1.

INTREPRINDEREA - COMPONENTA DE BAZA A UNUI SISTEM

DE PRODUCTIE

1.1. Scurta prezentare a evolutiei sistemelor de productie

Dezvoltarea productiei de bunuri materiale a facut obiectul multor dezbateri

teoretice, care în principiu, reduc aceasta la procesul de productie si valorificare a
informatiilor. Alti teoreticieni (Alvin Tofler, Daniel Bell) remarca mutatiile profunde care
vor avea loc in urma revolutiilor tehnico-stiintifice in urma carora prevad declinul
industriei si reducerea rolului fortei de munca productive.
In prezent, asistam la revizuirea acestor teorii, recunoscâdu-se ca sistemele
economice actuale nu vor putea fi în întregime informationale sau postindustriale.
Asadar, se poate spune ca productia de bunuri materiale va continua, dar vor avea loc
mutatii profunde care nu vor mai fi compatibile cu conceptiile si metodele actuale de
productie. In acest context o abordare realista a problematicii activitatii de producere de
bunuri materiale impune abordarea din punct de vedere sistemic a întregului sistem de
productie.
Tratarea sistemica a unei unitati de productie presupune determinarea
interactiunilor dintre diversele subsisteme si structuri componente ale acestuia.
În general, prin sistem se întelege un ansamblu de elemente aflate într-o relatie de
interdependenta si interactiune reciproca, formând un tot organizat si functional.
Sistemele sunt caracterizate de trei elemente, si anume:
a) obiective;
b) sarcini;
c) functii.
Obiectivul unui sistem este bine definit atunci când exista un mijloc ce poate fi
utilizat pentru obtinera rezultatelor dorite.
Sarcina sistemuluideriva din obiectivul sistemului, în sensul ca un anumit
obiectiv poate fi atins prin realizarea mai multor sarcini.
Functia unui sistem este proprietatea acestuia de a transforma intrarile in iesiri si
defineste modul cum se realizeaza sarcina.

1.2. Sistemul de productie

Sistemul de productie este componenta principala a complexului economic

national, contribuind la cristalizarea într-o structura unitara a tuturor celorlalte sisteme
care contribuie la desfasurarea proceselor economice si sociale.
Productia este activitatea sociala in care oamenii cu ajutorul mijloacelor de
productie, exploateaza si modifica elemente din natura în vedera realizarii de bunuri
materiale destinate necesitatilor de consum.
Comportamentul sistemului de productie depinde esential de obiectivele acestuia,
de stuctura si de relatiile sale cu mediul înconjurator si de sistemul social în care
evolueaza. Acest comportament este de trei tipuri:
-comportament anticipativ;
-comportament activ;
-comportament pasiv.

1
 Comportamentul anticipativ exista atunci când sistemul se adapteaza la
schimbarile din mediul înconjurator înainte ca aceste schimbari sa-si manifeste efectele.
Comportamentul activ exista atunci când sistaemul paralel cu adaptarea la
influientele exterioare, are la rândul sau influiente asupra mediului.
Comportamentul pasiv exista atunci când sistemul se adapteaza lent, în timp, la
schimbarile mediului.
Structura unui sistem de productie este formata dintr-un ansamblu de elemente
care vor actiona astfel încât sa fie asigurata functiunea principala de productie -
transformarea materiei prime în produs finit.
O posibila structurare a unui sistem de productie poate fi urmatoarea ( fig. 1.1).

Subsistemul de
aprov.-desfacere
Subsistemul de
Fluxuri Subsistemul de
cond.-organizare
informationale resurse umane
Fluxuri
Fluxuri Subsistemul de informationale
materiale proiectare Subsistemul de
Produse finite
fabricatie
Fluxuri Subsistemul
energetice financiar-contabil Fluxuri
energetice
Subsistemul de
reparatii

Sistemul de productie

Fig. 1.1. Structura simplificata a unui sistem de productie

Din fig.1.1 se poate constata ca principala componenta a sistemului de productie
este subsistemul de fabricatie, a carui functionare este asigurata de celelalte subsisteme.

1.2.1 Subsistemul de fabricatie

Subsistemul de fabricatie constituie locul de desfasurare al unui proces partial al

productiei de bunuri prin care se realizeaza configuratia si proprietatile finale ale
produsului. Considerând subsistemul de fabricatie ca fiind el însusi un sistem, se poate
evidentia pentru acesta o structura minima formate din 4 variante de subsisteme de rang
imediat inferior:
a) Subsistemul efector are functia de a realiza modificarea proprietatilor obiectului
muncii prin combinarea nemijlocita a fluxurilor de materiale si a celui de informatie prin
intermediul fluxurilor de energie. Acest sistem, denumit si de prelucrare, are caracteristici
specifice fiecarui proces tehnologic in parte si constituie elementul determinant al
sistemului de fabricatie.
b) Subsistemul logistic realizeaza operatii de transfer pozitional (transport) si de
transfer in timp (depozitare). Importanta deosebita a acestui subsistem rezida din faptul
ca 65-85% din durata totala a unui ciclu de fabricatie se consuma cu operatii de tip
logistic (manipulare, transport, depozitare).

2
 c) Subsistemul de comanda realizeaza functia de transformare si distributie a
fluxurilor informationale astfel încât prin realizarea unei interactiuni coordonate a tuturor
subsistemelor sa se îndeplineasca functia generala a subsistemului.
d) Subsistemul de control are functia de a determina valorile realizate ale
parametrilor ce definesc calitatea pieselor, de a le compara cu valorile prescrise, de a
stabili abaterile si de a comunica informatiile rezultate, sistemului efector.

1.3. Intreprinderea -obiect al managementului productiei

1.3.1. Abordarea conceptului de întreprindere de productie (firma)

In sens economic, o intreprindere (firma) indiferent de marime, forma de

proprietate si organizare- produce bunuri si servicii destinate vinzarii pe piata, scopul
urmarit fiind obtinerea de profit.
Cu alte cuvinte, intreprinderea este veriga organizatoprica unde are loc fuziunea
dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul de a
produce si desface bunuri economice în structura, cantitatea si calitatea impusa de
cererea de pe piata si obtinerea de profit.
În cadrul oricarei economii întreprinderea urmareste realizarea urmatoarelor
obiective:
-economic;
-social.
Obiectivul economic se concretizeaza in :
-optimizarea permanenta a combinarii factorilor de productie utilizati în
vederea obtinerii celor mai bune rezultate economice cu costuri cît mai reduse si avînd în
permanenta în vedere situatia pietelor de aprovizionare si desfacere;
-distribuirea veniturilor obtinute din procesul de productie.
Obiectivul social este determinat de faptul ca activitatea oricarei întreprinderi se
desfasoara într-un context social dat. Rolul social al întreprinderii se manifesta:
-fata de salariati, deoarece acestia isi consuma o mare parte din timpul lor în
cadrul întreprinderii unde trebuie sa existe conditii favorabile atît din punct de vedere al
muncii desfasurate cît si din punct de vedere al salarizarii acestora.Prin masurile
întreprinse, managerii trebuie sa creeze conditii favorabile pentru promovarea atît a
personalului cît si a tehnologiei.
-fata de consumatori, pentru care întreprinderea industriala trebuie sa produca
cele mai bune produse si servicii cerute de catre acestia; pentru aceasta întreprinderea
trebuie sa furnizeze o informatie cît mai completa si obiectiva asupra produselor sale,
prin politici de publicitate si reclama cit mai adecvate.
Obiectivul social este tot mai mult asociat întreprinderilor moderne.Din acest
punct de vedere o întreprindere trebuie sa gaseasca un raspuns adecvat la urmatoarele
probleme: inflatia, managementul cu fata umana, protectia mediului si a consumatorilor
si criza de energie.
Inflatia apare ca un fenomen de crestere a preturilor sau ca o depreciere a puterii
de cumparare. Ca urmare a cresterii preturilor apar modificari în comportamentul
consumatorilor, acestia reducându-si drastic nevoile de consum fata de anumite produse,

3
boicotând în acest fel pietele de desfacere ale anumitor producatori. Apare astfel
necesitatea adaptarii producatorilor la noile conditii de piata influientate de fenomenul
inflatiei.
Managementul cu fata umana presupune luarea în considerare nu numai a
factorilor organizationali ci si a factorului uman; cu alte cuvinte managementul cu fata
umana implica crearea unui echilibru între obiectivele de productie si rentabilitate si
dorintele salariatilor.
Protectia mediului este considerat a fi un element al obiectivului social al unei
întreprinderi cu repercursiuni atât pe plan juridic cât si social.
Protectia consumatorului este de asemenea un element important care trebuie
avut în vedere de fiecare întreprindere, astfel încât deciziile pe care le iau sa tina seama
de dorintele si nevoile beneficiarilor ei.
Criza de energie provine din capacitatile reduse pe plan mondial de a acoperi
nevouile din ce în ce mai mari de diferite feluri de energie.

1.3.2 Tipologia întreprinderilor

În mediul national si international functioneaza o mare varietate de întreprinderi

ceea ce impune o clasificare a cestora în functie de mai multe criterii:
1). Dupa forma de proprietate:
a) .Întreprinderi particulare, in cazul carora patrimoniul apartine unei
persoane sau un grup de persoane fizice care au avut de altfel initiativa crearii lor.
b). Întreprinderi de stat, in cazul carora statul a avut initiativa crearii lor si
este proprietarul întregului patrimoniu de care acestea dispun. Conform legislatiei
românesti în vigoare (Legea nr.15/1990 privind organizarea unitatilor economice de stat)
întreprinderile de stat se organizeaza si functioneaza sub forma de regii autonome sau
societati comerciale.
Regiile autonome sunt acele întreprinderi care se organizeaza si functioneaz în
ramurile strategice ale economiei nationale (energetica, exploatarea minelor si gazelor
naturale, posta si telecomunicatii, transporturi feroviare, industria de armament si alte
domenii stabilite de guvern). Astfel de întreprinderi sunt persoane juridice si functioneaza
pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. Ele se pot înfiinta prin hotarâri
guvernamentale, pentru cele de interes national sau prin hotarâri ale organelor judetene
pentru cele de interes local.
Regiile autonome pot cuprinde în structura lor uzine, fabrici, ateliere, sucursale si
alte asemenea subunitati necesare realizarii obiectului lor de activitate. O regie autonoma
se caracterizeaza în general prin urmatoarele elemente:
-este proprietara patimoniului sau pe care il foloseste în mod autonom;
-întocmeste anual un buget de venituri si cheltuieli, bilant contabil si cont de
profit si pierderi;
-din veniturile realizate, dupa acoperirea cheltuielilor regia autonoma constituie
fondul de rezerva si fondul de dezvoltare.
-regia autonoma este condusa de un consiliu de administratie format din 7-15
persoane.

4
 -dobânzile, amortizarea investitiilor si rambursarea creditelor se acopera din
veniturile realizate.
Regiile autonome pot fi si ele la rândul lor de doua feluri
-regii autonome cu conducere directa, daca functiile ei economice si financiare
sunt încredintate unor functionari de stat;
-regii autonome cu conducere indirecta,daca aceleasi functii sunt concesionate
sau închiriate unor persoane sau întreprinderi particulare.
Societatea comerciala este o persoana juridica care efectueaza activitati de
productie si comercializare în scopul obtinerii de profit. In lumea contemporana
societatea comerciala reprezinta forma principala de intreprindere. Aceste forme de
întreprindere sunt conduse de directorul general în baza unui contract de management
încheiat de Adunarea Generala a Actionarilor. Directorul general constituie Consiliul de
Administratie si Comitetul de Directie, ca organe participative ale managementului.
Exista mai multe feluri de societati comerciale, dar cele mai raspîndite sunt:
Societatea în nume colectiv(SNC), caracterizata prin:
-este o societate de persoane cu numar redus de asociati;
-obligatiile sociale sunt garantate de toti asociatii;
- în cazul falimentului atât societatea cât si asociatii sunt declarati falit.
Societate pe actiuni (SA), caracterizata prin:
-este o societate de capitaluri divizate în actiuni;
-actiunile sunt transmisibile;
-actionarii sunt raspunzatori numai în limita capitalului social al fiecaruia.
Societate cu raspundere limitata, caracterizata prin:
-este o societate de capitaluri, iar raspunderea este limitata la aportul social;
-aportul social este format din parti sociale;
-numarul de asociati nu poate fi mai mare de 50.
c) Întreprinderi mixte, in cadrul carora exista participanti la crearea si
utilizarea patrimoniului atît din parte statului cît si din partea unor persoane fizice
particulare.
2) În functie de modul de constituire si utilizare a patrimoniului întreprinderile
pot fi:
a) Întreprinderi particulare individuale, care se caracterizeaza prin :
-sunt proprietatea unei persoane fizice , dar care poate utiliza unul sau mai multi
salariati;
-propietarul este responsabil de patrimoniul întreprinderii;
Astfel de întreprinderi sunt asa zisele întreprinderi artizanale din agricultura,
pescuit sau servicii, unde numarul de salariati este mai mic de 10.
b) Întreprinderi unipersonale cu raspundere limitata se caracterizeaza prin
aceea ca:
-patrimoniul întreprinderii este separat de cel al proprietarului;
-responsabilitatea proprietarului este limitata numai la patrimoniul întreprinderii.
c) Intreprinderi societare, care se caracterizeaza prin urmatoarele:
-capitalul societatii este repartizat între doua sau mai multe persoane, fiind divizat
în titluri numite actiuni sau parti sociale;
-au personalitate juridica;
-asociatii primesc dividende.

