. Securitatea documentelor reprezintă al patrulea pricipiu de management al documentelor
şi se referă la menţinerea disponibilităţii, integrităţii şi confidenţialităţii prin minimizarea
riscului pierderilor, distrugerilor sau accesului neautorizat. Documentele pot fi pierdute:
 Fizic, prin căderile de sistem sau distrugerile cauzate de foc, apă, neglijenţe sau acţiuni
intenţionate ale oamenilor;
 Logic, printr-un sistem inadecvat de stocare şi regăsire a documentelor, urmare a
utilizării unor proceduri nestandard de înregistrare a documentelor.
5. Al cincilea principiu de management al documentelor se referă la „Păstrarea sau
arvivarea documentelor de valoare”. Din cauza schimbărilor tehnologice, hardware şi
software, sistemele utilizate pentru accesarea documentelor electronice devin depăşite cu mult
înainte ca mediile de stocare a documentelor să se deterioreze.
Această situaţie impune migrarea documentelor de-a lungul mediilor tehnologice, astfel
încât conţinutul acestora să fie disponibil tehnologiilor curente. Utilizarea unor standarde

160
corespunzătoare sistemelor de stocare şi regăsire a documentelor poate reduce dependenţa
software şi hardware de un anumit producător şi micşora în acelaşi timp frecvenţa de migrare a
documentelor de la un mediu la altul.

8.4. Norme de structurare a documentelor

8.4.1 SGML

Norma ISO 8879 adoptată în 1986 sub numele SGML (Standard Generalized Markup
Language), specifică un limbaj declarativ de descriere a documentelor sub forma de balizare
(markup). SGML separă conţinutul şi forma documentelor, şi descrie un document generic,
interesând doar structura sa logică, aşa cum arată figurile de mai jos. Descrierea conţinută într-
un DTD (Document Type Definition) serveşte drept definiţie pentru toate documentele de un
tip dat, schimbate de către un grup de indivizi.
DTD-ul nu este interesat nici de conţinutul, nici de forma tipografică a diferitelor
elemente; el descrie documentele după o sintaxa ierarhică ce are forma unui arbore.

Fig. nr. 8.5 Reprezentarea fizică a unui document

161
 Fig nr. 8.6 Model generic al documentului precedent în sens SGML

Cuplajul între DTD, modelul de referinţă şi documentul cod în SGML se face printr-o etapă
de validare, conform schemei funcţionale următoare:

162
 Fig. nr. 8.7 Schema funcţională a procesului SGML

Chiar dacă structurarea unei documentaţii după standardul SGML pare să implice o
anumită greutate, avantajele pentru organizare sunt multiple:
 Reducerea costurilor: prin reutilizarea unui obiect documentar mai degrabă decât
recrearea lui;
 Calitatea documentelor: asigurarea unei politici de coerenţă a structurilor
documentare, garantarea prezenţei la locul potrivit a informaţiilor;
 Mentenenţă şi integritate: eliminarea stocajului versiunilor multiple;
 Reducerea vulnerabilităţii tehnice: asigurarea realei independenţe a documentului
indiferent de software-ul folosit, versiune sau platformă.

8.4.2. HTML

Limbajul HTML (Hyper Texte Markup Language) a fost iniţial iniţial dezvoltat în
laboratoarele CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare) la Geneva. Aici, Tim Berners-
Lee a pus la punct Web-ul, pentru a răspunde unei nevoi în creştere de acces la baze
documentare interne; aceasta permiţând legătura între texte diferite ca natură şi cu subiecte
conexe.
HTML este în fapt o aplicaţie particulară a normei ISO-SGML, ce a fost rapid adoptată
de către alţi actori Internet (în special NCSA şi Netscape) care au ameliorat-o. El a devenit un
standard în perpetuă dezvoltare sub controlul IETF (Internet Engineering Task Force). Astfel,
am asistat succesiv la versiunile 1, 2,3.

163
 HTML este compus dintr-un ansamblu simplu de comenzi de formatare a documentelor,
utilizând o sintaxă facilă. În fiecare mediu se intră prin “balizarea” cu semnul < > şi se iese cu
caracterul /.
Ex.: <Titlu> Gestiunea electronică a documentelor</Titlu>
Fiecare document este compus dintr-un antet şi corpul ca atare al documentului. Antetul
cuprinde informaţii generale privind documentul. Corpul este format din text şi comenzile de
formatare.
Punerea în formă a carterelor este realizată prin două tipuri de comenzi de stil:
 Stiluri logice;
 Stiluri fizice.
HTML oferă posibilitatea creării de legături către alte documente. Localizarea
documentelor cu legături este realizată prin URL. Ex.: <A HREF=”URL”> ancoră</A>. El
permite inserarea de imagini în text. Acestea pot apărea în corpul textului sau pot servi în mod
egal drept ancoră.

8.4.3 XML

XML este o tehnologie relativ nouă. Acest lucru nu încurcă acestei tehnologii să-şi
impună importanţa aproape în toate ramurile tehnologilor informaţionale.
Se crede că XML a fost creat pentru a înlocui HTML-ul (Hyper Text Markup Language).
Este cert că la baza documentelor HTML şi XML este o aceeaşi structură ce foloseşte tag-uri.
Dar funcţiile acestor două limbaje sunt absolut diferite. În tabelul de mai jos sunt arătate
deosebirile fundamentale.

Tabel nr. 8.2 Deosebirile fundamentale HTML/XML

HTML XML
este utilizat pentru a afişa datele este utilizat pentru a transporta datele
este utilizat pentru a defini vizual datele este utilizat pentru a descrie datele
este utilizat pentru a arăta cum datele este utilizat pentru a arăta cum datele
sunt afişate sunt utilizate

8.5. GED – Gestiunea electronică a documentelor

La mijlocul anilor 80 soluţiile GED existente erau create doar pentru a răspunde la
nevoile de arhivare electronică. În acel moment, specialiştii în domeniu propuneau doar soluţii
autonome, bazate pe arhitecturi închise şi relativ greoaie, a căror principală menire era
înlocuirea sălilor de arhivare sau microfilmele
Evoluţia GED este marcată de două mari etape:

164
  în cursul primei perioade (până aproape de anul 1995), justificarea existentei unui GED
era de ordin legal si administrativ: întreprinderea era obligată, indiferent de costuri, să-
şi arhiveze şi gestioneze documentaţia. Ca răspuns la aceste cerinţe, soluţiile GED erau
greoaie şi costisitoare, fiind în principal focalizate pe arhivarea electronică şi
propunând doar o alternativa la micrografie. Pe parcursul acestei perioade, piaţa GED-
ului era destul de redusă, 90% dintre aplicaţii fiind concentrate în sectorul
administraţiei de stat şi în cel bancar şi de asigurări.
 Cea de a doua perioadă a survenit după 1995, în momentul expansiunii susţinute a
reţelelor şi a Internet-ului, a fenomenului multimedia şi a dezvoltării fără precedent a
Biroticii; justificarea unui GED în aceste condiţii a devenit de ordin economic şi
strategic. Apare necesitatea unei întreprinderi predispuse spre cunoaştere, spre
învăţare, aflată în permanenţă în căutarea unui creşteri de productivitate, orientată spre
avantaje competitive, factori de inovare şi de calitate. Miza trece către procesele de
muncă colaborative, către capitalizare şi schimburi informaţionale.
Dar ce este GED-ul? Definiţia dată de APROGED (Asociaţia franceză pentru
documente electronice) noţiunii de Gestiune Electronică a Documentelor: Ansamblul de
instrumente şi tehnici ce permit dematerializarea, clasarea, gestionarea şi stocarea documentelor
pornind de la aplicaţii informatice în cadrul normal de desfăşurare al activităţii într-o
întreprindere
Care poate fi în sinteză problematica unui GED:
 Arhivare;
 Gestiunea resurselor de documentare (identificare, folosire automată indiferent de
format, dicţionar, indexare, căutare);
 Gestiunea circulaţiei documentelor (workflow);
 Căutarea informaţiei;
 Indexarea informaţiei pentru a o clasa şi a o regăsi ulterior;
 Restituirea informaţiei;
 Integritatea şi fidelitatea informaţiei
Dacă aveţi “munţi” de informaţii şi doriţi ca acestea să fie regrupate pe un suport
informatic pentru a permite, pe de o parte, ocuparea a cât mai puţin spaţiu (comparativ cu
suportul de hârtie), iar pe de altă parte accesibilitate mărită a acestora (atât acces rapid cât şi
partajarea datelor), este cert că aveţi nevoie de un sistem GED. Un astfel de sistem permite
automatizarea a numeroase operaţii şi în plus fluidifică informaţia. Funcţia de fluidificare este
importantă intrucăt permite reducerea importantă a timpului ce trece între momentul apariţiei
informaţiei şi cel al prelucrării ei.
Întreprinderile moderne au nevoie de un sistem capabil să garanteze o gestiune
pertinentă a informaţiilor pentru a reacţiona rapid. Pornind de la aceasta viziune putem acorda
sistemului GED un rol strategic în cadrul firmei.
GED-ul corespunde unei schimbări la nivelul:
 tehnologiei;

165
  al posturilor de lucru;
 al comportamentului personalului.
Bazat pe circuitul documentelor de hârtie unde informaţia reprezintă putere şi duplicarea
este instrumentul de bază în asigurarea comunicării, GED-ul a devenit o condiţie obligatorie
pentru firmele ce doresc să-şi minimizeze costurile de gestiune, să-şi conserve volume imense
de informaţii, să accelereze consultarea şi transmiterea informaţiilor şi să asigure în plus
confidenţialitatea şi prin aceasta eficacitatea şi rentabilitatea firmei.
În consecinţă GED-ul sau GEID-ul reprezintă:
 Gestiune = definirea regulilor şi a metodelor de utilizare şi de gestiune a fluxurilor de
informaţii;
 Electronică = aceasta implică ca informaţia să fie dematerializată şi accesibilă
prelucrării cu ajutorul calculatorului;
 Informaţie = se consideră că informaţia este un suport al cunoaşterii indiferent de
forma sau suportul pe care se află;
 Documente = suportul care conţine informaţia.
Putem deci aprecia că GED-ul cuprinde ansamblul sistemelor logice şi materiale
destinate să asigure organizarea, gestiunea şi distribuţia, sub formă electronică, a informaţiilor
existente, în cadrul unor soluţii integrate la nivel de întreprinderi şi de administraţie.
Ca orice proiect ce conduce la schimbare, implementarea unui GED va suscita rezistenţe
umane şi culturale, va modifica modul de lucru tradiţional, şi drept consecinţă raporturile
ierarhice din firmă; el va avea un impact important asupra calitaţii serviciilor prestate, asupra
intervalului de realizare a unui produs şi în ceea ce priveste capacitatea de a reacţie a firmei la
o situaţie nouă.
În era informaţiei şi a dematerializarii schimburilor, cu siguranţă noile tehnologii sunt o
componentă tehnologică esenţială pentru capitalizarea cunoştinţelor si trecerea la “inteligenţa
colectivă”. Noii factori de competitivitate sunt stâns legaţi de capacităţile relaţionale,
cooperative şi cognitive ale întreprinderii. Pentru rezolvarea problemelor inedite, competenţele
întreprinderii trebuie să fie evolutive, contextuale şi repartizate; întreprinderea desemnată ca
una care învaţă trebuie să-şi canalizeze atenţia în primul rând pe elementele de dinamica
cunoştinţelor deci pe fluxul avantajelor şi apoi pe produs.
Coordonarea activitaţii firmei trebuie să abandoneze vechile formalisme pentru a se
concentra pe doi factori esenţiali: proiectul care este motorul acţiunii şi convergenţei între
agenţii economici şi metodologiile care asigură coerenţa între agenţii economici. O primă
consecinţă a acestui mod de de coordonare este că inteligenţa şi cunoştinţele nu mai sunt
centralizate, ele fiind repartizate pe ansamblul organizaţiei; în al doilea rând fluiditatea
schimburilor de informaţii şi cunoştinte creşte. Contrar principiilor tradiţionale folosite de catre
organizaţiile instituţionale, nevoile şi soluţiile nu mai pot fi definite în avans. Firma trebuie sa
fie capabilă în permanenţă să-şi producă cunoştinţele şi să-şi mobilizeze “inteligenţa” pentru a
răspunde problemelor noi şi imprevizibile.

166
 Într-o asemenea conjunctura argumentele pro GED poate nici nu ar mai trebui amintite.
Totuşi, doar câteva cifre:
 80% din informaţiile care circulă într-o întreprindere sunt sub formă de documente
eterogene şi nestructurate;
 o persoană lucrează cu mai bine de 1500 de pagini pe an, cu o creştere anuală de peste
10% şi îşi consacră mai bine de 50% din timpul său pentru a citi şi a scrie;
 40% din lansările de produse sunt întârziate de lipsa de informaţii sau de documentatie;
 90% din informaţii sunt produse fără metodologii.
Oferta şi segmentele de piaţă
În prezent soluţiile existente se adresează tuturor categoriilor de întreprinderi existente.
Pentru a permite o mai bună organizare şi structurare a pieţii, modulele GED pot fi împărţite în
4 categorii, iar aplicaţiile GED în 5 domenii.
Modulele GED sunt:
A. Metode - înainte de toate trebuie definite obiectivele urmărite printr-un astfel de sistem
şi mijloacele necesare (arhitectură, sitem de operare, analiza funcţională, audit…);
B. Achiziţii
 Captare (numerizarea informaţiei, transfer de fişiere, compresie);
 Indexare – “cheia” unui sistem GED (OCR/ICR/cod bară, recunoaşterea formelor,
SGBD…);
 Conservare (este necesară păstrarea permanentă sau temporară, asigurând şi
securitatea informaţiilor)
o Stocare: disc magnetic, suport magneto-optic, bandă magnetică;
o Arhivare: bandă, WORM, CD
o Securitate: back-up, salvare.
C. Căutare - este vorba atât de căutarea ca atare cât şi de consultarea documentelor.
Calitatea căutării depinde de modalitatea de indexare; consultarea poate fi conceputa
vizual sau prin imprimare pe suport de hârtie;
o Căutare: limbaj natural, hypertext, text integral, documentare,
thesaurus;
o Afişaj: ecran, imprimare, prelucrare imagini dau date
o Securitate: back-up, salvare.
D. Difuzare – locală sau la distanţă cu ajutorul mijloacelor de telecomunicaţii. Putem folosi:
Workflow, groupware, mesageria electronică, EDI, aplicaţii fax etc.
Putem vorbi de un sistem GED dacă toate modulele sunt puse în practică printr-un
acelaşi sistem funcţional.
Aplicaţiile GED se împart în cinci mari categorii:
 GED-ul Administrativ;
 GED-ul Birotic;
 GED-ul COLD (Computer Output on Laser Disk);

167
  GED-ul Documentar;
 GED-ul Tehnic.
GED-ul Administrativ
Această clasă de aplicaţii conţine ceea ce în general intitulăm Gestiunea Dosarelor
Electronice şi corespunde clasării documentelor administrative variate şi diverse, cel mai adesea
sub formă de imagine numerizată. Aici putem regăsi facturile furnizorilor, bonurile de comandă,
corespondenţa, fax-urile etc.
În general, GED-ul Administrativ face parte dintr-o aplicaţie globală de gestiune şi
permite utilizatorilor să acceseze rapid imaginile documentelor de care au nevoie, fără a se
deplasa sau fără a încărca biroul de dosare. Adesea, şi în mod particular în sectorul terţiar al
serviciilor, sunt integrate în acest modul şi instrumente de comunicare şi gestiune a fluxurilor
(workflow); acestea permit schimbul de documente via reţea, solicitarea de informaţii
complementare unui coleg, punerea în discuţie în cadrul grupului de lucru a unor documente
extrase din dosar, validarea unui document printr-o semnătură electronică etc.
GED-ul Birotic
Este ilustrat în special prin produsele firmelor Lotus şi Microsoft. Aceste produse sunt
în concordanţă cu platformele birotice clasice, care se doresc din ce în ce mai comunicante în
cadrul conceptului de lucru în cehipă (groupware).
Instrumentele GED-ul Birotic, din care cel mai reprezentativ este Lotus Notes, permit
manipularea documentelor în formatul lor de origine (Word, Excel…), centralizarea clasării lor
pe unul sau mai multe servere, schimbul de documente prin mesageria electronică etc. Deseori,
integrează şi funcţii de distribuţie, copiere, agendă electronică.
GED-ul COLD (Computer Output on Laser Disk)
Termenul de COLD, care este acronimul pentru Computer Output on Laser Disk, este
utilizat în referinţă cu aplicaţiile de tip COM (Computer Output on Microfilm), fiind o tehnică
care se substituie micrografiei şi permite stocarea sau arhivarea pe discuri optice numerice.
Acest tip de aplicaţie, denumit şi “Arhivare electronică” în anii `80, este fără îndoială
prima aplicaţie a Gestiunii Electronice a Documentelor. Ea permite stocarea şi indexarea
automată a ansamblului de documente generat de aplicaţiile de gestiune şi destinat imprimării.
Principiul constă în recuperarea fişierului trimis spre imprimare (spool), descompunerea lui
după o logică definită prin parametri şi extragerea criteriilor şi valorilor necesare indexării.
Documentele vizate sunt: cele ce atestă situaţia contabilă, facturile, statele de plată, extrasele de
cont etc.
GED-ul Documentar
GED-ul Documentar este direct legat de căutarea documentară, în particular în cadrul
aplicaţiilor de tip bibliotecă, documentaţie ştiinţifică, eventual revistă de presă. Este inclus
accesul la imaginea documentului fizic şi accesul la fotografii (aplicaţii de tipul fotobibliotecă).
Acest tip de aplicaţie se caracterizează în principal prin metode de indexare şi de căutare
care fac cel mai adesea apel la Thesaurus, text integral (indexare şi căutare în text integral), cu
operatori de apropiere, căutare după concepte şi uneori mod de interogare în limbaj natural.

168
 GED-ul Tehnic
Cuprinde toate aplicaţiile în care conceptul de Gestiune electronică a documentelor este
legat direct de o profesie. Foarte des, acesta se caracterizează prin circulaţia şi folosirea
documentelor pentru care formatul este specific unei meserii. Printre aplicaţiile din aceasta
clasă, cele mai numeroase sunt cele pentru birourile de studii pentru gestiunea planurilor sau
pentru gestiunea documentaţiei tehnice a unui proiect industrial particular. Se asociază în unele
cazuri cu gestiunea nomenclatoarelor şi circulaţia documentelor structurate de tip SGML.

Figura n.r 8.8 Probleme legate de fluxul documentelor într-o organizaţie50

Astăzi, GED-ul a devenit o componentă importantă a sistemelor informaţionale ale

firmelor în care ea introduce funcţii de gestiune sau de prelucrare a documentelor “vii”, menite
să secondeze aplicaţiile şi programele birotice. În acest nou context, utilizatorul este şi
producător şi consumator de informaţii, modelarea sistemului informaţional nefiind posibilă a
fi efectuată decât de către organizaţia care a produs sistemul.
Caracteristici ale sistemelor de management al documentelor
Un sistem performant de management al documentelor:
 implementeaza rapid fluxuri de documente;
 este flexibil la orice structură organizaţională;
 are un grad înalt de securitate;
 este adaptabil la orice tip de document;
 este conectabil la alte aplicaţii;
 prezintă uşurinţă în exploatare;
 este scalabil la dezvoltari ulterioare.
Tipuri de aplicaţii ale sistemului de management al documentelor51.

50
Baltac,V.,Managementul documentelor, http://www.softnet.ro/library/files/papers/Introducere_in_DRT.pdf
51
Baltac,V.,Managementul documentelor, http://www.softnet.ro/library/files/papers/Introducere_in_DRT.pdf

169
 Biblioteci de documente
Element central al unui sistem de management de documente, bibliotecile de documente
conţin:
 Documente relative la un proiect
 Proceduri ale sistemului calităţii, manualul calităţii
 Norme, proceduri, regulamente care trebuiesc consultate de personal
Documente interne etc.
Aplicatii de flux(workflow)
Documentele într-o organizaţie nu sunt statice. Ele sunt create, modificate, distribuite
pe rute clar definite. De aceea, sistemele de management de documente, permit evidenţierea
faptului daca documentul a ajuns la destinaţie, când a fost redirecţionat şi care este statutul lui
la un moment dat. Printre aplicaţiile de flux amintim:
 Informaţii trimise din/in sistemul intern spre informare/aprobare
 Planuri şi Rapoarte de activitate
 Referate, Note, Cereri de Concediu, Cereri de Transport, Cereri de Achizitii
 Generarea şi publicarea de politici pentru asigurarea calitatii, a politicilor de resurse
umane
 Transmiterea spre aprobare a documentelor cerute de procedurile sistemului calităţii,
multiple aprobari
 Tratarea neconformităţilor
Comparativ cu sistemele manuale, fluxul automat de documente prezintă numeroase
avantaje după cum se poate vedea din figura următoare:

Figura nr. 8.9 Beneficiile fluxului automat de documente52

52
Baltac,V.,Managementul documentelor, http://www.softnet.ro/library/files/papers/Introducere_in_DRT.pdf

170
 GED-ul în România
IRIS şi E-Sign Romania53, prima autoritate de certificare acreditată din România, au
anunţat lansarea primei soluţii complete permiţând utilizatorilor crearea, semnarea şi
distribuirea fiabilă a documentelor în format electronic.
Soluţia conţine aplicaţia software Adobe Acrobat 6.0 CE Standard, un certificat digital
e-sign, un SmartCard securizat şi un cititor SmartCard. Prin pachetul promoţional Acrobat & e-
sign utilizatorii îmbină cu succes opţiunile de securitate ale documentelor în format PDF şi
semnătura electronică bazată pe certificate printr-un simplu clic. Facilităţile de securitate sunt
întregite prin integrarea semnăturilor electronice bazate pe certificate calificate emise de E-
Sign, echivalente semnăturilor olografe conform legislaţiei româneşti în vigoare, care acordă
garanţii suplimentare asupra provenienţei, integrităţii şi non-repudierii documentelor
electronice.
Verificarea autenticităţii semnăturilor electronice poate fi realizată de către destinatarii
documentelor atât cu aplicaţiile din gama Adobe Acrobat, cât şi cu programul gratuit Adobe
Acrobat Reader, disponibil prin descărcare de la adobe.com.
Datorită semnăturii digitale este posibilă realizarea prin Internet a oricărui tip de
tranzacţie comercială, economică sau legală. De asemenea este posibilă întreţinerea electronică
a relaţiilor cu Administraţia Publică, companiile mai vechi sau mai noi, băncile, companiile de
asigurări şi altele care pot avea acum încredere în relaţiile cu tehnologia web, ştiind că are
recunoaştere legală.

8.6 Cloud computing-ul

Cloud computing-ul reprezintă accesarea la cerere, de resurse hardware şi software, prin

internet. Cloud computing este un model de servicii de acces prin reţea la sisteme distribuite de
resurse de calcul configurabile la cerere ( servere, stocare de date, aplicaţii şi servicii) putând fi
puse rapid la dispoziţie cu eforturi minime de management şi intervenţie din partea clientului şi
a furnizorului. Cei mai mari furnizori din acest domeniu sunt companiile Microsoft, Salesforce,
HP, IBM, Amazon și Google.

