Sunteți pe pagina 1din 6

ZEII ROMANI (I)

“Considerați că fiind "sfinți pagani", zeii greci sunt în număr de 12 precum apostolii creștini.
Numărul zeilor romani este unul deosebit de mare, fiind de ordinul miilor , ei protejau fiecare act al vieţii, de la
naştere pana la moarte. Principalii zei: Jupiter , Iunona, Saturn, Apollo, Marte, Neptun
1. JUPITER , zeul suprem al romanilor, este stapanul zeilor si al oamenilor, asimilat cu Zeus in panteonul
grecesc. El era numit Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Inalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea suprema a
statului roman, avand in grija legile si ordinea sociala. Jupiter este o derivatie a lui Jove si pater (latina: tata).
Era considerat drept divinitate suprema, datatoare de viata si de lumina, care carmuia cerul si pamantul, stapanea
tunetul si trasnetul, dezlantuia ploile si furtunile etc. Legate de aceste atribute, Jupiter purta o serie de epitete, ca:
Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul sau se afla la Roma, pe Capitoliu si, de aici, el a mai capatat un
epitet - Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscuta care il desemna era Optimus Maximus ("cel mai bun si cel
mai mare"). Ca ocrotitor al romanilor si al Romei in special, Jupiter era cinstit cu precadere de consulii care intrau
in functie, de generalii care se intorceau victoriosi, de invingatorii in intrecerile sportive, de cei care imparteau
dreptatea etc. El era venerat si avea cate un templu in toate orasele Imperiului Roman. Jupiter este reprezentat
printr-un barbat cu barba, cu o corona de lauri pe cap si cu un “fulger” in maini.
  La greci: Astfel, Zeus, divinitatea suprema, era considerat stăpânul Universului si personifica cerul, fiind de
asemenea si protectorul întregii naturi, al bunăstării oamenilor si al vieţii sociale. Chiar si numele lui (însemnând "cel plin
de raze, strălucitorul") ii atesta calitatea de zeitate celesta. Atributul lui era fulgerul. Era soţul Herei si tata a numeroşi zei
si semizei. Statuia lui sculptata de Fidias pentru templul din Olimp a fost una din cele şapte minuni ale lumii antice.
Romanii îl numeau Iuppiter.
2. IUNONA este sotia lui Jupiter, echivalentul roman al zeitei grecesti Hera. Parintii zeitei sunt Saturn (zeu)
si Ops. Este numita "Lucina", datorita faptului ca ajuta femeile la nasteri, fie "Juga", pentru ca patrona
casatoriile. Este de asemenea "patroana protectoare" a orasului Roma fiind venerata pe Capitoliul din Roma.
Sarbatorile de 1 martie erau inchinate ei purtau numele de Matronalia (lat. femeie) si aminteau de rolul salvator
pentru cetate al femeilor sabine rapite odinioara, care s-au aruncat in incaierare intre parintii si noii lor soti,
impiedicandu-i sa se macelareasca reciproc. Cand cetatenii romani au fost surprinsi de un atac dusman neasteptat,
gastele au dat alarma, instiintand pe Iunona care primeste porecla de Monetal (cea ce da alarma), salvand astfel
Roma. Pentru ca templul zeitei era in apropiere de locul unde se bateau monezile, baterea de monezi si monezile
(banii) erau denumiti "moneta". Denumirea lunii iunie provine de la aceasta zeita, ziua de 14 februarie ziua
"Sfantului Valentin", "ziua indragostitilor", sarbatorita in Europa Occidentala, este atribuita la fel, ca o
reamintire a zeitei, fiind cinstita cu un buchet de flori daruite persoanei iubite. Cunoscuta ca foarte geloasa, Iuno
s-a razbunat pe toate muritoarele sau zeitele cu care sotul sau a inselat-o.
   La greci: Hera era regina zeilor, patroana a casatoriei si a maternitatii, personificare feminina a cerului, dar
si a pamantului si protectoare a ogoarelor. Extrem de geloasa, ea se răzbuna adesea pe cuceririle soţului sau
Zeus. Era reprezentata ca prototipul unei frumuseţi robuste.
3. SATURN (in latina Saturnus) a fost o veche divinitate de origine italica, care patrona muncile agricole si
roadele pamantului. El a fost identificat de-a lungul timpului cu titanul Cronos, din mitologia greaca. In evul
mediu el era cunoscut ca fiind zeul roman al agriculturii, justitiei si dreptatii; in mana stanga avea o secera, iar in
mana dreapta avea spice de grau. Numele mamei sale era Helen sau Hel. Sotia lui Saturn era Ops (echivalenta
romana a lui Rhea).Temandu-se in urma prevestirilor unui oracol , ca unul dintre fii ii va lua domnia , isi inghitea
copiii,act simbolic al ideii ca forta timpului este implacabila.Au reusit sa scape cativa dintre ei , Saturn fiind tatăl
lui Ceres, Jupiter si Veritas, printre alţii. Saturn avea templul pe Forum Romanum, care conţinea trezoreria regala.
In unele mituri se afirma ca Saturn a trăit pe pamant pana la vârsta de fier, când din cauza rautatii oamenilor ,s-a
retras in Insulele Fericiţilor, printre oameni care dobândiseră nemurirea. Ii erau consacrate sărbătoarea numita
Saturnalii.
