MODELARE CARTOGRAFICĂ

-NOTE DE CURS-
Alexandru Badea
http://ro.scribd.com/doc/61057007/Curs-Modelare-Carto-2010-2011
CUPRINS
1. Harta ca mijloc de reprezentare a Spațiului.................................................4
Definiții ale hărții........................................................................................................6
1.1. Clasificarea hărților...............................................................................................6
1.1.1. Clasificarea hărților după obiectul reprezentat.......................................................7
1.1.2. Clasificarea hărților după conținut.........................................................................................7
1.1.3. Clasificarea hărților după scară....................................................................................7
1.1.4. Clasificarea hărților după indicele teritorial.....................................................................7
1.1.5. Clasificarea hărților după destinație.......................................................................................7
1.2. La ce folosesc hărțile?..............................................................................................7
2. Direcțiile de dezvoltare în cartografia modernă.......................................................................8
3. Sisteme de informații cartografice..................................................10
3.1. Caracteristicile generale ale informației cartografice.........................................10
3.2. Generalizarea informației...............................................................................................11
3.2.1. Generalizarea cartografică.................................................................11
3.2.2. Controlul generalizării datelor...........................................................13
3.3. Influența generalizării cartografice asupra geometriei obiectelor spațiale...................14
3.4. Influența vizualizării cartografice asupra geometriei obiectelor cartografice.................14
3.5 Necesitatea realizării unui sistem de informații cartografice....................................15
4. Sistemele de proiecție cartografică utilizate în România.......................................................17
5. Semnele convenționale şi semiologia (semiotica).................................18
5.1. Culorile semnelor convenționale cartografice...........................................................19
5.2. Dimensiunile semnelor convenționale...................................................................19
5.3. Dimensiunile obiectelor reprezentate....................................................................20
5.3.1 Capabilitatea de discriminare.................................................................................................21
5.3.2. Pragul minim de percepție a dimensiunii reprezentării obiectelor.........................21
5.3.3. Distanța minimă între două elemente grafice vecine..................................................21
5.3.4. Praguri de discriminare dimensională între obiecte de acelaşi tip........................22
Percepția culorilor...................................................................................................22
6. Toponimia - rol esențial în cartografie...............................................22
7. Etapele care se parcurg pentru a elabora documentele cartografice.....................................23
7.1. Etapele realizării unei hărți...............................................................................24
8. Operațiuni tehnice pentru realizarea planurilor şi hărților topografice oficiale....................26
9. Modul de întocmirea a planurilor topografice la scările 1:2000, 1: 5000 si 1: 10000............27
9.1. Conținutul obligatoriu al planurilor topografice la scări mari.........................28
9.2. Categoriile de folosință ale terenurilor.........................................................28
9.3. Inscriptii explicative.............................................................................................30
9.4. Toponimele................................................................................................................31
9.5. Desenarea elementelor ajutătoare pe planurile şi hărțile la scări mari......................31
9.5.1. Desenele din afara cadrului................................................................................................31
9.5.2. Inscripțiile de pe originalul de autor (de teren)......................................................32
9.5.3. Culorile folosite pentru desenarea originalului de autor..................................................32
9.5.4. Culorile folosite pentru realizarea hărților cadastrale...........................................................32
10. Noțiuni despre reprezentarea realității.................................................................................33
10.1 Ce înseamnă reprezentarea ?.................................................................................33
10.2. Variabilele vizuale........................................................................................33
10.3. Reprezentare analogică / reprezentare digitală.....................................................33
10.4 Înțelesul geometric multiplu...............................................................................33
10.5. Înțelesul semantic multiplu......................................................................................33
10.6. Înțelesul grafic multiplu.................................................................................34
10.7. Cartografierea bazată pe interpretarea imaginilor..........................................34
10.7.1. Cartografierea analogică (prin fotointerpretare).......................................................34
10.7.2. Cartografierea digitală (prin fotointerpretare)..............................................................34
10.8. MEMENTO..................................................................................................................35
11. Principiile directivei europene
INSPIRE.............................................................................35
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................40
 Alexandru Badea -Modelare cartografică

1. Harta ca mijloc de reprezentare a Spațiului

Toata viața noastră se desfăşoară într-un spațiu definit, dar puțina lume este interesată să
cunoască, să înțeleagă ce este spațiul. Intuitiv, oricine gândeşte ştie că lumea materială e făcută din
obiecte vii sau neînsuflețite, de compoziții diferite, în stări diferite (solide,lichide, gazoase...), cu
duritatea deosebită, toate având câte o formă, un anume volum.Toate sunt aşezate unele lângă altele
ca piesele unui "puzzle" şi în felul acesta construiescspațiul. Dar, fără suportul progreselor recente ale
ştiințelor exacte, omul a perceput zeci de mii de ani lumea drept un spațiu limitat (finit) cuprins între
Pământ şi Cer fără a intui relativitatea poziționării pe care Blaise Pascal a sintetizat-o astfel:
“Lumea este ca o sferaal cărei centru e pretutindeni şi ale cărei margini nu se afla nicăieri”
E limpede pentru oricine că spațiul este un produs sau un atribut al lumii materiale, iar specia
umană a simțit nevoia să caute modalități de reprezentare adecvate, care să permită stocarea
informației într-o formă inteligibilă pe care semenii să o poată utiliza, sau chiar perfecționa.
Mintea omeneasca a simțit nevoia să facă ordine in acest spațiu şi de aceea a trebuit sadescrie
formele obiectelor din Univers, sa le măsoare, să stabilească direcții şi să precizeze distanțe.
Prima reprezentare cartografică (6200 î.c) descoperită la Catal Hyuc (Anatolia)
Astfel, de mii de ani omul a început să schițeze limitele universului său de cunoaştere
dinnevoia de a preciza frontierele teritoriului său, deprindere pe care o păstrează şi astăzi .Ulterior,
motivații de ordin teoretic dar mai ales de ordin pragmatic, au dus la inventarea şidezvoltarea
geometriei pe o bază, de asta data ştiințifică, axiomatica (pornind de la postulatele lui Euclid),
geometrie care formaliza ceea ce omul a descoperit pe cale intuitivă.
Tăbliță de lut pe care este figurat planul cetății Nippur din Mesopotamia ) sec.XIII î.c.
De fapt, doar necesitatea a impus harta ca mijloc de delimitare, aceasta devenind ceva
maitârziu un instrument de neînlocuit - obligatoriu în actul decizional - şi de acțiune concretă în
vederea amenajării de la nivel de detaliu până la nivel de regiune.Intuitiv, omul a inventat un spațiu
topologic, metric (pe care se poate defini o distanta) cuo organizare tridimensionala şi cu proprietățile
care ulterior vor caracteriza spațiile euclidiene.
De asemenea a stabilit, tot intuitiv, că proprietățile metrice sunt aceleaşi in orice punct al
spațiului (spațiul metric izomorf). Reprezentarea precisă a realității, atât cât civilizația tehnică aprecia
că o cunoaşte, harta afost mult timp tributară imaginarului şi inovației, bineînțeles cu gradul de
subiectivism asociat.
Odată cu apariția baloanelor, apoi a avioanelor şi, astăzi, a sateliților, sarcina deanaliză a
cartografiei s-a simplificat prin posibilitatea de viziune globală asupra fenomenelor. Practic,
cartografia se regăseşte modificată în substanța sa, fără a putea preciza care sunt limitele sale de
dezvoltare viitoare.
Prima hartă egipteană pe papirus obținută prin mijloace topografice (1160 î.c.)
Definiții ale hărții

Harta, oricare ar fi conținutul său, elaborată în trecut pe baza unor mari eforturi, a fost şi arămas un
instrument de analiză şi de inventariere a mediului. Precizia sa tehnică a sporit progresiv de-a lungul
secolelor, iar pe măsura includerii mai multor obiecte şi date înconținut s-a întărit şi a fost acceptat şi
caracterul său foarte sintetic. O definiție sugestivă ahărții poate fi următoarea :
Harta este o reprezentare a suprafeței terestre:
•redusă,
•generalizată
,•precisă din punct de vedere matematic,
pe un plan care figurează :
 •situația,
•distribuția şi
•raporturile
dintre diferitele fenomene naturale şi sociale.Datorită conținutului orientat tematic o hartă
trebuie să permită :
•localizarea fenomenelor/obiectelor,
•identificarea fenomenelor/obiectelor şi
•punerea în valoare a relațiilor spațialeAlte definiții, aşa cum sunt exprimate de dicționarele
uzuale din România, sunt reproduse în cele ce urmează :
Reprezentare grafică, în plan orizontal, a suprafeței globului pământesc (totală sauparțială),
generalizată şi micşorată la o anumită scară. [NODEX]Reprezentare grafică a suprafeței
Pământului.Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței Pământului (totală sau
parțială),generalizată şi micşorată conform unei anumite scări de proporție şi întocmită pebaza
unei proiecții cartografice. [DEX]

1.1. Clasificarea hărților

Considerând “Manualul inginerului geodez” ca operă de referință în cartografiatopografică
profesională, vom accepta şi criteriile de clasificare a hărților definite înaceastă lucrare in funcție de :
1.obiectul reprezentat,
2.conținut,
3.scară,
4.indicele teritorial,
5.destinație

1.1.1. Clasificarea hărților după obiectul reprezentat

În funcție de obiectul reprezentat hărțile pot fi împărțite în :

1. HĂRȚI GEOGRAFICE (care sunt realizate pentru a reprezenta suprafațaTerrei;
2. HĂRȚI ASTRONOMICE (care sunt întocmite pentru a reprezenta sferacereasca, alte planete,
sateliți naturali şi alte corpuri cereşti)

1.1.2. Clasificarea hărților după conținut

 1.HĂRȚI GEOGRAFICE GENERALE (reprezintă suprafața terestră cu toateelementele
principale)
2.HĂRȚI SPECIALE (reprezintă fenomene ale naturii sau ale vieții sociale) :
a.Hărti fizico-geografice (geologice, geomorfologice, ale vegetației,…);
b.Hărți socio-economice (economice, ale populației,….)

