CURSUL 1

CAPITOLUL 1
CONCEPTELE DE „ETICĂ ACADEMICĂ”
ȘI „INTEGRITATE ACADEMICĂ”

1
 1.1. Abordări ale conceptului de
„Etică academică”
• Etica academică:
– se încadrează în genul eticilor profesionale;
– este o specie a eticii aplicate specializată pe analize ale
comportamentelor agenților morali care fac parte din
instituțiile de învățământ și de cercetare (profesori,
studenți, cercetători, personal administrativ și auxiliar);
– este o ramură a eticii aplicate care are două
componente principale:
• deontologia academică: vizează respectarea codurilor și
normelor de etică specifice comunității academice;
• integritatea academică: vizează dezvoltarea unei conștiințe
și a unor sentimente etice reale. 2
 1.1. Abordări ale conceptului de
„Etică academică”
• Abordarea eticii în învățământul superior
presupune realizarea unei distincții între:
– „etica academică” (academic ethics): se referă la
cercetările teoretice ale „eticienilor”, respectiv ale
profesioniștilor în domeniul eticii;
– „etica în mediul academic” (ethics in academia):
desemnează activitatea de cercetare și implementare a
unor norme și coduri etice, în instituțiile de învățământ
(organizații cu profil educațional);
– managementul etic în organizații: vizează constituirea
unei „infrastructuri etice” care cuprinde: birou de etică,
comisii de etică, auditul etic, hotline etic etc. 3
 1.1. Abordări ale conceptului de
„Etică academică”
• În contextul eticii academice, studenții sunt învățați:
– să gândească la deciziile etice;
– să recunoască problemele etice ale vieții reale, prin
reflecție și dialog.
• Etica academică:
– accentuează aspectele legate de integritate morală,
adică de adoptare în viața profesională și chiar
personală, a unor comportamente și conduite etice
dezirabile ca rezultat al internalizării în conștiința morală,
a unor idealuri, principii și norme etice;
– îi determină pe actorii implicați să considere că ei
reprezintă modelul de umanitate spre care aspiră ceilalți.
4
 1.2.1. Probleme etice referitoare la
activitatea în clasă
Autoritatea Puterea

O relație prin care o persoană sau un grup

Este șansa cuiva de a impune propria sa
acceptă ca legitim faptul că acțiunile sale
voință în relațiile sociale
pot să fie ghidate de o instanță superioară
Este produsul unei investituri de atribuții și Legitimitatea ei este definită de o
de încredere investitură structural-funcțională
Este expresia unilaterală a dreptului de
Legitimitatea ei se bazează pe
dispoziție, fără a presupune cu
recunoașterea dreptului de dispoziție
necesitate recunoașterea
Acceptarea ei se bazează pe convingere Acceptarea ei are ca rezervă
până la capăt constrângerea
Acceptarea ei are la bază tradiția, Poate fi imorală; este morală doar dacă
charisma, sau un fundament rațional-legal cel care o deține este împuternicit cu
(fundamente prin excelență morale) autoritate 5
 1.2.1. Probleme etice referitoare la
activitatea în clasă
• Aspecte specifice ale relației profesor - student:
– Autoritatea didactică a profesorului se bazează pe forța
discursului său;
– Legitimitatea didactică este dată de competențele
certificate prin studiile de specialitate și cele psiho-
pedagogice;
– Relaţiile purtătorului de autoritate se manifestă:
• pe orizontală (cu colegii)
• pe verticală:
– cu managerul;
– cu studenții: se concretizează în transmiterea cunoştinţelor
(informaţiilor), formarea abilităților și atitudinilor (opiniilor), evaluarea
6
(măsurarea și aprecierea), exersarea (antrenarea).
 1.2.1. Probleme etice referitoare la
activitatea în clasă
• Sarcină de lucru:
– Referindu-vă strict la relația dvs. cu profesorii din
facultate, identificați / imaginați situații în care
autoritatea și puterea nu se suprapun. Argumentați.
Lucrați în grupe de câte cinci, aplicând aspectele
discutate la curs ale acestei relații.

7
 1.2.1. Probleme etice referitoare la
activitatea în clasă
• „Etica grijii”:
– concept care ar trebui să se reflecte în activitatea la clasă
a cadrului didactic din mediul universitar;
– ar trebui să reprezinte fundamentul pe care se
construiesc relațiile dintre cadrul didactic și studenți;
– exemplu de ignorare a eticii grijii: lipsa de corespondență
între cerințele etice exprimate explicit la clasă de către
profesor și valorile implicite pe care acesta le dovedește
prin comportamentul său în timpul activităților la clasă.
• „Predarea bună” (în context universitar) vizează
natura morală a predării bazate pe cinste, respect și
grijă în relația cu studenții.
8
 1.2.1. Probleme etice referitoare la
activitatea în clasă
• Sarcină de lucru:
– Citiți cu atenție următorul paragraf:
• „În clasă avem control total și responsabilitatea noastră este
să-l transcendem pe Celălalt ... Dacă ignorăm această
responsabilitate putem să săvârșim un fel de violență
împotriva celor care s-au încrezut, inocenți, în Eul nostru.
Negarea parțială ... este violență, neagă independența ființei.
Această negare se întâmplă când refuzăm să permitem
celuilalt să ne transceandă. Confruntat cu această negare
Celălalt cade. Fața se închide și experiența educațională este
compromisă.” (Levinas, citat de Carriere, 2007)
– Discutați în grupe (5-6 studenți) semnificația textului
analizat. Identificați consecințe ale lipsei de comunicare
corectă între profesori și studenți prin prisma textului.9
 1.3. Abordări ale conceptului de
„integritate academică”
• Integritatea academică:
– presupune respectarea de către studenţi, profesori şi
personalul administrativ al instituţiei de învăţământ a
unui set de valori şi principii etice;
– se concentrează pe caracterul moral al agenților și
răspunde la întrebări de genul:
• Putem identifica un nucleu de valori morale comune?
• Cum îi determinăm pe agenți să adere la aceste valori?
• Cum pot agenții morali să internalizeze valorile morale ale unei
universități?
• Implementarea unei strategii instituționale focusată
pe integritate se face, de regulă, din interior. 10
 1.3. Abordări ale conceptului de
„integritate academică”
• Principiile integrităţii academice sunt:
– Integritatea morală
– Colegialitatea
– Loialitatea
– Respectul şi toleranţa
– Profesionalismul
– Onestitatea şi corectitudinea intelectuală
– Dreptatea şi echitatea
– Transparenţa
– Responsabilitatea profesională şi socială
– Libertatea academică
– Autonomia personală
– Meritul
11
 1.3. Abordări ale conceptului de
„integritate academică”
• În activitatea administrativă şi managerială,
integritatea presupune:
– respectarea tuturor procedurilor de derulare a
examenelor, concursurilor sau a altor forme de verificare
pentru selecţia şi promovarea cadrelor didactice;
– respectarea tuturor procedurilor de alegere sau numire
a structurilor de conducere ale Universităţii;
– derularea corectă a procedurilor de selecţie / promovare
a personalului administrativ;
– încheierea de acte juridice (contracte, angajamente,
parteneriate etc.) sau operaţiuni în interesul
Universităţii, cu excluderea oricărui conflict de interese.
12
 CURSUL 2
CAPITOLUL 2
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ ȘI
DREPTUL DE AUTOR

1
 2.1. Considerații generale privind
proprietatea intelectuală și dreptul de autor
• Articolul 27 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului:
– „orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la
viaţa culturală a colectivităţii, de a se bucura de arte şi
de a participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui”;
– „fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale şi
materiale care decurg din orice lucrare ştiinţifică, literară
sau artistică al cărei autor este”.
• Proprietatea intelectuală și drepturile de autor:
– reprezintă un element central al activității de cercetare;
– sunt esențiale pentru prestigiul și performanțele oricărei
instituții de cercetare. 2
 2.2. Proprietatea intelectuală
• Proprietatea intelectuală:
– totalitatea formelor și mijloacelor prin care este difuzată
o idee științifică (carte, articol, suport electronic, etc.),
precum și dreptul de autor corespunzător.
– ansamblul drepturilor asociate activităţii intelectuale în
domeniul literar, artistic şi ştiinţific.
• Proprietatea intelectuală cuprinde două categorii:
– proprietatea literară, artistică, ştiinţifică: creaţii intelectuale
a căror protecţie se naşte de la sine, din momentul realizării
lor, fără o procedură de examinare şi certificare;
– proprietatea industrială: categorii de creaţie
intelectuală reproductibilă industrial sub formă de
produse, procedee sau metode. 3
2.2. Proprietatea intelectuală

4
 2.2. Proprietatea intelectuală
• Include drepturile privitoare la:
– operele literare, artistice şi ştiinţifice;
– spectacole şi expoziţii ale artiştilor, fotografilor şi
televiziunilor;
– invenţii în toate domeniile cercetărilor umane,
descoperirile ştiinţifice;
– semnele industriale, mărcile înregistrate, cele de servicii,
numele comercial şi emblemele, protecţia împotriva
concurenţei neloiale şi toate drepturile rezultând dintr-o
activitate intelectuală în domeniile industrial, literar sau artistic.
