CUPRINS

INTRODUCERE
I. LIBERTATE ȘI NECESITATE. SCURT ISTORIC
II. CONCEPTUL DE LIBERTATE ÎN FILOSOFIE
III.LIBERTATEA SOCIAL-POLITICĂ
IV.PROBLEMELE LIBERTĂŢII ÎN FILOSOFIA CONTEMPORANĂ
CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
 INTRODUCERE
Nivelul de dezvoltare social, economic și tehnologic în epoca contemporană a atins
apogeul său, în comparație cu tot parcursul evoluției societății umane,mai mult de atât, în
pofida tuturor celor atinse, societatea se află în continuă dezvoltare. Datorită acestui proces de
evoluție,s-au revăzut și reprofilat multe concept, printre care și cel de libertate.
Libertatea este un concept care a stat la baza dezvoltării imperiilor, statelor, a fost
catalizatorul revoluțiilor și speranța de a avea un viitor mai bun. Sintetizând toate acestea,
putem afirma că libertatea a stat la baza formării lumii moderne, pe care suntem cu toții
obișnuiți să o vedem zi de zi.
Actualitatea acestei teme rezultă din faptul că pe lângă importanța mondială care îi
este atribuită, libertatea își găsește ecou și în plan individual. Tendința ultimelor decenii a
individului de a se evidenția din masa comună de indivizi și de a se simți unic, a făcut ca
ideea libertății sa ia amploare. Orice individ este liber să se exprime,având o mulțime de
oportunități prin care poate face asta,acest fapt datorându-se,după parerea mea, dezvoltării
societății,utilizarea cât mai frecventă și efectivă a internetului și tehnologiilor modern,
atingerea unui nivel de gândire bazat pe propriile retrăiri, indiferență față de părerea semenilor
și punerea accentului pe propria personalitate.Toate acestea au servit ca un avânt spre
formarea unei noi societăți,cu alte ideologii,credințe și valori,dar care nu neapărat servesc
drept o direcție sănatoasă de evoluție,după părerea mea.
Tema libertăţii poate fi cercetată din diferite perspective: a timpului, a persoanei,
a politicii etc. Daca e sa privim din perspectiva timpului şi anume a epocii contemporane,
apare întrebarea fundamentală: până unde se întind aceste graniţe a libertăţii şi până la urmă,
care sunt problemele liberătţii în această perioadă?
Scopul acestui studiu este de a determina principalele direcții de răspândire a
libertății și de a determina cauzele care împiedică dobândirea statutului de “liber” .

Principalele obiective ale acestei cercetări sunt:

 Conceptul de libertate
 Libertatea social-politică
 Problemele libertăţii în filosofia contemporană
 I. LIBERTATE ȘI NECESITATE. SCURT ISTORIC

Dialectica libertate - necesitate se rezolvă sub forma dialecticii liber arbitru -

predeterminare. Liberul arbitru semnifică în general capacitatea de a te orienta spre valori şi a
alege în deplină conştiinţă. Determinarea reprezintă în acest context împiedicarea sub orice
formă a alegerii libere a individului. Odată cu liberul arbitru apare problema
responsabilităţii.Capacitatea de a alege te investeşte cu răspundere pentru alegerile efectuate.
În lipsa libertăţii de a alege, sancţiunea este inutilă şi nejustificată. Fatalismul în altă ordine de
idei, presupune că absolut toate evenimentele sunt predeterminate de voinţa absolută şi liberă
a Divinului, sau de o soartă implacabilă. Din punct de vedere spiritual justificarea liberului
arbitru este dificilă, întrucât acesta ar părea să contravină, cel puţin la prima vedere, libertăţii
absolute a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este atotputernic şi atotştiutor, se pune întrebarea
de ce permite existenţa răului şi a transgresiunii (păcatului). Fatalismul pe de altă parte se
confruntă cu o problemă similară de justificare, întrucât în lipsa libertăţii, răspunderea pentru
faptele omului aparţin Divinului, dar retribuţia lor îi revin individului. Dilema este rezolvată
în moduri diferite în funcţie de specificul diverselor curente filosofice: pentru stoici de pildă
libertatea echivalează cu necesitatea înţeleasă. Omul nu se poate opune necesităţii, dar
înţelegând-o ajunge la liniştea sufletească.