Saturnaliile (Saturnalia), cea mai importanta si mai veche sărbătoare romana, legata de încheierea ciclului
anual al lucrărilor agricole; începea la 17 decembrie si continua şapte zile, timp in care şcolile si tribunalele luau
vacanta, operaţiile militare se întrerupeau , se dădeau banchete publice , sclavii mâncau împreuna cu stăpânii si
aveau voie sa le vorbească deschis , fara riscul pedepsei.
4. APOLLO era in mitologia romana si cea greaca, zeul zilei, al luminii si al artelor, protector al poeziei si
al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit si Phoebus-Apollo. Era fiul lui
Jupiter si al Latoniei. Pentru ca Iuno, din gelozie, ii refuzase Latonei un loc unde sa poata naste, Neptun a scos la
iveala, din malurile marii, insula Delos. Latonia a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo si pe Selene. Crescand
miraculos de repede, la numai cateva zile dupa nastere Apollo, al carui arc si ale carui sageti devenisera temute, a
plecat la Delphi, unde a ucis sarpele Python, odinioara pus de Iuno sa o urmareasca pe Latonia si care ulterior
devenise spaima intregului tinut. Dupa aceea Apollo a infiintat acolo propriul sau oracol, instaurand totodata si
Jocurile Pitice. Un alt episod care i se atribuia era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Aesculapius, initiat de
centaurul Chiron in tainele medicinei, nu s-a mai multumit sa vindece, ci a inceput sa-i invie pe cei morti. Acest
fapt a atras asupra sa mania lui Jupiter, care l-a omorat cu trasnetul sau. Indurerat de pierderea lui si neputand sa
se razbune pe Jupiter, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului sau pe ciclopi, ucigandu-i la randul sau, cu
sagetile lui. Singura vina a acestora era faptul ca faurisera trasnetul lui Jupiter. Drept pedeapsa pentru actul sau
necugetat, Apollo a fost osandit de Jupiter sa slujeasca timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El si-a ispasit
pedeapsa pazind turmele lui Admetus. Apollo a iubit numeroase nimfe si muritoare, printre care pe Daphne,
Cyrene, Marpessa, Cassandrasi uneori chiar tineri ca Hyacinthus si Cyparius. Zeul era infatisat ca un tanar frumos
si inalt, cu o statura zvelta si impunatoare. Atributele lui erau multiple: initial, Apollo era considerat ca o
divinitate temuta, razbunatoare care, justificat sau nu, raspandea molimi sau pedepsea cu sagetia aducatoare de
moarte pe oricine ii statea impotriva. Era socotit totodata zeu vindecator, priceput in arta lecurii, si tatal lui
Aesculapius. Avea darul profetiei, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era
cel de la Delphi. Se spunea ca, indragostit fiind de Cassandra, fiica lui Priamus, Apollo ar fi initiat-o si pe ea in
aceasta taina. Mai tarziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei si al artelor frumoase. Era infatisat, in aceasta
calitate, inconjurat de muze, pe muntele Parnassus.
Muzele erau fiicele lui Zeus si ale Mneosynei (Memoria), inspiratoare ale muzicii, poeziei, dansului,
protectoare ale artelor. Se nascusera in Tracia si traiau in padurile muntelui Parnas, insotindu-l deseori pe
Apollo..Numele lor erau: Clio-muza istoriei, Euterpe-muza poeziei lirice si a muzicii, Thalia – muza comediei,
Melpomene-muza tragediei, Terpsichore-muza dansului, Erato-muza poeziei erotice., Polyhymnia-muza poeziei
lirice religioase , Urania-muza astronomiei, Calliope-muza poeziei epice si a elocintei.Traditia poetica impunea
invocarea muzei la inceputul operei.
Apollo era zeul invocat in calatorii, de cei care navigau pe mare, care proteja orasele sinoile constructii. Se
spunea ca impreuna cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetatii Megara, care fusese distrusa. In sfarsit, Apollo
era considerat ca zeu al luminii (de aici si epitetul de Phoebus) si era identificat adesea cu insusi Soarele. Era
serbat in numeroase centre ale lumii grecesti: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc. In cinstea lui s-au instituit la
Roma Ludi Apollonares, si tot acolo, pe vremea imparatului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.
Apollo este reprezentat printr-un bărbat nud cu o harpa sau un arc.
  La greci: Apollo, alt fiu al lui Zeus, s-a născut la Delos, in Grecia. Mama sa, Leto, a fost urmărita de răzbunarea
Herei si si-a putut naşte fii doar pe aceasta insula care, spune legenda, nu era ancorata de fundul marii. Zeu al luminii si al
Soarelui, al muzicii si al poeziei era maestru al Muzelor si ideal de frumuseţe masculina. Grecii îl considerau si zeu al
Binelui si al Frumuseţii, cel ce face pe oameni sa se supună legilor, aducător de fericire, zeu al sanatatii si tata al lui
Asclepios (zeul medicinei). In Italia a fost adorat după ce, la bătălia de la Actium, l-ar fi ajutat pe împăratul Augustus sa
castige.
