UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Specializarea: Educație integrată in

învațămantul primar și preșcolar

LUCRARE DE DESERTAȚIE

Coordonator științific: Masterand:

prof.univ.dr.SABĂU IOAN VASIAN VIORELIA RAMONA

ORADEA

2012
 UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Facultatea de Psihologie și Știinte ale Educației

Specializarea: Educație integrată în învațămantul

primar și preșcolar

Contribuția metodelor interactive de grup

la educarea limbajului copiilor din

învățămantul preșcolar

ORADEA
2012

2
 Cuprins

Introducere

Capitolul I. Importanța etapei preșcolare în educarea limbajului copilului și viitorului

școlar

1. Necesitatea însușirii corecte a limbii romane la varsta preșcolară

2. Sarcini ce revin gradiniței în vederea pregătirii copilului pentru școală

3. Considerații psiho-pedagogice cu referire la posibilitatea pregătirii copiilor

pentru școală

3.1.Rolul grădiniței în cunoașterea particularităților de vorbire și

individuale ale copiilor de varstă preșcolară

Capitolul II Metode didactice specifice invaţământului preşcolar

I.1.Metode tradiţionale

I.2.Metode moderne

Capitolul III.Metodele didactice folosite în activităţile cu scop de educarea limbajului

III.1.Rolul metodelor didactice în dezvoltarea limbajului şi pregătirea

pentru şcoală

III.2 Importanţa metodelor interactive de grup

Metodologia cercetării

Capitolul IV. Organizarea cercetării

IV.1.Obiectivele şi ipoteza cercetării

IV.2.Variabile independente şi dependente

3
 IV.3. Metode de cercetare utilizate

IV.4.Eşantionul de subiecţi

IV.5.Eşantionul de conţinut

Capitolul V. Desfăşurarea experimentului

V.1. Etapa constatativă (preexperimentală)

V.2.Etapa experimentală

V.3.Etapa de control(post-experimentală)

Capitolul VI.Prezentarea şi interpretarea rezultatelor cercetării

VI.1Strategia de verificare si evaluare a rezultatelor obţinute

VI.2.Prezentarea şi interpretarea rezultatelor

Concluzii

Bibliografie

Anexe

4
 Capitolul I

1.Necesitatea însuşirii corecte a limbii române la vârsta preşcolara

În contextul măsurilor privind aşezarea din ţara noastră pe noi baze cu adevărat
democratice, prima verigă a acestui sistem, învăţământul preşcolar, merită o atenţie
deosebită .

Delimitarea locului cu precizarea funcţiilor pe care le are de îndeplinit grădiniţa ca

primă instituţie de culturalizare a copiilor de pregătire a acestora pentru integrarea şcolară,
are un rol decisiv în asigurarea eficienţei învăţământului .

Preocuparea pentru introducerea cât mai timpurie a copiilor într-un sistem de educaţie
instituţionalizat este justificatǎ de faptul că vârsta preşcolară şi şcolară mică, reprezintă o
perioadă fundamentală pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.

Cercetările psihologice arată că, până la vârsta de 4-5 ani, copilul îşi dezvoltă 40 %
din capacitatea intelectuală pe care urmează să o atingă la maturitate. Nevalorificarea la
timp, sau insuficienta valorificare a disponibilităţilor acestor perioade de vârstă nu se pot
recupera în anii următori decât în mică măsură şi cu eforturi mari.

Psihologi de prestigiu afirmă posibilitatea şi necesitatea introducerii timpurii a

copilului într-un sistem de educaţie instituţionalizat.

Jean Piaget arată că ’’învăţământul preşcolar oferă posibilitatea de a realiza o

propedeutică a învăţământului”. 1

Edgar Faure susţine că ,,educaţia copiilor de vârstă preşcolară este un preambul al

oricărei politici educative şi culturale . În lumina psihologiei moderne – spune acesta - ca şi
a simplei observaţii, importanţa primei copilării în dezvoltarea ulterioară a aptitudinilor şi a
personalităţii apare deosebit de limpede. ’’ 2
1

5
 Dezvoltarea limbajului constituie una dintre sarcinile de bază ale educaţiei din
instituţiile preşcolare . În literatura psihologică, limbajul este definit ,,drept o formă de
activitate specific umană care constă în esenţă în folosirea limbii în procesul de comunicare
şi de gândire.’’ 3

Limba şi limbajul, deşi sunt realităţi distincte, nu pot fi concepute separat. Limba este
mijlocul de fixare şi acumulare a experienţei, mijlocul de comunicare al unei colectivităţi
istoriceşte constituită . Limba nu este un dar natural nici nu se transmite ereditar . Noul
născut nu inventează limba colectivităţii în care se dezvoltă .

Copilul de la naştere are numai capacitatea virtuală de a dobândi limbajul care este o
manifestare individuală a limbii – limba în acţiune. Această capacitate devine realitate prin
educaţie.

Problema limbajului la vârsta preşcolară a făcut obiectul a numeroase studii şi

cercetări care au reliefat importanţa lui în procesul comunicării copilului cu persoane din
jur, în activitatea de cunoaştere a realităţii, în dezvoltarea proceselor psihice, precum şi în
dezvoltarea vorbirii reproductive în procesul comunicării cu cei din jur, în aşa fel, încât
copilul să-şi exprime cu uşurinţǎ dorinţele, impresiile, gândurile, să redea în mod inteligibil,
cursiv şi logic, o poveste, un basm cunoscut, o întâmplare sau un fapt trăit, auzit sau
imaginat de el.

O importantă contribuţie la învăţarea acestui instrument de comunicare între oameni,

care este limba, aduce învăţământului preşcolar prin intermediul activităţiilor de educarea
vorbirii.

Introducerea în planul de învăţământ a dezvoltării vorbirii ca obiect distinct a fost

determinată de necesitatea creeării pentru preşcolari a climatului necesar adaptării ritmice la
activitatea şcolară. Se ştie că reuşita şcolară depinde de achiziţionarea de cuvinte, prin care
să-şi îmbogăţească lexicul. Cât priveşte structurile fundamentale ale vorbirii sale, dacă ele
nu sunt stabilite şi fixate înainte de 6 – 7 ani, nu vor fi niciodată însuşite sau, în orice caz,
niciodatǎ însuşite temeinic.

6
 De asemenea, practica a demonstrat că handicapul şcolar este cel mai frecvent generat
de tulburǎrile de limbaj, de nivelul scăzut atins în verbalizarea celor observate sau învăţate.
La venirea în grădiniţă, copiii au o serie de reţineri şi deficienţe în ceea ce priveşte
participarea lor verbalǎ la activităţiile de zi cu zi din grădiniţă. Referindu-se la acest aspect,
Ursula Şchiopu afirma : ,,Greutăţile şi greşelile de pronunţie provin din dezvoltarea încă
insuficientă a analizatorului motor-verbal, inclusiv a aparatului fonator. Exerciţiul verbal
realizat zi de zi, audiţia pronunţiei corecte a adultului contribuie la dezvoltarea
corespunzătoare a copilului. De aceea, considerǎm necesară integrarea copilului în viaţa de
colectiv, participarea lui la toată activitatea din grădiniţă care îi dă posibilitatea să comunice
cât mai mult.’’ 4

În anii petrecuţi de copil în grădiniţă, sub influenţa cerinţelor procesului de

învăţământ la care participă copilul, are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale
limbii, dezvoltându-se astfel noi funcţii şi forme ale limbajului. Aici, copilul vorbeşte mai
mult cu alţi copii despre ceea ce a văzut sau a gândit. În acest fel, ,,trece treptat de la
limbajul situativ la limbajul contextual, care are un rol preponderent faţǎ de primul, iar, pe
mǎsurǎ ce copilul explorează lumea înconjurătoare, el depăşeşte tot mai mult limitele
experienţei, desprinzându-se de influenţa momentului prezent .’’ 5

Dezvoltarea vorbirii şi învăţarea corectă a limbajului constituie, din partea noastrǎ, a

cadrelor didactice, o preocupare permanentă.

În grădiniţă, parcurgând cele trei grupe, copiii dobândesc un bagaj de cunoştinţe, iar
vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea intensă a
gândirii. Astfel, întreaga experienţă instructiv-educativă din grădiniţă atestă posibilitatea şi
utilitate cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, efectuându-se
exerciţii de pronunţie, de exprimare. Accentul principal în această privinţă este pus pe
activităţile de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderilor de exprimare

7
ordonată a gândurilor, de însuşire treptată a structurii gramaticale a limbii. Pentru a favoriza
educarea conduitei verbale a preşcolarilor, este necesar ca activitatea educativă să fie făcută
în aşa fel, încât preşcolarii să fie stimulaţi să participe în cadrul activităţilor în mod activ
atât verbal, cât şi mental.

Formarea la copii a unei conduite verbale constă în :

- dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului ;

- învăţarea corectă a cuvintelor ;

- formarea deprinderii de verbalizare a experienţei proprii ;

- cultivarea deprinderii de folosire corectă a limbii ;

- cultivarea aptitudinilor de a vorbi frumos, de a folosi expresii, construcţii

lingvistice originale, nuanţate .

Aceste obiective se realizează prin activităţile de memorare, lecturi după imagini,

jocuri didactice, convorbiri, povestiri şi repovestiri, care mi-au oferit multiple posibilităţi de
a asigura participarea verbală activă a copiilor.

Însuşi dialogul educatoare-copil, cât şi cel copil-copil, reprezintă o modalitate de

exersare, de antrenament lexical şi de însuşire a structurii gramaticale a limbajului.

8
2.Sarcinile ce revin grădiniţei în vederea pregătirii copilului pentru şcoală

Integrarea treptată, dar fermă, a educaţiei preşcolare în coordonatele educaţiei

permanente sau prelungite s-a impus gândirii şi practicii pedagogice contemporane, datorită
necesităţii schimbărilor profunde şi accelerate ce au loc în ştiinţă, tehnică, în activitatea
economică, în structurile sociale, în întreaga viaţă.

Considerată tot mai frecvent, nu numai o treaptă distinctă şi necesară a sistemului de

învăţământ, ci şi ,,ca o parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a
educaţiei permanente, învăţământul preşcolar trebuie să-şi rezolve obiectivele, conţinutul,
metodologia în perspectiva noilor cerinţe, concepute ale democratizării şi modernizării
învăţământului .” 6

Importanţa educaţiei preşcolare este recunoscută pe plan mondial, astfel încât diverse
organisme au adoptat măsuri corespunzătoare şi au făcut recomandări pentru adaptarea
conţinutului la particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor. În condiţiile societăţii
contemporane, şi, mai ales, în perspectivă, manifestă tendinţa de creştere apreciabilă a
rolului formativ al grădiniţei, funcţia pedagogică devenind net preponderentă în raport cu
sarcinile de îngrijire, de asistenţă medicală şi socială.

Caracteristica principală a acestei funcţii constă în educaţia multilaterală a copilului,

pregătirea sub toate aspectele în vederea integrării în activitatea şcolară. În acest sens,
grădiniţa are rolul de a sistematiza şi integra cunoştinţele, experienţele dobândite de copii în
primii ani de viaţă, de educaţie organizată, în scopul lărgirii contactelor lor cu lumea
exterioară, de a dezvolta capacitatea şi posibilităţile de comunicare a informaţiei, de a
realiza o serie de obiective ale educaţiei fizice, estetice afective, de a contribui la
socializarea copiilor, la satisfacerea nevoilor de relaţii sociale şi de activitate.

Intensificarea funcţiei de pregătire, implică depistarea de la o vârstă cât mai fragedă a

eventualelor deficienţe şi insuficienţe fizice, senzoriale, neuropsihice, urmate de instituirea
unor măsuri corecţionale precum şi a unor programe de revenire a handicapului în clasa I.

9
 Pregătirea copilului preşcolar pentru activitatea din şcoală constituie un scop
fundamental al procesului instructiv-educativ din grădiniţă şi, totodată, criteriul esenţial al
eficienţei învăţământului preşcolar în ansamblu. Vârsta preşcolară între 3-7 ani are o
valoare definitorie în evoluţia intelectuală şi afectiv-relaţională a copilului. Aceasta
înseamnă că ,,de la vârsta preşcolară, copiii trebuie să dobândească şi să consolideze
capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-şi exprima în mod inteligibil impresiile,
gândurile, ideile .” 7

Cea mai importantă cale de elaborare a limbajului şi, în acelaşi timp, formă de bază a
vorbirii este dialogul.

Dialogul impune o temă comună partenerilor de discuţie presupune alternanţa de

replici, aceeaşi idee trecând succesiv prin minţile copiilor, fiind analizată şi dezvoltată.
Astfel vorbire furnizează gândirii semnele prin care se fixează individualitatea obiectelor,
se descoperă relaţiile dintre ele, se selecţionează şi dirijează conjuncţiile verbale.

