Curs Topografie Generala

GH.M.T.RĂDULESCU TOPOGRAFIE GENERALĂ .
Note de curs
GHEORGHE M. T. RĂDULESCU
TOPOGRAFIE GENERALĂ
NOTE DE CURS
2009
1
GH.M.T.RĂDULESCU TOPOGRAFIE GENERALĂ . Note de curs
PREFAŢĂ
Notele de curs prezentate se adresează studenţilor Facultăţii de Resurse Minerale şi

Mediu, specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru cursanţilor care urmează o formă de
perfecţionare postuniversitară de specialitate, tuturor celor care în activitatea de proiectare sau
execuţie sunt puşi în situaţii de a se utiliza metode şi instrumente topografice pentru a
soluţiona problemele tehnice legate de realizarea unei investiţii.
Acest curs constituie partea generală a TOPOGRAFIEI, latura directă prin care se
măsoară suprafeţe de teren planimetric şi nivelitic în scopul reprezentării pe planuri
topografice.
Având la bază o experienţă de peste 30 de ani, am elaborat lucrarea pornind de la cele
învăţate în Facultatea de Geodezie din Bucureşti de la eminenţii dascăli de specialitate:
regretaţii N.Cristescu, M.Sebastian – Taub, M.Neamţu, E.Ulea, de la mentorul meu de o viaţă
dl. prof.dr.ing. Vasile Ursea, trecând apoi la colaborarea la catedra de specialitate din cadrul
Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (anii 1980 – 1985) cu cei doi colegi: d-na Viorica
Bălan şi dl. Gheorghe Bendea, continuând apoi la instituţia unde activez şi în prezent.
Adresându-se şi celor ce aleg o formă de perfecţionare cu frecvenţă redusă (I.D. sau
F.R.) am încercat să dau lucrării un caracter didactic, explicit, fiecare relaţie fiind dedusă
pornind de la soluţii în care se prezintă inter-relaţia elementelor prelucrate.
Autorul
2
CUPRINS
Prefaţă ............................................................................................................ I
Cuprins ......................................................................................................... II
Cap.I Introducere în obiectul şi metodologia topografiei ......................... 1
1.1.TOPOGRAFIA – ştiinţă a măsurătorilor terestre ......................... 1
1.1.a. Sfera de activitate a măsurătorilor terestre ................. 1
1.1.b. Obiectul şi aplicaţiile topo în construcţii şi minerit .... 3
1.2. Principiile disciplinei tehnice în topografie ................................. 6
1.3. Unităţi de măsură pentru lungimi şi suprafeţe ............................. 9
1.3.1. Unităţi de măsură pentru lungimi ................................. 9
1.3.2. Unităţi de măsură pentru suprafeţe ............................. 11
Cap.2 Forma şi dimensiunile Pământului, proiecţii, reprezentări ......... 16
2.1. Forma generală .................................................. 16
2.2. Dimensiunile....................................................... 18
2.3. Proiecţii cartografice. Generalităţi. Clasificări ...........................19
2.4. Proiecţii cartografice – principii generale ................................. 20
2.5. Sisteme de proiecţie utilizate la noi în ţară ............................... 22
Cap.3 Elemente topografice ale terenului ................................................ 25
3.1. Suprafaţă topo, detalii, geometrizarea terenului, etc. ................ 25
Proiecţii, hărţi, planuri .......................................................... 26
Elemente topografice ale terenului ....................................... 28
Ridicări topo planimetrice şi nivelitice. Elem. preliminare .. 36
Cap.4. Analiza măsurătorilor în măsurătorile terestre ........................... 38
4.1. Clasificarea măsurătorilor .......................................................... 38
4.2. Noţiuni asupra erorilor ............................................................... 40
4.3. Prezentarea rezultatelor asupra măsurătorilor ........................... 44
Cap.5 Instrumente topografice .................................................................. 46
5.1. Studiul teodolitelor .................................................................... 46
Axe şi piese principale ale unui teodolit ............................... 49
Părţile componente ale teodolitului ...................................... 51
Utilizarea teodolitului ........................................................... 57
Modele de teodolite .............................................................. 64
Instrumente pentru măsurarea directă a distanţelor .............. 68
Operaţii la măsurarea directă a distanţelor ........................... 69
Aparate electronice pentru măsurarea distanţelor ................ 73
Instrumente de nivelment geometric .................................... 74
Instrumente de nivelment cu lunetă ...................................... 76
Verificarea şi rectificarea instrumentelor de nivelment ........ 77
Instrumente tahimetrice ........................................................ 80
Tahimetre autoreductoare cu diagramă ................................. 83
Tahimetre autoreductoare cu refracţie sau dublă imagine .... 85
Tahimetre optice ................................................................... 89
Măsurarea paralactică a distanţelor ...................................... 90
Metode trigonometrice de măsurare a distanţelor ................ 92
Cap.6 Ridicări planimetrice ....................................................................... 94
Reţele de sprijin planimetrice ........................................................... 96
Proiectarea drumuirilor planimetrice ...............................................115
Ridicarea detaliilor planimetrice .................................................... 128
Cap.7 Ridicări nivelitice ........................................................................... 131
Nivelment geometric ...................................................................... 137
Nivelmentul geometric de mijloc ................................................... 138
Nivelmentul geometric de capăt ..................................................... 140
Drumuiri de nivelment geometric de mijloc ................................... 140
Clasificarea drumuirilor de nivelment geometric ........................... 142
Radierea nivelitică .......................................................................... 147
Nivelmentul suprafeţelor prin profile ............................................. 156
Nivelmentul trigonometric ............................................................. 158
3
Drumuiri de nivelment trigonometric ............................................. 160

Radierea de nivelment trigonometric ............................................. 163
Nivelmentul tahimetric ................................................................... 164
Precizia grafică a planurilor topografice ........................................ 165
Semne convenţionale topografice ................................................... 166
Semne convenţionale de nivelment ................................................ 167
Cap.8 Planuri şi hărţi ............................................................................... 169
8.1. Elementele planurilor şi hărţilor .............................................. 169
8.2. Utilizarea hărţilor şi planurilor ................................................ 174
Bibliografie ................................................................................................. 115
CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN OBIECTUL ŞI METODOLOGIA TOPOGRAFIEI
1.1. TOPOGRAFIA – ştiinţă a măsurătorilor terestre.

1.1.a. Sfera de activitate a măsurătorilor terestre
Ansamblul disciplinelor care contribuie la măsurarea şi reprezentarea suprafeţelor
terestre formează ştiinţa măsurătorilor terestre. Se disting trei scopuri principale ale acestei
ştiinţe, din punct de vedere:
- ştiinţific: cunoaşterea formei şi dimensiunilor Pământului, ca planetă;
4
- practic direct: obţinerea de planuri şi hărţi topografice;

- practic indirect – aplicativ : amplasarea, dirijarea şi urmărirea poziţiei în teren a
investiţiilor proiectate, pe baza şi respectând proiectul de execuţie.
Principalele ramuri ale măsurătorilor terestre (Schema 1) sunt:
Geodezia: care se ocupă cu studiul formei dimensiunilor Pământului, sau a unor părţi
ale acestuia şi cu determinarea cu precizie a poziţiei unor puncte de pe teren care în ansamblu
formează reţeaua geodezică de sprijin. Pentru că suprafeţele pe care se operează sunt mari, în
măsurătorile geodezice se ţine cont de curbura terestră.
Topografia: sprijinindu-se pe punctele reţelei geodezice determină poziţia în teren a
detaliilor naturale şi artificiale de pe suprafaţa Pământului, fără a considera curbura terestră.
Fotogrammetria: prin prelucrarea fotografiilor (fotogramelor) terenului, preluate din
avion sau de la sol, realizează planuri şi hărţi.
Teledetecţia: ansamblu de tehnici şi tehnologii care permit cercetarea de la distanţă a
suprafeţelor terestre sol – subsol sub aspect calitativ şi poziţional, prin prelucrarea imaginilor
preluate în diferite zone ale spectrului electromagnetic.
Cartografia: care studiază posibilităţile trecerii de la suprafeţele terestre – curbe la
cele de proiecţie – plane, reducerea imaginilor obţinute la scară şi reprezentarea acestora pe
hărţi; precum şi cu tehnicile de redactare, reproducere, imprimare, multiplicare şi păstrare a
hărţilor topografice.
5
MĂSURĂTORI TERESTRE
ASTRONOMIE GRAVIMETRIE GEODEOZIE CARTOGRAFIE TOPOGRAFIE FOTOGRAM-

GEODEZICĂ GEODEZICĂ METRIE
TELEDETECŢIA
COSMICĂ M,ATEMATICĂ
AERIANĂ
ELIPSOIDALĂ REDACTARE
TERESTRĂ
ÎNTOCMIRE
PRACTICĂ GENERALĂ INGINEREASCĂ
EDITARE
HĂRŢI
FOTOINTERPRETARE
PLAN
REPRODUCERE STUDII TEHNICO-ECONOMICE
PROBLEMA PROBLEMA PROIECTARE

PROBLEMA PROBLEMA
PLANĂ COTEI PLANĂ COTEI
EXECUŢIE
PLANIMETRIA NIVELMENTUL
TRIANGULAŢIA TRILATERAŢIA URMĂRIRE
NIVELMENTUL
GEODEZIC
DE ORIDIN SUPERIOR METODE
GEOMETRIE
INSTRUMENTE
DE ORIDIN INFERIOR
TRIGONOMETRIE
POLIGONAŢIA DRUMUIREA
POLIGONAŢIA DE
NIVELITICĂ
PRECIZIE DRUMUIREA
PLANIMETRICĂ
RIDICAREA
RIDICAREA
PLANIMETRICĂ NIVELITICĂ
REDACTAREA PLANURILOR TOPOGRAFICE
Schema 1. Complexul ştiinţelor aplicate care alcătuiesc măsurătorile terestre şi

interdependenţa lor
1.1.b. Obiectul şi aplicaţiile TOPOGRAFIEI în construcţii şi minerit.

În funcţie de problematica soluţionată, există două componente ale TOPOGRAFIEI:
TOPOGRAFIA GENERALĂ, cuprinzând:
- studiul instrumentelor şi a metodelor generale, utilizate la diferite lucrări;
- măsurarea şi reprezentarea unor suprafeţe terestre de întindere limitată pe planuri şi
hărţi topografice (problema directă a topografiei)
TOPOGRAFIA APLICATĂ (sau inginerească) are ca obiect
- asigurarea proiectării diferitelor investiţii cu hărţi, planuri, profile, puncte de
sprijin, măsurători şi calcule (aparţinând de problema directă);
- lucrările de birou şi de teren pentru aplicarea proiectelor inginereşti şi urmărirea
comportării în timp a terenurilor şi a construcţiilor (problema inversă a
topografiei).
6
Topografia generală, ca disciplină de birou, precede topografia inginerească. Dacă

prima are un caracter universal valabil, secunda este profilată şi adaptată condiţiilor şi
domeniului în care se aplică.
Aplicaţiile topografiei la diferite ramuri ale economiei (Schema 2) sunt numeroase. Nu
ne vom ocupa însă decât de acelea legate direct de domeniul minier.
Astfel în construcţii, topografia precede, însoţeşte şi urmează lucrările de execuţie
după cum urmează:
- oferă documentaţie grafică şi numerică (hărţi, planuri, reperi de coordonate
cunoscute) necesară studierii variantelor de proiectare:
- în faza de studii tehnico – economice, cât şi întocmirii proiectului de execuţie – în
cadrul aspectului de a precede;
- obiectele de construcţii proiectate, cât şi fiecare element component sunt
poziţionate în teren conform proiectului prin mijloace topografice. Operaţiile
topografice de această natură se numesc trasări şi vizează aspectul de însoţire a
lucrărilor de execuţie.
Tot în această categorie de lucrări topografice se încadrează urmărirea comportării
terenului de fundare şi a elementelor de construcţie pe parcursul execuţiei.
După terminarea execuţiei obiectivelor proiectate, activitatea susmenţionată este
continuată până se se constată că deformaţiile în plan (deplasările orizontale) şi spaţiu
(tasările) au încetat. Aceste lucrări topografice se încadrează în aspectul de a urma lucrările de
executie.
În minerit topografia participă de asemenea la toate fazele de desfăşurare a activităţii:
explorare, proiectare, exploatare, urmărire.
Explorarea, fază a mineritului similară celei de studii tehnico – economice din
construcţii, este soluţionată şi prin contribuţia metodelor topografice care în afara hărţilor şi
planurilor zonei studiate, determină pe baza legilor geologice poziţia, forma şi dimensiunile
corpurilor de minereu ce se găsesc în scoarţa terestră.
În activitatea de deschidere şi exploatare – similară execuţiei din domeniul
construcţiei, metodele topografiei miniere contribuie la buna desfăşurare a proceselor de
producţie. Principalele operaţii topografice în acest studiu sunt:
- ridicări topografice ale perimetrului minier;
- exploatarea lucrărilor de deschidere;
- ridicări vizând poziţia în spaţiu a construcţiilor şi lucrărilor miniere şi suportul lor
faţă de zăcământ;
7
- amplasarea corectă a lucrărilor miniere :

- urmărirea lucrărilor în execuţie;
- amplasarea şi verificarea poziţiei instalaţiilor mecanice importante.
Pe măsură ce se desfăşoară procesul de exploatare a zăcământului pe bază de
măsurători topografice se determină presiunile în lucrările miniere şi influenţa spaţiilor
exploatate în subteran asupra lucrărilor miniere principale şi suprafeţei.
MATEMATICA FIZICA TEORIA ERORILOR TEHNICA DE CALCUL GEOGRAFIA GEOLOGIA
GEODEZIA TOPOGRAFIA FOTOGRAMMETRIA CHIMIA
CONSTRUCŢII
MINERIT
ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE
CADASTRU FUNCIAR
SILVICULTURĂ
GEOLOGIE
GEOGRAFIE
GEOFIZICĂ
GEOMORFOLOGIE
HIDROGRAFIE
OCEANOGRAFIE
SISTEMATIZARE
URBANISM
SEISMOLOGIE
VULCANOLOGIE
STUDIUL POLUĂRII
NAVIGAŢIE AERO ŞI
NAVALĂ
ARHEOLOGIE
APĂRAREA PATRIEI
SPORT - ATLETISM
Schema 2. Principalele discipline cu care au legătură directă sau indirectă

topografia şi fotogrammetria
1.2. Principiile disciplinei tehnice în topografie

Importanţa topografiei ca ştiinţă aplicată este de necontestat. Aceasta în măsura în care
precizia de execuţie a operaţiilor topografice este respectată şi corelată cu cea a lucrărilor la
care se aplică.
În aceeaşi măsură nu trebuie neglijat rolul coordonator al topografiei în diferitele
domenii de aplicaţie, aceasta implicând o mare responsabilitate. Pentru a corespunde acestor
8
cerinţe operaţiile topografice vor trebui executate în condiţii de respectare a disciplinei

tehnologice, reflectată sumar prin următoarele principii:
1. VERIFICAREA OPERAŢIEI:
Este necesară cel puţin o verificare pentru orice operaţie topografică.
2. VERIFICAREA DATELOR MĂSURATE:
La încheierea operaţiilor de teren se vor verifica datele preluate în ciclul
respectiv de măsurători.
3. PRECIZIA NECESARĂ:
Precizia lucrărilor de măsurare sau trasare topografică va fi dictată de precizia
de execuţie a obiectivului proiectat.
4. APLICAREA CALCULULUI AUTOMAT:
Prelucrarea datelor se face, pe cât posibil, prin utilizarea mijloacelor de calcul
automat.
5. VERIFICIAREA PERIODICĂ A INSTRUMENTELOR:
Pentru a se menţine în timp calităţile funcţionale ale instrumentelor topografice
(îndeosebi cele optice) se impune verificarea şi rectificarea periodică a
acestora.
6. CONDIŢII ATMOSFERICE ŞI NATURALE PRIELNICE:
Nu se va lucra în teren, decât în condiţii atmosferice şi naturale prielnice
metodelor şi aparatelor alese. În cazuri de forţă majoră se vor adopta mijloace
de operare la care influenţa mediului să fie minimă.
7. RENTABILITATEA LUCRĂRILOR TOPOGRAFICE: Alegerea metodelor şi
instrumentelor utilizate într-o operaţie topografică să se facă în funcţie de
precizia de lucru necesară.
8. GEOMETRIZAREA ZONEI MĂSURATE:
Terenul nu poate fi măsurat aşa cum există în realitate şi este geometrizat.
Esenţial la alegerea punctelor prin care se geometrizează suprafaţa topografică
este ca imaginea redusă la scară (planul, harta) obţinută ca produs final, să fie
completă, corespunzând cerinţelor beneficiarului, dar să nu conţină mai multe
elemente decât sunt necesare.
9. EVITAREA MUNCII ÎN ASALT:
Înainte de a începe o lucrare topografică se va întocmi un program de activitate
raţional, care va fi respectat pe toată durata de execuţie a lucrării.
10. RESPECTAREA NORMELOR DE PROTECŢIE A MUNCII:
9
Pentru a se evita orice posibilitate de accidentare sau îmbolnăvire, se vor

respecta normele de protecţia muncii topografice cât şi cele specifice
domeniului în care se operează în mină, şantier de construcţii etc.). Nu se va
lucra decât într-o deplină stare de sănătate.
Schema nr.3 prezintă sintetic principalele operaţii topografice de măsurare şi trasare.
Aşa cum se observă se operează cu două tipuri de unghiuri: orizontale şi verticale şi două
TOPOGRAFIE
GENERALĂ - MĂSURARE INGINEREASCĂ - TRASARE
Elemente Elemente Elemente Elemente Trasat
cunoscute necunoscute Elemente cunoscute necunoscute Măsurat
Schiţa Calcule Schiţa Calcule
măsurate Trasat
Mărimi Puncte Mărimi Puncte Mărimi Puncte Mărimi Puncte
Specificul operaţiilor topografice

D Distanţe D D D
D AB n = -------
A DBA
DAB=n’l0 - l’1 DAB A
l0
l0 D BA B -
DAB - l l0 l 0 B n -
B A 0 DBA=n”l0 - l”1
C A B C l1= D - n . l0
l1 l n
n xl0 DAB - DAB 0
l1 D= --------------
2 l1
Unghiuri orizontale CIIA A 
CIIA A CIB = CIA - 
S CA I = CIB - CIA A CIA
CIA  S CI
-  - S

- B  A
CIIA C B = C A - 
II II
A II = CIIB - CIIA D AB C
CIB CB I + II D AB CIB
B CIIB B  = ----------- B
CIIB
2
Unghiuri verticale 
A i VI = 100g - 
VI i VI I = 100g - VI A VI
-  - 

- B 
B i
B B II II = VII - 300g V =  - 300g
VII V C VII
i  I +  II i  VI
 = -----------
A 2 A VII
Plan orizontal de
comparaţie Cote
a
b B Z B ZAB = Z B-ZA
A ZAB b a ZAB = a - b ZA A - ZAB
a B B A
ZA - A ZAB a b = a - ZAB
B b ZB=ZA - ZAB ZB C
ZB Suprafaţă Z ZA ZB
ZA de nivel B b
distanţe: orizontale şi verticale (cote). Trebuie făcută o distincţie clară între operaţiile de
măsurare şi cele de trasare. În primul caz se înregistrează raportul liniar sau unghiular sub care
se găsesc o serie de puncte existente în teren pe când în cazul secund se aplică unul sau mai
multe mărimi dimensionale în teren în scopul de a obţine un nou punct topografic.
10
1.3. UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU LUNGIMI ŞI SUPRAFEŢE

1.3.1. Unităţi de măsură pentru lungimi
În decursul timpurilor au existat o serie întreagă de unităţi de măsură.
În anul 1790, geodezii Delambre şi Mechein delegaţi de Academia franceză, au
măsurat meridianul pământesc între Dunkerque şi Barcelona, iar în anul 1799, au propus ca
unitate de măsură în Franţa metrul considerat 1/40.000.000 parte din lungimea meridianului
pământesc.
A fost confecţionată această lungime, denumită “metrul etalon” în anul 1801, şi se
păstrează la Sevres lângă Paris. În anul 1840 metrul a fost introdus în mod obligatoriu în
Franţa, apoi a fost adoptat şi de alte ţări. La noi, metrul a fost introdus în anul 1866 de către
Domnitorul Al.I.Cuza pentru unificarea măsurătorilor, care până atunci se făceau cu diferite
unităţi de lungime.
Ultimele ţări care au adoptat metrul au fost Anglia şi S.U.A. care, pănă în anul 1971,
respectiv anul 1972, foloseau unităţi proprii pentru lungimi.
După unele calcule mai exacte s-a constatat că de fapt “metrul etalon” reprezintă a
1/40.000.003,42 parte din meridian, motiv pentru care s-au căutat diverse soluţii pentru a găsi
definiţii mai riguroase şi mai stabile în timp. Astfel, în anul 1961 la Conferinţa generală de
măsuri şi greutăţi a definit “metrul etalon” ca fiind egal cu 1.650.763,73 lungimi de undă, în
vid, ale radiaţiei portocalii emisă de gazul radioactiv Kripton 84. Multiplii şi submultiplii
metrului sunt:
1 m = 10 dm = 100 cm = 1000 mm;
1 km = 1000 m = 10 hm = 100 dam.
La noi în ţară majoritatea măsurătorilor vechi s-au făcut în stânjeni sau în alte unităţi
de măsură. Astfel, se deosebesc:
stânjenul ardelenesc:
1 stj = 1,98648384 m sau 1 m = 0,5272916 stj;
stânjenul muntenesc:
1 stj = 1,9666500 m sau 1 m = 0,508518 stj;
stânjenul moldovenesc:
1 stj = 2,230000 m sau 1 m = 0,448430 stj;
1 prăjină muntenească = 3 stânjeni munteneşti = 5,899500 m;
1 prăjină moldovenească = 3 prăjini moldoveneşti = 6,690000 m;
11
1 palmă muntenească = 0,25 m;

1 palmă moldovenească = 0,28 m;
1 dejet muntenesc = 0,02 m;
1 dejet moldovenesc = 0,03 m;
1 linie muntenească = 0,002 m;
1 linie moldovenească = 0,003 m;
1 milă marină (internaţională) = 1852, 20 m;
1 milă geografică (internaţională) = 7420,44 m.
Dintre unităţile de măsură străine mai folosite se amintesc:
1 arsin = 0,7112 m;
1 sajău = 2,134 m = 7 picioare;
1 vecetă = 1066,780 m = 500 sajene;
1 milă austriacă = 7595,94 m;
1 milă ungară = 8353,60 m;
1 milă engleză = 1609,33 m;
1 milă marină = 1852,20 m = 10 cabeltown;
1 milă geografică = 7420,44 m;
1 yard = 0,9144 m = 3 picioare = 36 ţoli;
1 ţol (inch) = 0,0254 m;
1 foot(picior) = 0,3040 m = 12 ţoli.
1.3.2. Unităţi de măsură pentru suprafeţe

Unităţile de suprafeţe cele mai cunoscute sunt cele care derivă din sistemul metric,
astfel:
1m² = 100 dm² = 10.000 cm² = 1.000.000 mm²;
1 dm² = 100 cm²;
1cm² = 100 mm²;
1 hectar (ha) = 100 ari = 10.000 m²;
1 ar = 100 m²;
1 km² = 100 ha.
Cele mai importante unităţi vechi româneşti pentru suprafeţe, exprimate în metri
pătraţi, sunt:
stânjenul pătrat ardelenesc 1 stj² = 3,59565055 m²;
12
1 m² = 0,27803643 stj²;
stânjenul pătrat muntenesc 1 stj² = 3,8671212 m²;
1 m² = 0,2585902 stj²;
stânjenul pătrat moldovenesc 1 stj² = 4,9729000 m²;
1 m² = 0,2010899 stj².
1 prăjină pogonească = 208,824 m² = 6 prăjini pătrate munteneşti;
1 prăjină fălcească = 173,024 m² = 4 prăjini pătrate moldoveneşti;
1 pogon = 5011,790 m² (Muntenia);
1 fălcea = 14322, 000 m² = 80 x 4 prăjini moldoveneşţi;
1 jugăr cadastral = 5754,848 m²;
1 jugăr ardelenesc = 5775, 000 m²;
1 acru = 4046, 856 m². (vezi Anexa 1 a şi Anexa 1 b)
Toleranţe la măsurarea şi trasarea elementelor topografice

1. Măsurarea directă a distanţelor
a. lungimi măsurate precis T = (0,030 + 0,002L) m (1)
b. laturi de drumuire în extravilan T = (0,004L + l/7500) m (2)
c. laturi de drumuire în intravilan T =  0,003L (m) (3)
(2) şi (3) se majorează cu 35% pentru  = 5g 10g (unghiul de pantă);
(2) şi (3) se majorează cu 70% pentru  = 10g 15g;
(2) şi (3) se majorează cu 100% pentru  > 15g.
2. Măsurarea unghiurilor orizontale cu teodolitul
a. cazul unui singur unghi T = ec2 = 1,41 ec (4)
unde ec reprezintă aproximaţia de citire a teodolitului
ec = 0,2 cc pentru Theo 010;
ec = 20 cc pentru Theo 020;
ec = 2 c pentru Theo 080, Theo 120.
b. cazul mai multor unghiuri (turul de orizont)
T = ecn (5)
3. Măsurarea unghiurilor verticale cu teodolitul
T = ec2 (6)
4. Măsurarea unei diferenţe de nivel (nivelment geometric)
13
Nivelment de ordinul I T =  0,1 mm;

Nivelment de ordinul II T =  0,2 mm;
Nivelment de ordinul III T =  0,5 mm; (7)
Nivelment de ordinul IV T =  1 mm;
Nivelment de ordinul V T =  2 mm;
5. Drumuirea planimetrică
a. măsurarea laturilor TL = 0,003L (vezi 1b,c); (8)
b. neînchiderea pe orientări T =  pn; (9)
n = numărul de unghiuri măsurate (orientări compensate);
p = precizia dispozitivului de citire
p = 2 cc pentru Theo 010;
p = 1 c pentru Theo 020;
p = 10 c pentru Theo 080, Theo 120;
c. neînchiderea pe coordonate
T =  0,003D + D/100; (10)
D este lungimea totală a drumuirii.
6. Drumuire nivelitică
Reţea nivelitică de ordinul I T =  0,5 mmLkm ;
Reţea nivelitică de ordinul II T = 5 mmLkm ;
Reţea nivelitică de ordinul III T = 10 mmLkm ; (11)
Reţea nivelitică de ordinul IV T = 20 mmLkm ;
Reţea nivelitică de ordinul V T = 30 mmLkm ;
Unde Lkm reprezintă lungimea totală a drumuirii exprimată în km.
7. Nivelmentul surpafeţelor, profile
Determinarea cotei unui punct
T =  0,5 mm; (12)
12. Lucrări pe planuri şi hărţi
a. precizia grafică liniară
P =  0,2 N; (13)
Unde N = numitorul scării planului.
b. precizia grafică unghiulară
FU =  20cc; (14)
FU =  15’;
14
13. Trasarea elementelor simple topografice pe teren

- toleranţe de valori similare cu cele de la punctele [1]  [4];
a. - trasarea directă a unei distanţe:
T =  1 cm / 100 m; (15)
- trasarea indirectă a unei distanţe:
T =  1  2 cm / 100 m; (16)
b. - trasarea unui unghi orizontal sau vertical:
T =  [1cc 1c]; (17)
c. - trasarea unei cote date:
T =  [0,001 1] mm; (18)
d. - ridicarea (coborârea unei perpendiculare cu echerul topografic):
T =  5’; (19)
14. Trasarea lucrărilor şi elementelor de construcţii
a. Lucrări de terasamente
- abateri liniare (dimensionale):
TL =  5 cm; (20)
- abateri de la cota proiectată:
TC =  2cm; (21)
b. Fundaţii
- abateri de la axele transversale sau longitudinale:
TAX =  1  2 cm; (22)
- abateri de la cota proiectată:
TC =  0,5  1 cm; (23)
c. Cofraj - structura de rezistenţă:
- abateri dimensionale:
T =  0,5 cm; (24)
- verticale:
T =  0,2 cm / m înălţime (25)
d. Stâlpi
- abateri de la axele transversale sau longitudinale:
TAX =  1 cm; (26)
- abateri de la cota proiectată superioară (sau consolă):
TC =  1 cm; (27)
15
- verticalitate:
TV =  1/1000 H; (28)
H = înălţimea stâlpului.
e. Ziduri portante (similar cu d)
f. Grinzi
- abateri de la axul proiectat:
TAX =  1 cm; (29)
- abateri de la cota proiectată
TC =  1 cm; (30)
g. Planşee
- orizontalitate:
T0 =  1 cm; (31)
h. Şine pod rulant
- abateri de la deschiderea proiectată:
TC =  1 cm; (32)
- şerpuirea în plan:
TF =  0,5 ÷ 1 cm; (33)
- cota celor două fire în secţiune transversală:
TC =  0,5 cm; (max. 1 cm) (34)
Observaţie : toate valorile prezentate au un caracter orientativ. În funcţie de
importanţa lucrării, toleranţele pot avea valori mai strânse sau mai largi decât cele prezentate.
Sistemul anglo – saxon de unităţi de măsură
Tabelul ANEXA 1 a
Unităţi pentru lungimi
Unitatea Submultipli Echivalent în m
1 inch - 0,0254
1 foot 12 inches 0,3048
1 yard 3 foot 0,9144
1 fathom 2 yards 1,8288
1 milă terestră 1760 yards 1609,34
1 milă nautică - 1852,20
Unităţi pentru suprafeţe
Unitatea Submultipli Echivalent în m²
1 square inch - 6,4516 cm²
1 square foot 144 square inch 9,2903 dm²
1 square yard 9 square foot 0,8361 m²
1 acre 4840 square yards 4046,8400 m²
1 square mile 640 acres 2,5899 km²
- - -
16
Unităţi vechi româneşti pentru lungimi şi suprafeţe

Tabelul ANEXA 1b
Unităţi pentru lungimi Unităţi pentru suprafeţe
Unitatea Echiv. în m Unitatea Echiv. în m²