5. MARTE (in latina Mars) a fost zeul roman al războiului. A fost fiul lui Jupiter si al Iunonei si una
dintre cele trei divinitati protectoare ale Romei (alaturi de Jupiter si Quirinus=care era zeu de origine
sabina,asimilat cu Romulus , dupa divinizarea acestuia ; considerat protector al pacii , al Romei si al
locuitorilor sai)). Romanii il considerau drept protectorul lor si tatal lui Romulus. Era, la origine, zeul renasterii
naturii, devenind mai tarziu zeul razboiului si al agriculturii.In calendarul roman i se atribuia prima luna a
primaverii , martie, cand se manifesta forta regeneratoare a naturii. Pe masura ce neamul de pastori a devenit o
natiune militara,Marte rustic a devenit zeu al razboiului fiind identificat de timpuriu cu Ares, din mitologia
greaca. Este reprezentat printr-un barbat inarmat de lupta (scut, coif, spada, sulita).
  La greci: Ares, fiul lui Zeus si al Herei, era zeul războiului nedrept si sângeros. L-a avut împreuna cu zeiţa Afrodita
pe Eros (Cupidon). Corespondentul roman, Marte, era la început si divinitate agrara, căreia ii era închinata prima luna a
primăverii, martie. Tradiţia ii atribuie paternitatea lui Romulus si Remus
6. NEPTUNUS la romani, zeul Marii, identificat cu Poseidon din mitologia greaca. Neptunus, zeul marii,
fiul lui Saturnus si al Rheei. Ca si ceilalti frati ai sai, cand s-a nascut, Neptunus, a fost inghitit de catre tatal sau si
apoi dat afara.
Cand s-a facut impartirea Universului, lui Jupiter i-a revenit Cerul, lui Orcus lumea subpamanteana, iar lui
Neptunus Imparatia apelor. El salasluia in fundul marii impreuna cu sotia sa, Amphitrite, alaturi de care, uneori,
urmat de un intreg cortegiu marin si purtat de un car tras de cai inaripati, spinteca valurile. Neptunus starnea
furtunile sau facea ca apele marii sa devina linistite, el scotea insule la iveala sau le cufunda pe altele lovindu-le
cu tridentul sau, facea sa izvorasca rauri sau sa se inchege lacuri. O data el a incercat impreuna cu Iuno si cu
Minerva sa-l puna in lanturi pe Jupiter, dar incercarea a dat gres. De atunci Neptunus a fost mereu alaturi de
preaputernicul sau frate care carmuia destinele lumii. Cu zeitele sau cu muritoarele de rand Neptunus a avut
numerosi fii si fiice, majoritatea infatisati ca niste fiinte monstruoase sau a caror forta era de temut. Printre acestia
se numarau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.
La greci:  Poseidon era zeul marii, responsabil de producerea cutremurelor, a furtunilor de pe mare si a erupţilor
vulcanice, dar si protector al marinarilor, al pescarilor si al acelora ce doreau sa cunoască marea. Era reprezentat ca un
bărbat voinic, cu barba, coroana si tinand in mana semnul sau distinctiv: tridentul. In mitologia romana apare sub numele
de Neptun.
ZEII ROMANI (II)
Zei importanţi : Diana, Venus, Minerva, , Vulcan, Mercur , Pluton Esculap
1. DIANA veche divinitate italica, identificata mai tarziu cu Artemis din mitologia greaca. Era considerata
zeita luminii, al carei simbol stralucitor era Luna, si zeita vanatorii, sora geamana cu Apollo. Era fiica lui
Jupiter si a Latoniei. La inceput a avut aceleasi atribute cu fratele ei: era o divinitate razbunatoare, care semana
molimi si moarte printre muritori. Diana isi secondeaza fratele in numeroase actiuni: il insoteste in exil atunci
cand Apollo ispaseste omorarea Phytonului, e alaturi de el in razboiul troian, participa impreuna la uciderea
copiilor Niobei etc. Cand Apollo ajunge sa fie identificat cu Helios (Soarele), Diana e identificata cu Selene
(Luna). Mai tarziu, Diana capata atribute de zeitate binefacatoare: ea era, de pilda, considerata protectoare a
campurilor, a animalelor si a vindecarilor miraculoase. In calitatea sa de zeita a vanatorii era infatisata ca o
fecioara salbatica, singuratica si care cutreiera padurile insotita de o haita de caini, daruiti de Pan, ucigand
animalele cu arcul si cu sagetile ei faurite de Vulcanus. Insensibila la dragoste, ii pedepsea pe toti cei care
incercau sa se apropie de ea, daca la randu-i incerca sa se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece si
stranie. Este reprezentata printr-o femeie imbracata cu o haina scurta inaramata cu un arc si o sageata, insotita de
un cerb.
La greci: Sora lui Apollo era zeiţa Artemis, divinitate a luminii selenare, dar si a castitatii si fidelitatii conjugale, iar
ca zeitate terestra, a vanatorii si a pădurilor. Sunt cunoscute mai multe legende in care se arata cruda si necrutatoare
atunci când este maniata: îl transforma in cerb pe vanatorul Acteon, care o surprinsese la baie, iar tanarul este ucis de
proprii lui câini; de asemenea, ucide cele şapte fete ale Niobeei, care se lauda ca avea cei mai frumoşi copii (iar Apollo ii
omoară pe baieti). Este identificata la romani cu Diana, reprezentata ca o tânăra cu o tolba de sageti si insotita de o
căprioara. Templul ei din Efes a fost una din cele Şapte minuni ale lumii.