• Proprietatea intelectuală este intangibilă chiar dacă
manifestarea sa exterioară este una vizibilă sau
exprimată material. 5
 2.2. Proprietatea intelectuală
• Exemplu:
– sub protecția dreptului de proprietate intelectuală intră
poeziile scrise de un poet sau piesele muzicale ale unui
compozitor, dar nu și suportul pe care acestea se află
stocate, respectiv cartea în care au fost publicate poeziile
sau CD-ul pe care au fost imprimate piesele muzicale.
• Proprietatea intelectuală:
– este rezultatul unei activităţi umane chiar dacă în timpul
creaţiei intervine şi un aparat (computerul în cazul
persoanei care realizează un program pentru calculator).
– îi conferă titularului dreptul de a autoriza sau interzice
accesul anumitor persoane la creaţia sa în sens de
6
utilizare, reproducere, etc.
 2.2. Proprietatea intelectuală
• Principalele trăsături ale drepturilor intelectuale:
– acestea au o durată limitată sau nelimitată în timp:
invenţiile, dreptul de autor au o durată limitată, pe când
dreptul moral al unui artist de a opri distrugerea operei
sale este nelimitat în timp;
– dreptul intelectual este ubicuu, adică el este prezent şi
încorporat în toate realizările ulterioare protejate.
• Protecţia proprietăţii intelectuale în România se
realizează prin două instituţii de specialitate:
– Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), în
domeniul proprietăţii industriale;
– Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în
domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe.7
 2.2. Proprietatea intelectuală
• Plagiat simultan cu încălcarea proprietății intelectuale:
– Includerea într-o carte semnată de un autor X a unor
idei, metode sau abordări originale dintr-o carte a altui
autor Y pentru care Editura Z are drepturi de proprietate
intelectuală. Prin apariția și difuzarea cărții, autorul X a
încălcat atât calitatea morală de autor a lui Y cât și
drepturile de proprietate cumpărate anterior de Editura
Z de la autorul Y.
• Nu se consideră reprobabilă citarea neatribuită a
unor contribuții intrate în sfera culturii generale sau
a cunoașterii comune, a căror paternitate, fiind larg
cunoscută, nu poate crea confuzie sau o arogare
frauduloasă de merite. 8
 2.3. Dreptul de autor
Definirea dreptului de autor
– ,,dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod
și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la
utilizarea operei de către alții” (Art. 12, Legea nr. 8/1996)
– este o formă de proprietate intelectuală;
– este dreptul exclusiv de a utiliza lucrarea care îi revine
automat unei persoane care creează o lucrare originală,
fixată într-un mediu tangibil;
– protejează proprietatea intelectuală pe o perioadă de:
• 70 de ani de la decesul autorului sau de la decesul ultimului
autor supraviețuitor în cazul unei lucrări realizate de un grup
de persoane (în țările Uniunii Europene);
• minimum 50 de ani de la decesul autorului în țările din afara
9
Uniunii Europene, semnatare ale convenției de la Berna.
 2.3. Dreptul de autor
Tipuri de lucrări protejate prin drept de autor
– scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile,
pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau
orale, precum și programele pentru calculator;
– operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi:
comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele
școlare, proiectele și documentațiile științifice;
– compozițiile muzicale cu sau fără text;
– operele dramatice, dramatico-muzicale, operele
coregrafice și pantomimele;
– operele cinematografice, precum și orice alte opere
audiovizuale;
– operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate
printr-un procedeu analog fotografiei; 10
 2.3. Dreptul de autor
Tipuri de lucrări protejate prin drept de autor
– operele de arta grafică sau plastică, cum ar fi: operele de
sculptura, pictura, gravura, litografie, arta monumentală,
scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei și a
metalului, desene, design, precum și alte opere de arta
aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
– operele de arhitectura, inclusiv planșele, machetele și
lucrările grafice care formează proiectele de arhitectură;
– lucrările plastice, hârtiile și desenele din domeniul
topografiei, geografiei și științei în general.
– constituie obiect al dreptului de autor și operele derivate
care au fost create plecând de la una sau mai multe
opere preexistente (traducerile, adaptările, adnotările,
lucrările documentare, culegerile de opere literare, etc.)
11
 2.3. Dreptul de autor
Utilizarea lucrărilor protejate prin drepturi de autor
– în anumite circumstanțe, este posibilă utilizarea unei
lucrări protejată prin drepturi de autor, fără încălcarea
drepturilor de autor ale proprietarului;
– în numeroase țări, anumite utilizări ale lucrărilor
protejate prin drepturi de autor nu încalcă drepturile
deținătorului drepturilor de autor;
– de exemplu: în S.U.A., drepturile de autor sunt limitate
de doctrina „folosinței conform bunelor uzanțe”,
conform căreia anumite utilizări ale materialelor
protejate prin drepturi de autor în scopul (dar fără a se
limita la aceste scopuri) criticii, comentariilor, prezentării
știrilor, educație, lucrărilor academice sau cercetării pot
fi considerate folosințe conform bunelor uzanțe. 12
 2.3. Dreptul de autor
Utilizarea lucrărilor protejate prin drepturi de autor
– În S.U.A. se utilizează patru factori în funcție de care se
stabilește dacă justificarea prin folosință conform
bunelor uzanțe este validă sau nu:
• scopul și caracterul acestei folosințe, inclusiv dacă această
folosință este de natură comercială sau are loc în scopuri
educaționale non-profit.
• natura unei lucrări protejate prin drepturi de autor.
• proporția și importanța părții folosite raportată la lucrarea
protejată prin drepturi de autor ca întreg: este mai probabil ca
preluarea unor fragmente scurte dintr-o lucrare originală să fie
considerată folosință conform bunelor uzanțe decât preluarea
unor fragmente mari.
• efectul utilizării asupra pieței potențiale sau a valorii lucrării
protejate prin drepturi de autor. 13
 2.3. Dreptul de autor
Utilizarea lucrărilor protejate prin drepturi de autor
– Un conținut poate fi eliminat ca urmare a unui reclamații
privind încălcarea drepturilor de autor, chiar dacă:
• a fost specificat deținătorul drepturilor de autor;
• nu a fost valorificat conținutul care încalcă drepturile de autor;
• a fost perceput un preț pentru o copie a conținutului respectiv;
• poate fi identificat conținut similar care apare și în alte locații
de pe internet;
• conținutul a fost achiziționat, inclusiv sub forma unei copii în
format fizic sau digital;
• conținutul a fost înregistrat personal de la televizor, într-un
cinematograf sau de la radio;
• conținutul a fost copiat, personal, dintr-un manual, de pe afișul
unui film sau dintr-o fotografie;
• s-a făcut mențiunea că „nu s-a intenționat încălcarea niciunui14
drept de autor”.
 2.4. Proprietatea intelectuală și
dreptul de autor în context academic
• Codurile de etică ale instituțiilor de învățământ
superior cuprind secțiuni consistente dedicate
„proprietății intelectuale” și, în mod special,
interpretării dreptului de autor în context academic.
• Particularități ale activității academice:
– Dreptul de autor îi exclude pe ceilalți de la utilizarea
liberă, neîngrădită, a textelor;
– Lumea academică este și una a bunurilor comune, unde
excluderea ar fi imorală;
– Lectura și utilizarea corectă, prin citare, a unui articol nu
reduce nici din cantitatea, nici din calitatea articolului;
– O copie digitală a unui articol nu reduce șansele altcuiva
de a-l accesa și de a-l citi.
15
 2.4. Proprietatea intelectuală și
dreptul de autor în context academic
• Politica în materie de cunoaștere a Uniunii
Europene se orientează către acces deschis („open
access”) pentru literatura științifică care este
produsă cu o finanțare europeană.
• Există două argumente în favoarea accesului:
– uneori, încălcarea legii este singurul mod în care se pot
redresa cei aflați într-o situație de sărăcie informațională
(cazul studenților sau a profesorilor care au nevoie de un
text sau de un alt conținut educațional eminamente
necesar activității lor);
– alteori, este pur și simplu o formă de cooperare între
egali („peer to peer”) care împărtășesc o ideologie a
16
accesului deschis, nediscriminat.
