MINISTERUL AFACERILOR INTERNE A REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA ”ȘTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA DREPT
CATEDRA ȘTIINȚE SOCIOUMANE

REFERAT

TEMA: Psihologia managerială

A elaborat:
Studenta gr. MP90DPo211
DARII Mirela

Conducător științific:
DABIJA Tatiana

CHIȘINĂU 2021
CUPRINS:

Introducere

1. Introducere în psihologia managerială

2. Factorii personologici implicaţi în activitatea

managerială

3. Aptitudinile manageriale

4. Climatul socio-psihologic în colectivele de muncă

Conluzie

Bibliografie
Introducere
În ultimele decenii ale sec. XX-lea la solicitările vieţii social-
economice şi politice în schimbare, s-a dezvoltat o nouă ramură a
psihologiei -psihologia managerială. Domeniul psihologiei manageriale
este la fel de vechi ca şi omenirea. Încă de la apariţia primelor forme
organizate de activitate umană, fenomenul „conducerii” a fost prezent mai
ales în expresia sa psihologică. Termenul de „management” aparţine epocii
contemporane.Psihologia managerială a apărut la interferenţa a două
ştiinţe, şi anume: Psihologie şi Management.
Managerul este unul din pilonii principali ai unei activități,
activitatea sa este trebuie să se conducă după anumite principii, să aibă un
anumit comportament care să-i permiă o bună organizare a activității.
Anume cu studiul comportamentului managerilor se ocupă psihologia
managerială.
Actualmente se accentuează necesitatea posedării de către manager a
unei culturi psihologice înalte, care include câteva elemente
cognitive:cunoaşterea de sine, cunoaşterea oamenilor din jur, abilitatea de
a comunica şi de a-şi dirija comportamentul pentru a crea şi a menţine un
climat psihologic favorabil în colectiv, atât de necesar unei conduceri
eficace. Eficienţa activităţii manageriale începe de la puţin: iscusinţa de a-
şi conş-tientiza propriile tendinţe şi de a aprecia adecvat resursele umane.
Studierea colectivului, analiza greşelilor, selectarea unui sistem de mă-
suri şi acţiuni, care ar asigura cele mai raţionale căi de realizare a
obiectivelorpuse în faţa organizaţiei, pot fi considerate căi de ameliorare a
conducerii.
Din cele expuse conchidem că personalitatea managerului trebuie să
încadreze într-un sistem de parametri profesionali capabil să garanteze
succesul activităţii manageriale.Managementul – este ştiinţa ce presupune
multiple forme de organizare, conducere sau dirijare. Primele lucrări
dedicate tematicii managementului au apărut la începutul sec. al XX-lea.
Procesul de conducere influenţează structura vieţii psihice a managerului
pe anumite coordonate specifice statutului şi rolului său socio-profesional.
Psihologia managerială (PM) studiază personalitatea managerului din
perspectiva realizării funcţiilor sale: prevederea, decizia, organizarea,
comanda, coordonarea şi controlul. Ea se ocupă de investigarea sistemului
psihic şi implicarea lui în actul şi procesul managerial. De asemenea, pune
în evidenţă ponderea diferitelor fenomene psihice în realizarea
performantă a activităţii manageriale.
1. Introducere în psihologia managerială
Managementul – este ştiinţa ce presupune multiple forme de
organizare, conducere sau dirijare. Primele lucrări dedicate tematicii
managementului au apărut la începutul sec. al XX-lea. Procesul de
conducere influenţează structura vieţii psihice a managerului pe anumite
coordonate specifice statutului şi rolului său socio-profesional.
Ştiinţa psihologică reprezintă astăzi un sistem complex şi ramificat
de discipline ştiinţifice, ramurile psihologiei fiind strâns legate între ele.
Pot fi evidenţiate următoarele ramuri ale psihologiei:
– psihologia generală, care cercetează cele mai generale legităţi ale
activităţii psihice ale omului adult dezvoltat normal;
