ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI DIDACTIC

PROIECT PENTRU
EVALUARE FINALA
COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. PĂDURARU MONICA

ABSOLVENT: GEORGESCU L EMMA-ANAMARIA-ALEXANDRA,

MARKETING

2015
 ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

MODALITĂȚI DE PREVENIRE ŞI
COMBATERE A EŞECULUI
ŞCOLAR
COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. PĂDURARU MONICA

ABSOLVENT: GEORGESCU L EMMA-ANAMARIA-ALEXANDRA

2015
CUPRINS
25
1. INTRODUCERE

Acum mai bine de două sute de ani, J.J. Rousseau (1712-1779) adresa educatorilor un
apel şi un avertisment devenit celebru: Educatori, învăţaţi să vă cunoaşteţi copiii!. Marele
pedagog francez semnala o carenţă majoră a educaţiei – ignorarea copilului, a aspiraţiilor, a
intereselor şi posibilităţilor sale.
În ultimele două secole, s-au constituit şcoli experimentale, s-au imaginat noi modele de
educaţie, s-a militat pentru o nouă şcoală, pentru un cadru moral şi material adecvat aspiraţiilor şi
trebuinţelor copilului. Uneori s-a exagerat, ignorându-se sau minimalizându-se cea de-a doua
sursă sau categorie de exigenţe care alimentează finalitatea şi conţinuturile educaţiei – exigenţele
sociale. Dar ce s-a reţinut la nivelul decizional, a fost o sinteză echilibrată între cererile societăţii
şi aşteptările copilului, între exigenţele obiective şi cele subiective; nu mai puţin importantă a
fost apariţia unei preocupări pentru ameliorarea climatului moral al vieţii şcolare, cu ideea
asocierii părinţilor la activităţile şcolare. Cu toate progresele obţinute, cu toate ameliorările aduse
conţinuturilor educaţiei şi localurilor şcolare, subsistemului de formare a personalului didactic,
problema calităţii vieţii şcolare şi a statutului copilului în cadrul procesului instructiv-educativ
continuă a fi o problemă deschisă.
La aceasta se adaugă faptul că, dacă în cele mai multe ţări nivelul cultural-pedagogic al
familiilor şi posibilităţile acestora de a se ocupa în mod sistematic de viaţa şi activitatea copiilor
sunt foarte importante, la noi în ţară sunt încă foarte reduse.
Tema stării de tensiune psihică în care are ca efect eşecul şcolar al elevilor urmăreşte să
invite factorii angajaţi în actul educativ – părinţi, profesori, conducerea învăţământului, alte
autorităţi – la reflecţie şi luare de atitudine. Aşa cum este şi firesc, rezultatele anchetelor recent
efectuate privind eşecul şcolar, reflectă etapa istorică pe care o străbatem, cu particularităţile ei
specifice de ordin social şi economic, cu câştigurile şi neajunsurile inerente, care şi-au pus
amprenta pe problemele cu care se confruntă elevii.
De remarcat în acest sens sunt: unele aspecte noi survenite în orientarea şcolară şi
profesională a elevilor, cu implicaţii pe termen scurt, dar şi de perspectivă în viaţa economică a
ţării, accentuarea unor carenţe de comunicare între elevi, părinţi şi profesori, adâncite şi de starea
materială precară cu care se confruntă atât familiile, cât şi şcoala, dar şi de o mentalitate cel puţin
curioasă a unor elevi, punctul de plecare într-o mai puţin bună înţelegere a conceptului de
democraţie.

5
 La aceasta se adaugă preocuparea conducerii învăţământului în direcţia reformei
sistemului educaţional şi a ridicării standardului de viaţă şcolară, în ciuda insuficienţei bazei
economice, a limitelor infrastructurii şcolare, a lipsei de calificare a unor educatori, a blazării şi
indiferenţei altora dintre ei, ca urmare a sentimentului acut de frustrare, datorat nesiguranţei şi
salariilor mici.
În viaţa tuturor, eşecul ca şi reversul acestuia, succesul, joacă un rol capital. În funcţie de
un succes sau de un eşec, viaţa fiecăruia capătă adesea o traiectorie diferită. Auzim adesea câte o
persoană spunând despre sine că ar fi putut deveni altcineva dacă sorţii vieţii i-ar fi fost
favorabili. Eşecul şcolar se înscrie în şirul lung al factorilor care determină traiectoria vieţii unui
individ. Pornind de la această problemă, ne întrebăm cum îi pregăteşte şcoala pe elevi pentru a
trece peste eşec în general, pentru a înfrunta şi depăşi perioadele dificile din viaţa de elev?
Aş putea aminti şi orientarea interesantǎ şi promiţătoare care a început a se contura în
ultimele decenii în educaţie şi anume pedagogia eşecului şcolar, care îşi propune să transforme
eşecul la învăţătură într-un instrument al succesului şcolar.
Actanţii principali în combaterea eşecului şcolar rămân însă profesorii, dascălii, diriginţii,
cei care, cunoscând această pedagogie a eşecului şcolar, încearcă să o aplice, sădind în sufletele
elevilor dorinţa de a depăşi eşecul şcolar, de a se afirma în colectivul de elevi ca demni
concurenţi şi de ce nu, chiar ca lideri ai grupului de elevi.
Eşecul şcolar constituie astăzi un fenomen întâlnit în toate sistemele de învăţământ.
Problematica eşecului şcolar este vastă, raportându-se nu numai la câmpul educativ, ci şi la
spaţiile culturale, economice, politice, sociale, la opţiunile fundamentale ale unei societăţi.
Eşecurile şcolare sunt rezultatul unor condiţionări multiple, unele ţinând de elevi, altele vizând
şcoala, familia sau factorii generali de ambianţă educaţională.
Prezenta lucrare analizează formele fenomenului, factorii ce îl determină și modalitățile
de prevenire.
Pentru combaterea eşecului şcolar un pas important îl reprezintǎ identificarea cauzelor,
descifrarea mecanismelor producerii eşecurilor, cât şi găsirea unor mijloace de prevenire şi
înlăturare a efectelor lor negative. Acestea sunt aspectele pe care lucrarea de faţă îşi propune să
le analizeze.

