Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

AP ID II - grupa II
Tehnici și metode de ID - AP II - grupa II Strategii și politici publice

Temă de control.

Bunastarea sociala si rolul statului in producerea bunastarii. Bunastarea


obiectiv al politicilor sociale

Profesor de disciplină
Conf.univ.dr. POPA CARMEN MARILENA

Student
PAȘCU MARIUS
AP ID II - grupa II

Anul II

Anul universitar 2020-2021


Semestrul I
Bunastarea sociala si rolul statului in producerea bunastarii.

Zonele-cheie examinate cu regularitate în domeniul bunăstării,


Precum și în cel al politicilor sociale includ: scopul furnizării bunăstării;
sărăcia și conceptele pe care le implică acestea, precum egalitate, drepturi
și justiție socială; analiza statului bunăstării din diverse perspective
(Esping-Andersen G., 1990).
Motivul pentru care apar crizele în bunăstare este declinul economiei. Criza din economie a pus la
încercare si a reușit să spargă consensul social-democrat postbelic și compromisul dintre capitalism și
socialism. Piața liberă nu a reușit să furnizeze un surplus în creștere din care să fie finanțat statul
bunăstării. Problema a devenit de nerezolvat pentru că a reduce presiunea asupra pieței ar fi însemnat
reducerea fiscalității și reducerea cheltuielilor cu bunăstarea, iar creșterea sau măcar menținerea
nivelurilor de bunăstare presupunea creșterea fiscalității.
In 1970, T.H.Marshall sublinia ca „obiectivul declarat explicit al politicii sociale a secolului al XX-lea
este bunastarea”. Desi, orice stat are o politica sociala proprie - cu obiective specifice -, ceea ce apare
comun in politica sociala a societatilor dezvoltate in ultimele 8 decenii este punerea bunastarii ca obiectiv
central.

O noua ideologie se lanseaza in perioada postbelica: WELFARE STATE (statul bunastarii). Acest concept
presupune, in primul rand, o transformare radicala a functiilor statului care isi asuma din acest moment
responsabilitatea asigurarii bunastarii colective. Acest ultim concept se defineste, astfel, in
complementaritate cu statul bunastarii. Fundata pe termenul de standard de viata normal, (decent la
nivelul colectivitatii respective), conceptul de bunastare colectiva se refera la asigurarea intregii
colectivitati cu bunurile si serviciile necesare asigurarii acestui standard.

In societate s-au delimitat doua modele distincte de producere a bunastarii colective: statul capitalist al
bunastarii dezvoltat in Occident, pe baza unei economii de piata, si statul socialist al bunastarii, fundat
pe o economie de tip socialist. Ambele modele ale statului bunastarii au reprezentat o reactie la limitele
impuse de economia de piata, in realizarea unei bunastari colective acceptabile.

In producerea bunastarii, economia de piata se caracterizeaza prin urmatoarele mecanisme:

a. Alocarea optima a resurselor si orientarea productiei: producatorii independenti vor fi interesati spre
obtinerea de profit prin vinderea produselor lor, iar consumatorii vor fi stimulati spre cumpararea de pe
piata a produselor. Apare pe piata jocul cererii si ofertei ca mecanism eficace de reglare a productiei. Piata
devine reglatorul perfect: aici, cumparatorul isi exprima preferintele, iar producatorul isi va orienta efortul
sau in scopul satisfacerii acestora. b. Economia de piata este – prin competitie si prin castigul individual -
cel mai insemnat motivator al muncii si al investirii. Competitia stimuleaza performanta intreprinderilor,
regland preturile si calitatea produselor. Competitia actioneaza bidirectional : pe de o parte spre scaderea
preturilor si la stabilirea lor la un nivel cat mai scazut cu putinta, si pe de alta parte la cresterea calitatii
spre nivelul maxim posibil in conditiile tehnologice date.
c. Mobilizarea resurselor reprezinta un alt element definitoriu pentru economia de piata: nevoia de
produse si bunuri care pot fi cumparate prin bani creeaza, la randul ei, o nevoie de bani. „Aceasta nevoie
universala asigura mobilizare resurselor pentru productie: oamenii cauta locuri de munca, cei care dispun
de capital il vor investi” (E. Zamfir, 1995, 25).
d.In sfarsit, un ultim element definitoriu al economiei de piata il reprezinta distributia veniturilor si a
bunurilor. Salariile si profiturile din capital sau proprietate asigura veniturile populatiei. Produsele se
distribuie in functie de veniturile de care dispune fiecare persoana. Accesul la bunuri se face numai prin
intermediul pietei, prin actul vanzarii-cumpararii.
In societatile capitaliste, bunastarea colectiva este produsa printr-un complex de mecanisme dintre care
doua se disting: un mecanism primar prin intermediul economiei de piata si un mecanism secundar prin
mecanismele politicii sociale.
Distributia primara a bunastarii presupune obtinerea veniturilor prin eforturi personale in sfera activitatii
economice. Veniturile primare sunt obtinute prin doua mecanisme: venituri din munca (cel mai important
venit este salariul, dar exista si venituri nesalariale din munca - veniturile din munca proprie) si venituri
din proprietate. In acest ultim caz ne referim la profituri (dobanda pentru capitalurile imprumutate
reprezinta o parte a profitului) si chiriile (venituri din inchirierea unei locuinte) sau arenda ( venitul din
inchirierea pamantului in vederea utilizarii sale agricole).
Redistribuirea secundara a bunastarii presupune ca actiunile sociale corective sa ia doua forme: cea
de politica sociala propriu-zisa ( include mecanismele statale la nivel national sau local) si
forma activitatilor voluntare, non-guvernamentale ( ce pot fi organizate la nivel local, national sau
international).
Ceea ce caracterizeaza insa ambele forme este faptul ca nu sunt activitati de tip economic, orientate spre
profit, ci se organizeaza in jurul unor obiective sociale. Pentru aceasta, ele utilizeaza resurse secundare,
provenite din redistribuirea resurselor primare.

