EFECTELE SPECIFICE ALE CONTRACTULUI SINALAGMATIC

Noțiune - Trăsătura specifică a contractelor sinalagmatice constă în

reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor asumate de părţile
contractante. În consecinţă, fiecare dintre părţi are faţă de cealaltă
dubla calitate de creditor şi debitor, iar obligaţia ce revine uneia dintre
părţi îşi are cauza juridică în obligaţia corelativă a celeilalte părţi;
- Din această caracteristică definitorie a contractelor sinalagmatice,
decurg anumite efecte specifice ce conturează regimul juridic al
neexecutării contractuale;
Enumerare Codul civil stabilește anumite reguli care sunt de fapt reglementate ca
remedii pentru neexecutarea obligațiilor asumate de debitor.
Având în vedere ceea ce caracterizează contractele sinalagmatice,
creditorul obligației neexecutată va avea la îndemână următoarele
remedii:
a) dacă una dintre părţi nu şi-a executat obligaţia, dar pretinde
celeilalte părţi să şi-o execute pe a sa, aceasta din urmă
poate refuza executarea propriei obligaţii invocând excepţia
de neexecutare a contractului;
b) dacă una dintre părţi nu şi-a executat în mod culpabil
obligaţiile, cealaltă parte care şi-a executat sau este gata să-
şi execute propria obligaţie poate solicita încetarea
contractului prin rezoluţiune, reziliere sau, după caz,
reducerea prestațiilor;
c) dacă una dintre părţi se află în imposibilitate fortuită de a-şi
executa prestaţia ce-i revine, contractul încetează, cealaltă
parte fiind liberată de obligaţia sa. Se pune problema riscului
contractual, adică de a şti care dintre părţi va suporta
consecinţele imposibilităţii fortuite de executare a obligaţiei.
Excepția de În materia executării obligațiilor civile, Codul civil reglementează în
neexecutare a mod expres principiul simultaneității executării obligațiilor
contractului. contractuale. Art. 1555 Cod civil stabilește că ”(1) Dacă din convenţia
Noțiune părţilor sau din împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care
obligaţiile pot fi executate simultan, părţile sunt ţinute să le execute în
acest fel. (2) În măsura în care executarea obligaţiei unei părţi necesită
o perioadă de timp, acea parte este ţinută să execute contractul prima,
dacă din convenţia părţilor sau din împrejurări nu rezultă altfel”.
Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare
aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în
cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei, fără ca partea ce
pretinde această executare să-şi fi executat propria obligaţie.
Temei juridic - Excepţia de neexecutare se fundamentează pe reciprocitatea şi
interdependenţa obligaţiilor, ceea ce implică simultaneitatea de
executare a acestora. În măsura în care simultaneitatea nu este
respectată, se invocă excepţia de neexecutare a contractului, ca
sancţiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea
contractului nu înţelege să-şi îndeplinească propria obligaţie.
- Codul civil reglementează în art. 1556 excepția de neexecutare și
prevede: ”(1) Atunci când obligațiile născute dintr-un contract
sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă
executarea obligației, cealaltă parte poate, într-o măsură
corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul
în care prin lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă
parte este obligată să execute mai întâi.(2) Executarea nu poate fi
refuzată dacă, potrivit împrejurărilor și ținând seama de mica
însemnătate a prestației neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-
credințe”.
Condiții de - Pentru a se invoca excepţia de neexecutare a contractului, trebuie
invocare îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
1) obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să-şi aibă temeiul în acelaşi
contract.
- O parte nu poate invoca excepţia pe motiv că cealaltă nu şi-a
îndeplinit obligaţia asumată printr-un alt contract decât cel în discuţie.
De exemplu, cumpărătorul nu poate refuza plata preţului pe motiv că
vânzătorul nu i-a restituit suma de bani pe care i-a împrumutat-o;
locatarul nu ar putea refuza plata chiriei pe motiv că locatorul nu i-a
prestat un serviciu la care se obligase printr-un contract de prestări
servicii.
- Cu toate acestea, invocarea excepţiei de neexecutare poate avea loc
în cazul contractelor sinalagmatice imperfecte. Aceste contracte sunt
concepute iniţial drept contracte unilaterale, care ulterior, pe parcursul
existenţei lor, dau naştere la obligaţii şi în sarcina creditorului, obligaţii
având ca temei un fapt extracontractual Spre exemplu, dacă
depozitarul unui lucru face cheltuieli de conservare cu acesta, iar
deponentul nu le restituie, depozitarul este îndreptăţit să reţină lucrul.