2. VENUS este numele roman al zeiţei greceşti Afrodita, zeiţa dragostei, frumuseţii si fertilitatii. Iniţial o
veche divinitate de origine latina, protectoare a vegetaţiei si a fertilitatii, ea a fost identificata apoi cu Afrodita.
Era soţia lui Vulcan , zeul focului dar era iubita si de zeul Marte.. Era considerata stramoasa romanilor datorita
întemeietorului legendar, Aeneas, si juca un rol important in multe mituri si festivitati romane. Căsătorita cu
Vulcanus, a fost iubita de Marte, zeul războiului, de Bacchus, Mercurius si Neptunus, dintre zei, iar dintre
muritori de Anchises si Adonis. A avut mai mulţi copii: cu zeul Mercurius pe Eros, cu Marte pe Anteros si pe
Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas etc. In legătura cu farmecul si puterea lui Venus circulau numeroase
legende: un episod cunoscut este acela al infidelitatii ei fata de Vulcanus care, descoperind legătura ei cu Marte, a
chemat toţi zeii Olimpului drept martori, surprinzându-i împreuna pe cei doi. Un alt episod, celebru de data
aceasta, este judecata lui Paris: Jupiter a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris, zeiţa vrajbei, si revendicat in
egala măsura de Iuno, Minerva si Venus, sa fie acordat de un muritor, Paris, aceleia pe care o va socoti el mai
frumoasa. Cele trei zeiţe s-au infatisat înaintea lui Paris pe muntele Ida si au început sa-si laude farmecele,
promitandu-i fiecare cate un dar. Cucerit de frumuseţea lui Venus si de darul făgăduit de ea - acela de a o lua de
soţie pe cea mai frumoasa muritoare, pe Helena - Paris i-a dat ei mărul. Alegerea lui Venus si răpirea Helenei au
constituit originea războiului troian. In cursul acestui război, in care rivalele ei, Iuno si Minerva, au sprijinit tabăra
adversa, Venus i-a ajutat in mod constant pe troieni, in special pe Paris si pe Aeneas. Ea a fost chiar rănita in lupta
de către Diomedes. Daca nu a putut împiedica moartea lui Paris si distrugerea Troiei, in schimb, salvarea lui
Aeneas se datoreste lui Venus, care l-a ajutat sa ajungă pe tarmurile Italiei. Tot datorita acestui fapt zeiţa era
socotita, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei.
  La greci: Afrodita. la Homer, ea este fiica lui Zeus si a Dianei, dar o alta legenda spune ca ea s-a născut din spuma
marii, in locul in care curseseră picături din sângele lui Uranus când acesta fusese lovit de Cronos. Venus la romani, ea
era stăpâna dragostei, a frumuseţii, voluptatii si fecunditatii. Cu numele de Anadiomene ("ieşita din mare") este si zeitate
marina, protectoarea marinarilor si a porturilor. Deşi era soţia lui Hefaistos, a iubit mai mulţi zei - Ares (cu care l-a avut
pe Eros), Hermes sau Dionysos - dar si muritori, printre care pe Adonis sau pe Anchise, tatăl lui Enea.
3. MINERVA la romani, zeita intelepciunii, a artelor si a strategiei razboinice. La origine ea a fost o veche
divinitate etrusca, identificata mai tarziu cu Athena, din mitologia greaca. Era zeita intelepciunii, pe care grecii o
mai numeau Pallas. Minerva era fiica lui Jupiter si a lui Metis. Jupiter a inghitit-o insa pe Metis inainte ca aceasta
sa nasca, asa incat Minerva a iesit direct din capul lui Jupiter, cu arme si armura cu tot. In momentul cand a aparut
pe lume, a slobozit un racnet razboinic, care a cutremurat cerul si pamantul. Minerva era simbolul atributelor
unite ale parintilor ei. Ea personifica forta mostenita de la Jupiter, imbinata cu intelepciunea si prudenta lui Metis.
Zeita razboinica este reprezentata cu coif, sulita si egida pe care era zugravit capul Gorgonei.
   La greci: Atena "cu ochi de azur" era zeiţa intelepciunii, a războiului dar si, in acelaşi timp, protectoare a artelor,
mestesugurilor si păcii. A fost născuta, potrivit legendei, din capul tatălui sau, Zeus, care isi inghitise prima consoarta, pe
Metis. Nici ea nu a acceptat sa se mărite, lucru care i-a adus denumirea de Pallas ("fata tânăra, curata"). Ei i s-a dedicat
magnificul templu Parthenon din oraşul ce ii poarta numele si a cărei protectoare era. Minerva este numele ei roman
.