6
2. ACCEPȚIUNI ALE TERMENULUI DE "EȘEC ȘCOLAR"

Termenul de "eşec şcolar", din punct de vedere pedagogic, are sensuri diferite, fiind în
mare măsură o problemă de atitudine şi un mod de evaluare a rezultatelor şcolare, a calităţii
performanţelor şcolare ale elevilor, de existenţă a programelor, de existenţă a unor norme
implicite sau explicite în ce priveşte reuşita şcolară.
În literatura de specialitate termenul de "eşec şcolar" este raportat la cel de nereuşită
şcolară, desemnată ca fiind concordanţa dintre capacităţile, reuşitele, interesele, atitudinile
şcolare ale elevilor şi nivelul cerinţelor şcolii, programelor şi finalităţilor produse de acestea.
Insuccesul antrenează deprecierea individului, a şcolii şi a familiei şi, de multe ori, el devine
sinonim cu eşecul în viaţă. Insuccesul nu este doar o problemă pedagogică, ci şi una socială.
Fenomenul care produce "eşeulcul şcolar" în mediile școlare și, mai ales, aspectul de
fenomen cronicizat pe care el pote să-l dobândească adeseori ne determină să-l privim cu toată
responsabilitatea. Un eșec școlar cronicizat este periculos, deoarece el determină efecte megative
atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză. care-
și va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilități și va ajunge să dezvolte o teamă de
eșes, cât și în plan social, fiindcă un eșec școlar "stigmatizează", induce o marginalizare socială a
elevului în cauză (Rudică T., 2005, p. 213). Sintagma insucces şcolar este sinonimă cu cea de
eşec şcolar.
Prin urmare şi specificul societăţii se impune în stabilirea delimitărilor noţiunii.
Interpretările posibile sunt în funcţie de diverse nivele de cerinţe formulate diferit de la o ţară la
alta, de la un moment istoric la altul, de la un sistem de evaluare la altul, etc.
Formele de manifestare şi criteriile de apreciere par a fi mai eficiente în exactitatea
exprimării înţelesului insuccesului şcolar. Paleta largă de manifestări ale acestuia, începând cu
rămânerea în urmă la învăţătură şi finalizând cu repetenţie şi abandon, se reflectă în trăiri ale
individului de intensitate, persistenţă şi profunzime specifice.
Privit din perspectiva ariei de manifestare, se poate vorbi despre un insucces generalizat
(când elevul nu depăşeşte baremele minime la majoritatea obiectelor de studiu) sau limitat, de un
eşec de tip cognitiv (în planul cunoaşterii) sau necognitiv (în planul inadaptării la ambianţa
şcolară).
Un eșec școlar de tip cognitiv, care se referă la neutralizarea de către elevii în cauză a
obiectivelor pedagogice. Acest tip de eșec atestă nivelurile scăzute de competență la elevii
respectivi, provocând rezultate slabe la examene și concursuri școlare, respectiv la corigențe,
repetiție etc. Aceste niveluri scăzute de competență se explică fie prin întârzieri în dezvoltarea

7
intelectuală, fie printr-o serie de neajunsuri în plan motivațional, vocațional și operațional, de
genul:
 un nivel foarte scăzut de aspirații și de expectanțe în raport cu activitatea școlară și cu
propriul eu;
 voința redusă necesară formulării obiectivelor de învățare și depășirii obstacolelor care
apar în mod inerent pe parcursul activității de învățare;
 absența unor deprinderi de muncă sistemică și a obișnuinței elevului de a-și autoevalua
rezultatele școlare din perspectiva unor criterii obiective, promovate de școală;
 absența unui mod mialectic de gândire, care să alterneze judecățile pro și contra;
 slaba capacitate de ilustrare a unui fenomen sau principiu învățat la ore;
 absența spiritului critic în gândire, indispensabil manifestării unor atitudini față de ideile
receptate și formularea unor judecăți de valoare proprii etc.

Un eșec de tip necognitiv, este ce care se referă a inadaptarea elevului la exigențele

ambianței școlare. Acest tip de eșec vizează, mai precis, inadaptarea la rigorile vieții de elev, la
exigențele de tip normativ, pe care le presupune funcționarea corespunzătoare a oricărei școli
sau a oricărei colectivități școlare. Elevul dezadaptat recurge la abandonul școlar, la părăsirea
precoce a școlii, în favoarea unui mediu mai puțin coercitiv, de regulă cel al străzii sau al
grupurilor de tineri necontrolați. Cauzele acestei dezadaptări școlare constau fie în probleme
individuale de natură afectiva, de exemplu, teamă sau repulsie față de școală, apărute în urma
unor pedepse severe sau a unor conflicte repetate cu părinții, profesorii, fie în determinări psiho-
nervoase de natură congenitală, de exemplu, hiperexcibilitatea, dezechilibru emoțional, autism,
impulsivitate excesivă etc.

Desigur, în evaluarea corectă a eșecului școlar trebuie să luăm în considerare persistența

și amploarea cu care el se manifestă. Astfel, el poate avea un caracter episodic, limitat la
circumstanțele unei situații conflictuale sau tensionale care l-au generat, sau poate lua aspectul
unui fenomen de durată (Rudică T., 2005, pag. 213 - 214).