 2.4. Proprietatea intelectuală și
dreptul de autor în context academic
• Sarcină de lucru:
– Autorul X trimite spre publicare un articol unei reviste de
specialitate. Cu această ocazie semnează o declarație că
deține dreptul de autor. Articolul este publicat. Revista
primește o sesizare din partea autorului Y, coleg al
autorului X, care susține că articolul respectiv preia, fără
acordul său, pasaje necitate dintr-o lucrare publicată la
care au lucrat amândoi.
• Este un plagiat?
• Este fals în declarații?
• Este o încălcare a drepturilor de autor?
• A fost încălcat dreptul de proprietate intelectuală?
– Răspunsul este DA la toate întrebările.
17
 2.4. Proprietatea intelectuală și
dreptul de autor în context academic
• În mediul academic, încălcarea proprietății
intelectuale se produce atunci când sunt utilizate
sau însușite creațiile intelectuale ale altor persoane,
cu sau fără a urmări un scop comercial prin acțiuni
cum ar fi:
– distribuirea neautorizată (inclusiv prin internet) a unor
materiale didactice (cursuri universitare, înregistrări)
furnizate de către profesori, care sunt protejate de
drepturi de autor, cu sau fără scopul de a obține foloase;
– folosirea lucrărilor (eseuri, referate, proiecte, înregistrări,
experimente etc.) realizate de alte persoane și
prezentarea acestora ca fiind creație personală. 18
 CURSUL 3
CAPITOLUL 3
FORME ȘI EFECTE ALE ÎNCĂLCĂRII
PRINCIPIILOR DE ETICĂ ȘI INTEGRITATE
ACADEMICĂ

1
 3.1. Forme ale încălcării principiilor
de etică și integritate academică
• Înșelăciunea academică - fraudarea, păcălirea sau
lipsa de corectitudine în spațiul academic, cu scopul
de a obține o notă de trecere / o notă mai mare sau
pentru a realiza numărul de prezențe obligatorii.
• Sprijinirea înșelăciunii academice - ajutor oferit unui
student pentru a lua o notă de trecere la un examen
/ pentru a realiza numărul de prezențe obligatorii.
• Fabricarea de date - confecționarea de date sau
rezultate (inclusiv date de teren sau rezultate de
laborator) cu scopul de a obține o notă de trecere
sau o notă mai mare. 2
 3.1. Forme ale încălcării principiilor
de etică și integritate academică
• Forme ale înșelăciunii academice:
– folosirea neadecvată a materialelor academice sau
ajutorul neautorizat al unei a treia părți, când un student
citește răspunsurile la test ale colegului, folosește
neautorizat materiale scrise, echipamente care conțin
mesaje digitale;
– înșelătoria în sens pasiv, când un coleg oferă materiale
scrise pentru a fi copiate;
– plagiatul cu toate formele sale;
– lucrul în grup segmentat, când profesorul așteaptă ca
fiecare student să dobândească o înțelegere globală a
întregii lucrări, iar studentul trimite doar partea sa, fără a
demonstra înțelegerea globală;
3
 3.1. Forme ale încălcării principiilor
de etică și integritate academică
• Forme ale înșelăciunii academice:
– disimularea, când studentul comite o eroare voită, din
care poate să aibă avantaje: asumarea unei note mai
mari, promovarea unui examen la care s-a prezentat un
alt coleg în locul său;
– minciună și manipulare, utilizarea unei informații false
care în general include o implicare emoțională:
probleme inexistente legate de sănătate, de familie;
– prezentarea unor lucrări (eseuri, referate, lucrări de
laborator), realizate parțial sau integral de un alt coleg;
– acoperirea absenței unui coleg care nu este prezent la curs;
– vânzarea de eseuri, referate, lucrări de licență sau
disertație.
4
 3.1. Forme ale încălcării principiilor
de etică și integritate academică
• Alte tipuri de comportamente neoneste includ:
– încercarea de a obține o notă pe o lucrare sau pe un
proiect la realizarea căruia studentul nu a participat;
– includerea într-o echipă de lucru a unui student care nu
a luat parte la activități, cu scopul de a fi notat;
– prezentarea unor rezultate similare în urma unei
colaborări sau lucru în echipă neautorizat;
– nerespectarea cerințelor și indicațiilor profesorilor;
– perturbarea orelor de curs sau seminar;
– obținerea în mod fraudulos a subiectelor de examen și
furnizarea acestora către alți colegi;
– arogarea abuzivă a unor merite pe care studentul nu le are;
– pretinderea de către student a faptului că a transmis
electronic o temă pe care nu a trimis-o;
– adoptarea unui comportament discriminator sau abuziv
în raport cu alți colegi. 5
 3.1. Forme ale încălcării principiilor
de etică și integritate academică
• Alte situații problematice care se referă la
comportamentul studenților și la cel al profesorilor:
– fenomenul de bullying manifestat din partea
personalului față de studenți prin amenințări referitoare
la evaluare dacă studenții refuză să îndeplinească
anumite cerințe nejustificate ale profesorului;
– fenomenul de favoritism față de studenți apropiați
profesorului care nu sunt evaluați conform standardelor;
– hărțuirea sexuală;
– lipsa eticii profesionale și a eticii grijii manifestată prin:
• refuzul profesorului de a vorbi cu studenții despre note;
• încrederea exagerată în notele acordate de un membru
neexperimentat al colectivului profesoral; 6
• lipsa de confidențialitate în discuțiile profesor - studenți.
 3.2. Abaterile de la sistemul de
valori etice și sancționarea acestora
• În mediul academic, în raport cu sistemul de valori
etice, sunt considerate abateri următoarele fapte:
– obstrucționarea activității didactice, de cercetare
științifică, administrative / a oricărei funcții a universității;
– frauda, sub orice formă, în procesul de învățământ, de
cercetare științifică, precum și în cadrul celorlalte
activități din universitate;
– acceptarea / lipsa de reacție față de faptele de corupție,
favorizarea acestora, obținerea, pretinderea sau
nerefuzarea unor avantaje necuvenite;
– inducerea în eroare a conducerii prin dezinformare;
– agresarea fizică sau morală săvârșită sub orice formă
împotriva membrilor comunității universitare sau în
legătură cu activitatea academică;
– discriminarea, în toate formele ei de manifestare;
– favoritismul, sub orice aspect; 7
 3.2. Abaterile de la sistemul de
valori etice și sancționarea acestora
– participarea la activitățile din cadrul universității prin
încălcarea prevederilor legale a dispozițiilor cartei
universitare privind consumul de alcool, droguri și alte
substanțe interzise;
– practicarea unor atitudini și comportamente indecente,
insultătoare sau obscene și folosirea unui limbaj
neconform spiritului academic;
– denigrarea publică a personalului sau a instituției de
către membrii comunității universitare;
– folosirea abuzivă a calității de membru al comunității
academice;
– organizarea și desfășurarea de activități nepermise în
universitate, folosirea numelui, a resurselor umane,
financiare sau materiale ale acesteia în scopuri ilegale
sau contrare acestora;
– utilizarea neautorizată și provocarea cu vinovăție de
prejudicii în dauna patrimoniului universității. 8
 3.3.1. Încălcări ale principiului integrităţii
în relaţia cadru didactic–student
• Constituie încălcări ale principiului integrităţii în
relaţia cadru didactic–student următoarele fapte:
– pretinderea sau acceptarea de favoruri de orice natură;
– pretinderea / acceptarea de cadouri / alte foloase materiale;
– hărţuirea în toate formele sale;
– împrumutul de bani între cadrul didactic şi studenţi;
– prestarea de către cadrul didactic a unor activităţi remunerate
în favoarea studentului, a soţului / soţiei acestuia, a unei rude
sau a unui afin, până la gradul al III-lea inclusiv;
– tolerarea copiatului şi orice altă formă de fraudă care are
loc în timpul examinării;
– tolerarea plagiatului şi oricăror altor forme de înşelăciune;
– condiţionarea participării la examinare de cumpărarea
materialelor bibliografice ale titularului de disciplină. 9
 3.3.2. Încălcări ale principiului integrităţii în
cercetarea ştiinţifică şi creaţia universitară
• Constituie încălcări ale principiului integrităţii în
cercetarea ştiinţifică şi creaţia universitară:
– plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori,