1 stânjen ardelenesc 1,89648384 1 stânjen pătrat ardelenesc 3,5966508
1 stânjen moldovenesc 2,2300 1 stânjen pătrat moldovenesc 4,9729000
1 stânjen muntenesc 1,9665 1 stânjen pătrat muntenesc 3,8671222
1 palmă moldovenească 0,28 1 prăjină pogonească 208,8240
1 deget moldovenesc 0,03 1 prăjină fălcească 179,0240
1 linie moldovenească 0,003 1 pogon 5012,000
1 palmă muntenească 0,25 1 falcă 14.320,000
1 dejet muntenesc 0,02 1 jugăr cadastral 5.754,6412
1 linie muntenească 0,002
CAPITOLUL 2
FORMA ŞI DIMENSIUNILE PĂMÂNTULUI, PROIECŢII, REPREZENTĂRI
2.1. Forma generală a pământului
Diversele activităţi economice efectuate pe suprafaţa Pământului sau în subteran,

reclamă reprezentarea pe planuri sau hărţi a unor porţiuni mai mari sau mai mici din aria
planetei noastre, sau chiar reprezentarea în ansamblu a acesteia.
Reprezentarea în ansamblu sau în detaliu a Pământului pe planuri sau pe hărţi,
comportă o serie de etape de măsurare, prelucrare a datelor şi desenare, unele cu caracter
general valabil, altele cu caracter particular.
Figura 1 - Suprafeţe de studiu a formei Pământului
17
Suprafaţa terestră fiind curbă, dificultăţile principale provin tocmai din trecerea de la imaginea
reală – deci pe o suprafaţă curbă la imaginea redusă la scară, pe o suprafaţă plană. În studierea
şi reprezentarea suprafeţelor terestre distingem:
 SUPRAFAŢA TOPOGRAFICĂ = reală, pe care se fac măsurătorile, care se reprezintă pe
hărţi şi planuri: geometrizat şi simplificat. (reprezintă 29% din S total Pământ) .NU POATE
FI MATEMATIZATĂ.
 GEOIDUL = suprafaţa de nivel mediu a mărilor liniştite, presupus prelungite pe sub
continente. .NU POATE FI MATEMATIZATĂ. (foloseşte la reprezentarea celei de a treia
dimensiuni : Z – cota)
 ELIPSOIDUL DE REFERNIŢĂ = cea mai apropiată figură geometrică operativă, de cea
reală (foloseşte la ridicări planimetrice pe suprafeţe mari)
V: verticala – perpendiculară la geoid
N: normala – perpendiculară la elipsoid.
2.2. Dimensiunile Pământului
În studierea matematică a formei şi dimensiunilor planetei noastre, de-a lungul

timpului s-au stabilit variante ale elipsoidului terestru, considerate optime (tabelul 1).
Tabelul 1
Autorul Anul Semiaxa Turtirea

Mare a Mică b a-b
 = ------
a
BESSEL 1841 6. 377 397 6. 356 079 1 : 299,2
CLERKE 1880 6. 378 249 6. 356 515 1 : 293,5
HELMERT 1906 6. 378 200 6. 356 818 1 : 298
HAYFORD 1909 6. 378 388 6. 356 912 1 : 297
KRAKOVSKI 1940 6. 378 245 6. 356 863 1: 298,3
PN
G M
*
MERIDIAN ZERO

E’ a E’
PS
Figura 2 - Elipsoidul terestru
2.3. Proiecţii cartografice. Generalităţi. Clasificări
18
Singura posibilitate de a face hărţi la scări mari sau mici este de a reprezenta suprafaţa
curbă a Pământului pe un plan, sau mai intâi pe o suprafaţă desfăşurabilă (con sau cilindru).
Problema fundamentală a unui sistem de proiecţie este de a transforma coordonatele
geografice care determină puctul de pe suprafaţa elisoidului de referinţă, în coordonate
corespunzătoare (X,Y) în sistemul planului de proiecţie.
Reprezentarea în plan a suprafeţei terestre se realizează printr-o serie de reguli
geometrice, exprimate prin relaţii matematice şi indicaţii practice ce formează SISTEMUL
DE PROIECŢIE. Prin reprezentarea elementelor suprafeţei terestre (unghi, arie, lungime) nu
se reprezintă în adevărata lor mărime, sau nu toate. O clasificare a sistemelor cartografice este
următoarea:
Tabelul 2
PROIECŢII CARTOGRAFICE
După natura deformaţiilor
După aspectul reţelei cartografice
CONFORME Azimutale Persp Polare Ortografice D=

ective Exterioare
Se menţin Proiecţia
Oblice RD
asemenea se face pe
suprafeţele un plan Stereografice
Ecuat. D=R
Interioare DR
Centrale D = R
ECHIVALENTE Neper Polare
Păstrează nealterate spec Oblice
suprafeţele -tive Ecuatoriale
Conice Polare
ECHIDISTANTE Cilindrice
Păstrează nealterate Pseudo- Oblice
suprafeţele conice
ARBITRARE Pseudo-
cilindrice
Totul apare
Policonice Ecuatoriale
deformat
Circulare D:distanţa de la centrul sferei la
punctul de vedere
Practic, se face o legătură funcţională biunivocă şi bicontinuă:

U’ = f1 (U,V) unde (U’,V’)sistem de coodonate de pe o suprafaţă;
V’ = f2 (U,V) (U, V)sistem de coordonate de pe o altă suprafaţă.
U’
M (U,V)
UM M (U,V)
V f1 U’M
f2
VM V’
V’M
Fig.5 - Proiecţia cartografică
Reţeaua cartografică:
19
Principală – imaginea în plan a reţelei de meridiane şi paralele de pe suprafaţa

terestră.
Secundară (auxiliară) – imaginea în plan a unei reţele curbilinii de pe suprafaţa
terestră, aleasă corespunzător.
2.4. Proiecţii cartografice – principii generale
a. Azimutale
P” XM’
 X
Y M’ a
Q M’
Y
PN P’ E
a
E
S
P
Pi
Figura 6 - Proiecţii cartografice azimutale

a: azimut
z: distanţa zenitală
M’ imaginea pe Q (plan de proiecţie) a lui M
a, q: coordonate polare în planul proiecţiei coordonatelor rectangulare x = q cos a
y = q sin a
q = f(z)
DEFORMAŢII
R1 (pe verticală) = 1/R . dq / dz
R2 (pe almucantarat) = 1/R . q / sin z
p (pe areolară) = qdq / R2 sin z dz
20
ortografică stereografică
centrală
Figura 8
Pseudoconice
conice
tangentă secantă proiectarea se face: paralelele apar
ca cercuri concentrice, iar meridianele
ca nişte curbe oarecare
Policonice:
proiectarea se face pe două sau
mai multe conuri
Figura 9
cilindrice
PN PN PN
E E’ E’
E E’ E
PS PS
PS
transversale (polare) normale (ecuatoriale oblicăFigura 10
Pseudocilindrice echivalente (meridianele elipse,

paralelele drepte)
cilindrice conforme: navigaţie
cilindrice echidistante: se recomandă doar
pentru regiuni aproape de ecuator
Figura 11
P’  PN P’  E E  P’ PN
polară ecuatorială oblică
Figura 7
2.6. Sisteme de proiecţie folosite de-a lungul timpului în ţara noastră
TABELUL 2’
21
nulăRaza cercului de deform.

Denumirea Tipul Elipsoid de Anul Punct Merid. Proprietăţi
proiecţiei proiec-ţiei referinţă adop- central origine
tării de axial
proiec-
ţie
CASSINI CILINDRI- KRASOVSKI 1876 - 250 -

CĂ ÷
CONVEN- 1893
ŢION.
BONE CONICĂ CLARKE 1895 - 230 -
ECHIV. 46’27”,83
LAMBERT- CONICĂ 1914÷ - + 20 dif. - Păstrează
CHOLESKY CONF. 1918 unghiurile în
anumite limite
 = 51g = 28g21c38cc
232,378
STEREORAFICĂ
Plan tg. AZIMUT. Păstrează

Budapest PERSP. unghiurile şi
CONF. BESSEL asemănarea
figurilor
Plan tg.
Tg.Mureş 1933
Plan sec. HAYFORD
Braşov
GAUSS. CILINDR. KRASOV 1951 - =210 ; Meridianul
KRÜGER TRANSV. 270 axial se
reprezintă fără
deformări
STEREO 70 AZIMUT. KRASOV 1970  = 51g - Păstrează
PLAN PERS. = 25g unghiurile şi
SECANT CONF. asemănarea
figurilor
Proiecţia stereografică cu plan secant Braşov

- centrul de proiecţie la N:V: de Braşov;
- deformarea lungimilor- cca 40 cm / km; C: punctul central
C l’ P’
Y l’ = 2R0tg/2
P
Rs   = l/R0
l’ = 2R0tg l /2R0
P (XP,YP)
0
/2 YP
Rs
0 XP X
V XP = l’sin 
Reprezentarea stereo pe planul
YP = l’cos 
tangent
Figura 12
 imaginea în plan a cercului ce trece prin polul proiecţiei şi punctul fundamental este o linie
dreaptă şi se adoptă ca axă 0z, iar 0x  0y;
22
 axele de coordonate s-au translatat prin convenţie cu 500 km spre S-V pentru a pozitiva
aceste coordonate;
 pentru a se trece de la lungimile sau coordonatele stereografice în plan tangent, la cele în
plan secant Braşov s-a stabilit un coeficient egal cu 0,000666667 ceea ce duce la o
deformaţie de – 33 cm / km în centrul proiecţiei şi de + 65 cm / km la periferia ţării,
 foile de hartă: împărţite rectangular, dimensiuni 60 x 80 cm,
 deformaţii: de 3-4 ori mai mici ca la GAUSS;
 avantaje: se realizează pe tot teritoriul ţării un singur sistem de coordonate, nemaifiind
necesar ca la GAUSS să se transforme coordonatele dintr-un fus în altul;
 nu mai e necesară limitarea zonelor de proiecţie.
l, l’: lungimile pe elipsoid.
Lt, l’t: lungimile proiectate pe planul tangent; ls, l’s pe plan secant.
Y’ NORD Y
Pl. tg. Braşov C lt l’t
Cavnic
Cerc.def.nul
Pl.secant Braşov cca 232 l l’s ă
l’t
km
A ls
l’ Cluj
C
R = 6379 km
VEST - X 500 km Braşov EST X

500 km
Bucureşti
SUD - Y
0’ X’
Figura 13
23
CAPITOLUL 3
ELEMENTE TOPOGRAFICE ALE TERENULUI
3.1. Suprafaţă topografică, detalii, geometrizarea terenului, puncte caracteristice
Pentru diferite scopuri, în special pentru proiectarea investiţiilor este necesară

măsurarea şi reprezentarea la scară mare (1:5000 1:200) a unor suprafeţe de teren, pe care le
vom numi SUPRAFEŢE TOPOGRAFICE.
Suprafeţele topografice conţin nenumărate elemente naturale şi artificiale interesante
sau nu din punct de vedere topografic. Numim elementele terenului măsurabile topografic,
DETALII.
Detaliile pot fi:
DETALII NATURALE: elemente de relief, ape, asimilăm aici şi destinaţia terenului:
păduri, vii, livezi, teren agricol etc.
DETALII ARTIFICIALE: construcţii diverse, căi de comunicaţii şi lucrări de artă,
lucrări hidrotehnice, reţele diverse etc.
Detaliile nu pot fi măsurate în ansamblul lor, pentru scop topografic acestea fiind
înlocuite cu PUNCTE CARACTERISTICE.
PUNCTELE CARACTERISTICE sunt numărul minim de puncte, corect alese, pentru
a reprezenta detaliul măsurat, la scara şi gradul de detaliere solicitat.
GEOMETRIZAREA TERENULUI reprezintă înlocuirea, în scopul ridicării
topografice, a unei suprafeţe topografice prin detaliile interesante şi apoi prin puncte
caracteristice.
Punctele caracteristice se aleg în punctele de schimbare de direcţie ale conturului detaliului şi
în punctele de schimbare de declivitate.
Dacă distanţa dintre punctele caracteristice este mare (> 50m) se aleg puncte
intermediare pe conturul detaliului pe care le vom numi PUNCTE DE ÎNDESIRE.
24
V1
1 2
3 4
DETALIU 2 12 3 13 6
a) 11 4 5
1
6 5 4 V2
b)
3 12
1 3
11
11 12
2
2 Paraul Alba 13 4
1
c)
5 14 15 6 16 7
d) 8
a) detaliu artificial: construcţie; 1,2,….. PUNCTE CARACTERISTICE

b) detaliu artificial: ax cale de conumicaţie; 11,12, … PUNCTE DE INDESIRE
c) detaliu natural: secţiune verticală versant;
d) detaliu natural: râu
Fig.nr.3.1 Geometrizarea terenului, puncte caracteristice şi de indesire
PROIECŢII, HĂRŢI, PLANURI
În măsurătorile geodezice se ţine cont de curbura terestră, suprafeţele măsurate fiind

mari. Punctele măsurate pe suprafaţa reală a PĂMÂNTULUI sunt apoi proiectate pe
elipsoidul terestru, operaţia numindu-se PROIECŢIA GEODEZICĂ. Se observă că liniile de
proiecţie sunt convergente spre centrul elipsoidului de referinţă terestru.
PROIECŢIA CARTOGRAFICĂ este operaţia prin care se dă (prin relaţii matematice
de transformare) o imagine plană, imaginei curbe de pe elipsoid, utilizându-se un plan
orizontal de proiecţie. Această imagine redusă la scară şi prelucrată cartografic reprezintă
HARTA TOPOGRAFICĂ.
25
A B
Suprafaţa
pământului
D C
geodezică
Proiectia
Elipsoid
A
B
cartografică
D
Proiecţia
Reducere la
C
Plan
orizontal de A B
scară
proiecţie
A
D C B
D C
Harta topografică
Fig.nr.3.2. Harta topografică. Proiecţia geodezică
Suprafeţele măsurate în topografie fiind mici, curbura terestră poate fi neglijată,

proiectarea punctelor măsurate făcându-se direct pe un plan orizontal de proiecţie. Operaţia
realizată prin verticale se numeşte PROIECŢIE TOPOGRAFICĂ.
Imaginea obţinută, redusă la scară şi prelucrată topografic reprezintă PLANUL
TOPOGRAFIC
punctele M,N,P,R reprezintă puncte măsurate, deci puncte caracteristice şi puncte ale reţelei
de sprijin în măsurare
26
Proiecţia topografică
R
N
M
Plan orizontal de
proiecţie
Reducere la scară
R P
M N
Plan topografic
R P
Fig.3 Proiecţia topografică
ELEMENTE TOPOGRAFICE ALE TERENULUI

Determină poziţia relativă în spaţiu a punctelor caracteristice.
ELEMENTELE TOPOGRAFICE pot fi:
- LINIARE: distanţa orizontală Diy, distanţe înclinate Lij, cote absolute Zi, Zy,
cote relative – diferenţe de nivel Ziy (ultimele două fiind distanţe verticale)
- UNGHIULARE: unghiuri orizontale i, unghiuri verticale Vij, unghiuri de
declivitate ij (ultimele două fiind unghiuri verticale).
27
ZAB
sin AB = ----------
LAB
Aliniamentul AB DAB C
cos AB = ---------- B
B (VC) (VB)
LAB
VAC VAB
VAB LAB  ZAB VAB
ZAB tg AB = ---------- AC AB
DAB AC
AB A
DAB
C0 B0
ZB A
A ZA Suprafata de referinta pentru cote LAB = D2AB +Z2AB
ZB = ZA + ZAB
Fig.nr.4 - Elementele topografice ale terenului, liniare si unghiurile
Secţiune verticală prin aliniamentul b) Două aliniamente concurente în

AB A (VB), (VC) planuri verticale
A,B două puncte topografice (de prin A,B, respectiv A,C.
sprijin sau caracteristice) din teren. (HA) plan orizontal de proiecţie
prin punctul A
ORIENTĂRI, COORDONATE
DIRECŢII, UNGHI ORIZONTAL, UNGHI VERTICAL

În plan orizontal, utilizându-se un cerc gradat (cercul orizontal al teodolitului) aşezat
în centrul său coincide cu punctul topografic A, axele care unesc punctul staţionat A de
punctele vizate B şi se numesc DIRECŢII ORIENTATE. Ţinând cont de sensul gradaţiilor
cercului, va rezulta că unghiul orizontal va fi:
= direcţia C – direcţia B.
B
0g
A
C
VAB B
AB
A
A
100 g
200 g
Fig.nr.5 Directii, unghi orizontal Fig.nr.6 Directii, unghiuri verticale
28
În plan vertical, utilizându-se un cerc gradat (cercul vertical al teodolitului) aşezat în

punctul A, axa care uneşte punctul A cu punctul B se numeşte DIRECŢIE ÎNCLINATĂ şi
exprimă mărimea UNGHIULUI ZENITAL VAB. Se observă că unghiul de activitate
(vertical) AB va fi:
AB = 100 g – VAB
În fapt, deoarece aparatul nu poate fi aşezat la nivelul reperului staţionat axa AB,
respectiv AC se vor translata cu o înălţime corespunzătoare înălţimii i a aparatului cu care s-a
staţionat punctul A.
AXE DE COORDONATE, ORIENTĂRI

În topografie se utilizează pentru raportarea punctelor măsurate pe planul topografic
un sistem rectangular X0Y, ales astfel încât axa 0X să fie paralelă cu direcţia NORD.
În acest sistem punctele măsurate vor fi caracterizate prin mărimile (Xi,Yi) denumite
COORDONATE ABSOLUTE, în acest caz pentru A : (XA,YA), pentru B: (XB,YB). Se mai
disting:
(XAB, YAB) denumite COORDONATE RELATIVE, observându-se că:
XAB = XB – XA, YAB = YB – YA
şi că DAB = X2AB + Y2AB
ORIENTAREA UNEI DIRECŢII reprezintă unghiul măsurat în sens orar de la direcţia

NORD la acea direcţie.
Pentru orice punct din teren pot fi definite trei direcţii NORD:
Ng direcţia spre NORDUL GEOGRAFIC;
Nm direcţia spre NORDUL MAGNETIC;
N NORDUL TOPOGRAFIC, direcţia cu care este paralelă axa OX.
: unghi de declinaţie megnetică continuu variabil);
: unghi de convergenţă a meridianelor (în practica curentă se urmăreşte ca   0)
29
X
N
Ng  AB B
Nm  gAB
nAB DAB
0
Y
Fig.nr.8 Orientari
MĂRIMEA unghiului poate fi oricare între 0g – 400g.

În figura 9 se observă că :
X
N AB
B
E
AC
AE
C
D AD
0
Y
Fig.nr.9 Orientarea directiilor in cele 4 cadrane
0 < AB < 100g deci apartine cadranului I ;

100g < AC < 200g -“- II;
200g < AD < 300g -“- III;
300g < AE < 400g -“- IV.
30
CERCUL TRIGONOMETRIC, CERCUL TOPOGRAFIC

În topografie s-a modificat cercul trigonometric astfel:
- axa OX a devenit axă verticală, paralelă cu direcţia NORDULUI;
- gradaţia cercului este în sistem centesimal;
- sensul de gradare: cel orar;
- unghiurile definite în cerc se codifică cu litera grecească  (TETA), purtând indicii
punctelor de capăt ale direcţiei respective: ex. AB.
X X
90 0g
ctg  N tg AB
sin AB
II I IV
AB
sin  cos  cos AB ctgAB
 I
180 0 Y 300g Y
cos cos 100g
III IV III II
270 200g
Fig.10 Cercul trigonometric Fig.nr.11 Cercul topografic
Practic, cadranele I şi III şi-au păstrat poziţia în cerc, iar cadranele II şi IV şi-au interschimbat
poziţiile.
LEGĂTURA DINTRE COORDONATE ŞI ORIENTĂRI

În practica curentă pot apare două cazuri, în ceea ce priveşte raportul dintre elementele
cunoscute şi cele cerute (orientări, coordonate).
X N AB
B
X
B
XAB
XA
CAZUL I: A YAB
0 31
YA YB
FIG.NR.3.12. ORIENTĂRI ŞI
COORDONATE
A: reper topografic, punct marcat în teren.

(XA, YA) : elemente cunoscute.
(DAB, AB) : elemente măsurate (deci cunoscute).
B: punct din teren, care poate fi un nou reper topografic sau un punct caracteristic.
(XB, YB): elemente cerute.
Calcule: XAB = DAB cos AB
YAB = DAB sin AB
XB = XA + XAB
YB = YA + YAB
CAZUL II:
A,B puncte oarecare din teren (reperi, puncte caracteristice)
(XA, YA) ; (XB, YB) elemente cunoscute; (DAB, AB): elemente cerute.
Calcule:
D AB  X 2AB  sYAB
2
YAB
tg AB 
X AB
CORESPONDENŢA FUNCŢIILOR ÎN CELE 4 CADRANE

Funcţii trigonome-trice
Cadran I Cadran II Cadran III Cadran IV

1 = 1 2 = 2 –100g 3 = 3-200g 4 = 4-300g
sin iy + sin 1 + cos 2 - sin 3 - cos 4

cos  iy + cos 1 - sin 2 - cos 3 + sin 4
tg  iy + tg 1 - ctg 2 + tg 3 - ctg 4
ctg  iy + ctg 1 - tg 2 + ctg 3 - tg 4
Orientarea Xij Yij Orientarea Relaţia de calcul Ex.

ij ij fig.
( 9 )
Cadranul I + + Cadranul I Yiy AB
 iy  arctg
X iy
32
Cadranul - + Cadranul Yiy AC

 iy  100 g  arctg
II II sX iy
Cadranul - - Cadranul Yiy AE
X iy
III III
Cadranul + - Cadranul Yiy AD
IV IV sX iy
Tabelele completează cunoştinţele necesare soluţionării celor două probleme,

indiferent de cadranul în care se găseşte orientarea iy. Manualul de lucrări practice şi
probleme dă exemple de calcul diferite, extinzând numeric rezolvarea celor două cazuri tratate
anterior.
De remarcat că datele din cele 3 tabele rezultă din analiza celor patru figuri anterioare.
RIDICĂRI TOPOGRAFICE PLANIMETRICE ŞI NIVELITICE, ELEMENTE

PRELIMINARE
Ridicarea topografică planimetrică a unei suprafeţe terestre este ansamblul operaţiilor

prin care se adună datele necesare elaborării planului topografic, la scară, al zonei măsurate.
După ce se constată existenţa în zonă a unui număr suficient de puncte de sprijin, adică
puncte marcate în teren cu coordonatele (Xi, Yi) cunoscute se măsoară poziţia relativă a
fiecărui punct caracteristic (de ex.1) în raport cu o bază de sprijin (de ex. 23.22). Această
poziţie este dată de elementele: unghi orizontal i (de ex. 1) distanţa orizontală Diy (de
ex.23.1) rezultate din măsurători, practic coordonatele polare ale punctului caracteristic în
raport cu baza de sprijin.
Din figura nr.3.12. rezultă orientarea nouă:
23.1 = 23.22 + 1 (-400g)
Observaţie: dacă din însumarea orientării cunoscute cu unghiul orizontal se depăşesc
400g se scad din mărimea obţinută cei 400g. Aplicând apoi modelul de calcul de la CAZUL I
(legătura dintre coordonate şi orientări) se obţin cordonatele absolute al punctului ridicat.
Problema poate fi extrapolată la un număr necesar de puncte caracteristice măsurate,
rezolvând astfel, din punct de vedere principial, problema ridicării planimetrice a zonei în care
s-a operat.
33
Ridicarea topografică nivelitică a unei suprafeţe terestre este ansamblul operaţiilor prin
care se adună datele necesare complectării planului topografic planimetric realizat în faza
anterioară cu date privind cotele punctelor caracteristice din zonă.
Observaţie: în practica curentă cele două operaţii de PLANIMETRIE şi
NIVELMENT se execută simultan, preluându-se date necesare calculării poziţie complete
(Xi,Yi, Zi) a punctului caracteristic măsurat.
După ce se constată în zonă existenţa unui număr suficient de reperi nivelitici de
sprijin, adică puncte marcate în teren, de cotă cunoscută (de ex. punctul 37) se preiau datele
necesare măsurării (sau calculării) diferenţei de nivel dintre cele două puncte (de ex.Z 37.1)
rezultând cota punctului caracteristic măsurat din relaţia:
Z1 = Z37 + Z37.1
În raport cu un reper de cotă cunoscută aflat într-o zonă pot fi măsurate elementele
necesare calculării cotelor tuturor punctelor caracteristice situate în perimetrul acestuia,
rezolvând astfel, din punct de vedere principial, problema ridicării nivelitice a zonei în care s-
a operat.
34
CAPITOLUL 4
ANALIZA ERORILOR ÎN MĂSURĂTORILE TERESTRE
4.1. Clasificarea măsurătorilor
Măsurătorile topografice de distanţe şi unghiuri, pot fi din punct de vedere al

raporturilor create între elementele măsurate sau între acestea şi alte elemente rezultate prin
prelevarea datelor:
MĂSURĂTORI DIRECTE: când mărimea elementului măsurat rezultă prin
compararea acestuia cu un etalon ( ex: distanţa măsurată cu o ruletă);
MĂSURĂTORI INDIRECTE: când valoarea elementului determinat rezultă prin
prelucrarea unor date măsurate (ex; distanţa orizontală Dij, din relaţia:
Dij = Lijcosiy, unde Lij şi ij au fost măsurate direct);
MĂSURĂTORI CONDIŢIONATE: când măsurătorile directe sunt legate prin
anumite relaţii de condiţie (de ex: suma unghiurilor măsurate în jurul unui punct trebuie să fie
400g).
MĂSURĂTORILE DIRECTE, INDIRECTE sau CONDIŢIONATE pot fi în raport cu
condiţiile de operare în care s-au efectuat:
MĂSURĂTORI DE ACEEAŞI PRECIZIE: când sunt efectuate în condiţii
(instrument, mediu, operator) similare, fapt care conferă o încredere egală tuturor
măsurătorilor;
MĂSURĂTORI DE PRECIZIE DIFERITĂ: efectuate cu instrumente în condiţii de
mediu diferite, fapt care poate conduce la acordarea unui mai mare grad de încredere unor
măsurători în raport cu altele.
VALORILE MĂSURĂTORI LOR
Rezultatele măsurătorilor se numesc VALORI.
Valorile pot fi:
VALOAREA REALĂ (Xi): mărime care nu poate fi obţinută, fiind o mărime teoretică,
de referinţă,(spre care se tinde).
VALOAREA MĂSURATĂ (Mi): rezultatul obţinut la măsurarea unei mărimi, în
condiţii de măsurare acceptate, în practică mărimea fiind măsurată de mai multe ori (de ex: cu
aceeaşi precizie) se obţin valori individuale Mi, puţin diferite între ele, conţinând deci erori.
35
Din calculul probabiltăţilor se demonstrează că media artimetică M a valorilor individuale Mi

(în cazul măsurătorilor de acceaşi precizie) sau media aritmetică ponderată M0 a valorilor
individuale MJ, de pondere pJ, reprezintă cea mai apropiată valoare de cea reală, aceste mărimi
se numesc VALOAREA CEA MAI PROBABILĂ M sau M0 şi se calculează, conform
notaţiei GAUSS:
M 1  M 2  ...  M n [M ]
M  (4.1)
n n
p 1  M 1  p 2  M 2  ...  p m  M m [p  M ]
M0   (4.2)
p1  p 2  ...  p m [ p]
unde pJ reprezintă coeficienţii de pondere (greutate) acordaţi fiecărei măsurători individuale.

Observaţie: rezultă firesc următoarele consideraţii:
- cu cât se utilizează instrumente mai precise, operatori experimentaţi, care să opereze în
condiţii de mediu cunoscute şi prielnice măsurătorilor, cu atât rezultatele vor fi mai bune;
- cu cât creşte numărul măsurătorilor pentru o mărime dată, cu atât valoarea cea mai
probabilă M (sau M0) se va apropia mai mult de valoarea reală;
- valoarea reală fiind o mărime ideală (deci necunoscută) este substituită în calcul de
valorile M (sau M0).
4.2. Noţiuni asupra erorilor
Se numesc GREŞELI diferenţele mari, între valorile măsurate Mi şi valoarea de

referinţă X (acceptăm că se înlocuieşte cu M sau M0). Mărimile măsurate greşit sunt
eliminate din procesul de prelucrare a datelor, fiind inacceptabile.
Se numesc ERORI diferenţele mici (acceptabile) între valorile măsurate Mi, obţinute
la fiecare măsurătoare a unei mărimi şi valoarea de referinţă X (respectiv M, M0).
Trei cauze principale provoacă apariţia (INERENTĂ) a erorilor:
- cauze instrumentale (din construcţia sau exploatarea acestora) care provoacă
ERORILE INSTRUMENTALE;
- cauze umane (lipsa de experienţă, limita simţurilor – în special cel vizual-optic,
oboseala operatorului) care provoacă ERORILE PERSONALE;
- cauze naturale (condiţii meteo diferite mai mult sau mai puţin prielnice efectuării de
măsurători topografice) care provoacă ERORILE MEDIULUI EXTERIOR.
Se numeşte ECART () diferenţa dintre două mărimi oarecare Mk, Mp, din şirul de
măsurători individuale executate asupra aceleaşi mărimi :
36
  Mk  Ml (4.3)
ECARTUL MAXIM (max) reprezintă diferenţa dintre valoarea cea mai mare şi
valoarea cea mai mică din şirul de măsurători
 max  M max  M min (4.4)
TOLERANŢA (T) este ecartul maxim admisibil.
EROAREA REALĂ (ei = Mi – X) este o mărime necunoscută, deci neutilizată;
EROAREA APARENTĂ (Vi = Mi – M) sunt mărimi care înlocuiesc în studiu erorile
reale, prin considerarea mediilor M, M0 ca valori de referinţă.
ERORI GROSOLANE (GREŞELI) sunt acele erori care depăşesc toleranţa
e > T sau max > T
În şirul de valori măsurate, dacă se constată că una sau mai multe se încadrează în această
categorie acestea sunt eliminate din calcul.
ERORILE PROPRIU ZISE sunt erorile care îndeplinesc condiţia:
E  T sau max  T ( 4.5 )
ERORILE PROPRIU ZISE sunt după modul lor de acţiune:
ERORI SISTEMATICE: provocate de cauze permanente, păstrând mărimea şi sensul
sau mărimea variind după o lege cunoscută.
ERORILE SISTEMATICE:
- sunt controlabile;
- pot fi provocate de influenţa mediului, instrumente, metode de măsurare;
- se propagă cu numărul măsurătorilor – din acest motiv devenind periculoase,
viciind rezultatul final;
- trebuiesc eliminate din măsurătoare (prin ameliorarea condiţiilor de măsurare sau
aplicarea de corecţii).
ERORI ÎNTÂMPLĂTOARE: provocate de cauze necunoscute,manifestate ca mici
variaţii ale diferitelor valori măsurate (atât ca mărime cât şi ca semn).
ERORILE ÎNTÂMPLĂTOARE:
- nu sunt controlabile;
- pot fi provocate de influenţa mediului, de performanţele instrumentelor şi ale
operatorului;
- în ansamblul lor se supun legilor probabilităţilor:
- probabilitatea producerii erorilor pozitive şi negative fiind aceeaşi , suma acestor
erori va fi pentru un număr mare de măsurători apropiată de zero;
37
- erorile mici sunt mai probabile ca cele mari;

- nu pot fi eliminate din măsurare dar pot fi diminuate – prin alegerea de instrumente
cât mai performante, operarea în condiţii de mediu favorabile, de către operatori cu
experienţă;
Relaţia : Eti =  e ui  n ( 4.6 )
în care :
eti este eroarea medie totală întâmplătoare;
evi este eroarea medie unitară întâmplătoare;
n este numărul măsurătorilor aceleaşi mărimi, exprimă propagarea erorilor
întâmplătoare.
ERORILE ÎNTÂMPLĂTOARE în măsurătorile directe