Filosofia creştină, prin Sfântul Augustin afirmă existenţa liberului arbitru ca parte a
naturii umane. Alegerile sunt libere şi individul este responsabil chiar dacă Dumnezeu are o
preştiinţă cu privire la aceste alegeri.

Martin Luther pe de altă parte va afirma determinarea şi inexistenţa liberului arbitru.

Doctrina luterană are ca efect social diluarea moralei prin lipsa responsabilităţii. Din
perspectiva filosofiei sociale ne interesează transformarea mentalităţilor generată de o
credinţă religioasă. Teologia graţiei fondată de Luther este în acelaşi timp o teologie a
libertăţii. Luther în conflictul său cu Erasmus din Rotherdam îl critică pe acesta ca fiind adept
al teoriei liberului arbitru conform căreia omul este liber să aleagă între a face fapte bune care
să ducă la mântuire, respectiv a face rele care îl vor conduce la damnarea eternă. Dimpotrivă
subliniază Luther voinţa liberă este o ficţiune întrucât nu stă în puterea omului a săvârşi fapte
bune sau rele (cf. Eliade 2008:225)

Toate faptele omului ca de altfel tot ce se întâmplă în lume este rezultatul unei pure necesităţi
şi stricte determinări. Aceasta este opinia împărtăşită şi de Martin Luther care neagă existenţa
liberului arbitru întrucât aceasta ar contravine voinţei absolute a lui Dumnezeu. Nimic nu se
poate petrece consideră Luther dacă nu este voinţa lui Dumnezeu să se petreacă. Această
opinie este contestată de Erasmus şi de alţi scolastici întrucât în lipsa liberului arbitru nu
există nici responsabilitate asupra faptelor şi nici justificarea pedepsei. Deşi Luther neagă
existenţa liberului arbitru dă naştere unei teologii a graţiei care suprimă în fundal cel puţin la
nivel de premise responsabilitatea. Omul nu poate face nimic pentru a-şi atrage graţia sau a o
respinge întrucât voinţa lui Dumnezeu este suverană. În subtext apare ideea că dacă orice
acţiune este realizată din necesitate şi nu există responsabilitate reală pentru ea, atunci
libertatea socială cel puţin este totală şi parţial anarhică. Rezultatul acestei libertăţi anarhice
au fost chiar primele războaie ţărăneşti pe care Luther le critică. Cu toate acestea Luther a
introdus în filosofia socială distincţia dintre libertatea spirituală absolut inexistentă pentru
Luther şi cea social politică devenită completă pentru urmaşii săi.