1.1.3. Clasificarea hărților după scară

1.HĂRȚI LA SCARI MARI (< 1:100000);

2.HĂRȚI LA SCARI MEDII (între 1:100000 şi 1:1000000);
3.HĂRȚI LA SCARI MICI (> 1:1000000)

1.1.4. Clasificarea hărților după indicele teritorial

1.PLANIGLOBURI
2.HĂRȚI ALE CONTINENTELOR şi OCEANELOR;
3.HĂRȚI REGIONALE (pentru grupuri de țări)
4.HĂRȚI NATIONALE şi LOCALE

1.1.5. Clasificarea hărților după destinație

1.UNIVERSALE (harți geografice generale-sunt incluse si hărțile topografice)
2.HĂRȚI CU DESTINATIE SPECIALA sau TEMATICE (şcolare, turistice,rutiere…)

1.2. La ce folosesc hărțile?

1.Pentru a călători,
2.Pentru a gestiona spațiul,
3.Pentru a dezvolta cunoaşterea geografică,
4.Pentru a minți (realizarea unui decupaj electoral pe circumscripții)
5.Pentru a visa (Thomas Morus, Insula Utopică),
Ilustrație reprezentând insula utopică din ediția din 1518 a lucrării lui Thomas Morus

2. Direcțiile de dezvoltare în cartografia modernă

Prezentul obligă la direcționarea cartografiei către exactitate şi obiectivitate, ținând cont că

întotdeauna va fi ceva de adăugat sau de corectat, posibilitatea ca cineva să pună capăt vreodată
istoriei milenare a acestui domeniu fiind exclusă. Mijloacele de cartografiere clasică nu mai fac față
nevoilor actuale de informație, reviziuirea, sau mai bine zis actualizarea, concepției cartografice
tradiționale fiind impusă de trei cauze unanim recunoscute :
• diversificarea temelor abordate,
• obligativitatea actualizării permanente,
• extinderea suprafețelor de cartografiat.Aceste necesități nu pot fi satisfăcute decât prin
dezvoltarea metodelor de procesare informatică şi de desen automat, asociate cu utilizarea datelor de
teledetecție, din ce în ce mai numeroase şi precise.O hartă clasică utilizează simboluri (semne) pentru
a facilita exprimarea grafică a unor obiecte şi fenomene a căror mărime nu poate fi reprezentată la
scara hărții.

În cartografia modernă utilizarea acestor semne implică însă două categorii de probleme:

• unele cu aspect negativ, prin aceea că obiectele şi fenomenele punctuale sunt greu de
poziționat datorită dimensiunii semnelor care pot masca anumite detalii(mai ales când suportul hărții
este o imagine),
 •altele cu aspect pozitiv, prin aceea că pot servi pentru punerea în evidență a obiectelor
punctuale sau liniare pentru facilitarea citirii hărții.La nivelul semiologiei hărții progresul tehnic este
cert datorită faptului că suportul imagine poate exprima un conținut informativ nou, obligând la
eliminarea unor aspecte tradiționale. Acest conținut este legat în majoritatea cazurilor de un derivat al
său, chiar încazul hărții topografice, cunoscut sub numele de baza de date.Toate aceste considerații
pot fi întărite prin sublinierea unui mare avantaj : timpul.
Dacă pentru elaborarea primei versiuni a hărții, consumul de timp este comparabil uneori cu
cel clasic, în cazul actualizării, perioada scursă de la debutul procesului până la editare nu poate fi
comparată ca durată. Sunt cazuri în care se poate vorbi de cartografiere în timp"cvasi-real", şi aceasta
nu poate decât să demonstreze că un domeniu care părea să fi ajuns la limita sa maximă de exprimare
este în realitate departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt.
De subliniat că, indiferent de sursa de date suport, harta rezultată trebuie să răspundă aceloraşi
criterii de evaluare a preciziei ca şi harta clasică realizată în formă grafică prin utilizarea metodelor
cartografice tradiționale.
Rezoluția acceptată a imaginii sursă utilizate este definită prin produsul dintre scara hărții şi
puterea de rezolvare a reprezentării hărții, de obicei 0,1 milimetri.
Din aplicarea acestui principiu pot fi deduse dimensiunile celor mai mici obiecte care pot fi
reprezentate pe hartă.
Tabelul 4 - Relața dintre rezoluția imaginii şi scara la reprezentare
Precizia de reprezentare(m)*
Scara hărților Rezoluția (m)
X,Y Z
1: 1 000 0.1 0.3 0.3
1: 2 000 0.2 0.6 1
1: 4 000 0.4 1-2 1.5
1: 10 000 2 3-5 1-5
1: 25 000 4-5 5-8 3-5
1: 50 000 5-10 20-30 5-10
1: 100 000 20-30 30-40 5-15
* Dimensiunea celui mai mic obiect identificabil/reprezentabil pe hartă.

Progresul rapid al tehnicilor computerizate de analiză geografică permite manipularea unei

cantități nelimitate, sau mai bine zis limitate doar de capacitățile hardware de care dispunem, de
informații colectate prin intermediul unor metode variate şi, apoi, stocarea acestora în sisteme
informaționale la nivel local, regional sau chiar global.
 Parte dintre informații sunt informații cartografice şi se pune problema dacă acestea, integrate
în SIG-uri, sunt obținute prin respectarea conceptelor uzuale ale cartografiei clasice, astfel încât
reprezentarea să fie făcută cu acuratețea acceptată de cartografi drept standard .
În multe cazuri s-a constatat că, atunci când tematicienii nu participă sau nu sunt consultați în
fazele de concepție, de structurare şi de validare ale unui sistem de informații, analiza spațială nu
poate suplini rolul cunoaşterii naturiste de tip clasic în cercetarea fenomenului studiat.
Aceasta are drept consecință prelucrarea unor date care nu țin seama de natura entităților
relevate imposibil de explicat prin mijloace informatice, raționamentul matematic, specific
tehnologiilor SIG, nefiind întotdeauna adaptat complexității subiectului tratat.

3. Sisteme de informații cartografice

Prezența informațiilor cartografice este semnificativă la toate nivelurile Sistemelor deInformații

Geografice, acestea din urmă fiind utilizate ca instrumente de analiză a datelor spațiale şi pentru
administrarea datelor, în timp ce, în procesul de comunicare ainformațiilor spațiale, rolul esențial îl
are informația cartografică.
Un Sistem de Informații Cartografice permite vizualizarea datelor spațiale pe o hartă, la scară,
folosind simboluri cartografice şi tematice. Se poate spune că în procesul de prelucrare a informației
spațiale,una din sursele de date este în continuare, fară nici un dubiu, harta.
Datorită faptului că generalizarea şi vizualizarea cartografică nu pot fi realizate automat în acelaşi
timp, este necesară constituirea unei baze de date corespunzătoare scării de reprezentare şi definirea
simbolurilor adecvate.
Instrumentele SIC pot fi utilizate pentru vizualizare dar nu sunt instrumente de analiză spațială şi
pentru prelucrarea prin calcul. Baza de date geometrice cartografice este o componentă implicită dar
nu şi ireversibilă a SIC.Caracteristicile informațiilor cartografice, a căror vizualizare este în primul
rând dependentă de scara hărții, ne îndreaptă către modele spațiale cu precizie geometrică mai mare
sau mai mică.
Acuratețea informațiilor pe care le oferă datele spațiale este foarte importantă pentru înțelegerea
conceptului de informație cartografică.

3.1. Caracteristicile generale ale informației cartografice

O mare parte a informațiilor spațiale achiziționate în diferite moduri poate fi utilizată pentru
realizarea de hărți. O prezentare cartografică cu conținut topografic sau tematic poate fi considerată
ca fiind un sistem de informații spațiale de mare complexitate.
 Comunicarea perfectă a informației cartografice este posibilă numai în condițiile pentru care
proprietățile structurale (sintactice) şi substanțiale (semantice) corespund cu standardele tehnice
referitoare la procesul de culegere, prelucrare şi vizualizare a informatiției spațiale.
Prezentarea cartografică reprezintă un model grafic al spațiului în care informația spațială este
prezentată cu ajutorul informației cartografice. Scara de reprezentare este legată, în primul rând, de
concepția modelului spațial, iar instrumentele de modelare sunt legate de concepția modelului spațial
grafic.
Informația cartografică oferă indicii despre planul de referință al spațiului (al cărui grad de
simplificare şi abstractizare este dependent de factorul de reducere a scării .
În conformitate cu standardele recunoscute, informația cartografică, reprezintă generalizarea
şi vizualizarea într-un spațiu geografic a obiectelor selecționate şi a caracteristicilor acestora.
Există trei parametri care caracterizează informația cartografică :
 definirea spațială a obiectelor (prin geometria acestora şi prezentarea la o anumită
scară),
 descrierea tematică a obiectelor (prin datele georeferențiate) şi
 forma grafică a prezentării cartografice a obiectelor.
Scopul modelării cartografice este de a oferi utilizatorului informații despre spațiu într-o
prezentare de tip cartografic lizibilă şi clară. Totuşi, trebuie să luăm în considerare faptul că
modelarea, care depinde de scară, nu este întotdeauna o copie fidelă a realității.

3.2. Generalizarea informației

Generalizarea înseamnă reducerea cantității de date cu condiția păstrării informației esențiale.
Această operațiune se realizează prin rezumarea şi/sau selectarea informației relevante.
Atunci când transformarea de la o scară la alta implică procedee de fotomultiplicare şi scalare
predefinită , o condiție esențială de care depinde generalizarea este eliminarea zgomotului de fond în
scopul evidențierii informației relevante.
Pentru a generaliza corect trebuie :
•Să fie redusă cantitatea de informație
•Să fie pusă în valoare cea mai importantă informație
•Să se respecte cu cât mai multă fidelitate informația inițială
De fapt, generalizarea este un proces care implică sintetizarea informației.

3.2.1. Generalizarea cartografică

 Generalizarea cartografică poate fi comparată cu rezumatul unui text literar, dar cu condiția
respectării regulilor semiologice care permit o lectură corectă a informației.În funcție de scara
seturilor de date geografice, acestea nu sunt reprezentate în aceeaşi manieră.
Mai concret, pentru a trece de la o scară mai mare la una mai mică ,informația trebuie
simplificată prin procedee intuitive adecvate, specifice generalizării cartografice.

Ce întrebări trebuie să ne punem pentru a răspunde cerințelor utilizatorului ?

• Oare informația geografică păstrează conținutul ?
• Prin ce se deosebeşte conținutul de specificațiile clientului ?
Altfel spus, generalizarea est contextuală şi se gestionează caz cu caz. Din acest motiv,ținând
seama şi de faptul că evaluare vizuală implică probleme de subiectivitate, nu se pot elabora modele
universal valabile pentru generalizare
Generalizarea implică respectarea unor limite (praguri):
1. De percepție (care permit identificarea unui simbol şi recunoaşterea formei sale

2. De percepție a diferențelor de formă şi dimensiune

În figurile de mai jos sunt exemplificate trei cazuri de diferențiere a formei sau dimensiunii
rezultate în urma generalizării.

Raport al suprafețelor de cel puțin ½

Pentru elemente liniare ecart de grosime de cel puțin

0,1 mm distanță
Între elemente coliniare de cel puțin 0,3 mm

3. De separare lineară şi punctuală

 Pentru a obține documente inteligibile, este obligatorie folosirea unor dimensiuni prestabilite
atât pentru elemente lineare, dar şi pentru elementele textuale (în dreapta sus se poate vedea impactul
vizual negativ al scrierii subdimensionate).