Proprietăţile erorilor aparente vi (ale erorilor întâmplătoare) sunt:
1) v =0 ( 4.7 ) pentru măsurători directe de aceeaşi precizie unde
vi = Mi – M ; i = 1,…..,n ( 4.8 )
p . v  = 0 (4.9) pentru măsurători directe de precizii diferite (ponderate)
2) Suma pătratelor erorilor aparente vi este minimă:
 v2  = minim ( 4.10 ), respectiv
 p . v2  = minim (4.11 ), pentru cele două tipuri de măsurători.
EROAREA MEDIE PĂTRATICĂ a unei singure măsurători este:
 v2
eq = ------ ( 4.12 )
n-1
pentru primul caz, respectiv
p. v2
eq1 = ------ (4.13 )
n-1
pentru măsurători ponderate.
eq (respectiv eq0) caracterizează precizia unei măsurători.
S-a demonstrat că :
Vlim ≤ (2 3) eq (4.14)
sau  max =M max –M min . ≤(2 3) eq (4.15) pentru evaluarea unor mărimi ale erorii
maxime (limita) respectiv ale ecartului  max.
38
EROAREA MEDIE PĂTRATICĂ A MEDIEI va fi:

Eq
eM =  -------- (4.16)
n
în cazul măsurătorilor directe de aceeaşi precizie, respectiv
Eq0
eM0 =  -------- ( 4.17)
 p 
Acest tip de eroare indică gradul de apropiere a mediilor M, respectiv M0 de valoarea

reală X pe care o înlocuiesc.
Analizând relaţia (4.17) se constată că eM va fi mai mică dacă:
 Eq va fi mai mic, deci atunci când se lucrează mai performant;
 n va fi mai mare (optim însă se recomandă n  5).
ERORILE ÎNTÂMPLĂTOARE în măsurătorile indirecte:

Rezultatul y al măsurătorii indirecte poate fi prezentat ca o funcţie expliată de alte
mărimi independente , măsurate direct (x1,x2,…,xn) adică:
y = f (x1,x2,…,xn) ( 4.18 )
unde xi = valorile medii din măsurătorile directe ale mărimilor independente,
iar dacă erorile medii pătratice le vom nota cu mi , eroarea medie a funcţiei  poate fi
calculată astfel:
f ² f ² f ²
m2f = m21 ---- + m22 ----- + ……….. + m2n ------ (4.19 )
x1 x2 xn
se poate deci spune că: PĂTRATUL ERORII UNEI FUNCŢII  ESTE EGAL CU
SUMA PRODUSELOR DINTRE PĂTRATELE ERORILOR MEDII ŞI PĂTRATELE
DERIVATELOR PARŢIALE ALE FUNCŢIEI.
4.3. PREZENTAREA REZULTATELOR MĂSURĂTORILOR
Măsurarea unei mărimi, odată sau de mai multe ori, are un rezultat de forma generală:
Pa ( 4.20 )
39
Unde : P este valoarea medie (M, M0) a şirului de măsurători după eliminarea erorilor
sistematice;
a – una din erorile medii sau limită (eq, eM etc.).
În cazul când precizia măsurătorilor este în funcţie de mărimea măsurată (ex:
măsurarea distanţelor), erorile pot fi exprimate şi ca ERORI RELATIVE (er ), de exemplu:
eM
er =  --------
M
Concluzie. TEORIA ERORILOR, în măsurătorile topografice rezolvă două probleme
de bază:
1. Permite eliminarea erorilor grosolane (GREŞELILOR).
2. Determină precizia măsurătorilor.
Analiza erorilor permite şi organizarea cât mai corectă şi economică a măsurătorilor
topografice (metode, instrumente, condiţii de măsurare, număr de măsurători).
De remarcat că: TEORIA ERORILOR se referă numai la
1. erorile propriu-zise;
2. erorile întâmplătoare, NUMAI DUPĂ CE MĂSURĂTORILE AU FOST
CORECTATE DE TOATE ERORILE SISTEMATICE.
40
CAPITOLUL 5
INSTRUMENTE TOPOGRAFICE
Observaţie preliminară. Din capitolele anterioare s-a văzut că măsurătorile

topografice se concentrează în a prelua din teren datele necesare calculării următoarelor
mărimi: distanţe înclinate sau orizontale, unghiuri orizontale sau verticale, distanţe verticale –
deci diferenţe de nivel. De-a lungul timpului s-au creat şi perfecţionat instrumente topografice
cu care se pot face astăzi măsurători cu precizie mai mare sau mai mică, preluând din teren
datele necesare calculării uneia sau mai multor mărimi, mergând până la a prelua simultan
toate datele necesare stabilirii poziţiei în spaţiu a punctului măsurat (staţii topografice totale),
cu înregistrarea manuală, automată sau transmiterea datelor la centrul de prelucrare a datelor.
Capitolul prezintă aceste instrumente, structura şi construcţia acestora, modul de
utilizare, verificarea şi rectificarea aparatelor.
Sunt prezentate iniţial instrumentele de construcţie clasică şi apoi instrumentele
moderne, prin apariţia cărora s-a uşurat şi perfecţionat substanţial munca topografului.
5.1. Studiul teodolitelor
TEODOLITUL este un aparat cu ajutorul căruia se măsoară direcţii orizontale între

două puncte din teren (unul staţionat de ex.A, altul vizat de ex.B sau C) şi unghiul de înclinare
al acestor direcţii faţa de un plan orizontal (generat de centrul de vizare al aparatului Cv).
B’
Verticala
punct A
Cv AB B’0
A’0 A C’
AC
Fir cu plumb
C’0
Punct (Xi,Yi)
Cv
matematic
reper topo
Fig.1 Unghi orizontal si unghiuri verticale
41
Din direcţiile măsurate se determină unghiuri orizontale (de ex. A) şi verticale ( ex.
AB, AC).
A
A C
Fig.2 Unghi orizontal 
Teodolitele care pot măsura şi distanţe orizontale, pe cale optică – indirect se numesc
TAHIMETRE.
Observaţii:
i) există numeroşi producători de TEODOLITE-TAHIMETRE (Germania,
Austria, Elveţia, Ungaria, Cehia, Suedia, Italia, Rusia, Japonia, China, Africa
de Sud) care produc diferite tipuri de aparate, de formă şi precizie diferită. Cu
toate acestea, toate aceste aparate au aceleaşi axe şi piese principale;
ii) teodolitele pot fi grupate în:
- teodolite clasice: caracterizate prin construcţia descentralizată cu cercuri
metalice gradate, primele apărute , în prezent obiecte de muzeu – deşi au
fost fabricate până prin anii’50;
- teodolite moderne: caracterizate prin construcţia centralizată, robustă, cu
cercuri de sticlă gradate, fabricate şi în prezent de peste 40 de ani;
- teodolite electronice: construcţie monobloc, citire electronică cu
posibilitate de înregistrare a mărimilor măsurate, fabricate de peste 15 ani;
iii) în funcţie de precizia asigurată la măsurarea unghiurilor, teodolitele pot fi:
- teodolite de precizie scăzută: prevăzute cu dispozitiv de citire cu FIR, cea
mai mică gradaţie 10c, cea mai mică mărime citită 1c, precizia obţinută
2c, de exemplu THEO 120, THEO 080 – produse până în anul 1990 de
Carl Zeiss Jena;
- teodolite de precizie medie: prevăzute cu dispozitiv de citire cu
SCĂRIŢĂ, cea mai mică gradaţie 1c, cea mai mică mărime citită 10cc,
precizia obţinută 20cc – 30cc, de exemplu THEO 020, THEO 030 –
42
produse până în anul 1990 de Carl Zeiss Jena, TT50 MEOPTA – Cehia,
TE-D2 MOM – Ungaria, Wild T1A, Wild T16 – Elveţia etc;
- teodolite de precizie: prevăzute cu dispozitive de citire cu micrometru
optic, la care cea mai mică gradaţie este de 10cc , cu posibilităţi de a citi
mărimi de 1cc , precizia obţinută de 2cc , de exemplu THEO 010-

produse până produse până în anul 1990 de Carl Zeiss Jena, Wild T2, T3,
T4 – Elveţia, TH2,3 – Germania.
Precizare: până în anul 1990 furnizorul principal de aparatură topo-geodezică pentru
România a fost firma Carl Zeiss Jena (ex.RDG) şi în prezent majoritatea aparatelor existente
la structurile de execuţie sunt din această categorie.
AXE ŞI PIESE PRINCIPALE ALE UNUI TEODOLIT

Aparatul este structurat de-a lungul următoarelor AXE PRINCIPALE:
- VV ax principal, vertical în timpul măsurătorilor;
- HH: ax secundar , orizontal în timpul măsurătorilor;
-  0 : reticul-obiectiv, ax central al lunetei;
- NN: directricea libelei thorice, ax tangent la dispozitivul de orizontalizare
al aparatului.
V
0
R2
H H

N N
R1
Fig.3 Axe principale
Din construcţia aparatului:

i) HH  VV;
ii)  0  HH;
43
iii) NN  VV;
iv) VV ∩ HH ∩  0 = { Cv}; Cv : centrul de vizare.
Aparatul se poate roti în jurul primelor două axe principale:
R1 rotaţia în jurul axului VV;
R2 rotaţia în jurul axului HH.
PIESE PRINCIPALE:
- cerc orizontal gradat;
- cerc vertical gradat;
- cerc alidad care susţine suprastructura teodolitului şi poartă indicii de citire
la cercul orizontal; ambaza care susţine întregul aparat;
- luneta aparatului.
Suprastructura teodolitului este partea care ca bază alidada fiind susţinută de acesta:
cercul vertical şi luneta.
Infrastructura teodolitului este partea care face legătura între suprastructură şi platanul
trepiedului fiind formată din cercul orizontal şi amabază.
PIESE CARE ASIGURĂ FUNCŢIONALITATEA APARATULUI
PIESE CARE ASIGURĂ ORIZONTALIZAREA (CALAREA) TEODOLITULUI:
- libela thorică, libela sferică, şuruburile de calare (3 bucăţi) ale ambazei (Observaţie:
libelă – cuvânt similar nivelă).
PIESE CARE ASIGURĂ LIMITAREA ŞI CONTROLUL MIŞCĂRILOR
TEODOLITULUI
- Surub pentru blocarea mişcării în jurul axului VV, şurub pentru blocarea mişcării în
jurul axului 00, şurub pentru blocarea mişcării în jurul axului VV a cercului orizontal
(blocarea mişcării înregistratoare), dispozitiv pentru fina mişcare în jurul axului VV,
dispozitiv pentru fina mişcare în jurul axului HH, dispozitiv pentru introducerea de valori
unghiulare orizontale, dispozitiv care fixează aparatul de ambază.
ACCESORII ALE LUNETEI CARE ASIGURĂ VIZAREA ŞI PUNCTAREA
REPERULUI OBSERVAT:
- dispozitiv pentru focusarea lunetei (clarificarea imaginei);
- dispozitiv pentru vizare aproximativă, şurub pentru clarificarea imaginii
plăcii reticulare.
ALTE PIESE:
- microscopul pentru citirea valorilor unghiurilor orizontale şi verticale, fir
cu plumb optic = dispozitiv pentru centrare optică a aparatului.
44
PĂRŢILE COMPONENTE ALE TEODOLITULUI

LUNETA TOPOGRAFICĂ
- dispozitiv optic ce serveşte la vizarea punctelor (semnalelor) clar şi mărit;
- are focusarea (clarificarea imaginei) interioară – reticulul este fix, iar
imaginea se deplasează în plan;
- se compune din două tuburi coaxiale: tubul obiectiv şi tubul ocular;
- obiectivul lunetei are rolul de a forma imaginea obiectului vizat, micşorată,
reală, inversă (dacă nu există un alt sistem auxiliar care aduce imaginea – din nou
dreaptă), situată între ocular şi focarul lentilelor ocular;
- ocularul lunetei are rolul de a mări imaginea obiectivului;
- reticulul lunetei este format dintr-o placă de sticlă pe care sunt gravate foarte fin (1)
trăsături denumite fire reticulare, verticale şi orizontale (dublate într-o parte) şi fire
stadimetrice simetric dispuse faţă de cele precedente ( Figura nr.4).
Fig.4 Fire reticulare si stadimetrice
Caracteristicile tehnice ale lunetei sunt:

- puterea de mărire care reprezintă numărul care arată de câte ori imaginea
unui obiect privit prin lunetă apare mai mare decât imaginea sa privită cu ochiul liber,
mărimea se notează cu M şi este dată de raportul dintre distanţa focală a obiectivului şi
cea a ocularului, valori practice ale lui M: 15X60X;
- câmpul de vizare al lunetei reprezintă spaţiul conic limitat de generatoarea
ce trece prin centrul pupilei de intrare şi marginea interioară a monturii plăcii reticulare,
valori cuprinse între 11,5, este invers proporţional cu mărimea ei, teodolitele de precizie
au M mare şi câmp de vizare mic.
45
CERCUL ORIZONTAL GRADAT

Cercul orizontal gradat (limbul) este concentric cu cercul alidad, acesta purtând cei doi
indici, de citire a valorilor unghiulare orizontale i1 şi i2;
- este fix în timpul măsurătorilor;
- diametrul cercului este între 70 şi 250 mm;
- cea mai mică gradaţie care poate fi : 1g, (1/2) g , (1/4) g , (1/5) g , (1/10) g.
Teodolitul poate fi utilizat în două poziţii, diametral opuse pe cercul limb, rezultând
pentru un unghi măsurat două mărimi sensibil egale:
IA = C IC - C IB
IIA = C IIC - C IIB
IA + IIA
Valoarea cea mai probabilă va fi: A = --------------,
2
numai dacă IA  IIA;
- prin acest procedeu se elimină majoritatea erorilor instrumentale.
A
B C
10
0 20
CC 0
A limb
IA i2
CB
i1 alidad
0 30
0
a) POZ.I
A
B C
10
0 20
0
i2 CB
IIA
i1
CC
0 30
0
b) POZ.II
Fig. nr.5. Cercul orizontal si alidada
Cercul orizontal trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- cercul gradat să fie orizontal şi stabil în timpul măsurătorilor;
- cercul alidad să fie orizontal şi concentric cu cercul gradat.
46
CERCUL VERTICAL GRADAT

Cercul vertical gradat (eclimetrul) are funcţia de a măsura unghiuri verticale- zenitale;
V
B
30
0
0
PORT Z
INDICE 20 
0
H H
A
Cv
VI
0 I
J 10
 0
a) POZ.I
V
B
10
0
0
Z 20 
0
H A H
Cv
VII
0 J
 30
0
b) POZ.II
V
Fig.nr.6 Cercul vertical si portindicele vertical
- este astfel montat încât linia gradaţiilor 0g ………200g se găseşte în

- acelaşi plan cu axa de vizare a lunetei (Figura nr.6);
- este mobil în timpul măsurătorilor, odată cu luneta;
- indexul de citire J se găseşte pe furca de susţinere a ansamblului cerc vertical – lunetă;
- în cele două poziţii ale lunetei vom obţine cele două unghiuri verticale zenitale VI , VII cu
îndeplinirea condiţiei:
VI + VII  400g
- unghiul zenital va fi:
ZI = VI
ZII = 400g – VII
ZI + ZII
Z = -----------
2
iar unghiul de înclinare al lunetei:
47
 = 100g – Z
sau direct din citiri:
 I = 100 g - V I
 II = V II - 300 g
 I +  II
 = -----------
2
DISPOZIŢIA DE CITIRE A VALORILOR UNGHIULARE
VERNIERUL CIRCULAR Figura nr.7

Citirea va fi compusă din două părţi:
P I = 261g 30c (deoarece sunt trei intervale de la gradaţia 261g la originea vernierului);
P II = 7 c (deoarece sunt şapte intervale pe vernier până când o gradaţie de pe vernier intră în
coincidenţă cu una de pe limb.
Vernier
pe
alidadă X
PII
Limb
Fig.nr.7 Vernierul circular
MICROSCOPUL CU FIR ( Fig.nr.8)
48
V
93 92
347 346
Hz
Fig.nr.8 Microscopul cu fir
MICROSCOPUL CU SCĂRIŢĂ (Fig.nr.9)

Cerc vertical:
- citire exactă : 87c
- citire aproximativă : 80cc
V = 96g87c80
Similar la cercul orizontal Hz = 28g03c60cc
97 V 96
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
28 Hz 27
96
87c
8 80 cc 9
Fig.nr.9 Microscopul cu scarita si 60 cc
imaginea marita a citirilor
0
03 c
28
UTILIZAREA TEODOLITULUI
AŞEZAREA ÎN STAŢIE
Este operaţia prin care aparatul se aşează într-o poziţie corectă, pregătit pentru
măsurători.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt:
49
1) să fie aşezat foarte stabil în teren (saboţii trepiedului înfipţi până la refuz, fără a forţa,
în pământ);
2) platanul trepiedului să fie în poziţie orizontală;
3) înălţimea trepiedului să permită operatorului o efectuare comodă a măsurătorilor;
4) centrul trepiedului , dat de centrul platanului să se găsească deasupra punctului de
staţie (punct A în acest caz), pe verticala acestuia (VA, VA), fapt verificabil şi
realizabil prin intermediul firului cu plumb ataşat la trepied;
5) teodolitul să fie aşezat stabil pe platanul trepiedului, într-o poziţie centrală;
6) axul principal al teodolitului să fie în poziţie verticală şi să coincidă cu verticala
punctului de staţie (VVVA VA), automat HH se va situa într-o poziţie orizontală, la
fel cercul orizontal şi alidada.
V Teodolit
H H
Platan
Fir cu
plumb
Trepied
VA
A
VA
Fig.nr.10 Teodolit in statie
Atât corectitudinea măsurătorilor cât şi precizia acestora depind în primul rând de

îndeplinirea INTEGRALĂ a condiţiilor de mai sus.
Ordinea operaţiilor din teren, pentru îndeplinirea acestor condiţii va fi:
- se verifică punctul de staţie (dacă nu a fost deteriorat, mişcat);
- se desfac picioarele trepiedului, se înalţă (conform condiţiei 3);
- se aduce trepiedul deasupra punctului de staţie, i se ataşează firul cu plumb şi se
îndepinesc simultan condiţiile 1,2,4;
50
- se scoate aparatul din cutie, se verifică;

- se fixează teodolitul pe trepied provizoriu, îndeplinindu-se preliminar condiţia 6;
- se calează teodolitul cu libela sferică (aproximativ);
- succesiv, calare cu libela thorică – centrare cu firul cu plumb optic se definitivează
condiţia 6;
- se îndeplineşte fără a perturba poziţia aparatului, condiţia 5.
Calarea definitivă se face după direcţii perpendiculare ( ne putem ghida după axele
şuruburilor de calare), urmărindu-se ca în orice poziţie rotim în jurul axului vertical VV
aparatul, bula libelei thorice să rămână în poziţie centrală.
EFECTUAREA MĂSURĂTORILOR
Dintr-o staţie efectuată cu teodolitul se vizează spre cel puţin alte două puncte (de ex.
B şi 1, dar pot şi 2,3 etc.).
1
B 2
Fig. nr .11 Tabloul statiei
Dintre aceste puncte, în mod curent, un punct este un alt reper topografic (de ex.B), iar
celelalte puncte vor deveni puncte de sprijin sau sunt puncte caracteristice ale detaliilor din
zonă.
Preluarea caracteristicilor pentru oricare dintre puncte este similară, deci vom prezenta
etapele măsurătorii pentru primul punct (B). acestea sunt:
- se măsoară înălţimea "i" a instrumentului în staţie;
- se fixează aparatul în poziţia I (cercul vertical la stânga lunetei);
- i se deblochează mişcările de rotaţie în jurul axului VV şi HH;
- se vizează aproximativ semnalul din punct (B), se blochează mişcările deblocate anterior;
- se focusează imaginea semnalului;
- din acţionarea şuruburilor de fină mişcare se aduce centrul de vizare în coincidenţă cu
punctul matematic al semnalului vizat;
- se preiau valorile unghiulare şi celelalte date (citiri pe miră etc.)
51
- se deblochează aparatul şi se roteşte în sens orar spre cel de-al doilea punct măsurat,
primul apărut (în acest caz punctul 1);
- se repetă operaţiile anterioare.
Măsurătorile pot fi repetate în poziţia a II-a (cercul vertical la dreapta lunetei), sensul
de rotaţie al aparatului va fi antiorar.
De regulă, pentru ambele poziţii ale lunetei măsurătorile încep şi se încheie pe primul
punct vizat – cel cunoscut (în acest caz B).
În timpul măsurătorilor se va ţine cont de următoarea concluzie, logic desprinsă din
descrierea principiului de funcţionare al aparatului, cu cât este mişcat – atins mai puţin
teodolitul – cu atât vor fi mai precise valorile preluate. Pentru aceasta:
- blocarea şi deblocarea aparatului se va face cu mare fineţe;
- nu se va mişca aparatul inutil;
- orice manevră asupra dispozitivului se va face fin;
- NU SE ATINGE CU MÂNA TREPIEDUL în timpul măsurătorilor (cea mai frecventă
greşeală pe care o fac începătorii).
Atenţie: preluarea datelor se va face numai din imagini foarte clare, atât ale
semnalului vizat cât şi ale citirilor din microscop.
NU SE VA LUCRA DECÂT CU APARATE VERIFICATE!
VERIFICAREA ŞI RECTIFICAREA TEODOLITELOR

Utilizarea aparatelor produce în timp dereglarea acestora, putând introduce erori
inadmisibile (GROSOLANE) în efectuarea măsurătorilor.
Din acest motiv, înainte de întrebuinţare , PERIODIC (3-6 luni) vor fi verificate şi
rectificate.
Condiţiile de construcţie ale teodolitului sunt:
- coincidenţa dintre centrele alidadelor cu centrele cercurilor gradate;
- perpendicularitatea cercurilor gradate pe axele lor de rotaţie.
Eliminarea erorilor produse de neîndeplinirea - în limite acceptabile – a acestor
condiţii se face prin medierea valorilor din cele două poziţii ale lunetei teodolitului.
Condiţiile geometrice pe care trebuie să le îndeplinească teodolitul sunt:
1) axa principală să fie verticală (NN  VV);
2) axa de vizare să fie perpendiculară pe axa secundară (0  HH);
3) axa secundară să fie orizontală ( HH  VV);
52
4) linia indecşilor de citire de la cercul vertical să se afle într-un plan orizontal.

Neîndeplinirea acestor condiţii produce erori de reglaj, care pot fi constatate prin
operaţiile de verificare şi reduse la minim prin operaţiile de rectificare.
1) (NN  VV) CONSTATAREA MODULUI DE ÎNDEPLINIRE A CONDIŢIEI:
- se verifică şi rectifică libela thorică;
- se calează teodolitul;
- dacă prin rotirea aparatului în jurul axului VV, bula libelei nu rămâne în poziţie
centrală, rezultă că VV nu este perpendicular pe cercul orizontal.
RECTIFICAREA acestei dereglări se face numai de către producător.
2) (0  HH) se datorează descentrării centrului firelor reticulare de pe axa geometrică a
lunetei, iar axa de rotaţie a lunetei în jurul axului HH va descrie un CON nu un plan
vertical. Această eroare se numeşte EROARE DE COLIMAŢIE (c).
CONSTATAREA MODULUI DE ÎNDEPLINIRE A CONDIŢIEI:
- se instalează teodolitul în staţie şi se vizează în poziţia I un punct îndepărtat P,
se citeşte valoarea orizontală PHZ1;
- se vizează în poziţia a II-a acelaşi punct P, citindu-se valoarea orizontală PHZ2.
Dacă PHZ2 = PHZ2 + 200g nu există eroare de colimaţie.
- În caz contrar, diferenţa este dublul erorii de colimaţie.
RECTIFICAREA ERORII
- se calculează citirea adevărată PHZ2 în poziţia a II-a în care se află luneta:
PHZ2 = 1/2 [(PHZ2 + 200 g) + PHZ2 ]
care se introduce în aparat, din şurubul de fină mişcare în jurul axului VV;
- se observă că firul reticular vertical s-a mişcat de pe imaginea punctului P vizat
cu o distanţă egală cu eroarea de colimaţie;
- din şuruburile de rectificare orizontale ale reticulului se aduce firul reticular în
coincidenţă cu punctul P;
- se repetă operaţie până când eroarea de colimaţie devine practic nulă;
- prin medierea valorilor obţinute în cele două poziţii ale lunetei eroarea de
colimaţie este eliminată.
3) EROAREA DE NEORIZONTALITATE A AXEI SECUNDARE (HH nu este
perpendicular pe VV)
53
RI R RII
Fig.nr.12 Eroarea HH VV
CONSTATAREA EXISTENŢEI ERORII

- în poziţia I a lunetei se vizează un punct R situat cât mai sus pe un perete vertical
( Figura nr. 12), prin plonjarea lunetei în jurul axului HH se proiectează R în RI,
similar în poz. A II-a se obţine RII. Dacă RII  RI însemnă că eroarea există.
- eroarea nu poate fi rectificată decât în ateliere specializate (CICLOP Bucureşti,
IGFCOT Bucureşti, DTM Bucureşti).
4) EROAREA DE INDEX A CERCULUI VERTICAL

CONSTATAREA ERORII se face similar cu operaţia de la punctul 2 doar că aici se
preiau citirile zenitale PIV, PIIV .
- dacă PIV + PIIV  400g eroarea există,
- mărimea acesteia va fi 2ei = (PIV + PIIV ) - 400g
- corectarea prin calcul se face calculând ei şi scăzând-o din cele două valori
PIV , PIIV obţinând valorile corecte;
- RECTIFICAREA erorii poate fi făcută numai în ateliere de specialitate.
5) ÎNDEPLINIREA CONDIŢIEI CA FIRELE RETICULARE SA AIBĂ O POZIŢIE
CORECTĂ
CONSTATAREA EXISTENŢEI ERORII se face în atelier vizând cu luneta aparatului un
fir cu plumb, dacă firul vertical reticular nu are aceeaşi direcţie cu firul cu plumb, eroarea
există.
RECTIFICAREA ERORII se face rotind reticulul, după slăbirea şuruburilor de fixare ale
acestuia;
54
- după rectificare se verifică din nou îndeplinirea condiţiei a doua.

Atenţie: VERIFICĂRILE SE FAC ÎN ORDINEA PREZENTATĂ.
MĂSURAREA UNGHIURILOR CU TEODOLITUL

METODA SIMPLĂ (Figura nr.13, 14, 15)
B B
II B
B
I C I
CB 0 ZB B
B C
0
CIC CIIC CIC I A
A CC CIIC C ZIIB
A C
A
Plan orizontalA
Fig.nr.13 Statia unghiului Fig.nr.14 Unghi orizontal Fig.nr.15 Unghivertical

simplu simplu
Metoda este utilizată atunci când se măsoară unghiuri izolate.

Măsurarea se face în cele două poziţii ale lunetei, înregistrând citirile:
- CIB, ZIB , CIC , ZIC citiri la cercul orizontal şi vertical, poziţia I a lunetei
pentru punctul B, respectiv C;
- CIIB, ZIIB , CIIC , ZIIC idem poziţia a II-a a lunetei.
CALCULUL UNGHIULUI ORIZONTAL
IA = CIC - CIB
IIA = CIIC - CIIB
IA + IIA
A = -------------
2
CALCULUL UNGHIULUI VERTICAL ( DE DECLIVITATE SAU ÎNCLINARE

A LUNETEI) B :
IB = 100g - ZFB
IIB = ZIIB - 300g
IB + IIB
B = -------------
2
Observaţie: similar se obţine C .
55
La măsurarea unghiului vertical (figura nr.16) se ţine cont de faptul că aparatul se va

găsi pe parcursul măsurătorilor la o înălţime faţă de reperul staţionat i, iar semnalul vizat în
punctul B va fi observat (observabil) la o înălţime s.
ZA B
s
h
A B
i i ZAB
B
D AB
Fig.16 Masurarea unghiului vertical
Dacă s  i unghiul obţinut prin măsurare va fi chiar unghiul de declivitate al terenului

B. Dacă s  i (cazul când viza la înălţime i spre semnal este obturată de un obstacol) unghiul
vertical rezultat din măsurătoare va fi diferit de unghiul de declivitate al terenului B. Calculul
acestuia va implica cunoaşterea distanţei orizontale dintre punctul de staţie (A) şi cel vizat
(B): DAB. În acest caz este posibilă calcularea unghiului B :
- din figură i + h = ZAB + s
h = DAB tgAB
ZAB = DAB tgB
deci i + DAB tgAB= DAB tgB+ s
DAB tgAB + (i – s)
de unde tgB = -------------------------
DAB
relaţie din care rezultă că dacă I = s => tgB= tgAB.
METODA SERIILOR (REITERAŢIILOR, TURULUI DE ORIZONT)
Se foloseşte în cazul măsurării mai multor unghiuri orizontale (cu înregistrarea
unghiului de înclinare al lunetei pentru fiecare direcţie) dintr-un punct de staţie.
56
Poz.II Poz.I
Fig.nr.17 Turul de orizont
Protocolul de măsurare este în aces caz:

- se staţionează (centrare, calare etc.) în reperul de staţie;
- se alege ca primă viză punctul cel mai îndepărtat (în cazul când primul punct nu
este un reper topografic cu care punctul staţie formează baza de sprijin 0;
- se vizează în POZ.I a lunetei primul punct şi în sens orar celelalte puncte (ex.
figura nr.17) cu ultima viză pe punctul de pornire. Se obţin citirile pentru punctele
vizate: HZIB, VIB, HZI1, VI1, HZI2, VI2,….., HZIB, VIB unde, cum se observă pentru
primul punct se obţin valori iniţiale, notate cu ¯ şi valori finale notate _,
(măsurare în sens orar);
- în cea de a doua poziţie (măsurare în sens antiorar) se obţin datele HZIIB, VIIB,
HZII4, VII4, HZIIB, VIIB, HZII4, VII4, HZII3, VII3, …, HZIIB, VIIB.
De menţionat că VIB şi VIIB, pot fi neglijaţi, neavând relevanţă în prelucrarea datelor.
Prelucrarea datelor măsurătorilor se poate realiza într-un tabel.
INSTRUMENTE PENTRU MĂSURAREA DIRECTĂ A DISTANŢELOR