5
 d) Întreprinderi cooperatiste, se caracterizeaza prin:
-se creaza pe baza participarii mai multor persoane ce au desfasurat anterior
aparitiei cooperativei, activitati similare în calitate de mici producatori;
-fiecare membru cooperator participa în mod egal la managementul cooperativei;
-membrii cooperatori au dreptul în afara salariului la o parte din venitul final în
functie de partea de capital cu care a venit în cooperativa sau a unor prevederi de la
constituirea acesteia.
e) Întreprinderi familiale al caror specific este dat de faptul ca patrimoniul
se afla în proprietatea membrilor unei familii, care de cele mai multe ori sunt si lucratori
în cadrul întreprinderii lor.
3) În functie de apartenenta nationala pot exista
a) Întreprinderi nationale în care patrimoniul se afla integral în
proprietatea unei tari;
b) Întreprinderi multinationale ale caror subunitati componente îsi
desfasoara activitatea în doua sau mai multe tari; aceste întreprinderi sunt de regula
proprietatea unui grup economic international.
c) Întreprinderi joint-venture care se caracterizeaza prin participarea cu
capital în proportii diferite a unor persoane fizice sau juridice din doua sau mai multe tari.
4) În functie de gradul de marime (stabilit în functie de numarul de salariati, cifra
de afaceri, marimea capitalului sau a profitului) pot exista:
a) Intreprinderi mari caracterizate printr-un grad mare de diversificare,
resurse financiare importante, organizare pe un numar mare de niveluri ierarhice, etc. si
care reactioneaza mai greu la schimbarile din mediul înconjurator.
b) Întreprinderi mici si mijlocii caracterizate prin aceea ca proprietarul se
confunda cel mai adesea cu managerul; sunt întreprinderi dinamice dar si foarte
vulnerabile datorita dependentei de acelasi client, a cheltuielilor foarte ridicate cu
personalul sau a unei prea accentuate specializari.
Specialistii apreciaza ca întreprinderile mici (cu un numar de salariati între 1 si
75) si mijlocii (cu un numar de salariati între 76 si 200) nu sunt o reproducere a marilor
întreprinderi întrucât au un anumit specific privind pozitia lor pe piata, capacitatea lor de
a atrage personalul, modul de organizare si gestiune.
Între avantajele întreprinderilor mici si mijlocii pot fi mentionate:
-au o capacitate mare de inovare manifestata nu numai în lansarea noilor produse
dar si în strategia pe care o adopta;
-posibilitati mari de reducere a costurilor, din cauza cheltuielilor conventional
constante reduse ca marime;
-ocuparea unor segmente de piata specifice, neaccesibile marilor întreprinderi.
Întreprinderile mici si mijlocii au însa si unele dezavantaje din care mai
importante sunt:
-deficiente în domeniul gestiunii , datorita lipsei de pregatire a celui care o creaza;
-lipsa unor surse de finantare necesare pentru depasirea unor perioade dificile care
pot apare în timpul functionarii acestora;
-dificultati generate de lipsa unor reglementari guvrnamentale în acest domeniu.
5) În functie de gradul de continuitate a procesului de productie întreprinderile
pot fi:
a) cu functionare continua pe tot parcursul anului;

6
 b) cu functionare sezoniera.
Întreprinderile cu functionare sezoniera ridica probleme deosebite din punctul de
vedere al managementului, cum ar fi:
-folosirea capacitatii de productie pe o perioada cât mai mare de timp;
-permanentizarea pe o perioada cât mai mare de timp a numarului de muncitori;
-asigurarea aprovizionarii cu materii prime si materiale pentru o perioada cât mai
mare de timp, în conditii de conservare a calitatii acestora cât mai bune.
6) În functie de gradul de specializare întreprinderile pot fi:
a) întreprinderi specializate sunt acele întreprinderi în cadrul carora
produsele finite sau componente ale acestora se obtin în cantitati mari de produse, în
urma unor procese tehnologice omogene. Aceste întreprinderi sunt dotate cu utilale
specializate în executarea operatiilor componente ale procesului tehnologic si cu personal
cu calificarea corespunzatoare.
b) întreprinderi universale executa o varietate mare de produse în cantitati
mici sau chiar unicate. Caracteristic acestor întreprinderi este faptul ca sunt înzestrate cu
utilaje universale pentru executarea unei game cât mei largi de operatii tehnologice si cu
forta de munca policalificata conform cu felul operatiilor tehnologice realizate de catre
utilaje.
c) întreprinderi mixte în cadrul carora se executa produse în serie sau
unicate si care îmbina caracteristicilor primelor doua tipuri de întreprinderi.
Încadrarea întreprinderilor într-o clasa sau alta conform acestor criterii de
clasificare este importanta din punctul de vedere al managementului; astfel pe baza
asemanarilor existente între diferite întreprinderi din aceiasi clasa pot fi adoptate masuri
care sa fie valabile unui numar cât mai mare de astfel de întreprinderi.

1.3.3 Evolutia întreprinderi

Organizaţiile, sub presiunea mediului înconjurător, asimilează noi tehnologii

pentru a putea fi competitive şi pentru a putea răspunde cerinţelor mediului în care îşi
desfăşoară activitatea. Asimilarea noilor tehnologii a dus la apariţia noilor sisteme de
producţie “sistemele avansate de producţie”, „sistemele integrate de producţie”,
„sistemele agile de producţie”.
Etapele procesului de dezvoltare a conceptelor şi sistemelor de producţie, de
evoluţie spre sistemele avansate de producţie sunt prezentate în tabelul 1.1.
După cum se observă în tabelul 1.1 Sistemul Flexibil de Producţie este o etapă
intermediară în evoluţia sistemelor clasice de producţie spre sistemele avansate de
producţie.
Experienţa firmelor arată că, o dată început, procesul de îmbunătăţire a fabricaţiei
este fără sfârşit. De asemenea, experienţa acestor firme a arătat că s-a ajuns treptat la
sistemele avansate de producţie, parcurgând o serie de etape( simplificare , integrare,
automatizarea) care au dus la dezvoltarea sistemelor flexibile de producţie.

7
Tabelul 1.1. Etapele procesului de dezvoltare a conceptelor şi sistemelor de producţie
Variabile de succes
Concepte de Sistem de /obiective pe care Proprietăţile sistemului de
Stadiu
fabricaţie producţie sistemul de producţie producţie
trebuie să le includă
Stadiul 1 Fabricaţie Sistem de - eficienţă -organizaţia funcţională cu o
tradiţională: atelier producţie clasic înaltă fragmentare a sarcinilor
de producţie, (întreprinderea - existenţa a numeroase funcţiuni
prelucrare în sistem cibernetico la nivelul managementului
loturi, producţie în industrial) - generarea unui grad înalt de
masă specializare
Stadiul 2 Exact-la-timp Sistem de - eficienţă - structurare JIT cu
(JIT), un sistem de producţie în care - calitate suprapunerea funcţiilor
fabricaţie orientat s-a implementat - reducerea timpului - alocarea responsabilităţii
pe folosirea sistemul JIT, operaţional funcţionale la punctul de
cardurilor kanban MRP, OPT origine
- eliminarea proceselor inutile
- reducerea funcţiunilor la
nivelul managementului de
vârf
Stadiul 3 Automatizare Sisteme flexibile - eficienţă şi eficacitate - integrarea verticală şi
reprogramabilă: de producţie - calitate orizontală a sarcinilor şi
CNC, SFF, - flexibilitate funcţiunilor
CAD/CAM, roboţi - reducerea duratei de - eliminarea atât a proceselor cât
producţie şi a funcţiunilor de sprijin
- inovaţie - coexistenţa unor elemente
opuse de afaceri
- o structură de tip rată multiplă
Stadiul 4 CIM, fabricaţie Sistem Integrat de - eficienţă şi eficacitate - grad de integrarea foarte înalt a
integrată prin Producţie(C.I.M) - calitate sarcinilor şi funcţiunilor
computer: - flexibilitate - eliminarea completă a
integrarea - reducerea duratei de proceselor şi a funcţiunilor la
funcţiunilor de producţie nivelul managementului de
proiectare, - inovaţie vârf
producţie, - clientizare în masă -coexistenţa unor elemente
informaţie şi a (adaptarea produsului opuse de afaceri
tehnologiei la necesităţile - o structură de tip rată multiplă
logistice cu funcţia clientului)
de marketing şi cu
celelalte funcţiuni
Stadiul 5 CIM, fabricaţie Sisteme de - eficienţă şi eficacitate - grad de integrare foarte înaltă a
integrată prin producţie agile - calitate sarcinilor şi funcţiunilor
computer: - flexibilitate - eliminarea completă a
integrarea - reducerea duratei de proceselor şi a funcţiunilor la
funcţiunilor de producţie nivelul managementului de
proiectare, - inovaţie vârf
producţie, - clientizare în masă - coexistenţa unor elemente
informaţie şi a (adaptarea produsului opuse de afaceri
tehnologiei la necesităţile - o structură de tip rată multiplă
logistice cu funcţia clientului) - firmă virtuală
de marketing şi cu - creare de produse şi - adaptabilitate foarte rapidă la
celelalte funcţiuni servicii având valoare variaţiile cererii
Utilizarea adaugată reală
comunicaţiilor - mai multe produse noi
(firma virtuală) cu cât mai puţine
Abilitatea de a procese tehnologice
face faţă noi
schimbării
continue

8
 2. ORGANIZAREA STRUCTURALA A SISTEMELOR DE PRODUCTIE

2.1 Procesul de productie: notiune, tipologie,factori de influenta.

2.1.1 Notiunea de proces de productie

Orice unitate de productie are ca obiectiv principal producerea de bunuri

materiale si servicii care se realizeaza prin desfasurare unor procese de productie .
Continutul activitatii de productie are un caracter complex si cuprinde atât
activitati de fabricatie propriu-zise cât si activitati de laborator, de cercetare si
asimilare în fabricatie a noilor produse etc.
Fabricatia este o activitate de productie care transforma materiile prime în
produse finite de un nivel calitativ cât mai ridicat si cu costuri cât mai reduse.
Procesul de productie este format din :
-procesul tehnologic ;
-procesul de munca.
Procesul tehnologic este format din ansamblul operatiilor tehnologice prin
care se realizeaza un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul
tehnologic modifica atât forma si structura cât si compozitia chimica a diverselor
materii prime pe care le prelucreaza.
Procesele de productie sunt:
- elementare;
-complexe.
Procesele de productie elementare sunt acele procese prin care produsul
finit se obtine printr-o singura operatie tehnologica.
Procesele de productie complexe exista atunci când asupra obiectelor
muncii se executa mai multe operatii tehnologice.
Procesele de munca sunt acele procese prin care factorul uman actioneaza
asupra obiectelor muncii cu ajutorul unor mijloace de munca.
Pe lânga procesele de munca si tehnologice în unele ramuri industriale
exista si procese naturale în cadrul carora obiectele muncii sufera transformari
fizice si chimice sub actiunea unor factori naturali( industria alimentara-procese de
fermentatie,industria mobilei-procese de uscare a lemnului, etc.)

2.1.2 Tipologia proceselor de productie

Datorita marii diversitati a proceselor de productie aceste trebuie grupate

în grupe de procese care au caracteristici comune în functie de anumite criterii de
grupare.
Cele mai utilizate criterii de grupare a proceselor de productie sunt:
-a) dupa modul de participare la obtinerea produsului finit;
-b) dupa gradul de continuitate;
-c) dupa modul de obtinere a produsului finit;
-d) dupa gradul de periodicitate;
-e) dupa natura tehnologica.

9
 a) În functie de modul cum participa la realizarea produsului finit
procesele de productie sunt:
- procese de productie de baza;
- procese de productie auxiliare;
- procese de productie de servire;
-procese de productie anexa.
Procesele de productie de baza transforma materiile prime si materiale în
produse finite care constituie obiectul activitatii de baza al întreprinderii: procese
de prelucrare mecanica si montaj în constructii de masini, tesatorie în industria
textila, etc.
Procesele de productie de baza pot fi la rândul lor:
-procese de baza pregatitoare;
-procese de baza prelucratoare;
-procese de montaj-finisaj.
Procesele de baza pregatitoare pregatesc materiile prime si materialele
pentru prelucrarea propriu-zisa-procesele de turnare si forjare în industia
constructiilor de masini, procesele de vopsire si filatura din industria
textila,procesele de croit în industria confectiilor sau de încaltaminte.
Procesele de baza prelucratore efectueaza operatii de prelucrare propriu-
zisa a materiilor prime si a materialelor în vederea transformarii lor în produse
finite-procese de prelucrari mecanice în constructii de masini, procese de tesatorie
in industria textila, procese de coasere în confectii, etc.
Procesele de baza de montaj-finisaj sunt acele procese care asigura
obtinere formei finale a produsului înainte de livrarea la consumator.
Procesele de productie auxiliare asigura obtinere unor produse sau lucrari
care nu constituie obiectul activitatii de baza al întreprinderii dar care asigura buna
functionare a proceselor de productie de baza- procese de reparare a utilajelor si
echipamentelor, de obtinere a SDV-urilor necesare în procesele de productie de
baza, de obtinere a diferitelor feluri de energie, etc.
Procesele de productie de servire asigura obtinerea unor servicii care nu
constituie obiectul activitatii de baza al întreprinderii, dar ajuta la buna desfasurare
a proceselor de productie de baza si auxiliare-procese de transport intern, de
depozitare sau de transport a diferitelor feluri de energie pe cabluri sau conducte.
b) Dupa gradul de continuitate procesele de productie sunt:
- procese de productie continue;
-procese de productie periodice.
Procesele de productie continue se caracterizeaza prin aceea ca asigura o
transformare continua a materiilor prime în produse finite în instalatii de
aparatura, pe tot parcursul fluxului de productie parametrii tehnologici având
aceleasi valori.
Procesele de productie periodice se caracterizeaza prin aceea ca produsele
sunt elaborate sub forma de sarje la distante de timp egale cu timpul necesar
pentru elaborarea unei sarje.
c) Dupa modul de obtinere a produselor finite din materia prima procesele
de productie sunt:
- procese de productie directe;

10
 - procese de productie sintetice;
- procese de productie analitice.
Procesele de productie directe se caracterizeaza prin aceea ca produsul
finit se obtine ca urmare a executarii unor operatii succesive asupra aceleiasi
materii prime- procese de obtinere a produselor lactate, de obtinere a zaharului,
etc.
Procesele de productie sintetice conduc la obtinerea produsului finit dupa
prelucrarea succesiva a mai multor materii prime- procese de productie din
constructii de masini, confectii, industria alimentara, etc.
Procesele de productie analitice conduc la obtinerea a mai multor produse
finite în urma unor prelucrari succesive a unei singure materii prime- procesele de
productie din petrochimie, rafinarii, etc.
d) Dupa gradul de periodicitate procesele de productie sunt :
-cilice;
-neciclice.
Procesele de productie ciclice au caracter repetitiv si sunt specifice tipului
de productie de serie mare sau de masa. În cadrul acestor procese prelucrarea
produselor se face pe loturi de fabricatie sau sub forma de sarje.
Procesele de productie neciclice se repeta la perioade mari de timp si sunt
specifice pentru tipul de productie de serie mica sau unicate.
e) În functie de natura tehnologica a operatiilor, procesele de productie
sunt:
-procese chimice;
- procese de schimbare a configuratiei;
- procese de asamblare;
- procese de transport.
Procesele chimice se efectueaza în instalatii capsulate în cadrul carora
materiile prime se transforma în urma unor reactii chimice sau termochimice-
procese din industria aluminiului, a maselor plastice, a petrolului, etc.
Procesele de schimbare a configuratiei au la baza operatii de prelucrare
mecanica a materiilor prime cu ajutorul unor masini sau agregate tehnologice-
procese de strunjire, rectificare, frezare, etc.
Procesele de asamblare asigura sudura , lipirea sau montajul unor
subansamble în vederea obtinerii produsului finit.
Procesele de transport asigura deplasarea materiilor si materialelor de la
un loc de munca la altul în interiorul întreprinderii.