53
detalii la www.e-sign.ro şi www.iris.ro

171
 Figura nr 8.10. Ce inseamna Cloud Computing
Principale forme folosite sunt (vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Cloud_computing) :
 Software as a Service;
 Platform as a Service;
 Infrastructure as a Service;
 Storage as a Service;
 Communication as a Service.

Figura nr 8.11. Principalele forme de Cloud Computing

• Software as a Service - folosirea unui software în regim de serviciu cu interfață
web: OptimumDesk, Google Docs, Microsoft SharePoint Online etc.

172
 Figura nr 8.11. Sofware as a Service
Platform as a Service - platformă cu o bază de date, servicii web : Windows Azure etc.

Figura nr 8.12. Platform as a Service

Infrastructure as a Service - se închiriază un procentaj dintr-un server, în general cu o
configurație care se adaptează necesităților (Ex: TechTarget).

Figura nr 8.13. Infrastructure as a Service

Storage as a Service - spaţiu de stocare oferit ca serviciu de diverși furnizori: DropBox,
Microsoft Skydrive, Google Drive etc.

Figura nr 8.14. Storage as a Service

173
 Communication as a Service - utilizarea unei soluții de comunicații unificate, găzduite
în Data Center-ul furnizorului: Microsoft Lync, Facebook, Skype, etc.

Figura nr 8.15.Communication as a Service

Putem deosebi urmatoarele modele de cloud:
 Privat (cloud intern sau cloud-on-premise limitează în mod intenţionat accesul
la resursele sale pentru consumatorii de servicii la o singură organizaţie. Se
caracterizează prin infrastructură eterogenă, politici personalizate, resurse
dedicate, infrastructură in-house, modelul de cost - cheltuieli de capital şi
control continuu. Utilizatorul alocă un buget dedicat pentru o infrastructură de
tip cloud);
 Public (cloud-ul extern pune la dispoziţie o infrastructură IT, pentru un centru
fizic de date şi se caracterizează prin infrastructură omogenă, chiriaşi cu
interese comune şi model de cost - cheltuieli operaţionale (utilizatorul plăteşte
în conformitate cu ceea ce consumă);
 Hibrid (model compus din cele două variante prezentate anterior, care rămân
entităţi individuale. Acest model asigură portabilitatea datelor şi aplicaţiilor).

1. Figura nr 8.16 Comparatie Public Cloud vs Private Cloud

174
 Pachetele de cloud computing sunt configurate într-un mod în care sunt accesibile pentru
întreprinderile mici și mijlocii, acum ele au capacitatea de a face lucruri care în trecut erau doar
privilegiul organizațiilor mari. Prin urmare, diferențele dintre IMM-uri și giganții corporativi
pot fi reduse pe măsură ce tehnologia se îmbunătățește.
Principale avantaje aduse de catre cloud computing pot fi sintetizate in: sincronizarea
datelor; flexibilitate; mobilitate; interactiune simplificata intre angajati; prelucrarea datelor prin
intermediul aplicatiilor web; economii de timp si bani.
In categoria dezavantajelor putem include: Securitatea necesară a datelor din
cloud poate prezenta probleme și poate produce neîncrederea utilizatorilor; Situația
legală este complexă, deoarece utilizatorul nu ştie în ce țară sau în ce țări se află serverele
care îi găzduiesc datele sale; Este necesară o legătură la Internet rapidă și stabilă; Modelul
cloud trebuie înteles foarte bine încă de la început, altfel te poate costa mai mult decât ai
estimat.
Prin urmare, tehnologia Cloud Computing sprijină virtualizarea birourilor
tradiționale. Putem spune ca se află într-o strânsă legătură cu birourile virtuale. Datele
companiei vor fi mult mai în siguranță în Cloud, permițând utilizatorilor să le acceseze
foarte ușor de oriunde, folosind doar un dispozitiv de orice tip, cu o singură condiție, de a
fi conectat la internet.

Figura nr 8.17 Desktop-ul ca serviciu54

Deasemenea, trebuie să ținem cont și de faptul că nu pentru toate afacerile
birourile transpuse în cloud pot reprezenta soluția ideală. Fiecare companie are anumite
nevoi specifice, pe care va trebui înainte de toate să le indentificăm. Biroul ca un serviciu
sau Daas (The Desktop as a Service), Cloud My Office, este capabil să customizeze biroul
virtual, oferind utilizatorilor cele mai bune soluții în timp real, ajutând la valorificarea
timpului și resurselor proprii.

54
Soluții Cloud pentru Afaceri, https://critical-space.net/cloud-solutions/daas-desktop-as-a-service/, accesat la
20.10.2016

175
 Așa cum putem observa și în imaginea de mai sus, execuția aplicațiilor se realizează
de la distanță. Acestea pot fi accesate de către utilizatorii finali printr-o rețea, utilizând un
protocol de afișare la distanță(TCP/IP). Rolul Active Directory, (o implementare a
serviciilor de directoare LDAP-protocol pentru modificarea și interogarea serviciilor de
directoare-, este crearea unui mediu mai flexibil pentru administratorii de rețea, cu efect
global pe mai multe planuri, cum ar fi: instalarea de noi programe, îmbunătățirea
securității etc.). Acest mediu este considerat a fi mai centralizat, mai eficient, mai ușor de
întreținut și reacționează mai rapid la schimbări.

Teste – grilă:
Un document electronic reprezinta un set de informatii care poate:
a) () să încorporeze tipuri complexe de informaţii;
b) () să servească consumului uman;
c) () să existe in mai multe locuri in retea;
d) () să contribuie la dezvoltarea firmei;
e) () să depinda de alte documente pentru informatii;
f) () să se modifice static;
g) () să se modifice dinamic;
h) () să aibă o structură complicată sau tipuri complexe de date.
GED-ul administrativ:
a) ()corespunde clasării documentelor administrative variate;
b) ()se caracterizează în principal prin metode de indexare şi de căutare care fac
cel mai adesea apel la Thesaurus;
c) ()face parte dintr-o aplicaţie globală de gestiune
Un sistem performant de management al documentelor documentelor electronice:
a) ()este adaptabil la orice tip de document;
b) ()este conectabil la alte aplicaţii;
c) ()Cuprinde toate aplicaţiile în care conceptul de Gestiune electronică a
documentelor este legat direct de o profesie;
d) ()este direct legat de căutarea documentară, în particular în cadrul aplicaţiilor de
tip bibliotecă, documentaţie ştiinţifică, eventual revistă de presă.

176
 CAPITOLUL 9 Internet-ul mediu de afaceri. Comerţul electronic

Evoluţia fulminantă a tehnologiilor comunicaţionale Internet şi silueta societăţii

informaţionale ce se profilează la orizont, anunţă o revoluţie economică, socială şi politică
profundă. Creşterea vertiginoasă a numărului de calculatoare on-line şi a reţelelor au redus
senzaţia de distanţă. Nici un alt mediu de comunicaţie modernă, nici radio-ul, telefonul,
televiziunea nu a putut declanşa o asemenea dinamică de creştere în epoca sa.

9.1. COOPERAREA ŞI LUCRUL ÎN REŢEA

În majoritatea ţărilor dezvoltate, sectorul informaţional creşte mai rapid decât ansamblul
economiei. Dezvoltate sau nu, toate ţările tind să se înregimenteze societăţii informaţionale.
Pentru majoritatea dintre ele, utilizarea informaţiei este un mijloc pentru ameliorarea
competitivităţii lor sau, pentru păstrarea poziţiei lor pe o piaţa mondială din ce în ce mai
concurenţială.
Cooperarea şi lucrul în reţea, reprezintă în fapt singura posiblitate de partajare a
costurilor şi riscurilor, şi de menţinere a contactului permanent cu o informaţie aflată într-un
proces continuu de reînnoire.
Evoluţia omenirii, prin informatizare, către societatea informaţională reprezintă o
tendinţă majoră a contemporaneităţii; ea este caracterizată printr-o extindere de talie planetară,
prin schimburi alerte, radicale şi inexorabile ale sistemului societal în ansamblul său.

Fig. nr. 9.1 Infrastructura societăţii informaţionale

Devenită, începând cu anii ’90, o cerinţă a evoluţiei ţărilor avansate ale lumii, societatea
informaţională constituie o miză strategică, pentru toate ţările, indiferent de stadiul de
dezvoltare sau decalajele existente, permitând intensificarea procesului de globalizare.

177
 La originea evoluţiei omenirii către societatea informaţională se situează creşterea
complexităţii sistemelor economico-sociale, accentuarea necesităţilor de cunoaştere şi
intervenţie inteligentă asupra acestor sisteme. Ele se reflectă în cerinţe de o amploare şi
diversitate fără precedent în materie de comunicare, prelucrare şi utilizare a informaţiilor şi
cunoştinţelor la scară organizaţională şi socială.
Prin prisma procesului de informatizare, întreprinderea modernă poate fi încadrată în
patru categorii:
 întreprinderea neinformaţională, un model aproape dispărut prin prisma secolului XXI;
 întreprinderea bazată pe date, specifică anilor ‘70-’80. Obiectivul principal al
procesului de informatizare era legat de înregistrarea tranzacţiilor firmei, informatica
fiind considerată un simplu serviciu;
 întreprinderea bazată pe informaţie. Se trece la folosirea sistemelor informatice nu
numai pentru prelucrarea şi stocarea datelor, ci şi pentru manipularea cunoştinţelor într-
o manieră apropiată de logica umană. Se dezvoltă lucrul în echipă şi luarea în comun a
deciziilor;
 întreprinderea bazată pe cunoaştere, model generat de tehnologia sistemelor inteligente
pentru a aplica cunoaşterea asupra modului cum se desfăşoară operaţiile economice.
Scopul unui astfel de model, este ca firma să-şi poată stoca, analiza, interpreta nu numai
datele ci şi cunoştinţele.
Secolul XXI nu poate aparţine decât întreprinderilor bazate pe cunoaştere, altfel sistemul
concurenţial ultradezvoltat conducând la o moarte lentă.
Tehnologiile informaţionale au redefinit bazele oricărui tip de afacere: satisfacerea
clienţilor, producţia propriu-zisă, strategiile de marketing, distribuţia, toate depind la acest
început de secol de tehnologiile informaţionale şi de lucrul în reţea.
Dar ce este o reţea? O reţea este un ansamblu de noduri (puncte de intersecţie)
interconectate. De exemplu, într-o reţea de fluxuri financiare globale, nodurile sunt constituite
din Bursele de valori. În reţeaua politică ce guvernează Uniunea Europeană, nodurile sunt
reprezentate de guvernele naţionale şi de comisarii europeni.
Reţelele în sine sunt structuri deschise, susceptibile a fi lărgite la infinit, integrând în
permanenţă noi noduri care sunt capabile să comunice în sensul reţelei, partajând aceleaşi coduri
de comunicaţie.
Structurile sociale bazate pe reţele sunt sisteme foarte dinamice şi deschise, capabile să
inoveze fără a pune în balanţă echilibrul lor. Economiile bazate pe lucrul în reţea nu sunt perfect
apropiate unei economii de tip capitalist bazate pe inovare, globalizare şi concentrare
descentralizată.
Noua economie a debutului de secol XXI se organizează tocmai în jurul reţelelor globale
de capitaluri, gestiune şi informaţii, în care accesul la cunoştinţele tehnologice asigură
productivitatea şi competitivitatea.

178
 Întreprinderile şi, din ce în ce mai mult, organizaţiile şi instituţiile se organizează în
reţele cu geometrie variabilă în care distribuţia tradiţională întreprinderi mari – întreprinderi
mici, tinde să se disipeze.
Într-o astfel de lume în continuă mişcare, jocul este unul cu sumă nulă: pierzătorii plătesc
pentru câştigători. Dar pierzătorii şi câştigătorii se schimbă în fiecare an, fiecare lună, fiecare
zi, fiecare secundă şi această realitate penetrează progresiv universul tuturor întreprinderilor,
cel al forţei de muncă, al salariilor, al serviciilor publice – universul pe care-l denumim deseori
“economia ireală”, deoarece era capitalismului în reţea, unde banii se câştigă sau se pierd, se
investesc sau se cheltuie, se situează în sfera financiară.
Astăzi, direct sau indirect, totul se bazează pe sfera financiară, pe comerţ, pe tranzacţii
şi toată lumea nu se gândeşte decât la evoluţia lui, la introducerea noilor tehnologii în această
ramură.
Economia societăţii informaţionale este de tip tehnologico-informaţional intensiv şi se
caracterizează, în principal, prin:
 afirmarea nevoilor de informare şi comunicare ca nevoi umane primare,
corespunzător asumării explicite şi active, de către subiecţii individuali şi colectivi,
a statutului de agenţi informaţionali şi cognitivi;
 ponderea dominantă şi importanţa critică a resurselor informaţionale şi cunoştinţelor
în sistemul resurselor disponibile; informaţia este numită generic “a patra resursă”
şi devine mai importantă decât cele clasice (muncă, natură şi capital);
 creşterea importantă, în ultimul deceniu, a ponderii sectorului economic al
informaţiei, atât la scara economiilor naţionale, cât şi a economiei mondiale, prin
dinamizarea şi integrarea activităţilor de concepţie tehnologică şi ştiinţifică, a celor
educaţionale, a serviciilor de informare publică, a mijloacelor de informare în masă,
inclusiv a sferei de diseminare a rezultatelor acestor activităţi şi a tehnologiilor şi
infrastructurii aferente;
 accentuarea dimensiunii informaţionale şi de concepţie a muncii, a rolului factorilor
informaţionali în susţinerea creşterii eficienţei economice, precum şi a importanţei
deţinute, în cadrul organizaţiilor economice, de către profesioniştii informaţiei
(manageri, cercetători, analişti, programatori, cadre de concepţie şi sinteză,
funcţionari de birou, experţi şi consultanţi etc.);
 preponderenţa activităţilor umane desfăşurate în regim de asistare interactivă cu
calculatorul;
 posibilităţile oferite de reţelele teleinformatice pentru accesarea şi prelucrarea
informaţiei de la distanţă de către participanţi dispersaţi teritorial, depăşindu-se
astfel barierile spaţiului geografic; reprezentative în acest sens sunt învăţământul la
distanţă, lucrul la distanţă, teleconferinţele etc.;
 valorificarea înaltă – în cadrul firmelor bazate pe informaţie, a resurselor materiale
şi de muncă, pe seama unei investiţii ridicate de inteligenţă;

179
  accesibilitatea largă, pentru cetăţeni, a serviciilor şi facilităţilor oferite de sistemele
informatice (fie publice, fie proprii unor organizaţii), atât la locul de muncă, cât şi
în viaţa lor publică şi privată.

9.2. REVOLUŢIA INTERNETULUI

Revoluţia s-a produs cu adevărat la începutul anilor ’90. Dintr-o dată Internetul a apărut
peste tot, schimbând complet modul de viaţă şi acţiune a milioane şi zeci de milioane de firme
şi persoane.

Internet: semnificaţii şi evoluţie

Ce este Internet-ul? Este un ansamblu de reţele mondiale care permit unirea şi partajarea
informaţiilor pe baza unei serii comune de protocoale de comunicaţie. El permite
calculatoarelor aflate în orice colţ al globului să comunice eficace, indiferent de marcă,
arhitectură, amplasament sau sistem de operare.
În plus, contrar formelor tradiţionale de comunicare, nu este nevoie să dispunem de
reţele distincte cu tehnologii diferite pentru a asigura transmisii vocale sau de imagini. Internet-
ul le poate transporta datorită unei infrastructuri simple, folosind linii telefonice, cabluri optice,
dispozitive fără fir sau sateliţi.

Fig. nr. 9.2 Infrastructura Internet in Europa in 199655

55
Moca, R., Internet – Infrastructura in Europa, Computer World nr 9 (57), 1996

180
 Evoluţia sa a fost extrem de rapidă. De exemplu, de la 10 milioane de calculatoare gazdă
prezente pe Internet la jumătatea anilor 1995, s-a ajuns la începutul anilor 2000 la peste 70 de
milioane.

80000

70000

60000

50000

40000

30000

20000

10000

Figura nr 9.3 Evoluţia numărului de calculatoare gazdă pe Internet56

Potrivit aceloraşi surse luna ianuarie 2001 a înregistrat un număr de calculatoare gazdă
pe Internet de 109.574.429.
Creşterea explozivă a Internet-ului a revoluţionat nu numai lumea calculatoarelor şi a
telecomunicaţiilor: el a devenit o adevărată “autostradă infomaţională”, la care zilnic sute de
mii de afaceri, sisteme educaţionale, reţele de cercetare etc. îşi conectează calculatoarele,
reunind conexiuni din peste 200 de ţări ale globului.
Iată doar câteva cifre cu titlu de exemplu:
Tabel nr. 9.1 Evoluţia numărului de utilizatori Internet57
Număr internauţi (milioane pers.)
Nr. crt. Zona geografică
2001
1. SUA – Canada 180.68
2. Europa 154.63
3. Asia / Pacific 143.99
4. America Latină 15.33
5. Africa 4.15

56
www.isc.org
57
http://www.journaldunet.com/chiffres-cles.shtml

181
 6. Orientul mijlociu 4.65
Total în septembrie 2001 513.41
Total în iulie 2000 359.8

Fig. nr. 9.4 Evolutia Internet-ului ca numar de utilizatori in perioada 2000-2003 ( IDATE
DigiWorld)58
Evolutia numarului de utilizatori de Internet a fost extrem de rapida, depasindu-se toate
prognozele si estimarile realizate:

Numărul de utilizatori
An 2010 2009
miliarde 2,08 1,86

58
http://www.idate.org/en/Free-download/Free-download_73_.html

182
Figura nr. 9.5 Evoluţia numărului de utilizatori Internet pe zone ale globului perioada
2000-2010

Figura nr 9.6 Evoluţia numărului de utilizatori Internet in SUA perioada 2008-2014

183
 Figura nr 9.7 Evoluţia numărului de utilizatori Internet perioada 2000-2010
Cei 361 milioane utilizatori de Internet în 2000 din întreaga lume insemnau doar
aproximativ un sfert din dimensiunea Facebook-ului anului 2014.
Nu întâmplător marile puteri economice ale lumii sunt şi principalii utilizatori de Internet.

Tabel nr. 9.2 Top 10 utilizatori Internet in 2000

După cum se poate observa din cifrele prezentate mai sus, liderii incontestabili ai folosirii
Internet-ului sunt cele trei forţe industriale şi comerciale SUA, Germania şi Japonia. În anii
imediat următori s-au înregistrat schimbări ale raporturilor de forţe prin creşterea ponderii in
special a Asiei, Americii de Sud si chiar si a anumitor tari din Africa:

184
 Tabel nr 9.3 Top 10 utilizatori Internet in 2010

Tabel nr 9.4 Principalele cresteri de utilizatori Internet in tarile lumii

185
 Figura nr 9.8 Top 20 tari ca numar de utilizatori Internet

Figura nr 9.9 Comparatie Numar populatie/Numar utilizatori Internet in principalele

tari ale lumii

186
 Internetul cunoaște în ansamblu o creștere spectaculoasă. Potrivit Internet World Stats, la
data de 30 iunie 2014, numărul total de utilizatori de internet era de 3,035,749,3405, Asia
situându-se pe primul loc, iar în anul 2015 numărul de utilizatori din întreaga lume crește la
3,170,000,000, numărul acestora fiind în continuă creștere. Site-ul
http://www.internetlivestats.com/ ne oferă numărul de utilizatori de internet în timp real59.

Fig. nr. 9.10 Numărul de utilizatori de Internet din întreaga lume, 2005-201660

59
Internet Users, http://www.internetlivestats.com/internet-users/#trend
60
Number of worldwide internet users from 2000 to 2015 (in millions), http://www.internetlivestats.com/internet-
users/#trend

187
 Fig. nr. 9.11 Clasament pe tari - Numărul de utilizatori de internet 201661

Evolutia numarului de utilizatori Internet in Romania a cunoscut si el o dinamica

accentuata, ajungand in 2016 la 11,236,186. Putem vorbi astfel de o rata de penetrare de
aproximativ 58 % (Populatie totala : 19,372,734) si de o pondere de 0.3% din totalul
utilizatorilor de internet la nivel mondial (3,424,971,237).

Fig. nr. 9.12 Evolutia numarului de utilizatori de Internet in Romania 2006-201662

61
http://www.internetlivestats.com/internet-users-by-country/
62
http://www.internetlivestats.com/internet-users/romania/

188
 Fig. nr. 9.13 Numarul de utilizatori de Internet la nivel mondial - 2019

De ce este Internet-ul cheia evoluţiei secolului XXI? Mai multe elemente asigură acest
succes:
 simplitatea, “supleţea”... şi concurenţa. Simplitatea protocolului facilitează conectarea
întreprinderilor şi a populaţiei. Concurenţa – sunt zeci de mii de firme în lume furnizoare
ale accesului la Internet, fapt ce evident asigură reducerea tarifelor. În plus, simplitatea,
asigură un mod facil de realizare a aplicaţiilor şi a serviciilor pentru Internet;
 preţurile de acces şi de comunicare. Protocolul de comunicaţie TCP permite utilizarea
legăturilor fizice într-o manieră particular eficace, deci puţin costisitoare. Preţurile de
comunicare pe Internet nu depind nici de distanţă, nici de durată;
 caracterul său global. Prin construcţie Internet-ul este global. El facilitează în mod
considerabil comunicaţiile internaţionale;
 în fine, creşterea face apel la creştere. Cu cât numărul de internauţi creşte, cu atât el devine mai
interesant pentru firme şi populaţie, care-şi vor intensifica eforturile pentru a se conecta.

189
 Fig.nr. 9.13. Impactul conexiunilor Internet de tip Broadband asupra creşterii economice
prelucrare după Thompson, Garbacz, 2011
Utilizările Internetului
Internet-ul nu este un domeniu îngust, dedicat anumitor categorii de agenţi economici sau
persoane. Principalele sale utilizări sunt:
 căutare – printr-un simplu click primeşti accesul la mii de situri Web şi resurse pentru
informaţii multimedia, informaţii tehnico-ştiinţifice sau comerţ electronic;
 e-mail – schimbul de poştă cu milioane de utilizatori Internet;
 discuţii – participarea la formuri, grupuri de discuţii specializate sau grupuri de ştiri;
 chat – conversaţii în timp real în regim text cu utilizatori din orice zonă a globului;
 vânzare-cumpărare – se poate vinde respectiv cumpăra orice via comerţ electronic,
prestări de servicii şi acţiuni on-line;
 transfer de fişiere – fişiere ce conţin date, software, rapoarte, articole, muzică, imagini,
sau alte tipuri pot fi descărcate pe calculatorul propriu;
 conectare – se poate realiza legătura şi ulterior naviga pe mii de calculatoare care sunt
conectate la Internet;
 alte utilizări – telefonie, videoconferinţe, programe radio, programe TV, jocuri video,
explorarea lumii virtuale etc.
Companiile utilizează Internetul în afaceri, în diverse moduri, pornind de la comunicaţii
ale firmei, colaborări, comerţ electronic şi până la alianţe strategice de afaceri. Demn de reliefat
că toată această comunicare globală între angajaţi, clienţi, furnizori şi alţi parteneri de afaceri
se realizează on-line. Site-urile interactive, e-mail-ul, chat-ul, grupurile de discuţii, audio şi

190
videoconferinţe, permit ca toate informaţiile interne sau externe firmei, să fie căutate, solicitate,
analizate şi partajate.

