Universitatea ”Valahia”

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației

Specializarea: Teologie Pastorală

DREPT BISERICESC
PREOŢIA ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE
( Lucrare de seminar)

Coordonator:
Pr.Asist. Dr. Santi Cosmin

Susținător:
Vișenescu Paul-Alexandru
 PREOŢIA ÎN LUMINA SFINTELOR CANOANE

Despre preoţie s-a scris şi s-a vorbit mult. Au scris şi au vorbit şi sfinţi
şi teologi. S-a scris cu drag şi cu dorinţa de a ridica tot mai mult spre culmile
sfinţeniei pe slujitorii preoţiei, pe preoţi. Dar oricât s-ar scrie despre preoţie şi
oricât s-ar vorbi, niciodată nu este de ajuns. Preoţia are atâtea înălţimi, atâtea
adâncimi, atâtea taine, încât cu foarte multă greutate poate fi cunoscută şi descrisă
după cuviinţă. (1)
Preoţia este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea
mâinilor şi rugăciunea arhiereului, se împărtăşeşte unor bărbaţi, ce s-au pregătit
pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui
Dumnezeu, de a săvârşi Sfintele Taine şi slujbele bisericeşti, şi de a conduce pe cei
credincioşi la mântuire.
Sfânta Taină a Preoţiei se împărtăşeşte aşadar unor bărbaţi anume
pregătiţi pentru a o primi cu vrednicie. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe
sfinţii apostoli şi i-a învăţat. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a
propovădui Sfânta Evanghelie şi de a săvârşi fapte minunate. Adresându-se lor, a
aşezat Taina Preoţiei prin cuvintele: „ Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă
trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh
Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi
ţinute ” (Ioan XX, 21 – 23).
Sfinţii apostoli, au săvârşit Sfânta Taină a Preoţiei prin punerea
mâinilor, adică: „ hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu
postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în care crezuseră ” (Fapte XX, 28). (2)

1. TREPTELE IERARHICE : EPISCOP, PREOT, DIACON

Despre treptele ierarhice ( episcop, preot, diacon), se fac referiri şi
reglementări privitor la statutul fiecărei trepte în parte la Sinodul Apostolic prin
canonul39, la Sinodul I Ecumenic prin canonul 18 şi la Sinodul VII Ecumenic,
Trulan prin canonul 7:
LOCUL DIACONILOR ÎN RÂNDUL CLERULUI(Canonul 18
Niceea):
„A venit la sfântul şi marele sinod ( ştirea) că în oarecari locuri şi
cetăţi, diaconii dau presbiterilor cuminecătura ( euharistia ), ceea ce nici
canonul şi nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce
jertfa, să dea Trupul lui Hristos celor ce jertfesc. S-a mai cunoscut şi aceea că
unii dintre diaconi se ating de cuminecătură chiar şi înaintea episcopilor.
Aşadar toate acestea să înceteze, iar diaconii să rămână în măsurile lor, ştiind că
ei sunt slujitori ai episcopului, dar mai mici decât presbiterii. Să primească
aşadar după rânduială (3 __________________________
1. Cuvânt înainte la „ Despre Preoţie ” – Pr. D. Fecioru
2. Carte de Învăţătură Creştină Ortodoxă
2
 3. Canoanele Bisericii Ortodoxe – note şi comentarii