Redistribuirea bunastarii in „ welfare state” se realizeaza in mai multe forme:


1. Finantarea de catre stat (dar si de catre colectivitate in formele sale specifice) a bunurilor publice sau de
interes public: cheltuieli urbanistice, de protectie a naturii (de poluare), infrastructura vietii urbane si
economice (sosele, sisteme de comunicatii), stiinta, cultura, sanatate, educatie. Modele ale statului
bunastarii. Statul bunastarii fundat pe economia de piata si statul bunastarii fundat pe economia de tip
socialist.
Configurat la sfarsitul secolului al XIX-lea in societatile industriale intrate intr-un proces rapid de
dezvoltare, statul bunastarii a cunoscut in secolul al XX-lea doua forme majore de existenta : statul
capitalist (bazat pe economia de piata) si statul socialist. Cu cateva exceptii minore (Cuba si Coreea de
Nord), statul socialist al bunastarii a disparut istoric. Ambele modele ale statului bunastarii au reprezentat
o reactie la limitele impuse de economia de piata, in realizarea unei bunastari colective acceptabile.
(A). Statul bunastarii fundat pe economia de piata are ca baza a bunastarii individuale veniturile
primare obtinute in mod liber din surse salariale, din profit si din proprietate.
Prin sistemul fiscal (politica fiscala) statul extrage din veniturile primare un anumit procent pe care il va
folosi pentru finantarea activitatilor sale de sustinere directa sau indirecta a bunastarii colective. Statul
realizeaza o redistributie a veniturilor prin diferitele sale sisteme: asigurari sociale (pensii, asigurari de
boala, de accident etc.), sprijin social universal (familiile cu copii, educatie , sanatate), asistenta sociala -
sprijin social focalizat in raport cu testarea mijloacelor. Statul bunastarii arata ca o retea complexa de
protectie sociala, cu functia de a asigura un nivel de dezvoltare colectiva acceptabil. In principal, putem
distinge din mai multe straturi ale protectiei sociale (apud E.Zamfir, 1995, 44-45) :
a.      Bunuri si servicii oferite gratuit colectivitatii : educatie, sanatate etc. Acest nivel produce o anumita
echilibrare a bunastarii in anumite privinte. Educatia devine un bun la care are acces intreaga comunitate,
indiferent de resursele individuale disponibile, asigurandu-se in acest fel o anumita egalitate a sanselor.
b.     Sistemul de asigurari sociale ofera un nivel de trai satisfacator celor care, din diferite motive, si-au
pierdut sau diminuat capacitatea de munca si deci de obtinere de venituri. Pensiile de batranete, de urmas,
de boala ofera un nivel de bunastare satisfacator unui segment foarte important al populatiei.
c.      Sprijinul universal acordat unor categorii de oameni cu nevoi speciale : familii cu copii, handicapati
etc.
d.     Asistenta sociala fundata pe testarea mijloacelor financiare - reteaua de securitate sociala, cum este
denumita adesea – ofera ultimul nivel de protectie. „In masura in care mai exista persoane care nu
primesc suficient suport din nivelurile superioare de protectie sociala, scapand prin “ochiurile” acestora,
vor primi un sprijin ultim prin aceasta retea de asistenta sociala, pe baza determinarii nevoilor individuale
si a resurselor de care ele dispun” (ibidem).
Elena Zamfir atrage atentia asupra faptului ca diferentele care exista intre configuratiile statului bunastarii
din diferite tari bazate pe economia de piata nu sunt diferente de structura. Ele provin, mai degraba din
ponderea diferitelor elemente ale sistemului.
(B) Statul bunastarii fundat pe economia socialista nu este sinonim, asa cum ar parea la prima vedere, cu