Figura nr.9.14 Cum poate utiliza o firmă Internet-ul pentru afaceri63

Fără îndoială, în afara elementelor de ordin comunicaţional (printre care se numără:

răspuns rapid privind percepţia noilor produse, răspuns imediat la problemele clienţilor, o mai
mare pondere a personalului în contact cu clienţii, multiplicarea contactelor fără costuri
suplimentare etc.), prezenţa unei firme pe Internet rezidă şi din alte motive:
 reducerea costurilor de comercializare a produselor;
 promovarea întreprinderii;
 creşterea valorii produselor;
 câştigarea de noi segmente de piaţă;
 vânzarea de produse în direct;
 fidelizarea clientelei;
 regăsirea rapidă a informaţiilor necesare;
 obţinerea de date pentru cercetările de marketing;
 consultarea mediului de afaceri privind viabilitatea tranzacţiei;
 obţinerea de noi surse de venit;
 reducerea costurilor de realizare a afacerii.

Cine sunt cei cărora ne adresăm prin intermediul Internet? Practic Internet-ul este unul
din primele domenii de pe glob fără restricţii de acces. Cu un calculator fără performanţe tehnice
deosebite şi cu un modem oricine poate naviga în acest univers pentru a face afaceri,
documentare, cercetare, educaţie etc. Câteva elemente sunt însă importante a fi luate în calcul:

63
O’Brien, J., op. cit., p. 248

191
 Tabel nr. 9.5 Principalele limbi de comunicaţie utilizate pe Internet – 200064

Limba utilizată Procentaj

Engleză 51,3
Japoneză 8,1
Germană 5,9
Spaniolă 5,8
Chineză 5,4
Franceză 3,9
Coreeană 3,5
Italiană 3,0
Olandeză 1,8

Pentru 2003, valorile au fost 46% internauţi anglofoni, iar pentru anul 2007, 43%. Ca
segment de vârstă, preponderenţa aparţine celor între 30 şi 39 de ani, dar numărul tinerilor (în
special sub 18 ani) a crescut foarte mult în următorii ani: 27 de milioane la sfârşitul lui 2001 şi
77 milioane în 2007.65
Lucrurile insa au evoluat foarte mult in ultimii ani si situatia limbilor vorbite/folosite pe
Internet a capatat noi conotatii.

Figura 9.15 Principalele limbi de comunicaţie utilizate pe Internet – 201766

Tabel nr. 9.6 Top 10 Principalele limbi de comunicaţie utilizate pe Internet – 201767

64
http://www.journaldunet.com/chiffres-cles.shtml
65
Computer Economics
66
http://www.internetworldstats.com/stats7.htm
67
http://www.internetworldstats.com/stats7.htm

192
 In materie de web site-uri, anul 2017, prezenta urmatoarea situatie in materie de folosire
a limbilor pentru continutul acestora:

Fig. nr. 9.16 – Folosirea limbilor pentru continutul web site-urilor68

Care sunt principalele sectoare de activitate pe Internet şi câtă încredere există pentru a
realiza tranzacţii on-line? Principalele sectoare conform numărul de utilizatori ce le-au accesat
sunt:

68
https://en.wikipedia.org/wiki/Languages_used_on_the_Internet

193
  comerţ electronic 22,2%;
 prestări servicii 17,3%;
 tranzacţii financiare 16,7%;
 ştiri şi în general domeniul media 12,2%;
 publicitate – marketing 12,2%;
 sfaturi în activitate 4,7%;
 soluţii software 4,7%;
 altele 10,0%.

Dacă pentru informarea on-line nu există reticienţă, peste 90% dintre utilizatori
practicând acest sistem, neîncrederea în securitatea deplină a trnzacţiilor financiare face ca
proporţia să fie în jur de 40%.
Indiferent că este vorba de comerţ şi logistică, informaţie sub orice formă, instrucţie şi
educaţie, finanţe, bănci şi asigurări, turism sau afaceri, toate pieţele sunt abordate.

Implicaţiile organizaţionale şi instituţionale ale Internetului

Tradiţional tranzacţiile economice cuprind trei categorii de participanţi: ofertanţii,
consumatorii şi intermediarii ce permit punerea în contact a primelor două categorii. Este cert
că noul sistem va “bulversa” serios această ultimă componentă: Internet-ul poate aduce
consumatorilor şi întreprinderilor din întreaga lume, produse şi servicii cu o valoare adăugată
mult mai ridicată decât cele propuse de intermediarii tradiţionali şi foarte important, la preţuri
sensibil mai scăzute.
De ce considerăm că acest sistem va creşte exponenţial an de an? Pur şi simplu pentru
că este mult mai uşor de realizat decât cel tradiţional şi, în plus, mai eficient. Şi indiferent de
momentul la care ne aflăm în evoluţia societăţii, interesul, maximizarea utilităţii sunt elementele
ce ne ghidează actele.
Nu considerăm că această paradigmă poate fi însuşită extrem de rapid. Dar cifrele sunt
grăitoare:69 în Statele Unite, în 1999, Neteconomia (“economia în reţea”) reprezenta deja o cifră
de afaceri de aproximativ 500 de miliarde de dolari, folosind în mod direct peste două milioane
de persoane; cifra de afaceri pe angajat era mai mare cu 65% decât cea din sectoarele
tradiţionale – productivitatea este deci a priori mai ridicată.
Rădăcinile economiei de reţea, coboară până în centrul firmelor, pentru care reţeaua
devine treptat “coloana vertebrală şi aerul pe care-l respiră”.70 Tentaculară, ea se hrăneşte chiar
din deschiderea de pieţe, extinzându-şi ramificaţiile şi influenţa în toate sectoarele de activitate,
inclusiv în cele ce nu au nici o legătură cu tehnologiile de comunicaţie. Cu Internet-ul
comunicarea devine în acelaşi timp mijlocul şi scopul. Creşterea virtuală a reţelei nu se încheie
niciodată.

69
Godeluck, S., Le Boom de la Netéconomie, Editura La Decouverte, Paris, 2000, p.9
70
ibidem, p. 14.

194
 Implicaţiile tehnologice, comportamentale, dar mai ales organizaţionale, pentru firme
sunt extrem de ridicate: sunt constrânse să-şi amplifice şi să-şi restructureze circuitele de
producţie, inclusiv să le reducă pentru ca informaţia să circule mai repede, să-şi administreze
produsele cu maximă eficienţă eliminând, pe cât posibil, stocurile, să “gândească”, să producă
şi să reacţioneze la semnalele pieţii în timp real. Intensitatea competiţiei este maximă, pe
Internet neexistând poziţii inexpugnabile.
Explozia fenomenului Internet a “împins” firmele la reconsiderarea strategiilor lor de
dezvoltare şi creştere a cotelor de piaţă. Clienţii “fără chip” sunt cei care indirect stabilesc liniile
directoare ale evoluţiei, putând lua în calcul existenţa unor reguli privind managementul
relaţiilor cu clienţii:
 folosirea unor tehnologii deschise;
 alegerea unor tehnologii rapide;
 concentrare pe client şi nu pe tehnologie;
 apelarea la parteneriate externe, acolo unde este nevoie;
 construirea de sisteme scalabile;
 abordarea gradată a implementării.
Paradoxal, Internet-ul a readus în discuţie problematica reglementării activităţii pe piaţă,
putându-se discuta de o nevoie acută de standardizare şi reglementare.
Standardele şi înţelegerile globale ajută clienţii, în primul rând, să-şi crească încrederea
în sistemul tranzacţiilor electronice (siguranţa plătilor electronice, reducerea “pirateriei”
electronice, siguranţa creditării etc.). În plus, este o cale de a permite firmelor mici să intre cu
succes în concurenţă cu monopolurile anterioare şi de a ţine legătura cu clienţii din alte ţări.
Este vorba, în special, de standardele de comunicaţie. Uneori, standardele pot fi şi o barieră –
de exemplu, standardele premature. În această direcţie, un rol important revine statului, care
trebuie să încurajeze implementarea:
 standardelor de telecomunicaţie;
 metodelor de plată electronică;
 modalităţilor de criptare a mesajelor şi documentelor electronice;
 drepturilor de copyright (drepturile de autor, cele de copiere, multiplicare).
Fără îndoială, pentru dezvoltarea acestui nou tip de economie sunt necesari importanţi
paşi pentru asigurarea unui cadru juridic transparent şi pe cât posibil armonizat. Este nevoie de
un cod comercial uniform, chiar dacă adoptarea unei legislaţii pentru Internet este o problemă
extrem de laborioasă, ţinând cont că Internet-ul este o reţea fără limite şi fără un proprietar şi,
în plus trebuie asigurată şi o protecţie a vieţii private a fiecărui utilizator.
Cu siguranţă că etica este încă la stadiul de deziderat, dar în nici un caz soluţia nu este
în îngrădirea sau înregimentarea traficului după regulile aplicate în comerţul tradiţional sau în
lumea media. Sunt ţări care restricţionează chiar accesul la Internet:
 accesul este monitorizat de guvern în: China, Iran, Arabia Saudită, Azerbaidjan,
Uzbekistan;
 acces limitat în: Belarus, Cuba, Irak, Tunisia, Vietnam, Turkmenistan, Sierra Leone;

195
  acces public interzis în: Libia, Coreea de Nord, Sudan, Siria.
 Simpla enumerare a acestor state reliefează însă un aspect foarte important: nici unul
dintre state nu face parte din categoria ţărilor dezvoltate.

Web 3.0 vs Web 2.0 vs Web 1.0

Web 2.0 descrie site-uri World Wide Web care utilizează o tehnologie avansată, diferită
de paginile statice din site-urile web anterioare. Termenul a fost inventat în 1999 de către Darcy
DiNucci și a fost oficializat de către Dale Dougherty, vice-președinte la O’Reilly Media, într-o
întâlnire de brainstorming între Tim O'Reilly și angajații companiei MediaLive International
(produce, gestionează și promovează expoziții, conferințe și alte evenimente pentru industria
tehnologiei informației), la sfârșitul anului 2004. Web 2.0 nu desemnează un tip cu totul nou de
tehnologii sau aplicaţii, el doar descrie un nou mod de utilizare a internetului, diferit din punct
de vedere social şi tehnic, ce permite o mai bună utilizare şi exploatare a posibilităţilor oferite
de internet. Web 2.0 reprezintă o treaptă superioară în evoluţia internetului, unde în prim plan
nu se mai află doar diseminarea pură de informaţii sau vânzarea de produse de către operatorii
de pagini web, existând doar participarea utilizatorilor la internet şi generarea unei utilităţi
suplimentare.
Web 2.0 este termenul dat pentru a descrie o a doua generație World Wide Web, care
este axată pe capacitatea oamenilor de a colabora și de a face schimb de informații online. Web-
ul 2.0 se referă de fapt la tranziția de la pagini statice HTML pentru un web mai dinamic, care
este mai organizat și se bazează pe oferirea aplicațiilor Web pentru utilizatori. Site-urile Web
2.0 permit utilizatorilor să preia informațiile mult mai repede din mediul online. În loc de simpla
lectură, un utilizator este invitat să comenteze articolele publicate, sau să își creeze un cont de
utilizator sau un profil pe un site.
Web 2.0 mai este cunoscut și sub forma de „web înțelept”, „web participativ” sau „web-
ul citire-scriere”. Cu lectura precum scrisul, web-ul ar putea deveni bidirecțional. În web 2.0
utilizatorii beneficiază de mai multă interacțiune și de mai puțin control. Acest web nu este doar
o nouă versiune a web-ului 1.0, el are un design mai flexibil, creează conținut colaborativ,
beneficiază de actualizări.

196
 Tabelul nr 9.7 Comparatie Web 1.0 vs Web 2.0

O funcționalitate îmbunătățită la web 2.0 include comunicarea deschisă cu un accent pe

comunitățile bazate pe web ale utilizatorilor, precum și partajarea mai deschisă de informații.
De-a lungul timpului web 2.0 a fost folosit mai mult ca un termen de marketing decât un termen
pe bază de calculator. Blogurile, wiki-urile și serviciile Web sunt toate văzute ca și componente
ale web-ului 2.0. Astfel, conținutul web-ului 2.0 nu este doar pentru a fi citit, ascultat sau
observat, el este creat pentru a comunica în mod activ și de a participa pe Internet.

Fig. nr. 9.17 - Aplicațiile web 2.0

Tehnologiile web 2.0 oferă o interacțiune la un nivel care nu a mai fost disponibil
înainte. Site-urile au devenit mult mai dinamice și interconectate, producând comunități online

197
pentru a facilita schimbul de informații pe web. În timp ce web 2.0 poate fi reprezentat ca o
etichetă statică atibuit la noua eră, tehnologia actuală continuă să evolueze și să se schimbe71.
1. Wiki-urile- aplicații web de colaborare ce permite utilizatorilor din cadrul comunității să
adauge conținut și să păstreze propriile versiuni succesive, dar permite și oricui altcuiva
editarea conținutului. Un wiki poate fi deschis pentru toată lumea sau poate fi restricționat la
o rețea sau o comunitate selectată. Acesta poate acoperi un anumit domeniu sau subiect și
face mai ușoară căutarea anumitor informații. La această aplicație predomină textul, dar pot
fi incluse și imagini, filme, înregistrări audio. Cel mai cunoscut wiki este wikipedia
(http://ro.wikipedia.org/).
2. Blogurile- provin de la expresia din limba engleză web log, adică jurnal pe internet și
reprezintă o publicație web (text scris) care înglobează articole cu caracter personal publicate
periodic sau actualizate neîntrerupt. Acestea oferă informații sau comentarii legate de un
anumit eveniment, subiect sau problemă, fiind menținut în general de o singură persoană sau
un grup restrâns de contribuitori. Blogurile sunt preponderent de text, dar pot fi și sub formă
de imagini, sunete, filme. Vizitatorii blogurilor pot face comentarii sau pot răspunde la
comentariile realizate de alți vizitatori, acestea fiind publice.
3. Rețelele sociale- permit persoanelor să își creeze un profil propriu și să îl împărtășească cu
alți utilizatori care au aceleași interese, pentru a ajuta la creearea unei rețele sociale.
Profilurile realizate de utilizatori pot fi publice (vizualizate de orice utilizator) sau private
(vizualizate doar de către persoanele cărora le permite utilizatorul). Persoanele care folosesc
aceste rețele sociale pot posta text, fotografii, muzică, clipuri video, iar dintre cele mai
populare rețele sociale sunt facebook (www.facebook.com) și MySpace
(www.myspace.com). Într-o rețea socială membrii înscriși participă chiar ei la conținutul
rețelei (prin adăugare de fotografii, videouri, știri și altele), dar sunt expuși unor pericole
specifice din Internet, cum ar fi pierderea confidențialității datelor private și altele. Câteva
exemple de rețele sociale:
 Facebook- în primul trimestru al anului 2015 a avut 1.440.000.000 utilizatori activi
lunar. Utilizatorii activi sunt cei care s-au conectat la Facebook în ultimele 30 de zile.
În plus, în același trimestru rețeau socială a avut 1.250.000.000 utilizatori de aplicații
mobile;
 Flickr- pentru fotografii;
 Google+ face parte din fenomenul denumit Web 2.0, și la data de 22 iunie 2015
înregistra peste 192.108.670 de utilizatori activi lunar21;
 Myspace- circa 1 milion de utilizatori pe tot globul (Aprilie 2014);
 Twitter– serviciul de microblogging a ajuns în medie la 313.932.150 de utilizatori
activi lunar în iunie 2015;
 YouTube- pentru filme și video;
 LinkedIn- pentru managementul carierei.

71
***, Web 2.0, http://techterms.com/definition/web2.0

198
 Fig. nr. 9.18. Reprezentarea fluxului informațional în cadrul rețelelor de socializare
Sursa: http://www.ibm.com/developerworks/library/ws-socialcollab/
4. Site-uri de partajare de conținut- permit utilizatorilor să încarce conținutul creat pentru alți
utilizatori pentru a fi vizualizat. Printre cele mai cunoscute site-uri de partajare de conținut se
numără YouTube pentru partajare video și Flickr pentru partajarea de fotografii. Utilizatorii își
pot crea un profil individual, creându-și propriile liste cu video-urile și fotografiile preferate.
Utilizatorii au posibilitatea de a evalua și comenta fotografiile și video-urile postate, oferind un
feedback proprietarului și altor utilizatori. Încălcarea drepturilor de autor este una dintre cele
mai mari probleme a acestor servicii deoarece mulți utilizatori nu încarcă pe site conținut
original.
5. Podcasting- o modalitate de a face fișiere audio sau video disponibile pe internet, putând fi
descărcate pentru a fi ascultate sau vizionate pe un calculator sau pe dispozitive de mână (iPod,
MP3Player). Un podcast poate fi tratat ca o înregistrare audio (podcast-uri audio) sau ca un film
(podcast-uri film sau vodcasts). Aceste podcast-uri pot include și imagini sau prezentări
PowerPoint. De obicei un podcast are un spectacol audio cu noi episoade care sunt descărcate
pe calculator aleator sau la intervale planificate, săptămânal sau lunar. Atâta timp cât
podcasturile sunt ascultate doar pe calculator, nu este necesar un software special, este suficient
doar playerul audio/video care este deja pe calculator. Cel mai popular software podcast este
iTunes. În prezent mii de podcast-uri sunt create în fiecare zi și milioane de podcast-uri sunt
disponibile gratuit.
6. Microblog- cuprinde tehnologiile care permit utilizatorilor să scrie mesaje scurte, limitate de
obicei la mai puțin de 200 de caractere, și le publică prin intermediul serviciilor bazate pe
browsere web, e-mail sau telefoane mobile. Cele mai populare servicii de micro-bloggin din
ziua de astăzi sunt cele sub denumirea de Twitter (http://twitter.com). Twitter este o rețea
socială și de microblog gratuită, care permite utilizatorilor să trimită și să citească actualizările
altor utilizatori (cunoscută sub numele de tweets), care sunt postări bazate pe text de până la
140 de caractere.Twitter a avut peste 5 milioane de utilizatori în septembrie 2008, ajungând
acum la 313.932.150 de utilizatori activi lunar în iunie 2015. Alte site-uri mai populare de
microblog sunt: Plurk, Tumblr, Jaiku, Pownce.

199
7. Marcare socială- este o modalitate de stocare, organizare, căutare, gestionare și partajare
colecții de site-uri. Cu ajutorul metadatelor ”etichete”, sau cuvintelor cheie, aceste liste pot fi
organizate și partajate pe internet. Într-un sistem de marcare, utilizatorii salvează link-urile site-
urilor care doresc să și le amintească și/sau să le partajeze. Aceste marcaje sunt de obicei publice
dar pot fi și private sau partajate doar anumitor grupuri sau persoane. Aceștia pot accesa aceste
marcaje în ordine cronologică, în funcție de categorie sau etichete (taguri), sau prin intermediul
unui motor de căutare. Multe servicii de marcare oferă feed-uri web pentru lista lor de marcare
sau categoriile etichetate. Acest lucru permite abonaților să fie la curent cu noile marcaje așa
cum sunt ele salvate, partajate și etichetate de alți utilizatori. Deoarece aceste servicii au evoluat
și au devenit din ce în ce mai populare, le-au fost adăugate caracteristici suplimentare cum ar fi
evaluări, comentarii pe marcaje, posibilitatea de a importa și exporta marcajele de pe browser,
e-mailuri de marcare, web-ul de adnotare și grupuri sau alte caracteristici rețea. Printe cele mai
cunoscute site-uri de marcare sunt: Del.icio.us (http://delicious.com), Digg (http://digg.com),
Technorat (http://www.technorati.com).
1500
1415
1000

500

300 288 300 347

0
Facebook Google+ Twitter Instagram LinkedIn

Număr de utilizatori activi (în milioane)

Fig. nr. 9.19 Număr de utilizatori activi în principalele rețele de socializare în luna martie anul
201572
Web 3.0 este denumit ca a treia generație a web-ului, facându-și apariția în 2006. Ideea
de bază a web-ului 3.0 este de a defini structuri de date și legarea lor cu scopul de a obține
descoperiri efective, automatizare, integrare și reutilizarea peste diverse aplicații. Web 3.0
încearcă să lege, integreze și analizeze date din diferite seturi de date pentru a obține noi fluxuri
de informații. Acesta are abilitatea de a îmbunătății gestionarea datelor, susținere pentru
accesibilitatea internetului mobil, stimulează creativitatea și inovația, încurajează factorii
fenomenului de globalizare, sporește satisfacția clienților și ajută la organizarea și colaborarea
în web-ul social.
Web 3.0 este cunoscut de asemenea sub numele de web semantic. Web-ul semantic a
fost gândit tot de către Tim Berners-Lee, inventatorul WWW (Word Wide Web). Există o
echipă dedicată la consorțiul web (W3C), care lucrează la îmbunătățirea, extinderea și
standardizarea sistemului, limbilor, publicațiilor și instrumentelor care au fost deja dezvoltate.
Scopul principal al web-ul semantic este de a face web-ul posibil de citit de mașini și nu numai
de oameni.

72
Prelucrare după http://www.statista.com/statistics/272014/global-social-networks-ranked-by-number-of-users/

200
 Fig. nr. 9.20 Evoluția Web-ului73
Principala diferență dintre web 2.0 si web 3.0 este că web 2.0 se axează pe conținutul creativ al
utilizatorilor și al producătorilor, în timp ce web 3.0 se axează pe legături de seturi de date. În următorul
tabel sunt comparate câteva diferențe între web 2.0 și web 3.0.