4. De interpretare
Este necesară simplificarea informației pentru a deveni mai lizibilă, mai intuitivă pentru ca
mesajul să fie perceput cu mai multă rapiditate şi uşurință. De aceea trebuie să se ținăseama de
următoarea regulă :
PREA MULTĂ INFORMAȚIE “UCIDE” INFORMAȚIA!!!
3.2.2. Controlul generalizării
Pentru a optimiza controlul generalizării este recomandat să se țină seama de următoarele
recomandări :
• măsurarea geometrică a elementelor liniare corespondente (generalizate),
• evaluare a incertitudinilor induse de generalizare asupra elementelor de suprafață,
• controlul integrat pe baza specificațiilor de conținut şi precizie,
• analiză globală combinată (calitativ/cantitativ)

3.2.3. Evaluarea datelor

Pentru evaluarea datelor se iau în considerare două întrebări :
1. Care sunt modificările survenite şi cu ce pierdere de precizie?
2. Sunt modificările acceptabile?
Pentru a putea face o interpretare corectă a modificărilor apărute, trebuie pornit de la ideea că
diferențele dintre datele sursă şi cele generalizate trebuie determinate prin caracterizarea lor a priori
şi a posteriori:
a. Din punct de vedere semantic
Numeroase atribute sunt suprimate în cursul generalizării
b. Din punct de vedere topologic.
 Trebuie acceptate soluții inteligente pentru cazuri fără o soluție logică (mai ales în cazul
utilizării tehnicilor digitale): Intersectie, Încrengătură, Incluziune.
c. Din punct de vedere geometric:
• Trebuie păstrate poziția, orientarea şi forma obiectului
• Se acceptă schimbarea mărimii, a formei de reprezentare, a texturi şi a angularității

3.3. Influența generalizării cartografice asupra geometriei obiectelor spațiale

În procesul de modelare a unei hărți se tinde spre transferarea caracteristicilor specifice

obiectelor spațiale în reprezentări de mai mici dimensiuni, în conformitate cu scara, fapt care
generează deformații geometrice şi semantice.
În vederea prezentării (restituirii) informației spațiale în forma cartografică la scară mai mică,
pentru generalizarea cartografică (desfăşurată pe parcursul procesului de prelucrare analogică şi
digitală) sunt necesare două etape complexe.
Prima etapă include generalizarea în timpul observării directe în care sunt selecționate
obiectele spațiale şi pregătite pentru prima modelare cartografică. În acest prim proces de
generalizare conceptuală şi semantică se definesc categoriile de obiecte şi caracteristicile acestora (în
timp ce în procesul de generalizare geometrică este definit doar geometria obiectelor ).
Cea de-a doua etapă a generalizării cartografice se referă la observarea indirectă (în care
obiectele sunt pregătite în vederea adaptării geometriei acestora şi a graficii hărții pentru
transformarea în scări mai mici).
Se realizează, astfel, generalizarea caracteristicilor topografice ale obiectelor spațiale, în care
simplificarea fizică este realizată printr-o reducere substanțială a detaliilor şi prin abstractizare.
Atunci când este vorba despre generalizarea caracteristicilor tematice ale obiectelor spațiale,
aceasta se realizează prin prezentarea într-o nouă formă a informației spațiale tipice.
Generalizarea cartografică este exprimată foarte frecvent prin generalizarea geometrică
(simplificare, evidențiere a obiectelor), prin generalizarea geometrico-conceptuală (însumare,
selecționare, clasificare, tipizare şi evidențiere a caracteristicilor obiectelor), dar poate fi realizată şi
prin aplicarea de algoritmi rezultați din analize empirice realizate pe lucrări cartografice deja
elaborate.
Pentru generalizarea automată, algoritmii bazați pe reguli prestabilite precizează densitatea
constantă a prezentării grafice (dimensiunea minimă pentru linii, distanțe şi suprafețe, funcții pentru
simplificarea liniilor, definirea limitelor de clase, etc.).
Programele de calcul actuale nu oferă soluții automate complete pentru generalizarea
cartografică, iar soluțiile interactive parțiale nu pot satisface acest proces "inteligent" şi complex, care
ar trebuirealizat simultan în aceleaşi condiții pentru toate obiectele cartografice.

3.4. Influența vizualizării cartografice asupra geometriei obiectelor cartografice

În procesul de modelare cartografică, prezentarea fidelă a terenului este limitată de

dimensiunile grafice minime impuse (dimensiunea obiectului, grosimea liniilor, distanța şi
interspațiu).
În acest caz, trebuie utilizat un plan simplificat al terenului, ceea ce implică alterarea
caracteristicilor şi limitarea posibilităților de transmitere a tuturor informațiilor spațiale (acesta este şi
cazul datelor care au stat la baza elaborării Modelului Numeric al Terenului realizat în cadrul
studiului nostru).
În vederea respectării priorităților într-un proces de generalizare prin utilizarea de simboluri
cartografice adecvate scării, se tinde spre o prezentare geometrică diferită a aceloraşi obiecte la
aceeaşi scară.
Modalitatea uzuală de utilizare a informației cartografice dintr-o prezentare generalizată este
orientarea spațială însoțită de identificarea obiectelor (şi nu reconstituirea formei acestora).
Prelucrările cu coordonate calculate riguros într-un anumit sistem de proiecțienu-şi mai au
sensul, mai ales în cazul scărilor mici, pentru că nu reprezintă coordonatele unui obiect spațial, ci
coordonatele modelului. Din păcate, numeroşi utilizatori nu au cunoştiința de deformațiile menționate
mai sus şi nu iau în considerare faptul că informația cartografică spațială nu este realitatea în
sine,acuratețea şi complexitatea sa fiind dependente de scara hărții şi nu de algoritmii de prelucrare a
aplicațiilor.
În ultimii ani au existat discuții referitoare la relația dintre scară şi baza de date digitale(care
generează deseori confuzii), între specialişti în sisteme informaționale (care au prezentat posibilitățile
tehnice ale SIG ca fiind nelimitate) şi, cartografi (care au evidențiat problemele care rezultă din
specificitatea informației cartografice stocată în sistem).
 Chiar şi la scări mai mari, nu se pot face diferențe între obiectele prezentate în conformitate
cu terenul şi obiectele prezentate convențional (individual sau grupate).
Confuziile devin şi mai mari în timpul interpretării informației cartografice tematice, încare
informația georeferențiată referitoare la condiții şi fenomene este prezentată regrupat (reprezentarea
valorilor în clase prestabilite nu este suficient de clară).
Prin prelucrarea cartografică eterogenă a informației spațiale la scări mici legatura inițială cu
realitatea dispare.
Alegerea scării pentru prezentarea cartografică este condiționată de gradul de selecție cât şi
prin diferența dintre realitate şi modelul cartografic spațial.Această concluzie se extinde şi la
sistemele de informații spațiale, în care hărțile reprezintă principala sursă de informații.
Prelucrarea datelor şi analiza informațiilor spațiale este corectă dacă şi datele selecționate din
surse cartografice la scări mici sunt corecte.
Se ține seama că în momentul actual culegerea, prelucrarea şi transmiterea datelor se
realizează, încă, prin intermediul prezentării cartografice analogice.
În cazul celor mai corecte prelucrări care include funcțiile SIG (suprapunere, generalizare,
mărire, etc.) deformațiile pot fi amplificate.

3.5 Necesitatea realizării unui sistem de informații cartografice

Multe din problemele legate de inconsistența datelor spațiale, reprezentate în SIG, "fară scară"
rezultă din neconsiderarea identității informației cartografice. Acestea ar putea fi eliminate dacă am
dispune de o bază de date geometrice multifuncțională la o scară foarte mare, realitatea propriu-zisă
având corespondența într-o bază de date la scara 1:1.
În acest mod, generalizarea geometrică ar putea fi realizată în măsura necesităților şi corelată
cu prezentarea grafică.
Noile tendințe sunt de a amplifica capacitățile acestui sistem inteligentcare reprezintă în fapt
o etapă intermediară între strategia algoritmică şi cea a expertului.
În cadrul procesului decizional, acest sistem ar putea imita munca intelectuală acartografului,
intuiția şi experiența sa, dar ne găsim din nou la limita logică a posibilităților: metodele algoritmice ar
putea fi la fel de eficiente ca şi cunoaşterea şiexperiența implementată analogic.
Programul de calcul cartografic şi aplicațiile sale evidențiază lipsa soluțiilor pentru algoritmii
de generalizare cartografică asistată de calculator în situația în care se trece la scări mai mici.
Această modalitate foarte complexă de transformare a informației spațiale în informație
cartografică este parțial automatizată doar pentru anumite obiectecartografice şi doar la scări mari.
 Strategia pe care experții ar trebui să o aplice pentru selecționarea caracteristicilor sau
simplificarea liniilor, nu este, încă, definită cu claritate, dar cercetările se află într-o fază avansată de
dezvoltare.
Pentru a evita problemele nesoluționate din procesul de implementare automată a
generalizării, s-au realizat bănci dedate care conțin informații la scări care ar permite transferul
limitat la scări mai mici. Deaceea sistemul de informații spațiale constituit în acest fel ar putea fi
redenumit Sistem de Informații Cartografice(SIC). Sistemele Informaționale Geografice sunt
utilizate pentru prelucrarea tematică a informațiilor spațiale (măsurători, calcule, modelare, simulare
etc.) dar nu includ prelucrările cartografice în vederea vizualizării şi, din acest motiv, este normal să
fie delimitate cu claritate cele două concepte.
Informația pentru SIC provine, în funcție sau nu de scară, din surse cartografice şi non-
cartografice (în formă digitală sau analogică), dar este evident faptul că informația esteinițial
prelucrată din punct de vedere tematic în SIG şi apoi introdusă în SIC.
Funcțiile SIC sunt utilizate pentru realizarea de modelări ale spațiului geografic la o anumită
scară, iar scopul este vizualizarea cartografică într-o formă analogică sau digitală.
Cele două sisteme sunt legate de fluxul de informații.
Modalitatea de transmitere a informațiilor spațiale este deseori reprezentată de informația
cartografică (cu caracteristicile acesteia, rezultate din procesul de cartografiere).
Dat fiind faptul că baza de date geometrice reprezintă o componentă vitală a Sistemului
deInformații Cartografice, datele (vector/raster şi cele tematice) provenite din diferite surse,cele mai
multe neconectate la o anumită scară, trebuie aduse la o scară mai mică prin metodele cartografice.
În cadrul acestui proces analogic şi digital, obiectele spațiale ale modelelor cartografice
singulare (forma de relief, rețeaua hidrografică, limitele naturale,granițe, date tematice
georeferențiate) trebuie legate într-un sistem de coordonate spațiale(într-un sistem de proiecție) la o
anumită scară.
Produsul final al unei prelucrări SIC este o hartă digitală sau analogică care cuprinde şi
simbolurile cartografice. Dacă baza de date este la o anumită scară şi într-o anumită proiecție, această
bază de date poate fi ulterior utilizată prin corelarea şi cu grafica specifică hărții, care este
dependentă, la rândul ei, de conținutul tematic. Această restricție poate fi eliminată dacă sistemul
permite transformarea coordonatelor cartografice.
Orice utilizator este astfel capabil să realizeze hărți, dar nu oricine este cartograf, iar hărțile
rezultate dovedesc acest fapt.