2.1.3. Factorii care influenteaza asupra modului de organizare a

proceselor de productie

Modul de organizare a procesului de productie este influentat de o serie de

factori, dintre care cei mai importanti sunt:
- felul materiilor prime folosite;
- caracterul produsului finit;
- felul procesului tehnologic utilizat;
- volumul productiei fabricate, etc.

11
 a) Felul materiilor prime folosite determina gruparea proceselor de
productie în doua mari grupe:
- grupa proceselor de productie extractive;
- grupa proceselor de productie prelucratoare.
Procesele de productie extractive se caracterizeaza prin aceea ca factorul
uman cu ajutorul mijloacelor de munca actioneaza în vederea extragerii din natura
a unor minereuri, titei, carbune, lemn, etc. fapt ce contribuie la adaugarea de
valoare si valoare de întrebuintare transformându-le în materii prime.
Procesele de productie prelucratoare au ca obiect prelucrarea materiilor
prime extractive si a celor din agricultura.
În functie de felul materiilor prime utilizate exista diferentieri foarte mari
din punctul de vedere al organizarii proceselor de productie atât a celor de baza cât
si a celor auxiliare sau de servire.
Exemple:
1) În cadrul întreprinderilor care utilizeaza materii prime în cantitati sau
greutati mari se ridica probleme speciale legate de modul de organizare a
transportului sau depozitarii acestora.. În functie de felul materiilor prime utilizate
transportul se va fi rutier sau pe calea ferata, iar volumul depozitelor se va
determina în mod corespunzator.
2) În intreprinderile la care din procesul de productie rezulta cantitati mari
de deseuri se vor crea conditii corespunzatoare de valorificare a acestora fie în
interiorul întreprinderii, fie vor fi livrate altor întreprinderi în scopul reciclarii
acestora.
3) În ramurile industriale în care rezulta cantitati mari de noxe, se vor crea
conditii de captare a acestora si de conditionare continua a aerului.
4) În întreprinderile care utilizeaza materii prime corozive se vor utiliza
instalatii de prelucrare din materiale rezistente la coroziune, dupa cum în
întreprinderile care folosesc materiale perisabile se vor crea conditii de pastrare a
calitatii acestora.
b) Felul produsului finit prin particularitatile de ordin constructiv sau prin
forma si proprietatile sale determina o anumita organizare a procesului de
productie.
Produsele finite pot fi grupate în doua mari grupe:
- produse omogene, care au caracteristici identice în toata masa
produsului;
- produse eterogene, cu proprietati diferite în masa produsului.
Produsele omogene pot fi fluide cu livrare continua în cadrul unor retele de
conducte, sau cu livrare discontinua- livrare în butelii sau ambalate sub forma de
pudra în cutii sau saci; produsele omagene pot fi si sub forma solida cu una, doua
sau trei dimensiuni si în acest caz livrarea lor se face sub forma solida.
Produsele eterogene sunt de uz curent su de uz exceptional.
Gradul de complexitate a produsului finit precum si dimensiunile acestuia
determina un anumit mod de organizare a procesului de productie sau altul. Astfel;
în functie de aceste proprietati se va face o aprovizionare cu materii prime si
materiale în cantitati mai mari sau mai mici, procesul tehnologic este mai simplu

12
sau mai complex, utilajele sunt mai complexe sau forta de munca are o calificare
mai mare sau mai redusa.
c) Felul procesului tehnologic utilizat determina un anumit fel de operatii
tehnologice , executate intr-o anumita succesiune, anumite utilaje si forta de
munca de un anumit nivel de calificare. Deoarece un anumit produs poate fi
realizat prin doua sau mai multe variante de proces tehnologic , se pune problema
alegerii acelei variante de proces tehnologic , care sa conduca la obtinerea unor
produse de caliitate superioara si cu cheltuieli cât mai reduse.
În mod similar se pune problema influentarii procesului de productie si de
catre ceilalti factori de influenta ai acestuia.

2.2 Structura organizatorica a unei întreprinderi de productie

Una dintre cele mai importante functiuni ale managementului unei

întreprinderi de productie este functiunea de organizare. Aceasta se caracterizeaza
printr-un ansamblu de actiuni care vizeaza toate domeniile de activitate ale
întreprinderii, precum si relatiile de interdependenta dintre acestea.
Functiunea de organizare de ansamblu a întreprinderii se desfasoara la
nivelul ei cel mai superior si se materializeaza în structuri organizatorice, prin care
se combina, ordoneaza si actualizeaza componentele umane, materiale si
financiare ale acesteia.
În concluzie, structura organizatorica reprezinta ansamblul persoanelor,
subdiviziunilor organizatorice si al relatiilor dintre acestea orientate spre
realizarea obiectivelor prestabilite ale întreprinderii.
Structura organizatorica este componenta principala a structurii generale a
întreprinderii. Locul ei în cadrul structurii generale este prezentat în fig.2.1
STRUCTURA GENERALA
A
ÎNTREPRINDERII

STRUCTURA STRUCTURA COMPONEN-

ORGANIZATORICA TELOR SOCIO-CULTURALE

STRUCTURA STRUCTURA
OPERATIONALA
FUNCTIONALA
(DE PRODUCTIE
(DE CONDUCERE) SI CONCEPTIE)

Fig.2.1 Structura generala a unei întreprinderii de productie industriala

Structura functionala reprezinta ansamblul cadrelor de conducere si al

compartimentelor (tehnice, economice si administrative), modul de constituire si

13
grupare al acestora, precum si relatiile dintre ele necesare desfasurarii
corespunzatoare a procesului managerial si de executie.
Structura de productie si conceptie, din punct de vedere organizatoric,
reflecta locul de desfasurare a activitatii de productie, de control tehnic de calitate
si de cercetare în cadrul unor verigi organizatorice bine delimitate.

2.2.1 Structura de productie si conceptie;notiune, verigi structurale de

baza

Structura de productie si conceptie a unei întreprinderide productie

industriala se refera la numarul si componenta unitatilor de productie, de control
si cercetare, marimea si amplasarea lor pe teritoriul întreprinderii, modul de
organizare interna a acestora si legaturile functionale care se stabilesc între ele
în cadrul procesului de productie si cercetare.
Structura de productie si conceptie este formata dintr-un numar stabilit de
verigi organizatorice de productie dintre care cele mai des întâlnite sunt
urmatoarele:
- sectii de productie, montaj sau "service";
- ateliere de productie, montaj, proiectare;
- laboratoare de control si cercetare;
- sectoare de productie;
- locuri de munca.
Sectia de productie este o veriga de productie, distincta din punct
de vedere administrativ, în cadrul careia se executa un produs, o parte a acestuia
sau o faza de proces tehnologic. Constituirea unei sectii de productie îsi propune
organizarea si coordonarea unitara a activitatilor corelate din punct de vedere
tehnologic.
În functie de felul proceselor tehnologice care se desfasoara în cadrul
sectiilor de productie exista:
- sectii de baza;
- sectii auxiliare;
- sectii de servire;
- sectii anexa.
Sectiile de baza sunt acele verigi de productie în cadrul carora se executa
procese de productie care au drept scop transformarea diferitelor materii prime si
materiale în produse finite ce se constituie în obiecte ale activitatii de baza al
întreprinderii, cum ar fi procese de prelucrari mecanice si montaj în industria
constructiilor de masini, procese de filatura si tesatoriie în întreprinderile textile,
etc.
Sectiile de productie de baza ale unei întreprinderi de productie industriala
se pot grupa în mai multe categorii de sectii în functie de principiul care a stat la
baza organizarii sectiei:
- sectii de baza organizate dupa principiul tehnologic;
- sectii de baza organizate dupa principiul pe obiect;
- sectii de baza organizate dupa principiul mixt.

14
 Sectiile de baza organizate dupa principiul tehnologic presupun
amplasarea utilajelor si a locurilor de munca astfel încât sa asigure executarea unui
stadiu sau a unei faze de proces tehnologic. Conform acestui principiu exista sectii
de productie de turnatorie, forja, prelucrari mecanice sau de montaj în industria
constructiilor de masini, de filatura si tesatorie în industria textila, etc.
Sectiile de baza organizate dupa principiul tehnologic, în functie de
operatiile tehnologice care se executa în cadrul acestora se grupeaza în:
- sectii de baza pregatitoare;
- sectii de baza prelucratoare;
- sectii de baza de montaj - finisaj.
Sectiile de baza pregatitoare sunt acele sectii în care se executa faze
pregatitoare ale procesului tehnologiccum sunt: turnare si forjare de piese în
constructii de masini, filatura în industria textila, croire în industria de confectii,
etc.
Sectiile de baza prelucratoare sunt acele sectii in cadrul carora are loc
transformarea propriu-zisa a materiilor si materialelor în produse care constituie
obiectivul de baza al întreprinderii. Aceste sectii sunt cele de prelucrari mecanice
în constructii de masini, cele de tesatorie în industria textila sau cele de
confectionat din industria confectiilor.
Sectiile de baza de montaj - finisaj cuprind procese de productie în cadrul
carora are loc asamblarea diferitelor produse din ansamblele si subansamblele
componente sau de finisare a produsului finit, cum ar fi sectiile de montaj si probe
tehnologice din constructii de masini si sectiile de imprimare sau apretare din
industria textila.
Sectiile de baza organizate dupa principiul pe obiect sunt astfel organizate
încât sa asigure transformarea completa a materiilor si materialelor în produs finit
sau componente ale acestuia. Astfel în cadrul acestor sectii sunt reunite un
ansamblu de operatii tehnologice care vor prelucra produsul de la stadiul de
materie prima la stadiul de produs finit. Exemple
de astfel de sectii pot fi sectiile de pompe si compresoare din constructii de
masini sau sectia pentru confectii femei sau barbati din industria de confectii.
Sectiile de baza organizate dupa principiul mixt presupune acel mod de
organizare în cadrul caruia anumite sectii (de regula cele pregatitoare) sunt
organizate dupa principiul tehnologic, iar alte sectii dupa principiul pe obiect
(sectiile de prelucrari mecanice).
Sectiile auxiliare sunt verigi de productie în cadrul carora se executa
produse sau lucrari ce nu constituie obiectul activitatii de baza al întreprinderii, dar
care sunt absqolut obligatorii pentru buna desfasurare a proceselor de productie de
baza. Sectiile auxiliare cele mai des întilnite în cadrul întreprinderilor industriale
sunt sectia energetica (centralele producatoare de diferite feluri de energie -
energie electrica, abur, aer comprimat, etc.), sectia de SDV-uri, sectia de reparatii,
etc.
Sectiile de servire sunt acele verigi structurale în cadrul carora se executa
activitati de productie ce se constituie ca servicii atât pentru sectiile de baza, cât si
pentru sectiile auxiliare, cum ar fi spre exemplu sectia retele energetice (pentru

15
transportul diferitelor tipuri de energie catre diferitii consumatori din cadrul
întreprinderii industriale), sectia depozite si sectia transport intern.
Sectiile anexa sunt verigile organizatorice destinate valorificarii deseurilor
în acele întreprinderi în care rezulta o cantitate mare de materiale refolosibile. Se
constituie ca sectii anexa ale întreprinderii si standurile de prezentare a produselor
din expozitii si târguri sau magazinele proprii de desfacere.
Atelierul de productie este o veriga organizatorica care îsi poate desfasura
activitatea ca subunitate de productie a unei sectii de productie sau în mod
independent si atunci se deosebeste de sectia de productie doar prin volumul de
activitate care se desfasoara în cadrul acestuia.
În primul caz, atelierul de productie este o veriga structurala delimitata
teritorial , în cadrul caruia se executra fie acelasi proces tehnologic, fie acelasi
produs sau componenta a unui produs.În cel de-al doilea caz, atelierul este o
veriga structurala delimitata din punct de vedere administrativ, cu aceleasi
caracteristici din punct de vedere al procesului de productie ca si în primul caz.
Activitatile de productie care pot sa aiba loc în cadrul unui atelier pot fi activitatati
de productie, montaj, service, etc.
Atelierul de proiectare este veriga structurala a carei activitate este
orientata în executarea acelor lucrari de proiectare de dimensiuni mai reduse si
care nu au fost executate de institutele de specialitate. De altfel existenta acestui
atelier, împreuna cu cea a laboratorului de control si cercetare este impusa de
situatiile în care trebuiesc gasite solutii rapide în urma numeroaselor modificari ce
pot surveni la cererea consumatorilor. Consideram de aceea ca este pe deplin
justificata denumirea de structura de productie si conceptie.
Laboratorul de control si cercetare este veriga organizatorica în cadrul
careia se executa diferite analize si masuratori a calitatii produselor si a materiilor
si materialelor.
Sectoarele de productie sunt subunitati ale atelierului, delimitate teritorial
unde se executa o anumita faza de proces tehnologic sau anumite componente ale
unui produs. Într-un atelier de prelucrari mecanice poate exista sectorul de
strunguri, de freze, etc.
Locurile de munca sunt verigile organizatorice de baza ale întreprinderii
industriale.Acestea ocupa o anumita suprafata de productie dotata cu utilaj si
echipament tehnologic corespunzator destinat executrii unor operatii tehnologice
sau servicii productive.
Locurile de munca pot fi specializate în realizarea unei operatii , sau
universale, când executa o varietate mare de operatii.

2.2.2 Tipuri de structuri de productie si conceptie

În functie de particularitatile fiecarei întreprinderi industriale, acesteia îi

corespunde un anumit tip de structura de productu si conceptie. Activitatea de
proiectare si organizare a întreprinderilor industriale evidentiaza trei tipuri dse
structur, si anume:
a) structura de productie si conceptie de tip tehnologic;
b) structura de productie si conceptie de tip pe obiect;

16
 c) structura de productie si conceptie de tip mixt.

Structura de productie si conceptie de tip tehnologic

Caracteristici:
- organizarea sectiilor de baza se face dupa principiul tehnologic,
denumirea sectiilor de baza fiind data de procesul tehnologic care se executa în
cadrul acestora (turnatorie, forja, filatura, tesatorie, etc.)
- în cadrul sectiilor de productie locuri de munca universale a caror
functionare este asigurata de forta de munca de înalta calificare;
- amplasarea acestor locuri de munca se face dipa principiul grupelor
omogene de masini.
Avantajele acestui tip de structura:
- permite realizarea unei varietati mari de produse;
- are loc o încarcare completa a locurilor de munca;
- are un grad mare de flexibilitate, datorat caracterului universal al
locurilor de munca;
- acest tip de structura este caracteristi tipului de serie mica sau
individuala.
Dezavantajele acestei structuri:
- datorita faptului ca fiecare faza de proces tehnologic se realizeaza în
sectii diferite, transportul intern în intreprindere este foarte ridicat;
- deoarece locurile de munca trebuie sa se adapteze la fabricatia unei
varietati mari de produse, timpul pentru reglare al acetora este uneori foarte mare
ducând la cresterea timpilor de întreruperi în functionarea utilajului;
- micsoreaza raspunderea pentru obtinerea unei calitati ridicate, datorita
faptului ca produsele se prelucreaza în mai multe sectii de productie;
- produsele au un ciclu lung de fabricatie si deci exista stocuri mari de
productie neterminata, care vor influienta negativ costul produselor si viteza de
rotatie a mijloacelor circulante.

