36 Bazele matematicii discrete şi logicii matematice

2 Funcţiile algebrei propoziţionale

Obiective de referinţă:
- să determine variabilele reale şi cele fictive ale funcţiilor;
- să utilizeze metoda analitică de definire a funcţiilor algebrei
propozitionale;
- să determine prin diferite metode (metoda tabelară şi metoda
analitică) dacă funcţia dată este monotonă, liniară, autoduală
şi dacă păstrează constantele;
- să verifice dacă mulţimea de funcţii dată este funcţional
ı̂nchisă;
- să demonstreze completitudinea sistemelor de funcţii ı̂n baza
criteriului de completitudine şi prin alte metode;
- să aplice consecinţele teoremei despre completitudinea funcţi-
onală.

2.1 Variabile reale şi fictive

Definiţia 2.1.1 Funcţia F (x1 , x2 , ..., xn ) care ia doar valorile
0, 1 şi fiecare argument al căreia obţine la fel valorile 0, 1 se
numeşte funcţie a algebrei propoziţionale (funcţie booleană).

Fiecare funcţie a algebrei propoziţionale poate fi definită

printr-un tabel, ı̂n partea stângă a căruia sunt ı̂nscrise 2n
cortegii alcătuite din n valori 0 şi 1, iar ı̂n partea dreaptă
pentru fiecare cortegiu este indicată una din valorile 0, 1.
Ludmila NOVAC, Ion CUCU 37

x1 x2 x3 ... xn−1 xn f (x1 , x2 , ..., xn )

0 0 0 ... 0 0 {0, 1}
0 0 0 ... 0 1 {0, 1}
0 0 0 ... 1 0 {0, 1}
− − − ... − − −
1 1 1 ... 1 0 {0, 1}
1 1 1 ... 1 1 {0, 1}

Tabelul 2.1.1

În Tabelul 2.1.1 cortegiile de valori ale variabilelor sunt

aranjate ı̂n ordine lexicografică, care coincide cu ordinea cres-
cătoare a cortegiilor, fiind cercetate ca numere naturale scrise
ı̂n baza 2. Tabelele diferitor funcţii de n argumente se de-
osebesc numai prin coloana din partea dreaptă, ı̂n care se
conţin 2n valori 0, 1. Vom nota prin P2 (n) mulţimea tu-
turor funcţiilor algebrei propoziţionale de n argumente. Din
observaţiile anterioare poate fi uşor demonstrată teorema ur-
mătoare.

Teorema 2.1.1 Numărul tuturor funcţiilor din mulţimea

n
P2 (n) este egal cu 22 .

Observăm că ı̂n acest număr sunt incluse şi funcţiile a

căror dependenţă de unele din argumentele x1 , x2 , ..., xn nu
este esenţială.
De exemplu, luăm o funcţie arbitrară de la 3 argumente
f (x1 , x2 , x3 ) definită cu ajutorul Tabelului 2.1.2:
38 Bazele matematicii discrete şi logicii matematice

x1 x2 x3 f (x1 , x2 , x3 )
0 0 0 0
0 0 1 1
0 1 0 0
0 1 1 1
1 0 0 1
1 0 1 0
1 1 0 1
1 1 1 0
Tabelul 2.1.2

Din tabel se observă că această funcţie ı̂şi schimbă valo-

rile, independent de valoarea argumentului x2 , deoarece poate
fi descrisă de formula x1 ∼ x3 .

Definiţia 2.1.2 Variabila xi din funcţia f (x1 , x2 , ..., xn ) se

numeşte ”fictivă”, dacă pentru orice două cortegii de valori
logice
(α1 , α2 , ..., αi−1 , 0, αi+1 , ..., αn ) şi (α1 , α2 , ..., αi−1 , 1, αi+1 , ..., αn ),
care se deosebesc numai prin valorile argumentului xi , funcţia
dată f obţine valori egale, adică:
f (α1 , α2 , ..., αi−1 , 0, αi+1 , ..., αn ) =
= f (α1 , α2 , ..., αi−1 , 1, αi+1 , ..., αn ).