precum şi însuşirea de către un autor a rezultatelor
muncii altui autor, indiferent dacă este vorba despre
reproducerea exactă a unui text sau de reformularea unei
idei cu adevărat originale, fără ca acest din urmă autor să
fie menţionat ca sursă a textului sau ideii respective;
– confecţionarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu
date fictive;
– inventarea de rezultate prin metode care nu sunt folosite
în cercetare;
– introducerea de informaţii false în solicitările de granturi
sau de finanţare;
– înlocuirea datelor obţinute cu date fictive;
– interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi
deformarea concluziilor; 10
3.3.2. Încălcări ale principiului integrităţii în
cercetarea ştiinţifică şi creaţia universitară
– neatribuirea, ascunderea sau nerecunoaşterea corectă a
paternităţii unei lucrări;
– utilizarea fondurilor de cercetare în alte scopuri decât
cele pentru care au fost alocate;
– omisiunea recunoaşterii, fie prin menţionare ca autor al
unei opere, fie prin indicarea sursei, a contribuţiei unor
terţi la elaborarea unei opere;
– obligarea autorilor unei opere de a menţiona ca autori şi
persoane care nu au participat la elaborarea acesteia;
– orientarea activităţii de cercetare a studenţilor,
masteranzilor, doctoranzilor în scopul obţinerii unui
avantaj personal de către îndrumător;
– fapta profesorului coordonator / îndrumător şi a
conducătorului de doctorat de a-şi pune avizul pe o
lucrare de licenţă / de dizertaţie sau pe o teză de
doctorat despre care a aflat / constatat că nu respectă
condiţiile de citare a unui text şi regulile cu privire la
întocmirea unei astfel de lucrări. 11
3.3.3. Încălcări ale principiului integrităţii în activitatea
de conducere şi cea administrativ-managerială
• Constituie încălcări ale principiului integrităţii în activitatea
de conducere şi cea administrativ-managerială:
– fraudarea prin orice mod şi cu intenţie a procedurilor de
organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor
didactice;
– fraudarea prin orice mod şi cu intenţie a procedurilor de
alegere sau numire a structurilor de conducere ale
universităţii;
– fraudarea prin orice mod şi cu intenţie a procedurilor
concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice;
– participarea unui membru al conducerii şi administraţiei
universităţii la negocieri comerciale cu firme sau organizaţii
în care are un interes personal, direct sau indirect; 12
3.3.3. Încălcări ale principiului integrităţii în activitatea
de conducere şi cea administrativ-managerială
– încheierea de către membrii conducerii şi / sau
administraţiei de contracte, angajamente, parteneriate
sau orice altă formă de colaborare externă, în care un
membru al universităţii are un interes personal, direct
sau indirect;
– colaborările şi angajamentele externe ale unor membri
ai corpului didactic şi administrativ al UVT care împiedică
îndeplinirea în bune condiţii a sarcinilor înscrise în
statele de funcţii şi fişele posturilor pe care le ocupă
dacă se dovedeşte că prin aceasta au fost cauzate
prejudicii efective instituţiei;
– deciziile sau actele adoptate ori încheiate în condiţii de
conflict de interese şi cele ale structurilor deliberative la
care cel puţin unul dintre membri se află în conflict de
interese şi nu s-a abţinut de la vot ori de la dezbateri.
13
 3.4. Consecințe și sancțiuni ale încălcării
principiilor de etică și integritate academică
• Sancțiuni aplicabile abaterilor de la etica și
deontologia profesională săvârșite de personalul
didactic și de cercetare și personalul didactic și de
cercetare auxiliar (Art. 318 din Legea nr. 1 / 2011):
– avertismentul;
– diminuarea salariului;
– suspendarea dreptului de a participa la concursuri de
avansare sau de ocupare a unor funcții de conducere (pe
o perioadă limitată de timp);
– destituirea din funcție;
– desfacerea disciplinară a contractului individual de
muncă. 14
 3.4. Consecințe și sancțiuni ale încălcării
principiilor de etică și integritate academică
• Sancțiuni aplicabile studenților și studenților
doctoranzi pentru încălcarea eticii universitare:
– avertisment scris;
– exmatricularea;
– alte sancțiuni prevăzute de Codul de etică și deontologie
universitară.
• Sancţiuni prevăzute de Art. 33 al Codului de etică şi
deontologie profesională universitară al UVT:
– avertismentul scris;
– diminuarea bursei cu un cuantum stabilit de comisie;
– pierderea locului în căminul UVT;
– exmatricularea cu drept de reînmatriculare în UVT;
– exmatricularea fără drept de reînmatriculare în UVT. 15
 3.5. Sugestii pentru promovarea
comportamentelor etice la clasă
• McCabe, Trevino și Butterfield (1999) propun câteva
sugestii care să ajute la promovarea
comportamentelor etice în relația cu studenții:
– comunicarea clară a așteptărilor (oferirea de exemple
clare privind comportamentele considerate adecvate,
respectiv comportamentele neadecvate);
– elaborarea, diseminarea și implementarea unor politici
privind furtul intelectual și încurajarea studenților să
respecte aceste reguli și norme;
– luarea în considerare a implementării unui cod de etică
care definește clar responsabilitățile și obligațiile
corespunzătoare pentru studenți și pentru cadrele
didactice pentru a reduce fenomenul de furt intelectual;
– promovarea unor comportamente și atitudini de suport
care să dezvolte respect care va impune un
comportament nefraudulos în rândul studenților; 16
 3.5. Sugestii pentru promovarea
comportamentelor etice la clasă
– dezvoltarea unui climat de corectitudine, prin elaborarea și
implementarea unor proceduri de notare corecte și
consecvente și sancționarea fermă a abaterilor de la acestea;
– reducerea, ori de câte ori este posibil, a presiunilor
legate de notarea activității studenților într-o formă
strictă (de exemplu, urmând curba lui Gauss);
– focalizarea pe procesul de învățare, nu pe note;
– încurajarea dezvoltării unui bun caracter;
– descurajarea comportamentelor neoneste prin sancțiuni
pe măsură;
– eliminarea oportunităților privind furtul intelectual prin
acțiuni precum: monitorizarea testelor, asigurarea unei
distanțe corespunzătoare între cei care susțin examenul;
– acordarea unor sarcini interesante la clasă;
– înlocuirea asistenților incompetenți sau nepăsători din
17
rolul de cadre didactice.
 3.6. Efectele sociale ale lipsei de
integritate academică
• Promovarea principiilor de integritatea academică și
performanță are ca scop formarea unor
comportamente și atitudini corecte, pe care
studenții să le adopte și în viața de zi cu zi;
• Efectele sociale ale lipsei unor valori autentice se
pot materializa printr-o serie de urmări precum:
– deprecierea calității învățământului;
– instalarea unor percepții negative la nivelul societății
despre ceea ce reprezintă învățământul universitar;
– devalorizarea statutului de cadru didactic universitar;
– stigmatizarea cercetării științifice;
– subaprecierea studiilor doctorale.
18
 CURSUL 4
CAPITOLUL 4
IMPLEMENTAREA ÎN MEDIUL
UNIVERSITAR A PROCEDURILOR
PRIVIND ETICA ȘI INTEGRITATEA
ACADEMICĂ
1
 4.1. Introducere
• O universitate este morală dacă practicile sale
curente (contextul sau mediul universitar)
stimulează membrii săi să adopte o conduită morală;
• Managementul eticii:
– este disciplina care dezvoltă și implementează o serie de
măsuri instituționale pentru a combate și preveni
comportamentele imorale din cadrul unei organizații;
– se preocupă de organizarea și crearea unor instrumente
care vizează aspectele etice ale unei organizații;
– dezvoltă instrumente precum: coduri de etică, comisii de
etică, coduri profesionale de conduită sau de onoare,
audit etic, training-uri de etică, birouri de etică etc. 2
 4.2. Modalități de reglementare a
eticii în codurile de etică universitare
• Modalitățile de reglementare a eticii academice:
– reflectă valorile curente ale societății;
– sunt aplicate în Carta și Codurile universitare;
– au ca punct de plecare Legea Educației Naționale.