Structura de productie si conceptie pe obiect

Caracteristici:
- organizarea sectiilor de productie este realizata dupa principiul obiectului
de fabricatie;
- în fiecare sectie se fabrica un singur produs sau componente ale acestuia,
iar sectiile poarta denumirea produsului pe care-l fabrica;
- locurile de munca sunt specializate în realizarea unei singure operatii sau
a unui numar foarte mic de operatii;
- amplasarea locurilor de munca se face sub forma de linii tehnologice
specializate în fabricatia unui produs sau a unor componente ale acestuia;
- acest tip de structura este specific tipului de productie de serie mare sau
de masa.
Avantaje:
- asigura organizarea liniilor de productie în flux cu eficienta ridicata;

17
 - permite o crestere a specializarii în productie;
- reduce volumul de transport intern;
- reduce durata ciclului de fabricatie si a costurilor de productie;
- determina o reducere substantiala a stocurilor de productie neterminata.
Dezavantaje:
- este tipul de structura de productie cu o flexibilitate foarte redusa la
schimbarile sortimentale;
- nu poate fi folosita în mod eficient decât pentru tipul de serie mare sau de
masa.
În fig.2.2 este prezentata structura de productie si conceptie pe obiect a
unei întreprinderi de confectii.

Structura de productie si conceptie mixta

Caracteristici:
- organizarea sectiilor de productie se face dupa principiul mixt, o parte a
sectiilor de productie organizându-se dupa principiul tehnologic (cele
pregetitoare), iar celelalte dupa principiul pe obiect;
- acest tip de structura este specific tipului de serie mica si mijlocie;
- acest tip de structura îmbina avantajele celorlalte doua tipuri si le elimina
dezavantajele.
Analizând aceste tipuri de structuri, se observa cum particularitatile
fiecarei întreprinderi influienteaza asupra structurilor de productie determinând
numarul si tipul subunitatilor de productie de baza.

18
 3. METODE SI TEHNICI DE STUDIU SI ANALIZA A PROCESULUI DE
PRODUCTIE SI A ORGANIZARII LUI

3.1 Metode de studiu si analiza a procesului de productie

Pentru a face o analiza a modului de organizare a procesului de productie

se folosesc numeroase metode, dintre care cele mai folosite sunt urmatoarele:
- graficul de analiza generala a procesului de productie;
- graficul de analiza detaliata a procesului de productie;
- graficul de circulatie.

Graficul de analiza generala se întocmeste pentru un singur produs, reper

sau piesa, având rolul de a da o imagine de ansamblu asupra întregului proces de
productie. Elaborarea acestui grafic presupune evidentierea operatiilor de control
simbolizate cu si a operatiilor de baza simbolizate cu . Graficul de analiza
generala prezinta fluxul tehnologic principal si locurile în care intra în acest flux,
fluxurile tehnologice secundare. Numerotarea operatiilor din fluxul tehnologic se
face în succesiunea fiecarui fel de operatie în parte, începând cu fluxul tehnologic
principal si continuând cu numerotarea operatiilor din fluxurile tehnologice
secundare, din locul de unde acestea intra în fluxul tehnologic principal. Atât
operatiile de baza cât si cele de control sunt însotite pe grafic de duratele lor de
executie.

Graficul de analiza detaliata a procesului de productie face o analiza mai

amanuntita a procesului de productie urmarind în afara operatiilor de baza si de

control si operatiile de transport , asteptare si depozitare . Graficul de

analiza detaliata prezinta odata cu simbolurile specifice celor cinci operatii si
timpul lor de executie, distantele de transport ( pentru operatiile de transport) si
numarul de muncitori care executa fiecare operatie în parte. Graficul se elaboreaza
de doua ori: odata pentriu situatia existenta, iar daca procesul de productie sufera
unele îmbunatatiri, graficul se mai întocmeste si pentru situatia îmbunatatita. Se
compara rezultatele celor doua variante de grafic de analiza detaliate si apoi se
calculeaza efectele economice-reduceri de durate de executie, scurtare de distante
de transport sau reducere de numar de muncitori. Graficele de analiza detaliata se
executa în formulare tipizate, care au un antet în care se înscriu date referitoare la
procesul de productie pentru care se face analiza.

Graficul de circulatie este o reprezentare pe o suprafata data a graficului

de analiza detaliata. Acest grafic reda la o scara convenabila amplasarea diferitelor
locuri de munca pe suprafata de productie, fluxurile de materii si materiale dintre
aceste locuri de munca si distantele dintre acestea. Simbolurile folosite sunt
comune cu cele ale graficului de analiza detaliata si se întocmeste atât pentru
situatia existenta cât si pentru situatia îmbunatatita.

19
 3.2 Metode de dimensionare a suprafetelor de productie

În urma analizei modului de organizare a procesului de productie poate

rezulta necesitatea unor modificari de fluxuri tehnologice sau de amplasari sau
reamplasari de utilaje. În acest caz este nevoie sa se faca o dimensionare
judicioasa a suprafetelor de productie. Pentru aceasta se folosesc mai multe
metode dintre care mai utilizate sunt urmatoarele:
- metoda pe baza de calcul;
- metoda prin elaborarea unui proiect sumar;
-metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.
a)Metoda pe baza de calcul consta în stabilirea necesarului de masini,
utilaje si instalatii si a necesarului de suprafata pentru fiecare tip de utilaj sau
instalatie în parte. În final se calculeaza suprafata pe total grupa de utilaje prin
înmultirea normativului de suprafata si numarul de utilaje de acelasi tip. Tot pe
baza normativelor de suprafata se stabilesc si suprafetele necesare deplasarii
muncitorilor, a mijloacelor de transport sau pentru depozitarea materiilor si
materialelor sau a echipamentelor tehnologice. Suprafata totala de productie se
obtine prin însumare la suprafata de productie suprafetele necesare serviciilor
auxiliare sau de servire sau pentru administratia întreprinderii.
Determinarea necesarului de masini, utilaje sau instalatii se poate face prin
utilizarea unor relatii de calcul specifice. Acestea sunt diferentiate dupa cum
utilajele sunt de prelucrare mecanica, elaboreaza sarje sau sunt folosite în
turnatorii.
Pentru utilajele din prelucrari mecanice numarul acestora se determina cu
ajutorul relatiei:
n

 Q .tn
j 1
j j

Nu  unde:
Kn j .Td
- Qj- cantitatea de produse de tipul j ;
- tnj- norma de timp pe unitatea de produs j;
- Knj- coeficientul de îndeplinire a normelor pentru produsul j;
- Td- timpul disponibil al utilajului.
Pentru utilajele care elaboreaza sarje, necesarul acestora se stabileste cu
ajutorul relatiei:
Q
Nu  unde:
Td
Gmp.Kp.
ds
-Q- cantitatea de produse care trebuie fabricata;
-Gmp- greutatea materiei prime care intra o singura data în instalatie;
-Kp- coeficientul de transformare din materie prima în produs finit;
-Td- timpul disponibil al instalatiei;
-ds- durata de elaborare a unei sarje.

20
 În turnatorii necesarul de instalatii de turnare se determina cu ajutorul
relatiei:
Q
Nu  unde:
Np /ramaNrame
. /ora.Td
-Q- cantitatea de produse care va fi turnata în rame;
-Np/rama- numarul produselor care se formeaza pe o rama de turnare;
-Nrame/ora- numarul de rame realizate într-o ora;
-Td- timpul disponibil al instalatiei de turnare.
Calculul necesarului de suprafata se face pornind de la fiecare utilaj în
parte pentru care se calculeaza suprafata totala de productie dupa relatia:
St  Ss  Sg  Se unde:
-Ss- suprafata statica;
-Sg- suprafata de gravitatie;
-Se- suprafata de evolutie.
Suprafata statica reprezinta suprafata pe care se aseaza efectiv utilajul,
putânduse determina în functie de dimensiunile acestuia.
Suprafata de gravitatie este necesara pentru servirea de catre muncitor a
locurilor de munca, sau pentru depozitarea materialelor. Aceasta suprafata se
determina dupa relatia:
Sg  Ss.N unde:
-N- numarul laturilor din care poate fi servit utilajul de catre muncitor
Suprafata de evolutie este necesara pentru deplasarea personalului din
sectie si pentru efectuarea diferitelor transporturi si se determina cu ajutorul
urmatorei relatii:
Se (Ss  Sg)K unde:
-K-este un coeficient de suprafata, ale carui valori sunt cuprinse între 0,05
si 3 în functie de specificul locului de munca.
b) Metoda pe baza unui proiect sumar consta în aceea ca se elaboreaza un
proiect de detaliu care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare în
functie de solutiile de amplasare adoptate.solutiilor adoptate. Dimensionarea
spatiilor pe baza normativelor de utilizare a spatiului se foloseste în mod frecvent
în cazul în care anumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la altul.
În concluzie, folosirea acestei metode se bazeaza pe normativele existente
pentru diferitele masini sau utilaje.
Astfel, pentru masinile mici este necesara o suprafata de 10-12 mp, pentru
cele mijlocii 15-25 mp, iar pentru cele mari 30-45 mp.
La fel se stabileste suprafata de productie necesara pentru activitati de
control tehnic de calitate sau auxiliare.
c) Metoda pe baza tendintei coeficientilor sau a extrapolarii . Pe baza
acestei metode se pot determina indicatori precum raportul dintre suprafata utila si
suprafata totala, sau între suprafata construita si cea utila, etc.
Suprafetele de productie se pot determina si prin extrapolare, adica
tinându-se seama de tendinta acestor coeficienti si necesarul de suprafata estimat
într-o perioada viitoare.

21
 3.3 Tipuri de amplasare a mijloacelor de munca pe suprafetele de
productie

O problema care se cere rezolvata din punctul de vedere a organizarii

productiei o constituie tipul optim de amplasare a locurilor de munca pe
suprafetele de productie si modul în care se va face circulatia produselor si
deplasarea personalului pentru executarea operatiilor de prelucrare. Din acest
punct de vedere pot fi adoptate trei solutii si anume:
-proiectare pe baza pozitiei fixe a obiectului de prelucrat;
-proiectare pe baza procesului tehnologic sau pe grupe omogene de masini;
-proiectare în functie de produsul prelucrat sau pe linii tehnologice.
a) Proiectarea pe baza pozitiei fixe a obiectului de prelucrat consta în
aceea ca produsul care trebuie prelucrat ocupa o pozitie fixa, iar mmuncitorii
împreuna cu echipamentele tehnologice se deplaseaza la acesta, în ordinea impusa
de succesiunea operatiilor tehnologice. Acest tip de organizare a procesului de
productie se recomanda a se folosi în acele unitati de productie care fabrica
produse grele si de dimensiuni mari, numarul produselor este mic, iar procesul
tehnologic este relativ simplu.
b) Proiectarea pe baza procesului tehnologic presupune faptul ca utilajele
au o pozitie fixa în acest caz deplasarea fiind efectuata de produsele care urmeaza
a fi prelucrate. Utilajele sunt grupate pe grupe omogene de masini asemanatoare
din punctul de vedere al tehnologiei de prelucrare. Va exista în acest caz grupa de
masini strunguri, freze, raboteze, etc. Acest mod de amplasare a locurilor de
munca este specific unitatilor de productie cu tip de productie de serie mica sau
unicate.
c) Proiectarea în functie de produsul prelucrat se foloseste în unitatile de
productie care au un tip de productie de serie mare sau de masa. Amplasarea
utilajelor se face în cadrul unor linii tehnologice specializate în fabricarea unui
produs sau a unor produse asemanatoare din punct de vedere tehnologic, în
succesiunea impusa de fluxul tehnologic al produselor.

22
 4. SISTEME DE ORGANIZARE SPATIALA A INTREPRINDERII

4.1 TIPUL DE PRODUCTIE; METODE DE ORGANIZARE A PRODUCTIEI

4.1.1 Tipul de productie; notiune, tipologie, importanta

Organizarea productiei în sectiile de baza este influentata intr-o masura

foarte mare de tipul de productie existent la un moment dat în cadrul
întreprinderii.
Tipul de productie este o stare organizationala determinata de
nomenclatorul de produse ce urmeaza a fi prelucrat,volumul productiei fabricate,
gradul de specializare al întreprinderii si modul de deplasare a produselor de la
un loc de munca la altul.
În întreprinderile de productie în functie de ansamblul acestor factori
exista trei tipuri de productie si anume
- tipul de productie în masa;
- tipul de productie în serie;
- tipul de productie individual.
Tipul de productie în serie este si el de mai multe feluri, în functie de
marimea lotului de fabricatie, si anume:
- tipul de productie de serie mare;
- tipul de productie de serie mijlocie;
- tipul de productie de serie mica.
Existenta în cadrul întreprinderii a unui tip de productie sau altul
determina în mod esential asupra metodelor de organizare a productiei si a
muncii, a managementului, a activitatii de pregatire a fabricatiei noilor produse si
a metodelor de evidenta si control a productiei. Astfel, pentru tipul de productie
de serie mare si de masa, metoda de organizare a productiei este sub forma
liniilor de productie în flux, iar pentru tipul de productie de serie mica si
individuala organizarea productiei se face sub forma grupelor omogene de
masini. Pentru tipul de productie de serie mijlocie se folosesc elemente din cele
doua metode prezentate anterior.
Practica arata însa, ca în cadrul întreprinderilor de productie industriala nu
exista un tip sau altul de productie în formele prezentate, ci în cele mai multe
cazuri pot sa coexiste elemente comune din cele trei tipuri de productie. În acest
caz , metoda de organizare a productiei va fi adecvata tipului de productie care
are cea mai mare pondere în întreprindere, precum si în functie de conditiile
concrete existente.

23
4.1.2 Tipurile de productie

4.1.2.1 Tipul de productie de masa

În cadrul întreprinderilor de productie tipul de productie de masa ocupa

înca o pondere însemnata. Acest tip de productie se caracterizeaza prin
urmatoarele:
- fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse, în mod neântrerupt si în
cantitati mari sau foarte mari;
- specializare înalta atât la nivelul locurilor de munca, cât si la nivelul
întreprinderii;
- deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face bucata cu
bucata, în mod continuu cu ajutorul unor mijloace de transport specifice, cu
deplasare continua de felul benzilor rulante, conveiere sau planuri înclinate;
- din punct de vedere organizatoric, locurile de munca si forta de munca
care le utilizeaza au un grad înalt de specializare fiind amplasate în succesiunea
operatiilor tehnologice sub forma liniilor de productie în flux;
Tipul de productie de masa creeaza conditii foarte bune pentru folosirea
pe scara larga a proceselor de productie automatizate, cu efecte deosebite în
cresterea eficientei economice a întreprinderii.