Tabelul nr 9.8 Comparatie Web 2.0 vs Web 3.0

73
***, Radar Networks & Nova Spivack, 2007, www.radarnetworks.com

201
 Tabelul nr 9.9 Tendintele Web74
WEB4.0 WEB5.0 WEB6.0
Tendințe
Web simbiotic Web emoțional Web telepatic
Asistență personală Simțuri Încorporat în
Comenzi vocale Holografic sistemul nervos

9.3. COMERŢUL ELECTRONIC – VECTOR AL SOCIETĂŢII

INFORMAŢIONALE

Povestea WWW (World Wide Web) a început de la o simplă metaforă - cea a ţesăturii
(lumea ca pânză de paianjen), s-a dezvoltat apoi ca un simplu serviciu de acces la informaţii şi
a sfârşit prin a deveni un mediu comercial extraordinar.
Cât de repede s-a dezvoltat WEB-ul? Să vedem cifrele: în 5 ani numărul serverelor a
crescut de la 0 la 1500. Cinci ani mai târziu, numărul serverelor depăşea 7 milioane.
Creşterea WEB-ului a fost fenomenală şi va urma după toate probabilităţile, o evoluţie
progresivă. Dacă estimările asupra numărului de consumatori şi de întreprinderi on-line
variează considerabil în funcţie de pieţele internaţionale, experţii apreciază că în anul 2000 au
avut acces la WEB mai mult de 36 de milioane de cămine numai în SUA.
Cifra este mai mică în Europa unde se înregistrează un ritm ceva mai redus de pătrundere
a calculatoarelor personale, 20 de milioane de cămine în 2000. De asemenea în Japonia mai
mult de 12 milioane de familii au avut acces la WEB în 2000.
Numarul site-urilor comerciale a depăşit 2 milioane în SUA şi a atins milionul atât în
Europa cât şi în Japonia (anul 2000). Ulterior, numărul de siteuri web din Internet a ajuns in
anul 2008 la 186,7 milioane, fata de 155,5 milioane in 2007 sau 106,8 milioane in anul
2005.După atingerea unui miliard de site-uri web în anul 2014, numărul acestora a scăzut în
anul 2015 datorită fluctuațiilor lunare ale site-urilor inactive, dar a crescut în 2016, iar pe data
de 26 martie, potrivit Internet Live Stats, era de 1.006.548.681.

74 ***, Evoluția WEB, http://www.asecib.ase.ro/mps/proiecte_2015-

2016/DaiaLavinia_Evolutia%20web%201.0%20-%202.0%20-%203.0%20-%204.0.pdf accesat 23.11.2016

202
 Fig. nr.9.21 Evoluția numărului de site-uri web75
Adoptarea World Wide Web de către întreprinderi influenţează activitatea la două nivele.
În primul rând pot comunica informaţii tranzacţionale competitiv parteneriilor comerciali:
acesta este comerţul între întreprinderi. La al doilea nivel întreprinderilor le este propusă o mai
bună modalitate de desfacere a produselor şi serviciilor către consumatori: comerţul
întreprindere-consumatori. Integrarea WEB în funcţiunile de comunicare internă şi externă a
întreprinderii (datorită implementării tehnologiilor Intranet/Extranet) poate fi rezumată ca în
tabelul nr.9.1176
Tabel nr. 9.10 Tehnologii WEB integrate în funcţiunile de comunicare internă
şi externă a întreprinderilor

Tehnologii WEB integrate în

Comunicarea externă a întreprinderilor comunicarea internă a întreprinderilor
Promovarea produselor noi, documentaţie Aplicaţii de baze de date în întreprinderi
tehnică
Comunicare vizuală şi promovarea imaginii, Prezentarea internă a grupurilor, serviciilor,
anunţuri de recrutare, suporturi de anchete produselor, resurselor documentare, a
interactive cu potenţialii clienţi strategiilor şi activităţilor
Suport tehnic şi module de formare clienţi Partajarea resurselor disponibile, munca
colaborativă
Catalog de produse şi servicii Formare internă (suport tehnic, limbaj)
Activitatea de publicare electronică prin noile
instrumente media, complementarele
suporturilor tradiţionale imprimate. Conversia
informaţiilor existente permite integrarea
acestei activităţi în comunicarea tradiţională.

75
***, Total number of websites, http://www.internetlivestats.com/total-number-of-websites/, accesat la
24.11.2016
76
Fotache, D., Birotica, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p. 85

203
 Reţeaua Internet şi sistemele EDI au modificat radical maniera de automatizare a
tranzacţiilor comerciale. Prin intermediul reţelei publice generalizate, folosind standarde de
comunicare, întreprinderile îşi reduc semnificativ costul tranzacţiilor şi au posibilitatea să
participe la tranzacţii comerciale automatizate. Nu peste mult timp toate întreprinderile mari,
mici şi medii – vor expedia şi vor primi cea mai mare parte a comenzilor şi facturilor prin
intermediul Internetului.
Utilizarea comerţului electronic va oferi întreprinderilor oportunităţi de colaborare într-
o manieră mai directă cu alte întreprinderi în scopul comercializării bunurilor şi informaţiilor
şi, de asemenea, pentru producerea efectivă a bunurilor.
Principala problemă a Internetului este securitatea. Internetul nu a fost iniţial conceput
pentru a asigura o siguranţă a informaţiei de-a lungul reţelei, pe parcursul ei dintre servere.
Există câteva “magazine” pe WEB, care folosesc programe speciale pentru tranzacţii,
care ar trebui să asigure securitatea comunicării dintre client şi magazinul on-line. Cum aceste
programe sunt gratuite, în general, nu reprezintă o problemă pentru hackeri sau crackeri să le
dezasambleze şi să vadă pe baza cărui algoritm de criptare funcţionează. Cei nespecializaţi
încercă pur şi simplu prin verificarea tuturor parolelor.
Conform statisticilor, firmele care folosesc vânzarea pe Internet (inclusiv băncile)
înregistrează între 2 şi 10% pierderi din cifra totală de afaceri, din cauza cracker-ilor şi hacker-
ilor. O tranzacţie din 10 este făcută de un hacker, care ia marfa şi fuge; folosind datele de pe o
carte de credit reală sau modificând aceste date, cu ajutorul unui generator de cărţi de credit.
Firmele care nu verifica on-line cartea de credit sunt cele mai afectate de această ultimă metodă.

9.4. COMERŢUL ELECTRONIC - CONCEPT, POLITICI ŞI

ACTORI

Definire
Comerţul electronic este un concept foarte general şi există de mult timp. O încercare
de definire extrem de simplă ar suna în felul următor: comerţul electronic presupune vânzarea
bunurilor şi serviciilor cu ajutorul calculatoarelor şi telecomunicaţiilor. Altfel spus, în cadrul
comerţului electronic, tranzacţiile sau toate aspectele relaţiei vânzător/cumpărător îmbracă
formă electronică şi se fac pe suport electronic.
Din păcate această definiţie este foarte restrictivă deoarece include actul vânzării unui
produs în categoria publicaţiilor electronice. Dacă se elimină "vânzarea produsului" din
definiţia comerţului electronic, comerţul de bunuri fizice poate fi inclus în categoria bunurilor
interschimbabile cu specificaţii prestabilite.
R. Kolakota şi A. Whinston îl definesc ca fiind “o metodă modernă de afaceri, care se
adresează nevoilor firmelor, pieţelor şi clienţilor prin reducerea costurilor concomitent cu
îmbunătăţirea calităţii poduselor şi serviciilor, precum şi creşterea vitezei de oferire a

204
acestora”.77 Potrivit opiniei celor doi autori, comerţul electronic presupune cumpărarea şi
vânzarea informaţiilor, produselor şi serviciilor prin intermediul reţelelor de calculatoare, care
formează aşa numita autostradă infomaţională.
Dennis Geller înţelege prin comerţ electronic “colecţia de instrumente şi practici ce
presupune utilizarea tehnologiilor Internet şi care permit unei firme de a creea, întreţine şi
optimiza relaţiile de afaceri cu alte firme şi consumatorii individuali”.78
Comerţul electronic nu reprezintă un fenomen informatic nou, el a existat de mult timp
sub forma schimburilor inter-întreprinderi. Dezvoltarea explozivă a Internetului a generat noi
valenţe pentru vânzările prin intermediul reţelelor informatice către consumatori.
O altă definiţie priveşte comeţul electronic ca reprezentând ansamblul schimburilor
electronice legate de activităţi comerciale (figura nr. 5.4).

Întreprinderi
Parteneri
(industrii, servicii bancare,
Consumatori distribuitori) (furnizori,
intreprinderi,
intermediari,
comert
clienti en-detail)
Întreprinderi/ Cuplarea sistemelor
Consumatori informaţionale interne Inter/Întreprinderi
organizate în cadrul
•Audiotel Internetului cu schimburile
•Internet comerciale electronice •EDI reţele VAN
•Televiziune •Internet/Extranet
interactivă

Gestiunea informatizată a
vânzărilor publice şi a
procedurilor administrative

Figura nr.9.22 Efectele comerţului electronic79

Comerţul electronic acoperă atât schimburile informaţionale şi tranzacţiile cu produse,

echipamente şi bunuri de consum curent, cât şi serviciile informaţionale, juridice şi financiare.
Serviciile sociale (sănătate, formare profesională) fac în egală măsură obiectul comerţului
electronic. Mijloacele sau modurile de transmisie utilizate sunt diverse: telefon, televiziune,
Minitel (în Franţa), reţele informatice, Internet etc. Caracteristica lor comună constă în
prelucrarea informaţiei digitale sub diversele ei forme: date, texte, sunet şi imagini.
Schimburile inter-întreprinderi au cunoscut o amploare deosebită îndeosebi în ultimii 10
ani generând importante câştiguri de performanţă şi productivitate pentru întreprinderile
beneficiare, în special în ceea ce priveşte gestiunea comenzilor şi a stocurilor.

77
Kalakota, R., Whinston, A., Frontiers of Electronic Commerce, în International Journal of Information
Management, no. 2, 1998, p. 91
78
Geller, D., The Yin and Yang of Electronic Commerce, http://idm.internet.com
79
Fotache, D., op. cit., p. 65

205
 Precursorii au fost sectorul financiar cu transferurile electronice de fonduri, transmisia
ordinelor şi informaţiilor financiare (Reuter) şi asociaţiile sectoriale care au pus la punct
sistemele de schimburi informatizate de date (Electronic Data Interchange - EDI), dintre
furnizori şi clienţi (automobile, transporturi). Dar EDI implică şi investiţii masive, utilizarea de
protocoale şi moduri de prezentare puţin accesibile non experţilor, şi modalităţi de
implementare complexă. Totuşi sistemele EDI, reprezintă o parte importantă a comerţului
electronic.

Comerţul electronic: forme şi modele de afaceri

Este mult mai uşor de a înţelege comerţul electronic dacă plecăm de la ceea ce înseamnă
comerţul tradiţional şi realizăm o comparaţie a celor două tipuri de desfăşurare a tranzacţiilor
comerciale.

Tabel nr.9.11 Paşii ciclului vânzării şi mijloacele utilizate

Nr. Paşi parcurşi pentru realizarea Comerţul tradiţional*) Comerţul electronic**)
crt. tranzacţiei
1) Obţinerea informaţiilor despre Reviste, cataloage, oferte Pagini Web, cataloage online
produs primite
2) Cererea pentru achiziţia produsului Formulare tipărite, e-mail
scrisori
3) Obţinerea aprobării Formulare tipărite, e-mail
scrisori
4) Verificarea cataloagelor, preţuri, Cataloage, oferte Cataloage online
calitate
5) Verificarea disponibilităţii Telefon, fax Online
produsului şi primirea confirmării
preţului
6) Generarea comenzii Formular imprimat, e-mail, pagina Web
7) Trimiterea comenzii şi primirea Fax, poştă e-mail, EDI
comenzii
8) Stabilirea priorităţii comenzii - Baze de date online
9) Verificarea stocului la depozit Formular imprimat, Baze de date online, pagina
telefon, fax Web
10) Planificarea livrării Formular imprimat e-mail, baze de date online
11) Întocmirea facturii Formular imprimat Baze de date online
12) Preluarea produsului de către Formular imprimat -
transportator
13) Confirmarea recepţiei Formular imprimat e-mail
14) Trimiterea facturii/primirea facturii Poşta e-mail, EDI
15) Planificarea plăţii Formular tipărit EDI, baze de date online
16) Efectuarea plăţii/încasarea Poşta EDI, EFT (transferul
electronic de fonduri)

Relaţiile cumpărător-vânzător au fost întotdeauna marcate de contradicţii de interese. În

mod clasic, cumpărătorii aleg furnizorii şi îi fac să se lupte cu concurenţii lor pentru preţuri şi

206
servicii. Vânzătorii, pe de altă parte, controlează produsele pe care le vând. Internetul permite
firmelor să comunice într-o manieră care va transforma aceste relaţii. Ele pot conlucra acum
pentru a satisface nevoile clienţilor, oferind produse conform cererilor adresate. În acest
context, pot fi identificate patru forme de comerţ electronic:
 business-to-consumer (B2C) – include tranzacțiile ce au loc între comerciați și
cumpărători persoane fizice. Companiile trebuie „să dezvolte piețe de desfacere
electronice atractive pentru a vinde produse și servicii consumatorilor” ;
 business-to-business (B2B) – toate tranzacțiile dintre organizațiile economice,
inclusiv cele cu furnizorii și cu alți parteneri comerciali. Acest termen se foloseşte
pentru a descrie orice tip de activitate (marketing, vânzări sau tranzacţii cu bunuri
materiale ori servicii) care se realizează cu precădere între două sau mai multe
companii.
 consumer-to-business (C2B) – achiziționarea unor produse sau servicii de către o
persoană juridică de la o persoană fizică;
 business-to-government (B2G) – tranzacțiile dintre diferite companii și guvern sau
instituțiile sale. Este demn de menționat că, în cadrul procesului de stimulare a
afacerilor electronice, statul are un rol important, acesta oferind finanțare proiectelor
care țin de crearea infrastructurii cerute de acest tip de sistem;
 government-to-business (G2B) – interacțiunile dintre guvern și diverse companii sau
cetățeni, cu ajutorul portalurilor guvernamentale;
 consumer-to-consumer (C2C) – tranzacții comerciale între persoane fizice, de
exemplu persoane care vând proprietăţi, case, maşini personale, cei care folosesc
eBay pentru vânzări, reclamă pe Internet/Intranet-ul companiei pentru serviciile
oferite de persoana respectivă;
 business-to-employee (B2E) – interacțiuni desfășurate între companie și personalul
acesteia, prin intermediul Intranetului.
Ponderea majoritară a tranzacţiilor de comerţ electronic revine fomei firmă-firmă, urmat
de cea firmă-consumator. Toţi analiştii sunt de acord că prima formă de desfăşurare a
comerţului electronic (B2B) este o piaţă de un potenţial uriaş şi în continuă dezvoltare.

207
 Fig. nr. 9.23 Tendinţe ale comerţului electronic B2B şi B2C80

Se apreciază astfel că fenomenul B2B a generat în 2004, venituri de 4,8 trilioane $

(aproximativ 53 % din valoarea totală a veniturilor din comerţ electronic). În România, comerțul
electronic B2B a continuat să crească și la finele anului 2016 a ajuns la 12 miliarde de euro, cu
20% mai mult față de anul trecut. Domeniile care sunt cele mai căutate sunt IT&C, auto, modă,
casă și decorațiuni.
Structura produselor cumpărate prin comerţ electronic, la nivelul anilor 2000, a fost:
cărţi (29%), CD-uri audio (20%), software (11%), haine (10%), produse alimentare (10%),
material informatic (9%), turism (9%), altele (2%).81
Care ar fi principala cheie a boom-ului pe care-l înregistrează piaţa electronică? Este
vorba de rapiditatea cu care firmele pot reacţiona la semnalele pieţii. Majoritatea operaţiilor
având loc în timp real, fie că este vorba de vânzări sau cumpărări, de licitaţii, discount-uri pentru
cantităţi mai mari sau pentru vânzări promoţionale, design la cererea clientului, plăţi, asistenţă
tehnică etc., avantajul strategic este considerabil faţă de comerţul tradiţional.
Nu sunt de neglijat şi celelalte avantaje pe care le oferă comerţul electronic:

 beneficii tangibile:
 reducerea cheltuielilor de personal (multe din activităţi se desfăşoară pe cale
electronică);
 reducerea costurilor proceselor de informare (de exemplu prin eliminarea
documentelor care nu sunt necesare);

80
Rosenoer, J., Armstrong, D., Russell, J., The Clickable Corporation: successful strategies for capturing the
Internet advantage, The Free Aress, New York, 1999, p. 24
81
conform eMarketer

208
  creşterea vânzărilor şi a profitului (atragerea de noi clienţi);
 scăderea costurilor de operare (reducerea costurilor de inventariere);
 reducerea investiţiilor necesare (nu este nevoie de investiţii multiple pentru a fi
prezent în mai multe zone pe glob);
 creşterea eficienţei operaţiilor (pierderile de timp sunt reduse, la fel pierderile
din transport sau depozitare).

 beneficii intangibile (mai greu de estimat):

 îmbunătăţirea informaţiilor disponibile (informaţii cu un grad de acurateţe
ridicat şi reactualizate permanent);
 perfecţionarea instrumentelor de analiză (OLAP, data mining);
 îmbunătăţirea serviciilor de garanţie acordate clienţilor (răspuns imediat la
cerinţe);
 dezvoltarea imaginii de firmă (creşterea progresivă a percepţiei acesteia prin
accesările site-ului atât de clienţi cât şi de furnizori şi investitori);
 consolidarea poziţiei concurenţiale.
Comerțul online este în continuă expansiune. După cum putem observa din figura de
mai jos, volumul vânzărilor realizate prin modelul de afaceri business to consumer a crescut de
la un an la altul, cu aproximativ 21% în anul 2012 față de 2011 și cu aproximativ 17% în anul
2013 față de anul 2012 , păstrându-și trendul ascendent și în anul 2014.
1600
1400
1444.97
1200
1221.29
1000
1042.98
800 Vânzări(miliarde
856.97
600 dolari)
400
200
0
2011 2012 2013 2014*

Fig. nr. 9.24 Volumul vânzărilor ( în miliarde dolari) realizate în mediul online prin
intermediul modelului de afaceri business to consumer (B2C) în perioada anilor 2011-201482
Primele 10 țări din Europa după media cheltuielilor pe cumpărăturile online sunt
prezentate în figura de mai jos. Pe primul loc este Norvegia, unde o persoană cheltuie în medie
2448$, urmată de Danemarca cu 1744$. După cum putem observa, România nu se află în acest
top, însă ea se situează pe locul 25, cu 246$ cheltuiți în medie de către o persoană.. Între cele
10 țări diferențele sunt destul de semnificative.

82
Prelucrare după statisticile realizate de eMarketer în anul 2014, accesate la adresa
http://www.emarketer.com/Article/B2C-Ecommerce-Climbs-Worldwide-Emerging-Markets-Drive-Sales-
Higher/1010004

209
 Olanda
$1,140.00
Germania
$1,145.00
$1,228.00 Franța
$1,434.00 Irlanda
$1,446.00 Suedia
1
$1,548.00
Finlanda
$1,624.00
$1,629.00 Elveția
$1,744.00 Marea Britanie
$2,448.00 Danemarca
Norvegia
$0.00 $500.00 $1,000.00 $1,500.00 $2,000.00 $2,500.00 $3,000.00

Fig. Nr. 9.25 Media cheltuielilor unei persoane din Europa pe cumpărăturile online (2015)83
Cu siguranta insa evolutia comertului online in Romania este una pozitiva, iar cresterile
inregistrate de la un an la altul sunt semnificative.

Fig. nr. 9.26 Piata locala de comert online 2015-201784

În figura urmatoare sunt descrise principalele mecanisme ale afacerilor economice.

83
https://assets.entrepreneur.com/static/20151105064631-online-
spending.jpg?_ga=1.177018092.85533771.1466273996, accesat la data de 10.10.2016
84
http://www.zf.ro/info/cum-se-transforma-comertul-online-in-era-smartphone-ului-si-a-internetului-de-mare-
viteza-16810688

210
 Fig. nr. 9.27 Mecanisme de e-business85

Piața pe care își desfășoară activitatea companiile B2C a crescut cu 17 la sută în anul
2013, față de 2012, ajungând la vânzări totale de 1220 miliarde dolari în întreaga lume. Cu
vânzări totale de 420 miliarde dolari, America de Nord rămâne cea mai mare piață de B2C la
momentul actual. Cu toate acestea, se așteptă să fie depășită de regiunea Asia-Pacific, până în
anul 2015, țările în curs de dezvoltare din această zonă fiind cele mai mari contribuitoare, la
nivel mondial, la creșterea afacerilor electronice. De exemplu, vânzările online din regiune au
crescut cu 23% în anul 2013, China și Indonezia înregistrând creșteri semnificative (65%,
respectiv 71%).

Fig. nr. 9.28 Evolutia comertului de tip B2C 2011-201686

Comerțul electronic C2C este facilitat în mare parte de site-uri care oferă acces la
reclame gratuite, licitații, forumuri și altele. Ebay, Amazon, OLX, oferă astfel de funcții care

85
Popescul, D., Drumul către afacerile electronice – un drum terifiant pentru IMM-uri, în Grama, A., Sisteme
integrate colaborative pentru afaceri mici și mijlocii, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2007,
p. 78
86
https://www.vpnmentor.com/blog/vital-internet-trends/

211
permit tranzacții și interacțiuni C2C. Aceste site-uri câștigă bani în special din taxe percepute
de la vânzători.87
C2C este întâlnit atât în țara noastră, cât și în străinătate. De la lansarea lui în
1995, Ebay a fost unul din liderii de pe piața acestui tip de comerț, iar statisticile arată
că este una dintre companiile de pe internet care crește cel mai rapid, venitul net
ajungând la 8,59 miliarde de dolari în 2015.
9
8.8
8.6
8.4
8.2
8
7.8
2013 2014 2015
miliarde de dolari 8.257 8.79 8.592

Fig. nr.9.29 Venitul net anual al platformei Ebay, în perioada 2013-201588

Analizând aplicaţiile curente dezvoltate pe Internet, se pot identifica următoarele modele

de afaceri în comerţul electronic:

a) Magazinul electronic (E-shop) cuprinde în principal o “vitrină” de prezentare a

bunurilor şi serviciilor comercializate de o firmă. Eventual, el poate integra şi modalităţi de
comandă şi plată. Deseori, el este combinat cu canalele de distribuţie tradiţionale. Avantaje:
 pentru firmă:
 cerere crescută;
 prezentă globală la costuri scăzute;
 reducerea costurilor de promovare şi vânzare;
 ofertă mult mai bine “axată” pe clienţi;
 pentru clienţi:
 preţ inferior ofertelor clasice;
 posibilitate de alegere mai mare;
 informaţii mai complete şi mai complexe;
 facilităţi de selecţie a modului de cumpărare şi livrare.

87
***, Statistics and Market Data on C2C E-Comerce, https://www.statista.com/markets/413/topic/983/c2c-e-
commerce/, accesat la 10.03.2016
88
http://www.statista.com/statistics/507881/ebays-annual-net-revenue/

212
 Tabel 9.12 Utilizatori e-shop - pe zone geografice (milioane)89
Zona geografică 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Asia-Pacific 334,8 391,4 457,6 523,1 591,7 653,5

Europa 220,7 241,1 264,2 281,3 294,6 304,7

America de Nord 156,7 164,2 171,3 178,8 185,8 192,6

America de Sud 50,3 63,6 73,0 82,5 90,6 97,5

Africa și Orientul 30,0 40,9 49,8 58,6 65,8 73,1

Mijlociu

Plan mondial 792,6 903,6 1015,8 1124,3 128,5 1321,4

b) Aprovizionarea electronică (E-procurement) – reaprovizionarea şi achiziţia de bunuri

şi servicii. Poate integra, eventual, negocierea, semnarea contractelor şi munca colaborativă la
proiecte. Avantaje:
 pentru firmă:
 acces la un număr mult mai mare de furnizori aflaţi şi în situaţie de concurenţă;
 diminuarea costurilor şi a întârzierilor;
 calitate superioară;
 optimizarea livrărilor.
 pentru furnizori:
 creşterea oportunităţilor la scară globală;
 posibilitatea subordonării colaborative pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
 diminuarea costurilor de subordonare.


