Criza din Transnistria

Conflictul din Transnistria are la bază un conflict de interese dintre Republica Moldova și
formațiunea autoproclamată „Republica Moldovenească Nistreană” asupra exercitării controlului
în Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol. 1 Interesul Rusiei în
această regiune constă în bazele militare din Transnistria, aceasta pierzându-și toate bazele
militare din Europa de Est în urma căderii URSS.2 Situația tranistrineană este considerată a fi un
conflict înghețat, care a mobilizat resursele moldovenești în vederea soluționării sale pe o
perioadă mai lungă de 20 de ani. Deși etnicii moldoveni, ruși, ucrainieni din regiune nu prezintă
sentimente negative cu privire la coabitare, iar numeroase puteri internaționale și regionale
precum SUA, OSCE, UE și Federația Rusă s-au implicat în rezolvarea conflictului, acesta nu și-a
găsit sfârșitul.3 Conflictul s-a desfășurat între adepții independenței Moldovei și cei ai păstrării
URSS.4

Este susținut faptul că acest conflict ar fi unul intern din cauză că a avut loc un conflict de
această natură – între forţele armate ale Republicii Moldova, stat independent, şi formaţiunile
paramilitare ale regimului separatist. Însă, există și puncte de vedere și argumente care prevăd
implicarea Federației Ruse în conflict într-un grad mai ridicat, ceea ce ar conduce la descrierea sa
ca un conflict internațional.5 Acest fapt este cercetat și numit în dreptul internațional cauza
Tadić.6

Pre-criza:

De la începtutul anilor 1990 Federaţia Rusă a impus autorităților de la Chișinău o schemă de

percepere a conflictului, care îi permite să blocheze procesul de reîntregire a Republicii
Moldova. Din schema impusă de Federaţia Rusă rezultă că acest conflict există în continuare în
exclusivitate între două părţi. Una dintre care este statul Republica Moldova, cealaltă – populaţia
dintr-un şir de localităţi din stânga Nistrului şi orașul Bender.7

1
https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24639094-comemorare-24-ani-izbucnirea-conflictului-din-transnistria.htm
2
http://www.jurnaluljuridic.in.ua/archive/2014/3/45.pdf p. 243
3
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Conflictul%20transnistrean.pdf pp 4-5
4
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4202/1/%C5%A2aralunga_V_conflictul.pdf p 152
5
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4202/1/%C5%A2aralunga_V_conflictul.pdf p. 154
6
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4202/1/%C5%A2aralunga_V_conflictul.pdf p. 156
7
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4202/1/%C5%A2aralunga_V_conflictul.pdf p. 158
 Un alt eveniment ce a determinat escaladarea tensiunilor este proclamarea Republicii
Moldova ca stat suveran și independent 8, alături de scăderea puterii economice a URSS, și
implicit semnele de destrămare a acesteia, alături de republicile care dădeau semne de renaștere
națională.9

Un punct important al momentului de pre-criză a fost dezvoltarea mișcărilor separatiste

din Transnitria și Găgăuzia cu ajutorul Federației Ruse și sprijinirea acestora. A. Luchianov,
președintele Federației Ruse, se întâlnea la intervale regulate de timp cu separatiștii și plănuiau
acțiunile. De asemenea, astel de activități au loc și astăzi, numeroase persoane ale Tiraspolului
sunt premiate de Federația Rusă.10

Refuzul unor minorități naționale, predominant a etnicilor ruși, de a accepta schimbările

de clasă politică din Republica Moldova, survenite în urma implementării politicii prestroika a
lui Mihail Gorbaciov au alimentat relațiile tensionate. Au urmat proteste față de oficializarea
limbii majorității, limba română, și introducerii obligativiătții alfabetului latin. Aceste proteste
erau mai intense în Transnistria, unde existau cele mai multe minorități slave.11

Alte momente smnificative: 11 august 1989: Colectivele Unificate de Muncă (OSTK),

încep lupta împotriva introducerii limbii române, a alfabetului latin și a reformelor democratice
și 31 august 1989: Limba moldovenească este proclamată limbă de stat, devenind mai degrabă
un pretext al dezvoltrăii crizei.