3. Sistemele de proiecție cartografică utilizate în România

 Pe teritoriul României sunt utilizate oficial două sisteme de proiecție, sistemul de proiecție
cilindrică Gauss-Kruger şi sistemul de proiecție stereografică Stereo'70.
Ambele sistemesunt determinate pe elipsoidul Krasovski, care este specific țărilor din fostul
bloc estic. În mod obişnuit, sistemul de proiecție Gauss-Kruger se aplică pe fuse de 3° sau 6°.
Inconvenientul acestui sistem de reprezentare este discontinuitatea dintre fuse, iar din acest
motiv sunt obligatorii operații suplimentare de transcalcul dintr-un fus în altul. Aceste transformări
sunt, însă, generatoare de erori destul de mari în funcție de distanța față de originea fusului destinație.
În țara noastră sistemul de coordonate Gauss-Kruger, fus de 6°, este utilizat pentru elaborare a
hărților oficiale cu conținut militar la scările 1:200000, 1:100000, 1:50000 şi1:25000.
Odată cu orientarea Euro-Atlantică a României, s-a trecut, în paralel, la utilizarea proiecției
UTM (Universal Tranversal Mercator), un sistem de proiecțiecilindrică de tip Gauss-Kruger, dar care
utilizează un elipsoid diferit de Krasowski.
Din păcate, teritoriul țării noastre este situat pe două fuse (34N şi 35N) ceea ce implică în
cazul elaborării hărților care acoperă întregul teritoriu, transcalculul în sistemul fusului ales pentru
reprezentare.
Dacă transformările de coordonate între sisteme de proiecție diferite care utilizează acelaşi
elipsoid se pot calcula cu precizii mari, de ordinul milimetrilor, transformarea care implică trecerea
de pe un elipsoid pe altul este mai dificilă, necesitând cunoaşterea cu precizie a tuturor parametrilor
elipsoidului în cauză (orientarea axelor, translații, mărimea axelor,excentricității, turtirea, etc..).
Parametrii de identificare şi de poziționare a unui elipsoid în raport cu un alt elipsoid de
referință se grupează, de regulă, în aşa numitul "datum".
Cu ajutorul datumului se definesc poziția originii, orientarea axelor sistemului de
coordonate şi scara.
Pentru elipsoidul Krasowski elementele datum-ului nu sunt cunoscute în totalitate, ceea ce
face dificilă si imprecisă transformarea între sistemele de proiecție utilizate în România şi oricare alt
sistem de proiecție utilizat în Europa de Vest.
Erorile datorate utilizării unui datum incomplet ajung la 200–300 m în plan. Soluția cea mai
utilizată pentru astfel de transformări se bazează pe calculul de parametri de transformare regionali,
determinați prin măsurători GPS.
Cu ajutorul acestor echipamente de măsurare moderne, prin utilizarea sistemelor satelitare, se
pot determina coordonatele punctului staționat în sistemede proiecție care folosesc elipsoizi utilizați
în Europa de Vest (în mod obişnuit WGS84).Utilizarea echipamentelor GPS pentru efectuarea de
transformări este o metodă deosebitde eficientă deoarece nu are nevoie de vizibilități şi de puncte de
reper, elementeindispensabile în geodezia clasică.
Odată calculați parametrii regionali de transformare, măsurătorile pot fi transcalculate cu
siguramță în sistemul de proiecție dorit.
O altă variantă posibilă este utilizarea elipsoidului Krasowski şi punerea la punct a unor
proceduri de transformare rapidă, punctuală între cele două tipuri de datum (WGS si Krasowski).
Pentru transformarea de datum Krasowski-WGS84 se poate folosi o transformare de 7
parametri între două seturi de coordonate geocentrice aparținând celor două sisteme.
Transformarea între proiecția Gauss-Kruger şi proiecția locala WGS, înseamnă, practic,
realizarea unei transformări între două datum-uri: Krasowski 1942 si WGS84.
Alegerea WGS84 ca datum de transformare este recomandată pentru facilitateaobținerii
coordonatelor în acest sistem utilizând aparatura GPS şi pentru faptul că suntcunoscute relațiile de
transformare între WGS84 şi celelalte datum-uri folosite uzual înțările occidentale (Bessel, Clarke
etc…).
În ceea ce priveşte realizarea planurilor topografice civile la scările mari se utilizează
proiecția stereografica conforma, perspectivă, oblică – Stereo’70, care utilizează, deasemenea,
caracteristicile elipsoidului Krasowski având, însă, ca plan de referință Marea Neagra şi planul de
proiecție secant pentru a se reduce valoarea absoluta a deformărilor.
Punctul central al proiecției Stereo’70 este situat în apropierea localității Rupea, la nordde
Făgăraş, punct căruia îi corespund coordonatele rectangulare (nordul fals si estul fals,aşa cum sunt
definite în sistemele GIS sau de procesare de imagini) x = 500000 si y =500000, respectiv
coordonatele geografice ϕο= 46°si λο= 25°.
Proiecția Stereo’70 are un cerc de deformație nulă cu raza de 201,718 Km şi utilizează un
coeficient de scară de 0,99975.
Trebuie reținut faptul că în practica utilizării sistemelor GIS şi/sau de procesare de imagini
aceşti parametri trebuie utilizați cu mare atenție.
În cazul folosiri soluțiilor ESRI –ArcGIS şi Leica (ERDAS-Imagine) proiecția Stereo’70
poate fi definită ca “Double Stereographic” pentru versiunile mai noi sau “Stereographic Extended”
pentru versiunile mai vechi.
Mai trebuie menționat faptul că în cazul acestui sistem de proiecție (ca şi pentru proiecția
Gauss-Kruger) axa X este orientata pe direcția nord–sud, iar axaY este orientata pe direcțiaest-vest.
Din acest motiv, atunci când se utilizează mijloacele moderne de procesare ainformației
geografice, va trebui să se verifice cu atenție modul de orientare a axelor sistemului computerizat.
 Totuşi, pentru arealele urbane importante, datorită deformațiilor liniare induse în
proiecțiaStereo’70, în vederea diminuării sau chiar anulării acestora, a fost nevoie să se adopte un
plan stereografic secant local, diferit de planul secant al proiecției stereografice naționale.

4. Semnele convenționale şi semiologia (semiotica)

Semnul : Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva.[DEX ‘98]“Oamenii comunică între ei prin
semne convenționale şi astfel şi-au făcut iluzia deşartă că se şi înteleg.
În realitate, fiecare atribuie celorlalți ceea ce simte dânsul”[Liviu Rebreanu]“Figuri simbolice
întrebuințate pentru a marca diferite notări pe harți sau planuri” [DEX ’98]“Figuri simbolice menite
să reprezinte ceva în mod convențional”[Dicționarul ortografic]“Ştiinta care studiază semnele
întrebuințate în cadrul vieții”[DEX ‘98]“Ramura a logicii simbolice care se ocupa cu studiul general
al semnelor şi al comunicării prin intermediul acestora”[DN]Ştiinta care se ocupa cu studiul general
al semnelor şi al sistemelor de semne[NODEX]

5.1. Culorile semnelor convenționale cartografice

În cartografie folosirea culorilor este esențială. Alegerea culorilor a fost determinată
întotdeauna în funcție de performanta instrumentelor de editare si multiplicare.

5.2. Dimensiunile semnelor convenționale

Alterarea conținutului informației datorită unor factori perturbatori.

Factorii care potgenera incertitudini atunci când se citeşte o hartă pot fi grupați astfel :
1. Factori anatomici
Vederea este factorul limitativ major. De aceea materialul tipărit trebuie să fie
adaptatăacuității vizuale medii pentru a putea permite:
• Identificarea oricărui element grafic izolat;
• Identificarea formei acelui element;
• Percepția separată a două elemente grafice apropiate;
• Ierarhizarea a două elemente cu aceeaşi formă, dar cu dimensiuni diferite

2. Experiența utilizatorului
Harta trebuie realizată în aşa fel încât să fie adaptată nivelului de percepție al
utilizatoruluicare depinde de:
 • nivelul de instruire (generală şi tehnică),
• vârstă,
• apartenență de grup

3. Conținutul tematic şi semiologic al hărții

Planurile şi hărțile sunt o suprafață continuă, omogenă, limitată de un cadru. De aceea este
necesar ca obiectul (fenomenul) reprezentat să fie foarte bine încadrat.
Faptul de a avea doar două dimensiuni, reprezintă cea mai importantă limitare
pentruexprimarea informației în cartografie.
Fondul hărții, reprezentat de conținutul topografi cobligatoriu, nu permite plasarea informației
tematice aşa cum şi-ar dori autorul. În acest caz este recomandat ca informația topografică să fie
redusă la maximum acceptându-se faptul că încărcarea recomandată cu elemente topografice este de
10% din suprafața hărții. O depăşire a acestei densități va conduce la supraîncărcarea grafică nedorită
care poate genera :
• O fragmentare a imaginii;
• O localizare mai puțin precisă a fenomenelor;
• O estimare cantitativă mai dificilă a datelor

4. Informația tematică reprezentată;

Reprezentarea obiectelor şi fenomenelor depinde de :
• Proiecția utilizată (poate induce deformații nedorite)
• Scara de reprezentare este în strânsă legătură cu costurile de producție.
• Gradul de generalizare;
• Împărțirea pe foi de hartă

5. Calitatea materialelor şi a tehnologiei de reproducere utilizate.

Atunci când se ia hotărârea elaborării unei hărți se ținea seama de bugetul alocat deoarece
tehnologia de editare impune limitări de reprezentare.
În funcție de acest buget se alegmijloacele de editare:
• Desen pe hârtie sau pe plastic;
• Gravare;
• Plottere mecanice sau optice;
• Digitizare pe ecran.
 Tot în funcție de buget se aleg tehnicile de reproducere, acestea constituind de asemenea un
factor limitativ:
• Fotografice (copii contact sau proiecție);
• Scanare;
• Imprimare ofset;
• Procedee de imprimare digitală.

5.3. Dimensiunile obiectelor reprezentate

Pentru a putea crea documente cartografice cu un conținut grafic corect au fost
elaboratestandarde dimensionale privind reprezentarea obiectelor.

5.3.1 Capabilitatea de discriminare

De fapt, s-au avut în vedere capabilitățile vederii normale în condiții de iluminare corectă şi a
existenței unei diferențe de contrast între obiect şi fond care este determinată de capacitatea de
discriminare a:
• obiectelor izolate egală cu 0,09 mm la distanța normală de citit (30cm);
• alinierii a două linii cu aceeaşi orientare (0,02 mm)

5.3.2. Pragul minim de percepție a dimensiunii reprezentării obiectelor

În funcție de forma geometrică şi contrastul reprezentării au fost stabilite următoarele dimensiuni :

5.3.3. Distanța minimă între două elemente grafice vecine

 Pentru a putea percepe separarea a două obiecte, lineare sau punctuale, este necesară odistanță
minimă de reprezentare de 0,2 mm.