4.1.2.2. Tipul de productie în serie

Caracteristici:
- acest tip de productie este specific întreprinderilor care fabrica o
nomenclatura relativ larga de produse, în mod periodic si în loturi de fabricatie de
marime mare, mica sau mijlocie;
- gradul de specializare al întreprinderii sau locurilor de munca este mai
redus decât la tipul de serie mare, fiind mai ridicat sau mai scazut în functie de
marimea seriilor de fabricatie;
- deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face cu mijloace
de transport cu deplasare discontinua (pentru seriile mici de fabricatie) -
carucioare, electrocare, etc. sau cu mijloace cu deplasare continua, pentru seriile
mari de fabricatie;
- locurile de munca sunt amplasate dupa diferite criterii în functie de
marimea seriilor de fabricatie. Astfel, pentru serii mari de fabricatie locurile de
munca sunt amplasate dupa criteriul liniilor tehnologice, iar pentru seriile mici de
fabricatie dupa criteriul grupelor omogene de masini.
Ïn cazul tipului de productie de serie, de fapt, se întâlnesc caracteristici
comune atât tipului de productie de masa, cât si tipului de productie individual
(unicate).

4.1.2.3 Tipul de productie individual (unicate)

Acest tip de productie capata în prezent o amploare din ce în ce mai mare,

datorita diversificarii într-o masura foarte ridicata a cererii consumatorilor.

24
 Caracteristici:
- fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de produse, în cantitati reduse,
uneori chiar unicate;
- repetarea fabricarii unor produse are loc la intervale de timp
nedeterminate, uneori fabricare acestora putând sa nu se mai repete niciodata;
- utilajele din dotare au un caracter universal, iar personalul care le
utilizeaza o calificare înalta;
- deplasarea produselor între locurile de munca se face bucata cu bucata
sau în loturi mici de fabricatie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu
deplasare discontinua;
- amplasarea locurilor de munca în sectiile de productie se face conform
principiului grupelor omogene de masini.

4.2 Metode de organizare a productiei de baza

Functiunea de organizare a managementului oricarei întreprinderi de

productie industriala, ocupa un loc central în atentia organismelor de conducere
ale acesteia, datorita faptului ca exista o mare diversitate de conditii specifice în
care acestea îsi desfasoara activitatea. Din acest motiv, în rezolvarea concreta a
organizarii procesului de productie, va trebui sa se tina seama de influenta acestor
particularitati asupra metodelor si tehnicilor de organizare a activitatii
întreprinderii.
O influenta puternica asupra metodelor de organizare a activitatii de
productie o are tipul de productie existent în cadrul întreprinderii. Din acest punct
de vedere, metodele de organizare a procesului de productie pot fi:
- metode de organizare a productiei în flux, pentru tipul de productie de
masa;
- metode de organizare a productiei pe comenzi, pentru tipul de productie
de serie;
- metode de organizare a productie pe unicate, pentru tipul de productie
individuala.
Între aceste metode, în practica, nu exista o delimitare stricta; astfel, o
întreprindere în care predomina tipul de seri mare, poate folosi cu succes metoda
de organizare a productiei în flux cu rezultatele ei cele mai eficiente. Exista
tendinta ca de avantajele deosebite ale organizarii productiei în flux sa
beneficieze si întreprinderi care fabrica un sortiment larg de produse, în serii mici
sau chiar unicate.

4.2.1 Organizarea productiei în flux

4.2.1.1. Definirea notiunii; trasaturi caracteristice de baza.

În cadrul întreprinderilor , organizarea productiei în flux reprezinta forma

superioara de organizare a productiei. Conditia care trebuie îndeplinita pentru
aplicarea acestei forme de organizare a procesului de productie, consta in

25
permanentizarea executarii unei operatii sau grup de operatii, pe anumite locuri
de munca ale fluxului tehnologic. Acest fapt implica realizarea unei încarcari
complete a locurilor de munca pe care este realizata conditia prezentata anterior.
Aceasta conditie poate fi formalizata cu ajutorul urmatoarei relatii:

Q  t  Ft în care,

Q - volumul de productie ce trebuie fabricat dintr-un anumit

produs;
t - norma de timp pe produs pentru o anumita operatie;
Ft - fondul de timp al utilajului care executa operatia.

Metoda de organizare a productiei în flux se caracterizeaza prin

urmatoarele trasaturi de baza:
a) Divizarea procesului tehnologic în operatii egale sau multiple din punct
de vedere al timpului necesar pentru prelucrarea unui produs si stabilirea unei
succesiuni rationale a acestora; acest lucru poate fi obtinut prin descompunerea
procesului tehnologic în operatii simple, si apoi prin agregarea acestora pentru
obtinerea de operatii cu durate multiple fata de operatiile simple;
b) Repartizarea acestor operatii pe anumite locuri de munca specializate
în realizarea lor;
c) Amplasarea locurilor de munca în ordinea impusa de succesiunea
tehnologica a operatiilor, sub forma unor linii tehnologice în flux;
d) Trecerea produselor de la un loc de munca la altul în cadrul liniei se
face dupa cum urmeaza:
- pentru liniile în flux caracterizate prin sincronizarea executarii
operatiilor, produsele trec de la un loc de munca la altul în mod continuu, având
la baza un ritm reglementet de lucru;
- pentru liniile în flux nesincronizate, trecerea produselor se face
în mod discontinuu, executarea produselor având la baza un ritm liber de lucru.
e) Procesul de productie se desfasoara în mod concomitent pe toate
locurile de munca ale liniei în flux; pentru liniile în flux sincronizate lansarea
produselor în fabricatie, trecerea lor pe alte locuri de munca, precum si iesirea
produselor de pe linie are loc la intervale egale cu marimea tactului de productie
(tactul de productie fiind intervalul de timp la care ies de pe linia în flux doua
produse finite). Locurile de munca de pe liniile în flux difera ca numar in functie
de durata operatiilor pe care le executa. Astfel:
- pentru operatiile ale caror durate sunt egale cu marimea tactului
de productie, numarul locurilor de munca este egal cu 1;
- pentru operatiile ale caror durate sunt multiple de marimea
tactului de productie, numarul locurilor de munca va fi egal cu:
t
N lmi  i unde,
T

N lmi - numarul locurilor de munca pentru operatia i;

ti - durata operatiei i;

26
 T - marimea tactului de productie.

f) Deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face cu ajutorul

unor mijloace de transport adecvate; pentru liniile în flux sincronizate mijloacele
de transport au deplasare continua si functioneaza automat sau mecanizat; din
aceasta categorie fac parte benzi rulantesau conveiere, a caror viteza de deplasare
este strict corelata cu tactul de functionare al liniei de productie în flux.
g) Executarea unui anumit produs sau a unei grupe de produse
asemanatoare din punct de vedere constructiv, al gabaritelor sau al procesului
tehnologic.
Pentru realizarea acestei trasaturi, trebuie sa existe o omogenitate a
calitatii si dimensiunii materialelor si a semifabricatelor folosite potrivit
standardelor sau normelor interne.

4.2.1.2. Tipologia liniilor de productie în flux

Organizarea productiei în flux se prezinta sub o mare varietate de forme

concrete în cadrul întreprinderilor industriale, cunoscute în mod generic sub
denumirea de linii de productie în flux. Desi se prezinta într-o mare varietate,
aceste linii în flux pot fi grupate în mai multe clase, în functie de mai multe
criterii:
1) Dupa gradul de continuitate exista:
- linii de productie în flux continuu;
- linii de productie în flux intermitent.
Liniile de productie în flux continuu reprezinta forma superioara de
organizare a productiei în flux. În cadrul lor, produsele trec de la un loc de munca
la altul în mod continuu pe baza unui tact de productie bine determinat. Acest
lucru este posibil datorita faptului ca duratele operatiilor sunt egale sau multiple
cu marimea tactului de productie, fiind posibila realizarea sincronizarii executarii
operatiilor.
Sincronizarea executarii operatiilor presupune acel mod de lucru al unei
linii de productie în flux în care produsele trec de la o operatie la alta la intervale
de timp egale sau multiple de marimea tactului de productie. Pentru
exemplificarea sincronizarii executarii operatiilor vom considera o linie de
productie în flux pe care se executa 5 operatii cu urmatoarele durate în minute:
op.1=3 min, op.2=9 min, op.3=3 min, op.4=6 min, op.5=9 min. Tactul de
productie al liniei este de 3 minute. Pentru exemplificarea sincronizarii operatiilor
efectuate la primele trei produse, se va determina mai întâi numarul locurilor de
t
munca la fiecare operatie în parte dupa relatia N lmi  i . Se va obtine astfel:
T
3 9 3
op.1   1ma sin a , op.2   3ma sin i ; op.3   1ma sin a ;
3 3 3
6
op.4   2ma sin i ;
3
9
op.5   3ma sin i .
3

27
 În fig.3.1 este prezentat modul de prelucrare al primelor trei produse în
cazul amplasarii desfasurate a locurilor de munca si în functie de durata
operatiilor, numarul de masini ale acesteia si de marimea tactului de productie:

Varianta I-a

Op.1 Op.2 Op.3 Op.4 Op.5

2 9 P1
P1
6
P1 P1 P1 P3
P1 P2 P2 P2
P2 1 3 5 P3 10
P3 P3 P2
P3 P2 7 P3
4 11

Varianta II-a:

28
 P1 P2 P3

10 P3

Op.5 9 P2

8 P1

7 P2
Op.4 6 P1 P3

Op.3 5 P1 P2 P3

4 P3

Op.2 3 P2

2 P1

Op.1 1 P1 P2 P3

P1 P2 P3

Fig.4.1 Sincronizarea executarii operatiilor pe masinile unei linii de

productie în flux

Din schema prezentata mai sus, rezulta ca lansarea si iesirea din fabricatie
a unui produs se face la intervale bine determinate de timp, egale cu marimea
tactului de productie. Ca urmare produsele vor fi prelucrate în mod continuu fara
a exista siruri de asteptare la masini si nici timpi de nefunctionare a masinilor
datorita lipsei de produse la masini.
Linii în flux intermitent (sau cu functionare discontinua) se caracterizeaza
prin lipsa sincronizarii executarii operatiilor pe masini, functionarea liniei
neavând la baza un tact de productie determinat. La aceasta forma de organizare a
liniilor de productie în flux lipsa sincronizarii executarii operatiilor se datoreste
faptului ca duratele operatiilor nu sunt egle sau multiple de marimea tactului de
productie. Din acest motiv aceasta forma de organizare are numeroase neajunsuri:
-pentru locurile de munca ale caror operatii au durate mai mici decât
restul locurilor de munca, procesul tehnologic se întrerupe conducând la aparitia
timpilor de nefunctionare a masinilor de pe linie;
-pentru locurile de munca ale caror operatii au durate mai mari decât
restul locurilor de munca apar locuri înguste si deci stocuri de productie
neterminate cu toate dezavantajele pe care le presupun acestea.
În vederea eliminarii acestor neajunsuri ale liniilor în flux intermitent, pot
fi adoptate unele masuri organizatorice care sa conduca la eliminarea lor într-o
masura cât mai mare. Dintre cele mai importante masuri care pot fi luate în acest
sens, mentionam:
- la locurile înguste pot fi repartizate lucrari de la alte sectoare sau
se poate organiza lucrul la mai multe masini a muncitorilor insuficienti încarcati;

29
 - la locurile de munca unde apar stocuri mari de productie
neterminata, se poate trece la folosirea unor schimburi nelucratoare, în cazul în
care nu exista utilaje care sa preia a parte din aceste stocuri, în vederea prelucrarii
lor;
- se vor utiliza toate posibilitatile pentru folosirea avantajelor
sincronizarii, daca nu în mod integral, cel putin partial.
Liniile de productie în flux continuu functioneaza in conditii de eficienta
maxima în întreprinderile unde predomina tipul de productie de masa, iar liniile
în flux intermitent în îtreprinderile cu tip de serie.
2) Dupa nomenclatura productiei fabricate liniile de productie se clasifica
în urmatoarele categorii:
- linii de productie în flux cu nomenclatura constanta;
- linii de productie în flux cu nomenclatura variabila;
- linii de productie în flux cu nomenclatura de grup.
Liniile de productie în flux cu nomenclatura constanta sunt specifice
tipului de productie de masa, în cadrul lor prelucrându-se un singur fel de produs
în cantitati foarte mari. la acelasi proces tehnologic. Se mai numesc si linii în flux
monovalente. Locurile de munca ale acestor linii de productie în flux au o
specializare ridicata executând un numar foarte mic de operatii ale procesului
tehnologic.
Liniile de productie în flux cu nomenclatura variabila se caracterizeaza
prin aceea ca în cadrul lor se fabrica mai multe feluri de produse, dar care au un
proces tehnologic asemanator. Se mai numesc si linii în flux polivalente. Acest
tip de linii de productie în flux sunt astfel proiectate încât sa se poata adapta cu
usurinta la schimbarea nomenclatorului de produse. Liniile de productie în flux
cu nomenclatura variabila sunt folosite în întreprinderile unde este predominant
tipul de serie.
Liniile de productie în flux cu nomenclatura de grup sunt specifice acelor
întreprinderi care fabrica o nomenclatura larga de produse asemanatoare din
punctul de vedere al fluxului tehnologic sau al configuratiei. Locurile de munca
sunt dotate cu masini si utilaje capabile sa prelucreze diferitele grupe de produse
cu reglari minime.
3) Dupa felul ritmului de functionare liniile de productie în flux sunt:
- linii de productie în flux cu ritm reglementat;
- linii de productie în flux cu ritm liber.
Ritmul de lucru al liniei de productie în flux reprezinta cantitatea de
produse executata pe linie în unitatea de timp.
Liniile de productie cu ritm reglementat se caracterizeaza prin aceea ca
livreaza pe unitatea de timp o cantitate de produse egala cu marimea ritmului de
lucru. La acest fel de linii sunt create conditiile pentru executarea în mod
sincronizat a procesului de productie specific tipului de serie mare sau de masa.
Liniile de productie cu ritm liber presupun acel mod de lucru al liniei care
livreaza cantitatile de produse executate la intervale de timp neregulate; pentru
asigurarea continuitatii procesului de productie la anumite locuri de munca se
creeaza stocuri de productie neterminata. Deplasarea produselor între locurile de
munca se face cu mijloace de transport a caror viteza nu este strict corelata cu

30
duratele operatiilor tehnologice. Aceste linii sunt specifice tipului de productie de
serie.
productie în flux în functie de cele mai importante criterii de clasificare,
întelegând prin aceasta ca varietatea lor este mult mai mare fiind influientata de
foarte multi factori specifici fiecarei întreprinderi industriale în parte.

