Cursul nr.1.

Obiectul de studiu și problematica sociologiei familiei

1. Obectul de studiu și problematica sociologiei familiei (din perspectiva sistemului de asistență

socială)
2. Definiţii ale familiei
3. Tipuri de familie
4. Funcţiile familiei
5. Laborator

1. Obiectul de studiu şi problematica sociologiei familiei (din perspectiva sistemului de

asistență socială)
Unitatea de curs în cauză are un caracter integrator, deoarece, de rând cu problematica
sociologiei familiei, se face încercarea de integrare în corpul acesteia a unor elemente din
sociologia copilăriei, sociologia devianţei, în special devianţa în rândul copiilor şi a tinerilor, și
din sociologia educaţiei, în aşa mod încât studentul să valorifice dimensiunea sociologică a
problemelor care urmează a fi punctate în cadrul unităților de curs: „Asistenţa socială a familiei
şi copilului”, ,,Asistența socială a persoanelor cu dizabilități”, ,,Asistența socială a vârstnicilor”.
Şi aceasta deoarece pentru a schimba lumea, mai întâi trebuie să o înţelegem.
Cele dintâi preocupări în acest domeniu se regăsesc în Franța și Anglia și apar spre sfârșitul
sec. al XVIII-lea. Între cei ale cărior lucrări au avut relevanță în această direcție sunt de
menționat Rene Vilerme, A. Comte și Frederic Le Play. Contribuții importante, fără a se
constitui însă în lucrări tematice referitor la familie a avut Emile Durkheim, Talcott Parsons și
antropologii A.R. Radcliffe-Brown și Claude Levi- Strauss1.
În Republica Moldova, problematica sociologiei familiei își are începutul în anii 80 ai
secolului trecut. În cadrul Secției de Filosofie și Drept a Institutului de Filosofie și Drept al
Academiei de Științe a Moldovei, în perioada 1983-1988 au fost realizate o serie de studii
sociologice empirice privind diverse aspecte ale funcționării acestei instituții. Ulterior, diferite
aspecte au fost studiate de către: Timuș, A., Bulgaru, M., Danii, T., Blajco, V., Bejan - Volc, Iu.,
Bodrug-Lungu V., Gagauz, O.; Chistruga-Sînchevici, I., Buciuceanu-Vrabie, M., Chistruga-
Sînchevici, Inga etc.
Transformărilor pe care le suferă familia contemporană din România sunt studiate de autori,
precum Mihăilescu, I., Ghebrea, G., Voinea, M., Iluț, P., Popescu, R ș.a.
Familia, ca şi copii în calitate de grup social, urmează să fie concepuţi din două perspective:

1
PANTELIMON, Corina. Sociologia familiei//www.pdffactory.com.
1
 a) a normalităţii (familia sănătoasă care îşi realizează adecvat funcţiile sociale; copii
socializaţi pozitiv care demonstrează un comportament social adecvat) şi
b) a devianţei, abaterii de la normalitate (familii care nu-şi realizează funcţiile sociale,
copii socializaţi negativ, care manifestă comportamente antisociale), accentul fiind deplasat pe
această din urmă perspectivă, reieşind din obligaţiile funcţionale ale asistentului social.
În consecinţă, problemele ce urmează a fi studiate, în mod prioritar, sunt următoarele:
- Definiţii ale familiei, tipuri de familie;
- Perspective teoretice și metodologice de abordare a familiei;
- Analiza funcţiilor familiei moldoveneşti din perspectivă teoretică, dar mai ales empirică,
evidenţiind disfuncţiile (violenţa intra-familială, carenţe în socializarea copiilor; efectele
negative ale migraţiei internaţionale asupra familiei moldoveneşri, inclusiv disoluţia
cuplurilor şi efectele acestui proces asupra copiilor;
- sistemul valoric al familiei moldoveneşti contemporane;
- adaptarea familiei, în special a familie tinere, la realitatea economico-sociale din ţară;
- familia între stabilitate și conflict;
- abordarea portretului social al copiilor;
- copiii în conflict cu legea etc.,
- modalităţi de soluţionare a problemelor (evident din perspectivă sociologică).
Concomitent, vom elucida particularităţile metodologice ale studierii fenomenelor în
cauză, vom identifica locul şi rolul cercetărilor sociologice empirice în soluţionarea problemelor
sociale cu care se confruntă familia şi copiii în procesul de schimbare socială.

2. Definiţii ale familiei

De-a lungul timpului s-au format o serie de definiţii complexe care se refera la conceptul
de familie. Daca ar fi să alcătuim o definiţie despre familie sigur, ar interveni subiectivitatea.
Familia dă contur primelor forme de convieţuire umana, ea este cea mai pură manifestare a
socialului. Termenul de familie nu are un conţinut bine definit, exista mai multe interpretări si
dificultăţi in funcţie de experienţa de viaţa a fiecăruia, influentînd astfel modul de gândire asupra
definiţiei. Daca ne gândim la cuvantul „familie” sigur ne aducem aminte de copilărie, de locul
naşterii, si cu siguranţă de părinţii noştri, primele noastre legături, cu membrii apropiaţi ai
familiei, care ne fac sa înţelegem cine suntem.
La începutul secolului XXI, instituţia familiei este una din cele mai încercate victime ale
societăţii moderne. Familia secolului XXI este confruntată cu probleme economice, sociale,
culturale, politice, care au avut si au drept principale consecinţe numărul din ce in ce mai mic al
căsătoriilor încheiate si din ce in ce mai mare numărul familii monoparentale.
2
 Specialiştii au abordat familia sub mai multe aspecte, studiind aceasta forma de
comunitate din punct de vedere al evoluţiei, precum si al continuităţii vieţii sociale. Din punct de
vedere sociologic, familia este considerată comunitatea umana ce se întemeiază prin căsătorie.
Relaţiile dintre soţi si descendenţi după căsătorie devin de ordin biologic, economic, psihologic,
moral, afectiv si spiritual.
Sociologia si antropologia încearcă, în definirea familiei, să depaşească nivelul simţului
comun, dar nu se pot opri nici la aspectele formale (enunţuri juridice), întrucât, prin esenţa sa,
abordarea socioantropologica vizează interactiunea dintre formal si informal în viaţa socială, cu
accent pe aceasta din urmă2.
Din punct de vedere sociologic „familia ca forma specifica de comunitate umană-
desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează prin
comunitate de viaţă, de sentimente, interese si aspiraţii”3.
Ceea ce este caracteristic vieţii de familie este multitudinea relaţiilor ce se leagă odată cu
întemeierea familiei, fundamentele fiind cele de căsătorie si de rudenie.
Pentru Iolanda Mitrofan si Cristian Ciuperca „Familia reprezintă, in orice societate, o
forma de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie
şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin, latura biologica si/sau cea psihosociologica”4.
In dicţionarul de sociologie, familia este descrisa ca ,,un grup social al cărui membri
sunt legaţi prin raporturi de vîrstă, căsătorie sau adopţie si care trăiesc împreună, cooperează sub
raport economic si au grijă de copii5.
Institutul canadian pentru familie Vanier definește familia astfel: ,,familia este definită
ca orice combinație de două sau mai multe persoane, care relaționează în timp prin legături de
acord reciproc, naștere și/sau adopție sau plasament și care își asumă împreună responsabilități
de tipul următor:
- susținere fizică și grijă față de membrii grupului;
- adăugarea de noi membri prin procreare și adopție;
- socializarea copiilor;
- controlul social al copiilor;
- producere, consum și distribuire a bunurilor și serviciilor;
- hrană afectivă-dragoste,,6.