Fig. nr. 9.30 Achiziții publice electronice pe piața din SUA (milioane dolari)90

89
http://www.emarketer.com/Article/Ecommerce-Sales-Topped-1-Trillion-First-Time-2012/1009649
90
http://www.ncleg.net/

213
 c) Licitaţia electronică (E-auction) – vânzări prin licitaţie electronică folosind
mecanismele ofertei şi regulile licitaţiei tradiţionale. Bunurile propuse sunt prezentate în regim
de multimedia şi pot fi integrate semnarea contractelor, plata şi livrarea. Avantaje:
 pentru vânzători şi cumpărători:
 globalizarea licitaţiilor;
 eficacitate crescută;
 reducerea întârzierilor;
 nu necesită transportul fizic al bunurilor până la vânzare;
 lichidarea surplusurilor şi a stocurilor.
Tabelul nr. 9.13 Vizitatori e-auction (milioane persoane) (http://www.statista.com/)
Anul Vizitatori unici (milioane)

2011 4380
2012 4740
2013 5340
2014 5500

După cum se observă din tabel vizitatorii unici ai site-urilor de licitații electronice sunt
în continuă creștere, la nivelul anului 2011 înregistrându-se un număr de 4320 milioane
vizitatori, la nivel mondial, iar în 2013, 5342 milioane. În anul 2014 se estimează o creștere
anuală de circa 3 procente.
Vizitatorii unici din Europa reprezintă, în medie, circa 40% din totalul vizitatorilor din
întreaga lume. Astfel, la nivelul anului 2011 s-au înregistrat, aproximativ 1680 milioane
vizitatori, crescând până la 2190 milioane, la nivelul anului 2013.
Cele mai vizitate site-urile de licitații electronice românești sunt Okazii.ro, Olx.ro (fostul
Mercador.ro), Tocmai.ro, peste 90% din valoarea produselor comercializate de români aflându-
se la aceste locații. Okazii.ro a înregistrat pe parcursul anului 2013 aproximativ 3 milioane de
vizitatori unici lunar, o medie de circa 7 milioane de vizite și 50 milioane de afișări, fiind cel
mai popular site de e-auction din România. În același timp mercador.ro avea o medie de 2
milioane vizitatori unici și 7 milioane vizite. În anul 2013 cele două portaluri au avut cam același
număr de vizite, însă au fost depășite de tocmai.ro, acesta înregistrând, în unele luni și peste 4
milioane de vizitatori unici. Situația anului 2014 indică o creștere a vizitatorilor celo 3 site-uri,
acestea având în medie, aproximativ 4 milioane vizitatori.

214
 Fig. nr. 9.31 Situația vizitatorilor pe site-urile de e-auction din România91

d) Supermagazinul electronic (E-Mall) - grup de mai multe magazine electronice care

vizează sau nu un segment diferit de piaţă. Pot cuprinde şi un mod de plată comun pentru toate
subcomponentele. Integrează şi servicii destinate comunităţii virtuale (răspunsurile la
întrebările cele mai frecvente, forumuri de discuţii, grupuri restrânse de utilizatori etc.).
Avantaje:
 pentru vânzätori:
 efect de antrenare datorat prezenţei numeroaselor magazine electronice;
 diminuarea costurilor de acces la Web;
 acces la modul de plată electronic.
 pentru clienţi:
 legături între magazinele electronice (nu mai sunt necesare căutări
suplimentare);
 garanţia pe care o conferă operatorul comun;
 acces facilitat de existenţa unei interfeţe comune.

e) Piaţa unui terţ (Third Party Marketplace) – model adoptat de firmele care doresc, de
exemplu, să-şi externalizeze funcţia de marketing pe Internet. Pot propune diferite servicii cum
sunt: gestiunea imaginii de marcă, gestiunea comenzilor, a plăţilor, a logisticii şi asigură, în
plus, tranzacţii securizate. Avantaje:
 pentru clienţi:
 facilităţi de acces la cataloage electronice printr-o interfaţă unică;
 instrumente de căutare performante;
 securitatea tranzacţiilor;
 garanţia operatorului.
 pentru furnizori:
 acces la tehnologii avansate în materie de cataloage electronice;
 diminuarea costurilor de gestiune a cataloagelor electronice.

91
http://www.trafic.ro/

215
 f) Comunităţi virtuale (Virtual Communities) - platforme ce permit partajarea în comun
a informaţiilor între membri privaţi sau parteneri comerciali.
Avantaje:
 pentru firme:
 acces centralizat la informaţii sectoriale;
 creşterea volumului de afaceri;
 “apropierea” clienţilor;
 diminuarea costurilor de publicitate prin publicitatea indirectă realizată de
operatorul platformei.
Există şi alte modele de afaceri în comerţul electronic, mai puţin utilizate însă:
 brokeraj de informaţii (Info Brokeraj);
 platforme de colaborare (Collaboration Platform);
 furnizor de servicii pentru lanţul valorii în canalele de comerţ electronic (Value
Chain Service Provider);
 notari electronici, autorităţi de certificare;
 servicii de securitate a tranzacţiilor (Trust Services).
Deschiderea site-urilor de pe dispozitive mobile este locul de unde se deschid jumătate
din paginile web/email-urile trimise, sunt tot mai mulți utilizatori și, în curând, mai mult de
jumătate din căutări vor fi făcute cu ajutorul acestora. Așadar, toate site-urile trebuie să fie
prezente pe dispozitivele mobile și necesită a fi create astfel încât să se adapteze ușor pentru a
fi utilizate și citite, în caz contrar, Google nu va afișa site-ul respectiv în topul căutărilor. După
ce site-ul se adaptează mobilului, se poate merge mai departe prin aplicarea unor forme de
marketing specifice. Cea mai comună tehnică pentru ca un site să fie disponibil pe mobil este
folosirea unui design receptiv prin care se poate redimensiona automat site-ul astfel încât să se
adapteze dispozitivului pe care este vizualizat sau să se creeze și să se mențină un alt site
specific.

Fig. 9.32 Evoluția numărului de utilizatori de dispozitive mobile92

92
***, Number of mobile phone users worldwide from 2013 to 2019 (in billions),
http://www.statista.com/statistics/2 74774/forecast-of-mobile-phone-users-worldwide/, accesat la 10.12.2016

216
 În Europa, 25% din traficul de comerț electronic este realizat cu ajutorul telefonului
mobil. Marea Britanie se află pe primul loc în ceea ce privește traficul de pe telefoane mobile
sau tablete, cu 31,1%.
40 33 36 34 34
35 32
30 26 24 26
23
Procente

25 21 21 20
20 17
15
10
5
0

Europa de Vest Europa de Nord Europa Centrală și de Est

Fig. nr. 9.33. Procentul cumpărătorilor online care au utilizat un smartphone pentru a
cumpăra produse în ultimele 12 luni93
Pentru a observa și mai bine diferențele care există între aplicația și versiunea mobilă a
unui site trebuie urmărit cu atenție tabelul următor. Din câte se poate observa din tabelul
următor, un avantaj al aplicației este că aceasta în unele cazuri poate fi utilizată și offline.
Tabel Nr. 9.15 Tabel comparativ între aplicația unui site și versiunea mobilă a
acestuia
Aplicație Versiune mobilă
Acces Prin instalare Navigare cu ajutorul unui
browser web
Disponibilitate Offline/Online, depinde de Online
aplicație
Costuri de dezvoltare Medii spre mari Mici spre medii
Funcții Suplimentare, generate de Limitate
dispozitivul mobil
Viteză de Mare Mare
conectare/încărcare
Gradul de interactivitate Mare Mică

93
Ecommerce News Europe, http://ecommercenews.eu/current-mobile-commerce-situation-europe/, accesat la
data de 05.06.2016

217
Fig. nr. 9.34. Interfața site-ului eMAG Fig. nr. 9.35 Interfața versiunii mobile a site-ului
Putem să realizăm şi o clasificare a principalelor modele de afaceri în comerţul
electronic pornind de la gradul de inovare pe care-l oferă şi ţinând cont şi de proporţia integrării
funcţionale.
După cum se observă, comerţul electronic acoperă atât schimburile informaţionale şi
tranzacţiile cu bunuri, cât şi serviciile financiare, juridice, servicii de consultanţă şi cele de
pregătire profesională.

Figura nr. 9.36 Arhitectura serviciilor propuse pe pieţele electronice

218
 În ultimii ani comerţul electronic este asociat fenomenului Internet, deşi acesta a existat
şi înaintea intrării Internetului în "scenă". Perioadele anterioare Internetului au fost marcate de
succesul sistemelor EDI, de dezvoltarea reţelelor private, de casele automate de schimb şi de
alţi vectori electronici de transferuri de fonduri.
Cel mai puternic promotor al comerţului electronic este SUA. El face obiectul unui plan
naţional care l-a favorizat pe preşedintele Clinton în campania prezidenţială. Planul poartă o
denumire cel puţin edificatoare Propuneri pentru comerţul electronic global (dat publicităţii la
1 iulie 1997).
Oficialităţile guvernamentale şi statistice, compară frecvent Internetul cu tehnologiile
clasice de comunicaţii (ca telefonia, de exemplu), deşi acestea sunt controlate într-o mare
măsură iar Internetul le “foloseşte” ca suport fizic.
Această analogie trasată între Internet şi mass-media tradiţională amplifică
incertitudinea aplicării sau neaplicării reglementărilor legale asupra noilor servicii bazate pe
Internet. Administraţii naţionale, organizaţii internaţionale, grupuri industriale private sau
asociaţii diverse încearcă să stabilească acorduri sau să găsească răspunsul la următoarele
întrebări:
 Comerţul electronic ar trebui să fie reglementat sau impozitat?
 Cum pot fi protejaţi de fraudă beneficiarii?
 Care este soluţia pentru dreptul la proprietate intelectuală, regimul concurenţei,
protecţia datelor sau pentru controversatul subiect al pornografiei?
Statele Unite se confruntă cu o opoziţie crescândă privind intenţia lor de a impune
gratuitatea comerţului pe Internet. În discuţiile din lumea financiară pentru deschiderea unor
noi pieţe de bunuri şi servicii, diplomaţii din ţările în curs de dezvoltare s-au opus intenţiilor
SUA.
Tendinţa de a nu forţa introducerea unor reglementări rigide şi competiţia locală pe
pieţele de telecomunicaţii, par să fie cel mai semnificativ mod de dezvoltare a Internetului şi a
comerţului electronic.
Cheia progresului în acest domeniu o reprezintă integrarea socială. Noile tehnologii
informaţionale înregistrează în prezent un ritm debordant de dezvoltare şi, după cum se cunoaşte
din practica curentă, mediul social are nevoie de timp ca să absoarbă noile instrumente, modele
şi concepte. Este semnificativ în acest sens exemplul copiatoarelor sau ghişeelor automate care
au fost inventate cu mult înaintea utilizării lor în practica curentă. Şi comerţul electronic a
întâmpinat multe oprelişti în primul rând datorită rezistenţei comercianţilor şi a publicului
consumator – înţelegerea ia ceva timp.
În timp ce reţelele Intranet94 vor realiza unificarea sistemelor informatice disparate dintr-
o organizaţie, cele Extranet vor furniza soluţia mai vechilor tentative de comunicare electronică
dintre întreprinderi. Comparativ cu comerţul en-detail pe Internet, schimburile electronice inter-
întreprinderi s-au dezvoltat mai timpuriu deoarece corespundeau unei nevoi reale. În perioada

94
Noţiunea desemnează reţele interne ale întreprinderii sau a unor grupuri de întreprinderi

219
anilor 1970-1980, sistemele EDI s-au dovedit incapabile să ralieze ansamblul furnizorilor
organizaţiei care o adoptă. Aceasta deoarece în jur de 20 % dintre furnizorii unei organizaţii
care implementează sistemele EDI au refuzat să utilizeze acest mod de funcţionare din cauza
complexităţii ridicate şi a costurilor ridicate pe care le presupune. Prin utilizarea Internetului
aceste obstacole dispar.
Comerţul electronic este extrem de eficient pentru că permite descrierea în detaliu a
produselor, facilitarea şi accelerarea comenzilor, diminuându-se în acelaşi timp costurile şi
riscurile de erori. La atuurile enumerate se mai poate adăuga disponibilitatea 24 de ore din 24
de ore, şapte zile pe săptămână.
Soluţiile pentru integrarea informaticii de gestiune cu interfeţele WEB pentru comerţul
electronic nu sunt disponibile decât de puţin timp. Din păcate însă, odată sistemul realizat,
majoritatea întreprinderilor care au trecut pe acest sistem au fost nevoite să desfăşoare o
impresionantă forţă de convingere - la limita evanghelizării - pentru a-şi convinge partenerii
comerciali să intre şi ei pe WEB.
Tranzacţiile dintre consumatori şi comercianţii en-detail reprezintă doar o mică parte
din infrastructura tranzacţiilor bazate pe sume electronice. În prezent există şi funcţionează
reţele publice private interconectate care cuprind bănci, companii de servicii financiare, reţele
EDI (Electronic Data Interchange), fabricanţi şi distribuitori. Sintetizând, "actorii"
comerţului electronic sunt:
1. Consumatorul: este catalizatorul comerţului electronic. Cu un clic de mouse efectuat
de acasă se pot transmite comenzi ce pun în mişcare companii pe întreaga scală economică
naţională sau internaţională.
2. Vânzătorii en-detail: reprezintă punctul de contact al consumatorilor, băncilor,
organizaţiilor financiare, distribuitorilor, producătorilor şi furnizorilor.
3. Companiile de cărţi de credit: ajută vânzătorii să verifice cărţile de credit în
momentul vânzării şi asigură o rambursare ulterioară a plăţilor. Aceasta se realizează cu ajutorul
unor reţele dedicate care pot lucra cu aproape orice valută şi cu o largă varietate de bănci din
toată lumea.
4. Băncile/companiile de servicii financiare: un birou de decontare interbancară
coordonează transferurile financiare dintre bănci. Băncile din SUA folosesc sistemul automat
ACH (Automat Clearing House). Băncile locale înregistrează plăţile într-o bază de date, fiind
apoi decontate în timpul nopţii.
5. Companiile specializate în tranzacţii EDI: cele mai multe tranzacţii EDI folosesc
încă linii specializate sau reţele VAN (Value Added Network) utilizate de serviciile comerciale.
Oricum sistemul EDI poate să funcţioneze şi prin Internet.
6. Reţele VAN: sunt reţele speciale pentru comerţul electronic utilizând tranzacţiile în
sistem EDI sau cărţile de credit. Reţelele VAN ar putea fi conectate cu reţelele private virtuale
(VPN - Virtual Privat Network) prin Internet.
7. Reţele VPN: pentru tranzacţiile care implică părţi din aceeaşi organizaţie sau
companii care au relaţii continue cu distribuitorii, fabricanţii şi furnizorii de materiale. Reţelele

220
VPN pot fi legături private directe între divizii şi companii sau pot fi create printr-o conexiune
specială Internet, cu această ocazie realizându-se şi codificarea informaţiei (de codificare se
ocupă administratorii de reţea prin integrarea schemelor de criptare în arhitectura hard a reţelei:
bridge-uri, routere, modemuri).
8. Internetul: este numitorul comun pentru tranzacţii monetare electronice dintre
consumatori, vânzători en-detail şi furnizori.
Distribuitorii şi comercianţii sunt categorii privilegiate de care trebuie să se ţină seama
în momentul stabilirii unei prezenţe pe Internet. Ei sunt interesaţi de informaţii despre preţuri,
condiţii, specificaţii tehnice, disponibilitatea produselor, condiţiile pentru ieşirea noilor modele,
accesoriile şi cel mai bun mod de a face faţă problemelor de service. Trimiterea acestor
informaţii prin mijloacele tradiţionale - poştă, fax şi telefon în special - costă mulţi bani, timp
şi reduce eficacitatea.
Întreprinderile care operează în triunghiul high-tech compus din telecomunicaţii,
informatică şi multimedia au fost cele mai rapide în a sesiza oportunităţile pe care le oferă
Internetul pentru a reduce costurile tranzacţiilor în business-to-business.

9.5. Internetul Lucrurilor (IoT)

Internetul lucrurilor (IoT) este o rețea formată din dispozitive fizice, mașini digitale și
obiecte care utilizează software, senzori și alte forme de conectivitate pentru schimbul de
informații.“ Un lucru” în Internetul lucrurilor este de fapt un obiect artificial sau natural care a
primit o adresă IP unică și are posibilitatea de a face schimb de date pe baza unor reguli
predefinite.95

Fig. nr 9.37 Evoluția Internetului lucrurilor

Internetul lucrurilor aduce cu el un nou val de conectivitate, care duce dincolo de

laptopuri și telefoane inteligente, acesta are ca țel îndrepatarea către mașini conectate, orașe
inteligente și asistență medicală conectată. În acest moment există foarte multe aplicații unde
IoT își face simțită prezența, cele mai importante sunt prezentate mai jos.

95
***How Mobile Apps are Leveraging the Internet of Things(IoT), BusinessofApps, 17.05.2019,
http://www.businessofapps.com/news/how-mobile-apps-are-leveraging-the-internet-of-things-iot/

221
1. Locuința inteligentă, este cea mai cautată funcție IOT asociată pe Google. Locuința
inteligentă a devenit un adevărat succes în spațiile rezidențiale, se preconizează că vor
deveni la fel de comune ca și telefoanele inteligente. Costul deținerii unei astfel de
funcții este cea mai mare cheltuială din viața unui proprietar. Produsele oferite promit
să economisească bani, timp și energie.
2. Mașinile conectate, reprezentate prin intermediul tehnologiei digitale a automobilelor
s-au focusat pe optimizaea funcțiilor interne ale vehiculelor. O mașină conectată este un
vehicul capabil să optimizeze funcționarea proprie, întreținerea și confortul pasagerilor
folosind senzori de bord și o conexiune stabilă la Internet. Printre mărcile ce lucrează la
soluții de mașini conectate se numără: Tesla, BMW, Apple și Google.
3. Orașul inteligent, este o aplicație puternică a IoT care generează curiozitate în rândul
populației lumii. Supravegherea inteligentă, transportul automatizat, securitatea urbană,
sisteme inteligente de gestionarea a distribuție apei și a energiei, monitorizarea mediului
acestea sunt cateva dintre exemplele de aplicații pentru orașele inteligente. Prin
instalarea senzorilor și prin utilizarea aplicațiilor web, cetățenii pot gasi cu rapiditate
locuri de parcare disponibile.
4. IoT în domeniul sănătății, este reprezentat de conceptul de sistem de asistență
medicală conectat și de dispozitive medicale inteligente care oferă un potențial enorm
pentru companii și pentru bunăstarea oamenilor. IoT în domeniul asistenței medicale
are ca obiectiv împuternicirea oamenilor cu dispozitive conectate astfel încât aceștia să
trăiască o viață mai sănătoasă. Sănătatea fiecărui individ va fi monitorizată cu ajutorul
datelor ce se vor colecta de pe fiecare dispozitiv, date ce vor oferi strategii adaptate
pentru combaterea bolilor.
5. Internetul Industrial, sau Internetul Industriilor Lucrurilor(IIoT) este o tehnologie
bazată pe senzori, software și analize de date mari. Conceptul care stă în spatele lui IIoT
este că mașinile inteligente sunt mai precise decât oamenii în comunicarea prin date.
IIoT deține un mare potențial pentru controlul calității și sustenabilitate. Aplicațiile
pentru urmărirea bunurilor, schimbul de informații în timp real despre inventar în rândul
furnizorilor și comercianților cu amănuntul și livrarea automată vor spori eficiența
lanțului de aprovizionare. În ceea ce privește aplicabilitatea IoT în domeniul medical,
acesta este destul de variată de la aplicații realizate exclusiv pentru monitorizarea bolii
unui pacient, până la aplicații din domeniul sănătate și fitness, precum și aplicațiile
realizate pentru menținerea unui stil de viață sănătos.

Teste – grilă:
Comerţul electronic presupune vânzarea bunurilor şi serviciilor prin intermediul:
a) ( )sistemului clasic de vânzări;
b) ( )calculatoarelor şi telecomunicaţiilor;

222
c) ( )sistemelor proprietare EDI .
Actorii comerţului electronic sunt:
a) ( )Companiile de cărţi de credit;
b) ( )Reţelele VPN;
c) ( )Aplicaţiile de tip portal

223
 CAPITOLUL 10 Moneda electronică şi transferurile electronice de
fonduri

10.1. MONEDA ELECTRONICĂ PREZENTARE GENERALĂ

Moneda electronică a fost definită de Banca de Reglementări Internaţionale96 ca fiind
corespondenta sistemelor electronice de depozit, în unităţi de valoare monetară, ce se află în
posesia consumatorului care o utilizează în realizarea operaţiilor financiare. Aceste sisteme sunt
materializate în două forme: port-moneda electronică şi moneda virtuală (digital cash).
Port-moneda electronica permite efectuarea plaţilor dintr-o rezervă de fonduri,
constituită în prealabil şi materializată într-un cont. Rezerva poate fi debitată de către
comerciant la cumpărături. Este utilizată, în principal, în comerţul en-detail, nu poate fi
acceptată decât de un singur prestatar şi are utilizări multiple.
Moneda virtuală presupune existenţa unui soft care permite efectuarea de plăţi pe reţele
deschise şi în special pe Internet. În acest caz, rezerva de fonduri este constituită şi stocată în
prealabil pe un computer, dar nu este materializată.

cecul electronic

la distanță cardul

Instrumente de ordinul de plata

plată: electronic

de tip monedă portofelul

electronică electronic

Fig. nr. 10.1 Categoriile principale de instrumente electronice de plată de tip port
moneda electronica

Aceste sisteme, care la început au trezit puţin interes în SUA, beneficiază, în contextul
evoluţiilor tehnologice recente şi de dezvoltare a Internetului, de un interes nou. Majoritatea
proiectelor care se derulează în prezent se ocupă de sistemele de plăţi electronice aplicabile
pieţelor en-detail97, care se bazează pe port-monedă electronică şi monedă virtuală.
Definiţia Băncii de Reglementări Internaţionale prezintă un avantaj major: inspiră
încredere. Sistemele de plăţi pe Internet pot fi considerate viabile numai dacă sunt sigure, fiabile
şi securizate. Aceste condiţii au orientat soluţiile existente către integrarea tranzactiilor de plăţi
efectuate pe reţele deschise în sistemele bancare (în acest scop băncile deţin o infrastructura

96
Raportul BRI, Implicaţiile dezvoltării monedei electronice asupra băncilor centrale, octombrie 1996
97
Rezerva Federală SUA estimează că 86% din volumul total al plăţilor sunt realizate prin transferurile electronice
de fonduri: reţeaua Fedwire (aceasta conectează băncile Rezervei Federale cu mai mult de 11 000 de instituţii de
depozite americane) sau CHIPS - Clearing House Interbank Payment System (care cuplează principalele instituţii
bancare din SUA).

