INFECŢIILE BACTERIENE ALE PIELII

PIODERMITELE

Dermatozele bacteriene sunt afecţiuni cutanate cu răspândire largă în populaţie.

Termenul de piodermite se referă la bolile cutanate inflamatorii, acute sau subacute, uneori
supurative şi recidivante, provocate în principal de streptococi şi stafilococi.
Streptococul este un germen gram pozitv, patogenitatea sa fiind justificată de o baterie
complexă de enzime : hemolizina, streptolizina 0, fibrinolizina, hialuronidaza, eritrotoxina,
leucocidina, proteinaza. În funcţie de aspectul pe care îl dezvoltă la cultivarea pe medii de
sânge streptococii se clasifică în: hemolitici (alfa-produc hemoliză incompletă, beta-produc o
hemoliză completă, viridans-produc o zonă verzuie periferică) şi nehemolitici. Majoritatea
manifestărilor cutanate sunt produse de streptococul beta-hemolitic. Infecţiile streptococice
sunt mai frecvente în zonele nefoliculare ale tegumentului.
Stafilococul este un germene gram pozitiv, deasemenea cu un echipament enzimatic
foarte bogat constând în : hemolizină, factor dermo-necrozant, epidermolizină, hialuronidază,
coagulază, lipază, enterotoxină. În funcţie de culoarea pe care o au coloniile obţinute pe
mediile de cultură, stafilococii au fost diferenţiaţi în albi, aurii şi citrini. Patogenitatea maximă
o are stafilococul auriu hemolitic. Morbiditatea crescută prin stafilococi (afectează 10% din
populaţie) se datorează faptului că, un număr mare de indivizi sunt purtători sănătoşi de
stafilococi la nivelul tegumentelor, cavităţii bucale sau nazale. Stafilococul afectează cu
predilecţie foliculii pilo-sebacei şi zonele perifoliculare ale tegumentului

Piodermitele pot fi primare (apar pe tegumente sănătoase) sau secundare (prin

infectarea unei afecţiuni cutanate preexistente (ex. micozele, eczemele). Un alt criteriu
împarte piodermitele în foliculare şi nefoliculare.

1. INFECŢII CUTANATE NEFOLICULARE

Impetigo streptococic
Agentul etiologic este streptococul. Infecţia primitivă apare mai frecvent la copii
preşcolari, în condiţii igienice precare, în timp ce infecţia secundară poate complica
majoritatea dermatozelor (scabia, pediculoza, eczema, herpes etc.).
Debutează prin pete eritematoase pe care apar rapid vezicule sau chiar bule
superficiale, care se erodează foarte uşor, dând naştere unor exulceraţii. Prin uscarea
secreţiilor se formează cruste galbene – “melicerice” – ca ceara de albine, motiv pentru care
boala este cunoscută popular sub numele de “bube dulci”. Expunerea pacientului, în acest
stadiu, la razele solare va determina apariţia de pete hiperpigmentate inestetice, persistente
timp de câteva luni.
Infecţia se localizează frecvent la nivelul feţei, în jurul nasului şi gurii, dar şi la nivelul
membrelor.
Diagnosticul nu ridică probleme în faza de crustificare. Ocazional, diagnosticul
diferenţial se face cu herpesul circinat, în care veziculele sunt foarte mici şi nu se formează
cruste.
Impetigo streptococic se poate complica cu glomerulonefrita acută poststreptococică.

Impetigo stafilococic
 Este cauzat de stafilococ şi apare mai frecvent la nou născuţi şi sugari. Leziunile
caracteristice sunt buloase, boala fiind cunoscută şi sub denumirea de “pemfigus epidemic al
nou-născutului”.
Acesta trebuie deosebit de : pemfigusul luetic localizat electiv la nivelul palmelor şi
plantelor ; epidermoliza buloasă în care bulele sunt sterile şi apar după traumatisme ;
pemfigoidul infantil care prezintă de la început leziuni polimorfe şi o evoluţie cronică.

