INFECŢII CU MYCOBACTERII

TUBERCULOZELE CUTANEO-MUCOASE

Tuberculozele sunt afecţiuni ale pielii şi mucoaselor provocate de bacilul Koch sau
reacţii de sensibilizare a tegumentului la produşii de metabolism ai bacililor din focare
tuberculoase aflate la distanţă (pulmonar, osteoarticular, ganglionar).
Bacilul Koch este un bacil nesporulat, acido-alcoolo-rezistent, care se evidenţiază prin
coloraţia specială la cald Ziehl-Nielsen, se poate cultiva pe medii selective (Loewenstein) şi
se poate inocula pe culturi de celule sau la animalul de laborator (cobai) căruia îi reproduce
leziuni tipice de tuberculoză.
Pentru aprecierea naturii tuberculoase a unei manifestări patologice cutanate se
folosesc 6 probe diagnostice :
 probe cu valoare diagnostică absolută (prezente în tuberculozele cutanate tipice): (1)
evidenţierea la examenul microscopic a bacilului Koch în proba prelevată din leziunea
cutanată; (2) izolarea bacilului din leziunile cutanate pe medii de cultură speciale (mediul
Loewenstein-Jensen); (3) inoculare pozitivă la cobai cu fragmente din leziunile cutanate.
 probe cu valoare relativă (întâlnite în tuberculozele cutanate atipice): (4) intradermoreacţia
(IDR) la tuberculină pozitivă; (5) leziuni de inflamaţie specifică TBC (necroza cazeoasă,
folicul Koster) evidenţiate la examenul histopatologic; (6) antecedente tuberculoase sau
coexistenţa unui focar tuberculos extracutanat.
Clasificarea tuberculozelor cutanate cuprinde două mari grupe :

I.TUBERCULOZE CUTANATE PROPRIU-ZISE (TIPICE)

Şancrul tuberculos (complexul primar tuberculos)