economia de tip socialist. Termenul de stat socialist al bunastarii poate sa ne induca in eroare. In unele tari
occidentale s-a dezvoltat, sub influenta unei ideologii socialiste, un amplu stat al bunastarii, fundat pe
economia de piata, cu unele componente de tip socialist. Suedia este exemplul cel mai evident. Ceea ce
este insa specific statului din fostele tari socialiste este faptul ca, pe langa optiunea sa socialista in ceea ce
priveste bunastarea colectiva, el este intemeiat pe o economie de tip socialist.
1. Elementele caracteristice ale statului bunastarii in fostele tari socialiste pot fi schematizate astfel
(apud. E. Zamfir, 1995, 45-47) Bunuri şi servicii oferite gratuit colectivităţii : educaţie, sănătate
etc. Acest nivel produce o
anumită echilibrare a bunăstării în anumite privinţe. Educaţia devine un bun la care are acces
întreaga comunitate, indiferent de resursele individuale disponibile, asigurându-se în acest fel o
anumită egalitate a şanselor.
2. Sistemul de asigurări sociale oferă un nivel de trai satisfăcător celor care, din diferite
motive, şi-au pierdut sau diminuat capacitatea de muncă şi deci de obţinere de venituri. Pensiile
de bătrâneţe, de urmaş, de boală oferă un nivel de bunăstare satisfăcător unui segment foarte
important al populaţiei.
3. Sprijinul universal acordat unor categorii de oameni cu nevoi speciale : familii cu copii,
handicapaţi etc.
4. Asistenţa socială fundată pe testarea mijloacelor financiare - reţeaua de securitate socială,
cum este denumită adesea - oferă ultimul nivel de protecţie. „În măsura în care mai există
persoane care nu primesc suficient suport din nivelurile superioare de protecţie socială, scăpând
prin "ochiurile" acestora, vor primi un sprijin ultim prin această reţea de asistenţă socială, pe
baza determinării nevoilor individuale şi a resurselor de care ele dispun" (ibidem).
Elena Zamfir atrage atenţia asupra faptului că diferenţele care există între configuraţiile statului bunăstării
din diferite ţari bazate pe economia de piaţă nu sunt diferenţe de structură. Ele provin, mai degrabă din
ponderea diferitelor elemente ale sistemului.
(B) Statul bunăstării fundat pe economia socialistă nu este sinonim, aşa cum ar părea la prima vedere, cu
economia de tip socialist. Termenul de stat socialist al bunăstării poate să ne inducă în eroare. In unele ţări
occidentale s-a dezvoltat, sub influenţa unei ideologii socialiste, un amplu stat al bunăstării, fundat pe
economia de piaţă, cu unele componente de tip socialist. Suedia este exemplul cel mai evident. Ceea ce
este însă specific statului din fostele ţări socialiste este faptul că, pe lângă opţiunea sa socialistă în ceea ce
priveşte bunăstarea colectivă, el este întemeiat pe o economie de tip socialist.
Elementele caracteristice ale statului bunăstării în fostele ţări socialiste pot fi schematizate astfel (apud. E.
Zamfir, 1995, 45-47) :
 Sursa cea mai importantă a bunăstării individuale o constituie veniturile primare.  Există însă
deosebiri faţă de statul bunăstării fundat pe economia de piaţă : sursa salarială a fost generalizată,
veniturile din profit au fost complet eliminate iar veniturile din proprietate au devenit marginale.
In România, ca şi în cazul altor ţări socialiste, a existat obligativitatea muncii pentru toate
persoanele apte. Primeau pensie de invaliditate în mod universal doar cei care nu erau apţi de
muncă. Politica salarială era orientată puternic spre promovarea egalităţii. Limitarea inegalităţilor
era realizată direct prin politica salarială şi mai puţin prin redistribuire.