Insuccesul şcolar nu este doar o preocupare de ordin pedagogic ci, şi una

socioeconomică. Sfera sa de cuprindere include instruirea postşcolară, nivelul de integrare
profesională şi socială. Competenţele trebuie probate prin competiţia de pe piaţa muncii.

El nu poate fi raportat numai la standarde de performanţă specifice sistemului

educaţional, făcându-se abstracţie de dimensiunea sa umană. Odată cu aprecierea cunoştinţelor
de către profesor, trebuie avut în vedere şi ceea ce simte elevul, care se poate percepe şi îşi poate
evalua rezultatele într-un mod foarte diferit de cel al profesorului.
8
 Elevii din ciclul primar se dovedesc adesea a fi mai afectaţi din cauza nereuşitelor
integrării în grupul şcolar decât datorită rămânerii în urmă la învăţătură. Aşadar, normele
grupului ajung adesea a fi mai importante decât normele şcolii.
Devine evidentă dimensiunea subiectivă a insuccesului şcolar atunci când rezultatul
obţinut de elev capătă semnificaţii diferite pentru el, profesor sau părinte. O notă mediocră poate
fi interpretată de profesor ca un succes, de elev, ca un eşec, iar de părinţi, ca o situaţie alarmantă.
Fiecare dintre aceştia măsoară succesul/insuccesul prin sensul şi distanţa dintre rezultatele
obţinute şi cele aşteptate.

Este vorba, prin urmare, de un fals insucces, de un insucces psihologic. El nu reflectă

nivelul de performanţă al elevului deoarece nu se raportează la un nivel absolut ci reprezintă un
sentiment al nereuşitei. Cu cât nivelul de aspiraţie al celor implicaţi este mai diferit, cu atât
situaţia este trăită mai dramatic.

Evident că situaţiile pot avea şi sens invers – o nereuşită să fie resimţită de elev ca un
succes. Manifestarea este specifică aceluia care doreşte doar promovarea la limită a clasei, trăind
un sentiment de succes de fiecare dată când îşi îndeplineşte obiectivul.
Diferenţa dintre obiectivele şcolarului şi părintelui, determinată de experienţe de viaţă
diferite, justifică discordanţele dintre interpretările aceluiaşi rezultat şcolar. Elevul de vârstă
şcolară mică urmăreşte realizările pe termen scurt – mulţumirea părinţilor, obţinerea de note
bune. Adulţii familiei sunt preocupaţi de asigurarea unui viitor fericit pentru copil. Un calificativ
slab sau o notă proastă poate însemna pentru ei destrămarea iluziilor, diminuarea ambiţiilor, iar o
apreciere bună întreţine impresia realizării aspiraţiilor.
Cu toate acestea, profesorul are datoria aprecierii cât mai exactă a momentelor reuşitei
sau eşecului, pentru ca fenomenul să fie tratat, la timpul potrivit, cu toată responsabilitatea, de
către factorii educaţionali.
În situaţia în care la examenele naţionale (bacalaureat, admitere la liceu) se înregistrează
rezultate de promovabilitate scăzută, este pusă sub semnul întrebării eficacitatea sistemului
educaţional, în ansamblul său.
Impactul psihologic al insucceselor şcolare asupra elevului este ceea ce-l interesează în
mod deosebit pe cel implicat în educaţia individului deoarece, în aceste situaţii, elevul este mai
vulnerabil. Mai multe note proaste vor determina o alterare a imaginii de sine, pierderea
încrederii în propriul potenţial de a rezolva sarcinile şcolare, care vor fi percepute, în plan
subiectiv, ca situaţii foarte dificile. Supraestimarea dificultăţilor va dezvolta o atitudine fatalistă
a elevului. Grupul şcolar (clasa de elevi), care va prelua aprecierile profesorului, urmează a se
comporta cu tendinţa de a-l marginaliza, de a-l respinge pe cel sortit eşecului, care îşi va forma

9
sentimente de culpabilitate, inferioritate, excludere. Şcoala devine o povară, iar conduita
deviantă urmează a se face vizibilă prin acte de chiul, fugă de acasă, violenţe în şcoală, care sunt
cunoscute ca efecte cumulative ale eşecului şcolar.
Cu cât elevul este mai mic, impactul psihologic al insuccesului şcolar e mai puternic şi
mai greu de împiedicat. Acum aprecierile părinţilor sau cadrelor didactice sunt interiorizate şi
transformate în autoaprecieri.
Copilul trebuie să reziste efectelor nedorite ale evaluărilor negative. Se face simţită
nevoia de a fi susţinut, prin eforturi auxiliare, pentru a depăşi starea de impas. Sistemul
autoatribuirilor poate reprezenta, pentru un timp limitat, o modalitate de menţinere a unei
imagini de sine pozitivă şi coerentă. Dificultatea sarcinii sau oboseala, neatenţia, insuficienţa
efortului pot reprezenta şansa invocării unor cauze, care să împiedice lezarea trăsăturilor de
personalitate stabile, să dea o şansă reorganizării activităţii menite să depăşească dificultăţile.
Educatorii trebuie să susţină şi să orienteze corect sistemul atribuirilor utilizat de elev. Acesta
oferă şansa pentru o nouă încercare, pentru un nou început al unui demers mai optimist, mai bine
organizat, mai clar formulat, cu şanse mai mari de izbândă.
Implicaţiile eşecului şcolar sunt multiple. Pe termen lung, efectele eşecului şcolar se
regăsesc în eşecul social. Randamentul economic este scăzut datorită incompetenţei profesionale
a indivizilor. Slaba pregătire a forţei de muncă induce efecte în plan social precum:
marginalizarea, şomajul, delincvenţă etc. Eşecul şcolar are în vedere şi efecte psihologice, cum
ar fi: dificultăţi de adaptare, neîncrederea în forţele proprii, stres, anxietate etc. Eşecul şcolar este
indicatorul lipsei de randament pedagogic, al insuficienţelor întâlnite în sistemul educaţional.