În funcţie de precizia de măsurare, instrumentele pot fi:
- precise – utilizate la măsurători topografice uzuale: panglici, rulete şi fire din oţel cu
accesoriile lor;
- foarte precise – utilizate la măsurarea bazelor geodezice: firul din invar cu accesoriile
necesare.
Apariţia instrumentelor de măsurare electronică a distanţelor, mergând până la rulete
electronice, a limitat măsurarea directă a distanţelor, operaţie greoaie, de precizie condiţionată
de mai mulţi factori (condiţii atmosferice, mediu, abilitatea operatorului).
Există însă cazuri când metoda este utilizată, de exemplu când în lipsa unui instrument
electronic trebuiesc măsurate laturile unei drumuiri planimetrice (operaţie de îndesire a reţelei
de puncte cunoscute dintr-o zonă de operare).
57
PANGLICILE – divizate din dm în dm, marcaţi prin orificiu (ø 1 mm) în ax, la

jumătate de metru este marcată o plăcuţă metalică, iar metrul şi capetele (0 şi 50 m) prin
plăcuţe metalice cu valori ştanţate;
- centimetrii şi milimetrii sunt măsuraţi cu o riglă gradată obişnuită;
- capetele sunt prevăzute cu un inel în care se introduce intinzătorul în timpul măsurării;
- etalonate la + 20ºC şi forţă de întindere de 15daN (în aceste condiţii panglica are
lungimea nominală);
- în timpul măsurătorii se folosesc următoarele accesorii;
- fişele: vergele metalice (~ 30 cm lungime, ~ 5 mm secţiune) care marchează
capetele panoului măsurat, prinse câte 11 bucăţi pe un inel;
- două întinzătoare;
- termometru;
- dinamometru, cu care se asigură întinderea panglicii în timpul măsurării cu o forţă
egală cu cea de etalonare.
RULETA: - secţiune 0,1 – 0,3 mm x 8-15 mm, lungimi 5, 10, 20, 25, 50, 100 m;
- etalonate la + 20ºC şi o forţă de întindere de 5 daN.
OPERAŢII LA MĂSURAREA DIRECTĂ A DISTANŢELOR
JALONAREA: operaţia prin care se asigură coaxialitatea direcţiilor după care se
întind ruletele (panglicile) în timpul măsurării cu direcţia dată de capetele panoului măsurat
( Figura nr.19);
Operaţia poate fi asigurată cu un teodolit aşezat în capătul de start al măsurătorii (de
ex.A) sau cu ochiul liber prin intermediul unor jaloane aşezate în capetele panoului (A,B în
Figura nr.19) şi la capătul ruletei întinsă pentru măsurare.
Operatorul aflat pe direcţia de măsurare la 1-2 m în spatele punctului A va indica
operatorului care se găseşte la capătul ruletei ( în 1’, 2’ etc.) direcţia pe care trebuie efectuată
măsurarea (Poziţiile 1,2,… etc.).
1’ l1
l0
2
A l0 1 B
L AB 2’
Fig. nr .19 Jalonarea aliniamentelor
58
Dacă l0 este lungimea nominală a ruletei (panglicii) iar aceasta a fost întinsă succesiv
de-a lungul panoului măsurat de n ori, pe ultima ruletă aplicate măsurându-se până la capătul
panoului ( pct.B), lungimea l1 , distanţa măsurată va fi dată de relaţia:
LAB = n . l0 + l1
CORECŢII APLICATE LUNGIMILOR MĂSURATE CU BENZI DIN OŢEL

Măsurarea cu precizie a unor distanţe (baze de sprijin, lucrări de execuţie investiţii cu
mare precizie – crearea reţelei de sprijin ) implică şi aplicarea unor corecţii datorită faptului că
se operează în condiţii diferite de cele în care s-a făcut etalonarea instrumentului de măsură.
CORECŢIA DE ETALONARE (Ck)
Dacă : l0 - lungimea nominală a panglicii;
lk - lungimea reală, în momentul măsurării, a panglicii
Ck = l k - l0
Corecţia pentru întreaga lungime măsurată (am acceptat să o numim LAB) va fi:
LAB
LAB
C k = Ck -------
l0
CORECŢIA DE ÎNTINDERE (Ct)

Fr – F0
Cp = ----------- l0
E.A
unde F0 - forţa de etalonare;
Fr - forţa cu care s-a acţionat la întinderea panglicii;
E - modulul de elasticitate al oţelului, e + 2.1 . 106 daN / cm2.
A - secţiunea (cm2) a panglicii.
Dacă întreaga măsurare se efectuează cu acceaşi forţă de întindere Fr corecţia de
întindere totală va fi:
LAB
CLABP = CP -----------
l0
În caz contrar se calculează corecţia pentru fiecare întindere a panglicii, cumulându-se
valorile obţinute.
CORECŢIA DE TEMPERATURĂ
Ct = T l0
unde T = Tr - T0
T0 - temperatura de etalonare ( de regulă 20C)
59
Tr - temperatura din timpul măsurării;

: coeficientul de dilatare termică al oţelului,  = 0,0115 mm / 1C, 1 m.
Pentru întreaga lungime măsurată corecţia de temperatură va fi:
LAB
CLABT = CT --------
l0
CORECŢIA DE REDUCERE LA ORIZONT C0 ( Figura nr.20)
În calculele topografice se utilizează distanţa orizontală (DAB );
DAB = LAB cos =  L2AB - Z2AB
C0 = DAB - LAB
unde : unghiul de declivitate al terenului;
ZAB : diferenţa de nivel între B şi A.
ZAB
 DAB
A B’
Fig.nr.20 Corectia de reducere la orizont
Pentru aliniamente cu declivităţi variabile, se tronsonează aliniamentul în panouri de

declivitate constantă (M1, 12 etc.) şi se măsoară fiecare panou (LiJ şi i );
2 N
1
3
2 4
1 3
M
N’
DM1 D 12 D 23 D 3M
D MN
M N’
Fig.nr.21 Masurarea distantelor pe aliniamentul de declinitate variabila
N
- se calculează DiJ = LiJcosi şi în final DMN = DiJ
M
Aplicarea corecţiilor se va face în următoarea ordine:
60
L’AB = LAB + CLABk

L”AB = L’AB + CLABT
LIIIAB = L”AB + CLABP
DAB = LIIIABcos
Este interesant de calculat, pentru fiecare corecţie în parte, care sunt valorile limită sub
care aplicarea corecţiei respective nu mai este necesară (de ex. dacă pentru o ruletă cu l0 = 50
m, corecţia de temperatură este sub 1 mm, evident aplicarea acestei corecţii nu mai e necesară
, în acest caz trebuie determinat intervalul de temperatură pentru care nu se aplică corecţia,
dacă presupunem că CT = 1 mm, vom avea 1mm = 0,0115 mm/1C, 1m . 50m . (TL - 20C),
de unde TL = 21,7C, deci în intervalul de temperatură 18,3  21,7 C, corecţia nu mai trebuie
aplicată).
PRECIZIA MĂSURĂRII DIRECTE A DISTANŢELOR
În condiţii de măsurare optime (aliniamente curate care să permită întinderea corectă a

ruletei / panglicii) precizia de măsurare cu un instrument de 50 m poate fi de 0,5 2cm /
100m.
Pentru o lungime oarecare LiJ, eroarea admisibilă va fi:
LiJ
eL = ± 0,01 -------- = ± 0,01  LiJ, (m)
100
Observaţie : şi în cazul măsurării directe a distanţelor, repetarea măsurătorii (de ex.

dus – de la A la B, întors de la B la A ) şi calcularea lungimii ca medie a valorilor obţinute,
ameliorează precizia măsurării.
APARATE ELECTRONICE PENTRU MĂSURAREA DISTANŢELOR
Utilizând principiul electrooptic sau electromagnetic, măsurarea distanţei cu aceste
aparate se face prin înregistrarea timpului dus- întors parcurs de lumina modulată respectiv
microundele radio de la staţia de emisie (aflată într-unul din capetele panoului măsurat) la un
reflector (aflat la celălalt capăt) şi înapoi în staţia de recepţie (care este aceeaşi cu cea de
emisie).
D = ½ v. t
unde v = viteza de propagare a undelor – viteza luminii;
t = timpul dus – întors.
61
Practic, aparatele moderne, cele utilizate în prezent afişează direct distanţa măsurată.
INSTRUMENTE DE NIVELMENT GOEMETRIC
MIRA (STADIA)
Sunt rigle divizate ţinute vertical în punctele între care se determină diferenţa de nivel.
Pe miră se citeşte înălţimea axei de vizare a lunetei nivelului faţă de punctul semnalizat de
miră.
MIRA CENTIMETRICĂ, confecţionată din lemn sau aluminiu, lungimi 2;3 sau 4 m,
lăţimi 8-12 cm, grosimi 1,5-2,5 cm;
- sunt gradate din cm în cm de la 0,000m (parte care va fi aşezată pe punctul
semnalizat) la 2,000 m (sau 3,000 m, 4,000m ) partea superioară.
Ex. Figura nr22:
S = 2026
M = 1965
J = 1905
Citirea la firul mijlociu al plăcii reticulare serveşte la calculul diferenţelor de nivel,
celelalte două citiri au dublă utilizare:
- la determinarea distanţei aparat – miră prin metoda tahimetrică (vezi capitolul următor);
- la verificarea citirii
S+J
centrale: M = --------1mm
2
2026+1905
în acest caz: 1965 =------------ - 0,5
2
deci, citirile sunt corecte.
J
19
Fig.nr.22 Citirea pe mira centimetrica
62
MIRA DE PRECIZIE (Figura nr.23)

Sunt mire prevăzute cu o bandă din invar, dotate cu dispozitive de verticulizare –
libele sferice, gradate, sunt trasate pe banda din invar din jumătate în jumătate de cm, citirea
exactă se face prin încadrarea unei diviziuni a mirei între cele două fire convergente (stânga
sau/şi dreapta) trasate pe placa reticulară.
Astfel citirea în cazul prezentat în figura nr .23 va consta din citirea de pe miră C =
784,5 şi citirea de pe tambur (de ex.612), total deci:
C = 784,5 + 0,612 = 785,112 cm = 7851,12 mm.
79
78
Fig.nr.23 Mira cu banda invar
INSTRUMENTE DE NIVELMENT CU LUNETĂ
Condiţia prinicpală pe care trebuie să o îndeplinească aceste aparate, în timpul

măsurătorilor, este ca axa de vizare (0) să fie perfect orizontală.
N N
0 CV 
R1
V
Fig.nr.24 Axele principale ale nivelului
Aparatele se numesc NIVEL (NIVELĂ) şi au ca axe principale, aceleaşi axe ca şi

teodolitul, minus axa HH – aparatul neavând decât o singură posibilitate de rotire R1 în jurul
axului VV. Semnificaţia celorlalte axe este aceeaşi ca la teodolit.
Ca şi piese, comparativ cu teodolitul, aparatul conţine, ca piese principale: luneta,
ambaza (pot exista limb şi alidadă), cu acesoriile aferente funcţionării (şurub pentru blocarea
63
mişcării în jurul axului VV, pentru fina mişcare în jurul acestui ax, libela sferică şi thorică,
accesoriile lunetei şi la aparatele rigide dispozitive pentru fina calare).
După modul cum se asigură condiţia de bază (0 perfect orizontală în momentul vizării unei
mire) aparatele sunt de două categorii:
- NIVEL RIGID - la care calarea fină se realizează pentru fiecare direcţie vizată (cele
noi cunoscute Ni 004 şi Ni 030 CZJena);
- NIVEL SEMIAUTOMAT – la care operaţia anterioară se realizează automat, fără
intervenţia operatorului (cele mai cunoscute la noi Ni007 şi Ni025 CZJena).
VERIFICAREA ŞI RECTIFICAREA INSTRUMETELOR DE NIVELMENT
Operaţii similare cu cele efectuate la teodolit, au ca scop principal ca axa 0 să fie

perfect orizontală în momentul măsurării.
Ordinea de efectuare a operaţiilor de verificare – rectificare este cea prezentată în
continuare:
1) (NN  VV) – la fel ca la teodolite;
2) (VsVsVV) – axa nivelei sferice să fie paralelă cu axa de rotaţie VV.
Rectificarea acestei condiţii: după îndeplinirea condiţiei 1 se calează aparatul cu libela
thorică, iar dacă bula gazoasă a libelei sferice nu este centrată în cercul reper, din cele trei
şuruburi de rectificare a libelei sferice se corectează poziţia bulei până când condiţia este
îndeplinită (calând libela thorică se calează şi libela sferică).
3) Firul nivelor al plăcii reticulare nu este orizontal atunci când aparatul este calat.
Se vizează (cu aparatul calat) un punct oarecare (B) la marginea câmpului vizual. Dacă
deplasând, prin fina mişcare luneta aparatului în jurul axului VV punctul nu rămâne pe firul
reticular orizontal, din şuruburile de rectificare a reticulului se asigură îndeplinirea condiţiei.
4) Planul vertical ce conţine NN  planul vertical ce conţine 0.
CONSTATAREA ERORII : se aşează aparatul cu unul din şuruburile de calare
îndreptat spre un punct vizat (la 20-50 m), se calează aparatul, se citeşte la firul central
valoarea M1, se decalează aparatul din şurubul de calare stânga –ax, se roteşte şurubul de
calare dreapta – ax până când se citeşte din nou M1. Dacă bula gazoasă a libelei thorice
rămâne în coincidenţă eroarea este nulă, în caz contrar, din acţionarea şuruburilor de
rectificare a libelei se asigură îndeplinirea condiţiei.
64
5) (0 NN) Neîndeplinirea condiţiei produce eroarea  de înclinare a lunetei

(Figura nr.25)
B B
Fig.nr.25 Eroarea de pozitie a firului nivelor
CONSTATAREA ERORII: se face prin nivelment geometric de mijloc şi de capăt.

- pentru prima staţie, unghiul de înclinare al lunetei (datorat erorii 0 NN) este ,
constant, produce o eroare de citire x1, egală pe cele două mire aflate la distanţe
egale de aparat.
ZAB = a1 – b1 = (a’1 + x1) - (b’1 + x1) = a’1 - b’1
1,5-3m
x1   x2 x2 
b2
b’ 1 b1
a1 a’ 1 a2 a’ 2 B
B S2
ZAB ZAB
S1
A
A
a) Nivelment geometric de mijloc b) Nivelement geometric de capat
Fig.nr.26 Eroarea  0 II NN
- deci prin acest procedeu eroarea este eliminată;

- pentru a doua staţie aparatul fiind aşezat în apropierea unuia din puncte:
ZAB = a2 – b2 = a’2 + x2 – b2 = (a’2 - b2 ) + x
Va rezulta că: x = (a’1 - b’1 ) – (a’2 - b2 )
Deci a2 = a’2 + x = a’2 + a’1 - b’1 – a’2 + b2 = a’1+ b2 - b’1
Din şuruburile de rectificare a poziţiei plăcii reticulare, păstrând viza spre punctul A,
din S2 se aduce firul nivelor în dreptul citirii calculate a2 .
65
VERIFICAREA ŞI RECTIFICAREA NIVELELOR SEMIAUTOMATE (CU

COMPENSATOR)
Aceste aparate nu au libelă thorică şi deci în limitele de funcţionare ale
compensatorului trebuie să îndeplinească numai următoarele condiţii:
1) VsVs  VV
2) Firul nivelor al plăcii reticulare trebuie să fie orizontal;
3) 0 să fie orizontal.
INSTRUMENTE TAHIMETRICE
Sunt aparate care permit măsurarea pe cale optică a distanţelor (metode indirecte) şi a
unghiurilor orizontale şi verticale.
TAHIMETRIA CU MIRĂ VERTICALĂ
Aparatul aşezat în staţie, va avea centrul de vizare pe verticala punctului de staţie
(CVEVV).
V obiectiv
F
h H
CV

 f D’ AB
ocular
V D AB
A B
Fig. nr.27 Tahimetria cu mira verticala si viza orizontala
Dacă : : distanţa dintre centrul de vizare CV şi lentila obiectiv;

f: distanţa focală (distanţa dintre luneta obiectiv şi focarul F);
DAB = D’AB + (f + )
D’AB H
Dar : ------ = ---------
f 
66
h : distanţa dintre firele stadimetrice;

H: numărul generator (distanţa dintre proiecţiile pe miră ale firului stadimetric inferior şi cel
superior).
f
 D’AB = ----- H
h
f
Dar f şi h sunt constante deci K = -----
H
D’AB =KH
K = 100 (mai rar 50 sau 200)
Rezultă D’AB =KH + (f + )
La aparatele moderne f +  = 0
Deci DAB = KH
Dacă luneta este înclinată sub un unghi ’ (Figura nr.28), din schiţă observăm că
nefiind perpendiculară axa de vizare pe mira (MR), nu se poate aplica principiul de calcul
anterior. Pentru a face posibilă aplicarea relaţiei anterioare se construieşte în punctul M
(proiecţia firului nivelor pe miră) o miră (MF) perpendiculară pe axa de vizare – mira fictivă
(MF).
MR
S’  S
H M
2 H
J J’
h
 MF
i B D ZAB
 i
A DAB ZB
ZA
Nivel zero
Fig.nr.28 Tahimetria cu mira verticala, viza inclinata
Rezultă :
L’AB = KH’
Dar din  SS’M :
H’
2
67
cos’= ------
H
2
=> H’ = H cos’
L’AB = KH cos’
Dar DAB = L’AB cos’
Şi în concluzie:
DAB = KH cos2’
Metoda permite şi calcularea diferenţei de nivel (ZAB ) observând că:
i + h = ZAB + M
i : înălţimea aparatului în staţie;
h : cateta mică a triunghiului dreptunghic de ipotenuză L’AB ;
M: citirea la firul nivelor (central)
ZAB = h + (i – M)
dar h = L’ABsin’
h = KHcos’
şi înlocuind h = KHsin’cos’
în final ZAB = KHsin’cos’ + (i – M);
şi desigur ZB = ZA + ZAB
Dacă viza pe miră (stadie) se face astfel încât M = i, vom avea urmatoarea relaţie:
ZAB = KHsin’cos’
Având în vedere că de regulă K = 100, iar cea mai mică mărime aproximată pe miră
este de 1 mm, precizia de determinare a distanţei cu această metodă este  100-200 mm/100m
distanţă măsurată, ceea ce face ca metoda să fie utilă pentru ridicările planimetrice, dar nu şi
pentru măsurarea bazelor de sprijin.
TAHIMETRE AUTOREDUCTOARE CU DIAGRAMĂ

Sunt aparate cu ajutorul cărora se pot măsura distanţe orizontale şi diferenţe de nivel,
direct pe o miră de construcţie specială.
Dintre acestea, cel mai cunoscut aparat , la noi, este DAHLTA 020 (Figura nr.29)
68
Fs
Cd Cd
-10
0
-1
Ld
Ch Ch
Lh
Ch
C0 C0
L0 =1,400m
Fig.nr.29 Campul lunetei la tahimetrul Fig.nr.30 Citirea pe mira la

Dahlta 020 tahimetrul Dahlta 020
Acesta este un teodolit THEO 020, care are un disc din sticlă pe care este trasată diagrama.
Discul este concentric cu cercul vertical şi este fix în momentul înclinării lunetei sub un
anumit unghi. Imaginea diagramei apare în câmpul lunetei suprapusă peste imaginea mirei.
Apar în planul imaginii următoarele curbe, care formează diagrama:
- curba zero, de bază (C0);
- curba distanţelor (Cd), cu
constanta de multiplicare Kd = 100;
- curbele diferenţelor de nivel
Ch, perechi simetrice cu semnul + sau - , în funcţie de unghiul de înclinare al lunetei, cu
contactele de multiplicare
Kh = ± 10, ± 20, ± 100.
În partea superioară a imaginii, apar două fire stadimetrice scurte, cu constanta K’d =
200, ce servesc la măsurarea distanţelor înclinate (Fs). Dacă citirile pe mira DAHLTA 020
(Figura nr.30) sunt ld pentru distanţe orizontale şi lh pentru diferenţe de nivel:
DiJ = Kd . ld
ZiJ = Kh . lh
Se observă că pentru a aplica corect metoda curba de bază se va suprapune peste
marca zero a mirei, aflată la 1,400 m de baza mirei.
69
L0=1,400
i i
 ZA1
ZA A Z1
Fig.nr.31 Calculul cotei unui punct prin metoda tahimetriei cu

diagrama
Calculul cotei unui punct (figura nr. 31) rezultă din echivalenţa:
h + i = ZA1 + l0
ZA1 = (i -l0 ) + h
unde h este diferenţa de nivel citită pe miră.
Cota punctului măsurat va rezulta ca:
Z1 = ZA + ZA1
Z1 = ZA + (i - l0) + h
Precizia în determinarea distanţelor orizontale şi a diferenţelor de nivel depinde de
constanta aparatului şi precizia de estimare a valorii citirii pe miră:
- pentru distanţe precizia de determinare este ±10 ÷20 mm/100m;
- pentru diferenţe de nivel precizia va fi:
< 5 cm pentru Kh = ±10;
5 cm ÷ 10 cm pentru Kh = ±20;
10 cm ÷ 20 cm pentru Kh = ±100.
TAHIMETRE AUTOREDUCTOARE CU REFRACŢIE SAU CU DUBLĂ

IMAGINE
Distanţa se determină pe mire orizontale gradate, prin coincidenţa unei imagini duble,
dedublată prin procedeul refracţiei (Figura nr.32).
70
V 1
M’
Tahimetru 2
P
M
L’ A1
C
L A1
Fig. nr .32 Principiul tahimetriei cu refractie
Prisma P aflată în planul imaginii va diviza imaginea vizată a mirei în imaginea 1 (a

punctului M), imagine liberă şi imaginea 2 ( a punctului M’), imagine deviată.
Unghiul de deviaţie  este constant rezultând proporţionalitatea dintre L’A1 şi H (citirea
pe miră).
LA1 = L’A1 + c
unde c este constanta aparatului;
L’A1 = H ctg
Dar ctg = 100 şi c = 0 prin construcţia aparatului, respectiv a mirei:
LA1 = L’A1 + c = L’A1 = H ctg = 100 H
TAHIMETRUL AUTOREDUCTOR CU REFRACŢIE

REDTA 002
Este cel mai cunoscut aparat, de acest tip, în ţările din fostul bloc sovietic
(aprovizionat cu aparatura produsă în fostul RDG la Carl Zeiss Jena). Tahimetrul
REDTA 002 este un teodolit de tip THEO 020 la care în faţa obiectivului lunetei s-a montat
un dispozitiv optico – mecanic şi de reducere cu ajutorul căruia pot fi măsurate distanţe cu o
precizie de  2 cm / 100 m distanţă măsurată.
71
RD
P
RD
RO
0 P PC
M0
Fig.nr.34 Micrometrul optic cu conicidenta
Tahimetrul este prevăzut cu un micrometru optic care este format dintr-un tambur
gradat (T) şi o prismă romboidală (PC) fixată în faţa jumătăţii superioare a obiectivului
(Figura nr .34). Aceasta se poate roti în jurul unui ax vertical cu ajutorul tamburului (T),
obţinându-se:
R0: raza directă;
RD: raza deviată cu ajutorul prismei PC prin acţionarea tamburului T;
RDP: raza deplasată cu ajutorul prismei PC prin acţionarea tamburului T
Imaginea microscopului de citire, la acest tip de aparat, conţine sub imaginea citirii pe
cercul vertical, tangenta unghiului de înclinare al lunetei.
Prezentăm şi imaginile mirei REDTA, câmpului vizual al aparatului REDTA în timpul
măsurătorilor şi a tamburului gradat, pentru a putea explica modul de măsurare a distanţelor şi
a diferenţelor de nivel cu acest procedeu.
72
B0=2.000 m
6 3 9
3
4
5
6
7
8
X X
2,090 8 4 7
Imagine mira
5
2
X X
Imagine vernier
interior
Citire 3 diviziuni x 20cm =
0,600 m 5 10
1 Citire 0,065 m pe
tambur
Fig.35 Mira REDTA

1-suport gradat centimetric; 2- trepied; 3 – mira REDTA; 4- vernier interior pentru măsurarea distanţelor până la
130 m; 5 – vernier exterior pentru măsurarea distanţelor până la 180m; 6- repere pentru măsurarea paralactică a
distanţelor; 7- colimator; 8- reper vizare pentru unghiul zenital;
Ordinea operaţiilor va fi:

- se instalează aparatul în staţie, se centrează, calează, se citeşte înălţimea i;
- se instalează mira în punctul vizat, centrându-se la înălţimea i a tahimetrului în staţie,
orizontalizată cu nivela sferică de pe suport şi perpendiculară pe direcţia dintre cele două
puncte (staţie şi vizat);
- se vizează aproximativ mira (similar cu vizarea semnalelor cu teodolitul THEO 020
CZJena), se clarifică imaginea, se vizează exact prin acţionarea şuruburilor de fină
mişcare;
- se acţionează tamburul aparatului până când o gradaţie de pe vernier (în acest caz a 3-a)
coincide cu o gradaţie de pe miră.
Se fac citirile:
- unghi orizontal, unghi zenital şi tangenta unghiului de înclinare al lunetei din microscopul
de citire al aparatului;
- se citeşte valoarea H ( o diviziune de pe miră = 2 m);
- se găseşte citirea pe verinier ( o diviziune = 20 cm) care coincide cu o gradaţie de pe miră
( a 3-a pe vernier);
73
- se citeşte valoarea pe tambur.
1

ZA1
i  DA1
Fig.nr.36 Relatia dintre LA1 si ZA1
În acest caz:
LA1 = citirea H pe miră + citirea pe
vernier +
citirea pe tambur.
ZA1
tg = ---------
LA1
ZA1 = LA1 tg
unde tg este citit în câmpul vizual al microscopului aparatului.
TELEMETRE OPTICE
Sunt singurele aparate cu ajutorul cărora se pot măsura optic distanţe între staţie şi un
punct vizat fără a fi necesară semnalizarea punctului vizat cu o miră. Cele mai uzuale aparate
au încorporată o bază variabilă, vizarea făcându-se prin dedublarea imaginii punctului vizat
(jumătate imagine dreaptă, jumătate deviată sub un unghi constant ) . Acest unghi se numeşte
unghi paralactic ().
74
Imaginea deviata
LAB
P1 
A b P2
Fig.nr.37 Principiul telemetrului cu unghi

paralactic constant
Din figura nr.37 se observă dacă imaginea dreaptă a punctului se obţine printr-o
prismă P1, iar imaginea deviată printr-o prismă P2 (mobilă), mişcându-se, această prismă de-a
lungul bazei exterioare a aparatului se poate ajunge la coincidenţa celor două semiimagini.
Baza este astfel gradată încât citirea distanţei se face direct pe aceasta prin intermediul unui
microscop de citire montat pe prisma P2.
Se observă că: LAB = bctg:
Dar ctg = 200 (din construcţie)
LAB = 200 . b
b fiind citirea pe baza aparatului.
Cel mai cunoscut aparat, la noi, din această gamă este TELEMETRUL
AUTOREDUCTOR BRT 006.
Distanţa citită pe bază va fi direct distanţa orizontală (dacă dispozitivul de reducere
este cuplat) sau distanţa înclinată – dacă nu cuplăm acest dispozitiv.
- baza aparatului are 30 cm;
- constanta de multiplicare K =
200;
- domeniul de utilizare: distanţe
până la 60 m – cu ajutorul aparatului şi până la 180 m utilizând mărci de coincidenţă instalate
în punctul vizat.
Precizia de măsurare a distanţelor poate ajunge până la  6 cm / 100 m.
MĂSURAREA PARALACTICĂ A DISTANŢELOR
75
Până la apariţia aparatelor electronice pentru măsurarea distanţelor, măsurarea directă

a distanţelor (greoaie şi cronofagă) nu putea fi egalată, din punct de vedere al preciziei, de
metodele indirecte. Aceasta deoarece valoarea distanţei (înclinate sau orizontale) se obţinea
printr-un produs între un factor de multiplicare (K=100;200) şi o gradaţie citită (a cărei cea
mai mică valoare estimată poate fi 1 mm).
Măsurarea paralactică a distanţei transformă măsurarea distanţei în măsurarea unui
unghi orizontal (  : unghi paralactic).
Principiul (Figura nr.39) constă în a aşeza (centra, cala) un teodolit în unul din puncte
(ex.A) şi a construi o bază perpendiculară pe aliniamentul măsurat (MN  BA) de lungime
cunoscută (măsurată) b.