cuminecătura după presbiteri, dându-le-o lor fie episcopul, fie presbiterul. Dar
să nu le fie permis diaconilor nici să şează în rândul presbiterilor; căci ceea ce s-
a făcut este împotriva canonului şi împotriva rânduielii. Dar dacă cineva şi după
aceste orânduiri nu ar voi a se supune, să înceteze din diaconie ”. Canonul
precizează categoric raportul ierarhic dintre cele trei grade ale preoţiei
sacramentale şi relevă încă odată importanţa obiceiului îndelungat care are putere
de lege. Împotriva schimbării nefireşti a raportului dintre treptele preoţiei, se ridică
şi părinţii sinodului Trulan şi interzic, sub pedeapsă aspră, inversarea raporturilor
dintre membrii preoţiei sacramentale, pe considerente de funcţii administrative
( Canonul 7 Trulan)
ASCULTAREA CLERULUI DE EPISCOPI (Canonul 39 Apostolic )
„Presbiterii şi diaconii să nu săvârşească nimic ( important, cum ar
fi sfinţiri ) fără încuviinţarea episcopului, căci acesta este cel căruia i s-a
încredinţat poporul Domnului şi acela de la care se va cere socoteală pentru
sufletele lor ”.

2. HIROTONIA:
Săvârşirea hirotoniei în orice grad este de competenţa exclusivă a
episcopului şi el nu o poate delega decât celui care ar avea aceeaşi calitate harică,
adică altui episcop şi nicidecum vreunui presbiter ( Constituţiile Apostolice 3, 11 ),
pe când hirotesia în orice grad poate fi săvârşită prin delegaţie din partea
episcopului şi de către preoţi, lucru ce nu se practică decât în cadrul mănăstirilor,
unde stareţii acestora, dacă sunt cel puţin ieromonahi pot hirotesi citeţi şi chiar
ipodiaconi pentru mănăstirile lor ( Canonul 14, VII Ecumenic )
„ Presbiterul să se hirotonească de către episcop, şi diaconul şi
ceilalţi clerici ” ( Canonul 2 Apostolic)
Legat de hirotonia episcopului Canonul 1 Apostolic stabileşte ca
„Episcopul să se hirotonească de către doi sau trei episcopi ” dar în ceea ce
priveşte numărul de doi sau trei episcopi prevăzut în prezentul canon, canonul 4 al
Sinodului I Ecumenic, cât şi canonul unic al sinodului particular de la
Constantinopol din anul 394, prevăd în înţeles strict canonic ca hirotonia unui
episcop să se facă în prezenţa a trei episcopi şi a mitropolitului.

3. IMPEDIMENTE LA HIROTONIE
Canonul 17 Apostolic: „Cel care s-a legat cu două căsătorii după
Botez sau care a luat concubină, nu poate să fie episcop sau preot sau diacon,
sau peste orice altceva din rândul clerului ”.
Canonul 18 Apostolic: „ Cel ce a luat în căsătorie văduvă, sau
lepădată, sau desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă, nu
poate să fie episcop, preot sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului ”.

3
 Canonul 19 Apostolic: „ Cel ce a luat în căsătorie două surori, sau o
nepoată de soră sau de frate, nu poate să fie cleric ”.
Canonul 22 Apostolic: „ Cel ce s-a castrat pe sine, să nu se facă
cleric fiindcă ucigaş de sine este şi vrăjmaş al zidirii lui Dumnezeu ”.
Canonul 2 al Sinodului I Ecumenic: „ Deoarece multe s-au făcut
împotriva canonului bisericesc, fie din nevoie, fie în alt chip la stăruinţa
oamenilor încât, oamenii abia veniţi de la viaţa păgânească la credinţă şi care în
scurtă vreme au fost catehizaţi, se aduc îndată la baia spirituală, şi deodată cu
botezarea se înaintează la episcopat sau la preoţie, s-a socotit că este bine, ca de
acum înainte nimic de acest fel să nu se mai facă; pentru că îi trebuie timp de
multă ispitire celui care se catehizează şi după Botez. Căci este lămurită
Scriptura apostolică ce zice: „Nu neofit, ca nu mândrindu-se să cadă în osândă
şi în laţul diavolului” ( Timotei, 3, 6 ). Iar dacă cu trecerea vremii, s-ar afla vreo
păcătuire sufletească cu privire la o persoană, şi s-ar dovedi de către doi sau trei
martori, unul ca acela să înceteze din cler. Iar cel ce ar proceda împotriva
acestora, acela se va primejdui în privinţa apartenenţei lui la cler, ca unul care a
cutezat împotriva marelui sinod ”. Canonul dă expresie legală unor recomandări
pe care Sfântul Apostol Pavel le-a făcut în Epistola I către Timotei, spunând că
„ episcopul să nu fie botezat de curând ” poruncindu-i chiar lui Timotei astfel:
„ Mâinile degrabă pe nimeni să nu-ţi pui ”
(I Timotei 5, 22 )
Canonul 3 al Sinodului al cincilea local, de la Laodiceea: „ Nu se
cuvine ca cel de curând luminat ( botezat ) să se aducă în tagma ierarhicească ”

