Comunicare în Știința Sportului și Educației fizice

Note de curs

CURS 2
 Comunicare si limbaje

Termenii limba si limbaj sunt analizati diferit de catre discipline diferite:

lingvistica, semiotica, psihologie, sociologie, cibernetica etc.
Organismele vii au capacitatea de a utiliza semne, simboluri, într-un
cuvânt, coduri. La om, functia semiotica - ce permite înlocuirea unui element
A cu un substitut B si stabilirea unor corespondente între A si B (de ex.: casa
- locuinta, apa - H2O, 22 - 4 etc.) - este îndeplinita prin limbaj, la un nivel
evoluat. Limbajul permite utilizarea informatiilor nu numai de cel care
codeaza, ci si de cel care cunoaste codul. Pe baza unui limbaj se stocheaza
informatii actuale sau trecute, se fac prognosticuri.
În functie de domeniul dezvoltat, limbajele se particularizeaza: limbaje
matematice, limbaje religioase, limbaje artistice etc.
Limba reprezinta un produs social particular al facultatii limbajului, fiind
studiata în principal de lingvistica.
 Definirea comparata a termenilor limba-limbaj:

Criterii de LIMBAJ LIMBA

analiza
Definitie  activitate psihica de  totalitatea mijloacelor lingvistice
comunicare prin (fonetice, lexicale, gramaticale)
intermediul limbii ordonate prin reguli
 functie de exprimare  sistem de semne si reguli stabilite
si comunicare social-istoric, cu un caracter
individualizata a supraindividual
gândirii

Istoric  limbajul precede  limba se constituie pe baza

limba dezvoltarii aparatului fonator si a
structurilor limbajului
 ia initial forma limbajului
interindividual, dupa care se
detaseaza relativ de acesta, devenind
o entitate de sine statatoare

Ontogenetic  limbajul se dezvolta  limba este o realitate obiectiva data

în plan individual prin  limba precede limbajul
contactul direct prin
intermediul limbii

Instrumental  instrument activ de  instrument potential de comunicare

- functional comunicare
 limbajul reprezinta o
particularizare a
instrumentului
potential - limba

Termeni colaterali:

 semnal - substitut specializat care declanseaza un raspuns stereotip util

pentru adaptarea la o modificare iminenta a situatiei (ex.: strigatul ca
semnal de alarma, sunetul de la închiderea usilor în metrou etc.)
 indiciu - semn prin care este semnalizata o stare (ex.: culoarea diferita
a hainelor în perioada de doliu, paloarea în cazul spaimei etc.
 simbol - exprima corespondenta analogica dintre un semn si o idee abstracta, obiect,
comportament etc. (balanta pentru justitie, sageata curbata care simbolizeaza un viraj)

2.2. Comunicarea verbala

 Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind
actul prin care informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice.
Indivizii pot fi diferentiati prin:

 competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica

mesaje într-o limba;
 performanta lingvistica (capacitatea de a însufleti termenii prin
corelarea cu aptitudinile, atitudinile, conceptiile despre lume si viata,
astfel încât sa fie obtinute efecte noi);

De aici rezulta stilul de comunicare - exista persoane care fascineaza nu

prin ceea ce comunica, ci prin felul în care comunica. Aceeasi tema poate fi
expusa:

 printr-un limbaj rational, dirijat

 printr-un limbaj metaforic, euristic

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al

vorbitorului si nu o realitate.

Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:

 stil neutru (elimina starile sufletesti) - prezent în relatiile oficiale;

 stil solemn (impun un ceremonial) - prezent în momente deosebite;
 stil beletristic (bogat în sensuri, favorizând imaginatia);
 stil stiintific (predomina deductia si inductia);
 stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);
 stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);
 stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele calitati:

 claritate (nivelul de concizie, sistematizare);

 corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);
 adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intentii);
 puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);
 concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);
 precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita
întelegerea).

Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul,

seminarul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria,
dezbaterea, conferinta, prelegerea etc.
Un rol important în comunicarea verbala îl are ascultarea.
 2.3. Comunicarea nonverbala si paraverbala

Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali

(personali si/ sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt:
surâsul (zâmbetul), privirea aprobativa, strângerea de mâna, gesturi amical-
familiare, contactul corporal (o bataie usoara pe spate, cuprinderea umerilor).
Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine, dezvolta, nuanta
sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat verbal.
Comunicarea paraverbala însoteste si coloreaza comunicarea verbala.
Dintre factorii paraverbali ai comunicarii, mentionam:

 tonalitate
 ritm
 intonatie
 volumul vocii