Pentru a putea percepe separarea a două obiecte lineare sau punctuale este necesară odistanță
minimă de reprezentare de 0,3 mm.

În caz contrar se produce un efect optic de fuziune vizuală.

5.3.4. Praguri de discriminare dimensională între obiecte de acelaşi tip

Pentru două elemente de formă identică care exprimă dimensiuni diferite din natură este
acceptată ca factor de diferențiere raportul dintre suprafețele respective care trebuie să fie mai mare
de 2. Pentru cercuri cu diametre succesive este acceptată seria următoare :
0,2 – 0,3 – 0,5 – 0,7 – 1 -1,5 – 2 mm - ş.a.m.d.
Pentru elementele lineare, în teorie se acceptă raportul de 1 / 10, dar trebuie să se țină seama
de complexitatea elementelor reprezentate.
Percepția culorilor
Depinde de capacitatea de a discrimina şi a analiza culorile :
• Defecte genetice (daltonism);
• Starea de oboseală care reduce posibilitatea de a discrimina diferențe subtile
denuanță.
•Influența culorilor asupra comportamentului (albastru: interiorizare, concentrare,
meditație; roşu: exteriorizare, excitare, agresivitate, pasiune; verde: echilibru,încredere, serenitate);
•Influența culorilor asupra senzațiilor (negrul reduce spațiul, albul îl amplifică);
• Influența culturală
 6. Toponimia - rol esențial în cartografie
Toponimia este o ramură a lingvisticii care studiază pe baze istorico-geografice numele
atribuite locurilor, apelor, formelor de relief, localităților dintr-un teritoriu predefinit.
Defapt, toponimia adună totalitatea denumirilor geografice ale unei regiuni, țări, continent,
după caz.
Cercetarea geografică a toponimiei a constituit o preocupare de seamă a înaintaşilor mentori
ai şcolii geografice româneşti, nu ca un „apanaj intelectual”, ci ca necesitate de explicare fie a
modului de reflectare a raporturilor dintre om şi mediu în numelegeografice, fie a unor evenimente
istorice care au lăsat urme în teritoriu.
Mai târziu, la această necesitate ştiințifică de început, pe măsura îmbogățirii toponimiei şi
amplificării utilizării numelor geografice, s-a ivit şi necesitatea consemnării şi utilizării corecte a
numelor, mai ales în condițiile actuale ale intensificării circulației şi relațiilor (tot mai diversificate) la
nivel mondial.
Implicațiile toponimiei sunt mari şi diverse şi de aceea acesteia i s-a acordat atenție şi a ajuns
să constituie un capitol aparte în lucrările mari, de sinteză cum este Monografia geografică a
R.P.Române. Nu este vorba numai de inserarea unui capitol special destinat toponimiei, dar pentru
acest fel de lucrări s-au stabilit anumite norme de consemnare adiferitelor categorii de nume
(oronime, hidronime, oiconime etc).
Acțiunea s-a amplificat în perioada de pregătire şi de elaborare a Atlasului Geografic Național
când în Institutul de Geografie a funcționat un colectiv pentru stabilirea normelor de scriere a
numelor care a colaborat cu Comisia de cultivare a limbii române a Academiei (pe atunci condusă de
acad. Alexandru Graur).
În Institutul de Geografie, prin inițiativa profesorului Ion Conea şi sub conducerea sa, şi-a
desfăşurat activitatea un cerc de toponimie (cu expuneri şi discuții asupra constatărilor din activitatea
de teren referitoare la numele geografice) care a antrenat câțiva cercetători ce-şi vor continua
preocupările câțivaani după retragerea profesorului Ion Conea.
Din păcate, mai ales după 1989, unii autori de hărți, mai mult sau mai puțin avizați ,mergând
pe calea fie a părerilor personale, fie a folosirii numelor la întâmplare, nu respectă regulile obligatorii
de culegere şi analiză a toponimelor. Iar aceasta în ciuda faptului că, în toată această perioadă, s-au
luat măsuri pe plan internațional (pe linia ONU) pentru normalizarea şi standardizarea scrierii
numelor geografice (acțiune la care Româniaa aderat şi a participat până acum câțiva ani în mod
activ).
Diminuarea interesului pentru toponimie este vizibilă atât pentru pregătirea geografilor şi a
geodezilor. Cercetarea toponimiei este ceva mai dificilă pentru că implică o instruire specială a
cercetătorului care, pe fondul unei culturi geografice largi, trebuie să aibăcunoştințe de istorie şi din
domeniul lingvisticii. O astfel de specializare pare mai dificilă dar cunoaşterea şi ocrotirea tezaurului
toponimic național merită şi chiar impune orice efort.
Numele de pe teritoriul României au origini diverse, iar cele din provinciile ocupate până la
întregire au fost supuse unei continue presiuni. Şi nu este vorba de influențe normale care pot apărea
oriunde, ci chiar de modificări agresive prin schimbare şi traducere
Poate tocmai acest fapt face studiul numelor geografice interesant şi mai tentant pentru
cercetător. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât domeniul toponimiei este plin de ipoteze şi interpretări
variate, se pot manifesta (sau resimți) diferite tendințe subiective, ceea ce în ansamblu, îl face şi mai
atractiv.Implicațiile cercetării şi cunoaşterii toponimiei nu este o problemă numai de satisfacere a
curiozității şi de pasiune ştiințifică.
În epoca relațiilor la nivel mondial şi a bazării pe o comunicare exactă şi eficientă,
corectitudinea utilizării numirilor nu numai că este o necesitate, dar devine o obligație generală care
nu poate face abstracție de studiu, de normalizare, chiar standardizare.
Zestrea toponimică națională nu mai poate rămâne la discreția oricui indiferent de poziția
politică sau administrativă, de atribuții şi specialitate, pentru a fi modificată în vreun fel.
Schimburile nu se pot face decât în urma cunoaşterii exacte şi respectării normelor stabilite
pe criterii ştiințifice.

7. Etapele care se parcurg pentru a elabora documentele cartografice

Aşa cum s-a arătat, harta poate fi definită ca fiind o imagine a unui areal oarecare şi are
înconținut elemente prin care sunt localizate datele tematice reprezentative pentru acelteritoriu.
Pentru ca o hartă să devină un instrument de informare, este absolut necesară alegerea celui
mai corect mod de reprezentare cartografică a elementelor complementare care permit citirea şi
utilizarea documentului.
Practic, trebuie realizată macheta hărții prin folosirea unor elemente care să apară obligatoriu
pe documentul tipărit : titlul, legenda,scara, caroiajul, sistemul de proiecție, înscrisurile referitoare la
realizatorii hărții (autorul, cartograful, editorul,…), finanțatorul, drepturile de copyright,
ş.a.m.d..Pentru a putea reprezenta o hartă de referință (topografică) sau o hartă ştiințifică (tematică)
trebuie alese acele elemente figurative care să permită cea mai bună încadrare ideografică permițând
identificarea coordonatelor punctelor de pe hartă.
Dispunerea elementelor enumerate mai sus se face pe baza unor standarde sau
normespecifice, dar fiecare autor are libertatea să combine elementele aşa încât compoziția rezultată
să reflecte personalitatea şi cunoştințele acestuia.
 7.1. Etapele realizării unei hărți
În mod uzual elaborarea unei hărți se poate descompune în trei etape:
1. etapa de studiu, pe parcursul căreia este definită informația de reprezentat,
2. etapa de pregătire pe parcursul căreia sunt corelate diferitele elemente specifice şi
semnele convenționale (elementele figurative),
3. etapa de machetare (de pregătire pentru editare/imprimare).Tehnica de realizare a
unei hărți este percepută în moduri diferite de autori şi de editori. Editorii încearcă să respecte
doleanțele estetice ale autorilor în funcție de mijloacele tehnice de care dispun (de exemplu
procedeele şi echipamentele de tipărire). Din acestmotiv interesele sunt oarecum divergente.

A. Din punctul de vedere al EDITORULUI :

1. Analiza tematicii propuse si definirea conținutului
Atunci când se doreşte realizarea unei hărți cu o tematică definită trebuie
respectateurmătoarele principii:
• Informația înserată este rezultatul unei analize tematice complexe.
• Mesajul pe care harta îl transmite se materializează cu ajutorul elementelor
cartografice standardizate.
• Fiecare harta este un concept unic iar sursele de informații sunt aproape întotdeauna
supuse regulilor dreptului de autor.

2. Elaborarea conținutului de bază

Nu trebuie făcute compromisuri în ceea ce priveşte acceptarea propunerilor nestandardizate
autorilor pentru că:
• Nu trebuie confundata concepția hărții cu fabricarea produsului.
• Mesajul pe care harta îl transmite se materializează cu ajutorul elementelor
cartografice cunoscute (de obicei standardizate).

2. Producția
Este evident ca fiecare hartă se regăseşte inițial în imaginația autorului, atât în ceea ce priveşte
conținutul, cât şi în privința reprezentării tematice. De fapt concepția hărții are trei elemente cheie:
• Modelarea conținutului în funcție de tematică. Se va ține seama de principiul după care
rezultatul concepției trebuie să ducă la elaborarea unei imagini al cărei conținut să permită
utilizatorului să identifice informația inserata fără ca mesajul sa fie deturnat sau alterat. Altfel spus,
prin modelare se va obține o machetă care trebuie să stea la baza elaborării specificațiilor tehnice.
 • Elaborarea specificațiilor (caietul de sarcini). In funcție de limbajul grafic definit în faza
modelării şi cu ajutorul descrierii obiectelor de interes şi a simbolurilor specifice pertinente este
obligatorie elaborarea unei machete test. În acest fel devine posibilă o evaluare a impactului
mesajului vizual primar, aşa încât utilizatorul final să poată reconstitui în imaginar realitatea
reprezentată.
• Alegerea metodei de restituție. Mijloacele tehnice de care se dispune sunt determinante
pentru definirea modului de elaborare a documentului cartografic. Se ține cont de dimensiunea
maximă de imprimare, numărul de culori utilizate, natura suportului (de ex. tipul de hârtie), numărul
potențial de utilizatori. Toate acestea se reflectă în costuri de producție şi, implicit, în prețul
devânzare