Escaladarea Crizei:

Debutul acesteia este reprezentat de protestele organizate în zonă. În perioada decembrie-

ianuarie sunt organizate referendumuri la Tiraspol și Râbnița pentru obținerea statutului de
“teritoriu autonom” al Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenești.

Cu sprijinul direct al Armatei a 14-a, sunt formate unități paramilitare ilegale secesioniste
și sunt organizate cu sprijinul OSTK mitinguri și referendumuri. Apoi s-a trecut la lichidarea
instituțiilor moldovenești și crearea noilor instituții administrative proprii ale Tiraspolului.

8
http://www.jurnaluljuridic.in.ua/archive/2014/3/45.pdf p 242
9
http://promemoria.md/publicatii/razboiul-din-transnistria/
10
http://promemoria.md/publicatii/razboiul-din-transnistria/
11
https://www.unitischimbam.ro/conflictul-din-transnistria/
Colaborarea cu Federația Rusă în domeniul militar și primirea de către Tiraspol a echipajelor
militare ruse pe teritoriu a reprezentat un punct cheie al escaladării crizei. 12

Anul 1990 este marcat de proclamarea independeței „Republicii Moldovenești Nistrene” .

La 2 septembrie 1990 are loc la Tiraspol “Congresul al II-lea extraordinar al deputaților
poporului din Transnistria” care proclamă “Republica Moldovenească Sovietică Socialistă
Nistreană”.

La 16 septembrie 1990 o adunare în semn de protest împotriva separatismului este

organizată în satul Lunga, Stînga Nistrului, lângă Dubăsari. Drept răspuns, la 2 noiembrie 1990 a
avut loc blocarea podului strategic de la Dubăsari de către separatiști.13

Punctul culminant:

La 19 mai 1991: Ministrul apărării al URSS a ordonat comandantului Armatei a 14–a,

generalul Netkaciov, mobilizarea militarilor de rezervă pentru completarea efectivelor trupelor
Armatei a 14–a dislocată în Transnistria și menținerea acestor trupe și a arsenalului militar în
stare de luptă.

La 19 august 1991: Are loc Puciul de la Moscova. Puciștii vor avea tot sprijinul liderilor
separatiști de la Tiraspol: Igor Smirnov, Maracuță, Iakovlev, Reliakov. Dupa înfrângerea
puciștilor, Boris Elțîn a cerut pedepsirea acestora și a celor care i-au susținut. Încercările
administrației de la Chișinău de a aresta liderii transnistreni au generat nemulțumirea rusofonilor
din Transnistria. A început o acțiune a femeilor rusofone care, în număr din ce în ce mai mare, au
început să blocheze calea ferată ce lega Transnistria de restul Basarabiei. În final, liderii
transnistreni au fost arestați, apoi eliberați după scurt timp.14

La 02.03.1992, Republica Moldova a fost recunoscută oficial de ONU,15 În urma

conflictelor din această perioadă, din Republica Moldova a fost rupt un procent de 20% din
teritoriu cu ajutorul Federației Ruse. 16

Destinderea:

12
http://promemoria.md/publicatii/razboiul-din-transnistria/
13
http://www.jurnaluljuridic.in.ua/archive/2014/3/45.pdf p 244
14
https://www.unitischimbam.ro/conflictul-din-transnistria/
15
http://www.jurnaluljuridic.in.ua/archive/2014/3/45.pdf p 242
16
http://promemoria.md/publicatii/razboiul-din-transnistria/
 La 21 iunie 1992: Se semnează acordul de încetare a focului.

După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele

moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care
atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic al
Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice și ruse (după 1991), și-au consolidat controlul peste
cea mai mare parte din zona disputată.

La 21 iulie 1992 Republica Moldova și Federația Rusă au semnată o Convenție cu privire

la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova.

Această etapă de destindere a fost ajutată și de implicarea OSCE în ghidarea negocierilor

și a misiunii din acea zonă, precum și a Federației Ruse și Ucrainei.