Argumentele (variabilele) care nu sunt fictive le vom numi

argumente (variabile) reale.
Pentru viitor funcţiile care pot fi obţinute una din alta
prin introducerea sau ı̂nlăturarea argumentelor fictive le vom
Ludmila NOVAC, Ion CUCU 39

considera identice. De aceea, fiind dat un sistem de funcţii

ale algebrei propoziţionale {f1 , f2 , ..., fm }, putem considera că
toate funcţiile acestui sistem depind de aceleaşi argumente
x1 , x2 , ..., xn .
Exerciţii:
1) De găsit toate variabilele fictive din următoarele for-
mule:
a) (y&x) ∨ (y&z);
b) (x&y) ∨ x;
c) [x → (y → z)] → [(x → y) → (x → z)].
2) De găsit toate variabilele reale pentru formulele:
a) (x1 → (x1 ∨ x2 )) → x3 ;
b) (x1 ∨ x2 ) → x2 ;
c) [x1 ∨ x2 ∨ (x2 &x3 ) ∨ (x1 &x2 &x3 )]&x4 .

2.2 Metoda analitică de definire a funcţiilor

algebrei propoziţionale
Toate funcţiile algebrei propoziţionale analizate anterior
au fost definite cu ajutorul tabelelor de valori. Însă această
metodă tabelară nu poate fi folosită la analiza funcţiilor ce
conţin un număr mare de variabile (argumente). Din aceste
considerente vom utiliza metoda analitică de definire a funcţii-
lor. În acest scop vom introduce ı̂n mulţimea tuturor funcţiilor
algebrei propoziţionale următoarele trei operaţii algebrice:
1) Operaţia de renotare a argumentului.
40 Bazele matematicii discrete şi logicii matematice

Fie dată funcţia arbitrară f (x1 , x2 , ..., xi−1 , xi , xi+1 , ..., xn ).

Operaţia ce constă ı̂n renotarea argumentului xi (i = 1, n)
printr-un simbol oarecare y se numeşte operaţie de renotare
a argumentului. Simbolul y poate să coincidă cu unele din
celelalte argumente ale funcţiei. În acest fel cu ajutorul acestei
operaţii apare posibilitatea să renotăm sau să permutăm unele
argumente ale funcţiei date.
2) Operaţia de substituţie a funcţiei.
Fie date două funcţii arbitrare f (x1 , x2 , ..., xn ), g(x1 , x2 , ..., xm ).
Operaţia care constă ı̂n substituţia argumentului xi al funcţiei
f (i = 1, n) prin funcţia g(x1 , x2 , ..., xm ) se numeşte operaţia
de substituţie a funcţiei. Ca rezultat, obţinem funcţia
f (x1 , x2 , ..., xi−1 , g(x1 , x2 , ..., xm ), xi+1 , ..., xn ).
3) Operaţia de superpoziţie a funcţiilor.
Operaţia, care constă ı̂n ı̂ndeplinirea consecutivă a operaţiilor
de renotare a argumentului şi de substituţie a funcţiei (de
un număr arbitrar de ori şi ı̂n ordine arbitrară) se numeşte
operaţie de superpoziţie a funcţiilor.

Exemplul 2.2.1 Cercetăm următoarea operaţie de substituţie

a funcţiilor f1 (x1 , x2 , x3 ), f2 (x1 , x2 ) şi f3 (x1 ):

f1 (x3 , f2 (x1 , f3 (x1 )), f2 (f3 (x1 ), x2 )).

Această substituţie constă ı̂n următoarele :
a) renotarea argumentului x1 din funcţia f1 (x1 , x2 , x3 ) prin
simbolul x3 ;
b) substituţia argumentului x2 din f1 prin funcţia f2 (x1 , f3 (x1 ));
Ludmila NOVAC, Ion CUCU 41

c) substituţia argumentului x2 din f2 (x1 , x2 ) prin funcţia f3 (x1 );

d) substituţia argumentului x3 din f1 (x1 , x2 , x3 ) prin funcţia
f2 (f3 (x1 ), x2 );
e) substituţia argumentului x1 din f2 (x1 , x2 ) prin funcţia f3 (x1 ).

Definiţia 2.2.1 Expresia care descrie o oarecare superpoziţie

a funcţiilor se numeşte ”formulă”.

Fie B ⊂ P2 un sistem de funcţii, pe care ı̂l vom numi ı̂n

continuare bază.

Definiţia 2.2.2 Expresia care descrie o oarecare superpoziţie

a funcţiilor din sistemul B se numeşte formulă ı̂n baza B.