Cheilita angulară (perleşul streptococic, zăbăluţa)

Apare mai frecvent la copii. Infecţia se localizează la nivelul comisurii labiale, unde
pe un fond eritematos apar vezicule, urmate de ragade dureroase, acoperite de cruste
melicerice.
Perleşul streptococic trebuie diferenţiat de perleşul de origine candidozică (mai puţin
inflamator, fără cruste melicerice şi mai frecvent la purtătorii de proteze dentare sau la
diabetici).

Ectima
Este o piodermită ulcero-crustoasă care poate să apară la orice vârstă, fiind favorizată
de igiena cutanată precară, de microtraumatisme cutanate (grataj), malnutriţie. Cel mai
frecvent se localizează la nivelul gambelor.
Debutează cu bule sau pustule cu halou eritematos, care se transformă în ulceraţii
acoperite de cruste aderente. După detaşarea crustei se poate observa fundul ulcerului, care
este acoperit cu depozite fibrinoase gălbui. Leziunile se vindecă cu cicatrici, de obicei
hipopigmentate.
Diagnosticul diferenţial se face cu sifilidele ulceroase terţiare, care au margini
regulate, indurate, fără halou inflamator, dispuse circinat şi evoluând lent concomitent cu alte
semne de lues.

Intertrigo streptococic
Reprezintă localizarea la nivelul pliurilor cutanate a unor leziuni inflamatorii
eritematoase, edematoase şi exudative, cu fisuri dureroase în profunzimea pliului şi cu contur
difuz. Se întâlneşte frecvent la obezi, datorită contactului direct şi permanent al celor două
suprafeţe ale pliurilor (rolul favorizant al factorului mecanic).
Diagnosticul diferenţial se face cu intertrigo cu levuri, care se caracterizează prin
margini bine marcate printr-un guleraş epidermic ; epidermofiţia inghinală, care prezintă
margini policiclice, veziculoase.

Erizipelul
Agentul etiologic este streptococul beta-hemolitic. Tabloul clinic debutează brusc cu
febră (39-40), frisoane şi alterarea stării generale, urmate de apariţia unui placard extins
eritemato-edematos, bine delimitat, cu margini proeminente “în burelet”, suprafaţă netedă,
catifelată, caldă şi dureroasă. Se însoţeşte frecvent de limfangită şi adenopatie satelită.
În funcţie de intensitatea procesului inflamator pot exista forme purpurice, buloase,
gangrenoase.
Erizipelul se poate localiza în orice regiune cutanată, dar cel mai frecvent se întâlneşte
la nivelul gambelor (unde poarta de intrare pentru bacterie este reprezentată de plăgi, ulcere
sau fisuri interdigitale micotice), la nivelul feţei (poarta de intrare: plăgi, rino-faringite,
conjunctivite) şi la nivelul pavilioanelor urechilor (poarta de intrare: otite externe gratate).
 Complicaţiile erizipelului sunt astăzi foarte rar întâlnite, datorită tratamentului precoce
cu antibiotice. Ele constau în: abcese, glomerulonefrite poststreptococice, celulita necrozantă,
tromboflebita sinusului cavernos (în localizările faciale).
Diagnosticul diferenţial se face cu alte celulite microbiene nesupurative erizipelatoide,
care au o simptomatologie mai puţin zgomotoasă , cu flebite acute care nu prezintă caracterele
clinice ale placardului erizipelatos. Erizipeloidul se deosebeşte prin culoarea mai violacee,
delimitarea mai puţin netă, lipsa afectării generale, localizarea sa şi datele de anamneză .

Fasceita microbiană necrozantă (gangrena streptococică)

Este o infecţie profundă produsă de streptococ sau de asocieri de bacterii aerobe şi

anaerobe.Poarta de intrare poate fi o leziune minimă (înţepătură sau tăietură).
Debutează ca un placard eritemato-edematos, cald, dureros. Ţesuturile subiacente se
necrozeză, se formează bule, iar tegumentele supraiacente îşi pierd sensibilitatea. Ulterior
regiunea afectată se acoperă de escare care pot ajunge până la ţesutul celular subcutanat şi
fascia musculară.
Diagnosticul diferenţial se face cu gangrena gazoasă produsă de Clostridium, în care
la palpare se produc crepitaţii.

