PODUL DE LA CERNAVODĂ

Monument unic în România şi printre puţinele din Europa, Podul Regele Carol I (redenumit
mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny proiectantul şi executantul
podului) a fost construit între anii 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feriviară între localităţile
Bucureşti şi Constanţa.
În 1879, după ce Dobrogea a intrat în componenţa României, guvernul libearl de la Bucureşti
a decis construirea liniei de cale ferată Bucureşti-Feteşti. Trei ani mai târziu, guvernul a intrat în
proprietatea liniei ferate Cernavodă-Constanţa, astfel că era necesar un pod care să permită joncţiunea
peste Dunăre a celor două linii, şi totodată accesul mai rapid am mărfurilor şi călătorilor către porturile
dobrogene.
În 1887, Ministerul Român al Lucrărilor Publice a aprobat proiectul podului Feteşti-
Cernavodă, prezentat de inginerul Anghel Saligny. După trei ani a început construcţia podului, care
poate fi văzut şi azi la Cernavodă şi care impresionează prin arhitectura sa. Podul a fost amplasat pe
cei mai înalţi piloni construiţi vreodată în România: 27 m adâncime ca fundaţie şi 36 m înălţime de la
nivelul solului/apei. Lucrările s-au încheiat la 14 septembrie 1895, când a fost bătut ultimul nit,
fabricat din argint.
Trebuie spus că s-au realizat în paralel, două poduri de cale ferată, având acelaşi arhitect: cel
de peste Dunăre (Cernavodă) şi cel care traversează braţul Borcea. Prin deschiderea de 190 m între
piloni şi prin distanţa acoperită, Podul de la Cernavodă era cel mai mare din Europa la acea vreme,
fiind timp de aproape 100 de ani cel mai solicitat pod de cale ferată de pe continent.
Totodată, prin aspectul său armonios, se numără şi ăn zilele noastre printre cele mai frumoase
poduri din lume.