Abilitatea care implică relaționarea creativă a stărilor de teamă, dorință și

durere a fost denumită pentru prima dată “INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ”, in

teza de doctorat a cercetătorului american Wayne Leon Payne din anul 1985.
Termenul de „INTELIGENȚĂ”  provine de la latinescul „intelligere”, care
înseamnă a relaționa, a organiza sau de la „INTERLEGERE”, care presupune
stabilirea de relații intre relații.
Inteligența depășește gândirea care se limitează la stabilirea relațiilor dintre
însușirile esențiale ale obiectivelor și fenomenelor, iar complexitatea acestei laturi
a personalității reiese din modul de abordare in istoria filozofiei si psihologiei.
Parerile față de inteligență au oscilat de la acceptarea și sublinierea rolului
în cunoaștere, până la diminuarea semnificației sau eliminarea acesteia din
existența umană.
Fiecare individ dispune de un coeficient de inteligentă corespunzător
gradului de pregatire intelectuală și mediului căruia aparține.
Începând cu anii ’90, John D. Mayer, Peter Salovey, Reuven Bar-On și
D.Goleman au trasat trei mari direcții in definirea inteligenței emoționale, astfel:

1. Mayer si Salovey (1990, 1993) consideră că inteligența emotională implică:

-abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima;
-abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele faciliteazș gândirea;
-abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova
dezvoltarea emoțională și intelectuală.
În această teorie, autorii evidențiază intercondiționările pozitive între emoție
și gândire.
În anul 1992 Reuven Bar-On, doctor la Universitatea din Tel Aviv grupează
componentele inteligenței emoționale în cinci factori, prin teste specifice. Suma
punctelor obținute la teste reprezintă coeficientul de emoționalitate, Q.E.

Sociologul jurnalist Daniel Goleman, preocupat de studiul creierului,

creativității si comportamentului, publică în 1995 a treia direcție de abordare a
inteligenței emoționale, pe baza lucrării despre interacțiunile dintre emoționalitate
și raționalitate a lui Mayer si a lui Salovey din 1990, urmând să o completeze în
cartea publicată în anul 1997.

Conștiința emoțională vizează trăirea în mod autentic a emoțiilor, lăsând

deoparte deprinderile intelectuale prin intermediul cărora există tendința de a
gândi emoțiile.
 Una dintre componente presupune acceptarea emoțiilor conștientizate.
Acestea nu înseamnă resemnare și pasivitate față de emoții. Conștientizarea
emoțională activă înseamnă să traiești experiența prezentă și nu ceea ce ai simțit
în trecut. Această componentă presupune conștientizarea a tot ceea ce simți, a
cauzelor emoției, a realității și a situației în care te afli, pentru a putea fi
echilibrat. Empatia se referă la abilitatea de a ne raporta la sentimentele și la
nevoile celorlalți, fară a renunța la propria experiență emoțională. Empatia
presupune înțelegerea celuilalt.

Elementele componente ale inteligentei emotionale;

Conform lui Goleman se evidenţiază 4 componente ale Inteligenţei
Emoţionale:
1. Autocunoaşterea
-Autocunoaşterea Emoţională;
-Autocunoaşterea Realistă şi Corectă;
-Încrederea în sine;
2. Autocontrolul
-Autocontrol emoţional;
-Transparenţa și menţinerea integrităţii;
-Adaptabilitate și adaptabilitate la schimbare;
-Orientarea spre rezultate;
-Iniţiativa Optimism și perseverenţă;
3. Social “Awareness” (conştiinţa socială, de grup)
- Empatie (simţirea sentimentelor şi perspectivei celorlalti, interes real faţă
de grijile celorlalti);
- „Awareness” la nivelul organizaţiei;
- Orientarea spre sarcină;
4. Managementul relaţiilor interpersonale
- Dezvoltarea altora, a abilităţilor acestora, coaching;
- Leadership inspiraţional;
- Catalist al schimbării (iniţierea şi managementul schimbării);
- Influenţa (un rol important îl joacă persuasiunea);
- Managementul conflictelor (legat de negocierea şi rezolvarea disputelor);
 - Lucrul în echipă şi colaborarea (crearea de sinergie de grup în urmărirea
scopurilor grupului);
Primele două componente sunt privite ca şi componente personale ale
Inteligenţei Emoţionale, în timp ce celelalte două sunt privite ca şi componente
sociale ale Inteligenţei Emoţionale.
Cunoașterea detaliilor și scopul inteligenței emoționale este întelegerea
emoțiilor și descoperirea modului în care acestea pot fi gestionate cele 3 zone:
propria persoană, persoanele din jur și barierele care ar putea să stea în calea
acestei întelegeri. Toate cele 3 aspecte se leagă între ele, dar se diferențiază două
zone particulare: managementul stresului și managementul furiei. Ca și
ascultarea și empatia, asertivitatea este o aptitudine care poate fi dezvoltată.
Estimarea gradului de conştientizare al inteligenţei emoţionale reprezintă
totalitatea evaluărilor, interpretărilor, impresiilor legate de propria persoană, de
cei din jur şi de diverse situaţii. Aceste estimări sunt în mare măsură determinate
de mediul familial, experienţele anterioare, sistemele de convingeri şi valori şi iau
forma unui dialog interior. Estimarea gradului de conştientizare al inteligenţei
emoţionale ajută la înţelegerea modului în care dialogul interior influenţează
sentimentele, acţiunile şi reacţiile, acestea putând fi schimbate în funcţie de
diverse situaţii.