4.2.1.3 Proiectarea liniilor de productie în flux

Acesta activitate este strâns legata de particularitatile de ordin constructiv

ale produselor si de marimea seriilor de fabricatie; se realizeaza fie odata cu
proiectarea întreprinderii, fie cu ocazia efectuarii unor studii de modernizare sau
de dezvoltare ale întreprinderii.
Proiectare unei linii de productie în flux presupune:
- proiectarea constructiva a produselor care vor fi prelucrate în
cadrul liniei;
- proiectarea tehnologica a acelorasi produse.
Proiectarea constructiva a produselor presupune luarea în consideratie a
acelor elemente care sa asigure stabilitatea lor constructiva, unificarea si tipizarea
acestora, precum si asigurarea interschimbabilitatii lor.
Proiectare tehnologica va stabili:
- nomenclatorul produselor care vor fi prelucrate în cadrul liniei;
- stabilirea operatiilor tehnologice si a succesiunii lor;
- utilajele care vor fi folosite, etc.
Toate aceste elemente vor influenta tipul liniei în flux, configuratia si
lungimea acesteia, felul mijloacelor de transport ce vor fi utilizate, gradul de
sincronizare al functionarii liniei în flux.

4.2.1.3.1 Parametrii de functionare ai liniilor de productie în flux

Cei mai importanti parametrii de functionare ai unei linii de productie în

flux determinati în momentul proiectarii acesteia sunt:
- tactul de productie;
- ritmul de lucru;
- numarul de locuri de munca din cadrul liniei;
- numarul de muncitori care lucreaza pe linie;
- lungimea liniei;
- viteza de deplasare a mijloacelor de transport care servesc linia.
Tactul de productie reprezinta intervalul de timp la care ies de pe linie
doua produse consecutive. Relatia generala de calcul este:
t  60
T în care:
Q

- T - tactul de productie al liniei;

- t - fondul de timp al liniei pe o perioada determinata, exprimat în
ore;

31
 - Q - productia ce urmeaza a fi prelucrata în perioada de timp
stabilita.
Relatia generala de calcul a tactului de productie este influientata de
particularitatile existente în întreprindere.În acest caz , tactul de productie poate fi
determinat în mai multe moduri:
a) În cazul în care exista întreruperi în cadrul regimului de lucru al liniei,
marimea tactuli de productie poate fi determinata dupa una din relatiile:
t  60  i
T în care:
Q
- i - marimea intreruperilor în cadrul regimului de lucru, exprimata
în minute.
t  60  K
Cea de-a doua relatie în acest caz este: T  in care K reprezinta
Q
un coeficient programat de utilizare al timpului de lucru.
b) În cazul liniilor polivalente unde normele de timp ale produselor sunt
diferite ca marime, tactul de productie se determina dupa urmatoarea relatie:
t  60
T  Kr unde:
A  B b  C  c
nt nt
b  B ; iar c  C ;
nt A nt A
Kr - coeficient de corectie, care tine seama de timpul de intrerupere în
functionarea liniei pentru reglarea utilalelor, pentru trecere de la fabricatia unui
produs la alt produs;
A,B,C - cantitatile de produse din fiecare tip de produs ce urmeaza a fi
executat;
b - coeficient de transformare din produs real B în produs reprezentativ A;
c - coeficient de transformare din produs real C în produs reprezentativ A.
nt A,nt B ,ntC - normele de timp unitare ale produselor A,B,C.
c) Pentru liniile în flux polivalente în cadrul carora se fabrica produse cu
aceleasi norme de timp, marimea tactului de productie este data de relatia:
t  60
T  Kr
A  B  C  .......

Ritmul de lucru al liniei în flux reprezinta cantitatea de produse care se

executa pe linie în unitatea de timp. Pentru determinarea ritmului de lucru se pot
folosi relatiile:
1
a)R  ;
T
Pp
b)R 
t  60
Numarul de locuri de munca din cadrul unei linii de productie în flux se
determina atât pentru fiecare operatie în parte, cât si pe total linie:
- numarul de locuri de munca pentru fiecare operatie în parte este dat de
relatia:

32
 ti
N lmi 
unde ti este durata operatiei i.
T
- numarul de locuri de munca pe total linie este dat de relatia:
n

t i
N lmt  i 1
unde n este numarul de operatii care se executa pe linie;
T
Numarul de muncitori care lucreaza pe linia în flux este strâns legat de
marimea normei de servire a acestora.
Norma de servire a unui muncitor reprezinta numarul de masini pe care
acesta le poate servi concomitent în cadrul regimului de lucru si poate lua valori
egale sau mai mari decât 1, dupa cum urmeaza:
- norma de servire este egala cu 1 daca masinile nu au timpi de lucru
automati;
- daca masinile au timpi de lucru automati, norma de servire este mai
mare decât 1 si se poate determina dupa relatia:
t t
N si  ai oi unde:
toi
- t ai este timpul de lucru automat al masinii la operatia i;
- t oi este timpul de ocupare al muncitorului la operatia i.
Odata stabilita marimea normei de servire, numarul de muncitori la
fiecare operatie i se poate determina cu relatia:
t
N mi  i unde notatiile sunt cunoscute.
N si
Lungimea liniei de productie în flux se determina în mod diferit dupa cum
locurile de munca sunt asezate de aceiasi parte a benzii transportoare sau de
ambele parti ale acesteia:
- daca locurile de munca sunt asezate de aceiasi parte a benzii transportoare,
lungimea liniei este data de relatia:
Lungimea liniei de productie în flux se determina în mod diferit , dupa
cum locurile de munca sunt asezate de aceiasi parte a benzii transportoare sau de
ambele parti ale acesteia.
- daca locurile de munca sunt asezate de aceiasi parte a benzii rulante:

L  d  N lmt

- daca locurile de munca sunt pe ambele parti ale benzii rulante

d  N lmt
L
2
În relatiile precedente d reprezinta distanta medie între doua locuri de
munca alaturate.
Viteza de deplasare a mijlocului de transport care serveste linia de
productie în flux este data de relatia
d
V  unde d si T au semnificatiile cunoscute.
T

33
 4.2.1.3.2 Amplasarea locurilor de munca în cadrul liniilor de
productie în flux

Una din principalele probleme care se cer rezolvate în domeniul

organizarii productiei de baza cu tipul de productie de masa, este problema
amplasarii locurilor de munca sub forma liniilor de productie în flux. Pentru
aceasta se foloseste cu bune rezultate metoda gamelor fictive.
Metoda gamelor fictive opereaza cu doua concepte, si anume:
- gama reala de fabricatie;
- gama fictiva de fabricatie.
Gama reala de fabricatie reprezinta ansamblul operatiilor tehnologice
destinate fabricarii unui produs. Exemplu: gamele reale de fabricatie ale
produselor P1, P2, P3 sunt:
P1: A,B,D,E;
P2: A,C,D,B;
P3: B,E,D,F.
Gama fictiva de fabricatie a unui lot de produse reprezinta ansamblul
operatiilor tehnologice destinate fabricarii unui lot de produse. Astfel, gama
fictiva a lotului de produse P1,P2,P3 este formata din ansamblul operatiilor
A,B,C,D,E,F.
Amplasarea locurilor de munca folosind metoda gamelor fictive este
realizata în urmatoarele etape:
a)- inventarierea operatiilor pentru fiecare produs în parte, cu
specificarea numerelor de ordine pe care apar acestea în fluxul tehnologic al
fiecarui produs;
b)- determinarea frecventei de aparitie a fiecarei operatii pe fiecare
numar de ordine din gama reala a fiecarui produs;
c)- determinarea timpului necesar pentru fiecare operatie si numar
de ordine pentru care exista o frecventa de aparitie, determinata în etapa
anterioara, dupa relatia
n
Tnec   Qi  nti unde
i 1
Qi - reprezinta cantitatea din produsul i ce urmeaza a fi prelucrata în
cadrul liniei în flux;
nti - reprezinta norma de timp a produsului i;
n- este numarul tipurilor de produse prelucrate pe linia în flux.
d)- determinarea numarului de locuri de munca necesare fiecarei
operatii în parte din cadrul liniei se face conform relatiei
Tneci
N lmi  unde
Td i
Tneci - este timpul necesar pentru executarea operatiei i;
Tdi - este timpul disponibil al locului de munca care executa operatia i.

34
 e) amplasarea efectiva a locurilor de munca are la baza principiul
conform caruia în cadrul fluxului tehnologic al tuturor produselor nu trebuie sa
existe intoarceri de la un loc de munca la altul din cadrul liniei în flux.
Alaturi de amplasarea locurilor de munca exista probleme si în ceea ce
priveste dimensionarea corecta a suprafetelor de productie ocupate de masinile si
utilajele din cadrul liniei de productie în flux.

4.2.1.3.2 Dimensionarea suprafetelor de productie pentru liniile de

productie în flux.

Suprafata ocupata de toate locurile de munca de pe linia de productie este

data de relatia:
n
Stot   N lmi  Sti unde:
i 1
Stot - suprafata ocupata de toate locurile de munca din cadrul liniei
în flux;
N lmi - numarul locurilor de munca de la operatia i;
Sti - suprafata totala a unui loc de munca de la operatia i.
Suprafata benzii transportoare poate fi calculata cu relatia:
Sb  L  l unde
L - lungimea benzii transportoare;
l - latimea benzii transportoare.
În final, suprafata totala a unei linii de productie în flux este data de suma
dintre suprafata ocupata de toate locurile de munca din cadrul liniei si suprafata
benzii transportoare care serveste linia:
ST  Stot  Sb unde notatiile se mentin.
Trebuie mentionat ca aceste calcule trebuie corelate în permanenta cu
situatiile concrete existente în cadrul liniilor de productie.

4.2.2. Organizarea productiei de serie mica si individuala

In prezent exista un numar mare de unitati de productie care executa o

mare varietate de produse în cantitati mici sau foarte mici, uneori chiar unicate,
aceasta si ca efect al diversificarii din ce in ce mai mare a cererii consumatorilor.
Aceasta impune adoptarea unui set de masuri de organizare a procesului de
productie, specifice tipului de productie de serie mica sau individuala.
.Caracteristicile principale ale organizarii acestor tipuri de productie
sunt:
-organizarea sectiilor de baza se face dupa principiul tehnologic, ceea ce
presupune ca in cadrul sectiilor de baza se executa faze de proces tehnologic, iar
amplasarea utilajelor se face dupa metoda grupelor omogene de masini;
-în cazul unor produse de gabarit foarte mare, organizarea procesului de
productie se face dupa principiul pozitiei fixe, conform caruia produsul este
asezat pe un amplasament fix, iar prelucrarea acetuia se face prin deplasarea
echipelor de muncitori de la un produs la altul si în ordinea impusa de fluxul
tehnologic;

35
 -specializarea masinilor si utilajelor este foarte redusa (utilaje universale)
capabile sa se adapteze usor la schimbarea nomenclatorului de fabricatie printr-
un numar forte mic de reglaje;
-trecerea de la un loc de munca a produselor se face bucata cu bucata sau
in loturi mici de fabricatie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare
discontinua de tipul carucioarelor manuale, electrocarelor sau motostivuitoarelor.
-pentru fabricarea produselor, in acest caz, se foloseste o tehnologie
sumara valabila pentru intrega gama de produse executate, urmand ca detaliile
tehnologice ale fiecarui produs sa fie definitivate in cadrul fiecarui loc de munca
de catre muncitorul care-l utilizeaza.
Organizarea procesului de productie dupa principiul tehnologic are o serie
de avantaje si dezavantaje, din care mai importante sunt urmatoarele:
a) Din randul avantajelor cel mai important este dat de faptul ca procesul
de productie are o flexibilitate foarte mare , putandu-se adapta rapid la
schimbarea nomenclatorului de fabricatie.
b) Dezavantajele mai importante sunt :!
-volumul de transport intern si manipulare este foarte ridicat;
-necesita forta de munca cu un grad ridicat de calificare;
- ciclul de productie al produselor este foarte lung;
- controlul calitatii productiei este mult mai complex in vederea obtinerii
de produse de calitate superioara.

4.2.2.1 Metoda verigilor pentru. amplasarea locurilor de munca

Metoda verigilor este utilizata pentru amplasarea locurilor de munca dupa

principiul grupelor omogene de masini. Conform acestei metode pe suprafata de
productie locurile de munca vor fi amplasate în asa fel încât in centrul suprafetei
va avea loc un trafic intens pe distante scurte, iar la marginile acesteia va avea loc
un trafic intens pe distante mai mari. Cu alte cuvinte pe suprafata de productie va
lua nastere o problema de transport a carei functie obiectiv va avea o valoare
minima.
Metoda verigilor opereaza cu conceptul de veriga de productie, care
exprima relatia care se stabileste intre doua locuri de munca succesive in cadrul
unui flux tehnologic.
Exemplu: Pentru o succesiune tehnologica formata din operatiile
A,B,C,D, verigile de productie care apar sunt: AB; BC; CD.
Amplasarea locurilor de munca folosind metoda verigilor se face in
urmatoarele etape:
a) Ïntocmirea tabloului verigilor consta in stabilirea verigilor de productie
pentru fiecare produs care urmeaza sa fie prelucrat pe utilajele care urmeaza sa
fie amplasate pe suprafata de productie. Pentru aceasta se construieste un tabel ,
care va avea in capatul coloanelor denumirea produselor fabricate, fiecare
coloana având cate doua subcoloane.Denumirea subcoloanelor va reprezenta
numele locurilor de munca din succesiunea fluxului tehnologic si a verigilor de
productie corespunzatoare fiecarui produs.

36
 :Exemplu: Cunoscând ca pe o suprafata de productie urmeaza sa fie
prelucrate produsele P1,P2,P3 cu urmatoarele fluxuri tehnologice:
P1 - A,C,D,E,F,B;
P2 - A,B,C,A,C,E;
P3 - B,D,E,A,F.
tabloul verigilor va arata astfel:

P1 P2 P3
Locuri Verigi Locuri Verigi Locuri Verigi
de de de de de de
munca productie munca productie munca productie
A A B
AC AB BD
C B D
CD BC DE
D C E
DE CA EA
E A A
EF AC AF
F C F
FB CE
B E

b) Intocmirea tabloului intensitatilor de trafic este a doua etapa a metodei

verigilor reprezentata de un tabel triunghiular, ale carei coloane si linii vor purta
denumirea locurilor de munca ce urmeaza sa fie amplasate. La intersectia liniilor
cu coloanele vor fi marcate verigile de productie corespunzatoare produselor care
vor fi prelucrate.

A B C D E F
F * * * 3
E * * * * 5
D * * 4
C ** * 6
*
B * 4
A 6

c) Analiza posibilitatilor de amplasare;

d) Amplasarea locurilor de munca.
Aceste doua etape se executa simultan. În primul rând se amplaseaza în
centrul suprafetei de productie primele trei locuri de munca, cele mai aglomerate
- în cazul nostru locurile de munca A,C,E.
În centrul suprafetei de productie vor fi amplasate locurile de munca
A,C,E, în ordinea descrescatoare a numarului de verigi de productie din tabloul
intensitatilor de trafic. Urmeaza la amplasare locurile de munca B si D , în
ordinea descrescatoare a numarului de verigi de productie . Pentru a stabili locul
de amlpasre al acestora fata de primele locuri de munca, care au fost deja
amplasate se face analiza posibilitatilor de amplasare.