Repercusiuni:

Deși au existat numeroase tentative de soluționare a conflictului acestea au eșuat, ceea ce

a condus la prezența îndelungată a trupelor militare pe teritoriul Moldovei.17

Federația Rusă a refuzat retragerea Armatei a 14-a din teritoriu, contrar acordurilor de
pace semnate. Prezența aramatei Federației Ruse în Republica Moldova este un element
semnificativ care îi afectează indepedența18

O urmare semnificativă a crizei este separarea socială a populației din cele două regiuni și
o despărțire a culturii acestora.19

În prezent s-a ajuns la nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești ale populației

din această zonă precum: dreptul la libera circulaţie, dreptul constituţional de a alege şi a fi ales
în organele de stat în perioada alegerilor locale şi parlamentare.

În 2004 CEDO a delcarat Federația Rusă parte vinovată a conflictului din 1992, iar
Republica Molodova parte vătămată, fapt important pentru întreg cursul istoriei.

17
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4202/1/%C5%A2aralunga_V_conflictul.pdf p. 155
18
https://moldova.europalibera.org/a/ion-leuc%C4%83-transnistria-e-ca-un-pietroi-legat-de-picioarele-acestui-
stat-(video)/31129598.html
19
https://moldova.europalibera.org/a/ion-leuc%C4%83-transnistria-e-ca-un-pietroi-legat-de-picioarele-acestui-
stat-(video)/31129598.html
 Această criză are urmări și pe plan social, astfel încât băștinașii sunt supuși genocidului
etnic, copiii români nu au dreptul la educație în limba maternă, propagarea dezinformării în școli,
rusificarea populației.20 De asemenea, statul moldovenesc nu poate apăra drepturile cetățenilor
lor care se găsesc pe teritoriul Transnistriei, aceștia pierzându-și drepturile legale oferite de
OSCE şi de Convenţiile Consiliului Europei.21

Rusia a continuat să ofere spijin economic, militar și politic transnistrienilor și după

încetarea conflictului, garantând și un grad de autonomie față de Moldova.

Conflictul este prelungit și în prezent de interesele particulare ale actorilor ce acționează

în regiune.22

Zona Transnistriei a fost puternic afectată și prezintă un grad înalt de crimă organizată,
trafic de ființe umane, corupție, spălarea de bani, trafic de droguri, pătrunderea teroriștilor pe
continentul european.23

Bibliografie:
1. Conflictul din Transnistria, disponibil on-line la
https://www.unitischimbam.ro/conflictul-din-transnistria/.
2. Covalschi, Stanislav, Leancă, Viorica, Aspect geopolitic al conflictului Transnistrean în
Jurnalul Juridic Național: Teorie și practică, 2014.
3. Col. Gorgan Alexandru, Războiul din Transnistria. Consecințe șu probleme, disponibil
on-line la http://promemoria.md/publicatii/razboiul-din-transnistria/.
4. Rodkiewicz, Witold (coord.), Conflictul Transnistrean după 20 de ani. Raport al unui
grup de experţi internaţionali, Editura Viitorul, Chișinău, 2011.
5. Țarălungă, Victoria, Conflictul Transnistrean: cauze, esență, particularități, disponibil
on-line la
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4202/1/%C5%A2aralunga_V_co
nflictul.pdf.

20
http://promemoria.md/publicatii/razboiul-din-transnistria/
21
http://www.viitorul.org/files/library/STUDIU_TRANSNISTRIA.pdf p 8
22
http://www.viitorul.org/files/library/STUDIU_TRANSNISTRIA.pdf p 4
23
http://www.viitorul.org/files/library/STUDIU_TRANSNISTRIA.pdf p 10
6. Ursu, Valentina, Ion Leucă: „Transnistria e ca un pietroi legat de picioarele acestui
stat”, disponibil on-line la https://moldova.europalibera.org/a/ion-leuc%C4%83-
transnistria-e-ca-un-pietroi-legat-de-picioarele-acestui-stat-(video)/31129598.html.