2
ILUȚ, P. Sociologia şi antropologia familiei. Iaşi: Polirom, 2005, p.
3
VOINEA, M. Sociologia familiei. Bucureşti, 1993, p.5.
4
MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C. Incursiune în psihologia și psihosexologia familiei. București, 1998, p.17.
5
Dicţionar de sociologie: Coordonatori: L. Vlăsceanu, C. Zamfir. Bucureşti, 1993, p. 283.
6
Apud:BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogică.-București: Aramis, 2004, p. 13.
3
 Stephens definește familia astfel: ,, un aranjament social, bazat pe căsătorie și contract de
căsătorie, care include recunoașterea drepturilor și obligațiilor părintești, reședință comună
pentru soț, soție și copii, precum și obligații economice reciproce între soț și soție,,7
Adina Bâran-Pescaru, analizând și multe alte definiții ale familiei, remarcă că nici una
din definiții nu încorporează cuplurile care fac naveta sau familiile ai căror copii sunt în alte
locuri, cum ar fi: internatele sau alte instituții. Mai mult decâr atât nici una din definiții nu
include familiile cu un singur părinte sau cu părinți recăsătoriți, în care unul sau ambii adulți pot
avea copii cu care păstrează legătura, dar care locuiesc în casa fostului soț sau a fostei soții.
Pornid de la faptul că în prezent toate aceste structuri sunt recunoscute într-o anumită
măsură, autoarea nominalizată propune următoarea definiție a familiei, care din perspectiva
sitemului de asistență socială este una adecvată:
,,Familia este un grup social, care poate sau nu să includă adulți de ambele sexe (de
exemplu, familiile cu un singur părinte), poate sau nu include unul sau mai mulți copii (de
exemplu, cuplurile fără copii), care pot sau nu să fie născuți din căsătorie (de exemplu, copiii
adoptați sau copiii unui partener dintr-o căsnicie anterioară). Relația dintre adulți poate sau nu să
aibă origine în căsătorie (de exemplu, cuplurile care coabitează), ei pot sau nu să împartă o
locuință comună (de exemplu, cuplurile care fac naveta). Adulții pot sau nu să coabiteze sexual,
iar relația poate sau nu să implice sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atracția,
respectul față de părinți și admirația”8.
Insărcinare didactică: Cum credeți, definiția invocată include și cuplurile
homosexuale cu sau fără copii? Argumentați răspunsul.
Specificul vieţii de familie este dat de multitudinea relaţiilor ce iau naştere în cadrul său,
relaţii fiziologice, psihologice, economice, morale, afective si care comportă anumite
particularităţi în viaţa de grup. Familia apare ca un grup social în care se desfăşoară relaţiile
fundamentale, căsătoria şi rudenia. Familia reprezintă celula socială de comunicare şi alternative,
trăită si împărtăşită. Ea reprezintă un grup natural si fundamental al societăţii, o formă specifică
de asociere a indivizilor, o formă a relaţiei sociale dintre oamenii, legaţi între ei prin căsătorie
sau rudenie9.
În esență,familia se distinge de alte forme de asociere umana prin următoarele
caracteristici10:
-    „este formata din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge sau adopţie;”
-   „membrii familiei, de regulă, locuiesc sub acelaşi acoperiş, alcătuind un singur menaj”;
7
IBIDEM , p 14.
8
IBIDEM, p. 14.
9
VOINEA, APOSTU, 2008
10
VOINEA, APOSTU, 2008, p:9.
4
 -   „este compusă din persoane ce interacţionează, comunică în cadrul rolului de soţ-soţie,
mamă-tată”;
-   „menţine si perpetuează o cultura comună, derivată, in principal, din cultura societăţii
date”.
In concluzie: familia este un grup social unit prin legături de rudenie sau căsătorie care este
prezentă în toate societăţile, care oferă membrilor familiei căldura unui cămin (protecţie),
siguranţă si permite şcolarizarea acestora.

3. Tipurile de familie
Ați observat deja că familiile variază puternic ca structură (unele au copii, altele nu; unele
au șoț și soție; altele nu ș.a.). Ele diferă de asemnea foarte mult în termenii experiențelor pe care
le furnizează membrilor lor, care se întind de la cele mai satisfăcătoare-din punct de vedere
emoțional-până la cele mai explotatoare, brutale și înfricoșătoare tipuri de interacțiuni11.
De aceea, este nevoie de o expunere mai largă a diverselor tipuri de familie,
Înainte de a expune principalele tipuri de familie, subscriem punctului de vedere conform
căruia familia nu este probabil la fel de recunoscută acum ca în trecut, dar ea încă reușește să
se mențină printr-o multitudine de căi. Așa cum au existat modele vechi, așa au apărut și altele
noi, pe care trebuie să învățăm să le recunoaștem, să le sprijinim și să le valorizăm12.
În ce ce privește tipizarea acestui grup social, invocăm punctul de vedere al Institutului
pentru familie Vanier, care în 1994 a argumentat următoarele tipuri de familie:
- familiile nucleare alcătuite din doi părinți și unul sau mai mulți copii biologici sau adoptați,
care locuiesc împreună; când familia nucleară a fost condusă de un bărbat, ca unica persoană cu
venit din casă, în anii 50- a fost considerată o familie convențională; acum este doar una dintre
tipurile principale existente;
- familiile extinse, compuse din părinți, copii, unchi, bunici și alte rude de sânge, care locuiesc
împreună sau nu;
- familiile amestecate/recombinare/reconstituite, alcătuite din părinți care au divorțat, s-au
recăsătorit și au format o nouă familie, care include copiii din prima căsătorie a unuia sau a
ambilor parteneri și/sau din această căsătorie;
- familii fără copii, reperezentate de un cuplu;
- familii cu un singur părinte, compuse dintr-un părinte-adesea o mamă- cu un copil sau mai
mulți;