– psihologia vârstelor;
– psihologia pedagogică;
– psihologia cosmică;
– psihologia militară;
– psihologia sportului;
– psihologia artelor;
– psihologia socială;
– psihologia juridică;
– psihologia medicală;
– patopsihologia;
– psihologia comparată;
– psihologia muncii.
Înzestrarea producţiei cu maşini-unelte, dezvoltarea transportului,
perfecţionarea sistemului de conducere înaintează cerinţele sporite faţă de
calităţile psihice ale lucrătorului. Relaţiile noi de producţie stimulează
identificarea metodelor de dirijare a comportamentului oamenilor. În
aceste condiţii sociale se formează psihologia muncii, care cercetează
bazele psihologiei ale activităţii de muncă, studiază calităţile de importanţă
profesională ale personalităţii în raport cu o specialitate concretă, studiază
problemele organizării ştiinţifice a muncii, cercetează bazele psihologice
ale sporirii productivităţii muncii şi raporturilor în colectivul de muncă.
Din cele relatate mai sus concluzionăm că în cadrul psihologiei muncii
începe a se contura şi psihologia managerială.1
Acestea sunt ramurile principale ale ştiinţei psihologice moderne. În
permanenţă are loc procesul de apariţie a noilor direcţii în psihologie,
deoarece o importanţă tot mai mare capătă cunoaşterea posibilităţilor
1 E. Mihulescu, Stiinta conducerii si profilul conducatorului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.
omului, a diferitelor particularităţi psihice ale acestuia în cele mai diferite
domenii ale activităţii umane.
Acolo unde oamenii sunt reuniţi în activităţi comune, ei dezvoltă structuri
ale conducerii chemate să asigure organizarea eforturilor şi direc-
ţionarea lor spre scopuri propuse. În grupurile umane există forme de
conducere universale. De asemenea, anumite structuri de autoritate, de
dominare-supunere se întâlnesc şi în lumea animală. Aici mai curând este
vorba de moduri preprogramate de comportament.
Obiectul psihologiei manageriale constă în studierea personalităţii
conducătorului din perspectiva realizării funcţiilor sale: prevederea,
decizia, organizarea, antrenarea (comanda), coordonarea şi controlul.
Capacitatea conducătorului se defineşte prin abilitatea sa de a influenţa
colaboratorii (subalternii) să obţină maximum de eficienţă şi maximum de
satisfacţii socio-umane. Principala funcţie a conducătorului constă în
coordonarea eforturilor în grup, în organizarea şi îndrumarea acestuia,
astfel încât să se asigure realizarea optimă a sarcinii propuse şi a
obiectivelor.
Activitatea managerială este procesul prin care o persoană sau un grup
de persoane identifică, organizează, activizează, influenţează resursele
umane şi tehnice ale organizaţiei, în scopul realizării obiectivelor stabilite.
Cerinţele epocii moderne, marcate de creşterea complexităţii tehnologice
şi informaţionale, de schimbările sociale cu efecte profunde asupra
personalităţii
individuale, de criza sistemului de valori tradiţionale, cer abordarea
conducerii ca un aspect vital al funcţionării sistemelor organizaţionale şi
sociale. Contextul actual impune transferarea accentului de pe problemele
conducerii în general pe cele ale conducerii eficiente.
Prin conducere înţelegem un sistem care influenţează asupra unui alt
sistem cu scopul de a-l aduce într-o stare bine determinată.
Determinarea particularităţilor muncii de conducere, în general, şi
a managerilor, în parte, permite de a soluţiona corect problemele
referitoare la organizarea activităţii manageriale, de a lua în consideraţie
aspectele autoconducerii personalităţii, temperamentul, caracterul şi
orientarea ei, aptitudinile individuale, de a perfecţiona stilul şi metodele
de conducere, sistemul de motivare şi apreciere a calităţii muncii de
conducere etc.2