 Generalizarea sistemul de asigurări sociale.  Ţările socialiste au dezvoltat un sistem de asigurări
sociale foarte amplu. Politica folosirii complete a forţei de muncă a exclus total nevoia ajutorului
de şomaj. Totodată, prin faptul că marea majoritate a populaţiei era salariată, se asigura, quasi-
universal, o pensie, excepţie făcând doar femeile care întreaga lor viaţă au fost casnice. Dar
datorită nivelului scăzut al salariilor, la care s-au adăugat şi raţiuni ideologice, a existat o
puternică presiune asupra femeilor de a se angaja în muncă, beneficiind şi ele în consecinţă într-o
largă măsură de dreptul la pensie.
 Redistribuirea veniturilor după nevoi este o componentă esenţială a programului socialist al
bunăstării. Se realiza prin alocaţii generoase pentru copii, acestea echilibrând veniturile familiilor
cu copii în raport cu ale celor fără copii. In plus, în România a existat o alocaţie pe viaţă pentru
mamele cu 3 sau mai mulţi copii.
 Sistemul fiscal similar cu cel al ţărilor cu economie de piaţă.  Statul se funda pe resursele sale
financiare pe impozite directe (pe veniturile salariale) şi indirecte (pe consum -impozitul pe
circulaţia mărfurilor). In plus, statul beneficia şi de profitul activităţii economice, în calitate de
proprietar al întregii economii. In România, impozitul individual pe salariu a fost înlocuit cu
impozitul pe fondul general de salariu, dispărând în acest fel, diferenţa dintre salariul brut şi cel
net.
 Educaţie şi asistenţă medicală gratuite pentru toţi, la care se adăugau şi alte gratuităţi şi forma de
sprijin: burse pentru elevi, tabere, manuale gratuite etc.
In concluzie, „sistemul statului bunăstării, în varianta sa din ţările socialiste nu diferă structural de cel din
ţările cu economie de piaţă ; existau însă, o serie de particularităţi în mod special, trebuie menţionată
preferinţa pentru forme universale de protecţie socială datorată, în mare măsură, faptului că veniturile
erau ţinute scăzute, realizarea egalităţii trebuind să fie obţinută nu numai prin politica salarială, dar şi prin
sistemul de redistribuţie. O societate mai egală poate fi realizată prin corectarea inegalităţilor generate de
veniturile primare prin sistemul de redistribuţie. A existat mereu o preferinţă ridicată pentru sporirea părţii
bunăstării colective obţinute prin cheltuieli sociale, iar nu individuale. Aceasta se realiza inclusiv prin
sistemul de subvenţii pentru bunurile de bază şi de impozitare superioară a bunurilor de lux. Ceea ce este
specific societăţilor moderne este , subliniază Elena Zamfir, etatizarea protecţiei sociale. "Statul şi-a
asumat funcţii tot mai extinse în asigurarea protecţiei sociale". (E.Zamfir, ed.cit., 49). In societatea
contemporană, s-au produs o serie de modificări importante, subsumate toate procesului de modernizare
şi care sunt responsabile de acest nou fenomen social. In consecinţă, bunăstarea devine un obiectiv
prioritar al politicii sociale în secolul al XX-lea. Dintr-o activitate informală, nestructurată, dirijată mai
degrabă de organizaţii nestatale (biserică sau organizaţii de caritate), securitatea socială devine un sistem
statal. E.Zamfir (1995, 52) subliniază principalele direcţii de schimbare a sistemului de securitate socială :
1. Etatizarea suportului social. Statul este, în principal, instanţa care oferă sprijin
celor în nevoie.
2. Ajutorul este acordat nu prin bunăvoinţa unei persoane sau instituţii, ci ca un drept reglementat de
lege.
3. Ajutorul este lărgit prin includerea unui complex sistem de asigurări.
 