11
BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogică.-București: Aramis, 2004, p. 15.
12
IBIDEM, p.18.
5
- cupluri care coabitează și căsătorii convenționale-aranjamente familiale, care se aseamănă
altor forme, dar nu legalizează mariajul13.
Din anul 1972, acest Institut recunoaște cuplurile cu parteneri de același sex, ca familii.
Din 1990, în literatura de specialitate se mai adaugă un grup de familii și anume părinți
homosexuali și lesbiene.14
Din perspectiva asistenței sociale și a realității moldovenești ar trebuie să mai adăugăm la
lista de mai sus familiile de adolescenți și familiile la distanță.
S ne referim succint la principalele tipuri de familie:
Familiile nucleare
Această caracterizare se face în funcție de membrii familiei, care locuiesc împreună și
împart responsabilitățile emoționale, economice și sociale. Familia nucleară conține adesea un
cuplu căsătorit, parteneri fiind părinții unor copii biologici sau adoptați; toți memmbrii locuiesc
împreună în același cămin. Acest tip de familie este considerată de cercetători familia intactă,
semnificând faptul că familia nu a trecut printr-un divorț, o separare sau moarte a unui membru.
De-a lungul istoriei, forma de familie nucleară a apărut frecvent, de la societățile preistorice până
în prezent15.
În procesul analizei familiei nucleare se utilizează frecvent sintagma ,,diadă nucleară”
care seminifică ansamblul interrelațiilor ce se stabilesc între cele trei roluri din cadrul acestui tip
de familie: soț-soție; tată-copil; mamă-copil16. Alegerea partenerului se bazează pe afecțiune, pe
libertatea opiniei, pe comunicare și acțiuni în comun.
P. Iluț consideră că familia nucleară este ,,nucleul” tuturor celorlalte structuri familiale,
este o unitate minimală a organizării sociale17.
Familia nucleară este extrem de importantă în creșterea și educarea copiilor.
În famiia nucleară fiecare individ aparține la două familii diferite: a. Familia de origine
(de proveniență a unei persoane) sau familia consangvină – familia din care provin indivizii
(tată, mamă, frați, surori, bunici). Denumirea ,,familie consangvină” indică faptul că între
persoana în cauză și ceilalți membri ai familiei (părinți, frați, surori) sunt stabilite legături de
sânge. b. Familia de procrearea (proprie) sau conjugală – familia pe care și-o formează fiecare
individ prin căsătorie, când ajunge la maturitate. Tot prin căsătorie individul devine, în

13
IBIDEM, p. 19.
14
IBIDEM
15
IBIDEM, p.19.
16
Familia și rolul ei în educația copilului / Elena Bonchiș (coord.)-iași: Polirom, 2011, p.23,24.
17
ILUȚ, P, 1995.
6
majoritatea cazurilor, membru al familiei de orientare a partenerului său – familia socrilor și a
cumnaților – aparținând deci încă unei familii, numită familia prin alianță18.
Studiile istorice au demonstrat că structura familiei a fost mai puțin schimbată de
urbanizare și industrializare, decât se credea odată19. Familia nuceară a fost gruparea
preindustrială cea mai răspândită și este încă unitatea de bază a organizării sociale.
Începând cu 1970, familia nucleară a cedat, într-o anumită măsură, în favoarea
schimbărilor modificate, ce includ familia cu un singur părinte, familia vitregă și pe cea în care
nu există copii20.
Singura funcție a familiei care continuă să supraviețuiească schimbării este aceea de a
furniza sprijin afectiv, emoțional copiilor. Instituții specializate exercită azi multe dintre funcțiile
performate anterior de familie: cea economică, educativă, religioasă și de recreare21.
Adepții ideei cu privire la declinul familial afirmă că atât familia nucleară, cât și valorile
care o susțineau s-au năruit. Însă americanii și europenii continuă să declare cu putere că susțin
căsătoria și paternitatea.
Familiile extinse
Cuprind, în mod tradițional, rudele biologice ale celor din familia nucleară, de pildă,
părinții, frații și surorile ambilor membri ai cuplului căsătorit. Termenul a fost folosit uneori cu
referire la cei ce locuiau în același cămin cu părinții și copiii. Cum relațiile și configurațiile
familiale au devenit mai complexe datorită divorțului și recăsătoriilor, familia extinsă cuprinde
acum toate rudele biologice, adoptive, vitrege22.
Familiile extinse-care includ și alte rude, în afara familiei nucleare - sunt comune multor
societăți. Un model în care buniciii locuiesc cu un fiu sau o fiică poate fi un tip de familie
extinsă.
De regulă, în familia extinsă se regăsesc trei generații. În familiiile extinse sistemul de
reguli și norme se perpetuează de la o generație la alta, conservatismul fiind caracteristica
principală23
Un număr de societăți tradiționale europene a fost caracterizat de acest tip de familie
tulpină care însă mai există și astăzi în lume24

18
BULGARU, Maria, CHISTRUGA, Inga. Familia
tânără: aspecte ale adaptării la societatea în
schimbare: monografie.-Chișinău: CEP USM, 2015, p. 117.
19
BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogică.-București,p. 23.
20
IBIDEM, p. 24.
21
IBIDEM, p. 23.
22
IBIDEM, p.25.
23
Familia și rolul ei în educația copilului / Elena Bonchiș (coord.)-iași: Polirom, 2011, p.22
24
BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogică, p.26.
7
 Pe parcursul sec. al XX-lea familia extinsă a scăzut ca preponderență. Această schimbare
este asociată, în special, cu creșterea mobilității, în ceea ce privește locuința și cu diminuarea
responsabilității financiare a copiilor față de părinții care îmbătrânesc, pentru că pensiile și
susținerile din partea statului au devenit un lucru cât se poate de normal25.
Familia monoparentală
Când o familia a trecut printr-un divorț sau moartea unuia dintre parteneri, lăsând un
singur părinte responsabil pentru creșterea copiilor, ea a devenit familie monoparentală. Aproape
2/3 sunt formarte în urma divorțului, a separării sau a văduviei, și nu neapărat prin prezența unui
părinte necăsătorit. Multe sunt familii cu un singur părinte doar în sens legal, pentru că părintele
oficial trăiește în concubinaj cu altcineva. În vreme ce mai mult de o treime din acest familii sunt
sărace, multe dintre ele câștigă suficient pentru a se afla deasupra nivelului de sărăcie.26.
Actualmente, sunt în extensie familiile matrifocale, ceea ce înseamnă că mama singură își
crește copiii. Tații, din diferite motive practic nu participă la îngrijirea copiilor. Familiile
matrifocale constituie partea cea mai numeroasă a familiilor monoparentale27
In anul 2004, în Republica Moldova familiile monoparentale constituiat 19,3% din
cupluri28.
În abordarea familiei monoparentale trebuie să se țină cont de o serie de aspecte: motivul
sau experiența care au generat apariția acestei categorii; vârsta mamei; numărul de contacte cu
tatăl absent; suportul social care stă la dispoziția mamei; abilitatea acesteia da a face față
problemelor29.
De-a lungul secolului al XX-lea, tipul de părinte singur s-a modificat, trecându-se de la
văduve la mame divorțate sau care nu au fost niciodată căsătorite.
Invocăm datele empirice cu privire la statutul mamelor care își educă singure copii din Federația
Rusă:

25
IBIDEM, p.26.
26
IBIDEM, p. 27.
27
BULGARU, Maria, CHISTRUGA, Inga. Op. cit., p. 120.
28
BULGARU, Maria, CHISTRUGA, Inga. Op. cit., p.33.
29
Familia și rolul ei în educația copilului / Elena Bonchiș (coord.)-iași: Polirom, 2011, p. 25.
8
(Sursa: Гурко Т.А. Брак и родительство в России. М.: Институт социологии РАН, 2008, p.
215)