Astfel, dreptul de retenţie este o formă de aplicare a excepţiei de
neexecutare;
2) să existe o neexecutare a obligaţiilor din partea celuilalt
contractant, chiar parţială, dar suficient de importantă.
În cazul în care prestația neexecutată ar fi neînsemnată sau de mică
însemnătate, excepția de neexecutare nu poate fi invocată, potrivit art.
1556 alin. (2) Cod civil potrivit căruia ”Executarea nu poate fi refuzată
 dacă, potrivit împrejurărilor şi ţinând seama de mica însemnătate a
prestaţiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credinţe”.
3) neexecutarea să nu se datoreze faptei celui ce invocă excepţia,
faptă ce l-a împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia;
Astfel, în situația în care creditorul obligației neexecutate cauzează,
prin propria sa faptă, imposibilitatea contractantului de a-și executa
obligația, nu se va putea prevala de excepția de neexecutare a
contractului pentru a putea obține suspendarea executării propriei
obligații.
4) părţile să nu fi convenit un termen de executare pentru una din
obligaţiile reciproce.
În cazul în care părţile au stipulat un termen de executare, ele au
renunţat la simultaneitatea de executare a obligaţiilor şi, în consecinţă,
lipseşte temeiul juridic pentru invocarea excepţiei, astfel încât excepția
de neexecutare a contractului nu își va putea găsi aplicarea.
Astfel, excepția de neexecutare a contractului se aplică în cazul în care
regula simultaneității executării obligațiilor nu a suferit modificări.
5) nu se cere condiţia ca debitorul să fie pus în întârziere însă, de
regulă, creditorul obligației neexecutate, îndeplinește și această
formalitate înainte de invocarea excepției;
6) invocarea excepţiei are loc între părţi, fără a fi necesară sesizarea
instanţei de judecată.
Instanţa poate fi sesizată pentru a se pronunţa în ce măsură invocarea
excepției a fost abuzivă sau dacă una sau mai multe dintre condițiile
analizate mai sus nu au fost respectate.
Efecte -excepția de neexecutare a contractului este mijlocul juridic prin
intermediul căruia partea interesată solicită suspendarea executării
propriei obligații ca urmare a neîndeplinirii obligației de către partea
contractantă. Efectele suspendării sunt provizorii și se produc până la
momentul la care debitorul obligației neexecutate oferă executarea
obligației asumate în momentul încheierii contractului.
Rezoluțiunea. Rezoluţiunea constă în desfiinţarea retroactivă a unui contract
Noțiune, sinalagmatic cu executare dintr-o dată (uno ictu), ca urmare a
temei juridic neexecutării culpabile de către o parte contractantă a obligaţiilor
asumate. Desfiinţarea contractului are loc atât pentru viitor (ex
nunc), cât şi pentru trecut (ex tunc).
În ipoteza în care o parte a contractului sinalagmatic nu-şi execută
obligaţia, cealaltă parte poate opta între a invoca excepţia de
neexecutare a contractului, a cere executarea silită a contractului cu
despăgubiri şi a solicita rezoluţiunea contractului cu plata de daune-
interese.
Felurile rezoluţiunea contractului poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau,
rezoluțiunii după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită. De
asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părțile au
convenit astfel, rezoluțiunea poate opera de plin drept.
Rezoluțiunea - Dacă un contract nu conține nicio clauză expresă cu referire la
judiciară rezoluțiune, atunci instanța de judecată urmează să verifice, în temeiul
clauzelor contractuale și în temeiul voinței părților la data încheierii
contractului, care este întinderea angajamentului părții care nu și-a
executat sau nu și-a executat în totalitate obligația asumată prin
contract. În caz de neexecutare parțială, instanța de judecată va trebui
să aprecieze asupra importanței neexecutării și dacă se impune
rezoluțiunea contractului sau dacă este suficientă obligarea la daune
interese a părții care nu și-a executat obligația asumată.
- Rezoluțiunea judiciară a contractelor creează o situație juridică nouă,
în sensul că este constitutivă de drepturi pentru că instanța pronunță
rezoluțiunea contractului, iar până la momentul pronunțării unei
hotărâri judecătorești părțile sunt încă ținute de contract, simpla
neexecutare a unei obligații contractuale nefiind de natură a desființa
contractul, cu excepția cazului în care părțile au prevăzut expres acest
lucru în contract.