Aceste relaţii reciproc intime de interdependenţă dintre gândire şi limbaj, impune

educatoarei o grijă deosedebită pentru dezvoltarea la copii a limbajului. Acest fapt se
realizează printr-un antrenament şi exerciţii continue, prin corectarea greşelilor fonetice,
lexicale sau de construcţie, prin răspunsurile date cu promptitudine la întrebările copiilor,
referitoare la denumirea lucrurilor, cerându-le treptat deprinderea de a ,,mânui" această
,,taină" cum o numeşte metaforic Tudor Arghezi ,, care nu lasă gândul ascuns în el să
tacă", care prin făptura ei de aer, floare de lumină ,, glăsuieşte minţii din cărţi şi fără glas."8

Acest proces laborios, urmărit cu insistenţă şi minuţiozitate, cu interes şi răbdare de

către educatoare, dar şi în colaborare cu părinţii şi ceilalţi membri ai familiei se finalizează
prin progrese continue.

Trebuie avut în vedere pilduitoarea mărturisire a marelui om de cultură român care a fost
Lucian Blaga ,,începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului.” 9

7
8

10
 Importanţa pe care trebuie să o acorde educatoarea dezvoltării limbajului la preşcolari
este consemnată de toate cercetările psihologice, pornind de la observarea că de fapt,
,,comunicarea verbală” forţează inteligenţa la ordonarea complexă a datelor ce se
comunică. Ori, precum se ştie, orice efort acţionează în mod complex formativ.

Educatoarea intervine, în întreaga activitate desfăşurată, la formularea deprinderii

copiilor de a se exprima corect, coerent şi expresiv. Se va urmări dezvoltarea diferitelor
structuri native ale copilului, fără oboseală şi fără constrângere, determinându-l în acelaşi
timp să simtă bucuria activităţii. Coordonarea activităţii în formă şi conţinut, ţinând seama
de diversitatea structurilor psihologice infantile, cere educatoarei prudenţă înţeleaptă,
simţul măsurii, dorinţa de informaţie în scop de perfecţionare, intuiţie ascuţită şi
sensibilitate faţă de problemele copilului preşcolar.

O educaţie ocroteşte posibilităţile multiple de exprimare liberă care există la orice

copil, îi permite să ştie să se exprime în moduri diverse: verbală, gestuală, manuală sau în
scris.

Desigur, acest ,,tezaur" al educaţiei concretizat în cunoştinţe, priceperi, deprinderi,

atitudini, rezultă în ultimă instanţă din disponibilităţile individului şi că genetic vor fi,
izvoarele acestui tezaur se află în individ, în capacitatea sa de a metamorfoza prin educaţie
solicitările mediului în structuri şi produse psihice în acord cu normele de reacţie ale
organismului, înscrise în structura sa genetică.

11
 3.Consideraţii psiho-pedagogice cu referire la posibilitatea
pregătirii copiilor pentru şcoală

3.1. Rolul grădiniţei în cunoaşterea particularităţilor de vorbire

şi individuale ale copiilor de vârstă preşcolară

Experienţa şi cercetarea pedagogică ne învaţă să ne adaptăm conduita didactică la noile

înclinaţii vitale ale copiilor şi, totodată, ne dovedeşte că subiectul - copilul – este cel care
ne demonstrează în ce măsură influenţele educative sunt sau nu productive şi eficiente.
Pentru aceasta, considerăm că procesul instructiv - educativ din grădiniţă trebuie să fie
eficient, dar aceasta se realizează numai dacă influenţele sunt în concordanţă cu
posibilităţile celui instruit şi educat.

Procesul instructiv – educativ nu trebuie să angajeze copilul într-o activitate care sa-i
depăşească posibilităţile lui reale, ci pe fondul muncii frontale, individuale, sau cu grupuri
mici, copiii să fie supuşi unor influenţe aflate în concordanţă cu trebuinţele şi interesele lor.
Metodele şi procedeele să fie astfel selectate, încât să asigure stimularea dezvoltării
fiecăruia până la nivelul maxim al disponibilităţilor.

Toate activităţile comune care se desfăşoară în grădiniţă, dezvoltarea vorbirii,

cunoaşterea mediului, activităţile matematice, desenul, pictura, modelajul, oferă educatoarei
posibilitatea cunoaşterii particularităţilor de vorbire şi individuale ale fiecărui copil.

Cercetările efectuate de numeroşi psihologi au relevat că, în dezvoltarea lexicului, ca

şi în însuşirea structurii gramaticale a limbii, mai mult decât în alte domenii ale vieţii
psihice a copilului, există mari diferenţe individuale care depind de condiţiile de viaţă şi de
educaţie.

Până la intrarea în şcoală, copilul face progrese însemnate în ceea ce priveşte

însuşirea limbii materne. Vocabularul copiilor la sfârşitul vârstei preşcolare este de circa
4000 de cuvinte, înregistrând o creştere de aproximativ 3000 de cuvinte, cărora copii le
înţeleg sensul, folosindu-le ca mijloc de exprimare a gândurilor şi a sentimentelor lor.
12
Cercetările psihologiei subliniază, de asemenea, faptul că vocabularul poate varia în
limitele aceleiaşi vârste, de la caz la caz.

Încă din primele zile de grădiniţă am constatat că unii copii de 3-4 ani au un
vocabular mai bogat, alţii cu mult mai sărac, unii vorbesc numai când sunt întrebaţi, alţii nu
vorbesc nici atunci, alţii vorbesc prea mult, folosind neadecvat unele cuvinte. Studierea
dezvoltării cantitative a vocabularului copiilor prezintă dificultăţi deosebit de mari. Între
limbajul pasiv şi cel activ, existǎ un decalaj evident. Am observat că sunt copii care
folosesc cu uşurinţă în activităţile de povestire ,,în convorbiri după imagini, în observări şi
jocuri o parte din vocabularul pe care îl posedă, pe când alţii au o vorbire săracă, deşi
vocabularul lor pasiv este bogat. De aceea, am stimulat la copii folosirea cuvintelor nou
învăţate, utilizând în acest scop atât activităţile de dezvoltarea vorbirii, cât şi variatele
ocazii pe care le oferǎ întregul program al grǎdiniţei.

Dar nu numai aspectul cantitativ al vorbirii copiilor ne interesează în mod deosebit, ci

şi aspectul ei calitativ.

Cele mai dificile sunete ale limbii materne, care provoacă în general dificultăţi de
pronunţie copilului mic sunt consoanele, deşi fac şi ele parte din repertoriul gânguritului.

Copilul este obligat într-o nouă etapă să le înveţe, neputând utiliza în mod spontan
elementele gânguritului. Consoanele au grad mai mic de perceptibilitate auditivă în
comparaţie cu vocalele. Aceste din urmă sunt favorizate având o mai mare intensitate
sonoră şi, în general, o durată mai mare, ceea ce face ca ele să fie mai uşor percepute
auditiv şi corect pronunţate de către copii, în raport cu consoanele. Cuvintele în a căror
structură predomină vocalele sau care au o componenţă vocalică sunt totdeauna mai uşor
reţinute şi corect pronunţate, de exemplu: ou, miau, oaie.

Dificultăţile de pronunţare sporesc la cuvintele care cuprind grupuri de două sau trei
consoane. Spre exemplu, cuvântul stradă este dificil de pronunţat de către cei mici, ei
tinzând să-l simplifice rostind stadă.

Sunetul apare în forma sa corectă mai întâi la cuvintele uşoare, în care e situat fie la
începutul cuvântului, fie între vocale, fie urmat sau precedat de o vocală, fie la sfârşitul

13
cuvântului. După ce se consolidează în aceste poziţii, se pronunţă corect şi în cuvintele în
care e asociat cu una sau două consoane. De exemplu sunetul r poate să apară corect mai
întâi în cuvinte ca rac, roşu, iar, mai târziu, în cuvinte ca tren, are, stradă.

La preşcolarii de 3-5 ani putem constata greşeli în pronunţarea unor sunete din
aceeaşi familie, de exemplu: în familia sunetului s sau în pronunţarea unor sunete diverse,
de exemplu: r, l, c, s, ce, ci.

În deformările de pronunţie ale preşcolarilor mici, se constată numeroase variaţii

individuale. De exemplu, acelaşi sunet l poate fi omis în vorbire de către un copil, poate fi
înlocuit cu sunetul i de un altul ori cu sunetul v de un al treilea preşcolar. Uneori, putem
întâlni la acelaşi copil variaţii în substituirea aceluiaşi sunet sau alternarea formei de
omitere al unui sunet cu aceea de înlocuire a sa.

Omisiunea, inversiunea şi substituirea sunt frecvent întâlnite la preşcolarii mici şi mai

puţin la cei mari, dar, sub influenţa activităţilor instructiv-educative desfăşurate de
educatoare, pronunţia copiilor se corectează treptat.

Foarte mulţi dintre copiii cu defecte de pronunţie întâmpină în clasa I greutăţi la

scris, uneori chiar şi la citit. Ei scriu aşa cum vorbesc, deci cu diverse greşeli: dacă în
vorbire omit sunetul r, e posibil ca acesta să nu apară nici în scris; dacă face înlocuiri sau
inversări de sunete, cuvintele sunt scrise, evident, cu mari greşeli.

Întâmpinând dificultăţile arătate, aceşti copii rămân adesea în urma colegilor lor,
ajungând cu timpul să aibă complexe de inferioritate. Acţiunile de corectare a pronunţiei
sunt necesare încă de la vârsta preşcolară şi pentru faptul că, din spirit de imitaţie, copiii îşi
pot transmite unul altuia greşelile de vorbire.

Educatoarea trebuie să îndrepte consecvent şi competent greşelile de vorbire

observate la copii şi paralel să folosească cele mai corespunzătoare mijloace.

Dată fiind vârsta copiilor, îndreptarea greşelilor de pronunţie nu poate fi concepută

rigid, ca o reproducere repetată a unor cuvinte, silabe, sunete până la corecta lor executare.
Una dintre modalităţile cele mai remarcabile este aceea a includerii exerciţiului într-un joc
antrenant pentru copii şi care să aibă un conţinut corect.
14
 Printre jocurile care pot fi folosite în acest sens, primul loc îl ocupă cele cu caracter
imitativ, adaptate din punctul de vedere al conţinutului, la cerinţele noastre curente. Aceste
jocuri includ onomatopee imitative, astfel alese, încât să corespundă sunetelor pronunţate
greşit de copii. De la un joc la altul, onomatopeele pot fi schimbate, încât sunetul a cărui
pronunţare corectă o exersăm să apară în silabe diferite şi să ocupe în cuvânt poziţii variate.

Stăruindu-se asupra unui sunet prin intermediul diferitelor onomatopee incluse în

joc, copiii ajung să-l diferenţieze din ce în ce mai bine şi să-l pronunţe mai corect. Jocurile
imitative pot fi iniţiate cu diferite prilejuri. De pildă, la sfârşitul unei activităţi obligatorii,
atunci când conţinutul lor are o legătură directă cu activitatea respectivă, în pauzele dintre
activităţi, în etapa jocurilor şi activităţilor alese sau în cea destinată programului distractiv.

Deseori, avem posibilitatea să înlocuim exerciţiile pentru perfecţionarea articulării şi a

pronunţiei, într-un joc de mişcare sau distractiv, de exemplu: Ursul şi albinele, Fetiţa şi
gâştele.

Se pot organiza şi jocuri care să reclame pronunţarea unor cuvinte sau propoziţii
cuprinzând sunete sau grupuri de sunete mai greu de pronunţat. Jocul bine cunoscut
Deschide urechea bine poate fi valorificat în scopul exersării unei pronunţii clare şi corecte.
În acest joc, preşcolarii sunt obligaţi să folosească o serie de nume, unele dintre ele fiind
alcătuite din sunete sau grupuri de sunete mai dificile, de exemplu: Cristina, Gheorghiţă,
Cecilia.

Pentru eliminarea greutăţilor întâmpinate în general de către preşcolari în folosirea

unor cuvinte mai lungi sau cu structuri fonetice mai grele şi a unor propoziţii care cuprind
asemenea cuvinte, este recomandabil să se iniţieze diferite jocuri în care să li se ceară să
spună din ce în ce mai repede jocuri de silabe, zicători, ghicitori, numărători. Pentru
început, vor fi alese texte mai uşoare, iar, apoi, progresiv, se va trece la texte grele, care
presupun, dificultăţi mai mari de pronunţare.