4. Asigurările sociale şi ajutorul social sunt acordate din fonduri de stat care, în general, sunt
colectate obligatoriu, pe diferite căi, de la populaţie.
5. Nu sunt excluse nici iniţiativele private şi comunitare. In fapt, în ultimii ani s-au dezvoltat rapid o
serie de organizaţii neguvernamentale de asistenţă socială. Acest lucru s-a întâmplat în mod
special în Statele Unite, probabil ca o compensare a rolului mai scăzut al statului în asistenţa
socială. Bunăstarea rămâne însă fundamental un atribut al statului, obiectivul central al politicilor
sociale. Redistribuirea bunăstării în „ welfare state" se realizează în mai multe forme:
6. Finanţarea de către stat (dar şi de către colectivitate în formele sale specifice) a bunurilor
7. publice sau de interes public: cheltuieli urbanistice, de protecţie a naturii (de poluare),
infrastructura vieţii urbane şi economice (şosele, sisteme de comunicaţii), ştiinţă, cultură,
sănătate, educaţie.
8. Se desprind trei modalităţi de sprijinire a consumului individual de bunuri de interes social( apud.
E. Zamfir, 1995, 37).
9. Gratuitatea: sunt bunuri de care indivizii în nevoie pot beneficia gratuit - educaţie,
sănătate, mese pentru şcolari, tabere etc.
10. Subvenţia: statul sau alte instanţe acoperă o parte din costul respectivelor bunuri.
Consumatorul va trebui să plătească în consecinţă doar o parte din preţ, fapt care duce la
creşterea consumului.
11. Alte forme de încurajare a consumului : reducerea de taxe/impozite pentru consumul
respectivului bun (este cazul reducerii de impozite în cazul construirii de locuinţe sau de
cumpărarea de asigurări private de bătrâneţe).
12. Transferurile financiare de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puţine (în
nevoie). Veniturile secundare sunt rezultatul transferului : statul preia o parte din veniturile
primare ale indivizilor şi le redistribuie celor care sunt în nevoie. Se disting două tipuri de
transferuri şi trei mecanisme distincte de transfer financiar.
13. Transferuri financiare : indivizii primesc o sumă de bani pe care o pot utiliza aşa
cum doresc: pensii, ajutor de şomaj, ajutor de boală, alocaţii familiale , asistenţă socială.
14. Transferuri în natură: bunuri şi servicii pe care le primesc în mod gratuit:
15. educaţie, îngrijire medicală, alimente (bonuri de alimente pentru cei săraci în S.U.A.), tabere etc.
În această categorie intră sfera largă a asistenţei sociale : serviciile sociale oferite gratuit ( sau în
mare măsură gratuit) persoanelor în situaţii de dificultate. Cele 3 mecanisme distincte de transfer
financiar sunt:
16. asigurările sociale (transfer financiar contributoriu);
17. transferuri universale (categoriale, non-contribuitorii); şi
18. asistenţa socială financiară (transfer financiar non-contributoriu bazat pe testarea mijloacelor
financiare)
19. a)-Cea mai importantă formă de asigurare socială o reprezintă pensiile.
20. b)- Se adaugă alte transferuri universale (care nu sunt determinate, în general, de situaţia
financiară a primitorului): alocaţiile familiale (alocaţii pentru copii, alocaţii pentru mamele cu
mai mulţi copii etc.); alocaţii pentru persoanele handicapate, alocaţii pentru invalizii de război,
bursele pentru elevi, studenţi, îngrijirea medicală. În plus, în multe ţări, o serie de servicii
universale sunt gratuite: învăţământul, sănătatea, anumite forme de participare la cultură etc. c)-
În ceea ce priveşte asistenţa socială financiară, prin acest mecanism se asigură celor în nevoie - în
funcţie de dimensiunile nevoii existente şi pe baza testării resurselor financiare ale familiei de
provenienţă -, resursele necesare. Sprijinul este în raport cu nevoia şi are drept sursă bugetul de
stat. Asistenţă socială include, la rândul său, 3 mari tipuri de activităţi :
21. Ajutor în bani sau în natură. Un asemenea ajutor se acordă familiilor sărace, plasate sub un
anumit nivel de viaţă; burse pentru copiii familiilor cu venituri scăzute, îngrijire sanitară gratuită
(în ţările în care ea nu este gratuită) pentru persoanele cu venituri scăzute, alocaţii pentru copii,
mese gratuite pentru cei săraci, mese gratuite pentru copiii săraci etc.
22. Finanţarea unor instituţii care se ocupă de persoane care au nevoie de îngrijire specială
permanentă : orfelinate pentru copii, instituţii pentru copiii maturi handicapaţi, instituţii pentru
bătrâni etc.
23. Furnizarea de servicii specializate celor în nevoie : suport social şi psihologic, sprijin terapeutic,