Proporția familiilor monoparentale variază în țările europene în jurul mediiilor de 20%,

cele mai frecvente fiind familiile fără tată30.
Un răspuns dat familiilor cu un singur părinte a fost acela de a îmbunătăți sprijinul
acordat copiilor, prin măsuri cum ar fi creșterea sprijinlui material și stabilirea de formule
standard în această privință. Se fac, de asemenea eforturi pentru a-i determina pe bărbați să
recunoască paternitatea. Srijinirea copiilor devine o mare problemă pentru că mulți bărbați sunt
prea săraci pentru a plăti întreținerea copiilor sau refuză să o plătească.31
În esență, ,,copiii care cresc într-o familie cu un singur părinte trăiesc mai rău, în
general, decât cei crescuți de ambii părinți, care locuiesc împreună, indiferent de rasă și mediu
educațional al acestora, indiferent de faptul că părinții sunt sau nu căsătoriți atunci când se
naște copilulul și indiferent de faptul că părintele care locuiște cu el se recăsătotește sau nu» 32 .
Care sunt factorii care-i diferențiază pe acești copii de ceilalți, din alte familii? Conform
lui Mc Lanahan & Sandefur (1994), venitul scăzut constituie un mare dezavantaj pentru ei. Alte
inconveniente ar fi: îndrumarea parentală inadecvată, neacordarea atenției cuvenite din partea
părintelui, schimbarea frecventă a domiciliului și lipsa de legături cu comunitatea.
Cercetătorii concep lipsa relațiilor cu comunitatea și a celor parentale ca pe o pierdere a
capitalului social..., un bun creat și menținut de relațiile de implicare și încredere. Când părinții

30
SOCIOLOGIE./Lazăr Vșăsceanu (coord.).-Iași: Polirom, 2011, p.663,664.
31
BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogic p.27.
32
Mc Lanahan & Sandefur, 1994;Apud: BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogică.-
București: Aramis, 2004,p.28
9
decid să se despartă distrug capitalul social pe care l-ar fi putut avea copilul, dacă ar fi rămas
împreună. Acesta este distrus mai ales de slăbirea legăturii tată-copil33.
Familiile monoparentale se confruntă cu multe alte presiuni și probleme potențiale, pe
care familia nucleară nu e nevoită să le înfrunte. Unele dintre acestea ar putea fi:
- probleme de vizitare și custodie;
- efectele menținerii conflictului dintre părinți;
- mai puține oportunități pentru părinți și copii de a-și petrece timpul împreună;
- efectele despărțirii asupra performanțelor școlare ale copiilor și asupra relațiilor lor cu cei de
aceeași vârstă;
- destrămarea relațiilor cu familia extinsă;
- probleme cauzate de întâlnirile părinților cu alți parteneri și intrarea acestora într-o nouă
relație34.
Conform lui Stephen Atlas, autorul cărții Părinte unic, dacă familiile cu părinte unic sunt
dornice să lupte pentru ele și primesc ajutor atunci când au nevoie, există 7 avantaje pentru copii
și părinți35.
Primul avantaj ar constat în reducerea tensiunii instituită anterior, în perioada de criză și
creșterea solidarității familiale.
Al doilea avantaj ar fi acela că părintele unic are o mai mare flexibilitate în planificarea
timpului pe care-l petrece cu copii săi, nefiind nevoit să se mai raporteze și la dorințele
partenerului.
Al treilea avantaj: familiile acestea pot interacționa mai mult, pot aborda problemele
dintr-o perspectivă comună, de lucru în echipă, fiind astfel posibilă instituirea unor consilii de
familie, la care copiii sunt implicați direct în luarea deciziilor.
Al patrulea: creșterea de unul singur a unui copil oferă multe provocări, ce reprezintă
oportunități pentru dezvoltare, maturizare; părinții aflați într-o astfel de situație au nevoie să-și
dezvolte noi abulități și să învețe mai multe, devenind astfel mai puternici.
Al cincilea: copiii își îmbogoțesc experiența, fiecare dintre cele 2 familii cu părinte singur
influențându-se în mod diferit.
Al șaselea: cei din jurul părintelui unic, comunitatea, își oferă sprijinul.
Al șaptelea: tinerii, copiii se simt valorizați mai mult, pentru că sunt membri de bază ce
contribuie la bunăstarea familiei lor.

33
IBIDEM, p.28.
34
IBIDEM, p. 30.
35
IBIDEM,p.30.
10
 Mulți dintre părinții unici ce au supraviețuit cu succes acestei încercări, au mărturisit că
au reușit prin: acceptarea responsabilităților; devotamentul total față de familie; comunicare; o
modalitate bună de a conduce activitățile casei; respingerea cu tărie a sentimentului de vină,
potrivit căruia ei sunt culpabili pentru că nu au putut oferi un cămin model copiilor lor; încetarea
tendinței de a se victimiza; atitudine răbdătoare față de copii; încercarea de construire a unei noi
relații cu un alt partener; instituirea unei reguli, conform căreia măcar o dată pe săptămână să-și
acorde timp și pentru ei; încurajarea relației dintre celălalt părinte și copii; menținerea
ritualurilor, a tradițiilor; abordarea unei atitudini pozitive față de noile provocări36.
Problema constă în faptul că până acum societatea tradițională nu a pregătit nici femeile,
nici bărbatul pentru a fi părinți unici. Aceasta în timp ce numărul familiilor monoparentale în
societatea moldovenească este în creștere. Care trebuie să fie reacția sistemului de asistență
socială în acestt context?
Familii vitrege
După ce se pune capăt unei căsătorii, fiecare dintre foștii parteneri se poate hotărî să
întemeieze o altă familie, întrând într-o nouă căsnicie. Prin acest proces de recăsătorire se
formează familiile vitrege. Al doilea soț devne părinte vitreg al copilului din căsătoria anterioară.
În familia nou formată, copii fiecărui partener din mariajul anterior devin frați vitregi. Copii
născuți sau adoptați de către acest nou cuplu sunt, de asemenea, frații vitregi ai copiilor din
prima căsătorie, de vreme ce au un părinte comun.
În unele cazuri părintele vitreg adoptă, în mod legal, copii din prima căsătorie ai
soțului/soției. Tatăl sau mama biologic(ă) trebuie să fie absent, nepretinzând deloc custodia
copilului, fie să adopte permisiunea părintelui vitreg de a-i adopta copilul37.
După unele statistici, o treime dintre copiii unr astfel de familii s-au născut dintr-o
legătură extraconjuugală, iar două treimi rezultă din divorțul sau decesul unui părinte38
Relațiile dintre părinții vitregi și copiii vitregi variază, dar cu o mai mare posibilitate de
conflict sau neimplicare, în comparație cu relațiile naturale. Astfel, copii adolescenți au mai
multe probleme decât cei mici în a-l accepta pe părintele vitreg. De asemenea, un bărbat fără
copii și care are o relație durabilă cu mama copiilor are mai multe șanse să construiască o relație
puternică cu copilul vitreg, pe parcursul anilor.
Copiii vitregi au trecut printr-o serie de tranziții familiale adesea dificile și se aseamănă în
comportament mai mult cu cei din familiile cu părinți unici, decât cu cei din familiile nucleare.
Ei au însă avantajul contribuției financiare a părintelui vitreg la finanțele familiei39.
36
IBIDEM, p. 30.
37
IBIDEM, p.33.
38
FAMILIA și rolul ei în educația copilului / Elena Bonchiș (coord.)-iași: Polirom, 2011, p. 27.
39
BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogică, p.34.
11
 Astăzi, așa numita familie amestecată nu mai constituite o deviere de la normal; a devenit
o adevărată normă. Născute din conflict și pierdere, aceste familii se confruntă cu unșir nesfârșit
de stiluri de viață și provocări. Copiii din familiile vitrege se confruntă cu un risc ridicat de
probleme emoționale și de comportament, iar cerctările psihologilor indică faptul că nu sunt
deloc optimiști în situații de stress.
În general, dacă există condiții bune, durează între doi și patru ani până ce o familie
vitregă se poate adapta și comporta normal40.
Mai recent, definiția familiei vitrege este extinsă și asupra cuplurilor care coabitează fără să
fie căsătorite, de asemenea, termenul poate fi aplicat și unor relații noncustiduale cu referire la
copiii care nu locuiesc cu părinții lor41
Familii de homosexuali/lesbiene
Deși relațiile dintre persoane de același sex au fost întâlnite în majoritatea societăților,
familia de homosexuali/lesbiene ca o categorie socială a apărut recent, fiind un produs al
revoluției sexuale, al feminismului și al noilor tehnologii de reproducere.
Cercetările asupra familiilor de homosexuali și a celor de lesbiene sunt limitate și cele mai
multe dintre acestea au fost realizate pe homosexuali cu copii din căsătorii anterioare
heterosexuale: Copii categoriei respective nu sunt inferiori celor din familiile obișnuite, în ceea
ce privește adaptarea sau rezultatele activităților lor și uneori s-a constatat că sunt mai toleranță,
mai puțin agresivi42 .
Familii întemeiate de adolescenți
Familiile întemeiate de adolescenți sunt privite, mai ales, ca o problemă socială. Mamele
adolescente au o șansă foarte mică să-și termine studiile, copii lor prezintă mari probleme de
sănătate, sunt expuși abuzului, neglijenței; au probleme serioase la școală și cu legea 43.
Majoritatea sarcinilor sunt neplanificate și o explicație ar fi că adolescentele nu au primit o
educație sexuală adecvată. Studiile demografice evidențiază și alte motive: culturale și
structurale. Problema este localizată în comunități certe, în special în zonele sărace. O mare parte
din mamele adolescente au deja venituri foarte mici, chiar înainte de a naște. Gradul scăzut de
educație este atât o cauză, cât și un efect, în sensul că problemele școlare și așteptările minme de
a frecventa liceul reprezintă predictori ai uni astfel de comportament.
Politicile publice nu ar trebui să se centreze în mod restrictiv numai pe pedepsirea celor
foarte tinere care nasc. Ar trebuie mai degrabă să includă următoarele trei obiective:
- sprijinirea părinților adolescenți pentru creșterea copiilor;
40
IBIDEM, p.38.
41
FAMILIA și rolul ei în educația copilului / Elena Bonchiș (coord.)-iași: Polirom, 2011, p.27
42
BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogică, p. 39.
43
IBIDEM, p.40.
12
- prezentarea reală a dezavantajelor celor aflați în asemenea situații și
- descrierea modalităților de evitare a unor sarcini nedorite44