- Față de persoana care poate cere rezoluțiunea contractului, se
impune precizarea că rezoluțiunea poate fi cerută numai de creditorul
obligației neexecutate în mod culpabil. Astfel, rezoluțiunea nu poate fi
cerută de partea care nu și-a executat obligația sau obligațiile asumate
prin contract. Cel care solicită rezoluțiunea trebuie să își fi executat
obligațiile contractuale sau să fie gata să le execute. În caz contrar,
rezoluțiunea contractului nu va putea fi admisă.
- Art. 1549 alin. (1) din Codul civil prevede ca o alternativă a rezoluțiunii
posibilitatea creditorului obligației neexecutate să ceară executarea
silită a obligațiilor contractuale. Cu alte cuvinte, în caz de neexecutare
culpabilă a obligațiilor contractuale, partea îndreptățită poate cere fie
executarea silită în natură sau, după caz, prin echivalent, fie
rezoluțiunea contractului, creditorul nefiind obligat prin lege să ceară
rezoluțiunea.
- În cazul în care creditorul obligației neexecutate în mod culpabil alege
să solicite instanței de judecată rezoluțiunea contractului, instanța va
dispune rezoluțiunea contractului dacă sunt îndeplinite următoarele
condiții:
- să existe o neexecutare a obligațiilor contractuale, chiar și o
neexecutare parțială, dar suficient de importantă încât să
nu atragă aplicarea art. 1551 din Codul civil; în cazul în care
 neexecutarea nu este atât de însemnată încât să se poată
resolvi contractul, creditorul va putea cere reducerea
prestațiilor în condițiile pe care le vom analiza în privința
acestui remediu al neexecutării;
- neexecutarea obligației să fie culpabilă, adică să poată fi
imputată debitorului; în materia analizată, culpa debitorului
este prezumată prin simplul fapt al neexecutării (art. 1548
Cod civil); prezumția instituită este o prezumție simplă,
debitorul putând să facă dovada faptului că neexecutarea
este independentă de culpa sa;
- debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere.
Punerea în întârziere se face în condițiile art. 1521 și urm.
Cod civil.
Punerea în întârziere de către creditor (art. 1522 Cod civil) se
realizează fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită
executarea obligației fie prin cererea de chemare în judecată.
-Dacă punerea în întârziere are loc prin transmiterea unei notificări,
comunicarea către debitor se face prin intermediul executorului
judecătoresc sau prin orice alt mijloc ce poate asigura dovada
comunicării. - Prin notificare, debitorul trebuie să primească un
termen pentru executarea obligației, având în vedere natura obligației
și împrejurările concrete ale cauzei; în lipsa unui termen stabilit de
creditor, debitorul are posibilitatea să execute într-un termen
rezonabil, termen ce se calculează din ziua comunicării notificării.
- până la expirarea termenului acordat debitorului pentru executare,
creditorul poate suspenda executarea propriei obligații, poate să ceară
daune-interese, însă nu se va putea prevala de celelalte remedii
reglementate de art. 1516 Cod civil decât în cazul în care este informat
de către debitor că acesta nu înțelege să își execute obligațiile sau dacă
la momentul expirării termenului debitorul nu a procedat la executarea
obligațiilor contractuale.
- dacă debitorul este pus în întârziere prin cererea de chemare în
judecată, acesta are dreptul să execute într-un termen rezonabil,
calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată; în cazul
executării obligației în acest termen, cheltuielile de judecată avansate
de creditor vor rămâne în sarcina acestuia.
Întârzierea de drept în executarea obligației (art. 1523 Cod civil)
-debitorul se află de drept în întârziere fie atunci când părțile stabilesc
că împlinirea termenului acordat debitorului pentru executare produce
un asemenea efect fie când prin lege se prevede un atare efect al
neexecutării, dar și atunci când ”a) obligaţia nu putea fi executată în
 mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă,
sau cândnu a executat-o imediat, deşi exista urgenţă; b) prin fapta sa,
debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei sau când
a încălcat o obligaţie de a nu face; c) debitorul şi-a manifestat în mod
neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa obligaţia sau
când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori
neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat; d) nu a fost executată
obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei
întreprinderi; e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite
extracontractuale. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă
obligaţia devine scadentă după decesul debitorului, moştenitorii
acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 15 zile de la data la
care creditorul i-a notificat sau, după caz, de la data notificării
curatorului desemnat în condiţiile art. 1.136. (4) Cazurile în care
debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor.