4. VULCANUS a fost o veche divinitate romana, identificata de timpuriu cu Hefaistos din mitologia greaca.
Vulcan, fiul lui Jupiter si al Iunonei, era considerat zeul focului. Vulcan era schiop iar infirmitatea sa se datora fie
faptului ca fusese aruncat de Jupiter din inaltul cerului, fiindca in cursul unei dispute dintre parintele zeilor si
Iuno, el luase apararea mamei sale, fie faptului ca se nascuse infirm si, rusinata, Iuno il aruncase in mare, de unde
a fost luat si crescut de Tethys. Timp de noua ani Vulcan a trait intr-o grota din fundul marii. Resedinta sa de
predilectie a ramas insa vulcanul Etna din Sicilia. Acolo, in atelierele fierariei lui divine, ucenicii sai - ciclopii -
prelucrau fierul si celelalte metale. Din mainile dibace ale zeului faurar au iesit tot felul de obiecte si fenomene
minunate: un tron de aur daruit Iunonei, armele lui Ahile, lucrate la rugamintea lui Tethys, trasnetele lui Jupiter,
faimosul colier al Harmoniei etc. Vulcan a fost cel care a ajutat la nasterea Minervei, inlesnind ca zeita sa iasa din
capul divinului ei tata. Zeul Vulcan a fost cel care a modelat, din tarana, trupul Pandorei. Vulcan a fost cel care l-a
ţintuit si pe Prometeu pe muntele Caucasus. Deşi înzestrat cu un fizic urat, Vulcan a fost soţul lui Venus.
 La greci: Celalalt fiu al Herei era Hefaistos (la romani se numea Vulcan), divinitate a focului si a metalelor, care
avea ateliere in fundul vulcanilor, unde făurea arme pentru cei mai mari eroi legendari. Mama sa, văzând cat era de urat, a
vrut sa-l înece si l-a aruncat in ocean. Salvat, zeul a rămas insa şchiop, defect accentuat de o lovitura primita de la Zeus.
Ca sa se revanşeze, tatăl sau i-a oferit-o de soţie pe frumoasa Afrodita.
5 . MERCURIUS era mesagerul zeilor, zeul comertului si al calatorilor - si, pentru acest atribut, i se ridicau
statui la toate raspantiile - dar si al hotilor si al borfasilor. El era protectorul pastorilor si calauza umbrelor celor
morti catre meleagurile Infernului. In general, era considerat drept patronul muzicii, al oricarei inventii, al
mestesugurilor etc. In mitologia greceasca zeul mesager purta numele de Hermes. La romani mama lui Mercurius
era veche divinitate de origine obscura. Simboliza, se pare, Primavara. Mai tarziu a fost identificata cu Maia din
mitologia greaca. Mercurius, fiul lui Jupiter si al unei pleiadei, s-a nascut intr-o pestera pe muntele Cyllene, din
Arcadia. Inca de timpuriu, Mercurius si-a vadit aptitudinile si talentele. Abia nascut, copilul a iesit din scutece si a
fugit pana in Thessalia, de unde a furat cirezile pe care le pastea acolo fratele sau, Apollo. Nimeni nu l-a vazut in
afara de un cioban, pe nume Battus. Dupa ce a ascuns animalele, Mercurius s-a intors inapoi in pestera in care s-a
nascut. Acolo, la intrare, a gasit o broasca testoasa si, cu ingeniozitatea-i caracteristica, a intocmit din carapacea ei
o lira. Intre timp Apollo a luat urma hotului si, ajuns la pestera cu pricina, l-a silit pe Mercurius sa-i inapoieze
vitele. Auzind insa sunetul minunat al lirei, zeul s-a invoit sa i le lase in schimbul noului instrument. Mai tarziu,
tot de la Apollo a primit Mercurius si faimosul caduceu, care a devenit - alaturi de palaria cu boruri largi si de
sandalele de aur inaripate - unul dintre atributele zeului. Mandru de istetimea fiului sau, Jupiter l-a facut pe
Mercurius mesagerul zeilor. In aceasta calitate, in majoritatea legendelor Mercurius joaca un rol secundar.
La greci: Hermes era fiul lui Zeus si al nimfei Maia si deţinea funcţia de mesager al zeilor. De asemenea, e
considerat protector al comerţului, al acţiunilor indraznete si chiar al hoţilor. A inventat lira, flautul, masurile si greutatile
si sportul. A fost identificat cu zeul roman Mercur. Ca atribute avea sandalele înaripate si caduceul (nuia magica, simbol
al păcii si comerţului).
6. PLUTON este zeul roman echivalent cu Hades la greci, fiind zeul lumii de dincolo. La origine, el se numea
Plutus si era considerat drept zeul bogatiilor, al aurului si al altor minereuri. Deoarece acestea trebuiau scoase de
sub pamant, Pluton a fost recunoscut drept zeul lumii subterane fizice, si dupa aceea si al lumii spirituale, el fiind
asociat cu moartea. El pazea portile infernului pentru a nu iesi sufletele celor morti.
Hades este fiul lui Cronos şi deci fratele lui Zeus şi al lui Poseidon. La împărţirea lumii între cei trei fraţi, lui i se nimereşte
lumea subpământeană si infernul, în timp ce Zeus ia cerul, iar Poseidon, marea. Hades a primit de la ciclopi o cască în dar,
care îl face nevăzut, participă la luptă împotriva Titanilor şi domneşte peste morţi ajutat de demonii cărora le impune
autoritatea. Este zeul cel mai urât de muritori şi chiar zeii au groază de el.
Se îndrăgosteşte de Persefona, dar fiindcă Zeus îi interzice să o ia de soţie, o răpeşte când acesta o trimite la mama sa,
Demeter. O îndeamnă să mănânce un sâmbure de rodie, legând-o astfel definitiv de Infern.. Numele lui era întotdeauna
pronunţat cu teamă, Sofocle numindu-l Pluton "cel Bogat" fiindcă " întunecatul Hades se îmbogăţeşte cu gemetele noastre şi
cu plânsul nostru."