Familii cu un singur părinte

Se pot forma pe diverse căi: de la o mamă necăsătorită ce naște un copil, pe care-l crește
singură; de la o persoană singură care adoptă un copil; de la o familie cu doi părinți, care se
destramă prin separare, divorț, părăsire de domiciliu sau moarte45.

Familia de tipul soț-soție

Din această categorie fac parte familiile în care cei doi parteneri locuiesc în aceiași casă,
cu sau fără copii.
Conceptul de familie de tip soț-soție nu face distincția între căsătorii, în sensul că nu se
ține cont dacă este prima căsătorie sau a doua a unuia sau a ambilor parteneri și, în funcție de
context, poate sugera în mod absolut eronat că nu există diferențe structurael între diverse tipuri
de familii din această categorie, când, de fapt, recăsătoria este o variabilă extrem de importantă.
Determinat de faptul că familiile sunt foarte rar sau chiar niciodată clasificate pe baza
relațiilor parentale, acest concept nu ne permite să diferențiem între familiile în care copiii sunt
ai ambilor parteneri și cele în care aceștea aparțin doar unuia dintre soți. În aceste condiții
conceptul devine dificil de utilizat46.
Familiile pot fi clasificate (în special din perspectiva sistemului de asistență socială) și în
funcție de calitatea vieții: prosperă, stabilă, cu probleme; în dependneță de tipul riscului social:
familii care se confruntă cu greutăți insurmontabile și cu necesitatea acută de a fi susținute de
către sistemul de protecție socială. Acestea sunt familiile sărace, cu copii cu dizabilități, cu
părinți cu dizabilități, cu părinți șomeri, cu persoane dependente de alcool și droguri, familii ale
migranților etc.47.
În funcție de criteriul normalității, deosebim următoarele tipuri de familie:
- familii normale, alcătuite din soț, soție și copii: realizează adecvat funcțiile familiei; sunt
formate prin căsătorie conform normelor juridice existente și sunt întemeiate pe dragoste
reciprocă, respect și stimă;
- familii anormale, din care lipsesc copii (familie incompletă) sau lipsește unul din partenerii
cuplului conjugal (familie monoparentală); nu-și îndeplinesc adecvat funcțiile ce le revin; nu
44
IBIDEM, p.40
45
IBIDEM, p.41.
46
IBIDEM, p. 42.
47
BULGARU, Maria, CHISTRUGA, Inga, Op. cit., p. 122.
13
sunt constituite prin căsătorie; sunt constituite potrivit unor calcule și interese materiale. Noțiune
de ,,familie anormală” se refră, de asemenea, la familiile dezorganizate, cu prezența membrilor
alcoolici, dependenți de droguri, care vagabondează, practică prostituția etc.48.
Sub incidența anormalității cad într-o anumită măsură și astfel de tipuri de familie, întâlnite
tot mai frecvent astăzi, în care, de exemplu, rolul mamei este îndeplinit de tată, bunici, rude sau
chiar fratele, sora mai mare a copilului. Aceste manifestări ale comportamentelor familiale
înaintează noi probleme în fața specialiștilor din sistemul protecției sociale care trebuie să
evalueze capacitatea familiei de a-și realiza funcțiile și să intervină în mod corespunzător49

