Contractul social in gandirea lui t hobbes

Din cate am citit, Hobbes pornește de la premisa că egoismul domină natura

umană.
Prin agrearea contractului, oamenii părăsesc starea de natură, caracterizată
ca un „război al tuturor împotriva tuturor”, organizandu-se intr-o societate si
cedandu-si anumite drepturi naturale unui conducator, in schimbul protectiei
oferite de acesta.
Starea de natură se caracterizează prin domnia egalităţii: toţi oamenii sunt
egali, deoarece fiecare, chiar şi cel mai slab, are întotdeauna forţă ca să-l ucidă pe
cel mai puternic . Dar egalitatea oamenilor în starea de natură constă, de
asemenea, în faptul că toţi posedă prudenţa, dar si nevoia de a-şi atinge propriile
scopuri. De aici decurg doua cauze ale ostilităţii dintre oameni: rivalitatea si
neîncrederea.
Rivalitate, deoarece oamenii care îşi doresc acelaşi lucru vor deveni
duşmani. De exemplu dacă un om plantează, construieşte sau are un teren bun,
este foarte probabil că ceilalţi se vor strădui, unindu-şi forţele, să-l jefuiască. Iar
acesti agresori vor fi, la rândul lor, posibile victime a unor agresiuni.
Din aceasta decurge neîncrederea, deoarece prudenţa impune oamenilor să
anticipeze şi să acţioneze astfel încât să nu mai aibă de ce să se teamă .
Deci, atâta timp cât oamenii nu sunt supuşi unei puteri commune, fiecare
poate să-şi însuşească tot ce îşi doreşte.
Statul ia naştere ca urmare a încheierii unui contract: oamenii renunţă în
favoarea unui suveran la anumite drepturi.
Apariţia, prin contract, a unui conducator nu aduce cu sine numai pacea, ci şi
condiţiile unei vieţi pe care o putem califica drept burgheză.