224
sofisticată, ce reduce riscul comercial şi financiar). Legat de aceste aplicaţii piaţa necesită
prezenţa unor organisme intermediare (aliate băncilor), care vor furniza servicii şi programe
sofisticate (inclusiv criptografie) pentru prelucrarea tranzacţiilor (autentificarea părţilor
implicate în tranzacţii, executarea operaţiunilor, gestiunea port-monedei virtuale).
Banii electronici înlesnesc unui nivel de automatizare ridicat afacerilor; nivel de care s-
au bucurat, în primul rând, companiile mari ale căror sisteme EDI asigură un flux de bani
electronici care înlocuiesc lichidităţile din procesele financiare periferice. Pentru consumatori,
banii electronici înseamnă eficienţă sporită în comparaţie cu folosirea sumelor cash, a cecurilor
şi băncilor tradiţionale. Automatizarea face posibilă realizarea operaţiunilor bancare şi a
cumpărăturilor 24 de ore din 24, în sapte zile pe săptămână doar prin intermediul unui PC legat
direct la reţeaua unei bănci sau la alte organisme financiare.
Comerţul on-line este simplu. Trebuie doar să fie trimise detaliile cărţilor de credit la
comerciantul electronic şi compania, care se ocupă de cărţile de credit, va procesa tranzacţia.
Sistemul electronic poate realiza copii de siguranţă ale depozitelor clientului, acesta putând
reconstitui toate legăturile e-mail pentru a vedea unde e trimis fiecare bănuţ digital.
Pentru că utilizatorii (de la cumpărătorii de acasă la agenţii corporaţiilor comerciale)
cheltuie bani electronici, sumele digitale sunt livrate în formate diferite. Ansamblul acestora
face parte din sistemul monetar, adaptat la realizarea tranzacţiilor electronice.
Pentru a avea succes, reţeaua financiară de susţinere trebuie să fie deschisă, scalabilă şi
să lege consumatorii de comercianţii en-detail, furnizori şi instituţii financiare. Aceste concepte
s-au dezvoltat cuprinzând Internetul, reţelele LAN private, reţelele VAN şi intranet-urile.
În cadrul acestui sistem, consumatorii vor folosi software şi hardware dedicat sau
software client de uz general, cum ar fi navigatoarele WEB. Serverele au instalat software
pentru verificarea tranzacţiilor, realizarea operaţiilor asupra conturilor, garantarea plăţilor şi
chiar generarea banilor digitali. Comercianţii pot opta între a avea propriile servere şi a face
parte dintr-un sistem electronic (exemplu: eShop Plaza sau CommerceNet).
Europa a inventat un nou sistem monetar. Cele 20, sau mai multe fonduri monetare
folosite de statele europene, sunt în curs de înlocuire cu unul singur, numit Euro. Euro sporeşte
volumul tranzacţiilor de pe piaţa europeană şi favorizează dezvoltarea comerţului electronic.

10.2. PROBLEME TEHNOLOGICE ALE UTILIZǍRII BANILOR

ELECTRONICI
Utilizarea banilor electronici în locul monedelor palpabile şi a cecurilor implică
rezolvarea a patru probleme tehnologice majore. Aceste sunt legate de domeniile urmatoare:
1. Securitatea pentru tranzacţiile on-line, transferul de fonduri şi monetăria electronică
2. Autenticitatea prin care cumpărătorii şi vânzatorii verifică dacă sumele electronice
pe care le primesc sunt într-adevăr reale;
3. Anonimatul ce trebuie asigurat pentru ca tranzacţiile, consumatorii şi comercianţii
să devină confidenţiali;

225
 4. Divizibilitatea: banii electronici pot fi exprimaţi în subunităţi ale monedei de
schimb, făcând astfel posibilă tranzacţionarea pe Internet a unor volume mari de
valori mici.

10.2.1. Securitatea si autenticitatea

Comerţul on-line poate fi riscant. În timp ce mesajul utilizatorului trece prin diferite
centre ale reţelei, infractorii pot să scaneze mesajele şi să fure informaţiile. E adevărat că acest
lucru se poate întâmpla cu orice tranzacţie bazată pe cărţi de credit, dar în cazul comerţului
digital, un hoţ poate păgubi mii de cărţi de credit furnizate de o singură bază de date.
Cea mai bună soluţie în cazul cărţilor de credit constă în criptografierea datelor înaintea
transmiterii acestora. Două exemple pot fi menţionate datorită “popularităţii” lor, sistemele
Kerberos şi Netcheque.
Sistemul Kerberos98 (compania MIT- Massachussetts Institute of Technology) este cea
mai cunoscută tehnologie de criptografie cu cheie privată. Principiul de funcţionare: la intrare
se crează un pachet de date criptografiate, numit bilet, care identifică cu siguranţă utilizatorul.
La cumpărare acest bilet este generat în timpul unor serii de mesaje schimbate cu un server
Kerberos, care este situat undeva între calculatoarele partenerilor. Acestea partajează o cheie
secretă cu serverul Kerberos pentru a proteja informaţia de ochii curioşilor şi pentru a asigura
conservarea datelor în timpul transmisiei.
Sistemul Netcheque (dezvoltat la Information Sciences Institute al University of South
California) foloseşte Kerberos pentru a verifica semnăturile de pe cecurile electronice pe care
utilizatorii Internet le-au înregistrat pe un server de conturi. Un NetCheque este un bilet
Kerberos special: semnătura digitală a unui comerciant crează un bilet - un cec - pe care girul
destinatarului îl transformă în alt bilet - un ordin către un computer bancar pentru a realiza
transferul de fonduri.
Comerciantul poate trimite NetCheque-uri prin e-mail sau prin protocoalele de reţea.
Sistemul NetCheque este atractiv şi datorită scalabilităţii sale: pe măsură ce cresc cerinţele,
companiile pot adăuga mai multe servere de conturi. În schimb, tranzacţiile nu sunt anonime,
sistemele reţin date referitoare la comerciant, la cumpărător şi la tranzacţie, generează profile
ale cheltuielilor consumatorilor, iar aceasta duce la amenintarea intimitatii acestora.
Alternativa criptografiei cu cheie privata este sistemul public, care conectează direct
consumatorii cu comercianţii. Afacerile au nevoie de două chei, în cazul criptografierii în cheie
publica: una pentru criptarea mesajului şi alta pentru decriptarea lui.
Cel care aşteaptă un mesaj trebuie să publice o cheie. În cazul banilor digitali se
utilizează cheia publică şi algoritmul pentru criptarea plăţii. Destinatarul se foloseşte apoi de
jumătatea privată a perechii de chei pentru decriptare. Cele mai cunoscut sistem public este
standardul de criptografiere RSA (numit astfel dupa autorii lui: Rivest, Shamir si Adleman) de
la MIT.

98
Numele sistemului Kerberos provine din mitologia greacă (este numele câinelui de pază cu trei capete)

226
 Alte exemple:
 sistemul SET (Security Electronic Transaction), utilizat de Visa si Mastercard;
 Internet Keyed Payment (iKP) de la IBM,

10.2.2. Anonimatul
O companie care emite un dolar electronic poate reţine într-o bază de date numerele de
serie. Pe baza acestora este identificată persoana care a cheltuit suma şi obiectul tranzacţiei. În
acest mod, anonimatul nu mai este asigurat. Semnatura oarbă ar putea însemna rezolvarea
acestor probleme. Proiectat de David Chaum de la DigiCash, sistemul dă posibilitatea
consumatorilor să reconfigureze numărul de serie.
Când un consumator realizează o retragere de fonduri de tip E-cash, PC-ul calculează
numărul de monede digitale necesare şi generează numere seriale aleatoare pentru monede. PC-
ul stabileşte un factor de ascundere (orbire) ce este un număr aleator care este folosit pentru
multiplicarea seriei monezilor. O bancă codifică numerele astfel rezultate, după o cheie secretă
şi returnează clientului suma cerută. Apoi banca trimite suma autentificată consumatorului care
îndepărtează factorul de ascundere. Consumatorul poate cheltui astfel sume validate de bancă
fără ca aceasta să ştie pe ce au fost cheltuiţi banii.

10.2.3. Divizibilitatea
Dacă tranzacţiile electronice implică sume rotunde, comerţul on-line se desfăşoară fără
probleme, dar situaţia se schimbă, în situaţia, în care o companie (de exemplu) vinde pagini de
informaţii pentru sume de ordinul cenţilor sau chiar fracţiunilor de cenţi. Iată deci că sistemele
de bani electronici trebuie să opereze şi cu costurile minime ale tranzacţiilor economice.
Compania Digital Equipment propune soluţii prin proiectul Milicent. Tranzacţiile
Milicent folosesc o semnătură proprie şi sume digitale care sunt valabile doar pentru Milicent.
Semnătura înglobează o semnătură digitală, un număr de serie şi o valoare fixă (de obicei un
cent sau chiar mai puţin). Pentru a verifica tranzacţiile, Milicent utilizează o variantă a
sistemului zero-knoledge-proof. Consumatorii primesc un cod secret când obţin semnătura.
Aceasta asigură dreptul de proprietate asupra sumelor care se cheltuiesc. Comerciantul care
publică valoarea semnăturii foloseşte un secret master-slave pentru a verifica secretul
consumatorului. Sistemul poate valida 1000 de cereri pe secundă, operarea legăturilor TCP
având cel mai lung timp de procesare.
Un alt sistem de microplăţi este NetBill, de la Carnegie Mellon University. NetBill
include un model de afacere, protocoale şi software care dă posibilitatea utilizatorilor Internet
să-şi plătească informaţia la un cost de tranzacţie de aproape un cent pentru fiecare zece din
preţul de vânzare. Această schemă asigurăcel mai înalt grad de anonimat.

10.3. CARDURILE
Cardul este un instrument de plată bazat pe electronică şi reprezintă o alternativă la
instrumentele "clasice" de plată, numerarul şi cecul, iar deţinătorul lui are dreptul de acces la o

227
procedură de autorizare şi plată cu card. În limba română pe lângă termenul de card se utilizează
cu acelaşi înţeles şi termenii cartelă de plată sau carte de plată.
Cardurile au apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii ale Americii, iar
intenţia a fost de a oferi clienţilor un instrument de plată de circulaţie la nivel naţional. Una din
primele implementări ale acestei strategii este cartela de scanare Oscard (de la Optical Scanner
CARD), produsă de Brilliant Color Cards (San Rafael, California). Oscard a evoluat din
cartelele telefonice şi implementarea iniţială avea în vedere doar serviciile telefonice.
Deşi cardurile au început să fie folosite în ţările vest-europene încă din anii '60, abia
după 1980 s-a extins utilizarea lor, iar numărul deţinătorilor de astfel de instrumente a crescut
semnificativ.
Alături de bănci, pe piaţa cardurilor s-au impus în calitate de emitenţi de carduri şi
instituţii non-bancare, cum sunt Visa International, Mastercard, Eurocard, American Expres,
Diners CLUB. Drept urmare, cardurile emise de aceste instituţii, în calitate de proprietari de
marcă (credit card company), poartă numele asociat mărcii respective: VISA card, Mastercard,
Eurocard.
Bazate pe acelaşi principiu de operare, companiile specializate emit carduri cărora le
dau denumiri promoţionale şi atractive prin serviciile oferite clienţilor. De exemplu, există cinci
tipuri de carduri VISA: Classic card - accesibil oricărui tip de solicitant; Bussines card - adresat
persoanelor care călătoresc în interes de serviciu, Gold card - pentru persoane cu venituri
importante, Electron card - accesibil persoanelor cu venituri mici, Plus card - utilizabile numai
la automatele bancare de distribuire a numerarului.

10.3.1. Ce este un card?

Cardul este un instrument de plată fără numerar, cu ajutorul căruia, un posesor autorizat
achită contravaloarea bunurilor sau serviciilor cumpărate de la comercianţii abilitaţi sau poate
obţine lichidităţi de la banca emitentă.
Cardul deţine în banda sa magnetică informaţii standard, securizate şi personalizate care,
prin decodificarea cu ajutorul unor dispozitive speciale, permit accesul titularului la contul său
bancar, autorizarea şi efectuarea plăţilor şi obţinerea de numerar.
Emitenţii de carduri au anumite responsabilităţi cu privire la confecţionarea materială şi
informaţiile minime pe care trebuie să le conţină un card (datorită componentei electronice şi
utilizării lor pe scară largă).
Sunt urmărite caracteristicile:
a) suportul este fabricat din material plastic la aceleaşi dimensiuni, indiferent de emitent
(în conformitate cu standardele internaţionale ISO 7810 şi ISO 7813);
b) pe faţa cardului se găsesc:
1. denumirea şi sigla emitentului,
2. numărul cardului;
3. numele şi prenumele deţinătorului;
4. data la care expiră valabilitatea cardului;

228
 5. hologramă vizibilă în lumina naturală,
c) iar pe partea din spate (verso):
1. banda magnetică;
2. spaţiul de semnatură unde clientul semnează la primirea cardului;
3. informaţii pentru deţinătorul cardului,
4. adresa instituţiei emitente.
În banda magnetică specială (de culoare neagră) sunt stocate informaţii standardizate,
securizate şi individualizate care, decodificate cu ajutorul unor dispozitive speciale, permit
accesul titularului la contul său bancar.
Odată intrat în posesia cardului, titularul îl poate utiliza pentru:
a). retragerea de numerar din contul său (pentru aceasta el recurge la aparate
speciale: distribuitoarele automate de numerar şi ATM – Automat Teller Machine).
b). achitarea contravalorii unui bun sau serviciu, acest lucru având la bază un
contract încheiat între posesorul cărţii de plată, emitentul acesteia şi comerciantul de bunuri sau
prestatorul de servicii.
Atunci când posesorul cardului doreşte să cumpere o marfă, el prezintă cardul
cumpărătorului. Tranzacţia, plata, se poate face în două moduri: fie cardul este introdus în
terminalul electronic al magazinului (EFTPOS), care va tipari automat borderoul vânzarilor
(notele de plata), fie vânzatorul va folosi un aparat de tiparire (imprinter) pentru notele de plată
standardizate.

Fig. nr. 10.2 Modalitatea de realizare a plăţilor electronice cu ajutorul card-ului99

99
Popescul, D., “ Comerţ & afaceri mobile”, Editura Universităţii“AL. I. Cuza”, Iaşi, 2007, p.140

229
 10.3.2. Tipuri de carduri
În ţările dezvoltate, persoanele fizice sau juridice pot alege mai multe tipuri de carduri
oferite de bănci sau alte organizaţii specializate. Datorită politicii de promovare a cardurilor,
companiile emit carduri structurate pe clase de clienţi: Credit card, Store card, Debit card,
Carduri multifunctionale, Smart card
Tipurile de cardurile pot fi detaliate pe două clase:
I). după facilităţile pe care le oferă:
1. credit card (cartea de credit),
2. store card (cartea de magazin),
3. debit card (cartea de debit),
4. cheque garanted card,
5. carduri multifuncţionale,
6. smart card (cardul inteligent).
II). după emitent:
1. carduri bancare,
2. carduri private (emise de alte instituţii şi organizaţii).

1. Credit cardurile
Credit cardul se emite titularului în baza unui cont bancar deschis în acest scop. Numele
sugerează că deţinătorului i-a fost deschisă o linie de credit prin care poate să achiziţioneze
bunuri şi servicii şi/sau numerar, în limita unui plafon stabilit în prealabil. Titularul poate să
efectueze plăţi chiar dacă nu are disponibilităţi în contul său. În contractul încheiat între client
şi bancă este precizat plafonul limită (linia de credit) în cadrul căruia banca îl va credita.
Facilităţile oferite de credit card sunt:
 rambursarea integrală a creditului la sfârşitul perioadei stabilite - change card (în
acest caz,banca sau compania emitentă a cardului nu percepe comision);
 rambursarea parţială a creditului, partea rămasă urmând a fi considerată o
extensie a cardului acordat anterior (potrivit plafonului de credit convenit prin
contractul cu banca)..
Credit cardurile creditează fără dobândă o perioadă de până la 56 de zile, în funcţie de
data la care a fost cumpărată o marfă (de exemplu la începutul lunii) şi data întocmirii situaţiei
debitelor (după sfârşitul lunii). În cazul neachitării integrale a datoriei se percepe dobândă la
suma nerambursată şi se adăugă la soldul debitor al contului.
Titularii credit cardurilor primesc la sfârşitul fiecărei luni o situaţie lunară numită
situaţia debitelor, cu informaţii ce descriu:
 valoarea limită a creditului de care titularul cardului poate beneficia (de regulă
valoarea creditului este de trei ori mai mare decât suma minimă existentă în
cont);
 intrările de sume în cont: depuneri sau viramente (de salarii, beneficii);

230
  soldul curent;
 valoarea creditului, sau după caz, suma rămasă disponibilă în cont.
Pentru a descuraja depăşirea limitei creditului acordat, banca sau instituţia emitentă a
cardului, percepe o dobândă penalizatoare mult mai mare decât în condiţiile unui credit obişnuit.
Titularii credit cardurilor pot efectua plăţi la toate magazinele care acceptă acest
instrument de plată, fapt ce presupune dotarea corespunzătoare a comerciantului cu dispozitive
speciale capabile să decodifice informaţiile cuprinse în banda magnetică a cardului şi, în acelaşi
timp, să le transmită mai departe.
Avantajele utilizării credit cardurilor pentru posesorii lor, comercianţi şi băncile
emiţătoare sunt:
 tranzacţiile se realizează mult mai rapid decât în cazul utilizării cecului, procedura
constă doar în introducerea cardului în dispozitiv urmând ca aceasta să preia, să
prelucreze şi să transmită datele automat, generând nota de plată care este eliberată
clientului;
 contul comerciantului este creditat imediat cu valoarea mărfurilor sau serviciilor
vândute pe bază de credit card, în momentul în care documentele ce atestă vânzările
(borderouri, chitante, facturi) sunt prezentate la bancă pentru plată;
 operând cu credit carduri, comerciantul este eliberat de o mare parte din cheltuielile
şi riscurile pe care le presupune folosirea numerarului;
 comerciantul “vehiculează” numerar fără a suporta cheltuieli pentru această
operaţiune;
 permit creşterea gradului de automatizare a operaţiunilor, reducându-se volumul
operaţiunilor efectuate manual;
 determină diminuarea operaţiunilor cu numerar;
 băncile au avantajul unor dobânzi mai mari percepute în cadrul operaţiunilor cu
credit carduri decât în cazul celorlalte forme de împrumut;

comisioanele percepute de către bancă de la comercianţi reprezintă o importantă
sursă de venit pentru bancă.
Potrivit datelor Băncii Naționale a României, in septembrie 2019, românii dețineau
2.968.280 de carduri de credit.

Fig. nr. 10.3 Evolutia numarului de carduri de credit in perioasa 2009-2019100

100
https://www.bankingnews.ro/card-credit-statistica.html

231
 2. Store cardurile
În ţările dezvoltate, marile magazine au introdus pe piaţă propriile carduri, care
concurează credit cardurile emise de bănci. Aceste magazine preferă să emită propriul
instrument de plată (store card) pentru că asigură loialitatea clienţilor pentru magazinul sau
reţeaua respectivă de magazine şi determină creşterea vânzărilor prin diferite facilităţi la plată
oferite clienţilor.
În concluzie, store cardurile pot fi folosite numai în cadrul aceluiasi grup (retea) de
firme, iar tranzactiile nu se deruleaza prin intermediul sistemului bancar de decontari, astfel
încât aceste tip de operatiuni pot fi considerate ca apartinând unui sistem închis.
Store cardurile sunt o variantă a credit cardurilor, modul lor de utilizare este asemănător
acestora: lunar, se întocmeşte situaţia debitelor şi astfel clienţii au posibilitatea de a opta la
sfârşitul fiecărei luni, pentru achitarea întregii datorii sau numai a unui procent din aceasta.
Există şi magazine care emit carduri de tipul charge card şi drept urmare, la sfârşitul lunii trebuie
achitată întreaga datorie.

3. Debit cardurile
Se emite în baza unui cont bancar al clientului, este foarte asemanator numerarului, în
sensul ca titularul poate efectua plati în limita disponibilitatilor sale banesti din cont. Utilizarea
debit cardurilor nu presupune circulatia nici a unui document pe suport de hârtie. Debitarea
contului titularului se efectueaza simultan cu creditarea contului magazinului sau institutiei care
accepta ca instrument de plata debit carduri. Pentru a le face mai atractive pentru clienti, bancile
debiteaza contul tiutlarului la trei zile de la efectuarea achizitiei. Spre deosebire de cec, în cazul
debit cardurilor, mărfurile pot fi comandate prin telefon, iar valoarea tranzactiei nu este limitata.
Particularitatea pe care o are debit cardul faţă de credit card, constă în faptul că titularul
poate efctua plăti sau extrage numerar doar în limita disponibilităţilor din contul său, însă având
grijă ca întotdeauna să rămână în cont o sumă limită până la care se pot efectua operaţiunile
enumerate.
De exemplu dacă suma minimă necesară pentru deschiderea unui cont de credit card
este de 5000 dolari SUA, titularul acestuia va putea retrage cash sau efectua plăţi de cel mult
4000 dolari SUA; fiind obligatorie existenţa permanentă în cont a unui plafon de 1000 de dolari
SUA. Tranzacţiile de plată sau retragerile de numerar se concretizează doar atunci când contul
este alimentat cu disponibilitaţi suficiente.
Atunci când un debit card poate fi utilizat doar pentru retrageri de numerar, el devine
cash card (carte de numerar).
Utilizarea debit cardurilor nu presupune circulaţia nici unui document pe suport hârtie:
debitarea contului se realizează simultan cu creditarea contului magazinului sau instituţiei care
a acceptat cardul ca instrument de plată.
Avantaje pentru bănci:
 grad ridicat de control asupra tranzacţiilor clientului în rapost cu disponibilităţile
băneşti în cont;

232
  costurile băncii pentru operarea debit cardurilor sunt mai reduse comparativ cu
cheltuielile aferente utilizării cecurilor sau numerarului;
 degrevarea activitătii de la ghişeele bancare, inclusiv reducerea cheltuielilor din
acest punct de vedere.
Avantaje pentru clienţi:
 nu mai sunt nevoiţi să poarte asupra lor sume mari de bani pentru a achita mărfuri
de valori mari, eliminându-se astfel riscurilor de furt şi disconfort pe care le
presupune numerarul la purtător;
 nu trebuie completat nici un alt document;
 tranzacţia se realizează instantaneu.
Avantaje pentru comerciant:
 cheltuielile impuse de asigurarea securităţii plăţilor sunt mult mai reduse decât în
cazul numerarului;
 pentru operarea debit cardurilor, banca percepe comerciantului-vânzător taxe mai
mici decât în cazul folosirii numerarului ca mijloc de plată;
 decontările sunt mai rapide decât în cazul cecului.
Dezavantaje:
 nu toate magazinele au terminale pentru debit-carduri;
 posesorul este supus unor cheltuieli: taxa de emitere, taxa de administrare manuală;
 cheltuielile comercianţilor se concretizează intr-un comision denumit “taxă pentru
comerciant” care se stabileşte de către banca comerciantului.