Pentru perfecţionarea laturii fonetice a limbajului şi pronunţarea cu claritate şi

siguranţă a sunetelor şi a grupurilor de sunete ale limbii române, în programă sunt
prevăzute o serie de jocuri: Spune ce ai auzit, prin care se urmăreşte dezvoltarea
sensibilităţii auditive, Să vorbim corect, joc care are scopul de a pronunţa clar, corect,
15
grupurile de consoane sau vocale situate în diferite poziţii în cuvânt; Jocul sunetelor prin
care se urmăreşte despărţirea cuvintelor în silabe şi sesizarea sunetelor care le compun şi
altele.

De la vârsta de 5 ani, numărul sunetelor incorect pronunţate scade considerabil,

astfel, la 5 ani, copiii trebuie să aibă o pronunţie corectă, la sfârşitul perioadei preşcolare
toţi copiii pronunţă corect şi cele mai dificile sunete.

Dificultăţile preşcolarilor în învăţarea limbii materne nu sunt numai de ordinul

diferenţierii, fonetice, a reproducerii exacte a limbii şi a structurii sonore a cuvântului, ci
sunt evidente şi sub aspect gramatical. Ca urmare, se observă utilizarea unor forme
gramaticale greşite sau nesiguranţă în folosirea formelor corecte de vorbire. De exemplu, se
pot întâlni greşeli în pluralul substantivelor, în acordul dintre subiect şi predicat,
întrebuinţarea conjuncţiilor, în utilizarea cazurilor genitiv şi dativ, în folosirea timpului
trecut şi viitor.

Exigenţa pe care o va manifesta educarea în vorbire, sub aspectul corectitudinii, va fi

însă totdeauna îmbinată cu grijă, pentru exprimarea la nivelul de înţelegere a preşcolarilor.

Folosirea unui limbaj prea evoluat, pe lângă că duce la neînţelegerea completă a

mesajului de către copii, comportă şi un alt risc. Ei îşi pot însuşi pe dinafară cuvintele fără
să le cunoască sensul, folosindu-le apoi cu totul nepotrivit. Educatoarea trebuie să
vorbească totdeauna cu copii rar, pronunţând mai accentuat cuvintele, astfel încât ei să
poată sesiza bine structura sonoră a cuvintelor.

Multă atenţie trebuie să se acorde şi procesului de însuşire şi dezvoltare a

semnificaţiei cuvintelor.

La 3-4 ani, confuziile în denumirea termenilor, inexactităţile, impreciziunile în

determinarea semnificaţiei cuvintelor sunt destul de frecvente. Se întâmplă adesea ca
preşcolarii să memoreze şi să folosească cuvintele al căror sens le scapă complet. Unii copii
folosesc aparent corect unele cuvinte, dar, la o analiză mai atentă, se constată că îi este
străină semnificaţia acestora. De exemplu, un copil de 4 ani a ştiut să precizeze că broaştele
trăiesc în lac. Întrebat fiind ce este lacul, a răspuns: o curte cu nisip.

16
 Astfel de goluri, de insuficienţe în vorbirea copiilor care se evidenţiază mai ales în
discuţiile lor libere cu educatoarea, în povestiri sau repovestiri vor trebui totdeauna
împlinite evitându-se pericolul îmbogăţirii pur cantitative, nu şi calitative a vocabularului,
adică a însuşirii de cuvinte multe, dar al căror sens să rămână în măsură apreciabilă
cunoscut superficial sau necunoscut.

Căile care pot fi folosite în grădiniţă pentru prevenirea şi împlinirea acestor goluri
sunt următoarele: însuşirea unor cuvinte noi în procesul observării directe a lucrurilor,
fiinţelor, aspectelor din viaţa socială şi fenomenelor naturii, explicarea pe cale verbală a
unor cuvinte.

În concluzie, procesul dezvoltării vorbirii copilului preşcolar prezintă numeroase

particularizări care trebuie să fie bine cunoscute de către educatoare şi folosite ca ghid în
activitatea pe care o desfăşoară pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale.

Capitolul II.

Metode specifice învăţământului preşcolar

Metodele de invăţământ (,, octos”=cale, drum ,,metha”= către, spre) reprezintă

căile folosite in şcoală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viaţa,
natura, lumea,lucrurile, ştiinta.Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se
dezvoltă priceperile,deprinderile si capacităţile elevilor de a acţiona asupra naturii,

17
de a folosi roadele cunoaşteriitransformând exteriorul in facilităţi interioare,
formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.,,Calitatea pedagogică a
metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o calede cunoaştere
propusă de profesor intr-o cale de învaţare realizată efectiv de preşcolar,
elev,student, în cadrul instruirii formale si nonformale, cu deschideri spre
educatia permanenta.”(Sorin Cristea,1998, p. 303)

Omul de astazi nu-si mai putea asigura o ,,invatatura pentru o viata”, oferita o
data pentru totdeauna,de care apoi sa se poata oferi permanent.

Omul trebuie sa fie pregatit sa invete continuu,aceasta perpetua instruire

devenind o parte a stilului de viata a omului modern. Din aceste cerinte,epoca
moderna a largit considerabil functiile autoeducatiei si autoinstructiei,ale cultivarii
de sine,atribuind o noua menire invatamantului.

Sarcina activitatii moderne de predare nu este de a da gata un sistem de

cunostinte pentru a fi transmis copilului,ci de a-i transmite bazele si metodele
autoformarii lui pentru o viata intreaga si, in special,pentru perioada in care nu se va
mai putea sprijini pe educatorul sau.

Pentru aplicarea în practică a cunoştinţelor tehnice acumulate de

educatoare, o importanţă deosebită o constituie cunoaşterea metodelor şi tehnicilor
care le aplică sau utilizează pentru educarea copilului în realizarea procesului
instructiv-educativ.

Clasificarea metodelor se realizează după mai multe criterii: scopul urmărit,

evoluţia lor istorică ( tradiţionale-moderne), sarcina didactică prioritară (de
dobândire a cunoştinţelor, deformare a priceperilor şi deprinderilor, de consolidare,
de verificare şi evaluare, de recapitulare şisistematizare), după natura activităţii pe
care o solicită (metode activ-practice, intuitive, verbaleş.a.).Cunoaşterea si aplicarea
metodelor utilizate in grădiniţă nu impune o clasificareriguroasă, ci mai degrabă
analiza modului lor de aplicare.

18
 Principalele metode care sunt supuse atenţiei pentru vârsta preşcolară
sunt: naraţiunea,descrierea, explicaţia, conversaţia,activitatea cu cartea,
demonstraţia, observaţia,modelarea,experienţa,dirijată, lucrările
practice,exerciţiul.

Printre acestea, un rol decisiv îl joacă cele care invită copilul la explorarea
directă a realităţii, la activitate personală, îi stimulează independenţa şi creativitatea,
într-o singură expresie, metodele activ-participative ( observaţia liberă, experienţa
dirijată, lucrările practice,activitatea cu cartea, exerciţiul, metodele de
stimulare a creativităţii personale si colective,conversaţia euristică ş.a.).

Plecând de la o literatură în domeniu (Palmade, Cerghit, Mucchielli) metodele

didactice sunt împărţite din punct de vedere istoric în:

-metode tradiţionale\ clasice: expunerea, conversaţia, demonstraţia, exerciţiul,

observaţia;

-metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, instruirea

programată,studiul de caz, metode de simulare, proiectul – tema de cercetare.Insă nu
tot ce este “vechi” este neapărat si demodat, după cum nu tot ceea ce este “nou” este
şi modern.Aplicarea cu succes a metodelor clasice îmbinate cu metode şi procedee
moderne vor duce la situarea preşcolarului pe treapta cea mai apropiată de şcoală,
situând şcoala ca o continuitate a muncii din grădiniţă.

II.1.Metode tradiţionale

Astfel,explicaţia este metoda expunerii, în care predomină argumentarea

raţională. Explicaţia ca metodă de lucru îşi găseşte larga sferă de aplicaţie în
gradiniţă, deoareceînsoţeşte întreg procesul instructiv-educativ, completând cu
succes celelate metode de lucru. Astfel, încadrul activităţilor frontale dirijate, cât şi
a celorlalte activităţi desfăşurate pe parcursul zilei,explicaţia înlesneşte însuşirea
cunoştinţelor, înţelegerea si completarea lor cu ajutorul educatoarei.

19
 Explicaţia completează în mod automat demonstraţia şi îşi are ca teren direct
de desfăşurareactivităţile de observare, lecturi după imagini, activităţile matematice.
Explicaţia contribuie, deasemenea, la crearea premiselor însuşirii unor deprinderi
tehnice de lucru şi a unor modalităţi deacţiune (de exemplu la activităţile de desen,
modelaj, aplicaţii, confecţii, educaţie fizică, educaţiemuzicală, etc.).

Reuşita acestor activităţi depinde de corectitudinea cu care a fost aplicată

explicaţia. Prinexplicaţie educatoarea reuşeşte să concentreze atenţia copiilor spre
aspectul dorit, dar contribuie şi lacunoaşterea cauzelor obiectului în studiu.

Mai dificile par a fi explicaţiile referitoare la obiecte sau fenomene pe care

copiii nu le percep în momentul respectiv. În această situaţie, educatoarea apelează
la reprezentările formate anterior sau foloseşte anumite texte literare, versuri,
povestiri, poveşti, tablouri, ilustraţii, diverse piesemuzicale, care sunt în concordanţă
cu tema explicaţiei şi constituie punct de sprijin pentru noilecunoştinţe.

Exemplu: cântecul "Unu-i soarele pe cer", copiii finalizează cântecul prin

repetare a numărului 1-5 pe degetele mici ale mâinii.

Povestirea- ca metodă de expunere este aplicată în cadrul procesului

instructiv-educativ pentru prezentarea unor texte literare cu caracter realist, ştiinţific
sau fantastic, în cadrul activităţilor frontale dirijate sau la începutul sau finalul
activităţilor frontale dirijate, pentru a trezi interesul copiilor  pentru ceea ce urmează
si va urma, cât si pentru consolidarea sau verificarea cunoştinţelor.

Povestirea trebuie, în primul rând, sa fie accesibilă copilului, să-1 emoţioneze

puternic, safie la obiect şi să nu încarce memoria copilului cu date nesemnificative.

În cadrul activităţilor de povestire, educatoarea are posibilitatea de a aplica

metode, procedee,lucruri diferite în funcţie de grupa căreia se adresează, a nivelului
copiilor, cât şi a discutării textuluiliterar sub forma conversaţiei, a dialogului, a
explicaţiei. Caracterizarea personajelor face apel laacţiunea povestirii, ataşamentul
copilului spre cele pozitive, dar şi la motivaţia copilului pentru unele personaje. Pe
marginea unei povestiri se poate da posibilitatea copiilor să creeze noi

20
întâmplări, povestioare posibile, din imaginaţie sau cu fapte similare cu cele
prezentate de educatoare. Subiectulacestora poate fi observat şi din conţinutul unei
poezii.

Exemplu: povestea creată de copii "Cum ar putea fi Zdreanţă?" sau "Cum să-1
ajutăm pecaţeluşul şchiop să poată umbla?".

Copilul trebuie să desprindă faptele bune de cele rele, să domine "binele"

asupra "răului".Textele literare de actualitate, cu aspecte din viaţa cotidiană sau
ştiinţifico-fantastică, contribuie lalărgirea orizontului cognitiv, dar şi la dezvoltarea
limbajului, a imginaţiei creatoare, a dezvoltăriiformelor de analiză, sinteză,
caracterizându-le.Exemplu: "Ursul păcălit de vulpe".

Ursul – credul;

Vulpea - hoată, şireată, lacomă, mincinoasă.

Copiii au creat pe marginea acestei povestiri o altă poveste: "întâmplare din

pădure" - unde auvenit alte animale şi, în final, vulpea a fost judecată, pedepsită şi
ursului i s-a dat peşte pe săturate.

Demonstraţia este una din metodele de bază aplicate în

gradiniţă.Demonstraţia este mereu însoţită de explicaţie şi invers, nu se pot realiza
separat.

Întrucât vârsta preşcolară este caracterizată printr-o gândire concretă, este

necesar ca în procesul cunoaşterii să se acorde o importanţă deosebită treptei
senzoriale, contactului nemijlocit cu realitatea. De aceea, ori de câte ori se va
organiza o activitate care are ca scop predarea de noi cunoştinţe despre un aspect
concret al realităţii se va folosi metoda demonstraţiei îmbinată cu explicaţia.

Materialul demonstrativ trebuie să fie accesibil viziunii copilului, estetic

realizat şi prezentatin câmpul său vizual, pentru a contribui la stimularea curiozităţii
şi a reuşitei unei activităţi.

