Andrei Ana-Maria, Clasa a XI-a FR

Legea atracției universale

Descoperită și enunțată de Sir Isaac Newton, este o lege a mecanicii clasice. Enunțul său
este următorul:
Două corpuri punctiforme de masă m1 și m2 se atrag reciproc printr-o forță direct
proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre
ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de greutate ale celor două corpuri.
(Corpurile sunt considerate punctiforme față de distanța dintre ele).

Expresie matematică

în care:
 F este magnitudinea forței gravitaționale dintre cele două corpuri punctiforme,
 K este un coeficient de proporționalitate numit constanta atracției universale,
 m1 este masa primului corp,
 m2 este masa celui de al II-lea corp,
 r este distanța dintre cele două corpuri.
În Sistemul Internațional, F se măsoară în newtoni (N), m1 și m2 în kilograme (kg), r în
metri (m), iar constanta K este aproximativ egală cu 6,672 × 10−11 N m2 kg−2.
K a fost măsurată pentru prima dată cu acuratețe prin experimentul Cavendish, de către
savantul britanic Henry Cavendish, în 1798. A fost prima verificare experimentală, în laborator,
a teoriei gravitației, la 111 ani după ce Isaac Newton publicase Principiile matematice ale
filozofiei naturale și la 71 de ani după moartea lui Newton. Este remarcabil faptul că Newton nu
a putut folosi în calculele sale valoarea lui K, el calculând o forță numai relativ la altă forță.

Câmp gravitațional

1
 Gravitația pe Pământ la scară macroscopică.

Gravitația într-o încăpere: curbura Pământului este neglijabilă la această scară, iar liniile de
câmp pot fi considerate cu aproximație ca paralele și îndreptate direct spre centrul Pământului
Forța gravitațională se manifestă la distanță prin intermediul câmpului gravitațional. Ea se
transmite din aproape în aproape. Câmpul gravitațional este un câmp vectorial care descrie forța
gravitațională care acționează asupra unui obiect în orice punct dat din spațiu, pe unitatea de
masă.
Intensitatea câmpului gravitațional (Γ) într-un punct este egală cu raportul dintre forța ce
acționează din partea câmpului asupra unui corp aflat în acel punct și masa corpului. În Sistemul
Internațional, intensitatea câmpului gravitațional se măsoară în N/Kg. Accelerația gravitațională
este egală cu intensitatea câmpului gravitațional.
Câmpul gravitațional este:
 un câmp vectorial, deoarece i se poate atașa un sistem de vectori, și anume vectorul de
intensitate a câmpului;
 un câmp radial, deoarece liniile de câmp au direcție radială;
 un câmp staționar, deoarece intensitatea câmpului este constantă în timp;
 un câmp cu simetrie sferică.
Orice câmp se reprezintă prin linii de câmp. Linia de câmp este o linie imaginară la care
vectorii intensitate ai câmpului sunt tangenți în orice punct.
Pe o arie mică de la suprafața Pamântului, unde liniile de câmp pot fi considerate paralele
și echidistante - câmpul este uniform.
Relativitatea generală sau teoria relativității generale este teoria geometrică a gravitației,
publicată de Albert Einstein în 1916. Ea constituie descrierea gravitației în fizica modernă,
unifică teoria relativității restrânse cu legea gravitației universale a lui Newton, și descrie
gravitația ca o proprietate a geometriei spațiului și timpului (spațiu-timp). În particular, curbura
spațiu-timp este legată direct de masa-energia și impulsul materiei respectiv a radiației. Relația
fundamentală a teoriei relativității generale este dată de ecuațiile de câmp ale lui Einstein, un
sistem de ecuații cu derivate parțiale.

Extensii
Newton a considerat ca expresiei legii i se poate adauga un termen invers cubic de forma

Alte expresii au mai fost propuse de Holl, Decombes, Laplace:

, n= 2,00000016 (Holl)

2
 (Decombes)

(Laplace)