II.CONCEPTUL DE LIBERTATE ÎN FILOSOFIE

“Omul nu trebuie să caute nici ceea ce ştie, nici ceea ce nu ştie. Nu poate să caute ceea
ce ştie fiindcă ştie şi nimeni nu are nevoie să caute ceea ce ştie ; nu poate să caute nici ceea ce
nu ştie fiindcă nu ştie ce anume să caute” ( Platon).
Într-o încercare de a cuprinde noțiunea de libertate în marginile unei definiții,
„Enciclopedia de Filosofie și Stiințe umane – DeAgostini”, definește libertatea ca fiind
„absență a obstacolelor și a limitărilor care garantează o voință autonomă și decizii
personale în conformitate cu aceasta”1. Apoi, aceeași Enciclopedie admite că această
definiție generalistă este rezultatul unei reflecții istorice în care au fost accentuate în diferite
moduri legăturile libertății cu alte noțiuni, cum ar fi: autodeterminarea, voința, precum și
relația libertății cu harul divin.
Pentru interpretarea libertății ca autodeterminare, este dat exemplu Aristotel, care în
lucrarea sa „Etica nicomahică”, distinge între acțiunile involuntare, care au loc prin
constrângere sau neștiință și cele voluntare al căror principiu se află în persoana celui care
acționează, precizând totodată că, în afară de voința care tinde spre bine, este nevoie și de
o alegere a mijloacelor pentru a atinge scopul și de o deliberare asupra acestor mijloace.
Poziția aristotelică a dat naștere unei semnificații specifice a libertății, conform căreia liber
este doar acela care este cauza lui însuși2. Trebuie observat în gândirea lui Aristotel, că acesta
a intuit două dimensiuni ale libertății, dintre care una tinde automat spre bine. El a numit-
o voință, definind-o ca pe capacitatea omului de a se autoconduce, de a se autodetermina.
 Concepția aristotelică a fost ulterior îmbrățișată și de stoicism și epicureism, iar unele
idei au ajuns până la filosofii moderni, dintre care îl vom aminti aici pe G. W. Leibnitz, cel
care a susținut în lucrarea sa „Teodicee”, că libertatea este caracteristica proprie acelei
substanțe în stare să se autodetermine: „Libertatea constă în inteligență, care implică o
cunoaștere distinctă a obiectului deliberării; în spontaneitate, prin care noi ne autoderminăm;
în contingență, adică în eliminarea necesității logice sau metafizice. Substanța liberă se
determină pe ea însăși și conform motivului binelui perceput de intelect, care o dirijează fără
să o oblige la ceva anume” 3. În ceea ce privește concepția lui Leibnitz despre libertate, putem
afirma că în spatele unui limbaj abstractizant, care nu face altceva decât să reducă subiectul
uman la substanță, se conservă în mare parte ideea inițială a lui Aristotel, deci nici el nu este
foarte departe de o concepție creștină asupra libertății.

III..LIBERTATEA SOCIAL-POLITICĂ

Singurul tip de libertate care se manifestă cu adevărat în societate, indiferent de

regimul politic şi forma de guvernământ, a fost şi continuă să fie libertatea politică, exprimată
prin constituţionalul drept de vot.

Libertatea politică se referă la starea unei persoane care îşi poate exercita, în limitele
permise de lege, drepturile politice şi civile în stat.Libertatea politică nu se identifică cu
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dar neîndoielnic, este condiţionată de acestea. Ea vizează
raportul individului cu autoritatea politică, cu normele social-politice şi juridice.
În legătură cu această relaţie, în istoria gândirii politice s-au conturat două concepţii
diferite:u na care subordonează statul societăţii (Rousseau, Kant), care considera că rolul
legilor şi al statuluiar fi de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor umane;
alta care  subordona  societatea statului (de tip hegelian), statul fiind considerat cadrul de
realizare a libertăţii, a compatibilităţiiîntre interesul individual şi cel colectiv.
În general, libertatea politică semnifică posibilitatea individului de a participa la
viaţa politică, atât în planul acţiunii, practicii politice, cât şi cel al activităţii spirituale, al
teoriei  politice. Înţelegerea corectă a sferei conceptului de libertate presupune o analiză
fragmentară aipostazelor sale particulare. Astfel, libertatea politică se manifestă ca:

a)libertate de acţiune–  participarea individului la activitatea politică, capacitatea sa de se

exprima în acte politice(afiliere sau simpatie politică, susţinerea sau contestarea tipului de
putere existent la un momentdat în societate, contribuţii la elaborarea şi transpunerea în viaţă
a programelor politice, prezenţă activă în campaniile electorale, implicarea în activitatea de
propagandă politică, exercitarea, încunoştinţă de cauză, a dreptului de vot etc.);

b)libertate de gândire– dreptul de a avea idei personale asupra unor probleme politice;

c)libertatea de opinie– dreptul de a avea o părere despre viaţa politică

d)libertatea de expresie– dreptul de liberă comunicare, de publicare a propriilor opinii

politice; libertatea – nota J.St. Mill – reclamă"existenţa libertăţii de conştiinţă (…) a libertăţii
de gândire şi de spirit, a unei libertăţi absolutede opinie şi de atitudine în toate chestiunile
practice sau speculative (…) Libertatea de a exprimaşi publica opinii (…) fiind la fel de
importantă ca şi libertatea de gândire (…)" ["Desprelibertate", p. 20];