• Documentele elaborate la nivelul universităților:
– au un punct comun (cadrul general legal);
– evidențiază cele mai importante valori în care acestea
cred și pe care le-au dezvoltat în virtutea autonomiei
universitare;
– evidențiază numeroase aspecte care le diferențiază sub
aspectul:
• întinderii reglementărilor;
• elementelor specifice valorilor acelor universități. 3
 4.2.1. Carta universitară potrivit Legii
Educației Naționale Nr. 1 / 2011
• Conform legii, Carta universitară se referă, în mod
obligatoriu, cel puțin la următoarele aspecte:
– modalitățile de desemnare și de revocare din funcție a
persoanelor care ocupă funcții de conducere sau care fac
parte din structurile și organismele de conducere ale
universității, conform legislației în vigoare;
– Codul de etică și deontologie profesională universitară;
– modul în care se realizează gestiunea și protecția
resurselor universității;
– condițiile în care se constituie fondurile proprii și stabilirea
destinației acestora și a condițiilor în care sunt utilizate;
– condițiile în care se pot încheia contracte cu instituțiile
publice și cu alți operatori economici în vederea derulării
unor programe de cercetare fundamentală și aplicativă
sau a creșterii nivelului de calificare a specialiștilor cu
4
studii universitare;
4.2.1. Carta universitară potrivit Legii
Educației Naționale Nr. 1 / 2011
– condițiile în care universitatea se poate asocia cu alte
instituții de învățământ superior sau cu alte organizații
pentru îndeplinirea misiunii sale;
– modalitățile în care se pot construi, deține și folosi
elemente aferente bazei materiale a universității,
necesare educației și cercetării științifice;
– modalitățile în care se derulează acțiunile de cooperare
internațională ale instituției de învățământ superior,
încheierea de contracte și participarea la organizațiile
europene și internaționale;
– modalitățile de colaborare dintre structurile de
conducere ale universităților și sindicatele personalului
didactic, de cercetare, tehnic și administrativ și
organizațiile studențești legal constituite;
– orice alte aspecte considerate relevante de către senatul
universitar și care corespund legislației în vigoare. 5
 4.2.1. Carta universitară potrivit Legii
Educației Naționale Nr. 1 / 2011
• Potrivit Legii Educației Naționale, Carta universitară:
– se elaborează și se adoptă numai după dezbaterea cu
comunitatea universitară;
– nu poate conține prevederi contrare legislației;
– nerespectarea legilor în conținutul Cartei universitare
atrage nulitatea de drept a acesteia;
– se adoptă numai după rezoluția pozitivă a Ministerului
Educației Naționale (MEN) privind avizul de legalitate
asupra Cartei universitare, care se emite în termen de
maxim 30 de zile de la data depunerii solicitării de către
instituția de învățământ superior;
– dacă acest termen nu este respectat, Carta se consideră
avizată potrivit aprobării tacite, conform legii. 6
 4.2.2. Codul de etică și integritate
academică
• Integritatea academică este asigurată prin Codurile
de etică și integritate academică care:
– reprezintă un ansamblu coerent de reguli morale;
– cuprind formularea explicită a valorilor, principiilor și
normelor morale pe care membrii comunității
academice consimt să le respecte în activitatea lor
didactică și de cercetare științifică;
– este obligatoriu în toate instituțiile de învățământ
superior conform Ordinului de Ministru nr. 4492 / 2005;
– cuprinde reguli care pot fi prezentate sub forma unor:
• interdicții (exemplu: „nu trebuie să plagiezi!”);
• obligații morale (exemplu: „trebuie să îți tratezi cu respect
colegii”). 7
 4.2.2. Codul de etică și integritate
academică
• Tipuri de Coduri de etică și integritate academică:
– coduri aspiraționale: stabilesc anumite standarde
profesionale pe care membrii unei comunități se
angajează să le respecte, fără a fi însă constrânși;
– coduri educative: transmit membrilor unei organizații ce
le este sau nu permis să facă, având rolul de a-i informa
pe profesori și pe studenți cu privire la normele și
principiile morale la care aderă universitatea;
• uneori, aceste coduri sunt foarte generale, menționând doar că
profesorii trebuie să adopte o atitudine profesională în relația
lor cu studenții.
– coduri punitive: trebuie să fie foarte concrete și să
cuprindă sancțiuni în cazul în care se constată că există
8
abateri de la acesta.
 4.2.2. Codul de etică și integritate
academică
• Ordinului de Ministru nr. 4492 / 2005 instituie
obligativitatea fiecărei instituții de învățământ
superior de a înființa câte o Comisie de etică care:
– este subordonată senatului universitar;
– este responsabilă de elaborarea Codului de etică;
– este responsabilă de analiza și soluționarea reclamațiilor
privind etica universitară;
– se poate implica, la cererea conducerii Universității
sau a Facultăților, în dezvoltarea unor activități care
vizează etica și integritatea universitară;
– are obligația de a elabora și prezenta în fața senatului un
raport anual. 9
 4.3. Instrumente specifice abordării
integrității
• Trainingul de sensibilizare:
– membrii comunității sunt „sensibilizați” vizavi de o
anumită problemă de ordin moral (exemplu: plagiatul);
– le pot fi relatate participanților o serie de întâmplări
reale sau ficționale care pun în evidență dezavantajele
practicilor imorale;
– pot fi sensibilizați și cei care, deși nu au comportamente
imorale, aleg să nu reacționeze atunci când observă un
comportament imoral al unui coleg;
– pot fi invitați o serie de idoli din domeniul de interes al
studenților care le pot relata tinerilor studenți cât de
importantă a fost perioada când erau studenți și cum au
reușit să realizeze atât de multe prin muncă și onestitate.
10
 4.3. Instrumente specifice abordării
integrității
• Dezbaterea unor probleme de natură morală:
– reprezintă un alt mod prin care studenții ar putea să își
însușească anumite valori morale;
– participanților li se poate cere să argumenteze, de
exemplu, de ce cred că plagiatul este greșit din punct de
vedere moral;
– ulterior, participanții pot fi rugați să realizeze o ierarhie a
acestor argumente, pornind de la cele pe care le cred ei
ca fiind cele mai importante;
– în cadrul acestor dezbateri se pot folosi, drept material
de discuție, și cazuri concrete de impostură academică;
– studenții pot relata propriile experiențe și pot apăra, cu
11
argumente, propriul punct de vedere.
 4.3. Instrumente specifice abordării
integrității
• Schimbul de roluri:
– studenții și profesorii fac schimb de roluri;
– unui profesor îi poate fi atribuit rolul studentului prins că
a plagiat, iar un student este rugat să își imagineze că
este profesor;
– ceilalți participanți își pot lua notițe pentru a le oferi
sugestii, la final, celor doi;
– în acest fel, studenții pot empatiza cu profesorul care l-a
prins pe student, iar profesorii cu studenții prinși că au
plagiat;
– în ambele cazuri, acest schimb de roluri poate avea un
efect esențial în schimbarea comportamentului tuturor
participanților. 12
 4.3. Instrumente specifice abordării
integrității
• Vizionarea unor scurtmetraje:
– acestea pot fi utilizate pentru a pune în evidență
aspectele discutate anterior;
– avantaj major: au un impact emoțional direct.

13
 4.3. Instrumente specifice abordării
integrității
• Abordarea instituțională bazată pe integritate:
– măsurile implementate nu oferă soluții clare și evidente;
– însușirea unor valori morale poate dura destul de mult;
– este potrivită pentru personalul angajat pe termen lung
în Universitate pentru care se poate implementa o
strategie care să vizeze dezvoltarea unor caractere
morale, integre.
• Abordarea instituțională bazată pe conformitate:
– presupune elaborarea unor reguli simple sau a unor
„rute etice” de urmat;
– este mai potrivită în cazul studenților care este foarte
puțin probabil să internalizeze anumite valori morale
datorită timpului mai scurt petrecut în instituție. 14
 4.4. Construirea unei universități
morale
• Caracteristici ale unei universități morale:
– internalizarea unei serii de virtuți organizaționale în
toate practicile și procesele sale interne;
– stimularea tuturor membrilor comunități academice
(cursanți, cercetători, cadre didactice, personal
administrativ) să se comporte etic și să prevină
comportamentele imorale;
– virtuțile organizaționale ale universității funcționează ca
și repere morale pentru membrii comunității respective.
• Se poate evalua dacă o universitate este morală
evaluând atent dacă (și în ce măsură) aceasta
internalizează o serie de virtuți organizaționale. 15
 4.4. Construirea unei universități
morale
• Virtuți organizaționale ale unei universități morale:
– Claritate: măsura în care exigențele morale ale
universității față de conduita membrilor acesteia sunt
exprimate clar, fără ambiguități, sub formă de reguli sau
direcții de comportament în cadrul politicilor și
procedurilor formale de etică (Codul de etică, politica de
onestitate academică), precum și în discuții informale
(training-uri de etică, interacțiunea studenți-profesori).
– Consistență: gradul în care exigențele morale ale
universității față de conduita membrilor acesteia sunt
coerente, fără contradicții, urmărind dacă modelul oferit
de cadrele didactice cursanților sau de superiori
personalului administrativ este în acord cu normele
morale exprimate de politicile etice ale universității. 16
 4.4. Construirea unei universități
morale
• Virtuți organizaționale ale unei universități morale:
– Realizabilitate: maniera în care universitatea stabilește
exigențe morale de comportament care pot fi atinse în
mod realist de către membrii acesteia (de exemplu: dacă
aceștia au la dispoziție resursele necesare de timp,
cunoștințe, echipament, buget sau autoritatea de a
îndeplini responsabilitățile ce le-au fost trasate).