10
3. CAUZELE ȘI FORMELE DE MANIFESTARE ALE EȘECULUI
ȘCOLAR

La prima vedere, eşecul şcolar pare a fi corelat cu dificultăţile de învăţare, uneori

cele două fenomene confundându-se. Confuzia reiese mai ales din cauză că, în evaluarea
situaţiei copilului neperformant în şcoală, se porneşte pe un drum invers celui firesc, adică, se
pleacă exclusiv de la rezultatele învăţării şcolare şi de la nivelul scăzut al acestora.
Se pare că se ignoră, în cazul dificultăţilor de învăţare, nivelul rezultatelor care de la
început sunt relativ scăzute şi rămân constante, nefiind vorba de o diminuare semnificativă
faţă de un nivel iniţial superior al acestor rezultate. Dificultăţile de învăţare nu produc
contagiunea intrapersonală comparativ cu eşecul şcolar, pentru simplu fapt că dificultăţile de
învăţare apar de la început pe un anumit sector sau sunt generalizate în întreaga activitate
şcolară, exceptându-se traseele sinusoidale.
În timp ce în dificultăţile de învăţare, criteriul fundamental de identificare rămâne
acea discrepanţă de cel puţin 50% între rezultatele aşteptate şi cele ale elevului. În cazul
dificultăţilor de învăţare întâlnim situaţii în care elevul depune un efort mare la învăţare, fără
ca situaţia generală la învăţătură să se amelioreze, pe când, în eşecul şcolar, de regulă, efortul
în activitatea şcolară va fi sistematic, diminuat de însuşi elevul în cauză.
Cauzele care stau la baza eșecului școlar sunt numeroase. Ele au fost clasificate în cauze
care țin de elev, cauze școlare și cauze familiale. Cauzele care țin de ele sunt: malformații
corporale sau deficiențe senzoriale (ambliopie, hipoacuzie etc.) care pot da naștere unor
complexe de inferioritate sau inhibiții puternice, ce pot determina diminuarea forțelor
energetice și a capacităților intelectuale, retardării mentale; autismului, replierea în sine,
poate avea ca urmare o gândire necritică, refuzul contactului cu lumea externă, inclusiv cu
școala; hiperexcibilitatea, crize nervoase etc.
Printre cauzele de ordin școlar se înscriu:
 deficiențele de evaluare;
 nedozarea rațională a timpului pentru lecții și pentru alte sarcini;
 sprijin ineficient pentru studiu individual.
Printre cauzele care țin de familie se menționează:
 neînțelegeri între părinți;
 îmbolnăviri, decese în familie, starea de alertă și superprotecția din partea unuia
dintre membrii familiei;
 dezinteresul pentru situația școlară a elevului ( Filimon T., 2004, p. 61)
11
 Unul din factorii intelectuali cu cea mai mare pondere în determinarea insuccesului școlar
este reprezentat de nivelul scăzut al inteligenței: inteșectul de limită - coeficienții de inteligență
fiind de 70 - 79/85 și retardare mintală ușoară - coeficienții de inteligență fiind de 50 - 69
(Cocoradă E., 2009, pag. 150 - 151).

12
4. IDENTIFICAREA FACTORILOR CE CONDUC LA EȘECUL SCOLAR;
PREVENȚIE ȘI COMBATERE

Eşecul şcolar are un caracter individual, depinzând de factori multipli (individuali,

colectivi, factori interni psihici, factori nonpsihici şi o serie de factori externi ce acţionează
prin intermediul factorilor interni).

Factori psihologici:
• inteligenţă precară (inteligenţă de limită, deficienţă mintală);
• parteneriat şcoală-familie în condiţiile în care, pentru mulţi elevi, factorii eşecului şcolar
se regăsesc în mediul familial, dar şi în şcoală;

Factori de culturalizare:
• acordarea unei mai mari atenţii importanţei şcolii, a interesului părinţilor faţă de copil;
• sprijinirea şcolii în condiţiile în care aceasta trebuie să asigure resurse umane, materiale,
corespunzătoare unui învăţământ de calitate.

Factori favorizanţi:
Cadrul didactic
Unele comportamente ale cadrelor didactice, în special a acelora care predau materii
care se cer la examenul de admitere, pot fi factori favorizanţi ai eşecului şcolar. Dintre
acestea amintim:
 comportament exagerat de permisiv: clasa scapă de sub control, elevii nu se mai
pregătesc pentru materia respectivă;
 tratarea cu superficialitate, din partea cadrului didactic, a unor teme sau capitole din
materia pe care o predă;
 absenţa sau întârzierea, în mod repetat, la ore;
 inconsecvenţa cadrului didactic în verificarea şi notarea elevilor.

Elevul

Unele particularităţi psihice ale elevului pot influenţa în mod negativ perfomanţele
şcolare ale acestuia:

 timiditatea: elevul nu se poate exprima, chiar dacă s-a pregătit pentru lecţia respectivă,
acest lucru ducând la note mici;
 lipsa de încredere în forţele proprii: elevul "se pierde" în momentul evaluării;
 antipatia faţă de profesor: elevul nu se pregăteşte la materia respectivă deoarece "nu
suportă" cadrul didactic respectiv;
 dezinteres pentru o materie anume: elevul nu se pregăteşte la materia respectivă deoarece
consideră că nu este de niciun folos sau are alte pasiuni (de ex. jocurile la calculator).

