Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 6.

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice.


2. Clasificarea cheltuielilor publice.
3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice
4. Tendinţe în evoluţia cheltuielilor publice în Republica Moldova

1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice


Sub aspect economico-social, cheltuielile publice, fiind o parte componentă a finanţelor exprimă
relaţiile economico-sociale în formă bănească ce se manifestă între stat pe de o parte, şi persoanele
fizice şi juridice, pe de altă parte, privind repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului în
scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.
Cheltuielile publice se materializează în plăţile efectuate de stat din resursele mobilizate pe
diferite căi pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare la îndeplinirea diferitelor
obiective ale politicii statului: servicii publice generale; acţiuni social-culturale; întreţinerea
armatei; acţiuni economice etc. Între cheltuielile publice şi bugetare există deosebiri.
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate în sectorul public prin
intermediul instituţiilor publice (aparat de stat, instituţii social-culturale, armată, întreprinderi
autonome), care se acoperă fie din bugetul statului (central sau local), fie din bugetele proprii, pe
seama veniturilor obţinute.
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli, care se acoperă din bugetul
administraţiei de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Deci, cheltuielile bugetare au o sferă mai restrînsă decît cheltuielile publice în cadrul cărora
sînt cuprinse. În condiţiile actuale, cheltuielile publice nu sînt numai resurse de acoperire a
necesităţilor statului, ele sînt decizii bugetare de esenţă politică.

2. Clasificarea cheltuielilor publice


În Republica Moldova, conform Legii finanţelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale
nr.181 din 25 iulie 2014, se foloseşte Clasificaţia Bugetară (Ordinul privind clasificația bugetară
nr.208 din 24 decembrie 2015).
Clasificaţie bugetară – sistem unificat de coduri ce grupează şi sistematizează indicatorii
bugetari conform anumitor criterii, pentru asigurarea comparabilităţii, precum şi normele
metodologice de aplicare a acestora.
Clasificaţia bugetară cuprinde următoarele componente:

1
Clasificaţia organizaţională (reprezintă sistemul de codificare a beneficiarilor alocaţiilor
din buget - autorităţile publice centrale și locale subordonate, care gestionează resurse bugetare);
Clasificaţia funcţională (reprezintă gruparea cheltuielilor bugetare după funcţii şi obiective
socio-economice, care se exercită în cadrul sectorului bugetar. Clasificaţia funcţională este în
conformitate cu Clasificaţia Funcţiilor Guvernului COFOG (Classification of Functions of
Government) elaborată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi utilizată în
practica mondială în calitate de standarde). Clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare este
cel mai des utilizată în cadrul unor analize şi grupează cheltuielile bugetare în scopul
implementării funcţiilor de bază ale statului, aşa cum ar fi: servicii de stat cu destinaţie generală,
apărarea naţională, ordine publică şi securitatea națională, servicii în domeniul economiei,
protecția mediului, ocrotirea sănătății, cultură, sport, tineret, culte și odihnă, învațământ,
protecția socială etc.
Clasificaţia economică este elaborată în conformitate cu standardele Statisticii Finanţelor
Guvernamentale (GFS) 2001 formulate de Fondul Monetar Internaţional. Clasificaţia economică
este integrată cu Planul de conturi contabile după conţinutul economic al operaţiunilor, ca sistem
unic de codificare şi este structurată pe 6 nivele: tip, categorie, capitol, articol, alineat, element.
Clasificaţia programelor este un sistem de codificare a direcţiilor de dezvoltare ale statului.
Clasificaţia programelor reprezintă o grupare a cheltuielilor specifică şi nu poate fi utilizată
pentru comparabilitate cu alte ţări. Scopul Clasificaţie programelor este de a facilita planificarea
resurselor bugetare pentru politicile statului şi de a servi drept instrument de responsabilizare a
beneficiarilor resurselor bugetare. În acelaşi timp, Clasificaţia programelor este un instrument
pentru managementul intern al autorităţilor / instituţiilor care facilitează analiza performanţei
atinse comparativ asumările şi resursele utilizate.
Clasificaţia surselor este destinată clasificării mijloacelor bugetului public naţional pe
nivele de bugete, componente a surselor şi originea sursei.