3. Cheque guaranted card (carte de garantare a cecului)

Cartea de garantare a cecului garantează suma de plată înscrisă pe cec, care are acoperire
în contul personal al deţinătorului.

4. Cardul multifunctional
Aceasta categorie desemneaza orice debit card care are si functiuni care îl pot face
recunoscut ca mijloc de plata, cum sunt:
- cartea de numerar, sau cash card, care este un card utilizabil exclusiv pentru
automate programabile are pot distribui numerar,
- carte de garantare a cecurilor, cheque guaranted card care asigura garantarea unui
cec emis si semnat pâna la o suma specificata de catre banca emitenta a cardului.
Deci detinatorul unui card multifunctional îl poate utiliza pentru toate operatiile
specifice debit cardurilor, dar si pentru retragerea de sume de la distribuitoarele automate de
numerar sau pentru garantarea platilor efectuate prin cec.

5. Smart cardul
Acestea permit derularea unor tranzactii mult mai sofisticate decât celelalte carduri
denumite, prin diferentiere carduri de plastic ( cu banda magnetica).Exista doua tipuri de smart

233
carduri, unele ce pot înmagazina unitati de valoare si altele mai sofisticate, care au încorporate
microprocesoare.
Smart cardurile prezinta câteva avantaje fata de cardurile cu banda magnetica:
 nu este necesara autorizarea on-line,
 acestor carduri le pot fi asociate plati mai mari,
 protectia împotriva fraudelor si a riscului de credit al bancii este mult mai mare,
 cardurile cu cip-uri încoporate nu pot fi copiate si securitatea acestora poate fi sporita
prin solicitarea facuta clientului de a-si introduce codul personal de identificare
(PIN).

Fig. nr. 10.4 Display Card/ Credit Europe Bank101

Deşi păstrează formatul şi dimensiunile unei cărţi de credit, smart cardul este în esenţă
un circuit integrat cu microprocesor şi memorie semiconductoare. Avantajul acestor cărţi de
plată constă în faptul că microprocesorul şi memoria auxiliară prelucrează local toate
informaţiile necesare amortizării unei tranzacţii, fără a fi necesară obţinerea acestor informaţii
de la un calculator îndepărtat (centru de procesare). Acest lucru, reduce vulnerabilitatea cărţilor
de plată şi conduce la diversificarea tipurilor de servicii oferite, însă şi la schimbarea
automatelor de distribuit numerar, necompatibile cu smart cardurile.

6. Carduri bancare
Sunt emise de către bănci. În ţările dezvolate se poate vorbi de fenomenul de
interbancaritate, care vizează eforturile depuse de bănci în vederea eliminării concurenţei
bancare, scopul urmărit fiind acela de a facilita folosirea unui card la toate distribuitoarele de
numerar, oricare ar fi emitentul bancar al acesteia.
Cardurile bancare sunt grupate pe patru nivele determinate de posibilitatea lor de
utilizare:
 nivelul 0, cuprinde cărţile pentru retrageri de numerar, a căror emitere este gratuită;
ele nu pot fi folosite decât în limitele serviciilor oferite de banca emitentă;

101
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/primul-video-card-utilizabil-pe-internet-la-atm-
si-la-plata-in-magazine-155622.html

234
  nivelul 1, permit obţinerea cash-ului de la orice distribuitor de numerar; ele sunt
contra cost şi în plus, oferă posibilitatea cunoaşterii soldului şi a ultimelor operaţiuni
efectuate;
 nivelul 2, cuprinde cardurile naţionale, care sunt exprimate în moneda naţională a
ţării unde se află amplasată banca emitentă, ele putând juca rolul de instrumente de
plată doar în ţara respectivă. Ele oferă şi servicii de retragere de numerar şi
posibilitatea efectuării plăţilor în cazul cumpărării de mărfuri şi servicii de la
comerciantii afiliaţi;
 nivelul 3, grupează cardurile internaţionale, a căror circulaţie şi utilizare depăsesc
graniţele ţării unde este amplasată compania emitentă; ele sunt emise în valute
convertibile acceptate pe plan mondial, iar cu ajutorul lor se pot efectua plăţi în orice
moneda, indiferent de valuta în care este exprimat contul deţinătorului de card.

7. Carduri private ale comercianţilor

Sunt de fapt store cardurile prezentate anterior. Emitenţii acestora sunt marile
magazine, care pentru a învinge concurenţa, ataşează cărţilor private tot mai multe servicii
care ţin de creşterea imaginii firmei respectiveodată, cu satisfacerea exigenţilor clienţilor,
precum:
- plata din disponibilităti sau pe bază de credit;
- asigurarea maşinilor şi a locuinţelor;
- dreptul la o remiză de “fidelitate” acordată la sfârşitul anului, calculată la nivelul
cumpărăturilor efectuate;
- servicii de livrare, parking gratuit;
- acces exclusiv la serviciile club ale emitentului.

8. Carduri emise de alte întreprinderi şi organizaţii

Instituţii internaţionale specializate, delimitează acele instituţii care apar pe piaţa
cardurilor în calitate de proprietari de marcă.
Piaţa internaţională a acrdurilor este dominată de VISA INTERNATIONAL,
MASTERCARD, EUROCARD, AMERICAN EXPRESS şi DINERS CLUB. Drept uemare,
cardurile emise de aceste instituţii, poartă asociat numele instituţiei respective: VISA
INTERNATIONAL CARD, AMERICAN EXPRES CARD, EUROCARD, etc.
Aceste companii caută să îşi atragă clienţii prin oferirea unor servicii suplimentare
precum asigurare contra pierderii sau furtului; servicii de asistenţă socială; garanţie de rezervare
de locuri în lanţurile hoteliere internaţionale, asigurare în caz de deces, invaliditate, accident de
călătorie, asigurare automată şi gratuită a călătoriilor, etc.
Cărţile de credit în avantaj reciproc sunt emise de către societăţi de servicii financiare
care au încheiat contracte comerciale cu instituţii profesionale, sociale, religioase sau nonprofit.
Cardurile emise de aceste instituţii vor purta sigla societăţilor emitente care, pe baza

235
protocoalelor încheiate, acceptă ca o parte din profit să fie donat instituţiilor amintite în
schimbul publicităţii pe care acestea o vor căpăta prin utilizarea cardurilor respective.
Cărţile de credit cu profit indirect
Scopul lor este atragerea clienţilor într-o sferă bine delimitată de servicii şi vânzări de
produse. Profitul iniţiatorilor acestor programe este determinat de creşterea volumului
vânzărilor de produse şi nu de utilizarea cărtilor de credit. Cele mai cunoscute exemple sunt
AT&T (societate americană de telecomunicaţii) şi FORD MOTOR CO, marele producător de
automobile.
În 1990, AT&T a lansat pe piaţă cartela universală de credit, o combinaţie între
MASTERCARD sau VISA şi cartea telefonică de credit. Posesorii acestor carţi de credit dispun
de un discount pentru fiecare apel telefonic utilizând cartea de credit, dar având în vedere faptul
că AT&T a emis circa 10 milioane de astfel de cărţi, a crescut în mod corespunzător numărul
de apeluri telefonice, principale sursă de profit pentru AT&T.
FORD MOTOR CO a anunţat emiterea cărţilor FORD MASTER şi FORS VISA
destinate clienţilor care au cumpărat sau au închiriat maşini FORD. Pentru aceste cărţi nu se
percep taxe anuale, fapt ce conduce indirect la creşterea cumpărătorilor de maşini FORD,
principala sursă de profit a companiei.
Cărţile de plată selective
Cărţile de plată selective sunt acele cărţi a căror folosire este limitată la o singură
categorie de bunuri şi servicii, respectiv: cărţi de telefon, cărţi ale companiilor petroliere, cărţi
de asigurare etc.
Cărţile de abonament
Cărţile de abonament sunt cărţi cu utilizare specifică şi clientelă limitată, emiterea lor
fiind făcută de companiile de transport aeriene şi rutiere. Ele nu se substituie în totalitate plăţii,
fiind generatoare de reduceri şi alte avantaje preferenţiale pentru deţinători: bilete gratuite,
prioritate la rezervări în reţelele hoteliere.
Cărţile de identificare
Acestea sunt mai modeste prin utilizările lor în raport cu ansamblul cărţilor. Pot fi
destinate numai folosirii în scop de identificare a posesorului. Emitenţii lor sunt, în general
firme care închiriază maşini; agenţii de turism, hoteluri, diverse cluburi şi organizaţii
profesionale.
Plăţile electronice sunt extrem de eficiente oferind o mulţime de avantaje, cum ar fi:
viteză de procesare, reducerea costurilor şi acurateţea. Aceste beneficii contribuie semnificativ
la creşterea economică, creşterea lichidităţilor şi stimularea consumului personal.
O serie de studii au demonstrat că numărul de plăţi electronice, în special cele cu cardul
de credit, a crescut atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. De exemplu, un
studiu din 2003, făcut de cei de la Global Insight, arată că între anii 1983 şi 2003, extinderea
plăţilor electronice a produs o reală creştere a consumului în Statele Unite ale Americii, aducând
o creştere a PIB-ului anual cu 1%. Puţin mai recent, în 2013, cei de la Moody Analytics, au

236
constatat că, o creştere a consumului cauzată de o utilizare ridicată a plăţilor electronice
contribuie cu 0.3% la PIB în ţările dezvoltate şi cu 0.8% în ţările în curs de dezvoltare102.

Fig.nr. 10.4. Evoluţia plăţilor electronice din Europa în perioada 2009-2014103

Aşa cum se poate observa şi în graficul de mai jos, în perioada 2010-2018, în Europa, a
avut loc o creştere importanta a volumului plăţilor electronice.

Fig.nr. 10.5. Utilizarea principalelor servicii de plată din zona Euro104

PORTOFELUL ELECTRONIC
Un instrument de plată de tip monedă electronică este portofelul electronic, platformă
ce permite efectuarea de plăţi, încasări şi transferuri online. Aceasta este o metodă simplă,

102
***Economic Benefits of the Electronic Payments System, http://web.a.ebscohost.com/ehost/pdfviewer/
pdfviewer?sid=7e83610c-7cf5-43dc-a7a2-eb5f32eb5810%40sessionmgr4002&vid=8&hid=4204, 2015, accesat
la 11.12.2015
103
*** Number of Worldwide non-cash transactions, https://www. Worldpayme ntsreport.com/
reports/noncash, accesat la 18.12.2015
104
https://www.ecb.europa.eu/press/pr/stats/paysec/html/ecb.pis2019~71119b94d1.en.html

237
rapidă şi sigură, deoarece datele cardului sunt introduse o singură dată în aplicaţia mobilă, iar
trecerea cardului prin POS nu mai este necesră, la comerciant ajungând doar confirmarea de
plată.
În figura urmatoare este prezentat modul în care funcţionează portofelele electronice.
Primul pas este reprezentat de crearea portofelui prin adăugarea fondurilor electronice, apoi are
loc tranzacţia, unde clientul va scana smartphone-ul sau va alege opţiunea de cumpărături
online, mai apoi tehnologia NFC (Near Field Communication) transmite informaţiile plăţii care
vor ajunge în final în contul comerciantului.

Fig. nr. 10.6. Efectuarea unei plăți cu portofelul electronic

Desigur, în acest caz, riscul de fraudă este mai scăzut, doar că, deocamdată, nu toţi
comercianţii permit acest tip de plată. În România, în 2013 a apărut mobilPay Wallet, aplicaţie
ce poate fi folosită de clienţii oricărei bănci, ce deţin card Visa sau MasterCard.
Conform statisticilor, această metodă de plată, fiind inclusă în categoria plăţilor mobile,
va avea o creştere semnificativă, la nivel global, până în 2019105.

10.5. MONEDA VIRTUALĂ

În ultimii ani au fost propuse numeroase sisteme ce permit realizarea tranzacţiilor cu

vânzări şi plăţi pe Internet. Unele se aseamănă cu metodele de plată tradiţionale (cărţi de credit,
cec-uri), pentru care comenzile de bunuri fizice sunt realizate on-line via Internet, plăţile putând
fi efectuate prin telefon sau curier. În alte sisteme, plăţile pot fi efectuate on-line, via Internet,
prin poştă electronică (prin cărţi de credit), sau prin port-monede virtuale.
Aceste sisteme prezintă încă neîncredere în ciuda cifrării datelor sensibile. Totuşi după
un studiu recent, 28 % dintre utilizatorii Internet deja efectuează cumpărături on-line via
Internet (dintre aceştia 25 % deja s-au confruntat cu probleme de securitate).
Moneda electronică virtuală constă în transmiterea unei serii de numere validate de o
bancă, poartă o valoare monetară bine definită, circulaţia sumelor este cifrată şi asigurată de
soft specializat.

105
*** Global mobile payment transaction volume from 2015 to 2019, http://www.statista.com/statistics/226530/
mobile-payment-transaction-volume-forecast/, accesat la 14.01.2016

238
 Tipuri de monede virtuale

1.E-Cash
Tehnologia E-Cash reprezintă un exemplu din lumea reala a sistemelor electronice de
plăţi, care folosesc posta electronică sau Web-ul.
Sumele digitale sunt simboluri care pot fi verificate independent de emitent. Pot fi
retrase sume digitale dintr-un cont bancar pe Internet si apoi stocate pe hard-drive-ul
computerului utilizatorului sau pe carti de credit Smart Card. E-cash foloseste sume digitale,
numite "monede", care reprezinta o valoare fixa. Monedele îsi verifica propria autenticitate
printr-un algoritm complex sau printr-un hardware de siguranta. Licenta pentru E-cash este
detinuta de compania olandeza DigiCash.
2.Cecuri digitale
Un cec digital foloseste modelul cecurilor clasice. Ele nu pot fi validate fara a fi implicat
emitentul si trebuie sa fie marcat cu o semnatura digitala. Certificatele digitale stabilesc
provenienta datelor si informatia bancara. Verificare se face pe sistemul de chei publice.
Debitorul semneaza digital o forma ce contine descrierea tranzactiei, informatii referitoare la
debitor si o marca de timp. Destinatarul (ce primeste cecul prin e-mail sau prin alte forme de
comunicatie electronica) poate valida cecul folosind o cheie publica si poate depozita aceasta
forma pentru a primi plata. Cecurile digitale se integreaza perfect cu sistemul actual de
decontare interbancara.
3.Cecurile bancare digitale
Garantate de o banca, aceste cecuri functioneaza similar banilor digitali, exceptie facând
anonimatul acestora. Sunt utilizate atunci când beneficiarul pretinde un certificat bancar care
atesta existenta fondurilor si efectuarea platii. Utilizatorii cumpara cecurile de la o banca, care
recupereaza fiecare numar o singura data. Curierul digital trimite periodic tiparitorului un cupon
pentru a colecta dobânda la rata specificata.
4. Cupoane si simboluri electronice
Cupoanele electronice - echivalentul electronic al cupoanelor pentru supermarket, sunt
din punct de vedere functional, similare cu facturile casierilor, dar ele nu pot fi recuperate decât
de compania care le-a creat. Cupoanele sunt folosite pentru plati specific
e si nu pot fi recuperate în scopul încasarii sumelor cash.
5. Bitcoin
Este un sistem de plată peer-to-peer introdus ca software open-source în anul 2009. Plățile
în acest sistem sunt înregistrate într-un registru public, și se utilizează propria unitate de cont,
denumită tot Bitcoin. Cu alte cuvinte, Bitcoin-ul este o monedă electronică descentralizată open-
source. Acest sistem este asemănător unui cont bancar în care banii sunt stocaţi sub forma unor
numere, iar tranzacţiile se înlesnesc prin mutarea unui număr dintr-un cont în alt cont. Întrucât
sistemul este descentralizat, baza de date a numerelor este stocată în fiecare computer care participă
la acest tip de tranzacţii. Utilizatorii pot trimite și primi electronic monede Bitcoin pentru un
comision de tranzacție opțional, folosind un software de tip portofel, un calculator personal, un
dispozitiv mobil, sau o aplicație web.

239
 Fig. nr. 10.7 Moneda Bitcoin
Tranzacționarea acestui tip de monedă se bazează pe faptul că un bitcoin conține cheia
publică a deținătorului actual. În momentul în care un utilizator transferă o sumă către alt
utilizator, primul renunță la dreptul de proprietate asupra bitcoinilor trimiși, adăugând în același
timp cheia publică a celui de-al doilea utilizator și semnându-i cu propria cheie privată. Aceste
tranzacții sunt înregistrate în rețeaua bitcoin, în nodurile din cadrul acesteia validându-se
semnăturile criptografice și sumele tranzacției înainte de a fi acceptată.

10.5. TRANSFERURILE ELECTRONICE DE FONDURI

Sistemele de cecuri electronice au fost folosite încă din anii’70. Ele utilizează structura
de bănci existente şi elimină cecurile de hârtie. Transferul electronic de fonduri foloseşte
sisteme de cecuri electronice, ce prezintă multiple avantaje comparabil cu cecurile de hârtie:
- timpul foarte rapid de efectuare a plăţilor;
- reducerea costurilor privind hârtia folosită;
- confirmarea instantanee a solvabilităţii plătitorului;
- flexibilitatea şi marea varietate de implementare, de la tranzacţii mici, folosind reţelele
de automate de bani (ATM – Automatic Teller Machine), la marile reţele internaţionale de
clearing, cum ar fi CHIPS (Clearing House Interbank Payments System), format din peste 120
de bănci din întreaga lume.
Slăbiciunea evidentă a acestui sistem de cecuri electronice constă în caracterul privat şi
confidenţialitatea plăţilor. În plus, băncile sunt obligate, prin reglementările în vigoare, să poată
documenta în detaliu fiecare transfer.
Pe Internet, cecul de hârtie poate fi repede înlocuit de un cec electronic semnat digital
de emitent. Consorţiul de bănci FSTC (Financial Services Technology Consortium
(www.fstc.org/), a statuat un model de cec electronic foarte asemănător cecurilor clasice pe
hârtie. Plătitorul foloseşte un procesor, de tipul unui smart-card PC, pentru a genera şi a semna
digital un cec electronic ce va fi trimis prin poştă electronică sau WWW. Cecul este trimis fie
băncii cumpărătorului – care-l va onora prin verificarea semnăturii digitale, trimiţând banii
băncii vânzătorului – care va verifica semnătura, îl va semna la rândul său şi îl va trimite băncii
sale.
Transferurile electronice de fonduri sunt rezultatul dezvoltarilor tehnologice din
domeniul telematicii, a dezvoltarii telecomunicatiilor si a informaticii.

240
 Transferul telegrafic
Acest tip de transfer a început sa fie utilizat, initial de banci, la scurt timp dupa
descoperirea tipografiei, capatând amploare odata cu noile realizari tehnice în domeniu:
transmiterea prin cablu, iar în prezent prin telex si fax. Abreviat, acest tip de transfer este
cunoscut ca TT (Telegrafic Transfer) si constituie o modalitate mult mai rapida de transmitere
a informatiilor privind transferul fondurilor comparativ cu transferul prin posta (dar fiind, de
regula mai scumpa). Autenticitatea datelor este confirmata printr-un cod secret, asupra caruia
cele doua institutii au cazut de acord în prealabil.
Electronic Banking
Relaţia este avantajoasă pentru clientul corporaţional şi pentru bancă. Operaţiunile se
realizează prin intermediul calculatorului şi al liniei telefonice. Electronic Banking reprezintă o
modalitate de transfer în plină dezvoltare, prognozele arătând că se va dezvolta pe orice piaţă.
Home Banking
Diferenţa faţă de Electronic Banking constă în faptul că la capatul liniei dinspre bancă
se află o persoană fizică care îşi desfăşoară activitatea în fotoliul de acasă. Nu se prevede o
dezvoltare explozivă a acestei activităţi deoarece încă nu toată lumea are un PC şi o linie
telefonică şi datorită concurenţei puternice a celorlalte modalitati de lucru.
Automatul Bancar
În ultimii ani a devenit un instrument tot mai sofisticat şi independent de lucrătorul
bancar. Există ghişee complet automatizate cu astfel de maşini care pot asigura efectuarea
oricăror servicii bancare, de la ofertă credit ipotecar până la consultanţă de investiţii. Prin
intermediul camerei de luat vederi instalate în structura aparatului este posibilă o conferinţă cu
un expert bancar aflat la distanţă faţă de clientul băncii. Noutăţile din domeniul self-servcice-
ului bancar vor proveni din comutarea dinspre OS spre NT a sistemelor de operare ale
automatelor astfel încât ele să devină transportabile cu diverse autovehicule (“banca pe roţi”) şi
să fie capabile de recunoaşterea caracteristicilor biologice ale clienţilor (prin amprenta digitală,
vocală sau oculară).
Transferul electronic al fondurilor la locul vânzării (EFTPOS - Electronic Founds
Transfer at Point of Sale)
EFTPOS semnifica transferul electronic al fondurilor din locul vânzarii si asa cum
sugereaza însasi numele, implica transferul fondurilor din contul unui client direct în contul
vânzatorului, simultan cu realizarea operatiunii de vânzare. În acest caz, nu mai este necesara
emiterea unui cec de catre client si nici vânzatorul nu trebuie sa mai astepte primirea banilor în
cont; operatiunea se realizeaza prin utilizarea cardurilor. Debitarea va fi înregistrata în extrasul
de cont al detinatorului cardului, la 2-5 zile dupa efectuarea tranzactiei.
Plata marfurilor si serviciilor presupune existenta unui terminal la comerciant, conectat
la infrastructura informatica si de teleinformatii destinata platilor prin carduri. Terminalul
pentru transferul electronic al fondurilor permite preluarea, captarea si transmiterea de
informatii asupra platii cu card prin mijloace electronice de la comerciant la centrul de
autorizare.