2
B b
A  b
2
DAB N
Fig.nr.39 Principiul paralactic
Va rezulta:
DAB = b ctg 
- unghiul  se obţine din diferenţa direcţiilor AN şi AM, iar baza se construieşte egal
depărtată de punctul central B – stânga – dreapta.
M B
A
A
A P b B B
DBC
A B
DAP N DPB
DAB E C D
b
a) b)
Fig.nr.40 Metoda paralactica a) cu mira la mijloc b) cu bara ajutatoare
76
Este evident faptul că precizia de construcţie a bazei b, poate fi foarte mare (mergând
până la 2mm / 10 m bază ), ceea ce poate conduce la o precizie de măsurare paralactică a
distanţei de 20mm / 100 m comparabilă cu cea de la măsurarea directă a distanţelor.
Pentru a uşura aplicarea metodei s-a construit o miră specială (similară cu MIRA
REDTA, dar negradată) la care baza are b = 2,000 m.
În acest caz la o eroare de măsurare a unghiului e = 2cc, corespunde o eroare de
măsurare a distanţei eD = 15 mm / 100 m.
Se menţionează şi extinderi ale metodei pentru distanţe mari între capetele panoului
măsurat sau alte cauze care limitează metoda (figura 40) (ex. lipsa de vizibilitate stânga
punctului B- cazul b).
METODE TRIGONOMETRICE DE MĂSURARE A DISTANŢELOR
C DCB
B
DAB
A DAC B
C
B
A
Fig.nr.41 Metoda trigonometrica de măsurare

a distanţei
O extindere a metodei anterioare este metoda trigonometrică, care prezintă avantajul

că punctul vizat nu trebuie să fie accesibil (Figura nr.41).
În acest caz, se construieşte o bază auxiliară DAC, marcându-se punctul C (obligatoriu
staţia mobilă cu teodolitul). Se măsoară unghiurile orizontale A, B (ideal şi B, caz în care se
poate face compensarea unghiurilor în ABC) rezultând din teorema minusurilor:
DAB DAC DCB
----------- = ----------- = -----------
sinC sinB sinA
sinC
de unde DAB = DAC ----------
sinB
unde B, se măsoară sau se calculează  B = 200 - ( A +  C )
77
INSTRUMENTE ŞI DISPOZITIVE PENTRU TRANSMITEREA PE

VERTICALĂ A PUNCTELOR
Sunt instrumente la care vizarea se face pe verticală spre ZENIT (Z), spre NADIR (N)
sau în ambele sensuri. Comportă o precizie de determinare / transmitere a punctelor pe
verticală, mergând până la  1mm / 100 m.
CAPITOLUL 6
RIDICĂRI PLANIMETRICE
RIDICAREA TOPOGRAFICĂ este ansamblul de lucrări topografice, efecutate într-o

arie precizată, avand ca scop redactarea PLANULUI sau HĂRŢII TOPOGRAFICE.
RIDICAREA PLANIMETRICĂ se referă la preluarea din teren a datelor necesare
stabilirii poziţiei în plan (coordonate Xi, Yi) a punctelor caracteristice ale detaliilor măsurate
(naturale sau artificiale).
78
RIDICAREA NIVELITICĂ are ca scop evidenţierea şi celei de a treia coordonate a

punctelor măsurate, cea spaţială (Zi), prin determinarea cotelor punctelor măsurate, punându-
se în evidenţă relieful zonei măsurate.
X (N)
ZAB ZB B
N
L AB
ZA )
A  AB
XB
Pl an
XA ori zo
D AB ntal d
ep roie ct
0 B0 ie
YA A0
X
YB AB
Y
A B
Fig.nr.1 Pozitia in spatiu a punctelor topografice absoluta (Xi, Yi, Zi) si relativa ( Xiy, Yiy, Ziy, )
Pentru ca întregul pachet de date obţinute să aibă un numitor comun, toate

măsurătorile topografice se efectuează într-un sistem de coordonate ales:
X0Y pentru coordonate plane, Z0: o origine de măsurare a cotelor, pentru România din
anul 1970 cota zero a Mării Negre.
0 se alege astfel încât toate coordonatele Xi,Yi să fie pozitive pe întreg teritoriul
indicat.
Z N
X N  C B
B AB
XB B0
L AB  XAB D AB B
 Z AB AB
X XA A0
A D AB D AB
ZB  YAB
A
ZA
Z0 0 YA YB Y AC
a) b) c)
Fig.nr.2 Stabilirea pozitiei unui punct masurat in raport cu baza de masurare (j, Diy) sau
absolut (Xy , Yy ).
Presupunând că în acest sistem se cunosc coordonatele punctului A: (XA, YA, ZA), AC
orientarea spre un alt punct C, unde A şi sunt puncte de sprijin, în sistemul de coordonate
ales, adică puncte materializate în teren, şi că se măsoară distanţa înclinată L AB, spre punctul
79
ridicat B şi unghiul B pe care îl face direcţia dintre reperul A şi punctul cu direcţia

cunoscută, prin studierea figurii nr.2 rezultă poziţia în spaţiu a punctului:
-
POZIŢIA RELATIVĂ FAŢĂ DE BAZA AC:
(B, DAB), unde DAB = LAB cos  (Figura nr.2a) (1)
-
POZIŢIA ABSOLUTĂ ÎN SPAŢIU, RAPORTATĂ LA SISTEMUL X0Y şi COTA
ORIGINE Z0 va fi:
XB = XA + XAB (fig.2b)
YB = YA + YAB
ZB = ZA + ZAB (fig.2a)
unde XAB = DABcos AB, unde AB = AC + B (fig.2c)
YAB = DABsin AB (fig.2b)

ZAB = LABsin  tg (fig.2a)
În capitolul 3 s-au prezentat elementele de bază, în ridicările topografice: elementele

topografice ale terenului, detalii, puncte caracteristice, coordonate şi orientări.
În ceea ce urmează se vor prezenta în detaliu, metodele utilizate la ridicarea
planimetrică.
Observaţie: în acest capitol se tratează numai studierea poziţiei planimetrice a
punctelor măsurate, fără a da detalii privind cota acestora.
REŢELE DE SPRIJIN PLANIMETRICE
Sistemul de sprijin planimetric X0Y trebuie să fie reprezentat la nivelul terenului de o
reţea geometrică formată din puncte marcate în teren şi de coordonate cunoscute în acel
sistem. Forma şi dimensiunile acestei reţele depinde de:
-
forma şi dimensiunile suprafeţei ridicate, relieful acesteia;
-
gradul de acoperire a suprafeţei cu detalii naturale şi artificiale;
-
scara planului topografic redactat în final.
Reprezentarea planimetrică a unei suprafeţe ridicate este UNITARĂ, OMOGENĂ,
CONTINUĂ ŞI FIDELĂ numai dacă se utilizează metode adecvate de măsurare bazate pe o
reţea geomtrica corect realizată.
Pentru a se asigura UNITATEA măsurătorilor topografice pe întreg teritoriul naţional
s-a creat (în toate ţările) un SISTEM DE SPRIJIN GEODEZIC DE STAT, care acoperă întreg
80
teritoriul statal cu o reţea de sprijin, formată din triunghiuri cu vârfuri de coordonate

cunoscute (REŢEA DE TRIANGULAŢIE).
Există şi SISTEME LOCALE DE SPRIIJN, pe care se pot sprijini măsurătorile
planimetrice, condiţia de bază fiind existenţa legăturii dintre SISTEMUL LOCAL şi CEL
NAŢIONAL, adică să fie posibil ca prin TRANSCALCULAREA coordonatelor locale să se
calculeze coordonatele în sistem naţional.
REŢEAUA GEODEZICĂ DE SPRIJIN – BAZA GEODEZICĂ DE SPRIJIN
Este construită având la bază următoarele principii:
-
Baza geodezică a ridicărilor planimetrice este constituită din:
-
reţeaua punctelor de triangulaţie;
-
reţeaua punctelor de drumuire (poligonometrie)
-
Proiecţia cartografică utilizată : STEREOGRAFICĂ 1970, plan secant;
-
Cota origine pentru NIVELMENT: COTA “0” A MĂRII NEGRE, reper
fundamental;
-
Elipsoid de referinţă utilizat: KRASOVSKI.
-
REŢEAUA DE TRIANGULAŢIE GEODEZICĂ DE STAT
-
se compune dintr-o reţea de triunghiuri structurată pe cinci ordine de mărime:
-
ORDINELE I,II,III,IV care constituie TRIANGULAŢIA DE ORDIN
SUPERIOR;
-
ORDINUL V, care constituie TRIANGULAŢIA DE ORDIN INFERIOR;
-
condiţia de bază : prin triunghiurile formate să se acopere cu puncte cunoscute
întregul teritoriu naţional;
-
se desfăşoară prin lanţuri de triunghiuri de-a lungul meridianelor şi paralelelor, la o
distanţă medie de 200 km, cu lungimi ale laturilor triunghiurilor de 20-60 km
(LANŢURI DE TRIANGULAŢIE GEODEZICĂ;
81
Fig.nr.3 Lanturi de triangulatie geodezica
-
la întretăierea a două lanţuri se stabileşte câte o bază (6-12 km) care se măsoară;
-
la fiecare întretăiere de lanţuri se măsoară astronomic azimutul bazei geodezice
măsurată şi coordonatele geografice măsurate ale unui capăt al bazei;
-
zonele intermediare lanţurilor de triunghiuri se acoperă tot cu triunghiuri cu laturile
de 20-60 km, întreaga reţea formată alcătuind REŢEAUA GEODEZICĂ DE
TRIANGULAŢIE DE ORDINUL I;
-
din aproape în aproape triunghiurile se îndesesc (triunghi în triunghi) prin punctele
de ordinele:
-
II: laturi ale triunghiurilor 10-20 km;
-
III: laturi ale triunghiurilor 7-15 km;
-
IV: laturi ale triunghiurilor 4 – 8 km;
-
cu îndesirea de ordin V: laturi de 1-2 km (1 punct la cel mult 100 ha).
Calculul acestor puncte se face astfel:
ORDINUL I: reţeaua de puncte se transpune pe ELIPSOID, calculându-se
coordonatele geografice (,), se transpun prin PROIECŢIE CARTOGRAFICĂ punctele pe
planul de proiecţie calculându-se coordonatele rectangulare X şi Y.
ORDINUL II, III, IV, calculul se face în planul de proiecţie, ţinându-se cont de
curbura terestră, coordonate X şi Y.
ORDINUL V , direct în planul de proiecţie adoptat, coordonate X şi Y.
REŢELELE DE POLIGONOMETRIE sunt reţele riguros măsurate şi calculate, care
unesc între ele puncte de triangulaţie.
82
REŢEAUA DE RIDICARE, realizată prin metoda DRUMUIRII PLANIMETRICE

(fig.5) se construieşte în teren pentru a servi ca raport în măsurarea detaliilor terenului.
14
13 Raul Albac
12
la
c ipa Drum
rin uire s
ecu n
ep da
uir 21 ra
um 11
Dr 22
IV 1
3
2
V
Fig.nr.5 Drumuiri planimetrice
În funcţie de natura punctelor pe care se sprijină, drumuirile pot fi:

-
PRINCIPALE, sprijinite pe puncte de TRIANGULAŢIE sau
POLIGONOMETRICE; (fig.4)
-
SECUNDARE, sprijinite pe un punct de TRIANGULAŢIE sau
POLIGONOMETRIC şi pe un punct dintr-o drumuire principală sau integral pe
puncte din drumuiri principale.
V III
V
7
6
4
IV
5 IV
3 III
IV 1
2 V
Fig.nr.4 Retele poligonometrice
REŢELE DE SPRIJIN LOCALE

Se aplică atunci când:
83
-
triangulaţia de stat nu există sau numărul de puncte este insuficient în ZONA DE
RIDICAT;
-
ZONA DE RIDICAT este mică (S < 100 km²) şi nu se justifică legarea la sistemul
naţional geodezic.
Reţeaua de sprijin locală se va forma astfel:
-
se construieşte un poligon cu ambele diagonale vizibile (12,34);
-
se măsoară o bază (34): D 34;
-
se măsoară orientarea geografică (astronomic, magnetic) a unei diagonale (12) :
12;
-
pentru punctul 1 se acordă coordonate arbitrare (X1,Y1) astfel încât întreaga zonă
să aibă puncte de sprijin şi caracteristice cu coordonate pozitive în sistemul ales.

( Figura nr.6)
X(N)
3
2 2
N 3
2
3
1 D34 
12 4
4
1
4
X1
1
0 Y1 Y
Fig.nr.6 Construirea sistemului de sprijin local
-
se măsoară toate unghiurile în triunghiurile formate, corectându-se erorile de
măsurare (suma unghiurilor în fiecare triunghi să fie 200g);

-
se calculează toate orientările, celorlalte laturi pornind de la 12 (ex: 14 = 12 +
1), utilizând unghiuri (i, i) compensate;

-
se calculează prin teorema sinusurilor celelalte laturi în triunghi (D12, D14 etc. );
-
se calculează coordonatele relative şi absolute ale celorlalte puncte; de ex:
DX12 = D12 cos 12 (2)
DY12 = D12 sin 12
84
X2 = X1 + X12 (3)
Y2 = Y1 + y12
Pornind de la acest poligon cunoscut, se dezvoltă REŢEAUA PLANIMETRICĂ
LOCALĂ prin:
1) REŢELE DE TRIANGULAŢIE LOCALE (figura nr.7) – se obţin puncte la 2÷3
km;
2) INTERSECŢII se obţin puncte la 0,5÷1 km;
tratate în capitolele următoare
3) DRUMUIRI se obţin puncte la 0,05÷0,20 km.
Poligon cu punct central Lant de poligoane Lant de triunghiuri
Patrulater cu diagonale observabile Lant de patrulatere
Fig.nr 7 Retele de triangulatie locale: tipuri caracteristice
În ansamblu, toate aceste puncte trebuie în final, ÎNAINTE DE A ÎNCEPE

RIDICAREA PLANIMETRICĂ A ZONEI, să fie suficiente pentru a constitui suportul de
sprijin în măsurarea FIECĂRUI PUNCT CARACTERISTIC din zona ridicată.
MARCAREA ŞI SEMNALIZAREA PUNCTELOR REŢELELOR DE SPRIJIN
PLANIMETRICE
MARCAREA – operaţia de materializare a poziţiei punctului topografic pe teren
(provizoriu sau permanent);
SEMNALIZAREA – operaţia de însemnare a punctelor vizate (provizoriu sau
permanent).
MARCAREA PUNCTELOR
PROVIZORIE: - pe o durată de câţiva ani (max.5 ani), se face cu:
85
-
ţăruşi din lemn (esenţă tare: fag, stejar ), lungime 30-50 cm, secţiune pătrată 3-5
cm, în ax se bate la partea superioară un cui, care va marca punctul matematic
(acestui punct i se calculează coordonatele), partea inferioară ascuţită;
-
buloane metalice, lungime 20-30 cm, secţiunea 1,5-2,5 cm, cap superior semisferic
cu un semn chertat ( 1 mm) în ax, care va reprezenta punctul matemaitc.
În ambele cazuri ţăruşii se bat în pământ până la refuz, astfel ca să rămână la suprafaţă 2-5
cm. Atenţie: ţăruşii să fie fixaţi vertical în teren.
PERMANENTĂ (BORNAREA PUNCTELOR) – marcare cu o mai lungă durată de
utilizare a punctului;
5 V
20-30
30-60
30
3
20
2
V
10
1 20 - 30 cm
Fig.nr.8 Bornarea punctelor
-
se face cu borne din beton (beton armat), de formă trunchi de piramidă (latura
superioară 10-20 cm, latura inferioară 20-40 cm, înălţime 60-100 cm);
-
în ax se încastrează un bulon metalic, cu cap semisferic, similar cu cel prezentat
anterior;
-
se recomandă ca bornarea să se facă şi în subsol pentru ca în cazul distrugerii
bornei de la suprafaţă să existe posibilitatea reconstituirii, la suprafaţă, a punctului
matemaitic (Figura nr.8)
86
2 3
1
-2
m
P
1 4
Fig.nr.9 Reperarea punctului

matematic
Astfel, după ce s-a săpat groapa de bornare se aşează la fund semnalul din subsol
1 (marca subsol), apoi un strat de semnalizare (cărămidă măcinată) 2, se umple groapa
cu pământul rezultat din săpături, încadrându-se borna din beton 4, prin reperare dinspre
exterior.
Observaţie: pentru ca semnalul de la suprafaţă să se găsească pe aceeaşi
verticală cu marca din subsol se face un reperaj exterior (Fig.nr.9), prin intersectarea
axelor 13 cu 24 obţinându-se poziţia punctului matematic P (axul bornei, pentru care se
definesc verticala VV – cu coordonatele plane Xp, Yp).
-
se protejează borna cu un strat de umplutură 5.
SEMNALIZAREA PUNCTELOR
Operaţie prin care se permite vizare punctelor din punctul de staţie, semnalizând
verticala VV a punctului topografic sau a punctului caracteristic măsurat.
Semnalizarea poate fi:
-
provizorie, numai pe parcursul măsurătorilor, operaţie realizată cu jalonul de lemn
sau metalic (secţiune pătrată, hexagonală, triunghiulară, sau circulară cu diagonala
de 3-5 cm), lungime 2 m, vopsit alternativ alb/roşu, la partea inferioară ascuţit
pentru a permite aşezarea corectă pe punctul măsurat;
-
permanentă : cu balize, piramide, semnale cu pilaştri, denumite SEMNALE
GEODEZICE (TOPOGRAFICE) (Figura nr.10).
87
teodolit
semnal
l V
V e
pilastru
H
H H
Esafodaj platforma
platforma
V VS V
a) baliza la sol b) baliza in arbore c) piramida la sol d) semnal cu pilastru
Fig.nr.10
Semnalizarea poate fi:

-
centrică: axul semnalului coincide cu axul vertical al punctului geodezic
(topografic) semnalizat;(fig.nr.10,c,d)
-
excentric: între axul semnalului (VsVs) şi axul vertical al punctului geodezic
(topografic) semnalizat există o distanţă măsurată e (excentricitatea semnalului);
-
un alt element care trebuie măsurat este înălţimea semnalului (H) faţă de înălţimea
în teren a punctului matematic semnalizat.
În cazul semnalului cu pilastru, utilizat în centrele populate, balizele se instalează pe
terasele (acoperişurile) clădirilor, pe pilaştrii din beton care permit atât staţionarea cu teodolitul
(după ce s-a scos semnalul) cât şi vizarea prin semnal a punctului. Este deci vorba de un semnal
centric.
Mai pot fi utilizate ca semnale punctele nestaţionabile, care vor servi doar ca puncte de
direcţie: vârfurile turlelor de biserică, paratrăznete de pe construcţiile industriale.
Indiferent de modul de semnalizare , SEMNALUL GEODEZIC (TOPOGRAFIC)
trebuie să fie: vizibil şi solid fixat în teren ( arbore, construcţie).
DESCRIEREA TOPOGRAFICĂ A PUNCTELOR (FIŞA DE REPERARE A
PUNCTULUI TOPO)
Permite identificarea în teren a poziţiei unui punct topografic, în momentul când se
doreşte a fi folosit în măsurătorile topografice (Fig.nr.11).
88
Nr
.8
Nr
zei
.6
oti
.B
Nr.
St r
4
9,4
3
5
4,7
b1
5
16,2 St r
.A
8,21
Nr. lba
3 I ulia
Nr.
5 Nr.
2
Fig.nr.11 Fisa de reperaj a unui punct topografic
Fişa de reperaj a punctului va conţine:

-
coordonatele (Xi, Yi), eventual (Zi ) a reperului;
-
descrierea reperului folosit;
-
cel puţin DOUĂ, OPTIM trei distanţe faţă de obiecte cunoscute din teren (colţuri de
clădiri, stâlpi electrici sau de telefonie, capace canal etc.).Prin intersecţia liniară a
acestor distanţe se poate reconstitui poziţia punctului topografic, identificându-l în
teren.
CALCULUL COORDONATELOR REŢELELOR PUNCTELOR DE SPRIJIN
METODA INTERSECŢIILOR
INTERSECŢIA ÎNAINTE
Punctele A,B,C reperii geodezici (topografici) cunoscuţi în teren. Se cunosc deci:
(XA, YA,);(XB, YB);(XC, YC ).
N BA
C
N
AB
AP BP
2
2
1
P
1
A 3
3
Fig.nr.12 Intersectia inainte
89
Punctul P este reperul nou, deci se fac măsurători (unghiurile i, i) şi calcule pentru a
se calcula coordonatele (Xp,Yp). Se observă că din oricare din combinaţiile A cu B, B cu C, C
cu A rezultă coordonatele punctului P, calculele fiind asemănătoare. Astfel pentru prima
combinaţie:
-
se obţine AB din coordonate:
YAB
tgAB = --------------- (4)
XAB
BA = AB + 200g (5)

AP = AB +1 (6) (Figura nr.12 )
BP = BA - 2 (7) ( Figura nr.12 )
YAP YP - YA
tgAP = --------------- = ------------- (8)
XAP XP - XA
YBP YP - YB
tgBP = --------------- = ------------- (9)
XBP XP – XB
(XP - XA ) tgAP = YP – YA (+)
(XP - XB ) tgBP = YP – YB (-)
XP tgAP - XA tgAP - XP tgBP + XB tgBP = YP – YA - YP + YB
XP (tgAP - tgBP) = YB – YA+ XA tgAP - XB tgBP
YB – YA+ XA tgAP - XB tgBP

=> XP = -------------------------------------------------- (10)
tgAP - tgBP
YP = YA + (XP – XA) tgAP sau
YP = YB + (XP – XA) tgBP
Această primă variantă rezultată din combinaţia A cu B, poate fi verificată cu valorile
obţinute din combinaţiile B cu C şi C cu A.
90
Dacă valorile sunt apropiate (în limitele toleranţei) cea mai probabilă valoare a
coordonatelor punctului nou va fi media aritmetică a valorilor obţinute din cele 3 combinaţii
(separat pentru XP ,respectiv YP ).
De remarcat faptul că metoda permite şi o primă compensare a mărimilor măsurate –

deoarece suma unghiurilor măsurate în punctele A, B şi C trebuie să fie egale cu
200g.Diferenţa (în limite tolerabile) va fi corectată egal pe cele şase unghiuri, îndeplinindu-se
condiţia menţionată.
INTERSECŢIA ÎNAPOI (INDIRECTĂ, RETROINTERSECŢIA, PROBLEMA
POTHÉNOT, PROBLEMA HĂRŢII)
În acest caz se staţionează punctul nou P şi se vizează trei puncte cunoscute M,N şi R.
Se măsoară unghiurile formate în P de direcţiile spre cele trei puncte cunoscute . (,,) .
(Figura nr.13)
X N
PN
 P

PM

R
PR N
0 Y
Fig. Nr.13 Intersectia inapoi
Se scriu ecuaţiile analitice ale celor trei drepte PM, PN, PR:
(YM – YP) = (XM – XP) tgPM
(YN – YP) = (XN – XP) tgPN
(YR – YP) = (XR – XP) tgRN
Alegând ca necunoscută PM se observă că

PN = PM - ( +  )
şi înlocuind în grupul de relaţii anterioare obţinem:

1). (YM – YP) = (XM – XP) tgPM ;
91
2). (YN – YP) = (XN – XP)tg PM - ( +  ) ;
3). (YR – YP) = (XR – XP) tg (PM - ).
Sistem cu 3 ecuaţii şi 3 necunoscute: Xp,Yp, tgPM .
Luând ca primă necunoscută tgPM şi dezvoltând sistemul:
1). YP = YM + (XP – XM) tgPM ;
2). YP = YN + (XP – XN)tg PM - ( +  ) ;
3). YP = YR + (XP – XR) tg (PM - ).
Sau:
1). YP = YM + (XP – XM) tgPM ;
tg PM - tg( +  )
2) YP = YN + (XP – XN)---------------------------- (11)
1+ tgPM tg( +  ) 
tg PM - tg
3) YP = YR + (XP – XR)-----------------------
1+ tgPM tg
scăzând din ecuaţia 1) ecuaţiile 2), respectiv 3) obţinem:
tg PM - tg( + )
1) – 2) = (YM + (XM – XP) tgPM = YN + (XP – XN)------------------------ (12)
1+ tgPM tg( + )
tg PM - tg
1) – 3) = (YM + (XM – XP) tgPM = YR + (XP – XR)--------------------
1+ tgPM tg
dezvoltăm, încercând să eliminăm XP:
tg PM - tg( +  )
XPtgPM - XMtgPM + YM – YN – XP---------------------------- +
1+ tgPM tg( +  )
tg PM - tg( + )
+ XN---------------------------- = XPtgPM- XMtgPM + YM– YR -
XMtgPM
tg PM - tg tg PM - tg

- XR----------------------- + --------------------- = 0 (13)
1+ tgPM tg 1+ tgPM tg
92
tg PM - tg( + )
XP tg PM - ------------------------  = YN – YM + XMtgPM +
1+ tgPM tg( + )
tg PM - tg( +  )
XN---------------------------- (14)
1+ tgPM tg( + )
tg PM - tg 
XP tg PM - --------------------  = YR – YM + XMtgPM +
1+ tgPM tg 
tg PM - tg 
+ XR -----------------------
1+ tgPM tg 
Împărţim cele două relaţii:
tg PM - tg( +  ) tg PM - tg( +  )

XP tg PM - -------------------------  YN – YM + XMtgPM + XN------------------------------
1+ tgPM tg( +  ) 1+ tgPM tg( +  )
--------------------------------------------- = ----------------------------------------------------------------
tg PM - tg  tg PM - tg 
XP tg PM - -----------------  YR – YM + XMtgPM + XR------------------------
1+ tgPM tg  1+ tgPM tg 
şi am obţinut o ecuaţie cu o necunoscută tgPM.

Notând X = tgPM, vom avea:
X- tg( +  ) X - tg( +  )
X - ----------------------- YN – YM + XMX+ XN------------------------
1+ X( +  ) 1+ X tg( +  )
----------------------------- = -------------------------------------------------------- (15)
X - tg  X - tg 
X - ----------------- YR – YM + XMX + XR-----------------
1+ X tg  1+ X tg 
X + X² tg (+) – X + tg (+)
-----------------------------------
1 + X tg ( +  )
------------------------------------------- =
X + X² tg  + Xtg 
----------------------------
1 + X tg 
YN – XYN tg (+)- YM -XYMtg (+)+XXM+X²XMtg (+)+XXN - XNtg (+)

-------------------------------------------------------------------------------------------------------
93
1 + X tg ( +  )
=--------------------------------------------------------------------------------------- (16)
YR – XYR tg  - YM -XYMtg  +XXM+X²XMtg  +XXR - XRtg 
------------------------------------------------------------------------------------
1 + X tg 
X² tg ( +  ) + tg ( +  )
--------------------------------- =
X² tg  + tg 
YN – XYN tg (+)- YM -XYMtg (+)+XXM+ X²XMtg (+)+XXN - XNtg (+)

= ---------------------------------------------------------------------------------------
X²XMtg  +XXR - XRtg 
Rezolvând ecuaţia se obţine:

(YN – YM)ctg ( + ) +(YM – YR)ctg + XR – XN
X = tg PM= -------------------------------------------------------------------- (17)
(XN – XM)ctg ( + ) +(XM – XR)ctg - YR + YN
pe care îl înlocuim în relaţiile corespunzătoare obţinem şi (XR, YR).
INTERSECŢIA COMBINATĂ
Prin combinarea metodelor anterioare se obţine o metodă la care precizia de calcul a
coordonatelor poate fi ameliorată, deoarece există posibilitatea compensării unghiurilor
măsurate (fig.nr.14).
X B
2
1 2
1
A P 2
1 3
3
3
0 Y
Fig.nr.14 Intersectia combinata
94
Astfel trebuiesc îndeplinite următoarele trei condiţii;

(1+1) + (2+2 ) + (3+3 ) = 200g (18)
(1 + 2 + 3 ) = 400g (19)
1 + 2 + 1= 200g
2 + 3 + 2= 200g (20)
1 + 3 + 3= 200g
Numai după ce s-au compensat mărimile unghiulare măsurate, astfel încât să se

îndeplinească condiţiile menţionate se trece la calcule .
Calculul coordonatelor se face prin INTERSECŢIA ÎNAINTE
Au drept scop îndesirea reţelelor de sprijin (triangulaţii, poligonaţii, intersecţii), pentru
a avea în teren numărul necesar de puncte cunoscute pe care să se bazeze ridicarea
planimetrică a zonei.
CLASIFICAREA DRUMUIRILOR
A. DRUMUIRI CU DOUĂ CAPETE care pot fi:
1.- cu două capete şi două orientări;
2.- cu două capete şi o orientare de pornire;
3.- cu două capete şi cu o orientare de închidere;
4.- cu două capete, fără orientări cunoscute.
B. DRUMUIRI CU UN CAPĂT care pot fi:
5.- cu un capăt şi o orientare de pronire;
6.- în circuit închis.
95
1)
B 1
1 C
A 5)
2 B A
D 1 D
1 12 D 2C C D A1 12
D A1 2 D
A A 2
B 2)
1
C B 6)
1
2 2
A A
3)
7)
1 C D
2 B
A 1 D
4) A C
1 C Nod
2 E
A 3
F 5
Fig.nr.15 Tipuri de drumuiri planimetrice si elementele masurate
PROIECTAREA DRUMUIRILOR PLANIMETRICE

Traseul drumuirilor planimetrice, forma şi tipul acestora se alege pe un plan topografic
al zonei în studiu (scara > 1:5000). La proiectare se vor respecta următoarele condiţii:
-
aliniamentele drumuirilor să se afle în apropierea detaliilor ce se vor ridica şi să
acopere întreaga zonă:
-
punctele de drumuire să fie amplasate în zone stabile, necirculate;
-
să existe vizibilitate între punctele vecine ale drumuirii şi de la acestea spre detalii;
-
lungimea laturilor de drumuire să fie cuprinsă în intervalul 50-200 m, cu optim
100-150 m şi o lungime totală care să nu depăşească 3000 m;
-
laturile drumuirii să fie apropiate ca lungime, iar drumuirea să se desfăşoare pe cât
posibil în linie dreaptă;
-
să se aleagă cu grijă instrumentele de măsurat unghiuri şi distanţe, să se verifice
înaintea utilizării.
OPERAŢII DE TEREN
MARCAREA PUNCTELOR DE DRUMUIRE
DRUMUIRI PRINCIPALE – capetele drumuirilor principale se vor încadra în reţeaua
de sprijin şi în concluzie se vor marca prin borne din beton (sol/subsol) iar semnalizarea se va
face cu balize cu fluture.
96
DRUMUIRI SECUNDARE – marcarea se face prin ţăruşi din lemn sau metalici
(marcare provizorie) iar semnalizarea se face cu jaloane.
MĂSURAREA LATURILOR DRUMUIRII
Poate fi efectuată direct cu panglica din oţel sau electronic.
Direct se măsoară distanţa înclinată LiJ care se va reduce la orizont cu relaţia :
DiJ = L iJ cos i (21)
Fiecare latură se va măsura dus-întors, diferenţa dintre mărimea L iJ obţinută prin
măsurare la la dus (de la punctul i spre punctul J) şi mărimea L iJ obţinută la întors (de la J
spre I) trebuie să fie mai mică decât toleranţa Ti:
Ti = 0,003L (22)
Dacă această condiţie este îndeplinită, valoarea cea mai probabilă a lungimii laturii
măsurate va fi media artimetică a celor două mărimi:
Li J = L iJ + LJi (23)
Li J va corecta pe principiul aplicării corecţiilor la măsurarea directă a distanţelor.
MĂSURAREA UNGHIURILOR FORMATE DE LATURILE DRUMUIRII

UNGHIURI DE DECLIVITATE
-
dus- întors , POZ.I, POZ.II . (Fig.nr.16)
V V
J
Ji
iJ
Fig.nr.16 Unghi de declivitate
Cele două medii obţinute dus  iJ , întors Ji trebuie să fie apropiate ca mărime, în limita ±
1c.
UNGHIURI ORIZONTALE
-
în fiecare punct de drumuire POZ.I, POZ.II.
97
Toate unghiurile orizontale se măsoară pe aceeaşi parte a drumuirii, condiţie

îndeplinită dacă se măsoară fiecare unghi de la latura din spate, în sens orar spre latura din
faţă. (Fig.nr.17)
i
J
i k
h
J
Fig.nr.17
Practic, atât pentru unghiurile de declivitate cât şi pentru cele orizontale se vor
respecta indicaţiile prezentate la capitolul “Măsurarea unghiurilor cu teodolitul – cazul unui
singur unghi”.
OPERAŢII DE CALCUL
DRUMUIREA SPRIJINITĂ LA AMBELE CAPETE
Elemente cunoscute:
A, B, C, D reperi topografici de coordonate date:
(XA,YA);(XB,YB);(XC,YC); (XD,YD);
1,2,… reperi topografici noi.
Elemente necunoscute:
(X1,Y1);(X2,Y2); …….
Observaţie: s-au ales numai două puncte noi, pentru a nu dezvolta inutil dimensiunea
calculelor efectuate, în cazul când drumuirea are mai mult de două puncte noi, calculele sunt
aceleaşi, completându-se cu elementele de calcul aferente celorlalte puncte:
98
N N N N
12 CD
1 2C C
A1
B A 1 2 C D
D
12
1A D 2C
D A1 C2
A 2
21
BA
Fig.nr.18 Drumuirea sprijinita la ambele capete
Elemente măsurate:
- unghi orizontal i ( POZ.I, POZ.II);
-
unghi de declivitate  i (POZ.I, POZ.II, dus-întors);
-
distanţe înclinate L iJ (dus-Intors)
CALCULE:
-
MEDIA ELEMENTELOR MĂSURATE
- lungimea medie a distanţei înclinate Li J = L iJ + Lji;
 iJ +  Ji
- unghiul mediu de declivitate  iJ = ------------------------ (24)
2
i’ +I”
-
- unghiul orizontal mediu i = --------------
2
Pentru simplificarea notaţiilor aceste mărimi se vor nota cu (L iJ,  iJ , i ).
CALCULUL DISTANŢELOR ORIZONTALE ŞI A DIFERENŢELOR DE NIVEL

D iJ = L iJ cos  iJ
Z iJ = L iJ cos iJ
a).CALCULUL ORIENTĂRILOR DE SPRIJIN

Rezultă, analitic, din coordonatele punctelor de sprijin:
YAB YB - YA
tg AB = ---------- = ------------ orientare de sprijin iniţială;
XAB XB - XA
(25)
99
YCD YD - YC
tg CD = ---------- = ------------ orientare de sprijin finală;
XCD XD - XC
b).CALCULUL ORIENTĂRILOR BRUTE ALE LATURILOR DE DRUMUIRE

