BASMUL CULT: „Povestea lui Harap-Alb”; de Ion Creangă

Basmul cult este o specie a genului epic, cu o narațiune liniară, personaje purtătoare de valori
simbolice, acțiuni care implică fabulosul și supusă unor acțiuni convenționale, care prezintă drumul inițiatic
al eroului.
„Povestea lui Arap-Alb” apare în 1877, în revista „Convorbiri literare”; fiind un basm cult. Opera
păstrează trăsăturile fundamentale ale basmului popular: întâmplări fabuloase; persoaneje cu puteri
supranaturale; conflictul dintre bine și rău; victoria finală a binelui. Se poate diferenția prin: dimensiunile
ample, rezultate din prelungirea conflictului,din sporirea numărului de probe la care este supus eroul, din
amânarea deznodământului; prin construirea unui protagonist fără puteri supranaturale, chiar fără calități
excepționale; prin ponderea surprinzătoare a dialogului; prin dinamismul acțiunii și verva povestirii; prin
individualizarea persoanjelor; prin localizarea și umanizarea fantasticului; prin oralitate și umor.
Tema dezvoltată este lupta dintre bine și rău, dar și parcursul eroului până la împărăție și căsătorie.
Textul prezintă clișee compoziționale, formule tipice. Formula ințială („Amu cică era odată…”) și formula finală
(„ Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține, încă, cine se duce acolo bea și mănâncă…”) au menirea de a
face posibilă ieșirea din fabulos. Formulele mediane („și merg o zi, și merg două, și merg patruzeci și nouă”),
sporesc trecerea de la o întâmplare la alta, menținând cititorul atent.
Ca în orice basm, apar motive caracteristice precum împăratul fără urmaş, animalul năzdrăvan,
superioritatea mezinului, călătoria, încercările eroului, pedeapsa, recompensa, căsătoria, cifrele magice
(cifra 3 – simbolul perfecţiunii: 3 fii, 3 fete, 3 probe iniţiate de spân, 3 apariţii ale acestuia).
Narațiunea este relatată la persoana a III-a, de către un narator omniscient, dar nu și obiectiv. Spre
deaosebire de basmul popular, unde predomină narațiunea, basmul cult presupune îmbinarea narațiunii cu
dialogul și descrierea.
Acțiunea se desfășoară simplu și obișnuit, cu o ordine cronologică a evenimentelor. Construcția
subiectului: situația inițială (expozițiunea) este prezentată succint. Craiul are 3 feciori, iar fratele său, Împăratul
Verde are are 3 fete. Intriga tulbură echilibrul, prin introducerea motivului împăratului fără urmaș: Verde-
Împărat decide
să lase împărăția celui mai vrednic nepot. Trecerea probelor(desfășurarea acțiunii): proba curajului, impusă de
tatăl deghizat în urs. Acțiunea reparatorie(punctul culminant): apariția Spânului și răspalata
eroului(deznodământul):obținerea împărăției și căsătoria. Timpul și spațiul sunt nedeterminate.
În comparație cu basmul popular, unde persoanajele au puteri supranaturale, Harap-Alb nu dispune de
asemenea calități, calitatea sa principală fiind bunătatea. În drumul spre împărăție, protagonistul (Harap-Alb)
se rătăcește în pădure, care reprezintă locul diapariției indentității sale reale. După cele trei apariții succesive
ale Spânului (antagonistul), care are capacitatea de a se metamorfoza, luând diferite înfățișări, fiul Craiului se
lasă păcălit de acesta. Viclenia Spânului determină schimbarea destinului tânărului naiv, furându-i statutul.
Limbajul persoanjelor și al naratorului nu conoaște diferențieri. Este prezent accentul moldovenesc,
îmbinat cu formele regionale, populare și arhaice. Umorul este o caracteristică specifică atât limbajului cât şi
viziunii asupra faptelor.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, cu virtuți scenice, teatrale, care prelucrează teme și motive
ale basmului universal.