4. VÂRSTA CANONICĂ PENTRU HIROTONIRE

Canonul 14 Trulan: „ Canonul sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor
părinţilor noştri să aibă tărie şi în aceea, ca să nu se hirotonească preot înainte
de treizeci de ani, chiar dacă ar fi om cu totul vrednic, ci să aştepte. Căci Iisus
Hristos Domnul S-a botezat în al treizecilea an şi a început să înveţe; aşişderea
nici diacon înainte de douăzeci şi cinci de ani, sau diaconiţă înainte de patruzeci
de ani să nu se hirotonească, hirotesească ”. După cum se vede, canonul confirmă
hotărârile unor sinoade anterioare, prin care se stabileşte că preoţii nu pot fi
hirotoniţi decât de la vârsta de 30 de ani ( Canonul 11 Neocezarea ), iar diaconiţele
de la vârsta de 40 de ani ( Canonul 15, Sinodul IV Ecumenic ). Pentru diaconi se
fixează vârsta de 25 de ani. Vârsta canonică a episcopilor a suferit în timp unele
modificări, şi anume: potrivit Constituţiilor Apostolice ( 2, 1 ) această vârstă se
fixează la 50 de ani, apoi în mod practic a fost redusă, stabilindu-se mai târziu la 35
de ani printr-o Novelă a Împăratului Justinian din anul 546 ( Novela 123, 1 ), apoi
la 30 de ani, printr-o altă Nuvelă a aceluiaşi împărat din anul 564 ( Novela 137, 2 ).

