Minunile lui Iisus 

(sau miracolele lui Iisus) sunt faptele supranaturale care au fost săvârșite

de Iisus Hristos în timpul vieții Sale pământene și care sunt menționate în Evangheliile canonice.
Aceste minuni pot fi clasificate în patru grupe: vindecări, dezlegări , învierea morților și control
asupra naturii.

Cuvântul miracol sau minune este într-un fel evaziv. Va dau două definiții: „1.: un eveniment sau
o acțiune ce contrazice aparent legile științifice cunoscute; 2.:un lucru extraordinar”. Definiția
aleasă va trimite argumentele în direcții total diferite. Noul Testament grecesc folosește două
cuvinte grecești pentru acest cuvânt: primul este dunamis care are sensul literal de „o lucrare de
putere” și semeion, folosit mai rar de scriitorii greci, care are sensul de „semn”. Prin urmare o
definiție a termenului minune folosit în Noul Testament ar fi „o lucrare de putere rară sau
neobișnuită ce indică sau arată către un fapt semnificativ”.
Miracolele lui Isus relatate de Evanghelii nu au avut scopul de a furniza unor neîncrezători ostili o
siguranță obiectivă de 100%, dimpotrivă Isaia 45:15 spune că Tu ești un Dumnezeu care Te
ascunzi. De cele mai multe ori Isus refuza să facă minuni în fața celor care Îi cereau semne, dar
făcea minuni celor umili și celor apropiați sincer de Dumnezeu care nu aveau nevoie de minuni
pentru a-și întări credința lor. Acest lucru este în concordanță cu caracterul lui Dumnezeu din
Ieremia 29:13: Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu inima. [4]
Vechiul Testament prevestise faptul că Iisus va binevesti săracilor, că va vindeca pe cei
suferinzi, va slobozi pe robi și că va revărsa mila lui Dumnezeu peste toate durerile lumii.
Identificarea lui Iisus cu toți cei năpăstuiți de soartă este semnul că Dumnezeu iubește pe toți
oamenii și că vrea să ne slobozească pe toți și să ne trezească la o altă viață, într-o lume
nouă, fără de păcat, suferință și moarte. Iisus izbăvitorul însuși spusese despre sine că Fiul
Omului, adică Hristos, a venit în lume, ca lumea viață să aibă și chiar mai mult să
aibă."Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi" (Matei
11,28). „Hristos”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur „este cel ce plânge cu cei ce plâng,
flămânzește cu cei înfometați și tremură de frig cu cei prinși de frig”.

Sfintele Evanghelii ne descriu parte din semnele și minunile pe care Domnul nostru Iisus
Hristos le-a săvârșit în timpul misiunii sale omenești și dumnezeiești pe pământ. Minunile
săvârșite dovedeau odată în plus dumnezeirea lui Iisus, marea sa iubire de oameni și
înțelegerea sa fără de margini față de suferințele omenești de tot felul. Pentru aceste semne
făcute de Iisus în timpul misiunii sale pământești el era numit și izbăvitorul. Vindecând
neputințele sufletești și trupești, prin acest act de iubire și de milă dumnezeiască, pe lângă
vindecarea propriu zisă a celor aflați în suferință se întărea totodată și credința oamenilor în
mila și puterea lui Dumnezeu.

O astfel de minune săvârșește Iisus pentru slăbănogul care zăcea de 38 de ani pe marginea
izvorului tămăduirii, la scăldătoarea Vitezda. Suferința trupească împreună cu suferința
sufletească fiindcă nimeni nu se găsise până atunci să-l ajute să intre în apă și să se vindece
atunci când îngerul Domnului se pogora și tulbura apele tămăduitoare, faptul că „n-avea
om” cum spunea bolnavul, nu-l face pe omul acela paralizat să-și  piardă răbdarea, credința
și nădejdea că într-o zi va fi vindecat și el. El nu-și pierde răbdarea și credința deși așteptase
ani mulți această minune dumnezeiască. Omul acela, paralizat fiind, avea voință și credință
dar nu avea putere și capabilitate fizică, dar nici om care să-l ajute să intre în scăldătoare. Și
iată că se găsește nu un om oarecare ci însuși Fiul Omului, Iisus Hristos să-l ajute spunându-
i „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și
umbla.” După vindecare Iisus îl întâlnește pe omul vindecat la templu unde acel om vindecat
în timpul Sabatului fusese ispitit de farisei. Iisus îi spune celui vindecat: „Iată, te-ai făcut
sănătos, de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie și mai rău!”   
Cauza bolilor, a tuturor suferințelor din această lume este păcatul. Păcatul de multe ori
poate este o greșală a noastră sau a părinților noștri, pentru care plătim de multe ori cu ani
mulți de suferință sau toată viața. Uneori oamenilor li se trimit tot felul de încercări ori de
pedepse spre a se îndrepta. Sunt și alte cazuri pe care le găsim în Sfintele Scripturi precum
cel când Iisus vindecă un orb și este întrebat de ucenicii săi: "Cine a greșit, acesta sau
părinții săi? Iar Iisus le răspunde că: "Nici acesta, nici părinții lui, ci acestea s-au făcut ca
să se arate prin el lucrurile lui Dumnezeu" (Ioan 9,3).

