Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea din Pitesti

Facultatea: de Teologie, Litere, Istorie si Arte


Departamentul Teologie
Program de studii: Arta sacra

REFERAT
LA DISCIPLINA MODUL PEDAGOGIC

Profesor: Student:
MIHAIL DRAGOȘ

2021

1
TEORII ALE ÎNVĂȚĂRII

Introducere

Omul, ființă complexă, nu se poate dezvolta, nu poate trăi în absența capacității de a reține
informații despre ceea ce îl înconjoară, de a fi implicat în experiențe de viață care să îi creeze
pattern-uri de funcționare – fără a învăța.

Procesul de învățare al ființei umane este fascinant, complex și orientat pe durata întregii
vieți. Învățăm de la cuvinte, gesturi, limbaj, pattern-uri comportamentale, achiziționăm
cunoștințe felurite de-a lungul procesului de învățământ în cadrul școlii, însă esențial este
faptul că toată viața învățăm, iar experiențele de viață ne îmbogățesc cu noi lucruri învățate.
Indiferent de modul în care învățăm, capacitatea de a învăța este un dat al omului pentru că
avem alături de ea și rațiunea care ne permite să integrăm, analizăm și înțelegem lucrurile
învățate.

Termenul “a învăța” are la bază sensul de “A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și


deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.” Alte
sensuri sunt “A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze); A
dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o
limbă etc.; a studia; A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora; A trage o
învățătură, a căpăta experiență.” (DEX)

Învățarea este legată strâns de dezvoltarea psiho-socială a omului. Ea constă în interiorizarea


progresivă a normelor şi a valorilor ce conferă persoanei capacitatea de a participa ca membru
activ la viaţa şi activitatea socială, prin integrare în muncă, asumare de roluri maritale şi
parentale. Unele componente psihice ale personalităţii apar ca rezultat al interacţiunii dintre
dezvoltarea biologică, psihică şi psihosocială, cum este caracterul, ale cărui component
esenţiale sunt valorile, atitudinile şi trăsăturile voluntare de caracter. 1

Învățarea este un proces complex care are mai multe paliere și perioade. El se desfășoară pe
tot parcursul vieții atât într-un mod voluntar, cât și involuntary – process prin care învățăm
foarte multe aspecte legate de viață, de conviețuire, de comportament. În lucrarea de față ne
vom referi la teorii ale învățării legate de școală. Perioada copilăriei și adolescenței sunt cele
mai propice învățării când creierul poate stoca foarte multe informații.

1
(Cocoradă, 2011, p. 19)

2
Învățarea – concept cheie care stă la baza Reproducției Culturale

Conceptul de “reproductivitate culturală” se referă la modurile în care școala alături de alte


instituții sociale participă la perpetuarea unor pattern-uri sociale și economice de-a lungul
generațiilor. Prin învățare și școlarizare ne însușim informații, cunoștințe, deprinderi, valori,
atitudini, obiceiuri. Iar acestea se preiau de timpuriu de către copii și se transmit mai departe,
din păcate transmițându-se atât modele negative, cât și pozitive. 2

Este esential ceea ce reușim să învățăm, cât de mult și cât de eficient, de asemenea cum
aplicăm, de aceea preocuparea de bază a Educației este cum aduce elevul aproape de Învățare,
cum facilitează procesul de învățare astfel încât procesul de învățare și educare șă se producă
cu success. Finalitatea învățării este ca elevul să poată asimila ceea ce învață, să poată
înțelege, reproduce și folosi în viața de zi cu zi.

Învățământul a suferit reforme care au presupus înlocuirea metodelor tradiționale de predare


cu metode noi bazate pe principii ale unei gândiri critice, active, în loc de o gândire pasivă a
elevului. Astfel elevul este pus în situația de a descoperi, experimenta și a reține mai ușor
informațiile primite, de asemenea, de a contribui semnificativ la dezvoltarea deprinderilor.3.
Teorii ale învățării și aplicarea lor

Proces, activitate și rezultat multidimensional și interdisciplinar, învățarea poate fi analizată


din perspectivă biologică, filosofică, psihologică și pedagogică. Concepută de psihologul
elvețian Jean Piaget ca transformare a comportamentului prin adaptare, învățarea este activă și
intenționată prin exersarea comportamentelor dobândite și prin construcții comportamentale
proprii, rezultat al creativității. Sub formă de experiență cognitivă, afectivă, volitivă și
motrică, învățarea înseamnă însușirea și structurarea cunoștințelor, deprinderilor, priceperilor,
aptitudinilor, atitudinilor și a strategiilor de cunoaștere prin investigarea realității.
4
Diversitatea situaţiilor, a formelor de învăţare a determinat cercetări şi abordări variate, a
creat dispute şi tabere, conducând în final la constituirea unei noi discipline Psihologia
învăţării.

Se vor prezenta căteva teorii care s-au impus relativ în literatura de specialitate cu privire la
învăţare - abordări diferite ale mecanismelor generale care stau la baza procesului de învățare.

2
(Giddens, 2001, p. 452)

3
(Scheau, 2004, p.5)

4
(Pintilie, 2000, pp.35-36)

3
Legile învăţării prin asociere (Thorndike, 1913):

• Legea exerciţiului sugerează că tăria legăturii dintre o situaţie şi un răspuns creşte lent o dată
cu repetarea asocierii acestora. De asemenea, tăria legăturii scade dacă într-un interval mai
mare de timp nu mai apare asocierea celor două componente (situaţie şi răspuns).

• Legea efectului sugerează tăria legăturii dintre o situaţie şi un răspuns creşte dacă asocierea
este urmată de o stare satisfăcătoare şi scade, dacă asocierea este urmată de o stare
nesatisfăcătoare.