21
 Materialul trebuie să fie astfel prezentat ca să poată fi perceptat prin cât mai
multe simţuri. Se poate urmări transformarea unor substantive în diferite ipostaze:
"Apa şi transformările ei", "Gheaţa","Vaporii", etc.

Exemplu: "Focul şi efectele lui".

Demonstraţia educatoarei, însoţită de explicaţie, la acesteaadaugându-se

observaţia şi problematizarea.

Etapele demonstraţiei:

-aprinderea focului în sobă prin folosirea unui chibrit;

-aprinderea lumânării tot prin folosirea unui chibrit;

-perceperea focului, stabilirea însuşirilor, flacăra;

Copiii fac deducţii, le verbalizează pe baza celor percepute:

-culoarea flacării;

-forma alungită la ambele capete, luminozitatea;-caldura crescută de flacără;

-culoarea, mirosul, direcţii în care se ridică fumul;

-efectele focului;-arderea chibritului;

-culoarea chibritului ars;-transformările în cărbune;

Obţinerea cenuşii:

-arderea hârtiei;

-arderea textilelor;

-fire de bumbac.

22
 Întrebuinţările focului (foloase, pagube) - s-au făcut demonstraţii şi pentru
concretizarea în faţacopiilor a efectelor pozitive sau negative, unde s-a precizat că
focul este folositor dacă-1 folosim util,dacă nu obţinem pagube. O importanţă
deosebită am acordat şi demonstraţiei în cadrul tuturor activităţilor frontale dirijate,
cât şi a demonstraţiei aplicate în cadrul activităţii didactice de dimineaţă,în special
în cadrul sectorului ştiinţă.

Conversaţia este metoda de instruire si educare a copiilor cu ajutorul

întrebărilor şi răspunsurilor. Această metodă presupune ca preşcolarul să posede un
material perceptiv, pe baza căruia să se poată discuta. Metoda conversaţiei
constituie prilejul de a stabili unele aspecte semnificative, de a le preciza după ce ele
au fost transmise, studiate şi se completează cu noi secvenţe.

Copiilor li se formează deprinderea de a-şi exprima gândurile cu ajutorul

cuvintelor, de a expune acele cunostinte despre care este vorba la un moment dat.

Contribuie pe deplin la sistematizarea cunoştinţelor şi imprimarea lor bine în

memorie. Copiii au posibilitatea, sub îndrumarea educatoarei, să facă asociaţii între
cunoştinţele anterioare, să-şi spună părerea şi să facă comparaţii, trăgând anumite concluzii
sau să argumenteze cu exemple propriisubiectul abordat.

Întrebările adresate de către educatoare trebuie să fie scurte, precise, clare, la obiect.

Exemplu: "Cum este floarea?" este o întrebare prea generală, copilul nu poate da un
răspuns satisfăcător, dar la întrebări ca acestea, copilul va răspunde uşor.

-Ce culoare are frunza?

-De ce s-a îngălbenit frunza?

-De ce are pete ruginii?

Tema conversaţiei trebuie să ofere copilului sistematizarea cunoştinţelor dintr-o

succesiune logică de întrebări şi răspunsuri bine gândite, eşalonate şi conduse de
educatoare.

23
 Metoda conversaţiei îşi găseşte aplicabilitate în special la grupele mari, dar începe cu
grupa mică sub forma dialogului.

La grupa mare pregătitoare, metoda conversatiei se va axa pe aspecte care duc la

cunoastereacât mai diversă, obiectivă a lumii, a mediului ambiant pe toate domeniile de
activitate.

Exerciţiul -Această metodă vine să completeze, să sistematizeze si să segmenteze

toate deprinderile demuncă practică, intelectuală, etc. încă de la venirea copilului în
gradiniţă şi până la plecarea lui la şcoală. Constă de fapt în repetarea unor deprinderi de
munca: intelectuală, practică, în modsistematic, în scopul consolidării diferitelor acţiuni ale
copilului.

Exerciţiul îşi găseşte teren de exprimare pentru copil pe tot parcursul activităţilor,
astfel:

-exerciţiul înseamnă chiar salutul la intrarea în grădinită, apoi

îmbrăcarea, servitul mesei civilizat;

-pregătirea salii de grupă pentru activităţi;

În cadrul activităţilor frontale dirijate, exerciţiul este nu numai o modalitate de

observare, dar este şi o necesitate, fără exerciţiu copilul "uită" şi nu-şi consolidează
deprinderile de muncă necesare, indiferent de natura lor. Pentru a aplica această metodă
trebuie să ţinem seama de gradarea exerciţiilor de la: "simplu la complex" şi de la "uşor la
greu". În cadrul activităţilor descriere, la început copilul apasă tare, rupe creionul, strânge
puternic creionul în mână, schimbă poziţia corpului, ceea ce îl oboseşte foarte mult. Sub
indrumarea educatoarei şi prin exerciţiu foarte mult, copilul îşi va elimina aceste neajunsuri.

Importantă deosebită o are coordonarea corectă dintre ochi - mână, care trebuie să stea
înatentia educatoarei, pentru a nu-şi forma greşit pozitia scris -citit.

Coordonarea analizatorului vizual şi auditiv. Aceasta înseamnă că miscările se

diferentiază,devin mai precise, ca urmare a faptului că procesul de excitaţie se restrânge tot
mai mult la celulelenervoase care dirijează direct activitatea muşchilor mâinii. Schimbările
propuse de educatoaresporesc interesul copiilor pentru a efectua acelaşi exerciţiu, dar sub
altă formă.

24
 Exemplu: "Linia"

-Linia frântă

-Vaporul;

- Acoperişul casuţei lui Zdreanţă;

-Gard cu uluci;

-Dinţii fierăstrăului.

-Altă temă pentru exemplificare: "Ovalul"

.- Conturul balonului;

-Bobiţe de struguri;

-Palete de tenis.

Metoda exerciţiului se poate aplica cu succes în cadrul activităţilor matematice

pentruînsuşirea în mod conştient a tuturor exerciţiilor, problemelor matematice, pentru
formarea şi consolidarea reprezentărilor matematice si aplicarea imediată în practica
activităţilor din gradiniţă-familie.

Folosirea judicioasă în cadrul activităţilor a metodei exerciţiului contribuie la

dezvoltarea gândirii, a independenţei în actiune, în mişcări.

În acelaşi timp, se stimulează activităţi creatoare şi secreează condiţii pentru

dezvoltarea aptitudinilor copiilor, fiecare exersând mai mult în direcţia în care-i place

II.2 Metode moderne

Ca metode moderne se aplică în practică algoritmizarea, modelarea,

problematizarea, învăţarea prin descoperire şi tratarea diferenţiată.

Modelarea în ştiinţă şi tehnică. Prin model se inţelege un sistem mai simplu, elaborat
caun înlocuitor a unui sistem mai complex ( originalul) şi care, pe baza analogiei lui cu
sistemul original,serveşte ca mijloc de a studia indirect proprietăţile şi transformările
posibile ale sistemului original.

25
 Deci, prin modelare se înţelege metoda de a cerceta obiecte şi fenomene din natură şi
societatecu ajutorul modelelor. Modelarea presupune, ca metodă de predare, folosirea
modelelor în cadrulactivităţilor de predare-învăţare, principala functie având-o cea
demonstrativă şi cognitivă. Modelul,de fapt, ilustrează obiectul original prin felul cum este
conceput, confecţionat, prezentat copiilor spreobservaţie, pentru a-i descoperi
caracteristicile sub aspectele esenţiale, conduse de educatoare spreintuiţia copilului.
Modelarea îşi are efectul în cadrul activităţilor de exercitii grafice, desen, pentru aaprecia în
special proporţia dintre obiecte, având un punct de reper stabilit de educatoare
(modelaj,confecţii etc.).

Problematizarea - această metodă presupune crearea unor situaţii problematice,

careantrenează şi oferă copiilor posibilitatea de a surprinde diferenţe, relaţii dintre obiectele
sifenomenele realităţii, între cunoştiinţele anterioare şi noile cunoştinţe, prin soluţii pe care
ei înşişi le elaborează sub indrumarea educatoarei. Ceea ce caracterizează problematizarea
este crearea unor situaţiiconflictuale, problematice în gândirea copilului. Aceste situaţii
apar atunci când copilul observă undezacord între anumite cunoştinţe şi problema care se
cere a fî rezolvată, indiferent de categoria deactivitate (activităti matematice, cunoaşterea
mediului), când este pus în situaţia de a alege dincunoştinţele sale numai pe cele care-1
ajută să rezolve o problemă dată sau când există contradicţii întremodul de rezolvare
teoretică şi cel de rezolvare practică a unei probleme.

În cadrul activităţilor de dezvoltare a vorbirii, problematizarea se poate aplica în

cadrul jocurilor didactice orale, exemplu: "Ghiceşte ce-am găsit". Educatoarea formulează
intenţionat propoziţii cu nonsens, iar copiilor le revine sarcina de a repeta si corecta
exprimarea şi sensuladecvat al cuvintelor în propoziţie.

Algoritmizarea este metoda care se bazează pe cuceririle psihologice privitoare

laoperativitatea gândirii. Un algoritm este un procedeu, o regulă bine determinată de a
rezolva o problemă tipică. Dacă algoritmul este urmat corect, după un anumit număr de
operaţii, se va găsi înmod cert soluţia problemei. Se pune întrebarea dacă putem transpune
şi în învăţământul preşcolar această metodă. Exerciţiile de formare de grupe de obiecte
după un anumit criteriu, de formare de perechi, de aranjare în şir crescător si descrescător a
grupelor de obiecte sunt de fapt niste algoritmi pecare copiii i-au însuşit în mod conştient.
Este important ca în formarea algoritmilor să se respecte douămomente esenţiale: fixarea
lor şi aplicarea repetată.Educatoarea trebuie să aprecieze just folosireaalgoritmilor, să
elimine problemele stereotipe, mecanice, care nu conduc la dezvoltarea gândirii,
acreativităţii.

26
 Învaţarea prin descoperire . Pentru ca în procesul de învăţământ copilul să devină
cât maiactiv şi munca să-şi imprime un caracter creator, educatoarea caută permanent noi
metode si procedee care să vină în sprijinul său prin descoperirea noului. Una din aceste
metode eficiente sicreative este " învăţarea prin descoperire ". Această metodă oferă
cunoştinţe durabile, solide având în prim plan dezvoltarea gândirii, creativitatea şi nu
memorizarea, obligă copilul să nu se mulţumească cuce i se spune, ci să aibă gândire
critică, obiectivă, disciplinată şi cere un volum de observaţii, analize,aprecieri, trecerea de
la analiză la sinteză, de la concret la abstract, dezvoltă perseverenta, vointa,modelează
aptitudinile de investigaţie. Această metodă se aplică ţinând cont de nivelul
dezvoltării psihofizice şi intelectuale ale copiilor, altfel duce la eşec sau neaccesibilitate,
sau la confuzii.

În cadrul activităţilor de cunoaştere a mediului, copiii pot descoperi prin experienţe

efectuateîmpreună cu educatoarea: însămânţarea grâului, creşterea lui cu toate etapele
dezvoltării, pâna lacoacerea bobului de grâu şi apoi analiza acestuia pe baza observaţiei şi
demonstraţiei. În cadrulactivităţiilor de dezvoltare a vorbirii, copiii descoperă alte
modalităti sau caracteristici ce i se pot atribui unui personaj sau obiect în discuţie,
descoperiri realizate de ei şi conduse cu mult tact de educatoare prin efectul scontat.

Printre metodele moderne aplicate copiilor amintesc:

Calea de învăţare pe care o parcurge copilul este determinată de metoda folosită în

actul învăţării. Această „cale” devine cel mai spectaculos exerciţiu de interacţiune dintre
minţile copiilor care ne bucură cănd observăm progrese de la o perioadă la alta.

Lumea în care trăim este într-o continuă schimbare iar odată cu ea se schimbă şi
educaţia, apar noi surse de informare atât pentru adult cât şi pentru copii, unele mai
atractive decât altele, ceea ce îi ajută pe copii să descopere anumite cunoştinţe înainte ca
noi să le planificăm.

Practica dascălilor de a da cât mai multe informaţii trebuie înlocuită cu preocuparea

de a-i îndruma spre un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice şi de cunoaştere,
de abordare altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice prin studiul
mediului concret şi prin corelaţiile elaborate interactiv în care copiii îşi asumă
responsabilităţile, formulează şi verifică soluţii, elaborează sinteze în activităţi de grup,

27
intergrup, individual, în perechi. Ideile, soluţiile grupului au încărcătură afectivă şi
originalitate dacă se respectă principiul flexibilităţii.