– Susținere: modul în care universitatea îi încurajează sau
îi demotivează pe membri să adopte un comportament
etic, adică dacă prin respectarea normelor morale
membrii au de câștigat sau de suferit în activitatea lor
(exemplu: dacă un cursant care raportează acțiuni imorale
ale unui profesor va fi ulterior apreciat de colegi și de
către cadrele didactice sau, dimpotrivă, marginalizat). 17
 4.4. Construirea unei universități
morale
• Virtuți organizaționale ale unei universități morale:
– Vizibilitate: gradul în care universitatea asigură
monitorizarea comportamentelor imorale, astfel încât
acestea să poată fi depistate și aduse la cunoștința celor
în măsură să ia atitudine.
– Criticabilitate: modul în care universitatea asigură
mijloacele formale și informale prin care membrii pot să
discute deschis problemele și dilemele etice cu care se
confruntă.
– Sancționabilitate: maniera în care universitatea
pedepsește încălcarea regulilor morale și răsplătește
comportamentele morale ale membrilor săi (de
exemplu: prin introducerea în procedurile de evaluare a
unor indicatori privind conduita morală). 18
 CURSUL 5
CAPITOLUL 5
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI
ȘTIINȚIFICE ÎN CONFORMITATE CU
PRINCIPIILE DE ETICĂ ȘI INTEGRITATE
ACADEMICĂ
1
 5.1. Termeni de bază utilizați în
cercetarea științifică
• Frauda în știință: acțiunea deliberată de
confecționare, falsificare, plagiere sau înstrăinare
ilicită a rezultatelor cercetării științifice.
• Confecționarea de date: înregistrarea și
prezentarea unor date din imaginație, care nu sunt
obținute prin metodele de lucru folosite în
cercetare.
• Plagiat: însușirea ideilor, metodelor, procedurilor,
tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei
persoane, indiferent de calea prin care acestea au
fost obținute, prezentându-le drept creație
personală. 2
 5.1. Termeni de bază utilizați în
cercetarea științifică
• Falsificare: măsluirea materialelor de cercetare, a
echipamentelor, proceselor sau rezultatelor;
omiterea unor date sau rezultate de natură a
deforma rezultatele cercetării.
• Conflict de interese: situația de incompatibilitate în
care se află o persoană care are un interes personal
ce influențează imparțialitatea și obiectivitatea
activităților sale în evaluarea, monitorizarea,
realizarea și raportarea activităților de cercetare;
– interesul personal: orice avantaj pentru persoana în
cauză, soțul / soția, rude ori afini, până la gradul al IV-a
inclusiv, sau pentru instituția din care face parte. 3
 5.2. Integritatea în activitatea de
cercetare științifică
• În cercetarea ştiinţifică, integritatea presupune:
– acceptarea şi menţionarea ca autori ai unei opere doar a
persoanelor care au participat efectiv la elaborarea ei;
– indicarea sursei din care a fost preluată o idee, o
expresie, un rezultat al unei cercetări anterioare;
– recunoaşterea explicită a contribuţiei oricărei persoane
care a participat în mod real la o activitate de cercetare;
– respectarea riguroasă a destinaţiei fondurilor alocate
unui proiect de cercetare;
– respectarea normelor speciale de etică referitoare la
cercetarea efectuată pe subiecţi umani sau prin
experimente desfăşurate cu ajutorul animalelor;
– evaluarea corectă, obiectivă, a performanţelor cadrelor
didactice, fără părtinire sau favoritism, în cadrul 4
examenelor / concursurilor susținute de către aceștia.
 5.3. Buna conduită în activitatea de
cercetare științifică
• Normele de bună conduită în activitatea de
cercetare – dezvoltare includ norme de conduită în:
– activitatea științifică;
– activitatea de comunicare, publicare, diseminare și
popularizare științifică, inclusiv în cadrul cererilor de
finanțare depuse în cadrul competițiilor de proiecte
organizate din fonduri publice;
– activitatea de evaluare și monitorizare instituțională a
cercetării dezvoltării;
– exercitarea funcțiilor de conducere în activitatea de
cercetare – dezvoltare;
– respectarea ființei și demnității umane, evitarea
suferinței animalelor și ocrotirea și refacerea mediului
natural și a echilibrului ecologic. 5
 5.3. Buna conduită în activitatea de
cercetare științifică
• Principalele standarde ştiinţifice generale exclud:
– ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
– confecţionarea de rezultate;
– înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
– interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi
deformarea concluziilor;
– plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor;
– prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor
cercetători;
– neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări;
– introducerea de informaţii false în solicitările de granturi
sau de finanţări;
– nedezvăluirea conflictelor de interese; 6
 5.3. Buna conduită în activitatea de
cercetare științifică
– deturnarea fondurilor de cercetare;
– neînregistrarea şi / sau nestocarea rezultatelor, precum
şi înregistrarea şi / sau stocarea eronată a rezultatelor;
– lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea
începerii activităţii la un proiect de cercetare, cu privire
la: drepturile salariale, răspunderi, coautorat, drepturi
asupra rezultatelor cercetărilor, surse de finanţare şi
asocieri;
– lipsa de obiectivitate în evaluări şi nerespectarea
condiţiilor de confidenţialitate ale rapoartelor de
evaluare, alegaţiilor, rapoartelor de cercetare etc.;
– nerecunoaşterea metodologiilor şi a rezultatelor altor
cercetători ca sursă de informare; 7
 5.3. Buna conduită în activitatea de
cercetare științifică
– publicarea sau finanţarea repetată a aceloraşi rezultate
ca elemente de noutate ştiinţifică, fără a se menţiona
sursa iniţială şi / sau cu adăugiri nesemnificative;
– nerecunoaşterea metodologiilor şi a rezultatelor altor
cercetători ca sursă de informare;
– nerecunoaşterea erorilor proprii;
– difuzarea rezultatelor proprii într-o manieră
iresponsabilă, cu exagerări şi repetări;
– nerespectarea clauzelor granturilor, contractelor,
protocoalelor etc.;
– împiedicarea unor cercetători în activitatea lor sau
favorizarea altora.
8
 5.4.1. Autori, Autorat, Co-autorat
• Legea nr. 8 / 1996 stabilește cadrul pentru definirea
noțiunii de „autor”:
– „Este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au
creat opera” (articolul 3, aliniatul 1);
– „Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana
sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată
la cunoștință publică” (articolul 4, aliniatul 1).
• Calitatea de autor există individual, în co-autorat și
colectiv.
• „Operă comună” - opera „creată de mai mulți
autori, în colaborare” iar dreptul de autor, în acest
caz, „aparține coautorilor acesteia, între care unul
poate fi autorul principal, în condițiile legii”. 9
 5.4.1. Autori, Autorat, Co-autorat
• Autorul deține 2 tipuri de drepturi asupra operei:
– drepturi morale, care nu pot fi înstrăinate;
– drepturi patrimoniale, care pot fi înstrăinate.
• Forme de malpraxis academic în activitatea de
cercetare științifică:
– „traficul” de prestigiu, prin care autorul (sau co-autorii)
includ (e) numele unei alte persoane, cu prestigiu
academic mai mare sau cu importanță într-o anume
conjunctură, în calitate de co-autor al operei la care,
însă, nu a avut nicio contribuție;
– rețelelor de co-autorat, care pot genera situații de fals
co-autorat sau de citare excesivă între membrii unui
grup în vederea creșterii artificiale a indicelui Hirsch. 10
 5.4.1. Autori, Autorat, Co-autorat
• Abaterile de la buna conduită în cercetare, în
contextul autoratului, sunt consemnate în Legea
206 / 2004, și includ:
– includerea în lista de autori a unei publicații științifice a
unuia sau mai multor coautori care nu au contribuit
semnificativ la publicație ori excluderea unor coautori
care au contribuit semnificativ la publicație;
– includerea în lista de autori a unei publicații științifice a
unei persoane fără acordul acesteia;
– publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori
a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode științifice
nepublicate.
11
 5.4.1. Autori, Autorat, Co-autorat
• În ceea ce privește ordinea nominalizării autorilor
unui articol, există două alternative:
– conform contribuţiei acestora, în ordine descrescătoare;
– în ordine alfabetică, în cazul în care autorii au contribuții
relativ egale.
• În situația în care contribuția autorilor este diferită,
prim – autor poate fi numită persoana care a fost
responsabilă de colectarea şi analizarea datelor şi
de redactarea primei versiuni a articolului.