Se întâlneşte la subiecţii care vin în contact cu bacilul Koch, mai ales la nou-născuţii
nevaccinaţi BCG sau la copii.La locul de inoculare apare o papulă inflamatorie care se
ulcerează (şancru de inoculare) rezultând o pierdere de substanţă cu margini zdrenţuite, care
se acoperă cu o crustă. Şancrul este legat de ganglionul regional inflamat printr-un cordon
limfangitic.
Aspectul histopatologic al leziunii este de folicul Koster (necroză centrală înconjurată
de celule epiteloide, celule gigante Langhans şi o coroană de limfocite periferice.
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu şancrul sifilitic , care este indurat, nedureros,
se însoţeşte de adenopatie neinflamatorie iar în stadiul crustos cu ectima, care nu se însoţeşte
de adenopatie inflamatorie.
Lupusul vulgar tuberculos
Este cea mai frecventă formă de tuberculoză cutanată. Reprezintă o formă cronică,
progresivă, care apare la indivizi cu o mare sensibilitate la tuberculină.Este cea mai frecventă
formă de tuberculoză cutanată şi afectează mai ales femeile.Leziunea caracteristică este
lupomul, care este un tubercul (infiltrat dermic profund) de 3-4 mm diametru, rotund, moale,
de culoare roşie-maronie şi care la vitropresiune devine galben “ca pelteaua de mere”.
Lupoamele confluează în plăci sau placarde, localizate mai ales pe faţă. Ele se pot ulcera,
vindecându-se prin cicatrici atrofice, retractile, asemănătoare muşcăturilor de
lup.Caracteristic este faptul că lupoamele pot recidiva în cicatrici.
 Ca forme clinice la nivel cutanat se întâlnesc : lupusul plan (cu tuberculi mici şi
evoluţie spre cicatrice interstiţială, fără ulceraţie), lupusul proeminent ( cu lupoame mari care
ulcerează şi se vindecă prin cicatrici), lupusul ulcero-vegetant (localizat preferenţial pe
piramida nazală), lupusul vorax ( care determină distrucţii masive de ţesuturi moi faciale),
lupusul mixomatos ( localizat asimetric pe pavilionul urechii, cu lupoame mari care se
ulcerează) şi lupusul tumidus (placard uşor proeminent care nu ulcerează).
Diagnosticul diferenţial se face cu : lupusul eritematos cronic în care nu se
evidenţiază lupoamele la periferia placardului caracterizat prin eritem, hiperkeratoză punctată
şi atrofie, examen histopatologic specific ; epiteliomul bazocelular superficial sau plan-
cicatricial, epiteliomul bazocelular terebrant, sifilidele terţiare tuberculoase, sicozisul lupoid.
.Lupusul mucoaselor
Lupusul atinge mucoasele în 2/3 din cazuri. Uneori această localizare poate şi
exclusivă, întâlnindu-se în vestibulul nasului de unde se poate extinde prin conductul nazal la
sacul lacrimal şi conjunctivă, la nazofaringe, bolta şi vălul palatin, la mucoasa obrazului şi la
gingie. La nivelul gingiilor lupusul îmbracă aspectul unor ulceraţii vegetante sau mase
burjonante care herniază printre spaţiile dentare şi sângerează uşor. În gură şi pe faringe
lupusul ia aspectul unor mase difuze de culoare gri-roşietică, cu ulceraţii din loc în loc.
Diagnosticul lupusului tbc al mucoaselor este dificil, lipsind caracterul clasic al nodulilor
lupici. Evoluţia ca şi coexistenţa cu leziuni lupice cutanate uşurează diagnosticul, iar
examenul histopatologic ne edifică asupra diagnosticului.
Tuberculoza verucoasă
Este o tuberculoză de reinfecţie care evoluează la un pacient cu o stare imună şi
reactivă bună. Contaminarea se face atât din exterior cât şi de la un focar propriu prin
autoinoculare. În cazul contaminării externe leziunile apar de obicei pe mâini şi pe picioare,
având uneori un caracter profesional (măcelari, veterinari, anatomo-patologi). Debutează
printr-un mic nodul hiperkeratozic care ulcerează şi evoluează excentric. Astfel, se formează
un placard cu centrul ulcerat, înconjurat de o zonă reliefată, papilomatoasă, verucoasă
hiperkeratozică, din care se poate exprima puroi şi care este înconjurată de un halou roşu-
violaceu.
Diagnosticul diferenţial se face cu : piodermita vegetantă care începe cu pustule, are o
evoluţie mai rapidă şi este mai supurativă ; lichenul verucos este foarte pruriginos şi prezintă
verucozităţi acoperite de mase cornoase mari ; epiteliomul spinocelular dezvoltat pe o
keratoză actinică, care are la început aspectul unei mase verucoase, înconjurate de un halou
congestiv. În acest caz supuraţia este absentă, la detaşarea stratului keratozic ţesutul subjacent
sângerează iar examenul histopatologic este edificator.
Tuberculoza vegetantă şi fongoasă
Reprezintă forme clinice particulare, rar întâlnite, de tuberculoze cu leziuni
hiperplazice. Se produc prin autoinoculare secundară, pe cale limfatică sau prin contiguitate
din aproape în aproape de la o leziune bacilară învecinată. La debut apar unul sau mai mulţi
noduli dermici profunzi care evoluează spre ulcerare, pentru ca ulterior să se formeze un
placard vegetant, reliefat, mamelonat, uneori chiar cu aspect pseudotumoral. Leziunile sunt
localizate la nivelul membrelor inferioare. Această formă rară de tuberculoză, asociază clinic
şi histologic caracteristici de tuberculoză verucoasă şi gomoasă. Diagnosticul diferenţial se
face cu elefantiazisul vegetant şi verucos, dermatoză mai difuză ce interesează porţiunea
inferioară a gambei şi piciorului, totdeauna consecutivă unei inflamaţii cu evoluţie cronică.
Goma tuberculoasă (scrofuloderma)
 Este rezultatul extinderii pe tegument a infecţiei tuberculoase pornite de la un focar
ganglionar sau osos. Se manifestă sub forma unei gome care evoluează în cele 4 stadii
caracteristice, localizarea preferenţială fiind regiunea submandibulară sau latero-cervicală.
Nodozitatea hipodermică, elastică şi nedureroasă, aderă la epiderm, se ramoleşte şi se
deschide print-o ulceraţie cu margini subminate, zdrenţuite şi cu fundul murdar. Vindecarea
se face printr-o cicatrice reliefată, violacee, retractilă şi inestetică. Diagnosticul diferenţial se
face cu gomele sifilitice şi actinomicozice, chistele sebacee, lipoamele, fibroamele.
Tuberculoza periorificială (ulcerul tuberculos)
Este o tuberculoză prin autosuperinfecţie ce afectează bolnavii cu forme avansate
viscerale, cu reactivitate imunitată diminuată, care sunt purtătorii şi în acelaşi timp
distribuitorii spre exterior al unui număr mare de bacili Koch. Leziunile se localizează pe
mucoasa bucală sau anală, ca urmare a eliminărilor de bacili dintr-un focar pulmonar sau
intestinal.La nivelul mucoasei bucale, sediul de predilecţie este buza inferioară, frecvent
excoriată şi îmbibată de sputa infectată şi, mai rar, limba. Leziunea iniţială este un nodul
violaceu, urmat de o ulceraţie rotundă sau ovalară, pe fundul căreia se pot observa mici
ridicături alb-gălbui (tuberculi cazeificaţi denumiţi granulaţiile lui Trelat), acoperite de un
exudat purulent. Marginile ulceraţiei tuberculoase sunt neregulate, decolate, moi, violacee.
Leziunea se însoţeşte de sialoree, disfagie, durere locală, iar obiectiv de adenopatie regională.
Diagnosticul diferenţial se face cu : eroziunile dentare, aftele sifiloide, aftele banale,
goma sifilitică ulcerată, epiteliomul spinocelular (care are margini reliefate, dure), şancrul
sifilitic primar sau ulceraţiile din şancrul moale (când localizarea este genitală).