Rousseau compară corpul social cu cel al unui individ, astel capul fiind puterea
suverană, magistraţii fiind sistemul nervos, în timp ce ansamblul economic este inima
organismului, iar cetăţenii înşişi membrele care îi asigură mişcarea. Democraţia este cheia
asigurării funcţionării organismului social, şi aceasta ar trebui să se manifeste sub forma
democraţiei directe. Democraţia reprezentativă este o formă imperfectă de manifestare a
voinţei poporului, dar cu certitudine preferabilă oricărei tiranii. Pentru ca guvernarea să fie în
interesul poporului ea trebuie să se bazeze pe principii precum egalitatea în faţa legii, şi
libertatea socială şi politică a tuturor cetăţenilor. Idealurile filosofului îşi vor găsi aplicarea în
cadrul Revoluţiei Franceze, desfăşurată sub semnul a trei cuvinte devenite programatice:
libertate, egalitate şi fraternitate.

Analizând cele trei elemente programatice ale revoluţiei franceze putem constata că
parţial idealurile revoluţionarilor pot fi considerate utopice:
- libertatea poate fi considerată pragmatică, doar la nivelul libertăţii politice,
sub forma garantării unor drepturi civile şi politice. Sistemele constituţionale moderne
garantează libertatea tuturor cetăţenilor, fără discriminare. Alături de Constituţii, drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti sunt garantate prin tratate internaţionale, şi Declaraţii Universale dintre
care cea mai importantă este „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”. Încălcarea
dreptului la libertate este sancţionată în majoritatea ţărilor lumii moderne şi contemporane. Cu
toate acestea, în Statele Unite ale Americii, stat unanim recunoscut drept cu o democraţie
solidă, un stat care se consideră exportatoare de democraţie, şi în virtutea acestei misiuni
(auto) asumate controlează procesele de democratizare din ţări precum Iraq, Afganistan, şi
până nu demult România, există o legislaţie concepută pentru a face faţă ameninţărilor
teroriste – este vorba de Patriot Act- care permite reţinerea oricărei persoane sub simpla
suspiciune de terorism, pe perioadă nedeterminată, fără obligaţia din partea autorităţilor de a o
prezenta în faţa unui judecător.

IV.PROBLEMELE LIBERTĂŢII ÎN FILOSOFIA CONTEMPORANĂ

Una dintre principale neînțelegeri asupra conceptului libertaţii constă în faptul că

problema libertății este complexă și poate fi cercetată sub diferite aspecte. De exemplu,
A. Miroiu abordează problemele legate de libertatea umană, din trei perspective: conceptuală,
a justificării, şi a domeniului libertăţii:
1. Probleme de natură conceptuală: ce este libertatea? Şi anume, există un concept de
libertate, sau noţiunea de "libertate" este ambiguă? Există un concept general de libertate, sau
există numai libertăţi particulare? Iar dacă libertatea este un concept general, în ce fel se
aplică acesta la cazurile practice? Iar dacă nu există "libertate", ci numai libertăţi particulare,
atunci ce au aceste cazuri în comun?
2. Problema domeniului de aplicare a libertăţii: sîntem obişnuiţi cu utilizarea acestei
noţiuni în sfera politică, dar oare nu priveşte şi viaţa privată? De exemplu, poate fi invocată
pentru a interzice o carte pe temeiuri religioase, pe motiv că ofensează ’bunele moravuri’, sau
că este împotriva atitudinii sociale general acceptate?
3. Problema limitelor libertăţii: de a îngrădi libertatea altora, de a ne pune capăt vieţii?
Există limite ale libertăţii, şi care ar fi acestea?