La scăldătoarea Vitezda ca și în alte ocazii Iisus dovedește prin fapte puterea sa de a-l
vindeca pe om de toate neputințele. El spune omului acela paralitic „Ridică-te, ia-ți patul și
umblă”. Și întradevăr acel om se ridică de pe patul suferințelor urmând calea vieții și lumina
învierii. Ceea ce se desprinde însă din textul Sfintei Evanghelii este faptul că omul acela care
era paralizat îi spune lui Iisus: „Doamne, n-am om”. Era expresia vădită a unei suferințe
omenești poate mult mai profunde decât boala însăși. Era suferința singurătății umane,
suferință suflească ce apasă din ce în ce mai mult pe mulți oameni în lumea de astăzi. „Nu
este bine ca omul să fie singur”, ne învață Sfânta Scriptură (Facere 2,18). A fi singur și
neștiut de nimeni mai ales la boală, iată o suferință psihică greu de suportat. De aceea unul
din rosturile importante ale bisericii este acela de a aduna ca o mamă pe toți cei lipsiți de
căldura și bucuria dragostei. „Purtați sarcinile unul altuia și așa veți împlini legea lui
Hristos” așa îi învață Sfântul Pavel pe Galateeni (Galateni 6,2). Iar Sfântul Iacob spune:
„Cucernicia curată și neprihănită înaintea lui Dumnezeu este să cercetăm pe orfani și pe
văduve în necazurile lor” (Iacob 1,27).

Sfântul Petru, urmând învățătura lui Iisus a vizitat bisericile din afara Ierusalimului și a
vindecat pe Enea și a înviat pe Tavita. În Sfânta Evanghelie după Ioan 5,1-15 și Faptele
Apostolilor 9,32-42, ni de redă pilda vindecării a doi paralitici, adică oameni care pot
judeca, au voință, cred, dar între creier și trup, între axoni, dendrite și neuroni există o
disconecție. Paraliticul vrea, are voință și înțelegere dar nu poate să facă ceea ce vrea.
Numai că Dumnezeu cel atotputernic poate face minuni și fără voia și fără de puterea
omenească. Pentru ca văzând săvârșindu-se astfel de minuni dumnezeiști oamenii să se
întoarcă la Dumnezeu, să se încreadă în mila, puterea și iubirea lui Dumnezeu pentru
oameni.

Sfânta Scriptură ne învață că Biserica este trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul ei
(Efeseni 1,22-23). Iisus izbăvitorul este doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, iar
Biserica sa este spitalul sufletelor și al trupurilor unde cei credincioși își găsesc alinare și
tămăduire. Biserica este Vitezda, scăldătoarea duhovnicească pentru milioane de oameni,
este izvorul de apă vie și tămăditoare pentru toți cei care cred în mila și puterea lui
Dumnezeu de a vindeca pe om de toate neputințele sale. Duhul Sfânt continuă să fie prezent
în lume, să lucreze și să  vindece în Biserica lui Iisus izbăvitorul.

Porunca lui Hristos și datoria bisericii sale este să ne învețe cum să ne alinăm unii altora
suferințele trupești și cele sufletești, cum să ne ajutăm unul pe altul să intrăm în scăldătoarea
Vitezda atunci când îngerul Domnului tulbură apele. Desigur, poate că noi, oameni fiind, nu
putem face minunile vindecărilor așa cum le-au săvârșit Iisus și apostolii săi, dar minunea pe
care întradevăr o așteaptă Dumnezeu de la noi este ca fiecare din noi la locul său și după
puterile sale să fie omul pe care îi așteaptă cel la nevoie. Fiindcă Fiul Omului ne-a învățat să
ne iubim unii pe alții, precum El ne-a iubit pe noi. (Ioan 15,12)
Text: Ioan 5:1-18
Verset de aur: Ioan 5:14/b