Tratamentul piodermitelor nefoliculare

Tratamentul general constă în administrarea de antibiotice, în funcţie de gravitatea
cazului. În infecţiile streptococice antibioticul de elecţie este penicilina. În fasceita necrozantă
se asociază metronidazolul.
Tratamentul local se face cu substanţe antiseptice sub formă de comprese (cloramină
B, acid boric) şi antibiotice sub formă de unguente sau pudră (neomicina, bacitracina). Dacă
există tendinţă la gangrenă este indicată debridarea chirurgicală.

2. INFECŢII CUTANATE FOLICULARE

Foliculita acută superficială

Reprezintă o infecţie stafilococică superficială limitată la orificiul foliculului pilos. Se
caracterizează prin apariţia unei pustule superficiale centrate de firul de păr, uneori cu halou
eritematos. Evoluează spre formarea de cruste şi vindecare fără cicatrice.
Diagnosticul diferenţial se face cu : foliculitele infecţioase de altă etiologie
(dermatofitice,candidozice), foliculitele neinfecţioase (produse de corticoizi,
androgeni,derivaţi halogenaţi, vit B12), miliaria galbenă (afecţiune frecvent întâlnită vara, la
copii cu piele sensibilă, îmbrăcaţi excesiv, care constă în pustule uşor inflamatorii provenite
din infecţia secundară a unor vezicule ce conţin sudoare, provenite prin obstrucţia porilor
sudoripari în mediu umed şi cald), pustuloza subcornoasă (afecţiune rară, caracterizată
printr-o erupţie de tip pustulos, cu evoluţie cronică şi tendinţă la recidive, care are ca substrat
histopatologic o pustulă situată sub stratul cornos).

Sicozisul stafilococic
Este o infecţie stafilococică subacută sau cronică, care interesează foliculul pilos în
totalitate. Este produsă de stafilococul aureu, care se dezvoltă pe un teren debilitat, ceea ce
permite pătrunderea sa în profunzimea foliculului pilos Cel mai frecvent, se localizează la
nivelul bărbii şi mustăţii şi mai rar pe zonele piloase ale membrelor, axilelor sau pubian.
 Debutează prin papulo-pustule care se transformă în noduli inflamatori, exudativi,
centraţi de un fir de păr intact, care se acoperă de cruste gălbui-maronii. De obicei se vindecă
fără cicatrici. Dacă infecţia pătrunde până la nivelul papilei firului de păr se produce
distrugerea foliculilăr piloşi, formare de cicatrici albe, rotunde, lipsite de păr. În această
situaţie se foloseşte termenul de sicozis lupoid (datorită aspectului asemănător al leziunilor cu
cele din lupusul tuberculos).
Diagnosticul diferenţial se face cu : pseodofoliculita (perii incarnaţi) ; sicozisul
tricofitic care este circumscris (cu afectarea mai multor foliculi piloşi învecinaţi) spre
deosebire de cel microbian unde leziunile sunt diseminate (foliculite diseminate) ; kerion
celsi (placard inflamator pseudotumoral cu fire de păr care se epilează uşor). Forma lupoidă
datorită cicatricilor alopecice trebuie diferenţiată de lupusul vulgar în care nu se observă
papulo-pustule.

Foliculita narinară

Este o foliculită profundă acută a vestibulului nazal, ce apare în urma unor rinite sau
după epilarea firelor de păr din nas, fiind mai frecvent la bărbaţi. Are evoluţi cronică sau
subacută, cu tendinţe la recidive Iritată se poate transforma într-un furuncul cu prognostic
sever (stafilococie malignă a feţei).
Orgeletul

Este o foliculită profundă acută cu caracter recidivant localizată la gene Se întâlneşte

mai frecvent la copii, tineri şi la persoanele imunodepresate. La nivelul marginii libere a
pleoapelor, în jurul unei gene se organizează o formaţiune pustuloasă, nodulară, eritematoasă
şi dureroasă care se sparge iar după evacuarea puroiului se vindecă fără a lăsa cicatrici .