13
Jocurile de noroc

Toţi copiii, deci şi elevii, trebuie să se joace. Prin joc, elevii îşi dezvoltă unele aptitudini
fizice şi psihice. Jocurile cu diferite tipuri de cărţi sau alte obiecte dezvoltă atenţia, memoria,
logica. Dar există şi jocurile de noroc, care dacă sunt practicate în exces, mai ales pe bani, pot
ruina nu numai cariera elevului sau situaţia sa financiară , dar chiar şi sănătatea fizică a acestuia.

Fumatul

Un pericol major pentru sănătatea tuturor, dar mai ales a copiilor, este fumatul. Copiii au
un dezvoltat simţ al imitaţiei şi prin comportamentul nostru, al adulţilor, dar şi prin reclame
ingenios realizate sau prin comportamentul eroilor din filme. Aceştia pot cădea victima acestui
dăunător obicei. Să nu uitam anturajul fiecărui elev, care poate fi o cauză a transformării unui
elev într-un fumător.

Drogurile

Deşi se întâmplă extrem de rar ca elevii de gimnaziu să consume droguri, noi trebuie să
ne facem datoria şi să atragem atenţia asupra consecinţelor dezastruoase pe care le are consumul
de droguri asupra sănătăţii fizice şi psihice a consumatorului. Elevii trebuie să ştie că dependenţa
de droguri poate începe într-o discotecă sau la o petrecere la care "din curiozitate" se fumează o
simpla ţigaretă şi de aici începe un drum care poate avea ca finalitate în cel mai fericit caz
internarea într-o clinică de dezintoxicare, iar în cel mai rău caz moartea sau ruinarea sănătăţii.

Alcoolul

În general, la vârsta elevilor de gimnaziu alcoolul nu constituie o problemă. Dar există

elevi care sunt obişnuiţi, uneori chiar de către părinţi, să consume alcool. Acest lucru este privit,
în mod greşit, ca un semn de maturitate. Trebuie specificat faptul că unui copil i se pare că berea
este amară, vinul acru, ţuica dă senzaţia de arsură, dar în timp copiii se pot obişnui cu acestea şi
mai târziu aceşti copii sunt candidaţi la titlul de alcoolic.

Muzica

Muzica are o mulţime de efecte pozitive asupra omului. Dar există şi anumite genuri de
muzică nepotrivite elevilor. Dintre acestea amintesc: hard rock, hip hop, manele etc. Unele texte
ale melodiilor de acest gen promovează violenţa, consumul de droguri, revolta în faţă oricărui tip
de autoritate. Să nu uitam faptul că în general copii sunt uşor influenţabili.

14
Secte periculoase

Un pericol major pentru copii este atragerea acestora în cadrul unor secte. Astfel există
secte satanice care, în cadrul unor ritualuri, sacrifică animale, devastează cimitire sau
propovăduiesc violenţa. Din păcate, în buletinele de ştiri apar, tot mai des, informaţii referitoare
la devastări, respectiv profanări de cimitire şi morminte. Activitatea acestor grupări se manifestă
şi prin grafitti (imagini, texte scrise pe faţadele blocurilor).

Familia elevului

Una din cele mai mari influenţe asupra rezultatelor şcolare ale elevilor o are familia:

 un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme, chiar şi ca viitor adult;
 din cele 24 de ore ale unei zile de muncă, elevul este la şcoala doar 5-6 ore, de restul
timpului fiind responsabilă familia elevului;
 în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii niciun exemplu sau sfat negativ (limbaj sau
comportament necivilizat, îndemnuri la fapte rele); toate acestea influenţează elevul în
afara şcolii;
 uneori, părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii deoarece şi unii şi alţii nu
doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor
acestuia.

Pericolele străzii

Unii elevi sunt uşor influenţabili. Dacă un astfel de elev intră într-un grup care are un
comportament necorespunzător sau devine prieten cu un elev "problemă", atunci sunt şanse
foarte mari ca elevul respectiv să devină, la rândul său, un elev "problemă" şi să înregistreze
rezultate negative la învăţătură sau să prezinte diferite tulburări de comportament.

PREVENȚIE ȘI COMBATERE

Printre măsurile de prevenire se înscriu următoarele:

 depistarea timpurie a copiilor cu retardare minală și adaptarea măsurilor care se impun;

 cultivarea încrederii elevului în capacitățile personale;
 evaluarea corectă a rezultatelor școlare;
 relații mai strânse între școală și familie;
 sporirea rolului învățământului preșcolar;
 dotarea corespunzătoare a școlilor;

15
  buna pregătire de specialitate, psihopedagogică și pedagogică a cadrelor didactice.

Consecințele eșecului școlar sunt dezastruase pentru procesul de învățământ. Una dintre
ele este abandonul școlar, ieșirea din sistemul de învâțământ a unui număr important de tineri
fără ca aceștia să posede o diplomă sau o calificare profesională. Manesse (1999) subliniază că
influența consecințelor economice asupra costurilor educației este considerabilă. Luându-se în
considerare aceste consecințe este prosibilă evaluarea randamentului sistemului școlar, una dintre
variabilele importante de care se ține seama în opțiunile politice care privesc acest sistem
(Filimon T., 2004, p. 61)