II.TUBERCULOZELE CUTANATE ATIPICE (TUBERCULIDELE)

Sunt afecţiuni diseminate, recidivante, cauzate de hipersensibilitatea la antigenele şi

toxinele tuberculoase. Prezentăm următoarele forme clinice :

Tuberculidele lichenoide (lichen scrofulosorum)

Se caracterizează printr-o erupţie diseminată perifoliculară întâlnită cel mai frecvent la
copii şi adolescenţi. Leziunile clinice sunt papule perifoliculare lichenoide, de culoare roşie-
gălbuie, nedureroase aspre la palpare, dispuse pe trunchi (spate, flancuri) şi abdomen. Se pot
asocia unei tuberculoze ganglionare, osoase sau tegumentare.
Diagnosticul diferenţial se face cu : eczematidele foliculare strepto-stafilococice ce
sunt mai roşii şi pruriginoase, sifilidele foliculare, lichenul plan, pitiriazisul rubra pilar cu
papule mici şi mai dese, keratoza foliculară în care leziunile au culoarea pielii normale.
Tuberculidele papulo-necrotice

Constau într-o erupţie papuloasă sau papulo-nodulară de consistenţă crescută în care la

vitropresiune, se evidenţiază culoarea caracteristică gălbuie. Leziunile evoluează în câteva
săptămâni spre ulcerare şi se vindecă prin mici cicatrici deprimate. În funcţie de localizarea
leziunilor deosebim: - tipul acnitis - la nivelul feţei, care seamănă cu acneea necrotică; - tipul
foliclis - la nivelul membrelor, care seamănă cu foliculitele profunde stafilococice.
Eritemul indurat Bazin

Este o tuberculidă nodulară hipodermică localizată pe faţa postero-externă a 1/3

inferioare a gambelor, mai ales la femeile tinere.
Leziunile elementare sunt nodozităţi hipodermice de dimensiuni variate, acoperite de
tegumente violacei, dureroase. Evoluţia se face spre ramolire şi fistulizare cu apariţia unei
ulceraţii tegumentare care se vindecă printr-o cicatrice rotundă, deprimată.
Diagnosticul diferenţial se face cu eritemul nodos şi vascularitele nodulare de gambă.