4. FUNCȚIILE FAMILIEI

Maria Voinea(1996) , îl citează pe sociologul Henri H.Stahl, care clasifica funcţiile

familiei în doua categorii: funcţii interne (contribuie la crearea unui regim de viată intimă, menit
sa asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protecţie si afecţiune) si funcţii externe
(asigură dezvoltarea firească a personalitătii fiecărui membru al familiei).
Cercetatorul Shirley Zimmerman (1988) a elaborat o lista ce cuprinde 6 functii de baza ale
familiei:
- Susţinerea fizică si grija faţă de membrii familiei. Într-o familie sănătoasă copiii, adulţii si
cei în vârstă primesc cu toţii îngrijirea şi sprijinul de care au nevoie: mâncare, adăpost,
îmbrăcăminte, protecţie. Acolo unde familiile sunt incapabile să furnizeze aceste servicii,
membrii lor suferă și-și găsesc substitute în realitatea imediată, refugii care nu de puține ori
sunt periculoase.
- Creşterea numărului de membri prin naştere sau adopţie. Societatea renaşte prin familie.
Pentru această funcție nu exiestă nici un substitut.
- Socializarea copiilor pentru rolurile de adulţi. Familiile işi pregătesc copiii pentru viaţă.
Multe dintre ele reuşesc foarte bine să le insufle deprinderi, valori si atitudine, care sa le fie utile
pentru a-ţi întemeia prietenii, pentru a obţine o slujbă mai bună, pentru a contribui la progresul
social.
- Controlul social al membrilor - se referă la menţinerea ordinii in cadrul familiei şi în
grupurile exterioare acesteia. În familii indivizii își însușesc valori și comportamente pozitive și
sunt criticați pentru cele negative.
- Păstrarea moralităţii familiei si a motivaţiei de a face performanţă în familie şi în alte
grupuri. Din acest punct de vedre, familiile sunt cele ce menţin indivizii împreuna şi îi permit
societăţii să funcţioneze.
48
BULGARU, Maria, CHISTRUGA, Inga. Op. cit., p.123.
49
IBIDEM, p. 123.
14
- Producerea si consumul de bunuri si servicii. Familiile se pot întreţine singure, prin
producerea de hrană, asigurarea sănătaţii membrilor ei50.
Mitrofan, I. și Ciupercă, C. enumeră următoarele funcții:
- funcția economică;
- funcția reproductivă;
- funcția de socializare;
- funcția de solidaritate;
- funcția afectiv-sexuală51.
Este de reținut faptul că autorii nominalizați au despărțit funcția sexuală de cea reproductivă
și aceasta pentru a înțelege mai clar rolul pe care l-au avut erotismul și fecunditatea, privite
diferențiat.
În al doilea rând, autorii au încercat să pună în evidență un model de evoluție a celor 5
funcții, model ce reliefează scăderea continuă a trei dintre ele (reproductivă, de socializare, de
solidaritate) și creșterea semnificativă înregistrată de funcția sexuală.
Dintre toate funcțiile, funcția economică a fost și rămâne cea mai importantă în
funcționalitatea familiei ca sistem social, poziție rămasă constantă în timp, în ciuda
redimensionării componentelor acesteia.
Funcția reproductivă a avut, în societățile tradiționale, cea mai importantă pondere
economică, însă modernitatea a condus la scăderea natalității la cote îngrijorătoare.
Funcția de socializare a urmat aceiași traiectorie cu cea de reproducere. Cauza principală a
reducerii interesului familie pentru socializare este dezvoltarea de către societate a unui imens
sistem prin care a preluat această responsabilitate.
Funcția de solidaritate a avut și ea un rol destul de important în societatea tradițională. Cu
timpul, însă, legătura dintre sentimentele umane a slăbit și aproape că s-a pierdut.
Funcția afectiv-sexuală este, în opinia autoruilor nominalizați, singura funcție care a urmat o
traiectorie ascendentă. Dintr-o poziție marginală, inferioară, sexualitatea a devenit în societatea
modernă unul dmai din factorii ce condiționează existența, dezvoltarea sau destrămarea unui
cuplu sau a unei familii.
Să caracterizăm ceva mai detaliat aceste funcții:
Funcția economică
Familia pentru a exista trebuie să-și asigure venituri suficiente (cel puțin) pentru satisfacerea
nevoilor de bază. Atâta timp cât reușește acest lucru, ea se poate concentra mai mult asupra

50
BĂRAN-PESCARU, Adina. Op. cit., ,p. 43.
51
MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C. Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. –București: EDIT
PRESS MIHAELA S.R.L, 1998, p. 169.
15
realizării celorlalte funcții. În caz contrar, se pune în pericol, nu numai realizarea acestora, dar
însăși existența familiei ca instituție socială. Tocmai de aceea se consideră că funcția economică
deține locul central în constelația celorlalte funcții52.
De-a lungul timpului, s-au înregistrat schimbări profunde în această funcție. De exemplu, în
societatea tradițională, ea cuprinde trei dimensiuni:
a. componenta productivă (producerea bunurilor și serviciilor necesare traiului familiei);
b. componenta profesională (transmiterea ocupațiilor de la părinți la copii);
c. componenta financiară (administrarea unui buget de venituri și cheltuieli).
Prin trecerea de la familia extinsă la cea nucleară sau la alte forme atipice ale ei, s-au
redimensionat componentele funcției economice. Astfel, familia nu mai era o unitate productivă
autosuficientă, membrii ei fiind dependenți de veniturile câștigate în afara gospodăriei. S-a
modificat și componenta privind pregătirea profesională a descendenților. Transmiterea
ocupațiilor de la părinți la copii se întâlnește din ce în ce mai rar. Nu în ultimul rând,
dimensiunea financiară a cunoscut și ea importante modificări. Astfel, familia contemporană este
caracterizată printr-un buget dezechilibrat, datorat surselor sporadice de venit și/sau cheltuielii
exagerate într-o anumită direcție (de obicei, cheltuieli referitoare la subzistență).
Bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă indicatorul cel mai potrivit pentru a măsura
nivelul de trai al familiei. Prof. M. Voinea a concretizat acest concept, în felul următor:
1. Relația dintre venituri și mărimea familiei;
2. Modul de obținere a veniturilor și formele lor (salariu, pensie, bursă etc.);
3.Numărul și calitatea persoanelor aflate în incapacitate de muncă;
4. Structura cheltuielilor (capacitatea de administrare a veniturilor)53