plasamentul familial sau adopţia pentru copii, sprijinirea tinerelor mame singure în situaţii
dificile, furnizarea de locuinţe pentru familiile sărace în nevoie, diferite tipuri de consultaţii
educaţionale, maritale etc.).
24. "Orice sprijin social are semnificaţia unei redistribuţii a veniturilor, a unui transfer de venituri,
realizate prin mecanismele statului . Cu alte cuvinte, statul produce un transfer de venituri de la
persoanele active spre persoanele inactive, de la persoanele cu venituri primare mari, la
persoanele cu venituri reduse, de la persoanele cu necesităţi mai restrânse, la persoanele cu
necesităţi mai mari (în asistenţă medicală, îngrijire copii etc.)." (E.Zamfir, 1995, 39)
25. Eliminarea dictaturilor şi a regimurilor totalitare din ţările Europei de Est a deschis posibilitatea
modificării istoriei, în vederea evoluţiei lor spre o societate social-democrată. Dar, trecerea de la
economia etatizată la economia de piaţă este realizată, în cele mai multe cazuri, „Ca un proces de
implementare forţată a economiei capitaliste, de proliferare a unor forme de acumulare primitivă
a capitalului pe seama avuţiei publice. Privatizarea, politică ce desemnează atât restructurarea
proprietăţii de stat în forme de organizare economică eficiente, dar şi constituirea proprietăţii
capitaliste, legitimează, adesea, o adevărată înstrăinare ilicită a avuţiei publice". (Radu Florian,
1994, 27)
26. Este limpede că, în România, ca şi în celelalte ţări est-europene, reforma economică - a cărei
necesitate nu poate fi pusă sub semnul întrebării - este terenul unei confruntări între două tendinţe
: cea a restauraţiei într-o formă sau alta a unui capitalism vetust şi cea a reînnoirii economico-
sociale, care s-ar înscrie într-o direcţie social-democrată. Prima tendinţă identifică economia de
piaţă cu una funciarmente capitalistă, în care întreprinderile publice să aibă o pondere unică şi
orice formă de intervenţie a statului să fie înlăturată. A doua cale, însă, îşi propune să construiască
o economie mixtă de piaţă, care să implice o diversitate de pârghii de reglare economică şi, în
final, care să conducă la instaurarea „Welfare State".
27. Ciocnirea acestor două tendinţe reprezintă principala contradicţie a procesului de reînnoire
democratică a societăţilor din Sud-estul Europei, proces care se dezvăluie într-o mare varietate de
acte şi evenimente politice şi economice. În 2002, „rezultatele acestei confruntări sunt încă
incerte, «jocurile nu sunt încă făcute», deoarece raportul forţelor social-politice de care depinde
evoluţia sa în plină mişcare, implică numeroase variabile ce ne pot oferi multe surprize". (ibidem,
p.28)
28. In concluzie, „sistemul statului bunăstării, in varianta sa din țările socialiste nu diferă structural
de cel din tarile cu economie de piatra ; existau însă, o serie de particularități in mod special,
trebuie menționata preferință pentru forme universale de protecție sociala datorata, in mare
măsura, faptului ca veniturile erau ținute scăzute, realizarea egalității trebuind sa fie obținută nu
numai prin politica salariala, dar si prin sistemul de redistribuite. O societate mai egala poate fi
realizata prin corectarea inegalităților generate de veniturile primare prin sistemul de redistribuite.
A existat mereu o preferință ridicata pentru sporirea părții bunăstări colective obținute prin
cheltuieli sociale, iar nu individuale. Aceasta se realiza inclusiv prin sistemul de subvenții pentru
bunurile de baza si de impozitare superioara a bunurilor de lux. Ceea ce este specific societăților
moderne este , subliniază Elena Zamfir, etatizarea protecției sociale. “Statul si-a asumat funcții tot
mai extinse in asigurarea protecției sociale”. (E. Zamfir, ed.cit., 49). In societatea contemporana,
s-au produs o serie de modificări importante, subsumate toate procesului de modernizare si care
sunt responsabile de acest nou fenomen social. In consecință, bunăstarea devine un obiectiv
prioritar al politicii sociale in secolul al XX-lea. Dintr-o activitate informala, nestructurata,
dirijata mai degrabă de organizații nestatale (biserica sau organizații de caritate), securitatea
sociala devine un sistem statal. E.Zamfir (1995, 52) subliniază principalele direcții de schimbare
a sistemului de securitate sociala :
29.
Bibliografie

1Suport de curs

2 Zamfir, Elena, & Zamfir, Cătălin. (Eds.). (1995). Politici sociale. România în context european.
București: Alternative.