Încununarea acestor cerinţe este realizată prin punerea în practică a metodelor

interactive de grup care aduc schimbări în planul găndirii cu referire la idei, opinii, limbaj,
activează copiii, îi motivează reducând încorsetarea pe care, deopotrivă, atât ei cât şi
educatoarea, o resimt într-o activitate tradiţională. Trebuie, însă, avut în vedere că aceste
metode să fie aplicate ca un joc cu reguli, joc de învăţare, de cooperare, distractiv nu cu un
efort de concentrare. Ei trebuie să fie relaxaţi, să rezolve sarcina didactică în grup, să ia
decizii şi să aplaneze conflictele ce pot apărea.

Predarea tradiţională în sensul în care educatoarea explică, face o demonstraţie, iar

rolul copiilor este acela de a urmări, nu produce învăţare decât în foarte mică măsură.
Educatoarea trebuie să găsească acele metode care să permită „stocarea” informaţiei pentru
mai mult timp, copiii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot
ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă copiilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a
acţiunii şi eventual a predării, învăţarea nu are loc.

Modernizarea şi perfecţionarea metodologiei didactice presupune sporirea caracterului

activ al metodelor de învăţământ, adică aplicarea acelor metode cu un pronunţat caracter
formativ. Pentru a realiza o educaţie de calitate centrată pe copil este necesar ca activităţile
de învăţare să fie combinate cu activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă
interdependentă.

Folosirea metodelor interactive de grup în activitatea cu preşcolarii mi-a permis să

experimentez, să caut noi variante pentru a spori eficienţa activităţii instructiv-educative din
grădiniţă, prin directa implicare a preşcolarului şi mobilizarea efortului său cognitiv.
Adevărata învăţare este aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi. Lucrul în
echipă a oferit copiilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile, strategiile
personale de lucru, informaţiile, iar timpul de soluţionare a problemelor a fost de cele mai
multe ori mai scurt.

28
 Aşadar, metodele interactive determină solicitarea mecanismelor gândirii, ale
inteligenţei, ale imaginaţiei şi creativităţii. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează
şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacităţile copiilor, de a folosi roadele cunoaşterii
transformând exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi
personalitatea.

Am constatat că preşcolarii s-au implicat mai mult în învăţare decât în abordările

frontale sau individuale, au manifestat dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce au
experimentat.

În cele de mai jos sunt prezentate metode interactive de grup pe care le-am aplicat cu
succes în activitatea desfăşurată cu copiii şi care au contribuit la diversificarea metodologiei
didactice, iar aceasta a condus la noi conexiuni în sprijinul înţelegerii.

1.Metoda ciorchinelui: este o tehnică ce stimulează realizarea unor asociaţii de idei noi.

Obiectivul aplicării acestei metode este adăugarea de noi informaţii la volumul de

cunoştinţe acumulate de copii.

Tehnica contribtuie la organizarea reprezentărilor, exersează capacitatea copiilor de

a înţelege un anumit conţinut.

Categoria de activitate: Activitate interdisciplinară

Tema: Iarna

Tipul activităţii: consolidare

Scopul: Consolidarea cunoştinţelor copiilor despre anotimpul iarna, exersarea unei

exprimări coerente, corecte gramatical.

Dezvoltarea găndirii şi a operaţiilor ei: analiză, sinteză, generalizare.

Educarea dragostei pentru iarnă, cultivarea învăţării prin cooperare.

Obiective operaţionale: -să rezolve sarcinile date prin cooperarea în grup

29
 -să redea soluţii originale pentru cuvintele date

-să participe la analiza tabloului prin alcătuirea unei povestiri scurte

despre iarnă

-să corecteze produsul realizat pe baza comentariilor critice

-să folosească corect materialul pus la dispoziţie

Strategii didactice:

a)Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, interviul de grup,

ciorchinele, învăţarea prin cooperare, munca în echipă.

b)Material didactic: coli de carton, jetoane, carioca.

Sarcina didactica:

- alegerea jetoanelor care transmit informaţii despre iarna, aşezarea acestora în jurul
imaginii ce reprezintă anotimpul iarna, unirea jetoanelor cu imaginea iernii printr-o
linie dreaptă.
- formularea de propoziţii cu imaginea de pe fiecare jeton
- crearea unei povestiri scurte despre iarnă

La activitate participă 20 copii care sunt împărţiţi în 4 subgrupe. Se împarte

materialul fiecărei grupe şi se explică sarcina didactică.

Realizări:

30
Grupa I Grupa II

zăpadă
gheaţă copaci goi
ninsoa
re IARN IARNA
urs în patine
A
bârlog
om de sanie
brăduţ apă
zăpadă

Grupa III Grupa IV

colindători
brăduţ schiuri case
acoperi soare
te cu
IARN IARN
haine zăpadă foc
A A
groase
zăpad căciulă,
ă cantina fular, fulgi de
păsărelel mănuşi zăpadă
or

Se trece la cumularea ciorchinelor formând perechi între grupe:

Grupa I şi II

31
 patine
urs în
brăduţ bârlog
sanie
ninsoar IARN copaci
e A goi

gheaţă zăpadă
om de
zăpadă

Jeton respins: apă

Motivaţia: iarna apa se transformă in gheaţă şi zăpada

Grupa III şi I

căciulă,
fular,
mănuşi
schiuri
haine
brăduţ
groase
case acoperite IARN cantina
cu zăpadă A păsărelelor

foc zăpadă
fulgi de
colindători
zăpadă

Jeton respins: soare

Motivaţia: iarna nu e soare strălucitor, acesta ar topi zăpada şi ar creşte florile.

Ciorchine final:

Grupa I, II, III şi IV

32
 gheaţă om de zăpadă

ninsoare
sanie
schiuri

brăduţ haine groase

IARNA
cantina păsărelelor
Case acoperite cu zapada

foc zăpadă

fulgi de
zăpadă patine
urs în bărlog

Se cere formularea de propoziţii cu fiecare imagine.

colindători copaci goi

În încheiere se creează o poveste scurtă despre iarnă.

CUBUL

 Metoda „Cubul” reprezintă o strategie de predare-învăţare care presupune explorarea unui

subiect din mai multe perspective.

Pentru aplicarea acestei metode se parcurg următoarele etape:

33
-realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează,
asociază, aplică, argumentează.

-anunţarea temei.

-împărţirea copiilor în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând o temă de pe feţele cubului.

-Descrie: culorile, formele, mărimile etc.

-Compară: ce este asemănător, ce este diferit.

-Analizează: spune din ce este făcut.

-Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?

-Aplică: la ce poate fi folosită?

-Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiei
tale.

-redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe

Grupa pregătitoare

Categoria activităţii: cunoaşterea mediului

Tema: „Călătorie în lumea insectelor”

-Copiii sunt împărţiţi în 6 grupe.

34
 Fiecare din cele 6 grupe şi-a ales ca simboluri jetoane: greierele, furnica, albina,
licuriciul, gărgăriţa, fluturele.

Prezint copiilor un cub care are desenat pe fiecare latură una din insectele amintite
mai sus, apoi precizez sarcinile:

1. Greierele - Descrie

2. Furnica - Compară

3. Albina - Analizează

4. Licuriciul - Asociază

5. Gărgăriţa - Aplică

6. Fluturele - Argumentează

Fiecare echipă are un copil care aruncă cubul şi se numeşte Rostogolici.

În sala de grupă este amenajat la sectorul Ştiinţă mediul de viaţă al insectelor. Aici se
găsesc siluete ale insectelor cunoscute de copii şi câteva detalii privind adăpostul, hrana.
Vom porni la plimbare printre insecte iar în dreptul fiecărei gâze întâlnite, Rostogolici va
rostogoli cubul. Dacă va ieşi imaginea cu greierele, un copil din grupa „Greieraşii” va
descrie gâza respectivă (ex: Gărgăriţa (mămăruţa, buburuza) - insectă mică, cap rotund,
aripi roşii, 7 buline negre. Trăieşte în crăpăturile scoarţei copacilor, zboară - desface aripile.
Hrana - seva de pe scoarţa copacilor). Dacă va ieşi imaginea cu fluturele, atunci un copil
din grupa „Fluturaşii” va argumenta dacă gâza întâlnită în drumul nostru este folositoare
sau nu (ex: Albina- insectă harnică, adună polenul din flori, îl duce în stup şi prepară miere
şi ceară în faguri. Albina este o insectă folositoare deoarece mierea este sănătoasă pentru
organismul omului. Albina este cea mai importantă insectă pentru că ajută la înmulţirea
florilor). Jocul poate continua astfel până când vom cunoaşte toate gâzele din călătoria
noastră (furnica, albina, greierele, buburuză, licuriciul, fluturele, omida, lăcusta, libelula).
După ce copii vor vizita insectele din poieniţa amenajată, fiecare echipă va realiza un desen
cu tot ceea ce au învăţat despre gâza al cărei nume îl poartă.
35
 Lucrările vor fi valorificate printr-o expoziţie la „Gazeta părinţilor” unde vor putea fi
văzute şi de părinţi. Ulterior vor fi strânse într-un portofoliu pe tema „În lumea insectelor”.

PIRAMIDA ŞI DIAMANTUL

Metoda „Piramida şi diamantul” reprezintă o strategie modernă de instruire care are

la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ. Prin
aplicarea acestei metode am urmărit antrenarea în activitatea fiecărui copil, astfel încât
întregul colectiv să participe la soluţionarea sarcinilor date.

Pentru aplicarea acestei metode se parcurg următoarele etape:

-expunerea datelor problemei în cauză

- anunţarea temei

- împărţirea copiilor în 2 grupe

Este o metodă care:

-stimulează interacţiunea între copii

- dezvoltă abilităţile de comunicare

- dezvoltă gândirea

Grupa pregătitoare

Categoria activităţii: Educarea limbajului.

Tema: „Ariciul neastâmpărat” (varianta 1), „Găinuşa, cocoşul şi şoarecele”

(varianta 2).

Am folosit metoda „Piramida şi diamantul” în etapa de fixare a conţinutului poveştilor

studiate, iar impactul asupra copiilor a fost excelent. Atmosfera a fost relaxantă, destinsă,
antrenantă, competitivă.

36
Etape: - Copii sunt împărţiţi în echipe „Ariceii” şi „Găinuşele”, şi vor avea de completat
cele două diamante.

-Fiecare echipă, după ce se va consulta în prealabil, va desemna un lider care va rezolva

sarcina dată.

-Finalizarea se face prin „şlefuirea” diamantului care va străluci în funcţie de

corectitudinea răspunsurilor date.

Resurse materiale

- coş cu 10 jetoane cu cifre de 1 la 5;

- coş cu imagini reprezentând personajele din povestea „Ariciul neastâmpărat”.

- fiecare cifră are pe verso o întrebare sau o sarcină;

- pe jetoane se află şi simbolurile celor două echipe: ariciul şi găinuşa;

Varianta 1

1. -Cine este personajul principal din povestea „Ariciul neastâmpărat”? - puiul de arici.

2. - Numiţi două personaje din aceeaşi familie al căror nume începe cu litera „v”- vulpile.

3. - Spuneţi alţi trei prieteni ai familiei de arici - bursuc, bufniţa, veveriţa.

4. - Cine îl căutau disperaţi şi cu lacrimi în ochi pe arici? - mama, tata.

5. - Unde era ascuns ariciul neastâmpărat când îl căutau vulpile - sub un fular roşu.

După fiecare răspuns se aşează imaginea cu personajele corecte pe panou în pătratul

corespunzător.

Varianta 2

În fiecare pătrat este aşezat un personaj din povestea „Găinuşa, cocoşul şi şoarecele”.

37
1. - Găinuşa - să descrie acest personaj.

2. - Cocoşul şi şoricelul - să redea dialogul dintre găinuşă şi cele două personaje.

3. - Grăunţe, moara, pâinea - să povestească fragmentul în care apar aceste elemente.

4. - Cuvintele „grăunţe” şi „rumenă” - să găsească şi alte cuvinte cu sens asemănător şi să le

încadreze în propoziţii.

5. - Un proverb - să spună proverbul de la finalul poveştii („Cine nu munceşte nu

mănâncă”).Imaginile sunt acoperite cu o coală albă şi se descoperă odată cu primirea
sarcinii. 

Metoda „Piramida şi diamantul” am folosit-o şi în cadrul unui joc logic matematic

în etapa de reactualizare a cunoştinţelor.

JOC: „Răspunde repede dacă ştii!”

1. Ce formă geometrică este o linie curbă închisă?

2. Numiţi formele geometrice care au 4 laturi.

3. Numiţi formele geometrice care au colţuri.

4. Numiţi două obiecte din mediul înconjurător care seamănă cu cercul.

5. Acoperişul unei case are formă de .....

38
  2. Metoda pălăriuţelor gânditoare – stimulează creativitatea, are la bază
interpretarea de roluri prin care copiii îşi exprimă liber gândirea în acord cu semnificaţia
culorii pălăriuţelor care definesc rolul.