2 Constantin Ețco, Margareta Cărăuș, Elena Davideșcu-Creangă – ”Psihologia Managerială”, casa editorial-poligrafică
Bons Offices, Chișinău 2006.
Psihologia managerială se dezvoltă pe baza mai multor ştiinţe, ce
determină utilizarea diferenţiată a cunoştinţelor obţinute în teoria şi
practica managerială.

Din cele indicate conchidem că psihologia managerială reprezintă o

totalitate de metode specifice de acţiune asupra relaţiilor personale şi
asupra legăturilor (relaţiilor) ce apar în colectivele de muncă în procesul
desfăşurării activităţii manageriale.

2. Factorii personologici implicaţi în activitatea

managerială

Prin factori personologici înţelegem factorii definitori ai personalităţii:

1.Factori fizici şi constituţionali
2.Coeficientul de inteligenţă
3.Încrederea în sine
4.Sociabilitatea
5.Puterea de voinţă
6.Capacitatea de a influenţa oamenii
7.Entuziasmul
8.Generozitatea
9.Stăpînirea de sine.
Funcţii psihologice în management
1.Selectarea şi repartizarea cadrelor (compatibilitatea psihologică);
Compatibilitatea psihologică – reprezintă o îmbinare a capacităţii care
asigură atât bunăstarea sufletească a fiecăruia din grup, cât şi mobilitatea
înaltă a muncii.
2.Crearea climatului psihologic favorabil;
3.Căutarea şi selectarea celor mai efective metode de influenţă asupra
persoanelor, grupurilor de oameni în scopul ridicării eficienţei muncii lor.
Tipuri manageriale
Au existat mai multe încercări de tipologizare a managerilor. Una dintre
ele este teoria tridimensională a conducerii (după Reddin), bazată pe 3
caracteristici esenţiale ale muncii de conducere:
1.Preocuparea pentru sarcini;
2.Preocuparea pentru contacte:
3.Preocuparea pentru randament.
Vendrov împarte cadrele de conducere, după intensitatea muncii depuse, în
3 categorii:
1.Conducători care fac totul singuri;
2.Conducători care nu fac nimic;
3.Cadre de conducere care fac numai ceea ce trebuie.
Tot Vendrov clasifică după modul de adoptare a deciziilor:
1.Conducători care hotărăsc totul singuri şi apoi comunică subalternilor
deciziile luate, solicitându-le observaţii care sunt tardive odată ce decizia a
fost deja luată;
2.Conducători care se sfătuiesc cu colaboratorii şi subalternii lor înainte de
a lua decizii ;
3.Conducători care hotărăsc singuri, fără a se consulta cu colaboratorii nici
înainte nici după adoptarea deciziei.
Alte tipologii ale conducătorilor:
Managerul conducător– se distinge printr-un talent nativ deosebit, printr-o
mare capacitate de luare a deciziilor, este penetrant în relațiile cu oamenii,
respectat, atât la nivele superioare, cât și inferioare; se bucură de un înalt
prestigiu și de o mare autoritate.
Concluzie: Manager de top, despre care se spune ca este „născut nu făcut”,
este de preferat în toate cazurile, mai ales în situații deosebite, datorită
competenței, capacității de a reuni oamenii și de a-i determina să se
implice în acțiuni dificile. În lipsa unui control adecvat, a unui sistem
democratic guvernat de legi corespunzătoare, acesta poate deveni dictator.
Managerul constructor– se caracterizează prin echilibru între calitățile
native și cele formative, prevalând totuși ultimele; este meticulos în tot
ceea ce întreprinde, fiind preocupat de fundamentarea deciziei fără fisuri;
evită riscurile și preferă stabilitatea față de schimbări.
Concluzie: ‘Managerul constructor’ este de preferat în condiții de
normalitate. În cazul acestui tip de manager, există riscul să devină
conservator, fiind depășit, la un moment dat, de cerințele dinamice ale
vieții contemporane.
Managerul distrugător– este înclinat spre distrugerea structurilor existente,
fiind de preferat pentru a înlătura structuri învechite, ce nu mai corespund
condițiilor noi apărute în viața economico-socială. Pentru a nu produce
dezechilibre în activitatea unității conduse, este necesar să fie sprijinit de
consilieri competenți, care acționează într-un sistem de legi ferme și
constructive.
Concluzie: ‘Managerul distrugator’ necesar în condiții de criză comportă
riscul aventurismului, a distrugerii de dragul distrugerii, risc care poate fi
prevenit printr-o echipă competentă de consilieri.
Managerul inovator– este acel conducător ce se situează în avangarda
profesiei sale datorită înclinației deosebite către inovație, către schimbări
datorate cerințelor reale ale vieții socio-economice.
Concluzie: ‘Managerul inovator’ corespunde pe deplin cerințelor dinamice
ale progresului tehnico-stiințific, prioritatea fermă pe agenda lui
managerială fiind invenția și inovația. Se recomandă să nu neglijeze
aspectul economic și cel social al inovării.3