Tratamentul tuberculozelor cutanate

In formele tipice, obiectivul de bază este combaterea infecţiei bacilare prin administrare de
tuberculostatice (hidrazidă, rifampicină, streptomicină, etambutol etc.) timp de nouă luni.
In formele atipice, la tratamentul tuberculostatic se asociază corticoterapia.

LEPRA

Lepra este o boală infecţioasă cronică, endemică, cu manifestări cutanate şi

neurologice. Este cauzată de Mycobacterium leprae (bacilul Hansen), un bacil acido-
alcoolorezistent care se colorează Ziehl-Nielsen şi este înrudit cu Mycobacterium hominis, de
care se deosebeşte prin faptul că nu poate fi cultivat pe medii speciale şi nu este patogen
pentru cobai.

Reacţia alergică specifică se obţine prin i.d.r. cu extract tisular din ţesut uman infectat
(reacţia Mitsuda).

Boala are o transmitere interumană, este favorizată de mizerie, alimentaţie deficitară,

climat cald şi umed. Contactul direct şi repetat cu sursa de infecţie au un rol decisiv. Sursa de
infecţie este omul bolnav, care transmite boala prin mucusul nazal (rinita leproasă) sau prin
leziuni cutanate ulcerate deschise. Cei mai susceptibili sunt copiii, iar poarta de intrare este
reprezentată de mici excoriaţii cutanate. Incubaţia este de 3-5 ani. Ca şi în cazul tuberculozei,
primoinfecţia apare la numeroase persoane, dar lepra se dezvoltă numai la un procent de
aproximativ 5-10% din cazuri, cu un relativ deficit imun. În funcţie de intensitatea acestui
deficit, apar formele de lepră lepromatoasă şi lepră tuberculoidă.

Boala este încă prezentă în India, Africa, Indonezia şi Brazilia.

Aspecte clinice :
Lepra lepromatoasă (LL) se manifestă prin macule eritemato-pigmentare, plăci infiltrative şi
leziuni nodulare mari care se pot ulcera, numite leproame. Aceste leziuni sunt foarte
contagioase şi se localizează mai ales pe faţă, determinând aspectul de facies leonin.

Mai sunt prezente ulceraţii distructive ale mucoasei nazale, edeme limfatice ale
membrelor inferioare, osteoliză cu autoamputaţie indoloră a degetelor, iridociclite, hepato-
splenomegalie, orhiepididimită cronică şi afectare nervoasă mai redusă, dar diseminată.
 Reacţia Mitsuda este negativă, dar această formă este contagioasă deoarece bolnavii
prezintă un deficit imunitar important.

Lepra tuberculoidă (LT) se manifestă prin macule eritematoase cu pigmentare periferică,

însoţite de anestezie în zona centrală şi noduli mai mici (tuberculi) izolaţi sau confluaţi,
complet anestezici (dispare sensibilitatea termo-analgezică dar se păstrează sensibilitatea
tactilă). Nervii afectaţi constant sunt sciaticul popliteu extern şi cubitalul, care sunt îngroşaţi şi
palpabili.

Reacţia Mitsuda este intens pozitivă. Această formă de lepră prezintă contagiozitate
redusă.

În cursul evoluţiei bolii pot apare diferite reacţii imune (reacţii leproase) : reacţia de
tip I este cauzată de creşterea bruscă a răspunsului imun celular la prezenţa bacilului Hansen,
determinând agravarea leziunilor cutanate şi nervoase, apariţia de tenosinovite şi a unui
sindrom febril ; reacţia de tip II este cauzată de creşterea nivelului complexelor imune
circulante ducând la apariţia unor noduli eritematoşi pe gambe (eritemul nodos lepromatos).

Profilaxia leprei se realizează prin vaccinarea BCG şi îmbunătăţirea condiţiilor de

viaţă.

