http://www.historia.

ro/exclusiv_web/general/articol/scurta-istorie-cimbrului-planta-favorita-europei

Cimbrul a fost un star al grădinii, timp de sute de ani. Acesta era folosit ca antidot pentru
otrăvuri, ca preventiv al ciumei, era un simbol al curajului în bătălie și un bun tovarăș în
mormânt și are o istorie mai bogată decât ne-am imagina atunci când trecem pe lângă el la
supermarket.
Reputația cimbrului ca plantă vindecătoare și protectoare s-a format acum mii de ani. În prioada
romană, se spunea că dacă se mânca cimbru înainte sau în timpul mesei, persoana era protejată de
otravă. Din motive evidente, planta a devenit una dintre favoritele împăraților. Se spunea chiar, că o
baie cu apă caldă în care se punea cimbru putea opri efectul otrăvii chiar și după ce a fost ingerată
din neatenție.
 

 
Planta era, deasemenea, asociată cu vitejia, curajul și puterea în vremuri străvechi. Soldații romani
schimbau între ei rămurele de cimbru ca semn de respect. Grecii și romanii ardeau snopi de cimbru
pentru a-și purifica templele și casele și pentru a invoca spiritul curajului în cei care îl inhalau.
 Asocierea cu vitejia și curajul a dăinuit și în Evu Mediu. Cimbrul era un cadou tradițional oferit
bărbaților care plecau la luptă. Cei mai mulți dintre soldați îndesau aceste amulete parfumate în
buzunar sau desagă, iar unii dintre preferau să agațe cimbrul de haine sau de armură ca insignă de
onoare. In bătălie, cimbrul avea dublu rol: era folosit ca plantă pentru îmbălsămare încă de pe
vremea egiptenilor, și se credea ca reprezinta un puternic ajutor pentru cei care treceau în viața
următoare.
Când Moartea Neagră a lovit la sfârșitul anilor 1340, milioane de oameni au apelat la cimbru pentru
alinare si protecție.  Multe dintre amestecurile medicinale ale vremii – de la buchețelele purtate la
gât până la cataplasmele aplicate direct pe pielea bășicată de ciumă – includeau planta ca ingredient
principal. Cu toate că existau puține cercetări asupra acestor remedii, una dintre componentele
chimice ale cimbrului este un puternic antiseptic. Acesta este cunoscut ca timol și este folosit la
scară largă în zilele noastre în apele de gură, dezinfectante și în  tratamentele anti-acneice.
Victorienii și-au spus părerea asupra proprietăților mistice ale cimbrului. Aceștia considerau că un
petic de cimbru sălbatic din pădure era un semn clar și incontestabil că zânele au dansat noaptea
chiar în acel loc. Generații de fetițe făceau popas la parcele de cimbru în speranța de a putea
observa tribul de zâne ale pădurii. De asemenea, victorienii aveau utilizări mai comune pentru
cimbru. Cu mult înainte ca mecanismele infecției să fie înțelese pe deplin, asistentele secolului a
XIX-lea spălau bandajele într-o soluție de cimbru diluată cu apă.    
De-a lungul timpului, cimbrul a rămas, desigur, planta favorită a Europei în bucătărie alături de
rozmarin și de salvie. Mănăstirile, care au servit, timp de sute de ani, ca păstrătoare ale cunoștințelor
despre leacuri și a artei întreținerii unei grădini bune pentru bucătărie, foloseau frecvent cimbrul
adăugat în pâine, supe și fripturi. În zilele dinainte de congelare și al legilor pentru siguranța
alimentelor, includerea cimbrului în rețete asigura o oarecare protecție împotriva cărnii alterate și a
toxiinfecțiilor alimentare.