7. ESCULAP a fost zeul medicinei, al tamaduirolor in mitologia romana si a fost preluat de la greci.
La greci: acest zeu era reprezentat de Asclepios care initiat de centaurul Chiron in tainele medicinei, nu s-a multumit
doar sa vindece, ci a inceput sa-i invie pe cei morti. Acest fapt a atras asupra sa mania lui Jupiter, care l-a omorat cu
trasnetul sau. Este reprezentat printr-un barbat mai in varsta avand un bat in mana si cu un sarpe incolacit. Sarpele lui
Esculap a cucerit o anumita faima, ca simbol al stiintei medicale si a medicilor pana in prezent Se cunoste o legenda, de pe
vremea romanilor, despre sarpele lui Esculap care spune: zeul soarelui, Apollo, a fost preocupat sa descopere secretele
vindecarii oamenilor. Esculap, fiul sau, numit si zeul medicinii a vazut un sarpe care cu ajutorul unor plante vindecatoare a
putut sa vindece un alt sarpe, fiind bolnav. Vazand acest lucru, Esculap a hotarat sa foloseasca si el aceleasi plante si sa
vindece oamenii. Asa a aparut un simbol, ce prezinta un sarpe in jurul toiagului lui Esculap si care este numit caduceu.
Acest simbol la greci reprezinta bastonul zeului Hermes. Medicina are astazi un simbol cu un sarpe ce incojoara cupa, in
care este pastrat veninul folosit pentru vindecare.
ZEII ROMANI (III)
Ianus,   Bacchus, Vesta-vestale, Ceres-legenda Prosepirnei
1. IANUS una dintre cele mai vechi divinitati din mitologia romana. La origine, Janus a fost un rege care a
domnit in Latium in epoca de aur. Dupa moarte a fost divinizat. Ca zeu protector al Romei i se atribuia un
miracol care a salvat cetatea de o invazie a sabinilor: in timp ce dusmanii se pregateau sa treaca peste zidurile
Capitoliului, Ianus a facut sa tasneasca in fata lor un suvoi fierbinte, care i-a silit sa se retraga. In amintirea acestui
fapt persista la Roma obiceiul de a lasa in timp de razboi portile templului lui Ianus deschise, pentru a-i da
posibilitate zeului sa vina in ajutorul romanilor. In timp de pace ele se inchideau. Ianus era infatisat cu doua fete
opuse: una privea inainte, cealalta, inapoi. Era zeul timpului, al sărbătorilor si riturilor de trecere si al
fenomenelor de tranziţie.
2. BACCHUS zeul strugurilor, al vinului si implicit al veseliei, a fost unul dintre cei mai populari zei ai
vechilor romani. Jumatate om, jumatate zeu, Bacchus se simtea mai apropiat de oameni. Lor le-a oferit in dar
secretul fabricarii vinului, iar oamenii il cinsteau cum se cuvine, in lungi petreceri, mai ales la inceput de toamna,
cand zeul se intorcea pe pamant, pentru degustarea primului vin al anului. Se spune ca, intotdeauna, zeul venea sa
petreaca alaturi de oameni, dar, pentru asta, oamenii trebuiau sa respecte o dorinta anume a zeului - sa bea doar
din cupe de ametist, deoarece ametistul amintea zeului de o poveste de dragoste, sfarsita tragic din vina lui si a
excesului de vin. Demult, Bacchus fusese indragostit de o frumoasa nimfa, pe nume Amethyste. Dar pentru ca
nimfa nu-l iubea si l-a respins, zeul - ametit de vin si dornic de razbunare - a prefacut-o in stanca. Nemaiputand
apoi schimba nimic, cu toata puterea lui zeiasca, Bacchus, cuprins de regrete, si-a spart cupa de vin de stanca si si-
a promis sa nu mai bea niciodata pana la uitarea de sine. Stanca a capatat atunci culoarea violet-rubinie a vinului.
Atinse de ea, alte pietre se transformau si ele, pe loc, in ametiste. Cum termenul grec amethystos inseamna "cel ce
nu e beat", a bea din cupe taiate in ametist echivala cu a ramane mereu lucid, a nu bea, de fapt, peste masura.  Este
reprezentat printr-un barbat nud cu o coroana din frunze de struguri.
La greci: Dionysos. era una dintre cele mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit
în întreaga lume La serbarile date in cinstea lui participa toata lumea dar, mai ales, femeile. Atunci zeul era sarbatorit in
cantece si dansuri, adesea cu caracter orgiastic.
3.VESTA fiica lui Saturn, a fost o veche divinitate romana, considerata drept protectoare a focului din cămin
si a căminului in general. Vesta este adesea identificata cu Hestia din mitologia greaca. Prezenta lui Vesta era
simbolizata prin focul sacru care ardea in templele sale. Focul lui Vesta era pazit in temple de preotesele ei,
Vestalele. Erau in numar de sase , fiind alese de marele preot (pontifex maximus), ele erau copile si de obicei , din
familiile nobile. Ramaneau in slujba zeitei 30 de ani , timp in care nu aveau voie sa se casatoreasca. În perioada
în care slujeau în templu, era pretinsă vestalelor castitatea absolută. O vestală dezvirginată, constituia un delict
grav și însemna o nenorocire mare pentru societatea romană. O vestală care nu respecta această regulă era
înlăturată ca preoteasă fiind îngropată de vie.