37
 BA+BE=1+0=1
BE+BC=0+1=1
BC+BA=1+1=2
Rezulta ca locul de munca B va fi amplasat în fata laturii CA (latura cu
care are cele mai multe verigi de productie). Se procedeaza in continuare în mod
asemanator si va rezulta amplasarea locurilor de munca prezentata în continuare:

B
*
A C
* *
F
* * *
E D

În practica , rezultatele obtinute prin aplicarea metodei verigilor vor fi

corelate cu conditiile concrete existente pe suprafata de productie , tinând cont
daca este necesar de cerintele suplimentare ale anumitor locuri de munca:
iluminatie naturala, apropierea de instalatiile de aerisire, etc.

4.2.2.2. Sistemul flexibil de fabricatie - modalitate specifica de

reprezentare a productiei de serie mica si unicate

4.2.2.2.1 Consideraţii generale privind sistemul flexibil de fabricaţie

O componentă foarte importantă a unui sistem de producţie o constituie sistemul
de fabricaţie. În cazul sistemelor flexibile de producţie nu are loc o modificare esenţială a
rolului şi locului sistemului de fabricaţie ci se schimbă modul de a răspunde unor sarcini
de fabricaţie din ce în ce mai diverse, în condiţii de eficienţă şi competenţă [75].
Un sistem de fabricaţie flexibil permite prelucrarea simultană a unui număr mare de
piese diferite, preluarea unor sarcini de producţie variabile, asigurând fabricaţia acestora în
condiţii de rentabilitate crescută, datorită scurtării duratelor de transport, creşterii gradului de
utilizare a maşinilor unelte, reducerii depozitării intermediare şi a cheltuielilor legate de forţa
de muncă directă.
Sistemul flexibil de fabricaţie (SFF) este constituit dintr-o grupă (sau mai multe)
de maşini-unelte cu C.N. (centre de prelucrare) comandate de un sistem central şi
echipate cu un sistem de transport comun şi automatizat pentru semifabricate, scule,
piese, în vederea realizării unei producţii continue. În variante complexe mai pot fi
incluse depozite de materiale, maşini de măsurat etc.
Concluzionând la nivelul sistemic, S.F.F. reprezintă o combinare a unui sistem de
prelucrare cu un grad dezvoltat de automatizare, cu un subsistem logistic automatizat
pentru transportul semifabricatelor între diferite posturi, a alimentării automatizate a
maşinilor, a schimbării sculelor, a controlului pieselor, eliminând intervenţia nemijlocită
a operatorului şi un subsistem de comandă. Sistemul flexibil cuprinde toate subsistemele
componente unui sistem de fabricaţie, clasic. Într-o accepţiune „mai modernă” [84],
poate fi definită ca „totalitatea mijloacelor hard şi soft care concură la realizarea unui
proces de fabricaţie”.

38
 O definiţie exactă a unui sistem flexibil de fabricaţie nu s-a impus încă datorită
diversităţii mari de aplicaţii existente în practică. În continuare se prezintă o definiţie
dată de către Comisia economică ONU pentru Europa:
„Un sistem flexibil de fabricaţie este un complex de maşini CNC, sisteme
automate de alimentare cu materiale şi scule şi sisteme automate de măsurare şi testare,
toate controlate de calculator, care, cu un minim de intervanţie umană şi un timp de
reacţie foarte scurt, poate prelucra orice reper aparţinând unei anumite familii de
repere, pe bază unui program prestabilit”.
La fel ca şi procesul de fabricaţie, sistemul de fabricaţie (fig. 1.6) poate fi [ 26,27]:
 Clasic, când operatorul uman are o prezenţă activă atât în activităţile legate de
manipularea obiectului de lucru cât şi în cele legate de operaţii de prelucrare;
 Mecanizat, când prezenţa operatorului este necesară doar în activităţile de
comandă, toate celelalte mişcări fiind realizate, potrivit comenzii, de către
instalaţiile mecanizate;
 Automatizat, când operatorul are doar rolul de supraveghere a procesului, atât
conducerea cât şi desfăşurarea operaţiilor realizându-se fără intervenţia sa.

rigid clasic
SISTEM DE
FABRICATIE
flexibil
mecanizat

automatizat
SUBSISTEM DE SUBSISTEM
PRELUCRARE LOGISTIC

OU ML DL IOHP OU IA/E IOHM

OU OU OU OU OU OU

OU OU OU OU OU OU

IAS IA/ESC DMC IEP-D

P-D
Fig.1.6. Clasificarea şi componenţa sistemelor de fabricaţie
OU- operator uman;ML-maşini de lucru;DL-dispozitive de lucru;IOHP-instalaţie pentru operaţii
umane de prelucrare;IOHM-instalaţii pentru operaţii umane de manipulare (de mare complexitate;
IA/E-instalaţie de alimentare/evacuare (operaţii de manipulare simple); IAS-instalaţie de alimentare
cu semifabricate; IA/ESC- instalaţie de alimentare/evacuare scule; DMC-dispozitive de măsurare şi
control; IEP-D- instalaţie evacuare piese şi deşeuri;
În cadrul sistemului de fabricaţie clasic, operatorul uman îndeplineşte în totalitate
funcţiile sistemului neavând instalaţii de alimentare/evacuare(IA/E) şi pentru operaţii
umane (IOH). La sistemul de fabriaţie mecanizat, operaţiile de manipulare sunt realizate
de către IA/E, operatorul uman îndeplinind doar funcţii de comandă manuală. În cadrul
sistemelor automatizate funcţiile anterioare ale operatorului uman sunt preluate de către
sisteme de conducere avansate.
În tabelul 1.2 se prezintă o sinteză de caraterizare a principalelor tipuri de sisteme
de fabricaţie, realizată cu ajutorul a trei criterii;

39
  Flexibilitate (gradul de adaptare la diferite sarcini de fabricaţie);
 Costul sistemului;
 Productivitatea sistemului.
Fiecare tip de sistem caracterizat este adecvat unui anumit domeniu al cazurilor
de fabricaţie, domeniu caracterizat prin mărimea seriei de fabricaţie. Se observă că în
cadrul producţiei de serie mică şi mijlocie, sistemul cel mai adecvat prin prisma
flexibilităţii şi a productivităţii este sistemul flexibil de fabricaţie (SFF).
Tabelul 1.2 Sinteză de caraterizare a principalelor tipuri de sisteme de fabricaţie
Caracteristici Flexibilitate Costul Productivitate Domeniu
Tipul sistemului
Natural Mare şi foarte Mic, mediu Scăzută Producţie de
SFAN mare unicate şi serie
mică
Artificial şi Medie, mare Mediu, Medie Producţie de
Sistem de fabricaţie
natural Ridicat serie mică şi
adaptabil
SFAS mijlocie
SFA
Artificial cu Mare Ridicat şi Mare şi foarte Producţie de
comandă foarte ridicat mare serie mică şi
automată mijlocie
SFF
Reglementat Foarte mică Mediu Medie Producţie de
Sistem de fabricaţie SFR serie mare
neadaptabil (rigid) Automatizat Foarte mică Ridicat Mare şi foarte mare Producţie de
SFR SFRA serie mare şi
masă

4.2.2.2.2. Caracteristici ale sistemului flexibil de fabricaţie

Sistemele flexibile de fabricaţie şi-au făcut apariţia în contextul necesităţii
obiective de creştere a exigenţelor şi performanţelor producţiei de serie mică şi mijlocie
(chiar unicat) la un nivel superior, ştiind că aproximativ 80% din producţia actuală este
caracteristică acestui tip de serii. Sistemul flexibil poate îmbrăca forme şi destinaţii foarte
diferite, de la producţia în cadenţe ridicate până la cea de realizare a prototipurilor.
Problema fabricaţiei ca atare este foarte vastă şi nu asigură o soluţie unică. Sistemul
flexibil de fabricaţie a fost constituit prin:
 Aplicarea comenzii numerice la maşini-unelte;
 Dezvoltarea unor tehnologii auxiliare variate necesare
automatizării;(sistemul de transfer automat al sculelor, transportul automat al
pieselor şi sculelor în sistem; paletizarea; depozite automate de piese, etc).
 Introducerea calculatorului electronic pentru comanda sistemului.
SFF se diferenţiază radical de sistemele de fabricaţie tradiţionale prin următoarele
caracteristici definitorii:
 Flexibilitate ridicată, caracterizată prin capacitatea sistemului de (re)adaptare
rapidă şi optimală (cu eforturi minime) la modificările dimensiunilor geometrice
ale piesei sau la schimbarea acesteia cu una similară sau din cadrul aceleaşi
familii de produse şi de funcţionare pe perioade mari de timp în condiţii de
eficienţă economică şi modificări structurale minime;
 Grad de automatizare ridicat al maşinilor şi sistemelor de
manipulare/transport;

40
  Capacitatea de a accepta semifabricate într-o ordine aleatoare;
 Capacitatea de prelucrare simultană sau succesivă a unor piese diferite,
utilizând scule şi dispozitive de prindere/fixare necesare la o anumită maşină, la
timpul potrivit şi în secvenţa dorită;
 Numărul de poziţionări ale pieselor este mult mai mic decât în varianta
clasică; Acest lucru se datorează faptului că în componenţa SFF intră, în general,
maşini unelte cu comandă numerică, centre de prelucrare la care numărul tipurilor
de suprafeţe de prelucrat este sensibil mai mare;
 Realizează încărcarea intensivă a maşinilor ceea ce conduce la o reducere a
numărului de maşini unelte comparativ cu sistemele clasice;
 Posibilitatea de integrare în etape;
 Autonomie funcţională pentru trei schimburi, fără intervenţia operatorului
uman pentru funcţii direct productive;
 Sunt utilizabile în domeniul producţiei de unicate, serie mică şi mijlocie.

4.2.2.2.3. Structura sistemelor flexibile de fabricaţie

1). Sisteme flexibile de prelucrare a metalelor
În prezent, majoritatea sistemelor flexibile de fabricaţie existente pe plan mondial
sunt sisteme de prelucrare a metalelor. Motivul pentru care principala aplicaţie a
sistemelor flexibile de fabricaţie o constituie prelucrarea metalelor este determinat de
faptul că aceste procese de prelucrare sunt apte a fi automatizate considerând nivelul de
dezvoltare al tehnologiei maşinilor-unelte atât din punctul de vedere al timpului de
prelucrare al semifabricatelor, al mărimii şi formei acestora cât şi al reglajelor maşinilor-
unelte şi al lotului de prelucrare.
Sistemul flexibil de prelucrare a metalelor este o colecţie de maşini unelte, cele mai
multe cu comandă numerică, dotate cu mijloace de transport şi alimentare cu
semifabricate şi scule, cu mijloace de evacuare a pieselor prelucrate, condusă de un
calculator electronic, sistemul fiind capabil să se adapteze cu uşurinţă modificărilor sau
schimbării piesei prelucrate [22].
2). Sistemul automatizat de alimentare cu scule al sistemelor flexibile
Principalele tipuri de magazine de scule sunt:
 plane (de tip disc sau cu transportator cu lanţ),
 spaţiale (cilindrice, cu scule dispuse multietajat sau pe elice),
Magazinele de scule pot fi amplasate pe montanul maşinii-unelte (deasupra sau
lateral), sau pe un suport propriu care poate fi fix sau deplasabil. Se pot înmagazina
scule obişnuite sau cu capete multiax.
3). Sistemul automatizat de transport, manipulare şi depozitare al semifabricatelor şi
pieselor în cadrul sistemelor flexibile de fabricaţie
Sistemul automatizat de transport, manipulare şi depozitare se poate defini ca un
sistem de mijloace tehnologice, pentru încărcare, strângere, depozitare interoperaţională,
descărcare şi deplasare a obiectelor prelucrate şi a echipamentelor lor tehnologice [22].
Diversitatea constructivă a pieselor, a proceselor tehnologice, a seriilor de fabricaţie şi
a structurii maşinilor unelte folosite au impus folosirea unei game diversificate de
mecanisme de transport şi manipulare. Din punct de vedere al modului de funcţionare,
acestea se pot clasifica astfel [22]:
- sisteme de transport în flux continuu;

41
 - sisteme de transport flexibile.
Caracteristicile de bază sunt programarea şi capacitatea de adaptare flexibilă de la un tip
de piesă la altul. Ordinea de alimentare a maşinilor poate rămâne neschimbată pentru o
anumită familie de piese sau se poate schimba, după caz, ordinea prelucrării putând fi
stabilită cu ajutorul calculatorului.
Sisteme de depozitare a semifabricatelor şi pieselor
Principalele cerinţe impuse depozitelor de semifabricate din cadrul sistemelor flexibile
sunt:
termene scurte de depozitare, posibilitatea expedierii semifabricatelor în loturi mici, la
intervale scurte sau chiar în timp continuu, ritmicitatea fluxului de semifabricate,
dependenţa fluxului nu numai de activitatea de transport dar şi de caracteristicile
procesului de producţie.
Soluţiile tehnice de automatizare şi mecanizare a încărcării/descărcării sunt foarte
diverse, existând astfel sisteme flexibile de fabricaţie: cu depozit etajat şi robot de
încărcare, cu depozit etajat şi încărcător suspendat, cu depozit gravitaţional şi stivuitor,
cu conveior cu adresare a sarcinii, cu elevator automat.
4). Sistemul automatizat de măsurare şi control al sistemelor flexibile de fabricaţie
Sistemul automatizat de măsurare şi control al pieselor prelucrate, al sculelor şi ai
unor parametri ai procesului de prelucrare se poate realiza înainte, în timpul sau după
desfăşurarea prelucrării. Controlul ce se desfăşoară în timpul procesului de prelucrare
urmăreşte, în plus, prevenirea defectelor care pot apărea sau a staţionărilor în timpul
procesului de prelucrare şi este destinat în primul rând asigurării calităţii pieselor.
5). Sistemul automatizat de conducere centralizată al sistemului flexibil de fabricaţie
Sistemul automatizat de conducere centralizată al sistemului flexibil de fabricaţie
asigură atât funcţionarea utilajelor tehnologice (realizarea programelor de comandă,
stocarea în memoria calculatorului electronic a bibliotecii de programe, transmiterea
programelor la diverse maşini-unelte) cât şi realizarea unor sarcini de producţie ca
planificarea şi programarea producţiei, stabilirea dispecerizării activităţii diverselor locuri
de muncă [22].

4.2.2.2.4 Clasificarea sistemelor flexibile de fabricaţie

Dupa cum se observă în figura 1.7 sistemele flexibile de fabricaţie sunt situate
între sistemele convenţionale automate destinate producţiei de serie mare şi masă şi
sistemele convenţionale neautomatizate, sau foarte puţin
automatizate, destinate producţiei de serie mică.