Funcția socializatoare
Socializarea este un proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor,
conceptelor sau modelelor de comportare specifice unui grup, în vederea formării,
adaptării și integrării sociale a unei persoane.
Părinții exercită influențe educaționale asupra copiilor lor prin două modalități:
a. în mod direct, prin acțiuni mai mult sau mai puțin organizate și dirijate, utilizând o serie de
metode și tehnici educative;
b. în mod indirect, prin metode de conduită oferite, precum și prin climatul psihosocial existent
în grupul familial54.
52
IBIDEM, p. 171.
53
VOINEA, M.
54
MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C.. Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. –București: EDIT
PRESS MIHAELA S.R.L, 1998, p. 173.
16
În cadrul funcției de socializare pot fi decelate următoarele subfuncții:
1. integral-formativă – mai ales în fazele de început ale ontozenezei, copii primesc răspuns
la o întreagă avalanșă de întrebări, fiind recunoscută curiozotatea vie și setea lor de
cunoaștere. Tot în cadrul familiei copii primesc o amplă informație în legătură cu
utilitatea diferitor obiecte, unelte etc., formându-și o serie de deprinderi, priceperi și chiar
aptitudini. Modalitățile de comunicare și posibilitățile intelectuale și afective sunt
deperminate în mare măsură de influențele exercitate de părinți.
2. Psiho-morală. Pentru îndeplinirea suficientă a acestei subfuncții, o mare importanță o
prezintă modelele de conduită oferite de părinți-pe care copiii le preiau prin imitație și
învățare- precum și climatul educativ în care se exercită influențele educaționale. Părinții
între care există frecvente relații conflictuale sau care manifestă atitudini egoiste, oricât
vor încerca să contureze la copiii lor modelele comportamentale pozitive, nu vor putea
să obțină rezultatele scontate. (evaluați această constatare din perspectiva asistentului
social).
3. Social-integrativă. Nivelul de adaptare și integrare este direct dependent de achizițiile
realizate în cadrul familiei.
4. Cultural-formativă. Constă în formarea și cultivarea apetitului cultural-spiritual, a
atitudinilor și sentimentelor estetice, a spiritului critic în receptarea unor produse artistice,
în dezvoltarea unor capacități creatoare, în cultivarea atitudinilor și simțămintelor
religioase etc.
Funcția de socializare a fost afectată și ea de mutațiile lumii contemporane. Sistemul școlar a
înlocuit, în mare măsură, procesul instructiv-educativ al familiei, înlocuire datorată unor cauze
obiective, cât și subiective. Părinții nu mai pot asigura transmiterea de cunoștințe copiilor lor, nu
le mai pot satisface nevoia de instrucție la standardul exigențelor actuale.
În altă ordine de idei, lucrând în afara familiei, părinții sunt mai puțin timp împreună cu
copiii, care sunt du-și-de la cele mai fragede vârste- în instituții specializate. În consecință, ei nu
numai că nu dispun de timpul necesar realizării unei școlarizări firești dar, de multe ori, nici nu
au conștiința necesității atitudinilor educative.
Din această perspectivă, se pot contura trei tipuri de familii:
1. Familii înalt educogene, care sprijină educarea copiilor și realizează o legătură strânsă cu
școala pentru a asigura controlul activităților din această sferă;
2. Familii satisfăcător educogene, care asigură copiilor condiții de educație familială dar nu
organizează și controlează sistematic activitatea în această direcție;
3. Familii slab educogene, caracterizate prin lipsa educației familiale și a controlului parental55.
55
VOINEA, Maria. 1993, p.
17
 Însă, cea mai mare gresală rămâne aceea a considerării copilului o ființă pasivă, socializabilă
după voința fiecăruia, ignorându-se faptul că el este un subiect care gândește și acționează, care
intervine constant și direct în procesul propriei sale dezvoltări.
O altă greșală este aceea a ignorării faptului că socializarea se manifestă pe tot parcursul
vieții individului, părinții fiind și ei supuși influențelor socializatoare, dincolo de influențele pe
care le exercită asupra copiilor lor56.
Funcția de solidaritate
Solidaritatea este o funcție complexă ce antrenează toate momentele vieții familiale și pe
toți membrii acesteia. Ea asigură unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emoțională,
protecția și încrederea grupușui familial.
Conform opiniei lui Voinea M57, manifestarea solidarității începe încă din familiile de
origine ale partenerilor, prin modul în care ei au fost pregătiți, educați, orientați spre înțelegerea
celuilalt, spre oferirea protecției și afectivității. Totodată, solidaritatea familială nu este un dat;
ea se construiește, se perfecționează în procesul firesc al vieții de familie, prin concesii și ajustări
reciproce ale vieții de familie.
Pentru a înțelege mai bine această funcție invocăm punctul de vedere al autorilor români58
Ciupercă și Mitrofan, care evidențiată 3 niveluri în cadrul acestei funcții:
a. nivelul relației conjugale;
b. nivelul relației parentale;
c. nivelul relației fraternale.
a. Relația conjugală se conturează și se consolidează treptat în decursul interacțiunii și
intercunoașterii mutuale, prin raportarea continuă la cheia motivațională a fiecărui partener. O
anumită corespondență și complementaritate în planul ideilor, atitudinilor, concepțiilor și
aspirațiilor, pe de o parte, și în planul comunicării și comportamentului erotico-sexual, pe de altă
parte, sunt, în opinia autorilor citați, elementele esențiale ale reușitei, stabilității și satisfacției
maritale.
O serie de factori contribuie la asigurarea solidarității conjugale, printre cei mai
importanți se numără:
Factori anteriori mariaj Factori posteriori mariaj
1. Durata conviețuirii în concubinaj 1. Acceptarea modelului egalitar
2. Aprobarea căsătoriei de către părinți 2. Satisfacția față de viața sexuală

56
MITROFAN, Iolanda, CIUPERCĂ, Cristian. Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. –
București: EDIT PRESS MIHAELA S.R.L, 1998, p. 175.
57
VOINEA, Maria, 1996
58
MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C. Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. –București: EDIT
PRESS MIHAELA S.R.L, 1998, p.176
18
 3. Homogamie etnică și religioasă 3. Concordanța privind existența și
4. Concordanța vârstelor și a nivelului de numărul copiilor
instrucție 4. Complementaritatea în planul
aspirațiilor
b. Relația parentală vizează modul de relaționare cu copiii, strategiile educaționale
utilizate, precum și metodele și mijloacele folosite în creșterea și educarea copiilor. Important de
reținut este faptul că, dacă pentru familia tradițională a fi părinte este mai curând o obligației față
de societate, pentru familia modernă parentalitatea este mai mult un privilegiu pe care și-l asumă
din proprie convingere. Ca atare, relația parentală ar trebui să fie caracterizată de echilibru,
cadrul relațional optim, afecțiune, cooperare, colaborare etc.. Și aceasta pentru că relația
parentală influențează în mare măsură procesul de formare a personalității copiilor și, totodată,
modul de adoptare în perspectivă a propriului rol conjugal și parental.
c. relația fraternală implică ansamblul relațiilor interpersonale dintre copiii ce aparțin
aceleiași familii. Ea are un rol important în procesul devenirii personalității, contribuind la
formarea unor structuri atitudinal-relaționare necesare pentru adaptarea și integrarea în relațiile
extrafamiliale.
Relația fraternală poate genera două tipuri de situații: una în care frații dezvoltă o
afecțiune reciprocă și o solidaritate durabilă, și alta în care frații amplifică rivalitatea și
accentuează conflictualitatea.

Fucncția sexuală și reproductivă

Această funcție cuprinde două componente (sexualitatea și procrearea). Legat de
componența sexuală, putem evidenția faptul că se acordă o importanță tot mai mare
performanțelor sexuale. Niciodată nu s-a discutat ca acum despre satisfacție sexuală, potențial
orgasmic, apetit sexual etc. Importanța crescândă acordată performanțelor sexuale face ca
indivizii să adopte o serie de comportamente ce cad, de cele mai multe ori, în cele două extreme
(dorința de a poseda/inhibiția sau teama de a nu fi destul de bun/ă în actul sexual). Aceste
comportamente sunt, de regulă, vinovate de satisfacția/insatisfacția indivizilor față de relația de
cuplu, de însăși continuitatea și viabilitatea mariajului59.
În ceea ce privește componenta reproductivă, putem menționa că, la nivelul cuplului
conjugal, fertilitatea este influențată de60:
- vârsta soției;
- durata căsătoriei;