3. Aptitudinile manageriale

Impreuna cu caracterul si temperamentul aptitudinile ca elemente

esentiale ale personalitatii isi pun amprenta asupra comportamentului dar
mai ales asupra stilului managerial. Aptitudinile se inscriu cu deosebire in
planul performantei stilului, „a face ceva cu usurinta, repede, mai bine,
mai eficient, mai productiv si de o calitate superioara”, si toate acestea tin
in buna masura de domeniul aptitudinilor. Asadar aptitudinea este o
componenta a personalitatii umane care conditioneaza reusita (in lipsa,
nereusita) unei activitati. Tinand cont de faptul ca o persoana poseda mai
multe aptitudini conjugate, care impreuna formeaza un sistem, si ca
aptitudinile se manifesta exclusiv conditionat de o activitate, iar
conducerea (managementul ca proces) este o activitate putem conchide ca
managementul ca proces este intr-un anume fel dependent de acest sistem
al aptitudinilor. (parere proprie)
Activitatea manageriala presupune o serie de cerinte si se pune in mod
logic problema daca aptitudinile exista sau nu exista, altfel spus daca o
persoana poseda sau nu disponibilitati pentru functia de conducere. Daca
da, atunci fiecarei functii (este vorba de functiile managerului) ii
corespunde o aptitudine in planul personalitatii, si invers, corespondenta
3 JOSEPH T. STRAUB Ghidul managerului incepator', Ed. Teora, 2001
care in planul realitatii nu se realizeaza decat partial, a se realiza total este
practic imposibil.4
Dintre aptitudinile manageriale putem considera mai importante
urmatoarele: prevederea, controlul, evaluarea, organizarea, decizia, etc.
In conducerea efectiva exista persoane (manageri) care refuza sa accepte
innoirea sau deschiderea la nou, ceea ce din perspectiva aptitudinilor
manageriale inseamna ca persoana respectiva nu poseda anumite aptitudini
manageriale, asadar pentru a fi manager trebuie sa ai „ceva innascut” adica
sa pui in practica cel putin una din aptitudinile considerate importante.

4. Climatul socio-psihologic în colectivele de muncă

Conţinutul şi formele relaţiilor interpersonale caracterizează mai

evident climatul social-psihologic. Ele se reflectă în efectele grupale şi
calităţile personalităţii. Relaţiile interpersonale ca forme de manifestare a
climatului social-psihologic servesc drept indice al maturităţii colectivului.
Interrelaţiile prezintă un sistem complex, ce se manifestă prin diferite
forme de relaţii dintre oameni. Totalitatea relaţiilor preponderente din
colectiv formează structura climatului social-psihologic (exemplu: con
lucrare- concurenţă, simpatie-antipatie, conformism-non-conformism ş.a.)
Climatul social-psihologic se formează în procesul activităţii în
comun al oamenilor şi se manifestă în conduită, în reacţiile voluntare şi
involuntare a unuia faţă de altul, în modurile de comunicare. Climatul
social-psihologic este rezultatul reflectării condiţiilor materiale,
organizaţionale şi psihologice.
Nivelul conlucrării în muncă demonstrează o repartizare raţională a
muncii între membrii colectivului, conform verigilor tehnologice a
procesului de producţie. Dezvoltarea insuficientă a acestui fenomen
creează conflicte de producţie şi conflicte interpersonale, *care prezintă o
altă formă de manifestare a climatului social-psihologic.
Nivelul conflictogen în colectiv depinde de gradul de înţelegere reciprocă
între angajaţi în ceea ce priveşte activitatea în comun. Se are în
vedere acceptarea şi susţinerea opiniilor, poziţiilor altor oameni referitor la
obiectul muncii, prezenţa scopurilor şi modurilor de realizare unice, ceea