4
 5. VIAŢA MORALĂ ŞI SOCIALĂ A CLERULUI

Pentru a vorbi despre morală şi moralitate sau despre viaţa socială,

trebuie mai întâi să vorbim despre familie, deoarece familia este cea care naşte,
creşte şi chiar desăvârşeşte omul – membru al societăţii.
Sfântul Clement al Alexandriei numeşte familia „Casa lui
Dumnezeu” aplicându-i cuvântul Scripturii asupra prezenţei Mântuitorului: „Eu
sunt în mijlocul lor” ( Matei 18, 20). „Cine sunt cei doi sau trei, adunaţi în
numele lui Hristos în mijlocul cărora stă Domnul? Oare nu este bărbatul şi
femeia uniţi de Dumnezeu?” (Stromate 3, 10, 68). Starea căsătoriei este înălţată de
Mântuitorul la nivel de Taină Sfântă, iar Apostolul Pavel confirmă această viziune
creştină asupra căsătoriei comparând-o cu cea mai puternică legătură, cea dintre
Hristos şi Biserică. (Efeseni V). Aşadar acolo unde sunt doi sau trei în iubire este
prezent şi Hristos, ori, „acolo unde este Hristos este şi Biserica Sa” , spune
Sfântul Ignatie al Antiohiei. Prin urmare natura familiei creştine este cea eclezială
drept care Sfântul Apostol Pavel o şi numeşte „Biserica din casă” (Romani 16,5),
iar Sfântul Ioan Hrisostom o numeşte „biserica mică”.
Cât de importantă este familia în viaţa preotului se poate uşor observa
din integrarea ei în Declaraţia citită în Biserică atunci când este sfinţit candidatul la
slujirea preoţească. Textul este luat din Epistola către Timotei a Sfântului Apostol
Pavel şi arată strânsa interdependenţă dintre Casa lui Dumnezeu şi casa slujitorului
Acestuia, preotul trebuind a-şi „ chivernisi bine casa lui, având copii ascultători,
cu toată buna-cuviinţă, căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui
casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” ( I Timotei 3, 4-5 ). Şi dacă
ne amintim că în doar două locuri din parohie poate şi trebuie să stea Sfânta
Împărtăşanie adică în Biserică pe Sfânta Masă în Sfântul Altar şi în casa preotului
ne putem da uşor seama de înrudirea şi similitudinea celor două locaşuri de viaţă.
(1)
Aşadar preotul trebuie:
Să se căsătorească cu o fecioară cu care să trăiască în armonie
nealungând-o nici chiar pe motiv de evlavie: „ Cel ce a luat în căsătorie văduvă,
sau lepădată, sau desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă, nu
poate să fie episcop, preot sau diacon, sau peste tot orice din rândul clerului.”
(Canonul 18 Apostolic) şi „Episcopul sau preotul sau diaconul să nu-şi alunge
pe soţia sa pe motiv de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; şi
stăruind să se caterisească”. ( Canonul 5, Apostolic )
În casa preotului nu trebuie să locuiască femei care dau de bănuit
adică aşa zisele „ feminae subintroductae ”, adică femei care nu se găseau în
legătură conjugală cu clericii ci trăiau fără titlu legal în casa lor. Astfel canonul 3 al
Sinodului I Ecumenic spune: „Marele sinod a oprit cu desăvârşire, fie
episcopului, fie preotului, fie diaconului, fie oricui dintre cei ce sunt în cler, să
lise îngăduie a avea femeie împreună locuitoare -feminae subintroductae- afară
de mamă, sau soră, sau mătuşă, sau numai astfel de persoane cu privire la care
a fugit toată bănuiala”. (2)
5
 Preotul nu trebuie să se îndeletnicească cu treburi incompatibile cu
starea clericală, adică nu trebuie să-l preocupe dorinţa de câştig ruşinos sau să-l
macine iubirea de argint. ( Canonul 3 al Sinodului IV Ecumenic ). Iar canonul 7 al
aceluiaşi Sinod Ecumenic spune: „Am hotărât, ca cei ce au fost rostuiţi, odată în
cler, precum şi monahii, să nu intre nici în oaste, nici în dregătorie lumească;
iar dacă ar îndrăzni aceasta şi nu s-ar pocăi, încât să se întoarcă la aceea ce mai
întâi au ales pentru Dumnezeu, să fie daţi anatemei” .
De asemenea „Nici unui cleric să nu-i fie îngăduit să aibă sălaş
pentru îndeletnicire cârciumărească. Pentru că dacă unuia ca acesta nu i s-a
îngăduit a intra în cârciumă, cu cât mai vârtos nu-i este îngăduit să slujească
altora în aceasta, şi să se apuce de ceea ce nu-i îngăduit? Iar de ar face ceva de
acest fel, ori să înceteze, ori să se caterisească” ( Canonul 9 Trulan)
În societate, în parohia sa, mai ales, preotul trebuie să fie un model viu
de urmat, să închipuie pe Mântuitorul Hristos prin smerenie şi bunătate pentru ca
nimeni nu este chemat la Hristos altfel decât prin mijloacele pe care le foloseşte El
Însuşi pentru ai chema pe oameni la mântuire, şi nimeni nu este mântuit prin alte
mijloace decât cele cu care El a înzestrat Biserica Sa. Iar între acele mijloace nu se
află constrângerea prin ameninţări şi bătaie, cearta şi vorbirea urâtă. Astfel Părinţii
Sinodului Apostolic prin canonul 27 hotărăsc: „ Poruncim să se caterisească,
episcopul sau preotul sau diaconul care ar bate pe credincioşii care păcătuiesc,
ori pe necredincioşii care au săvârşit nedreptate şi care prin astfel de lucruri
voiesc să-i înfricoşeze, pentru că Domnul nicăieri nu ne-a învăţat pe noi aceasta,
ci dimpotrivă, El fiind lovit nu a dat lovitura înapoi, fiind ocărât, nu răspunde
prin ocară şi pătimind nu ameninţă ( I Petru 2, 23)”