16
 5.STUDIU DE CAZ

Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei, iar între aceştia și mediul
extraşcolar sau extrafamiliar pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei. Colaborarea şcolii
cu familia trebuie să se axeze în mod firesc pe calitatea educaţiei: obiective superioare, căi şi
mijloace superioare. Motivaţia a fost studierea posibilităților de optimizare a comunicării şcoală-
familie-elev, a consecinţelor pe care această optimizare le implică şi observarea în timp a relaţiei
distante dintre părinţi şi şcoală, lipsa de procupare a unor părinţi faţă de situaţiile şcolare şi
disciplinare ale propriilor copii, absenţa repetată a acestora la întâlnire cu părinţii. Rezultatele din
ce în ce mai slabe ale elevilor, dezinteresul acestora faţă de procesul educativ, lipsa motivării,
induc un studiu care să descopere cauzele ce produc toate aceste aspecte care conduc la eşec
şcolar.
Ipoteza testată este: dacă participarea părinţilor la lectorate le creează deprinderea
de a păstra legătura cu şcoala şi îmbunătăţeşte relaţia directă cu diriginţii, atunci se va
crea cel mai puternic parteneriat între şcoală - familie ce va putea preveni şi diminua
eşecul şcolar al elevilor.
Am ales să analizez o clasă de elevi de la Şcoala Comercială Superioară cu clasele IX-XII
"NICOLAE KRETZULESCU" din București.
În acest studiu de caz, am folosit metoda observării și observarea personală (observarea
umană). Metoda observării poate fi aplicată pentru a obține o diversitate de informații
exploratorii sau descriptive (Cătoiu, 2009, p 241). Pentru aceasta, am asistat la o ședință cu
părinții, la care au participat și elevii. La ședința cu părinții, s-a purtat o discuție despre cum văd
elevii relația cu părinții lor, care sunt aspectele apreciate și cum consideră că ar putea îmbunătăți
anumite aspecte legate de aceasta.
Observarea personală se poate desfășura și într-un mediu stimulat sau la domiciliu. În acest
caz, am ales să fac observarea în sala de clasă, din cadrul liceului unde am realizat practica de
specialitate.
Caracterul structurat al observării impune ca activitatea observatorului să se desfășoare pe
baza unor proceduri standardizate, fapt ce facilitează controlul. Planul unei observări structurate
specifică în mod clar următoarele aspecte (Cătoiu, 2009, p. 249):
- cine este observat: elevii și părinții;
- ce se observă: relația dintre părinți - elevi;
- când se observă: în timpul orei de dirigenție, la ședința cu părinții;
- unde se desfășoară: Şcoala Comercială Superioară cu clasele V-XII "NICOLAE
KRETZULESCU" din București, sala de clasă.
17
 Elevi au precizat că relaţia lor cu părinţii este foarte bună. Copiii nu au declarat că ar exista
relaţii conflictuale sau de indiferenţă între ei şi părinţi.
Aspectele apreciate de copii în relaţia cu părinţii sunt:
- părinţii ascultă şi respectă părerile copiilor;
- relaţiile se bazează pe sinceritate, respect, înţelegere;
- părinţii sunt încrezători în copii;
- unii copii apreciază faptul că sunt ajutaţi la teme de părinţi;
- de asemenea, copiii apreciază faptul că părinţii lor nu sunt agresivi cu ei.
În relaţiile cu părinţii, copiii consideră că ar putea fi îmbunătăţite următoarele aspecte:
- părinţii ar trebui să acorde mai multă libertate copiilor;
- părinţii să petreacă mai mult timp cu copiii;
- părinţii ar trebui să accepte faptul că fiul/fiica sa vrea să ia singur/ă o decizie;
- părinţii ar trebui să aibă mai multă încredere în copii;
- părinţii ar trebuie să le permită petrecerea unui mai mare timp liber la calculator sau cu
gaşca.
Copiii îşi sfătuiesc părinţii să comunice mai mult cu ei, să fie mai răbdători, să nu impună
reguli. Unii dintre copii îi văd pe părinţi ca cei mai buni prieteni. Însă numărul acestora este
destul de mic. Copiii doar cer, au pretenţii de la părinţii lor, vor libertate. Toate acestea vin în
contrast cu impresiile pe care le au părinţii despre copiii lor.
Părinții au spus că au o relaţie foarte bună cu proprii copii și că relaţia celor două părți
este una bazată pe încredere şi sinceritate. Discuţiile dintre părinţi şi copiii sunt deschise. De
asemenea, o mare majoritate apreciază ajutorul de nepreţuit pe care îl primesc de la copii.
Alte aspecte pe care părinții consideră că ar trebui îmbunătăţite în relaţia cu propriul copil
ar fi că, ei şi-ar dori să reuşească să petreacă mai mult timp cu copiii lor (din cauza muncii la
schimburi în cadru micilor întreprinderi sau perioadele lungi, în care părinții lipsesc foarte mult
de acasa fiind plecați în delegații sau lucrând la diverse activități peste programul obișnuit de
lucru, părinţii sunt nevoiţi să lase copiii nesupravegheaţi o mare parte din zi), şi-ar dori o mai
bună comunicare şi, nu în ultimul rând, o mai atentă supraveghere a celor mici, a anturajului lor
şi a activităţilor din afara şcolii.
Temele sunt verificate de către părinţi ori zilnic, ori la două-trei zile. Părinţii recunosc că
timpul petrecut alături de copii este de una-două ore zilnic. De aici putem trage concluzia că
părinţii sunt nemulţumiţi de acest lucru. În urma discuţiilor, am aflat că timpul petrecut la
serviciu este mai mare de opt ore ceea ce arată că aceştia mai au prea puţin timp pe care să-l
petreacă cu familia.