Categoria de activitate: Educarea limbajului

Tema: povestirea copiilor „Scufiţa roşie”

Tipul activităţii: evaluare

Scopul: Dezvoltarea creativităţii la copii prin crearea de variante în redarea poveştii.

Antrenarea copiilor ca artişi, exprimarea clară şi corectă.

Obiective operaţionale: -să accepe rolul primit

-să identifice trăsăturile pălăriei atribuite

-să dezvolte rolul primit

-să sublinieze latura educativă.

Strategii didactice:

a)Metode şi procedee: expunerea, explicaţia, invăţarea prin cooperare, munca in

echipă.

b)Material: 6 pălării de culori diferite, fiecare pălărie având câte o seminificaţie.

Sarcina didactică:crearea de situaţii posibile în redarea poveştii în raport cu semnificaţia

pălăriei sub care se află.

Copiii sunt împărţiţi în 6 grupe sub cele 6 pălării

. -Pălăria alba – povestitorul – expune, pe scurt, conţinutul poveştii

39
 -Pălăria roşie – exprimă educaţia primită de Scufiţă – dscrie atitudinea Scufiţei faţă
de mamă şi bunică: le iubeşte mult, le ascultă sfaturile, iubeşte natura, florile, pădurea.
Exprimă compasiunea faţă de bunică, aprecierea faţă de vânător şi ura faţă de lup.

-Pălăria albastră – caracterizează, prin antiteză, pe Scufiţă şi lup – Scufiţa, o fetiţă

veselă, bună, blândă, dar neascultătoare, iar lupul, rău, lacom, hain. Subliniază
consecinţele neascultării.

-Pălăria neagră – identifică greşeli – critică atitudinea Scufiţei la întâlnirea cu lupul:

uită de sfaturile mamei. Subliniază că nu trebuie acordată încredere animalelor rele şi
să stea de vorbă cu ele.

-Pălăria verde - identifică soluţii – florile pentru bunica puteau fi cumpărate de la

florărie; dacă dorea să culeagă flori din pădure trebuia să fie însoţită de mama; putea
să-i ceară lupului să-i culeagă flori; să fi cules florile de unde erau tăietorii de lemne.

-Pălăria galbenă – schimbă finalul poveştii – Scufiţa pleacă însoţită de mamă la

bunică; bunica este adusă de vânător la casa mamei pentrru a fi îngrijită; lupul o ajută
pe Scufiţă să ajungă la bunica; animalele din pădure o ajută pe Scufiţă să ducă coşul şi
florile bunicuţei; lupul dus la grădina zoologică pentru a nu mai face rău.

În repetarea jocului s-a observat atitudinea respingătoare a copiilor faţă de pălăriile

ce reprezentau aspectele negative.

S-a subliniat ideea că binele învinge răul.

Copiii având doar roluri sunt lămuriţi de importanţa fiecărui rol, indiferent dacă
acesta este pozitiv sau negativ, lăudabil este modul de interpretare şi creativitatea.

-Metoda acvariului - este o tehnică ce evaluează comportamentul preşcolarului în

timpul unei activităţi de învăţare organizată in grup precum şi evaluarea
comportamentului întregului grup.Obiectivul acestei metode este rezolvarea creativă a
unei sarcini de învăţare şi evaluareacomportamentelor individuale şi de grup.

40
 -Tehnica blazonului propune completarea compartimentelor unei scheme cu
desene, jetoane, cuvinte sau propoziţii care prezintă sinteza unui aspect real.Obiective:
-identificarea caracteristicilor unei teme sub formă simbolică sau scrisă;-realizarea unei
sarcini comune într-un timp dat, într-o atmosferă relaxantă şi cooperantă.

-Cvintetul este o metodă de reflecţie ce constă în crearea a cinci versuri respectând

cinci reguli în scopul de a sintetiza conţinutul unei teme abordate.

-Este tehnica prin care se rezumă şi sintetizează cunoştinţe , informaţii, sentimentesi

convingeri.

-Cvintetul este o poezie cu 5 versuri.

Obiective urmărite:

-să sintetizeze cunoştinţele şi informaţiile despre un subiect;

-sa exprime gânduri , idei, sentimente personale asupra subiectului prin

intermediulcuvântului.

-Lotus - este o modalitate interactivă de lucru în grup care oferă posibilitatea

stabilirii derelaţii între noţiuni pe baza unei teme principale din care derivă alte opt
teme.

-Obiective: stimularea inteligenţelor multiple şi a potenţialului creativ în

activităţiindividuale şi de grup pe teme din domenii diferite.

-Piramida şi diamantul au ca obiectiv dezvoltarea capacităţii de a “sintetiza”

principalele probleme, informaţii, idei ale unei teme date sau unui text literar.

-Metoda bulgarelui de zapada- presupune impletirea activitatii individuale cu

cea desfasurata in mod cooperativ in cadrul grupelor.

-Tehnica ,,Mozaicului”-are ca scop invatarea prin cooperare intr-un grup mic de

copii a unui continut mai dificil.In procesul instructiv-educativ din gradinita se poate

41
 aplica aceasta metoda in cadrul activitatii de cunoasterea mediului,folosind ca mijloc
de realizare observarea. Astfel,intr-o activitate de observare a unui animal se respecta
etapele impuse de tehnica.

-Tehnica ,, Stiu-vreau sa stiu-am inteles” – reprezinta o modalitate de lucru

prin care se urmareste constientizarea de catre copii a ceea ce stiu sau cred ca stiu
referitor la o anumita problematica,precum si a ceea ce nu stiu si ar dori sa invete.

-Bula dubla – este o metodă de predare-învăţare, uşor de aplicat, care grupează

asemănările şi deosebirile dintre două obiecte, fenomene, idei, concepte etc.. Ea este
reprezentată grafic din două cercuri mari în care se aşează câte o imagine care
denumeşte subiectul abordat. De cele două cercuri mari se află relaţionate prin linii
alte cercuri mici situate între cercurile mari în care se specifică asemănările, iar în
cercurile exterioare se specifică caracteristicile fiecărui termen, particularităţile sau
deosebirile.

Exemplu. La activitatea DLC-convorbire ,,Ce ştim despre anotimpuri?” în

cercurile mari am asezat imagini reprezentative despre anotimpurile toamna şi iarna. Copiii
au completat două caracteristici ale anotimpului toamna (cad frunzele, pleacă păsările
călătoare), două caracteristici ale anotimpului iarna (ninge, îngheaţă apa) în cercurile
exterioare şi două asemănări (anotimp, 3 luni) în cercurile mici din mijloc. O altă activitate
la care am folosit metoda Bula dublă a fost o activitate DLC-joc didactic ,,În curând voi fı
şcolar,,. În acest joc în cele două cercuri mari am aşezat imagini cu preşcolari şi şcolari, iar
copiii au completat cercurile mici din mijloc cu asemănările existente între preşcolari şi
şcolari (sunt copii, se hrănesc şi cresc), iar în cercurile exterioare au completat cu
caracteristicile acestora (preşcolarii se joacă, merg la grădiniţă, şcolarii merg la şcoală,
învaţă).

Schimbă perechea este o altă metodă interactivă pe care am folosit-o în activităţile cu

preşcolarii. Această metodă are ca obiectiv stimularea comunicării şi rezolvarea de
probleme prin lucru în pereche. Metoda ,,Schimbă perechea,, am folosit-o în activităţi de
observare, activităţi de convorbire, activităţi practice, etc.

42
 Exemplu. La activitatea de observare cu tema ,,Fructe de toamnă ’’, am urmărit
ca prin lucru în pereche, copiii să descopere cât mai multe caracteristici ale fructelor care se
coc în anotimpul toamna. Am organizat copiii în două cercuri concentrice după ecusoanele
pe care le aveau în piept, în interior copiii cu frunze galbene, în exterior copiii cu frunze

verzi. La îndemnul educatoarei, copiii au luat din coş un fruct la alegere pe care l-au
observat, l-au analizat pentru a spune totul despre el. Perechea a analizat fructul timp de 3-5
minute. La comanda educatoarei ,,Schimbă perechea’’ copiii din interior s-au deplasat şi au
format o nouă pereche. Copiii din cercul exterior au făcut o sinteză a observaţiilor
anterioare şi au continuat analiza cu noua pereche pentru descoperirea caracteristicilor
fructului prin câţi mai mulţi analizatori. Perechile s-au schimbat atunci când s-au epuizat
toate ideile copiilor şi când fiecare copil a făcut pereche cu toţi membrii grupei.

Brainstormingul, în traducere directă ,,furtună în creier, sau ,,asalt de idei,, este o

metodă pe care am folosit-o pentru a ajuta copiii să emită cât mai multe idei pentru
soluţionarea unor probleme, fără a critica soluţiile găsite. Această metodă am utilizat-o
frecvent în activităţile de dezvoltare a limbajului pentru a da frâu liber imaginaţiei copiilor
şi a le dezvolta capacităţile creatoare. Cu rezultate bune am folosit brainstormingul în
cadrul povestirilor create după un tablou, sau un şir de ilustraţii, în lecturile după imagini,
convorbiri şi jocuri didactice.

Exemplu. În activitatea DLC-convorbire cu tema ,,De ce îmi place anotimpul

vara?” la începutul activităţii copiii au stabilit împreună caracteristicile anotimpului vara
pornind de la întrebarea ,,Ce ştiţi despre anotimpul vara?”. Fiecare copil a răspuns printr-un
enunţ scurt în ordinea stabilită fără a repeta ideile colegilor. Ideile emise sunt direct
proporţionale cu numărul membrilor grupului. După enunţarea ideilor, copiii au fost rugaţi
să reflecteze asupra lor şi să se pronunţe care sunt cele mai aproape de adevăr.

Au fost subliniate ideile care se încadrau în sarcina didactică şi care conturau ideea finală.
Aceste caracteristici sunt împărţite în 3 categorii:

-Caracteristici care ţin de evoluţia naturii;

-Caracteristici care ţin de relaţia omului cu mediul în anotimpul vara;
-Caracteristici care nu se încadrează în nici o categorie şi care vor fi eliminate

43
 Explozia stelară este o altă metodă pe care am folosit-o în procesul instructiv educativ.
Este o metodă de stimulare a creativităţii şi o modalitate de relaxare a copiilor. Ea se
bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme. Am folosit această
metodă cu bune rezultate în activităţile de lecturi după imagini, convorbiri, memorizări,
povestiri. Ca material didactic am folosit o stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă,
cinci săgeţi roşii şi jetoane. Pe steluţa mare am aşezat o imagine legată de tema abordată,
iar pe cele cinci steluţe mici am scris câte o întrebare de tipul CE ?, CINE ?, UNDE? , DE
CE?,CÂND?.
Prin folosirea acestei metode, am urmărit dezvoltarea potenţialului creativ al preşcolarilor,
familiarizarea lor cu strategia elaborării de întrebări de tipul prezentat mai sus, exersarea
capacităţii acestora de a alcătui propoziţii interogative pe baza conţinutului unor imagini şi
nu în ultimul rând rezolvarea problemelor prin găsirea răspunsurilor la întrebările adresate.

Diagrama Venn este o metodă interactivă, de fixare, consolidare şi evaluare a

cunoştinţelor. Această metodă are o largă aplicabilitate şi am folosit-o cu succes în
activităţile de observare, povestiri, convorbiri, jocuri didactice, etc.. Diagrama Venn este
formată din 2 cercuri care se suprapun parţial. În spaţiul care intersectează cele două cercuri
am aşezat, desenate sau scrise, asemănările dintre două obiecte, idei, concepte, iar în cele
două cercuri am aşezat aspectele specifice ale acestora. Pentru fixarea şi evaluarea
cunoştinţelor copiilor, am folosit aceasta metodă în activităţile de povestire, observare,
convorbire, etc.

Exemplu. În activitatea DLC-convorbire ,,Totul despre păsări”, preşcolarii au

realizat o diagramă în care au evidenţiat asemănările şi deosebirile existente între păsările
de curte şi păsările sălbătice. De asemenea, am folosit această metodă în jocul didactic ,,În
lumea poveştilor” cu scopul de a verifica cunoştinţele copiilor privind poveştile învăţate. În
cadrul acestui joc, copiii au realizat o diagramă Venn în care au aşezat în cele două cercuri
personajele specifice fıecărei poveşti, iar în arealul în care se suprapun cele două cercuri au
aşezat personajele comune .

Din multitudinea de metode interactive, am prezentat pe scurt doar câteva pe care le-am
aplicat la grupă, metode prin care noul si căutarea de idei conferă activităţii ”un mister
didactic” în care copilul e participant activ la propria formare.