Furunculul
Este o piodermită stafilococică necrozantă, inflamaţia interesând atât foliculul cât şi
ţesuturile perifoliculare.
Leziunea debutează ca o foliculită acută superficială foarte dureroasă, înconjurată de
un edem inflamator care se infiltrează în profunzime, şi formează un nodul de mărimea unei
alune sau nuci. În 2-3 zile nodulul devine fluctuent, pustula centrală se deschide şi se elimină
dopul necrotic subjacent, burbionul, material rezultat din necrozarea ţesuturilor perifoliculare.
Rămâne o ulceraţie crateriformă care se vindecă prin cicatrice.
Localizările mai frecvente sunt la nivelul cefei, feţei, gâtului, membrelor şi regiunii
ano-genitale.
Forme particulare :
- furunculul antracoid (carbunculul) – caracterizat printr-un placard infiltrat format dintr-un
conglomerat de furunculi, cu supuraţie “în stropitoare” din care rezultă, în urma eliminării
burbioanelor, o ulceraţie crateriformă extinsă. Se însoţeşte frecvent de febră şi alterarea stării
generale. Apare mai ales la bărbaţi, diabetici şi taraţi.
- stafilococia malignă a feţei – reprezintă localizarea în triunghiul centro-facial al unui
furuncul, cu edem masiv al feţei şi alterarea stării generale. Datorită raporturilor anatomice de
anastomoză ale venei unghiului intern al orbitei cu ramuri ale sinusului cavernos, se poate
complica cu tromboflebita septică a sinusului cavernos (prevestită de o cefalee rebelă) şi
septicemie. Este adesea urmarea traumatizării intempestive a unui furuncul de la nivelul feţei
(prin stoarcere).
- furunculoza – furunculi concomitenţi sau succesivi, recidivanţi.
Tratamentul piodermitelor foliculare

Tratamentul general constă în antibiotice rezistente la betalactamaze : oxacilină,

gentamicină, augmentin (amoxicilină + acid clavulanic), eritromicină, cefalexin, recomandate
în cazurile grave sau febrile. Vaccinoterapia (vaccin şi anatoxina stafilococică) se indică în
formele recidivante.
Tratamentul local este obligatoriu în toate cazurile şi constă în aplicarea de comprese
antiseptice până la îndepărtarea secreţiilor şi crustelor, urmate de pansamente sterile
absorbante care împiedecă însămânţarea ţesuturilor vecine. Colecţiile purulente se incizează
şi se drenează prin meşare. Epitelizarea leziunilor ulcerate este favorizată de aplicarea de
pansamente cu pudre sau unguente antiseptice şi antibiotice.

III. PIODERMITE ALE ANEXELOR CUTANATE

Hidrosadenita
Este o stafilococie inflamatorie, supurativă ce interesează glandele sudoripare apocrine
ale axilelor sau din regiunea ano-genitală. În etiologia afecţiunii se admite participarea alături
de stafilococul aureu şi a unor streptococi anaerobi. Boala nu se semnalează până la pubertate
şi interesează în majoritatea cazurilor femeile, are caracter recidivant iar recăderile sunt
corelate cu scăderea nivelului hormonilor estrogeni. Contaminarea glandelor este favorizată
de particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestora (glanda se deschide la nivelul
ostiumului folicular, iar Ph-ul secreţiei este alcalin, fapt ce determină dezvoltarea bacteriilor).
Debutul constă dintr-o pată eritematoasă la nivelul ostiumului folicular pe care se
dezvoltă o pustulă.
Datorită propagării infecţiei în profunzimea canalului sudoripar şi a glomerulului
glandular, se formează un nodul proeminent, dureros, fluctuent, care abcedează. Infecţia se
poate propaga la glandele din vecinătate, zona axilară afecţiunea îmbrăcând un aspect
polimorf, (prezenţa simultană de leziuni eritematoase, pustule, noduli şi orificii de deschidere
ale abceselor din care se elimină puroiul). Afecţiunea se vindecă prin cicatrici.
Evoluţia este trenantă şi rezistentă la tratament.
Diagnosticul diferenţial se face cu : chistele sebacee infectate,gomele tuberculoase,
actinomicoza (care nu sunt dureroase) şi adenitele inflamatori.
Tratamentul se adaptează momentului evolutiv. Medicaţia generală constă din
antibioterapie, în formele recidivante putându-se asocia vaccinoterapia.. Tratamentul local
constă la debut din antiseptice aplicate de mai multe ori pe zi (sol.Betadine) şi
dermatocorticoizi, iar în faza de abcedare este indicată incizia şi drenarea colecţiilor
purulente.