Orice declaraţie sau stipulaţie
contrară se consideră nescrisă”.
Rezoluțiunea - În conformitate cu principiul libertății de voință, părțile, prin acordul
convențională lor, pot insera în contractul sinalagmatic anumite clauze referitoare la
rezoluțiunea contractului în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor
asumate prin contract. Aceste clauze poartă denumirea de pacte
comisorii.
- Rezoluțiunea convențională a contractului se întemeiază, ca și
rezoluțiunea judiciară, pe neexecutarea culpabilă a obligației asumate
de către una dintre părți. Pactul comisoriu, asemeni acțiunii în
rezoluțiune, poate fi invocat numai de către creditorul obligației
neexecutate, nu și de debitorul care în mod culpabil nu și-a executat
obligația asumată.
- Pactul comisoriu produce efecte juridice în măsura în care prevede în
mod expres obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau
rezilierea de drept a contractului (art. 1553 Cod civil).
- Pentru a opera pactul comisoriu, trebuie ca debitorul să fi fost pus în
întârziere, iar punerea în întârziere își produce efectele doar în măsura
în care îndică în mod expres condițiile în care pactul comisoriu
operează. Precizare: părțile au posibilitatea să stabilescă în contract că
debitorul este pus în întârziere prin simpla neexecutare, fără
îndeplinirea altor formalități, astfel încât punerea în întârziere va opera
de drept, fără a mai fi necesară intervenția creditorului în condițiile art.
1522 Cod civil.
- Pactele comisorii exprese prevăd că, în prezența neîndeplinirii
obligațiilor contractuale asumate, rezoluțiunea se va produce de drept,
 fără ca instanța să aprecieze asupra gravității neîndeplinirii obligațiilor
contractuale sau dacă neîndeplinirea justifică sancțiunea rezoluțiunii.
- Prin urmare, în cazul în care, la încheierea contractului, părțile au
inserat în contract un pact comisoriu, instanța va fi limitată la
verificarea unor condiții precum: rezoluțiunea să fie solicitată de
creditorul obligației neexecutate în mod culpabil, creditorul să fie de
bună-credință, debitorul să fi fost pus în întârziere (cu excepția cazului
în care părțile au prevăzut că debitorul este în întârziere prin simpla
neexecutare a obligațiilor contractuale).
Rezoluțiunea - Potrivit art. 1552 din Codul civil, rezoluțiunea poate fi unilaterală.
unilaterală - Rezoluțiunea unilaterală intervine în următoarele cazuri: când părțile
au convenit în acest sens, dacă debitorul se află în întârziere sau când
debitorul nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în
întârziere.
- Declarația de rezoluțiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul
de prescripție prevăzut de lege pentru acțiunea corespunzătoare
acestora. Spre exemplu, dacă acțiunea este prescriptibilă în termenul
general de prescripție de 3 ani, și declarația unilaterală de rezoluțiune
va trebui făcută în acest termen.
- Pentru opozabilitate față de terți, declarația unilaterală de
rezoluțiune sau de reziliere trebuie înscrisă, în toate cazurile, în cartea
funciară sau în alte registre stabilite de lege.
- declarația de rezoluțiune este irevocabilă de la data comunicării către
debitor sau de la data expirării termenului fixat prin punerea în
întârziere.
Efectele Indiferent de natura ei, judiciară, unilaterală sau convenţională,
rezoluțiunii rezoluţiunea operează retroactiv, adică contractul se desfiinţează atât
pentru viitor (ex nunc), cât şi pentru trecut (ex tunc) considerându-se
că părţile nu l-au încheiat niciodată.
Efectele rezoluţiunii se produc atât între părţile contractante,
cât şi faţă de terţi.
Efectele faţă de părţi.
”(1) Contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost
niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte
este ținută, în acest caz, să restituie celeilalte părți prestațiile primite.
(2) Rezoluțiunea nu produce efecte asupra clauzelor referitoare la
soluționarea diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să
producă efecte chiar în caz de rezoluțiune” (art. 1554 Cod civil).
Distingem după cum părţile şi-au executat total sau parţial obligaţiile.