6. ACTUALITATEA SFINTELOR CANOANE PENTRU CLER

Biserica Ortodoxă Română se organizează şi se conduce potrivit
misiunii sale, primite în mod special de la Mântuitorul Hristos, de la Sfinţii
Apostoli şi de la urmaşii acestora – episcopatul – de-a lungul secolelor şi până
astăzi.
Organizarea bisericească, preluând ce era pozitiv în structura
administrativ-teritorială a Imperiului Roman, în special din timpul lui Constantin
cel Mare (311-337), sub Teodosie I zis cel Mare şi sub împăraţii Teodosie cel Mic
(408-450) şi Justinian I ( 527-565), şi-a elaborat şi şi-a dezvoltat o disciplină
canonică aflată în vigoare până astăzi.
Potrivit unui calcul simplu, descoperim că Biserica Ortodoxă a
Răsăritului are în Codul ei oficial un număr de 667 de canoane. Acestea sunt:
Canoanele Apostolice, Canoanele Sinoadelor Ecumenice, Canoanele sinoadelor
locale şi Canoanele a 13 Sfinţi Părinţi.
Potrivit Sfintelor canoane în Regulament se găsesc următoarele
norme:
Art. 1. Membrii Sfântului Sinod sunt datori a reprezenta în conduita şi
viaţa lor credinţa ortodoxă, morală, evanghelică şi disciplina canonică; să respecte
şi să aplice deciziile Sinodului cu tot devotamentul cuvenit cauzei sfinte a
6
prosperării Bisericii noastre. Armonia în lucrări şi în cugetări sunt cerute impetuos
de solidaritatea ce trebuie să domnească într-un corp înalt de administraţie
bisericească.
Art. 2. Nu este permis nici unei persoane din cler sau dintre
funcţionarii bisericeşti a cere sau a primi vreun dar personal de la cei ce intră în
treptele ierarhiei bisericeşti sau se înaintează la vreun rang bisericesc, sau se
permută de la vreo biserică la alta. Numai calităţile morale şi legale şi adevăratele
trebuinţe bisericeşti să fie motivele la orice acţiune de felul acesta. Cei abătuţi, atât
mituitorii, cât şi mituiţii de vor fi clerici, vor cădea sub cercetarea canoanelor
bisericeşti; iar de vor fi mireni, vor fi destituiţi şi daţi judecăţii civile.
Art. 3. Nu este permis nici unui cleric a face întruniri şi adunări
necanonice în interese închipuite bisericeşti, nici a discuta canoanele bisericeşti
după bunul lor plac, nici a se împotrivi dispoziţiilor Sinodului ţării.
Art. 4. ( modificat prin Decretul Regal, publicat în Monitorul Oficial,
nr. 86 din 17 iulie 1893 ). Vârsta candidaţilor la intrarea în treptele ierarhice ale
diaconiei şi ale preoţiei începe de la majoratul civil.
Art. 5. Candidatul la preoţie înainte de începerea rânduielii hirotoniei
în biserică, înaintea lui Dumnezeu, a Episcopului şi a adunării creştinilor, să facă
următoarea mărturisire de credinţă: „Subsemnatul ......candidat la preoţie,
declar înaintea lui Dumnezeu, a Prea Sfinţitului Părinte .......că dorind a mă
învrednici de darul preoţiei pentru Parohia,...... nu am în vedere decât a lucra
pentru mântuirea sufletească a turmei duhovniceşti mie încredinţată. Voi
conforma viaţa mea cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Nu
voi uita niciodată în viaţa mea cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care cer ca
preotul să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, priveghetor, treaz,
cumpătat, ospitalier, învăţător, nu beţiv, nu bătăuş, nu râvnitor de câştig urât, ci
blând, nesfadnic, nelacom, bine chivernisindu-şi casa sa. Căci dacă cineva nu
ştie a-şi chivernisi casa sa, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu (I Timotei
III, 2 – 6). Declar, în sfârşit, că întru toate voi fi supus şi ascultător
Chiriarhului meu şi dispoziţiilor privitoare la cler, ale Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, precum şi legilor României. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu în cariera mea preoţească”.
Această Mărturisire, semnată de candidatul la preoţie, se va păstra la
cancelaria Eparhială, cu celelalte acte ale Hirotoniei lui.
Art. 6. Nu este permis clericilor a participa la adunări comune prin
localuri publice, unde se mănâncă, se bea, se fac jocuri de noroc şi alte petreceri
ordinare, necompatibile cu vocaţia preoţească.
Art. 7. Nu este permis preoţilor a ţine cârciumi pe socoteala lor, nici a
lua moşii în posesiune, nici a administra moşii şi averi străine, afară numai când ar
fi chemaţi la aceasta de legi, precum la cea de administraţie de averi umanitare etc.
Art. 8. Nu este permis de canoane ca persoanele din tagma
bisericească să ocupe funcţii civile şi militare.