Perionixisul şi onixisul microbian (paronichia microbiană)

Perionixisul este inflamaţia de cauză microbiană a ţesuturilor moi periunghiale,
favorizată de traumatisme (manichiura) şi mediu umed local (cofetari, bucătari, spălătorese).
În jurul unghiei se formează un burelet inflamator, din care la presiune se elimină
puroi galben, cremos. Extinderea infecţiei la baza unghiei, cu modificări la nivelul lamei
unghiale determină onixisul microbian. În onixis, lama cornoasă a unghiei se îngroaşă şi
devine friabilă, cu supuraţii punctiforme în grosimea ei şi depresiuni transversale.
Diagnosticul diferenţial se face cu paronichiile de alte etiologii: micotice,herpetice,
psoriazice.
 Tratamentul în formele acute se face cu antibioterapie sistemică şi antiseptice aplicate
local. Dacă simptomatologia nu se ameliorează sub antibiotice, este necesară, incizia şi
drenajul sau chiar îndepărtarea 1/3 proximale a lamei unghiale.

Abcesele multiple ale sugarilor

Reprezintă o stafilodermie a glandelor sudoripare ecrine. Apare la sugarii şi copii mici

neîngrijiţi, debilitaţi, sub forma unor mici noduli eritematoşi cât un bob de mazăre, care se pot
transforma cu timpul în adevărate abcese. Debutează în pielea păroasă a capului de unde se
poate extinde pe tot tegumentul, alterând starea generală a copilului.
Se deosebesc de furuncule prin localizarea leziunilor şi absenţa durerii
Tratamentul constă din antibioterapie precoce, igienă riguroasă, deschiderea şi
drenarea abceselor, aplicaţii de soluţii antiseptice şi pomezi epitelizante.

ALTE AFECŢIUNI BACTERIENE

Erizipeloidul

Este produs de bacilul rougetul porcului, gram pozitiv, infecţia fiind contractată de
persoane care manipulează carcase de animale (măcelari, bucătari). Contaminarea se poate
face şi de la alte mamifere, păsări, peşte, crustacee.
Se localizează pe degetele mâinilor sub forma unei plăci eritemato-violacei, bine
delimitată, cu contur policiclic, care se extinde centrifug, centrată de o veziculă hemoragică
sau bulă în jurul unei înţepături, plăgi care reprezintă poarta de intrare. Bolnavii acuză senzaţii
de tensiune şi arsură. Simptomele generale sunt minime sau absente.
Diagnosticul diferenţial : erizipel, celulite.
Tratamentul constă în administrare de antibiotice (penicilină, eritromicină sau
cefalosporine) şi topice antiinflamatoare.

Antraxul (cărbunele)

Este o afecţiune infecţioasă acută produsă de bacilul anthracis, bacil gram pozitiv care
infectează animalele domestice şi sălbatice, supravieţuind ani de zile în blana animalelor, în
grajduri şi pe sol. La om se transmite accidental prin manipularea animalelor bolnave sau a
produşilor animali.
Leziunile apar pe zone expuse (mâini, faţă), fiind favorizate de un traumatism cutanat,
la nivelul căruia apare o papulă inflamatorie care apoi devine pustulă numită şi “pustula
malignă” . procesul inflamator evoluează rapid, conducând la apariţia unei bule flaşte cu
conţinut hemoragic sau purulent şi un halou eritemato-edematos infiltrat. Uneori este
înconjurată de un inel veziculos. Bula se rupe spontan şi se formează o crustă de culoare
neagră (de unde şi denumirea de antrax sau cărbune), care se vindecă cu cicatrice. Leziunea
cutanată se însoţeşte de limfangită, febră, stare generală alterată.
Diagnostic diferenţial : flegmon, furuncul antracoid.
Tratamentul constă în administrare de penicilină în doze mai şi comprese uscate
Incizia este contraindicată deoarece favorizează bacteriemia