INTELIGENTA EMOTIONALĂ LA LOCUL DE MUNCĂ

Stresul ocupațional reprezintă principala problemă a societății de astazi,
astfel cultivarea cunoștințelor despre inteligența emoțională și modul de a
gestiona trăirile într-un cadru formal, cu precădere la locul de muncă, devine
sine qwa non.
Rezolvarea de probleme este un proces mental și parte a procesului mai larg
al problemei, care include găsirea problemei și modelarea problemei. Considerată
una din cele mai complexe funcții intelectuale, rezolvarea de probleme este
definită ca și proces cognitiv de ordin înalt care necesită modularea și controlul
mai multor abilități. Problemele care par de nerezolvat au în general mai multe
caracteristici comune:
-lipsa de transparență sau de claritate a situației;
-scopurile multiple;
- complexitatea;
- constrângerile temporale și lipsa de predictibilitate dinamică.
 Rezolvarea problemelor dificile necesită despărțirea pe componente a
acestor caracteristici.
Cu cât stima de sine este mai crescută, cu atât cresc șansele de implicare în
mod direct în acte care denotă responsabilitate socială. Persoanele cu stima de
sine scăzută sunt prinse de obicei în două tipuri de capcane:
-confuzia responsabilității sociale cu asumarea responsabilității în orice
situație, și în mod special în situații care în mod normal nu ar trebui sa fie
responsabilitatea persoanei în cauză. De obicei în aceste situații avem de-a
face cu fenomenul victimizării.
-neimplicare completă în viața socială, ca urmare a neajutorării învățate.
Multă vreme emoţiile au fost privite ca fiind pasiuni care apar şi dispar, mai
mult sau mai puţin incontrolabil (Solomon, 1976). Totuşi se pare că ne putem
controla emoţiile, printr-o gamă largă de strategii de influenţare a lor (Gross,
1998). Strategiile de reglare emoţională specifică pot fi diferenţiate pe parcursul
desfăşurării răspunsului emoţional.
Emoţiile încep cu evaluarea indiciilor emoţionali, care declanşează o serie de
tendinţe de răspuns coordonate care implică sisteme experienţiale,
comportamentale şi fiziologice. Odată ce apar aceste tendinţe de răspuns, ele pot
fi modulate. Strategiile de reglare emoţională sunt diferite, funcţie de locul în care
au un impact primar asupra proceselor generatoare de emoţii. Strategiile de
reglare a emoţiilor centrate pe antecedente cuprind:
-selecţia situaţiei;
-modificarea situaţiei;
-deturnarea atenţiei;
-modificarea cognitivă.
Reevaluarea cognitivă este utilă în reducerea componentelor experienţiale şi
comportamentale ale emoţiilor negative, în timp ce suprimarea expresivă
modifică aspectele comportamentale, reducând astfel expresia comportamentală a
emoţiilor negative.
Managementul furiei
Managementul furiei se referă la un sistem de tehnici psihoterapeutice și
exerciții prin care o persoană cu furie excesivă sau incontrolabilă iși poate
controla sau reduce factorii declanșatori și efectele unei stări emoționale de tip
furie. Metodele de management a furiei se centrează pe echilibrul dintre controlul
emoțional și permiterea exprimării libere a emoțiilor într-un mod sănătos. Aceste
metode includ:
-metode directe, care implică modificări comportamentale și învățarea
asertivității;
-identificarea cauzelor furiei;
-centrarea pe scopul discuției;
-examinarea propriei persoane și a propriului comportament;
-ascultarea celeilalte persoane.
 ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE
„NICOLAE BĂLCESCU“ SIBIU

REFERAT
INTELIGENȚA
EMOȚIONALĂ ÎN LEADERSHIP

TEMA: „Inteligența emoțională la locul

de muncă ”
ÎNDRUMĂTOR:

Gen. bg. prof. univ. dr.

CHIRCA DORIN

AUTOR:

Slt.
TEODORU ȚILICĂ

SIBIU, 2018