• De asemenea, poate fi desemnat și un autor de
corespondență care este coordonatorul grupului de
cercetători și cel care își asumă întreaga
responsabilitate asupra articolului. 12
 5.4.1. Autori, Autorat, Co-autorat
• În cazul publicării rezultatelor cercetărilor ştiinţifice
realizate de tineri cercetători (disertaţii de master,
teze de doctorat şi programe de cercetare destinate
tinerilor) se poate proceda astfel:
– tinerii vor fi nominalizaţi ca autori principali ai
articolelor ştiinţifice rezultate;
– persoanele cu funcţii ştiinţifice şi manageriale, implicate
în mod activ şi semnificativ în conceperea şi finalizarea
cercetărilor, vor putea fi desemnate drept co-autori;
– persoanele fizice care au facilitat şi sprijinit realizarea
cercetării respective, fără a avea contribuţii ştiinţifice
directe şi semnificative, vor putea fi nominalizate în
secţiunea Menţiuni / Mulţumiri, a articolului. 13
 5.4.2. Copiatul în epoca digitală
• Apariția Internetului a favorizat dezvoltarea
fenomenului de „copy - paste” în rândul studenților;
• Plagiatul prin preluare de pe Internet a devenit mai
ușor și a permis proliferarea fenomenului de
„înșelăciune contractuală” („contract cheating”);
– în acest context, o situație legală intens criticată la
această oră o au site-urile specializate în furnizarea, la
cerere și contra cost, a produsului cerut (lucrare de
licență, disertație, referate etc.), denumite și „Essay
Mills” („fabrici de lucrări”).
• Modalitățile de citare folosite de elevi și studenți sunt
puternic influențate de internet (de exemplu de
modul de citare de pe rețele de socializare). 14
 5.4.3. Indicarea corectă a surselor
• Stilul APA (American Psychological Association):
– acest stil de citare acoperă cele mai multe dintre
situațiile standard în care se află autorul care citează;
– accentul cade pe numele autorului și pe anul de apariție
a lucrării;
– citarea apare (în text) în două forme:
• în paranteză: „(Albu 2012: 23)”
• narativ: „Albu (2012: 23) a scris despre filosofia detașării”.
• Stilul MLA (Modern Language Association):
– este un stil de citare familiar multor cercetători;
– el încearcă să adapteze regulile la varietatea enormă a
surselor și a modului de alcătuire a Bibliografiei finale;
– varietatea surselor include astăzi și pe cele online (de tip
scris, video, audio, slides ș.a.). 15
 5.4.3. Indicarea corectă a surselor
• Stilul Chicago:
– este stilul care acordă mare importanță citării prin note
(de subsol sau de sfârșit de capitol / lucrare);
– sursele sunt citate succint în text, de regulă între
paranteze în formatul (Autor, an);
– este eficient pentru credibilitatea indicării surselor în
cazul unei suspiciuni de plagiat sau testării similitudinii.
• Stilul Harvard:
– este un stil simplu care pune în prim plan autorul și data;
– se adaptează variatelor tipuri de surse și suporturi
(hârtie, digital);
– referirea la autorul de la care este preluat textul se face
în cuprinsul frazei din materialul elaborat, menționând
numele autorului (autorilor) și anul apariției publicație.
16
 5.4.3. Indicarea corectă a surselor
• Reguli de bază privind organizarea activității de
indicare corectă a surselor și de adoptarea a unei
modalități de referențiere și de citare adecvate:
– când se face „copy-paste” dintr-o sursă, este
recomandabil să se copieze întreaga citare (autor, titlul,
dată, editură);
– când se citează de pe o pagină web, se pune și data
accesării;
– este util să se pună toate Notițele într-un document
Word (denumit, de exemplu, „depozitul” tău), în care se
recomandă să se marcheze (de exemplu cu ajutorul
culorilor) textul care nu este al autorului astfel încât,
atunci când autorul se apucă de scris, să nu încurce ceea
ce scrie el cu ceea ce a copiat de la alți autori;
17
 5.4.3. Indicarea corectă a surselor
– se poate folosi bold sau () pentru comentarii sau
parafraze care sunt realizate cu cuvintele autorului;
– poate fi foarte util ca autorul să scrie cu cuvintele sale
rezumatul ideilor, esența conținutului pe care s-ar putea
să-l folosească în lucrare (însă este esențial să nu se uite
să se indice din ce sursă este dedus rezumatul, esența);
– orice notă scrisă de mână trebuie, ulterior, pusă în
format electronic și stocată în „Depozitul” de Note.
• Reguli pentru studenți:
– indicarea reperelor mari (site-uri specializate, baze de
date de profil ș.a.) și a instrucțiunilor de folosire a lor;
– informarea studenților despre modul în care
funcționează, din punctul de vedere al citării și
referențierii, un sistem de detectare al similitudinilor.18
 CURSUL 6
CAPITOLUL 6
PLAGIATUL ȘI AUTOPLAGIATUL ÎN
DOMENIUL ACADEMIC

1
 6.1.1. Definiții generale
• Definiții ale plagiatului:
– ,,a-și însuși, a copia, total sau parțial, ideile, operele, etc.
cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite
un furt literar, artistic sau științific”. (D.E.X.)
– „preluarea de către un autor a unor elemente din opera
de creație intelectuală a altui autor și prezentarea lor în
spațiul public drept componente ale unei opere proprii.
Plagiatul este rezultatul acțiunii de a plagia și se referă la
opera generată prin preluare ilegitimă, intenționată sau
nu, din punct de vedere deontologic”. (CNECSDTI)
• Toate definițiile s-au concentrat pe ideea de furt de
cuvinte sau idei.
• Vizează: text scris, imagini, partituri muzicale etc. 2
6.1.2. Definiții juridice în legislația națională
• Legea nr. 206 / 2004, articolului 4, aliniatul (1):
– Plagiatul: „expunerea într-o operă scrisă sau o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a
menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele
originale” (litera d);
– Autoplagiatul: „expunerea într-o operă scrisă sau o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi
autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face
trimitere la sursele originale” (litera e). 3
 6.1.3. Definiții instituțional - academice
• Majoritatea universităților de prestigiu din țară
cuprind în texte normative interne referiri explicite
la condamnarea și sancționarea plagiatului;
• Reglementările impuse de unele universități din
primele 10 poziții ale topurilor ARWU Shanghai și
Quacquarelli Symonds:
– oferă doar definiții minimaliste ale plagiatului;
– acestea sunt completate de tutoriale fizice sau on-line și
de descrieri mai detaliate ale formelor de plagiat;
– oferă sugestii și căi efective de evitare a acestuia.
• Referiri la plagiat în textele normative ale U.V.T.:
– Carta universitară precizează că:
• „calitatea de membru al comunităţii universitare este
incompatibilă cu orice formă de corupţie, plagiat sau
nepotism” (Articolul 65, aliniatul 3). 4
6.1.3. Definiții instituțional - academice
– Codul de etică și deontologie universitară precizează că:
• „orice fraudă intelectuală şi / sau contrafacere constituie o
încălcare a principiului onestităţii şi corectitudinii intelectuale,
indiferent de modul de realizare: a) plagiatul, …” (Articolul 7,
aliniatul 3);
• „tolerarea plagiatului şi oricăror altor forme de înşelăciune
constituie o încălcare a principiului integrităţii în relaţia
biunivocă cadru didactic – student / masterand / doctorand”
(Articolul 16);
• „plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, precum şi
însuşirea de către un autor a rezultatelor muncii altui autor,
indiferent dacă este vorba de reproducerea exactă a unui text
sau de reformularea unei idei originale, fără ca acest din urmă
autor să fie menţionat ca sursă a textului sau ideii respective
constituie o încălcare a principiului integrităţii în cercetarea
5
ştiinţifică şi creaţia universitară” (Articolul 18).
6.1.4. Definirea conceptuală și operațională
în recunoașterea plagiatului
• Plagiatul (definiție conceptuală): preluare prin
recunoaștere inadecvată a unor componente
intelectuale (idei, text, date, metode) din opera unui
alt autor, în cadrul unei opere difuzate sub
semnătură proprie.
• Componentele cheie ale definițiilor plagiatului:
– materialul
– care a fost preluat
– o de la anume sursă
– de către cineva
– fără recunoaștere
– cu sau fără intenția de a înșela (Flowerdew și Li, 2007,
pp. 163 - după o analiză a 53 de definiții ale plagiatului).
6
6.1.4. Definirea conceptuală și operațională
în recunoașterea plagiatului
• Plagiatul, ca abatere de la bunele practici de
integritate în cercetare, este „o preluare fără
recunoaștere adecvată din lucrarea originală a altui
autor” (ALLEA, 2017);
• Seria de abateri deontologice de care aparține
plagiatul mai include:
– prezentarea unor date fictive ca și cum ar fi rezultat al
unor măsurători reale (prefabricarea de date);
– falsificarea rezultatelor de cercetare.