18
 Copiii îşi informează zilnic părinţii în legătură cu rezultatele obţinute sau cu
evenimentele importante petrecute în şcoală. Majoritatea părinților afirmă faptul că fiii lor nu
sunt singuri acasă după ce se întorc de la şcoală. Aceştia nu sunt lăsaţi nesupravegheat. Ori stau
cu mamele care sunt casnice, ori stau cu bunicii. Părinţii nu acordă nici recompense, dar nici
pedepse pentru rezultatele şcolare. Copiii nu întârzie niciodată de la şcoală. Petrec timpul cu
prietenii lor doar sâmbata şi duminica.
Copiii spun că vin din plăcere la școala și că respectă foarte mult munca depusă de
profesorii "drăguți", că au învățat multe lucruri folositoare în viață de la ei și că îi apreciază
foarte mult.
În familie se poartă discuţii despre cariera pe care copilul vrea să o urmeze. Ei manifestă
interes pentru continuarea studiilor. Şcoala oferă copilului pregătirea necesară pentru găsirea
unui loc de muncă, dar nu este suficient. Marea majoritate a elevilor noştri urmează şcoli de arte
şi meserii.
Am ales să răspund la câteva întrebări care fac legătura cu eșecul școlar:
CINE?
- elevii care nu fac faţă programelor şcolare;
- copiii din comunităţi de rromi, din familii dezorganizate, cu părinţi plecaţi în străinătate;
UNDE?
- în special în mediul urban;
- în locuri unde se află elevi proveniţi din familii destrămate, localităţi, şcoli cu un număr;
mare de rromi, zone defavorizate;
DE CE?
- absenţa motivaţiei învăţării;
- anturajul;
- influenţe negative;
- lipsa condiţiilor minime de trai;
- lipsa colaborării familie-şcoală;
- dezinteresul copiilor (educaţia primită în familie);
- metodele învechite de predare-învăţare;
CÂND?
- elevul nu e sprijinit sau încurajat de familie;
- trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial;
CE? UNDE SE AJUNGE?
- abandon şcolar, repetenţie;
- conţinutul şi cantitatea materiei necorelate la cerinţele pieţei româneşti.

19
 Din nefericire, situaţiile de eşec şcolar sunt din ce în ce mai frecvente, iar cea mai grea
responsabilitate – cea de a-i motiva - revine dascălilor.
Familia reprezintă principala punte de legatură dintre şcoală şi beneficiarul principal al
educaţiei – elevul.
Parteneriatele educaţionale (fundatii, ONG-uri, bibliotecă, consilii locale, asociașii) au în
centrul lor şcoala și familia. Ele se reduc la acele forme tradiţionale prin care şcoala colaborează
cu familia şi anume: şedinţe cu părinţii, vizite la domiciliul elevilor, corespondenţa cu părinţii,
lectoratele pedagogice, vizitele părinţilor la şcoală etc. În contextul reformării învăţământului
românesc actual, parteneriatele educaţionale trebuie să ofere soluţii reale la marile probleme cu
care se confruntă învăţământul, la realizarea cărora să contribuie: întregul personal angajat în
învăţământ, toţi elevii din şcoală, părinţii şi susţinătorii legali ai elevilor, organizaţii
guvernamentale şi nonguvernamentale, reprezentanţii cultelor religioase, agenţi economici,
structurile de tip sindical, autorităţile centrale şi locale.
Cuvântul „parteneriat” presupune existenţa a doi sau mai mulţi parteneri , care împreună
încearcă să rezolve o problemă ,sarcină prin acţiuni comune.
Termenul de parteneriat este folosit pentru a sublinia faptul că şcolile şi familiile, la care
se adaugă şi comunităţile, împart responsabilităţile cu privire la educaţia copiilor. Să nu se
creadă că parteneriatele şcoală - familie produc elevi de succes. Mai degrabă, activităţile de
parteneriat care includ profesori, părinţi şi elevi, angajează, mobilizează şi motivează elevii în
aşa fel încât ei să obţină apoi succesul. Responsabilitatea pentru construirea unor strategii de
parteneriat revine, în primul rând, oamenilor şcolii, de la care trebuie să plece şi iniţiativele în
acest sens.
Partenerul tradiţional al şcolii este familia. Pentru ca acest parteneriat să devină eficient,
adică familia să fie implicată, responsabilizată în educaţia copiilor am folosit o gamă variată de
modalităţi dintre care amintesc:

 introducerea unor forme noi de activitate care să contribuie la o mai temeinică informare
pedagogică a părinţilor cum ar fi elaborarea şi implementare la nivelul şcolii a unor
proiecte educaţionale: "Club – Arte şi Sentimente", "Împreună pentru copiii noştri";
 identificarea împreună cu părinţii a nevoilor şi aşteptărilor lor de la şcoală prin aplicarea
de chestionare, organizarea de mese rotunde pe această temă, discuţii libere;
 organizarea unor activităţi extraşcolare diversificate în regim de parteneriat cum ar fi:
excursii, sărbătorirea festivă a unor evenimente speciale din viaţa şcolii şi a elevilor,
organizarea unor activităţi care să vizeze păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor locale;
 mijlocirea întâlnirilor părinţilor cu personalul şcolii şi reprezentanţii altor instituţii
comunitare prin organizare unor activităţi şcolare şi extraşcolare la care să participe
20
 părinţi şi reprezentanţi ai comunităţii locale. De exemplu: organizarea "Zilei porţilor
deschise" (activităţi cultural-artistice, întreceri sportive, lecţii demonstrative, expoziţie cu
lucrări realizate de elevi), "Ziua şcolii", "Școala altfel";
 participarea părinţilor în luarea unor decizii care privesc viaţa şcolii cum ar fi: problemele
de disciplină şi absenteism manifestate în rândul elevilor: elaborarea Regulamentului
intern al şcolii, stabilirea măsurilor privind reducerea abandonului şcolar, cooptarea
părinţilor în comisia şcolii pentru disciplină;
 oferirea unor oportunităţi de-a participa la experienţele educaţionale ale copiilor lor în
şcoală sau în afara şcolii: organizarea de lecţii demonstrative, concursuri şcolare,
excursii, activităţi culturale etc.
 diseminarea "veştilor bune" dinspre şcoală către familie determină interacţiuni favorabile
atât între părinţi şi elevi cât şi între părinţi şi profesori;
 comunicarea personalizată între şcoală şi familie printr-un "jurnal" prin care părinţii şi
profesorii se informează reciproc despre realizările şi comportamentul elevilor;
organizarea unor grupe de lucru: părinte – profesor - elev pentru dezbaterea unor
probleme legate de şcoală.
Aceste parteneriate pot fi desfășurate în cadrul unor sărbători ("Ziua copilului"), "Ziua
porților deschise", "Ziua școlii" sau "Școala altfel".