7
 Art. 9. Nu este permis persoanelor bisericeşti a avea în casele lor
convieţuitoare alte persoane de sexul feminin, decât mamă, soră, mătuşă sau alte
persoane scutite de orice bănuială.
Art. 10. Persoanele bisericeşti să fie în serviciul lor întru toate supuşi
şi ascultători de ordinele episcopului lor.
Art. 11. Nu este permis persoanelor bisericeşti a-şi modifica costumul
lor autorizat de Biserică şi de uz, nici a introduce mode noi în îmbrăcămintea lor,
afară de cele stabilite mai dinainte.
Art. 12. Nici o inovaţie străină să nu se introducă în Biserică şi în
uzurile noastre tradiţionale bisericeşti, fără aprobarea şi consimţământul Sfântului
Sinod.
Art. 13. A doua căsătorie fiind cu totul oprită de canoane persoanelor
odată hirotonite în preoţi ori diaconi, de aceea preoţii văduvi:
a. sunt datori a se feri de orice relaţii compromiţătoare şi care ar face
bănuită conduita lor morală.
b. cel ce va voi poate să se retragă în mănăstire, unde va fi primit şi
tratat cu preferinţă, conform meritelor sale;
c. preoţii văduvi, care se vor distinge prin zel pastoral, prin moralitate
exemplară şi prin ştiinţă, vor fi preferaţi la posturile bisericeşti prin mitropolii şui
episcopii şi, după meritele lor, se vor ridica la treapta arhierească, conform uzului
tradiţional al Sfintei Biserici Ortodoxe;
d. cel ce nu va putea să domine înclinarea sa către legăturile lumeşti
cele oprite de canoane, aceluia, ca să poată intra în a doua căsătorie nu-i rămâne
alta decât a ieşi din treapta preoţească şi a rămâne simplu mirean.
Art. 14. Nu este iertat preoţilor şi celorlalte persoane bisericeşti a
pretinde plată de la parohieni pentru serviciile lor religioase, nici a se tocmi cu
dânşii pentru plata acestor servicii. Mijloacele de întreţinere ale clerului sunt
reglementate prin legi şi dispoziţiuni guvernamentale.
Art. 15. Persoanele bisericeşti trebuie să fie nelipsite de la posturile
lor, ca nu, din cauza absenţei lor, să se neglijeze serviciul divin şi să sufere
trebuinţele religioase ale parohienilor. De aceea:
a. nu este permis preoţilor a părăsi serviciile lor bisericeşti pentru
interesele lor particulare, nici a lipsi de la posturile lor pe un timp mai îndelungat
de o zi, fără o prealabilă învoire de la autoritatea superioară, anume: pentru o
absenţă de 6 zile să ceară învoirea protoiereului, iar pentru o absenţă mai
îndelungată să ceară prin protoiereu concediu de la ierarhul eparhiot. Dar în
amândouă cazurile să caute a fi înlocuit pe timpul absenţei cu un alt preot din
vecinătate;
b. nu se tolerează niciunui preot de a nu face serviciile bisericeşti pe la
bisericile lor în zilele de Duminici şi sărbătorile bisericeşti. Excepţie se poate face
numai în caz de boală dovedită. La caz de boală, preoţii, neputând servi
Dumnezeiasca Liturghie să reglementeze ca dascăli neapărat să facă în biserică la
timpul rânduit serviciile vecerniei şi utreniei.

