Plumb

George Bacovia

SIMBOLISMUL EUROPEAN

Simbolismul este un curent literar care a apărut în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, în
Franţa, de unde va cunoaşte o extindere europeană de proporţii importante, prelungindu-şi ecourile până în
primele decenii ale secolului al XX-lea.
Simbolismul s-a manifestat cu precădere în poezie, ca o reacţie împotriva sentimentalismului şi
retorismului romantic , a impersonalităţii poeţilor parnasieni şi a esteticii pozitiviste a naturalismului.
Estetica simbolista se defineste prin cultivarea unor sentimente imprecise , vagi , sugerate de simbolul
multisemnificativ , prin imagini sinestezice , prin tehnica sugestiei , prin principiul corespondentelor , prin
muzicalitatea deosebita a verusrilor , prin versul liber dar si prin temele si motivele simboliste ( singuratatea ,
inadaptarea , nevroza , natura ca stare sufleteasca si ca spatiu al corespondentelor , toamna, ploaia ,
melancolia , nostalgia ) .

SIMBOLISMUL ROMANESC

Simbolismul românesc a apărut atât prin influenţa simbolismului francez, cât şi ca urmare a unor
factori interni: reacţia împotriva inflaţiei de poezie minoră a epigonilor eminescieni şi a sămănătorismului care
făcea abuz de teme morale, de limbaj ţărănesc. Respingând retorismul romantic, simbolismul românesc şi-a
încorporat însă parnasianismul.
Prin simbolism, poezia românească s-a înnoit artistic, şi-a îmbogăţit considerabil mijloacele de expresie,
instrumentele prozodice, lărgindu-şi tematica îndeosebi prin orientarea spre lumea oraşului. Aproape toţi
marii poeţi interbelici s-au format în orizontul estetic al simbolismului.

UNIVERSUL BACOVIAN

George Bacovia este considerat de critica literara drept cel mai insemnat reprezentant al acestui curent
din literatura romana. Poet interbelic , apreciat pentru originalitatea sa , care deriva dintr-un pesimism
exacerbat cu care traieste, claustrarea intr-un mediu ostil si spaima de moarte, creeaza o lirica a tristetii
irepetabile. El înseamnă pentru simbolismul românesc ceea ce Eminescu a însemnat pentru romantism. Prin
Bacovia, simbolismul se autohtonizează.
Universul poetic bacovian este unitar şi original nu numai prin materia sufletească, ci şi prin figuraţie,
prin cromatismul spaţial , prin decor, prin cadru, mereu acelaşi, şi anume târgul provincial, locul „unde nu se
întâmplă nimic”, în care existenţa se consumă lent, obscur. În oraşul bacovian totul este cenuşiu.
ANALIZA POEZIEI

