Disciplina: BIOLOGIE

clasa a VII-a
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Inmulțirea vegetală – Reproducerea la Plante

REPRODUCEREA LA PLANTELE CU FLORI

Floarea este organul de reproducere sexuată și este considerată a fi un lăstar scurt cu creştere limitată,
învelișul fl oral fi ind alcătuit din frunze me- tamorfozate, care adăpostesc organele de reproducere.
Structura unei Flori:
Pedunculul floral reprezintă codița prin care floarea se prinde pe tulpină. La unele fl ori pedunculul poate lipsi.
- Receptaculul fl oral este partea superioară a pedunculului pe care sunt inserate toate componentele fl
orale. Poate avea forme diferite.
- Învelişul fl oral cuprinde componentele fl orale cu rol de apărare. Acesta poate fi :
► dublu numit periant diferențiat în caliciu și corolă. Caliciul (K) reprezintă totalitatea
sepalelor, care sunt în general, sub forma unor frunzuliţe verzi. Corola (C) reprezintă totalitatea
petalelor, de diferite culori.
► simplu numit perigon – învelișul fl oral, nediferențiat în caliciu și corolă, fi ind format din
totalitatea tepalelor.
Organele de reproducere (androceu și gineceu) sunt protejate de caliciu şi corolă.
Androceul (A) reprezintă partea masculină a fl orii şi cuprinde totalitatea staminelor. Stamina este
organul de reproducere masculin (♂). Stamina prezintă în partea superioară antera, de obicei de culoare
galbenă. În anteră se găsesc sacii polenici în care se formează granulele (grăuncioarele de polen). Polenul
conţine celule reproducătoare (sexuate) bărbăteşti.
Gineceul (G) sau pistilul reprezintă partea feminină (♀) a fl orii și este format din totalitatea carpelelor.
Pistilul este organul de reproducere feminin. O carpelă prezintă o parte bazală voluminoasă numită ovar care
închide în interiorul ei unul sau mai multe ovule. Ovarul se continuă cu o parte îngustă numită stil, terminat cu o
formațiune mai dilatată, lipicioasă numită stigmat. Ovulele conțin celulele reproducătoare (sexuate) femeiești.
Forma ovarului şi numărul de ovule pot fi diferite de la o plantă la alta.
Florile pot fi:
- Solitare – o singură fl oare, aşezată în vârful tulpinii (laleaua), altele au mai multe fl ori, dar aşezate din
loc în loc pe tulpină (trandafirul)
- Grupate (inflorescențe) – flori mici, grupate sub diferite forme pe acelaşi peduncul (liliacul, salcâmul)
- Florile unisexuate pot fi dispuse pe același individ la plantele monoice (porumb, dovleac) sau pe
indivizi separați la plantele dioice (salcie, dafi n).
- Florile hermafrodite (majoritatea florilor) au ambele tipuri de organe reproducătoare – androceu și
gineceu.

Polenizarea este procesul de trecere a granulelor de polen de la nivelul anterelor staminelor pe stigmatul
lipicios al carpelei din aceeași floare sau dintr-o floare diferită de pe aceeași plantă (sau altă plantă din aceeași
specie). Dacă polenul ajunge pe stigmatul aceleiași flori, se realizează polenizarea directă sau autopolenizare.
Dacă ajunge pe stigmatul unei flori diferite, vorbim de polenizare încrucișată. Aceasta este realizată de către
vânt, insect sau chiar de om (polenizare artificială). Uneori, în decursul evoluției, anumite specii de insecte au
evoluat împreună cu anumite specii de plante, astfel încât au devenit dependente unele de celelalte.

Fecundația
La suprafața granulei de polen există o substanță care interacționează cu materialul lipicios de pe
stigmat. Dacă polenul aparține aceleiași specii de plantă, sunt asigurate condițiile pentru realizarea fecundației.
Învelișul granulei de polen crapă, iar conținutul (celulele reproducătoare masculine) pătrunde sub forma unui
tub polinic printre celulele stigmatului, stilului, ovarului, și ajunge la ovul. Deși pe stigmatul unei carpele pot
ajunge mai multe granule de polen, doar un singur tub polinic ajunge la un ovul, unde celulele masculine
(spermatii) participă la fecundație. În ovul se află mai multe celule, dar nu toate participă la fecundație. Celula
feminină care participă la fecundație se numește oosferă.
La angiosperme, fecundația este dublă:
• O spermatie se unește cu oosfera (celula sexuală feminină), rezultând zigotul sau celula-ou inițială, din a cărui
diviziune se formează embrionul, și apoi noua plantă.
• O altă spermatie se unește cu altă celulă din ovul, rezultând zigotul accesoriu din care, prin diviziune rezultă
un țesut nutritive de rezervă pentru embrion. După fecundație, embrionul începe să se dezvolte, ovarul se
transformă în fruct, iar ovulele în semințe.

Fructul
Fructul este organul specific angiospermelor, cu rolul de a asigura protecția și răspândirea semințelor.
Fructele se dezvoltă din ovarele florii, uneori și cu participarea altor elemente florale (fructe false). Țesuturile
fructului pot avea consistențe diferite, iar pe această bază, fructele se clasifică în cărnoase (moi) și uscate. Dacă
acestea se deschid la maturitate pentru a elibera semințele, ele se numesc dehiscente, dacă nu, indehiscente.