B. Din punctul de vedere al AUTORULUI :

1. Etapa de studiu, pe parcursul căreia este definită informația de reprezentat.
În funcție de informația pe care dorim să o exprime, autorul defineşte şi determină care sunt
elementele care vor fi reprezentate. De fapt, se urmăreşte stabilirea elementelor ce vor constitui
documentul cartografic.
Se transpun pe suportul de bază(calc, hârtie cartografică sau alt suport nedeformabil) datele
reprezentative referitoare la tematica propusă şi elementele privind rețeaua hidrografică.
Se prefigurează elementele complementare obligatorii care facilitează o mai bună citire a
hărții:
- Legenda,
- Titlul,
- Localizarea geografică a arealului reprezentat,
- Originea şi data de generare a datelor,
- Siglele organizațiilor implicate,
- Un caroiaj de referință,
- O scară grafică şi/sau text,
- Direcția nord …

2. Etapa de pregătire pe parcursul căreia sunt corelate diferitele elemente specifice şi

semnele convenționale (elementele figurative)
Este o etapă esențială, deoarece se poziționează şi se fixează elementele figurative care vor
constitui documentul cartografic, adică se defineşte reprezentarea acestor elemente d.p.d.v. al
dimensiunii şi amplasării în funcție de scara stabilită.
Obiectivul urmărit este obținerea unui document explicit, citeț evitându-sesupraîncărcarea cu
elemente inutile sau supradimensionate.
 Se aleg SIMBOLURILE utilizate pentru reprezentarea diferitelor informații tematice cu o
atenție specială acordată hidrografiei. Pentru partea de conținut, autorul defineşte reprezentarea
diferitelor tematici constituind LEGENDA.
Se aleg şi se dispun TOPONIMELE (ex. hidronimele în lungul cursurilor de apă sau valorile
curbelor de nivel perpendicular pe curba de nivel întreruptă)

3. Etapa de machetare (de pregătire pentru editare/imprimare).

Când toți parametrii de reprezentare şi de poziționare a documentului cartografic sunt bine
definiți, faza următoare este realizarea, prin încercări succesive, până la obținerea rezultatului dorit a
machetei sau chiar a documentului cartografic.
În cursul acestei faze, sunt necesare, în general, încercări succesive pentru a obține un
document exprimând clar tematica stabilită.

8. Operațiuni tehnice pentru realizarea planurilor şi hărțilortopografice oficiale

În practica topografică tradițională din țara noastră au fost impuse standarde coerente pentru
succesiunea operațiunilor de elaborare a planurilor şi hărților după cum urmează:
• culegerea materialelor cartografice de baza si ajutătoare si studierea acestora
invederea redactării hărților
• selecționarea materialelor pentru realizarea foilor de autor;
• redactarea propriu-zisa a planurilor si hărților;
• obținerea copiilor pentru desenarea planurilor şi hărților, raportarea bazei
matematice;
• desenarea originalelor de editare ale planurilor şi hărților, verificarea lucrărilor de
editare; Pentru operațiunile de reproducere şi multiplicare a planurilor şi hărților s-au elaborat,
deasemenea, norme foarte precise care să permită asigurarea calității în condiții de eficiență
economică.
Astfel, în practică, se urmăreşte următoarea succesiune de activități :
• fotoreproducerea originalelor de editare şi obținerea diapozitivelor, separarea
culorilor de baza si secundare ale hărții;
• retuşul tehnic al elementelor de conținut;
• obținerea formelor de tipar necesare imprimării in tiraj a planurilor si hărților
topografice;
• obținerea tiparului redacțional de proba, verificarea si aplicarea corecturilor;
• imprimarea in tiraj a planurilor şi hărților topografice.
 9. Modul de întocmirea a planurilor topografice la scările 1:2000, 1:5000 si 1: 10000
Începând cu anul 1971, pe baza decretului nr. 305, s-a trecut la elaborarea unor norme tehnice
de întocmirea a planurilor topografice la scările 1:2000, 1: 5000 şi 1: 10000.
Aceste norme au fost aprobate în anul 1980, apoi publicate de către Direcția de Fond Funciar
din Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru a deveni obligatorii pentru toate unitățile
de specialitate care execută planuri topografice începând cu luna aprilie a anului 1981.
În conformitate cu actele normative enumerate [ ], obiectul planurilor topografice la scările
1:2000, 1: 5000 şi 1: 10000 “îl constituie reprezentarea grafica metrică a contururilor cedefinesc
elementele planimetrice, precum si a reliefului terenului pentru zonele(suprafețele) luate in studiu,
executându-se in acest scop un complex de lucrări specifice,de teren, calcule si de laborator”.
Astfel, elementele de planimetrie se reprezintă prin “conturarea limitelor acestora şi prin
precizarea cu ajutorul semnelor convenționale, a simbolurilor şi altor sistemecodificatoare, a
caracteristicilor cantitative şi calitative”.
De fapt, se urmăreşte transpunerea pe documentul cartografic a formei, mărimii şi
caracteristicilor obiectelor de pe teren. Totodată, altimetria trebuie reprezentată “prin curbe de nivel,
cote si semne convenționale specifice”.
Principalele domenii din economia națională ale căror unități specializate au pus înaplicare
prevederile normelor erau următoarele:
• Agricultură : pentru organizarea teritoriului şi cadastru funciar (IGFCOT),
pedologie(ICPA), îmbunătățiri funciare(ISPIF), construcții agricole (IPSCAIA);
• Construcții civile si sistematizarea centrelor populate (PROIECT Bucureşti);
• Construcții hidrotehnice (ISPH);
• Geologie şi geofizică (IFLGS, IPGG, IGG);
• Resurse miniere, petrol şi gaze (IPROMIN);
• Transporturi (ISPCF, IPTANA)
• Silvicultura (ICAS).

9.1. Conținutul obligatoriu al planurilor topografice la scări mari

Pentru reprezentarea planimetriei se urmăreşte redarea proporțională a formei şi dimensiunii
obiectelor din teren (la scară). Dacă nu este posibilă reprezentarea la scară se pot utiliza semne
convenționale.
 În ceea ce priveşte reprezentarea reliefului, se utilizează curbe de nivel si semneconvenționale
completate de valori numerice în punctele caracteristice ale terenului, cu valori ale curbelor de nivel,
precum si cu indicatoare de panta (bergstrihuri).
Obiectele care vor fi reprezentate se grupează astfel:
- Clădiri civile;
- Instalații (stații meteo, fabrici, uzine, coşuri, sonde de petrol şi gaze,
transformatoare electrice, stații şi relee radio-TV, silozuri, sere, hidrocentrale, ş.a.;
- Conducte, rețele (apa, gaze, petrol, electrice etc.), împrejmuiri, limite
administrative(ale județelor, municipiilor, oraşelor si comunelor), frontiera de stat;
- Căi de comunicație;
- Hidrografia si construcțiile hidrotehnice

9.2. Categoriile de folosință ale terenurilor

Pentru indicarea categoriilor de folosință se recomandă evitarea utilizării semnelor
convenționale. În conformitate cu normele tehnice adoptate în 1981, simbolurilecorespunzătoare
categoriilor de folosință provin din atlasul de semne convenționale editatîn 1978 după cum urmează :
ARABIL
- Arabil A
- Grădini de legume Ag- Orezării Ao- Căpşunării Ac- Sere As- Solarii Aso
PAŞUNI
- Păşuni P- Păşuni împădurite Pp- Păşuni cu pomi fructiferi Pl- Păşuni cu tufăriş şi mărăciniş
Pt
FÂNEȚE
- Fânețe F- Fânețe împădurite Fp- Fânețe cu pomi fructiferi Fl- Fânețe cu tufăriş şi mărăciniş
Ft
4. VII
- Vii V- Vii nobile Vn- Vii hibride Vh- Pepiniere viticole Vp- Plantații de hamei Vha
5. LIVEZI
- Livezi L- Livezi intensive Li- Plantații cu arbuşti fructiferi Lf - Pepiniere pomicole Lp-
Plantații de dud Ld
6. PĂDURI ŞI ALTE TERENURI CU VEGETAȚIE FORESTIERĂ
- Păduri PD- Plantații şi perdele de protecție PDp- Răchitării PDr - Pepiniere silvice PDps-
Tufărişuri şi mărăcinişuri PDt
7. HIDROGRAFIE
 - Ape H- Ape curgătoare Hr - Canale Hc- Lacuri şi bălti naturale Hb
- Amenajări piscicole Hp- Stufăriş Hs- Lacuri de acumulare Ha
8. NEPRODUCTIV
- Neproductiv N- Nisipuri Nn- Bolovănişuri, grohotişuri, stâncării, pietriş Nb- Râpe, ravene,
torenți Nr - Sărături cu crusta Ns- Halde Nh- Mocirle si smârcuri Nm- Gropi de pomi Ng
9. DRUMURI ŞI CĂI FERATE
- Drumuri D- Cai ferate Df - Drumuri naționale Dn- Drumuri județene Dj- Drumuri comunale
Dc- Drumuri de exploatare agricola, silvice si industriale De- Străzi si ulițe Ds
10. CONSTRUCȚII ŞI ALTE TERENURI
- Construcții C- Construcții – curți Ce- Diguri Cd- Cariere Ca- Parcuri Cp- Cimitire Ci-
Terenuri sport Cs- Târguri şi piețe Ct- Plaje şi ştranduri Cpj- Taluze pietruite Ctz- Alte terenuri Cat

9.3. Inscriptii explicative

Pentru a putea descrie corect detaliile topografice figurate pe planuri şi hărți este necesară şi
utilizarea caracterelor alfa-numerice (cifre şi litere) pentru a explica proprietățile(atributele în cazul
constituirii unor baze de date asociate în cartografia digitală) obiectelor de interes.
Cu ajutorul inscripțiilor numerice (cifrice) se fac precizări privind : altitudinea punctelor
terenului, nivelul şi profunzimea apelor, adâncimea ravenelor, râpelor, săpăturilor,gropilor, vadurilor,
vârsta, înălțimea şi diametrul arborilor, lățimea drumurilor, portanța podurilor ş.a..

9.4. Toponimele
Cuvintele se folosesc pentru denumirea localităților, apelor, munților şi altor detalii naturale
sau artificiale ce se reprezintă pe planurile topografice.
Planurile topografice la scări mari, realizate de obicei pe foi de hartă (trapeze) trebuie să
conțină toate denumirile localităților, apelor curgătoare şi stătătoare, formelor principale de relief,
pădurilor, etc.
De asemenea, pe lângă nomenclatură, fiecare foaie de plan va aveao denumire toponimică
reprezentativă pentru acel areal ca de exemplu localitatea cea mai importantă. Aceste denumiri sunt
prevăzute în nomenclatoarele oficiale în vigoare.
Denumirile tuturor apelor curgătoare, iazurilor, bălților si lacurilor se vor culege pe teren cu
ocazia ridicării sau descifrării, urmând a fi confruntate cu hărțile şi atlasele geografice.
Înscrierea acestor denumiri se face în lungul apelor curgătoare sau în centrul apelor stătătoare,
astfel încât sa se evite eventualele confuzii privind apartenența lor.
 9.5. Desenarea elementelor ajutătoare pe planurile şi hărțile la scări mari
Pentru scările mari se desenează cu negru un cadru interior, format din dreptele ce unesccele 4
colturi ale trapezelor, raportate prin coordonate.
Grosimea acestor linii este de o,1mm. La 8 mm de cadrul interior se trasează un cadru de o,1
mm grosime pe care se vascrie nomenclatura trapezelor vecine, iar la 9 mm de cadrul interior se va
trasa un alt cadrude 1 mm grosime. Acestea doua din urma formează cadrul ornamental al foii de
plan.
Rețeaua kilometrica corespunzătoare proiecției Stereo ‘70 se trasează din 1o in 1o cm cu linii
cu grosimea de o,1 mm, în spațiul dintre cadrul interior si cadrul ornamental. De asemenea, pentru
unele lucrări, se pot figura rețeaua kilometrică corespunzătoare proiecției Gauss-Kruger sau chiar şi
diviziunile corespunzătoare coordonatelor geografice.