Exemplul 2.2.2 Fie B = {x1 &x2 , x1 ∨ x2 , x1 }. Expresiile

următoare sunt formule ı̂n baza B:

1) ((x1 &x2 ) ∨ x2 )&x1 ;

2) ((x1 ∨ x2 )&x3 ) ∨ x2 ;
3) x1 ∨ ((x2 &x3 ) ∨ (x3 &x1 ).
Fie dată formula F(x1 , ..., xn ) ı̂n baza B. Atunci poate fi
determinată funcţia f (x1 , ..., xn ) definită de superpoziţia des-
crisă de această formulă F(x1 , x2 , ..., xn ) ı̂n felul următor:
1) Dacă F(x1 , x2 , ..., xn ) = f (x1 , x2 , ..., xn ) ∈ B, atunci
afirmăm că formula F(x1 , x2 , ..., xn ) determină funcţia
f (x1 , x2 , ..., xn );
42 Bazele matematicii discrete şi logicii matematice

2) Fie F(x1 , x2 , ..., xn ) = f0 (F 1 , F 2 , ..., F m ), unde F i (i =

1, ..., m) este o formulă ı̂n baza B sau un simbol de argu-
ment xj . În acest caz formula F i determină o oarecare func-
ţie fi ∈ P2 sau fi = xj . Prin urmare, vom obţine că formula
F(x1 , x2 , ..., xn ) determină funcţia
f (x1 , x2 , ..., xn ) = f0 (x1 , x2 , ..., xm ).

Dacă funcţia f (x1 , x2 , ..., xn ) este determinată de formula

F(x1 , x2 , ..., xn ), atunci vom afirma că funcţia f (x1 , x2 , ..., xn )
este realizată prin formula F(x1 , x2 , ..., xn ) sau că formula
F(x1 , x2 , ..., xn ) este realizarea funcţiei f (x1 , x2 , ..., xn ).

Exerciţii:
1. De construit tabelele de valori ale funcţiilor care sunt
realizate prin următoarele formule:
a) ((x1 → x2 ) ∨ x1 )&x2 ;
b) (x1 &x2 ) → (x1 ∨ x2 );
c) (x1 ∼ x2 ) ∼ x3 .

2. Să se determine dacă funcţia f poate fi obţinută cu

ajutorul superpoziţiilor din mulţimea F , dacă:
a) f = (x ∼ y), F = {x&y, x ∨ y};
b) f = (x ∼ y), F = {x → y, x ∨ y}.

3. De determinat dacă din funcţiile x&y, x∨y şi 1 se poate

obţine constanta 0 cu ajutorul superpoziţiilor.
 Ludmila NOVAC, Ion CUCU 43

2.3 Realizarea funcţiilor algebrei

propoziţionale prin formule
Unele funcţii ale algebrei propoziţionale pot fi definite
analitic prin formule ı̂n baza B1 = {x1 &x2 , x1 ∨ x2 , x1 } şi
la cercetarea acestor funcţii avem posibilitatea de a folosi
aparatul algebrei propoziţionale. În continuare vom arăta că
această posibilitate există pentru orice funcţie.

Teorema 2.3.1 (Despre descompunerea funcţiei după un ar-

gument).
Fiecare funcţie din algebra propoziţională f (x1 , x2 , ..., xn ) poate
fi reprezentată ı̂n următoarea formă:

f (x1 , x2 , ..., xn ) = (x1 &f (1, x2 , ..., xn )∨(x1 &f (0, x2 , ..., xn ) (∗)

Demonstraţie
Vom ı̂mpărţi domeniul de definiţie al funcţiei f (x1 , x2 , ..., xn )
ı̂n două submulţimi. Prima submulţime conţine 2n−1 cortegii
de forma (1, α2 , α3 , ..., αn ), unde αi ∈ {0, 1} (i = 2, 3, ..., n).
A doua submulţime conţine la fel 2n−1 cortegii de forma
(0, α2 , α3 , ..., αn ). Pentru demonstraţia teoremei este suficient
să verificăm egalitatea (*) din teoremă pentru un cortegiu ar-
bitrar din prima şi din a doua submulţime. Vom nota prin
α
f1 şi α
f2 cortegiile respective din prima şi a doua submulţime:
α
f1 = (1, α2 , α3 , ..., αn ) şi α
f2 = (0, α2 , α3 , ..., αn ).
Pentru cortegiul α f1 , ı̂n partea stângă a egalităţii (*) din
teoremă vom avea: f (f α1 ) = f (1, α2 , α3 , ..., αn ). Iar ı̂n partea