44
Pe lângă metodele interactive prezentate mai sus, cu rezultate bune am mai folosit şi alte
metode cum sunt: metoda cubului, turul galeriei, ciorchinele, tehnica blazonului, pălăriuţele
gânditoare, studiu de caz etc..

45
CAP III.Metode didactice în activitățile cu scop de educarea limbajului

CAP.III 1. Rolul metodelor didactice in dezvoltarea limbajului si pregătirea

pentru şcoală

Prin natura ei, limba este un sistem de semne organizate riguros si determinate de
scopul suprem al comunicarii umane. Din acest unghi, la o analiză atentă, devine vizibilă
organizareamaterialului de construcţie, fie la nivelul enunţului, fie la cel al unităţii de
comunicare. Copilul sedeprinde cu aceste caracteristici intuitive, la vârsta când i se
formează primele abilităţi de comunicare.Acestea şi le va perfecţiona şi conştientiza odată
cu regimul şcolar care utilizează funcţiametalingvistică şi prin aceasta traducem în limbaj
didactic o realitate instrumentală abstractă.

Învaţarea se întemeiază, deci, pe achiziţiile spontane din anii preşcolarităţii, fără a

realiza odelimitare netă a acestor două faze.

Este cunoscut faptul că formarea capacităţilor operaţionale şi funcţionale

reprezintă o problemă importantă în cadrul formării intelectuale. Funcţiile mintale apar şi se
maturizează diferit, deaceea învăţarea limbajului şi a anumitor forme de raţionament sunt
posibile numai atunci când acestefuncţii au atins un anumit grad de dezvoltare şi
maturizare.

Însuşirea limbii materne reprezintă un element esenţial pentru asimilarea de

cunoştinţe, pentruformarea deprinderilor şi priceperilor. Fără limbaj nu este posibilă
gândirea şi învăţarea. Grija pentru însuşirea şi folosirea corectă a limbii se corelează cu
preocuparea pentru depistarea şi cercetareatulburărilor de vorbire.

Cercetările psihologice au arătat, iar experienţa muncii didactice din grădiniţă

confirmă, cădezvoltarea vorbirii copiilor, a limbajului, în special, are loc sub influenţa
mediului şi a educaţiei. Acestlucru se realizează cu efîcienţă optimă în cadrul întregului
program din gradiniţă, în procesul relaţiilor copil-copil şi copil-educatoare, pe baza
experienţei cognitive căpătate.

Copilul vine în grădiniţă cu anume competentă lingvistică, garanţia integrării

sociale şicondiţie a dobândirii performanţei lingvistice
46
 .Respectând obiectivele sub aspect fonetic, sub aspect lexical, sub aspect al
structuriigramaticale, al comunicării orale, al expresivităţii vorbirii, şi totodată
particularităţile psihologice alelimbajului cu ceea ce este caracteristic în acest sens, acestea
se materializează, se realizează.

Însusirea limbii materne se realizează prin respectarea unor reguli (fonetice,

lexicale,morfologice şi sintactice).

Funcţia esenţială a limbajului este comunicarea, cu cele două aspecte:limbaj interior,

limbaj exterior. în perioada preşcolarităţii copilul învaţă limbajul prin care îşi
exprimădorinţele, nevoile, gândirile, emoţiile, intenţiile sale. La vârsta preşcolară, limbajul
capătă noi valenţe şi permite copilului să realizeze relaţii complexe cu adulţii şi cu ceilalti
copii, să-şi organizeze activitatea psihică, să-si exprime ideile şi stările ulterioare, dar şi să
înţeleagă şi să acumuleze informaţii.

Prin intermediul limbajului, copilul işi dezvoltă propria-i experienţă şi mai cu seamă
învaţă din experienţele altora. Cu ajutorul limbajului se formează şi se organizează sisteme
în care sunt integrate cunoştinţele, ceea ce contribuie la sistematizarea şi la complicarea
condiţiilor interioare de formare a personalităţii.

Intervenţia adultului asupra dezvoltării vorbirii copilului se face fie prin canalele
verbale, fie prin cele ocupaţionale, în special prin cele de organizare a jocului, exersării sau
executării unor sarcini.În procesul comunicării cu adultul, copilul foloseşte acelaşi limbaj,
dar este original după felulcum gândeşte.

În procesul instructiv-educativ, prin intermediul limbajului se realizează transmiterea

cunoştinţelor cu noi reprezentări, limbajul este mijloc de comunicare, mijloc de cunoaştere.

Prin intermediul limbajului, educatoarea face cunoscut copiilor denumirea

lucrurilor,fenomenelor, a legăturilor cauzale dintre acestea. Educatoarea realizează prin
comunicarea cucopilul stimularea proceselor psihice, a gândirii cu procesele ei (analiză,
sinteză, comparatie etc.).Interactiunea cognitivă verbalizată a educatoarei cu copilul va fi cu
adevarat formativă, numai dacă în această relatie copilului îi va fi satisfăcută curiozitatea şi
dacă va gasi răspuns la atâtea"necunoscute" ale realitătii cu care vine în contact.

47
 În procesul comunicării copilul îşi formează şi dezvoltă viaţa afectivă, cu ajutorul
cuvântului,educatoarea contribuie la educatia estetică dezvoltându-i frumosul din natură,
viaţă, societate.

În cadrul activităţilor frontale dirijate se vor selecta teme care să conducă

familiarizareacopilului cu dezvoltarea vorbirii sub toate aspectele sus amintite, pentru
integrarea cât mai eficientăîn activitatea scolară.

Pentru a rezolva sarcina principală, aceea de a pregăti preşcolarul pentru integrarea

activă în procesul instructiv din şcoală, se încearcă găsirea unor soluţii, mijloace şi metode
eficiente care săcontribuie la dezvoltarea vorbirii. În acest sens, mijlocul cel mai eficient
pentru dezvoltarea gândirii şi avorbirii copiilor este jocul didactic de dezvoltare a vorbirii.

Jocul didactic, ca formă specifică de învătare la vârsta prescolară, reuşeşte mai bine
decâtoricare alt gen de activitate să îmbine elementele instructive cu cele educative şi să
antreneze intenscopilul în stimularea si exersarea jocului, fără ca el să conştientizeze acest
efort.

Jocul didactic reuşeşte, de asemenea, să antreneze în joc toţi copiii grupei, astfel că
aceştiadepun acelaşi efort de gândire şi exprimare. Astfel, prin intermediul jocului didactic,
se fixează siactivează vocabularul copiilor şi contribuie la îmbunatătirea pronunţiei, la
formarea unor noi noţiuni.

Eficienţa acestor jocuri didactice depinde, însă, în mare masură de modul în care
educatoareaştie să le selecţioneze, în raport cu situaţiile concrete existente în grupa pe care
o conduce.

Această presupune o bună cunoastere a posibilităţilor fiecărui copil, precum şi

defectelor devorbire, astfel că, în funcţie de aceste realităţi, să se acţioneze şi prin
intermediul jocului didactic -eficient mijloc de formare şi educare a copilului.

Realizarea cu succes a obiectivelor propuse în cadrul jocurilor didactice s-a pornit de

la unstadiu aprofundat, ţinând seama de specificul jocului şi de particularităţile evoluţiei
intelectuale acopiilor de vârstă preşcolară. La grupa mare, jocurile didactice desfăsurate la
începutul anului şcolar vizează exersarea deprinderii de a izola cuvintele din propoziţii prin
48
jocurile: "Ce cuvinte amspus?", "Răspunde repede şi bine", "Jocul cuvintelor". Se va
continua cu jocuri de despărţire acuvintelor în silabe şi sunete.Exemplu: "Alege jetoanele",
joc cu obiective complexe şi bine determinate.

Sarcina didactică a acestui joc constă în recunoaşterea şi denumirea obiectelor

ilustrate, acăror denumire este formată dintr-o silabă sau exersarea deprinderii de a forma
propoziţii în caresă existe cuvinte monosilabice şi bisilabice.

Pe baza materialului concret prezentat, copiii denumesc aceste obiecte şi despart

cuvintele în silabe, precizând câte silabe are cuvântul. în complicarea jocului s-au folosit
fişe pe care eraudesenate diferite obiecte şi s-a cerut copiilor să deseneze în dreptul fiecărei
imagini atâtea liniuţe câtesilabe are cuvântul corespunzător. Pentru verificarea acestor
cunoştinţe, atunci când copiii suntfamiliarizaţi cu silaba şi sunetul şi stapânesc tehnica de
separare a propoziţiei în cuvinte, silabe şisunete, se poate organiza la grupa mare un joc
didactic de evaluare a cunoştinţelor: jocul "Cineştie mai bine?", unde se pot folosi ca
material didactic jetoane cu fructe, legume, animale, unflanelograf - ilustraţie. Jocul se
desfăsoară având câte un conducător. Se numeşte din fiecare echipăcâte un copil pentru a
alege de pe masa educatoarei imagini a caror denumire începe cu un anumitsunet, pe care
să le aşeze pe flanelograf. Copiii care aleg corect şi integral jetoanele şi se încadreazăîn
timp câstigă o bulină pentru echipa lor. A doua cerintă a jocului constă în taierea cu o linie
anoţiunilor a căror denumire începe cu sunetul dat.

Jocul cuprinde trei cerinte, cea de a treia cerintă constând în alegerea de către fiecare
grupă acuvintelor preferate (3-4 cuvinte) şi despărtirea lor în silabe.

Acest joc asigură participarea activă şi individualizată a fiecarui copil în sarcinile date,
îşiînsuşesc semnificaţia cuvântului, adică notiunile care se schimbă, se îmbogăţesc şi se
precizeazătreptat, pe masura acumulării experienţei şi a perfecţionării operaţiilor gândirii.
Preşcolarii nu învatăregulile gramaticale, nu cunosc definiţii, nu stiu ce este substantivul,
verbul, declinarea, dar respectăaceste reguli de vorbire, deoarece atât prin joc cât şi prin
modelul de vorbire corectă sunt antrenaţisă le cunoască, corectându-i doar atunci când
greşesc.

49
 Întrucât la copii se observă deseori folosirea greşită a formelor de genitiv şi dativ (ei
pun deseori întrebări de genul: "A lu cui sunt cărţile?" sau "A lu cine este umbrela?"),
pentru înlăturarea acestor defecte se pot desfăşura jocuri didactice ca: "A cui hrană este?",
"A cui îmbrăcăminte este?", punându-i de fiecare dată pe copii în situaţia de a folosi corect
desinenţele cauzale, cât şiîntrebările corespunzătoare acestor cazuri. Se urmăreşte, totodată,
dezvoltarea atenţiei vizuale şi acapacităţii de analiză.

Sarcina didactică pentru jocul "A cui hrană este?" este de a formula un răspuns
corespunzător întrebării şi de a recunoaşte hrana şi animalele care o folosesc. Jocul
presupune existenţa în faţafiecărui copil a unei imagini reprezentând un animal, imaginile
reprezentând hrana lor aflându-se pemasa educatoarei. Se cere copiilor să intuiască
imaginea dată de educatoare şi imaginile din faţa lor şi seexplică regula. La întrebarea "A
cui hrană este?", copilul care are în faţă reprezentarea animaluluirespectiv trebuie să
raspundă, formulând corect propoziţia :

Exemplu: Morcovul este hrana iepuraşului", "Iarba este hrana vacii", "Aluna este
hranaveveriţei". Prin acest joc se urmareste exprimarea corectă a formelor de genitiv
masculin şi feminin lanumărul singular şi plural. Pornind gradat, de la jocul în care s-a
stabilit numai acordul complet (gen,număr şi caz ), copiii capătă deprinderea de a folosi
acordul gramatical pentru toate părţile de vorbire.

Prin jocul didactic "Răspunde repede şi bine" se urmăreşte formarea deprinderilor de

arealiza în timpul vorbirii acordul corect între determinant şi determinat (între atribut şi
substantiv,între subiect şi predicat), precum şi precizarea şi activizarea vocabularului
privind unele cuvinte cusens contrar.

În partea a doua a acestui joc se foloseşte banda de magnetofon, pe care au fost

înregistrate propozitii cuprinzând adjective acordate corect cu substantive, de exemplu:
"Maria este o fată harnică".În timp limitat, copilul numit de educatoare răspunde cu aceeaşi
propoziţie, găsind însă antonimuladjectivului enunţat. Aceleaşi adjective însoţesc, în
continuare, un substantiv la masculin, deexemplu: "Andrei este un băiat harnic", "Andrei
este un băiat lenes". Acest joc contribuie şi ladezvoltarea intelectuală a preşcolarilor.