Tratamentul leprei durează 8 ani în lepra lepromatoasă şi 4 ani în lepra tuberculoidă.

Se utilizează sulfamide antileproase-sulfone (Dapsona/ Disulone sau Sulfametoxipiridazina).

SARCOIDOZA (boala Besnier-Boeck-Schaumann)

Diferă de TBC prin lipsa necrozei şi predominanţa celulelor epiteloide la examenul

histopatologic. Leziunile de obicei nu ulcerează. Boala se caracterizează prin semne cutanate
şi manifestări extracutanate.

Manifestări cutanate :

 sarcoide cu noduli mici: ridicături emisferice roz-gălbui, apoi maronii-violacee, cu

dimensiune de la un ac de gămălie la un bob de mazăre, cu localizare la faţă, umeri,
zonele de extensie ale membrelor. Evoluţia este prelungită, de luni, ani de zile, pe
parcursul cărora infiltratele se rezorb, nodulii devenind pete eritematoase sau maronii
şi ulterior cicatrici albicioase cu telangiectazii;
 sarcoide cu noduli mari: noduli mai puţini dar mai voluminoşi, roşii-bruni-violacei,
nedureroşi, localizaţi mai ales pe faţă. După o evoluţie de 5-20 de ani, nodulii se
resorb, lăsând în urmă plăci maronii cu telangiectazii;
 angiolupoidul: infiltraţie roşie-violacee cu telangiectazii, localizată în unghiul intern al
ochiului şi pe faţa laterală a nasului. Persistă indefinit, fără tendinţă la regresie, cu
deformarea mimicii feţei.
  sarcoide în placarde difuze: localizate pe nas, pomeţi (lupus pernio), dosul mâinilor,
sub forma unor placarde violacee, livide, tumefiate, de consistenţă păstoasă sau dură,
nedureroase (semănând cu o degerătură dar care persistă şi în anotimpul cald).
Manifestări extracutanate:

- adenopatie superficială generalizată cu ganglioni duri, mobili şi nedureroşi ;

- osteită chistică (chiste osoase) a falangele degetelor, evidenţiată prin radiografii
ale mâinilor;
- leziuni pulmonare : în stadiul I este prezentă o adenopatie hilară bilaterală,
necompresivă, fără infiltrate parenchimatoase ; în stadiul II se asociază
adenopatiei hilare diverse infiltrate parenchimatoase de aspect variabil (de la cel
miliar diseminat, la infiltrat unic pseudo- tumoral); în stadiul III se constituie o
fibroză pulmonară extinsă.
- leziuni oculare: iridociclită;
Sindromul Löffgren reprezintă cazuri de sarcoidoză subacută care se manifestă prin eritem
nodos al gambelor, adenopatie hilară, febră, poliartite migratorii şi iridociclită. Boala persistă
timp de câteva luni, după care se poate remite spontan .

Examenul histo-patologic din leziunile cutanate evidenţiază: infiltrate dermice nodulare net
delimitate, în care predomină celulele epiteloide. Celulele gigante pot fi prezente, dar lipseşte
întotdeauna necroza cazeoasă iar fibrele de reticulină la coloraţie argentică sunt intacte.

Diagnosticul diferenţial cu TBC se face prin reacţia la tuberculină, care este negativă în
sarcoidoză.

Tratament: corticoterapie generală în doze mici sau medii timp de unul până la doi ani.
 INFECŢII PARAZITARE

Sunt afecţiuni produse de paraziţi care trăiesc pe tegument sau în imediata lor
apropiere (ectoparaziţi).
Ectoparaziţii sunt artropode, majoritatea hematofage care au un efect patogen direct asupra
tegumentului prin înţepăturile pe care le provoacă sau joacă rol de vectori ai unor boli
infecţioase bacteriene, virale şi parazitare.
Un alt grup de paraziţi capabili să producă afectare cutanată , atât în forma adultă cât şi în cea
larvară sunt helminţii.
În practică, cele mai frecvente parazitoze cutanate sunt : scabia, pediculoza şi eritemul cronic
migrans (produse de artopode) şi larva migrans cutanată (produse de helminţi).