Astfel:
 - dacă părţile nu şi-au executat obligaţiile, ca efect al rezoluţiunii,
contractul nu mai poate fi executat, considerându-se că nu a fost
încheiat.
- în ipoteza în care o parte şi-a executat obligaţia, ca efect al
rezoluţiunii, contractul se desfiinţează iar părţile sunt repuse în situaţia
anterioară, restituindu-şi una alteia tot ce şi-au prestat. De la regula
repunerii în situaţia anterioară (restitutio in integrum) există şi excepţii,
când, prestaţiile executate în temeiul contractului rezolvit nu sunt
supuse restituirii. Astfel, fructele culese de dobânditor nu se restituie,
deoarece i s-a predat folosinţa tocmai pentru a culege fructele.
- partea care şi-a executat sau a fost gata să-şi execute obligaţiile este
îndreptăţită să obţină despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului
generat de neexecutarea părţii în culpă. Daunele-interese pot fi
evaluate anticipat printr-o clauză penală sau, în lipsa acesteia, se vor
stabili, la cerere, de către instanţa de judecată.

Efectele faţă de terţi. Conform principiului resoluto jure dantis

resolvitur jus accipiens, rezoluţiunea contratului iniţial duce la
desfiinţarea celor ulterior încheiate. Astfel, rezoluţiunea contractului
iniţial atrage şi desfiinţarea contractului subsecvent încheiat de o parte
cu o terţă persoană, cu excepțiile prevăzute de lege.
Rezilierea. - Rezilierea reprezintă desființarea pentru viitor (ex nunc) a
Noțiune. contractului sinalagmatic cu executare succesivă, ca urmare a
Aplicabilitate neexecutării culpabile a obligaţiei de către una dintre părţi. Rezilierea
intervine în cazul neexecutării unor contracte sinalagmatice cu
executare succesivă şi face să înceteze efectele contractului numai
pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile succesive efectuate anterior.
- rezilierea operează chiar dacă neexecutarea prestațiilor nu are
neapărat un caracter însemnat; în lipsa caracterului însemnat al
neexecutării, aceasta trebuie totuși să aibă un caracter repetat (art.
1551 alin. (1) Cod civil).
- Codul civil a reglementat rezoluțiunea și rezilierea în mod unitar,
astfel încât aspectele prezentate la rezoluțiune se aplică prin
asemănare (art. 1549 alin. 3 Cod civil), motiv pentru care nu le vom
relua.
Efectele Rezilierea lasă neatinse prestaţiile executate anterior, desfiinţând
rezilierii contractul numai pentru viitor (ex tunc). Astfel, există situaţii când,
pentru anumite raţiuni, efectele produse până la desfiinţarea
contratului sunt menţinute, deoarece prestaţiile executate sunt
imposibil de restituit. Spre exemplu, în contractul de locaţiune, chiar
dacă locatorul ar putea să restituie chiria plătită până la desfiinţarea
 contractului, locatarul se află în imposibilitate obiectivă de restituire a
folosinţei bunului închiriat.
Reducerea - Remediu al neexecutării care devine aplicabil în momentul în care
prestațiilor. creditorul nu are dreptul de a cere rezoluțiunea sau rezilierea
Noțiune, contractului sinalagmatic ale cărui obligații contractuale nu au fost
aplicabilitate executate din culpa debitorului.
- reducerea prestațiilor își găsește aplicabilitatea în situația în care
creditorul nu poate cere rezoluțiunea contractului deoarece
neexecutarea este de mică însemnătate (art. 1551 alin. (1) Cod civil);
- reducerea prestațiilor este în egală măsură aplicabilă dacă rezilierea
nu se justifică deoarece neexecutarea este de mică însemnătate și nu
are caracter repetat (art. 1551 alin. (1) Cod civil);
- în situația în care reducerea prestațiilor nu este posibilă, creditorul va
avea dreptul doar la daune-interese (art. 1551 alin. (3) Cod civil).
Reducerea În cazul în care creditorul alege remediul reducerii prestațiilor, atunci
prestațiilor. propria sa prestație va fi redusă în mod corespunzător, proporțional cu
Efecte întinderea neexecutării cocontractantului.