Principala lor functie era intretinerea foculu sacru al cetatii. Acest foc sacru era innoit la fiecare 1 Martie si
a ars pana la 1 Martie 391 e.n., cand imparatul Teodosiu I a interzis slujbele pagane in public. De asemenea ele
trebuiau să aducă apă de la izvorul sfânt al nimfei Egeria, pentru a curăți templul. De asemenea, ele pregăteau
„mola salsa”, un amestec de apă sărată cu tărâțe și să obțină „suffimen”, cenușa rezultată de arderea vițeilor
nenăscuți, care servea la tratarea vacilor. Vestalele, proveneau din familii romane nobile de patricieni si erau
obligate sa-si pastreze virginitatea timp de 30 de ani, fara dreptul de a se casatori sau de a da nastere unor copii.
   Despre Hestia nu se cunosc multe legende. Tot ce se ştie despre ea este ca i-a refuzat pe Poseidon si, mai
târziu, pe Apollo si a cerut fratelui sau dreptul de a ramane fecioara pentru totdeauna. Ea simboliza puritatea
focului din vetre, a focului care ardea jertfele muritorilor. Mult mai cunoscuta este zeiţa romana Vesta, cu care se
identifica si căreia ii era închinat un templu pe colina Palatinului din Roma, unde slujeau preotese numite vestale.
4. CERES este zeiţa romana a recoltei si grâului. Ceres provine din sincretismul dintre o veche divinitate
italica agrara si zeiţa greaca Demetra. In epoca imperiala patroneaza simbolic painea alba. Dupa izvoarele latine,
sabinii numeau ceres painea si granele. Romanii o serbau in festivalurile Ludi Cereris sau Cerealia, intre 12-19
aprilie, venerand-o drept creatoarea recoltelor; in acest sens, era invocata ca fiind cea care-i invata pe oameni
detaliile tehnice ale agriculturii: semanatul, secerisul etc. Astfel devine zeita intregii lumi vegetale, dar si
divinitatea htonica a mortilor. La ceremoniile consacrate zeitei, femeile nu puteau asista decat daca erau curate.
Mai tarziu, Ceres face parte dintr-o triada a plebei, impreuna cu Liber Pater si Libera. Este reprezentata printr-o
femeie mai in varsta (pe un tron sau in picioare) cu un sceptru. . este Demetra
La greci: Demetra, chivalentul grecesc al zeiţei Ceres ,a recoltei, agriculturii si fertilitatii, i-a dăruit lui
Zeus o fiica, pe Persefona, răpita de Hades si dusa in Infern. Stăpânul zeilor a hotărât mai apoi ca aceasta sa
stea noua luni cu mama sa si trei cu Hades
Legenda zeiţei Ceres - după Ovidiu – cartea IV
Ceres, zeiţa pamantului si a holdelor, a vegetaţiei si a roadelor, avea o fiica nespus de frumoasa, al cărei tata era
insusi maretul Jupiter. Se spune ca farmecul acestei tinere venea din simplitate si din candoare, din sufletul ei copilăresc
care o indemna sa ramana cu plăcere in preajma zeiţei blonde a grânelor, ascultând-o in toate.
Cea mai mare bucurie a copilei , ea insasi zeiţa, era sa coboare primăvara pe pamant , sa se joace împreuna cu prietenele
ei alergând pe pajiştea înverzita si culegând flori.
Odată, demult , intr-o primăvara ,Ceres fusese invitata pe pamant la o serbare a zeiţelor mame ,si coborâse împreuna cu
Proserpina, fiica ei ,intr-un ţinut nespus de frumos , la margine de mare .Fericita Proserpina alerga desculţa prin ierburi
îndemnându-si insotitoarele sa culeagă flori. Pamantul înverzit strălucea pictat parca in toate culorile florilor. Fetele isi
umpleau cosuletele de nuiele si braţele cu cele mai minunate podoabe ale primăverii : galbenele, viorele, care umpleau
răzoarele , flori purpurii de mac , stânjenei delicaţi si nuferi de câmpie incarcati de miere. Proserpina insa culegea pe alese
căci ii plăcea mult şofranul si gingaşul crin , încărcat de rouă. Si astfel tot alergând in căutarea lor , zeiţa s-a îndepărtat de
prietenele ei si a ajuns intr-o vale umbroasa încărcata de parfumul tare al crinului.
Deodată pamantul se deschide si ieşi la suprafaţa insusi Pluton, zeul subpământean , rege al umbrelor .El isi conducea
carul cu cai vineţii si intr-o clipa o răpi pe Proserpina ca sa-i fie mireasa, regina a imparatiei subpământene
N-ar fi îndrăznit Pluton s-o răpească pe fiica lui Juppiter daca aceasta insasi nu i-ar fi îngăduit s-o ia de soţie. Se ştie ca
atunci când cei trei fii ai lui Saturnus si-au impartit lumea , Juppiter a ales cerul si Olimpul cu zeii ,Neptunu a primit marile
si oceanele ,iar lui Pluton i-a rămas imparatia cea de jos. Nici una dintre zeiţe insa nu a vrut sa se căsătoreasca cu Pluton si
sa imparta cu el puterea coborând in adâncuri. De aceea zeul întunecat isi dorea de multa vreme ca Proserpina , frumoasa,
cuminte, si de neam ales sa-i fie soţie.