SCABIA

Este o dermatoză parazitară contagioasă şi pruriginoasă, datorată unui parazit animal

artropod, numit Sarcoptes scabie, varietatea hominis.
Femela adultă sapă galerii în pielea gazdei, unde îşi depune ouăle, din care ies larve
mobile. Acestea se transformă în nimfe ce ies la suprafaţă, hrănindu-se prin înţeparea pielii.
Galeria săpată se exteriorizează sub forma şanţului acarian, leziune liniară, sinuoasă ,
de câţiva milimetri, care are la extremitate o veziculă perlată produsă de înţepătura
parazitului. Pruritul se exacerbează nocturn şi la căldură.
Frecvent, pe lângă leziunile specifice (şanţul acarian, vezicula perlată şi prurit), se găsesc
leziuni nespecifice: papulo-pustule, papulo-vezicule, excoriaţii liniare sau punctiforme.
Leziunile nespecifice prezintă localizări caracteristice: interdigital, periombilical, faţa
anterioară a axilei, faţa anterioară a coapselor, subfesier, perimamelonar; la bărbat localizarea
pe organele genitale este patognomonică. Erupţia respectă faţa şi zona interscapulo-vertebrală.
Forme deosebite : scabia norvegiană manifestată prin leziuni crustoase, generalizate, cu un
număr foarte mare de paraziţi. Se întâlneşte la bolnavi cu deficit locomotor, bolnavi psihici,
persoane internate în azile de bătrâni etc.; scabia nodulară care prezintă noduli inflamatori
persistenţi mai ales la nivelul zonelor perigenitale (reacţie inflamatorie cronică
granulomatoasă de corp străin faţă de sarcoptele închistat în piele).
Diagnostic diferenţial : eczema papulo-veziculoasă, pediculoza de corp, prurigo-urile,
înţepăturile de insecte, erupţiile postmedicamentoase.
Tratament: unguente cu sulf 10% sau cu hexaclorciclohexan 1% (lindan), emulsie de
piretrină (Scabex, Spregal) sau unguent cu benzoat de benzil 20%, care se aplică pe tot corpul
de la gât în jos, seara la culcare, trei zile consecutive. A patra zi se face baie generală şi se
schimbă lenjeria de corp şi de pat. Aceasta se deparazitează prin fierbere şi călcare. Este
obligatorie tratarea simultană a contacţilor familiali. În scabia nodulară se indică aplicarea de
creme cu dermatocorticoizi ( Triamcinolon, Fluocinolon, Advantan, Elocom) iar în cazul
leziunilor rezistente, infiltraţii sublezionale cu corticoizi injectabili (Diprophos).
PEDICULOZA

Pediculoza capului este determinată de Pediculus hominis, varietatea capitis care

parazitează firele de păr şi se hrăneşte prin înţeparea pielii. Ouăle sunt depuse la nivelul
firelor de păr, într-o teacă de chitină, formând lindini. Acestea apar iniţial în regiunea
occipitală. Pruritul provocat de înţepături determină leziuni de grataj, care se piodermizează
frecvent. Leziunile din pielea păroasă a capului trebuie deosebite de : eczema pielii păroase a
capului, neurodermită, impetigo streptococic al pielii păroase a capului , streptococia
scuamoasă a pielii păroase a capului, dermatita seboreică şi dermatita de contact a pielii
păroase a capului.
Pediculoza corpului este cauzată de varietatea corporis, care se ascunde şi îşi depune
ouăle în cusăturile lenjeriei, apoi se deplasează la nivelul tegumentului pentru a se hrăni.
Înţepăturile determină prurit, iar prin grataj se produc excoriaţii, îndeosebi la nivelul umerilor,
marginii posterioare a axilelor şi în regiunea interscapulară. Diagnosticul diferenţial se face cu
scabia şi prurigo-urile.
Pediculoza pubiană (ftiriaza pubiană) este determinată de varietatea pubis, care
parazitează firele de păr din zona pubiană, dar şi axilară, barbă, sprâncene sau cili palpebrali
(mai ales la copii). Datorită corpului lor aplatizat, aceşti paraziţi se mai numesc păduchi laţi.
Prin înţeparea pielii determină apariţia de maculae ceruleae (pete albăstrui), explicate prin
transformarea hemoglobinei într-un pigment verde de către o enzimă din saliva parazitului. Se
impune diferenţierea leziunilor din aceste zone de epidermofiţiile inghino-genitale, pruritul
genital de altă etiologie şi dermatita de contact.
Tratamentul constă în: hexaclorciclohexan 1% (lindan), malation (Para-Plus spray)
sau piretrină (Pedex). Pentru îndepărtarea lindinilor se recomandă aplicarea de oţet care
dizolvă chitina şi apoi pieptănarea cu un pieptene des.

