,,Moara cu noroc”

Ioan Slavici

Prezent in epoca marilor clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca
Caragiale, Ioan Slavici aduce prin opera sa filonul popular al povestirii si un univers al satului
ardelenesc, creand in proza romaneasca romanul si nuvela de tip realist-psihologic,
inscriindu-se in randul prozatorilor moderni si anticipandu-l pe Liviu Rebreanu. Scriitorul este
cunoscut in literatura romana, mai intai prin nuvelele sale, care aduc o viziune realista asupra
satului transilvanean, intr-un stil sobru, personaje memorabile, teme universale: patima
banului, dragostea, transformarea omului. Valorile morale sunt date de ecoul ,,gurii satului”,
care dimensionaeza raportul individului cu colectivitatea, respectarea legilor nescrise ale
vietii.

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela, o specie epica in proza, cu o

constructie riguroasa cu un fir narativ central, cu personaje relativ putine, care pun in evidenta
evolutia personajului principal, Ghita, personaj principal, ,,rotund”, complex, cu putere de
individualizare, ilustrand consecintele nefaste pe care le are asupra omului veracitatea.

Opera este o nuvela realista, prin tema(dezumanizarea in goana dupa inavutire), prin
tendinta de obiectivare a perspective narative, prin impersonalitatea naratorului, prin
naratiunea la persoana a III-a, prin atitudinea detasata in descriere, prin veridicitate. Este de
asemenea si o nuvela psihologica, prin prezentarea evolutiei in plan psihologic a unui
personaj, prin modalitatile de caracterizare a personajelor si de investigare psihologica, prin
natura conflictului interior.

Naratiunea realista este obiectiva, realizata la persoana a III-a, de catre un narator

omniscient si omniprezent, neimplicat. Relatarea evenimentelor nu se realizeaza totusi in mod
linear, iar inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul, descrierea,
semnalarea unor relatii temporale anterioare celor povestite. Pe langa perspectiva obiectiva a
naratorului, intervine tehnica punctului de vedere: consideratiile batranei care exprima
mesajul moralizator al cartii.

Actiunea nuvelei se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu
valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe, pana la Paste. Discursul narativ este incadrat de
cele doua replici-teza ale batranei, privitoare la sensul fericirii si la forta destinului: „Omul sa
fie multumit cu saracia sa,caci, ... nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”.

Incipitul nuvelei asaza textul sub semnul eticului, prin afirmatia cu valoare morala
rostita de batrana. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului.
Conflictul nuvelei este complex, de natura sociala, morala si psihologica. Din perspectiva
sociala, este prezentata incercarea lui Ghita de a-si depasi conditia modesta de cizmar, relaita
cu Lica si incapacitatea carciumarului de a se apara de oameni de oameni ca Samadaul. Din
perspectiva morala, sunt prezentate consecintele tragice ale setei de inavutire. Prezentand un
personaj sfasiat de dorinte pe cat de puternice, pe atat de contradictorii: dorinta de a ramane
om cinstit si de a se imbogati pe cai necinstite.

Ghita este cel mai complex personaj, prin destinul sau care ilustreaza consecintele
nefaste ale goanei dupa inavutire. Nuvela configureaza drumul lui Ghita, de la cizmarul
multumit si linistit in modestia conditiei sale, la carciumarul hapsan si avid de bani. Ravnind,
ca orice om, la un trai mai bun, Ghita arendeaza hanul „La Moara cu noroc”, asezat intr-o
pozitie favorabila. La inceput, castigul este realizat pe cai cinstite, iar atmosfera familiala este
de intelegere si de tandrete. Aparitia lui Lica Samadaul, figura satanica, va avea efecte
catastrofale.

Sosit la han, Lica exercita, prin cinismul sau, o dominatie ciudata asupra lui Ghita, a
carui fire slaba face concesii, cedeaza treptat. In relatia stapan-subordonat, Lica isi calculeaza
cu abilitate fiecare miscare, lovind in demnitatea lui Ghita, in mandria si in orgoliul
barbatului, in autoritatea lui.