(E. Fromm considera că este necesar "să recunoaștem sensul ambiguu al libertății care
avea să acționeze de-a lungul culturii moderne: pe de о parte, creșterea independenței omului
față de autoritățile externe, iar, pe de altă parte, creșterea izolării a sentimentului ce a rezultat
de aici – de neînsemnătate și neputință individuală"[5, p. 40].
M. Thorez scria că "nu există cuvînt, nu există noțiune care să fi fost atît de mult
denaturată, deformată, interpretată în mod atît de greșit cum este cuvîntul, noțiunea de
libertate" [6, p. 5].
C. Popa constată că puține cuvinte au о forță emoțională mai mare decît cuvîntul
"libertate" și puține cuvinte au un înțeles mai ambiguu și mai disputat decît cuvîntul
"libertate";puțini termeni sînt mai controversați în literatura filosofică, sociologică, politică,
etică și juridică decît termenul de libertate. În afară de cîteva note sau trăsături obiective
acceptate de un număr de gînditori, continuă autorul, acest termen are о puternică încărcătura
emoțional afectivă, ce diferă de la о comunitate la alta, de la un gînditor la altul [12, p. 129,].
 Am constatat deja că libertatea umană are diverse aspecte prin modul de abordare și
aspectele ei cercetate în diverse științe (filosofie, filosofia politică, filosofia juridică,
politologie, etică, sociologie, psihologie ș.a.).În definițiile pe care le întîlnim în literatura
filosofică, sînt exprimate variate aspecte și nuanțe ale libertății (Despre aspectele filosofice a
se vedea, de pilda: [15, p. 301]). În pofida multiplelor diversități, există, totuși, о invariantă,
un nucleu comun, redat în definiția comună a libertății care, pe de о parte, constă în lipsa
obstacolelor în calea dorințelor, iar, pe de altă parte,presupune posibilitatea omului de a
realiza ceea ce dorește (Vezi, de pilda: [1, p. 20],[15, p. 20]). Astfel înțelegeau filosofii
politici englezi clasici conceptul "libertate". T. Hobbes spunea: "Un om liber este acela ce ...
nu este împiedicat să facă ceea ce intenționează să facă" [2. p. 214].
Referitor la cele expuse supra, în literatura occidentală găsim două înțelesuri generale
ale libertății– unul pozitiv și altul negativ. Astfel, I. Berlin distinge intre "libertatea pozitivă a
împlinirii de sine" și "libertatea negativă a lipsei de ingerință"[2, p. 71]. El consideră că
înțelesul "pozitiv" al cuvîntului "libertate" deriva din "dorința fiecărui individ de a fi propriul
său stăpîn". Cele două libertăți, "cea "pozitivă" și cea "negativă", ... nu erau, la origine, prea
departe logic una de alta ... Conduita mea dobîndește о valoare neprețuită pentru simplul
motiv că ea îmi este proprie, iar nu impusă din afară. Dar nu sînt și nici nu mă pot aștepta să
fiu în întregime autonom sau omnipotent pe plan social. Nu pot să îndepărtez toate obstacolele
apărute în calea mea datorită comportamentului semenilor mei" [2, p. 57].
Avînd în vedere că, negativ, libertatea înseamnă absența îngrădirilor și opreliștilor, iar,
pozitiv, afirmarea disponibilităților creatoare ale persoanei, categoria "libertate" conține
următoarele note definitorii: absența oprimării și constrîngerii, posibilitatea de a alege oricare
dintre conduite și atitudini într-o situație acțională dată, potrivit idealului și aspirațiilor
persoanei în cauză. Altfel spus, libertatea înseamnă posibilitatea subiectului (individual sau
colectiv) de a se comporta,de a "făptui" (a face sau a nu face ceva) în raport cu intențiile și
aspirațiile sale, adică nu numai a acționa la dorință, dar și a nu face – în cazul lipsei dorinței.

Libertatea ca fenomen social complex include diverse momente:

1) sursa, izvorul, cauza, substanța libertății (creativitatea omului). (Filosoful
rus N. Berdeaev, recunoscută autoritate în problemele libertății, definea libertatea
drept energia internă creativă a omului.).
2) agentul, adică subiectul, exponentul libertăţii (individual sau colectiv);
3) aspiraţiile, dorinţele pe care agentul le poate avea la momentul dat;
4) alegerea unuia sau mai multor dintre ele şi punerea lor ca scop de realizat al
acţiunii sau inacțiunii;
5) acţiunea sau inacțiunea propriu-zisă care promovează aspiraţiile, dorinţele