ERITEMUL CRONIC MIGRATOR

Este o afecţiune cutanată produsă prin înţepătura unei căpuşe din familia Ixodidae în
urma căreia se inoculează o spirochetă (Borrelia burgdorferi).
Clinic se manifestă printr-o placă eritemato-edematoasă, rotundă, bine delimitată, cu
extindere centrifugă şi ştergere centrală. Ulterior se transformă într-un inel cu marginile uşor
proeminente, care se extinde lent , cu 3-5 cm pe săptămână, în mod uniform şi în toate
direcţiile, timp de mai multe săptămâni sau luni, după care dispare spontan.Leziunea nu se
însoţeşte decât foarte rar de semne obiective (prurit). Deseori în centrul inelului se constată un
punct hemoragic sau un eritem punctiform, care este locul înţepăturii de căpuşă. Atunci când
evoluţia este mai lungă, aspectu inelar nu mai este evident şi deseori erupţia ia alură de
segmente de cerc. În unele cazuri se poate asocia cu semne generale : subfebrilităţi, cefalee,
adenopatii.
Diagnostic diferenţial : eriteme inelare centrifuge de etiologie bacteriană, fungică,
medicamentoasă, reumatismală, neoplazică ; eritemul inelar centrifug Darier.
Tratamentul constă în administrare de Penicilină 10M timp de 10 zile sau Doxiciclină
2 g/zi 3 săptămâni.

LARVA MIGRANS CUTANATĂ

Larva migrans este termenul care desemnează fenomenul de migrare a larvelor de

helminţi, care ajunşi în organismul uman pot supravieţui , dar nu-şi pot completa evoluţia
până la stadiul de maturitate. Larvele de nematode care se dezvoltă pe sol şi sunt adaptate
modului de pătrundere transcutanat precum şi larvele de diptere produc larva migrans
cutanată. Astfel, cel mai frecvent larva migrans este cauzată de larvele inoculate de muşte şi
mai rar de larvele unor viermi intestinali (anchilostomas, strongiloides) care migrează sub
piele.
Boala debutează cu prurit intens la nivelul locului de pătrundere al larvei în tegument,
cu apariţia unei erupţii urticariene aparent banale, dar care la o analiză atentă se observă că
este compusă din traiecte liniare bizare,sinuoase, întortocheate. Aceste dungi eritematoase, de
2-3 mm diametru, progresează cu 2-4 cm pe zi şi nu se ramifică. Leziunile se dispun într-un
placard care se măreşte de la o zi la alta. Evoluţia bolii este indefinită , putând implica zone
extinse cutanate. Sunt frecvente complicaţii de tip : piodermizări şi eczematizări secundare
gratajului leziunilor.. Se poate asocia cu fenomene alergice, eozinofilie şi infiltrate pulmonare
tranzitorii (sindromul Löffler)
Diagnosticul diferenţial se face cu : urticaria, dermografismul, eritemele figurate,
eczema acută.
Tratamentul constă în : criomasaj cu clorură de etil, azot lichid sau zăpadă carbonică,
în special la extremitatea aparent terminală a traseului liniar, unde se bănuieşte prezenţa
larvei; antihelmintice per os – Thiabendazol 25mg/zi timp de 5 zile.