Dar despre toate acestea Ceres nu ştia nimic căci cei doi fraţi puseseră la cale aceasta nunta in taina. Si astfel zeiţa aude
strigatul speriat al fetei dar in zadar ii răspunde întrebând-o ,unde este ?Nimeni nu-i poate răspunde unde este si ce se
întâmplase. Doar soarele fusese martor la răpire, dar lui nu-i era îngăduit sa dezvăluie secret. .Disperata, zeiţa mama,
străbate pamantul cu munţi si peşteri si păduri , câmpiile cu izvoarele, întrebând pe toţi daca nu i-au văzut fata. Apoi
înhamă la carul ei doi şerpi uriaşi cu care străbate marile .In semn de mare jale Cers aprinde doi pini, ca nişte torte, din focul
înaltului munte Etna .
In cele din urma zeiţa ajunge in Attica in locul numit Eleusis si aici ramane nemişcata pe stanca cea triata, multe zile
postind si răbdând frigul si ploaia. In Eleusis era pe atunci rege Celeu cel bătrân, a cărui fiica o zareste pe Ceres
preschimbata acum intr-o bătrâna sărmana, si o întreabă cu dulceaţa in glas: - Mama ce faci in locuri pustii ?
Cuvântul mama o induiosa pe zeiţa si ea marturiseste durerea pierderii fetei pierdute. Legenda spune ca deşi zeii nu
plâng niciodată , din ochii zeiţei ar fi căzut o picătura ca o lacrima .
Regele si ai săi plâng induiosati de povestea Ceresei mai ales ca si ei erau indurerati de boala fiului lor mai mic
Triptolemus, care se stingea pe zi ce trece. Ascultându-l la rândul ei , zeiţa culege de pe câmp un mac copt si-si astâmpăra
foamea , punând astfel capăt , in prag de seara ,postului îndelungat .Ajunşi in casa lui Celeu , Ceres săruta copilul bolnav si
acesta prinde pe data culoare si putere. Fericiţi se aseaza cu toţii la masa ospătându-se cu lapte închegat , cu poame, si cu
miere de aur in faguri.
Triptolemus primeşte lapte dulce amestecat cu macul adormitor. Peste noapte zeiţa caleste copilul adormit in foc pentru
a-l face nemuritor, dar mama acestuia o surprinde si îngrozita , neintelegand , îl smulge din mâinile Ceresei. Zeiţa se supăra
ştiind ce lucru preţios se pierde si astfel, Triptolemus ramane un pământean muritor. Pentru a-si arata insa intr-un fel
recunostinta, Ceres îl înzestrează pe fiul lui Celeu cu alt har; el, cel dintâi, va ara, va semăna, si lui, primul, ogorul bine
lucrat, pamantul cinstit cum se cuvine, ii va da ca răsplata grâul datator de viata.
Si din nou porneşte la drum , zeiţa in căutarea Proserpinei : străbate Egeea si Marea lui Icar si nici un loc de pe pamant
nu rămăsese necercetat. Apoi mama necăjita se ridica la stele, iar stelele, o sfătuiesc sa meargă la soare , cel ce vede pana
departe toate faptele zilei .Măritul Soare se indura de ea si ii spune ca, de acum , fata ii este soaţa fratelui lui Jupitter si
stapaneste al treilea tron al lumii.
Plânge amarnic zeiţa si apoi se duce la Jupiter pentru a-i cere sa imparta cu ea , ca tata, grija pentru copila lor. In zadar
încearcă el s-o îmbuneze spunându-i ca Pluton este un ginere vrednic, Ceres cere sa i se facă dreptate , ori de nu, atunci sa-i
îngăduie si ei sa coboare la cei de jos , de vreme ce cerul nu mai este casa iubitei sale fiice.
Atunci tunătorul Juppiter ii promite ca Proserpina va urca din nou in cer cate sase luni pe an ,iar restul timpului va
ramane cu Pluton soţul ei, sub pamant.
Fata si sufletul zeiţei se înseninează si ea isi pune in parul blond cununa de spice, si se îmbracă in alb, lăsând vestmântul
cernit de doliu. Si indata, pe pamant, pe ţarinile de atâta vreme nelucrate , cresc holde bogate , încât ariile, abia pot cuprinde
recolta bogata, iar oamenii îmbracă si ei vestmintele albr de sărbătoare .Este Cerealia, pe 12 aprilie, sărbătoarea închinata
mamei eleusiene. La Eleusis, locul cel mai drag de pe pamant al zeiţei Ceres , pământenii ii înalta un templu si o cinstesc in
fiecare an aşa cum ii invatase zeiţa insasi , cu serbările eleusiene.
Dar când vine toamna si Proserpina isi paraseste mama pentru a se întoarce la soţul ei , Ceres se întristează si din nou cu
ea întreaga natura. Timp de sase luni frunzele zboară uscate , bătute de vânt, florile mor, iar ogoarele raman pustii. Iarna
întreaga natura adoarme visând întoarcerea Proserpinei, când Ceres va imparti din nou tuturor daruri bogate , binecuvântând
truda taranului.

S-ar putea să vă placă și