NUVELA PSIHOLOGICĂ: „Moara cu noroc”; de Ioan Slavici

Nuvela este specie a genului epic, în proză, de dimensiuni mai mari decât ale schiței și mai mici decât
ale romanului, cu un număr relativ redus de persoanaje, în care accentul cade pe evoluția protagonistului,
conflictul exterior fiind dublat de cel interior. Există un singur fir narativ, o intrigă concentrată. Se manifestă
tendința de obiectivare.
„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, publicată în anul 1881, în volumul de debut „Novele din
popor”. Tema susține caracterul psihologic al nuvelei, prezentând încercarea unui om simplu (Ghiță), de la
țară, de-ași schimba statutul social, idee care va duce la distrugerea sa ca persoană.
 Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două evenimente religioase (Paștele și Sfântul
Gheorghe). Timpul și spațiul sunt bine conturate: în ținuturile din Zona Ardealului, lângă Ineum la sfârșitul sec.
XIX.
Expozițiunea prezintă protagonistul, Ghiță, un cizmar sărac, care dorește să-și schimbe statutul social,
luând în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc, fără a ține cont de îndemnurile soacrei.
Intriga concentrează apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor și al turmelor de porci. Apariția acestuia
tulbură liniștea familiei lui Ghiță. Lică se impune de la început, comportându-se ca un stapân, condiționându-l
pe Ghiță în participarea la o mulțime de afaceri necurate. Ghiță realizează că acesta îl poate pune în pericol, pe
el și pe familia lui, dar tentația banului este foarte puternică.
Desfășurarea acțiunii urmărește procesul de dezumanizare al protagonistului. Devine „de tot ursuz”;
„se aprindea pentru orișice lucru de nimic”. Dornic să facă avere se transformă în complicele Sămădăului,
primește bani de la el, obținuți prin tâlhărie și crime. La un moment dat, va ajunge să regrete că are familie.
Punctul culminant, este reprezentat de momentul în care Ghiță ajunge în ultimul stadiu de degradare
morală. Ajunge în punctul în care își aruncă propria soție, pe Ana, în brațele lui Lică, drept momeală, sperând că
Ana va rezista influenței malefice a Sămădăului. Degustată de lașitatea soțului, se dăruiește lui Lică.
Deznodământul este tragic. Ghiță, Ana și Lică mor, singurii supraviețuitori fiind bătrâna și copii. Hanul
arde.
Ca specie a genului epic, narațiunea este principalul mod de expunere, fiind relatată de către un
narator omniscient, obiectiv la persoana a III-a. Dialogul are menirea de a dinamiza acțiunea.
Stilul nuvelei este concret, sobru, limbajul este popular, regional, ardelenesc.
Opera este formată din 17 capitole, cu o construcție simetrică, solidă, începe și se termină cu vorbele
bătrânei.
În concluzie, „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă și psihologică, ce urmărește consecințele dorinței
de avuție, care poate duce la priederea umanității și liniștea propriei familii.