(Figura nr.18)
A1 = AB + A – 400 g (26)
Observaţie: parcurgând drumuirea în sensul menţionat, orientarea spre latura din faţă
va rezulta ca sumă dintre orientarea spre latura din spate şi unghiul orizontal dintre cele două
laturi, dacă prin însumare se depăşesc 400g, acestea se scad din sumă.
1A = A1 + 200 g (27)
Observaţie: orientarea inversă Ji , va rezulta prin suma dintre orientarea directă Ji
şi 200 g , aceeaşi precizare pentru depăşirea prin însumare a 400 g . Cu aceste precizări :
12 = 1A + 1 – 400 g
21 = 12 + 200 g
2C = 21 + 2 – 400 g (28)
C2 = 2C + 200 g
cCD = C2 + C – 400 g
cCD este valoarea orientării de închidere reeşită din calcul
c). CALCULUL ERORILOR, CORECŢIILOR

p: precizia de citire la teodolit;
n: numărul de staţii.
c1). EROAREA DE NEÎNCHIDERE PE ORIENTARE
e = cCD - CD (29), condiţie e < T = pn
Observaţie: erorile sunt diferenţe între mărimea eronată (afectată de erori) şi mărimea
corectă (dată iniţial).
c2). CORECŢIA TOTALĂ PE ORIENTARE
C = - e
Observaţie: logic C + e = 0
c3). CORECŢIA UNITARĂ PE ORIENTARE
100
C
Cu = ------ (30)
n
n: numărul unghiurilor orizontale măsurate, numărul staţiilor.
Observaţie: factorul de pondere este egal, deoarece s-a lucrat cu acelaşi aparat, în
aceleaşi condiţii, cu aceleaşi metode (număr de măsurători), cu aceleaşi metode de calcul a
valorilor finale ale elementelor măsurate şi operaţiile au fost efectuate de aceleaşia aparate.
d). COMPENSAREA ORIENTĂRILOR

A1 = A1 + 1 x Cu
12 = 12 + 2 x Cu
2C = 2C + 3 x Cu
CD = cCD + 4 x Cu = CD (VERIFICARE OBLIGATORIE)
e). CALCULUL COORDONATELOR RELATIVE BRUTE (fig.nr.19)
X N
YiJ
XJ
iJ
XiJ
iJ
Xi i
Yi YJ Y
Fig.nr.19 Calculul coordonatelor relative
Se cunoaşte că:
XiJ = D iJcos iJ (31)
YiJ = DiJsin iJ
şi va rezulta:
XA1 = DA1cosA1
YA1 = DA1sinA1
X12 = D12 cos12
101
Y12 = D12 sin12
X2C = D2C cos2C
Y2C = D2C sin2C
f). CALCULUL ERORILOR DE NEÎNCHIDERE PE COORDONATE
C
eX =  X iJ - XAC
A
C
eY =  Y iJ - YAC
A
C
Unde  X iJ = XA1 + X12 + X2C
A
C
Unde  Y iJ = YA1 + Y12 + Y2C
A
XAC = XC – XA
YAC = YC – YA
Observaţie: se va urmări şi încadrarea în toleranţa de măsurare
e = e2X + e2Y, eroarea totală de neînchidere (32)

C
  iJ
C A
T =  0,003    iJ + ------------ (33) , toleranţa de închidere
A 500
pe coordonate, unde
102
  iJ = DA1 + D12 + D2C m (34)
g).CALCULUL CORECŢIILOR PE COORDONATE RELATIVE

g1). CAX = - eAX corecţii totale
CAY = - eAY (35)
g2). Corecţia unitară:
CAX
CuAX = -------------
C
  iJ
A (36)
CAY
CuAY = -------------
C
  iJ
A
h). COMPENSAREA COORDONATELOR RELATIVE
XA1 =  XA1 + C uAX . DA1
YA1 =  YA1 + C uAY . DA1
X12 =  X12 + C uAX . D12
Y12 =  Y12 + C uAY . D12 (37)
X2C =  X2C + C uAX . D2C
Y2C =  Y2C + C uAY . D2C
CONTROLUL CALCULELOR
C
 X iJ = XAC
A
C
 Y iJ = YAC
103
i).CALCULUL COORDONATELOR ABSOLUTE ALE COORDONATELOR

DRUMUIRII
X1 = XA + XA1
Y1 = YA + YA1
X2 = X1 + X12
Y2 = Y1 + Y12
VERIFICARE:
XCC = X2 + X2C = XC
YCC = Y2 + Y2C = YC (38)
j). Observaţie: calculul cotelor punctelor se face după următorul parcurs:

-
cote relative brute
ZA1 = DA1tgA1
Z12 = D12tg12 (39)
Z2C = D2Ctg2C
-
eroarea de neînchidere pe cote
C
eZ =  Z iJ - ZAC (40)
A
-
corecţia pe cote relative:
CZ= - eZ (41)

-
corecţia unitară:
CZ
CuZ = ------------ (42)
C
 Y iJ
A
-
compensarea cotelor relative:
ZA1 =  ZA1 + C uZ . DA1
Z12 =  Z12 + C uZ . D12
104
Z2C =  Z2C + C uZ . D2C

-
calculul cotelor absolute:
Z1 = ZA + ZA1
Z2 = Z1 + Z12 (43)
-
verificare:
ZCC = Z2 + Z2C = ZC, unde ZC este cota punctului C, din datele iniţiale.
2). CALCULUL DRUMUIRII cu două capete şi o orientare de pornire.

Se parcurg aceleaşi etape de teren şi calcule până la punctul c al cazului precedent,
deoarece nu avem orientare de închidere.
Nu se parcurg , deci, etapele c,d.
Cu valorile brute ale orientărilor se va trece la calculul etapei e) şi se parcurg aceleaşi
etape de calcul până în final, inclusiv pentru cotele Zi .
3). CALCULUL DRUMUIRII cu două capete şi cu o orientare de închidere.

Se tratează ca şi cazul precedent, după calculul dinspre C înspre A al orientărilor brute:
C2 =CD - C, 21 =2C - 2 , 11 =12 - 1 .
4). CALCULUL DRUMUIRII cu două capete, fără orientări cunoscute
(DRUMUIREA MINIERĂ).
N N N N N
23 C3
3C C
2
12
3C
D
1 2 3
A D
23
D 12 21 3
1 32
1A
Fig.nr.20 Drumuirea miniera
A şi C puncte de sprijin existente, se cunosc (X A, YA), (XC, YC), 1,2,3,… puncte de
sprijin noi, se cer (X1, Y1), (X2, Y2), (X3, Y3), se măsoară : (i, i, LiJ), prelucrarea datelor
de teren făcându-se ca în primul caz prezentat.
105
Deoarece nu avem nici o orientare de pornire, nici de închidere, nu avem posibilitatea

să calculăm nici o orientare.
Aplicăm un procedeu de calcul preliminar:
-
presupunem că P11 = 100g00c00cc
XPA = 1000,000 m (44)
YPA = 1000,000 m
Aceasta ne permite să calculăm:
P1A = PP1 + 200g
P12 = PP1 + 1 - 400g
P21 = P12 + 200g

P23 = P21 + 2 - 400g
P32 = P23 + 200g

P3C = P32 + 3 - 400g
- coordonate preliminarii:
 XPA1 = DA1 . cos PA1
 YPA1 = DA1 . sin PA1
 XP12 = D12 . cos P12
 YP12 = D12 . sin P12
 XP23 = D23 . cos P23
 YP23 = D23 . sin P23
 XP3C = D3C . cos P3C
 YP3C = D3C . sin P3C

-
coordonate absolute preliminarii:
XP1 = XPA+  XPA1
YP1 = YPA+  YPA1
XP2 = XP1+  XP12
YP2 = YP1+  YP12
XP3 = XP2+  XP23
YP3 = YP2+  YP23
106
XPC = XP3+  XP3C

YPC = YP3+  YP3C
-
orientarea dintre punctele de sprijin presupuse ; va reieşi din:
 YPAC Y PC - Y PA
tgPAC = ------------ = -------------- (45)
 XPAC XPC - XPA
-
orientarea dintre punctele de sprijin, din datele iniţiale va fi:
YAC YC - Y A
tgAC = ------------ = -------------- (46)
XAC XC - XA
-
diferenţa pe orientări:
 = PAC - AC (47)
va fi unghiul de rotaţie al întregului sistem ales arbitrar şi în consecinţă orientările corecte vor
fi:
A1 = PA1 + 
12 = P12 + 
23 = P23 + 
3C = P3C + 
-
de la acest pas, presupunând că orientările calculate anterior sunt cele compensate
(corecte) se parcurg aceleaşi etape, începând cu etapa e, ca în primul caz
prezentat, inclusiv pentru cote (dacă este cazul).
RIDICAREA DETALIILOR PLANIMETRICE (iniţiale se va face o schiţă cu detaliile
măsurate în staţie – vezi Figura nr.21)
1 9
10 12
13
Re
tea
2
8 -1
d
D3
es
pr
iji
12
n
22 11
14
Deta
l iu
19 15 Punc
t c arac
21 Sensul terist
masurarii 16 ic
20
18
17
Fig.nr.21 Ridicarea detaliilor
107
METODA UTILIZATĂ: metoda radierii, deci o metodă cu coordonate polare (12,

D3.12) ale poziţiei punctului caracteristic în raport cu o bază de sprijin (de ex. poziţia punctului
caracteristic 12 în raport cu baza de sprijin 32).
Parcurgerea etapelor la ridicarea detaliilor din teren va respecta următoarele precizări:
-
distanţa maximă punct de sprijin – punct caracteristic 100 m;
-
numărul punctelor măsurate dintr-o staţie să nu depăşească 100;
-
măsurarea punctelor caracteristice se va face în sens orar, pronind de la baza de
sprijin, într-o singură poziţie a lunetei (POZ.I);
-
prima viză şi ultima viză va fi spre punctul de sprijin (de ex. de la staţia 3 spre
punctul 2);
-
se măsoară pentru fiecare punct caracteristic:
-
unghiul orizontal i;
-
unghiul de declivitate al terenului i;
-
distanţa înclinată L iJ (sau direct, distanţa orizontală D iJ).
Distanţele pot fi măsurate direct (cu ruleta) sau indirect (tahimetric sau electronic).
CALCULE DE BIROU (ex. punct 12, staţie 3, viză de bază 32)
- reducerea distanţelor la orizont D3.12 = L3.12 cos 12 (48)
- calculul diferenţei de nivel Z 3.12 = L3.12 sin 12 (49)
-
calculul coordonatelor relative planimetrice:
X 3.12 = D3.12 cos 3.12 (50)
Y 3.12 = D3.12 sin 3.12
unde 3.12 =  32 + 12 (51)
-
calculul coordonatelor absolute:
X12 = X3 + X 3.12
Y12 = Y3 + Y 3.12 (52)
Z12 = Z3 + Z 3.12
REDACTAREA PLANIMETRIEI
Reprezintă operaţiile prin care se raportează pe o foaie de hârtie (calc) punctele de
sprijin şi punctele caracteristice măsurate în zona ridicată.
Ordinea operaţiilor la redactarea planului sunt:
-
în funcţie de dimensiunea şi forma zonei măsurate şi a scării de raportare se alege
formatul foii de reprezentare a planului;
108
-
se trasează cadrul exterior (care va constitui conturul final al planului) la 1-2 cm de
marginea foii;
-
se trasează chenarul planului, indicatorul cuprinzând : data elaborării, factorii
implicaţi (instituţii, persoane, beneficiarul lucrării), scara de raportare, precizări
privind zona măsurată (localitate, judeţ);
-
se trasează (din 5 în 5 sau 10 în 10 cm) caroiajul planului, în sistemul de
coordonate în care s-a lucrat (X0Y);
-
se raportează prin coordonate rectangulare punctele reţelei de sprijin şi alte puncte
pentru care s-au calculat aceste coordonate;
-
se raportează prin coordonate polare (i, D REPER.i) punctele caracteristice, unghiul
cu ajutorul unui raportor gradat centesimal, distanţa :
D REPER..i
d REPER.i = ------------- (53), N numitorul scării planului, cu o riglă
N
gradată. Atenţie: precizia de raportare va fi 0.1g - 0.2g pentru unghi şi 0.1 - 0.2
mm pentru distanţe;
-
se şterg punctele şi liniile ajutătoare;
-
se conturează detaliile, unind punctele cracteritice între ele, conform schiţei de
tern;
-
se finisează planul: inscripţii, denumiri de detalii naturale şi artificiale, scrierea se
face pe direcţia vest-est, eventual de-a lungul detaliilor desenate (la detaliile
naturale);
-
se indică direcţia nordului geografic;
-
se redactează legenda planului, scara grafică.
Operaţiile menţionate anterior se referă la redactarea manuală a planului, actualmente
însă majoritatea operaţiilor de teren se efectuează cu staţia topografică totală, prelucrarea
datelor se face automat pe baza unor programe specializate, redactarea planului se face cu
ajutorul calculatorului prin intermediul ploterelor orizontale sau verticale.
109
CAPITOLUL 7
RIDICĂRI NIVELITICE
NIVELMENTUL
Studiază metodele şi instrumentele care servesc la determinarea cotelor (altitudinilor,
nivelului) punctelor de sprijin nivelitice şi a punctelor caracteritice nivelitice.
Ridicarea nivelitică aduce date cu care se completează planurile topografice cu date
privind relieful zonei ridicat, oferind o mai bună percepţie asupra aspectului real al acestuia.
COTE, SUPRAFEŢE DE NIVEL
Suprafaţa de nivel este suprafaţa normală în orice punct al său pe direcţia verticală
locului (firului cu plumb, direcţia forţei de gravitaţie).
Suprafaţa de nivel zero, la nivelul întregii planete se numeşte GEOID.
GEOIDUL este deci suprafţa planetei care se obţine prelungind mările şi oceanele pe
sub continente şi îndepărtând uscatul.
Suprafaţa de nivel zero se particularizează pentru fiecare stat, de exemplu pentru
România este din anul 1970 Marea Neagră (până atunci, Marea Baltică). Deoarece nivelul
mării este variabil în timp,pentru marcarea cotei origine, la nivelul fiecărei ţări, se constituie
un REPER FUNDAMENTAL ORIGINE pentru cote. Pentru ţara noastră acest reper se
găseşte încastrat în digul de la Constanţa, de pe malul Mării Negre. Acest punct stă la baza
calculării cotelor tuturor punctelor (de sprijin sau caracteristice) de pe întreg teritoriul
naţional.
Pentru fiecare punct de sprijin (sau caracteristic) poate fi definită o suprafaţă de nivel.
(ex. pt.A sau B Figura nr.1).
110
B Sup
rafa
ta d
e nive
lB
Z
el A A AB
niv
de
ata
u pra f
S ZA ZB
ro
l ze
nive
e
ta d
pra fa
Su
Nivelul prelungit pe sub

continent al suprafetei de nivel zero
Fig.nr. 1 Cote abrupte, relative, suprafete de nivel
COTA ABSOLUTĂ reprezintă distanţa măsurată pe verticală între suprafaţa de nivel

zero şi suprfaţa de nivel ce trece prin punctul calculat (de ex. ZA, ZB).
COTA RELATIVĂ (DIFERENŢA DE NIVEL)reprezintă distanţa măsurată pe

verticală între două suprafeţe de nivel oarecare (de ex. ZAB).
Relaţia de calcul de bază în NIVELMeNT este:

ZB = ZA + ZAB (1)
Unde: ZA este o cotă cunoscută, din lucrări anterioare;
ZAB Diferenţa de nivel determinată printr-un procedeu de măsurare
nivelitică;
ZB este cota nou calculată.
EFECTUL INFLUENŢEI CURBURII PĂMÂNTULUI ŞI A REFRACŢIEI

ATMOSFERICE.
Considerăm două puncte A şi B de pe suprafaţa Pământului şi construim suprafeţele de
nivel prin aceste puncte.
111
fata
Sura el B
v
de ni Z
AB B
Nivel aparent D P
P’
ni ta
C2
lA
de rafa
P0
ve
Su
C
R
C1
R
 Z’ AB
0
Fig.nr.2 Influenta curburii Pamantului si a refractiei atmosferice
Prin A se poate duce o suprafaţă orizontală (plană) pe care o numim NIVEL

APARENT. La distanţa D (aparent DAB) efectul curburii Pământului va fi C1 = PP0.
Practic în loc să se determine diferenţa de nivel reală ZAB se determină diferenţa de
nivel aparentă Z’AB. Din  AP0:
(R + C1) 2 = R2 + D2 (2)
R2 + 2 RC1 + C21 = R2 + D2 (3)
D2
De unde C1 = ------- (4)
2R + C1
la numitor este nesemnificativ comparativ cu R, deci relaţia devine
D2
C1= ----- (5)
2R
R  6379 km (pentru România) deci pt. D = 1 km, corecţia poate depăşi 70 mm.
Datorită refracţiei atmosferice, viza dusă din A spre B suferă o abatere, mergând pe
traiectoria AP’, va rezulta o a doua corecţie C2 de semn contrar precedentei
D2
C1= ----- K (6)
2R
K este coeficientul de refracţie atmosferică, K  0,13 (pentru România)
112
D2
C = C1 – C2 = ----- (1-K) (7)
2R
C este întotdeauna pozitivă şi pentru D = 1 km poate depăşi 60 mm.
Valoarea corectată a diferenţei de nivel va fi deci:

ZAB =Z’AB + C (8)
TIPURI DE NIVELMENT
S-a văzut că elementul măsurat, în nivelment este diferenţa de nivel Ziy , cota fiind
un element de calcul ( Zy = Zi + Ziy).
Diferenţele de nivel pot fi determinate prin mai multe procedee dar în practică sunt
utilizate:
- NIVELMENTUL GEOMETRIC ; (figura 3)
Plan orizontal
b
a B
Z AB
A
Z AB = a - b
Fig.nr.3 Nivelment geometric
ZAB = LABsin AB

ZAB = DABtg AB
L AB
Z AB
AB
A DAB
Fig.nr.3 Nivelment trigonometric
- NIVELMENTUL TRIGONOMETRIC (figura 4) şi în mai mică măsură
113
- NIVELMENTUL FOTOGRAMMETRIC la care diferenţa de nivel se determină
studiind imaginile punctelor cu ajutorul principiului stereografic.
- NIVELMENTUL AUTOMAT: aparate montate pe autovehicule care parcurgând
un traseu se construieşte automat profilul terenului.
REŢELE DE NIVELMENT
Ca şi în planimetrie, la nivel naţional se construieşte o reţea de sprijin nivelitică care
stă la baza tuturor ridicărilor nivelitice din teritoriu.
Reţeaua geodezică de nivelment este compusă din 4 ordine:
- ORDINUL I:
- eroare medie pătrăţică accidentală 0,5 mm/ km drumuire;
- eroare sistematică 0,5 mm;
- formată din poligoane închise cu lungimi de până la 1500 km, desfăşurate de-a
lungul prinicpalelor căi de comunicaţie din ţară.
- ORDINUL II:
- eroare totală mai mică de 5 mm L km;
- desfăsurate prin poligoane cu lungimi de pânA la 600 km, de-a lungul căilor de
comunicaţie;
- trebuie să acopere în mod uniform întreaga suprafaţă a localităţilor, astfel
repartizate ca distanţa dintre ele să nu fie mai mare de 2 km, îar în extravilan 3-
5 km.
- ORDINUL III
- eroare totală mai mică de 10 mmL km;
- trebuie să acopere în mod omogen întreaga suprafaţă a localităţilor, distanţa
maximă 200-800 m între repere.

Observaţie: pentru primele trei ordine de nivelment, în calculul cotelor se va ţine
seama de neparalelismul suprafeţelor de nivel (Figura 5)
114
Supra f
ata de
nivel B
B
IA
e lI
niv ZBA
e ZAB
ad Su
fat pr
af
pra ata
Su A d en
ive
l A
Fig.nr.5 Neparalelismul suprafetelor de nivel
- suprafeţele de nivel nu sunt paralele, deoarece distanţa dintre două suprafeţe de
nivel este maximă la ecuator şi minimă la poli;
- nivelmentul pentru ordinele II şi III se execută obligatoriu pe trasee dus-întors.
ORDINUL IV se realizează prin drumuiri de nivelment geometric de mijloc, sprijinite

la ambele capete pe puncte de ordin superior executate numai dus.
MARCAREA ŞI SEMNALIZAREA PUNCTELOR DE NIVELMENT
Punctele de nivelment se marchează în teren cu respectarea următoarelor condiţii:
- să fie solid realizate (mărci, borne);
- să fie amplasată în zone stabile (perete construcţie, teren stabil ferit de alunecări,
tasări, vibraţii);
- să permită semnalizarea cu o miră, în momentul măsurătorilor.
Reperele de nivelment pot fi:
- borne de nivelment, din beton (beton armat), cu un cupon metalic cu cap
semisferic la partea superioară, protejate la capătul de la suprafaţă (umplutură sau

un capac);
- mărci amplasate în nodurile construcţiilor (la care procesul de tasare a încetat –
practic construcţii mai vechi de 10 ani), metalice, cu cap circular sau semisferic,
partea superioară fiind cea de cotă precizată;
- repere provizorii: ţăruşi din lemn sau metalici, similari cu cei utilizaţi în
planimetrie, puncte de interes temporar;
- broaşte de nivelment: puncte de trecere, semnalizate prin dispozitive pe care să se
poată aşeza mira şi care să se poată fixa provizoriu în teren (parte inferioară
implantabilă în pământ).
115
NIVELMENT GEOMETRIC
Creează pe parcursul măsurătorilor o suprafaţă orizontală de referinţă, generată prin
mişcarea în jurul axului vertical al NIVELEI TOPOGRAFICE.
În raport cu distanţele de la punctele măsurate la această suprafaţă se calculează
diferenţa de nivel dintre cele două puncte .
NIVELMENTUL GEOMETRIC DE MIJLOC

Dacă A este un reper de cunoscută iar B este un punct de cotă necunoscută (în general
un punct ridicat).
NIVELEU
PORTEE PORTEE
Mira
Mira b inainte
inapoi
Si ZAB
ZB
Zi
A Z NMN
Fig.nr.6 Nivelment geometric de mijloc
Fir sus 1786 S

18
Fir 1725 M
nivelor
Fir jos 17 1664 J

S+J
Verificare M = ------
2
Fig.nr.7 Efectuarea citirilor pe mira
Se cunoaşte cota absolută a punctului A:ZA.
116
Se măsoară citirile pe mira a,b (fir nivelor), pentru aflarea distanţelor DSA, DSB şi
pentru verificarea citirilor la firul nivelor pot fi efectuate şi citirile la firele stadimetrice (sus-
jos).
Mediatoarea
distantei AB
Distanţa aparat-miră va reieşi din relaţia:

Dsi = K.H = K( Si – Ji) (9)
de regulă la nivele K = 100.

Se cere deci cota punctului măsurat B: ZB, care se va obţine din relaţiile:
ZAB = a – b (10)
ZB = ZA + ZAB
sau,
Zi = ZA + a (11) cota orizontului staţiei
ZB = Zi - b
Cea de a doua metodă de calcul este preferată când dintr-o staţie se calculează cotele
mai multor puncte (radiere de nivelment). De remarcat că prin utilizarea nivelmentului
geometric de mijloc se elimină erorile care provoacă înclinarea de la orizontală a vizei spre
cele două puncte (datorată instrumentului incorectei calari fine la aparatele rigide, refracţii
atmosferice), din acest motiv se recomandă utilizarea procedeului, de câte ori este posibil.
NIVELMENTUL GEOMETRIC DE CAPĂT (Figura 9)
117
Niveleu
Niveleu = portee Portee Portee lunga
scutrta
b b B
B a Zi
i Zi ZAB
ZAB
S A ZB ZB
ZA
ZA
a) b)
Fig.nr.9 Nivelment geometric de capat, deasupra punctuluide cota cunoscuta sau in apropierea acestuia
Atunci când nu se poate aplica nivelmentul geometric de mijloc, se poate aplica acest
procedeu care prezintă următoarele dezavantaje:
- înălţimea instrumentului în staţie se poate măsura cu o eroare de aproximativ ±
5mm (superioară erorii de citire a măsurătorilor a,b de circa 1-2 mm) eroare care
poate fi eliminată prin aplicarea metodei prezentate în Figura nr.9 la punctul b);
- nu se elimină erorile de înclinare a axei de vizare, acestea afectând rezultatele
măsurătorilor.
Calculele sunt similare cu cele prezentate la nivelmentul de mijloc, pentru cazul a)
înlocuindu-se în calcul a cu i.
DRUMUIRI DE NIVELMENT GEOMETRIC DE MIJLOC
Au rolul de a îndesi reţeaua de nivelment de sprijin pănă la nivelul de a avea în zona
ridicată altimetric numărul suficient de puncte de cotă cunoscută necesare măsurării cotelor
tuturor punctelor caracteristice nivelitice.
Prin drumuirea de nivelment geometric se creează o reţea de nivelment (care poate
coincide cu cea planimetrică).
118
S3
A B 2 3
1 2 3 S4 S1
S1 S2 1 10
11 4
A S1 1
6 P NOD
S4 S2 5
2
7
3 S3 9
8
S1
A S1 1
1 A
3 2
2 S3
S2 3
NOD
P B
Drumuirile nivelitice sprijinite pe puncte din reţeaua nivelitică de stat se constituie în
reţele de ordinul V şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- lungimea porteii 10-150m;
- raza de vizare să nu se apropie mai mult de 0,5 m de suprafaţa solului;
- aparatele utilizate să fie verificate şi rectificate şi cu putere de mărire a lunetei
minim de 20x;
- traseele drumurilor nivelitice pentru ordinul V se vor sprijini obligatoriu pe puncte
de ordinele I – IV;
- lungimea unei drumuiri nu va depăşi 10 km;
- marcarea punctelor va fi stabilă, solidă, invariabilă ca poziţie în timp;
- traseul drumuirii nu va îngloba pante abrupte (care impun portei scurte);
- aparatul va fi ferit în timpul măsurătorilor de acţiunea razelor solare ( se va utiliza
umbrelă de teren);
- mirele vor fi verticale (cu firul de plumb sau cu libela sferică din dotare);
- se vor face staţii repetate (minim două pentru fiecare niveleu), pentru a avea o
verificare a măsurătorilor şi a ameliora precizia de măsurare.
CLASIFICAREA DRUMUIRILOR DE NIVELEMENT GEOMETRIC
A. DUPĂ FORMA PE CARE O AU:
119
- drumuiri izolate;
- drumuiri legate, formând prin intermediul unor puncte comune denumite NODURI
adevărate reţele de nivelment.
B. DUPĂ MODUL DE EFECTUARE A MĂSURĂTORILOR:
- drumuiri cu un singur orizont (o singură staţie pentru fiecare niveleu);
- drumuiri cu două orizonturi (în fiecare staţie după efecutarea măsurătorilor, se
reface staţia – se recodează aparatul şi se refac măsurătorile).
C. DUPĂ MODUL DE SPRIJIN ŞI DESFĂŞURARE A DRUMUIRII ÎN TEREN
(Figura nr.)
1) – drumuiri sprijinite la ambele capete;
2) – drumuiri de circuit închis;
3) – drumuiri flotante, sprijinite numai la un capăt;
4) – reţele de nivelment libere, nesprijinite pe puncte de cote cunoscute;
5) – reţele de nivelment legate, sprijinite pe puncte de cote cunoscute.
Observaţie: pentru a prezenta unitar metodele nivelmentului geometric, vom nota
punctele de cotă cunoscută cu A,B, … şi punctele noi cu 1,2,…, P fiind nodul reţelelor pentru
denumirile din categoriile 4 şi 5.
1). DRUMUIREA DE NIVELMENT GEOMETRIC DE MIJLOC sprijinită la ambele
capete.
Fie A şi B puncte de cote cunoscute ZA, AB,
- punctele noi ale drumuirii sunt 1,2,3,4 pentru care se va calcula cotele noi Z1,Z2,Z3,Z4
120
D2 D4
D3 D5
S2 S4
D1 S3 S5
S1
b2 b5
a2 a4 b4 a5
b1 a3 b3
a1
Z34 Z4B
Z12 Z23 3
ZA1 1 B
2 4
A
ZA Z1 Z2 Z3 Z4 ZB
N.M.N.
D1 = DS1A + DS1B
S2 B
 S4 S5
 
A  S3
S1 
Fig.nr.11 Drumuirea de nivelment geomtric de mijloc sprijinita la ambele capete
Traseul drumuirii se parcurge continuu de la un punct de cunoscută A spre un alt punct
de cotă B, măsurând succesiv din staţia S 1 punctele A şi 1, S2 punctele 1 şi 2, ş.a.m.d. (Figura
nr.11).
Fiecare staţie se va efectua cu prima viză înapoi (pe schiţă la stânga – de ex. în staţia
S3 se va viza prima dată punctul 2 , apoi punctul 3.
Se citesc obligatoriu şi valorile de pe miră la firele stadimetrice pentru a putea calcula
distanţa staţii – puncte vizate, necesare stabilirii elementului de pondere, In repartiţia
corecţiilor. Astfel dacă citirile din staţia S1 vor fi:
A A A A
- spre A: S 1, a1, J 1 (S 1 citirea la firul de sus, a1 citirea la firul nivelor, J 1
citirea la firul de jos);
- vom utiliza citirile extreme:

A A
S 1+J 1
- la verificarea citirii mediane a1 = -------------  12 mm;
2
- calculul distanţei staţie S1 - punctul A : DS1A ;
A A A
DS1A = KH = K( S 1 – J 1 ) (12)
121
- similar:
1 1 1
DS11 = KH = K( S 1 – J 1 ) (13)
iar distanţa de pondere a primului niveleu va fi:
D1 = DS1A + DS11 (14)
CALCULUL DRUMUIRII:
a) DIFERENŢE DE NIVEL BRUTE:
DZ A1 = a 1 - b1
DZ 12 = a 2 - b2
DZ 23 = a 3 - b3
DZ 34 = a 4 - b4
DZ 4B = a 5 - b5
b) ERORI DE DIFERENŢE DE NIVEL:
B
e 2 = Z iJ - Z AB
A
B
unde Z iJ = ZA1+ Z12+ Z 23 + Z 34 + Z4B (15)
A
Z AB = ZB - ZA (16)
c) CORECŢIA TOTALĂ PE DIFERENŢE DE NIVEL:
C Z = - e2
d) CORECŢIA UNITARĂ PE DIFERENŢE DE NIVEL
C2
Cu Z = ------------- (17)
B
Di
A
B
unde Di = D1 + …..+ D5 (18)
A
e) COMPENSAREA DIFERENŢELOR DE NIVEL
122
Z A1 = ZA1 + CuZ . D1
Z 12 = Z12 + CuZ . D2
Z 23 = Z23 + CuZ . D3
Z 34 = Z34 + CuZ . D4
Z 4B = Z4B + CuZ . D%
f) CALCULUL COTELOR ABSOLUTE
Z1 = ZA + ZA1
Z2 = Z1 + Z12
Z3 = Z2 + Z23
Z4 = Z3 + Z34
calc
VERIFICARE: ZB = Z4 + Z4B = ZB (dat iniţial) (19)
Observaţie: eroarea de neînchidere pe diferenţe de nivel se va verifica dacă
îndeplineşte condiţia:
e2  T2 (20)
unde T2 = e2D km (21)
ekm este eroarea pe km dată de instrucţiuni pentru clasa de măsurători efectuată.