Riscul Riscul contractual apare ca o consecinţă a neexecutării contractului
contractual. sinalagmatic, ca urmare a imposibilităţii fortuite de indeplinire a
Noțiune, obligaţiei.
aplicabilitate Dacă una dintre părţi este împiedicată de un caz fortuit sau de forţă
majoră, deci independent de orice culpă, să-şi îndeplinească obligaţiile
contractuale, se pune problema dacă celălalt contractant rămâne ţinut
de obligaţia sa, deşi nu poate primi contraprestaţia sau, dimpotrivă,
este şi el liberat de executarea obligaţiei ce-i revine. Cu alte cuvinte,
cine va suporta riscul contractual, în cazul imposibilităţii fortuite de
executare a obligaţiilor uneia dintre părţi.
- în ipoteza în care o parte, deşi nu mai poate primi contraprestaţia
celeilalte părţi, deoarece a devenit imposibil de executat, este ţinută
să-şi execute propria obligaţie, înseamnă că ea suportă riscul potrivit
regulii res perit creditori.
- în ipoteza în care, dimpotrivă, datorită faptului că executarea
obligaţiei uneia dintre părţi a devenit imposibilă, cealaltă parte nu mai
este ţinută să-şi execute propria obligaţie, înseamnă că partea a cărei
obligaţie a devenit imposibil de executat suportă riscul potrivit regulii
res perit debitori. În acest caz, deoarece imposibilitatea de executare
fortuită este independentă de voinţa părţilor, este inadmisibilă o
acţiune în despăgubiri împotriva părţii care nu şi-a putut executa
obligaţia.
Art 1274 Cod civil reglementează că atât în privința contractelor
translative de proprietate, cât și în ceea ce privește contractele
 netranslative de proprietate, riscul contractual este suportat de
debitorul obligației imposibil de executat.
Riscul - riscul contractului translativ de proprietate este suportat de debitorul
contractual. obligației imposibil de executat și nu de partea care avea calitatea de
Reguli proprietar la momentul pieirii fortuite. Regula stabilită în Codul civil are
aplicabile caracter supletiv, astfel încât părțile pot deroga de la aceasta și pot
stabili ca proprietarul din momentul pieirii să suporte riscul contractual
(art. 1274 alin. (1) Cod civil);
- ca o abatere de la regula stabilită în alineatul precedent, creditorul
preia riscul contractual în cazul în care este pus în întârziere, acesta
neputându-se libera chiar dacă face dovada că pieirea bunului nu ar fi
putut fi evitată chiar dacă obligația predării era executată la timp (art.
1274 alin. (2) Cod civil).
Precizare:
- Art. 1273 din Codul civil prevede faptul că drepturile reale se transmit
prin acordul de voință al părților, dacă acordul poartă asupra unor
bunuri determinate, chiar dacă bunurile nu au fost încă predate. În
cazul bunurilor determinate generic, dreptul real se va transmite prin
individualizare. Dacă părțile nu prevăd altfel, cu toate că transferul
dreptului real a operat în conformitate cu prevederile art. 1273 alin. (1)
din Codul civil, cât timp bunul nu este predat dobânditorului, riscul
contractual va rămâne în sarcina debitorului obligației de predare.
- Așadar, regula res perit domino nu este aplicabilă. Ca excepție, în cazul
în care creditorul dobânditor este pus în întârziere de debitorul
obligației de predare, din acest moment se produce transferul riscului
contractual în sensul că cel ce va suporta riscul este dobânditorul.
- O aplicație a regulii generale amintite o reprezintă, printre altele,
vânzarea cu plata prețului în rate și rezerva proprietății. Art. 1755
dispune că: ”atunci când într-o vânzare cu plata prețului în rate,
obligația de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate,
cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate la data achitării
ultimei rate din preț; riscul bunului este însă transferat cumpărătorului
de la momentul predării acestuia”. Așadar, cu toate că proprietatea nu
se transmite decât în momentul achitării integrale a prețului, riscul
contractual este transferat cumpărătorului de la data primirii bunului.
-În ceea ce privește contractele netranslative de proprietate, Codul
civil nu a reglementat expres nicio dispoziție legală cu caracter general
referitoare la suportarea riscului contractual. Cu toate acestea, în
Codul civil regăsim aplicații practice. Spre exemplu, în cazul
contractului de locațiune, riscul este suportat de debitorul obligației
imposibil de executat (art. 1818 alin. (1), (2) și (4) Cod civil). Pentru
celelalte contracte netranslative de proprietate, regula care se
desprinde din art. 1511 alin. (1) Cod civil este aceea că până la punerea
în întârziere a creditorului, riscul este suportat de debitorul obligației.