9.5.1. Desenele din afara cadrului

În afara cadrului, în partea de jos a jos a foii de plan, se vor desena elemente ajutătoare
importante :
• scara grafica (sub inscripția care indica scara planului);
• în partea stângă se desenează schema limitelor administrative;
• între schema cu limitele administrative şi scara grafică se înscriu dimensiunile foii de
hartă calculate din coordonatele colțurilor trapezului.

9.5.2. Inscripțiile de pe originalul de autor (de teren)

În interiorul cadrului scrierea se va aplica sau desena conform atlasului de semne
convenționale la scări mari. Pe cadrul originalului de teren se fac următoarele inscripții:
• coordonatele geografice ale colturilor trapezelor (longitudinile si latitudinile) în
grade, minute si secunde;
• caroiajul rectangular trasat din 10 in 10 cm;
• nomenclatura foilor de plan vecine;
• direcțiile cailor de comunicație până la localitatea indicată;
• denumirea localităților, în cazul când acestea sunt situate pe mai multe trapeze.

9.5.3. Culorile folosite pentru desenarea originalului de autor

Ținând cont de anumite reguli de productivitate şi optimizare a costurilor pentru
redactareaoriginalului de autor se vor folosi următoarele culori:
 • negru pentru toate elementele de planimetrie, cadru, caroiajul kilometric si desene
dinafara cadrului;
• sepia pentru elementele de nivel, rupturile naturale şi inscripțiile referitoare
laaltitudinea acestora etc.);
• albastru intens pentru hidrografie (ape, fire de vale, stații de pompare, izvoare,
fântâni, bazine de apa etc.).Se va ține seama de ordinea recomandată de desenare a elementelor
planului topografic hidrografia, planimetria şi apoi elementele de relief.

9.5.4. Culorile folosite pentru realizarea hărților cadastrale

În cazul hărților cadastrale, normele impun folosirea următoarelor culori tipografice:
• NEGRU –pentru semne convenționale, cote, numărul bornelor cadastrale, elemente
de planimetrie, limitele si simbolurilor categoriilor de folosință.
• ALBASTRU I – pentru hidrografia liniara şi pentru hidronime
• ALBASTRU II – pentru suprafețe acoperite cu apa
• PORTOCALIU I – pentru drumuri modernizate
• PORTOCALIU II – pentru suprafețe acoperite cu construcții
• VERDE – pentru păduri
• VIOLET – limite administrative şi denumiri
• SEPIA – puncte de triangulație cu denumire şi cotă, curbe de nivel şi valorile
acestora

10. Noțiuni despre reprezentarea realității

10.1 Ce înseamnă reprezentarea ?

“Acțiunea de a reda realitatea într-un mod explicit pentru a facilita percepția cu ajutorul unuia
din cele cinci simțuri”.
În practica reprezentării cartografice, ceea ce poate fi perceput cu ajutorul simțurilor se
rezumă la :
• geometria specifică;
• variabilele vizuale (formă, mărime, valoare, orientare, culoare şi textură).

10.2. Variabilele vizuale

Variabilele vizuale se referă la:
•formă,
 • mărime,
• valoare,
• orientare,
• culoare,
• textură.

10.3. Reprezentare analogică / reprezentare digitală

Este dovedit faptul că variabilele vizuale sunt singurele elemente care asigură
percepția(receptarea mesajului) în cazul reprezentării analogice, pe când geometria specifică (de tip
punct, linie sau poligon) reprezintă atuul reprezentării digitale.
Reprezentarea obiectelor trebuie tratată din punct de vedere al înțelesului multiplu al acestora
(privind geometria, grafica şi semantica asociată) care poate fi generat pentru a fi asociat obiectelor.

10.4 Înțelesul geometric multiplu

Geometria poate să aibă înțelesuri multiple în special datorită scării de reprezentare (cu cât
scara este mai mică, cu atât creşte gradul de abstractizare al reprezentării). Practic, unul şi acelaşi
obiect poate fi reprezentat prin diferite forme geometrice.

10.5. Înțelesul semantic multiplu

Din punct de vedere semantic, un obiect poate definit în mod specific dacă luăm
înconsiderare:
• Clasa de obiecte din care face parte,
• Atributele asociate obiectului respectiv,
• Domeniul de valori pe care le poate primi obiectul.
Un exemplu clasic este asocierea semantică opțională a noțiunii de CASĂ (pentru scări mari)
sau de CONSTRUCȚIE (pentru scări mici). În cazul unei aplicații cu afişarea conținutului în mai
multe limbi, pentru aceeaşi scară,apar diferențe implicite generate de vocabularul specific fiecărui
idiom în parte (de exemplu CASĂ – HOUSE – MAISON ).

10.6. Înțelesul grafic multiplu

Multiplicarea înțelesului grafic arată faptul că unui obiect care păstrează geometria îi pot fi
asociate, pentru a-l caracteriza cât mai corect, variabile vizuale diferite (grosimea liniei de desen,
culoarea, haşura). Aceste diferențe apar în general datorită folosirii unor normative (instrucțiuni)
emise de organisme diferite rezultând reprezentări ale aceluiaşi peisaj în maniere diferite.
 Trebuie amintite şi cazurile generate de multiplicarea grafică multi-scară. De exemplu la o
scară mică poate fi folosită o haşură, iar la o scară mai mare se poate utiliza o tentă plinăde aceeaşi
culoare pentru a caracteriza unul şi acelaşi obiect.

10.7. Cartografierea bazată pe interpretarea imaginilor

10.7.1. Cartografierea analogică (prin fotointerpretare)
În cazul cartografiei analogice se lucrează într-un domeniu contextual precis, definit de
tematica prestabilită (de. ex. rețeaua de transport, utilizarea terenurilor, acoperirea terenurilor,
hidrografia, relieful, urbanizarea …).
Din acest motiv este posibilă generarea unor modele şi metode de lucru specifice fiecărei
tematici în parte.Totuşi, în practica profesională, nu este posibilă suprimarea interacțiunii dintre
temele cu ajutorul cărora este reprezentat peisajul.

10.7.2. Cartografierea digitală (prin fotointerpretare)

În cazul cartografiei digitale, pentru a putea automatiza reprezentarea este necesară crearea
unor modele specifice privind peisajul şi obiectele care îl compun.
Din acest motiv este posibilă generarea unor modele şi metode de lucru specifice fiecărei
tematici în parte. Dar, din păcate, în practica profesională, nu este posibilă suprimarea interacțiunii
dintre temele cu ajutorul cărora este reprezentat peisajul.
Este obligatoriu să se facă apel la metodele specifice recunoaşterii formelor cu scopul limitării
dubiilor. Astfel, se caută extragerea automată din imagine a modelelor de interes.

10.8. MEMENTO
Harta este considerată a fi o transcriere fidelă a :
• obiectelor şi fenomenelor geo-localizate,
• relațiilor diverse care se dezvoltă între aceste obiecte fenomene.
Harta a apărut din necesitate şi a devenit un instrument esențial care permite înțelegerea,
comunicarea şi analiza informației referitoare la aceste fenomene cu scopul planificării diverselor
proiecte de dezvoltare economico-socială.
În general, reprezentarea grafică este transcrierea STATICĂ cu ajutorul semnelor grafice
specifice unui sistem de ideograme a informațiilor identificate.
Ceea ce interesează în cartografia clasică este reprezentarea statică, cu ajutorul mijloacelor
grafice disponibile, pe un suport material specific (hârtie, plastic, calc, ş.a. …) sau vizualizarea pe
ecranul calculatorului, a elementelor de interes (obiecte şi fenomene).
 Dar, cartografia digitală apelează din ce în ce mai mult, la un mijloc de evidențiere a
obiectelor şi fenomenelor care ar trebui să completeze definiția hărții : ANIMAȚIA.

11. Principiile directivei europene INSPIRE

Prin inițiativa INSPIRE, Uniunea Europeana – în colaborare cu deținătorii şi proprietarii
principali de resurse de date geospațiale – intenționează să stabilească o infrastructură pentru
informațiile spațiale în Europa ce va permite utilizatorilor din sectorul public lanivel European,
național, regional şi local sa folosească în comun date spațiale dintr-o mulțime de surse într-un mod
interoperabil pentru execuția diverselor sarcini publice încazul în care utilizarea nu este restricționată.
Mai mult, utilizatorilor din medii private, de cercetare sau organizații non-guvernamentale şi
cetățenilor li se vor oferi servicii pentru adescoperi accesul şi a vedea aceste surse de date spațiale.
Politicile de mediu, pentru care dimensiunile spațiale constituie o componentă importanta, au fost
alese ca punct de plecare pentru a stabili aceasta infrastructură spațială.
Inițiativa INSPIRE este bazata pe 6 principii de baza :
• Informația geografica trebuie colectata o singura data şi actualizată la nivelul unde
aceasta poate fi făcută cel mai eficient;
• Trebuie sa existe posibilitatea de a combina informații geografice din diverse sursede
pe teritoriul Europei şi de a fi utilizate de numeroşi utilizatori şi aplicații;
• Trebuie sa existe posibilitatea de a folosi informația spațială colectata la un anumit
nivel, în diferite alte nivele, detaliat pentru investigații specifice sau general pentru scopuri strategice;
• Informația geografica necesara pentru o buna gestionare la toate nivelele ar trebuisa
fie abundentă dar sa nu fie utilizată intensiv;
• Este necesara o uşurința în descoperirea informațiilor geografice disponibile ce se
încadrează cerințelor şi a condițiilor în care acestea pot fi achiziționate şi folosite;
• Informația geografica ar trebui sa fie lesne de înțeles şi interpretat deoarece este
vizualizata intr-un mod prietenos în contextul corespunzător selectat de utilizator.
Există două cuvinte cheie în abordarea INSPIRE fără de care este imposibilă construirea unei
Infrastructuri de Date Spațiale, şi anume interoperabilitate şi distribuirea datelor.
Interoperabilitatea este abilitatea a doua sisteme de a interacționa unul cu altul.
În contextul INSPIRE aceasta înseamnă :
1. datele trebuie sa fie omogene,
2. trebuie sa existe metadate pentru a putea găsi şi înțelege datele, şi
3. serviciile ar trebui nu doar sa găsească datele dar să le şi acceseze şi să le utilizeze.
 Interoperabilitatea poate fi atinsa doar printr-un lung proces de standardizare. Arhitecturagenerala
INSPIRE şi cele mai relevante standarde sunt ilustrate în figura de mai jos.
Fig. 1 Schema Infrastructurilor de Date Spațiale (NSDI)