Din momentul in care intra in cardasie cu Lica, Ghita incepe sa sufere de mania
persecutiei: merge la Arad, isi cumpara doua pistole, face rost de doi caini ciobanesti si de o
sluga de incredere. Devine ursuz, irascibil, suspicios, iar zambetul lui candid este acum
inlocuit de un ras care produce impresia de nefiresc.

Atractia irezistibila a unui castig nesperat nu inlatura anxietatea: Ghita vrea, de cateva
ori, sa plece din pustietatea aceea, naratorul insistand in acest sens asupra senzatiei de spaima
pe care o traieste eroul, pentru ca exista o permanenta infruntare intre fondul cinstit al lui
Ghita si ispita imbogatirii. In aceasta situatie, el gaseste ca solutia cea mai buna este
duplicitatea. In aceasta incercare este insa o echilibristica periculoasa, care, in curand, isi va
dovedi esecul lamentabil.
 In nuvela, se desfasoara un sir de fapte care precipita actiunea si sunt menite sa
ilustreze natura complicitatii Lica-Ghita. Autoritatile il banuiesc pe Lica, iar Ghita este
chemat sa depuna marturie. Protagonistul recurge la sperjur-primul moment in care
dezumanizarea lui Ghita se manifesta in toata amploarea ei. Maruntele concesii de pana acum
se implinesc in complicitatea la crima. De acum, prabusirea morala a lui Ghita nu mai poate fi
impiedicata. Aceasta prabusire nu se explica insa numai prin natura slaba a eroului, prin
neputinta sa de a se opri la limitele moralitatii, ea are si o motivatie exterioara, de natura
sociala. Ghita este un produs si o victima ale unei societati in care oameni de teapa lui Lica
sunt protejati si comit crime la adapostul unor autoritati corupte.

Exista in nuvela un moment remarcabil prin patrunderea cu care autorul investigheaza

lumea interioara a eroilor, dezvaluind, pe de o parte, cinismul satanic al lui Lica, experienta de
viata a acestuia, care citeste in sufletul lui Ghita dorinta imbogatirii si, pe de alta parte,
nehotararea dramatica a carciumarului, care isi apara dreptul la omenie, dar cedeaza ispitei
aurului.

Finalul nuvelei este demn de valoarea de ansamblu a ei, prin concentrarea dramatica
exceptionala. Ghita isi ucide sotia, muribunda striga numele lui Lica, Lica apare imediat si
Ghita cade ucis de Răuţ.

In acest final dramatic, moartea prea spectaculoasa a lui Lica, se sinucide lovindu-se
cu capul de un copac, nu socheaza pentru ca ea corespunde, in intentia autorului, rolului
devastator pe plan moral jucat de diabolicul personaj-o furtuna culmineaza cu dezlantuirea
infernala a stihiilor.

Din punctul meu de vedere, Ioan Slavici reuseste, cu deosebita arta, sa demonstreze
in ,,Moara cu noroc” ca tot ce iese din limitele firescului vietii, incalcand regulile morale,
sfarseste tragic.

In concluzie, „Moara la noroc” este o nuvela moderna prin chiar ritmul sustinut in care
se desfasoara actiunea prin dinamica interioara a personajelor. Intamplarile se desfasoara
intr-un mediu salbatic, cu oameni si cu obiceiuri primitive, propice aventurii si incarcat el
insusi de poezie. Cea mai mare parte a evenimentelor se desfasoara noaptea, cand nelegiuirile
isi alatura complicitatea naturii si a intunericului. Eroii sunt introvertiti, secretosi, putinele
vorbe pe care le rostesc contin mult echivoc, se inteleg mai mult din mimica, din gesturi, ceea
ce accentueaza senzatia de neprevazut.