CALCULUL DRUMUIRII DE NIVELMENT ÎN CIRCUIT (metoda a 2-a)
- se face la fel cu precizarea că dacă punctul de închidere coincide cu cel de pornire
la punctul b) de calcul:
A
e2 = iJ (22)
A
Deoarece AA = 0
CALCULUL DRUMUIRII DE NIVELMENT FLOTANTE
- nu se fac compensări, neavând element de închidere;
123
- se vor parcurge deci etapele de calcul a şi f.
CALCULUL REŢELELOR DE NIVELMENT este un procedeu complex, depăşind
cadrul cursului, aceste operaţii fiind efectuate de specialişti atestaţi nivel A (reţele) utilizând
metode geodezice de măsurare şi prelucrare a datelor.
RIDICAREA NIVELITICĂ, PRIN NIVELMENT GEOMETRIC A SUPRA
FEŢELOR
Se identifică detaliile şi punctele caracteristice din zona măsurată şi se aplică unul din
procedeele enumerate, funcţie de condiţiile de teren:
RADIEREA NIVELITICĂ
Pe principiul nivelmentului geometric de mijloc, dintr-o staţie Si de nivelment, în
raport cu cota A cunoscută a unui reper nivelitic se determină cotele punctelor caracteristice
aflate în perimetrul staţiei.
a b1 b3
b2 b4
1 3
A 4
ZA Z1 2 Z2 Z3 Zi Z4
N.M.N.
2
1 3
A 4

S
Fig.nr.12 Radierea nivelitica
Astfel staţia se va aşeza în centrul de greutate al zonei măsurate, la o distanţă de cel
mult 50-100 m de reperul de cotă A cunoscută.
Se vor face citirile pe miră a, b1, …., calculul cotelor rezultând din relaţiile:
i = A + a (23)
1 = i – b1
124
Dacă nivelul topografic utilizat are cerc orizontal, măsurătoarea poate fi completată cu
date planimetrice privind punctele măsurate : citiri la firele stadimetrice – pentru aflarea
distanţelor orizontale aparat – punct vizat şi la cercul orizontal pentru aflarea direcţiilor staţie
– punct vizat.
Observaţie: în acest ultim caz utilitatea măsurătorilor de distanţe şi unghiuri nu este
pusă în valoare numai dacă staţia şi punctul de cotă cunoscută au coordonatele plane
cunoscute sau dacă punctul de cotă cunoscută are coordonatele plane cunoscute şi se
staţionează în acesta (cazul staţiei topografice totale).
METODA PĂTRATELOR
Este o metodă aplicată la ridicarea nivelitică a unor suprafeţe puţin accidentate
(agricole, horticole, legumicole, orezării, destinate unor lucrări de construcţii civile, agricole,
industriale: aeroporturi, stadioane, complexe industriale etc.).
În funcţie de gradul de accidentare al terenului, mărimea acestuia, gradul de acoperire
cu detalii, precizia necesară, nivelmentul suprafeţelor se poate executa prin pătrate mici sau
pătrate mari.
NIVELMENTUL SUPRAFEŢELOR PRIN PĂTRATE MICI
- se aplică în terenuri puţin accidentate, declivităţi sub 5%, vizibilitate din centrul de
greutate al terenului de-a lungul întregii suprafeţe, suprafaţa ridicată de ordinul a
câtorva hectare (max.4);
- laturile pătratelor vor fi de ordinul a 5-25 m (optim 5;10;20 m);
- alegerea modului de împărţire a suprafeţei în pătrate, a dimensiunilor laturii
pătratului, a numărului de pătrate pe o axă şi pe axa perpendiculară se face în
funcţie de : precizia cerută în cunoaşterea reliefului zonei, scara planului, gradul de
accidentare al terenului;
- etapele de lucru sunt ( Figura nr.13);
- se identifică zona de studiu;
125
- se construieşte de-a lungul unei laturi a zonei o bază AB, care se pichetează
la distanţe egale, obţinând punctele 1,2;
- se lucrează cu nivele cu cerc orizontal gradat sau se utilizează un teodolit
pentru pichetarea pătratelor;
- se trasează punctul C pichetându-se axa AC cu punctele 3,7,11;
- din B se trasează punctul D pichetându-se punctele 6,10,14;
- din C cu viză la D se pichetează punctele 15,16;
- din 15 cu viză la 1 se pichetează, punctele de interior 12, 8,4,1 etc.
A 1 2 B
3 4 5 6
Zona
Y studiata
7 8 S1 9 10
Y S’1
11 12 13 14
15 16 17 18
Fig.nr.13 Nivelmentul prin patrate mici
Pichetarea se face cu ţăruşi, pe care eventual se înscrie la partea superioară numărul
punctului.
- se staţionează în centrul de greutate a zonei măsurate şi se vizează, pornind de la
reperul de cotă cunoscută aflat în zonă (sau apropiere) în tur de orizont,(sau
baleind suprafaţa orizontală) toate colţurile pichetate cu pătrate;
126
- pentru verificare şi evitarea oricaror confuzii recomnad să se facă toate cele trei
citiri pe miră (sus, fir nivelar, jos) şi să se staţioneze în imediata vecinătate a unui
colţ de pătrat (de ex. 8 sau 9);
- operaţia poate fi repetată, dintr-o nouă staţie S’1.
Calculul cotelor colţurilor pătratelor se va face similar cu cele de la radierea nivelitică:
- se calculează cota orizontului instrumentului:
Zi = ZRN27 + a (24)
- se calculează cota punctelor radiate:
Z1 = Zi - b1 (25)
Dacă din anumite motive:
- se depăşeşte viza maximă staţie – miră vizată de 150 m;
- obstacole în zonă (vegetaţie, construcţii) obturează vizele unele puncte;
- sunt prea multe pătrate vizionabile dintr-o singură staţie (max.40) – ceea ce
înseamnă peste 80 puncte vizate dintr-o singură staţie se pot adopta şi alte metode
de ridicare nivelitică a colţurilor pătratelor:
- drumuiri în circuit închis cu radieri;
- drumuiri compensate, combinate cu radieri, pe mai multe trasee.
Calculul cotelor în cazul drumuirilor se va face similar ca în cazul nivelmentului
suprafeţelor prin pătrate mari.
NIVELMENTUL SUPRAFEŢELOR PRIN PĂTRATE MARI se realizează pe
suprafeţe mai mari (4 – 100 ha), alegând laturi de 50-200 m (optim 50, 100 sau 200 m);
- poate fi aplicat numai în cazul terenurilor de şes, sau a terenurilor cu declivitate
constantă pe o direcţie.
Trasarea aliniamentelor şi pichetarea colţurilor pătratelor poate fi făcută ca în cazul
precedent, dar se recomandă ca pentru trasarea direcţiilor să se folosească un teodolit –
tahimetru, care poate fi folosit şi la trasarea distanţelor (precizia de 0,1 0,2 m/100 m fiind
suficientă).
127
1 2 3 4 5
Y Y Y Y
RN17
6 S1 7 S2 8 S3 9 S4 10
Y Y Y Y
11 S16 12 13 14 S5 15
Y Y Y Y
16 S15 17 18 19 S6 20
Y Y Y Y
21 S14 22 23 24 S9 25
Y Y Y Y
26 S13 27 S12 28 S11 29 S10 30
Fig.nr.14 Nivelmentul suprafetelor prin patrate mari
În funcţie de numărul de pătrate se staţionează în centrul fiecărui pătrat, sau în
pătratele de contur (de ex. pătratele 78.12.13; 17.18.23.22; etc. nu trebuiesc staţionate
deoarece cotele colţurilor pot fi calculate din celelalte pătrate.
Prelucrarea datelor se face astfel:
- se consideră drumuirea în circuit închis:
RN17 12345.10.15.20.25.30.29.28.27.26.21.16.11.6. RN17 care se compensează şi
calculează , calculându-se cotele punctelor incluse în drumuire. Cotele celorlalte puncte se
calculează în cazul drumuirilor sprijinite la ambele capete:
Ex: drumuirea 6.7.8.9.10 cu puncte calculate anterior 6,10 de capăt şi puncte noi
7,8,9.etc.
Suprafaţa poate fi parcursă şi prin drumuiri independente, cuprinzând prin diferite
trasee unele colţuri ale pătratelor. Cotele celorlalte colţuri se pot calcula prin radiere nivelitică.
De ex. dacă din staţia S9 s-au inclus în drumuire nivelitică punctele 20 şi 25 a căror
cotă s-a calculat prin acest procedeu, cotele punctelor măsurate din S9, necuprinse în drumuire
(în acest caz 18 şi 24) se pot calcula prin radiere de nivelment, considerând cota cunoscută
Z20.
PRECIZIA NIVELMENTULUI GEOMETRIC
128
 pentru nivelment geometric de ordinul IV, toleranţa este T = 20 mmD(km) iar pentru
ordinul V, toleranţa va fi T = 30 mmD(km), unde D este lungimea drumuirii în km.
O aplicaţie utilă a nivelmentului suprafeţelor cu pătrate mici sau mari este cartograma
terasamentelor.
Practic, după ce s-au calculat cotele colţurilor de caroiaj care acoperă suprafaţa în
studiu se pot face diferite studii privind amenajarea acestei suprafeţe.
Terenul amenajat comportă o nivelare a întregii suprafeţe (pe care se va realiza un
anumit obiectiv) fie ca o platformă orizontală, fi ca o platformă înclinată după una sau mai
multe direcţii.
În toate aceste situaţii poate fi calculată cota amenajată în fiecare colţ de pătrat.
Pentru simplificare presupunem că întreaga platformă se va amenaja la o cotă proiectată Zp.
Z1
1 Z1p 2 3 4 5
R R R R
D D D D
6 7 8 9 10
R R R R
D D D D
11 12 13 14 15
R R R R
D D D D
16 17 18 19 20
R R R R
D D D D
21 22 23 24 25
TOTAL GENERAL
TOTAL
Rambleu
Debleu
Dif.
Zp : Cota proiectata
Fig.nr.15Cartograma terasamentelor
129
Dorim să aflăm care este natura (săpătura – debleu sau umplutura – rambleu) şi
volumul lucrărilor de terasamente pentru a se ajunge de la terenul natural la terenul amenajat
la cota Zp.
După calcularea cotei fiecărui colţ de pătrat se calculează diferenţele de nivel (cota de
execuţie):
Zip = Zp – Zi (26)
dacă Zip > 0 în zona acelui punct vom avea un volum de RAMBLEU (umplutură –
codificat în schiţă prin R).
Zip < 0 va fi un volum de DEBLEU (săpătură – codificat prin D).
După calcularea valorilor cotelor de execuţie Zip se trece la calcularea volumelor de
terasamente (R/D sau R+D) pentru fiecare pătrat în parte.
a 1’ b 8 c 17’ d l
ZP 2’
18’ 17’
Z1P 17
1 14 Z8P 9 M 22 d’ Z17P
Z2P SP SRP M d”
6’ 22’ 18
13 Z9P SD P 17
2 Z14P N Z22P
Z6P 7’ 8’ 23
SP 9’ ZP
Z13P
Z 7P ZP
6 22’
7 14’ 13’ 22’ 23’
Fig..nr.16 Calculul volumelor de terasamnte
Cazul prezentat în figura nr.16a este de rambleu integral, deoarece în toate cele patru
colţuri ale pătratului Zip > 0. În acest caz, volumul de rambleu ( R ) se va calcula :
Sp = l² (27)
l = latura pătratului;
Sp = suprafaţa (în proiecţia orizontală) pătratului.
Z1P + Z2P + Z7P + Z6P

Z1276 = ------------------------------------------- (28)
4
R1276 = Z1276 . Sp (29)
Valoarea trecându-se în căsuţa cu indicativul R din centrul pătratului. (Căsuţa cu
indicativul D va rămâne goală deoarece nu avem volum de săpătură în zonă).
130
Cazul prevăzut în Figura nr.16b este de debleu integral, deoarece în toate cele 4
colţuri Zip < 0. După calcularea lui Sp şi a valorii medii ZiJkl , volumul D va rezulta similar,
în acest caz valoarea obţinută trecându-se în căsuţa D, de această dată rubrica R fiind lăsată
goală.
Cazul prezentat în figura nr.16c, 16d este mai complex deoarece suprafaţa naturală se
găseşte la cote parţial mai mari, parţial mai mici decât cota proiectată Zp.În acest caz, trebuie
găsită poziţia liniei de demarcaţie MN care separă voluml R de volumul D printr-o axă de cotă
Zp.
Din figura nr.16d rezultă:
d’ + d” = l (30)
Z22P d’
-------- = ------
Z17P d”
III IV
ecuaţie cu două necunoscute d’, d”, respectiv d , d pentru axa 23.18.
După aflarea celor două distanţe vom calcula:

III
(d’ + d )l
D
S P = ------------ (31)
2
(d” + dIV)l
R
S P = --------------
2
suprafeţele aferente debleului /rambleului pentru pătratul studiat:
Z22P + 0 + 0 + Z23P
Z22MN23 = --------------------------------- (32)
4
Z17P + 0 + 0 + Z18P
Z17MN18 = --------------------------------- (33)
4
deoarece ZM = ZN = ZP
Valorile D şi R vor reieşi similar din relaţiile:
D = SDP . Z22MN23 ; (34)
R = SDP . Z17MN18 ;
Care vor fi trecute în căsuţele aferente din pătratul studiat 17.18.23.22.
131
După completarea tuturor rubricilor R/D se trece la centralizarea datelor prin însumare
pe verticală şi apoi pe orizontală, reieşind în final volumul total de rambleu şi de debleu şi
diferenţa dintre acestea.
Este indicat ca:
- volumul R şi totale să fie cât mai mici;
- cele două mărimi finale să se compenseze (R~D).
NIVELMENTUL SUPRAFEŢELOR PRIN PROFILE

Se aplică în cazul lucrărilor de investiţii desfăşurate pe distanţe mari (km, zeci de km),
având lăţimi mici (zeci de metri): căi de comunicaţii (drumuri, căi ferate) lucrări hidrotehnice
(canale, amenajări), lucrări de îmbunătăţiri funciare (canale de irigaţii, desecare, îndiguire),
conducte magistrale (petrol, gaz metan, alimentare cu apă, canalizare).
Documentele tehnice necesare proiectării cât mai optime a acestui gen de lucrări sunt:
1. PLANUL GENERAL DE SITUAŢIE , SCARA 1:N;
2. PROFILUL LONGITUDINAL, SC. DISTANTE 1:N ; SC. COTE 1:M; (M poate
fi N/10, N/20);
3. PROFILE TRANSVERSALE, SC.DISTANTE = SC. COTE=1:P;
(P poate fi egal cu M)
RN1 111
S1
Y
2 PX
A 112 S2
Y
PL
15 16
11 14 B
113 13
12
114 RN2
RN3
PT11
Fig.nr.17 Nivelmentul suprafetelor prin profile
Planul general de situaţii reprezintă o zonă mai largă, deoarece pentru proiectarea
optimă a investiţiei trebuiesc studiate mai multe trasee posibile.
Nivelmentul pentru preluarea datelor necesare redactării profilelor va conţine
următoarele etape:
Se materializează în teren reperii de sprijin pentru nivelment Rni;care se vor lega la
reţeaua geodezică de stat pentru nivelment.
132
Numărul reperilor de sprijin se va stabili în funcţie de lungimea traseului: câte unul la

capete (A origine, B destinaţie) şi de câte unul la cel mult 2-5 km funcţie de gradul de
- se pichetează punctele caracteritice: schimbări de declivitate, schimbări de traseu,
puncte de îndesire (dacă distanţele dintre punctele din primele două categorii
depăşesc 50 m);
- eventual se determină poziţia planimetrică a picheţilor, printr-o drumuire
planimetrică;
- în caz contrar, se determină numai distanţa dintre picheţi;
- marcarea picheţilor se face cu cei doi ţăruşi (unul marcând pichetul, celălalt –
pichetul martor având înscris numărul din traseu al pichetului).

Parcurgerea traseului se face prin drumuiri de nivelment geometric de mijloc sprijinte
(pe reperi RNi) la ambele capete.
În drumuire se fac şi radieri spre celelalte puncte din profilul longitudinal necuprinse
în traseu şi spre punctele din profilele transversale.
Scopul operaţiilor este de a afla:
- cotele tuturor punctelor din profilul longitudinal, (Zi);
- distanţele dintre picheţi în profilul longitudinal (DiJ);
- cotele tuturor punctelor din profilele transversale (Zt);
- distanţele dintre punctele din profilele transversale (Dtv).
Se observă că punctul central al profilelor transversale va fi inclus obligatoriu în

profilul longitudinal (dacă acesta este unul dintre picheţi).
Având aceste date se trece la redactarea profilului longitudinal şi a profilelor
transversale. (vezi capitolul 8: PLANURI ŞI HĂRŢI).
Observaţie: acest subiect este dezvoltat pe larg în capitolul LUCRĂRI
TOPOGRAFICE LA PROIECTAREA CĂILOR DE COMUNICAŢII din lucrarea noastră
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ.
NIVELMENTUL TRIGONOMETRIC
Constă în determinarea diferenţei de nivel dintre două puncte în funcţie de distanţa
orizontală (sau înclinată) măsurată sau cunoscută (de ex. din coorodnate) dintre două puncte şi
133
de unghiul de declivitate al terenului (aliniamentului) sau unghiul de închidere al lunetei

teodolitice.
DA1
h
L
i
i
L A1
ZA1 1

A
ZA Z1
N.M.N.
Fig.nr.18 Nivelment trigonometric cu viza la inaltimea

instrumentului
În primul caz (Figura nr.18) semnalul din punctul 1 (Z1 cota absolută cerută) se va viza
la înălţimea instrumentului în punctul A (ZA cota cunoscută):
- în acest caz unghiul de înclinare al lunetei L va fi egal cu unghiul de înclinare al
terenului  , iar distanţa (h) ipotenuză a triunghiului format (axă de viză , D A1, h) va fi
egală cu Z A1,
h = L A1sin L = L A1sin (35).
Z A1 = h = L A1sin (36)
Z1 = ZA + Z A1 (37)
În cazul când nu se poate viza la înălţimea instrumentului (i) sau în cazul
nivelmentului trigonometric la distanţe mari .
(caz în careDAB= X² AB + Y² AB se vizează semnalul din B la o înălţime măsurată s.
134
DAB
h s
L
i L AB
i ZAB

A
ZA ZB
N.M.N.
Fig.nr.19 Nivelmentul trigonometric cu viza la inaltime oarecare
Dacă DAB este măsurabil electronic sau se deduce atunci:

h + i = Z AB +s (38)
Z AB = h + (i – s) (39)
h = DAB tg L (40)
Z AB = DAB tg L + (i – s)
Z B = Z A + Z AB (41)
Dacă se măsoară L AB ,i, s, L se vor avea în vedere ecuaţiile:
Z AB = Z AB tg L +(i – s) (42)
L² AB = D² AB + Z² AB
cu două necunoscute Z AB , D AB .
În cazul când declivitatea terenului este negativă ( < 0) şi înclinarea lunetei este
negativă (L < 0) (Figura nr.20)
Z AB + i = h + s (43)
Z AB = h + (s – i) (44)
h =DAB tgL (45)
Z AB = DAB tgL +(s – i) (46)
iar dacă se măsoară LAB, i, s, se aplică sistemul (46).
În acest caz ZB = ZA - Z AB (47)
În cazul când D>500 m apare influenţa erorii de sfericitate a Pământului şi refracţie
atmosferică care se va corecta cu mărimea:
D²
135
C = (1-K) -------- (48)

2R
unde K : coeficientul de refracţie atmosferică (0,13 pentru România);

R : raza medie a Pământului (6379 km pentru România).
! c > 0 şi se adaugă la Z iJ .
DAB
’ h
i i
 ZAB s
LA
B
ZAB
ZA
ZB B
N.M.N.
Fig.nr.20 Nivelmentul trigonometric cu viza la inaltime oarecare cu

 < 0, ’ <0
DRUMUIRI DE NIVELMENT TRIGONOMETRIC

Apariţia metodelor moderne de măsurare cu precizie a distanţelor prin mijloace
electronice, a extins gama de aplicabilitate a unor metode mai puţin utilizate anterior. Printre
acestea şi metoda prezentată în continuare care prezintă avantajul că simultan se fac
măsurători planimetrice şi nivelitice fiind o combinaţie de drumuire planimetrică cu o
drumuire nivelitică.
Se cunosc: A,B,C,D
reperi topografici micşti;
se cunosc:
(XA, YA, ZA ); (XB, YB, ZB );
(XC, YC, ZC ); (XD, YD, ZD );
136
s3
sC
1A s2
i1
3 Z3C
sA Z23
1 Z12 C
ZM
A 2 Z3 ZC
ZA Z1
N.M.N. Z2
DA1 D12 D23 D3C
B 1 3 D
2 D3
A D1 D 23 C
C
D A1 2 32 3 DC
1A 1 D2 D 32 3
D 1A 1
21 23 3C C3
A1 2 C
A iA i1 i2 i3 iC
Fig.nr.21 Drumuirea trigonometrica
ZB şi ZD nu trebuiesc neapărat cunoscute, deoarece nu intervin în calcul.

În fiecare staţie “J” cu vize la punctele “i” (înapoi) şi “k” (înainte) se măsoară:
iJ : înălţimea instrumentului în staţie;
Di , sk :înălţimea de vizare a jaloanelor (mărcilor, reflectoarelor) din punctele “i” şi “k”;
Ji , DJk : distanţele orizontale (electronic sau LJi , LJk direct);
Ji , Jk : unghiurile de înclinare a lunetei aparatului spre cele două puncte;
J : unghiul orizontal format de direcţiile Ji cu Jk.
Observaţie: la staţiile topografice totale, după calarea şi centrarea aparatului în staţia J
se tastează iJ, si, sk, denumirile punctelor i, J, k, restul datelor fiind preluate automat în urma
vizării celor două puncte .
Prelucrarea datelor
1. PRELUCRAREA DATELOR MĂSURATE
a) DISTANŢE ORIZONTALE:
DiJ + DJi
DJi = ------------ (50)
2
b) UNGHIURI ORIZONTALE: media celor două poziţii (POZ.I, POZ.II);

c) UNGHIURI VERTICALE: după calculul (media celor două poziţii), unghiul
vertical (de înclinare al lunetei) va fi utilizat la calculul diferenţei de nivel Z Ji,
respectiv Z Jk.
137
Deci : Z Ji = D Ji tgJi + ( iJ - si) (51)

Iar mărimea corespondentă ZiJ :
Z iJ = DiJ tgiJ + ( ii – sJ) (52)
Marimea cea mai probabilă fiind:
Z iJ - Z Ji
Z iJ = -------------------- (53)
2
deoarece Z iJ  - Z Ji
Având mărimile (Ji, DJi ) se trece la prelucrarea datelor pentru partea planimetrică
(vezi DRUMUIREA PLANIMETRICĂ SPRIJINITĂ LA AMBELE CAPETE).
Având mărimile (Z Ji , DJi ) poate fi compensată partea nivelitică utilizând procedeul
de calcul de la DRUMUIREA DE NIVELMENT GEOMETRIC DE MIJLOC SPRIJINITĂ
LA AMBELE CAPETE.
În final vor rezulta coordonatele punctelor măsurate : ( XJ, YJ , ZJ ).
RADIEREA DE NIVELMENT TRIGONOMETRIC

Odată cu apariţia staţiilor topografice totale, această metodă a căpătat maximă
importanţă, deoarece este rapidă, precisă, comodă.
Metoda poate fi aplicată simultan sau separat de drumuirea trigonometrică.
1
B
DA1 2
3
1 A1
11
4
5
10 A 7
6 C
9
8
Fig.nr.22 Radierea trigonometrica
În cazul când radierea se face simultan cu drumuirea, prima dată se vor înregistra toate
datele drumuirii şi apoi se trece la măsurarea detaliilor.
Măsurarea detaliilor se face în tur de orizont necompensat, pornind de la baza din
spate, în poziţia I a aparatului.
Pentru fiecare punct radiat se preiau următoarele date:
138
- citirea la cercul vertical (pentru calcularea unghiului de înclinare al lunetei);
- citirea la cercul orizontal (pentru calcularea unghiului orizontal 1);
- distanţa orizontală DA1 (electronic sau direct);
- înălţimea de vizare a semnalului (dacă măsurarea se face electronic , înălţimea va
fi constantă sau egală cu i).

Datele menţionate anterior sunt suficiente pentru a calcula:
- coordonate polare (1 , DA1 ) pentru raportarea punctului pe plan, Z1;
- şi /sau coordonate rectangulare (X1, Y1) şi Z1, pentru raportarea automată.
NIVELMENTUL TAHIMETRIC
Până la apariţia staţiilor topografice totale ridicarea tahimetrică a detaliilor efectuată
simultan pentru planimetrie şi nivelment a fost prin metodele sale: tahimetria cu diagramă şi
cea stadimetrică cu miră verticală, cel mai frecvent procedeu utilizat la măsurarea suprafeţelor
terestre în vederea redactării unei hărţi sau plan topografic.
Principial, în afara modului de a obţine elementele primare: distanţe orizontale şi
diferenţe de nivel (prezentat pe larg la capitolul privind tahimetrele ca instrumente
topografice) procedeul este în fapt o radiere sprijinită pe o bază (latură sau drumuire es. AB
sau AC), măsurându-se în tur de orizont necompensat punctele caracteritice din zonă.
- cu ajutorul scării grafice se pot afla mărimile reale (din teren) ale unor distanţe
figurate în plan sau se pot raporta la scara planului distanţe pe HARTA/plan;
- metoda constă prin compararea unei distanţe preluată cu distanţierul pe hartă/plan
cu scara grafică asezând un capăt al acesteia pe o gradaţie a bazei, celălalt capăt pe

talon, distanţa reieşind ca număr a celor două mărimi determinate grafic (Figura
nr.1/Cap.8).
În cazul SCĂRII GRAFICE TRANSVERSALE (Fig.nr.2/Cap.8), la aceasta folosindu-
se un talon diferenţiat se obţin precizii de zeci de ori mai mari ca în cazul precedent.
PRECIZIA GRAFICĂ A PLANURILOR TOPOGRAFICE

Se indică ca precizia de măsurare / raportare a unei distanţe de pe / pe hartă sau plan
să fie de:
e = ± 0,1 ÷ ± 0,2 mm (54)
e = eroare grafică.
139
Precizia grafică a hărţii / planului se va scrie:

Ps = ± e . n . 10 –3
n = numitorul scării / hărţii planului;
Ps - permite alegerea scării planului în funcţie de mărimea şi forma detaliilor ce se vor
reprezenta.
CLASIFICAREA HĂRŢILOR ŞI PLANURILOR

Scara de întocmire a planurilor topografice variază în intervalul 1:100 ÷1:10.00 putând
fi:
- planuri topografice de bază (1:2000; 1:5000; 1:10.000) care sunt planuri întocmite
pentru întreg teritoriul tării, într-un singur sistem de proiecţie cartografică;
- planuri topografice speciale, cu diferite distanţe – în special în invesţiţii.
Hărţile pot fi:
- hărţi topografice, realizate la scări mari (n < 100.000) dintre care şi harta de bază a
ţării la scara 1:25.000 (cu extindere în unele zone la 1:5000);
- hărţi topografice de ansamblu (1:20000 – 1: 1000000):
- hărţi geografice ( n > 1000000).
SEMNE CONVENŢIONALE TOPOGRAFICE

Reprezentarea detaliilor, în cazul planurilor topografice se face prin geometrizarea
(înlocuirea cu puncte caracteristice), raportarea pe un plan orizontal de proiecţie şi reducerea
la scară. Imaginea obţinută va fi asemenea cu cea a detaliului reprezentat.
În cazul hărţilor topografice conţinutul acestora în detalii naturale şi artificiale se
exprimă grafic prin semne convenţionale.
Semnele convenţionale trebuie să fie ilustrative (adică să sugereze natura elementului
figurat), simple de desenat, explicite.
Pentru PLANIMETRIE semnele convenţionale (SC) sunt:
- SC de contur, folosite pentru reprezentarea conturului detaliului reprezentat, fără a
da detalii privind poziţia sau dimensiunile detaliilor din interiorul conturului

reprezentat (ex: păduri, livezi, ape etc.);
140
- SC de scară, indică cu precizie poziţia pe hartă a unui detaliu, în axul său fără a
preciza conturul sau informaţii privind conţinutul detaliului (ex: comune, oraşe,
biserici etc.);
- SC explicative care dau detalii privind natura elementelor reprezentate (de ex. în
conturul cu care s-a reprezentat o livadă se precizează natura detaliului : specia şi

dimensiunile medii ale copacilor).
SEMNE CONVENŢIONALE DE NIVELMENT : servesc la reprezentarea pe hartă
sau plan a formelor de relief (în general curbe de nivel, tente, haşuri prin care se sugerează
formele respective de relief, indicând şi detalii despre acestea - cote, forma în plan şi spaţiu).
REPREZENTAREA RELIEFULUI
Principala metodă de reprezentare a reliefului, metodă simplă, explicită, sugestivă, este
metoda CURBELOR DE NIVEL.
Curba de nivel reprezintă urma intersecţiei terenului cu un plan orizontal de secţiune,
fiind practic curba care uneşte în teren toate punctele de aceeaşi cotă.
Pentru a reprezenta omogen şi coerent relieful, curbele de nivel sunt echidistante,
adică între planele orizontale de secţiune există o distanţă egală E denumită ECHIDISTANŢA
( a curbei de nivel).
Echidistanţa este egală cu un multiplu întreg de metri: 1,2,5,10,20, 50 etc.
Alegerea mărimii E depinde de natura terenului (gradul de accidentare) şi de scara
planului (ex. teren muntos, sc.1:25.000, E = 2 m, şes E = 5 sau 10 m).
Echidistanta E, redusă la scara planului este:
e=E.n (55)
e – echidistanţă grafică.
Curbele de nivel pot fi:
- normale, trasate printr-o linie continuă şi subţire, la echidistanţa E pe întregul plan
sau hartă;
- principale, trasate îngroşat la 5 E. care se vor lega la reţeaua geodezică de stat
pentru nivelment
Numărul reperilor de sprijin se va stabili în funcţie de lungimea traseului: câte unul la

capete (A origine, B destinaţie) şi de câte unul la cel mult 2-5 km funcţie de gradul de
141
- se pichetează punctele caracteritice: schimbări de declivitate, schimbări de traseu,
puncte de îndesire (dacă distanţele dintre punctele din primele două categorii
depăşesc 50 m);
- eventual se determină poziţia planimetrică a picheţilor, printr-o drumuire
planimetrică;
- în caz contrar, se determină numai distanţa dintre picheţi;
- marcarea picheţilor se face cu cei doi ţăruşi (unul marcând pichetul, celălalt –
pichetul martor având înscris numărul din traseu al pichetului).