50
 Pentru dezvoltarea capacităţii de sinteză, se mai pot desfăşura diverse jocuri didactice
carestimulează creativitatea copiilor în exprimarea orală şi le îmbogăţeşte vocabularul activ.

Astfel, prin jocul didactic "Citeşte în cărticică" se urmăreşte formarea deprinderilor de

a compune o scurtă povestire

Jocurile didactice pentru stimularea unei vorbiri expresive, fluente, coerente, au

ocontribuţie deosebită la vârsta prescolară. Acum, dezvoltarea expresivităţii limbajului
presupunecultivarea capacităţii de comunicare prin exprimarea reprezentărilor din
experienţa personală, adaptatăla diverse situaţii şi la diverşi parteneri.

Având în vedere că la dezvoltarea expresivităţii limbajului contribuie mai mulţi

factori, cum ar fi: mimica, intonaţia, intensitatea vocii, ritmul expunerii, se desfăşoară cu
copiii jocuri care să-i pună însituaţia de a utiliza toţi aceşti factori.

Astfel de jocuri sunt: "Ce ştim despre eroul îndrăgit?" şi "Oglinda fermecată".

Obiectivele fixate în aceste jocuri sunt:

-recunoaşterea personajului şi a poveştii;

-caracterizarea personajelor;

-redarea unui fragment din povestea respectivă.

Paralel cu organizarea şi desfăsurarea jocurilor didactice, în grădiniţă un rol deosebit

deimportant îl deţin jocurile - exerciţii, menite să contribuie la optimizarea sarcinilor şi
obiectelor  programei, la valorificarea potenţelor intelectuale ale copiilor.

Importanţa jocurilor - exerciţiu desfăsurate în gradinită derivă din faptul că ele au o

influentămare asupra dezvoltarii limbajului atât sub aspect fonetic, lexical, gramatical, cât
si expresivitătiivorbirii.

Indiferent de forma de realizare, activitătile de dezvoltare a vorbirii, prin specificul

deorganizare si desfăsurare, stimulează copilul în mod creativ- formativ. Pe lângă
activitătile de jocdidactic, activitătile de povestire, memorizare, poveşti create de copii,
povestiri cu un început dat deeducatoare şi continuat de copii, vor face copilul să
51
dialogheze cu el însuşi si cu realitateaînconjurătoare, apropiindu-1 de aceasta în modul cel
mai firesc şi spontan. Educatoarei îi revinesarcina de a conduce, orienta şi contribui prin
"viu grai", prin relatia educatoare - copil, prin vorbiredialogată despre toate câte sunt, la
estetica tintei limbajului, a plasticitătii lui în exprimare.

Activitătile de memorizare contribuie la realizarea dialogului copilului cu animale

îndrăgite,fluturi, plante, personaje îndrăgite, activităti comune a legăturii omului cu ceea ce
îl înconjoară.

Ele contribuie la corectarea exprimării gresite, dar şi la formarea unui ,limbaj

coerent,expresiv, plastic, în măsura în care educatoarea este un model, pentru copil, de felul
cum recită o poezie, de modul de a-1 face pe copil să, înteleagă textele literare prezentate şi
de a folosi intonaţia potrivită şi a da textului finalul adecvat.

Exemple-memorizari la grupa mare:

-,,Revedere" - M. Eminescu"

-,,Somnoroase păsărele" - M. Eminescu"

-,,Zdreanţă" - T. Arghezi"

-,,Caţeluşul şchiop" - E. Farago

Convorbirile tematice, prin subiectele abordate, vin să completeze varietatea

temelor  posibile spre realizarea în diferite domenii, în special a celor cognitive de
cunoaştere a mediului:

-"Gradiniţa noastră, bucuria copiilor"

-"Toamna pe strada mea"

-"Au plecat păsările călătoare"

-"Baba iarna intră-n sat"

-"Vine primăvara"

52
 -"Plecăm la şcoală"etc.

Aceste convorbiri oferă dialogul larg deschis cu educatoarea, cu copilul şi îi dau

posibilitatea dea cunoaşte nivelul cunoştinţelor acumulate şi vocabularul activ al copiilor.

Contribuţie importantă în plan apropiat o are literatura "ştiinţifico- fantastică"

care propune subiecte foarte îndrăgite de copii, personaje cu care copilul comunică, care le
reprezintă şi îmbogăţeşte fantezia. Prin exemlificări concrete putem face copiii să înţeleagă
că, în decursultimpului, ceea ce în trecut era de domeniul fantasticului sau a incredibilului,
astăzi acestea suntlucruri realizabile, iar fanteziile timpului nostru, prin dezvoltarea tehnicii
şi a creaţiei, a invenţieiumane, pot deveni lucruri realizabile.

Activităţile de memorizare, de povestire a educatoarei, jocuri didactice, convorbirile

contribuieîn mare măsură la îmbogăţirea vocabularului, a exersării acestuia în vederea
pregătirii copilului pentru scoală.

Cap III.2.

Importanţa metodelor interactive de grup in dezvoltarea limbajului

prescolarilor

Să pornim odată cu copiii la descifrarea, organizarea şi aplicarea metodelor noi în

activitatea instructiv-educativă care poate fi una cooperantă, modernă, activă, flexibilă,
accesibilă, plăcută şi democratică.

Veţi smulge cu siguranţă exclamaţiile copiilor:

-„Ce activitate frumoasă!”,

-„Ce joc interesant!”,

-„Ce multe am invăţat!”,

-„Când mai jucăm jocul cu steluţele?”,

53
-„Eu aş dori să fac un blazon al prietenului meu”,

-„Eu o bulă dublă pentru familia mea!”, „Eu o să-l învăţ pe X povesteaY” etc.

Pentru a ajunge aici, nu este foarte greu. Acţionaţi direct ! Propuneţi-vă un obiectiv:
„Schimb, mă schimb, vă schimb, REUŞESC!”

Nevoile şi cerinţele copiilor „actori” pe scena educaţională pretind dascălilor

oschimbarea radicală a modului de abordarea a activităţii didactice.

Noul, necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive conferă activităţii

„mister didactic”, se constituie ca o „aventură a cunoaşterii”, în care copilul e participant
activ pentru căel întâlneşte probleme, situaţii complexe pentru mintea lui de copil dar în
grup, prin analize,dezbateri, descoperă răspunsuri la toate întrebările, rezolvă sarcini de
învăţare, se simteresponsabil şi mulţumit la finalul lecţiei.

Acum ştim cu toţii că „oricine poate învăţa de oriunde”. Copiii primesc prin
diferitecanale, prea multe informaţii pe care nu le reţin şi nici nu au capacitatea de selecţie a
acestora.

Prin metodele interactive de grup, copiii îşi exersează capacitatea de a selecta,

combina,învăţa lucruri de care vor avea nevoie în viaţa de şcolar şi de adult. Efortul
copiilor trebuie sa fieunul intelectual, de exersare a proceselor psihice şi de cunoaştere, de
abordare a altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice, prin studiul
mediului concret şi prin corelaţiileelaborate interactiv în care copiii îşi asumă
responsabilitatea, formulează şi verifică soluţii,elaborează sinteze în activităţi de grup,
intergrup, individual, în perechi. Ideile, soluţiile grupuluiau încărcătură afectivă şi
originalitate, atunci când se respectă principiul flexibilităţii.

Toate metodele interactive de grup (în special 6/3/5, brainstroming, 6/6,

ş.a.m.d.)stimulează creativitatea, comunicarea, activizarea tuturor copiilor şi formarea de
capacităţi ca:spiritul critic constructiv,independenţă în gândire şi acţiune, găsirea unor idei
creative, îndrăzneţede rezolvarea a sarcinilor de învăţare.

54
 Fiind prezentate ca nişte jocuri de învăţare, de cooperare, distractive, nu de
concentrare,metodele interactive învaţă copiii să rezolve probleme cu care se confruntă, să
ia decizii în grup şisă aplaneze conflictele.

Situaţiile de învăţare, rezolvate prin metode interactive de grup dezvoltă copiilor

gândireademocratică deoarece ei exersează gândirea critică şi înţeleg că atunci când
analizează un personaj, comportamentul unui copil, o faptă, o idee, un eveniment, ei critică
comportamentul,ideea, fapta şi nu critică personajul din poveste sau copilul, adultul.
Metodele învaţă copiii, că uncomportament întâlnit în viaţa de zi cu zi poate fi criticat
pentru a învăţa cum sa-l evităm. Ei aduc argumente, găsesc soluţii, dau sfaturi din care cu
toţii învaţă. Este însă importantă alegereamomentului din lecţie, dintr-o zi, personajul copil
şi fapta lui, deoarece ele reprezintă punctulcheie în reuşita aplicării metodei şi nu trebuie să
afecteze copilul. Tocmai acesta este punctulforte al metodelor care introduc în dezbatere
comportamentele reale, cotidiene.

După fiecare metodă aplicată, se pot obţine performanţe pe care copiii le percep şi-i
facresponsabili în rezolvarea sarcinilor de lucru viitoare. Copiii înţeleg şi observă că
implicarea lor este diferită, dar încurajaţi, îşi vor cultiva dorinţa de a se implica în
rezolvarea sarcinilor de grup.Grupul înţelege prin exerciţiu să nu-şi marginalizeze
partenerii de grup, să aibă răbdare cu eiexersându-şi toleranţa reciproc.

Metodele implică mult tact din partea dascălilor, deoarece trebuie sa-şi adapteze
stiluldidactic în funcţie de tipul de copil timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdător
pentru fiecaregăsind gestul, mimica, interjecţia, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda,
reţinerea, aprecierea,entuziasmul în concordanţă cu situaţia şi totul va fi ca la
carte.Metodele interactive de grup se pot combina între ele sau cu cele tradiţionale, cu
metodedin aceeaşi categorie, iar metodele tradiţionale nu se elimină, se modernizează, se
combină, semodifică, se îmbunătăţesc şi se adaptează. Dintre obiectivele metodelor
interactive enumerăm:

-Formarea sau promovarea unor calităţi europene ce au la bază atitudini şi

competenţedemocratice, stabilirea unor relaţii interculturale care au al bază comunicare;

55
 -Însuşirea unor cunoştinţe, abilităţi, comportament de bază în învăţarea eficientă a
unor abilităţi practice în condiţii de cooperare;

-Dobândirea primelor elemente ale muncii intelectuale în vederea cunoaşterii realităţii şi

aactivităţii viitoare de învăţare şcolară.

-Implicarea activă şi creativă a copiilor pentru stimularea gândirii productive, a

gândiriidivergente, libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor;

-Formarea deprinderilor copiilor de a găsi singuri informaţii, de a lucra în echipă, de

aaplica cunoştinţele în diferite situaţii de viaţă, de a conştientiza stilurile de învăţare pe
carele preferă (adică cum învaţă o poezie, o poveste, cum realizează un desen, o
construcţieetc., cel mai repede);

-Realizarea unor obiective interdisciplinare, a şti să culeagă informaţii despre o temă

dată ,a şti să identifice probleme diferite, a şti să facă conexiuni;

-Încurajarea autonomiei copilului şi promovarea învăţământului prin cooperare;

-Focalizarea strategiilor pe promovarea diversităţii ideilor;

-Formarea unui sistem de capacităţi;

-Formarea deprinderii de a gândi critic;

-Comunicarea pe baza unei tehnologii informaţionale, moderne, interactive.

În urma aplicării acestor metode, copiii învaţă să-şi împărtăşească ideile, capătă
încredere înei, devin responsabili pentru ideile şi acţiunile lor:

-învaţă să privească critic mediul social în care trăieşte el, fiind parte integrantă aacestuia
şi să se descurce în situaţii reale de viaţă;

-învaţă cum să înveţe, printr-un antrenament plăcut interactiv în grup;

-îşi exersează capacitatea de autoevaluare şi de a evalua alternative şi a luadecizii, de a

critica, a testa ipoteze, a reflecta;

56
 -se comportă cu toleranţă, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur;

-învaţă să înveţe creativ, să negocieze soluţiile, ideile, să rezolve o sarcină alături şi

împreună cu alţi copiii;

-se comportă cu toleranţă, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur;

-învaţă să argumenteze, să caute alternative, să facă afirmaţii neobişnuite, săadreseze

chiar întrebări neobişnuite, să-şi exprime gândurile creativ, spontan.

Ar fi frumos ca fiecare dascăl să fie pentru copiii lui „formator” pentru a simţi zilnic
acea satisfacţie pe care ţi-o dă pregătirea pentru activitatea cu copiii şi mai ales plăcerea de
a realiza o predare/învăţare/evaluare creativă diversă, eficientă, atractivă, diferenţiată, atât
pentru tine cadascăl, cât şi pentru copiii.

57