Poezia emblematica a universului liric bacovian este si cea care deschide si da titlul volumului de debut
„Plumb”. Aceasta creatie este o arta poetica in care se dezvaluie principalele conceptii ale artistului despre
lume si viata , despre menirea lui in univers , intr-un limbaj literar distinct.
Tema poeziei o constituie conditia creatorului intr-o societate lipsita de aspiratii si artificiala . Lumea
ositla si stranie , conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior , de un tragism asumat
cu luciditate.
Imaginarul poetic se contureaza pregnant asupra semnelor mortii , sugerate prin simboluri specifice .
Poezia „Plumb” contine datele esentiale ale liricii bacoviene dominate de pesimism . Procedeele artistice
simboliste prin care se contureaza atmosfera generala a poeziei sunt : folosirea simbolului , simetria ,
sinestezia.
Titlul poeziei este simbolul plumb , care sugereaza apasarea , greutatea si universul monoton. Titlul
poeziei constituie si simbolul central , reluat de sase ori , in pozitii simetric distribuite in cele doua strofe
configurand atmosfera lirica. Semnificatiile cuvantului „plumb” se construiesc pe baza corespondentelor dintre
planul subiectiv/uman si planul obiectiv/cosmic. Ca element anorganic sugereaza moartea , prin greutate
denota apasarea sufleteasca , sufocanta. Culoarea gri poate reda tristetea. Sonoritatea surda a cuvantului face
trimitere la izolare , astfel eul liric se afla intr-un cadru care trimite la singuratate.
Structural, imaginarul poetic se configurează pe două planuri – cel al realităţii exterioare, obiective, şi
cel al realităţii lăuntrice, subiective , aflate într-o relaţie de corespondenţă, definitorie pentru estetica
simbolistă. Planurile devin coincidente sub semnul aceluiaşi simbol – plumbul .
Prima strofă schiţează reperele realităţii exterioare. Se figurează un spaţiu simbolic, spaţiu al somnului,
al morţii, prin metafora-simbol „cavou”. Incipitul piesei debuteaza cu un verb la modul indicativ , timpul
imperfect , ceea ce sugereaza o actihne inceputa in trecut si neterminata , de aici derivand o permanentizare a
starii generale apasatoare , evidenta prin simbolurile „sicrie de plumb” , „vestmint funerar” , „flori de plumb”.
Toate cuvintele primului vers (cu un tipar sintactic simetric: predicat, complement, subiect, atribut) sunt
metafore-simbol ale morţii, ale căderii în inerţia plumbului: „Dormeau adânc sicriele de plumb”. „Somnul” de
plumb ia treptat în stăpânire toate ariile realului: viaţa fragilă (flori de plumb), fiinţa omenească devenită
absenţă (funerar veşmânt), înfăptuirile, creaţiile omeneşti devenite derizorii (coroanele de plumb), stridente
prin pretenţiile de a se sustrage timpului şi ruinei (Şi scârţâiau coroanele de plumb). Între eul liric şi această
realitate împietrită în tiparele morţii se instituie un raport fragil şi nesigur, mereu torturant:” Stam singur în
cavou… şi era vânt…”. Florile care sunt asociate frumusetii sunt alaturate oximoronic plumbului , pierzandu-si
farmecul si devenind artificiale. Vântul este singurul element care sugereaza miscarea , insa produce efecte
reci ale mortii „si scartaiau coroanele de plumb”.
In strofa a doua , sentimentul singuratatii devine atat de coplesitor , incat fiinta isi exprima spaima prin
strigat. Strigat zadarnic , fara raspuns , fara ecou , intr-o lume in care iubirea insasi a murit : „Dormea intors
amorul meu de plumb / pe flori de plumb , si-am inceput sa-l strig”. Starea de solitudine a eului liric este
sugerata de repetarea sintagmei „stam singur” , care alturi de celelalte simboluri accentueaza senzatia de
pustietate sufleteasca. Primul vers al acestei strofe constituie temelia planului realităţii interioare. Sintagma
„amorul meu de plumb” propune o viziune concretă, asupra iubirii,amintind de reprezentările mitologice
antice (Eros, Cupidon, Amor). Paralelismul „flori de plumb” – „amor de plumb” este o tehnica prin care se
sugereaza identitatea intre lumea exterioara (florile) si lumea interioara (amorul) . Fenomenul mortii este insa
ireversibil , fapt sugerata de o perceptie tactila : „Era frig” care amplifica obsesia sfarsitului .
Moartea acestui amor cu aripile de plumb vorbeşte nu numai despre efemeritatea iubirii, ci şi despre
moartea mitului dragostei, despre pierderea credinţei în absolutul iubirii. Conştiinţa acestei pierderi sporeşte
sentimentul amarei singurătăţi.
Parcurgand lirica simbolista bacoviana , cititorul recepteaza poezia ca pe arta de a simti , prin folosirea
sugestiei , care sa exprime fidel corespondenta dintre elementele naturii si starile sufletesti . Repetarea
conjunctiei copulative „si” realizeaza suprapunerea de imagini pentru a acceasi stare . Universul este perceput
sinestezic : vizual („funerar vestmant” , „flori de plumb” , „coroane de plumb” , tactil („era vant” ,
„era frig”) auditiv („scartaiau” , „am inceput sa-l strig”). Atmosfera poetica se tine cu ajutorul simbolului
recurent „plumb”. Repetitia confera muzicalitate intregii poezii , accentuand ideile poetice enuntate.
In ceea ce priveste prozodia, Plumb are o constructie riguroasa, care sugereaza prezenta mortii, prin
inchiderea versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe.

CONCLUZIE

Dupa parerea mea , G.Bacovia confera esteticii simboliste romanesti profunzimea de substanta, de
viziune si de expresie.
In concluzie , Bacovia creioneaza un univers trist , apasator , deprimant . Lumea bacoviana este inchisa ,
fara iluzia salvarii precum spunea si el „Cat priveste despre mine, am fost si raman un poet al decadentei”.
Poezia „Plumb” realizeaza trecerea la modernitate.
 George Bacovia

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.