Aplicaţii educaţionale imediate ale legilor învăţării asociative:

- utilizarea repetiţiei ca bază a creşterii tăriei asocierilor dintre stimul şi răspuns

- utilizarea întăririlor

B. Perspectiva învăţării sociale

Învăţarea socială (Bandura, 1983) reprezintă o altă perspectivă asociaţionistă. Aceasta


abordare a învăţării pune la baza procesului de învăţare mecanisme ca:

- modelarea (directa, indirecta, simbolica),

- facilitarea, inhibarea-dezinhibarea unui comportament.

Perspectiva învăţării sociale extinde behaviorismul centrându-se pe influenţa pe care


observarea consecinţelor comportamentelor celor din jur o are asupra comportamentului
persoanei. Eficienţa modelului depinde de:

- similaritatea percepută (Schunk, 1987)

- competenţa şi statutul modelului.

Implicaţiile acestei perspective asupra procesului educaţional se referă în special la


înţelegerea rolului de model al profesorului.

Teoria socială a învăţării accentuează rolul pe care îl are în procesul de învăţare experienţa
socială a unei persoane. Procesul educaţional este bazat în exclusivitate pe procesul de
învăţare (cunoştinţe, atitudini, deprinderi, comportamente). Sarcinile şcolare sunt însă foarte
bine circumscrise de domenii academice conturate care impun un anumit specific procesului
de învăţare.

4
Există două nivele diferite de analiză ale procesului de învăţare şi a impactului pe care teoriile
evidenţiate îl au asupra procesului educaţional:

a) primul nivel de analiza vizează mecanismele generale ale învăţării identificate de


teoriile învăţării şi impactul lor asupra procesului educaţional în ansamblu,

b) al doilea nivel de analiză vizează învăţarea pe domenii specifice, cu conţinuturile şi


mecanismele sale particulare.

Perspectiva cognitivă (Brunner, 1990)

Perspectiva cognitivă are la baza teoria procesării informaţiei şi reprezintă o


perspectivă activă asupra învăţării.

Cognitiviştii acordă un rol major procesărilor informaţionale care au loc între “input” şi
“output”, punând astfel un accent mare pe ceea ce se întâmplă în “cutia neagră”.

Dacă învăţarea este văzută din perspectiva cognitivistă, respectiv ca o activitate de procesare a
informaţiei, transformare şi construire a sensului propriu al cunoştinţelor predate, actorii devin
parteneri în învăţare, profesorul având un rol facilitator, iar procesul va fi unul de colaborare.

Conform teoriei procesării informaţionale, procesul de învăţare se referă la receptarea


informaţiei din mediu şi utilizarea unor strategii cognitive pentru transferul acesteia din
memoria de scurtă durata în memoria de lungă durată. Aceste două procese: atenţia şi
utilizarea strategiilor constituie mecanismul fundamental al învăţării în teoria procesării
informaţiei.

Capacităţile atenţionale şi strategice se dezvoltă o dată cu vârsta, copiii devenind nişte


procesori de informaţie mai eficienţi. Aceste abilităţi îi ajută să depăşească limitările impuse
de registrul senzorial şi memoria de scurtă durată, astfel încât achiziţia cunoştinţelor
(declarative, procedurale şi strategice) se realizează mai rapid şi mai eficient (Byrnes, 2001).

Principalele aplicaţii ale perspectivei cognitive în educaţie:

Teoria cognitivă accentuează rolul activ al elevului în învăţare, utilizarea de strategii de


memorare, care strategii pot fi simple, cum ar fi repetarea materialului (ceea ce presupune de
cele mai multe ori o prelucrare superficială) sau strategii complexe, de elaborare şi organizare
(însoţite de o prelucrare de adâncime). Este foarte importantă autoreglarea în învăţare. În
cadrul acestei teorii se înţeleg mai nuanţat diferenţele individuale. O eroare în rezolvarea unei
sarcini poate să se datoreze nu doar lipsei anumitor structuri cognitive (Piaget), ci unei
varietăţi de factori: de la neatenţie, capacitate redusă a ML, lipsa unor strategii eficiente de
memorare, la capacitatea redusă de reactualizare, sau de monitorizare şi control al învăţării.
Din această perspectivă, rolul profesorului este de facilitare a învăţării prin: organizarea
5
materialului: scheme de organizare (Advance organizers, Ausubel, 1978), modele conceptuale
(Mayer, 1987), modele ierarhice (Gagne, 1975. Elevii sunt implicați activ în sarcini autentice
de învăţare: problematizări, întrebări care solicită prelucrarea superioară a materialului,
furnizare de exemple şi aplicaţii, testarea cunoştințelor pe baza de proiecte.

Final deschis

Cert este că învățarea are un caracter complex, este un proces care de-a lungul anilor a suferit
modificări și reforme în sensul îmbunătățirii sale, în dorința de a accesibiliza elevilor
cunoștințele necesare unui bun start în viață și o bună fundamentare profesională.

6
BIBLIOGRAFIE:

1. Giddens, Anthony – Sociologie – Editura BIC ALL, București, 2001

2. Buzdugan, Tiberiu – Psihologia pe înțelesul tuturor – Editura Didactică și Pedagogică,


R.A., București, 1999

3. Pintilie, Mariana – Metode Moderne de Învățare-Predare în învățământul


preuniversitar – Editura Facil, Cluj-Napoca, 2000

4. Scheau, Ioan – Gândirea critică – Metode active de predare-învățare – Editura Dacia


Educațional, Cluj-Napoca, 2004

S-ar putea să vă placă și