ROMANUL REALIST OBIECTIV: „ION”; de Liviu Rebreanu

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se
desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine
individualizată și al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie
subiectul operei.
„Ion”, de Liviu Rebreanu este un roman realist-obiectiv, publicat în anul 1920, de inspirație rurală,
simetric, interbelic și social, având caracter monografic.
Aparține curentului realist prin: tematica socială, alegerea unor personaje tipice, obiectivitatea
perspectivei narative, tehnica detaliului, veridicitate, stil sobru, impersonal. Romanul are o compoziție sferică:
incipitul și finalul descriu drumul care intră și iese din satul Pripas.
Acțiunea este localizată în timp și spațiu (satul transilvănean Pripas, la începutul secolului al XX-lea), se
desfășoară cronologic și are ca început și sfârșit câte o zi de duminică. Narațiunea este la persoana a III-a, din
perspectiva unui narator obiectiv, omiscient și omniprezent. Subiectul e construit prin tehnica planurilor
paralele (lumea țărănească și intelectualii satului). Planul țărănimii are în centru destinul lui Ion, iar planul
intelectualității, pe cei doi „stâlpi" ai comunității: învățătorul Herdelea și preotul Belciug.
Tema o constituie drama țăranului care dorește să aibă pământ. Problematica pământului se
împletește cu tema iubirii și cu tema destinului.
Titlul este dat de numele personajului principal, Ion, care devine exponent al țărănimii prin dragostea
pentru pământ, dar se individualizează prin modul în care îl obține și prin obsesia bolnăvicioasă față de avere.
Romanul e alcătuit din două părți: ,,Glasul pământului” și ,,Glasuri iubirii” (ce fac referire la cele două
,,voci” interioare care se manifestă succesiv, nu simultan) și 13 capitole cu titluri semnificative.
Conflictul central e determinat de lupta pentru pământ în satul tradițional, unde averea condiționează
respectul comunității.
Conflictul exterior între Ion și Vasile Baciu este dublat de conflictul interior: situația de a alege între
iubirea și avere.
 Conflictele secundare au loc între Ion și George Bulbuc pentru Ana, sau între Ion și Simion Lungu
pentru o brazdă de pământ.
Opera debutează cu descrierea drumului care intră în satul Pripas și introduce cititorul în viața satului
ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Personificat cu ajutorul verbelor („se desprinde”, „aleargă”,
„coteşte brusc”, „înaintează vesel”), drumul face referire simbolic la destinul lui Ion.
Subiectul e centrat în jurul protagonistului, Ion Pop al Glanetașului, flăcăul chipeș, harnic, inteligent, dar
sărac, care își sacrifică iubirea din dorința de a se îmbogăți.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului se află la horă, în curtea
Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. În acest moment, al expozițiunii, sunt prezentate cele mai importante
personaje ale romanului (Ion, Ana, Florica, George, Vasile Baciu, familia învățătorului Herdelea, preotul
Belciug).
Episodul care marchează începutul conflictului constă în hotarârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată
la joc, deși o place pe Florica cea săracă, Cele două femei conturate antitetic reprezintă cele două obsesii ale
personajului principal: averea și iubirea: ,,Florica era săracă... Ana avea locuri și case și vite multe”.
Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la cârciumă la horă și confruntarea verbală cu Ion, pe care îl
numește „hoț” și „tâlhar” pentru că ,,sărăntocul” umblă sa-i ia fata promisă altui țăran bogat, George Bulbuc,
constituie intriga romanului.
Rușinea pe care Vasile i-o face la horă, în fața satului, va stârni dorința de răzbunare a flăcăului. Ion o
seduce pe Ana, o lasă însărcinată și îl forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. Nunta celor doi este
momentul în care glasul pământului se intersectează cu cel al iubirii. Pentru o clipă, îi trece prin minte un gând
nebunesc: ,,Ce-ar fi dacă aș lua pe Florica și-am fugi amandoi în lume, să scap de urâțenia asta?”, dar imediat îi
vin în minte pământurile: ,,și să rămân tot calic, pentru o muiere…”.
Abia acum Ion înțelege că odată cu averea trebuie să o accepte și pe Ana și începe să o urască: ,,privea
și se mira c-a putut el săruta și îmbrățișa pe fata aceasta uscată, cu ochii pierduți în cap de plâns, cu obrajii
gălbejiți, cu pete cenușii, și care, împopoțonată cum era astăzi, părea și mai urâtă .” I se părea o străină și nu îi
vedea să creadă că ,,în pântecele ei se plămădește o ființă din sângele lui”. După nuntă, Ion se comportă cu Ana
rece, distant, violent, brutal și o tratează cu indiferență.
Odată obţinut pământul, setea de avuţie se potoleşte și în sufletul lui Ion reînvie patima pentru
Florica: ,,Ce folos de pământuri, dacă cine ți-e drag pe lume nu-i al tău”. Florica se căsătorește cu George și se
bucură de norocul pe care îl are, cu toate că gândul îi stă tot la Ion.
Ana conștientizează că soțul său o iubește pe Florica, iar ea a fost doar o modalitate de a intra în
posesia pământului și hotărăște să se sinucidă. Rămas fără mamă, copilul se îmbolnăvește din cauza proastei
îngrijiri și moare. Sinuciderea Anei nu-i trezeşte lui Ion mustrări de conştiinţă şi nici moartea copilului fiindcă
viaţa lor nu reprezintă decât o garanţie a proprietăţii pământurilor. Glasul iubirii pentru Florica devine tot mai
puternic și îl determină pe Ion să se întâlnească pe ascuns cu aceasta.
Deznodământul este tragic: George îl ucide cu sapa, după ce îl surprinde noaptea în curtea lui. Florica
rămâne singură, George este arestat, iar averea lui Ion ajunge în posesia bisericii.
Personajele realiste sunt tipice pentru o anumită categorie socială: Ion – țăranul sărac, obsedat de
pământ, Ana – fata bogată, dar neatrăgătoare, Florica – țăranca frumoasă, fără zestre, Vasile Baciu – țăranul
îmbogățit etc.
,,Ion” este considerat primul roman realist-obiectiv de tip modern din literatura română, în care
scriitorul renunță la imaginea idilică a satului și prezintă universul rural în mod realist.