3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice


Analiza cheltuielilor publice poate fi efectuată cu ajutorul unor indicatori, care se grupează
în 3 categorii de bază, şi anume indicatorii de nivel, structura şi dinamică.
Nivelului cheltuielilor publice se realizează cu ajutorul indicatorilor:
1. Mărimea absolută a cheltuielilor exprimată în unităţi monetare, care la rîndul ei poate fi
- în mărime nominală, (Cpn ), în mărimi nominale, adică în preţuri curente ale anului,
- în mărime reală, (Cp r ), în mărimi reale, adică în preţuri constante ale unui an de bază.
2. Ponderea cheltuielilor publice în Produsul Intern Brut (PIB). Acest indicator permite
analiza volumului cheltuielilor publice în raport cu nivelul de dezvoltare economică şi socială a

2
fiecărui stat şi în fiecare etapă. Se calculă ca raport procentual între nivelul cheltuielilor publice
şi PIB.
3. Cheltuielile publice medii pe locuitor ce sînt nişte mărimi variabile şi şi poate fi
exprimat atît în moneda naţională, cît şi monedă intrenaţională, ceea ce dă posibilitate de a
efectua comparaţii la nivel internaţional. Se calculă ca raport între cheltuielile publice şi
numărul mediu anual al populaţiei.
Structura cheltuielilor publice se bazează pe calculul proporţiei pe care o are fiecare dintre
categoriile de cheltuieli în total. Indicatorul poate fi utilizat în cadrul oricărei clasificări a cheltuielilor
publice.
cpi
gscpi  cpt .100%, unde:

gscpi – reprezintă greutatea specifică (gs) a categoriei de cheltuieli publice i (cp) în totalul
cheltuielilor publice;
cpi – cheltuielile publice ale categoriei i;
cpt – cheltuieli publice totale;
i – 1...n categorii de cheltuieli.
Determinarea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor publice
are importanţă, deoarece: se pot evidenţia orientările resurselor financiare ale statului spre
anumite obiective şi se poate urmări în dinamică modificarea opţiunilor bugetare sau
extrabugetare ale statului. Conform structurii cheltuielilor, se pot efectua comparaţii între statele
cu niveluri diferite de dezvoltare. De asemenea analiza structurii cheltuielilor publice în cadrul
grupărilor funcţionale într-un număr însemnat de state dezvoltate şi în curs de dezvoltare dă
posibilitatea să urmărim deosebirile de orientare social-economice între state.
Dinamica cheltuielilor publice poate fi analizată pe baza următorilor indicatori:
1.Modificarea absolută a volumului cheltuielilor publice, se calculă ca diferenţa dintre
nivelul cheltuielilor publice din anul curent şi cheltuieli publice din anul luat ca bază.
Δ Cp 1-0 = Cp1 – Cp0
Cp0 – anul de bază;
Cp1 – anul curent.
2. Modificarea relativă a volumului cheltuielilor publice,exprimă procentul cu care
variază cheltuielile publice de la o perioadă la alta, poate fi calculată ca:
Cp1 – Cp0
Δ Cp 1/0 = x 100%
Cp0
P1 – nivelul preţurilor în perioada curentă;
P0 – nivelul preţurilor în perioada de bază;

3
3. Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu PIB, denotă mărirea sau micşorarea
cheltuielilor publice la modificarea PIB-ului, poate fi calculată ca:

Δ Cp1-0 Δ PIB 1-0


Ecp/PIB = /
Cp0 PIB 0

Δ Cp1-0 – modificarea cheltuielilor publice în perioada (1) faţă de (0);


Δ PIB1-0 – modificarea PIB în perioada (1) faţă de (0).

În urma calculelor efectuate putem obţine următoarele rezultate:


a) Ecp/PIB >1, există tendinţa ca PIB să fie utilizat în mai mare măsură comparativ cu
perioada precedentă, pentru finanţarea cheltuielilor publice;
b) Ecp/PIB =1, ambele mărimi relative se modifică în aceiaşi proporţie;
c) Ecp/PIB <1, fenomen invers a situaţiei a), cînd utilizarea PIB se adresează prioritar
altor domenii, decît cel al cheltuielilor publice.

S-ar putea să vă placă și