21
6. CONCLUZII
Eşecul ne arată că mai este întotdeauna ceva de făcut, că suntem mereu infailibili, că nu
de abandon - renunţare este vorba, ci de o mai desăvârşită cunoaştere şi autocunoastere. Eşecul
şcolar este totodată şi eşecul nostru, şi, de aceea este de datoria noastră a tuturor să încercăm prin
orice mijloace să combatem şi să prevenim esecul şcolar şi o putem face prin îmbunăţăţirea
bazei materiale, prin adaptarea metodelor şi mijloacelor la specificul vârstei, clasei, evitarea
surmenajului, adoptarea unui nou mod de evaluare a rezultatelor elevilor, colaborarea şcolii cu
alţi factori educativi.
Faţă de eşecul şcolar al tinerilor, nici profesorii, nici părinţii, nici societatea nu trebuie sǎ
rămână indiferentă, fiind necesară unirea tuturor acestor forţe pentru combaterea insuccesului
şcolar. Un rol important îl are şi consilierul psiho-pedagogic, persoana poate cea mai indicată
pentru a-i ajuta pe tineri să se autocunoascǎ, pentru a depăşi la timpul potrivit înfrângerile,
nereuşitele.
Eliminarea eşecului din activitatea şcolară este o necesitate, o necesitate socială şi
morală, o dorinţă a fiecărui educator care şi-a împletit destinele vieţii cu cele ale micilor şcolari.
Pentru aceasta ar fi nevoie de următoarele sugestii :
• copilul să fie acceptat aşa cum este, cu calităţile pe care le are;

• rolul şcolii este de a-i asigura condiţii de dezvoltare potrivit particularităţilor individuale;

• organizarea activităţii didactice trebuie privită în mare măsură de pe poziţia elevului din
bancă, deoarece el învaţă.
În noi stă puterea de a schimba ceva în sistemul de predare/învăţare, de aceea nu trebuie
să ne mulţumim să asistăm pasiv lăsând lucrurile spre a le rezolva altcineva.

22
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Andrei Cosmovici, Psihologie Şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999;

2. Andrew J. Hill, The costs of failure: Negative externalities in high school course
repetition, Volume 43, pp. 91-105, Dec. 2014,
http://ac.els-cdn.com/S0272775714000946/1-s2.0-S0272775714000946-main.pdf?
_tid=8b314fde-f9a8-11e4-a21d-
00000aab0f6b&acdnat=1431546481_8678b3521e4834bad54c5d75050b2566
3. Elena Cocoradă, Psihologia Educației, Ed. Universității Transilvania, Brașov, 2009.
4. Eva Hjorne, Roger Saljo, Analysing and preventing school failure: Exploring the role of
multi-professionality in pupil health team meetings,Volume 63, pp. 5-14, 2014,
http://ac.els-cdn.com/S088303551200081X/1-s2.0-S088303551200081X-main.pdf?
_tid=02f83d94-f9a8-11e4-84cf-
00000aab0f27&acdnat=1431546252_9f510b1d0bd05b3eb0202aa77b712e2a
5. Filimon Turcu, Psihologie Şcolară, Editura ASE ,Bucureşti, 2004.
6. Iacob Cătoiu (Coord), Cercetări de Marketing-Tratat, Editura Uranus, Bucureşti, 2009
7. Iliescu Manole, ROLUL PARTENERIATELOR EDUCAŢIONALE,2009, Curtea de
Argeș,
http://scoalamirceaeliade.ro/index.php/parteneriate/parteneriate-educationale
8. Lynn A. Vogt, Cathie Jordan, Roland G. Thrap, Explaning Shool Failure, Producing
School Success: Two Cases, pp. 276-286, Vol. 18, No 4, Dec., 1987.
http://www.jstor.org/discover/10.2307/3216657?
uid=18489&uid=3738920&uid=2134&uid=18486&uid=2&uid=70&uid=3&uid=67&ui
d=5910200&uid=62&sid=21106781636463
9. MANESSE D., Eşec şcolar, în Dicţionar de psihologie (sub direcţia lui Roland Dorn şi
Française Parot), Bucureti, Editura Humanitas, 1999, p.295-296;
10. Sorin Dan Șandor, Metode și tehnici de cercetare în științele sociale,2011,
http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Suport-MTCS-Ro.pdf
11. http://www.consultanta-psihologica.com/esecul-scolar/

23
ANEXA I – INDEX DE TERMENI

Ambliopie

Coercitiv

Eșec de tip cognitiv

Eșec de tip necognitiv

Eșec școlar

Eu (eul)

Hiperexcitabilitate

Hipoacuzie

Inhibiții

Lectorate

24
ANEXA II – GLOSAR DE TERMENI

Ambliopie - Slăbire a vederii determinată de leziuni ale mediilor transparente ale globilor
oculari, de unele excese sau de bătrânețe
Coercitiv - Care are puterea, dreptul de a constrânge
Eul - Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de
către conștiința individuală a omului.
Hiperexcitabilitate - Excitabilitate excesivă, patologică
Hipoacuzie - Slăbire a acuității urechii, a auzului; surditate
Inhibiții - Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin
diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației.
Lectorate - grup de profesori din învățământul superior care predau o disciplină la o altă școală
decât aceea de care aparțin

25