1. Cadrul în care s-a petrecut vindecarea de la Betesda Ioan 5:1

a. locația ““ Ierusalim Ioan 5:1/b

b. ocazia ““ un praznic al iudeilor (nespecificat) Ioan5:1/a
c. împrejurarea ““ vizita Domnului Isus la bolnavii de la
scăldătoarea Betesda (în timp ce mulți iudei
mergeau la sărbătoare (praznic), Domnul Isus
a mers la bolnavi) Ioan 5:2

2. Adevărurile evidențiate prin vindecarea de la Betesda Ioan 5:2-9

a. O nevoie disperată Ioan 5:3-5

x. erau mulți bolnavi
x. acești bolnavi erau așezați în cinci încăperi (pridvoare) Ioan 5:2/b
x. acești bolnavi sufereau de boli diferite (orbi, schiopi, paralizati) Ioan 5:3
x. unii zăceau acolo de multă vreme Ioan 5:5
x. acești bolnavi așteptau vindecarea oferită de Dumnezeu prin
intervenția unui înger Ioan 5:4
x. acești bolnavi trebuiau să urmărească mișcarea apei Ioan 5:4/a
x. cel ce primea vindecarea trebuia să coboare primul în apă Ioan 5:4/b
x. unul dintre acești bolnavi era paralizat. Acesta era
aproape de locul unde putea primi vindecarea, a văzut pe mulți
care s-au vindecat, dar el n-a putut primi vindecarea fiindcă nu
avea pe nimeni care să-l ajute să coboare în apă. Ioan 5:5
b. O dragoste dovedită
x. Domnul Isus și-a dovedit dragostea prin faptul că:
– a venit în locul unde era acel bolnav Ioan 5:1-2
– a văzut pe acel bolnav (și-a îndreptat atenția
asupra acelui bolnav) Ioan 5:6/a
– a cunoscut starea acelui bolnav Ioan.5:6/b
– a întrebat pe acel bolnav Ioan 5:6/c
ca să primească acceptul
ca să arate nevoia Ioan 5:7
ca să dea o speranță
– a vindecat pe acel bolnav(vindecarea un process: a vizitat, a vorbit, a
vindecat)
Ioan5:9
c. O putere demonstrată
– Domnul Isus i-a dat bolnavului o poruncă clară Ioan 5:8
– Ceea ce a poruncit Domnul Isus s-a împlinit întocmai Ioan 5:9
vindecarea s-a înfăptuit imediat “îndată”Ioan 5:9/a
vindecarea a fost deplină “omul acela s-a făcut sănătos”Ioan 5:9:b
vindecarea a fost confirmată ” și-a luat patu și umbla”Ioan 5:9/c

3. Reacții după vindecarea de la Betesda Ioan 5:9-18

a. reacția celui vindecat: Ioan 5:9-18
– ascultare ““ a împlinit întocmai ceea ce i s-a poruncit Ioan 5:9
– închinare ““ a mers în templu
– dedicare – i s-a cerut să nu mai păcătuiască
– mărturisire ““ a vorbit despre Domnul Isus
b. reacția iudeilor: Ioan 5:9-18
– împotrivire Ioan 5:10
– interogare Ioan 5:12
– încriminare Ioan 5:16-18
c. această reacție dovedește:
– legalism Luca 6:2
– ignoranță (necunoașterea Domnului Isus)
– nepăsare (față de bolnavi)
– necredință (n-au crezut nici după ce au văzut o minune)
– răutate (căutau să-L omoare pe Domnul Isus fiindcă nu se
încadra în tiparele lor religioase) Ioan5:17-18;Mat.12:7-
8; 22:39;Marcu 7:9 Rom.13:10:1Tim.1:16

Întrebări pentru discuții:

1. În ce cadru a avut loc vindecarea slăbănogului de 38 de ani?

2. De ce a ales Domnul Isus să meargă la bolnavi într-o zi de sărbătoare?
3. Ce adevăruri sunt evidențiate prin vindecarea de la Betesda?
4. Ce lucruri confirmă că nevoile bolnavilor de la Betesda erau foarte mari?
5. Cum și-a arătat Domnul Isus dragostea față de slăbănogul de la Betesda?
6. Care a fost reacția slabănogului vindecat la Betesda?
7. Care a fost reacția iudeilor față de cel vindecat și de Domnul Isus?