• Identificarea plagiatului într-o lucrare presupune
măsurarea unui fenomen alcătuit dintr-o mulțime
de elementele constitutive: idei, cuvinte, structuri
de frazare, date, tabele sau metode. 7
6.1.4. Definirea conceptuală și operațională
în recunoașterea plagiatului
• Plagiatul este (definire operațională conform
University College of London):
– depunerea muncii altcuiva ca și cum ar fi a ta;
– copierea cuvintelor sau ideilor de la altcineva fără
recunoașterea paternității cuvintelor / ideilor;
– utilizarea incorectă a ghilimelelor care oferă informații
incorecte despre sursa unui citat;
– schimbarea cuvintelor, dar copierea structurii propoziției
dintr-o sursă, fără a acorda credit sursei respective;
– copierea unui număr atât de mare de cuvinte sau idei
dintr-o sursă astfel încât acestea constituie majoritatea
lucrării tale, indiferent dacă dai credit sau nu sursei din
care au fost preluate”. 8
 6.2. FORME ALE PLAGIATULUI
• Cele mai des discutate forme de plagiat:
– plagiatul de tip „copy – paste” sau clonă: preluarea și
folosirea cuvânt cu cuvânt a muncii unei alte persoane
fără citare corectă;
– plagiatul prin citare parțială: preluarea de conținut
dintr-o singură sursă, asupra căruia se fac intervenții
minore, fără indicarea sursei și plasarea între ghilimele;
– plagiatul prin parafrazare sau plagiatul camuflat:
cuvintele cheie sau porțiuni de frază, sunt înlocuite cu
expresii sinonime, conținutul de bază fiind păstrat fără ca
sursa originală să fie menționată;
– plagiatul prin mixare: porțiuni de frază sunt preluate din
diverse surse și sunt folosite astfel încât să se potrivească;
– plagiatul prin reciclare sau autoplagiatul. 9
 6.2. FORME ALE PLAGIATULUI
• Forme ale plagiatului (Universitatea din Oxford):
– copierea cuvânt cu cuvânt din surse originale: vizează
preluarea identică a conținutului dintr-o sursă, fără a da
credit autorului;
– copy - paste de pe Internet: constă din alipirea textelor
din mediul online prin metoda copy - paste;
– parafrazarea: exprimarea unei idei folosind alte cuvinte,
însă fără a menționa sursa de inspirație;
– complicitatea („collusion”): fapta autorului unei lucrări de
a-și da acordul ca o altă persoană să îi folosească munca;
– citarea vagă: presupune a da credit autorului unei idei,
însă trimiterea la sursă este inexactă, ceea ce face dificilă
identificarea documentului original;
– folosirea și prezentarea ideilor altei persoane ca produs
10
al muncii personale;
 6.2. FORME ALE PLAGIATULUI
– autoplagiatul: expunerea într-o operă scrisă sau într-o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași
autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere
la sursele originale.
• Din punct de vedere al existenței sau nu a intenției
de a plagia, distingem două forme de plagiat:
– plagiat voluntar: preluarea, cu bună știință, a produsului
intelectual al unei persoane și prezentarea lui ca fiind
rezultat al activității propriei persoane;
– plagiat involuntar: apare ca urmare a erorilor de citare
cum ar fi: se folosesc ghilimelele, dar sursa este indicată
greșit sau s-a uitat folosirea ghilimelelor. 11
 6.3. VALORILE CARE FUNDAMENTEAZĂ
COMBATEREA ȘI SANCȚIONAREA PLAGIATULUI
• Principii și valori ale deontologiei academice, la
care ar trebui să adere toate instituțiile de
învățământ superior:
– onestitatea și onoarea;
– echitatea (evaluarea fiecăruia după propriile
performanțe);
– originalitatea și creativitatea cercetării;
– excelența în predare și în procesul de învățare.
• Din perspectiva integrității, pentru a diminua
fenomenul plagiatului, studenții și profesorii trebuie
să fie onești din punct de vedere intelectual (se mai
utilizează și sintagma de onestitate academică). 12
6.4.1. Principii de diagnosticare a gradului
de respectare a normelor de bună
conduită în cercetarea științifică
• Plagiatul este cu atât mai sever cu cât:
– este marcat în mai mare măsură de intenționalitate și
nu decurge din necunoașterea regulilor de bună
conduită științifică sau din erori materiale de redactare;
– acoperă o mai mare pondere din formele de prezentare
a operei analizate (cuvinte, paragrafe, pagini, tabele etc.);
– încărcătura de idei originale preluate fără recunoașterea
adecvată a sursei este mai mare în arhitectura lucrării;
– manifestă în mai mare măsură un caracter repetitiv în
seria lucrărilor semnate de autorul suspectat de plagiat.
• Logica de tip compensatoriu nu este indicată în
diagnosticarea plagiatului.
– Concluzia analizei nu decurge din „suma aritmetică” a
părților sau componentelor conforme / neconforme. 13
6.4.1. Principii de diagnosticare a gradului
de respectare a normelor de bună
conduită în cercetarea științifică
• Plagiatul de text care încorporează idei pretins a fi
minore de către autor sau de către apărătorii săi
este tot plagiat de marcă stilistică în redactare.
• Lipsa legislației de „azi” la data când a fost
publicată lucrarea analizată nu constituie un
argument justificativ pentru plagiere.
• Recunoașterea plagiatului nu se poate reduce la o
simplă raportare de procent de text cu mare
similitudine cu alte texte de pe internet, detectat
ca atare prin softuri specializate.
– este obligatorie utilizarea simultană cu înregistrările de
similitudine de text a evaluărilor de conținut, privitoare
la idei preluate neadecvat sub aspectul modului de
14
citare.
6.4.1. Principii de diagnosticare a gradului
de respectare a normelor de bună
conduită în cercetarea științifică
• Componentele cunoașterii comune nu intră strict
sub incidența principiilor de deontologie anterioare.
– Formulările interpretative asupra unor evenimente
istorice, acte normative sau regularități științifice nu pot
fi preluate oricum, fără citările adecvate;
– Citarea corectă se impune și atunci când preluarea dintr-
o sursă de cunoaștere comună este masivă și aduce o
contribuție importantă la lucrarea proprie.
• Gravitatea actului de a plagia este dată nu numai de
caracteristicile anterior menționate legate de modul
în care a fost realizată opera.
– Folosirea unei lucrări pentru a aduce avantaje materiale
sau de promovare profesională autorului este o
circumstanță agravantă în diagnosticarea plagiatului. 15
 6.4.2. Norme de identificare a plagiatului
• Câte cuvinte succesive, preluate ca atare, fără
citarea de rigoare, constituie act de plagiat?
– în spațiul academic american: opt cuvinte;
– în spațiul academic românesc sunt evitate astfel de
praguri cantitative;
– limita maximă poate fi stabilită la numărul de cuvinte
care poate fi ținut minte pe dinafară de către o persoană
obișnuită specializată într-un anume domeniu (pentru
științele socio-umane: maximum 15-20 de cuvinte).
• Toleranță la plagiatul de tip mozaic (înlocuire de
cuvinte în cadrul unui bloc de text)?
– Greu de stabilit o limită de număr de cuvinte;
– Contează numărul de paragrafe preluate în stil plagiat
mozaicat, conținutul textului etc.
16
 6.4.2. Norme de identificare a plagiatului
• Judecare prin procent de text plagiat din total
lucrare sau...?
– Stabilirea unui procent de text care poate fi plagiat este
contraproductivă din punct de vedere academic.
• Interpretarea textului normativ poate fi plagiată
fără rezerve pentru că „este normativ”?
– NU. Interpretarea textelor normative este o operațiune
intelectuală individuală prin conținut și prin frazare;
– Idem în cazul interpretării evenimentelor istorice sau al
descrierilor geografice care nu sunt strict standardizate.
• Firul inconsistențelor duce la o bună diagnoză:
– Citările în variante bizare gen „Apud Stiglitz Joseph” (ca
nume de autori, cu apud cu tot) sunt un astfel de fir;
– Amestecul de stiluri de editare în același text (APA,
Harvard etc.) poate fi un indicator de plagiat. 17
 6.4.2. Norme de identificare a plagiatului
• Identificarea caracterului intențional al plagiatului:
– Plagierea modurilor de interpretare: parafrazările
preluate incorect sunt o cheie de maximă eficiență în
recunoașterea caracterului intențional al plagiatului.
• probabilitatea ca doi autori diferiți să parafrazeze identic sau în
formulări foarte apropiate (printr-un set de formulări care nu
se pot ține minte cu ușurință) opera unui al treilea autor este
foarte mică, deci plagierea unei astfel de formulări perifrastice
este probă convingătoare de intenționalitate în plagiat.
– Falsitatea motivației de necunoaștere a regulilor de
citare ca sursă de plagiat neintenționat poate fi ușor
demontată dacă în cadrul aceleiași lucrări suspecte de
plagiat apar și citări corecte (cu sursă bibliografică,
pagină, ghilimele de marcare a textului preluat) și
18
incorecte.