42
 Volumul anual de fabricaţie

Linii de (A)
transfer
Grad de automatizare

Timp de fabricaţie
Masini
speciale
Productivitate

Flexibilitate
Linie flexibila de
(B)
fabricatie

Atelier flexibil
Grup flexibil de fabricatie

Celula flexibila

Unitate flexibila de prelucare

(C)
Masini unelte convenţionale

Varietate de repere

Fig.1.7 Zona de interes a sistemelor flexibile de fabricaţie

Din punct de vedere al componentelor şi modului lor de grupare se pot identifica

cinci tipuri de SFF care diferă prin complexitate şi arie de cuprindere, neexistând totuşi o
delimitare foarte precisă între ele, după cum urmează [17,19,23,69,76,77]:
 Unitatea flexibilă de prelucare
 Celulă flexibilă
 Grup flexibil de fabricaţie;
 Atelier flexibil ;
 Linie de transfer flexibilă.
1). Unitatea flexibilă de prelucrare
Unitatea flexibilă de prelucrare reprezintă de obicei o maşină complexă (o maşină
cu comandă numerică sau un centru de prelucrare) echipat cu o magazie multipaletă,
un manipulator automat de palete sau un robot, un manipulator automat de scule care
poate funcţiona în regim automat. Uneori schimbatorul de scule si schimbatorul de
paleti poate fi inlocuit de un robot. Unitatea flexibilă de prelucrare are o
productivitate scazuta dar poate realiza o diversitate de piese ridicata. Totusi unitatea
flexibila de prelucare furnizeaza cel mai ridicat nivel de flexibilitate pentru ca poate
realiza un numar mare de operatii. Costurile de fabricatie sunt mult mai ridicate decit
cele in celeleate forme de organizare care le vom prezenta in continuare. În figura 1.8
este prezentată o maşină cu comandă numerică realizata de firma Milacron
Cincinnati[89].

43
 Fig.1.8 Maşină cu comandă numerică

2). Celula flexibilă de fabricaţie

Ideea de celulă flexibilă s-a născut din dorinţa de a da o anumită autonomie
maşinilor cu scopul de a le lăsa să funcţioneze în anumite perioade de timp (pauze de
odihnă, masă şi chiar la sfârşitul zilei, până la epuizarea stocurilor, ceea ce constituie un
câştig legat de creşterea sensibilă a timpului de exploatare, realizând astfel o deconectare
dintre operator şi maşina sa. Celula flexibilă reprezintă forma cea mai simplă de
organizare a producţiei integrate.
O celulă flexibilă de fabricaţie poate fi compusă dintr-una (cazul celulei elementare, după
[17] sau a modului flexibil de fabricaţie, după [22]) sau mai multe maşini unelte, identice
sau diferite, universale sau de construcţie specială cu comandă numerică de tip CNC,
prevăzută cu sisteme de manipulare automată a pieselor şi a sculelor, post de depozitare
tampon a pieselor, sistem de măsurare a pieselor prelucrate (eventual) şi sistem de
comandă directă prin calculator [17,69,75,76]. Există însă situaţii când este necesară
introducerea şi de posturi manuale, respectiv de maşini ne-automatizate, fiind
considerate ca un subsistem al acesteia. Din punct de vedere al gradului de automatizare,
celulele flexibile pot fi:
 de nivel inferior – când funcţionează cu operator;
 de nivel superior – când pot funcţiona fără operator (de exemplu celulele robotizate)
Comanda celulei este realizată de către comanda numerică, adesea asistată de unul
sau mai multe calculatoare programabile. La noile generaţii de maşini-unelte cu CNC,
calculatoarele sunt integrate direct în comandă. Sistemul de comandă trebuie să
efectueze, în general, următoarele operaţii:
 recunoaşterea pieselor;
 selectarea în memorie a programului;
 executarea corecţiilor necesare şi controlarea poziţiei reale a piesei pe maşină;

44
  selectarea sculelor necesare şi căutarea în arhiva centrală a parametrilor tehnologici şi
a caracteristicilor geometrice a sculei;
 conversarea cu operatorul prin unitatea centrală de comandă;
În final, se poate spune că celula flexibilă dispune de flexibilitatea cea mai înaltă bazată
pe utilizarea maşinilor reconfigurabile rapid, care oferă posibilitatea de a realiza piese
diferite într-o înlănţuire rapidă. Celulele flexibile de fabricaţie se utilizează cel mai
frecvent în producţia de unicate şi de serie mică ca unităţi de prelucrare autonome, sau
pot alcătui şi unităţi de bază pentru atelierul flexibil.
Celula flexibila de fabricatie poate realiza un volum mediu de produse careacterizate de
asemenea de o varietate medie. Exista o importanta categorie de piese care se cer in
volum si varietate medie, ce constitue aproximativ 75% din producerea… Celula flexibila
de fabricatie trebuie sa raspun
În figura 1.9 este prezentată o celulă flexibilă de fabricaţie [88].

Fig. 1.9 Celulă flexibilă de fabricaţie

3).Grup flexibil de fabricaţie

Grupul flexibil de fabricaţie reprezintă o combinaţie de module şi celule flexibile de
fabricaţie, amplasate în aceeaşi zonă de fabricaţie şi cuplate printr-un sistem de
manipulare a materialelor, de exemplu un vehicul ghidat automat. În figura 1.10. este
prezentat un grup flexibil de fabricaţie, care are în componenţă celulele flexibile de
fabricaţie din figura 1.12. a [88].

45
 Stocare
Stocare

Fig.1.12.a

Fig.1.10. Grup flexibil de fabricaţie

4). Atelierul flexibil de fabricaţie

Cel de-al treilea nivel al sistemului flexibil de fabricaţie îl reprezintă atelierul
flexibil, destinat în general producţiei de serie mică/mijlocie. Atelierele flexibile sunt
realizate prin reunirea mai multor grupuri flexibile de fabricaţie şi/sau celule flexibile şi
chiar a unor unităţi flexibile de prelucrare, care conectează zone diferite de fabricaţie,
cum sunt: turnare, prelucrări mecanice, tratamente termice, montaj.
Arhitectura acestora diferă de la caz la caz (problema fabricaţiei fiind foarte vastă nu
asigură o soluţie unică) în funcţie de soluţiile de transfer alese. Din punct de vedere al
flexibilităţii de care dispun, pot apărea două tipuri de ateliere:
 atelier flexibil specializat;
 atelier flexibil complex;
Atelierul flexibil specializat constă din reunirea mai multor grupe flexibile de
fabricaţie fiind destinat realizării unei familii de produse constituite în general ca variante
dimensionale ale unui produs de bază. Maşinile care intră în compunerea atelierului sunt
adesea intermediare între maşinile universale cu comandă numerică şi cele speciale.
Totodată nu apar probleme de conflict de prioritate între piese. Dezavantajul acestui tip
de atelier constă în faptul că dacă apare o problemă la un post de lucru, aceasta perturbă
funcţionarea întregului atelier.
Atelierul flexibil complex este compus din mai multe grupe (celule) flexibile fiind
destinat realizării mai multor tipuri de produse, într-un câmp dimensional impus. În
cadrul acestui tip de atelier transferul pieselor între celule, maşini, posturi de încărcare,
stocare se realizează cu vehicule ghidate automat, robocare etc. Cu ajutorul unui sistem

46
informatic sofisticat şi performant, acest tip de atelier realizează angajarea optimă a
maşinilor asigurând o adecvare aproape perfectă între cerinţă şi capacitatea de
producţie. Totodată, un asemenea atelier dă fabricantului posibilitatea de a răspunde la o
diversitate de produse, de a reduce întârzierile de fabricaţie şi de a accepta o serie de
modificări ale acestora survenite pe parcurs. În figura 1.11. este prezentat un atelier
flexibil de fabricaţie specializat.

Fig.1.11 Atelier flexibil de fabricaţie

5). Linia de transfer flexibilă

Automatizarea fabricaţiei de serie mare s-a realizat, în cadrul atelierelor
convenţionale, în general cu ajutorul liniilor de transfer sau a maşinilor speciale. Şi în
acest caz au apărut (în ultimul timp) probleme legate de limitarea seriei şi de variaţii ale
tipurilor de produse de realizat. Astfel, fără a atinge gradul de flexibilitate al altor
sisteme, liniile de înaltă producţie (de transfer) au evoluat şi ele spre o mai mare supleţe,
devenind astfel linii de transfer flexibile. Scopul a fost de a adăuga, pe lângă capacitatea
de producţie existentă (ridicată) a acestora, şi o capacitate de adaptare rapidă la noi
produse [11]. Linia de transfer flexibilă (numită adesea şi linie automată flexibilă) este
alcătuită dintr-un grup de maşini-unelte universale sau speciale şi/sau diverse unităţi
automate de lucru, dispuse de regulă într-o configuraţie de tip serie şi interconectate prin
intermediul unui sistem de transport al semifabricatelor. Principiul de bază al fabricaţiei
rămâne “apropiat” principiului de lucru al unei linii de transfer rigide, dar echipamentele
au devenit interschimbabile rapid şi în mod automat. Spre deosebire de liniile de transfer
convenţionale, pe o linie de transfer flexibilă se poate prelucra simultan sau secvenţial un
număr “limitat” de piese diferite, reglarea liniei realizându-se automat în momentul
trecerii de la un tip de piesă la altul. Linia de transfer flexibilă este destinată, în general,
prelucrării pieselor în producţia de serie mare-mijlocie. În figura 1.12 este prezentată o
linie flexibilă de prelucrare a scuturilor din componenţa maşinilor electrice. Linia este
compusă din 12 strunguri CNC MSC 31 [87].

47
 Fig. 1.12. Linie flexibilă de fabricaţie

Domeniul de aplicare eficientă a

sistemelor flexibile de fabricaţie este
prezentat în figura 1.13..
La producţia de unicate, fabricaţia
Cost unitar

adaptată prin factorul uman este cea 1

mai eficientă, înregistrând cele mai
scăzute costuri, în timp ce în cazul
producţiei de masă soluţia cea mai Linie
eficientă o reprezintă fabricaţia transfer
automatizată rigid. Sistemele Fabricatie manuala
flexibile de fabricaţie sunt eficiente 0,1
doar în cazul seriilor mici şi mijlocii Zona eficienta a SFF
de fabricaţie la care loturile de
fabricaţie SFF
se repetă frecvent în timp.
Volumul productiei
Fig.1.13 Domeniul de aplicare eficienta a SFF

4.2.2.2.1 Avantajele si rolul sistemelor flexibile de fabricatie

Unul din avantajele majore ale sistemelor avansate de productie este dat
de cuplarea sistemelor flexibile de fabricatie cu procesul de conducerii integrate
cu ajutorul calculatorului . Ia nastere în acest fel un sistem computerizat de
masini care poate produce în limitele capabilitatii lui , orice piesa aleasa
întamplator în orice cantitate si la orice moment de timp, cu costuri comparabile
sau chiar mai scazute decât cele înregistrate pentru tipul de productie de serie
mare sau de masa. Aceasta deoarece costurile cu reprogramarea calculatorului
sunt în multe cazuri inferioare celor pentru modificarea sau ajustarea
echipamentului tehnologic.
Rolul sistemuli flexibil de fabricatie poate fi mai bine inteles din figura de
mai jos.

48
Costul
unitar
1

Sistem rigid de
fabricatie automatizat
( linii în flux)

0.5
Zona de profit a sistemului flexibil de fabricatie

Sistem flexibil de
fabricatie
Sistem cu adaptabilitate manuala
0.1

Volumul
0.5 productiei
1 2 3 4 5 6 7 8

Fig.4.5 Dependenta costului unitar de volumul productiei în cazul sistemelor de

fabricatie manuale , rigide si flexibile.

Se poate constata ca la o productie de volum mic, fabricatia manuala este

cea mai eficienta, deoarece înregistreaza cele mai reduse costuri, iar la un volum
mare al productie cea mai eficienta este fabricatia automaztizata rigid. Se observa
ca sistemul flexibil de fabricatie devine eficient doar in cazul seriilor scurte sau
medii de fabricatie.Într-un sistem conventional de fabricatie, datele statistice arata
cadin totalul timpului de de fabricatie peste 80% reprezinta timp de asteptare si
pregatire, iar 20% timp de lucru al msinilor; din acesta peste 60% este consumat
cu asezarea si reglarea piesei pe masina de lucru. Astfel timpul total de prelucrare
efectiva se reduce la 5-10% din total. În cazul sistemelor flexibile de fabricatie,
timpul efectiv de lucru ajunge la 50-85% din totalul timpului de lucru,
concomitent cu o crestere a gradului de utilizare a capacitatii de productie.

4.2.2.4. Metoda tehnologiei de grup pentru marirea loturilor de

fabricatie

O cerinta de baza a organizarii moderne a productiei, o constituie trecerea

de la fabricarea unor loturi mici de fabricatie la lotruri mari si folosirea pe aceasta
baza a metodelor superioare de productie, ce au la baza principiile organizarii
productiei in flux.
Pentru trecerea la fabricatia produselor de la loturi mici la loturi mari de
fabricatie, în conditiile unor î,treprinderi care fabrica o nomenclatura larga de
fabricatie, se foloseste metoda tehnologiilor de grup.

49
 Potrivit acestei metode diferitele produse care se fabrica în loturi mici vor
fi încadrate în anumite grupe de fabricatie pe baza unor caracteristici comune
constructive sau tehnologice. Din cadrul fiecarei grupe se va alege un produs sau
o piesa care grupeaza cele mai multe din caracteristicile produselor sau pieselor
din grupa de care apartine. În functie de acest produs se va elabora tehnologia de
fabricatie pentru întreaga grupa, se alege utilajul necesar si se proiecteaza
echipamentul tehnologic.
In cazul în care în cadrul grupei de produse nu exista un asemenea produs,
se proiecteaza un produs care sa întruneasca toate caracteristicile constructive si
tehnologice ale produselor dintr-o anumita grupa. În functie de acest produs va fi
proiectata tehnologia corespunzatoare si se va alege utilajul si echipamentul
tehnologic necesar.
Folosirea metodei tehnologiei de grup ofera urmatoarele avantaje:
a) permite folosirea unor masini si utilaje specializate, de mare randament
si trecerea la fabricatia produselor pe baza metodelor de organizare a productiei
în flux cu toate avantajele ce decurg din aceasta;
b) permite folosire unor echipamente tehnologice specifice unei clase de
produse sau piese, în locul unor echipamente specifice fiecarui produs în parte,
ceea ce micsoreaza considerabil volumul de munca necesar proiectarii si
producerii acestora.
c) influenteaza în mod pozitiv marimea ciclului de fabricatie, folosirea
capacitatii de productie, nivelul productivitatii muncii si al costurilor de
productie.

50