alese;
6) posibilitaea reuşitei acţiunii sau inacțiunii subiectului concret, adică
realizarea dorinţei, aspiraţiilor sale;
7) obstacolel ce stau în cale, dificultățile care trebuie să le îndure agentul
(subiectul libertății);
8) riscul neruşitei acestei acţiuni sau inacțiuni şi asumarea răspunderii de
eventualele consecinţe ale faptei (acţiunilor sau inacțiunilor) subiectului dat;
9) mijloacele cu ajutorul cărora sînt realizate scopurile acţiunii sau inacțiunii.
În acest caz, libertate apare cu, cel puţin, două sensuri distincte: a) libertatea de
alegere; b) libertatea de acţiune şide realizare. De exemplu, în viziunea lui J.- P. Sartre,
libertatea este alegere a scopurilor şi a mijloacelor.
 CONCLUZIE
Ca concluzie,pot afirma că libertatea în lumea contemporană este privită nu atât de
sceptic cum era pe timpuri,aş spune chiar că posmodernitatea şi libertatea sunt doua lucruri
complementare. Această tendinţă de nesupunere,de nesubordonare în faţa cuiva, ia tot mai
mare amploare. Efectiv,toate acestea şi au dus la formarea ideologiilor moderne- de unicitate,
individualitate,ba chiar au pătruns şi în toate sferele sociale,în politică,economie etc.
Cu toate că actualmente,ne putem considera o societate care a atins apogeul
libertăţii,în limitele raţionale a sensului dat,totuşi există acele stereotipuri și limite,care face
acest statut de „liber”-imposibil.Una din aceste limite și cea mai importante cred eu că este
părerea semenilor despre acțiunile sau gândurile tale,care de cele mai multe ori ne împiedică
să acționăm așa cum credem noi.
Drumul către libertate din cele mai vechi timpuri a fost unul destul de greu și ne
dovedeşte cum oamenii pot gândi şi acţiona împotriva idealurilor proprii, cum în dorinţa de a
atinge cea mai mare libertate se ascunde sclavia.Drumul libertăţii este unul lung, iar dorința
de a-l parcurge este una foarte periculoasă,de a merge împotriva sistemului stabilit de mulți
ani, de a fi trădat, de a-ți apăra proriile interese și idealuri.
Cei mai mari duşmani ai oamenilor sunt idealurile lor! În ele îşi află rădăcinile dorinţa
de a schimba lumea după propriile idei şi convingerea că acest lucru este posibil. Asemenea
idealuri sunt, prin ele însele, măreţe, dar nu toți sânt în stare să le înfăptuiască,unii se lasă
tentați de promisiuni goale,de frica de a strica un sistem construit de ani de zile și cedează.
Republica Moldova se află exact într-o astfel de situație la moment,schimbarea
puterii,drumul căreia a durat ani de zile,pentru a obține o viață mai bună,mai liberă,lipsită de
mită și privilegii pentru unele pături sociale,libertatea exprimării-asta numesc eu libertate și
sunt ferm convins că nu trebuie să lăsăm libertatea proprie în mâinile altor persoane,trebuie
singuri să ne făurim viitorul.
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1 Enciclopedia de Filosofie și Științe umane, traducere de: Luminița Cosma, Anca Dumitru,
Florin Frunză ș.a., Editura All Educational (DeAgostini), București, 2007, p. 588.
2 Cf. Enciclopedia, p. 588.
3 Ibidem, p. 588.
4 Ibidem, p. 317.
5 Ibidem, p. 317.
6 Jean- Paul Sartre, Existențialismul este un umanism, Mursia, Milano 1974, pp. 30-35,
apud. Enciclopedia, p. 318
7 Mihai Milca, Prelegeri de filosofie, Editura Economică, București, 2002, p. 147.
8 Ibidem, pp.147-148.
9 Viorel Cernica, Fenomenul și nimicul I – Proiectul fenomenologic- concept și aplicații,
editura Paideia, București, 2005, pp. 138-139.
10 Ibidem, p. 139.
11 Ibidem, p. 139.
12 Mădălina Diaconu, Pe marginea abisului – Søren Kierkegaard și nihilismul secolului al
XIX-lea, Editura Științifică, București, 1996, pp. 63-64.
13 Viorel Cernica, op. cit. p. 154.