8
 Art. 16. Abaterile de la aceste dispoziţii canonice vor atrage după sine
celor abătuţi cercetările prevăzute prin canoanele şi regulamentele Sfântului Sinod.
Art. 17. Persoanele care purtând haina monahicească umblă
vagabondând prin sate şi oraşe, dacă nu se vor stabili în vreo mănăstire, să se
excludă din tagma monahicească.
Art. 18. Monahi care trăiesc prin oraşe ocupând funcţii bisericeşti,
profesorale şi de învăţători să-şi potrivească viaţa lor după canoanele bisericeşti.
Art. 19. Superiorii şi superioarele mănăstirilor să fie pătrunşi de marea
lor datorie de a păstra cu cea mai mare stricteţe disciplina şi moralitatea între
monahii şi fraţii sau monahiile şi surorile ce petrec în mănăstire.
Art. 20. Protoiereii de judeţe să privegheze şi să nu tolereze petrecerea
şi umblarea fără permisiune a monahilor şi monahiilor prin sate şi oraşe şi pe cei
abătuţi să-i denunţe ierarhilor respectivi.
Articolele 21, 22 şi 23 fac referire şi reglementează situaţii referitoare
la disciplina monahicească.
Art.24. Candidaţii la preoţie să se aleagă dintre elevii ce au săvârşit
cursul numai în Seminarul eparhiei, unde candidatul doreşte a căpăta parohie,
pentru ca atât persoana, cât şi trecutul ei să poată fi cunoscute autorităţilor
eparhiale şi a se înlătura escrocheriile şi imposturile.
Art. 25. Protoiereii de judeţe sunt datori a inspecta bisericile şi clerul
cel puţin o dată în an şi despre starea lor a raporta ierarhilor locului.
Într-adevăr preotul ce încearcă să se asemene Mântuitorului Hristos în
slujire jertfelnică, prin smerenie, bunătate şi iubirea aproapelui, acela este
bineplăcut în faţa lui Dumnezeu şi în mod automat este în conformitate cu Sfintele
Canoane şi prevederile Regulamentului Bisericii Ortodoxe.

9
 BIBLIOGRAFIE
1. Despre preoţie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. O. R.
Bucureşti 1987;
2. Canoanele Bisericii Ortodoxe – note şi comentarii,
Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, 1991;
3. Carte de Învăţătură Creştină Ortodoxă, Bucureşti,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. O. R., 1978;
4. PASTORALA –Preot prof. Ion Buga, Editura Internaţional
Scorpion, 1992;
5. Pastoraţie şi Misiune în Biserica Ortodoxă – Tematică pentru
cursurile pastoral misionare a clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 572/
1998, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi 2001;
6. Preotul în Biserică, în lume, acasă – Î. PS. Dr. Antonie Plămădeală,
Sibiu, 1996.

10