Parcurgerea traseului se face prin drumuiri de nivelment geometric de mijloc sprijinte
(pe reperi RNi) la ambele capete.
În drumuire se fac şi radieri spre celelalte puncte din profilul longitudinal necuprinse
în traseu şi spre punctele din profilele transversale.
Scopul operaţiilor este de a afla:
- cotele tuturor punctelor din profilul longitudinal, (Zi);
- distanţele dintre picheţi în profilul longitudinal (DiJ);
- cotele tuturor punctelor din profilele transversale (Zt);
- distanţele dintre punctele din profilele transversale (Dtv).
Se observă că punctul central al profilelor transversale va fi inclus obligatoriu în

profilul longitudinal (dacă acesta este unul dintre picheţi).
Având aceste date se trece la redactarea profilului longitudinal şi a profilelor
transversale. (vezi capitolul 8: PLANURI ŞI HĂRŢI).
Observaţie: acest subiect este dezvoltat pe larg în capitolul LUCRĂRI
TOPOGRAFICE LA PROIECTAREA CĂILOR DE COMUNICAŢII din lucrarea noastră
TOPOGRAFIE INGINEREASCĂ.
142
CAPITOLUL 8
PLANURI ŞI HĂRŢI
8.1. Elementele planurilor şi hărţilor
DEFINIŢII
HARTA TOPOGRAFICĂ – reprezentare convenţională a unor suprafeţe mari, cu
puţine amănunte, prezentând o vedere de ansamblu a suprafeţei respective de teren, imagine
generalizată prezentată la scară mică, ţinând cont de curbura terestră.
PLANUL TOPOGRAFIC reprezentare convenţională a unor suprafeţe mici, ale căror
detalii proiectate pe un plan orizontal sunt prezentate micşorate şi asemenea fără a mai ţine
cont de curbura terestră, la o scară mare.
SCĂRI
Scara reprezintă raportul constant dintre o distanţă diJ dintre punctele i şi J
reprezentând pe hartă / plan şi corespondenta ei DiJ din teren.
SCĂRI NUMERICE
d = 1 (1)
D n
n: numitorul scării planului
(ex. scară mare 1:1000 – un mm de pe plan corespunde cu 1000 mm în teren, deci cu
1m, scară mică 1:100.000, un mm de pe plan corespunde cu 100.000 mm în teren, deci cu
100m).
SCĂRI GRAFICE
Este desenată pe HARTĂ/PLAN fiind o reprezentare grafică a scării numerice.
SCARĂ GRAFICĂ SIMPLĂ (figura nr.1)
Sc. 1:10.000
100 0 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
D = 900 + 65 = 965 m
talon baza
Fig.nr.1 Scara grafica simpla
- cu ajutorul scării grafice se pot afla mărimile reale (din teren) ale unor distanţe
figurate în plan sau se pot raporta la scara planului distanţe pe HARTA/plan;
143
- metoda constă prin compararea unei distanţe preluată cu distanţierul pe hartă/plan
cu scara grafică asezând un capăt al acesteia pe o gradaţie a bazei, celălalt capăt pe

talon, distanţa reieşind ca număr a celor două mărimi determinate grafic (Figura
nr.1).
talon baza
Sc. 1:1000
20 10 0 20 40 60 80
I D = 80 + 15,40 =95,40 m
Fig.nr.2 Scara grafica transversala
În cazul SCĂRII GRAFICE TRANSVERSALE (Figura nr.2), la aceasta folosindu-se

un etalon diferenţiat se obţin precizii de zeci de ori mai mari ca în cazul precedent.
PRECIZIA GRAFICĂ A PLANURILOR TOPOGRAFICE

Se indică ca precizia de măsurare / raportare a unei distanţe de pe / pe hartă sau plan
să fie de:
e = ± 0,1 ÷ ± 0,2 mm (2)
e = eroare grafică.
Precizia grafică a hărţii / planului se va scrie:
Ps = ± e . n . 10 –3
n = numitorul scării / hărţii planului;
Ps - permite alegerea scării planului în funcţie de mărimea şi forma detaliilor ce se vor
reprezenta.
CLASIFICAREA HĂRŢILOR ŞI PLANURILOR

Scara de întocmire a planurilor topografice variază în intervalul 1:100 ÷1:10.00 putând
fi:
- planuri topografice de bază (1:2000; 1:5000; 1:10.000) care sunt planuri întocmite
pentru întreg teritoriul tării, într-un singur sistem de proiecţie cartografică;
- planuri topografice speciale, cu diferite distanţe – în special în invesţiţii.
Hărţile pot fi:
144
- hărţi topografice, realizate la scări mari (n < 100.000) dintre care şi harta de bază a
ţării la scara 1:25.000 (cu extindere în unele zone la 1:5000);
- hărţi topografice de ansamblu (1:20000 – 1: 1000000):
- hărţi geografice ( n > 1000000).
SEMNE CONVENŢIONALE TOPOGRAFICE

Reprezentarea detaliilor, în cazul planurilor topografice se face prin geometrizarea
(înlocuirea cu puncte caracteristice), raportarea pe un plan orizontal de proiecţie şi reducerea
la scară. Imaginea obţinută va fi asemenea cu cea a detaliului reprezentat.
În cazul hărţilor topografice conţinutul acestora în detalii naturale şi artificiale se
exprimă grafic prin semne convenţionale.
Semnele convenţionale trebuie să fie ilustrative (adică să sugereze natura elementului
figurat), simple de desenat, explicite.
Pentru PLANIMETRIE semnele convenţionale (SC) sunt:
- SC de contur, folosite pentru reprezentarea conturului detaliului reprezentat, fără a
da detalii privind poziţia sau dimensiunile detaliilor din interiorul conturului

reprezentat (ex: păduri, livezi, ape etc.);
- SC de scară, indică cu precizie poziţia pe hartă a unui detaliu, în axul său fără a
preciza conturul sau informaţii privind conţinutul detaliului (ex: comune, oraşe,
biserici etc.);
- SC explicative care dau detalii privind natura elementelor reprezentate (de ex. în
conturul cu care s-a reprezentat o livadă se precizează natura detaliului : specia şi

dimensiunile medii ale copacilor).
SEMNE CONVENŢIONALE DE NIVELMENT : servesc la reprezentarea pe hartă
sau plan a formelor de relief (în general curbe de nivel, tente, haşuri prin care se sugerează
formele respective de relief, indicând şi detalii despre acestea - cote, forma în plan şi spaţiu).
REPREZENTAREA RELIEFULUI
Principala metodă de reprezentare a reliefului, metodă simplă, explicită, sugestivă, este
metoda CURBELOR DE NIVEL.
Curba de nivel reprezintă urma intersecţiei terenului cu un plan orizontal de secţiune,
fiind practic curba care uneşte în teren toate punctele de aceeaşi cotă.
145
M
220 E
215
E
210
E
205
E
200
E
200
Fig.nr.3 Obtinerea curbelor de nivel
Pentru a reprezenta omogen şi coerent relieful, curbele de nivel sunt echidistante,

adică între planele orizontale de secţiune existăo distanţă egală E denumită ECHIDISTANŢA
( a curbei de nivel).
Echidistanţa este egală cu un multiplu întreg de metri: 1,2,5,10,20, 50 etc.
Alegerea mărimii E depinde de natura terenului (gradul de accidentare) şi de scara
planului (ex. teren muntos, sc.1:25.000, E = 2 m, şes E = 5 sau 10 m).
Echidistanta E, redusă la scara planului este:
e=E.n (3)
e – echidistanţă grafică.
Curbele de nivel pot fi:
- normale, trasate printr-o linie continuă şi subţire, la echdistanţa E pe întregul plan
sau hartă;
- principale, trasate îngroşat la 5 E.
Pe acestea se înscrie valoarea cotei pe care o reprezintă.

- Curbe de nivel ajutătoare, trasate cu linii întrerupte la ½ E, acolo unde E este prea
mare pentru a reda corect relieful reprezentat;
- Curbe de nivel accidentale, trasate cu linii întrerupte la ¼ E, pentru reprezentarea
unor zone de relief aglomerat, accidentat.
În figura nr.4 se prezintă câteva forme de relief reprezentate prin curbe de nivel.
146
V varf
versant
picior
160 versant
picior 180
indice de panta 200 creasta
Linia de
- bergstrich V 220
320
a. Mamelon, pisc
V1 V2
margine
fund
F
perete
F 230 V1 V2
235 G
220
210
240 200
d. Caldarea e. Seaua
gura
+24 origine versant
movila 200
180
160
talveg 140
groapa
-32
c. Reprezentarea reliefului prin hasuri f. Valea
8.2. Utilizarea hărţilor şi planurilor

1. DETERMINAREA COORDONATELOR GEOGRAFICE ALE UNUI PUNCT PE
HARTĂ
Colţul din stânga jos al hărţii (fig.nr.5), are trecute valorile coordonatelor geografice 
latitudine,  longitudine de la care se porneşte reprezentarea zonei.
147
A (A ,A)
”A d A
d 0
60”= 1’
45°
00’
45° 25’
60” = 1’ ”A
d0 dA
Fig.nr.5 Determinarea coordonatelor geografice ale unui punct pe harta
În acest caz 0 = 4500’00”;
0 = 2425’00”.
Prin interpolare , se găsesc valorile coordonatelor geografice ale oricărui punct de pe

hartă. Astfel pentru A
A = 4500’00”+1’ +”A
Unde:
dA
” = ----- . 60”, respectiv A = 2425’00” + 1’ + ”A, unde
d0
dA
”= ------ . 60” (4)
d0
2.DETERMINAREA COORDONATELOR RECTANGULARE ALE UNUI PUNCT,

PE HARTĂ / PLAN
Se procedează asemănător, proiectând punctul pe axele de coordonate, spre cel mai
apropiat colţ stânga /jos de caroiaj (M).
148
4800
Y
A
X0 dX0
dXA X
4700
M dYA
y = 9200
dY0
9400
9300
x = 4600
Y0
Sc.1:n
Fig.nr.6 Determinarea coordonatelor

rectangulare ale unui punct pe harta / plan
XA = XM + X
YA = YM + Y
dxA
X = ------- X0 (5)
dx0
dyA
Y = ------- Y0 (6)
dy0
în raport de scara 1:n a hărţii / planului.
Semnificaţia notaţiilor rezultă din figura 6.
În determinările de precizie se va ţine seama de deformarea în timp a hârtiei/planului
manifestată pe ambele direcţii (X şi Y)
D D
Kx = ------- ; Ky = ------- (7)
dx0 dy0
unde Dx0 = dx0 . N ; Dy0 = dy0 . N (8)
iar D este distanţa teoretică pe care trebuie să o aibă distanţele între liniile
caroiajului.
În acest caz :
dxA
X =Kx ------- X0 (9)
149
dx0
dyA
Y =Ky ------- Y0 (10)
dy0
3. RAPORTAREA PE HARTĂ / PLAN A UNUI PUNCT PRIN COORDONATE
RECTANGULARE
Raportarea pe hartă sau plan a unui punct A de coordonate XA, YA este o operaţie
inversă determinării coordonatelor rectangulare. Se vor calcula:

X MA = XA - XM (11)
YMA = YA - YM
unde M este colţul de caroiaj stânga /jos cel mai apropiat de punctul A,
X MA Y MA
apoi : dxA = --------- ; dyA = --------- ; n: numitorul scării planului.
n n
N
B
4600 DA
B
AB
XAB dYA
A
YMA
aXA XMA
M
4500
6200
6300
6400
YAB
Sc.1:2000
Fig.nr.7 Cateva probleme planimetrice rezolvate pe harti sau planuri
x y
Ridicând perpendiculare de pe axele caroiajului la valorile a A, d A, la intersecţia
acestora va rezulta punctul A.
150
Atenţie: toate operaţiile grafice de măsurare sau raportare pe hartă sau plan vor
respecta precizia grafică.
4. DETERMINAREA DISTANŢEI ORIZONTALE DINTRE DOUĂ PUNCTE DE
PE HARTĂ, PLAN.
a. Metoda grafică ( figura nr.7)
Se măsoară distanţa dAB, pe foaie de hartă / plan şi se calculează
corespondenta din teren:
DAB = dAB . n (12)
b. Metoda analitică (figura nr.7)
Se observă că :
2 2
DAB = X AB +Y AB (13)
Unde X = XB – XA, Y = YB – YA (14)

AB AB
5. DETERMINAREA ORIENTĂRII UNEI DIRECŢII DE PE HARTĂ, PLAN

a. Metoda grafică (Figura 7)
Orientarea se poate obţine direct prin măsurarea cu raportorul (sexa sau centesimal).
Eroarea de determinare atinge valori de  10’ – 20’.
b. Metoda analitică. (figura 7)
Din coordonatele punctelor;
YAB
tg  AB = ---------- (15)
XAB
6. ORIENTAREA PE TEREN A HĂRŢILOR ŞI PLANURILOR

Se poate face în două moduri:
- după detaliile din teren, de exemplu orientând harta cu detaliul reprezentat (ex.cale
ferată) de-a lungul detaliului din teren;
151
- cu busola, orientând direcţia 0X de pe hartă / plan pe direcţia nordului magnetic

indicat de acul busolei.
Fig.nr.8 Orientarea pe teren a hartilor / planurilor
DETERMINAREA SUPRAFEŢELOR DE PE HĂRŢI / PLANURI

METODE NUMERICE
METODE GEOMETRICE
2
1
A c
B b 3
B
C a
C
4
Fig.nr.9 Impartirea suprafetei in figuri geometrice
Se utilizează în cazul când suprafaţa se poate împărţi în figuri geometrice cunoscute

(v.fig. 9), de regulă triunghiuri şi utilizându-se pentru fiecare arie, relaţiile cunoscute:
S = p(p-a)(p-b)p-c) (16)
a + b +c
Unde p = -------------,
2
semiperimetrul triunghiului a,b,c laturile triunghiului, sau
B.I
S = -------- (17)
2
B : baza, I: înălţimea triunghiului.
152
METODE TRIGONOMETRICE
Se folosesc atunci când se cunosc laturi şi unghiuri ale triunghiului, aria rezultând din
una din relaţiile:
bc ca ab
S = ------ sin A = ------- sin B = -------- sin C
2 2 2
METODA ANALITICĂ
Se va demonstra o relaţie pentru calculul analitic al suprafeţelor de pe hărţi sau
planuri, condiţia fiind ca suprafaţa să fie poligonală (sau poligonabilă) şi să se cunoască
coordonatele rectangulare ale tuturor vârfurilor.
X 2 X
X2 i
Xi
Xi + 1 i-1 i+1
Xi - 1
1
X1 1
X3 3
Y2-Y1
Y1 Y2 Y3 Y Yi - 1 Yi Yi + 1 Y
b
Fig.nr.10 Metoda analitica pentru calculul suprafetelor
Relaţia se va demonstra pe suprafaţa unui triunghi şi apoi se va generaliza. Se

observă că:
S123 = Sy112y2 + Sy223y3 – Sy113y3 (18)
(x2 + x1 ) (y2 - y1 ) (x2 + x3 ) (y3 – y2 ) (x1+ x3 ) (y3 – y1 )

S123 = ------------------------- + ------------------------ - ------------------------
2 2 2
S123 = 1/2(x2 y2 - x2 y1 + x1 y2 – x1 y1 + x2 y3 - x2 y2 + x3 y3 – x3y2
– x1y3 + x1y1 – x3y3 + x3y1) =1/2 x1(y2 – y3 ) + x2 (y3 – y1)
+ x3(y3 – y2 ) 
se observă că 3 este după 2 (2+1), 1 înainte de 2 (2-1), dacă înlocuim 2 cu i

obţinem o relaţie generală:
3
153
S123 = 1/2 Xi (yi+1 – yi -1 ) (19)

1
care pentru un număr n de vârfuri de poligon închis, a cărui arie se calculează devine:
n
S = 1/2 Xi (yi+1 – yi -1 ) (20)
1
sau corespondenta sa:
3
S123 = 1/2 Yi (xi-1 – xi +1 ) (21)
1
Se va considera un sens orar de parcurgere a conturului poligonului , pornind
de la un vârf arbitrar ales, notat cu “i”.
Relaţii similare se obţin şi cu ajutorul determinanţilor ştiind că:
x1 y1 1
2 S123 = x2 y2 1
x3 y3 1
METODE GRAFICE
Dacă nu se cunosc laturile/unghiurile figurilor geometrice componente ale suprafeţei a
cărei arie trebuie calculată există posibilitatea măsurării grafice a acestor mărimi şi apoi se
aplică relaţii geometrice sau trigonometrice menţionate.
Metodele grafice utilizând paralele sau pătrate sunt rapide, precizia fiind în
strânsă corelaţie cu distanţele dintre paralele / laturile pătratelor.
S1 S2 S np
= pătrat
l1 l2 l3 ln nî
a
a a a a a
S
Fig.nr.11 Metode grafice
În cazul metodei paralelelor (Figura nr.11) se acoperă pe hartă/plan suprafaţa S cu o

reţea de paralele (pe o coală din calc) şi se măsoară distanţele li. Dacă a este distanţa dintre
paralelela scara 1:n a hărţii planului
154
A=a .n (22)
Li = li . n
L1.A
Se observă că S1 = ---------- (dacă poate fi astfel aproximată)
2
(L1 + L2). A
S2 = -------------------- (23)
2
Ln . A
Sn = ------------- (dacă poate fi astfel aproximată)
2
n n
de unde S =  Si = A  Li (24)
1 1
În cazul când suprafeţele de capăt nu pot fi aproximate convenabil cu triunghiuri de

înălţimea A, se calculează separat.
Metoda pătratelor (Figura nr.12) este similară, dar peste suprafaţa S se aplică o reţea
de pătrate de latură egală a. Se numără nî (numărul de pătrate întregi cuprinse) iar porţiunile
rămase se cuplează câte două/trei formând pătrate întregi (cât mai fidel) obţinând un număr de
pătrate np. Numărul total de pătrate va fi deci:
N = nî + np (25)
Aria unui pătrat va fi: Sv = A2 (26)
A=a .n
Deci aria totală va fi S = N . Sv (27)
METODA MECANICĂ
Se utilizează în special pentru aflarea suprafeţelor cu contur sinuos, cu ajutorul unui
instrument mecanic denumit PLANIMETRU POLAR (Figura nr.13)
Determinarea suprafeţelor cu planimetrul constă în perimetrarea într-un sens (de
regulă ora) suprafeţei pornind de la un punct oarecare de pe contur şi închizându-se pe acesta.
Când polul P al planimetrului se găseşte în exteriorul suprafeţei de aflat (Figura
nr.13a), suprafaţa se obţine din relaţia:
155
S
P
P
S
0
Fig.nr.13 Masurarea suprafetelro cu planimetrul polar
S = Ks.N = Ks (C2-C1) (28)
iar când polul planimetrului se găseşte în interiorul suprafeţei (Figura nr.13b) suprafaţa se
obţine cu relaţia:
S = (C  n) Ks (29) unde
Ks : constanta planimetrului polar, care se determină astfel:
- se fixează polul P în poziţia de lucru, se fixează stiletul M al planimetrului la o

rază cunoscută a riglei şi se planimetrează de mai multe ori cercul de rază
respectivă. Constanta va fi:
R2
Ks = ---------- (30)
(C2-C1)
R , raza cercului perimetrat;
C2 , C1 citirea iniţială şi cea finală făcute pe ruleta aparatului.
Dacă Ks iese o cifră cu zecimale şi nu un număr întreg, se reglează lungimea
braţului trasor, cu o nouă lungime L’:

K’s
L’ = L ---- (31)
Ks
unde Ks, K’s sunt constantele fără şi cu zecimale;
L – lungimea iniţială a braţului trasor

C: constanta planimetrului, adică suprafaţa cercului de bază, funcţie de
lungimea braţelor;
n = C2-C1
156
PRECIZIA METODEI
Ks  0,02  S (cm²)
toleranţa admisă între două planietrări ale aceleaşi suprafeţe S.

PROBLEME DE NIVELMENT
DETERMINAREA COTEI UNUI PUNCT aflat pe o hartă / plan cu curbe de
nivel.
Se duce linia de cea mai mare pantă, prin punct (Figura nr.14) spre curbele de nivel
vecine punctului şi se măsoară ’, d.
N
210 210
P
N 200
d’ E
x Z
200
d M
M D’
Fig.nr.14 Determinarea cotei unui punct
Din figură rezultă:

Z D’
---- = ----- (32)
E D
D’ d’. n d’
sau Z = E ------ = E ----------- = E ----- (33)
D d.n d
iar cota punctului va fi ZP = ZM + Z (34)
unde M este punctul aflat pe curba de nivel inferior punctului P.
DETERMINAREA DECLIVITĂŢII TERENULUI ÎNTRE DOUĂ PUNCTE

AFLATE PE HARTĂ / PLAN
157
U DU
V ZUV
200
210
220
V U  DUV
230
240
250
ZU ZV
Fig.nr.15 Declivitatea unui aliniament (distanta inclinata)
Declivitatea terenului între două puncte este dată de relaţia:

ZiJ
p = tg = --------- (35)
DiJ
unde ZiJ = ZJ =- Zi (36)

DiJ = diJ . n
- se mai folosesc mărimile procentuale:
100ZiJ
p% = 100 tg  = -------------- (37) (ex: drumuri, canale)
DiJ
1000ZiJ
p% = 1000 tg  = -------------- (38) (ex: căi ferate, linii metrou)
DiJ
Se observă o relaţie de inversă proporţionalitate între p şi D iJ, deci cu cât pe o distanţă

mică de pe hartă, diferenţa de nivel este mai mare între capetele segmentului respectiv, cu atât
terenul este mai abrupt în acea zonă.
Observaţie: pentru a studia declivitatea de-a lungul unui aliniament dat, trebuie în
primul rând să tronsonăm traseul pe zone de declivitate aproximativ constantă şi de acelaşi
semn (pozitiv sau negativ). (Figura nr.16)
158
B
D
F x
C
A x x
410
Fig.nr.16 Declivitati caracteristice pe un aliniament AB dat
Astfel parcurgând traseul de la A către vom întâlni patru zone de declivităţi
aproximativ constante:
AC: declivitate pozitivă mică ;
(ZC, ZA, distanţe mari între două curbe vecine de nivel);
CF: declivitate pozitivă mare;
(ZF, ZC, distanţe mici );
FD: declivitate negativă mare.
(ZD, ZF, distanţe mici );
DB : declivitate negativă mică (ZD, ZF, distanţe mari ).
TRASAREA ÎNTRE DOUĂ PUNCTE DE PE HARTĂ SAU PLAN A UNEI LINII

DE DECLIVITATE CONSTANTĂ
159
B
d0
d0 220
d0
d0
d0
d0
210
d0
Fig.nr.17 Trasarea unei linii de declivitate constantă
Din relaţia declivităţii:

100E
p0% = ---------- (39)
d0 . n
100 E
d0 = ---------
p0% . n
d0 : distanţa între două curbe vecine de nivel astfel încât declivitatea liniei ce uneşte
cele două curbe, de lungime d0 să fie declivitatea impusă p0% .
Trasarea se face cu un compas cu o deschidere a braţelor egală cu d0 de la A spre B.
PROFILUL TOPOGRAFIC AL TERENULUI ÎNTRE DOUĂ PUNCTE DE PE

HARTĂ, PLAN
160
Z PROFIL TOPOGRAFIC AB
B SC. DISTANŢE 1:m
226 SC. COTE 1:c
9 225
220
224
8
7 223
6 222
5
221
224 220
4
3 219
2
218 A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 B
1 Număr
220
221
222
223
224
224
223
222
221
220
219
punct
A Distanţe 12,40 10,60 8,70 7,40 6,20 4,10 5,10 14,30 18,30 12,20
parţiale (m)
109,60
Distanţe
12,40
23,00
31,70
39,10
45,30
49,40
54,50
68,80
97,40
0
cumulate(m)
Declivităţi
Scara 1:n
%
Fig..nr.18 Profil topografic al terenului după un aliniament dat
După trasarea aliniamentului, prin unirea capetelor acestuia (ex. A şi B) se

numerotează fiecare intersecţie cu o curbă de nivel (1,2,…), se măsoară distanţele orizontale
diJ dintre punctele vecine (dA1, d12, ….) şi se înregistrează cota fiecărui punct (Z A = 220, Z1
= 221, …):
Cu aceste mărimi se construieşte profilul, la scara:
- pentru distanţa 1:m, m = n de regulă, unde 1:n scara hărţii, planului;
- pentru cote 1:c, c = 10 m de regulă.
161
BIBLIOGRAFIE
P. Ionescu, M. Rădulescu: Topografie generală şi inginerescă, E.D.P.,

1975
N. Cristescu şi colectiv: Topografie E.D.P., 1980
Ole Jacobi: Landmåling, Kortlaegninig, Dammarks tekniske Højokole, 1990
N. Cristescu: Topografie inginerescă, E.D.P:, 1978
Colectiv topografie: Topografie, îndrumător de lucrări practice, I.C.B.;

1978
M.E.Barbier: Topografie: teorie şi practică, Şcoala superioară de

mecanică Nantes, Franţa, traducere efectuată în 1981,
Gh. Rădulescu
G.M.T. Rădulescu : Topografie, note de curs (1985 – 2002)
N. Neguţ, S. Schianu : Fotogrammetria şi topografia în lucrările de

îmbunătăţiri funciare şi gospodărirea apelor,
E.T., 1979
V. Dragomir, M. Rotaru : Mărturii geodezice, E.M.. 1986
I.G. Vidraşcu: Geodezia, Şcoala Politehnică, Bucureşti, 1928
D. Mihail: Topografie, E.D.P: 1966
G. Ştefănescu Gună : Topografie aplicată, E.T.; 1956
* * *: Kontudvalgct København, 1986 may, Betaenkmńg nr. 1073
Bertold Witte und Hubert Schmidt : Vermessungskunde, V.K.W,

Stuttgart, 1989
Müller : Inginieur geodäsie Veb Verlag für Bauwesen, Berlin 1986
V.I.Rodianov: Geodezia, Moscova, 1987
I. Bonea : Curs de topografie, E.D.P., 1963
Ole Jacobi : Landmåling,Instrumenter og Metoder, I.L.F.,
162
København, 1989
J. Aubouin: Manuel de travaux practiques de cartographie, Dunod

Université, Paris, 1989
Oltay Karoly : Geodézia, Budapest, 1919
A. Năstase: Cartografie – topografie, E.D.P.; 1983
* * * : Manualul inginerului geodez, vol. I,II, şi III, E.T., 1978
I. Vieru şi colectiv: Topografie şi desen tehnic, E.D.P., 1983
W. Zill: Verm e ssungkunde für Bauingénieure, Berlin, 1983
* * *: Geowissenschaftiche Mitteilungen, Wien, 1989
M: Neamţu şi colectiv: Instrumente topografice şi geodezice, E.T.,1982
N: Fotescu: Teoria erorilor, I.C.B., 1975
N. Cristescu : Topografie inginerescă, Fascicula 1, E.D.P., 1961
N. Dima, I. Pădure : Topografie minieră, curs, I.M. Petroşani, 1991
V. Ursea şi colectiv: Topografie inginerească, I.C.B., 1986
L. Gogea şi Gh. Nicolaescu : Calcule topografice, E.D.P:, 1970
Gh. Rădulescu şi colectiv: Topografie - lucrări practice, I.P.C.N., 1985
Gh. Rădulescu şi colectiv: Topografie -probleme, I.P.C.N., 1985
Gh. Rădulescu şi colectiv: Topografie – îndrumător de practică

topografică, I.P.C.N., 1985
T. Cosma, Gh. Rădulescu : Topografie- îndrumător de lucrări practice, ISBM, 1990
163

Curs Topografie Generala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Topografie Generala

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GH.M.T.RĂDULESCU TOPOGRAFIE GENERALĂ .

Notele de curs prezentate se adresează studenţilor Facultăţii de Resurse Minerale şi

Drumuiri de nivelment trigonometric ............................................. 160

INTRODUCERE ÎN OBIECTUL ŞI METODOLOGIA TOPOGRAFIEI

1.1. TOPOGRAFIA – ştiinţă a măsurătorilor terestre.

- practic direct: obţinerea de planuri şi hărţi topografice;

ASTRONOMIE GRAVIMETRIE GEODEOZIE CARTOGRAFIE TOPOGRAFIE FOTOGRAM-

PROBLEMA PROBLEMA PROIECTARE

REDACTAREA PLANURILOR TOPOGRAFICE

Schema 1. Complexul ştiinţelor aplicate care alcătuiesc măsurătorile terestre şi

1.1.b. Obiectul şi aplicaţiile TOPOGRAFIEI în construcţii şi minerit.

Topografia generală, ca disciplină de birou, precede topografia inginerească. Dacă

- amplasarea corectă a lucrărilor miniere :

MATEMATICA FIZICA TEORIA ERORILOR TEHNICA DE CALCUL GEOGRAFIA GEOLOGIA

GEODEZIA TOPOGRAFIA FOTOGRAMMETRIA CHIMIA

Schema 2. Principalele discipline cu care au legătură directă sau indirectă

1.2. Principiile disciplinei tehnice în topografie

cerinţe operaţiile topografice vor trebui executate în condiţii de respectare a disciplinei

Pentru a se evita orice posibilitate de accidentare sau îmbolnăvire, se vor

Specificul operaţiilor topografice

1.3. UNITĂŢI DE MĂSURĂ PENTRU LUNGIMI ŞI SUPRAFEŢE

1 palmă muntenească = 0,25 m;

1.3.2. Unităţi de măsură pentru suprafeţe

Toleranţe la măsurarea şi trasarea elementelor topografice

Nivelment de ordinul I T =  0,1 mm;

13. Trasarea elementelor simple topografice pe teren

Unităţi vechi româneşti pentru lungimi şi suprafeţe

Unitatea Echiv. în m Unitatea Echiv. în m²

FORMA ŞI DIMENSIUNILE PĂMÂNTULUI, PROIECŢII, REPREZENTĂRI

2.1. Forma generală a pământului

Diversele activităţi economice efectuate pe suprafaţa Pământului sau în subteran,

Figura 1 - Suprafeţe de studiu a formei Pământului

2.2. Dimensiunile Pământului

În studierea matematică a formei şi dimensiunilor planetei noastre, de-a lungul

Autorul Anul Semiaxa Turtirea

Figura 2 - Elipsoidul terestru

2.3. Proiecţii cartografice. Generalităţi. Clasificări

După aspectul reţelei cartografice

CONFORME Azimutale Persp Polare Ortografice D=

Practic, se face o legătură funcţională biunivocă şi bicontinuă:

Fig.5 - Proiecţia cartografică

Principală – imaginea în plan a reţelei de meridiane şi paralele de pe suprafaţa

2.4. Proiecţii cartografice – principii generale

Figura 6 - Proiecţii cartografice azimutale

Pseudocilindrice echivalente (meridianele elipse,

2.6. Sisteme de proiecţie folosite de-a lungul timpului în ţara noastră

nulăRaza cercului de deform.

CASSINI CILINDRI- KRASOVSKI 1876 - 250 -

Plan tg. AZIMUT. Păstrează

Proiecţia stereografică cu plan secant Braşov

VEST - X 500 km Braşov EST X

ELEMENTE TOPOGRAFICE ALE TERENULUI

3.1. Suprafaţă topografică, detalii, geometrizarea terenului, puncte caracteristice

Pentru diferite scopuri, în special pentru proiectarea investiţiilor este necesară

a) detaliu artificial: construcţie; 1,2,….. PUNCTE CARACTERISTICE

Fig.nr.3.1 Geometrizarea terenului, puncte caracteristice şi de indesire

PROIECŢII, HĂRŢI, PLANURI

În măsurătorile geodezice se ţine cont de curbura terestră, suprafeţele măsurate fiind

Suprafeţele măsurate în topografie fiind mici, curbura terestră poate fi neglijată,

Fig.3 Proiecţia topografică

ELEMENTE TOPOGRAFICE ALE TERENULUI

Fig.nr.4 - Elementele topografice ale terenului, liniare si unghiurile