Pe Pământ, toate corpurile lăsate libere au tendinţa de a cădea. Dar ce forţa determina
aceasta cădere? Mult prea obişnuiţi cu ideea căderii corpurilor, oameniii, în general nici nu şi-au
pus întrebarea. Isaac Newton a meditat la aceasta întrebare şi a descoperit aspecte noi şi
surprinzatoare.
Forţa de atracţie gravitaţională determină căderea corpurilor
Dar Newton s-a gândit mai departe: dacă există o forţă de atracţie între mărul din copac şi
Pământ, atunci, trebuie să existe o forţă de atracţie între oricare două corpuri din univers. Astfel,
există forţe de atracţie între Pământ, Soare, Lună, sau alte planete, aceste forţe de atracţie menţin
echilibrul sistemului solar.
Greutatea unui corp NU este aceeaşi în orice loc din univers.De exemplu, greutatea unui
cosmonaut după lansarea unei nave cosmice e din ce în ce mai mică pe măsură ce nava se
îndeprtează de Pământ! Totusi,masa cosmonautului e aceeasi(adică el are tot 70Kg dar se simte
foarte uşor şi pluteşte!)
Deosebirile dintre masă si greutate sunt: :Greutatea are unitatea de măsură Newton(N) şi
măsoară interacţiunea (forţa de atracţie dintre un corp si Pământ); *Masa are unitatea de măsură
kilogram(kg) şi măsoară inerţia corpului, masa unui corp exprimă câte kilograme are corpul;
*Masa se măsoară cu balanţa, iar Greutatea se măsoară cu dinamometrul; *Masa e marime
scalară, iar greutatea e vectorială, având direcţie, sens(vertical in jos)
Definiţie: greutatea unui corp este forţa de atracţie cu care Pământul acţionează asupra sa
• Forta de atracţie gravitaţională acţionează de la distanţa prin intermediul câmpului
gravitaţional. Pământul, planetele, cometele se rotesc in câmpul gravitaţional al soarelui, forţa
centrifuga echilibrând forţa de atracţie gravitaţională.

• Orice corp(sau planetă) e înconjurat de propriul său câmp gravitaţional. In 1993 cometa
Shoemaker-Levy, care se rotea în câmpul gravitaţional al soarelui s-a apropiat prea mult de
uriaşa planetă Jupiter si a fost atrasă de câmpul gravitaţional Jupiterian ceea ce a dus la ruperea
în bucaţi a cometei şi apoi la prăbuşirea pe Jupiter.

3
 In orice loc, câmpul gravitaţional e caracterizat de acceleraţia gravitaţională g. Pe Pământ
g=9,8N/kg. Luna are masa mult mai mică decât Pământul, acceleraţia gravitaţională g L e de 6 ori
mai mică(si greutatea obiectelor e de 6 ori mai mică pe Lună)
Concluzie: Forţa de atracţie gravitaţională e direct proporţională cu masa corpurilor!
Formula greutăţii G=mg
Cu cât un obiect e mai departe de centrul Pământului cu atât greutatea lui scade: la o
distanţă dublă, forţa de atracţie (greutatea) scade de 4 ori, la o distanţă triplă forţa de atracţie
scade de 9 ori
Legea Atracţiei Universale: Între oricare două corpuri există forţe de atracţie gravitaţionale
direct proporţionale cu masele corpurilor şi invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre ele
Pământul are formă de geoid, fiind mai turtit la poli. La Poli acceleraţia gravitaţională e
mai mare decât la Ecuator(şi obiectele au greutate mai mare la poli), pentru ca polii sunt mai
aproape de centrul Pământului.
Forţa de atracţie gravitaţională poate avea rol de :
1. Forţă de tracţiune( când un corp cade liber viteza sa creşte)
2. Forţă rezistentă(când un corp e aruncat în sus viteza sa scade
3. Forţă centripetă( Luna se roteşte în jurul Pământului sub acţiunea forţei gravitaţionale)
Forţe de atracţie gravitaţională acţionează între oricare 2 corpuri, dar, dacă sunt două
corpuri foarte mici nu se observă. Forţele de atracţie gravitaţională dintre ele fiindcă sunt foarte
mici faţă de greuţătile lor(care sunt forţele cu care Pământul-care are o masa uriaşă le atrage)
Mareea
Un efect al acţiunii câmpului gravitaţional al Lunii este mareea. În partea în care Luna este
mai apropiata de Terra, forţa de atracţie gravitaţională a Lunii este mai puternică si generează
fluxul

4
 Respectându-se principiul acţiunii si reacţiunii, forţa de atracţie dintre 2 corpuri este
reciprocă. Adică în timp ce un măr e atras de Pământ (cu forţa de greutate G), şi asupra
Pământului acţionează o forţă de atracţie din partea mărului (G’) având punctul de aplicaţie în
centrul Pământului, fiind reacţiune la greutatea mărului, dar nu are efecte vizibile asupra
Pământului datorită masei sale uriaşe.

G
Când un corp stă pe o suprafaţă, mai apare o pereche de forţe acţiune-reacţiune: forţa de
apasare (N’) a corpului pe suprafaţă (cu sensul vertical în jos) – şi forţa normală de reacţiune ce
acţionează asupra corpului vertical în sus, susţinându-l

N


N'