FRUCTE CĂRNOASE
BACĂ – moale, zemos, cu mai multe semințe Roșii, struguri
DRUPĂ – moale, cărnos, cu un sâmbure lemnos Cireșe, prune, caise
FRUCTE USCATE
CAPSULĂ – uscat, cu un înveliș subțire, cu mai multe semințe mici Mac, bumbac
PĂSTAIE – uscat la maturitate, cu înveliș subțire, semințe mai puține și mai mari Fasole, mazăre
ACHENĂ – fruct mic, uscat, nelipit de sămânță Floarea-soarelui
CARIOPSĂ – fruct mic, uscat, lipit de sămânță Grâu, porumb.

Sămânța
Semințele rezultă prin maturizarea ovulelor din ovar după fecundație. O sămânță obișnuită are la
exterior un înveliș, iar în interior embrionul și țesutul de rezervă. Embrionul este format din (și va genera mai
apoi) organele în miniatură ale viitoarei plante: rădăciniță, tulpiniță și muguraș. Țesutul de rezervă este
depozitat în unul sau două cotiledoane.

Germinația este procesul prin care dintr-o sămânţă se dezvoltă o nouă plantă. Prin acest proces, din
embrion se dezvoltă mici plantule care-şi continua creşterea şi dezvoltarea până la planta adultă.
Etapele germinaţiei. În timpul germinaţiei se produc următoarele procese:
1. hidratarea (seminţele puse în sol se umflă prin îmbibarea cu apă, ceea ce va duce la crăparea tegumentului
seminţei);
2. ieşirea rădăciniţei, care fixează sămânţa în sol şi începe să absoarbă apa;
3. tulpiniţa începe să crească rapid şi ridică cotiledoanele la suprafaţa solului;
4. muguraşul embrionului formează primele frunze, care încep fotosinteza;
5. cotiledoanele cad.
Până la formarea primelor frunze, dezvoltarea embrionului este posibilă datorită rezervelor nutritive depozitate
în seminţe (cotiledoane).

ÎNMULȚIREA VEGETATIVĂ LA PLANTE

Altoirea presupune îmbinarea a două fragmente de plantă. Partea cu rădăcina se numește portaltoi, iar
cealaltă, care va fi atașată de prima – altoi. Identifică-le în imaginea alăturată și descrie procedeul așa cum îl
observi. Documentează-te asupra diferitelor tehnici de altoire.
Marcotajul presupune înrădăcinarea unor fragmente de ramuri (marcote) fără a le detașa de planta
mamă. Se folosește în special la vița-de-vie, coacăz, mur. Se aleg ramuri mai lungi care se introduc în pământ,
la fel ca în imaginea alăturată, lăsând vârful afară. Partea de ramură aflată sub pământ va forma noi rădăcini.
După ce acestea au devenit suficient de mari, ramura se poate separa de planta mamă.
 La plante, ciclul de viaţă este format din toate etapele parcurse de la germinarea seminţei până la
formarea de noi seminţe, din care se vor forma alte plante. Din momentul în care seminţele au germinat, planta
începe să crească şi să se dezvolte.
Creşterea este un proces cantitativ ireversibil. Este reprezentat de sporirea numărului de celule.
Dezvoltarea este un proces fiziologic complex constând în modificări calitative ale plantei.

Factori care influențiază dezvoltarea plantelor:

- căldura este necesară de la germinarea seminţei până la formarea noilor seminţe. Cunoaşterea
temperaturii minime la care începe germinaţia are o importanţă practică deosebită pentru stabilirea
perioadei optime de însămânţare;
- lumina participă ca sursă de energie în fotosinteză, fiind esenţială pentru formarea substanţelor
hrănitoare;
- apa este necesară pentru germinaţie, sinteza diferitelor substanţe din plantă, precum şi pentru circulaţia
elementelor nutritive în toate organele plantei;
- aerul din atmosferă şi din sol influenţează prin compoziţia sa; oxigenul este utilizat în respiraţie, iar
dioxidul de carbon, în fotosinteză.

Plante anuale (ciclul de viaţă de un an) – Ciclul lor de viaţă începe primăvara şi se încheie în acelaşi an, în
vară sau în toamnă. Înfloresc şi fructifică o singură dată. Exemple: fasolea, porumbul etc.
Plante bianuale (ciclul de viaţă de doi ani) – În primul an, planta formează rădăcini, tulpini şi frunze. În
anul următor, produce flori, fructe și seminţe, apoi moare. Exemple: varza, ceapa etc.
Plante perene (ciclul de viaţă de mai mulţi ani) – Înfloresc şi fructifică de mai multe ori pe parcursul
perioadei de maturitate. Tulpina şi rădăcina cresc continuu, până la moartea lor. Exemple: zmeurul, vița-de-vie,
mărul, stejarul etc.

https://www.youtube.com/watch?v=jD8n2CKEWtA&list=PLyqz8Iy-NeAI5qG240SmiQwQzXQarD5CO
https://www.youtube.com/channel/UC8wVKon158DI_F_iuouQ9xg
https://www.youtube.com/watch?v=Aiju8L28Kp0