241
 Folosind informatia continuta de banda magnetica a cardului si prin tastarea valorii
tranzactiei la EFTPOS, comerciantul primeste automat autorizarea privind plata (în 30 de
secunde). de îndata ce tranzactia este autorizata, dispozitivul furnizeaza nota de plata în doua
exemplare. Notele de plata sunt semnate de client, semnatura data este confruntata de
comerciant cu cea de pe card si astfel plata esete efectuata. O nota de plata ramâne la comerciant
iar cealalta, împreuna cu marfa, este data cumparatorului.
Aceste cititoare se pot întâlni în magazine, sedii bancare, peste tot unde pot avea loc
tranzacţii a căror valoare depăseste câţiva dolari. În următorii doi ani toate terminalele produse
vor oferi posibilităţi de comunicare fără fir, ceea ce va spori utilizarea mijloacelor de plată
electronice.
Banca la domiciliu (Phone banking)
Banca la domiciliu semnifica, în fapt, realizarea tranzactiilor bancare prin telefon,
modalitate ce a devenit posibila odata cu dezvoltarea sistemelor informatice moderne.
Aceasta modalitate foloseste tehnici electronice ce permit clientilor accesul la conturilor
lor bancare, fara a fi nevoie sa se deplaseze la banca. În general, serviciile ce pot fi oferite sunt:
- informatii asupra soldului,
- solicitarile de carnete de cecuri,
- transferuri între conturi,
- plata facturilor.
Sistemul este folosit în special în America şi Europa. Cel mai frecvent se utilizează în
America de nord unde convorbirile urmane nu costă nimic. Utilizatorul poate plăti toate
facturile lunare utilizând şi butonând telefonul în jumătate de oră. Poate fi folosit şi de companii.
În România Banca Transilvania este prima care a introdus cu succes acest serviciu, în relaţiile
cu persoanele juridice.
Transferul prin sistemul SWIFT
SWIFT constituie o tehnica computerizata de transmitere a mesajelor. Într-o abordare
simpla, este similar transferului telegrafic sau prin telex, cu particularitatile determinate de
sistemul computerizat integrat care îl defineste si securitatea absoluta a transmiterii
informatiilor.
Sintagma SWIFT, reprezinta abrevierea pentru Society for Wordwide Interbank
Financial Telecommunications (Societatea pentru Telecomunicatii Financiare Interbancare
Mondiale), societate cu sediul la Bruxelles, care a devenit operationala începând cu anul 1977.
Daca în 1977, prin reteaua SWIFT se transmiteau circa 3.3. milioane de mesaje, în 1995
numarul de mesaje a depasit 3 milioane pe zi. Desi nu toate institutiile financiar-bancare sunt
conectate la aceasta retea, într-un viitor apropiat, acest sistem va deveni tehnica predominanta
a transferurilor si a transmiterii mesajelor financiare interbancare.

242
 Fig. nr. 10.8 Schema SWIFT106

10.6. SISTEME ELECTRONICE DE PLĂŢI

Structura unui sistem electronic de plăţi
Modelul unui sistem electronic de plăţi (Electronic Payment System –EPS) implică în
general trei entităţi care interacţionează: o bancă B, un cumpărător C şi unvânzător V. Atât
cumpărătorul cât şi vânzătorul au cont la banca B. EPS constă dintr-o mulţime de protocoale
care permit cumpărătorului C să facă plăţi vânzătorului V. Deşi EPS-urile diferă semnificativ
unele de altele, se pot identifica trei faze comune:
- faza de extragere de bani electronici din cont – între bancă şi cumpărător,
- faza de plată – între cumparător şi vânzător,
- faza de depunere a banilor electronici – între vânzător şi banca sa.
Sistemele electronice de plăţi pot fi privite într-o structură ierarhică pe nivele, derivată
din arhitectura OSI-ISO. Un nivel al arhitecturii conţine un ansamblu de obiecte care
cooperează în vederea furnizării unor servicii pentru nivelul superior. Pentru realizarea acestui
obiectiv, se folosesc serviciile utilizate de nivelul imediat inferior. Un EPS este format din două
nivele
- nivelul utilizator, care constituie nivelul ierarhic superior,
- nivelul sistem, care constituie nivelul ierarhic inferior.
În sinteză, un sistem electronic de plăţi poate fi definit ca un ansamblu de tranzacţii
cerute de:
- conversia banilor numerar (cash sau din cont) in bani electronici sau invers;
- transferul banilor electronici între utilizatorii care folosesc sistemul.
Dispozitive utilizate în sistemele electronice de plăţi107

106
http://msdn.microsoft.com/en-us/library/ee350638(v=bts.10).aspx/
107
Patriciu V., Sisteme electronice de plăţi, PC Report, august 1999, p. 16

243
 Interacţiunea reală într-un sistem electronic de plăţi constă în tranzacţiile care se desfăşoară
între dispozitive specifice. Tranzacţiile electronice se referă la schimburile de mesaje, sub
formă de protocoale, desfăşurate între entităţile implicate în sistemele electronice de plăţi.
1.Portofelul electronic este cel care implementează purtătorul de bani electronici. Este
folosit de către cumpărător pentru stocarea banilor electronici. Structura sa hardware este
dependentă de protocoalele criptografice care implementează tranzacţiile EPS. Interfaţa cu
utilizatorul este formată dintr-o tastatură şi un display. Conectarea la punctele de acces ale EPS
se face, de obicei, printr-o legătură serială în infraroşu. Structura de tip Personal Computer
dezavantajează băncile, deoarece asigură utilizatorului un control total asupra dispozitivului de
plată.
Structura sensibilă la deschidere, numită cartela inteligentă (smart card). Aceasta se
prezintă sub forma unui chip încorporat într-o cartela de plastic. Arhitectura cartelelor
inteligente evoluează foarte rapid. Structură de tip portofel electronic cu observator care
cumulează avantajele structurilor anterioare, ajungând la un compromis între interesele băncii
şi ale posesorului. Arhitectura dispozitivului cuprinde două microcalculatoare care comunică
pe timpul desfăşurării tranzacţiilor. Primul microcalculator, al utilizatorului – numit şi
portmoneu, are sarcina de a comunica cu punctul de acces al EPS. Se prezintă sub forma unui
calculator de buzunor cu tastatură şi display. Cel de-al doilea microcalculator, numit şi
observator serveşte interesele băncii. El este introdus în interiorul primului calculator. În timp
ce calculatorul utilizatorului asigură controlul corectitudinii tranzacţiilor, calculatorul
observator previne dubla cheltuire a banilor electronici, avizând fiecare tranzacţie făcută de
primul calculator.
2. Punctul de vânzare (POS) implementează registrul de casă, care reprezintă un
dispozitiv care stochează temporar – la vânzător – banii electronici. Dispozitivul este realizat,
din punct de vedere tehnic, cu o structură de tip PC, având ca interfeţe atât o legătură serială în
intraroşu cât şi un cititor de smartcard.
3. Distribuitorul de bani electronici este dispozitivul prin care se încarcă bani electronici
în portofelul electronic al cumpărătorilor.
Dintre soluţiile tehnice cele mai utilizate amintim:
Distribuitor cont-bani electronici, reprezintă o soluţie care permite incrementarea valorii
din portofel, pe baza retragerii unei sume de bani reali din contul deschis de cumpărător.
Distribuitorul este prevăzut cu o legătură serială în infraroşu sau cu cititor de smartcard, fiind
conectat la o mreţea ce deserveşte diferite bănci emitente de bani electronici.
Distribuitor carte de credit-bani electronici, permite incrementarea valorii din portofel,
pe baza creditării cumpărătorului de către o casă de credit. El este prevăzut cu un dispozitiv de
citire în care se introduc cartelele de credit (magnetice) ale cumpărătorilor, cu un canal infraroşu
şi de smartcard pentru conectarea portofelului. În acest caz, distribuitorul nu trebuie să fie
conectat în reţea cu calculatoarele băncilor.

244
 Distribuitor numerar – bani electronici, reprezintă o soluţie tehnică ce permite
incrementarea valorii portofelului pe baza colectării de la cumpărător a unei sume cash.
Cel mai simplu mod de a descrie un distribuitor automat de numerar este prezentarea lui
ca un terminal de computer în functiune, la care clientul are acces si la care poate opera. Pentru
a avea acces la facilitatile acestuia, clientul trebuie sa introduca debit-cardul sau într-o fanta a
aparatului si sa tasteze numarul personal de identificare (PIN) si suma pe care doreste sa o
retraga. Este foarte importanta mentinerea secretului asupra numarului personal de identificare,
pentru a face imposibila folosirea cardului de catre o alta persoana.

10.7 SECURITATEA ÎN DOMENIUL SERVICIILOR BANCARE

ELECTRONICE
În condiţiile în care volumul datelor şi informaţiilor gestionate electronic este din ce în
ce mai mare, securitatea acestora reprezintă o preocupare atât pentru bănci, cât şi pentru
companiile private. În acest context, asigurarea unor servicii şi produse pentru protejarea
sistemelor informatice a devenit o prioriate la nivel global.

Fig. nr. 10.9 Structura unui sistem de securitate al unei tranzacţii bancare pe Internet108
Aplicaţiile moderne de e-banking îşi asigură securitatea prin intermediul unor sisteme
complexe, cu componente ce acoperă o arie vastă de posibile ameninţări. Dintre aceste
componente putem menţiona109:
 Firewall-urile - sunt elemente care trebuie instalate separat faţă de sistemele de e-
banking şi care asigură protecţia reţelelor în întregime, prin verificarea pachetelor de
informaţii care intră şi ies din acestea. Un firewall poate verifica şi conţinutul pachetelor
pentru a bloca mesajele periculoase. Când o sursă neautorizată este identificată, mesajul este
blocat, iar incidentul este înregistrat;
 Criptarea. Pentru protecţia adecvată a sistemelor de e-banking, criptarea datelor
transmise între bănci şi clienţi prin Internet, trebuie făcută cu ajutorul cheilor de criptare de
minimum 128 biţi. În acest sens se utilizează protocoale speciale de tip SSL (Secure Sockets
Layer);

108
Zota, R., “Elemente de securitate pentru Internet Banking”, Revista Informatică Economică, nr.2(14)/2000,
p.19, http://revistaie.ase.ro/content/14/Zota.pdf
109
Talpoş,M.,Internet Banking-în România,de la provocare la succes, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,Cluj-
Napoca,2012, pp 109-112

245
  Autentificarea cu identificator/parolă. Pentru a împedica falsificarea identităţii
utilizatorilor, fiecăruia îi va fi atribuit un identificator şi o parolă unică.Acestea sunt stocate
criptat de către serverele de e-banking şi sunt cunoscute numai de către utilizatori. Numai
utilizatorii cu identificator şi parola valide trebuie să aibă accesul permis la sistemele de e-
banking;
 Certificatele digitale au rol critic în validarea utilizatorilor sistemului asigurând
asocierea dintre o cheie (care este doar o înşiruire de date) cu datele de identificare ale
utilizatorului, cum ar fi numele, numărul de telefon, adresa e-mail, seria paşaportului;
 Semnăturile digitale. Pentru semnăturile digitale a unui mesaj, acesta este trecut
printr-un algoritm hash pentru a produce ceea ce se numeşte rezumatul mesajului. Acest
rezumat este o valoare unică ce poate fi gândită ca o amprentă digitală a mesajului. Obţinerea
unui rezumat al mesajului creşte eficienţa procesului de creare şi verificare a semnăturii
pentru documente şi fişiere de mari dimensiuni. Acest rezumat este apoi criptat folosind cheia
privată a semnatarului pentru a produce semnătura digitală ataşată fişierului.

Fig. nr. 10.10 Modul se semnare şi verificare a unui document digital110

 Măştile de semnătură. Fiecărui client i se asociază un profil cuprinzând lista operatorilor, a

semnăturilor acestora şi măştile de semnături asociate operaţiunilor efectuate. Astfel orice
operaţiune introdusă de client se va supune regimului intern al acestuia de validare şi
aprobare urmând ca doar operaţiunile complet semnate să fie procesate efectiv de către
bancă.
Ultimele cercetări în domeniu arată că aproape 50% dintre utilizatorii de smartphone-
uri accesează aplicaţii de mobile banking. Ţinând cont de acest aspect, instituţiile bancare,
financiare sau de servicii informatice au creat diverse aplicaţii care să uşureze tranzacţiile prin
mobile banking.
În ţările dezvoltate facturile bancare se pot plăti printr-o simplă fotografie, astfel
evitându-se cozile de la bancă. Obligaţiile se pot achita cu ajutorul smartphone-ului sau tabletei,
doar prin fotografierea documentului. După aceasta, sistemul numit Picture Pay va completa
câmpurile necesare plăţii, scanând datele din fotografie. Persoana va trebui doar să programeze
plata şi să apese butonul “achită”. Sistemul Picture Pay a fost inventat de două firme americane

110
http://codfiscal.net/7702/ce-este-semnatura-digitala-electronica

246
experte în aplicaţii de mobile banking şi în programe de facturare: Mitek Systems şi Allied
Network.
La unele bănci din străinătate a început un program în care se testează unele aplicaţii de
mobile banking ce permit logarea clienţilor şi efectuarea de tranzacţii prin recunoaştere vocală.
Această facilitate permite efectuarea de plăţi urgente de pe smartphone doar prin câteva comezi
vocale, aplicaţie creată în special pentru persoanele care se află mereu la volan.

Fig. nr. 10.11 Mecanism de autentificare prin scanarea retinei111

Băncile au observat cât de popular a devenit Facebook-ul şi de aceea au început să ofere
servicii de electronic banking direct din aplicaţia de social media. Lansarea unui serviciu de
social banking va permite clienţilor să efectueze tranzacţii bancare direct din contul de
Facebook. În plus, aceştia vor putea să îşi deschidă un nou cont personal din aplicaţie. Cel mai
important serviciu ce va fi creat prin intermediul celebrei platforme de social media este cel
dedicat relaţiilor cu clienţii.
Commonwealth Bank din Australia au creat o aplicaţie bancară disponibilă pe
Facebook, prin care clienţii băncii pot trimite bani prietenilor de pe contul personal, dar şi să
primească fonduri de la aceştia. Singurele informaţii necesare sunt numerele de telefon şi
adresele de e-mail, creatorii programului susţinând că totul este 100% sigur.
Există o aplicaţie similară lansată şi de Garanti Bank, cu excepţia că are dezvoltate şi
unele funcţii Twitter, un control vocal prin hands-free pentru transferuri de bani.
Viitorul serviciilor de e-banking este reprezentat de tranzacţiile pe Facebook şi pe alte platforme
social media.

Fig. nr.10.12 Serviciu de Electronic Banking pe Facebook

112

111
http://www.descopera.ro/dnews/7021970-software-ul-de-recunoastere-faciala-ne-va-identifica-pe-toti-pe-
internet
112
http://thefinancialbrand.com/32763/gt-bank-facebook-checking-savings-account-opening/2/

247
 Teste – grilă:
1. Dupa facilitatile pe care le ofera cardurile se clasifica:
a) carduri bancare;
b) credit carduri;
c) carduri private;
d) store carduri;
e) cheque garanted carduri
2. Principalele tipuri de transferuri electronice de fonduri sunt:
a) E-Cash;
b) Home Banking;
c) Electronic Banking;
d) Phone Banking;
e) Mail Banking.

248
BIBLIOGRAFIE
1. Airinei, D., ş.a., Introducere în informatică economică, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003;

2. Băduţ, M., Calculatorul în trei timpi, Ed. Polirom, Iaşi, 2001;

3. Baduţ, M., Informatica în management, Ed. Albastră, Cluj-Napoca, 2003;
4. Bodea, C., Handbook of project-based management, Ed. Economică, Bucureşti, 2002;
5. Brooks, J. Office 2003 vs. OpenOffice.Org, la
http://www.eweek.com/article2/0,1759,1571626,00.asp;
6. Butiri, A., Niţchi, Ş., Mobile Banking, în Vol. Lucrările Simpozionului Internaţional
"Specializare, Dezvoltare şi Integrare", S.C. Roprint S.R.L., Cluj Napoca, 2005;
7. Clifton, K., From the editor, Inside Knowledge, May 2010, Vol. 13, Issue 8, p. 3.
8. Collin, S., M., Dictionary of computing, Peter Collin Pub, 1990;
9. Comisia Europeană, O Agendă digitală pentru Europa, Bruxelles, 2010

10. Crăciunaş, S., 2010, Utilizarea tehnologiilor de informații și comunicații în procesul de

educație,
http://depmath.ulbsibiu.ro/chair2/craciunas/model%20standard%20platforma%20eLea
rning.pdf
11. Deslandes, A., Grosjean, J., Morel, M., Plouin, G., Le poste de travail web - Portail
d'entreprise et accès au système d'information, Dunod, 2010;

12. Dumitriu, F., Sistemul informaţional contabil în întreprinderea modernă, Ed. Tiparul,
Iasi, 2001;

13. Filip, M., ş.a., Tehnologii informaţionale pentru administraţia publică. Lucrări practice
şi teste grilă, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2005;F

14. Filip, M., Grama, A., Informatizarea administraţiei publice. Bazele informaticii (partea
I), Iaşi: Editura Sedcom Libris, 2003

15. Fotache, D., Birotica, Ed. Junimea, Iaşi, 2001;

16. Fotache, M., Brava, I., Strâmbei, C., Creţu L., Visual FoxPro. Ghidul dezvoltării
aplicaţiilor profesionale, Ed. Polirom, 2002;
17. Fotache, M., 2002, Probleme generale ale managementului cunoştinţelor, la
http://www.feaa.uaic.ro/cercetare/simpozioane/24_26_oct_2002/ziua2/sectiunea_II/PR
OBLEME%20GENERALE%20ALE%20MANAGEMENTULUI%20CUNOSTINTE
LOR.pdf

249
18. Fotache, M., SQL. Dialecte DB2, Oracle şi Visual FoxPro, Ed. Polirom, Iaşi, 2001;
19. Fulton-Calkins, F., Rankin, D., Shumack, K., The Administrative Professional:
Technology & Procedures, South-Western CENGAGE Learning, 2011;
20. Godeluck, S., Le Boom de la Netéconomie, Ed. La Decouverte, Paris, 2000;
21. Georgescu, M., Piaţa in tranziţie. Tranziţia în piata. De la pietele traditionale la pietele
informatizate, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2002;
22. Georgescu, M., Birotica, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006 ;
23. Georgescu,M., Popescul, D., Genete, D., Greavu, V., Birotica: Instrumente şi Metode
de lucru, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006 ;
24. Georgescu,M., Popescul, D., Radu, D., Greavu, V., Pavaloaia, D., Birotica suportul
informational al organizarii evenimentelor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2010 ;
25. Ghilic-Micu, B., Stoica, M., e-Activităţile în societatea informaţională, Ed. Economică,
Bucureşti, 2002;
26. Grama, A., ş.a., Sub Windows să învăţăm Word, PowerPoint, FrontPage şi Internet, Ed.
Sedcom Libris, Iaşi, 2004;
27. Grama, A., Păvăloaia, D., Dospinescu, O., Popescul, D., Radu, D., Greavu-Şerban, V.,
ş.a., Tehnologii informaţionale în lumea afacerilor, Iaşi: Editura Sedcom Libris, 2009
28. Johnson, S., Microsoft Office.Access 2003, Ed. Teora, Bucureşti, 2004;
29. Kaplan, D., Ghid de comerţ electronic, Ed. Servédit, Paris, 2000;
30. Kosiur, D., Understanding Electronic Commerce (How OnlineTransaction Can Grow
Your Business), Microsoft Press, Redmond, Washington, 1997;
31. Lucey, T.,Management Information Systems, Addison Wesley,1995;
32. Maniez, D., Tout pour bien protéger son PC, Dunod, 2012 ;
33. Mesniţă, G., Introducere în afaceri electronice, Ed. Junimea Iasi, 2002;
34. Meşniţă, G., Popescul, D., Managementul proiectelor. Suport de lucrări practice,
http://portal.feaa.uaic.ro, 2011
35. Niţchi, Ş., Racoviţan, D., ş.a, Bazele prelucrării informaţiilor şi Tehnologie
Informaţională, Ed. Intelcredo, Deva, 1996;
36. O’Brien, J., Introduction to Information Systems – Essentials for the Internetworked E-
Business Entreprise, Ed. McGrawHill, 2001;
37. Odgers, P., Keeling, L., Administrative Office Management, South Western Educational
Publishing, Cincinnati, 2000;
38. Oprea, D., Managementul proiectelor, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2001;

250
39. Oprea, D., Managementul proiectelor. Teorie şi cazuri practice, Iaşi: Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2001
40. Oprea, D., Protecţia şi securitatea informaţiilor, Ed. Polirom, Iaşi, 2003;
41. Pană, A, Ionescu, B., Mareş, V., Birotica, Ed. All, 1994;
42. Petrov, O., Next Generation e-Government: Transformation into Open Government,
The World Bank E-Democracy Conference Ohrid, Macedonia, September 26, 2011
disponibil la https://www.slideshare.net/e-DemocracyConference/next-generation-
egovernment-transformation-into-open-government-oleg-petrov;
43. Plouin, G., Tout sur le Cloud Personnel -Travaillez, stockez, jouez et échangez... dans
le nuage, Dunod, 2013;
44. Popescul, D., A Challenge for the Management of Personal Information Spread in
Mobile Environment – its Security, în volumul conferinţei E-COMM-LINE 2008,
September 25-26, 2008, Bucureşti, România, ECAS Trade S.R.L., 2008;
45. Popescul, D., The Confidentiality – Integrity – Accessibility Triad into the Knowledge
Security: A Reassessment from the Point of View of the Knowledge Contribution to
Innovation, Proceedings of The 16th International Business Information Management
Association Conference (Innovation and Knowledge Management, A Global
Competitive Advantage), June 29-30, 2011, Kuala Lumpur, Malaysia, Editor Khalid S.
Soliman, pp. 1338-1345;
46. Popescul,. D., Comerţ şi afaceri mobile, Iaşi: Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, 2007;
47. Rosenoer, J., Armstrong, D., Russell, J., The Clickable Corporation: successful
strategies for capturing the Internet advantage, The Free Aress, New York, 1999;
48. Roşca, I., ş.a., Informatica instruirii, Ed. Economică, Bucureşti, 2002;
49. Roşca, I. G. şi colab., Comerţul electronic - Concepte, tehnologii şi aplicaţii, Ed.
Economică, Bucureşti, 2004;
50. Sandor, K., Access 2000. Implementarea bazelor de date, Ed. Albastră, Cluj Napoca,
2003;
51. Ţugui A., Fatu, T., Managementul resurselor informatice, Ed. Sedcom Libris, Iasi,
2004;
52. http://anti-virus-software-review.toptenreviews.com;
53. http://portal.feea.uaic.ro;
54. https://publicadministration.un.org/egovkb/Portals/egovkb/Documents/un/2020-
Survey/2020%20UN%20E-Government%20Survey%20(Full%20Report).pdf

251
55. ***, Comunicarea în instituţiile publice, la http://www.administratiepublica.ro/resurse/
marketing-in-administratia-publica/comunicarea-in-institutiile-pu.html
56. ***, Strategia Guvernului României pentru dezvoltarea sectorului tehnologiei
informaţiei, la http://www.teleactivities.net/ebusiness/ro/strategia.htm
57. http://www.corel.co.uk/servlet/Satellite?pagename=Corel3Uk/Home;
58. http://www.microsoft.com/office/editions/prodinfo/compare.mspx
59. http://www.office.microsoft.com;
60. http://www.openoffice.org;
61. http://www.sun.com/software/star/staroffice/index.jsp;
62. http://www.windowsitpro.com

252