Doar pe baza interoperabilității nu se poate construi o Infrastructura de Date Spațiale

buna.Principiile flexibile ale distribuirii datelor şi informațiilor trebuie introduse pentru a face
infrastructura să funcționeze.
Cooperarea între toți deținătorii şi proprietarii de dategeospațiale este astfel vitală. Aceasta
înseamnă – după cum este prevăzut de INSPIRE – ocooperare între toate Statele Membre la nivel
European şi între State Membre pentru aplicații la nivel transfrontalier (de exemplu conservarea
naturii, managementul dezastrelor).
De asemenea distribuirea informațiilor între Autoritățile Publice ale Statelor Membre este de
o importanta majora.Unul din elementele cheie în dezvoltarea Infrastructurii de Date Spațiale
Europene a fostnevoia de a avea un cadru legislativ.
Pentru a dezvolta legislația INSPIRE, toți deținătorii şi proprietarii de informație geografică
au fost împărțiți în grupuri de lucru pentru a pregăti o prima varianta a Directivei propuse.
La mijlocul anului 2004, propunerea unei Directivea Parlamentul şi a Consiliului European –
Stabilirea unei infrastructuri pentru informațiispațiale în Comunitatea Europeana (INSPIRE) – a
văzut lumina zilei în 2005 şi 2006 au avut loc discuții intense între Comisie, Parlament şi Consiliu în
legătură cu propunerea Directivei.
 După o scurta perioada de conciliere, Parlamentul şi Consiliul au ajuns la o înțelegere în
Noiembrie 2006. Directiva INSPIRE (2007/2/EC) a Parlamentului şi a Consiliului European din 14
Martie2007 a fost publicata în Monitorul Oficial al Uniunii Europene pe data de 25 Aprilie 2007.
A intrat în vigoare pe 15 Mai 2007. Începând cu aceasta data s-a intrat în faza de transpunere
(2 ani), faza în care Statele Membre transpun legislația Europeana în legislația naționala.
În acest timp, cinci echipe de experți, aşa numitele Grupuri de Lucru INSPIRE,au fost create
pentru a dezvolta Reguli de Implementare care definesc modul în care Statele Membre trebuie sa
implementeze această Directivă.
Cele 5 Grupuri de Lucru s-au ocupat de următoarele subiecte :
1. metadate,
2. specificații de date,
3. servicii,
4. distribuirea datelor şi
5. monitorizare şi raportare.
Grupul răspunzător de metadate a publicat o propunere pentru Reguli de Implementare a
Metadatelor. Varianta finala a Regulilor de Implementare a fost discutata şi votata de către Comitetul
INSPIRE (având reprezentanți ai Statelor Membre) în mai 2008.
Regulile au fost publicate în toamna anului 2008. Regulile de Implementare pentru metadate
sunt bazate pestandardul ISO 19115 pentru resurse (date şi servicii), 19119 pentru servicii şi 19139
pentru codificarea metadatelor.
De asemenea, sunt relevante şi standarde complementare.Regulile de Implementare fac o
distincție clară între metadate pentru identificare, pentru evaluare şi pentru utilizarea resurselor.
Metadatele pentru identificare includ titlul resursei, referința temporala, întinderea geografica,
rezoluția spațială, limba, domeniul, cuvinte cheie, echipa responsabila, rezumat, constrângeri, tipul
serviciului, platforma, conformitate.
Metadatele pentru evaluare şi folosire a resurselor nu sunt înca fixate şi sunt mult mai
complexe: acestea depind de tema (de aceea devin variabile) şi implica şi alte standarde.
Grupul de Lucru răspunzător de Specificațiile de Date a pregătit un model conceptual general
şi a definit în detaliu conținutul temelor din cele 3 anexe ale Directivei.
Modelul conceptual descrie diferitele componente ale datelor ce trebuie omogenizate: de
ex.modelul datelor, cataloage de scheme şi caracteristici, utilizarea identificatorilor unici,mentenanță
şi probleme calitative, etc.
Anexa I se referă la :
1. Sistemul de referință,
 2. Rețeaua geografică,
3. Denumire geografică,
4. Unitate administrativă,
5. Adrese,
6. Parcele cadastrale,
7. Rețele de transport,
8. Hidrografie,
9. Zone protejate.
Anexa II se referă la :
1. Elevație,
2. Acoperirea terenului,
3. Ortoimagerie
4. Geologie
Anexa III se referă la :
1. Unități statistice,
2. Clădiri,
3. Sol,
4. Utilizarea terenului,
5. Sănătate şi siguranța,
6. Utilități şi servicii guvernamentale,
7. Unități de monitorizare a mediului,
8. Unități producătoare şi industriale,
9. Facilități pentru agricultura şi acvacultura,
10. Distribuția populației – demografie,
11. Managementul suprafețelor de teren/restricții/zone de regularizare,
12. Zone de risc,
13. Condiții atmosferice,
14. Caracteristici meteorologice geografice
15. Caracteristici geografice oceanografice,
16. Regiuni marine,
17. Regiuni bao-geografice,
18. Habitate şi biotopuri,
19. Distribuția speciilor,
20. Surse de energie,
 21. Resurse minerale.
Directiva INSPIRE prevede cinci tipuri de servicii:
o servicii de identificare a datelor,
o servicii de vizualizare,
o servicii de descărcare,
o servicii de transformare pentru “traducerea”schemelor sau pentru transcalculul
coordonatelor,
o servicii de solicitare pentru a lega serviciile şi a le face sa opereze împreuna.
Echipa răspunzătoare de Servicii a pregătit o prima varianta a Regulilor de Implementare
pentru Serviciile de Identificare şi Vizualizare. Pentru celelalte tipuri de servicii regulile de
implementare au fost realizate anul următor.
Grupul de Lucru răspunzător cu Distribuirea Datelor a elaborat Regulile de Implementare
pentru stabilirea accesului şi ale dreptului de utilizare ale datelor spațiale şi ale serviciilor pentru
instituțiile şi organismele Comunității.
Acestea se vor ocupa şi de cele mai bune practici în UE în ceea ce priveşte principiile de
distribuire a datelor. Obiectivul final este de a minimiza barierele non-tehnice de acces la date şi
servicii.
Nu în ultimul rând, Grupul de Lucru răspunzător de Monitorizare şi Raportare a stabilitcadrul
metodologic pentru monitorizarea modului de implementare a Directivei. O prima varianta a
Regulilor de Implementare a fost definita împreună cu o lista de indicatori.
Monitorizarea se va ocupa în special cu stadiul dezvoltării infrastructurii şi folosirea acesteia.
Se va pune un accent special pe compatibilitatea cu Regulile de Implementare pentru date, metadate
şi servicii după cum au fost acestea definite decelelalte grupuri de lucru.
Varianta inițiala a Regulilor va a fost discutata şi votata în toamna anului 2008.
În termeni generali, aplicarea principiilor INSPIRE în cadrul unui proiect tematic înseamnă:
• datele/metadatele sunt distribuite şi actualizate de Ministerele, Institutele
şiorganismele respective;
• interoperabilitatea este atinsa prin aplicarea regulilor de omogenizare după cum
aufost acestea definite de Grupurile de Lucru INSPIRE şi prin utilizarea unei arhitecturi bazata pe
servicii;
• principiile de distribuire a datelor (înțelegeri) au fost făcute pentru a minimiza
barierele de utilizarea a datelor/informațiilor.
 Aproape toate imaginile provenite de la sateliții de observare a Terrei sunt înregistrate sub
formă digitală, iar pentru utilizare profesională nu este nevoie de conversia acestor date prin scanare.
Astfel, este posibilă procesarea, manipularea şi ameliorarea semnificativă a informației de
bază cu scopul evidențierii, extragerii şi restituire sub formă de hărți tematice a informațiilor pe care
alte surse de date nu le pot oferi (ne referim la fotografiile aeriene, detectorii multibandă, hărți
scanate şi digitizate, ridicări de teren realizate prin mijloace topografice şi de poziționare GPS (aceste
din urmă oferă numai informații punctuale sau liniare care pot fi integrate în Sistemele de Informații
Geografice).
BIBLIOGRAFIE
BĂLĂCEANU-STOLNICI, C-tin.(1995)“Dialoguri despre cele văzute şi cele nevăzute”,
Ed.Harisma, Bucureşti2.
COTEȚ P. (1954) "Metode de reprezentări cartografice", Edit. Tehnica, Bucuresti,3.
DIDON E. (1990) "Systemes d'Information Géographique, concepts, fonctions,
applications".CEMAGREF/ENGREF, Montpellier.4.
DONISĂ V., DONISĂ I. (1998) "Dicționar explicativ de Teledetecție şi Sisteme Informaționale
Geografice", Ed.Junimea, Iaşi5.
FOIN P. (1983) "Cartographie topographique et thématique", Paradigme, Caen,6.
GRIGORE M. (1979) "Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief", Ed.Academiei
RSR,Bucureşti,7.
GRUMAZESCU H., (1970) "Reprezentarea cartografică a regiunilor geografice la diferite scări",
Stud.Cerc.G.G.G. - Geogr., XVII,1.8.
LASSALLE T. (1990) "CARTOGRAPHIE, 4000 ans d'aventure et de passion", IGN, Ed. Nathan,
Paris,France9.
WINKLER P. (1997) "Sattelite Data for Map Updating at the Threshold of XXI. Century".
ProceedingsEurisy Colloquium Earth Observation and the Environment, Budapest, Hungary,15-16
May 199710. xxx (1927 - 1976) "Atlas Republica Socialista România", Edit. Academiei
Bucuresti.11.
xxx (1966) “ Atlas de semne convenționale pentru planurile topografice la scările 1:5000 şi1:10000“,
CSA-DGFFOT, Bucureşti12.
xxx (1981) “Norme tehnice pentru întocmirea planului topografic de bază la scările 1:2000,1:5000 şi
1:10000”, MAIA, CMDPABucureşti13.
MARTEL C. (199) Développement d’un cadre théorique pour la gestion desreprésentations multiples
dans les bases de données spatiales,Mémoire de M.Sc., Faculté de foresterie et de
géomatique,Université Laval, 128p.
14. BERTIN J (1967) Sémiologie graphique, , Gauthiers-Villars, Paris
15. BERTIN J. (1977) Le graphique et le traitement graphique de l’information,Flammarion, Paris