59
IBIDEM p.180.
60
VOINEA, M, 1996
19
- starea de sănătate a cuplului;
- dorința cuplului de a avea copii;
- nivelul de instrucție al partenerilor;
- angajarea profesională a soțiilor;
- utilizarea mujloacelor contraceptive.
La nivel societal, fertilitatea cuplurilor este influențată de o serie de factori, cum ar fi cei
economici, legislativi etc.
Mitrofan, Ciuperca(1998)61, afirmă că există doua categorii de factori care au puterea de a
modifica sau de a favoriza modificarea funcţionalităţii unei familii:
- Factori externi - sunt exteriori familiei dar acţionează puternic asupra ei; Printre cei mai
importanţi sunt:
- caracterul totalitar sau democratic al societății, cu implicații majore asupra solidarității
familiale și socializării descendenților;
- nivelul de dezvoltare economică al societății, ce are repercusiuni în principal aupra funcției
economice și celei reproductive;
- legislația și opliticile sociale, cu impact asupra funcției sexuale și reproductive;
- nivelul general de instrucție și educație, cu rol în realizarea funcțiilor de socializare și
reproducere.
- Factori interni –sunt interiori familiei și pot fi incriminați mai ușor atunci când se pune
problema disfuncțiilor ce pot apărea. Printre cei mai importanţi sunt:
- dimensiunea familiei, cu implicații în realizarea socializării și a solidarității;
- structura familiei, cu impact asupra funcției economice și reproductive;
- diviziunea rolurilor și autorității, cu repercusiuni în principal asupra funcției de solidaritate.
Așa după cum remarcă autorii citați 62, factorii nominalizați nu acționează doar asupra
funcțiilor enumerate pentru că perturbările într-o funcție conduc la modificări în toate celelalte.

5.Laborator

Bibliografie
BULGARU, Maria, CHISTRUGA, Inga. Familia tânără: aspecte ale adaptării la societatea în
schimbare: monografie.-Chișinău: CEP USM, 2015, p.33.
ILUȚ, P. Sociologia şi antropologia familiei. Iaşi: Polirom, 2005;

61
MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C. Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. –București: EDIT
PRESS MIHAELA S.R.L, 1998, p. 167.
62
IBIDEM, p. 168.
20
VOINEA, M. Sociologia familiei. Bucureşti, 1993;
MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C. Incursiune în psihologia și psihosexologia familiei. București,
1998;
BĂRAN-PESCARU, Adina. Familia azi: o perspectivă sociopedagogică.-București: Aramis;
FAMILIA și rolul ei în educația copilului / Elena Bonchiș (coord.) -Iași: Polirom, 2011;
ГУРКО Т.А. Брак и родительство в России. М.: Институт социологии РАН, 2008.

Enunțuri esențiale
- La începutul secolului XXI, instituţia familiei este una din cele mai încercate victime ale
societăţii moderne;
- ,,Familia este un grup social, care poate sau nu să includă adulți de ambele sexe (de exemplu,
familiile cu un singur părinte), poate sau nu include unul sau mai mulți copii (de exemplu,
cuplurile fără copii), care pot sau nu să fie născuți din căsătorie (de exemplu, copiii adoptați sau
copiii unui partener dintr-o căsnicie anterioară). Relația dintre adulți poate sau nu să aibă origine
în căsătorie (de exemplu, cuplurile care coabitează), ei pot sau nu să împartă o locuință comună
(de exemplu, cuplurile care fac naveta). Adulții pot sau nu să coabiteze sexual, iar relația poate
sau nu să implice sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atracția, respectul față de
părinți și admirația
În esență,familia se distinge de alte forme de asociere umana prin următoarele
caracteristici:
-    „este formata din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge sau adopţie;”
-   „membrii familiei, de regulă, locuiesc sub acelaşi acoperiş, alcătuind un singur menaj”;
-   „este compusă din persoane ce interacţionează, comunică în cadrul rolului de soţ-soţie,
mamă-tată”;
-   „menţine si perpetuează o cultura comună, derivată, in principal, din cultura societăţii
date”.
Tipuri de familie:
- familiile nucleare alcătuite din doi părinți și unul sau mai mulți copii biologici sau adoptați,
care locuiesc împreună; când familia nucleară a fost condusă de un bărbat, ca unica persoană cu
venit din casă, în anii 50- a fost considerată o familie convențională; acum este doar una dintre
tipurile principale existente; începând cu 1970, familia nucleară a cedat, într-o anumită măsură,
în favoarea schimbărilor modificate, ce includ familia cu un singur părinte, familia vitregă și pe
cea în care nu există copii;
- familiile extinse, compuse din părinți, copii, unchi, bunici și alte rude de sânge, care locuiesc
împreună sau nu;
21
- Actualmente, sunt în extensie familiile matrifocale, ceea ce înseamnă că mama singură își
crește copiii. Tații, din diferite motive practic nu participă la îngrijirea copiilor. Familiile
matrifocale constituie partea cea mai numeroasă a familiilor monoparentale;
- familiile amestecate/recombinare/reconstituite, alcătuite din părinți care au divorțat, s-au
recăsătorit și au format o nouă familie, care include copiii din prima căsătorie a unuia sau a
ambilor parteneri și/sau din această căsătorie;
- familii fără copii, reperezentate de un cuplu;
- familii cu un singur părinte, compuse dintr-un părinte-adesea o mamă- cu un copil sau mai
mulți;
- cupluri care coabitează și căsătorii convenționale-aranjamente familiale, care se aseamănă
altor forme, dar nu legalizează mariajul.
Mitrofan, I. și Ciupercă, C. enumeră următoarele funcții:
- funcția economică;
- funcția reproductivă;
- funcția de socializare;
- funcția de solidaritate;
- funcția afectiv-sexuală63.
- Din perspectiva funcției de socializare deosebim Din această perspectivă, se pot
contura trei tipuri de familii: Familii înalt educogene, care sprijină educarea copiilor și
realizează o legătură strânsă cu școala pentru a asigura controlul activităților din această
sferă; Familii satisfăcător educogene, care asigură copiilor condiții de educație familială
dar nu organizează și controlează sistematic activitatea în această direcție; Familii slab
educogene, caracterizate prin lipsa educației familiale și a controlului parental
- cea mai mare gresală rămâne aceea a considerării copilului o ființă pasivă, socializabilă după
voința fiecăruia, ignorându-se faptul că el este un subiect care gândește și acționează, care
intervine constant și direct în procesul propriei sale dezvoltări.

- Singura funcție a familiei care continuă să supraviețuiească schimbării este aceea de a furniza
sprijin afectiv, emoțional copiilor.

Întrebări și sugestii pentru continuarea reflecției

1. De ce nu este suficient studierea familiei în cadrul sociologiei generale și este necesar
abordarea acesteia în cadrul unei discipline de sine stătătoare?

63
MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C. Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. –București: EDIT
PRESS MIHAELA S.R.L, 1998, p. 169.
22
2. Elucidați, în scris, utilizând tehnica biografiei sociale, familia părinților Dumneavoastră din
perspectiva ciclurilor vieții de la apariție, în contextul dezvoltării familiare.
3. Culegeți date și informații, inclusiv statistice, care v-ar ajuta să caracterizați familii din
Republica Moldova în comparație cu cel din țările Uniunii Europene și cu cele din alte părți ale
lumii.
4. Caracaterizați succint modificările pe care le-au suferit funcțiile familiei sub presiunea
schimbărilor sociale.

23