4 Nicolae, O., Verboncu, I. – Management si eficienta, Editura NORA, Bucuresti 1996

ce orientează efortul colectivului în aceeaşi direcţie. Divergenţele
îngreunează coordonarea activităţii, duc la destabilizarea relaţiilor din
colectiv şi denaturarea climatului social-psihologic.5
Coeziunea caracterizează unitatea existentă în colectiv şi capacitatea
de a se opune, dacă este necesar, influenţelor externe. Coeziunea exprimă
tendinţa de a urma fără echivoc scopurile activităţii întregului colectiv.
Alterarea condiţiilor de muncă poate crea probleme noi ce duc la
dezorganizareagrupului, acţiunilor sale şi respectiv la înrăutăţirea relaţiilor,
ce se transpun nefavorabil asupra climatului social-psihologic.
Formele de comunicare, în dependenţă de cele care prevalează –
ordine sau rugăminţi, propuneri sau întrebări, sfaturi – caracterizează
specificul climatului social-psihologic în colectiv. Studiind legăturile
comunicative, numărul, direcţionarea (orientarea) contactelor, sau
conţinutul lor ne putem crea o impresie despre starea reală a climatului
social-psihologic.6
Dezvoltarea unor relaţii defectuoase între angajaţi duce treptat la izolarea
unor subiecţi, reducerea numărului contactelor, prevalarea legăturilor
intermediate asupra celor directe, reducerea legăturilor comunicative până
la cele formale strict necesare, reţinerea informaţiei, deficienţe de feedback
(legătură inversă) în procesul muncii. Astfel legăturile de comunicare
în colectiv de asemenea sunt nişte forme empirice de manifestare a stării
climatului social-psihologic.
Starea psihologică a personalului se reflectă în dispoziţia
colectivului, care prin intermediul imitării, contaminării, convingerii,
sugestiei, se răsfrânge asupra tuturor oamenilor şi fiind mai apoi
interiorizată creează un fon psihologic specific.
Starea anumitor parametri ai climatului social-psihologic nu
întotdeauna
este satisfăcătoare, însă pe măsura dezvoltării colectivului şi perfecţionării
lucrului educativ efectuat, climatul sau anumite caracteristici
ale lui se pot îmbunătăţi. Totodată trebuie de stabilit real, pe de o parte, în
ce măsură climatul răspunde cerinţelor societăţii, iar pe de altă parte – cât
de corect opiniile membrilor colectivului reflectă nivelul corespunderii
climatului acestor cerinţe.
Concluzie

5 A. Tabachiu, Tratat de psihologie managerială. – Bucureşti, Editura Didactica şi Pedagogică 1997

6 Jon C.Masewell. Dezvoltă liderul din tine. Bucureşti 2000
Complexitatea slujbei unui manager, în general, constă în faptul că el are
nevoie constant să organizeze și să sistematizeze momentele și acțiunile
care sunt necesare pentru munca de succes a organizației sau companiei .
Managerul înțelege că trebuie să ia multe decizii în fiecare zi, iar acestea
trebuie să fie corecte. Psihologic, acest lucru este foarte dificil.

Psihologia managerială te învață să-ți stăpânești activitatea, să fii conștient

de tine însuți ca parte a acesteia. Activitatea fiecărei persoane constă în
componente mici și trebuie să le cunoașteți perfect, inclusiv structura lor
psihologică. Un lider care este familiarizat cu principalele componente ale
psihologicului are o serie de avantaje. De exemplu, el vede principalul
lucru care trebuie făcut pentru a atinge un anumit obiectiv. Știe, de
asemenea, cât de aproape este obiectivul și cât rămâne până la momentul
în care va fi atins. Un manager cu experiență poate corecta cursul
soluționării problemei și poate obține rezultatul dorit în cel mai benefic
mod pentru el și compania.

Controlul este poate principalul punct pe care îl cere psihologia

managementului. Mai mult, trebuie să controlați atât munca tuturor
angajaților, cât și propriile activități.
Bibliografie
1.E. Mihulescu, Stiinta conducerii si profilul conducatorului, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.
2. Constantin Ețco, Margareta Cărăuș, Elena Davideșcu-Creangă –
”Psihologia Managerială”, casa editorial-poligrafică Bons Offices,
Chișinău 2006.
3, JOSEPH T. STRAUB Ghidul managerului incepator', Ed. Teora, 2001
4. Nicolae, O., Verboncu, I. – Management si eficienta, Editura NORA,
Bucuresti 1996
5. A. Tabachiu, Tratat de psihologie managerială. – Bucureşti, Editura
Didactica şi Pedagogică 1997
6. Jon C.Masewell. Dezvoltă liderul din tine. Bucureşti 2000
7. https://www.scribd.com/document/263494840/Psihologia-manageriala

8. https://www.scrigroup.com/management/NOTIUNI-DE-PSIHOLOGIE-MANAGERI61797.php

9. https://www.stiucum.com/management/management-general/Stiluri-de-conducere-tipuri-de15956.php